Sunteți pe pagina 1din 5

DACII I LUPII

Semnificaii religioase ale numelor etnice


Istoricul i geograful grec Strabon ne spune n sctierile sale ca dacii s-au numit daoi, daos
nsemnnd numele frigian al lupului iar inutul dintre Dunre i Haemus se num ea Daous-Dava,
care nsemna oraul lupilor. Dacii nsi se numeau lupi sau cei care sunt asemeni lupilor.
Sunt atestate mai multe triburi de neam indo-european care aveau numele de lup. Faptul ca un
popor isi trage denumirea de la numele unui animal are semnificatii profund religioase iar in situatia
pusa in discutie autorul vorbeste de mai multe ipoteze. Una ar fi presupunerea ca poporul isi trage
denumirea de la un zeu sau stramos mitic care se manifesta sub forma unui lup si care se
impreuneaza cu o printesa, dand nastere unui popor. Cea de-a doua ipoteza este ca dacii si-au luat
numele fie de la un grup de fugari care a emigrat din alte regiuni, fie niste tineri certati cu justitia,
dand tarcoale ca lupii sau ca haiducii in jurul satelor si traind din prada. O a treia ipoteza ar explica
provenienta numelui dacilor de la capacitatea acestui popor de a se transforma ritual in lup,
schimbandu-si comportamentul si imitand aspectul exterior al lupului.
Initieri militare: transformarea rituala in fiara
Sunt atestate existenta anumitor initieri militare la celti si la romani si de asemnea a unor ritualuri
proprii la tinerii razboinici indo-europeni. Esenta acestor initieri militare consta in transformarea
rituala a tanarului razboinic in fiara, experienta magico-religioasa care modifica ireversibil felul de
a fi. Atunci cand razboinicul erta imbracat in pielea unui lup, acesta pierdea caracteristicile specific
umane si devenea un razboinic feroce si invincibil, putand capata chiar proprietati canibalice.
Maciuca si stindardul
Insemnele specifice erau maciuca- arma simbol a razboinicilor-fiara, devenita prin excelenta arma
razboiului arhaic si stindardul reprezentand un cap de lup sau un dragon cu cap de lup.
Dacii - confrerie razboinica
Numele etnic al acestora deriva cel mai probabil de la epitetul ritual al unei confrerii razboinice
putand reprezenta lucrurile in doua feluri:
1. Datorita eroismiului si ferocitatii tinerilor razboinici dintr-un trib epitetul lor ritual lupii a
devinit numele intregului trib.
2. Epitetul ritual al unui grup de tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii invinsi
si supusi, primii devenind in acest caz, arstocratia militara si clasa dominanta.
Scenarii mitico-rituale ale Lupului

Urme ale lupului au fost gasite inca din perioada neolitica: statuete de caini-lupi cat si figurine
destul de rudimentare reprezentand dansatori cu masca de lup. Ultimele obiecte ar putea indica
rituri initiatice razboinice sau ceremonii sezoniere in care tinerii isi puneau masti de lup. i astazi
se port masti de lup, urs sau capra in perioada dintre Craciun si Boboteaza insa acestea nu fac parte
din orizontul religios abordat.
Sursa primara a tuturor acestor creatii se afla in universul religios al vanatorului primitiv, un univers
dominat de solidaritatea mitica vanator si vanat. Un aspect important este ritualul initiatic si mitul
carora le serveste drept justificare un Animal primordial care ucidea oamenii pentru a-i transforma
in carnasieri. Animalul a fost doborat in final, iar acest eveniment este actualizat in ceremoniile de
initiere.
Razboinicul este vanatorul prin excelenta avand ca model comportamentul carnasierului. Acesta
este

razboinic-fiara

din

nastere

ori

devine

prin

transformare

rituala

carnasier.

Astfel felul carnasierelor se impartaseste:


1.

prin descendenta dintr-un animal mitic

2.

prin imbracarea rituala a unei piei de fiara ce duce la transformara purtatorului in acel

animal
3.

prin experienta initierii militare.

Carnasieri, vanatori, razboinici


Elementul de unitate al credintelor despre lycantropie si varcolaci este constituit de experienta
magico-religioasa a solidaritatii mistice cu lupul oricare ar fi mijlocul utilizat pentru a o obtine. Insa
toate au un mit de origine, un eveniment primordial. Astfel reuseste sa se transforme in lup cel care
iese din el insusi si din timpul prezent devenind contemporanul evenimentului mitic.
Marea vanatoare, ca si initierea sau razboiul sunt activitati urmarind modele mistice: in illo
tempore; un carnasier supranatural le-a efectuat pentru prima data. In consecinta a devenit un
vanator renumit, razboinic redutabil, un cuceritor in masura in care reactualizeaza mitul,
evenimentul primordial.
Din aceste momente istorice diferite si expresii culturale independente iese la iveala o analogie
structurala intre urmarirea colectiva a vanatului, razboi, invadarea unui teritoriu de catre un grup al
imigrantilor si comportamentul fugarilor si al celor din afara legii. Toti cei care efectueaza aceste
operatii se comporta ca niste lupi, fiind pe cale sa se intemeieze o lume, si sperand sa inceapa o
existenta paradigmatica, se vor elibera de slabiciunea, neputinta sau nenorocul conditiei umane.

In perspectiva mitologica a istoriei, s-ar putea spune ca acest popor s-a nascut sub numele Lupului,
adica predestinat razboaielor, invaziilor si emigrarilor. Lupul a aparut pentru a treia oara in orizontul
mitic al istoriei dacilor si descendentilor lor in urma invaziei lui Ginghis-Han, in urma carora se
intemeiaza principatele romane.

ZALMOXIS
Herodot
Istoricul spune ca getii sunt cei mai viteji dintre traci si cei mai drepti. Ei se socot nemuritori,
credinta lor fiind ca nu mor iar cei care pier se duc la Zalmoxix, divinitatea lor. Sunt descrise doua
ritualuri consacrate lui Zalmoxis: sacrificiul unui mesager si tragerea cu arcul in timpul furtunilor.
Se spunea despre Zalmoxis ca era un om ca oricare altul, fost sclav al lui Pitagora si castigandu-si
libertatea a facut avere si a venit printre traci care erau saraci si lipsiti de invatatura. Construindu-si
o locuinta subterana acesta s-a facut nevazut in aceste incaperi timp de trei ani apoi s-a intors printre
ei facandu-i sa creada in toate spusele lui. Esentialul doctrinei lui Zalmoxis, preluata de la Pitagora,
era ideea imortalitatii, sau mai bine-spus a unei post-existente fericite. Unele aspecte ale vietii si
existentei acestui zeu al geto-dacilor nu sunt dovedite insa exista similitudini certe intre Pitagora si
Zalmoxis, mai cu seama in tipul de doctrina si practica religioasa. Cultul zeului get presupunea
credinta in nemurirea sufletului si anumite rituri de tip initiatic.
Locuinta subterana
Mitul ocultarii si epifaniei se refera la disparitia si reaparitia unei fiinte divine sau semi-divine (rege
mesianic, profet, mag, legislator) si este un scenariu ritualic frecvent intalnit in lumea mediterana
sau asiatica. Acesta presupune coborarea personajului intr-o locuinta subterana unde traieste departe
de ochii lumii si aparitia dupa o anumita perioada de timp, de regula ani.
Grote rituale: ocultatie si epifanii
Exista numeroase traditii referitoare la ocultari si epifanii periodice care presupun retragerea
subiectului intr-o grota si reaparitia acestuia reincarnat, renascut. Grota reprezinta cealalta lume, un
spatiu sacru, care constituie o lume in sine si uneori imita cerul nocturn, o imago mundi. Este un
univers in miniatura care este mai vast si mai complex deoarece incorporeaza multiple moduri de
existenta cu numeroase bogatii si virtuti.
Zalmoxis si imortalizarea

Herodot ii prezinta pe geti ca pe ccei care cred in nemurirea lor deoarece credintele lor sustin
ideea ca cei care mor nu trec in nefiinta ci se duc la zeul lor, Zalmoxis. De aceea la moartea cuiva ei
nu deplang defunctul ci aduc ofrande si se bucura pantru ca mortul sa se intoarca. Getii cred in
imortalitatea sufletului convinsi fiind de Zalmoxis care a reaparut dupa mai bine de trei ani.
Zalmoxis, extaz si imortalitate
Cultul lui Zalmoxis era centrat pe o experienta pe care o putem numi escatologica pentru ca era
susceptibila de a asigura o post-existenta fericita initiatului intr-o lume de dincolo, de tip paradisiac.
Sacrificiul mesagerului
Herodot ne vorbeste despre un sacrificiu uman care presupune ca la fiecare patru ani este aruncat un
mesager drept solie la Zalmoxis astfel: cativa oameni tin niste sulite cu varful indreptat in sus iar
altii, il tin pe cel care urmeaza a fi trimis drept solie de maini si picioare, il leagana de catreva ori
facandu-i vant si il arunca inspre varfurile ascutite. Daca in cadere acesta moare inseamna ca
mesajele lor au ajuns la zeu iar daca acesta supravietuieste, este invinuit ca nu a fost destul de bun
in aceasta viata pamnateana pentru a asigura dialogul dintre pamanteni si Zalmoxis. Sacrificiul face
posibila comunicarea unui mesaj sau cu alte cuvinte reactualizeaza legaturile directe intre geti si
zeul lor.
Gebeleizis
Acesta este un vechi zeu al furtunii sau mai degraba al cerului in perioada crestinizarii Daciei. El
reprezinta zeul celest al geto-dacilor, patron al clasei aristocrate si militare.
Zalmoxis si Deceneu
Strabon vorbeste despre Deceneu ca fiind un vraci care a pribegit prin Egipt si a invatat anumite
semne prin care deslusea semnele prevestitoare ale divinitatii.
Solitarii si savantii
Plecand de la traditia ca Zalmoxis era discipolul lui Pitagora se afirma ca getii erau aproape la fel de
civilizati si savanti ca grecii.
Dacia capta
Zalmoxis este zeul principal al geto-dacilor si, sub toate aspectele religiei lui (escatologie, initiere,
pitagoreism, ascetism, eruditie de tip misteric) se face apropierea de crestinism. Cea mai simpla si
mai buna explicatie pentru disparitia lui Zalmoxis ar trebui sa o constituie crestinarea precoce a

Daciei.
Metamorfozele lui Zalmoxis

Destinul lui Zalmoxis este paradoxal, acesta a supravietuit pentru ca simboliza geniul getodacilor si trebuie amintit ca joaca un rol capital in recuperarea si revalorizarea fondului
autohton a celui mai indepartat trecut al poporului roman. Reapare ca profet in piese de
teatru, ca reformator religios in diferite eseuri si monografii, ca zeu celest fondand premonoteismul get.