Sunteți pe pagina 1din 12

Bipolaritatea si periaoda post-Razboi Rece

Cel de-al doilea Razboi Mondial abia se terminase cand omnenirea s-a cufundat din nou in ceea ce
s-ar putea numi un al treilea Razboi Mondial. Asa cum a observat filozoful Thomas Hobbes, razboiul
nu consta numai in batalii sau in actul de a lupta, ci si intr-o perioada de timp in care dorinta de a supune
prin lupta este suficient de raspandita (Hobbes, cap 13).1
Acest cel de-al treilea Razboi Mondial este cunoscut sub numele de Razboiul Rece si are drept
protagonisti pe cei care au iesit cel mai putin sifonati in urma celui de-al doilea Razboi Mondial,
devenind superputeri: SUA si URSS. Astfel a avut loc o reimpartire a lumii avandu-i ca poli centrali pe
cele doua catigatoare.
Razboiul Rece nu e decat perioada de tensiune internationale intre blocurile de aliante si zonele de
influienta dominate de SUA si URSS, in care nota dominanta este ostilitatea fara declansarea vreunui
conflict major intre cele doua superputeri. Conflictul in perioada Razboiului Rece nu se dezvolta
niciodata pana la limita, nu exista o confruntare directa intre cele doua, conflictele razboiului sunt reci.
Pe lng tradiionala rivalitate ntre cele dou puteri, conflictul se baza i pe o ciocnire de ideologii(ntre
sistemul democratic capitalist din SUA i sistemul totalitar din URSS).
Un potenial conflict exista nc dinainte de cel de-al doilea rzboi mondial, dar a fost inut sub
tcere datorit politicii de neimplicare a SUA i preocuprii URSS-ului pentru problemele sale interne,
ceea ce nsemna c Europa continua s fie arena principal a disputelor politi. Apoi, n timpul rzboiului,
SUA i URSS au luptat mpreun mpotriva puterilor naziste. Dup nfrngerea Germaniei Naziste,
Europa era ruinat i n scurt timp a devenit clar c statele europene nu se mai puteau compara cu SUA
sau URSS.
_____________________
1

Eric Hobsbawm, Secolul Extremelor, Editura Lider, Bucuresti 1994, p. 266

Cordialitatea dintre aliaii in timpul rzboiului a disprut rapid, mai ales din momentul n care
1

ambiiile sovietice n Europa de Est au devenit evidente. Prezena victorioasei Armate Sovietice(Roii) a
fost decisiv pentru a impune n Polonia, Bulgaria, Romnia, Ungaria, fosta Iugoslavie i Albania
guverne de orientare comunist, care au reuit apoi s suprime orice opoziie. Aceste ri ,,satelit erau
atent controlate de URSS. Democraiile occidentale au sesizat n acest fapt planul de dominaie
mondial al micrii comuniste condus de sovietici. Pericolul prea cu att mai mare cu ct existau
partide comuniste i n lumea liber(non-comunist) .
Dincolo de diferentele ideologice si de sistemul sociopolitic din URSS, au existat si probleme de
ordin geopolitic si militar precum reconfigurarea Poloniei, situatia Germaniei in Razboiul Rece, situatia
Japoniei, problema despagubirilor de razboi, arma atomica monopolizata de SUA, lucruri care au facut
ca intre cele doua puteri sa apara pozitii ireconciabile. Sfarsitul anilor 40 marcheaza aparitia aliantelor
militare care vor influienta decisiv relatiile internatioale pana astazi si totodata cu aparitia aliantelor
militare au luat nastere si aliante economice.
Pentru pstrarea unui control total, statele comuniste s-au izolat de restul lumii i termenul de
,,Cortin de fier a fost popularizat de Winston Churchill, pentru a desemna frontierele acestora; n
consecin ,,n spatele cortinei de fier semnifica ,,n interiorul blocului comunist.
In 1947 este elaborat de catre SUA planul de dezvoltare economica destinat refacerii Europei dupa
cel de-al doilea Razboi Mondial. Planul Marshall este destinat intregii Europe insa este refuzat de URSS
si automat de catre tarile controlate de URSS. Acesta este un moment de diferentiere intre cele doua
blocuri: blocul occidental sic el oriental, avand la Vest tari care beneficiaza de ajutor (1948-1952) si la
est tari satelit. Planul Marshall are la origine nelinistea Statelor Unite ale Americii care se temeau ca
America Centrala pe de-o parte fiind distrusa de razboi nu va putea infrunta Uniunea Sovietica, iar pe de
alta parte pentru a nu reedita criza economica din anii 30, ce a afectat profund SUA. In iunie 1947
,Marshall sustinea ca politica Statelor Unite este de a ajuta Europa sa lupte impotriva foametei
saraciei disperarii si haosului 2 si nu de a instiga impotriva vreunei tari sau vreunei doctrine. Insa, avand
in vedere faptul ca Anglia anuntase retragerea trupelor din Grecia si Turcia, iar SUA prin vocea
presedintelui Truman anunta preluarea apararii celoar doua state, Grecia si Turcia, precum si faptul
ca tot Truman se referea in discursurile sale tot mai des la lumea buna si la lumea rea, la lumea
totalitarismului si faptul ca SUA va face tot ceea ce poate pentru a apara lumea libera, au alimentat
_________________
2

J.McCormick, Sa intelegem Uniunea Europeana, Editura , CODECS Bucuresti, 2006 p.82

suspiciunile lui Stalin. Astfel planul Marshall a fost interpretat de Uniunea Sovietica ca un instrument al
imperialismului American.
Vusinski, reprezentant al URSS-ului declara in discursul sau din septembrie 1947 din cadrul
Adunarii Generale ONU urmatoarele: Planul Marshall constituie in esenta o simpla varianta a doctrinei
Truman, adaptata la conditiile Europei postbelice. Devine evident ca implementarea planului Marshall
va insemna plasarea tarilor europene sub control economic si politic al SUA. Mai mult, acest plan este o
incercare de a imparti Europa in 2 tabere si de a consolida formarea unui bloc de tari europene ostile in
special Uniunii Sovietice. Planul Marshall a succedat unei viziuni despre politicile externe ale Statelor
Unite ale Americii cunoscuta sub numele de doctrina Truman. Ideea centrala a doctrinei este aceea de a
bloca la nivel mondial expansiunea comunismului.3
Ca reacie a sovieticilor la doctrina Truman i la planul Marshall s-a construit Cominformul, o
organizaie conceput pentru a coordona aciunile partidelor comuniste aflate de ambele pri ale
Cortinei de fier. Puterea blocului Sovietic a fost consolidat ulterior de lovitura de stat din Cehoslovacia,
din 1948, care i-a adus pe comuniti la putere, i de victoria comunitilor chinezi n rzboiul civil
mpotriva naionalitilor. Cu toate acestea, dominaia sovietic asupra micrii comuniste internaionale
a suferit o nfrngere n plan propagandistic cnd liderul iugoslav, Tito, adept al independenei, s-a
hotrt s-i urmeze propriul drum i s-a separat de URSS.
Ruptura dintre blocul Sovietic i occident (cum erau numite rile coaliiei condus de SUA) a fost
complet odat cu blocada Berlinului, din1948-1949. Aceasta a avut loc ca urmare a divizrii Germaniei
ocupate ntre SUA, Marea Britanie, Frana i URSS. Sectorul sovietic fusese deja inclus n frontierele
comuniste, dar el mai cuprindea i o parte din capitala istoric , Berlin, i ea mprit ntre puterile
ocupate. Berlinul de Vest are un avanpost al capitalismului n interiorul blocului sovietic, fiind o surs de
tensiuni i dispute. Nemulumirile au fost att de mari nct, n iunie 1948, sovieticii au decis s
izoleze capitala prin ntreruperea traficului feroviar i rutier. Rspunsul occidentului a fost un transport
aerian de proporii uriae, care aprovizionau Belinul de Vest cu bunuri i alimente, pn la ridicarea
blocadei de ctre sovietici.

_______________________
3

Hobsbrawm Eric, O istorie a secolului xx, Editura Cartier, Chisinau, 1999, p.95

Acesta a fost un important punct de cotitur. A fost reconfirmat hotrrea SUA de a apra Europa
i divizarea de lung durat a Germaniei n dou state separate. n 1949 s-a fondat Organizaia Tratatului
Atlanticului de Nord (NATO) care reunea SUA, Canada i puterile vest europene ntr-o alian militara.
In paralel, Uniunea Sovietica, condusa de Stalin creeaza o zona de dominatie militara in spatiul est
european unde impune guverne comuniste marioneta, iar ca raspuns la aparitia NATO, in momentul in
care la aceasta alianta adera RFG-ul, se creeaza in 1955 Pactul de la Varsovia.
Relatiile dintre SUA si URSS nu au putut fi deloc flexibilizate sau imbunatatite prin intermediul
ONU. Lupta celor doua puteri s-a transpus si in interiorul organizatiei. Dezechilibrul anti-sovietic din
Consiliul de Securitate unde SUA avea aliati pe M. Britanie si pe Franta, era contrabalansat de folosirea
dreptului de veto.
In momentul in care in 1949 in China are loc revolutia condusa de Mao Tzedun, apare o prima
mare tensiune in ONU : propunerea lui Stalin ca noua putere comunista sa fie recunoscuta international
si admisa in locul Chinei conservatoare a carei conducatori sprijiniti de americani se aflau in Taiwan.
Propunerea lui Stalin este respinsa, moment in care URSS se retrage din ONU in semn de protest.
Profitand de lipsa de securitate a URSS-ului, SUA reuseste sa obtina mandatul ONU de aparare a
URSS-ul se intoarce. In acest context izbucneste un razboi in 1950, in Coreea, tara care mai fusese
ocupata in 1910 de Japonia si care acum era impartita intre rusi si americani. Nordul revenea URSS-ului
iar sudul Statelor Unite ale Americii. In 1950 nordul ataca sudul incercand sa alunge trupele , insa cu
aprobarea Consiliului de Securitate ONU, SUA reactioneaza mobilizand o importata forta armata, nu
doar respingand atacul nord-coreean ci ajungand aproape de granitele Coreei de N cu China. Astfel,
China se simte amenintata, nu doreste trupele americane in imediata sa apropiere si trimite numerosi
soldati sub eticheta de voluntary pentru a elibera Coreea de N de conducerea Americana.
Presedintele Truman incearca sa tempereze conflictul sisi accepta sa incheie un armistitiu astfel
incat dupa ce frontul se stablizeaza in jurul paralelei 48, unde era granita, se semneaza un tratat de
incetare a conflictului. Razboiul din Coreea este cel mai sangeros conflict al perioadei Razboiului Rece.
De asemenea marcheaza in SUA dezvoltarea fobiei comuniste, iar in URSS ascensiunea incontestabila
pe scena internationala.
Dictatorul sovietic Iosif Stalin a murit n 1953. Succesorul su a fost Nikita Hruciov (1956). Noul
lider a modificat cele mai dure aspecte represive ale regimului stalinist, dei URSS a rmas un stat aflat
sub controlul total al unui singur partid. Pentru a-i dovedi bunele intenii, Hruciov a dizolvat

Cominformul i a conceput o nou doctrin a ,,convieuirii panice. Renunnd la ideea conform creia
un conflict ntre Est i Vest era inevitabil, el a declarat c cele dou sisteme puteau s se afle ntr-o
competiie panic: cea care va avea mai mult succes o va elimina pe cealalt. Aa s-a i ntmplat n
cele din urm, dei rezultatul nu a fost cel ateptat de Hruciov.
Dar scderea tensiunii a fost de scurt durat. Berlinul de Vest provoca o venic iritare, deoarece
pentru lumea comunist el era un exemplu al vieii occidentale prospere. De asemenea el oferea o rut
relativ facil de scpare pentru germanii din est.
n cele din urm, cnd reformele i tacticile lui Huriciov s-au dovedit incapabile de a determina
puterile occidentale s se retrag, autoritile din Germania de Est au ridicat un gard de srm ghimpat
i au construit un zid n jurul Berlinului de Vest pentru a mpiedica accesul propriilor ceteni n ora.
Acesta a fost o recunoatere umilitoare a eecului, dar Zidul Berlinului a reuit s stabilizeze situaia:
Berlinul a ncetat s mai fie scnteia care putea declana un alt rzboi mondial.(13 august 1961).
Anul urmator construirii zidului Berlinului, este marcat de criza rachetelor din Cuba. Criza a
nceput pe 14 octombrie 1962 i a durat 38 de zile pn pe 20 noiembrie 1962. Aceast criz a fost
privit ca fiind momentul cnd Rzboiul Rece a fost foarte aproape sa devina rzboi nuclear i s se
transforme n al treilea rzboi mondial. Sunt detectate de SUA rampe sovietice de lansare pe teritoriul
cubanez.Dintr-o dat, rachete sovietice puteau atinge teritoriul american, ameninnd s discrediteze
doctrina nuclear american a represaliilor masive.
Kennedy a anunat c va ordona o "carantin" naval a Cubei, pentru a impiedica navele sovietice
s mai transporte pe insul armament, i a explicat faptul c SUA nu va mai tolera existena
amplasamentelor de lansare a rachetelor.Predintele a inut s ntreasc ideea c America nu se va opri
din aciunea sa militar legat de ceea ce el numea: "ameninare clandestin, nesbuit i provocatoare
ce amenin pacea mondial".Pe 23 octombrie a nceput carantina Cubei, dar Kennedy a decis s dea
mai mult timp de gndire conductorului sovietic Nikita Hruciov n ceea ce privea aciunile SUA,
mpingnd linia limitrof a carantinei napoi cu 500 de mile. La cererea a peste 40 de ri necombatante,
Secretarul-General al ONU, generalul U.Thant a trimis apeluri private lui Kennedy i omologului su
rus Nikita Hruciov, insistnd ca guvernele lor s "se abin de la orice aciune care ar putea agrava
situaia i care ar putea aduce riscul unui rzboi din urm trecea peste linia de blocad a Cubei.
Pe 26 octombrie, Kennedy a aflat c lucrarile la bazele de proiectile din Cuba continu fr
ntreruperi, iar ExCom dezbatea autorizarea unei invazii americane n Cuba. n aceeai zi, sovieticii au

transmis o propunere de a ncheia criza: bazele de proiectile(rachete) vor fi demontate n schimbul


promisiunii SUA de a nu invada Cuba.
Pe 27 octombrie, totui, Hruciov s-a contrazis, cernd n public demontarea bazelor americane de
rachete din Turcia, presat fiind de comandanii militari sovietici. n timp ce Kennedy i sftuitorii si din
timpul crizei dezbteau aceast ntorstur periculoas a negocierilor, un avion de spionaj U-2 a fost
dobort n Cuba, iar pilotul ce-l conducea, maiorul Rudolf Anderson, a fost ucis. Spre regretul
Pentagonului, Kennedy a interzis o replic militar, exceptnd cazul n care mai multe avioane de
supraveghere ar fi intite deasupra Cubei. Pentru a detensiona criza mereu mai adnc, Kennedy i
sftuitorii si au fost de acord s dezarmeze n secret bazele de rachete din Turcia, dar doar la o dat
ulterioar, pentru a prentmpina protestele Turciei, un membru-cheie al NATO.
Pe 28 octombrie, Hruciov a anunat intenia guvernului su de a demonta i ndeprta toate armele
ofensive sovietice din Cuba. Transmind mesajul acesta publicului prin Radio Moscova, URSS-ul i
confirma dorina de a continua pe linia soluiei propuse de americani cu o zi nainte. n acea dupamiaz, tehnicieni sovietici au nceput s demonteze bazele de proiectile, iar lumea nu mai era n pragul
rzboiului nuclear. Criza proiectilelor cubaneze era ncheiat. n noiembrie, Kennedy a retras blocada
naval, i pn la sfritul anului toate rachetele ofensive fuseser luate din Cuba. Curnd dup acestea,
SUA i-a retras n tcere proiectilele din Turcia.
Criza Rachetelor Cubaneze a prut n acele timpuri o victorie clar a SUA, dar Cuba a ieit din
aceast criz cu un sentiment mult mai pronunat de siguran. O succesiune de administraii americane
au onorat promisiunea lui Kennedy de a nu invada Cuba, i naiunea comunist insular, situat doar la
80 de mile de Florida a rmas ca un spin n coasta politicii externe americane.
Ceea ce a urmrit Hrusciov prin plasarea acestor rachete a fost obinerea unui instrument de
presiune pentru a obine concesii din partea SUA, de exemplu n cazul problemei ncinse a Berlinului.
Niciodat nu a intenionat cu adevrat s nceap un rzboi nuclear cu SUA.
Criza rachetelor cubaneze a constituit cel mai periculos punct al Rzboiului Rece, unde lumea a
fost cel mai aproape de un rzboi nuclear total.
Perioada post-Razboi Rece (1969-1973) poarta numele de Destinderea deoarece in aceste
perioada relatiile dintre state incep sa se destinda, sa nu mai fie atat de tensionate.
Singurele semne concrete de destindere se refera la problema dezarmarii, sau, mai degraba la aceea
a controlului inarmarilor ( Arms control). De la criza rachetelor din Cuba, s-a instituit ideea ca URSS si
SUA, deopotriva, nu sunt favorabile razboiului. In ciuda existentei unor enorme stocuri de armament, de

bombe A, bombe H si de rachete de toate tipurile, opinia publica mondiala nu mai crede intr-un razboi
generalizat. Prin urmare, dezarmarea adevarata ar fi cel mai bun mijloc la care ar putea recurge doua
mari puteri pentru a-si demonstra dorinta de pace.
Prin urmare in 1963 s-a ajuns la doua rezultate spectaculare. Primul a fost Tratatul de la Moscova
din 5 august 1963, prin care M Britanie, SUA si Uniunea Sovietica se angajau ca incepand din 10
octombrie 1963 sa nu mai efectueze experiente nucleare atmosferice. Imediat majoritatea tarilor lumii au
aderat la acest tratat, care, in octombrie 1963, grupa deja 102 tari semnatare. Franta si China au fost
singurele care nu au subscris acest document.
Celalalt rezultat obtinut la 20 iunie 1963 si pus in aplicare incepand cu 1 septembrie, a fost crearea
firului (telephonic)rosu, o legatura permanenta intre Washington si Moscova, prin Londra,Copebhaga,
Stockholm si Helsiki, exploatata in duplex cu aparate codificatoare instalate la Washington si la
Moscova. Scopul firului rosu este de a permite americanilor si sovieticilor sa se consulte imediat in
privinta tuturor incidentelor susceptibile de a declansa un razboi atomic.
Dupa 1963 negocierile au continuat , dar cu aceeasi lentoare. Au luat totusi o noua intorsatura in
1967, soldandu-se in iulie 1968 cu semnarea unui nou tratat privind neproliferarea armelo atmice,
semnat de SUA, URSS si M Britanie dar respins din nou de Franta si China. Tratatul de neproliferare nu
era un tratat de dezarmare iar acest lucru a provocat diferite reactii in lume. Tarile care nu aveau cum sa
detina bomba nuleara au aderat la acest tratat. Documentul a fost mult insa dezbatut. Germania nu a
aderat decat atunci cand guvernul crestin-democrat-social-democrat ( marea coalitie ) a fost inlocuit
cu cel al cancelarului social-democrat Willy Brandt, sprijinit de liberali (octombrie 1969).
Europa , divizata in doua blocuri unul protejat si dirijat de Statele Unite, celalalt de Uniunea
Sovietica constituie inima sistemului bipolar. Dar aceasta polaritate rigida are un impact diferit in
Europa Occidentala si cea Orientala.
Erropa Occidentala:
Constructia europeana. La anilor 40 50 unificarea europeana incepe cu sprijinul Statelor Unite,
care considera ca unul din punctele de rezistenta la amenintarea sovietica trbebuie sa fie unpol Vesteuropean unit, prospersi subordonat cadrului atlantic.
In anii 60 chiar daca in 1950, 1954 aceasta Europa Occidentala nu reusesate sa se inzestreze cu
un sistem de aparare propriu ( abordarea proiectului Comunitatii Euopene de Aparare CEA de catre
Franta)- progresul integrarii economice in cadrul Pietei Comune, formata atunci din 6 tari ( Franta, RFG,

Italia si Benelux), impune schitarea unui ansamblu autonom, protejat desigur de SUA, dar afirmand deja
o identitate comerciala specifica, in special in sanul GATT (incepand de la negocierea Kennedy in 19641967)
Franta lui de Gaulle. Din 1958 in 1969, de Gaulle, aflat la conducerea Frantei, vrea sa stabileasca
o Europa Occidentala unita, ghidata de Paris si care sa se distinga in mod proresiv de SUA.
Acest mare deziderat al lui de Gaulle nu se realizeaza: mai intai, Franta isi privilegiaza capacitatea
nationala de actiune (prin edificarea unei forte proprii de descurajare nucleara); apoi, pentru partenerii
europeni ai Frantei si mai intai, pentru Germania Federala, apararea lor nu se poate disocia de scutul
american; in sfarsit, dialogul lui de Gaulle cu Estul, care anunta marea destindere a anilor 70, sufera de
a se fi produs prea devreme ( in1969, incetarea- temporara a apropierii est de vest datorita interventiei
trupelor pactului de la Varsovia in Cehoslovacia) si mai ales de a nu fi oferit Uniunii Sovietice ceea ce
astepta (echipamente ale industriei grele- pe care I le va livra in special Germania Occidentala- ,
negocieri asupra armamentelor nucleare strategice pe care le va incheia incepand din 1969 cu SUA.)
Ostpolitik-a vest- germana. De la nasterea sa in 1949 pana in anii 60, Republica Federala
Germania, sub conducerea lui Konrad Adenauer, are ca scop extern stergerea amintirilor ingrozitoare ale
celui de-al treilea Reich hitlerist si ancorarea in comunitatea statelor civilizate, consolidandu-si
legaturile cu SUA, impacandu-se cu Franta ( Tratatul franco-german din ianuarie 1963) si stabilind
relatii diplomatice cu URSS (1955).
Ca urmare a construirii zidului Berlinului (august 1961) se contureaza in a doua jumatate a anilor
60 , Ostopolitik ( politica de Est ): este vorba de nominalizarea raporturilor cu statele comuniste
(mai intai si mai ales cu URSS, dar si cu Polonia, si Cehoslovacia), de promovarea schimburilor cu
cealalta Germanie- Republica Democrata Germana- ina asteptarea, poate a unei scadente nedeterminate,
prin imbinare, punti intre statele occidentale si statele comuniste, unele fiind acum in masura sa-si
indeplineasca obiectivele nationale, disociate de cele ale blocului si putand chiar sa intre in conflict cu
aceasta.
Largirea pietei commune:
La conferinta de varf a celor 6 membri ai CEE de la Haga (1-2 decembrie 1969) noul presedinte
francez, Georges Pompidou, a renuntat la vetoul prin care generalul de Gaulle se opusese intrarii M.
Britanii in Piata Comuna. Negocierile au demarat lent, M Britanie condusa de premieru laburist Harold

Wilson, se afla intr-o situatie dificila. Dintre toate statele din Europa Centrala ea era cea care avusese cea
mai lenta dezvoltare dupa 1945. Pe deasupra, M Britanie trebuia sa mai infrunte si comlicata problema
a razboiului civil dintre catolici si protestanti.
Cele doua mari partide laburist si conservator erau profound divizate in privinta intrarii in Piata
Comuna. Doar micul partid liberal era intru totul favorabil acestei idei.
La alegerile generale din 18 iunie 1970, spre surprinderea generala, au castigat conservatorii, iar
Edward Heath a devenit prim-ministru, cu Alee Douglas ca sef al Foreign Office. Antony Barber a fost
numit ministru al Afacerilor Europene. Heath era un paneuropean convins.
Pe 30 iunie la Bruxelle, ministry de Externe ai celor 6 si-au intampinat omologii din cele patru tari
candidate : Regatul Unit, Irlanda, Norvegia, Danemarca. Acesta era inceputul unor lungi si dificile
negocieri. Avand in vedere caracterul foarte tehnic al acestor negocieri (contributie financiara, acorduri
agricole, perioada de tranzitie)
Pe 28 octombrie 1971, Camera Comunelor, cu 356 de voturi (conservatori, 89 laburisti si 5 diversi)
a aprobat decizia guvernului de a adera la Piata Comuna.
Pe 22 ianuarie 1972, cele patru tari candidate (Regatul Unit, Danema, Irlanda, Norveegia) au
semnat la Bruxelle aderarea lor la piata comuna. In Danemarca, Irlanda, Norvegia (ca de altfel si in
Franta, in aprilie 19 s-a obtinut o majoritate, dar cu aproape 40% abtineri). In Irlanda s-au numarat 83 %
da, in Danemarca 63,5% , dimpotriva in Norvegia votu nu a avut castig de cauza 53.9%
Europa comunista. Europa Orientala nu stie sa dispuna-fata de marele frate sovietic- de mrejele de
manevra de care beneficiaza Europa Occidentala cu SUA.
In 1968 Cehoslovacia lui Alexander Dubcek lanseaza o experienta a socialismului cu fata
umana, lasand societatii o libertate de expresie si de inflorire ( Primavara de la Praga ). Pentru
Uniunea Sovietica si celelalte democratii populare, usor paranoice, aceasta constituie o deviere
periculoasa, manipulatea de Occident si in special de Germania de V.
In 20 si 21 august 1968, soldati din cinci state ale Pactului de la Varsovia invadeaza Cehoslovacia.
Justificarea este furnizata de doctrina Brejnev ( calificata de catre Tito drep suveranitate limitata ) :
atunci cand un stat din tabara socialista se indeparteaza de doctrina acestui bloc, tarile infratite au datoria
si dreptul sa il aduca inapoi, eventual prin folosirea fortei, pe drumul cel bun.

Pentru URSS care gandeste si trebuie sa gandeasca- pentru a-si pastra coeziunea- ca o fortareata
asediata, este vital ca destinderea, in viziunea ei necesara- san u stirbeasca unitatea lumii sovietice.
Primavara de la Praga este reprimata.
Bipolaritatea intre ideologie si geopolitica .
Statele Unite- dialogul Washington- Pekin:
Pentru Statele Unite, anii 1964 (inceputul angajarii lor masive in Vietnam)- 1975 (ocuparea
Saigonului de catre armata nord-vietnameza) sunt anii Vietnamului. Cruciada impotriva comunismuli se
transforma intr-un razboi murder. De-a lungul aceste experiente amare care marcheaza pentru americani
sfarsitul inocentei( Denise Artaud), Statele Unite ale presedintelui Nixon (969-1974) si ale
consilierului sau Henr Kissinger, opereaza o reevaluare radicala a politicii lor externe : de acum inainte,
obiectivul trebuie sa fie mai putin lupta impotriva comunismului, monstrul cu mai multe capete
incercand sa-l devoreze unul pe celalalt, cat mai ales asigurarea unui echilibru mondial, si mai intai, prin
cuprinderea si a Uniunii Sovietice, cu ajutorul careia sa administreze anumite probleme internatiobale
( mize nucleare, securitate europeana, Orientul Apropiat etc).
Astfel, in 1972, Washigtonul, o data cu angajarea in destinderea fata de Moscova, opereaza o
apropiere spectaculoasa de Pekin ( vizita in China populara a presedintelui Nixon, februarie 1972).
Preocuparile geo-politice sunt deasupra urii ideologice. In ochii Statelor Unite, China lui Mao
Zedong,lzguduita inca de trasaturile Revolutiei culturale, devine partenerul indispensabil pentru a
contrabalansa Uniunea Sovietica si de a face ca o amenintare constanta sa apese asupra frontierelor
siberiene. In ceea ce priveste China, foarte izolata de la ruptura sa cu marele frate sovietic, dezorganizata
si slabita de febrele revolutionare si, mai ales, de ultima, cea mai violenta, Marea Revolutie culturala
proletara (1966-1976), stabiliraea unor legaturi cu SUA o asociaza unei puteri unice care echilibreaza
colosul sovietic.

10

Uniunea

Sovietica

ce

instrument

de

legitimitate

mai

are?

In perioada 1962- 1972, imaginea URSS, patria socialismului si a emanciparii umanitatii, deja
distrusa mai ales de tragedia ungara (1956), nu inceteaza sa se deterioreze. Fata de China lui Mao
Zedong, aureolata de stangismul sau revoultionar 4 (Revolutia culturala) si plasandu-se pe teritoriul
autenttic al marxism-leninismului, URSS incearca in zadar sa reconstituie unitatea miscarii comuniste
internationale in jurul condamnarii adversarului Pekinului. In 1969 au loc confruntari armate la frontiera
chino-sovietica( URSS luand in considerare, se pare, chiar folosirea fortei atomice impotriva Chinei).
Mai mult, Uniunea Sovietica a lui Brejnev (1964-1982), distrugatoarea Primaverii de la Praga in 1968,
apare ca un stat fosilizat. Ce-I mai ramane URSS-ului? Mai intai, o formidabila acumulare de armament,
performante in domeniul cuceririi spatiale. Apoi o patrundere in lumea a treia : URSS echipeaza cu
armament Vietnamul de N in lupta impotriva SUA, Egiptul impotriva Israelului( pana 1973), India
impotriva Pakistanului (razboiul din decembrie 1971 terminandu-se cu victoria celei dintai si
independenta Bangladeshului, fostul Pakistan oriental). URSS tinde sa fie doar o birocratie (din ce in ce
mai corupta) si o putere militara.
Ascensiunea comunismului pe plan mondial era neltoare. n timpul lui Brejnev, cheltuielile
militare au nghiit aproape 15% din totalul venitului naional. Ca o consecin a acestui fapt i a
sistemului de planificare centralizat, economia sovietic a alunecat tot mai mult n datorii. n 1979,
armata sovietic a intervenit n Afganistan pentru a susine un guvern de aceeai orientare i s-a trezit
implicat ntr-un conflict costisitor i umilitor de tipul celui din Vietnam.
Adevratele slbiciuni ale URSS-ului au devenit evidente la nceputul anilor 1980, cnd
preedintele american Ronald Reagan, un anticomunist convins, a ntrit programele militare americane,
care au culminat cu propuneri de instalare a unui sistem balistic n spaiul proiectul ,,Star Wars
n 1985 Mihail Gorbaciov a devenit preedinte al URSS-ului, cu consecine decisive asupra
rzboiului rece. Concentrat asupra reformei interne Gorbaciov, a realizat c URSS nu mai putea face fa
mpovrtoarei curse a narmrilor. n 1987, dup acceptarea unor importante concesii, a asigurat prima
diminuare a armelor nucleare. Cu economia sovietic aflat ntr-un declin rapid, Gorbaciov a hotrt
ncetarea ajutorului acordat i retragerea sprijinului politic acordat regimurilor comuniste est-europene,
care n 1989 au nceput s se prbueasc.
______________________________
4

Moreau Defarges, Relatii internationale dupa 1945, Editura Institutul European, Iasi, 2001, p.45

11

Razboiul Rece este razboiul dintre SUA si URSS pentu suprematie, in care lupta se da pe teritorii
terte evitandu-se o confruntare directa datorita faptului ca cele doua se puteau distruge una pe cealalta,
balanata de putere fiind echilibrata. In incheierea acestuia se demonstreaza ca este un razboi absurd si ca
nici una dintre ele nu poate iesi invingatoare.

Biblografie:
1. Moreau Defarges, Relatii internationale dupa 1945, Editura Institutul European, Iasi, 2001
2. Eric Hobsbawm, Secolul Extremelor, Editura Lider, Bucuresti 1994
3. Hobsbrawm Eric, O istorie a secolului xx, Editura Cartier, Chisinau, 1999,
4. Boniface Pascal, Relatiile Est-Vest dupa 1945, Editura Institutul European, Iasi 1998
5. Duroselle J. B., Istoria relatiilor internationale, Editura Stiintelor Sociale si Politice,
Bucuresti, 2006

12