Sunteți pe pagina 1din 25

Cap. I.

INTRODUCERE- ROSTOPASCA
Specia Chelidonium majus L., denumita popular rostopasca, buruiana de cele sfinte, negelarita sau iarba de
negi, este cunoscuta din antichitate, fiind amintita in lucrarile lui Dioscorides, Plinius, Paracelsus. Dioscorides
atribuie plantei denumirea de Iarba randunicii, deoarece infloreste odata cu sosirea randunelelor (luna mai) si
se vestejeste la plecarea lor. Imaginea plantei este legata de numele ilustrului gravor Albrecht Drer (1471
1528), care in jurul anului 1520 s-a vindecat cu ea de malarie cronica si de hepatomegalie, iar drept recunostinta
pentru proprietatile binefacatoare ale plantei, a imortalizat-o printr-o schita ce se poate vedea si astazi in muzeul
din Albertina.
Faptul ca rostopasca se intalneste in vechile carti sub numele de ,,buruiana de cele sfinte', se poate imagina de
ce prestigiu se bucura odinioara in popor aceasta planta medicinala considerata astazi, adesea, drept toxica.
Aversiunea epocii noastre fata de rostopasca se poate explica doar prin faptul ca la inceputul industriei
farmaceutice au fost condamnate si renegate cu hotarare multe plante medicinale valoroase, pentru a-i indrepta pe
oameni spre medicamentele obtinute prin sinteza.
Este o planta pe larg raspandita in Asia, America de Nord si in toata Europa, inclusiv in Republica Moldova,
creste pe langa case, printre ruine si prin paduri umbroase si se gaseste in cantitati insemnate, ca sursa de materie
prima vegetala .
Greu sa mai gasesti in natura o imperechere asa de desavarsita intre modestie si forta. Banala ca infatisare, cu
floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba
credeau alchimistii ca pot scoate aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii
au botezat-o 'Chelidonium', 'darul cerului', iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand soarele era in zodia
Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o
analogie intre laptele ei de culoare portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a
fierii. Chiar si Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in vreme ce cu
mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a conjunctivitei. O confirmare 'istorica'
a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu
ajutorul

ei

s-a

vindecat

de

ficat.

Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la dermatoze batemutul cancer sau
la

infectiile

virale,

inca

imposibil

de

tratat

cu

medicamentele

actuale.

Cap. II. DESCRIEREA PLANTEI


2.1. Incadrare sistematica
Chelidonium majus L. (rostopasca) face parte din familia Papaveraceae, ordinul Papaverales, subclasa
Magnoliidae, clasa Dicotyledoneae, subincrengatura Angiospermae, increngatura Spermatophyta.
2.2. Descriere morfologica

Este o specie perena, cu rizom scurt, gros, de cca 1 cm de culoare brun-rosiatic,cu numeroase radacini,tulpina
aeriana este ramificata cu peri lungi si rosii. In primul an dezvolta o rozeta de frunze dese iar in al doilea an apar
numeroase tulpini de 30-70 de cm inaltime. Inflorescenta este un antodiu cu diametrul de 25-50 mm. Infloreste in
lunile mai-iunie. Rostopasca creste in multe locuri umbroase din paduri, gradini, de pe langa asezarile omenesti,
de la ses pana in zona montana. De pe tulpina poroasa de pana la 1 m se desfasoara frunzele mari, de culoare
verde-albastruie, imparipenate, cu 2-5 lobi rotunjiti, si marginea crestata. Florile au patru petale galbene si sunt
grupate cate 3-8, fiecare floare avand 2 sepale, 4 petale si numeroase stamina. Fructul este o capsula.
Cand se rupe tulpina picura un suc vascos, de culoare portocalie. Acest suc, cat si radacina sunt toxice. De
aceea rostopasca este folosita, in special, pentru tratamente externe. Se recolteaza plantele tinere, la inceputul
perioadei de inflorire. Utile sunt toate partile plantei. Este raspandita frecvent in zonele de campie pana in zonele
montane prin tufisuri la marginea gardurilor sau invadeaza locurile cu ruine.
Denumirea genului, provine de la cuvantul grechelidonous(randunica) si se lamureste prin aceea ca planta
incepe perioada de vegetatie odata cu sosirea randunelelor si se vestejeste cu plecarea lor in tarile calde.
2.3. Compozitie chimica
Partile aeriene ale plantei contin 1-2% alcaloizi ,care dupa structura chimica se clasifica la diferite subgrupuri
ale izochinolinei: chelidonina, cheletrina, sanguinonina (derivati cu benzfenontredinei), berbeina, captizina
(derivati ai protoberbeinei) si protoprina, alocriptopina (derivati ai protopinei). Au mai fost identificati
saponozite, acid ascorbic, arotenoide si acizi grasi.

Rostopasca este o planta cu multiple proprietati curative, recunoscuta si folosita pentru efectele sale
vindecatoare inca din antichitate, motiv pentru care se bucura de o apreciere crescanda in randul medicine si
tratamentelor naturiste.
Daca in trecut utilizarea plantei in scopuri curative era consecinta traditiei populare din jurul sau, intrucat de-a
lungul timpului oamenii au observat efectele sale benefice in ameliorarea sau tratarea anumitor boli, recent, mai
multi cercetatori au reusit sa izolele substantele active din rostopasca, responsabile de efectele sale terapeutice.
Intrucat contine o gama larga de alcaloizi izochinolinici, la doze mari intreaga planta este toxica, dar la dozele
corecte ea are numeroase utilizari terapeutice. Planta mai contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina,
oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati mici
de berberina, sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale. De asemenea, derivati de acid cafeic sunt
prezenti in aceasta planta.

Proprietati
- actiune antispastica de tip papaverinic
- vasodilatator coronarian
- anspastic biliar
- antimicotic
- actiune sedativa si chiar narcotica asupra centrilor nervosi superiori
- decongestiv hepato-biliar
- efect anti tumoral de tip colchinic,citostatica
- antialgic
- hipotensiv
- antispastic la nivel abdominal(intestine,uter)
- efect antibiotic
- cicatrizant

Indicatii
-

acnee,negi,exemen,afectiuni

hepato-biliare,afectiunile

splinei,angina

pectorala,astm

bronsic,bataaturi,cefalee,seboree,colecistitita,dischinezie biliara,dureri de ficat,gastrita,ulcer duodenal,ulcer


varicos,hepatita cronica,herpes rebel.
2.3.1. Identificarea alcaloizilor
Alcaloizii (fr. alcali; gr. eidos- aspect) sunt substante organice heterociclice cu azot, de origine vegetala, cu
caracter bazic, rezultate in urma metabolismului secundar al plantelor, care dau reactii caracteristice si au actiune
asupra organismelor animale, de cele mai multe ori de natura toxica. In functie de provenienta atomului de azot si
de calea biosintetica se pot clasifica in:
alcaloizi propriu-zisi.
pseudoalcaloizi

protoalcaloizi
N-oxizi ai alcaloizilor
Notiunea de alcaloid s-a stabilit la inceputul secolului al XIX-lea, (Meissner, 1818). Prin alcaloizi se intelegea
in trecut toate substantele azotate cu caracter bazic, care aveau actiune fiziologica asupra organismelor animale.
In grupa alcaloizilor se gaseau astfel unele amine, amide, aminoalcooli, aminoacizi, purine etc.

Raspandire
In majoritatea cazurilor, alcaloizii au fost izolati din Angiospermae, 10-15% din aceste plante putand sintetiza
alcaloizii, unele familii avand chiar o tendinta pronuntata de biosinteza: Annonaceae, Apocynaceae, Asteraceae
(subfamilia Senecioneae), Berberidaceae, Boraginaceae, Convolvulaceae, Erytroxylaceae, Loganiaceae,
Magnoliaceae, Papaveraceae, Solanaceae, (Dicotiledonate), Amarylidaceae si Liliaceae (Monocotiledonate).
Cantitatile in care se gasesc alcaloizii variaza in limite foarte largi, de obicei in plante se gasesc amestecuri de
alcaloizi in care un alcaloid este majoritar. Alcaloizii au o raspandire inegala in organele plantelor:
atropina - 0,30% in frunze, 0,45% in radacini;
chinina - prezenta numai in scoarta, lipseste in frunze.
Desi majoritatea alcaloizilor sunt izolati din regnul vegetal, s-a confirmat existenta lor si in regnul animal:
ordinul Urodales (salamandre), sau Anourales (broaste) genurile Buffo, Phyllobates ( potential neurotoxic),
Arthropode, Coleoptere, Neuroptere, Myriapode, Spongieri.

Localizare
Alcaloizii se gasesc in vacuolele plantelor, sub forma de saruri cu diferiti acizi (acid benzoic, citric, meconic,
tartric. etc), sau in combinatii tanice, insa se mai pot gasi si sub forma de baze cuaternare sau tertiare .
Acizii organici care formeaza cel mai frecvent saruri cu alcaloizii sunt:

Acid aconitic

Acid citric

Acid cafeic

Acid fumaric

Acid chelidonic

Acid chinic

Acid meconic
Acid malic

Acid tartric

Acid veratric

Structura
Alcaloizii au cel putin un atom de azot heterociclic, acesta fiind de cele mai multe ori tertiar, mai rar cuaternar.
Heterociclurile se pot condensa intre ele sau cu alte cicluri astfel incat moleculele alcaloizilor pot deveni de tip
policiclic sau macrociclic. Datorita grefarii pe nucleu a numeroase grupari functionale, unii alcaloizi pot prezenta
caracter fenolic (morfina), altii de tipul atropinei , reserpinei pot forma esteri, eteri (codeina) sau alcaloizi
glicozidati (solanina din cartof). De obicei au activitate optica, fiind levogiri (cei mai des intalniti si cu cea mai
mare activitate farmacologica) sau dextrogiri, activitate imprimata de atomii de carbon ai acizilor cu care se
esterifica: (acidul tropic, in cazul hiosciaminei si scopolaminei). Si orientarea substituentilor in pozitiile S sau R
confera modificarea actiunii farmacologice (chinina - 8S, 9R este antimalaric, in timp ce chinidina - 8R 9S este
antiaritmic clasa 1A, conform clasificarii lui Vaughan Williams).
Toxicitatea alcaloizilor
Sunt substante foarte toxice, in doze relativ mici. Ei pot actiona asupra diferitelor sisteme:
Vincristina are efecte neurotoxice centrale.
Vinblastina (alcaloid antimitotic) este un puternic leucopeniant si determina tulburari gastrointestinale si
neurologice
Aconitina este toxic al centrilor bulbari
Chinina si morfina determina depresie respiratorie.
Cocaina si morfina determina farmacodependenta

2.3.2

Chelidonina

Este clasificat ca un alcaloid de tip -naftofenantryny. Acest lucru se datoreaza prezenta unui schelet in
structura moleculelor fenantrenu. Sa constatat ca aceasta exercita alcaloid cu privire la efectele asupra sistemului
nervos central similar cu morfina, dar este mult mai slaba. Prezinta diastolica peste aceasta actiune pe
musculaturii netede, care este folosit in inflamatie si micsora tractul gastro-intestinal. Chelidoniny clorhidrat a
fost, de asemenea, administrat in nefrolitiaza si bolile tractului biliare, deoarece, pe langa o diastolice (pentru
drum), de asemenea, prezinta efecte biliari. In prezent, el este acum rar folosite. Sa constatat ca este otrava
chelidonina mitotyczn.iw, prin urmare, a fost utilizat ca o componenta a pregatirilor pentru functionare.
. Ea creste mai ales in locuri rurale, hatisuri. Tipice ale acestei plante este prezenta de suc de portocale, care pot fi
observate

dupa

daune

la

orice

parte

plantei.

Principale substante active sunt alcaloizi izochinolinowe materiale al caror continut ajunge la 0,3%. Pentru
alcaloid principal al acestui grup sunt: chelidonina, cheleritrina si sanguinarina. Aceste substante sunt obligate sa
chelidonowym acid. Materialul se prezinta in cadrul actiunii spasmolitice intestine si bronsita, si proprietatile
slab sedativ, si biliari. El considera ca astfel utilizarea ca tractul diastolice, inflamatie si pietre ductelor biliare.
Care apar in seva plantelor a fost utilizata in medicina populara ca un mijloc de distrugere a verucilor.
Ar trebui subliniat faptul ca mai uzul intern al materiilor prime poate duce la otravire

2.3.3

Berbeina

Berberina de plante este un alcaloid deosebit de activ in reducerea colesterolului. Aceasta substanta - gustul
amar si de culoare galben - este prezenta in radacinile scoarta de copac, si tulpini, inclusiv subterane (rizomi),
plantele

de

Berberis

genul,

cum

ar

fi

agrisa

(Berberis

vulgaris

L.).

Aceasta este, de asemenea, berberina dell'idraste tipice (Hydrastis canadensis) si Huang Lian (coptis chinensis).
Pentru proprietatile ascritele antisecretorii si antimicrobiene, utilizarea traditionala a berbeinei este conceputa
pentru tratamentul infectiilor de diferite tipuri, cum ar fi diareea si infectii bacteriene, Candida albicans recurente.
De cativa ani, cu toate acestea, este in centrul atentiei in principal pe puntanti proprietatile berbeinei pentru
reducerea nivelului de colesterol si hipoglicerina. Astfel, titlurile de droguri au crescut in 2004, studiu publicat in
Nature Medicine de Kong, J Wei, Abidi, et al. (Berberina este un medicament nou de scadere a colesterolului de
lucru printr-un mecanism unic distinct de statine). In timpul aceasta cautare berbeina - administrata pe cale orala
de la 32 de pacienti hypercholesterolemic pentru trei luni - a redus colesterolul plasmatic cu 29%, trigliceridele
cu 35% si a colesterolului LDL cu 25%. De date este deosebit de incurajatoare, prin urmare, care in curand a
condus la vopsea berberina ca o alternativa naturala posibil sa statine. Mecanismul prin care acest medicament
reduce colesterolul plasmatic, cu toate acestea, difera de cele efectuate de statine. In timp ce aceste medicamente
scadere sinteza colesterolului endogen, berberina creste activitatea si numarul de receptori LDL hepatica,
facilitand indepartarea de 'colesterol rau' din sange. BerberinaL'associazione de berberina cu statine ar putea
produce totusi un efect interesant sinergice, chiar si pentru capacitatea sa de a inhiba o proteina (PCSK9)
responsabile pentru degradarea partiala a receptorilor LDL in ficat (statine, care au tendinta sa promoveze).
Mai recent, noi studii au demonstrat efectul hipoglicemica de berberina la pacientii cu diabet zaharat de tip 2. De

asemenea, in acest sens, in care substanta pare sa actioneze in primul rand la receptor, cresterea expresie a
receptorilor pentru insulina, cu sensibilitate crescuta la acest hormon si de a reduce rezistenta la insulina.
Varietate de actiuni benefic, capacitatea de a functiona la mai multe niveluri, precum si absenta unor efecte
secundare semnificative, fac din acest unul dintre berberina suplimente momentul cel mai interesant, care se
concentreaza asupra cercetarii de multi cercetatori. Intre timp, pe piata, au aparut deja primele produse pe baza
berberina, care este adesea combinat cu alte substante cu alte activitati similare, cum ar fi orez rosu fermentat,
Policosanols si silimarin

2.3.4 Sanguinarina
Sanguinarina este toxic alcaloid extras din anumite plante, .
Daca este aplicata pe piele, substanta poate distruge celulele si distruge stratul de suprafata.

Utilizare
* Este folosit in pasta de dinti pentru a imbunatati eficienta in lupta impotriva bacteriilor care cauzeaza carii si
boli parodontale.

2.3.5.Sparteina
Sparteina- grup alcaloid lupinanu, izolate din plante apartinand familiei de lupin,. Sparteine are doua centre
chirale si poate aparea sub forma a patru diastereomeri (in plus, din cauza particulelor de schelet asimetria,
fiecare diastereoizomer pot aparea in doua forme enantiomerica, oferind un total de opt diastereomeri). Cele mai
frecvente (-)-Sparteine (nume sistematica: (6R, 8s, 10R, 12S)-7.15-diazatetracyklo [7.7.1.02,7.010,15]
heptadekan) este izomerul contra-sensul acelor de ceasornic de configurare cis-trans. Alte izomeri sunt indicate
prin simboluri (izomerul trans-trans),
Sparteine

(cis-cis) si (trans-cis; putin cunoscute) [1]. izomerul Dreptaci,

este

foarte

toxica.

Sparteina in doze mici, stimuleaza musculare netede (de exemplu, vezica sau stomac), in cantitati mari provoaca
paralizie ca Coniine. Sparteina a fost adesea folosita ca elemente in pregatirile pentru tratamentul aritmiilor
cardiace, si de a induce fortei de munca.
2.3.6. Acidul ascorbic
Acidul asorbic sau vitamina C se gaseste in natura sub doua aspecte: redus - ca acid L-ascorbic sau (5R)-5[(S)-1,2-]-3,4-dihidroxi-2(5H)-furanona si oxidat - ca acid dehidroascorbic (acid L-treo-2,3-hexodiulosoniclactona), mult mai abundent.
Formulele chimice de structura ale celor doi compusi sunt :
-

Acid L-ascorbic ( Acidum Ascorbicum)

Acid dehidroascorbic
Acidul dehidroascorbic
C6H6O6

M = 174,11 ; C 41,39% ; H 3,47% ; O 55,14% . Este forma

reversibila oxidata a acidului ascorbic si este biologic activ . Se prepara prin


actiunea benzochinonei asupra acidului ascorbic .
Proprietati fizice
Cristale fine, aciculare; solubil in apa la 600 C. In solutii, cele doua grupari
carbonil (din pozitiile 2 si 3) trec in forma hidratata -C(OH)2 -C(OH)2 - . Practic,
reactia sa este neutra.
Solutiile sale apoase sunt mult mai putin stabile decat cele ale acidului
ascorbic . Acidul dehidroascorbic, in solutie, este convertit usor in acid ascorbic,
prin reducerea cu acid sulfuros (H2SO3) .
Acidul ascorbic
C6H8O6 M = 176,13 ; C 40,91% ; H 4,58% ; O 54,51% .
Vitamina C constituie o exceptie printre vitamine, fiind practic singura care exista in natura intr-o forma
unica ; ea nu formeaza complecsi cu nucleotidele sau coenzimele, necunoscandu-se inlocuitori naturali sau
sintetici.
Proprietati fizice
Cristale (de obicei plate, uneori aciculare, in sistem monoclinic) incolore sau pulbere cristalina alba, fara
miros. Stabil in aer, in stare uscata. In preparatele impure si in multi produsi naturali, vitamina se oxideaza cand
este expusa la aer si lumina .
Usor solubil in apa (80% la 1000 C, 40% la 450 C), solubil in alcool si metanol, practic insolubil in benzen,
cloroform, eter, eter de petrol, uleiuri grasimi, solventi grasi .
Agent reducator puternic, decoloreaza multi coloranti. Solutiile apoase sunt rapid oxidate de aer, reactia fiind
accelerata de alcalii, fier, cupru. Forma stabila de sare este ascorbatul de sodiu.
Cap. III. RECOLTARE SI CONSERVARE
Rostopasca poate fi culeasa de la inceputul lui mai (sfarsitul lui aprilie), cand incepe inflorirea, pana la
sfarsitul lui noiembrie. Se taie partile aeriene (frunze, tulpini, flori) cu un cutit si se transporta la locul de uscare
cat mai repede. Mai rar, pot fi recoltate si radacinile primavara, cu cazmaua. In timpul recoltarii mana trebuie
protejata cu manusi daca nu vrem ca pielea sa capete pentru cateva zile o nuanta galben-negricioasa de la sucul
plantei. O masura de protectie foarte importanta in timpul recoltarii este ca mana sa nu fie dusa la ochi, la gura
ori in alt loc sensibil, deoarece Rostopasca este foarte iritanata.
Uscarea se face in strat de grosime medie, in loc foarte bine aerisit, intorcand o data pe zi plantele de pe o
parte pe alta. Atunci cand uscarea s-a facut corect, planta capata o culoare verde inchis, fara sa se innegreasca sau

sa se decoloreze. Uscarea la soare distruge principiile active ale plantei. Din 6-8 kg de planta proaspata se obtine
1 kg de planta uscata.
De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu grija pentru a nu
dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia
favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce duce la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile
de rostopasca se pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de
kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, tulpinile de
rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are proprietati medicinale foarte importante, pe care planta uscata
nu le mai pastreaza.
Conditionarea se face prin indepartarea plantelor din alte specii, a tulpinilor lemnificate si frunzelor
ingalbenite. Uscarea pe cale naturala se face la umbra in locuri bine ventilate (de preferat poduri acoperite cu
tabla) in strat subtire. Se vor intoarce cu grija la 23 zile pentru ca sa nu se rupa frunzele. Uscarea se verifica
dupa tulpini, care fiind mai groase au nevoie de mai mult timp. Pe cale artificiala se usuca la 3540C. Atunci
cand uscarea s-a facut corect, planta capata o culoare verde inchis, fara sa se innegreasca sau sa se decoloreze.
Numai plantele foarte bine uscate pot fi pastrate pentru iarna. Cele mai indicate in acest scop sunt borcanele
sau cutiile de carton ce pot fi inchise. A se evita recipientele din plastic si cutiile de tabla. Plantele ar trebui ferite
de lumina
Cap. IV. APLICATII FITOTERAPEUTICE
4.1. Boli interne
Tratamentul hepatitei
Hepatita virala B este o boala severa, cauzata de infectia cu virusul hepatitic B. Aceasta infectie poate
determina formarea de tesut cicatriceal in ficat, disfunctie hepatica, a, cancer hepatic (hepatocarcinom) si chiar
decesul.
Virusul hepatitei B se gaseste in sangele infectat sau alte lichide infectate ale organismului uman, ca de exemplu
sperma sau secretiile vaginale; astfel transmiterea se poate face pe cale percutana (prin transfuzii sangvine cu
sange infectat, prin utilizarea seringilor si acelor contaminate, manevre sangerande la stomatologie, manichiura,
pedichiura, piercing etc.), pe cale sexuala (contact sexual neprotejat cu o persoana purtatoare a AgHBs) si
perinatala (de la mama infectata la nou-nascut).
Folosita intern, rostopasca are efect tonic hepatic, regenerativ hepatic, drenor biliar si hepatic, antiviral,
colagog(stimuleaza formarea bilei), coleretic(favorizeaza eliminarea bilei). Este un adevarat panaceu in bolile de
ficat de orice natura, la spectrul larg de afectiuni tratate adaugandu-se o putere curativa extraordinara. Rostopasca
actioneaza extrem de eficient atat in tratamentul hepatitei A, cat si al hepatitei B. Rezultatele cele mai
spectaculoase in tratamentul hepatitei se obtin prin asocierea sa cu alte doua plante cu efecte deosebite asupra
ficatului: turita mare si sunatoarea. Cea mai eficienta modalitate de administrare este sub forma de infuzie

(jumatate de litru pe zi - atentie, infuzia pentru uz intern), cu precizarea ca pe langa rostopasca se mai adauga o
lingurita de turita mare si o lingurita de sunatoare, cantitatea de apa ramanand neschimbata. Jumatatea de litru de
infuzie se bea in reprize - cate 100 ml (jumatate de pahar) din doua in doua ore. La copiii intre 14-18 ani, doza se
reduce la doua treimi; la cei intre 12-14 ani se reduce la jumatate; la cei intre 8-12 ani - la o treime; la cei intre 68 ani - la un sfert. Tratamentul dureaza 49 de zile.
Tratamentul cirozei hepatice initiale
Cirozele hepatice sunt suferinte cronice cu evolutie progresiva, caracterizate morfologic prin dezorganizarea
arhitectonicii hepatice datorita metaplaziei tesutului conjuntiv - care formeaza benzi de scleroza ce inconjura sau
fragmenteaza lobulii - determinata de distructia hepatocitara si de regenerarea nodulara; biologic prin alterarea
severa a sindroamelor de activare mezenchimala, de hipertensiunea portala si de insuficienta hepatocitara si prin
posibilitatea exacerbarii sindromului excretobiliar si a aceluia de hepatocitoliza; clinic, prin stadii avansate de
insuficienta hepatica, insotite de semnele de hipertensiune portala.
Cauzele infectioase ocupa un loc important in etiologia cirozelor in tara noastra, cele mai multe dintre ele
fiind de natura virotica, prin virusul hepatitic. Celelalte cazuri apartin virusurilor nehepatice, sifilisului,
tuberculozei

si

altor

infectii

bacteriene.

Cirozele nutritionale apar prin carente de proteine, de factori lipotropi sau de vitamine. Dintre cauzele toxice care
provoaca ciroze, alcool - prin afectiunea sa steatogena, la care se adauga si carentele nutritionale - ocupa primul
loc. Mai sunt incriminate destul de rar toxicele industriale (compusi organofosfarici, hidrogenul arseniat,
tetraclorura de carbon, deratizantele, insecticidele) si, in ultimul timp, medicamentele cu agresivitate hepatica.
Abuzul de alcool si hepatita virala tip B, reprezinta principalele cauze ale cirozei hepatice. in unele tari ca de
exemplu Franta, predomina etiologia alcoolica, in tara noastra predomina etiologia virotica. Din punct de vedere
etiopatogenic, deosebim urmatoarele tipuri de ciroza hepatica
Rostopasca este un puternic drenor si tonic pentru ficat, stimuland refacerea celulei hepatice. In tratamentul
cirozei se foloseste un amestec de tincturi de rostopasca, armurariu (Silybum marianum) si pedicuta
(Lycopodium clavatum) in proportii egale. Se ia o lingurita din acest amestec de tincturi, diluata in jumatate de
pahar de apa, de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Tratamentul dureaza minimum 6 luni, perioada in care nu se
consuma alcool, tutun, carne si preparate din carne, margarina, prajeli, alimente conservate, alimente ce contin
substante chimice (pentru colorare, aromatizare, conservare etc.).
Tratamentul dischineziei biliare
Dischinezia biliara sau disfunctia biliara este un diagnostic din ce in ce mai acceptat in comunitatea medicala.
Uneori, si posibil mult mai frecvent decat este recunoscut in prezent, vezica biliara, desi neinflamata in mod
evident, nu functioneaza adecvat.

Vezica biliara este un organ mic localizat in apropierea ficatului cu rolul de a depozita si concentra bila
sintetizata la nivelul ficatului. In mod normal in organism pot fi absorbite numai substantele solubile in apa.
Cand alimentele grase - insolubile in apa - ajung la nivelul duodenului (prima parte a intestinului subtire), un
hormon numit colecistokinina este eliberat in circulatie. Acest hormon ajunge la nivelul vezicii biliare si
determina contractia acesteia cu eliberarea bilei in tractul gastrointestinal. La o masa bogata in grasimi, vezica
biliara se goleste complet in decurs de o ora. Uneori raspunsul vezicii biliare la acest hormon este inadecvat
(hiper sau hipokinetic) si in acest caz vorbim despre dischinezie biliara.
Se face un amestec din 1/2 lingura tinctura de rostopasca, 1/2 lingura tinctura de anghinare, o lingura tinctura
de si la 1/2 litru de apa. Se ia jumatate de pahar din acest remediu pe stomacul gol, cu un sfert de ora inainte de
masa. Termenul de valabilitate al remediului este de 48 de ore, cu conditia sa nu stea in soare sau la temperaturi
de peste 21C.
Tratamentul constipatiei
Constipatia este un sindrom caracterizat prin eliminarea intarziata a scaunelor la 3-4 zile chiar si mai mult
dupa ingerarea mesei respective.Constipatia poate reprezenta de fapt rezultatul final al unei digestii bazata pe
alimente denaturate.Scaunele pot fi de consistenta obisnuita, de obicei dure si in cantitate mica, fara resturi
alimentare digerabile.Pacientul poate prezenta cefalee, indispozitie, astenie si inapetenta.Constipatia apare cel
mai des din cauza prostului obicei de a intarzia prezentarea la toaleta cand este nevoie pentru eliminarea
scaunului. Aceasta senzatie apare de la prezenta materiei fecale in regiunea de final a intestinului.Intarzierea
produce o dilatare sau extindere a intestinului si senzatia de eliminare devine din ce in ce mai rara si rezulta
constipatia. Un alt motiv care duce la aparitia constipatiei este un regim sedentar, sarac in legume si fructe, bogat
in mancaruri grele ( greu de digerat ) care provoaca constipatia.Un astfel de regim sedentar poate provoca mai
multe afectiuni gastro-duodenale.
Constipatia este suferinta celor cu o dieta preponderent carnata. Cauza principala este lipsa fibrelor de
celuloza din alimentatie, lipsa miscarii si a apei
De obicei, contra constipatiei se folosesc remediile laxative, insa adesea problema nu este rezolvata decat pe
jumatate cu ajutorul lor, deoarece la multi bolnavi peristaltismul este foarte redus (intestinul este 'lenes'),
diferitele glande implicate in procesul digestiv nu au secretii suficiente sau evacuarea lor este prea lenta. Din
acest motiv este foarte utila asocierea rostopascai cu plantele laxative. Rostopasca se administreaza sub forma de
pulbere - un varf de cutit de rostopasca se ia inainte de masa si se tine sub limba timp de 10-15 minute, apoi se
inghite cu un pahar de apa in care au fost lasate anterior la macerat, de seara pana dimineata, 1-2 lingurite de
seminte.
Tratamentul digestiei lente si a tulburarilor de asimilatie
Pentru stimularea procesului digestiv, precum si pentru imbunatatirea asimilatiei anumitor substante (vitamine
si minerale in special) se ia sub limba, inainte de masa, 1 varf de cutit de rostopasca, combinat cu jumatate de

lingurita de pulbere de cimbrisor. Plantele se tin sub limba un sfert de ora, apoi se inghit cu putina apa. Acest
remediu este indicat si ca adjuvant in tratamentul obezitatii, dispepsiei, anemiei, anorexiei.
Tratamentul colesterolului crescut
Colesterolul este un alcool policiclic de care se leaga acizii grasi, devenind astfel ograsimecare se intalneste in
aproape toate alimentele de origine animala. Nivelul ridicat de colesterol este responsabil pentru atacurile
cardiovasculare, ateroscleroza, litiaza biliara si o multime de alte boli, dar foarte puaini sunt cei care cunosc
faptul ca acest colesterol are un rol esential in mentinerea sanatatii corpului. Tratatele de medicina ne spun despre
colesterol ca exista in fiecare celula a corpului, intra in alcatuirea membranelor care protejeaza nervii. Acelasi
colesterol contribuie la sinteza unor hormoni, cum ar fi testosteronul si estrogenul. Pe de alta parte, un nivel
ridicat de colesterol creste riscul de boala cardiovasculara, insa nici un nivel foarte scazut de colesterol in sange
nu este bun. Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea Boston (SUA), persoanele cu un nivel de colesterol
mult sub limita normala au probleme de concentrare, probleme cu memorarea informatiilor.Una din cele mai
puternice combinatii de plante hipocolesterolemiante este formata din rostopasca, mesteacan si anghinare. Se fac
cure de minimum 30 de zile cu aceste plante, luate sub forma de tinctura, amestecate in parti egale. Se ia o
lingurita din amestecul de tincturi in 100 ml de apa, cu o jumatate de ora inainte de fiecare masa, timp de
minimum 30 de zile.
.

Tratamentul dereglarilor hormonale la femei

Se foloseste o combinatie 'magica' din sucuri proaspete, obtinute din plante: telina (Apium graveolens) - 20 ml
(sucul se obtine din frunze proaspete); marar (Anethum graveolens) - 20 ml (sucul se obtine din tulpini si
eventual inflorescente proaspete); rostopasca (Chelidonium majus) - 2 ml (sucul se obtine din tije proaspete);
Cretisoara (Alchemilla vulgaris) - 10 ml (sucul se obtine din tulpini proaspete, culese dimineata pe roua).
Tratamentul se face in doua reprize: jumatate din cantitate se bea dimineata, pe stomacul gol, si jumatate se
bea seara, tot pe stomacul gol (in acest scop, ultima masa se va lua cel tarziu la ora 19). O cura dureaza 21 de
zile. Sucul se tine la frigider, maximum 24 de ore. Pe parcursul curei si dupa aceea nu se consuma: tutun, alcool,
carne si preparate din carne, alimente conservate, colorate artificial. Cura va fi inceputa cu 48 de ore inainte de
aparitia pe cer a Lunii Pline. Sucul de rostopasca se obtine prin zdrobirea si stoarcerea tijelor. Sucurile de
cretisoara, telina si marar se obtin cu ajutorul mixerului - plantele proaspete sunt zdrobite cu elicea mixerului si
apoi sunt stoarse si filtrate prin tifon (pentru o extractie mai facila se poate adauga putina apa, dar atunci
cantitatile de plante se dubleaza).
Este o reteta cu virtuti miraculoase in tratamentul hirsutismului, al amenoreei si dismenoreei, al tulburarilor in
dezvoltarea caracterelor feminine, al bolilor de piele. Este indicata in dezordini legate de activitatea gonadelor si
a corticosuprarenalelor.
4.2.. Boli externe
Tratamentul negilor
Negii sunt excrescente ale pielii inofensive, noncanceroase produse de papiloma virusul uman. Exista mai
mult de 100 de tipuri de papiloma virusuri umane. Acest virus infecteaza stratul superficial al pielii, de obicei

penetrand in organism prin zonele cu leziuni ale pielii. Virusul produce o crestere rapida a stratului superficial al
pielii, rezultand un neg (veruca este termenul medical). De obicei negii dispar de la sine in cateva luni sau chiar
ani. Negii pot sa apara la nivelul corpului in diferite zone. Apar mai frecvent la copii si adultii tineri.Se aplica suc
de rostopasca de trei ori pe zi, in straturi succesive, timp de minimum 2 saptamani. Treptat, negii isi schimba
culoarea, se reduc ca dimensiune si apoi cad. Este necesar ca tratamentul sa continue minimum 5-7 zile si dupa
caderea negilor.
Tratamentul condiloamelor acuminate (vegetatiile veneriene)
Se aplica o combinatie de extract fluid de rostopasca - 2 linguri si tinctura de propolis 30% (se gaseste in
magazinele apicola si in farmacii) - 1-2 lingurite. Se fac aplicatii cu acest remediu, care adera foarte bine pe zona
tratata, de 2-3 ori pe zi, direct pe zonele afectate. Tratamentul dureaza minimum 2 saptamani. Inaintea aplicarii
preparatului, se va sterge foarte atent zona, cu un tampon imbibat in tinctura de rostopasca diluata cu apa sau
chiar cu suc de rostopasca.
Este un tratament deosebit de util si in completarea celui cu Condylin (un produs obtinut din planta
Podophylus communis - remediul clasic in aceasta afectiune, dar destul de dureros) deoarece accelereaza
procesele de eliminare a virusului, previne suprainfectia si grabeste vindecarea leziunilor, diminuand suferinta.
De asemenea, tratamentul adjuvant cu rostopasca stabilizeaza efectele Condylinului si adesea nu mai face
necesara reluarea tratamentului.
Tratamentul fibromului uterin si al cervicitei
Fibromul uterin este una din cele mai frecvente tumori. Statistici numeroase, din regiuni diferite, arata ca
fibromiomul se inatlneste intr-o proportie de 20% din populatia feminina. Varsta de electie la care apare este
intree 35-50 de ani (55,7% dupa Ducuing), inainte de 30 si dupa menopauza fiind rar.Din numeroasele teorii
propuse, cele mai multe au fost abandonate: teoria congenitala, eraditara a lui Conheim, teoria vasculara a lui
Kelbs-Pillot,

teoria

infectioasa

lui

Virchow.

Teoria hormonala pare a fi cea mai valabila, fibromul dezvoltandu-se, practic, intotdeaun in perioada de activitate
genitala, Hegar, Seitz, Faure, incriminand rolul estrogenilor in geneza acestei tumori.
Foarte importanta in tratarea acestor afecaiuni este modalitatea de aplicare a remediului. Metoda pe care v-o
prezentam in continuare cere ceva timp, dar s-a dovedit a fi extrem de eficienta: cu irigatorul, cu para de cauciuc
sau cu o seringa de capacitate mai mare (fara ac) se introduce infuzia de rostopasca pentru uz extern (minimum
15 ml) in vagin. Dupa administrarea cu seringa, bazinul va ramane ridicat fata de orizontala, timp de minimum
15 minute, astfel incat preparatul sa nu se scurga din vagin. Este bine ca in aceasta perioada sa fie facute
contractii si relaxari succesive ale muschilor vaginali pentru ca circulatia sanguina sa se intensifice, iar principiile
active sa fie preluate mai usor. Cea mai eficienta modalitate de administrare s-a dovedit a fi aceea in care, dupa
introducerea preparatului in vagin, s-a executat si pozitia 'lumanare' timp de 10-15 minute, facand simultan
contractii si relaxari ale musculaturii vaginului (care intensifica circulatia locala si permite patrunderea in
straturile profunde a principiilor active). Se fac 1-2 administrari pe zi. In cazul cervicitei, durata minima a
tratamentului este de 2 saptamani, in timp ce la fibromul uterin durata minima este de 49 de zile. Acest tratament

mai este indicat in tratarea trichomonas-ului, candidei, cancerului uterin.Acest tratament este valabil si in
infectiile cu candida, chlamydia, trichomonas, precum si in infectiile bacteriene. Chiar daca dispar simptomele
bolii, este necesar un examen clinic si de laborator inainte de a va hotari sa incheiati tratamentul.
Tratamentul tumorile benigne si maligne
Proliferare excesiva de celule anormale care seamana mai mult sau mai putin cu tesutul in care se dezvolta si
sfarsesc

prin

dobandi

autonomie

biologica.

Sinonim: neoplasm.
Cauze si factori favorizanti - Tumorile au cauze variate: ereditare, chimice (tabagism), fizice (radiatii
ale soarelui), biologice (actiunea unui virus); acestea se pot asocia intre ele. Se intampla ca o tumora sa nu aiba o
cauza cunoscuta. Celulele unei tumori si-au pierdut sensibilitatea la mesajele organismului care impiedica in mod
normal orice proliferare excesiva. La un individ sanatos, toate celulele tumorale izolate care apar sunt in mod
normal inhibate sau distruse de catre globulele albe ale sistemului imunitar. Deci, o tumora adevarata nu se poate
dezvolta decat daca celulele sale au devenit rezistente la sistemul imunitar.
Diferite tipuri de tumori Se disting tumori benigne si tumori maligne (canceroase).
- Tumorile benigne au, de obicei, un volum limitat. Ele refuleaza spre tesuturile vecine fara a le invada, nu dau
metastaze

si,

in

majoritatea

lor,

nu

au

consecinte

grave

asupra

bolnavului.

- Tumorile maligne si cancerele au caracteristici care de cele mai multe ori pot fi opuse, punct cu punct,
precedentelor. Ele devin adesea voluminoase, sunt prost delimitate, infiltreaza tesuturile invecinate, recidiveaza
adesea dupa ablatie si mai ales au tendinta de a se raspandi la distanta, formand metastaze
Se aplica cataplasme cu rostopasca timp de minimum 49 de zile. Rostopasca opreste dezvoltarea tumorilor si,
in timp, determina chiar retragerea lor. Eficienta sa creste daca in cataplasme este combinata in proportii egale cu
radacina de tataneasa. Daca pielea tinde sa se usuce si sa se degradeze sub actiunea cataplasmei, la o ora dupa ce
am luat-o, vom aplica un unguent cu tataneasa sau cu galbenele.
Tratamentul ciupercile fixate la nivelul unghiilor de la maini si picioare
Se aplica un tampon de vata bine imbibat cu o combinatie de tincturi de rostopasca, propolis si tataneasa, in
proportii egale. Acest tampon se tine pe locul afectat vreme de 1 ora, aplicandu-se de 2-3 ori pe zi. Dupa o
saptamana de tratament apar primele efecte. Daca este indepartat stratul de tesut mort, poate fi folosit extractul
fluid de rostopasca, care are o actiune mai puternica.
Tratamentul panaritiului
Infectie

acuta

unui

deget

de

la

mana

sau,

mai

rar,

de

la

picior.

Panaritiul este o afectiune frecventa, ce decurge din inocularea intr-un deget a unui germene, de cele mai multe
ori un stafilococ, de catre o aschie, o intepatura sau printr-o plaga.

Diferite

tipuri

de

panaritiu:

- Panaritiu superficial, cel mai obisnuit, este amplasat pe pulpa degetului sau pe conturul unghiei (turniola),
uneori si la inaltimea primei sau celei de a doua falange. El se traduce printr-o inflamatie care evolueaza in
cateva ore sau in cateva zile, antrenand o crestere in volum a degetului, o inrosire, o durere in general zvacnitoare
si

responsabila

de

insomnie

si

de

febra.

- Panaritiu profund survine dintr-odata, dupa inocularea directa a germenului in teaca tendoanelor flectoare ale
degetelor, ori constituie complicatia unui panaritiu superficial. Infectia poate atinge osul unei falange (osteita),
unul sau mai multe tendoane ale degetului cu teaca lor (tenosinovita), o articulatie dintre doua falange (artrita)
sau chiar intreaga mana (flegmon). Se observa atunci o inflamatie intensa, eventual o imposibilitate de a misca
degetele in cauza, care survine atunci cand este afectata teaca tendonului flector si antreneaza o deformare
dureroasa a degetului, in carlig.
Tratamentul se face timp de 2 saptamani (minimum), cu suc de rostopasca. Se aplica sucul pe zonele afectate
de 3 ori pe zi, in straturi succesive. Suplimentar, pot fi facute comprese cu o combinatie de tincturi de rostopasca
propolis, in proportii egale.
4.3. Toxicitatea rostopascai
Rostopasca, atat de utila in doze terapeutice, in doze mari poate fi extrem de toxica. Cea mai toxica este in
stare proaspata: 20-30 de grame ingerate duc la o intoxicatie severa, iar 50-60 grame produc intoxicatie mortala.
In stare uscata, este mai putin toxica, dar este necesara o atentie marita in manipularea si administrarea sa
deoarece pot aparea accidente. Pentru tratamentele interne este bine sa cereti avizul si supravegherea unui medic.
La primele semne de intoxicatie, pacientul va fi dus la medic. Se actioneaza prin provocarea de varsaturi cu
mari cantitati de apa calda, apoi prin administrarea de ceaiuri de nalba sau seminte de in, de stimulente (cafea,
vin, alcool), de substante alcaline, ioduri, tanin. Se fac frictionari cu alcool si se injecteaza atropina de catre
medic.
Preparatele de rostopasca nu se lasa la indemana copiilor, nu se aplica pe ranile deschise, sangerande, nu se
administreaza gravidelor dupa luna a patra de sarcina. Persoanele alergice la praful de rostopasca vor evita
locurile in care aceasta este depozitata, uscata sau rasnita.
Cap. V
.

Modalitati de utilizare

Pulberea de rostopasca

Partile aeriene inflorite si uscate se macina fin cu rasnita de cafea; daca mai raman bucati nemacinate, se face
o cernere. In principiu, doza la adulti este de un varf de cutit (0,5 g) de 3 ori pe zi. Pulberea se tine sub limba
timp de 10-15 minute, apoi se inghite cu putina apa. La copiii intre 6 si 12 ani, doza se injumatateste, iar la copiii
de 2-6 ani, se aduce la o treime sau chiar la un sfert.

Tinctura de rostopasca

Face parte din 'arsenalul greu al fitoterapiei. Se foloseste, mai ales intern, mai mult decat planta ca atare,
deoarece in tinctura dozajele sunt foarte precise, asimilatia este foarte rapida, avand efecte foarte puternice in
doze mult mai reduse (mult sub limita de toxicitate). Se combina foarte bine cu alte tincturi de plante, fiind
eficienta in tratatrea bolilor de ficat (mai ales hepatita A, B, C si ciroza), dischinziei biliare, constipatiei atone
(unde se asociaza excelent cu plantele laxative). Extern este extrem de utila contra infectiilor pe piele si a negilor,
dar si a tumorilor si a cancerului de piele. Evaporata de 3 ori, asa incat sa fie eliminat alcoolul, este indicata
contra

bolilor

venerice.

Actiuni: intern: antibacterian cu spectru larg, antispasmodic puternic, antiviral puternic (actiune asupra
virusurilor gripale, a celui herpetic si hepatic), calmant, coleretic puternic, excitant, hipotensor, purgativ, tonic
hepatic

foarte

bun,

tonic

amar,

tonic

cardiac,

vermifug

Extern: antiinfectios cu spectru larg (bacterii, fungi, protozoare, virusuri), antitumoral puternic, cicatrizant

Indicatii:
Intern (se foloseste numai la recomandarea si sub controlul medicului):
icter, hepatita virala A, B si C, ciroza hepatica: se ia 1 lingurita in 100 ml (jumatate de pahar) de apa, de 2 ori
pe zi. O combinatie redutabila face in proportii egale cu tinctura de pufulita cu flori mici si cu cea de anghinare:
se ia 1 lingurita din acest amestec de 4 ori pe zi, de asemenea in apa
dischinezie biliara, calculoza biliara, atonie veziculara, colici biliare: se ia o jumatate de lingurita de 3 ori pe
zi, in apa. Administrarea se face cu un sfert de ora inainte de masa
constipatie atona: se ia 1 lingurita de tinctura dimineata si una la pranz, inainte de masa. Este foarte eficienta
combinatia cu tinctura de bace de soc in proportii egale, din care se iau 3 lingurite pe zi , in apa.
Boli de splina si intestinale: se ia 1 lingurita in 100 ml (jumatate de pahar) de apa de 2 ori pe zi
Angina pectorala (adjuvant), arterioscleroza cerebrala: se asociaza cu tinctura de paducel (2 parti paducel si 1
parte rostopasca). Se ia 1 lingurita dimineata si 2 lingurite seara, inainte de culcare
Isterie, insomnie, neliniste: se combina in proportii egale cu tinctura de sunatoare si cu cea de valeriana. Se iau
4 lingurite pe zi, in apa.
Extern:
Negi, bataturi, intarituri ale pielii, cheratita: compresa cu tinctura pe zona afectata

Fibrom uterin: compresa cu tinctura pusa pe zona abdominala inferioara. Tratamentul se face o data la 2 zile
Cancer de piele: comprese pe locul afectat. Tratamentul este valabil si pentru tumorile exteriorizate. Efectul
este extraordinar cand se combina in proportii egale cu tinctura de tataneasa si tinctura de propolis
Infectii cronicizate la nivelul pielii, ulcere vechi, atone pe piele: comprese cu tinctura de rostopasca si de
tataneasa combinate in proportii egale
Infectii genitale cu papiloma, candida, trichomonas: aplicatii cu un tampon de vata imbibata in tictura
evaporata intr-o farfurioara curata, pana cand scade de 3 ori (din 3 lingurite de tinctura se obtine 1 lingurita de
preparat concentrat)
Administrare interna: se ia de regula lingurita de tinctura diluata in 100 ml (jumatate de pahar) de apa, de
3-4

ori

pe

zi

Precautii:
Intern: planta este toxica pentru om producand in doze mari (peste 7 grame) basicarea gurii, arsuri si mancarimi
in gat, greturi, varsaturi, diaree, urinare cu sange, dureri de cap, in doze foarte mari chiar ameteli, delir,
halucinatii,

congestie

pulmonara

Extern: Planta sau extractul de planta nu va a junge in contact cu ochii. Desi are rol cictrizant, nu se va aplica pe
rani proaspete si sangerande, din cauza toxicitartii ei. In caz de intoxicatii cu rostopasca se cere ajutorul medical
specializat, iar pana la venirea medicului se provoaca varsaturi cu apa calda ingerata in cantitati mari, se ia ceai
de naba sau seminte de in in lapte dulce. Se fac frictiuni cu alcool.
Rostopasca uscata se macina cu rasnita de cafea pana se obtine o pulbere. Se pun 20 linguri de pulbere
proaspat macinata intr-un litru de alcool de 75 (trei sferturi de litru de alcool alimentar de 96 cu un sfert de litru
de apa). Se lasa sa macereze 10 zile, agitandu-se zilnic vasul de macerare. In final se stoarce, se filtreaza si se
toarna in sticlute mici, inchise la culoare.
.

Infuzia de rostopasca

Pentru obtinerea a 1/2 litru, se pune 1 lingurita de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de
cafea) cu 250 ml de apa calduta (la 40C) intr-o cana si se lasa la macerat 8-12 ore. Dupa macerare se filtreaza
produsul, iar pulberea de planta ramasa dupa filtrare se pune la infuzat in 250 ml de apa fierbinte timp de 15-30
de minute. Infuzia se filtreaza, se racoreste (asa incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul
anterior obtinut. Se consuma in termen de 24 de ore (cu conditia sa fie pastrata la maximum 10C).
Extractul fluid de rostopasca
Se pun 20 de linguri de pulbere de Rostopasca (obtinuta prin macinare cu rasnita electrica de cafea) intr-un
vas; se adauga apoi alcool de 75 (3 parti alcool alimentar de 96 si o parte apa) atat cat sa sacuprinda pulberea si
sa ramana o pelicula de alcool de 1 cm deasupra. Se lasa la macerat vreme de 10 zile, apoi se stoarce si se
filtreaza. Tinctura astfel obtinuta se pune intr-o farfurie intinsa, curata si se lasa vreme de 12-24 de ore la
evaporat, pana cand scade de 3 ori. Se obtine o pasta inchisa la culoare, care adera pe piele. Aceasta pasta se
foloseste doar extern, deoarece are un potential toxic ridicat.

Sucul de rostopasca
Se obtine din tijele de rostopasca proaspat culese sau pastrate maximum 24 de ore la frigider (la 4C). Se rupe
tija si se unge locul afectat cu suc; daca nu ajunge sucul, se rupe tija 1 cm mai incolo si se stoarce din nou
s.a.m.d. Atentie: pentru ca tratamentul extern cu suc sa aiba eficienta, trebuie aplicat de mai multe ori pe acelasi
loc la intervale de cateva minute (dupa ce se usuca sucul aplicat anterior, se mai aplica un strat).

Cataplasma cu plante proaspete


Se spala frunzele si tijele de Rostopasca si se dau prin mixer (blender) sau prin masina de tocat pana devin
pasta. Pentru o cataplasma de marime medie, sunt necesari 1-2 pumni de planta. Pasta de plante astfel obtinuaa se
inveleste in tifon (strat simplu). Se aplica pe locul afectat timp de 1 ora.

Cataplasma cu plante uscate


Se marunteste fin un pumn de rostopasca uscata cu ajutorul unei rasnite electrice de cafea. In pulberea astfel
obtinuta se adauga progresiv apa, amestecandu-se usor intr-un vas, pana cand se formeaza o pasta. Aceasta pasta,
invelita intr-un tifon (pus in doua daca este mai rar), se aplica pe locul afectat timp de minimum 2 ore.
.

Infuzia pentru uz extern

Pentru obtinerea a 1/4 litru, se pune o lingura de planta maruntita (pulbere obtinuta cu rasnita electrica de
cafea) in jumatate de cana de apa si se lasa la macerat de seara pana dimineata. Dimineata se face un decoct de
rostopasca, lasand o lingura de planta maruntita sa clocoteasca in jumatate de cana de apa, vreme de 2 minute.
Decoctul se filtreaza, se racoreste (astfel incat sa ajunga la 40-60C) si apoi se combina cu maceratul anterior
obtinut. Preparatul astfel obtinut se foloseste in termen de 12 ore (cu conditia sa fie pastrat la maximum 18C)
Unguent cu rostopasca

Indicatii: Adjuvant in herpes , negi , veruci , psoriazis , rani , impetigo .

Compozitie:
Rostopasca

ulei

de

floarea

soarelui,

rasina

ulei

volatil

de

busuioc

ceara

de

albine.

Utilizare cosmetica
Nu se aplica pe plagi recente
Se realizeaza aplicatii locale de 2-3 ori pe zi, la nivelul zonelor afectate.

Unguent Rostopasca

Indicatii:
antibacterial,
Compozitie:vaselina,

antimicotic,
extract

de

rostopasca

(Chelidonium

antiviral
majus),

lanolina,

conservant.

Administrare:
se aplica pe piele in strat subtire si se maseaza pana la absorbtie completa

Ceai Rostopasca

Actiune farmacologica: stimulent al functiei hepatice ; calmant al colicilor hepato - biliare ; coleretic-colagog;
dezinfectant ; cicatrizant .

Este utilizata ca planta medicinala inca din Antichitate. In Evul Mediu era folosita pentru tratamentul
problemelor de natura hepatica, avand si un bun efect calmant. De asemenea, medicina populara considera planta
un bun remediu pentru indepartarea negilor .
Compozitie: partea superioara a plantei Chelidonium majus L., fam. Papaveraceae, care contine
alcaloizi (chelidonina, sangvinarina, protopina, sparteina), ulei volatil, flavonoide, saponozide,vitaminaC
Intrebuintari principale: diskinezie biliara , colici hepato - biliare , colecistite, hepatite cronice, ciroza .
Contraindicatii:

respectand

dozele

recomandate,

nu

prezinta

efecte

secundare;

prin

supradozare,

plantadevinetoxica.
Atentie.Tratamentul

dureaza

cel

mult

zile

consecutive

cu

pause

de

saptamani

Mod de administrare: se bea 1 cana cu ceai pe zi, in mai multe reprize

Rostopasca Comprimate

Datorita proprietatilor sale curative, rostopasca este


considerata a fi una dintre cele mai puternice plante de leac utilizate in terapie de-a lungul timpului.
Are calitati:
Stimuleaza si regleaza secretia de bila, stimuleaza tonusul si peristaltismul vezicii biliare ameliorand fluxul
biliar, hepatoprotector, hipolipemiant, hipercolesterolemiant, normalizeaza valorile bilirubinei si ale
colesterolului, antilitiazic, analgezic, antispastic, antiinflamator, antibacterian, antiviral si antitumoral.

Recomandat ca adjuvant in:


- dischinezii biliare, colecistite acute si cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice virale si metabolice,
ciroza spastica, tumori de esofag, pancreas, ficat si plamani
Caracteristici produs:
Prezentare
Continut

pe

:
comprimat

60

Rostopasca

Excipienti

de

extract

4:1

100mg,

comprimate
Rostopasca

celuloza

planta

400mg

microcristalina

Mod de administrare : Pentru adulti si copii peste 14 ani: cate 1 cpr. de 2-3 ori pe zi, inainte de mese. Pentru copii
sub

14

ani:

cu

avizul

medicului.

Atentionari speciale : copii sub 14 ani, sarcina, alaptare, alergie la rostopasca. Peste dozele recomandate, pot
aparea greturi, varsaturi, diaree, colici abdominale, somnolenta, fenomene toxice hepatice.

Otet cu rostopasca

Otet cu Chelidonium Majus (rostopasca)- se foloseste in alopecie si micoze extern, la clatire dupa masajul
parului cu galbenus de ou (o lingura cu otet la 1 L apa); sub forma de tamponari sau frictiuni zilnice ale scalpului,
rarindu-se apoi in functie de evolutie sau comprese seara (o jumatate de ora) pana la vindecare

Cap. VI. CONCLUZII


Rostopasca este o planta cu multiple proprietati curative, recunoscuta si folosita pentru efectele sale
vindecatoare inca din Antichitate. Daca in trecut utilizarea plantei in scopuri curative era bazata pe traditia
populara, in prezent cercetatorii au reusit sa izoleze substantele active din rostopasca, resposabile de efectele sale
terapeutice. Deoarece contine o gama larga de alcaloizi, in doze mari intreaga planta este toxica, dar in dozele
corecte

ea

are

numeroase

utilizari

terapeutice.

Efectul plantei proaspete este analgezic, colagogic, antimicrobian, oncostatic si sedativ al sistemului nervos

central. In unele teste pe animale rostopasca s-a dovedit un bun citostatic, dar si un bun stimulator al sistemului
imunitar.
Cea mai importanta utilizare a acestei plante este in bolile hepatice. Rostopasca este un adevarat panaceu
pentru bolile de ficat de orice natura. Si-a dovedit eficienta in tratarea hepatitei A, hepatitei B, a cirozei hepatice.
Prin efectele sale drenoare si tonice, stimuleaza regenerarea celulei hepatice. Totodata, functioneaza si ca un bun
antiviral, motiv pentru care hepatitele se pot ameliora sau chiar vindeca in urma administrarii preparatelor de
rostopasca. Este indicata si in afectiunile biliare precum diskinezii sau inflamatii ale vezicii biliare cauzate de
drenarea

defectuoasa

bilei.

Pentru un efect maxim al terapiei cu rostopasca, in timpul administrarii sale trebuie sa se evite consumul
alimentelor greu digerabile si solicitante pentru ficat, precum carne de porc, grasimi, prajeli, margarina, unt,
branzeturi grase, alimente conservate si, desigur, tutunul si alcoolul.
Extractele din rostopasca au efect de antibiotic pe un mare numar de germeni patogeni. Sucul proaspat este un
bun impotriva negilor si verucilor. Pentru aceasta, se rupe o tulpina din planta verde si se aplica latexul care se
scurge din planta pe neg. Rostopasca este folosita si in tratarea tuberculozei pielii, a ranilor, fistulelor,
psoriazisului

si

fortifica

parul.

Alte beneficii alte plantei includ stimularea digestiei, cresterea asimilarii unor substante precum vitaminele si
mineralele, restabilirea tranzitului intestinal.
Unii dintre alcaloizii pe care ii contine planta au actiune sedativa si narcotica asupra centrilor nervosi
superiori, de tipul papaverinei. Extractele apoase sau hidroalcoolice au actiune coleretic-colagoga, fiind
recomandate in afectiuni hepatice cronice si ciroza.

Anexe
Fig I

Fig.II

Fig.III

Fig.IV

Fig.V

BIBLIOGRAFIE
1.
1975
2.
3.
4.
5.
6.

Anghel Gh., Paun M., Nyarady A., Grigore St. Botanica, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,
Anton Speranta Medicina naturista, Ed. Polirom, 2007
Bujor D., Popescu O. - Fitoterapie traditionala moderna, Ed. Fiat Lux, Bucuresti, 2001
Chirila P. Medicina naturista, Ed. Medicala, 1987
Ciocarlan V. - Flora ilustrata a Romaniei, editia a-II-a, Ed. Ceres, Bucuresti, 2000
Laza A., Racz G. Plante medicinale si aromatice, Ed. Ceres, 1975

7.
8.

Popovici L., Moruzi C., Toma I. Atlas botanic, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1993
*********** - Referate.ro

S-ar putea să vă placă și