Sunteți pe pagina 1din 1

INTRODUCERE

Kinetoterapia sau terapia prin micare este o parte foarte important a medicinii, mai exact a
medicinii recuperatorie. Termenul de kinetoterapie provine din grecescul kinesis, care inseamna
miscare. Baza kinetoterapiei reprezentnd-o exercitiul fizic considerat ca fiind mijloc specific.
Odat cu trecerea omului de la viaa arboricol la viata terestr, trezete noi transformri ale
corpului omenesc, aprnd astfel locomoia bipeda. Aceasta presupune echilibru i coordonare
din partea individului, dar si o bun dezvoltare a musculaturii susintoare a coloanei vertebrale,
astfel c inc de pe atunci se punea problema staticii vertebrale.
Motivul alegerii acestei teme il reprezint problema deficienelor fizice ale coloanei vertebrale,
vizndu-i att pe cei mici, pre-colari, colari, marea majoritate care prezint probleme de static
vertebral fiind reprezentat de acetia i nu numai, ajungnd pana la cei de vrst naintat.
Deficientele fizice de la nivelul coloanei vertebrale reprezint in continuare o problem major
pentru copii de toate varstele, avnd cauze genetice, dar si dobndite. Cele dobndite
inregistrndu-se n cea mai mare parte n viaa colarilor
n problemele de static vertebral vom atinge subiectul dezvoltrii fizice coreste si armonioase
ca parte constructiv a strii de sntate