Salariul in Romania

Salariul în
România
Salariul în România
CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................2
CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI ..............................5

1.1 Piaţa muncii şi salariul ................................................................................................. 5
1.1 Conceptul şi natura salariului .......................................................................................7
1.2. Formele de existenţă a salariului ....................................... ....................................... 10
1.3 Forme de salarizare .................................................................................................... 12
CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMANIA............................................................................. 16

2.1 Particularităţi ale pieţei muncii în România ................................................................16
2.2 Salariu în România...................................................................................................... 24
2.3 Salariu minim în România ......................................................................................... 26
2.4 Salariu mediu în România .......................................................................................... 31
2.5 Impozitarea salarială ...................................................................................................39
CAPITOLUL 3: SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA A STATELOR

MEMBRE UE ...............................................................................................................................48
3.1 Salariu minim în Europa ..............................................................................................48
3.2 Salariu mediu în Europa ............................................................................................. 52
CONCLUZII ................................................................................................................................ 55
BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................58
2
Introducere
În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca

atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru
cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei
dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de
venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic. Salariul apare ca venit ce
revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică.
De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate
că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie. De fapt, este de
neimaginat un proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa factorului
muncă. Atunci, apare limpede că salariul, privit ca venitul persoanelor care participă prin munca
lor proprie la procesul de producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii
social-economice, odată cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare
pentru organizarea şi desfăşurarea producţiei, în afară de forţa muncii lor, care, pentru ei, apărea
ca singurul mijloc de existenţă.
Dacă ne imaginăm un producător independent, un meseriaş, observăm că acesta posedă în
plină proprietate toate condiţiile materiale de producţie pe care împreună cu munca lui le
foloseşte după cum crede de cuviinţă, în procesul de producţie. În acest caz, este firesc ca tot ce
obţine el, întreaga valoare creată sa-i aparţină în întregime. Nimeni altcineva nu are dreptul să-i
ceară nici o particolă din valoarea nou creată de el, în afară poate de stat, care pentru serviciile
aduse comunităţii , deci şi meşteşugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare că
venitul meşteşugarului obţinut prin munca sa proprie îmbracă forma de salariu? Desigur nu,
deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de venituri obţinute de factorul muncă de-a
lungul timpului, el nu apare ca formă tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului muncă în
anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sînt acelea în care posesorul forţei de muncă,
3
nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a
munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit de ceilalţi factori de producţie, el este
lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativă este să-şi închirieze forţa lui de
muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar
acest lucru, îl poate face numai dacă este cetăţian liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu ar
fi cetăţean liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar putea închiria forţa lui de muncă, deoarece aceasta
aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însuşite de
către aceştea în virtutea posesiei de către ei a factorului muncă.
În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit, nivelul
lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atît
retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cît şi remunerarea muncii celor ce
execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci, salariul apare, nu pur şi simplu ca preţ al
muncii, ci ca preţ al îchirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi
juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa
cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult
decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest
preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.
4
CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI
Modalităţile de formare a veniturilor participanţilor la viaţa economică se explică prin

formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activităţii economice de fiecare
factor de producţie.
Astfel, factorul muncă pentru contribuţia adusă în activitatea economic este remunerat
prin salariu, ca preţ al muncii ce se formează pe piaţa muncii.
1.1 Piaţa muncii în România – noţiuni teoretice

Factorul muncă reprezintă conditia generală a oricărei activităţi şi se asigură, ca şi ceilalti
factori de productie, prin intermediul pieţei.
Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea
funcţioneaza în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scara mondială. Orice activitate, care
se initiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total
de muncă necesar activităţilor dintr-o ţară pe o perioada dată. Dar ea nu constituie în întregime o
cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă
să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu
se includ activităţile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi
nesalariaţi.
Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment
dat într-o economie de piaţă. Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de munca.
Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de muncă
existente în societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a
ţării respective, în perioada dată. Şi în acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate
disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează sa fie remunerate,
salarizate.
5
Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în
condiţii salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii, militarii
în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariale.
Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apţi de muncă sau populaţia aptă
disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc să
se angajeze în nici o activitate, întrucat au resurse pentru existenţă sau au alte preocupări.
Cererea şi oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple şi directe ale cererii şi
ofertei de bunuri economice pe o altă piaţă, ci ca nişte categorii specifice cu un conţinut care le
este propriu. În acest sens se impun atenţiei următoarele aspecte:
 Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea
unor activităţi existente şi initierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o
anumită perioadă de timp;
 Oferta de munca, în ansamblul său, se formează în decursul unui timp îndelungat
în care creste şi se instruieşte fiecare generaţie de oameni până la vârsta la care se poate
angaja;
 Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează
dintr-o localitate în alta şi nu îşi schimbă cu usurinţa munca, ci sunt ataşaţi mediului
economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă
depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc, aspecte care nu
sunt neapărat de natura economică;
 Oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter relativ rigid.
Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât angajarea pe un loc de
muncă;
 Generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau numai
pentru a deveni salariaţi, ci ca oameni. De aceea, oferta de muncă nu se formeaza în
exclusivitate pe principiile economiei de piaţă.
 Cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente şi
grupuri neconcurenţiale sau puţin concurenţiale, neputându-se subsitui reciproc decât în
anumite limite sau deloc.
Piaţa muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă, se desfasoară în două trepte
sau faze. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere şi
6
ofertă, determinate de particularităţiile tehnico-economice ale activităţilor. În cadrul acestei faze,

se formeaza codiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se conturează principiile care
actionează la stabilirea salariilor şi o anumită tendinţa de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau
scăzut.
A doua fază reprezintă o continuare a celei dintâi şi constă în întâlnirea cererii cu oferta
de muncă în termeni reali, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei şi salariaţilor săi. Cererea se
dimensionează precis, ca volum şi structură, pe baza contractelor şi a altor angajamente asumate
de firmă, iar oferta se delimitează şi ea pornind de la programul de muncă, număr de ore
suplimentare pe care salariaţii acceptă să le efectueze sau nu, în funcţie de nevoile şi aspiraţiile
lor, de situaţia socială şi economică etc.
1.2 Conceptul şi natura salariului

Salariul reprezintă mai întâi suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar,
salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la
producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit.
Cele mai multe teorii consideră în mod just, că salariul reprezintă un venit însuşit prin
muncă.
Muncitorul vinde pe piaţa nu munca, ci forţa sa de muncă. Munca este creatoare de
valoare, dar ea însăşi nu are valoare şi nici preţ. În primul rînd, pe piaţă muncitorul nu vinde
întreprinzătorului munca, aceasta nefiind materializată şi neexistînd decît în cadrul procesului de
producţie. El vinde doar capacitatea de a munci, adică forţa de muncă.
Salariul nu este ceea ce pare a fi, adică valoarea sau preţul muncii, ci numai o formă
camuflată a valorii sau a preţului forţei de muncă. El apare ca fiind preţul muncii, dar în realitate
este preţul forţei de muncă. Apare ca fiind expresia în bani a întregii valori nou create dar, în
realitate, este o parte a valori create.
Problema salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd cu şcoala
clasică. Adam Smith enunţă unele idei juste cu privire la salariu, spunînd că din toate cele trei
venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă. Salariul reprezintă, după el, o parte din
produsul muncii muncitorului din care se scade în primul rînd renta şi în al doilea rînd profitul. El
a văzut în salariu o categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.
7
Natura salariului este tratată în maniere diferite, existînd în acest sens, concepţii moniste
şi concepţii dualiste.
Concepţiile monoiste explică substanţa salariului printr-un singur factor. Unul din aceşti
factori este costul formării resurselor de muncă. În concordanţă cu aceasta, salariul reprezintă
suma care asigură strictul necesar pentru existenţa salariatului şi întreţinerea familiei sale. Este
prima eplicaţie a substanţei salariului dată încă de Turgot şi Quesnay. Pornind de aici, Ferdinand
Lassale a ajuns la legea de aramă potrivit căreia “salariul mediu nu depăşeşte întreţinerea
existenţei muncitorilor şi reproducerea speciei”. Pentru a explica de ce salariul are această limită,
Lassale apelează la argumentul lui Th. Maltus, care susţine că un salariu mai mare ar încuraja
căsătoriile şi ar avea ca rezultat creşterea populaţiei peste posibilităţile ce decurg din dezvoltarea
economiei, astfel încît venitul mediu scade, populaţia nu se mai poate întreţine, creşte numărul
deceselor şi scade natalitatea ajungîndu-se în cele din urmă la punctul din care s-a pornit.
O altă teorie monistă explică substanţa salariului prin productivitatea muncii. Salariul ar fi
deci o parte, mai mare sau mai mică, din rezultatul muncii. Varianta modernă a acestei explicaţii
o reprezintă teoria salariului de eficienţă, fundamentată îndeosebi în ultimele două decenii.
În esenţă, aceasta susţine că salariul nu trebuie considerat o sumă determinată pe piaţa
muncii ci un rezultat care decurge direct din eficienţa muncii. Prin logica sa, teoria salariului de
eficienţă conduce la concluzia că relaţia salariu-productivitate nu este şi nici nu trebuie să fie
identică pentru toate firmele sau activităţile, iar acest fapt stă la baza diferenţierii salariilor.
Analizele statistice nu validează în totalitate această teorie, dar relevă posibilitatea utilizării sale
la elaborarea unor concepţii realiste cu privire la mărimea şi dinamica salariului, precum şi la
explicarea ştiinţifică a existenţei unor diferenţe necompensatorii între salarii. Alţi autori consideră
că natura salariului este dată de “capitalul cultural” care se formează prin intermediul “capitalului
economic”. Cheltuielile cu creşterea şi pregătirea forţei de muncă reprezintă “capitalul
economic”. Întrucît ceea ce se închiriază sau se vinde este priceperea salariatului, îndemînarea şi
cunoştinţele sale formate pe baza cheltuielilor respective, capitalul economic devine capital
cultural, iar salariul apare, ca plată pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu poate, însă, explica
substanţa salariului în condiţiile învăţămîntului gratuit, cînd salariul apare, parţial ca un transfer
gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp, fenomenul “capital cultural” a căpătat sensul de
cunoştinţe ştiinţifice pe care posesorul forţei de muncă le acumulează prin învăţămînt şi cultură,
experienţa profesională etc.
8
În literatura economică anglo-saxonă s-a răspîndit teoria “capitalului uman”, care ar putea
fi considerată o prelungire pe alt plan, a teoriei capitalului cultural. “Capitalul uman - spun unii
autori - este stocul de experienţă acumulată de lucrător. Aceasta este valoroasă pentru venitul sau
cîştigul său potenţial viitor”. Aşa cum capitalul fizic este rezultatul unei investiţii, la fel şi
capitalul uman rezultă din investiţii specifice făcute cu scopul de a genera venituri viitoare.
Beneficiul anticipat al acestei cheltuieli iniţiale este un venit bănesc superior sau un viitor loc de
muncă, mai important şi aducător de satisfacţii suplimentare, comparativ cu cel anterior pentru că
purtătorul şi, totodată, gestionarul unei asemenea avuţii este salariatul însuşi, aceasta urmărind să
o administreze în scopul maximizării venitului pe care-l obţine.
În această viziune, inegalitatea salariilor derivă din inegalitatea formării capitalului uman,
adică din diferenţierea pregătirii salariaţilor, a capacităţii lor de adaptare la procesele de muncă şi
tehnologiile existente în întreprinderi sau la mobilitatea geografică. În acelaşi timp, diferenţele
dintre salarii influenţează alocarea factorului muncă în economie, declanşând mobilitatea
salariaţilor spre însuşirea celor mai cerute calificări sau spre întreprinderile în expansiune.
Teoria dualistă despre substanţa salariului îşi are rădăcinile în vechile doctrine
economice, după care substanţa salariului constă, concomitent, în costul forţei de muncă şi în
productivitatea muncii. În viziunea acestei teorii, ceea ce primeşte salariatul este o parte din
produsul muncii, condiţionat de nivelul productivităţii. Dar, mărimea salariului se formează astfel
încât ea să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă.
Pornind de la ceea ce este logic şi raţional în diferite teorii şi la diferiţi autori, se poate
concluziona că substanţa salariului o reprezintă partea din venitul naţional, distribuită în mod
direct salariaţilor, pentru participarea lor la activitatea economică mai ales sub formă bănească.
Salariul se stabileşte pe baza relaţiei dintre cel ce are nevoie de muncă şi posesorul
acesteia, în contextul general al raportului dintre cererea şi oferta de muncă. Cererea de muncă, la
fel ca cererea pentru ceilalţi factori de producţie are caracter derivat. Aceasta se formează ca
sumă a necesarului pentru a produce toate mărfurile şi serviciile solicitate de societate. Pe termen
lung, creşterea şi diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o mişcare similară a
cererii de muncă.
Ca preţ plătit pentru serviciul adus de factorul muncă, salariul se stabileşte pe baza
mecanismului pieţei, el fiind însă definitivat şi plătit după depunerea muncii, în funcţie de
rezultatele ei.
9
Acest mod de formare a salariului are la bază regulile generale de funcţionare ale pieţei şi
elementele specifice pieţei muncii. Salariul astfel format este raportat întotdeauna de posesorul
muncii la cerinţele propriei sale existente pe care şi-o doreşte normală şi la parametrii tot mai
ridicaţi de siguranţa pe seama acestei forme de venit. Atunci cînd salariul se dovedeşte a fi
insuficient, în vederea apropierii de condiţiile unei vieţi normale sau de realizarea acesteia, intră
în funcţie modalităţile de completare a lui cu resurse care au revenit iniţial întreprinderii sau
societăţii.
1.3. Formele de existenţă a salariului

Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real.
Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale
de muncă, de la unitatea în care lucrează.
Mărimea lui depinde de mai mulţi factori:
a) valoarea forţei de muncă, adică mai concret de preţul forţei de muncă care se stabileşte pe
piaţa muncii prin mecanismul cererii şi ofertei;
b) evoluţia situaţiei economice; în timpul crizelor şi recesiunilor, scăderea producţiei face ca
cererea de forţă de muncă, să scadă, şomajul să ia proporţii şi, evident să scadă salariile. În
perioadele de avânt cînd se înregistrează creşteri ale producţiei, cererea de forţă de muncă va fi
mai mare şi ca urmare a acestui fapt, salariile vor înregistra o tendinţă de creştere.
c) politica de salarizare. Ea constă dintr-un ansamblu de măsuri luate de întreprinzători sau
de stat, cu privire la nivelul salariilor pentru bărbaţi, femei, pe regiuni, pe criterii naţionale şi
rasiale, tarife, categorii şi forme de salarizare etc.
Există deosebiri regionale între salariile nominale din cadrul aceleiaşi ţări. De pildă,
salariile muncitorilor din sudul Italiei sunt mai mici decât salariile muncitorilor din nord. În
Franţa, se consemnează chiar prin legislaţie salarii mai mici în provincie faţă de Paris şi regiunea
pariziană.
Salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment
dat, cu salariul nominal. Această cantitate diferă de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta. El
reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.
Raporturile dintre salariul nominal şi cel real sunt în funcţie de costul vieţii. Acesta se
poate exprima astfel: Sr =(Sn /Cv )*100
10
Un indice al costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti pe care

un individ trebuie să le facă pentru a-şi asigura acelaşi nivel de viaţă în două situaţii care diferă
numai prin preţuri. Creşterea costului vieţii neînsoţită de o creştere proporţională a salariului
nominal antrenează scăderea salariului real.
Dinamica salariului real exercită o mare influenţă asupra ofertei individuale de muncă.
Cînd acesta este mic, lucrătorul urmăreşte să sporească numărul orelor de muncă. Creşterea
numărului de ore se micşorează însă pe măsură ce salariul real atinge un nivel mai înalt.
Cînd salariul real atinge un nivel pentru standardul lui de viaţă, numărul de ore de muncă
efectuate nu va mai creşte, va staţiona. Dar, dacă salariul real va continua să crească şi după acest
moment, numărul orelor lucrate de cel ce oferă munca va scădea.
Dinamica salariului real este supusă acţiunii mai multor factori:
a) salariul nominal, care se află în raport direct proporţional cu cel real;
b) preţurile mărfurilor şi a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care acţionează invers
proporţional asupra salariului real;
c) puterea de cumpărare a banilor. La un salariu nominal dat, cu o unitate monetară se pot
cumpăra mai multe sau mai puţine mărfuri, în funcţie de valoarea mai mare a ei. Inflaţia, care
reflectă deprecierea valorii banilor, antrenează o scădere a veniturilor reale;
d) revendicările celor ce muncesc.
Pe lîngă salariul încasat de fiecare s-au mai constituit salariul colectiv şi cel social.
Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salariaţilor unei întreprinderi, ca
participare la rezultatele acesteia sau prin diferite facilităţi.
Salariul social reprezintă acea parte din venitul naţional, prin care societatea, în
ansamblul său, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor
grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu riscuri mai mari, cum sunt accidentele de muncă,
bolile profesionale, şomajul etc.
Economistul Collinet a propus împărţirea salariului social în două categorii :
 salariul social afectat care reprezintă suplimentul de venit vărsat în mod regulat unor
categorii de salariaţi în funcţie de situaţia lor familiară;
 salariul social amânat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor. El se consideră amânat
până la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .
11
Realitatea economică ne arată că există deosebiri naţionale între salarii determinate de o

serie de factori. În primul rînd deosebirile naţionale în mărimea salariilor sînt determinate de
variaţia diferită a elementelor valorii forţei de muncă de la o ţară la alta. După cum se ştie,
valoarea mijloacelor de subzistenţă şi a serviciilor necesare traiului muncitorului şi familiei sale,
cantitatea şi calitatea acestora depind de gradul de civilizaţie, şi modul tradiţional de viaţă, de
condiţiile naturale etc., componente care desigur diferă de la o ţară la alta.
De asemenea, intensificarea muncii diferă de la o ţară la alta, deci munca intensivă dintr-o
ţară, produce în aceeaşi unitate de timp mai multă valoare decît munca mai puţin intensivă din
altă ţară, îşi va găsi expresia, desigur, într-o sumă de bani mai mare.
În ţările mai dezvoltate, în care productivitatea muncii este mai mare, se produc mărfuri,
cu o valoare naţională pe unitatea de produs mai mică decît în celelalte ţări. Pe piaţa mondială,
ţările dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea considerând identice celelalte elemente -
durata zilei de lucru, intensitatea muncii, valoarea banilor etc - capacitatea de cumpărare a
salariului nominal al muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate naţională a muncii mai ridicată,
este mai mare decît cea a muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate a muncii mai scăzută.
Deosebirile naţionale între salarii, depind şi de alţi factori care sînt diferiţi de la ţară la
ţară: cererea şi oferta de forţă de muncă, conjunctura economică favorabilă sau nefavorabilă,
nivelul de organizare a muncitorilor etc. De asemenea un rol important are, puterea de cumpărare
a monedei, care diferă şi ea de la o monedă naţională la alta.
Principiile sistemelor de salarizare:
• Salariul reprezintă un preţ plătit pentru factorul muncă şi este necesar să se stabilească prin
mecanismele pieţei;
• Principiul negocierii salariilor ;
• Principiul salariilor minime;
• Principiul la muncă egală, salariu egal;
• Principiul liberalizării salariilor;
• Salarizare după: cantitatea muncii, calitatea muncii, nivelul de calificare, condiţii de
muncă;
• Caracterul confidenţial al salariului.
1.4 Forme de salarizare
12
În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare, şi anume:

1) Salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi, produse, etc., la
care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres.
Acordul poate fi: individual (este stimulativ pentru lucrători, practicându-se acolo unde poate fi
măsurată munca individuală şi nu primează calitatea), colectiv (se realizează pe echipe) sau
global (se realizează pe întreprindere, fabrică etc). După tariful aplicat distingem:
 salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse;
 salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o
anumită cantitate de produse, în funcţie de interesele societăţii;
2) Salarizarea în regie – asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără a se
putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Se utilizează
în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. La nivelul întreprinderilor, această
formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.
3) Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcţie de
îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o formă de salarizare care
incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obţină un
salariu mai mare. Salariul efectiv se compune din doua parti principale:
 salariul de baza calculat dupa timpul lucrat ca minim garantat;
 o remunerare variabila a randamentului sau performantelor, si care se adauga salariului de
baza (in general se considera ca prima nu poate depasi o treime din salariul total realizat). Cele
mai uzuale prime sunt: prime de calitate (pentru identificarea defectelor sau evitarea pătrunderii
componentelor cu probleme de calitate în produsul finit), prime de vânzare (pentru depăşiri ale
valorii normate ale vânzărilor), prime pentru munca în conditii speciale şi prime de producţie
pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel.
Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau
operaţii. Economia de timp, realizarea piesei sau operaţiei într-un timp mai scurt, aduce un salariu
suplimentar. Practic, numai o parte din creşterea de venit ca urmare a creşterii productivităţii
orare a muncii revine salariatului. Prima este reprezentată de o parabolă: ea creşte până când
lucratorul îşi dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule sunt:
formula lui Taylor, formula Halsey, formula Rowam, formula York, sistemul Bedaux şi formula
Schueller.
13
Daca S = salariul cuvenit

s = salariul orar
t = timpul efectiv consumat
T = timpul normat pentru o piesa sau un produs
n = numărul de piese realizate
p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă
P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar
Atunci, în cazul sistemului de prime:
S = st + np
P = 1/m [s(T-t)], unde m = 1/2 sau 1/3 in cazul formulei Halsey sau
P = t/T [s(T-t)], in cazul formulei Rowan.
În cadrul acestei clasificări se mai pot adăuga şi urmatoarele forme de salarizare:
4) Salarizarea pe colective de lucratori (echipe) este o forma de acord aplicată la volumul
total al rezultatelor unei echipe. Se negociază cu echipa un fond de salarii global pe lucrare sau
proiect, în conditiile în care acesta poate fi marit sau diminuat şi regula de repartizare pe membrii
echipei. Forma stimuleaza cooperarea în muncă, reduce conflictele şi competiţia între indivizi,
elimina efectele negative ale absenteismului. Formula este cunoscuta ca şi acordul global.
5) Participarea salariaţilor la rezultatele întreprinderii este o formulă suplimentară care
stimulează întreg personalul, măreşte ataşamentul faţă de întreprindere şi preocuparea pentru
perfecţionarea activităţii. Se poate calcula şi aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în
funcţie de beneficiul obţinut, de creştere a productivităţii muncii şi de creştere a capitalului prin
surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acţiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit
salariaţilor.
Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de
acţiune, şi anume:
1. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în:
 adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie;
 micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public, privat şi mixt la muncă
egală;
 creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent;
14
 acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile, responsabilităţi

de conducere etc.
2. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea
beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează, astfel:
 participarea directă la beneficii;
 participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde
îşi desfăşoară activitatea;
 stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care să se distribuie
salariaţilor din beneficiu.
3. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu, peste cel primit pentru
munca depusă, realizându-se sub două forme:
 salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii, prime şi sporuri pentru naşteri
etc.;
 salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei
categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj, accidente de muncă, boli
profesionale etc.).
Mărimea şi dinamica salariului depind de o serie de factori. În primul rand, costul
resurselor de muncă, ce se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă
şi raportul dinre cererea şi oferta de muncă, dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul
respectiv este unică, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. Productivitatea muncii este şi ea
un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare, iar salariatul
primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă
(dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde
este mai bine plătită, reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile),
discriminarea în angajare (poate favoriza un grup în raport cu altele, în ceea ce priveşte
angajările, salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită
meserie), gradul de organizare în sindicate precum şi legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi
revendicările din fiecare ţară, sunt toţi factori ce influentează mărimea şi nivelul salariului.
15
CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMÂNIA
2.1 Particularităţi ale pieţii muncii în România

Ocuparea forţei de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate ale
tranziţiei. Principala tendinţă care se manifestă în ultimii 18 ani în ceea ce priveşte volumul
ocupării forţei de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de evoluţiile
demografice – cu o mai mică influenţă, deocamdată, reducerea drastică a natalităţii şi a sporului
natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de capacitatea redusă de
absorbţie a economiei.
Ca urmare, în perioada 1990-2008, populaţia civilă ocupată s-a redus cu 2.700.000
persoane, iar numărul de salariaţi cu aproximativ 4.000.000 persoane. În acelaşi interval, rata
brută de ocupare a populaţiei totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în vârstă
de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%.
Tendinţele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca şi
diminuarea ratei populaţiei ocupate au condus la modificări importante în ceea ce priveşte
raportul de dependenţă economică, observabil în creşterea numărului persoanelor dependente de
populaţia care contribuie la asigurările sociale şi constituirea resurselor statului.
În România, în anul 2008, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de
activitate feminină (62,5% faţă de 48%), aceasta din urmă situându-se, însă, la nivelul celei atinse
de ţările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economico-
socială.
Tabelul 2.1 Indicatori ai potenţialului de muncă din România
INDICATORI
ANUL Populaţia totală Populaţia civilă Numărul Rata brută de
(Mii pers.) ocupată de salariaţi ocupare
(Mii pers.) (mii pers)
1998 23206,7 10839,5 8142,2 46,7
1999 23185,1 10786 7483,5 46,5
16
2000 22789 10458 6627,4 45,9

2001 22755,3 10062 6385,3 44,2
2002 22730,6 10011 6200,6 44
2003 22681 9493 6047,7 41,9
2004 22607,6 9379 5893,9 41,5
2005 22545,9 9023 5399,1 40
2006 22488,6 8813 5181,6 39,2
2007 22455,5 8419,6 4761 37,5
2008 22435,2 8629 4623 38.4
Sursă: Buletinul Institutul Naţional de Statistică 1/2008
În contextul evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o

serie de deplasări structurale. În prezent, structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare ale
economiei este anacronică, riscantă, reflectând concomitent:
 procesul de dezindustrializare şi reograrizare a ocupării;
 capacitatea modestă a sectorului servicii de a absorbi şi reţine o parte importantă a
populaţiei disponibilizate din industrie (deşi acest sector pare să înregistreze, în general, o
evoluţie ascendentă, în cifre absolute, ocuparea în cadrul său se reduce);
 riscul pseudo-terţializării ocupării, cu efecte negative asupra unui trai decent şi/sau asupra
polarizării activităţilor speculative.
Aceste tendinţe exercită o puternică influenţă asupra sistemului de calificări, asupra
posibilităţii de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relaţiei dintre
cererea de forţă de muncă şi oferta sistemului de educaţie şi formare profesională.
La nivelul sectorului primar (agricultură, silvicultură, economia vânatului) populaţia
activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1998, crescând la 3.320.000 de
persoane în anul 2003 şi atingând valoarea de de 3.570.000 în anul 2008. Numărul persoanelor
angajate în sectorul secundar (industrie şi construcţii) a cunoscut în perioada 1998-2008 un
fenomen de scădere acccentuată, de la 4.711.000 în anul 1998, la 3.193.00 în anul 2003 respectiv
2.708.000 în anul 2008.
Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are mai
multe explicaţii între care: pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele
româneşti, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piaţă care are la
bază rentabilitatea economică, creşterea masivă a preţurilor la utilităţi şi respectiv incapacitatea
fostelor întreprinderi industriale de a produce în condiţiile de calitate şi de preţ cerute de piaţă,
17
rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de stat şi regiile cu pierderi:
minerit etc.
Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de activitate,
România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare şi în creştere a populaţiei active din
sectorul primar şi cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În condiţiile în care competitivitatea
în sectorul industriei este greu de dobândit datorită costurilor mari pe care le implică, şansa
economiei româneşti ar fi dezvoltarea acentuată a sectorului serviicilor pentru a compensa
scăderea valoriii produsului intern brut datorită scăderii dimensiunii sectorului industriei şi
construcţiilor.
Tabelul 2.2 Structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare economice în România

SECTOARE ECONOMICE
ANUL
Agricultură Industrie şi construcţii Servicii
(%) (%) (%)
1998 29,1 43,5 27,4
1999 29,8 39,9 30,3
2000 33 37,1 29,9
2001 36 35,8 28,2
2002 36,5 34,4 29,1
2003 34,5 33,6 31,9
2004 35,5 34,3 30,2
2005 37,6 32 30,4
2006 38,1 30,7 31,2
2007 41 24,4 30,4
2008 41,3 27,3 29,4
Sursă : Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2008
În funcţie de forma de proprietate, se constată o evoluţie importantă a sectorului privat de

la 27,1% în 1998 la 75% 2004 (în cifre absolute de la 2936,9 mii persoane la 6475 mii). Ponderea
populaţiei ocupate în sectorul privat creşte atât în agricultură (în 2002 aceasta deţinea peste 98%),
cât şi în industrie şi servicii.
În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după criteriul statutului profesional,
principalele schimbări se referă la:
 reducerea ponderii salariaţilor în cadrul populaţiei civile ocupate (de la 75,1% în 1998 la
53,5% în 2008);
18
 sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 2000 şi 21% în 2008) şi a

lucrătorilor familiali neremuneraţi, categorie din care face parte şi populaţia care lucrează
în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiaşi ani de referinţă);
 menţinerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor.
Legat de structura populaţiei active după sexe, există mai multe ramuri ale economiei
naţionale în care populaţia activă este majoritar feminină. Cele mai importante dintre aceste sunt:
sănătate şi asistenţă socială (77,7%),învăţământ (67,45%), activitate hotelieră şi de alimentaţie
publică (63%), comerţ (51%).
În anul 2008, distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii era structurată, în
principal, pe următoarele categorii:
 conducători şi funcţionari superiori din administraţia publică şi din unităţile economico-
sociale - 2,1%;
 specialişti cu ocupaţii intelectuale sau ştiinţifice - 6,4% ;
 tehnicieni, maiştri şi asimilaţi - 8,1% ;
 funcţionari administrativi - 3,9% ;
 lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - 6,8% ;
 agricultori şi lucrători calificati în agricultură, silvicultură şi pescuit - 39,7%;
 muncitori / meseriaşi - 16,5% ;
 alte categorii de ocupaţii - 16, 5% .
Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:
 pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%;
 pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%;
 pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%;
 pentru grupa de vârstă 50-64 de ani: 57,8%;
 pentru grupa de vârstă 65 de ani şi peste: 35,7% .
Structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul educaţional relevă faptul, că unei
ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior, situaţie
care permite aprecierea că forţa de muncă din România dispune de o pregătire de nivel ridicat.
Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire corespunde persoanelor din
grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) şi 35-49 ani (77%).
19
Tabelul 2.3 Evoluţia şomajului

INDICATORI
ANI ŞOMERI Beneficiari de Beneficiari de Şomeri Rata şomajului

TOTAL ajutor de şomaj alocaţie de sprijin neindemnizaţi
1998 337.440 265.978 - 71.642 3%

1999 929.019 602.957 239.642 86.420 8,2%
2000 1.164.705 549.785 516.059 98.861 10,4%
2001 1.223.925 504.284 564.066 155.575 10,9%
2002 998.432 317.142 457.079 224.211 9,5%
2003 657.564 202.233 594.457 95.874 6,6%
2004 881.435 438.044 217.959 225.432 8,9%
2005 1.025.056 402.980 390.038 232.038 10,4%
2006 1.130.296 386.517 445.992 258.475 11,8%
2007 1.007.131 307.065 391.932 255.220 10,5%
2008 826.932 245.427 286.214 219.242 8,6%
Surse: Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2007; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2006
Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi extinderea

şomajului. Numărul şomerilor înregistraţi creşte semnificativ în 1992, odată cu transformările
implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piaţă.
Grafic 2.1 Evoluţia ratei şomajului în perioada 1998-2008
20
13
12
11
10
9
8
7
6
5
4
3
2
1
0
1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Ratasomajului
Aşa cum se poate observa din graficul referitor la rata şomajului, fenomenul îşi continuă
curba ascendentă până în 2000, când se reduce semnificativ, după care îşi reia tendinţa
crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 2002 ca urmare a accelerării procesului de
privatizare, restructurare şi lichidare a unor întreprinderi, rata şomajului atingând un maxim al
perioadei post-decembriste, de 11,8%. În ultimii 2 ani, datorită unei oarecare macrostabilizări
economice şi datorită creşterii economice precum şi politicilor sociale aplicate şomajul îşi
schimbă evoluţia, trecând la o curbă descendentă astfel că la sfârşitul anului 2008 numărul
şomerilor înregistraţi era de 826.932 persoane, reprezentând o rată de 8,6%;
Distribuţia şomerilor pe niveluri de instruire şi formare reflectă o concentrare mare a
fenomenului în categoria persoanelor care au absolvit învăţământul liceal, precum şi cel
profesional şi de ucenici; urmează, în ordine, absolvenţii învăţământului gimnazial, primar şi cei
fără şcoală absolvită. Numărul şomerilor cu pregătire universitară este redus, atât pe total, cât şi
pe sexe. Distribuţia se păstrează, în general, pe întreaga perioadă 1991-2001.
La nivelul anului 2008, structura populaţiei de şomeri după nivelul de pregătire a fost
următoarea: şomeri cu studii superioare – 3,7%, şomeri cu studii postliceale şi tehnice de
maiştri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, şcoală profesională şi de ucenici – 29,7%, gimnaziu – 17,9%,
şcoală primară – 3,8% şi fără şcoală absolvită – 1,3%. Proporţiile respective se menţin, în
general, şi în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani.
De altfel, trebuie menţionat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă femeile şi
cei rezidenţi în mediul urban, reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în faţa riscului de şomaj.
21
În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a fost de aproximativ 3

ori mai mare decât rata medie.
Modul de distribuţie a ratei şomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2007, reflectă
aceeaşi situaţie: ponderea mult mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor şi reducerea acesteia pe
măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă.
La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2007, peste 80% dintre şomerii
intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situaţia nu este specifică
numai anului menţionat, ci este o continuare a tendinţelor înregistrate şi în anii anteriori. Această
stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficienţe de comunicare şi transparenţă între
cererea de forţă de muncă şi oferta de calificări a sistemului de educaţie şi formare, că şcoala încă
„produce şomeri”. În acelaşi timp, dificultăţile de identificare a nevoilor viitoare de forţă de
muncă, de calificări, generată de o anumită lipsă de coerenţă a strategiei de dezvoltare a
economiei constituie una dintre explicaţiile situaţiilor menţionate.
Durata medie a şomajului, în 2007, înregistrează o scădere faţă de anii precedenţi, fiind de
16,0 luni, faţă de 17,8 luni în 2005, cu diferenţe importante pe grupe de vârstă: 12,5 luni pentru
şomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7 luni pentru şomerii de 35-49 ani şi
20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani şi peste. Riscul cel mai mare pentru şomajul de lungă
durată îl prezintă, aşadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în general, mai greu
acceptate de angajatori şi mai puţin deschise spre diferite forme de recalificare şi reconversie,
care, eventual, le-ar facilita reinserţia profesională.
Persoanele care se aflau în şomaj de peste un an în 2007 reprezentau 44,3% din total, în
scădere cu 7 puncte procentuale faţă de anii 2004-2006, dar în creştere cu 2,4 puncte procentuale
faţă de anul 2003. O proporţie importantă dintre acestea sunt persoane descurajate, care au
renunţat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în acelaşi timp, faptul că aproximativ
50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat să mai caute de lucru erau tineri
în vârstă de 15-24 ani (51% bărbaţi şi respectiv 49,5% femei), mai mult cu 7 puncte procentuale
faţă de anul 2006.
După cum am mai amintit, şomerii, inclusiv absolvenţii diferitelor niveluri de educaţie şi
formare profesională iniţială care nu au fost niciodată încadraţi în muncă, beneficiază de o serie
de măsuri de protecţie socială, atât pasive, cât şi active.
22
În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecţie

socială destinată absolvenţilor care nu au găsit un loc de muncă), în absenţa unor date concrete
privind numărul lor, total şi pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoţii de absolvenţi, pot
fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere că numărul absolvenţilor
învăţământului profesional şi de ucenici, liceal, postliceal şi superior a fost în 2007 de aproape
360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare profesională de 106 mii (la 31 martie
2006), ponderea tinerilor care beneficiază de această formă de protecţie, cu alte cuvinte a celor
care alimentează fenomenul şomajului în anul respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se
menţine relativ constantă în ultimii ani. (Calculul s-a făcut prin raportarea numărului
beneficiarilor ajutorului de integrare profesională la 31 martie 2006 la absolvenţii anului şcolar
2004-2005, deoarece aceştia din urmă pot beneficia de forma respectivă de protecţie începând cu
lunile septembrie-octombrie 2006, după susţinerea şi celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În
anul 2005, cei mai mulţi dintre aceştia provin din învăţământul profesional şi de ucenici, fiind
urmaţi de absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal; tinerii care finalizează învăţământul
superior reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu
alte cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenţii anului şcolar / universitar 2004/2005, au
realizat o inserţie profesională reuşită ceva mai mult de două treimi din total.
Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un judeţ la
altul, atât datorită diferenţelor în ceea ce priveşte numărul populaţiei şcolare şi al absolvenţilor
diferitelor niveluri de învăţământ, în plan local, cât şi indicatorilor specifici ai dezvoltării
economice, capacităţii diferite de absorbţie a forţei de muncă tinere de care dispune economia
judeţului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre judeţele cu cel mai mare număr de
şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională – între 3600 şi peste 5000 de
absolvenţi care au intrat direct din şcoală în şomaj – se numără Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui,
Prahova, Galaţi, Braşov, Dolj, Bacău şi Municipiul Bucureşti. La polul opus, în funcţie de acelaşi
criteriu, se situează judeţele: Ilfov, Satu Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureş, Tulcea, Arad,
Sălaj, Ialomiţa, Călăraşi şi Timiş, cu mai puţin de 1500 de şomeri care au beneficiat de ajutor de
integrare profesională.
Şomerii adulţi, dar şi tinerii absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ care intră
direct în şomaj pot beneficia – aşa cum s-a mai amintit – şi de o serie de măsuri active de
ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare şi
23
perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi Agenţiilor

de Ocupare a Forţei de Muncă, absolvenţii şomeri au posibilitatea să fie angajaţi prin
subvenţionarea unui cuantum din salariu din Fondul de şomaj. De această măsură de ocupare
beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul Muncii, în anul
2007, numărul absolvenţilor angajaţi în aceste condiţii a fost de aproape 20 de mii (faţă de peste
350 de mii de absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, în acelaşi an), din care mai mult de
jumătate finalizaseră învăţământul superior. Mulţi angajatori, în condiţiile în care semnele de
revigorare a economiei întârzie să se manifeste sau sunt prea timide, nu-şi permit angajarea
tinerilor absolvenţi, indiferent de facilităţile pe care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că
nu pot să formuleze cererea pentru angajarea de personal dintre absolvenţi, deoarece au dificultăţi
în prognozarea propriilor nevoi de forţă de muncă, în condiţiile instabilităţii economice şi a
mediului de afaceri. Rezerva agenţilor economici privind angajarea absolvenţilor provine şi din
faptul că, în unele situaţii – mai multe sau mai puţine, generale sau locale – subvenţiile salariale
le parvin cu întârziere.
Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important în
stimularea angajabilităţii – cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare – nu are impactul
scontat, eficienţa acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul I al anului
2006, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite cursuri organizate
de către Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă (din care peste 4 mii erau şomeri) numai 782
persoane au reuşit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă 6,3%.
Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecţie socială şi o adaptare a
acestuia la condiţiile efective de pe piaţa muncii.
2.2 Salariul în România

Salariul, indiferent de denumirea sa, reprezintă suma de bani data de patron salariatului in
temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau ce trebuie efectuată şi
pentru serviciile îndeplinite sau ce trebuie îndeplinite.
Grupul American de consulting pentru Business Practice defineste salariul ca “o
recompensa acordata fiecarui angajat in schimbul contributiei sale la succesul firmei”. În timp
ce definiţia românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea Americană precizează
24
că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferenţă de optică explică parţial şi

diferenţă de dezvoltare dintre cele două ţări.
În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul
regiilor autonome şi a societăţilor comerciale ceea ce este desemnat în mod tradiţional prin
conceptual de liberalizarea salariilor. Teoretic, singurul corectiv în aplicarea principiilor
negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru
personalul din societatile bugetare, precum şi a celui din regiile autonome cu specific deosebit.
De asemenea prin lege se stabileşte nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de
protecţie socială. Cu aceste excepţii, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă
sindicală.
În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si
solidaritatii sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele ce se cuprind în salariul
individual brut, se arată ca acesta cuprinde: salariile de baza brute, sporurile, indemnizaţiile,
sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieşirii la pensie, premiile anuale,
drepturile în natură, alte adaosuri la salarii.
Salariul de bază este partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului
de muncă; suma precizată se acorda efectiv salariatului în anumite conditii stabilite (timpul
efectiv lucrat şi rezultatele obţinute în raport cu standardale de performanţă). El se stabileste
pentru fiecare salariat în funcţie de pregătire, experienţă, abilităţile şi rezultatele persoanelor, pe
de o parte, şi politica salariala a firmei, formele de salarizare, importanţa, complexitatea şi
răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte.
Adaosurile şi sporurile la salariu constituie partea variabila a salariului şi se acordă numai
pentru perfomanţe deosebite ale salariatului, munca prestată în conditii grele, rezultate importante
pentru întreprindere, loialitate şi stabilitate în muncă (vechime).
Conform legii, salariul de baza, adausurile şi sporurile sunt confidenţiale, nu pot fi
comunicate, sub sancţiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se
consideră că un contract de muncă are un caracter confidenţial, încercându-se în acest fel
protejarea întreprinderilor în competiţie pentru menţinerea salariaţilor şi evitarea situaţiilor
conflictuale ce ar rezulta din întelegerea gresită, parţială sau neîntelegerea raporturilor
contractuale.
Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:
25
- din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea

factorilor de producţie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic
obţinut (pentru firmă);
- din punct de vedere al finalităţii activităţii economice, care presupune vânzarea pe piaţă a
bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obţinerea
rezultatelor (pentru salariaţi).
Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se
cuvine lunar dupa munca prestata şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor
aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor
reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi
taxe. Având în vedere reglementarile actuale din România, întreprinderea are cheltuieli salariale
efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut. În acest mod, cheltuielile
salariale ale intreprinderii devin foarte mari; firma trebuie sa analizeze cu atentie daca este
oportun să creeze un nou loc de munca.
Întreprinderea aplică şi un sistem de premiere a salariaţilor cu ocazii deosebite si pentru
rezultate deosebite. Acordarea premiilor are un efect favorabil daca se realizeaza pe baza
evaluarii corecte a salariatilor si daca sumele sunt semnificative.
Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderile mari utilizeaza un sistem flexibil de
avantaje acordate salariatilor. Acestea contribuie la reducerea fluctuatiei personalului si reducerea
cheltuielilor pentru angajarea si instruirea noilor salariati. Varsta, educatia, experienta in munca,
satisfactia profesionala, situatia familiala, sunt factori de luat in considerare la stabilirea
„pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru cresterea productivitatii, ridicarea calitatii
produselor si construirea unui climat favorabil intreprinderii.
2.3 Salariul minim în România

Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar
pe care legea permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Salariul de baza minim brut pe ţara
garantat în plata, corespunzator programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarâre a
Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de
muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează
26
prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit
programului legal de lucru aprobat.
Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale
de alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economică şi
culturală a fiecărei ţări.
Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă
sub salariul de baza minim brut orar pe ţară. Potrivit art. 159 alin. (3) din Codul muncii acesta
este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de baza minim
brut pe ţară.
Graficul 2.2 Evoluţia salariului minim în perioada 2000-2008
600
540
500
400 390
310 330
300 280
250
175
140
200
100
100
Evolutia salariului m inim in
2000 2001
2002 2003 pe rioada 2000-2008
2004 2005
2006 2007
2008
Se poate observa din graficul anterior faptul că nivelul salariului minim a crescut
permanent în perioada 2000-2008, acesta situându-se în prezent la nivelul de 540 RON. România
este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al salariului minim, a
cărui evaluare în euro arata o crestere anuala cu 18%, pana la 137 euro.
Salariului minim brut pe ţară a cunoscut modificările redate în tabelul de mai jos:
Tabel 2.4 - Salariul minim pe ţară în perioada 1991-2008
Anul Salariul minim Legislaţie
27
1991 7.000 ROL HG 780/1991

1992 15.215 ROL HG 774/1992
1993 45.000 ROL HG 683/1993
1994 65.000 ROL HG 353/1994
1995 75.000 ROL HG 184/1995
1996 97.000 ROL HG 594/1996
1997 250.000 ROL HG 468/1997
1998 350.000 ROL HG 208/1998
1999 450.000 ROL HG 296/1999
2000 1.000.000 ROL HG 1166/2000
2001 1.400.000 ROL HG 231/2001
2002 1.750.000 ROL HG 1037/2001
2003 2.500.000 ROL HG 1105/2002
2004 2.800.000 ROL HG 1515/2003
2005 3.100.000 ROL HG 2356/2004
2006 330 RON HG 1776/2005
2007 390 RON HG 1824/2006
2008 540 RON HG 1105/2008
Aşa cum se poate observa in tabelul de mai sus salariul minim pe economie a avut o
evoluţie ascendentă în ultimii ani. Faţă de 7000 ROL în anul 1991, el a ajuns, în prezent, la 540
RON, iar în 2014 va reprezenta 50% din salariul mediu brut pe ţară.
România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele
27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137
de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112
euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în
Luxembourg.
Începând cu 1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540
lei lunar, reprezentand 3,176 lei/ora, in condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe
care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de
inflaţie, precum şi de nivelul productivităţii muncii.
Salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans anul trecut, comparativ cu
remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim pe economie din România a
28
înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în termeni nominali, cât şi în
termeni reali - din Uniunea Europeană, potrivit datelor Institutului European de Statistică.
Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 1.000.000 lei vechi, cât era în 2000, la
540 lei noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe
economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali.
Cu toate acestea, nivelul salariului minim a ajuns doar la 137 euro, unul dintre cele mai mici din
Uniunea Europeană.
Calcularea salariului minim pe economie

România a aplicat modelul european privind modul de calcul al salariului minim pe
economie. Astfel, el se stabileşte având ca bază de calcul salariul mediu. Până acum, salariul
minim se stabilea în funcţie de inflaţie, de coşul minim de consum. Aducerea salariului minim la
jumătate din salariul mediu este o cerinţă a UE, dar şi o necesitate internă.
Angajaţii cu salariul minim pe economie beneficiază, indiferent dacă vrea sau nu
patronul, de o majorare a salariului de pe cartea de muncă. Potrivit Hotărârii de Guvern nr
1105/2008 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 de lei lunar pentru un
program complet de lucru de 170 de ore în medie pe luna în anul 2008, reprezentând 3.176
lei/oră.
Prevederile referitoare la salariul de bază minim brut negociat, precum şi coeficienţii
minimi de ierarhizare şi sporurile minime din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional
se aplică salariaţilor ale căror salarii sunt stabilite prin negociere.
Astfel, angajaţii vor fi departajaţi în funcţie de studiile pe care le au. Aceasta nu înseamnă
că este de ajuns să ai o diplomă ca să ceri patronului salariu mai mare, ci să fii şi angajat pe un
post pentru care sunt necesare studiile pe care le ai.
Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, coeficienţii minimi de ierarhizare, pe
categorii de salariaţi sunt:
1. Muncitori
 necalificaţi şi ucenici = 1; (salariu minim 540 de lei)
29
 calificaţi = 1,2 (salariu minim 600 de lei) – grupele 5,6,7,8 (ex. lucrători servicii şi
comerţ, lucrători din agricultură, silvicultură şi pescuit,
2. personal administrativ încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este:
 liceală = 1,2 (salariu minim 650 de lei) – grupa 4 (ex. funcţionari
administrativi, de birou, contabilitate, secretari, op. calc, casieri etc)
 postliceală = 1,25 (salariu minim 725 de lei) – grupa 4 dacă are studii postliceale
(ex. postliceal de contabilitate primară)
3. personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este:
 şcoala de maiştri = 1,3 (salariu minim 750 de lei) – grupa 3 (ex. tehnicieni, maiştri
şi asimilaţi)
 studii superioare de scurtă durată = 1,5 (salariu minim 850 de lei) – grupa 1 şi 2
(colegiu, subingineri)
4. personal încadrat pentru funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de:
 studii superioare = 2, (salariu minim 1200 de lei) – grupa 1 şi 2 studii superioare de
lungă durată (ex. ingineri, econom., jurişti, profesori etc.)
Coeficienţii de salarizare se aplică la salariul minim negociat pe societate (care nu poate fi
mai mic de 540 de lei). Pentru o încadrare corectă, se va solicita nivelul studiilor solicitat la
ocuparea postului.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de
bază. Sporurile minime ce se acordă în condiţiile contractului colectiv de muncă sunt:
 pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau penibile – 10%.
 pentru condiţii nocive de muncă – 10%.
 pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători
legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de
100% din salariul de bază.
 pentru vechime în muncă minimum 5% pentru trei ani vechime şi maximum 25 % la o
vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
 pentru lucrul in timpul noptii, 25% din salariul de baza;
 pentru exercitarea si a unei alte functii se poate acorda un spor de pana la 50% din salariul
de baza al functiei inlocuite; cazurile in care se aplica aceasta prevedere si cuantumul se
30
vor stabili prin negocieri la contractele colective de munca la nivel de ramura, grupuri de
unitati sau unitati.
Sporurile nu se includ in salariul de baza si nu se mai acorda dupa normalizarea
conditiilor de munca. Prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, grupuri de unitati si
unitati pot fi negociate si alte categorii de sporuri (spor de izolare, spor pentru folosirea unei
limbi straine, daca aceasta nu este cuprinsa in obligatiile postului etc.). Adaosurile la salariul de
baza sunt:
a) adaosul de acord;
b) premiile acordate din fondul de premiere, calculate intr-o proportie de minimum 1,5%
din fondul de salarii realizat lunar si cumulat;
c) alte adaosuri convenite la nivelul unitatilor si institutiilor.
Alte venituri sunt:
a) cota-parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul
societatilor comerciale si de pana la 5% in cazul regiilor autonome;
b) tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele de cresa si alte instrumente similare acordate
conform prevederilor legale si intelegerii partilor.
Conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din
profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda cota de profit
salariatilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la
nivel de unitate si, dupa caz, institutie.
2.4 Salariul mediu in România

Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din
categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu
reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat.
În tabelele urmatoare, se poate observa evoluţia atât a salariului mediu net, cât si a celui
brut, începand cu anul 1991 până în prezent. Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu
pe economie înregistrand o creştere continua, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON
pentru cel brut, si 1327 pentru cel net, conform Institutului National de Statistica (luna octombrie
2008).
31
Deşi nivelul salariului mediu nu este unul ridicat, comparativ cu celelalte ţări membre UE,
acesta a inregistrat o crestere continua, sustinuta şi de creşterea economică. Romania a trecut în
anul 1990 de la economia centralizată la economia de piaţă, deschizand astfel calea către progres,
privatizare şi noi investitii, desprinzându-se de monopolul statal ce caracteriza economia
romaneasca inainte de ’89. Toate acestea au dus la dezvoltarea economică a României, la cresteri
salariale si a nivelului de trai. Aceste aspecte se pot observa si in tabelele ce urmeaza, salariile
medii fiind in continuă creştere.
32
Tabel 2.5 Castigul salarial mediu brut in perioada 1991-2008

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
1991 4.769 4.686 5.286 7.605 9.331 9.739 10.247 10.218 11.421 12.215 13.423 14.771
1992 16.241 15.897 19.373 19.704 22.258 24.462 25.223 25.026 29.415 30.479 36.152 41.430
1993 35.241 36.993 47.139 48.749 65.136 75.493 85.791 95.936 95.730 102.550 119.666 131.742
1994 131.763 135.944 144.802 163.283 162.842 169.322 185.453 201.440 200.572 206.849 216.546 261.516
1995 221.542 225.337 237.595 261.530 260.567 268.096 286.008 301.451 297.092 314.003 328.034 374.183
1996 332.480 322.808 341.708 397.781 384.590 386.425 442.991 456.841 453.856 500.012 509.114 590.717
1997 531.226 596.267 668.518 795.296 754.570 774.559 835.061 871.591 933.952 1.046.691 1.083.994 1.265.671
1998 1.102.461 1.087.824 1.197.075 1.334.427 1.263.956 1.322.476 1.402.909 1.402.317 1.433.103 1.476.637 1.506.330 1.756.071
1999 1.569.563 1.583.518 1.768.944 1.864.722 1.835.505 1.910.834 2.020.178 2.035.698 2.040.725 2.080.923 2.222.369 2.559.796
2000 2.263.212 2.276.621 2.488.562 2.838.364 2.676.061 2.789.047 2.848.694 2.908.669 2.989.839 3.115.128 3.349.611 3.975.929
2001 3.621.665 3.411.998 3.717.275 4.321.748 4.174.679 4.280.633 4.436.326 4.449.518 4.424.024 4.534.130 4.719.732 5.299.736
2002 5.144.789 4.778.519 5.091.065 5.585.360 5.329.069 5.327.130 5.498.528 5.469.586 5.404.070 5.570.795 5.704.674 6.521.579
2003 6.520.266 6.054.129 6.338.861 6.885.534 6.521.441 6.476.157 6.721.855 6.647.856 6.763.882 6.873.680 7.021.231 8.068.932
2004 8.006.308 7.483.952 8.065.813 8.292.765 8.008.210 8.035.915 8.125.709 8.101.024 8.214.078 8.392.766 8.677.841 9.733.512
2005*) 951 875 920 973 942 944 957 963 965 974 1017 1121
2006*) 1100 1017 1101 1120 1109 1112 1122 1122 1148 1155 1213 1481
2007*) 1232 1264 1364 1387 1361 1377 1402 1395 1411 1471 1522 1730
2008*) 1637 1543 1623 1751 1704 1738 1769 1728 1751 1795 1844
Lei/ salariat Sursa: www.insse.ro

*RON
33
Tabel 2.6 Castigul salarial mediu net in perioada 1991-2008

Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
1991 4.038 3.978 4.110 6.213 7.550 7.787 8.263 8.239 9.174 9.824 10.773 11.824
1992 13.005 12.717 15.287 15.677 17.709 19.426 19.989 19.804 23.306 24.080 28.456 32.612
1993 27.763 29.162 37.146 38.319 51.034 58.917 67.047 75.032 74.723 79.732 93.020 101.331
1994 101.795 106.378 112.603 126.194 126.464 131.134 142.657 153.883 153.486 160.483 167.745 198.530
1995 170.885 173.758 182.803 199.030 199.702 205.080 218.535 230.338 229.543 242.612 252.217 282.995
1996 256.563 248.880 262.237 301.558 293.508 294.148 333.797 343.090 341.361 374.633 380.375 433.692
1997 396.892 456.305 507.026 591.867 567.647 580.978 621.728 650.641 710.242 797.194 820.842 940.495
1998 884.424 878.620 954.305 1.045.498 999.233 1.040.621 1.098.549 1.122.880 1.139.952 1.170.924 1.191.510 1.360.261
1999 1.240.941 1.294.259 1.411.363 1.479.672 1.460.453 1.513.514 1.603.869 1.624.183 1.629.938 1.656.981 1.751.585 1.990.080
2000 1.725.994 1.748.052 1.906.989 2.135.867 2.029.622 2.103.644 2.171.977 2.220.361 2.272.967 2.357.201 2.497.493 2.911.570
2001 2.738.029 2.596.213 2.819.240 3.025.138 2.915.299 2.981.495 3.123.279 3.135.210 3.124.899 3.210.425 3.314.260 3.659.686
2002 3.671.588 3.464.365 3.666.430 3.965.851 3.795.431 3.806.409 3.919.380 3.898.408 3.854.969 3.967.454 4.038.159 4.525.696
2003 4.730.761 4.451.835 4.637.693 4.955.273 4.729.313 4.705.891 4.863.801 4.807.983 4.881.658 4.957.108 5.037.861 5.658.065
2004 5.771.049 5.477.573 5.857.482 5.969.555 5.801.110 5.828.978 5.883.194 5.858.704 5.944.324 6.071.211 6.245.148 6.875.094
2005*) 723 674 708 743 720 722 730 734 736 742 774 848
2006*) 826 767 828 839 833 835 842 841 860 866 908 1099
2007*) 918 941 1013 1027 1012 1023 1040 1030 1040 1084 1121 1266
2008*) 1200 1134 1192 1282 1248 1273 1308 1277 1296 1327 1361
lei/salariat Sursa: http://www.insse.ro
*)
RON
34
În ceea ce priveşte salariul mediu pe economie, se poate constata faptul că acesta a avut o
traiectorie ascendentă pe parcursul celor 17 ani. Deşi aproape în fiecare an acesta a înregistrat
creşteri deosebite, se remarcă în special anii 1993 şi 1997, când nivelul salariului mediu din
decembrie aproape s-a triplat faţă de cel de la inceputul anului.
Un alt aspect ce trebuie remarcat este faptul că, în general, în luna februarie, salariu mediu
se diminuează uşor. Acest fapt se datoreaza faptului că luna februarie este luna cea mai scurta din
an, astfel influentând în mod direct angajaţii plătiţi cu ora.
Începând cu anul 2005, o data cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%, salariu
mediu nu mai înregistrează aceeaşi ascensiune, creşterea ridicându-se la circa 50% în 4 ani. Cu
toate acestea, în aceeaşi perioadă, puterea de cumparare a monedei naţionale a înregistrat o
creştere datoarată în principal stabilizării cursului valutar în raport cu euro si dolar.
Din graficul urmator se poate observa creşterea salariala în perioada 2000-2008.
Grafic 2.3 – Creşterea salarială în perioada 2000-2008
2000
1800 1716
1600
1409
1400
1150
1200
1000 966
826
800 674
545
600 428
400 288
200
0 Evoluţia salariului mediu brut
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Dinamica salariului mediului brut in perioada 2000-2008 reflecta cresterea economica din
aceasta perioada. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1630 lei in 2008. La
nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu
toate acestea Romania mai are mult pana la atingerea unui nivel decent al acestui indicator
economic raportat la tarile dezvoltate din UE. Proiectiile Ministerului Economiei si Finantelor pe
urmatorii 12 ani arata ca salariul mediu brut din Romania ar putea ajunge in 2020 intre 1.200 si
1.500 de euro.
35
În ceea ce priveşte evoluţia recentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu
24,4%, în intervalul iunie 2007-iunie 2008, până la 1.273 lei (348 euro), pe fondul majorării
salariilor din industrie şi din servicii, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică
(INS). În comparaţie cu luna mai, salariul mediu net, a crescut cu 2% (25 lei). Câştigul salarial
mediu brut a fost în iunie de 1.738 lei (475 euro), cu 2% mai mare decât în luna precedentă. În
sectorul industrial, ritmul anual de creştere a salariilor a fost semnificativ peste cel al
productivităţii muncii, de 9,7% în primele 5 luni ale acestui an.
Banca Centrală a avertizat, în numeroase rânduri, că menţinerea unui ritm de creştere a
veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune
presiune pe inflaţie. Ţinând cont de inflaţie, salariul mediu net s-a majorat cu 14,5% în iunie 2008
faţă de a şasea lună a anului trecut. În iunie, cele mai mari câştiguri nete s-au înregistrat în
sectoarele de intermedieri financiare, iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din
lemn şi plută, cu excepţia mobilei.
În iunie 2008 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial faţă de luna precedentă, ca
urmare a acordării de prime (inclusiv prime de vacanţă pentru funcţionarii publici şi prime de
stabilitate pentru personalul contractual din unităţile sanitare publice) şi a realizărilor de producţii
mai mari. Prin urmare, în activităţile poştă şi telecomunicaţii, silvicultură, producţia şi furnizarea
de energie electrică şi termică, gaze şi apă, industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea
cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, salariile au sporit cu 11% până la 15%. Creşteri
salariale cuprinse între 5 şi 8% au fost consemnate în domeniile sănătate şi asistenţă socială,
administraţie publică, fabricarea substanţelor şi produselor chimice, poştă şi curierat. Alte
sectoare de activitate în care angajaţii au beneficiat de majorări ale salariului mediu net au fost:
tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea produselor textile, învăţământ, industria construcţiilor
metalice, unde s-au obţinut creşteri între 3% şi 5%.
Cele mai importante deprecieri ale câştigului mediu net au fost înregistrate în activitatea
de intermedieri financiare, de 11,4%. Alte scăderi, cuprinse între 2% şi 10%, s-au înregistrat în
fabricarea produselor din tutun, cauciuc şi mase plastice, hoteluri şi restaurante, precum şi în
industria minieră şi metalurgică, transporturi aeriene, industria de mijloace ale tehnicii de calcul
şi de birou.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal,
de acordarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).
36
Acestea influenţează majorările sau deprecierile în funcţie de perioada în care sunt acordate,
conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul
întregului an.
În ceea ce priveşte caştigurile salariale medii pe ramuri economice, din tabelul urmator se
pot sesiza diferentele dintre salariul mediu in diferite regiuni ale tarii, cat si diferentele
considerabile dintre salariu mediu acordat barbatilor si cel acordat femeilor.
Tabel 2.7 Câştigul salarial mediu brut şi net , pe regiuni de dezvoltare, judeţe şi sexe,
la sfârşitul anului 2006
Regiunea de Total Barbati Femei
dezvoltare / judetul Brut Net Brut Net Brut Net
Total 1146 866 1222 922 1062 803

1. 1. Nord –Est 1009 765 1034 783 983 746
Bacau 1114 845 1127 857 1099 831
Botosani 942 715 944 713 941 716
Iasi 1049 792 1127 849 967 733
Neamt 950 710 941 706 960 713
Suceava 946 726 944 723 949 730
Vaslui 933 717 938 717 929 717
2. Sud - Est 1078 817 1159 878 980 744
Brăila 945 730 1013 781 880 680
Buzău 947 724 1029 788 862 659
Constanţa 1217 914 1299 975 1098 827
Galaţi 1099 834 1166 887 1004 759
Tulcea 1005 763 1103 828 901 695
Vrancea 1017 768 1041 789 997 750
3. Sud – Muntenia 1097 835 1181 898 1001 764

Arges 1163 882 1259 952 1059 806
Călăraşi 888 681 910 693 864 667
Dâmboviţa 1129 860 1281 975 974 743
Giurgiu 1009 763 1058 800 952 719
Ialomiţa 958 735 958 736 959 734
Prahova 1166 889 1248 950 066 815
Teleorman 993 760 1098 839 866 666
4. Sud - Vest Oltenia 1132 853 1237 930 1002 756
Dolj 1145 855 1197 897 1081 805
Gorj 1286 965 1479 1105 998 755
Mehedinţi 1149 876 1250 951 1021 782
Olt 1066 804 1182 890 923 699
Vâlcea 1013 768 1077 815 942 716
5. Vest 1074 816 1165 884 977 744
Arad 1043 790 1123 847 964 734
Caraş-Severin 949 732 1002 772 885 684
Hunedoara 1065 813 1176 896 936 718
Timiş 1136 858 1235 933 1033 781
37
6. Nord - Vest 1017 777 1094 832 938 719

Bihor 912 692 1020 771 808 616
Bistriţa-Năsău 945 727 1011 778 877 674
Cluj 1197 905 1271 960 1113 844
Maramureş 910 702 941 723 877 680
Satu Mare 1003 778 1052 811 951 742
Sălaj 1013 781 1107 850 925 715
7. Centru 1022 779 1074 817 966 738

Alba 992 756 1047 796 933 715
Braşov 1076 815 1117 844 1033 784
Covasna 846 656 813 630 882 684
Harghita 917 704 936 719 897 690
Mureş 1029 784 1108 846 945 719
Sibiu 1095 834 1186 899 997 763
8. Bucureşti - Ilfov 1523 1129 1605 1192 1429 1058
Ilfov 1355 1012 1539 1145 1150 863
Municipiul Bucureşti 1541 1142 1612 1197 1460 1079
Sursa: Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă în anul 2006
Asa cum se poate observa, salariul creste direct proportional cu nivelul de dezvoltare al
fiecarei regiuni. Astfel, salariul mediu al celor din zona Bucureşti-Ilfov este cu 60% mai mare
decât al angajaţilor din nord-estul şi sud-estul ţării.
Angajaţii din companiile private din Bucureşti şi Ilfov au un salariu mediu brut lunar de
1723 ron, cu 60% mai mult decât salariaţii din companiile care au operaţiuni în nord-estul ţării şi
cu 30% peste cei din regiunea de sud-vest, care sunt următorii clasaţi în topul câştigurilor la nivel
de ţară, cu un salariu lunar brut de 1332 ron. Cele mai mici câştiguri le au angajaţii din nord-estul
ţării - Botoşani, Piatra-Neamţ, Suceava, Vaslui - cu un salariu mediu brut lunar 1209 ron, urmaţi
de cei din regiunea de nord-vest cu un salariu mediu brut lunar de 1287 ron. Harta salarială la
nivel de ţară reflectă investiţiile realizate în fiecare zonă. Nivelul salarial este dat de nivelul
investiţiilor, de prezenţa companiilor mari în zonă.
Faptul ca exista diferente regionale in ceea ce priveste salariul mediu nu reprezinta un caz
singular pentru Romania, in unele cazuri, diferentele de salariu intre regiuni fiind cu mult mai
mari. Acest fapt este datorat in principal gradului de dezvoltare economica a regiunii in sine,
precum si a ramurii economice preponderente in zona respectiva. De exemplu, zonele puternic
industrializate sunt favorizate salarial fata de zonele predominant agricole.
38
Tabel 2.8 Câştigul salarial nominal mediu brut şi net lunar, pe activităţi ale
economiei naţionale la nivelul de secţiune CAEN şi pe sexe, la sfârşitul anului 2007
Activitatea Total Bărbaţi Femei

Brut Net Brut Net Brut Net
Total 1246 966 1322 1022 1182 903
Agricultură, 905 722 911 727 888 707
silvicultură
Pescuit şi 746 605 735 597 805 642
piscicultură
Industrie 1179 925 1352 1051 968 772
Industrie extractivă 1824 1616 2145 1636 1804 1508
Industrie 1050 831 1187 930 907 728
prelucrătoare
Energie electrică, 1701 1448 1932 1470 1811 1386
termică, gaze şi apă
Construcţii 1036 810 1031 807 1066 830
Comerţ 962 751 1102 851 837 662
Hoteluri şi 793 634 867 688 749 601
restaurnte
Transport, depozitare 1530 1163 1564 1195 1412 1085
şi comunicaţii
Intermedieri 3178 2360 3681 2736 2946 2186
financiare
Tranzacţii imobiliare 1202 931 1160 902 1277 981
Administraţie publică 2212 1675 2225 1693 2203 1662
şi apărare
Învăţământ 1443 1167 1516 1297 1363 1106
Sănătate şi asistenţă 1185 923 1364 1059 1136 885
socială
Alte activităţi 1085 843 1143 888 1020 793
Sursa: Institutul Naţional de Statistică
Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că trei sferturi dintre
angajaţii sectoarelor invăţământ, sănătate şi asistentă socială sunt femei. O pondere la fel de mare
o ocupă femeile în domenii precum alimentaţie publică, industrie hotelieră, comerţ sau
intermedieri financiare, unde reprezintă cel putin jumatate din personal. Angajaţii bărbaţi domină
în industria extractivă, energie electrica şi termică, transport, construcţii, comunicaţii,
administraţie publică şi apărare.În ciuda acestei diferenţe clare între domeniile de lucru, femeile
sunt discriminate începând cu sectorul în care se angajează.
39
După cum se poate observa în tabelul de mai sus salariile de încadrare în domeniile în care
femeile sunt majoritare sunt cu până la 13% mai mici decat în sectoarele unde angajaţi majoritari
sunt bărbaţi.
Astfel, in timp ce, in invatamant, sanatate si asistenta sociala, sectoare dominate de femei,
salariile medii nete se incadreaza intre 1443 şi 1167 de lei, in industria extractiva sau in energie,
lefurile medii nete primite de angajati, in majoritate barbati sunt de 1.824 lei, respectiv 1.636 de
lei.
Deşi este interzisă prin lege, discriminarea salarială există, atât în România, cât şi în
Europa. Femeile din Uniunea Europeana sunt plătite cu 15% mai putin decât bărbaţii, în funcţie
de salariile brute medii orare, iar dupa anul 1995 decalajul s-a redus cu numai două puncte
procentuale, dovedind menţinerea discriminarii sexuale, potrivit unui raport al Comisiei
Europene. Printre motivele menţionate de raportul Comisiei se numară îngrijirea copiilor, politica
unor companii de a nu angaja femei pentru anumite poziţii, precum şi existenţa unui aşa-numit
"plafon de sticla" în privinţa promovării femeilor. Femeile din Romania castiga cu 10% la suta
mai putin decat barbatii, specialisti in resurse umane fiind de parere ca motivul ar fi incapacitatea
de a negocia cu angajatorul.
Anul trecut, cu un salariu brut de 1.312 lei lunar, femeile au castigat in medie cu 156 lei
(echivalentul a 40 de euro) mai putin decat barbatii, care au avut un venit lunar brut de 1.468 lei,
a anuntat Institutul National de Statistica. In majoritatea activitatilor economice, barbatii au fost
mai bine platiti decat femeile. Cele mai mari diferente au fost in industria prelucratoare, sanatate
si asistenta sociala, domenii in care salariile barbatilor au fost cu pana la 31% mai mari decat ale
femeilor.
Principalele motive pentru care femeile sunt platite mai slab decat barbatii ar putea fi
parerile preconcepute ale angajatorului fata de femei, pe care le considera forta de munca
inferioara si/sau previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului
femeie, intrucat prestanta acesteia ar putea fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor.
2.5 Impozitarea salariala

« Impozitele reprezinta in zilele noastre obligatii pecuniare, pretinse, in temeiul legii, de
catre autoritatea publica, de la persoane fizice si juridice, in raport cu capacitatea contributiva a
acestora, preluate la bugetul statului in mod silit si fara contraprestatie imediata si folosite de
40
catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a

comportamentului platitorilor, astfel incat interesele acestora sa fie armonizate cu interesul
public. »
Impozitul este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea
sarcinii publice.
Impozitul pe venit este acel impozit la care platitorul (una si acceesi persoana cu
suportatorul) este persoana fizica sau juridica care realizeaza venit si este totodata una din cele
mai importante surse de venituri ale bugetului de stat, izvorul principal al formarii venitului
bugetului de stat si al finantarii cheltuielilor publice.
Din punct de vedere al optiunilor fiscalitatii, impozitul pe venit este o optiune economica,
fiind o prelevare obligatorie asupra venitului, acest venit cunoscand mai multe forme economice.
Venitul intra in patrimoniul contribuabilului, asadar impunerea asupra acestuia este o impunere la
sursa.
In Art. 39 al Codului Fiscal se precizeaza categoriile de contribuabili supusi impozitului
pe venit persoanele fizice rezidente, persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate
independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania, persoanele fizice nerezidente
care desfasoara activitati dependente in Romania, persoanele fizice nerezidente care obtin alte
venituri prevazute la Art.89 Cod Fiscal.
Impozitul pe venit, se aplică urmatoarelor venituri:
a) în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor
obţinute din orice sursa, atât din România, cât şi din afara României;
b) în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevazute la lit. a), numai
veniturilor obtinute din Romania, care sunt impuse la nivelul fiecarei surse din categoriile
de venituri prevazute la art. 41din Codul Fiscal;
c) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate independenta
prin intermediul unui sediu permanent in Romania, venitului net atribuibil sediului
permanent;
d) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate dependentă în
România, venitului salarial net din aceasta activitate dependenta;
41
e) în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obtin veniturile prevazute la art. 39 lit.
d), venitului determinat conform regulilor prevazute , ce corespund categoriei respective
de venit.
Venituri neimpozabile
În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizatiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si
din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la alte persoane, cu exceptia
indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Nu sunt venituri impozabile
indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului si ingrijirea copilului bolnav,
potrivit legii;
b) sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate,
precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari ca
urmare a contractului de asigurare incheiat intre parti, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt
venituri impozabile despagubirile in bani sau in natura primite de catre o persoana fizica ca
urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despagubirile reprezentand daunele
morale;
c) sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor
naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele/vaduvii de razboi, sumele fixe pentru
îngrijirea pensionarilor care au fost încadrati în gradul I de invaliditate, precum si pensiile, altele decat
pensiile platite din fonduri constituite prin contributii obligatorii la un sistem de asigurari sociale, inclusiv
cele din fonduri de pensii facultative si cele finantate de la bugetul de stat;
e) contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit
persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare;
f) sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat;
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de
valoare;
h) drepturile în bani şi în natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,
studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine publica si
42
siguranta nationala si persoanele civile, precum si cele ale gradatilor si soldatilor concentrati sau
mobilizati;
i) bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare in
cadru institutionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire ori donatie. Pentru proprietatile
imobiliare, in cazul mostenirilor si donatiilor se aplica reglementarile prevazute la art. 771 alin.
(2) si (3);
k) veniturile din agricultura si silvicultura, cu exceptia celor prevazute la art. 71;
l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru
activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, in conditii de reciprocitate, in virtutea
regulilor generale ale dreptului international sau a prevederilor unor acorduri speciale la care
Romania este parte;
m) veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si
institutelor culturale ale Romaniei amplasate in strainatate, in conformitate cu legislatia in
vigoare;
n) veniturile primite de oficialii organismelor si organizatiilor internationale din activitatile
desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, cu conditia ca pozitia acestora, de oficial, sa fie
confirmata de Ministerul Afacerilor Externe;
o) veniturile primite de cetateni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in
Romania, in conformitate cu acordurile de finantare nerambursabila incheiate de Romania cu alte
state, cu organisme internationale si organizatii neguvernamentale;
p) veniturile primite de cetateni straini pentru activitati desfasurate in Romania, in calitate de
corespondenti de presa, cu conditia reciprocitatii acordate cetatenilor romani pentru venituri din
astfel de activitati si cu conditia ca pozitia acestor persoane sa fie confirmata de Ministerul
Afacerilor Externe;
q) sumele reprezentand diferenta de dobanda subventionata pentru creditele primite in
conformitate cu legislatia in vigoare;
r) subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri, daca subventiile sunt acordate in
conformitate cu legislatia in vigoare;
s) veniturile reprezentand avantaje in bani si/sau in natura primite de persoanele cu
handicap, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, accidentatii de razboi in afara
43
serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere
de la 6 martie 1945, cele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, urmasii eroilor-
martiri, ranitilor, luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, precum si persoanele
persecutate din motive etnice de regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie
1940 pana la 6 martie 1945;
t) premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la jocurile
olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele si indemnizatiile sportive acordate
sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, in
vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe podiumul de premiere la
campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice, precum si calificarea si
participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene, prima grupa valorica,
precum si la jocurile olimpice, in cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele si
indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti,
prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si participarii la competitiile internationale
oficiale ale loturilor reprezentative ale Romaniei;
u) premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea, obtinute
de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi si studenti
nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania;
v) prima de stat acordata in conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002 privind
economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si
completarile ulterioare;
x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit.
Cota de impozit este de 16% si se aplica asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei
surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activitati
independente; salarii; cedarea folosintei bunurilor; investitii; pensii; activitati agricole; premii;
alte surse.
Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. (este inferioara
anului calendaristic, in situatia in care decesul contribuabilului survine in cursul anului).
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o
persoană fizică ce desfasoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui
statul special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor
44
ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de
muncă.
Venitul din salarii, conform Art.41 din Codul Fiscal, face parte din categoriile de venituri
supuse impozitarii. Beneficiarii acestor venituri din salarii datoreaza un impozit lunar care se
calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.
În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor:
a) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică,
stabilite potrivit legii;
b) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul
persoanelor juridice fără scop lucrativ;
c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele, premiile, sporurile si alte drepturi
ale personalului militar, acordate potrivit legii;
d) indemnizatia lunara brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la
companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei
publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societatilor comerciale constituite prin
subscriptie publica;
f) sumele primite de reprezentantii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de
administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori;
g) sumele primite de reprezentantii în organisme tripărtite, potrivit legii;
h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de
asigurari sociale;
i) sumele acordate de organizatii nonprofit si de alte entitati neplatitoare de impozit pe
profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primita pe perioada
delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru
salariatii din institutiile publice;
j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net cuvenite
administratorilor societatilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea
generala a actionarilor;
k) orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.
45
Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul

impozitului pe venit: ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in
gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si
incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai
salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al
salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii
proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte
persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca.
Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia
Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si
cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care
valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 200
RON.
Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din activitati
independente, salarii, cedarea folosintei bunurilor, pensii,activitati agricole, premii, alte surse
este de 16% aplicata asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din categoria
respectiva.
Determinarea impozitului pe venitul din salarii
Art. 57.Cod fiscal
(1) Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza
si se retine la sursa de catre platitorii de venituri.
(2) Impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel:
a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de
calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul
brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele:
- deducerea personala acordata pentru luna respectiva;
- cotizatia sindicala platita in luna respectiva;
- contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se
depaseasca echivalentul in lei a 200 euro;
46
b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei
de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de
realizare a acestora;
(2.1) In cazul veniturilor din salarii si/sau al diferentelor de venituri din salarii stabilite
pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculeaza si se retine la data efectuarii
platii, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare privind veniturile realizate in afara
functiei de baza la data platii, si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au
platit.
(3) Platitorul este obligat sa determine valoarea totala a impozitului anual pe veniturile din
salarii, pentru fiecare contribuabil.
(4) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din
impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si
functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private,
conform legii.
(5) Obligatia calcularii, retinerii si virarii acestei sume prevazute la alin. (4) revine
organului fiscal competent.
(6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) si (5) se stabileste prin ordin al
ministrului finantelor publice.
Formula generala a calculului impozitului pe salarii este :
(Venitul brut – Contributii – Deduceri de baza – Deduceri suplimentare)x 16%
Contribuţii sociale
De la data de 1 decembrie 2008 au intrat in vigoare noile cote de contribuţii aferente
salariilor, asa cum au fost aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008,
nr 387/2007 precum şi prin Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr 388/2007,astfel:
Contribuţia angajatorului a asigurările sociale este:
1. pentru condiţii normale de muncă : 27,5 %
2. pentru condiţii deosebite de muncă : 32,5 %
3. pentru condiţii speciale de muncă : 37,5 %
Contribuţia angajatului la asigurările sociale se menţine la 9,5 %, iar contribuţia
angajatorului la fondul de şomaj este de 0,5 %. Contribuţia angajatului la fondul de şomaj rămâne
0,5 %. Contribuţia la bugetul de şomaj datorată de către persoanele asigurate în baza contractului
47
de asigurare este de 1%. Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate vor fi

urmatoarele: contribuţia angajatorului : 5,2 %, contribuţia angajatului se menţine la 5,5 %.
Contribuţia pentru concedii şi indemnizatii se menţinela 0,85 %, iar contribuţia datorată de
angajatori la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale se menţine si ea la 0,25 %. Cota
de contribuţii la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabilesc în funcţie
de clasa de risc, în cote cuprinse între 0,4 % - 2%
48
CAPITOLUL 3: Salarizarea din România în comparaţie cu cea a altor

state membre UE
3.1 Salariul minim în Uniunea Europeană

Conform datelor prezentate de Eurostat, desi majoritatea ţărilor membre UE au introdus
salariul minim garantat, diferenţele dintre nivelul acestuia sunt enorme.
Salariul net minim lunar stabilit prin lege în România este, în 2008, de 137 euro (500 lei),
fapt ce plasează statul român pe penultima poziţie în cadrul Uniunii Europene (UE) în funcţie de
nivelul câştigului minim reglementat, potrivit datelor publicate de Eurostat.
Cu toate acestea, salariul minim legal a crescut în Romania de aproape cinci ori din 2000
până în 2008, de la 35 euro pe lună (100 lei vechi) până la 137 euro pe luna (500 lei). Biroul
european de statistică a precizat că, din cele 27 de state membre ale UE, doar 20 aveau in luna
iulie 2008 legislatii nationale privitoare la nivelul salariului minim. Sumele variaza foarte mult in
cadrul blocului comunitar, cea mai mica valoarea a acestuia fiind stabilita in Bulgaria, la 112
euro, iar cea mai mare in Luxemburg, la 1.610 euro.
49
Asa cum se poate observa din graficul 3.1 diferentele dintre salariul minim în cadrul
blocului comunitar sunt semnificative. Astfel, conform datelor publicate de Biroul de Statistică al
Comunităţilor Europene, Eurostat, ţările UE ce folosesc salariul minim garantat pot fi împartite în
trei categorii, în funcţie de nivelul lui: prima categorie include 9 ţări ale căror salarii minime sunt
cele mai scăzute din Comunitatea Europeană, situându-se între 100 şi 350 EUR: Bulgaria,
România, Letonia, Lituania, Slovacia, Estonia, Ungaria, Cehia şi Polonia. A doua categorie
include ţări al căror salariu minim reglementat este cuprins între 500 şi 700 EUR: Portugalia,
Slovenia, Malta, Spania şi Grecia. Cea de-a treia categorie include 6 ţări din blocul comunitar al
căror salariu minim pe economie atinge sau depăşeşte nivelul de 1.150 EUR. Acestea sunt: Marea
Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg.
Ca şi comparaţie, în Turcia, ţară ce speră să adere la UE, salariul minim atinge nivelul de
333EUR, în timp ce în SUA, nivelul salariului minim reglementat este de 652EUR.
50
Grafic 3.1 - Salariu minim în Europa
1800
1600
CATEGORIA III
1400 CATEGORIA II
1200
1000
CATEGORIA I
800
600
400
200
0
BG RO LV LT SK EE HU CZ PL PT SI MT EL ES UK FR BE NL IE LU TR US
EUR/ luna 112 137 228 232 267 278 285 329 334 497 567 612 681 700 114813211336135714621610333 652
Sursa: Eurostat
Totusi, potrivit Eurostat, romanii au cea mai scazuta putere de cumparare, în timp ce
luxemburghezii pot cumpăra cel mai mult cu salariul lor minim. În Spania, salariul minim lunar
stabilit prin lege este de 700 euro, iar in Marea Britanie, acesta se cifrează la aproape 1.150 euro.
Alte state membre, unde lucrează în prezent numeroşi români, precum Italia şi Germania, nu au
reglementări privind câstigul minim lunar.
Astfel, privind din punct de vedere al puterii de cumpărare, tabelul se modifica uşor,
România situându-se pe ultimul loc în clasament.
51
Grafic 3.2 - Indicele puterii de cumpărare
1800 CategoriaIII
1600
CategoriaII
1400
1200
1000 CategoriaI
800
600
400
200
0
RO BG LV SK LT EE HU CZ PL PT SI ES EL MT IE UK FR BE NL LU TR US
PPS 232 245 351 381 388 390 418 460 469 588 736 753 768 837 116011831239126813161532 494 882
Sursa: Eurostat
În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, diferenţele inter-statale se diminuează. Poziţia

statelor din categoriile 1 şi 2 se imbunătăţeste considerabil, în timp ce pentru statele din
categoria 3 (cele mai mari salarii minime) se poate observa o situaţie este inversa. Astfel, ţinând
cont de salariul minim, diferenţele inter-statale variau de la 112 EUR, salariu minim în Bulgaria
şi 1610 în Luxemburg (un raport de 1:14), în timp ce, diferenţele dintre indicele puterii de
cumpărare sunt de la 232 – în România, la 1532 – în Luxemburg (raport de 1:7).
Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, arata că "ar trebui să discutăm
despre un salariu minim comun, definit proporţional cu nivelul de dezvoltare al fiecărui stat
membru". Pana la acest pas va mai trece ceva timp, mai ales ca nici măcar toate ţările UE nu au
implementate în legislatia proprie prevederi cu privire la salariul minim garantat naţional.
Un alt obstacol major catre un ipotetic viitor salariu minim garantat comun îl reprezintă
imensele diferenţe dintre tările membre în ceea ce priveşte nivelul actual al acestuia.
52
România este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al
salariului minim, a cărui evaluare în euro arăta o creştere anuală de 18%, până la 137 euro, dar
care "a beneficiat din plin de pe urma aprecierii leului", potrivit Institutului European de
Statistica, Eurostat. Din tabelul ce urmează se poate observa evoluţia procentuală a salariului
minim în cadrul blocului comunitar în perioada 2000-2008.
Tabel 3.1. Salariile minime în statele membre UE, în Turcia şi Statele Unite, în EURO şi
procentual
Nivelul salariului minim Creşterea medie anuală (%) în
exprimat în EUR perioada 2000-2008
2000 2008 Nominală Reală
Belgia 1118 1336 2,3 -0,2

Bulgaria 38 112 14,4 6,7
Cehia 125 329 7,5 4,6
Estonia 118 278 - -
Irlanda 945 1462 5,6 2,2
Grecia 534 681 3,1 -0,5
Spania 425 700 6,4 2,8
Franta 1083 1321 2,5 0,3
Letonia 88 228 15,7 8,5
Lituania 113 232 8,1 4,8
Luxembur 1221 1610 3,5 0,4
g
Ungaria 98 285 13,3 6,8
Malta 208 612 3.0 0.5
Olanda 1092 1357 2.8 0.3
Polonia 168 334 6.1 3.3
Portugalia 371 497 3.7 0.6
Romania 35 137 27.9 12.2
Slovenia 373 567 7.3 2.0
Slovacia 127 267 - -
Anglia 993 1148 4.8 2.8
Turcia 204 333 23.4 1.9
SUA 941 652 1.6 -1.4
Sursa: www.eurostat.eu
Uniunea Europeana nu impune statelor membre să adopte reglementări comune privind

salariul minim pe economie, nici contracte colective obligatorii. Salariul minum pe economie este
folosit ca instrument de combatere a sărăciei şi decalajelor sociale, dar şi ca stimulent pentru
53
ocuparea forţei de muncă, fiind mai mare decat ajutorul de somaj sau orice alt tip de indemnizatie
socială.
3.2 Salariu mediu în Europa

Vor mai trece cel puţin cinci ani până când salariul mediu net din România va ajunge la
un nivel similar cu cel obţinut în statele din Europa Centrală în anul 2004, la momentul integrării.
Cel puţin aşa arata datele statistice şi prognozele privind evoluţia câştigului salarial.
În prezent, salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul
a 470 de euro, conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene, România
are cea mai mare rata de creştere a salariului mediu brut. Cu toate acestea, Romania mai are mult
până la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din
Uniunea Europeană.
Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în
momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele
înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Astfel, în Polonia, în anul
1997, costul mediul cu forţa de muncă era in jurul a 3,4 euro/ora, iar in Ungaria nivelul inregistrat
era de aproximativ 3,2 euro/ora. Pe de alta parte, tinand cont de evolutia salariului mediu din tara
noastra, putem estima un cost mediu orar de circa 3,5 euro pentru fiecare salariat. Ceea ce
inseamna ca pretul fortei de munca din tara noastra a ajuns la un nivel similar cu cel al unor state
din Europa Centrala si de Vest a anului 1997. Mai mult chiar, datele publicate de Comisia
Naţionala de Prognoza arată faptul că, în anul 2008, valoarea produsului intern brut pe locuitor
este estimată la circa 5.400 dolari (peste 4.000 euro), nivel aproape similar cu cel din Polonia in
anul 1999. Iar la acea data, salariul mediu net varia in jurul a 300 de euro. Similar, in România,
câştigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a anului curent, de circa 348 € de euro.
Salariul mediu lunar în Germania ajunge la 3.452 de euro. Aceasta cifra împinsa pe 12
luni arată o depăşire cu 195% a PIB-ului pe cap de locuitor. În prezent, Franţa înregistrează un
salariul mediu de 2.440 de euro, ceea ce duce la un câstig anual de 133% din PIB-ul pe cap de
locuitor. În Marea Britanie salariul mediu atinge la 2.700 de euro pe lună.
În Austria, unde PIB-ul pe cap de locuitor este depasit cu 29,9% de salariu, acesta este in
prezent de aproximativ 2.620 de euro. Belgia are un salariu mediu de aproximativ 2739 euro pe
lună.
54
În Spania, salariul mediu este de 1.538 de euro, de aceea, spre deosebire de celelalte mari
economii vestice, aici salariul anual nu merge decât până la 98,3% din PIB-ul pe cap de locuitor.
În Slovenia salariul mediu atinge 1,029 euro/lună.
Salariul mediu lunar în Cehia este de 714 euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de
14.546 de euro. În Grecia salariul mediu atinge la 750 de euro pe lună, în timp ce în Bulgaria
salariul mediu pe economie a fost de doar 176 de euro.
În Ungaria salariul mediu este de 646 de euro, astfel ca, pe an, un salariat ungur primeste
echivalentul a 61,5% din PIB-ul pe cap de locuitor, calculat la aproximativ 12.602 euro. Croatii
sint platiti cu 82,7% din PIB-ul pe cap de locuitor, la un salariu lunar de 630 de euro.
Asa cum se poate observa, Europa Centrala şi de Est este cea mai săracă la nivel salarial.
Deşi noile state membre UE înregistrează în prezent un ritm de creştere superior vechilor membri,
diferentele salariale nu vor fi depăşite prea curând. Totodata, în cazul României, perioada
necesară pentru recuperarea decalajului va fi şi mai mare.
Astfel, plecând de la situaţia actuala a veniturilor obţinute şi ţinând cont de evoluţia
salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din statele Europei Centrale, putem spune că, în
România, este posibil ca salariul mediu net sa ajunga la un nivel comparabil cu cel din statele
care au aderat la Uniunea Europeana in 2004 (in jurul a 500 de euro) abia peste 4-5 ani.
În conditiile în care salariul mediu net, exprimat in lei, va creste cu un ritm mediu anual
de circa 9%, iar leul isi va mentine tendinţa de apreciere, estimările unor analisti economici
indicand un ritm nominal de circa 1% - 2% pe an, înseamna că, în 2013, salariul mediu net, la
nivelul întregii ţări, ar putea ajunge sa fie cuprins intre 480 de euro şi 520 de euro.
Pe de alta parte însă, analizat pe ramuri ale economiei, este posibil ca în unele domenii,
câştigurile salariale să sporeasca mult mai repede. Spre exemplu, în industria financiara, salariile
nete s-au majorat mult mai repede decat media naţionala, ajungând deja să reprezinte, in luna
septembrie a anului curent, peste 750 de euro. Iar în domeniul transporturilor aeriene, salariul net
a urcat la circa 620 de euro.
Cu toate acestea, alte ramuri ar putea avea de suferit in privinta venitului obtinut din
muncă. Un studiu realizat de Grupul de Economie Aplicata (GEA) subliniază faptul că, avantajul
României în Uniunea Europeana, costul redus al fortei de muncă, se erodeaza pe măsura ce se
apreciază moneda naţională şi se majorează câştigul salarial.
55
Îmbunătăţirea competitiei, în principal, în industria textila şi cea producatoare de

încălţăminte a afectat deja sectoarele similare din tara noastra. Situaţia este reliefată de evoluţia
exporturilor din aceste doua ramuri. Astfel, în anul curent, valoarea bunurilor produse in lohn
care părăsesc ţara începe să se reduca încet, dar sigur.
Totuşi, un impuls pentru majorarea salariilor il constituie fenomenul migraţiei fortei de
muncă. Astfel, multe companii, în special cele din domeniul construcţiilor, se confrunta cu o lipsa
de personal calificat, ceea ce ar putea reprezenta un factor de majorare a salariilor.
CONCLUZII
56
Salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar, salariul se
obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la
producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit.
Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real. Salariul nominal este
suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale de muncă, de la unitatea în care
lucrează, în timp ce salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un
moment dat, cu salariul nominal. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal.
În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare. Salarizarea în acord
denumeşte acea formă de salarizare prin care plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi,
produse, etc., la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată
în mod expres. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără
a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.Cea de-a
treia formă de salarizare o reprezintă salarizarea mixtă. Aceasta constă într-o remunerare stabilă
pe unitatea de timp, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare
etc.
Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se
cuvine lunar dupa munca prestată şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor
aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor
reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi
taxe. Având în vedere reglementarile actuale din Romania intreprinderea are cheltuieli salariale
efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut.
Mărimea şi dinamica salariului depind de costul resurselor de muncă, ce se referă la
cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă şi raportul dintre cererea şi oferta
de muncă. Productivitatea muncii este şi ea un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se
obţine un venit mai mare, iar salariatul primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare
economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă, discriminarea în angajare, gradul de organizare în
sindicate precum si legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară sunt
toţi factori ce influenţează mărimea şi nivelul salariului. Salariul minim pe economie este
valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea permite angajatorilor să-l
acorde unui salariat.
57
Salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzator programului normal
de muncă, se stabileşte prin hotarâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor.
Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de
alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economica si
culturala a fiecarei tari.
Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 100 lei noi, cât era în 2000, la 540 lei
noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe
economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali. Începând cu
1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 lei lunar,
reprezentand 3,176 lei/ora.
România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele
27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137
de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112
euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în
Luxembourg. Cu toate acestea însă, salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans
anul trecut, comparativ cu remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim
pe economie din România a înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în
termeni nominali, cât şi în termeni reali - din Uniunea Europeană.
Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din
categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu
reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat.
Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu pe economie înregistrand o creştere
continuă, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON pentru salariul mediu brut, si 1327
pentru cel net. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1795 lei in 2008. În prezent,
salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul a 470 de euro,
conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai
mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu toate acestea Romania mai are mult până la
atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din Uniunea
Europeană.
Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în
momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele
58
înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Vor mai trece cel puţin
patru ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în
statele din Uniunea Europeană.
BIBLIOGRAFIE
59
1. Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor

Editura Muntenia Popovici Veronica
2004, Constanţa Bundă Ramona Nicoleta
2. Institutul National de Statistică www.insse.ro
3. Institutul de Prognoză Economică www.ipe.ro
4. “Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
5. “Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002
6. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale www.mmuncii.ro
7. www.ec.europa.eu/eurostat
8. www.contabilul.ro
9. www.fisc.ro
10. www.mediafax.ro
60

Mult mai mult decât documente.

Salariul in Romania

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Salariul in Romania

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Titluri conexe

Salariul în

CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI ..............................5

CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMANIA............................................................................. 16

CAPITOLUL 3: SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA A STATELOR

În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca

CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI

Modalităţile de formare a veniturilor participanţilor la viaţa economică se explică prin

1.1 Piaţa muncii în România – noţiuni teoretice

ofertă, determinate de particularităţiile tehnico-economice ale activităţilor. În cadrul acestei faze,

1.2 Conceptul şi natura salariului

1.3. Formele de existenţă a salariului

Un indice al costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti pe care

Realitatea economică ne arată că există deosebiri naţionale între salarii determinate de o

1.4 Forme de salarizare

În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare, şi anume:

Daca S = salariul cuvenit

 acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile, responsabilităţi

CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMÂNIA

2.1 Particularităţi ale pieţii muncii în România

2000 22789 10458 6627,4 45,9

În contextul evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o

Tabelul 2.2 Structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare economice în România

În funcţie de forma de proprietate, se constată o evoluţie importantă a sectorului privat de

 sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 2000 şi 21% în 2008) şi a

Tabelul 2.3 Evoluţia şomajului

ANI ŞOMERI Beneficiari de Beneficiari de Şomeri Rata şomajului

1998 337.440 265.978 - 71.642 3%

Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi extinderea

În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a fost de aproximativ 3

În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecţie

perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi Agenţiilor

2.2 Salariul în România

că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferenţă de optică explică parţial şi

- din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea

2.3 Salariul minim în România

Graficul 2.2 Evoluţia salariului minim în perioada 2000-2008

1991 7.000 ROL HG 780/1991

Calcularea salariului minim pe economie

2.4 Salariul mediu in România

Tabel 2.5 Castigul salarial mediu brut in perioada 1991-2008

Lei/ salariat Sursa: www.insse.ro

Tabel 2.6 Castigul salarial mediu net in perioada 1991-2008

lei/salariat Sursa: http://www.insse.ro

Total 1146 866 1222 922 1062 803

3. Sud – Muntenia 1097 835 1181 898 1001 764

6. Nord - Vest 1017 777 1094 832 938 719

7. Centru 1022 779 1074 817 966 738

Activitatea Total Bărbaţi Femei

2.5 Impozitarea salariala

catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a

Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul

de asigurare este de 1%. Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate vor fi

CAPITOLUL 3: Salarizarea din România în comparaţie cu cea a altor

3.1 Salariul minim în Uniunea Europeană

Grafic 3.1 - Salariu minim în Europa

Grafic 3.2 - Indicele puterii de cumpărare

În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, diferenţele inter-statale se diminuează. Poziţia

Belgia 1118 1336 2,3 -0,2

Uniunea Europeana nu impune statelor membre să adopte reglementări comune privind

3.2 Salariu mediu în Europa

Îmbunătăţirea competitiei, în principal, în industria textila şi cea producatoare de

1. Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor

Documente similare cu Salariul in Romania