Sfantul Simeon Noul Teolog: POSTUL SI BINEFACERILE LUI

Despre post. Si ca nu trebuie sa pazim si sa imbratisam cu ravna folosul postului numai in prima saptamana din Postul Mare, ci cei ravnitori
trebuie sa pazeasca deopotriva aceeasi ravna in toate saptamanile Postului Mare.

Prima saptamana a Postului Mare

Parintilor si fratilor, cele pe care le vom grai acum iubirii voastre trebuia sa le spun duminica trecuta. Dar fiindca stiam ca toata semintia
preacrestineasca, monahi si mireni, primeste, fiecare dintre noi, in prima si sfanta saptamana din Postul Mare cu ravna aprinsa binele postului, ca
oricine isi pleaca de bunavoie gatul sub acest jug [Sir 51, 26] si ca nu este nimeni, nici dintre cei ce deznadajduiesc foarte de mantuirea lor si
vietuiesc in nefrica si dispretul lui Dumnezeu, care sa dispretuiasca legea postului in acea saptamana si sa nu se infraneze mai degraba el insusi,
dupa putere, impreuna cu toti de aceea, numai astazi vin sa va spun cateva cuvinte pe scurt despre timpul in care ne aflam acum. Caci intrucat,
precum am spus, prima saptamana trecuta a Postului Mare toti credinciosii o petrec luptandu-se, dar, trecand aceasta si ajungand ziua de sambata,
in care Biserica lui Dumnezeu obisnuieste prin predanie sa praznuiasca sarbatoarea Sfantului si Marelui Mucenic Teodor sau, mai bine zis,
mantuirea minunata facuta prin acela de catre Dumnezeu preacredinciosului popor, si de asemenea in duminica urmatoare facand cu totii
pomenirea credintei ortodoxe, cantam imne de multumire Preabunului nostru Dumnezeu, iar cel rau, care pizmuieste cele bune, furisandu-se
pe ascuns in fiecare din cei credinciosi si, legandu-i in chip nevazut cu trandavia si nepasarea, ii convinge sa lepede cu dispret de la ei
insisi jugul mantuitor al postului si iarasi sa se intoarca la obiceiul dinainte de aceea va aduc azi aminte si indemn iubirea si parintimea
voastra sa nu plecati indeobste urechea la cel rauvoitor, nici sa va lasati dusi de obiceiul cel rau al lacomiei nesaturate a pantecelui, nici sa
va intoarceti inapoi spre indelungata implinire a poftelor celor rele, ci, asa cum am cinstit intaia saptamana a Postului Mare, asa sa
cinstim si pe aceasta a doua, si asa mai departe si pe celelalte.
Postul, leac pentru suflet
Da, fratii mei, asa facand sa ne facem bine noua insine, si sa nu primim sa pierdem acum ceea ce am strans atunci, ci mai degraba sa ne
sarguim sa adaugam si sa sporim, si sa nu voim sa daramam cu rautate ceea ce am zidit frumos mai inainte. Sa-si aduca aminte fiecare
dintre voi de folosul postului si de ce fel de dar s-a desfatat de la Dumnezeu in aceste putine zile si se va face inca si mai ravnitor pentru celelalte.
Fiindca postul, acest medic al sufletelor noastre, obisnuieste sa domoleasca unuia fierbintelile si miscarile trupului, altuia sa-i imblanzeasca
irascibilitatea, altuia ii alunga somnul, altuia ii trezeste ravna, altuia ii curata mintea si o face din nou libera de cugetele rele, altuia ii domoleste
limba nedomolita si o retine ca si cu un frau prin frica lui Dumnezeu, nemailasand-o sa rosteasca cuvinte nefolositoare si putrede; altuia ii
ocroteste nevazut inaltarile si-i fixeaza ochii si nu-i lasa sa se mai poarte cu curiozitate incolo si incoace, si il invata sa se priveasca pe sine insusi
si sa-si aduca aminte numai de pacatele si lipsurile sale. Dupa putin timp, postul risipeste si alunga cum alunga soarele ceata, intunericul
inteligibil si acoperamantul pacatului asezat peste suflet. Postul ne face sa vedem cu mintea vazduhul duhovnicesc, in care nu rasare, ci
pururea straluceste Soarele cel neapus, Hristos Dumnezeul nostru. Luandu-si impreuna-lucratoare privegherea, postul inmoaie invartosarea
furisata in inima si, in locul lacomiei dinainte, face sa tasneasca izvoarele strapungerii [inimii]; lucru pe care sa ravnim sa se faca si in
fiecare din noi insine, rogu-va fratilor! Fiindca facandu-se acest lucru in chip usor impreuna cu Dumnezeu, strabatem toata marea patimilor si,
trecand prin valurile ispitelor celui ce ne tiranizeaza amarnic, vom ancora la limanul nepatimirii.
Postul, temelia lucrarii duhovnicesti
Dar nu este cu putinta, fratii mei, ca acest lucru sa se faca intr-o singura zi, nici intr-o singura saptamana, ci in mult timp si cu osteneala
si truda, pe masura hotararii si alegerii libere a fiecaruia, inca si pe masura credintei [Rm 12,3] si a dispretuirii lucrurilor vazute si
gandite, si nu numai aceasta, dar si potrivit cu acea caldura a pocaintei neincetate si a lucrarii savarsite cu darul si harul lui Dumnezeu,
fie grabnic, fie mai zabavnic, in camara ascunsa a sufletului [Mt 6, 6], dar fara post nimic din acestea nici din celelalte virtuti nu vor putea fi
infaptuite de catre cineva; fiindca postul este inceputul si temelia oricarei lucrari duhovnicesti. Prin urmare, cate le vei zidi pe temelia aceasta se
fac neclintite si nezdruncinate, ca intemeiate pe o stanca tare; dar daca iei aceasta temelie si pui in locul ei saturarea pantecelui si poftele
irationale, acestea se scurg ca un nisip sub gandurile rele si raul patimilor si toata zidirea virtutilor se prabuseste [Mt.7, 26-27]. Ca sa nu se

intample si cu noi acestea, sa stam cu bucurie pe temelia tare a postului, sa stam, fratii mei, bine, sa stam de bunavoie; fiindca cine se urca
silit, fara voie, pe stanca postului, va ajunge sa fie tarat de acolo de catre pofta, de mancatul in ascuns, si, mancand, se face, pe cat se pare,
mancare celui rau [Mt.4, 1-7]; fiindca exista o lege dumnezeiasca, si pe cei ce indraznesc sa o calce diavolul prinzandu-i ii biciuieste ca un calau,
dar nu numaidecat sau neintarziat, intrucat Dumnezeu are indelunga rabdare fata de noi si asteapta pocainta noastra [I Ptr 3, 20], negresit insa nu
vom scapa din mainile lui [Tob 13,2] fie aici, fie in veacul viitor, daca staruim fara pocainta in pacat, caci facand asa ne luam osanda impreuna cu
el si vom fi condamnati de judecata cea dreapta a lui Dumnezeu sa fim pedepsiti sub el si impreuna cu el pe veci; caci daca ne putem ascunde de
intai-statatorii nostri, de Stapanul si Dumnezeul intai-statatorilor nu ne putem ascunde.
Post si evlavie
Sa ne pazim, asadar, fratilor, nu numai de mancarea in ascuns, dar si de saturarea de bucatele puse inaintea noastra la trapeza. Da, va
indemn si nu incetez indemnandu-va, sa va aduceti amine de sfanta saptamana care a trecut. Socotiti-va folosul care vine din postire, din
priveghere si din psalmodie, dar si mahnirea, fericirea, tacerea [2 Cor.7, 11]. Fiindca atunci manastirea imi pare a fi nelocuita de oameni, ci
locuita numai de ingeri, pentru faptul ca nu se mai aude in ea niciun cuvant lumesc, ci numai doxologia inaltata de catre noi lui Dumnezeu, care
este o lucrare a ingerilor. Cred insa ca, precum savarsiti lucrul ingerilor, tot asa si ingerii petrec si canta in chip nevazut impreuna cu voi. Deci sa
nu ne despartim de insotirea acelora prin multa vorbarie si vorbirea desarta, nu ii faceti pe acestia sa se departeze de voi prin voci fara
de randuiala sau strigate fara masura, iar pe demoni sa-i faceti sa se apropie de voi, ca mai inainte, ci fiecare sa ia seama la sine insusi si sa-si
savarseasca cu grija lucrul si slujirea lui, ca unul care slujeste lui Dumnezeu si nu oamenilor [Ef.6,7]; fiindca scris este: Blestemat este tot omul
care face lucrurile lui Dumnezeu fara grija [Ir.31,10].
Invitarea reciproca la ospatul duhovnicesc
La citirile de la dumnezeiestile slujbe nu scapati prilejul, fratilor, de a va imboldi unii pe altii spre ascultare. Caci asa cum la o masa sensibila
ii indemnam si ii poftim pe vecinii nostri sa manance, si pe cei pe care-i iubim mai mult decat pe altii ii silim sa manance, tot asa si la masa
aceasta hranitoare de suflete trebuie sa fim cu bagare de seama si sa-i indemnam pe vecinii nostri, ca sa nu fim osanditi ca unii ce nu ne iubim
unii pe altii si sa pierdem faptul de a fi ucenici ai lui Hristos; fiindca El spune: Din aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenici ai Mei, de va veti
iubi unii pe altii [In 13, 34]. Deci cel ce la masa sensibila nu-l sileste pe prietenul sau sa manance, i-a facut adeseori mai mare serviciu; dar daca
face aceasta la masa cea duhovniceasca, adica la ascultarea dumnezeiestilor cuvinte, pricinuieste vecinilor lui paguba. Fiindca ghiftuirea de acele
mancaruri obisnuieste de multe ori sa strice si sa vatame si sufletul si trupul, dar cele spuse aici de catre sfinti lumineaza mintea, sfintesc sufletul
si, prin el, impartasesc negresit si trupului sfintire, facandu-l mai sanatos si mai viguros.
Hranirea cu insesi cuvintele vietii
Prin urmare, sa ia seama fiecare la citire [I Tim 4, 13], caci cuvintele sfintilor sunt cuvinte ale lui Dumnezeu si nu ale oamenilor; sa le puna
in inima lui si sa le pazeasca pe ele [Lc 2, 19] in siguranta, deoarece cuvintele lui Dumnezeu sunt cuvinte de viata [In 6, 68] si cel ce le are intru
sine si le pazeste are viata vesnica [In 5, 24]. Fiindca sezand adeseori la mese scumpe, nu cred ca cineva dintre voi a fost atat de lenes incat sa
atipeasca si sa ia numai cele ce-i sunt de ajuns, ci se grabeste sa iasa luand cu sarguinta si pentru ziua de maine, sau ca sa dea si unor prieteni, sau
saracilor. Aici insa e vorba de cuvinte de viata si care ii fac nemuritori pe cei ce se hranesc din ele, si atunci cum poti sa dormi sau sa fii
trandav, sau sa atipesti, sau sa sforai, ca un mort insufletit? O, ce vatamare! O, ce nesimtire si ce toropeala! Cel ce sade la masa si nu are
pofta de cele puse inainte e vadit ca-i lipseste sanatatea potrivit firii; tot asa si cel ce asculta citirea dumnezeiasca si nu se desfata sufleteste cu
bucurie negraita si cu pofta imateriala in chip imaterial de cuvintele cele imateriale si duhovnicesti, mistuit fiind de foame si de sete in mijlocul
celor mai multe bunatati. Insa asa cum, atunci cand e spalat cu apa, mortul nu simte nimic, tot asa cel inundat de valurile facatoare-de-viata si
dumnezeiesti ale cuvintelor nu simte nimic.
Prin urmare, cati aveti in voi insiva cuvantul vietii [Flp 2, 16] ati ajuns sa va hraniti cu aceasta paine a cuvantului [In 6; Sir 15, 3], cati nu
v-ati facut morti, ci vii din morti si ati gustat din viata cea adevarata si, milostivindu-va de aproapele, ati primit mila de la milostivul
Dumnezeu, nu incetati sa indemnati si sa povatuiti pe aproapele si pe toti daca e cu putinta, ci ca pe niste madulare proprii, sau mai
degraba ca pe niste madulare ale lui Hristos si fii ai lui Dumnezeu, sarguiti sa-i povatuiti, sa-i pedepsiti si mustrati [2 Tim 4, 2], nu ca sa-i
intristati [2 Co 2, 4], ci ca sa-i eliberati de mania si indignarea Tatalui, nici ca sa-i vatamati, ci ca sa-i folositi in gradul cel mai inalt, facandu-i sa
implineasca voile Dumnezeului si Tatalui lor. Daca veti face asa, si fiecare dintre voi va invoi pe fratele sau spre culmea iubirii si faptelor bune
[Evr 10, 24], in scurt timp toti vom fi rapiti spre inaltimea virtutilor si ne vom arata implinitori ai poruncilor lui Dumnezeu si vom dobandi intr-un
suflet Imparatia Cerurilor in Insusi Hristos Dumnezeul nostru, Caruia I se cuvine toata slava in vecii vecilor. Amin.
(in: Sf. Simeon Noul Teolog, Cateheze. Scrieri II, Editura Deisis, Sibiu)