Salariul în România

Salariul în România
CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................2 CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI ..............................5 1.1 Piaţa muncii şi salariul ................................................................................................. 5
1.1 Conceptul şi natura salariului .......................................................................................7
1.2. Formele de existenţă a salariului ....................................... ....................................... 10 1.3 Forme de salarizare .................................................................................................... 12 CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMANIA............................................................................. 16 2.1 Particularităţi ale pieţei muncii în România ................................................................16 2.2 Salariu în România...................................................................................................... 24 2.3 Salariu minim în România ......................................................................................... 26 2.4 Salariu mediu în România .......................................................................................... 31 2.5 Impozitarea salarială ...................................................................................................39 CAPITOLUL 3: SALARIZAREA ÎN ROMÂNIA COMPARATIV CU CEA A STATELOR MEMBRE UE ...............................................................................................................................48 3.1 Salariu minim în Europa ..............................................................................................48 3.2 Salariu mediu în Europa ............................................................................................. 52 CONCLUZII ................................................................................................................................ 55 BIBLIOGRAFIE ..........................................................................................................................58
2
Introducere În teoria şi practica economică, salariul ocupă un loc deosebit de important.Termenul ca atare este de origine latină. Salarium era suma ce se plătea fiecărui soldat roman pentru cumpărarea sării. Soldatul era un om dependent şi i se acorda salarium, în virtutea acestei dependenţe un om liber nu primea salarium. Termenul s-a păstrat în timp şi a căpătat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic. Salariul apare ca venit ce revine factorului muncă datorită participării nemijlocite a lui la activitatea economică. De la început trebuie să precizăm faptul că salariul nu a existat în toate timpurile, cu toate că factorul muncă a participat în toate timpurile la procesul de producţie. De fapt, este de neimaginat un proces de producţie, în general, activitatea economică, fără prezenţa factorului muncă. Atunci, apare limpede că salariul, privit ca venitul persoanelor care participă prin munca lor proprie la procesul de producţie, este o categorie economică ce a apărut în anumite condiţii social-economice, odată cu apariţia în societate a unor oameni lipsiţi de toate condiţiile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea producţiei, în afară de forţa muncii lor, care, pentru ei, apărea ca singurul mijloc de existenţă. Dacă ne imaginăm un producător independent, un meseriaş, observăm că acesta posedă în plină proprietate toate condiţiile materiale de producţie pe care împreună cu munca lui le foloseşte după cum crede de cuviinţă, în procesul de producţie. În acest caz, este firesc ca tot ce obţine el, întreaga valoare creată sa-i aparţină în întregime. Nimeni altcineva nu are dreptul să-i ceară nici o particolă din valoarea nou creată de el, în afară poate de stat, care pentru serviciile aduse comunităţii , deci şi meşteşugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare că venitul meşteşugarului obţinut prin munca sa proprie îmbracă forma de salariu? Desigur nu, deoarece categoria de salariu nu reflectă toate tipurile de venituri obţinute de factorul muncă de-a lungul timpului, el nu apare ca formă tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului muncă în anumite condiţii social-economice. Aceste condiţii sînt acelea în care posesorul forţei de muncă,
3
Salariul în România nu posedă altceva decît aptitudinile lui fizice şi intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a munci, care reprezintă singura lui sursă de existenţă. Lipsit de ceilalţi factori de producţie, el este lipsit şi de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativă este să-şi închirieze forţa lui de muncă, singurul bun pe care îl posedă, de pe urma căruia să obţină venitul necesar traiului. Dar acest lucru, îl poate face numai dacă este cetăţian liber, egal în drepturi cu toţi ceilalţi. Dacă nu ar fi cetăţean liber, ci sclav, sau iobag, el nu ar putea închiria forţa lui de muncă, deoarece aceasta aparţine de drept stăpînului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi însuşite de către aceştea în virtutea posesiei de către ei a factorului muncă. În condiţiile contemporane , salariul reprezintă cea mai frecventă formă de venit, nivelul lui condiţionează situaţia economică a unui număr însemnat de persoane. El exprimă atît retribuirea muncii de execuţie a lucrătorilor propriu-zişi, cît şi remunerarea muncii celor ce execută activităţi de concepţie şi conducere. Deci, salariul apare, nu pur şi simplu ca preţ al muncii, ci ca preţ al îchirierii forţei de muncă, a capacităţii de a munci, a unor oameni liberi juridic şi, desigur, ca preţ al serviciilor aduse prin munca depusă de către aceşti oameni. Aşa cum arată P.A.Samuelson, laureat al premiului “Nobel” pentru economie, “omul este mai mult decît o marfă, cu toate că este adevărat că omul închiriează serviciile sale pentru un preţ. Acest preţ este nivelul salariului, care este de la distanţă cel mai important preţ”.
4
CAPITOLUL 1: CONCEPTUL, NATURA ŞI FORMELE SALARIULUI Modalităţile de formare a veniturilor participanţilor la viaţa economică se explică prin formele specifice de remunerare a serviciilor aduse în cadrul activităţii economice de fiecare factor de producţie. Astfel, factorul muncă pentru contribuţia adusă în activitatea economic este remunerat prin salariu, ca preţ al muncii ce se formează pe piaţa muncii. 1.1 Piaţa muncii în România – noţiuni teoretice Factorul muncă reprezintă conditia generală a oricărei activităţi şi se asigură, ca şi ceilalti factori de productie, prin intermediul pieţei. Piaţa muncii se întemeiază, de asemenea, pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta. Ea funcţioneaza în fiecare ţară, pe diferite grupuri de ţări şi la scara mondială. Orice activitate, care se initiază sau există în societate, generează nevoia de muncă. Aceasta reprezintă volumul total de muncă necesar activităţilor dintr-o ţară pe o perioada dată. Dar ea nu constituie în întregime o cerere care se exprimă (manifestă) pe piaţa muncii. Condiţia generală pentru ca nevoia de muncă să ia forma cererii de muncă este remunerarea sa, salarizarea ei. De aceea, în cererea de muncă nu se includ activităţile care se pot realiza de către femeile casnice, miliari în termen, studenţi, alţi nesalariaţi. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se formează la un moment dat într-o economie de piaţă. Cererea se exprimă prin intermediul numărului de locuri de munca. Satisfacerea nevoii de muncă se realizează pe seama utilizării disponibilităţilor de muncă existente în societate, adica a volumului de muncă ce poate fi depus de populaţia aptă de muncă a ţării respective, în perioada dată. Şi în acest caz, trebuie să avem în vedere că nu toate disponibilităţile de muncă se constituie în ofertă, ci numai acelea care urmează sa fie remunerate, salarizate.
5
Salariul în România Oferta de muncă este formată din munca pe care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale. Prin urmare, în oferta de muncă nu se includ femeile casnice, studenţii, militarii în termen şi alţi oameni care depun activităţi nesalariale. Oferta de muncă se exprimă prin numărul celor apţi de muncă sau populaţia aptă disponibilă din care se scade numărul femeilor casnice, al studenţilor şi al celor care nu doresc să se angajeze în nici o activitate, întrucat au resurse pentru existenţă sau au alte preocupări. Cererea şi oferta de muncă nu trebuie considerate prelungiri simple şi directe ale cererii şi ofertei de bunuri economice pe o altă piaţă, ci ca nişte categorii specifice cu un conţinut care le este propriu. În acest sens se impun atenţiei următoarele aspecte:

Pe termen scurt, cererea de muncă este practic invariabilă, deoarece dezvoltarea
unor activităţi existente şi initierea altora noi, generatoare de locuri de muncă, presupun o anumită perioadă de timp;

Oferta de munca, în ansamblul său, se formează în decursul unui timp îndelungat
în care creste şi se instruieşte fiecare generaţie de oameni până la vârsta la care se poate angaja;

Posesorii forţei de muncă au o mobilitate relativ redusă; oamenii nu se deplasează
dintr-o localitate în alta şi nu îşi schimbă cu usurinţa munca, ci sunt ataşaţi mediului economico-social, chiar daca nu au avantaje economice. De asemenea, oferta de muncă depinde de vârstă, sex, starea sănătăţii, psihologie, condiţii de muncă etc, aspecte care nu sunt neapărat de natura economică;

Oferta de forţă de muncă este eminamente perisabilă şi are caracter relativ rigid.
Cel ce face oferta trebuie să trăiască, nu poate aştepta oricât angajarea pe un loc de muncă;

Generaţiile de tineri nu sunt crescute de părinţii lor ca nişte mărfuri sau numai
pentru a deveni salariaţi, ci ca oameni. De aceea, oferta de muncă nu se formeaza în exclusivitate pe principiile economiei de piaţă.

Cererea şi oferta de muncă nu sunt omogene, ci se compun din segmente şi
grupuri neconcurenţiale sau puţin concurenţiale, neputându-se subsitui reciproc decât în anumite limite sau deloc. Piaţa muncii, ca expresie a raporturilor dintre cerere şi ofertă, se desfasoară în două trepte sau faze. Prima se manifestă pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere şi
6
Salariul în România ofertă, determinate de particularităţiile tehnico-economice ale activităţilor. În cadrul acestei faze, se formeaza codiţiile generale de angajare ale salariaţilor, se conturează principiile care actionează la stabilirea salariilor şi o anumită tendinţa de stabilire a salariilor la un nivel înalt sau scăzut. A doua fază reprezintă o continuare a celei dintâi şi constă în întâlnirea cererii cu oferta de muncă în termeni reali, în funcţie de condiţiile concrete ale firmei şi salariaţilor săi. Cererea se dimensionează precis, ca volum şi structură, pe baza contractelor şi a altor angajamente asumate de firmă, iar oferta se delimitează şi ea pornind de la programul de muncă, număr de ore suplimentare pe care salariaţii acceptă să le efectueze sau nu, în funcţie de nevoile şi aspiraţiile lor, de situaţia socială şi economică etc. 1.2 Conceptul şi natura salariului Salariul reprezintă mai întâi suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar, salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit. Cele mai multe teorii consideră în mod just, că salariul reprezintă un venit însuşit prin muncă. Muncitorul vinde pe piaţa nu munca, ci forţa sa de muncă. Munca este creatoare de valoare, dar ea însăşi nu are valoare şi nici preţ. În primul rînd, pe piaţă muncitorul nu vinde întreprinzătorului munca, aceasta nefiind materializată şi neexistînd decît în cadrul procesului de producţie. El vinde doar capacitatea de a munci, adică forţa de muncă. Salariul nu este ceea ce pare a fi, adică valoarea sau preţul muncii, ci numai o formă camuflată a valorii sau a preţului forţei de muncă. El apare ca fiind preţul muncii, dar în realitate este preţul forţei de muncă. Apare ca fiind expresia în bani a întregii valori nou create dar, în realitate, este o parte a valori create. Problema salariului a constituit o preocupare constantă a economiştilor începînd cu şcoala clasică. Adam Smith enunţă unele idei juste cu privire la salariu, spunînd că din toate cele trei venituri, salariul este singurul venit bazat pe muncă. Salariul reprezintă, după el, o parte din produsul muncii muncitorului din care se scade în primul rînd renta şi în al doilea rînd profitul. El a văzut în salariu o categorie naturală -”răsplata naturală a muncii”.
7
Salariul în România Natura salariului este tratată în maniere diferite, existînd în acest sens, concepţii moniste şi concepţii dualiste. Concepţiile monoiste explică substanţa salariului printr-un singur factor. Unul din aceşti factori este costul formării resurselor de muncă. În concordanţă cu aceasta, salariul reprezintă suma care asigură strictul necesar pentru existenţa salariatului şi întreţinerea familiei sale. Este prima eplicaţie a substanţei salariului dată încă de Turgot şi Quesnay. Pornind de aici, Ferdinand Lassale a ajuns la legea de aramă potrivit căreia “salariul mediu nu depăşeşte întreţinerea existenţei muncitorilor şi reproducerea speciei”. Pentru a explica de ce salariul are această limită, Lassale apelează la argumentul lui Th. Maltus, care susţine că un salariu mai mare ar încuraja căsătoriile şi ar avea ca rezultat creşterea populaţiei peste posibilităţile ce decurg din dezvoltarea economiei, astfel încît venitul mediu scade, populaţia nu se mai poate întreţine, creşte numărul deceselor şi scade natalitatea ajungîndu-se în cele din urmă la punctul din care s-a pornit. O altă teorie monistă explică substanţa salariului prin productivitatea muncii. Salariul ar fi deci o parte, mai mare sau mai mică, din rezultatul muncii. Varianta modernă a acestei explicaţii o reprezintă teoria salariului de eficienţă, fundamentată îndeosebi în ultimele două decenii. În esenţă, aceasta susţine că salariul nu trebuie considerat o sumă determinată pe piaţa muncii ci un rezultat care decurge direct din eficienţa muncii. Prin logica sa, teoria salariului de eficienţă conduce la concluzia că relaţia salariu-productivitate nu este şi nici nu trebuie să fie identică pentru toate firmele sau activităţile, iar acest fapt stă la baza diferenţierii salariilor. Analizele statistice nu validează în totalitate această teorie, dar relevă posibilitatea utilizării sale la elaborarea unor concepţii realiste cu privire la mărimea şi dinamica salariului, precum şi la explicarea ştiinţifică a existenţei unor diferenţe necompensatorii între salarii. Alţi autori consideră că natura salariului este dată de “capitalul cultural” care se formează prin intermediul “capitalului economic”. Cheltuielile cu creşterea şi pregătirea forţei de muncă reprezintă “capitalul economic”. Întrucît ceea ce se închiriază sau se vinde este priceperea salariatului, îndemînarea şi cunoştinţele sale formate pe baza cheltuielilor respective, capitalul economic devine capital cultural, iar salariul apare, ca plată pentru utilizarea capitalului cultural. Ea nu poate, însă, explica substanţa salariului în condiţiile învăţămîntului gratuit, cînd salariul apare, parţial ca un transfer gratuit de venituri. De aceea, în ultimul timp, fenomenul “capital cultural” a căpătat sensul de cunoştinţe ştiinţifice pe care posesorul forţei de muncă le acumulează prin învăţămînt şi cultură, experienţa profesională etc.
8
Salariul în România În literatura economică anglo-saxonă s-a răspîndit teoria “capitalului uman”, care ar putea fi considerată o prelungire pe alt plan, a teoriei capitalului cultural. “Capitalul uman - spun unii autori - este stocul de experienţă acumulată de lucrător. Aceasta este valoroasă pentru venitul sau cîştigul său potenţial viitor”. Aşa cum capitalul fizic este rezultatul unei investiţii, la fel şi capitalul uman rezultă din investiţii specifice făcute cu scopul de a genera venituri viitoare. Beneficiul anticipat al acestei cheltuieli iniţiale este un venit bănesc superior sau un viitor loc de muncă, mai important şi aducător de satisfacţii suplimentare, comparativ cu cel anterior pentru că purtătorul şi, totodată, gestionarul unei asemenea avuţii este salariatul însuşi, aceasta urmărind să o administreze în scopul maximizării venitului pe care-l obţine. În această viziune, inegalitatea salariilor derivă din inegalitatea formării capitalului uman, adică din diferenţierea pregătirii salariaţilor, a capacităţii lor de adaptare la procesele de muncă şi tehnologiile existente în întreprinderi sau la mobilitatea geografică. În acelaşi timp, diferenţele dintre salarii influenţează alocarea factorului muncă în economie, declanşând mobilitatea salariaţilor spre însuşirea celor mai cerute calificări sau spre întreprinderile în expansiune. Teoria dualistă despre substanţa salariului îşi are rădăcinile în vechile doctrine economice, după care substanţa salariului constă, concomitent, în costul forţei de muncă şi în productivitatea muncii. În viziunea acestei teorii, ceea ce primeşte salariatul este o parte din produsul muncii, condiţionat de nivelul productivităţii. Dar, mărimea salariului se formează astfel încât ea să se situeze cel puţin la nivelul costului forţei de muncă. Pornind de la ceea ce este logic şi raţional în diferite teorii şi la diferiţi autori, se poate concluziona că substanţa salariului o reprezintă partea din venitul naţional, distribuită în mod direct salariaţilor, pentru participarea lor la activitatea economică mai ales sub formă bănească. Salariul se stabileşte pe baza relaţiei dintre cel ce are nevoie de muncă şi posesorul acesteia, în contextul general al raportului dintre cererea şi oferta de muncă. Cererea de muncă, la fel ca cererea pentru ceilalţi factori de producţie are caracter derivat. Aceasta se formează ca sumă a necesarului pentru a produce toate mărfurile şi serviciile solicitate de societate. Pe termen lung, creşterea şi diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o mişcare similară a cererii de muncă. Ca preţ plătit pentru serviciul adus de factorul muncă, salariul se stabileşte pe baza mecanismului pieţei, el fiind însă definitivat şi plătit după depunerea muncii, în funcţie de rezultatele ei.
9
Salariul în România Acest mod de formare a salariului are la bază regulile generale de funcţionare ale pieţei şi elementele specifice pieţei muncii. Salariul astfel format este raportat întotdeauna de posesorul muncii la cerinţele propriei sale existente pe care şi-o doreşte normală şi la parametrii tot mai ridicaţi de siguranţa pe seama acestei forme de venit. Atunci cînd salariul se dovedeşte a fi insuficient, în vederea apropierii de condiţiile unei vieţi normale sau de realizarea acesteia, intră în funcţie modalităţile de completare a lui cu resurse care au revenit iniţial întreprinderii sau societăţii. 1.3. Formele de existenţă a salariului Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real. Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale de muncă, de la unitatea în care lucrează. Mărimea lui depinde de mai mulţi factori: a) valoarea forţei de muncă, adică mai concret de preţul forţei de muncă care se stabileşte pe piaţa muncii prin mecanismul cererii şi ofertei;
b) evoluţia situaţiei economice; în timpul crizelor şi recesiunilor, scăderea producţiei face ca
cererea de forţă de muncă, să scadă, şomajul să ia proporţii şi, evident să scadă salariile. În perioadele de avânt cînd se înregistrează creşteri ale producţiei, cererea de forţă de muncă va fi mai mare şi ca urmare a acestui fapt, salariile vor înregistra o tendinţă de creştere.
c) politica de salarizare. Ea constă dintr-un ansamblu de măsuri luate de întreprinzători sau
de stat, cu privire la nivelul salariilor pentru bărbaţi, femei, pe regiuni, pe criterii naţionale şi rasiale, tarife, categorii şi forme de salarizare etc. Există deosebiri regionale între salariile nominale din cadrul aceleiaşi ţări. De pildă, salariile muncitorilor din sudul Italiei sunt mai mici decât salariile muncitorilor din nord. În Franţa, se consemnează chiar prin legislaţie salarii mai mici în provincie faţă de Paris şi regiunea pariziană. Salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. Această cantitate diferă de la o perioadă la alta şi de la o piaţă la alta. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal. Raporturile dintre salariul nominal şi cel real sunt în funcţie de costul vieţii. Acesta se poate exprima astfel: Sr =(Sn /Cv )*100
10
Salariul în România Un indice al costului vieţii ne permite să cunoaştem mărimea cheltuielilor băneşti pe care un individ trebuie să le facă pentru a-şi asigura acelaşi nivel de viaţă în două situaţii care diferă numai prin preţuri. Creşterea costului vieţii neînsoţită de o creştere proporţională a salariului nominal antrenează scăderea salariului real. Dinamica salariului real exercită o mare influenţă asupra ofertei individuale de muncă. Cînd acesta este mic, lucrătorul urmăreşte să sporească numărul orelor de muncă. Creşterea numărului de ore se micşorează însă pe măsură ce salariul real atinge un nivel mai înalt. Cînd salariul real atinge un nivel pentru standardul lui de viaţă, numărul de ore de muncă efectuate nu va mai creşte, va staţiona. Dar, dacă salariul real va continua să crească şi după acest moment, numărul orelor lucrate de cel ce oferă munca va scădea. Dinamica salariului real este supusă acţiunii mai multor factori: a) salariul nominal, care se află în raport direct proporţional cu cel real;
b) preţurile mărfurilor şi a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care acţionează invers
proporţional asupra salariului real;
c) puterea de cumpărare a banilor. La un salariu nominal dat, cu o unitate monetară se pot
cumpăra mai multe sau mai puţine mărfuri, în funcţie de valoarea mai mare a ei. Inflaţia, care reflectă deprecierea valorii banilor, antrenează o scădere a veniturilor reale; d) revendicările celor ce muncesc. Pe lîngă salariul încasat de fiecare s-au mai constituit salariul colectiv şi cel social. Salariul colectiv este atribuit în mod global tuturor salariaţilor unei întreprinderi, ca participare la rezultatele acesteia sau prin diferite facilităţi. Salariul social reprezintă acea parte din venitul naţional, prin care societatea, în ansamblul său, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de salariaţi sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confruntă cu riscuri mai mari, cum sunt accidentele de muncă, bolile profesionale, şomajul etc. Economistul Collinet a propus împărţirea salariului social în două categorii :
 salariul social afectat care reprezintă suplimentul de venit vărsat în mod regulat unor
categorii de salariaţi în funcţie de situaţia lor familiară;
 salariul social amânat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor. El se consideră amânat
până la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .
11
Salariul în România Realitatea economică ne arată că există deosebiri naţionale între salarii determinate de o serie de factori. În primul rînd deosebirile naţionale în mărimea salariilor sînt determinate de variaţia diferită a elementelor valorii forţei de muncă de la o ţară la alta. După cum se ştie, valoarea mijloacelor de subzistenţă şi a serviciilor necesare traiului muncitorului şi familiei sale, cantitatea şi calitatea acestora depind de gradul de civilizaţie, şi modul tradiţional de viaţă, de condiţiile naturale etc., componente care desigur diferă de la o ţară la alta. De asemenea, intensificarea muncii diferă de la o ţară la alta, deci munca intensivă dintr-o ţară, produce în aceeaşi unitate de timp mai multă valoare decît munca mai puţin intensivă din altă ţară, îşi va găsi expresia, desigur, într-o sumă de bani mai mare. În ţările mai dezvoltate, în care productivitatea muncii este mai mare, se produc mărfuri, cu o valoare naţională pe unitatea de produs mai mică decît în celelalte ţări. Pe piaţa mondială, ţările dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea considerând identice celelalte elemente durata zilei de lucru, intensitatea muncii, valoarea banilor etc - capacitatea de cumpărare a salariului nominal al muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate naţională a muncii mai ridicată, este mai mare decît cea a muncitorului dintr-o ţară cu o productivitate a muncii mai scăzută. Deosebirile naţionale între salarii, depind şi de alţi factori care sînt diferiţi de la ţară la ţară: cererea şi oferta de forţă de muncă, conjunctura economică favorabilă sau nefavorabilă, nivelul de organizare a muncitorilor etc. De asemenea un rol important are, puterea de cumpărare a monedei, care diferă şi ea de la o monedă naţională la alta. Principiile sistemelor de salarizare: • Salariul reprezintă un preţ plătit pentru factorul muncă şi este necesar să se stabilească prin mecanismele pieţei;
• Principiul negocierii salariilor ;
• Principiul salariilor minime; • Principiul la muncă egală, salariu egal; • Principiul liberalizării salariilor; • Salarizare după: cantitatea muncii, calitatea muncii, nivelul de calificare, condiţii de muncă; • Caracterul confidenţial al salariului. 1.4 Forme de salarizare
12
Salariul în România În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare, şi anume:
1) Salarizarea în acord – plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi, produse, etc., la
care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. Acordul poate fi: individual (este stimulativ pentru lucrători, practicându-se acolo unde poate fi măsurată munca individuală şi nu primează calitatea), colectiv (se realizează pe echipe) sau global (se realizează pe întreprindere, fabrică etc). După tariful aplicat distingem:
 salarizare în acord simplu – tariful rămâne constant pentru întreaga cantitate de produse;  salarizare în acord progresiv sau regresiv – tariful putând să crească sau să scadă după o
anumită cantitate de produse, în funcţie de interesele societăţii;
2) Salarizarea în regie – asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără a se
putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp. Se utilizează în activităţile în care calitatea are o importanţă deosebită. La nivelul întreprinderilor, această formă de salarizare este folosită pentru remunerarea lucrătorilor din sectorul administrativ.
3) Salarizarea mixtă constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcţie de
îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Este o formă de salarizare care incită permanent lucrătorii la prestarea unor ore de muncă suplimentare, dacă doresc să obţină un salariu mai mare. Salariul efectiv se compune din doua parti principale:  salariul de baza calculat dupa timpul lucrat ca minim garantat;
 o remunerare variabila a randamentului sau performantelor, si care se adauga salariului de
baza (in general se considera ca prima nu poate depasi o treime din salariul total realizat). Cele mai uzuale prime sunt: prime de calitate (pentru identificarea defectelor sau evitarea pătrunderii componentelor cu probleme de calitate în produsul finit), prime de vânzare (pentru depăşiri ale valorii normate ale vânzărilor), prime pentru munca în conditii speciale şi prime de producţie pentru sporul de productivitate peste un anumit nivel. Sistemul primelor se bazează pe timpul mediu normat pentru realizarea unei piese sau operaţii. Economia de timp, realizarea piesei sau operaţiei într-un timp mai scurt, aduce un salariu suplimentar. Practic, numai o parte din creşterea de venit ca urmare a creşterii productivităţii orare a muncii revine salariatului. Prima este reprezentată de o parabolă: ea creşte până când lucratorul îşi dublează rezultatele după care se plafonează. Cele mai cunoscute formule sunt: formula lui Taylor, formula Halsey, formula Rowam, formula York, sistemul Bedaux şi formula Schueller.
13
Salariul în România Daca S = salariul cuvenit s = salariul orar t = timpul efectiv consumat T = timpul normat pentru o piesa sau un produs n = numărul de piese realizate p = suma cuvenită ca salariu pentru o piesă P = prima acordată pentru fiecare piesă realizată suplimentar Atunci, în cazul sistemului de prime: S = st + np P = 1/m [s(T-t)], unde m = 1/2 sau 1/3 in cazul formulei Halsey sau P = t/T [s(T-t)], in cazul formulei Rowan. În cadrul acestei clasificări se mai pot adăuga şi urmatoarele forme de salarizare:
4) Salarizarea pe colective de lucratori (echipe) este o forma de acord aplicată la volumul
total al rezultatelor unei echipe. Se negociază cu echipa un fond de salarii global pe lucrare sau proiect, în conditiile în care acesta poate fi marit sau diminuat şi regula de repartizare pe membrii echipei. Forma stimuleaza cooperarea în muncă, reduce conflictele şi competiţia între indivizi, elimina efectele negative ale absenteismului. Formula este cunoscuta ca şi acordul global.
5) Participarea salariaţilor la rezultatele întreprinderii este o formulă suplimentară care
stimulează întreg personalul, măreşte ataşamentul faţă de întreprindere şi preocuparea pentru perfecţionarea activităţii. Se poate calcula şi aloca un fond pentru suplimentarea salariilor în funcţie de beneficiul obţinut, de creştere a productivităţii muncii şi de creştere a capitalului prin surse proprii. Se pot distribui, de asemenea, un număr de acţiuni ale întreprinderii cu titlu gratuit salariaţilor. Pentru îmbunătăţirea formelor de salarizare s-au conturat câteva direcţii principale de acţiune, şi anume: 1. Corectarea – vizează toate formele de salarizare concretizându-se în:  

adaptarea rapidă a salariului la dinamica preţurilor şi la inflaţie; micşorarea diferenţelor dintre salariile din sectorul public, privat şi mixt la muncă egală; creşterea siguranţei salariatului prin menţinerea salariului la un nivel decent;
14
Salariul în România  acordarea de sporuri sau prime pentru condiţii de muncă dificile, responsabilităţi de conducere etc. 2. Participarea sau implicarea are în vedere admiterea salariaţilor la împărţirea beneficiilor obţinute de unitatea unde lucrează, astfel: 

participarea directă la beneficii; participarea prin intermediul acţiunilor cumpărate de salariaţi de la unitatea unde îşi desfăşoară activitatea; stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri, care să se distribuie salariaţilor din beneficiu.

3. Socializarea are în vedere asigurarea unui surplus de salariu, peste cel primit pentru munca depusă, realizându-se sub două forme:

salariul familial – alocaţiile de stat pentru copii, prime şi sporuri pentru naşteri etc.; salariul social – utilizat pentru a spori veniturile tuturor salariaţilor sau a unei categorii de salariaţi confruntate cu riscuri mari (şomaj, accidente de muncă, boli profesionale etc.).

Mărimea şi dinamica salariului depind de o serie de factori. În primul rand, costul resurselor de muncă, ce se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă şi raportul dinre cererea şi oferta de muncă, dacă oferta de muncitori calificaţi pentru domeniul respectiv este unică, salariul se va stabili la un nivel mai ridicat. Productivitatea muncii este şi ea un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare, iar salariatul primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă (dacă mobilitatea este mai mare şi o parte forţei de muncă dintr-o regiune migrează în alta unde este mai bine plătită, reducerea forţei de muncă i-ar obliga pe patroni să crească salariile), discriminarea în angajare (poate favoriza un grup în raport cu altele, în ceea ce priveşte angajările, salariile sau promovarea pentru alte motive decât capacitatea de a practica o anumită meserie), gradul de organizare în sindicate precum şi legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară, sunt toţi factori ce influentează mărimea şi nivelul salariului.
15
CAPITOLUL 2: SALARIUL ÎN ROMÂNIA 2.1 Particularităţi ale pieţii muncii în România Ocuparea forţei de muncă în România rămâne una dintre zonele cele mai tensionate ale tranziţiei. Principala tendinţă care se manifestă în ultimii 18 ani în ceea ce priveşte volumul ocupării forţei de muncă este continua sa reducere. Procesul este generat atât de evoluţiile demografice – cu o mai mică influenţă, deocamdată, reducerea drastică a natalităţii şi a sporului natural începând să se manifeste în acest deceniu – cât, în special, de capacitatea redusă de absorbţie a economiei. Ca urmare, în perioada 1990-2008, populaţia civilă ocupată s-a redus cu 2.700.000 persoane, iar numărul de salariaţi cu aproximativ 4.000.000 persoane. În acelaşi interval, rata brută de ocupare a populaţiei totale s-a diminuat de la 46,7% la 38,4%, iar a persoanelor în vârstă de 15-64 ani de la 72,7% la 57,5%. Tendinţele demografice, îndeosebi fenomenul de îmbătrânire a populaţiei, ca şi diminuarea ratei populaţiei ocupate au condus la modificări importante în ceea ce priveşte raportul de dependenţă economică, observabil în creşterea numărului persoanelor dependente de populaţia care contribuie la asigurările sociale şi constituirea resurselor statului. În România, în anul 2008, rata de activitate masculină era evident mai mare decât rata de activitate feminină (62,5% faţă de 48%), aceasta din urmă situându-se, însă, la nivelul celei atinse de ţările dezvoltate, semnificând o participare importantă a femeii la activitatea economicosocială. Tabelul 2.1 Indicatori ai potenţialului de muncă din România ANUL Populaţia totală (Mii pers.) 23206,7 23185,1 INDICATORI Populaţia civilă Numărul ocupată de salariaţi (Mii pers.) (mii pers) 10839,5 8142,2 10786 7483,5 Rata brută de ocupare 46,7 46,5
16
1998 1999
Salariul în România 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 22789 22755,3 22730,6 22681 22607,6 22545,9 22488,6 22455,5 22435,2 10458 10062 10011 9493 9379 9023 8813 8419,6 8629 6627,4 6385,3 6200,6 6047,7 5893,9 5399,1 5181,6 4761 4623 45,9 44,2 44 41,9 41,5 40 39,2 37,5 38.4
Sursă: Buletinul Institutul Naţional de Statistică 1/2008
În contextul evoluţiilor de pe piaţa forţei de muncă, al declinului ocupării, s-au produs o serie de deplasări structurale. În prezent, structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare ale economiei este anacronică, riscantă, reflectând concomitent:
 procesul de dezindustrializare şi reograrizare a ocupării;
 capacitatea modestă a sectorului servicii de a absorbi şi reţine o parte importantă a populaţiei disponibilizate din industrie (deşi acest sector pare să înregistreze, în general, o evoluţie ascendentă, în cifre absolute, ocuparea în cadrul său se reduce);
 riscul pseudo-terţializării ocupării, cu efecte negative asupra unui trai decent şi/sau asupra
polarizării activităţilor speculative. Aceste tendinţe exercită o puternică influenţă asupra sistemului de calificări, asupra posibilităţii de identificare a nevoilor viitoare de formare profesională, asupra relaţiei dintre cererea de forţă de muncă şi oferta sistemului de educaţie şi formare profesională. La nivelul sectorului primar (agricultură, silvicultură, economia vânatului) populaţia activă implicată în acest domeniu a fost de 3.144.000 persoane în 1998, crescând la 3.320.000 de persoane în anul 2003 şi atingând valoarea de de 3.570.000 în anul 2008. Numărul persoanelor angajate în sectorul secundar (industrie şi construcţii) a cunoscut în perioada 1998-2008 un fenomen de scădere acccentuată, de la 4.711.000 în anul 1998, la 3.193.00 în anul 2003 respectiv 2.708.000 în anul 2008. Această scădere importantă a numărului de persoane ocupate în acest domeniu are mai multe explicaţii între care: pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere pentru produsele româneşti, transformarea fostei economii de stat centralizate într-o economie de piaţă care are la bază rentabilitatea economică, creşterea masivă a preţurilor la utilităţi şi respectiv incapacitatea fostelor întreprinderi industriale de a produce în condiţiile de calitate şi de preţ cerute de piaţă,
17
Salariul în România rezultând de aici concedieri masive din fostele mari întreprinderi de stat şi regiile cu pierderi: minerit etc. Din punctul de vedere al grupării persoanelor active pe cele trei sectoare de activitate, România prezintă o structură defavorabilă, cu o pondere mare şi în creştere a populaţiei active din sectorul primar şi cu o pondere destul de redusă a serviciilor. În condiţiile în care competitivitatea în sectorul industriei este greu de dobândit datorită costurilor mari pe care le implică, şansa economiei româneşti ar fi dezvoltarea acentuată a sectorului serviicilor pentru a compensa scăderea valoriii produsului intern brut datorită scăderii dimensiunii sectorului industriei şi construcţiilor. Tabelul 2.2 Structura populaţiei civile ocupate, pe sectoare economice în România SECTOARE ECONOMICE ANUL 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 Agricultură (%) 29,1 29,8 33 36 36,5 34,5 35,5 37,6 38,1 41 41,3 Industrie şi construcţii (%) 43,5 39,9 37,1 35,8 34,4 33,6 34,3 32 30,7 24,4 27,3 Servicii (%) 27,4 30,3 29,9 28,2 29,1 31,9 30,2 30,4 31,2 30,4 29,4
Sursă : Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2008
În funcţie de forma de proprietate, se constată o evoluţie importantă a sectorului privat de la 27,1% în 1998 la 75% 2004 (în cifre absolute de la 2936,9 mii persoane la 6475 mii). Ponderea populaţiei ocupate în sectorul privat creşte atât în agricultură (în 2002 aceasta deţinea peste 98%), cât şi în industrie şi servicii. În ceea ce priveşte structura populaţiei ocupate după criteriul statutului profesional, principalele schimbări se referă la:
 reducerea ponderii salariaţilor în cadrul populaţiei civile ocupate (de la 75,1% în 1998 la
53,5% în 2008);
18
 sporirea numărului de lucrători pe cont propriu (17,1% în 2000 şi 21% în 2008) şi a
lucrătorilor familiali neremuneraţi, categorie din care face parte şi populaţia care lucrează în agricultură (15,2%, respectiv 17,1% în aceiaşi ani de referinţă);  menţinerea la un nivel relativ constant a numărului patronilor. Legat de structura populaţiei active după sexe, există mai multe ramuri ale economiei naţionale în care populaţia activă este majoritar feminină. Cele mai importante dintre aceste sunt: sănătate şi asistenţă socială (77,7%),învăţământ (67,45%), activitate hotelieră şi de alimentaţie publică (63%), comerţ (51%). În anul 2008, distribuţia populaţiei ocupate pe grupe de ocupaţii era structurată, în principal, pe următoarele categorii:  conducători şi funcţionari superiori din administraţia publică şi din unităţile economicosociale - 2,1%;  specialişti cu ocupaţii intelectuale sau ştiinţifice - 6,4% ;  tehnicieni, maiştri şi asimilaţi - 8,1% ;  funcţionari administrativi - 3,9% ;  lucrători operativi în servicii, comerţ şi asimilaţi - 6,8% ;
 agricultori şi lucrători calificati în agricultură, silvicultură şi pescuit - 39,7%;
 muncitori / meseriaşi - 16,5% ;  alte categorii de ocupaţii - 16, 5% . Ratele de activitate pe grupe de vârstă au avut următoarele valori:  pentru grupa de vârstă 15-24 de ani: 43,1%;  pentru grupa de vârstă 25-34 de ani:84,5%;  pentru grupa de vârstă 35-49 de ani: 85%;  pentru grupa de vârstă 50-64 de ani: 57,8%;  pentru grupa de vârstă 65 de ani şi peste: 35,7% . Structura populaţiei ocupate în funcţie de statutul educaţional relevă faptul, că unei ponderi de aproape 2/3 din total îi corespunde o instruire de nivel secundar sau superior, situaţie care permite aprecierea că forţa de muncă din România dispune de o pregătire de nivel ridicat. Luând în considerare criteriul vârstei, gradul cel mai înalt de instruire corespunde persoanelor din grupele de 25-34 ani (aproximativ 90%) şi 35-49 ani (77%).
19
Tabelul 2.3 Evoluţia şomajului INDICATORI ANI 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 ŞOMERI TOTAL 337.440 929.019 1.164.705 1.223.925 998.432 657.564 881.435 1.025.056 1.130.296 1.007.131 826.932 Beneficiari de ajutor de şomaj 265.978 602.957 549.785 504.284 317.142 202.233 438.044 402.980 386.517 307.065 245.427 Beneficiari de alocaţie de sprijin 239.642 516.059 564.066 457.079 594.457 217.959 390.038 445.992 391.932 286.214 Şomeri neindemnizaţi 71.642 86.420 98.861 155.575 224.211 95.874 225.432 232.038 258.475 255.220 219.242 Rata şomajului 3% 8,2% 10,4% 10,9% 9,5% 6,6% 8,9% 10,4% 11,8% 10,5% 8,6%
Surse: Buletin Institutul Naţional de Statistică 1/2007; Raportul A.N.O.F.M. pe anul 2006
Reducerea volumului ocupării forţei de muncă este acompaniată de apariţia şi extinderea şomajului. Numărul şomerilor înregistraţi creşte semnificativ în 1992, odată cu transformările implicate de trecerea de la economia planificată la economia de piaţă. Grafic 2.1 Evoluţia ratei şomajului în perioada 1998-2008
20
13 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 0 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
R tas a omajului
Aşa cum se poate observa din graficul referitor la rata şomajului, fenomenul îşi continuă curba ascendentă până în 2000, când se reduce semnificativ, după care îşi reia tendinţa crescătoare; acest fenomen continuă până în anul 2002 ca urmare a accelerării procesului de privatizare, restructurare şi lichidare a unor întreprinderi, rata şomajului atingând un maxim al perioadei post-decembriste, de 11,8%. În ultimii 2 ani, datorită unei oarecare macrostabilizări economice şi datorită creşterii economice precum şi politicilor sociale aplicate şomajul îşi schimbă evoluţia, trecând la o curbă descendentă astfel că la sfârşitul anului 2008 numărul şomerilor înregistraţi era de 826.932 persoane, reprezentând o rată de 8,6%; Distribuţia şomerilor pe niveluri de instruire şi formare reflectă o concentrare mare a fenomenului în categoria persoanelor care au absolvit învăţământul liceal, precum şi cel profesional şi de ucenici; urmează, în ordine, absolvenţii învăţământului gimnazial, primar şi cei fără şcoală absolvită. Numărul şomerilor cu pregătire universitară este redus, atât pe total, cât şi pe sexe. Distribuţia se păstrează, în general, pe întreaga perioadă 1991-2001. La nivelul anului 2008, structura populaţiei de şomeri după nivelul de pregătire a fost următoarea: şomeri cu studii superioare – 3,7%, şomeri cu studii postliceale şi tehnice de maiştri – 2,7%, cu liceu – 40,9%, şcoală profesională şi de ucenici – 29,7%, gimnaziu – 17,9%, şcoală primară – 3,8% şi fără şcoală absolvită – 1,3%. Proporţiile respective se menţin, în general, şi în cadrul grupei de vârstă 15-24 ani. De altfel, trebuie menţionat că tinerii în vârstă de 15-24, iar din această grupă femeile şi cei rezidenţi în mediul urban, reprezintă categoriile cele mai vulnerabile în faţa riscului de şomaj.
21
Salariul în România În mod constant, rata şomajului corespunzătoare grupurilor menţionate a fost de aproximativ 3 ori mai mare decât rata medie. Modul de distribuţie a ratei şomajului, pe grupe de vârstă, la nivelul anului 2007, reflectă aceeaşi situaţie: ponderea mult mai ridicată a şomajului în rândul tinerilor şi reducerea acesteia pe măsură ce se înaintează în grupele superioare de vârstă. La cele de mai sus trebuie adăugat un alt fapt alarmant: în 2007, peste 80% dintre şomerii intraţi pentru prima dată pe piaţa muncii erau în vârstă de 15-24 ani. Situaţia nu este specifică numai anului menţionat, ci este o continuare a tendinţelor înregistrate şi în anii anteriori. Această stare de fapt conduce la concluzia că există încă deficienţe de comunicare şi transparenţă între cererea de forţă de muncă şi oferta de calificări a sistemului de educaţie şi formare, că şcoala încă „produce şomeri”. În acelaşi timp, dificultăţile de identificare a nevoilor viitoare de forţă de muncă, de calificări, generată de o anumită lipsă de coerenţă a strategiei de dezvoltare a economiei constituie una dintre explicaţiile situaţiilor menţionate. Durata medie a şomajului, în 2007, înregistrează o scădere faţă de anii precedenţi, fiind de 16,0 luni, faţă de 17,8 luni în 2005, cu diferenţe importante pe grupe de vârstă: 12,5 luni pentru şomerii de 15-24 ani, 17,3 luni pentru cei de 25-34 ani, 18,7 luni pentru şomerii de 35-49 ani şi 20,3 luni pentru cei în vârstă de 50 ani şi peste. Riscul cel mai mare pentru şomajul de lungă durată îl prezintă, aşadar, persoanele de peste 50 de ani, acestea fiind, în general, mai greu acceptate de angajatori şi mai puţin deschise spre diferite forme de recalificare şi reconversie, care, eventual, le-ar facilita reinserţia profesională. Persoanele care se aflau în şomaj de peste un an în 2007 reprezentau 44,3% din total, în scădere cu 7 puncte procentuale faţă de anii 2004-2006, dar în creştere cu 2,4 puncte procentuale faţă de anul 2003. O proporţie importantă dintre acestea sunt persoane descurajate, care au renunţat să mai caute un loc de muncă. Îngrijorător este, în acelaşi timp, faptul că aproximativ 50% din numărul total al persoanelor descurajate care au încetat să mai caute de lucru erau tineri în vârstă de 15-24 ani (51% bărbaţi şi respectiv 49,5% femei), mai mult cu 7 puncte procentuale faţă de anul 2006. După cum am mai amintit, şomerii, inclusiv absolvenţii diferitelor niveluri de educaţie şi formare profesională iniţială care nu au fost niciodată încadraţi în muncă, beneficiază de o serie de măsuri de protecţie socială, atât pasive, cât şi active.
22
Salariul în România În ceea ce priveşte beneficiarii de ajutor de integrare profesională (formă de protecţie socială destinată absolvenţilor care nu au găsit un loc de muncă), în absenţa unor date concrete privind numărul lor, total şi pe niveluri de formare, în cadrul fiecărei promoţii de absolvenţi, pot fi realizate unele estimări ale ponderii acestora. Astfel, având în vedere că numărul absolvenţilor învăţământului profesional şi de ucenici, liceal, postliceal şi superior a fost în 2007 de aproape 360 de mii, iar al celor care primesc ajutor de integrare profesională de 106 mii (la 31 martie 2006), ponderea tinerilor care beneficiază de această formă de protecţie, cu alte cuvinte a celor care alimentează fenomenul şomajului în anul respectiv, este de aproximativ 30%, cifră care se menţine relativ constantă în ultimii ani. (Calculul s-a făcut prin raportarea numărului beneficiarilor ajutorului de integrare profesională la 31 martie 2006 la absolvenţii anului şcolar 2004-2005, deoarece aceştia din urmă pot beneficia de forma respectivă de protecţie începând cu lunile septembrie-octombrie 2006, după susţinerea şi celei de-a doua sesiuni de bacalaureat). În anul 2005, cei mai mulţi dintre aceştia provin din învăţământul profesional şi de ucenici, fiind urmaţi de absolvenţii învăţământului liceal şi postliceal; tinerii care finalizează învăţământul superior reprezintă, în mod constant, categoria cea mai favorizată din perspectiva analizată. Cu alte cuvinte, se poate aprecia că dintre absolvenţii anului şcolar / universitar 2004/2005, au realizat o inserţie profesională reuşită ceva mai mult de două treimi din total. Cifrele beneficiarilor de ajutor de integrare profesională sunt diferite de la un judeţ la altul, atât datorită diferenţelor în ceea ce priveşte numărul populaţiei şcolare şi al absolvenţilor diferitelor niveluri de învăţământ, în plan local, cât şi indicatorilor specifici ai dezvoltării economice, capacităţii diferite de absorbţie a forţei de muncă tinere de care dispune economia judeţului, gradului de urbanizare a acestuia etc. Astfel, printre judeţele cu cel mai mare număr de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională – între 3600 şi peste 5000 de absolvenţi care au intrat direct din şcoală în şomaj – se numără Iaşi, Botoşani, Suceava, Vaslui, Prahova, Galaţi, Braşov, Dolj, Bacău şi Municipiul Bucureşti. La polul opus, în funcţie de acelaşi criteriu, se situează judeţele: Ilfov, Satu Mare, Giurgiu, Covasna, Maramureş, Tulcea, Arad, Sălaj, Ialomiţa, Călăraşi şi Timiş, cu mai puţin de 1500 de şomeri care au beneficiat de ajutor de integrare profesională. Şomerii adulţi, dar şi tinerii absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ care intră direct în şomaj pot beneficia – aşa cum s-a mai amintit – şi de o serie de măsuri active de ocupare. Astfel, pe lângă posibilitatea frecventării cursurilor de calificare, recalificare şi
23
Salariul în România perfecţionare, utilizării serviciilor de intermediere a Direcţiilor Generale de Muncă şi Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă, absolvenţii şomeri au posibilitatea să fie angajaţi prin subvenţionarea unui cuantum din salariu din Fondul de şomaj. De această măsură de ocupare beneficiază, însă, un număr relativ redus de tineri; conform datelor Ministerul Muncii, în anul 2007, numărul absolvenţilor angajaţi în aceste condiţii a fost de aproape 20 de mii (faţă de peste 350 de mii de absolvenţi ai diferitelor niveluri de învăţământ, în acelaşi an), din care mai mult de jumătate finalizaseră învăţământul superior. Mulţi angajatori, în condiţiile în care semnele de revigorare a economiei întârzie să se manifeste sau sunt prea timide, nu-şi permit angajarea tinerilor absolvenţi, indiferent de facilităţile pe care aceasta le implică. Unii dintre ei consideră că nu pot să formuleze cererea pentru angajarea de personal dintre absolvenţi, deoarece au dificultăţi în prognozarea propriilor nevoi de forţă de muncă, în condiţiile instabilităţii economice şi a mediului de afaceri. Rezerva agenţilor economici privind angajarea absolvenţilor provine şi din faptul că, în unele situaţii – mai multe sau mai puţine, generale sau locale – subvenţiile salariale le parvin cu întârziere. Una dintre măsurile active de ocupare care ar trebui să aibă rolul cel mai important în stimularea angajabilităţii – cursurile de calificare, recalificare şi perfecţionare – nu are impactul scontat, eficienţa acesteia fiind, în continuare, redusă. Spre exemplu, în trimestrul I al anului 2006, din totalul de peste 12 mii persoane care au încheiat pregătirea în diferite cursuri organizate de către Agenţiile de Ocupare a Forţei de Muncă (din care peste 4 mii erau şomeri) numai 782 persoane au reuşit să se încadreze în activitate, ceea ce reprezintă 6,3%. Toate aceste aspecte implică o regândire a sistemului de protecţie socială şi o adaptare a acestuia la condiţiile efective de pe piaţa muncii. 2.2 Salariul în România Salariul, indiferent de denumirea sa, reprezintă suma de bani data de patron salariatului in temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată sau ce trebuie efectuată şi pentru serviciile îndeplinite sau ce trebuie îndeplinite. Grupul American de consulting pentru Business Practice defineste salariul ca “o recompensa acordata fiecarui angajat in schimbul contributiei sale la succesul firmei”. În timp ce definiţia românească pune accent pe efortul ce trebuie recompensat, cea Americană precizează
24
Salariul în România că numai rezultatele se recompensează. Poate că această diferenţă de optică explică parţial şi diferenţă de dezvoltare dintre cele două ţări. În România, prin Legea 14/1991 s-a instituit principiul negocierii salariale în cadrul regiilor autonome şi a societăţilor comerciale ceea ce este desemnat în mod tradiţional prin conceptual de liberalizarea salariilor. Teoretic, singurul corectiv în aplicarea principiilor negocierii salariului constă în stabilirea salariilor prin lege ori prin alte acte normative pentru personalul din societatile bugetare, precum şi a celui din regiile autonome cu specific deosebit. De asemenea prin lege se stabileşte nivelul salariului minim pe economie, cu obiectivul de protecţie socială. Cu aceste excepţii, în prezent, salariile se stabilesc prin negociere colectivă sindicală. În Normele de aplicare a Legii nr. 19/2000, aprobate prin Ordinul ministrului muncii si solidaritatii sociale nr. 340/2001, prin care s-au detaliat elementele ce se cuprind în salariul individual brut, se arată ca acesta cuprinde: salariile de baza brute, sporurile, indemnizaţiile, sumele plătite din fondul de salarii, sumele acordate cu ocazia ieşirii la pensie, premiile anuale, drepturile în natură, alte adaosuri la salarii. Salariul de bază este partea principală a salariului total, convenită în cadrul contractului de muncă; suma precizată se acorda efectiv salariatului în anumite conditii stabilite (timpul efectiv lucrat şi rezultatele obţinute în raport cu standardale de performanţă). El se stabileste pentru fiecare salariat în funcţie de pregătire, experienţă, abilităţile şi rezultatele persoanelor, pe de o parte, şi politica salariala a firmei, formele de salarizare, importanţa, complexitatea şi răspunderea lucrătorilor ce revin postului în care este încadrat salariatul, pe de altă parte. Adaosurile şi sporurile la salariu constituie partea variabila a salariului şi se acordă numai pentru perfomanţe deosebite ale salariatului, munca prestată în conditii grele, rezultate importante pentru întreprindere, loialitate şi stabilitate în muncă (vechime). Conform legii, salariul de baza, adausurile şi sporurile sunt confidenţiale, nu pot fi comunicate, sub sancţiunea suportării rigorilor legii, altor persoane fizice sau juridice. Se consideră că un contract de muncă are un caracter confidenţial, încercându-se în acest fel protejarea întreprinderilor în competiţie pentru menţinerea salariaţilor şi evitarea situaţiilor conflictuale ce ar rezulta din întelegerea gresită, parţială sau neîntelegerea raporturilor contractuale. Salariul poate fi privit din două puncte de vedere:
25
Salariul în România - din punct de vedere al desfăşurării activităţii economice, care presupune combinarea factorilor de producţie, salariul este un cost, o componentă a costului total al bunului economic obţinut (pentru firmă); - din punct de vedere al finalităţii activităţii economice, care presupune vânzarea pe piaţă a bunurilor, salariul este venitul celor care au contribuit, prin munca depusă, la obţinerea rezultatelor (pentru salariaţi). Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se cuvine lunar dupa munca prestata şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi taxe. Având în vedere reglementarile actuale din România, întreprinderea are cheltuieli salariale efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut. În acest mod, cheltuielile salariale ale intreprinderii devin foarte mari; firma trebuie sa analizeze cu atentie daca este oportun să creeze un nou loc de munca. Întreprinderea aplică şi un sistem de premiere a salariaţilor cu ocazii deosebite si pentru rezultate deosebite. Acordarea premiilor are un efect favorabil daca se realizeaza pe baza evaluarii corecte a salariatilor si daca sumele sunt semnificative. Pe lângă sistemul de salarizare, întreprinderile mari utilizeaza un sistem flexibil de avantaje acordate salariatilor. Acestea contribuie la reducerea fluctuatiei personalului si reducerea cheltuielilor pentru angajarea si instruirea noilor salariati. Varsta, educatia, experienta in munca, satisfactia profesionala, situatia familiala, sunt factori de luat in considerare la stabilirea „pachetului” de avantaje ce va fi folosit pentru cresterea productivitatii, ridicarea calitatii produselor si construirea unui climat favorabil intreprinderii. 2.3 Salariul minim în România Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea permite angajatorilor să-l acorde unui salariat. Salariul de baza minim brut pe ţara garantat în plata, corespunzator programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează
26
Salariul în România prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economică şi culturală a fiecărei ţări. Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de baza minim brut orar pe ţară. Potrivit art. 159 alin. (3) din Codul muncii acesta este obligat sa garanteze în plata un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de baza minim brut pe ţară.
Graficul 2.2 Evoluţia salariului minim în perioada 2000-2008
600 500 400 300 200 100 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
140 100 175 280 250 310 330 540
390
Evolutia salariului m inim in pe rioada 2000-2008
Se poate observa din graficul anterior faptul că nivelul salariului minim a crescut permanent în perioada 2000-2008, acesta situându-se în prezent la nivelul de 540 RON. România este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al salariului minim, a cărui evaluare în euro arata o crestere anuala cu 18%, pana la 137 euro. Salariului minim brut pe ţară a cunoscut modificările redate în tabelul de mai jos: Tabel 2.4 - Salariul minim pe ţară în perioada 1991-2008 Anul Salariul minim Legislaţie
27
Salariul în România 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 7.000 ROL 15.215 ROL 45.000 ROL 65.000 ROL 75.000 ROL 97.000 ROL 250.000 ROL 350.000 ROL 450.000 ROL 1.000.000 ROL 1.400.000 ROL 1.750.000 ROL 2.500.000 ROL 2.800.000 ROL 3.100.000 ROL 330 RON 390 RON 540 RON HG 780/1991 HG 774/1992 HG 683/1993 HG 353/1994 HG 184/1995 HG 594/1996 HG 468/1997 HG 208/1998 HG 296/1999 HG 1166/2000 HG 231/2001 HG 1037/2001 HG 1105/2002 HG 1515/2003 HG 2356/2004 HG 1776/2005 HG 1824/2006 HG 1105/2008
Aşa cum se poate observa in tabelul de mai sus salariul minim pe economie a avut o evoluţie ascendentă în ultimii ani. Faţă de 7000 ROL în anul 1991, el a ajuns, în prezent, la 540 RON, iar în 2014 va reprezenta 50% din salariul mediu brut pe ţară. România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137 de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112 euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în Luxembourg. Începând cu 1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 lei lunar, reprezentand 3,176 lei/ora, in condiţiile realizării principalilor indicatori economici pe care este construit bugetul de stat pe anul 2008, respectiv creşterea produsului intern brut, ţinta de inflaţie, precum şi de nivelul productivităţii muncii. Salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans anul trecut, comparativ cu remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim pe economie din România a
28
Salariul în România înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali - din Uniunea Europeană, potrivit datelor Institutului European de Statistică. Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 1.000.000 lei vechi, cât era în 2000, la 540 lei noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali. Cu toate acestea, nivelul salariului minim a ajuns doar la 137 euro, unul dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Calcularea salariului minim pe economie România a aplicat modelul european privind modul de calcul al salariului minim pe economie. Astfel, el se stabileşte având ca bază de calcul salariul mediu. Până acum, salariul minim se stabilea în funcţie de inflaţie, de coşul minim de consum. Aducerea salariului minim la jumătate din salariul mediu este o cerinţă a UE, dar şi o necesitate internă. Angajaţii cu salariul minim pe economie beneficiază, indiferent dacă vrea sau nu patronul, de o majorare a salariului de pe cartea de muncă. Potrivit Hotărârii de Guvern nr 1105/2008 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 de lei lunar pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe luna în anul 2008, reprezentând 3.176 lei/oră. Prevederile referitoare la salariul de bază minim brut negociat, precum şi coeficienţii minimi de ierarhizare şi sporurile minime din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional se aplică salariaţilor ale căror salarii sunt stabilite prin negociere. Astfel, angajaţii vor fi departajaţi în funcţie de studiile pe care le au. Aceasta nu înseamnă că este de ajuns să ai o diplomă ca să ceri patronului salariu mai mare, ci să fii şi angajat pe un post pentru care sunt necesare studiile pe care le ai. Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă, coeficienţii minimi de ierarhizare, pe categorii de salariaţi sunt: 1. Muncitori
 necalificaţi şi ucenici = 1; (salariu minim 540 de lei) 29
Salariul în România  calificaţi = 1,2 (salariu minim 600 de lei) – grupele 5,6,7,8 (ex. lucrători servicii şi comerţ, lucrători din agricultură, silvicultură şi pescuit,
2. personal administrativ încadrat în funcţii pentru care condiţia de pregătire este:  liceală = 1,2 (salariu minim 650 de lei) – grupa 4 (ex. funcţionari
administrativi, de birou, contabilitate, secretari, op. calc, casieri etc)  postliceală = 1,25 (salariu minim 725 de lei) – grupa 4 dacă are studii postliceale (ex. postliceal de contabilitate primară)
3. personal de specialitate încadrat pe funcţii pentru care condiţia de pregătire este:
 şcoala de maiştri = 1,3 (salariu minim 750 de lei) – grupa 3 (ex. tehnicieni, maiştri şi asimilaţi)  studii superioare de scurtă durată = 1,5 (salariu minim 850 de lei) – grupa 1 şi 2 (colegiu, subingineri)
4. personal încadrat pentru funcţii pentru care condiţia de pregătire este cea de:
 studii superioare = 2, (salariu minim 1200 de lei) – grupa 1 şi 2 studii superioare de lungă durată (ex. ingineri, econom., jurişti, profesori etc.) Coeficienţii de salarizare se aplică la salariul minim negociat pe societate (care nu poate fi mai mic de 540 de lei). Pentru o încadrare corectă, se va solicita nivelul studiilor solicitat la ocuparea postului. Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază. Sporurile minime ce se acordă în condiţiile contractului colectiv de muncă sunt:  pentru condiţii de muncă grele, periculoase sau penibile – 10%.  pentru condiţii nocive de muncă – 10%.  pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de 100% din salariul de bază.  pentru vechime în muncă minimum 5% pentru trei ani vechime şi maximum 25 % la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază.
 pentru lucrul in timpul noptii, 25% din salariul de baza;  pentru exercitarea si a unei alte functii se poate acorda un spor de pana la 50% din salariul
de baza al functiei inlocuite; cazurile in care se aplica aceasta prevedere si cuantumul se
30
Salariul în România vor stabili prin negocieri la contractele colective de munca la nivel de ramura, grupuri de unitati sau unitati. Sporurile nu se includ in salariul de baza si nu se mai acorda dupa normalizarea conditiilor de munca. Prin contractul colectiv de munca la nivel de ramura, grupuri de unitati si unitati pot fi negociate si alte categorii de sporuri (spor de izolare, spor pentru folosirea unei limbi straine, daca aceasta nu este cuprinsa in obligatiile postului etc.). Adaosurile la salariul de baza sunt: a) adaosul de acord; b) premiile acordate din fondul de premiere, calculate intr-o proportie de minimum 1,5% din fondul de salarii realizat lunar si cumulat; c) alte adaosuri convenite la nivelul unitatilor si institutiilor. Alte venituri sunt: a) cota-parte din profit ce se repartizeaza salariatilor, care este de pana la 10% in cazul societatilor comerciale si de pana la 5% in cazul regiilor autonome; b) tichetele de masa, tichetele cadou, tichetele de cresa si alte instrumente similare acordate conform prevederilor legale si intelegerii partilor. Conditiile de diferentiere, diminuare sau anulare a participarii la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum si perioada pentru care se acorda cota de profit salariatilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate si, dupa caz, institutie. 2.4 Salariul mediu in România Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat. În tabelele urmatoare, se poate observa evoluţia atât a salariului mediu net, cât si a celui brut, începand cu anul 1991 până în prezent. Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu pe economie înregistrand o creştere continua, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON pentru cel brut, si 1327 pentru cel net, conform Institutului National de Statistica (luna octombrie 2008).
31
Salariul în România Deşi nivelul salariului mediu nu este unul ridicat, comparativ cu celelalte ţări membre UE, acesta a inregistrat o crestere continua, sustinuta şi de creşterea economică. Romania a trecut în anul 1990 de la economia centralizată la economia de piaţă, deschizand astfel calea către progres, privatizare şi noi investitii, desprinzându-se de monopolul statal ce caracteriza economia romaneasca inainte de ’89. Toate acestea au dus la dezvoltarea economică a României, la cresteri salariale si a nivelului de trai. Aceste aspecte se pot observa si in tabelele ce urmeaza, salariile medii fiind in continuă creştere.
32
Salariul în România Tabel 2.5 Castigul salarial mediu brut in perioada 1991-2008
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005*) 2006*) 2007*) 2008*)
4.769 16.241 35.241 131.763 221.542 332.480 531.226 1.102.461 1.569.563 2.263.212 3.621.665 5.144.789 6.520.266 8.006.308 951 1100 1232 1637
4.686 15.897 36.993 135.944 225.337 322.808 596.267 1.087.824 1.583.518 2.276.621 3.411.998 4.778.519 6.054.129 7.483.952 875 1017 1264 1543
5.286 19.373 47.139 144.802 237.595 341.708 668.518 1.197.075 1.768.944 2.488.562 3.717.275 5.091.065 6.338.861 8.065.813 920 1101 1364 1623
7.605 19.704 48.749 163.283 261.530 397.781 795.296 1.334.427 1.864.722 2.838.364 4.321.748 5.585.360 6.885.534 8.292.765 973 1120 1387 1751
9.331 22.258 65.136 162.842 260.567 384.590 754.570 1.263.956 1.835.505 2.676.061 4.174.679 5.329.069 6.521.441 8.008.210 942 1109 1361 1704
9.739 24.462 75.493 169.322 268.096 386.425 774.559 1.322.476 1.910.834 2.789.047 4.280.633 5.327.130 6.476.157 8.035.915 944 1112 1377 1738
10.247 25.223 85.791 185.453 286.008 442.991 835.061 1.402.909 2.020.178 2.848.694 4.436.326 5.498.528 6.721.855 8.125.709 957 1122 1402 1769
10.218 25.026 95.936 201.440 301.451 456.841 871.591 1.402.317 2.035.698 2.908.669 4.449.518 5.469.586 6.647.856 8.101.024 963 1122 1395 1728
11.421 29.415 95.730 200.572 297.092 453.856 933.952 1.433.103 2.040.725 2.989.839 4.424.024 5.404.070 6.763.882 8.214.078 965 1148 1411 1751
12.215 30.479 102.550 206.849 314.003 500.012 1.046.691 1.476.637 2.080.923 3.115.128 4.534.130 5.570.795 6.873.680 8.392.766 974 1155 1471 1795
13.423 36.152 119.666 216.546 328.034 509.114 1.083.994 1.506.330 2.222.369 3.349.611 4.719.732 5.704.674 7.021.231 8.677.841 1017 1213 1522 1844
14.771 41.430 131.742 261.516 374.183 590.717 1.265.671 1.756.071 2.559.796 3.975.929 5.299.736 6.521.579 8.068.932 9.733.512 1121 1481 1730
Lei/ salariat *RON
Sursa: www.insse.ro
33
Salariul în România Tabel 2.6 Castigul salarial mediu net in perioada 1991-2008
Ianuarie Februarie Martie Aprilie Mai Iunie Iulie August Septembrie Octombrie Noiembrie Decembrie
1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005*) 2006*) 2007*) 2008*)
lei/salariat
*)
4.038 13.005 27.763 101.795 170.885 256.563 396.892 884.424 1.240.941 1.725.994 2.738.029 3.671.588 4.730.761 5.771.049 723 826 918 1200
3.978 12.717 29.162 106.378 173.758 248.880 456.305 878.620 1.294.259 1.748.052 2.596.213 3.464.365 4.451.835 5.477.573 674 767 941 1134
4.110 15.287 37.146 112.603 182.803 262.237 507.026 954.305 1.411.363 1.906.989 2.819.240 3.666.430 4.637.693 5.857.482 708 828 1013 1192
6.213 15.677 38.319 126.194 199.030 301.558 591.867 1.045.498 1.479.672 2.135.867 3.025.138 3.965.851 4.955.273 5.969.555 743 839 1027 1282
7.550 17.709 51.034 126.464 199.702 293.508 567.647 999.233 1.460.453 2.029.622 2.915.299 3.795.431 4.729.313 5.801.110 720 833 1012 1248
7.787 19.426 58.917 131.134 205.080 294.148 580.978 1.040.621 1.513.514 2.103.644 2.981.495 3.806.409 4.705.891 5.828.978 722 835 1023 1273
8.263 19.989 67.047 142.657 218.535 333.797 621.728 1.098.549 1.603.869 2.171.977 3.123.279 3.919.380 4.863.801 5.883.194 730 842 1040 1308
8.239 19.804 75.032 153.883 230.338 343.090 650.641 1.122.880 1.624.183 2.220.361 3.135.210 3.898.408 4.807.983 5.858.704 734 841 1030 1277
9.174 23.306 74.723 153.486 229.543 341.361 710.242 1.139.952 1.629.938 2.272.967 3.124.899 3.854.969 4.881.658 5.944.324 736 860 1040 1296
9.824 24.080 79.732 160.483 242.612 374.633 797.194 1.170.924 1.656.981 2.357.201 3.210.425 3.967.454 4.957.108 6.071.211 742 866 1084 1327
10.773 28.456 93.020 167.745 252.217 380.375 820.842 1.191.510 1.751.585 2.497.493 3.314.260 4.038.159 5.037.861 6.245.148 774 908 1121 1361
11.824 32.612 101.331 198.530 282.995 433.692 940.495 1.360.261 1.990.080 2.911.570 3.659.686 4.525.696 5.658.065 6.875.094 848 1099 1266
Sursa: http://www.insse.ro
RON
34
Salariul în România În ceea ce priveşte salariul mediu pe economie, se poate constata faptul că acesta a avut o traiectorie ascendentă pe parcursul celor 17 ani. Deşi aproape în fiecare an acesta a înregistrat creşteri deosebite, se remarcă în special anii 1993 şi 1997, când nivelul salariului mediu din decembrie aproape s-a triplat faţă de cel de la inceputul anului. Un alt aspect ce trebuie remarcat este faptul că, în general, în luna februarie, salariu mediu se diminuează uşor. Acest fapt se datoreaza faptului că luna februarie este luna cea mai scurta din an, astfel influentând în mod direct angajaţii plătiţi cu ora. Începând cu anul 2005, o data cu introducerea cotei unice de impozitare de 16%, salariu mediu nu mai înregistrează aceeaşi ascensiune, creşterea ridicându-se la circa 50% în 4 ani. Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă, puterea de cumparare a monedei naţionale a înregistrat o creştere datoarată în principal stabilizării cursului valutar în raport cu euro si dolar. Din graficul urmator se poate observa creşterea salariala în perioada 2000-2008. Grafic 2.3 – Creşterea salarială în perioada 2000-2008
2000 1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0
1716 1409 1150 826 428 545 674 966
288
Evolu salariu i m iu b t ţia lu ed ru
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008
Dinamica salariului mediului brut in perioada 2000-2008 reflecta cresterea economica din aceasta perioada. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1630 lei in 2008. La nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu toate acestea Romania mai are mult pana la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la tarile dezvoltate din UE. Proiectiile Ministerului Economiei si Finantelor pe urmatorii 12 ani arata ca salariul mediu brut din Romania ar putea ajunge in 2020 intre 1.200 si 1.500 de euro.
35
Salariul în România În ceea ce priveşte evoluţia recentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 24,4%, în intervalul iunie 2007-iunie 2008, până la 1.273 lei (348 euro), pe fondul majorării salariilor din industrie şi din servicii, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS). În comparaţie cu luna mai, salariul mediu net, a crescut cu 2% (25 lei). Câştigul salarial mediu brut a fost în iunie de 1.738 lei (475 euro), cu 2% mai mare decât în luna precedentă. În sectorul industrial, ritmul anual de creştere a salariilor a fost semnificativ peste cel al productivităţii muncii, de 9,7% în primele 5 luni ale acestui an. Banca Centrală a avertizat, în numeroase rânduri, că menţinerea unui ritm de creştere a veniturilor salariale peste avansul productivităţii muncii creează dezechilibre în economie şi pune presiune pe inflaţie. Ţinând cont de inflaţie, salariul mediu net s-a majorat cu 14,5% în iunie 2008 faţă de a şasea lună a anului trecut. În iunie, cele mai mari câştiguri nete s-au înregistrat în sectoarele de intermedieri financiare, iar cele mai mici în prelucrarea lemnului şi a produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobilei. În iunie 2008 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial faţă de luna precedentă, ca urmare a acordării de prime (inclusiv prime de vacanţă pentru funcţionarii publici şi prime de stabilitate pentru personalul contractual din unităţile sanitare publice) şi a realizărilor de producţii mai mari. Prin urmare, în activităţile poştă şi telecomunicaţii, silvicultură, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă, industria de prelucrare a ţiţeiului, cocsificarea cărbunelui şi tratarea combustibililor nucleari, salariile au sporit cu 11% până la 15%. Creşteri salariale cuprinse între 5 şi 8% au fost consemnate în domeniile sănătate şi asistenţă socială, administraţie publică, fabricarea substanţelor şi produselor chimice, poştă şi curierat. Alte sectoare de activitate în care angajaţii au beneficiat de majorări ale salariului mediu net au fost: tăbăcirea şi finisarea pieilor, fabricarea produselor textile, învăţământ, industria construcţiilor metalice, unde s-au obţinut creşteri între 3% şi 5%. Cele mai importante deprecieri ale câştigului mediu net au fost înregistrate în activitatea de intermedieri financiare, de 11,4%. Alte scăderi, cuprinse între 2% şi 10%, s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun, cauciuc şi mase plastice, hoteluri şi restaurante, precum şi în industria minieră şi metalurgică, transporturi aeriene, industria de mijloace ale tehnicii de calcul şi de birou. În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de-al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie).
36
Salariul în România Acestea influenţează majorările sau deprecierile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an. În ceea ce priveşte caştigurile salariale medii pe ramuri economice, din tabelul urmator se pot sesiza diferentele dintre salariul mediu in diferite regiuni ale tarii, cat si diferentele considerabile dintre salariu mediu acordat barbatilor si cel acordat femeilor. Tabel 2.7 Câştigul salarial mediu brut şi net , pe regiuni de dezvoltare, judeţe şi sexe, la sfârşitul anului 2006
Regiunea de dezvoltare / judetul Brut Total
1. Nord –Est Bacau Botosani Iasi Neamt Suceava Vaslui 2. Sud - Est Brăila Buzău Constanţa Galaţi Tulcea Vrancea 3. Sud – Muntenia Arges Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman 4. Sud - Vest Oltenia Dolj Gorj Mehedinţi Olt Vâlcea 5. Vest Arad Caraş-Severin Hunedoara Timiş
Total Net 866
765 845 715 792 710 726 717 817 730 724 914 834 763 768 835 882 681 860 763 735 889 760 853 855 965 876 804 768 816 790 732 813 858
Brut 1222
1034 1127 944 1127 941 944 938 1159 1013 1029 1299 1166 1103 1041 1181 1259 910 1281 1058 958 1248 1098 1237 1197 1479 1250 1182 1077 1165 1123 1002 1176 1235
Barbati Net 922
783 857 713 849 706 723 717 878 781 788 975 887 828 789 898 952 693 975 800 736 950 839 930 897 1105 951 890 815 884 847 772 896 933
Brut 1062
983 1099 941 967 960 949 929 980 880 862 1098 1004 901 997 1001 1059 864 974 952 959 066 866 1002 1081 998 1021 923 942 977 964 885 936 1033
Femei Net 803
746 831 716 733 713 730 717 744 680 659 827 759 695 750 764 806 667 743 719 734 815 666 756 805 755 782 699 716 744 734 684 718 781
1146
1009 1114 942 1049 950 946 933 1078 945 947 1217 1099 1005 1017 1097 1163 888 1129 1009 958 1166 993 1132 1145 1286 1149 1066 1013 1074 1043 949 1065 1136
1.
37
6. Nord - Vest Bihor Bistriţa-Năsău Cluj Maramureş Satu Mare Sălaj 7. Centru Alba Braşov Covasna Harghita Mureş Sibiu 8. Bucureşti - Ilfov Ilfov Municipiul Bucureşti 1017 912 945 1197 910 1003 1013 1022 992 1076 846 917 1029 1095 1523 1355 1541 777 692 727 905 702 778 781 779 756 815 656 704 784 834 1129 1012 1142 1094 1020 1011 1271 941 1052 1107 1074 1047 1117 813 936 1108 1186 1605 1539 1612 832 771 778 960 723 811 850 817 796 844 630 719 846 899 1192 1145 1197 938 808 877 1113 877 951 925 966 933 1033 882 897 945 997 1429 1150 1460 719 616 674 844 680 742 715 738 715 784 684 690 719 763 1058 863 1079
Sursa: Cercetarea statistică privind costul forţei de muncă în anul 2006
Asa cum se poate observa, salariul creste direct proportional cu nivelul de dezvoltare al fiecarei regiuni. Astfel, salariul mediu al celor din zona Bucureşti-Ilfov este cu 60% mai mare decât al angajaţilor din nord-estul şi sud-estul ţării. Angajaţii din companiile private din Bucureşti şi Ilfov au un salariu mediu brut lunar de 1723 ron, cu 60% mai mult decât salariaţii din companiile care au operaţiuni în nord-estul ţării şi cu 30% peste cei din regiunea de sud-vest, care sunt următorii clasaţi în topul câştigurilor la nivel de ţară, cu un salariu lunar brut de 1332 ron. Cele mai mici câştiguri le au angajaţii din nord-estul ţării - Botoşani, Piatra-Neamţ, Suceava, Vaslui - cu un salariu mediu brut lunar 1209 ron, urmaţi de cei din regiunea de nord-vest cu un salariu mediu brut lunar de 1287 ron. Harta salarială la nivel de ţară reflectă investiţiile realizate în fiecare zonă. Nivelul salarial este dat de nivelul investiţiilor, de prezenţa companiilor mari în zonă. Faptul ca exista diferente regionale in ceea ce priveste salariul mediu nu reprezinta un caz singular pentru Romania, in unele cazuri, diferentele de salariu intre regiuni fiind cu mult mai mari. Acest fapt este datorat in principal gradului de dezvoltare economica a regiunii in sine, precum si a ramurii economice preponderente in zona respectiva. De exemplu, zonele puternic industrializate sunt favorizate salarial fata de zonele predominant agricole.
38
Tabel 2.8 Câştigul salarial nominal mediu brut şi net lunar, pe activităţi ale economiei naţionale la nivelul de secţiune CAEN şi pe sexe, la sfârşitul anului 2007
Activitatea Total Agricultură, silvicultură Pescuit şi piscicultură Industrie Industrie extractivă Industrie prelucrătoare Energie electrică, termică, gaze şi apă Construcţii Comerţ Hoteluri şi restaurnte Transport, depozitare şi comunicaţii Intermedieri financiare Tranzacţii imobiliare Administraţie publică şi apărare Învăţământ Sănătate şi asistenţă socială Alte activităţi
Total Brut Net 1246 966 905 722 746 1179 1824 1050 1701 1036 962 793 1530 3178 1202 2212 1443 1185 1085 605 925 1616 831 1448 810 751 634 1163 2360 931 1675 1167 923 843
Bărbaţi Brut 1322 911 735 1352 2145 1187 1932 1031 1102 867 1564 3681 1160 2225 1516 1364 1143 Net 1022 727 597 1051 1636 930 1470 807 851 688 1195 2736 902 1693 1297 1059 888
Femei Brut Net 1182 903 888 707 805 968 1804 907 1811 1066 837 749 1412 2946 1277 2203 1363 1136 1020 642 772 1508 728 1386 830 662 601 1085 2186 981 1662 1106 885 793
Sursa: Institutul Naţional de Statistică
Din datele furnizate de Institutul Naţional de Statistică, rezultă că trei sferturi dintre angajaţii sectoarelor invăţământ, sănătate şi asistentă socială sunt femei. O pondere la fel de mare o ocupă femeile în domenii precum alimentaţie publică, industrie hotelieră, comerţ sau intermedieri financiare, unde reprezintă cel putin jumatate din personal. Angajaţii bărbaţi domină în industria extractivă, energie electrica şi termică, transport, construcţii, comunicaţii, administraţie publică şi apărare.În ciuda acestei diferenţe clare între domeniile de lucru, femeile sunt discriminate începând cu sectorul în care se angajează.
39
Salariul în România După cum se poate observa în tabelul de mai sus salariile de încadrare în domeniile în care femeile sunt majoritare sunt cu până la 13% mai mici decat în sectoarele unde angajaţi majoritari sunt bărbaţi. Astfel, in timp ce, in invatamant, sanatate si asistenta sociala, sectoare dominate de femei, salariile medii nete se incadreaza intre 1443 şi 1167 de lei, in industria extractiva sau in energie, lefurile medii nete primite de angajati, in majoritate barbati sunt de 1.824 lei, respectiv 1.636 de lei. Deşi este interzisă prin lege, discriminarea salarială există, atât în România, cât şi în Europa. Femeile din Uniunea Europeana sunt plătite cu 15% mai putin decât bărbaţii, în funcţie de salariile brute medii orare, iar dupa anul 1995 decalajul s-a redus cu numai două puncte procentuale, dovedind menţinerea discriminarii sexuale, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Printre motivele menţionate de raportul Comisiei se numară îngrijirea copiilor, politica unor companii de a nu angaja femei pentru anumite poziţii, precum şi existenţa unui aşa-numit "plafon de sticla" în privinţa promovării femeilor. Femeile din Romania castiga cu 10% la suta mai putin decat barbatii, specialisti in resurse umane fiind de parere ca motivul ar fi incapacitatea de a negocia cu angajatorul. Anul trecut, cu un salariu brut de 1.312 lei lunar, femeile au castigat in medie cu 156 lei (echivalentul a 40 de euro) mai putin decat barbatii, care au avut un venit lunar brut de 1.468 lei, a anuntat Institutul National de Statistica. In majoritatea activitatilor economice, barbatii au fost mai bine platiti decat femeile. Cele mai mari diferente au fost in industria prelucratoare, sanatate si asistenta sociala, domenii in care salariile barbatilor au fost cu pana la 31% mai mari decat ale femeilor. Principalele motive pentru care femeile sunt platite mai slab decat barbatii ar putea fi parerile preconcepute ale angajatorului fata de femei, pe care le considera forta de munca inferioara si/sau previziunile angajatorului referitoare la productivitatea probabila a candidatului femeie, intrucat prestanta acesteia ar putea fi intrerupta de casatorie, nasterea si ingrijirea copiilor. 2.5 Impozitarea salariala « Impozitele reprezinta in zilele noastre obligatii pecuniare, pretinse, in temeiul legii, de catre autoritatea publica, de la persoane fizice si juridice, in raport cu capacitatea contributiva a acestora, preluate la bugetul statului in mod silit si fara contraprestatie imediata si folosite de
40
Salariul în România catre acesta ca resurse pentru acoperirea cheltuielilor publice si ca instrumente de influentare a comportamentului platitorilor, astfel incat interesele acestora sa fie armonizate cu interesul public. » Impozitul este o contributie obligatorie, neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice. Impozitul pe venit este acel impozit la care platitorul (una si acceesi persoana cu suportatorul) este persoana fizica sau juridica care realizeaza venit si este totodata una din cele mai importante surse de venituri ale bugetului de stat, izvorul principal al formarii venitului bugetului de stat si al finantarii cheltuielilor publice. Din punct de vedere al optiunilor fiscalitatii, impozitul pe venit este o optiune economica, fiind o prelevare obligatorie asupra venitului, acest venit cunoscand mai multe forme economice. Venitul intra in patrimoniul contribuabilului, asadar impunerea asupra acestuia este o impunere la sursa. In Art. 39 al Codului Fiscal se precizeaza categoriile de contribuabili supusi impozitului pe venit persoanele fizice rezidente, persoanele fizice nerezidente care desfasoara o activitate independenta prin intermediul unui sediu permanent in Romania, persoanele fizice nerezidente care desfasoara activitati dependente in Romania, persoanele fizice nerezidente care obtin alte venituri prevazute la Art.89 Cod Fiscal. Impozitul pe venit, se aplică urmatoarelor venituri:
a)
în cazul persoanelor fizice rezidente române, cu domiciliul în România, veniturilor în cazul persoanelor fizice rezidente, altele decât cele prevazute la lit. a), numai
obţinute din orice sursa, atât din România, cât şi din afara României;
b)
veniturilor obtinute din Romania, care sunt impuse la nivelul fiecarei surse din categoriile de venituri prevazute la art. 41din Codul Fiscal;
c)
în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate independenta
prin intermediul unui sediu permanent in Romania, venitului net atribuibil sediului permanent;
d)
în cazul persoanelor fizice nerezidente, care desfasoara activitate dependentă în
România, venitului salarial net din aceasta activitate dependenta;
41
e)
în cazul persoanelor fizice nerezidente, care obtin veniturile prevazute la art. 39 lit.
d), venitului determinat conform regulilor prevazute , ce corespund categoriei respective de venit. Venituri neimpozabile În înţelesul impozitului pe venit, următoarele venituri nu sunt impozabile:
a) ajutoarele, indemnizatiile şi alte forme de sprijin cu destinaţie specială, acordate din
bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale si din alte fonduri publice, precum si cele de aceeasi natura primite de la alte persoane, cu exceptia indemnizatiilor pentru incapacitate temporara de munca. Nu sunt venituri impozabile indemnizatiile pentru: risc maternal, maternitate, cresterea copilului si ingrijirea copilului bolnav, potrivit legii; b) sumele incasate din asigurari de orice fel reprezentand despagubiri, sume asigurate, precum si orice alte drepturi, cu exceptia castigurilor primite de la societatile de asigurari ca urmare a contractului de asigurare incheiat intre parti, cu ocazia tragerilor de amortizare. Nu sunt venituri impozabile despagubirile in bani sau in natura primite de catre o persoana fizica ca urmare a unui prejudiciu material suferit de aceasta, inclusiv despagubirile reprezentand daunele morale; c) sumele primite drept despagubiri pentru pagube suportate ca urmare a calamitatilor naturale, precum si pentru cazurile de invaliditate sau deces, conform legii;
d) pensiile pentru invalizii de razboi, orfanii, vaduvele/vaduvii de razboi, sumele fixe pentru îngrijirea pensionarilor care au fost încadrati în gradul I de invaliditate, precum si pensiile, altele decat pensiile platite din fonduri constituite prin contributii obligatorii la un sistem de asigurari sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative si cele finantate de la bugetul de stat;
e) contravaloarea cupoanelor ce reprezinta bonuri de valoare care se acorda cu titlu gratuit persoanelor fizice conform dispozitiilor legale in vigoare; f) sumele sau bunurile primite sub forma de sponsorizare sau mecenat;
g) veniturile primite ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra bunurilor
imobile si mobile din patrimoniul personal, altele decat castigurile din transferul titlurilor de valoare;
h) drepturile în bani şi în natura primite de militarii in termen, militarii cu termen redus,
studentii si elevii unitatilor de invatamant din sectorul de aparare nationala, ordine publica si
42
Salariul în România siguranta nationala si persoanele civile, precum si cele ale gradatilor si soldatilor concentrati sau mobilizati; i) bursele primite de persoanele care urmeaza orice forma de scolarizare sau perfectionare in cadru institutionalizat;
j) sumele sau bunurile primite cu titlu de mostenire ori donatie. Pentru proprietatile
imobiliare, in cazul mostenirilor si donatiilor se aplica reglementarile prevazute la art. 771 alin. (2) si (3); k) veniturile din agricultura si silvicultura, cu exceptia celor prevazute la art. 71; l) veniturile primite de membrii misiunilor diplomatice si ai posturilor consulare pentru activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, in conditii de reciprocitate, in virtutea regulilor generale ale dreptului international sau a prevederilor unor acorduri speciale la care Romania este parte; m) veniturile nete in valuta primite de membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare si institutelor culturale ale Romaniei amplasate in strainatate, in conformitate cu legislatia in vigoare; n) veniturile primite de oficialii organismelor si organizatiilor internationale din activitatile desfasurate in Romania in calitatea lor oficiala, cu conditia ca pozitia acestora, de oficial, sa fie confirmata de Ministerul Afacerilor Externe; o) veniturile primite de cetateni straini pentru activitatea de consultanta desfasurata in Romania, in conformitate cu acordurile de finantare nerambursabila incheiate de Romania cu alte state, cu organisme internationale si organizatii neguvernamentale; p) veniturile primite de cetateni straini pentru activitati desfasurate in Romania, in calitate de corespondenti de presa, cu conditia reciprocitatii acordate cetatenilor romani pentru venituri din astfel de activitati si cu conditia ca pozitia acestor persoane sa fie confirmata de Ministerul Afacerilor Externe; q) sumele reprezentand diferenta de dobanda subventionata pentru creditele primite in conformitate cu legislatia in vigoare; r) subventiile primite pentru achizitionarea de bunuri, daca subventiile sunt acordate in conformitate cu legislatia in vigoare; s) veniturile reprezentand avantaje in bani si/sau in natura primite de persoanele cu handicap, veteranii de razboi, invalizii si vaduvele de razboi, accidentatii de razboi in afara
43
Salariul în România serviciului ordonat, persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, cele deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, urmasii eroilormartiri, ranitilor, luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, precum si persoanele persecutate din motive etnice de regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945; t) premiile obtinute de sportivii medaliati la campionatele mondiale, europene si la jocurile olimpice. Nu sunt venituri impozabile premiile, primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti in legislatia in materie, in vederea realizarii obiectivelor de inalta performanta: clasarea pe podiumul de premiere la campionatele europene, campionatele mondiale si jocurile olimpice, precum si calificarea si participarea la turneele finale ale campionatelor mondiale si europene, prima grupa valorica, precum si la jocurile olimpice, in cazul jocurilor sportive. Nu sunt venituri impozabile primele si indemnizatiile sportive acordate sportivilor, antrenorilor, tehnicienilor si altor specialisti, prevazuti de legislatia in materie, in vederea pregatirii si participarii la competitiile internationale oficiale ale loturilor reprezentative ale Romaniei; u) premiile si alte drepturi sub forma de cazare, masa, transport si altele asemenea, obtinute de elevi si studenti in cadrul competitiilor interne si internationale, inclusiv elevi si studenti nerezidenti in cadrul competitiilor desfasurate in Romania; v) prima de stat acordata in conformitate cu prevederile Legii nr. 541/2002 privind economisirea si creditarea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, cu modificarile si completarile ulterioare; x) alte venituri care nu sunt impozabile, asa cum sunt precizate la fiecare categorie de venit. Cota de impozit este de 16% si se aplica asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din fiecare categorie pentru determinarea impozitului pe veniturile din: activitati independente; salarii; cedarea folosintei bunurilor; investitii; pensii; activitati agricole; premii; alte surse. Perioada impozabila este anul fiscal care corespunde anului calendaristic. (este inferioara anului calendaristic, in situatia in care decesul contribuabilului survine in cursul anului). Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfasoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statul special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor
44
Salariul în România ori de forma sub care ele se acorda, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă. Venitul din salarii, conform Art.41 din Codul Fiscal, face parte din categoriile de venituri supuse impozitarii. Beneficiarii acestor venituri din salarii datoreaza un impozit lunar care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri. În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor: a) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii; b) indemnizatiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop lucrativ; c) drepturile de solda lunara, indemnizatiile, primele, premiile, sporurile si alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii; d) indemnizatia lunara brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societati nationale, societati comerciale la care statul sau o autoritate a administratiei publice locale este actionar majoritar, precum si la regiile autonome; e) sumele primite de membrii fondatori ai societatilor comerciale constituite prin subscriptie publica; f) sumele primite de reprezentantii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, în comitetul de direcţie şi în comisia de cenzori; g) sumele primite de reprezentantii în organisme tripărtite, potrivit legii; h) indemnizatia lunara a asociatului unic, la nivelul valorii inscrise in declaratia de asigurari sociale; i) sumele acordate de organizatii nonprofit si de alte entitati neplatitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatia primita pe perioada delegarii si detasarii in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul serviciului, pentru salariatii din institutiile publice; j) indemnizatia administratorilor, precum si suma din profitul net cuvenite administratorilor societatilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generala a actionarilor; k) orice alte sume sau avantaje de natura salariala ori asimilate salariilor.
45
Salariul în România Urmatoarele sume nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile, in intelesul impozitului pe venit: ajutoarele de inmormantare, ajutoarele pentru pierderi produse in gospodariile proprii ca urmare a calamitatilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave si incurabile, ajutoarele pentru nastere, veniturile reprezentand cadouri pentru copiii minori ai salariatilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la si de la locul de munca al salariatului, costul prestatiilor pentru tratament si odihna, inclusiv transportul pentru salariatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariatii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevazut in contractul de munca. Cadourile oferite de angajatori in beneficiul copiilor minori ai angajatilor, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, in masura in care valoarea cadoului oferit fiecarei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 200 RON. Cota de impozit pentru determinarea impozitului pe veniturile din activitati independente, salarii, cedarea folosintei bunurilor, pensii,activitati agricole, premii, alte surse este de 16% aplicata asupra venitului impozabil corespunzator fiecarei surse din categoria respectiva. Determinarea impozitului pe venitul din salarii Art. 57.Cod fiscal (1) Beneficiarii de venituri din salarii datoreaza un impozit lunar, final, care se calculeaza si se retine la sursa de catre platitorii de venituri. (2) Impozitul lunar prevazut la alin. (1) se determina astfel: a) la locul unde se afla functia de baza, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul net din salarii, calculat prin deducerea din venitul brut a contributiilor obligatorii aferente unei luni, si urmatoarele: - deducerea personala acordata pentru luna respectiva; - cotizatia sindicala platita in luna respectiva; - contributiile la fondurile de pensii facultative, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei a 200 euro;
46
Salariul în România b) pentru veniturile obtinute in celelalte cazuri, prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei de calcul determinate ca diferenta intre venitul brut si contributiile obligatorii pe fiecare loc de realizare a acestora; (2.1) In cazul veniturilor din salarii si/sau al diferentelor de venituri din salarii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculeaza si se retine la data efectuarii platii, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare privind veniturile realizate in afara functiei de baza la data platii, si se vireaza pana la data de 25 a lunii urmatoare celei in care s-au platit. (3) Platitorul este obligat sa determine valoarea totala a impozitului anual pe veniturile din salarii, pentru fiecare contribuabil. (4) Contribuabilii pot dispune asupra destinatiei unei sume reprezentand pana la 2% din impozitul stabilit la alin. (3), pentru sustinerea entitatilor nonprofit care se infiinteaza si functioneaza in conditiile legii, unitatilor de cult, precum si pentru acordarea de burse private, conform legii. (5) Obligatia calcularii, retinerii si virarii acestei sume prevazute la alin. (4) revine organului fiscal competent. (6) Procedura de aplicare a prevederilor alin. (4) si (5) se stabileste prin ordin al ministrului finantelor publice. Formula generala a calculului impozitului pe salarii este :
(Venitul brut – Contributii – Deduceri de baza – Deduceri suplimentare)x 16%
Contribuţii sociale De la data de 1 decembrie 2008 au intrat in vigoare noile cote de contribuţii aferente salariilor, asa cum au fost aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2008, nr 387/2007 precum şi prin Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr 388/2007,astfel: Contribuţia angajatorului a asigurările sociale este: 1. pentru condiţii normale de muncă : 27,5 % 2. pentru condiţii deosebite de muncă : 32,5 % 3. pentru condiţii speciale de muncă : 37,5 % Contribuţia angajatului la asigurările sociale se menţine la 9,5 %, iar contribuţia angajatorului la fondul de şomaj este de 0,5 %. Contribuţia angajatului la fondul de şomaj rămâne 0,5 %. Contribuţia la bugetul de şomaj datorată de către persoanele asigurate în baza contractului
47
Salariul în România de asigurare este de 1%. Contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate vor fi urmatoarele: contribuţia angajatorului : 5,2 %, contribuţia angajatului se menţine la 5,5 %. Contribuţia pentru concedii şi indemnizatii se menţinela 0,85 %, iar contribuţia datorată de angajatori la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale se menţine si ea la 0,25 %. Cota de contribuţii la asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se stabilesc în funcţie de clasa de risc, în cote cuprinse între 0,4 % - 2%
48
CAPITOLUL 3: Salarizarea din România în comparaţie cu cea a altor state membre UE 3.1 Salariul minim în Uniunea Europeană Conform datelor prezentate de Eurostat, desi majoritatea ţărilor membre UE au introdus salariul minim garantat, diferenţele dintre nivelul acestuia sunt enorme. Salariul net minim lunar stabilit prin lege în România este, în 2008, de 137 euro (500 lei), fapt ce plasează statul român pe penultima poziţie în cadrul Uniunii Europene (UE) în funcţie de nivelul câştigului minim reglementat, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu toate acestea, salariul minim legal a crescut în Romania de aproape cinci ori din 2000 până în 2008, de la 35 euro pe lună (100 lei vechi) până la 137 euro pe luna (500 lei). Biroul european de statistică a precizat că, din cele 27 de state membre ale UE, doar 20 aveau in luna iulie 2008 legislatii nationale privitoare la nivelul salariului minim. Sumele variaza foarte mult in cadrul blocului comunitar, cea mai mica valoarea a acestuia fiind stabilita in Bulgaria, la 112 euro, iar cea mai mare in Luxemburg, la 1.610 euro.
49
Asa cum se poate observa din graficul 3.1 diferentele dintre salariul minim în cadrul blocului comunitar sunt semnificative. Astfel, conform datelor publicate de Biroul de Statistică al Comunităţilor Europene, Eurostat, ţările UE ce folosesc salariul minim garantat pot fi împartite în trei categorii, în funcţie de nivelul lui: prima categorie include 9 ţări ale căror salarii minime sunt cele mai scăzute din Comunitatea Europeană, situându-se între 100 şi 350 EUR: Bulgaria, România, Letonia, Lituania, Slovacia, Estonia, Ungaria, Cehia şi Polonia. A doua categorie include ţări al căror salariu minim reglementat este cuprins între 500 şi 700 EUR: Portugalia, Slovenia, Malta, Spania şi Grecia. Cea de-a treia categorie include 6 ţări din blocul comunitar al căror salariu minim pe economie atinge sau depăşeşte nivelul de 1.150 EUR. Acestea sunt: Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Irlanda şi Luxemburg. Ca şi comparaţie, în Turcia, ţară ce speră să adere la UE, salariul minim atinge nivelul de 333EUR, în timp ce în SUA, nivelul salariului minim reglementat este de 652EUR.
50
Grafic 3.1 - Salariu minim în Europa
1800 1600
CAT GO IA III E R
1400 1200 1000 800 600 400 200 0
CAT GO IA II E R
CAT GO IA I E R
B R G O LV
LT
S K
E HU CZ PL E
PT
S I
MT E L
E UK F B S R E
NL
IE
LU T R
US
E / luna 112 137 228 232 267 278 285 329 334 497 567 612 681 700 114813211336135714621610333 652 UR
Sursa: Eurostat
Totusi, potrivit Eurostat, romanii au cea mai scazuta putere de cumparare, în timp ce luxemburghezii pot cumpăra cel mai mult cu salariul lor minim. În Spania, salariul minim lunar stabilit prin lege este de 700 euro, iar in Marea Britanie, acesta se cifrează la aproape 1.150 euro. Alte state membre, unde lucrează în prezent numeroşi români, precum Italia şi Germania, nu au reglementări privind câstigul minim lunar. Astfel, privind din punct de vedere al puterii de cumpărare, tabelul se modifica uşor, România situându-se pe ultimul loc în clasament.
51
Grafic 3.2 - Indicele puterii de cumpărare
1800 1600 1400 1200 1000 800 600 400 200 0
R B O G LV S K LT E E HU CZ PL PT S I E S E L MT IE UK F R B N E L LU T R US Ca oriaI teg Ca oriaII teg Ca oriaIII teg
PPS 232 245 351 381 388 390 418 460 469 588 736 753 768 837 116011831239126813161532 494 882
Sursa: Eurostat
În ceea ce priveşte puterea de cumpărare, diferenţele inter-statale se diminuează. Poziţia statelor din categoriile 1 şi 2 se imbunătăţeste considerabil, în timp ce pentru statele din categoria 3 (cele mai mari salarii minime) se poate observa o situaţie este inversa. Astfel, ţinând cont de salariul minim, diferenţele inter-statale variau de la 112 EUR, salariu minim în Bulgaria şi 1610 în Luxemburg (un raport de 1:14), în timp ce, diferenţele dintre indicele puterii de cumpărare sunt de la 232 – în România, la 1532 – în Luxemburg (raport de 1:7). Fostul preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, arata că "ar trebui să discutăm despre un salariu minim comun, definit proporţional cu nivelul de dezvoltare al fiecărui stat membru". Pana la acest pas va mai trece ceva timp, mai ales ca nici măcar toate ţările UE nu au implementate în legislatia proprie prevederi cu privire la salariul minim garantat naţional. Un alt obstacol major catre un ipotetic viitor salariu minim garantat comun îl reprezintă imensele diferenţe dintre tările membre în ceea ce priveşte nivelul actual al acestuia.
52
Salariul în România România este statul european care a înregistrat în ultimii patru ani cel mai mare salt al salariului minim, a cărui evaluare în euro arăta o creştere anuală de 18%, până la 137 euro, dar care "a beneficiat din plin de pe urma aprecierii leului", potrivit Institutului European de Statistica, Eurostat. Din tabelul ce urmează se poate observa evoluţia procentuală a salariului minim în cadrul blocului comunitar în perioada 2000-2008. Tabel 3.1. Salariile minime în statele membre UE, în Turcia şi Statele Unite, în EURO şi procentual Nivelul salariului minim exprimat în EUR 2000 2008 Belgia Bulgaria Cehia Estonia Irlanda Grecia Spania Franta Letonia Lituania Luxembur g Ungaria Malta Olanda Polonia Portugalia Romania Slovenia Slovacia Anglia Turcia SUA 1118 38 125 118 945 534 425 1083 88 113 1221 98 208 1092 168 371 35 373 127 993 204 941 Creşterea medie anuală (%) în perioada 2000-2008 Nominală Reală 1336 112 329 278 1462 681 700 1321 228 232 1610 285 612 1357 334 497 137 567 267 1148 333 652 2,3 14,4 7,5 5,6 3,1 6,4 2,5 15,7 8,1 3,5 13,3 3.0 2.8 6.1 3.7 27.9 7.3 4.8 23.4 1.6 -0,2 6,7 4,6 2,2 -0,5 2,8 0,3 8,5 4,8 0,4 6,8 0.5 0.3 3.3 0.6 12.2 2.0 2.8 1.9 -1.4
Sursa: www.eurostat.eu
Uniunea Europeana nu impune statelor membre să adopte reglementări comune privind salariul minim pe economie, nici contracte colective obligatorii. Salariul minum pe economie este folosit ca instrument de combatere a sărăciei şi decalajelor sociale, dar şi ca stimulent pentru
53
Salariul în România ocuparea forţei de muncă, fiind mai mare decat ajutorul de somaj sau orice alt tip de indemnizatie socială.
3.2 Salariu mediu în Europa
Vor mai trece cel puţin cinci ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în statele din Europa Centrală în anul 2004, la momentul integrării. Cel puţin aşa arata datele statistice şi prognozele privind evoluţia câştigului salarial. În prezent, salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul a 470 de euro, conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene, România are cea mai mare rata de creştere a salariului mediu brut. Cu toate acestea, Romania mai are mult până la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Astfel, în Polonia, în anul 1997, costul mediul cu forţa de muncă era in jurul a 3,4 euro/ora, iar in Ungaria nivelul inregistrat era de aproximativ 3,2 euro/ora. Pe de alta parte, tinand cont de evolutia salariului mediu din tara noastra, putem estima un cost mediu orar de circa 3,5 euro pentru fiecare salariat. Ceea ce inseamna ca pretul fortei de munca din tara noastra a ajuns la un nivel similar cu cel al unor state din Europa Centrala si de Vest a anului 1997. Mai mult chiar, datele publicate de Comisia Naţionala de Prognoza arată faptul că, în anul 2008, valoarea produsului intern brut pe locuitor este estimată la circa 5.400 dolari (peste 4.000 euro), nivel aproape similar cu cel din Polonia in anul 1999. Iar la acea data, salariul mediu net varia in jurul a 300 de euro. Similar, in România, câştigul salarial mediu net a fost, în luna septembrie a anului curent, de circa 348 € de euro. Salariul mediu lunar în Germania ajunge la 3.452 de euro. Aceasta cifra împinsa pe 12 luni arată o depăşire cu 195% a PIB-ului pe cap de locuitor. În prezent, Franţa înregistrează un salariul mediu de 2.440 de euro, ceea ce duce la un câstig anual de 133% din PIB-ul pe cap de locuitor. În Marea Britanie salariul mediu atinge la 2.700 de euro pe lună. În Austria, unde PIB-ul pe cap de locuitor este depasit cu 29,9% de salariu, acesta este in prezent de aproximativ 2.620 de euro. Belgia are un salariu mediu de aproximativ 2739 euro pe lună.
54
Salariul în România În Spania, salariul mediu este de 1.538 de euro, de aceea, spre deosebire de celelalte mari economii vestice, aici salariul anual nu merge decât până la 98,3% din PIB-ul pe cap de locuitor. În Slovenia salariul mediu atinge 1,029 euro/lună. Salariul mediu lunar în Cehia este de 714 euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor este de 14.546 de euro. În Grecia salariul mediu atinge la 750 de euro pe lună, în timp ce în Bulgaria salariul mediu pe economie a fost de doar 176 de euro. În Ungaria salariul mediu este de 646 de euro, astfel ca, pe an, un salariat ungur primeste echivalentul a 61,5% din PIB-ul pe cap de locuitor, calculat la aproximativ 12.602 euro. Croatii sint platiti cu 82,7% din PIB-ul pe cap de locuitor, la un salariu lunar de 630 de euro. Asa cum se poate observa, Europa Centrala şi de Est este cea mai săracă la nivel salarial. Deşi noile state membre UE înregistrează în prezent un ritm de creştere superior vechilor membri, diferentele salariale nu vor fi depăşite prea curând. Totodata, în cazul României, perioada necesară pentru recuperarea decalajului va fi şi mai mare. Astfel, plecând de la situaţia actuala a veniturilor obţinute şi ţinând cont de evoluţia salariilor şi costurilor cu forţa de muncă din statele Europei Centrale, putem spune că, în România, este posibil ca salariul mediu net sa ajunga la un nivel comparabil cu cel din statele care au aderat la Uniunea Europeana in 2004 (in jurul a 500 de euro) abia peste 4-5 ani. În conditiile în care salariul mediu net, exprimat in lei, va creste cu un ritm mediu anual de circa 9%, iar leul isi va mentine tendinţa de apreciere, estimările unor analisti economici indicand un ritm nominal de circa 1% - 2% pe an, înseamna că, în 2013, salariul mediu net, la nivelul întregii ţări, ar putea ajunge sa fie cuprins intre 480 de euro şi 520 de euro. Pe de alta parte însă, analizat pe ramuri ale economiei, este posibil ca în unele domenii, câştigurile salariale să sporeasca mult mai repede. Spre exemplu, în industria financiara, salariile nete s-au majorat mult mai repede decat media naţionala, ajungând deja să reprezinte, in luna septembrie a anului curent, peste 750 de euro. Iar în domeniul transporturilor aeriene, salariul net a urcat la circa 620 de euro. Cu toate acestea, alte ramuri ar putea avea de suferit in privinta venitului obtinut din muncă. Un studiu realizat de Grupul de Economie Aplicata (GEA) subliniază faptul că, avantajul României în Uniunea Europeana, costul redus al fortei de muncă, se erodeaza pe măsura ce se apreciază moneda naţională şi se majorează câştigul salarial.
55
Salariul în România Îmbunătăţirea competitiei, în principal, în industria textila şi cea producatoare de încălţăminte a afectat deja sectoarele similare din tara noastra. Situaţia este reliefată de evoluţia exporturilor din aceste doua ramuri. Astfel, în anul curent, valoarea bunurilor produse in lohn care părăsesc ţara începe să se reduca încet, dar sigur. Totuşi, un impuls pentru majorarea salariilor il constituie fenomenul migraţiei fortei de muncă. Astfel, multe companii, în special cele din domeniul construcţiilor, se confrunta cu o lipsa de personal calificat, ceea ce ar putea reprezenta un factor de majorare a salariilor.
CONCLUZII
56
Salariul în România Salariul reprezintă suma plătită pentru a obţine serviciul factorului muncă. Dar, salariul se obţine după ce munca s-a consumat, el deducându-se din preţul încasat pentru bunul la producerea căruia a contribuit. De aceea salariul este şi un venit. Substanţa salariului, se concretizează în salariul nominal şi cel real. Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeşte în schimbul forţei sale de muncă, de la unitatea în care lucrează, în timp ce salariul real este cantitatea de bunuri şi servicii care poate fi cumpărată, la un moment dat, cu salariul nominal. El reflectă puterea de cumpărare a salariului nominal. În practica economică se cunosc trei forme principale de salarizare. Salarizarea în acord denumeşte acea formă de salarizare prin care plata salariului se realizează pe operaţii, activităţi, produse, etc., la care durata timpului de muncă pentru realizarea respectivei munci nu este arătată în mod expres. Salarizarea în regie asigură remunerarea salariaţilor în raport cu timpul lucrat, fără a se putea preciza cantitatea de muncă pe care el trebuie să o depună în unitatea de timp.Cea de-a treia formă de salarizare o reprezintă salarizarea mixtă. Aceasta constă într-o remunerare stabilă pe unitatea de timp, în funcţie de îndeplinirea unor condiţii tehnice, tehnologice, de organizare etc. Suma de bani pe care o ridică lunar salariatul este salariul net. Suma de bani care i se cuvine lunar dupa munca prestată şi calculată conform sistemului de salarizare şi formelor aplicate este salariul brut , mai mare decat cel net cu valoarea impozitului pe salariu si a altor reţineri efectuate conform legii. Întreprinderea, la rândul ei, are de achitat o serie de contribuţii şi taxe. Având în vedere reglementarile actuale din Romania intreprinderea are cheltuieli salariale efective aflate in raport de circa 1,8/1 fata de salariul mediu brut. Mărimea şi dinamica salariului depind de costul resurselor de muncă, ce se referă la cheltuielile pentru producerea şi reproducerea forţei de muncă şi raportul dintre cererea şi oferta de muncă. Productivitatea muncii este şi ea un factor relevant - cu cât aceasta este mai mare se obţine un venit mai mare, iar salariatul primeşte un salariu mai mare. Gradul de dezvoltare economică a ţării, mobilitatea forţei de muncă, discriminarea în angajare, gradul de organizare în sindicate precum si legislaţia cu privire la mişcarea sindicală şi revendicările din fiecare ţară sunt toţi factori ce influenţează mărimea şi nivelul salariului. Salariul minim pe economie este valoarea cea mai mică a salariului orar, zilnic sau lunar pe care legea permite angajatorilor să-l acorde unui salariat.
57
Salariul în România Salariul de baza minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzator programului normal de muncă, se stabileşte prin hotarâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. Salariul minim este salariul considerat ca suficient pentru satisfacerea necesitatilor vitale de alimente, îmbracaminte, educatie, etc. ale salariatilor, tinând cont de dezvoltarea economica si culturala a fiecarei tari. Astfel, salariul minim pe economie a urcat de la 100 lei noi, cât era în 2000, la 540 lei noi, echivalent lunii octombrie din 2008. În medie, în intervalul amintit, salariul minim pe economie a crescut anual cu 27.9% în termeni nominali şi cu 12,2% în termeni reali. Începând cu 1 iulie 2008, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este de 540 lei lunar, reprezentand 3,176 lei/ora. România are cel mai redus salariu minim raportat la puterea de cumpărare din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Salariul minim în România, în anul 2008, a fost de 137 de euro, cifră care plasează ţara pe penultimul loc înaintea Bulgariei, cu un salariu minim de 112 euro. Cel mai mare salariu minim garantat din UE este de 1.610 euro şi se înregistrează în Luxembourg. Cu toate acestea însă, salariul minim din România a avut cel mai dinamic avans anul trecut, comparativ cu remuneraţiile minime din restul statelor membre UE. Salariul minim pe economie din România a înregistrat, în ultimii opt ani, cel mai mare ritm de creştere - atât în termeni nominali, cât şi în termeni reali - din Uniunea Europeană. Dacă salariul minim reprezintă salariul fixat pe cale legală pentru a garanta salariaţilor din categoriile defavorizate un venit care sa le asigure un minim decent de subzistenta, salariul mediu reprezinta media nivelurilor salariale înregistrate în economie la un anumit moment dat. Trendul salarial a fost unul ascendent, salariu mediu pe economie înregistrand o creştere continuă, el situându-se în prezent la nivelul de 1795 RON pentru salariul mediu brut, si 1327 pentru cel net. Salariul mediu brut a crescut de la 288 lei in 2000 la 1795 lei in 2008. În prezent, salariul mediu lunar în România este de 1.751 de lei, ceea ce ar fi echivalentul a 470 de euro, conform Institutului Naţional de Statistică. La nivelul Uniunii Europene Romania are cea mai mare rata de crestere a salariului mediu brut. Cu toate acestea Romania mai are mult până la atingerea unui nivel decent al acestui indicator economic raportat la ţările dezvoltate din Uniunea Europeană. Datele privind câştigul salarial şi costul mediu orar al forţei de muncă arată că, în momentul de faţă, nivelul din România al acestor indicatori este aproape similar cu datele
58
Salariul în România înregistrate în unele state din Europa Centrală, în perioada 1996-1997. Vor mai trece cel puţin patru ani până când salariul mediu net din România va ajunge la un nivel similar cu cel obţinut în statele din Uniunea Europeană.
BIBLIOGRAFIE
59
1. Economie politică (Macroeconomie) – Prof. Univ. Dr. Ploae Victor Editura Muntenia 2004, Constanţa Popovici Veronica Bundă Ramona Nicoleta
2. Institutul National de Statistică www.insse.ro 3. Institutul de Prognoză Economică www.ipe.ro 4. “Microeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002 5. “Macroeconomie” – Prof. Univ. Dr. Victor Ploae, Editura Ex Ponto 2002 6. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale www.mmuncii.ro 7. www.ec.europa.eu/eurostat 8. www.contabilul.ro 9. www.fisc.ro 10. www.mediafax.ro
60

Salariul în România

Recommended Documents

Documents Similar To Salariul in Romania