STRESUL

1.

Definirea stresului. Factorii stresanti. Evaluarea situatiei stresante

2.

Reactii fiziologice la situatia stresanta (teoria lui H. Selye)

3.

Reactii psiho-comportamentale la stres

4.

Mecanismele de adaptare la stres (coping)

Obiective
Dupa parcurgerea capitolului studentii:
-

vor intelege principalele caracteristici ale situatiilor stresante;

vor intelege relatia dintre modul in care evaluam situatia in care ne aflam si
perceperea situatiei ca fiind mai mult sau mai putin stresanta;
vor reusi sa constientizeze in mai mare masura propriile reactii fiziologice si
psiho-comportamentale in situatii stresante cat si mecanismele coping utilizate,
constientizare care ii va ajuta sa-i inteleaga mai bine pe cei care se afla in situatii
asemanatoare.
1.

DEFINIREA STRESULUI. FACTORII STRESANTI.

EVALUAREA SITUATIEI STRESANTE

Termenul "stres" a fost preluat din limba engleza unde are sensul de forta,
constrangere. Primele cercetari sistematice asupra stresului au fost facute de
medicul endocrinolog Hans Selye; el a impus termenul "stres" in stiinta.
Pentru a intelege sensul termenului cat si componentele reactiei la situatia
stresanta, ne vom referi la o situatie bine cunoscuta studentilor, care de cei mai
multi este resimtita ca fiind stresanta: examenul.
Desi in general examenul este stresant, sunt si cazuri cand nu este perceput astfel.
Caracterul mai mult sau mai putin stresant al examenului depinde de mai multi
factori: dificultatea materiei pe care a trebuit sa ne-o insusim, severitatea
profesorului, importanta examenului etc.; altfel spus, situatia in sine nu este
stresanta, ea devine mai mult sau mai putin stresanta in functie de modul in care o
evaluam. Daca materia a fost dificila, profesorul este exigent si bursa depinde de
promovarea examenului, atunci probabil ne vom simti foarte stresati si ar fi posibil
sa avem impresia ca nu putem face fata situatiei. Bineinteles reactia nu depinde
numai de caracteristicile situatiei, ci si de insusirile noastre de personalitate: o
persoana emotiva, anxioasa se simte mult mai stresata decat o persoana echilibrata
psihic.
Daca situatia este considerata amenintatoare si suntem emotivi, inainte si in timpul
examenului vom prezenta probabil o serie de reactii fiziologice: transpiram, inima
ne bate mai tare, tremuram etc. Apar si diferite reactii psihice: devenim anxiosi, nu
mai avem incredere in noi, ne concentram mai greu. Ni se modifica
comportamentul: facem mai multe greseli si rezultatele obtinute sunt sub nivelul
posibilitatilor noastre.
In situatiile de acest fel utilizam diferite metode prin care incercam sa dominam, sa
ignoram sau sa evitam situatia stresanta: unii incearca sa se autolinisteasca, altii se
duc la biserica inainte de examen, dar sunt si studenti care in ultimul moment iau
decizia de a nu merge la examen. Aceste metode se numesc mecanisme coping.

!! Vorbim despre stres daca o persoana, care evalueaza relatiile sale cu

mediul, are impresia ca solicitarile mediului depasesc posibilitatile sale de
adaptare. Situatia traita ca stresanta determina pe de o parte diferite
reactii fiziologice, psihologice si comportamentale, iar pe de alta parte
anumite mecanisme coping prin care persoana incearca sa domine sau sa
evite problemele aparute.
Schematic, situatia stresanta poate fi redata astfel:
Persoana ------- factori stresanti

Evaluare

Reactii - fiziologice
- psihocomportamentale

Mecanisme coping
- inconstiente (mecanisme de aparare ale

Eului)
(tulburari afective,
cognitive si comportamentale)
problema
alizate spre emotie

- constiente si subconstiente
focalizate spre
foc

Factorii stresanti se numesc si stresori. Sunt considerate stresante

situatiile care solicita un efort de adaptare din partea individului. Aceeasi situatie
pentru unii este, pentru altii nu este stresanta. (Ex. o calatorie, pentru unii care nu
prea calatoresc poate fi stresanta, pentru cel care calatoreste des, nu este).
Evenimentele stresante au cateva caracteristici:
-

nu pot fi influentate de catre subiect (boala grava a unui membru al familiei);

nu se stie cu precizie cand vor avea loc. (Ex. sotia care nu stie cand va veni
acasa sotul baut este mai stresata decat cea care stie ca sotul bea de doua ori pe
luna);
afecteaza imaginea de sine a subiectului. Esecurile, criticile pot afecta
imaginea de sine, de aceea sunt stresante.
Evenimentele stresante pot fi clasificate in functie de mai multe criterii:

a) In functie de starea afectiva pe care o produc ele pot avea un caracter pozitiv
sau negativ. Si evenimentele pozitive pot avea un caracter stresant deoarece
necesita un efort de adaptare. In aceste cazuri vorbim despre eustres. Aceste
evenimente in general au efecte favorabile asupra persoanei. Astfel de evenimente
sunt casatoria, nasterea unui copil, o calatorie in strainatate, castigarea unei sume
mari de bani etc. Evenimentele neplacute reprezinta un stres negativ (distres) si
acestea determina tulburari de adaptare.
b) In functie de directia din care actioneaza, factorii stresanti pot fi de origine
externa (catastrofe naturale, accidente, conflicte cu cei din jur etc.) sau interna.
Factori interni cu efect stresant sunt bolile, deficientele fizice, lipsa unor aptitudini
sau deprinderi, conflictele interne.
Conflictul intern are loc atunci cand exista simultan mai multe tendinte de
intensitate relativ egala, care nu pot fi satisfacute in acelasi timp (daca una din
tendinte este mult mai intensa nu exista conflict intern, pentru ca ea se va realiza si
cealalta va fi abandonata). Psihologul Kurt Lewin a descris trei tipuri de conflicte
interne:
b1 Conflictul atractie - atractie are loc daca ambele tendinte au valenta pozitiva.
Daca suntem obligati sa alegem, acest conflict poate deveni foarte dificil (alegerea
intre doua obiecte foarte importante pentru noi, daca avem bani numai pentru
unul).
b2 Conflictul evitare - evitare se produce daca ambele alternative sunt la fel de
neplacute, dar una trebuie aleasa. Intr-o astfel de situatie se afla cel care trebuie sa
aleaga intre a merge la stomatolog sau a suporta durerea.
b3 Conflictul atractie - evitare are loc daca acelasi scop are si aspecte pozitive si
aspecte negative. Fata de acest scop subiectul devine ambivalent (ex. daca cineva
doreste sa faca o facultate, dar nu ii place sa invete).
c) In functie de frecventa si intensitatea lor factorii stresanti pot fi
clasificati astfel:
- evenimente deosebite care produc psihotraume foarte intense: catastrofele
naturale, incendiile, accidentele rutiere grave, bombardamentele, torturile;
- evenimente majore de viata, prin care trec cele mai multe persoane si care
necesita reorganizarea modului de viata: inceperea activitatii profesionale,
casatoria, nasterea unui copil, decesul unui membru al familiei, pensionarea etc.;
- tracasarile zilnice care sunt resimtite ca fiind frustrante, iritante, amenintatoare.
Acestea reprezinta un stres cronic. Dintre acestea fac parte suprasolicitarea
profesionala, singuratatea, certurile frecvente in familie, conflictele de la serviciu
etc.
O situatie nu este stresanta in sine; ea devine stresanta daca
este evaluata de subiect ca fiind frustranta sau amenintatoare, daca subiectul isi
da seama ca nu reuseste sa-i faca fata pe baza experientei anterioare. Cel care se
afla intr-o astfel de situatie evalueaza pe de o parte caracteristicile situatiei, pe de
alta parte resursele proprii si mijloacele pe care le poate utiliza pentru a infrunta
aceasta situatie.
Ex. Daca examenul a fost evaluat ca fiind o situatie amenintatoare, deci stresanta,
studentul se gandeste la resursele proprii pe care le poate utiliza: capacitatile sale

intelectuale, deprinderile sale de a invata cat si la alte mijloace la care poate

apela: ajutorul colegilor, consultarea unor carti, amanarea examenului etc.

Evaluarea este o activitate cognitiva in cursul careia cautam solutii, luam decizii.
Acest proces este insotit si urmat de o serie de reactii fiziologice, psihice,
comportamentale.
2. REACTII FIZIOLOGICE LA SITUATIA STRESANTA
(Teoria lui H. Selye)
Hans Selye a studiat reactiile fiziologice care apar in situatiile stresante. El a
facut experimente pe animale si a descoperit ca, daca organismul se afla intr-o
situatie care impune un efort de adaptare, intotdeauna se produc aceleasi
modificari fiziologice, indiferent de natura situatiei. Nu are importanta daca stresorii
sunt placuti sau neplacuti, are importanta numai intensitatea lor. Pornind de la
aceste observatii H. Selye defineste stresul ca fiind "raspunsul nespecific al
organismului la solicitarile externe". In teoria sa, termenul de stres este folosit
pentru a denumi aceste modificari fiziologice. Totalitatea acestor modificari
alcatuiesc "sindromul general de adaptare". In cadrul sindromului general de
adaptare sunt parcurse 3 faze: reactia de alarma, stadiul de rezistenta si stadiul de
epuizare.
Reactia de alarma incepe in momentul in care ne confruntam cu factorul
stresant. Reactia de alarma are o faza de soc, in care capacitatea de adaptare a
organismului scade brusc, urmata de contra-soc - faza in care incep sa actioneze
mecanismele fiziologice de aparare.
Daca suntem amenintati de cineva, in primul moment nu ne putem misca, avem
senzatia ca vom lesina, nu intelegem ce se intampla. In acest moment are loc o
inhibitie a activitatii sistemului nervos central, se reduce tonusul muscular, se
produc diferite modificari fiziologice. Dupa aceea incepem sa ne revenim si sa
reactionam.
Stadiul de rezistenta. Daca situatia stresanta se prelungeste, se produc
modificari fiziologice care ajuta individul sa infrunte situatia. (Ficatul produce
glucide (zahar) pentru muschi, creste tensiunea arteriala, tensiunea musculara,
glandele suprarenale si hipofiza secreta mai multi hormoni, sunt secretate endorfine
cu rol in calmarea durerilor).
Daca factorii stresanti se mentin in continuare, organismul nu mai poate
rezista si urmeaza stadiul de epuizare: organismul oboseste, mecanismele
fiziologice de aparare devin ineficiente si uneori se produce chiar moartea.
In timpul vietii, trecem de nenumarate ori prin primele doua faze ale
stresului (Selye, 1964).
3. REACTII PSIHO-COMPORTAMENTALE LA STRES
Situatiile stresante sunt insotite de numeroase reactii afective, cognitive si
modificari comportamentale.
a) Reactiile afective cele mai frecvente au un caracter negativ. Astfel de
stari afective sunt anxietatea, frustrarea, nervozitatea, agresivitatea, depresia,
sentimentul de neputinta, culpabilitatea, apatia. Totusi unii, in situatiile resimtite de

cei mai multi ca fiind periculoase, au stari afective pozitive, deoarece isi pot pune in
evidenta calitatile, curajul, capacitatea de a infrunta pericolele.
Vom vorbi despre cateva dintre aceste reactii afective.
a1. Anxietatea este cea mai frecventa reactie emotionala la stres si se
caracterizeaza prin neliniste accentuata, teama, tensiune, ingrijorare, presimtiri
rele, toate acestea fiind insotite de numeroase modificari fiziologice.
a2. Frustrarea se manifesta prin perceperea unui obstacol intre subiect si
scopul sau, prin impresia de a fi privat de ceva.
a3. Furia si agresivitatea sunt cele mai frecvente consecinte ale frustrarii.
Agresivitatea poate fi:
-

fizica - daca produce leziuni fizice unei alte persoane;

verbala - daca se manifesta prin cearta, ironii, critici nejustificate sau

exagerate, injuraturi, calomnii;
-

materiala - distrugerea unor lucruri, incendieri, furt.

In functie de relatia dintre sursa frustrarii si obiectul asupra caruia se indreapta

agresivitatea, aceasta poate fi:
directa - daca e indreptata impotriva sursei frustrarii (copilul il loveste pe cel
care i-a luat jucaria; adultul vorbeste ironic cu cel care l-a frustrat sau l-a jignit);
deplasata - daca nu se cunoaste cu precizie sursa frustrarii sau daca cel care
frustreaza este prea puternic si nu poate fi atacat. In aceste cazuri cel frustrat
uneori isi orienteaza agresivitatea asupra altora (gaseste un "tap ispasitor"); de ex.
profesoara certata de director da note mai mici ca de obicei.
a4. Daca situatia stresanta dureaza mult si persoana nu se poate opune, ea poate
sa devina pasiva, apatica (indiferenta), lipsita de speranta - stare
numita neajutorare invatata. Aceasta reactie s-a observat la prizonierii din
lagarele de concentrare naziste, care dupa un timp au devenit apatici si nu mai
sperau in eliberare.
a5. Evenimentele stresante deosebit de intense (decesul unei persoane la care am
tinut foarte mult, catastrofele naturale, accidentele grave) nu au numai un efect
momentan, ci au si consecinte de durata cum ar fi:
pierderea interesului fata de activitatile sau persoanele care anterior stresului
erau importante pentru subiect;
-

retrairea frecventa a evenimentelor traumatizante in amintiri si vise;

neliniste, agitatie, insomnie s.a.

Multi dintre cei care au supravietuit lagarelor de concentrare naziste chiar si dupa
20 de ani aveau simptome de acest fel.
b) Evenimentele stresante determina tulburari de natura cognitiva: scade
capacitatea de concentrare a atentiei, sunt afectate memoria de scurta si lunga
durata, scade capacitatea de a lua decizii, de a planifica si organiza activitatea. Din
aceste motive comportamentul devine dezorganizat, nu sunt gasite solutiile
necesare pentru a rezolva situatia.
Ex.: - in caz de cutremur sau incendiu cineva nu poate sa iasa din casa pentru ca nu

gaseste cheia, care de fapt este la locul sau obisnuit;

- la examen studentul nu rezolva probleme simple, pe care acasa le-ar fi
rezolvat
cu usurinta.
Evenimentele stresante pot determina blocaje ale gandirii, idei obsesive, inutile. In
aceste cazuri vorbim despre gandire negativa. Persoana in loc sa caute informatii
noi, solutii, se gandeste mereu la ceea ce s-a intamplat, de ce s-a intamplat, ce ar fi
fost daca nu s-ar fi produs un anumit eveniment s.a.m.d. Din cauza acestor ganduri
inutile, orientate spre trecut, nu are suficienta energie sa depaseasca situatia si sa
isi reorganizeze viata.
c) La aceste simptome subiective, de multe ori se adauga si probleme
comportamentale dintre care amintim:
-

scaderea randamentului in activitate;

absenteism de la serviciu sau scoala;

probleme grave in relatiile interpersonale: in familie, la locul de munca;

tendinta de a suferi accidente (cercetarile de psihologie arata ca victimele

accidentelor rutiere de multe ori sunt persoane care recent au trecut prin
evenimente critice de viata. Accidentul poate fi interpretat ca o tentativa
inconstienta de sinucidere);
-

tendinta de a consuma alcool, droguri, tranchilizante;

tentativele de sinucidere;

comportamentele antisociale.

4. MECANISMELE DE ADAPTARE LA STRES (COPING)

Termenul "coping" este preluat din limba engleza (cope = a face
fata). Copinguleste definit ca "efortul cognitiv si comportamental de a
reduce, stapani sau tolera solicitarile interne sau externe care depasesc
resursele personale" (Lazarus si Folkman, dupa Baban, 1998, p. 49). Aceste
mecanisme sunt deci folosite pentru a infrunta situatiile dificile, periculoase.
Mecanismele coping se desfasoara partial la nivel inconstient, partial la nivel
constient.
Procesele inconstiente utilizate pentru a face fata situatiilor periculoase si pentru
a reduce anxietatea au fost descrise de catre Sigmund Freud si fiica sa, Anna Freud,
sub numele de mecanisme de aparare ale Eului.

1)Refularea (represia) este cel mai important mecanism de aparare al Eului. Prin
refulare intelegem inlaturarea din constiinta a acelor continuturi psihice care produc
teama, rusine, neplacere, culpabilitate, cat si a celor care sunt inacceptabile din
punct de vedere moral. Acestea sunt reprimate in inconstient. Refularea foarte rar
reuseste perfect. Continuturile refulate pot influenta visele, pot determina simptome
nevrotice (obsesii), pot influenta comportamentul determinand actele ratate.
De ex., nasterea unui copil nedorit sau nelegitim poate fi un stres pentru mama. Ea
poate sa refuleze sentimentele sale ostile fata de copil. Totusi, aceste sentimente se

vor manifesta in comportamentul ei. Ea poate va fi prea severa, intoleranta cu

copilul.
Ar fi posibil ca, dimpotriva, mama sa fie exagerat de grijulie fata de copil, sa il
supraprotejeze. In acest fel ea incearca sa ii convinga pe ceilalti, dar si pe ea insasi,
de faptul ca tine foarte mult la copil.
Daca cineva adopta in mod neintentionat un comportament opus fata de tendinta
refulata se vorbeste despre reactie inversa.
2) Reactia inversa este mecanismul prin care subiectul are reactii
comportamentale opuse fata de tendintele sale reale, care sunt refulate.
3) Evaziunea in imaginar. Unele persoane frustrate se refugiaza in lumea
fanteziei, in reverie. Ele cauta solutii sau satisfactii pe planul imaginatiei, in loc sa
incerce sa rezolve problemele in mod real.
4) Regresia consta in utilizarea unor comportamente caracteristice
persoanelor mult mai tinere. Copiii mai mari, sau chiar si adultii, in situatii foarte
dificile se comporta ca si copiii mici. Prin aceste comportamente ei cer, in mod
inconstient, protectia, securitatea, ajutorul care se acorda copiilor mici.
Acest fenomen se intampla frecvent atunci cand intr-o familie se naste al doilea
copil. In majoritatea cazurilor pentru copilul mai mare nasterea unui frate reprezinta
un eveniment stresant. Parintii nu mai au atat de mult timp sa se ocupe de el, i se
cere sa fie cuminte, sa nu faca galagie etc. In aceasta situatie frustranta, multi copii
au reactii regresive. Copilul de 4-5 ani isi suge din nou degetul, are enuresis, plange
mai mult, adica se comporta ca un copil mic, pentru ca sa i se acorde aceeasi
atentie ca si celui mic.

5) Rationalizarea este mecanismul prin care cineva cauta justificari plauzibile si

logice pentru comportamentele sale nerationale.
Ex. Copilul fuge de acasa si pe urma sustine ca a plecat pentru ca a fost influentat
de prietenii sai. El cauta un motiv plauzibil desi, daca nu ar fi avut motivele sale
reale - pe care probabil nu le constientizeaza si care in cele mai multe cazuri sunt
legate de relatia afectiva necorespunzatoare dintre copil si parinti - atunci prietenii
nu ar fi reusit sa-l convinga sa fuga.

6) Refuzul realitatii (negarea realitatii). Eul se apara de o realitate neplacuta

prin negarea unor fapte.
Fumatorul neaga faptul ca intre cancer si fumat exista o legatura spunand ca
aceasta relatie nu a fost dovedita, au fost stabilite doar corelatii statistice.
Uneori refuzul realitatii poate avea efecte pozitive. Unii oameni foarte grav bolnavi
refuza sa accepte gravitatea bolii, continua sa spere si sa lupte pentru viata. S-a
constatat ca acestia supravietuiesc mai mult de ex. in cazul unui cancer.
7) Intelectualizarea consta in disocierea (ruperea) reactiei emotionale de
reactia intelectuala si accentuarea aspectului intelectual.
Ex. Bolnavul care afla ca are cancer are o puternica reactie emotionala. Pentru a o
diminua, el poate sa prelucreze problema intelectual: citeste carti despre cancer,

discuta cu medici. Preocupandu-se de problema sa pe plan intelectual, reuseste sa

diminueze intr-o oarecare masura aspectul emotional.
Medicul si psihologul utilizeaza intelectualizarea in munca cu bolnavii. Daca ei
reactioneaza emotional la problemele bolnavilor, atunci nu se pot ocupa eficient de
acestia. Ei trebuie sa pastreze o distanta emotionala pentru ca sa poata aprecia
situatia bolnavului in mod obiectiv si sa gaseasca solutiile potrivite.

8) Proiectia este mecanismul prin care subiectul atribuie altor persoane propriile
sale insusiri (mai ales insusirile negative).
Ex. O persoana rau intentionata fata de cei din jur considera ca ceilalti sunt cei care
o nedreptatesc, ii produc necazuri.
O mama emotiva, anxioasa, poate sa creada ca si copiii ei sunt anxiosi. O astfel de
mama foarte timida si emotiva a solicitat numeroase examinari psihologice pentru
copilul ei, care in realitate era echilibrat psihic, deoarece era convinsa ca si el are
aceleasi probleme pe care le-a avut ea la scoala. Ea a proiectat asupra copilului
problemele sale.
Mecanismul proiectiei este folosit in testele proiective. Subiectului i se prezinta un
stimul ambiguu -de ex. o imagine fara semnificatie - si i se cere sa o interpreteze: sa
spuna ce vede pe imagine. Subiectul va proiecta asupra imaginii problemele sale si
va vorbi despre aceste probleme, fara sa isi dea seama ca vorbeste despre sine si
nu despre imagine.
9) Identificarea reprezinta transpunerea pe plan mintal in situatia unei alte
persoane.
Mama despre care am vorbit anterior, a proiectat asupra copilului problemele sale
deoarece s-a identificat cu copilul.
Uneori identificarea este folosita pentru a atenua efectele unei frustrari.
De ex. cineva nu a reusit in tinerete sa realizeze un anumit scop. El se identifica cu
copilul sau si il indeamna sa lupte pentru scopul pe care el nu a reusit sa il atinga.
Identificarea poate sa duca la conflicte, nemultumiri, daca copilul nu vrea sa se
supuna. Parintele ii va reprosa ca i-a creat toate conditiile si copilul totusi nu a ajuns
acolo unde ar fi dorit parintele. Parintele nu va constientiza ca a gresit, incercand sa
faca din copil ceea ce nu a reusit sa devina el.

Identificarea are un rol esential in socializare. Copilul se identifica cu parintele de

care este legat afectiv si (inconstient) incearca sa devina ca acesta, ii preia
comportamentele, sistemul de valori. La baza acestei identificari se afla complexul
Oedip care a fost descris de Freud. Baiatul de 4-5 ani se simte atras de mama sa si
ar dori sa ia locul tatalui. Aceste sentimente ii creeaza anxietate. El, pentru a
inlatura anxietatea, se identifica cu tatal sau. Comportandu-se ca acesta, imitandul, ii ia intr-o oarecare masura locul, pozitia in familie. In cazul fetelor are loc un
proces asemanator care se numeste complexul Electra.
10) Substitutia este mecanismul prin care individul inlocuieste un scop
nerealizabil cu unul realizabil.

Ex. Mama care si-a pierdut copilul poate sa faca acte de caritate. Ea substituie
(inlocuieste) afectiunea fata de copilul sau prin oferirea unor cadouri unor copii
orfani sau abandonati.
O forma a substitutiei este sublimarea. In acest caz tensiunea sexuala sau
agresiva frustrata se transforma in activitati creatoare in domeniul artei sau stiintei.
O alta forma a substitutiei este compensarea. Cel care nu reuseste sa obtina
succese intr-un domeniu, incearca sa obtina aprecierea in alt domeniu.
Elevii slabi la invatatura cauta sa obtina aprecierea de care au nevoie altfel: unii
obtin rezultate bune in sport sau in alte activitati extrascolare, altii devin bufonii
clasei; exista si situatii in care copiii fac diferite acte antisociale pentru a-si arata
calitatile.
Un caz particular al compensarii este supracompensarea. Unele persoane
care au anumite deficiente depun eforturi pentru a obtine rezultate bune tocmai in
acel domeniu.
Demostene avea tulburari de pronuntie; el a facut multe exercitii de vorbire si a
devenit un mare orator. Unii infirmi motori participa la competitii sportive.
Mecanismele de aparare ale Eului nu modifica situatia stresanta, nu rezolva
problema, ele modifica numai modul in care este perceputa si traita afectiv situatia.
Aceste mecanisme sunt utile in unele situatii nerezolvabile (boli incurabile, decese)
pe care le fac mai suportabile. Daca situatia este rezolvabila, atunci aceste
mecanisme sunt utile daca sunt folosite un timp limitat: pana cand se reduce
tensiunea afectiva si omul devine capabil sa gaseasca solutiile eficiente pentru
rezolvarea problemei. Daca comportamentele generate de mecanismele de aparare
se mentin si nu se formeaza comportamente mai realiste, care sa ajute adaptarea la
noua situatie, atunci aceste mecanisme pot genera reactii nevrotice, dezadaptative.

Spre deosebire de mecanismele defensive (de aparare ale Eului), mecanismele

coping propriu-zise au un caracter constient sau subconstient. Acestea pot fi
clasificate in mecanisme focalizate spre problema si mecanisme focalizate spre
emotie.
a) Mecanismele coping focalizate spre problema sunt in general mai
eficiente. In aceste cazuri persoana studiaza problema cu care se confrunta din mai
multe puncte de vedere, cauta diferite modalitati prin care problema ar putea fi
solutionata, compara aceste modalitati, ia o decizie si realizeaza actiunile necesare.
Ex. Un muncitor amenintat cu somajul se gandeste la diferite solutii: poate sa
discute cu sefii si sa incerce sa-i convinga de eficienta sa, poate sa propuna sefilor
ca va lucra mai mult sau ca va prelua si alte activitati; poate sa faca un curs si sa se
specializeze intr-un alt domeniu; poate sa caute un alt serviciu.
b) Unii oameni, intr-o situatie de acest fel, nu reusesc sa gaseasca solutiile potrivite.
Ei incearca sa se orienteze spre activitati prin care nu rezolva situatia, dar reduc
tensiunea afectiva. In aceste cazuri spunem ca sunt folosite mecanisme coping
focalizatespre emotie. Dintre aceste mecanisme fac parte:
-

evitarea situatiei;

orientarea atentiei in alta directie: lectura, filme, sport;

utilizarea alcoolului, tranchilizantelor, drogurilor;

cautarea suportului social - adica a acelor persoane care pot oferi

compasiune, intelegere, afectiune.
Metode care pot fi utilizate pentru evitarea consecintelor negative ale
stresului.In viata stresurile nu pot fi evitate. Fiecare om trece prin numeroase
situatii stresante. Unele cercetari arata ca situatiile stresante care au o intensitate
mai redusa si nu se repeta frecvent pot avea efecte pozitive, deoarece maresc
rezistenta fizica si psihica fata de situatiile dificile. Omul trebuie sa invete sa
reactioneze corect si in situatiile neplacute. Parintii care incearca sa fereasca copiii
de orice neplacere nu procedeaza corect, pentru ca copilul nu invata cum sa
reactioneze in aceste situatii.
Daca stresul este foarte puternic sau dureaza foarte mult si subiectul are
insusiri de personalitate predispozante, atunci pot sa apara reactii nevrotice sau boli
psihosomatice datorita modificarilor fiziologice care insotesc stresul.
Consecintele negative ale stresului pot fi evitate prin diferite metode, de
exemplu:
1.
prin activitati fizice si sport, deoarece acestea au efecte fiziologice contrare
celor generate de stres;
2.
prin psihoterapie, deoarece psihoterapia are ca scop descarcarea tensiunii
afective si insusirea unor reactii adaptative la stres;
3.
modificarea raspunsului fiziologic la stres prin folosirea unor tehnici care
modifica reactiile fiziologice ale organismului. Astfel de tehnici sunt:
- antrenamentul autogen; acesta consta dintr-o serie de comenzi care au ca scop
relaxarea musculara, controlul temperaturii pielii, normalizarea functiilor cardiace si
respiratorii s.a.;
- hipnoza; in stare de hipnoza omul este foarte relaxat si sugestibil si aceasta stare
este utilizata pentru modificarea reactiilor organismului.
Bibliografie:
1.
Atkinson, R., L., Atkinson, R., C., Smith, E., E., Bene, D., J.,
(1993), Introduction to Psychology, Harcourt Brace Iovanovich College
Publishers, Forth Worth.
2.
Baban A., (1998), Stres si personalitate, Editura Presa Universitara
Clujeana, Cluj - Napoca.
3.

Baddeley, A., (1998), Memoria umana, Editura Teora, Bucuresti.

4.

Cosmovici, A., (1996), Psihologie generala, Polirom, Iasi.

5.

Cosmovici, A., Iacob, L., (coord.), (1998), Psihologie scolara, Polirom, Iasi.

6.
Davidoff, L., (1985), Introduction to Psychology, New York, Mc. Graw Hill
Book Company.
7.
*** (1996), DEX, Dictionarul explicativ al limbii romane, Univers
Enciclopedic, Bucuresti.
8.

Eysenck, H., Eysenck, M., (1998), Descifrarea comportamentului uman,

Editura Teora, Bucuresti.

9.

Foss, B., M., (coord.), (1973), Orizonturi noi in psihologie, Editura

Enciclopedica Romana, Bucuresti.

10. Freud, S., (1980), Introducere in psihanaliza. Prelegeri de psihanaliza.

Psihopatologia vietii cotidiene, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.
11. Gelder M., Gath D., Mayou R., (1994), Tratat de psihiatrie Oxford,
Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania.

Editura

12. Hayes, N., Orrell, S., (1997), Introducere in psihologie,

Editura All Educational S.A., Bucuresti.
13. Jung C. G., (1993), Bevezets a tudattalan pszicholgijba, Eurpa
Knyvkiad, Budapest.
14. Kulcsar, T., (1978), Factorii psihologici ai reusitei scolare, Editura didactica
si pedagogica, Bucuresti.
15. Lazarescu M., (1986), Curs si indreptar de psihiatrie, Lito IMT.
16. Leonhard K., (1979), Personalitati accentuate in viata si in literatura,
Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti.
17. Lieury, A., (1996), Manual de psihologie generala, Editura Antet, Bucuresti.
18. Lipcsey, A., (1986), A pszichitria biolgiai alapjai, Akadmiai kiad,
Budapest.
19. Miclea, M., (1999), Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale,
Polirom, Iasi.
20. Miclea M., (1995), Inconstientul freudian si inconstientul cognitiv, Studia
Universitatis Babes-Bolyai, Seria Psychologie- Pedagogie, nr. 1-2.
21. Milner P. M., (1973), Rolul creierului in motivatie, in Foss B. M., (coord.),
Orizonturi noi in psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.
22. Oancea-Ursu, G., (1998), Ereditatea si mediul in formarea personalitatii,
Editura All Educational, Bucuresti.
23. Parot, F., Richelle, M., (1995), Introducere in psihologie. Istoric si metode,
Editura Humanitas, Bucuresti.
24. Predescu, V., (sub red.), (1976), Psihiatrie, Editura Medicala, Bucuresti.
25. Piaget, J., (1965), Psihologia inteligentei, Editura Stiintifica, Bucuresti.
26. Piaget, J., (1973), Nasterea inteligentei la copil, Editura didactica si
pedagogica, Bucuresti.
27. Piaget, J., Inhelder, B., (1975), La psychologie de l'enfant, PUF.
28. Piaget, J., (1976), Construirea realului la copil, Editura didactica si
pedagogica, Bucuresti.
29. Popescu-Neveanu, P., (1978), Dictionar de psihologie, Editura Albatros,
Bucuresti.

30. Popescu-Neveanu, P., (coord.), (1997), Psihologie. Manual pentru scoli

normale si licee, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti.
31. Radu, I., (1974), Psihologie scolara, Editura Stiintifica, Bucuresti.
32. Radu, I., (sub. red.), (1991), Psihologie, Cluj-Napoca.
33. Rosca, Al., (1971), Metodologie si tehnici experimentale in psihologie,
Editura Stiintifica, Bucuresti.
34. Rosca, Al., (sub red.), (1976), Psihologie generala, Editura didactica si
pedagogica, Bucuresti.
35. Schiopu, U., (coord.), (1997), Dictionar enciclopedic de psihologie, Editura
Babel, Bucuresti.
36. Seamon, J., G., Kenrick, D., T., (1992), Psychology, Prentice Hall, London.
37. Selye J., (1964), letnk s a stress, Akadmiai kiad, Budapest.
38. Sillamy, N., (1996), Dictionar de psihologie, Univers Enciclopedic, Bucuresti.
39. Triesman A., (1973), Atentia umana, in Foss, B., M., (coord.), Orizonturi noi
in psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.
40. Verza, E., (1997), Psihopedagogie speciala, Editura didactica si pedagogica,
Bucuresti.
41. Wilkinson R., (1973), Somnul si visele, in Foss B. M., (coord.), Orizonturi noi in
psihologie, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti.
42. Zlate M., (1997), Eul si personalitatea, Editura Trei, Bucuresti.
43.

Zlate, M., (1994), Introducere in psihologie, Editura Sansa, Bucuresti.