Sunteți pe pagina 1din 10

Primum non nocere.

Atunci cand ne ocupam de o arta al carei


scop este acela de a sal viata trebuie
sa stapanim bine acea arta, pentru
ca altminteri sarsim o nelegiuire.
S. HAHNEMANN
Descoperirea medicinei homeopatice este datorata lui Christian Friederich Samuel
Hahnemann. Acesta s-a nascut pe 10 aprilie 1755, la miezul noptii, la Meissen, un
orasel situat la nord de Dresda, una dintre cele mai vechi localitati din Saxonia. Tatal
sau, decorator de portelanuri, este bine cunoscut in lumea buna, drept care atat el
cat si sotia sa spera ca fiul lor sa ajunga intr-o buna zi un pictor de portelanuri sau,
si mai bine, un negustor de za, cu viitorul asigurat. in vederea pregatirii in domeniul
relatiilor cu strainatatea, Samuel incepe sa studieze limbile straine pentru care da
doda de o inclinatie deosebita.
In timpul Razboiului de Sapte Ani, Frederic de Prusia supune jafului atat
manufactura de portelan din Meissen cat si muzeele din Dresda. Acest fapt loveste
din greu in situatia materiala a familiei Hahnemann care vede cum se spulbera
visele de viitor ale copilului. Astfel ca Samuel se vede nevoit sa-si intrerupa studiile
si sa se angajeze ca baiat de pralie intr-o drogherie, desi fizicul sau nu este facut sa
reziste la asemenea cor. Nici la scoala Hahnemann nu reuseste niciodata sa-i
intreaca pe colegii sai la diferite jocuri si la alergari, in schimb este primul din clasa
la intatura.
Mama lui Hahnemann intelege greutatile cu care se confrunta baiatul ei, il convinge
sa renunte la acel serviciu si il cauta pe profesorul Miiller, fostul dascal al lui
Samuel. Apoi mama lui Samuel impreuna cu profesorul Muller fac o cerere catre
rege in care solicita o bursa de studii care sa-i permita lui Samuel sa urmeze
cursurile Scolii Sant\'Afra. Cererea este aprobata, astfel ca Samuel este admis la
acea scoala. Dar acolo, printre copin de nobili si de oameni instariti, Samuel se
simte ca o ruda saraca, acceptata in sila. Din fericire, unul dintre noii sai profesori
de la Sant\'Afra este fostul sau dascal Muller care il ajuta sa fie acceptat de colegi.In
anii care urmeaza, Hahnemann se remarca prin inteligenta si cultura sa si la
sfarsitul perioadei de studii, mai inainte de a parasi scoala pentru a se inscrie la
Universitatea din Leipzig, tine - conform traditiei scolii - un discurs in limba latina:
Ciudata alcatuire a mainii. Acest eseu este o capodopera in miniatura si alegerea
unui asemenea subiect de catre un tanar de 19 ani denota ascutimea spiritului de
obsertie, capacitatea de cercetare si precocitatea neobisnuita a viitorului medic;
pentru ca el vede posibila continuarea gandirii si un mijlocitor intre intentie si
actiune".
Hahnemann se inscrie la facultatea de medicina din cadrul Universitatii din Leipzig,
dar este sarac pentru ca parintii sai nu-l pot intretine. Cunoasterea mai multor limbi
straine ii permite sa lucreze ca traducator la cate edituri, putand astfel sa se
intretina singur si in acelasi timp sa citeasca numeroase carti straine si sa studieze
diversi autori.
La universitate, Hahnemann vine in contact cu doua curente de opinii bine distincte,
cel spiritual si cel materialist, si care isi are fiecare partizanii proprii.
Acelui secol al XVII-lea care-i zuse nascandu-se pe un Kepler, un Galileo, un
Dessectiunes, un Newton, un Pascal avea sa-i urmeze acel secol al XVIII-lea in
timpul caruia aveau sa fie enuntate doua teorii spirituale: prima dintre ele isi

indreapta atentia asupra a tot ceea ce este realmente tangibil, poate fi perceput
prin simturi; cea de a doua, nascuta in Germania si datorata lui Kepler si dezvoltata
mai apoi de Newton in Anglia, afirma existenta unei puteri superioare, a unui spirit
al materiei care poate fi doar presupus nu si perceput in mod direct.
Din sectiunezianism a luat fiinta mai intai mecanicismul si mai apoi organicismul,
care la randul lui s-a impartit in doua curente: materialismul si vitalismul.
Materialismul, care predomina in acest secol al XVIII-lea, ia in considerare binomul
om - materie si sustine ca omul s-a nascut din materie - pamant. Vitalismul, care-i
urmeaza animismului lui Stahl, admite existenta unui suflet, dar si cea a unui
principiu vital ca mijlocitor intre suflet si trup.
Stahl nu numai ca recunoaste existenta unei legaturi stranse intre suflet si trup, dar
sustine faptul ca materia are si ea propriul sau suflet. Si mai sustine faptul ca .boala
este provocata de tendinta naturii de a se schimba in rau". Teoriile vitalismului il
atrag in mare masura pe tanarul Hahnemann si il influenteaza in mod deosebit pe
viitorul intemeietor al unei noi arte medicale. Setea sa de cunoastere il indeamna sa
studieze izvoarele gandirii lui Stahl si anume, pe Van Helmont, Paracelsus si
Hipocrat.
Van Helmont sustinea faptul ca niste cantitati foarte mici de otra pot sa omoare, dar
si faptul ca si niste mici cantitati de remedii pot sa
vindece.
Paracelsus a fost o ura ciudata suspendata unde intre pornirile cele mai pamantesti
si mai degradante si o credinta autentica in Dumnezeu considerat drept originea
tuturor lucrurilor si a omului.
Hipocrat a fost intemeietorul artei medicale si unul care a crezut in puterea de
insanatosire a naturii si in forta principiului similitudinilor care actioneaza in
procesul de vindecare.
Gandirea lui Hahnemann se pregatea in acele vremuri sa puna baza principiilor
homeopatice care aveau sa se dezvolte, sa se afirme mai
tarziu.
In acel moment al vietii lui Hahnemann simtea o dorinta puternica de a se dedica
studiului si experimentarii precum si dorinta de a se apropia de bolnav.
Dat fiind faptul ca in orasul Leipzig nu erau pe atunci spitale in care studentii la
medicina sa fi putut vedea cazurile clinice, Hahnemann a luat hotararea sa se
deplaseze la Viena, la Spitalul Ordinului Calugarilor Milei al carui director era
doctorul Quarin. Pentru a-si procura banii necesari deplasarii, Hahnemann traduce
Noua terapeutica a lui Ball si isi ofera serviciile companiilor de transport in calitate
de interpret si om de
serviciu.
Spre deosebire de Leipzig, Viena se dovedeste a fi un oras vesel care ofera tot felul
de mijloace de petrecere, de distractie. Colegii lui Sa-muel privesc doar la modul in
care infirmierii si calugarii ii ingrijesc pe bolnavi, fara ca ei, studentii, sa intervina in
mod practic in tratament; dar acest lucru nu-i este de ajuns lui Samuel care ii
ingrijeste in mod direct pe bolnavi. incercand sa le aline suferintele si sperand ca
intr-o buna zi sa-i poata vindeca. in vremea aceea medicina, care se confrunta cu
atatea si atatea boli, se dovedea a fi neputincioasa.
Insotit de novicele-infirmier Weith, colegul si prietenul sau, Hahnemann se
intalneste cu abatele care raspunde de farmacia spitalului pentru a-i cere niste
lamuriri in legatura cu eficacitatea medicamentelor din acea vreme. Abatele ii
vorbeste despre suferintele sufletului si despre iubirea de aproape, despre puterea

spiritului care tinde sa se inalte pana ia Dumnezeu - Dumnezeu-izvorul-a-tot-bineledin-lume - despre faptul ca legile naturii actioneaza intr-o deplina concordanta. Si
preamareste o viziune a unui medic al sufletului si al trupului si-i recomanda sa
citeasca o sectiune despre operele de caritate". Hahnemann isi da seama de
importanta conceptelor de caritate, de cainta, de mila si de smerenie, dar din
moment ce el a renuntat la atatea si atatea lucruri, vrea ca acum sa se faca util
oamenilor, drept care devine un asistent zelos al doctorului Quarin, un medic
renumit, bogat si respectat, care vrea ca Hahnemann sa-l insoteasca in toate
vizitele pe care le face bolnavilor pe care ii ingrijeste. Acest medic ii confirma faptul
ca terapiile sunt insuficiente si ca stiinta oficiala refuza orice descoperire noua in
materie pentru ca o considera drept o sarlatanie". Medicul Quarin se declara
sustinatorul lui Mesmer si al terapiei sale, cea a magnetismului. Quarin ii propune
lui Hahnemann sa se prezinte la Baronul de Bruckenthal, noul guvernator al
Transilniei, care are nevoie de un medic personal.
Hahnemann, care nu si-a luat inca diploma, accepta postul, mai ales ca retributia
este foarte buna.In anul 1777 Hahnemann se afla la Hermanstadt (Sibiu) unde
traieste intr-o atmosfera de bogatie cu care, desigur, nu era obisnuit si, dupa anii
grei indurati la Leipzig, viata aceea placuta si lipsita de griji ii da sentimentul ca si-a
atins tinta.
Traieste in bunastare, in ciuda faptului ca munceste mult si aceasta situatie dureaza
21 de luni, pana cand trebui, totusi, sa-si ia diploma. Drept care se deplaseaza la
Erlangen unde in ziua de 10 august 1779 isi ia examenul de diploma cu o teza and
drept subiect sufletul cufundat in mister".
Pentru a putea intelege mai bine aderata esenta a fiintei omenesti si a lumii, incepe
sa se intereseze de bolile psihice si spirituale. La Viena zuse niste bolnavi care desi
sufereau de aceleasi boli si erau tratati cu aceleasi mijloace reactionau in mod
diferit si anume unii cadeau prada disperarii in timp ce altii nu se lasau doborati si
credeau in eficacitatea tratamentelor. Fapt care l-a facut pe Hahnemann sa
conchida ca puterile vitale" difera de la individ la individ. Pentru a obser si a
experimenta astfel de cazuri, se hotaraste sa viziteze un ospiciu unde se ingrozeste
zand ce tratamente li se aplicau bietilor bolnavi.
incearca sa schimbe acea realitate si denunta inumanele interventii terapeutice din
acel loc, afirmand urmatoare: Daca oamenii aceia nu ar fi nebuni, ei ar innebuni,cu
siguranta, dupa un asemenea tratament." Propune niste sisteme de tratament mai
blande si care sa fie in consonanta cu demnitatea umana. Scrie o brosura intitulata
Un caz de nebunie in care prezinta cazul unui barbat care si-a pierdut facultatile
mintale ca urmare a unei activitati intelectuale excesive si a unor calomnii impotri
sa, dar care se vindeca gratie unui tratament mai putin agresiv si sentimentului de
iubire fata de
semeni.
Samuel simte ca este insufletit de acest sentiment de iubire fata de semeni si ca
doreste sa-i vindece pe acesti semeni ai lui, numai ca medicamentele din acea
vreme se dovedesc a fi, in cel mai fericit caz, inutile si adeseori chiar tamatoare,
pentru ca majoritatea acestora sunt preparate din substante otravitoare si sunt
administrate in concentratii cu grad mare de toxicitate. Data fiind indeletnicirea
tatalui sau, Samuel se nascuse si crescuse printre culori, mixturi si primele
elemente ale chimiei acelor vremuri.

El se formase studiind, traducand texte din diferite domenii si din diferite limbi si
incercase intotdeauna sa respecte rigurozitatea metodei sale de studiu, animat fiind
de dorinta de a intelege cat mai bine orice lucru. Astfel incat i-a fost cu putinta sa
devina nu numai un filozof genial" si un mare medic", dar si un chimist exceptional".
Aceasta deoarece el credea ca pentru a te putea numi un medic aderat trebuie sa
cunosti foarte bine atat substantele din care se compun medicamentele cat si
modul de intrebuintare a acestor medicamente".
Drept care Hahnemann studiaza farmacologia, critica administrarea unor
amestecuri a caror actiune terapeutica, desi se dovedea a fi eficace, nu putea fi
silita cu exactitate si propune in schimb sa fie prescrisa o singura substanta pentru
a se putea vedea mai usor care sunt efectele curative ale acesteia atunci cand nu
este in interactiune cu alte componente. Se simte atras de biologie si incepe sa
cerceteze efectele produse asupra organismului de catre diferite substante. in
minele de cupru si de carbuni studiaza reactiile pe care le produc inhalarea prafului
de catre mineri. Publica trei studii, primul in legatura cu modul de intrebuintare a
carbunelui pentru incalzire", al doilea in legatura cu analiza vinului" si cel de al
treilea privind analiza arsenicului".
In primara anului 1781 se sileste la Dessau, un orasel situat in apropierea minelor
din Hars, unde poate sa-si extinda cercetarile de farmacologie. La Dessau il
cunoaste pe Hasseler, proprietarul unei farmacii, care ii pune la dispozitie
laboratorul sau si i-o prezinta pe
Enrichetta Kuchlerr, o tanara de 17 ani, fiica sotiei lui din prima casatorie a acesteia.
Hahnemann se casatoreste cu Enrichetta dar nu face acest pas pentru ca ar fi fost
animat de o mare iubire; este vorba aici de o casatorie de convenienta, linistita.
Hahnemann nu accepta propunerea de asociere pe care i-o face socrul sau
Hasseler, care - in calitatea sa de farmacist - i-ar putea asigura o situatie buna si
paraseste oraselul Dessau, mutandu-se impreuna cu tanara sa sotie la Gommern. in
acest orasel in care exista putini medici si locuitorii sunt oameni simpli si cat se
poate de naturali, Hahnemann simte ca poate sa-si exercite in voie arta medicala,
potrivit propriilor convingeri, adica fara ca farmacistii sau colegii sai sa-si bage nasul
in treburile lui. Merge pe jos pentru a ajunge la pacientii lui, studiaza cu deamanuntul tratatele de semiotica si de patologie, sileste masuri de igiena necesare
pastrarii starii de sanatate si scrie un tratat de igiena intitulat Prietenul sanatatii. Si
cu toate acestea, nu reuseste inca sa inteleaga ce anume sunt bolile si nici care
leacuri anume le pot veni de hac.
Reuseste pana una-alta sa indrepte unele naravuri si sa-i mangaie pe cei parasiti si
nefericiti si prin aceasta se dovedeste a fi un pionier in domeniul medicinei
profilactice, deoarece se straduieste sa schimbe mediul nefavorabil in care traiesc
bolnavii sai. Pentru ca intelege faptul ca conditiile de viata, atat psihologice cat si de
mediu, pot fi in masura sa asigure starea de sanatate sau s-o inlature.
Dar profesiunea lui Hahnemann nu asigura conditiile de viata la care se astepta
Enrichetta. Si dat fiind ca intre cei doi soti apar niste divergente pe aceasta tema,
Hahnemann ia hotararea sa se mute la Dresda, marea capitala, in care se afla si un
mare spital in care isi desfasura activitatea un vestit clinician, doctorul Wagner.
La Dresda, clientela lui Hahnemann se dovedeste a fi chiar prea numeroasa", fapt
care o bucura nespus de mult pe Enrichetta care este, totusi, ingrijorata de
zbuciumul sotului ei care cauta si tot cauta sa afle un medicament cat mai bun,
deosebit de toate celelalte.
Hahnemann scrie un Tratat despre falsificarea marfurilor si modul in care sa ne dam

seama de acest lucru; traduce o sectiune a lui Demachy, Despre arta de a fabrica
licorile si otetul si mai asterne pe hartie o serie de recomandari cu totul noi privind
modul de a epura antracitul mai inainte de a-l folosi.
Face vizite in locuintele mizere ale minerilor, dar il mahneste faptul ca nu le poate
veni in ajutor si deprimat de acest lucru, spera sa castige mai multi bani si sa
devina celebru prin tiparirea sectiunilor sale. in aceasta stare sufleteasca participa
la o conferinta de presa tinuta la Dresda de marele chimist Lavoisier care isi
prezinta o sectiune care tocmai aparuse, insemnari despre teoria flogisticului.
Lavoisier afirma urmatoarele: Fiecare lucru trebuie sa aiba o greutate a sa. Daca nu
o are inseamna ca nu
exista."
Conceptia materialista a lui Lavoisier distruge, pur si simplu, sufletul
materiei dar Hahnemann nu este omul care sa accepte numai ceea ce se poate
vedea. Drept care Hahnemann vede in gandirea mecanicista a santului francez o
cale ce nu trebuie sa fie urmata si hotaraste sa-si urmeze propria cale, una mai
anevoioasa dupa toate probabilitatile, calea cercetarii eliberate de orice compromis
si animata de dorinta de a-l cunoaste cat mai bine pe om.
O mutare, nu se mai stie a cata, il duce pe Hahnemann la Leipzig unde el spera sa-l
gaseasca pe dascalul aderat", cel care sa-i poata indruma pasii pe calea artei
vindecarii.
Ne aflam in anul 1789, in ajunul Revolutiei Franceze, cand nu se mai tine seama de
nicio norma, cand toate privilegiile sunt abolite si se pedepsesc toate abuzurile.
sectiunea englezului A. Young denunta modul discriminatoriu in care sunt tratati
taranii francezi in atie cu cei englezi. Hahnemann traduce aceasta sectiune si mai
citeste si brosura lui
Sieyes, Sentimentele burgheziei.
Europa este bantuita de o revolutie politica si sociala care il zdruncina in mod serios
si pe marele medic care tot mai voia sa revolutioneze o stiinta medicala ineficace
careia nu-i pasa de soarta bolnavilor si nu voia decat sa-si etaleze propria-i
nestiinta.
Samuel constientizeaza faptul ca este neputincios in fata bolii, ca este unul dintre
atatia si atatia medici din toate timpurile care nu a descoperit nimic nou in
medicina, faptul ca ajunsese la rsta de 36 de ani si
ca gresise drumul.
Simte cum il cuprind numeroase indoieli in ceea ce priveste prestatia tuturor
medicilor care isi desfasurasera activitatea cu secole si secole inaintea lui, precum
si in privinta rezultatelor pe care le obtinuse el insusi in acea grea arta a vindecarii.
Renuntase la bogatie, isi silise familia sa duca o viata plina de lipsuri, dar isi
desfasurase activitatea, ce era drept, cu credinta in Dumnezeu. intelege ca nu mai
poate continua vizitele la bolnavi, dat fiind faptul ca se confrunta mereu cu doua
puteri opuse intre ele: pe de o parte dorinta de a-i ingriji pe bolnavi si de a-i
vindeca, iar pe de alta parte sentimentul neputintei in fata bolilor care bantuie
printre oameni.
Drept care Hahnemann isi intrerupe activitatea de medic si hotaraste sa-si intretina
familia prin activitatea de traducator. incepe sa traduca scrisorile lui Abelard si ale
Heloisei si in timp ce le citeste isi da seama in mod clar de existenta binelui si a
raului, a pacatului si a faptei bune, a pedepsei si a milei, a crimei si a actului de

iertare; si in cele din urma intelege pe deplin sensul operelor de caritate asupra
carora meditase si in trecut si care acum ii dezluie aderul atat de mult dorit si
anume acela ca din moment ce Dumnezeu a creat boala, este cu neputinta ca El sa
nu fi creat si mijloacele de a o vindeca.
And aceasta intuitie, Hahnemann ar fi putut accepta realitatea bolii fara a reactiona
sau ar fi putut sa ia calea misticismului extremist zand in credinta, in rugaciune, in
pocainta singurele mijloace terapeutice. Dar el este convins, totusi, de faptul ca
stiinta oamenilor si pentru oameni ne vine de la Dumnezeu si ca numai indeplinind
vointa divina se poate ajunge la telul cunoasterii celei mai autentice. Hahnemann
este acum gata sa faca tot felul de incercari si sa accepte toate nereusitele, numai
sa ajunga la o tinta sigura.
Dupa terminarea traducerii scrisorilor lui Abelard si ale Heloisei editorul ii
incredinteaza traducerea lucrarii lui Cullen, recent aparuta, despre arborele de
chinina din Peru, traducere pe care Hahnemann o refuzase mai inainte deoarece nu
voia sa popularizeze intrebuintarea unei substante despre care credea ca este
daunatoare.
In lucrarea sa, doctorul Cullen oferea indicatii in legatura cu modul de administrare
a chininei si intr-o nota descria efectele pe care le obserse dupa ce luase el insusi
de doua ori pe zi timp de mai multe zile 1/16 de uncie de chinina. Simptomele
descrise de doctorul Cullen erau cele caracteristice unei crize de febra malarica;
apareau ori de cate ori doctorul Cullen lua doza de chinina, durau doua sau trei ore
si dispareau daca doctorul nu mai lua remediul respectiv.
Hahnemann a fost impresionat in mod deosebit de aceste obsertii empirice si a dorit
sa afle o explicatie a fenomenului cu pricina. El cunostea intrebuintarea chininei in
scop terapeutic si proprietatea acesteia de a combate malaria, dar gasea cel putin
straniu" faptul ca chinina luata de un subiect sanatos producea aparitia unor
simptome asemanatoare celor pe care acea substanta era in masura sa le trateze.
Hahnemann s-a hotarat sa ia si el mici doze de chinina pentru a experimenta pe el
insusi efectele acestei substante asupra unui organism sanatos si acest lucru i-a
permis sa aiba confirmarea obsertiilor facute de doctorul Cullen; si anume faptul ca
daca era luata de un subiect sanatos, chinina producea aparitia unor simptome
asemanatoare celor care se puteau obser pe parcursul bolii (malariei). in acest fel,
Hahnemann a putut afirma ca pentru a vindeca o boala, trebuie sa-i administrezi
individului afectat de aceasta un remediu care i-ar provoca, daca ar fi sanatos,
boala de care sufera". Si iata cum s-a nascut homeopatia.
Rezultatele primului experiment l-au determinat pe Hahnemann sa formuleze o
prima ipoteza generala: o substanta naturala, cu putere curati specifica recunoscuta
ca atare, poate provoca o boala artificiala asemanatoare celei pe care substanta
respecti este in masura s-o trateze. Hahnemann a repetat de mai multe ori acele
experimente pe el insusi si pe prietenii sai si in cele din urma a reusit sa da
asemanarea dintre boala si remediul ei: Similia similibus curantur" (Similarul
vindeca ceea ce este similar). Astfel ca in anul 1789 incepe experimentarea pe el
insusi a 61 de remedii.
Un moment fericit in sfera studiilor si cercetarilor sale care se asociaza insa unor
probleme serioase in sfera afecti. intr-ader, calea aleasa de el in viata - cu siguranta
ca nu una and drept scop castigul, ci una and cu totul alt tel - nu-i permite sa
satisfaca pe deplin necesitatile economice ale familiei sale. Enrichetta, sotia lui, nu
are incredere in el, ii reproseaza tot timpul fel de fel de lucruri si atunci cand li se
imbolnaveste un copil, prefera sa cheme un alt doctor. Iar adversarii lui - care nu d

cu ochi buni noua disciplina medicala si vor s-o distruga - il ataca din toate partile.
Din fericire, cazurile de vindecare sunt din ce in ce mai numeroase astfel incat
Hahnemann se convinge tot mai mult de faptul ca boala isi trage originea dintr-un
dezechilibru al starii de sanatate la care mai contribuie si niste factori cum ar fi lipsa
de igiena corporala si de bunastare morala.
In anul 1792 moare imparatul Austriei, Leopold II, dupa ce i se tot luase sange pana
ce se ajunsese la colaps (acelasi lucru avea sa se intample 30 de ani mai tarziu, in
1820, cand Lacroix, Blancheton si Drogard aveau sa-l supuna pe ducele de Berry la
tratamentul absurd al medicinei oficiale constand in tot felul de purgatii, luari de
sange si clisme care i-au slabit intr-atat organismul incat i-au distrus puterea vitala,
provocandu-i moartea). in ziarul Anzeiger der Deutschen din ziua de 31 martie 1792
Hahnemann denunta in mod deschis tratamentul cu totul inadect ce-i fusese aplicat
imparatului.
Ca urmare a succeselor obtinute de Hahnemann, Ducele de Saxonia-Gotha ii pune
la dispozitie un castel pentru a deschide acolo un spital homeopatic, dar ostarcismul
colegilor lui Hahnemann impiedica realizarea acestui proiect. in ciuda faptului ca
realizeaza vindecari in toate locurile in care se deplaseaza, Hahnemann este
persecutat peste tot; incearca, dar fara succes, sa gaseasca adapost in farmacia lui
Hasseler si pana la urma se intoarce la Torgau. Aici ii este dat sa traiasca o perioada
de liniste, sa da cum creste numarul pacientilor sai si cum creste si numarul
vindecarilor. Asterne pe hartie prima versiune a lucrarii Organon (1810) - textul de
baza al medicinei homeopatice - si o alta lucrare intitulata Indicatii in legatura cu
modul de folosire a remediilor homeopatice si cu intrebuintarea lor in practica pana
in zilele noastre.
Sustine mereu cu tot mai multa hotarare forta principiului similitudinilor - pivotul
homeopatiei - importanta absoluta a simptomelor in prescriptia remediului potrivit,
precum si ideea fundamentala care reprezinta particularitatea gandirii sale: Exista
bolnavi si nu boli." Tine conferinte la Facultatea din Leipzig unde incepe sa scrie
lucrarea Materia Medicala
Pura.
Divergentele cu medicii alopati devin tot mai aspre si unul dintre cei mai indarjiti
dusmani ai sai este profesorul Clarus - medic primar de spital si un personaj de za al
lumii medicale din Saxonia. Profesorul Clarus ia apararea medicinei oficiale, dar o
epidemie de tifos care ucide sute de oameni pune la grea incercare eficacitatea
acestei medicine. Hahnemann insa obtine niste rezultate stralucite care fac ca
atacurile impotri homeopatiei sa mai scada in intensitate; drept care in anul 1820
Hahnemann publica lucrarea Materia Medicala Pura.
Odata ce a trecut epidemia de tifos apar din nou divergentele. Printul
Schawarzenberg, invingatorul din Batalia Natiunilor" - se imbolnaveste, dar
metodele de tratament clasice nu fac decat sa-i inrautateasca starea,, din care
motiv hotaraste sa fie ingrijit prin noua metoda de tratament a lui Hahnemann. in
urma acestui tratament, starea printului se imbunatateste spre marele necaz al
profesorului Clarus si al colegilor sai, astfel incat acestia pun la cale un complot
pentru a-l discredita pe Hahnemann.
Ca urmare, Hahnemann este indepartat si Printul este indemnat sa-si reia vechiul
sau mod de viata cu totul nesanatos. Terapiile clasice precum si excesele de toate
felurile fac sa se agraveze din nou starea pacientului care il cauta in zadar pe
Hahnemann pentru ca nu se mai poate face nimic, astfel ca printul moare. Clarus

declara ca pe print l-a ucis homeopatia si intreaga opinie publica este dirijata
impotri lui Hahnemann care se refugiaza la Ducele de Anhalt-Kothen care il
angajeaza ca medic personal (1821). Dar si pana la Kothen ajung invectivele lui
Clarus si ale ciracilor sai. Din fericire, lui Hahnemann ii iau apararea niste personaje
ilustre precum Corvisart - medicul lui Napoleon - si Goethe.In anul 1828 Hahnemann
scrie tratatul Bo/;7e Cronice. Si apare si un prim ziar despre homeopatie, iar
oamenii vin din locurile cele mai indepartate pentru a fi zuti de Maestrul care il
vindecase pana si pe Baungartner- Consilierul General al Berlinului.
Si cu toate acestea, profesorul Clarus nu se da batut, continua sa-l persecute pe
Hahnemann si incearca sa opreasca raspandirea homeopa-tiei in Austria, in Ungaria
si in Prusia.
In acea perioada izbucneste o epidemie de holera care se intinde cu repeziciune si
in mod deosebit in tarile in care homeopatia fusese interzisa. Dar Maestrul aflat la
Kothen da indicatii in legatura cu remediile ce trebuie sa fie folosite reusind ca prin
aceasta sa limiteze pierderile in diferite localitati si in mod deosebit in Viena. Vechiul
sau prieten si coleg, ex-infirmierul-novice Weith, este acum preot la catedrala
Sfantul Stefan si de acolo, din amvon, ii ia apararea in mod deschis homeopati-ei.
Ajuns la rsta de 76 de ani, Hahnemann isi aduna si-si pune in randuiala toate
scrierile; este sarbatorit cu ocazia aniversarii zilei de nastere de catre prieteni si
discipoli, dar in acelasi timp sufera niste pierderi grele in familie. ii mor sotia si cati
copii dar el, ramas numai cu o fiica, isi vede mai departe de ingrijirea bolnavilor lui
si continua sa scrie, sa le lamureasca tuturor teoria dozei mici".
Dupa ce a fost in stare sa recunoasca veridicitatea principiului similitudinilor, sa
inteleaga importanta simptomelor pentru o prescriptie terapeutica corecta si sa
intuiasca faptul ca exista bolnavi si nu boli, a ajuns sa puna la punct teoria dozei
mici" sau a dozei homeopatice. Ajunsese, intr-ader, la o ultra-diluare si el ne descrie
acest procedeu in cele ce urmeaza: O picatura de tinctura-mama se dilueaza in 99
de picaturi de alcool pur si toate aceste o suta de picaturi trebuie sa fie agitate mai
apoi de o suta de ori.
Aceasta reprezinta prima diluare. Apoi se ia o picatura din aceasta solutie diluata si
se procedeaza in acelasi mod de atatea ori de cate ori se doreste a se dilua solutiile
(de 6 ori pentru cea de a sasea diluare, de zece ori pentru cea de a zecea diluare,
de 200 de ori pentru cea de-a 200-a diluare etc). Cu aceste solutii diluate se
impregneaza globulele de lactoza care se administreaza pacientului" (in zilele
noastre, gratie legii lui Avogadro, stim ca, dupa cea de a douasprezecea operatie de
diluare, materia nu mai poate fi pusa in evidenta).
Remediul homeopatic nu este catusi de putin toxic; iar faptul ca este folosit in doze
mici precum si calitatea sa specifica ii confera dinamismul". Acest remediu
activeaza sistemul de aparare a organismului impotri agentului infectios sau toxic
care determina stricarea echilibrului organismului. Originalitatea lui Hahnemann
consta in aceea ca a adaugat la modalitatea tridimensionala a bolii, care localizeaza
si imobilizeaza patologia, a adaugat cea de a patra dimensiune, cea a timpului; in
acest fel el pune actiunea terapeutica pe seama dinamicii unice si caracteristice cu
care bolnavul isi traieste si-si manifesta boala.
In anul 1835 din cei 11 copii pe care ii avusese de la Enrichetta ii mai ramasesera
doar doi: Carlotta, nascuta in anul 1805 si care nu avea sa se marite, si Luisina,
nascuta in anul 1806 si maritata la rsta de 16 ani cu doctorul Mossdorf, discipol si
asistent al lui Hahnemann. Mai tarziu, sotii Mossdorf aveau sa se desparta si cele
doua surori aveau sa locuiasca din nou impreuna cu tatal lor care ramasese duv.

Asupra familiei aveau sa se abata niste nenorociri cumplite si toti copin lui
Hahnemann aveau sa se confrunte cu un destin straniu si implacabil. Numai un
nepot, doctorul Suss-Hahnemann, baiatul Ameliei, avea sa traiasca pana la rsta de
aproape 90 de ani.
Federica, ramasa du de doua ori, a fost ucisa in gradina sa din Storetz. Eleonora,
ramasa du de primul sot, s-a casatorit a doua oara, cu doctorul Wolff care a publicat
niste lucrari in numele socrului sau care nu recunoaste lucrarile respective. Eleonora
divorteaza, are mai apoi o legatura cu un avocat din Leipzig si intr-o buna zi este
gasita moarta intr-o mlastina.
Federico, singurul baiat, ajunge medic, se sileste in Saxonia, se insoara si are mai
multi copii. intr-o buna zi isi paraseste familia si pleaca in Olanda unde dispare fara
urma. Mai tarziu se sti despre el ca se afla pe unde prin Anglia si mai apoi in
Tenerife si dupa toate probabilitatile, moare in America.
Maestrul, ajuns acum la rsta de 80 de ani, isi duce viata alaturi de cele doua fiice si
continua sa-si viziteze pacientii, printre care se afla si o frantuzoaica, Melanie
d\'Hervilly, care locuieste la Paris. Aceasta apartine unei familii aristocrate care a
trait evenimentele Revolutiei Franceze si poarta in suflet toate dramele acelor
evenimente. Melanie se nascuse cand luase fiinta si imperiul lui Napoleon si
suferise, ca fiecare tanar din acea vreme, influentele ideilor notoare de pe atunci.
Avusese niste divergente serioase cu mama ei si parasise casa parinteasca. In anul
1835 locuia singura, castigandu-si existenta din pictura, dar se imbolnavise de
tuberculoza. Cum auzise vorbindu-se despre homeopatie si despre Hahnemann si
cum celelalte metode de tratament se dovedisera a fi ineficace se hotarase sa
paraseasca Parisul si sa intreprinda calatoria aceea lunga pana la Kothen unde
locuia Maestrul.
La Kothen Melanie aduce cu ea un suflu de prospetime; imbracata in haine
barbatesti, asa cum era moda la Paris, se prezinta la vizita. ii este teama ca nu reusi
sa vorbeasca cu batranul sant deoarece cunoaste putin germana; dar Hahnemann o
primeste, o asculta si-i vorbeste in limba franceza. El studiaza cu atentie cazul ei,
depisteaza simptomele si in cele din urma ii spune ca o poate vindeca, dar ca este
necesar ca ea sa ramana la Kothen timp de o luna.
Dupa numai cate zile Melanie incepe sa se simta mai bine. La sfarsitul tratamentului
tanara pacienta este aproape vindecata si la cuvintele ei de multumire Hahnemann
ii raspunde: Nu trebuie sa-mi multumesti mie, ci mai curand bunului Dumnezeu,
care a ingaduit vindecarea dumitale."
Melanie isi da seama ca trebuie sa indeplineasca o misiune. Si anume aceea de a
duce cu ea la Paris homeopatia, pentru ca aceasta sa se poata afirma si acolo.
Pentru Hahnemann - aflat acum la rsta de 80 de ani - faptul de a-si parasi casa,
prietenii si fiicele, de a renunta la ieturile sale, de a se indeparta de locurile acelea
familiare reprezinta, toate acestea, niste pasi cat se poate de grei. Dar este
constient de importanta alegerii pe care o facuse pentru homeopatie, astfel ca
accepta sa plece cu Melanie. Pentru a pune capat barfelor, se insoara cu Melanie si
are grija ca mai inainte de plecare sa le lase fetelor sale intreaga avere.In ziua de 21
iunie 1835 Hahnemann si Melanie sosesc la Paris. Pentru inceput locuiesc in
apartamentul lui Melanie, din rue Saints-Peres 26. Aici vin sa-i viziteze prietenii,
cunoscutii si medicul curant al lui Melanie care, cu totii, o zusera plecand pe aceasta
slaba si bolna pentru ca acum s-o da vindecata. Vestea ca Hahnemann este un
doctor nemaipomenit se raspandeste repede astfel ca pacientii incep sa vina la el in

numar din ce in ce mai mare. Dat fiind ca locuinta nu are spatii suficiente, Samuel si
Melanie se muta intr-un apartament mai mare, in rue Madame 7.
Dupa cat timp si acesta se dovedeste a fi mic, drept care sotii isi iau un alt
apartament in strada Milano, in apropierea cartierului Montmartre. Si primesc
pacienti in fiecare zi.
In acest timp se intemeiaza Societatea de Homeopatie din Franta si se scot doua
ziare: Ziarul de Medicina Homeopatica si Arhivele Medicinei Homeopatice.
Homeopatia cunoaste o asemenea raspandire, incat Academia de Medicina se simte
amenintata, astfel ca cere interzicerea homeopatiei.In lucrarea sa, Saizeci de ani de
amintiri, Emest Legouve descrie modul in care Hahnemann i-a vindecat fiica aflata
pe patul de moarte. Vindecarea micutei Legouve face multa l la Paris. Iar drept
replica la solicitarea Academiei de Medicina care ceruse interzicerea homeopatiei,
ministrul Guizot spune ca Hahnemann este un sant de necontestat, ca homeopatia
trebuie sa fie la dispozitia tuturor si ca eficacitatea acesteia se vedea in timp pentru
ca altminteri homeopatia fi sortita pieirii.
In fiecare dimineata, intre orele 8 si 10, Hahnemann ii viziteaza pe cei saraci, apoi
urmeaza vizitele la persoanele instarite si sus-puse.
Printre acestea din urma se afla si doamna Ana Cora Mowwatt, o artista americana,
care ii vorbeste despre America si despre Institutul Homeopatic intemeiat acolo de
cati ani de catre doctorul Hering.In ziua de 2 iulie 1843, la orele 5 dimineata,
Hahnemann moare ca urmare a unei bronsite care dura de cate luni; moare andu-i
la capatai pe Melanie si pe medicul ei, Croserio.
Pentru a respecta dorinta defunctului, Melanie organizeaza o inmormantare simpla
si pentru a le da posibilitatea fiicelor lui Hahnemann, care locuiesc una in Germania
si alta la Londra, sa-si da tatal in timp util aranjeaza ca trupul sa fie imbalsamat si-l
tine expus timp de zece zile. Carul funebru este urmat pana la cimitir doar de
Melanie, de una din fiice si de un descendent al raposatului pe nume Lethiere.