Sunteți pe pagina 1din 5

Gonoreea

Gonoreea este o boala cu transmitere sexuala ce poate fi tratata, provocata de


o bacterie numita Neisseria Gonorrhea. Aceasta bacterie poate infecta tractul genital,
gura si rectul. La femei intrarea in uter este primul loc in care apare infectia. Totusi,
boala se poate extinde in uter si trompele uterine avand ca urmare inflmatia
pelviana(IP). Aceasta boala afecteaza peste 1 milion de femei in Statele Unite si
poate provoca infertilitate in peste 10 % din cazuri.
In 1997, cadrele medicale au raportat 324,901 de cazuri de gonoree in Statele
Unite ale Americii. Institutul de Medicina estimeaza, insa, ca 800.000 de cazuri de
gonoree apar anual in S.U.A., cazuri ce duc la cheltuirea a peste 1 miliard de dolari
pe tratamentul acestei boli si a complicatiilor acesteia.
Gonoreea este raspandita in timpul actului sexual (fie ca este vaginal, oral sau
anal). Persoanele care practica sexul anal pot avea o infectie gonococica la nivelul
rectului. Chiar si femeile care nu iau parte la un act sexual anal pot fi infectate daca
bacteriile sunt raspandite in zona vaginala.
Femeile infectate pot transmite gonoreea noilor-nascuti in timpul nasterii,
provocand astfel infectii la nivelul ochilor copiilor lor. Aceasta complicatie este rara,
deoarece nou-nascutii primesc un tratament pentru a preveni infectia. Daca infectia
apare in tractul genital, gura sau rectul unui copil, aceasta se datoreaza de obicei
unui abuz sexual.
Simptomele Gonoreei:
Primele simptome sunt in general discrete. Acestea apar intr-o perioada de
doua pana la zece zile de la contactul sexual cu un partener infectat. De multe ori nu
apar simptome la persoanele infectate cu gonoree; astfel 10 15 % dintre barbati si
pana la 80 % dintre femei nu prezinta nici un fel de simptome. Aceste persoane risca
sa dezvolte complicatii ale gonoreei si raspandesc boala in necunostinta de cauza.
Primele simptome care apar la femei sunt:
- sangerari asociate cu un contact sexual
- o senzatie deranjanta sau chiar dureroasa in timpul urinarii
- secretii vaginale galbene sau sangeroase
Alte simptome mai avansate, care indica aparitia inflamatiei pelviene, include
crampe si dureri, sangerari intre perioadele menstruale, stari de voma si febra.
Barbatii prezinta simptome mai des decat femeile. Acestea includ:
- aparitia de puroi in interiorul penisului
- usturime in timpul urinarii ce poate deveni acuta.
Simptomele infectiei rectului includ mancarimi in zona anala si sangerari in
timpul defecatiei.

Diagnosticarea gonoreei:
Medicii sau celelalte cadre sanitar folosesc de obicei trei metode pentru a
diagnostica gonoreea: prelevarea de mostre biologice din zona infectata si colorarea
lor, detectarea prezentei genelor bacteriene in urina si cresterea bacteriei in culturi de
laborator. Multi doctori prefera sa foloseasca mai multe teste pentru a marii
acuratetea diagnosticului.
Metoda colorarii presupune plasarea unei mici cantitati de secretie peniana sau
cervicala pe o lamela si amestecarea acesteia cu un colorant. Apoi doctorul cauta pe
lamela bacteriile cu ajutorul unui microscop. Acest test dureaza foarte putin. Metoda
aceasta este foarte buna pentru diagnosticarea barbatilor, insa nu este eficienta la
femei. Doar o femeie din doua bolnave de gonoree prezinta o urma identificabila.
Cel mai des, doctorii folosesc urina si secretiile cervicale pentru a detecta
genele bacteriei. Aceste teste dau rezultate chiar mai bune decat cultivarea bacteriei
in laborator, de aceea sunt foarte raspandite.

Testul culturii presupune plasarea unei mostre de secretie intr-un mediu de


cultura si incubarea acesteia pana la doua zile pentru a permite bacteriei sa se
inmulteasca. Sensibilitatea acestui test depinde de zona din care este prelevata
mostra. Culturile de mostre cervicale detecteaza infectiile in aproximativ 90 la suta
din cazuri.
Pot fi folosite mostre si din gat pentru a diagnostica gonoreea faringiala.
Culturile sunt folosite si la determinarea rezistentei la medicamente a bacteriei.
Tratarea gonoreei:
Se prescrie de obicei o singura doza de antibiotic pentru a trata gonoreea, cum
ar fi:
Ceftriaxon
Cefixim
Ciprofloxacin
Ofloxacin
Pentru femeile gravide infectate sau pentru tineri de pana la 18 ani nu este
indicata folosirea ciprofloxacinului sau a ofloxacinului. Alegerea este a doctorului care
poate prescrie cea mai buna si mai sigura varianta.
De obicei infectia gonococica este insotita si de alte boli cu transmitere sexuala.
De aceea, doctorii prescriu o combinatie de antibiotice, cum ar fi ceftriaxon si
doxicilina sau azitromicin, care va trata toate afectiunile.
Persoanele infectate trebuie sa-si duca la control toti partenerii sexuali pentru a
fi testati si tratati, chiar daca nu prezinta simptome ale infectiei.
Complicatii ce pot aparea in lipsa tratamentului:
In cazul infectiilor gonococice netratate, bacteria se raspandeste in aparatul
genital, sau mai rar, ea poate, cu ajutorul sangelui, sa afecteze articulatiile, valvele
cordului sau creierul.
Cel mai comun rezultat al gonoreei netratate este inflamatia pelviana (IP), o
infectie foarte grava a organelor reproductive femeiesti. IP gonococa apare de obicei
dupa perioada menstruala. IP poate provoca aparitia unor cicatrici in trompele
uterine. Daca tubul este doar partial cicatrizat, oul fertilizat nu poate ajunge in uter.
Daca aceasta se intampla, embrionul se poate implanta intr-una din trompe
provocand sarcina extrauterina. Aceasta complicatie grava poate provoca un avort
spontan si poate duce la moartea mamei.
Pentru cei afectati de infectia gonococica creste riscul infectarii cu HIV, de
aceea este importanta prevenirea sau tratarea inca din faza incipienta a acestei boli.
Gonoreea si nou nascutii:
Femeile gravide si infectate cu gonoree pot transmite infectia in timpul nasterii.
Medicul poate preveni infectia ochilor prin aplicarea de nitrat de argint sau a altor
medicamente inmediat dupa nastere. Datorita riscului mare de infectie, femeilor
gravide le este recomandat cel putin un test gonococic in timpul sarcinii.

Prevenirea gonoreei:
Pentru a reduce riscul de aparitie a infectiei gonococice este necesara folosirea
corecta a prezervativelor in timpul actelor sexuale normale sau anale.
Cercetari in domeniu:
Cercertatori sustinuti de Institutul National al Bolilor Alergice si Infectioase
(INBAI) continua sa studieze bacteria care provoaca gonoreea si lucreaza la metode
mai bune de prevenire, diagnosticare si tratare a acestei boli. O problema foarte
importanta o pune aparitia bacteriilor gonococice rezistente la medicamente, fapt ce
evidentiaza nevoia unei metode eficiente de prevenire, cum ar fi un vaccin. Pana in
prezent s-au dezvoltat tehnici de depistare a grupurilor de bacterii rezistente la
medicamente, tehnici ce ajuta medicii la alegerea tratamentului corespunzator.
Bibliografie:
Departamentul Sanatatii al S.U.A.
Institutul National al Bolilor Alergice si Infectioase S.U.A.

Iulian Ciobanasu
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai complet site cu referate

S-ar putea să vă placă și