Sunteți pe pagina 1din 29

FINANTE PUBLICE

1.1
1.2
1.3
1.4

Conceptul de finante
Sistemul financiar
Acceptiunea clasica si moderna a conceptului de finante publice
Functiile finantelor publice

1.1 Conceptul de finante


Ca urmare a dezvoltarii intregii productii sociale ca si productie/circulatie de
marfuri, in vederea constituirii resurselor necesare oricarui tip de activitate
se impune formarea unor fonduri (resurse) banesti. In acest context, al product
iei si circulatiei marfurilor, in societate se formeaza fie la dispozitia statul
ui, fie la dispozitia agentilor economici - fonduri banesti.
Constituirea si apoi utilizarea fondurilor banesti se realizeaza prin fluxuri mo
netare. Derularea acestora impune, in mod necesar, si instituirea anumitor tipur
i de relatii sociale, adica a unor raporturi intre administratorii si beneficiar
ii unui fond, intre cei ce participa la constituirea lui si utilizatori.
Astfel, finantele ar putea fi definite din trei puncte de vedere complementare i
ntelegand prin aceasta:
a. constituirea de fonduri sub forma baneasca cu o anumita destinatie;
b aporturi sociale de natura economica ce apar intr-o economie in legatura cu co
nstituirea fondurilor banesti;
c. finantele sunt nu numai raporturi sociale, ci si fluxuri banesti care se desf
asoara in legatura cu crearea fondurilor.
Notiunea de finante, sub cele trei aspecte: fonduri/fluxuri/raporturi sociale, e
ste eterogena atat in ceea ce priveste complexitatea nevoilor carora trebuie sa
li se faca fata, cat si din punct de vedere al modului de utilizare a fondurilor
. Astfel, o parte din ele se constituie in vederea satisfacerii unor nevoi gener
ale ale intregii populatii de pe un teritoriu delimitat (judet, tara, chiar U.E.
, etc). Alte fonduri au in vedere satisfacerea unor nevoi comune dar, de dimensi
uni mult mai restranse, specializate, si care se constituie la nivelul agentilor
economici.
1.2 Sistemul financiar
La modul general se poate vorbi de un sistem financiar ce consta, pe de o parte,
din fonduri care se constituie si se consuma efectiv si integral, iar pe de alt
a parte, din fonduri ce se constituie cu caracter definitiv si se utilizeaza pri
n avansari si recuperari neincetate.
Sistemul financiar are doua componente majore: finantele publice si finantele pr
ivate.
Finantele publice sunt reprezentate de fondurile care se constituie prin plati o
bligatorii si se consuma efectiv in intervalul de timp considerat. O caracterist
ica esentiala a acestora este aceea ca implica un transfer de valoare fara echiv
alent.
Finantele publice se compun din urmatoarele fonduri:
-bugetul national public care cuprinde bugetele locale si bugetul administratiei
centrale;

-asigurarile sociale de stat;


-fonduri extrabugetrare ce se folosesc dupa legile statului.
Finantele private cuprind totalitatea societatilor comerciale, bancare, de asigu
rari, indiferent de proprietarul capitalului. In domeniul finantelor private se
constituie capitalul tuturor tipurilor de societati comerciale, regii autonome s
i companii nationale. Caracteristica esentiala a finantelor private este ca aici
fondurile nu se consuma, ci se avanseaza si recupereaza in permanenta in circui
t.
Finantele private mai cuprind alaturi de fondurile firmei propriu-zise de care a
m vorbit mai sus, fondurile de credit si fondurile de asigurari.
Fondurile de credit se caracterizeaza prin aceea ca se constituie pe baze rambur
sabile si se utilizeaza tot pe baze rambursabile. Fondurile de asigurari se cons
tituie in mod definitiv dar se folosesc numai in cazul survenirii riscului asigu
rat.
1.3 Acceptiunea clasica si moderna a conceptului de finante publice
In acceptiunea clasica, finantele publice pot fi definite ca stiinta a mijloacel
or prin care statul isi procura resursele necesare acoperirii cheltuielilor sale
, precum si a redistribuirii intre cetateni a sarcinilor care decurg din modul d
e procurare al resurselor.
Potrivit viziunii traditionale ceea ce prima era cheltuiala publica si dupa deci
derea marimii ei urma gasirea resurselor de acoperire.
Consecinte ale viziunii traditionale asupra conceptului de finante publice:
o finantele publice erau definite ca o stiinta a acoperirii cheltuielilor public
e;
o finantele publice reprezentau stiinta de repartizare intre cetateni a sarcinil
or publice;
o finantele publice trebuiau sa asigure egalitatea in fata sarcinilor publice.
Dezvoltarea actiunilor sociale publice au pus tot mai insistent problema modific
arii sarcinilor si functiilor statului. S-a cerut interventia in organizarea si
asigurarea functionarii intregului mecanism social economic. S-a observat ca pri
n construirea bugetului prin diverse modalitati si utilizarea lui in diverse mod
uri, statul ar putea manui tehnici traditionale pentru a atinge si alte scopuri
in afara de cel al constituirii de fonduri.
Corespunzator noilor sarcini ale statului se modifica si continutul si rolul fin
antelor publice prin disocierea dintre mijloace si scop.
Pe masura cresterii si diversificarii rolului statului in viata social economica
acesta incepe sa utilizeze vechile mijloace si pentru alte scopuri, astfel inca
t intr-o viziune moderna finantele publice ar putea fi definite astfel:
Finantele publice reprezinta stiinta ce studiaza actiunile statului utilizand te
hnici financiare precum: impozitele, taxele, imprumuturi, procedee monetare etc,
in scopul satisfacerii si altor obiective dincolo de campul financiar propriu-z
is.
Consecinte ale viziunii moderne asupra finantelor publice:
- pastrandu-se vechile tehnici si vechiul scop al acoperirii cheltuielilor publi
ce se adauga si utilizarea vechilor tehnici ca parghii de atingere a unor scopur
i din afara campului financiar, rezultand implicarea statului si in viata social
a;

- se realizeaza o transformare a vechilor tehnici pentru folosirea lor ca parghi


i (spre exemplu impozitele se diferentiaza conducand la stimularea sau descuraja
rea numitor activitati);
- dispare egalitatea in fata sarcinilor publice.
1.4 Functiile finantelor publice
Finantele publice se manifesta prin indeplinirea a doua functii: functia de repa
rtitie si functia de control.
Functia de repartitie presupune constituirea si redistribuirea fondurilor public
e. Caracteristic acestei functii este ca prin intermediul ei are loc redistribui
rea venitului national.
Functia de repartitie se realizeaza, pe de o parte, prin instituirea unei game f
oarte variate de impozite, taxe, tarife si contributii pe care trebuie sa le pla
teasca toti cei care realizeaza venituri si cei care in anumite imprejurari aple
aza la unele servicii ale statului. Pe de alta parte, aceasta functie se realize
aza prin stabilirea tipurilor de cheltuieli finantate de la bugetul de stat.
Functia de control, asa cum arata si numele, se refera la controlul atat asupra
legalitatii si oportunitatii obtinerii veniturilor, cat si asupra modului de efe
ctuare a cheltuielilor si, mai ales, a eficientei acestora.
Functia de control se realizeaza atat concomitent cu functia de repartitie cat s
i separat, prin intermediul unor institutii specializate ale statului.
2. POLITICA FINANCIARA SI APARATUL FINANCIAR
2.1 Politica financiara
2.2 Parghiile financiare
2.3 Aparatul financiar
2.1 Politica financiara
Politica financiara reprezinta ansamblul principiilor, al normelor formulate pe
baza acestora precum si a procedeelor folosite cu ocazia constituirii si utiliza
rii fondurilor publice.
Politica financiara trebuie sa aiba:
- un obiectiv;
- un sistem restrictional in care se actioneaza pentru atingerea acestui obiecti
v;
- metode corespunzatoare de realizare.
Obiectivul oricarei politici financiare vizeaza constituirea si utilizarea fondu
rilor publice de asa maniera incat sa se asigure indeplinirea corespunzatoare a
functiilor statului.
Sistemul restrictional in constituirea si utilizarea fondurilor e reprezentat, p
e de o parte, de capacitatea economiei de a oferi venituri statului, iar pe de a
lta parte, de nivelul nevoilor reale.
Metodele utilizate pentru indeplinirea politicii financiare sunt, de regula, teh
nici fiscale, reprezentate de o varietate de impozite si taxe, cu o diversitate
de dimensionari.

Politica financiara, ca regula generala, se elaboreaza de catre guvern si se apr


oba de catre puterea suprema in stat. Desigur, orice politica financiara are si
o dimensiune subiectiva si se poate modifica oricand se sesizeaza neconcordante
cu dinamica vietii social-economice.
2.2 Parghiile financiare
Parghia financiara este un flux financiar existent deja, care se modeleaza de as
a natura incat sa se poata atinge un obiectiv in afara campului financiar. Spre
exemplu, daca unui venit al statului i se traseaza si un alt scop (din afara act
ivitatii financiare), acest fond devine parghie financiara.
Parghia financiara este un instrument al oricarei politici financiare.
Exista o mare varietate de astfel de parghii pe care le putem grupa sub denumire
a mai generoasa de parghii economico-financiare. Aici includem parghiile non-fin
anciare si cele cu un pronuntata caracter financiar.
Intre parghiile non-financiare regasim: parghia pretului, parghia salariului etc
.
In categoria parghiilor financiare identificam urmatoarele:
-

impozitele si taxele;
taxele vamale;
subventiile (pentru export, pentru agricultura, subventionarea dobanzii etc);
dobanda, rata scontului si a reescontului;
cursul valutar etc.

Parghiile financiare, prin efectele pe care le genereaza, actioneaza in urmatoar


ele doua directii principale: pentru stimularea si incurajarea anumitor activita
ti sau categorii sociale (prin facilitati fiscale, subventii etc) sau pentru des
curajarea sau restrangerea anumitor activitati (de regula prin supraimpozitare).
2.3 Aparatul financiar
Gestionarea fondurilor publice se realizeaza de catre stat prin institutii cores
punzatoare. In orice tara, in legatura cu domeniul financiar, exista doua tipuri
de astfel de institutii:
a) institutii ce au si atributii financiare, adica organe centrale si locale ale
puterii de stat (guvernul, parlamentul,presedentia/monarhul, consiliile judeten
e, municipale, orasenesti, comunale etc). Aceste organe elaboreaza si aproba pol
itica financiara.
b) institutiile specializate din punct de vedere financiar care au ca obiect de
activitate exclusiv indeplinirea politicii financiare. Acestea reprezinta aparat
ul financiar propriu-zis si el se constituie la dispozitia organelor centrale si
locale ale statului prezentate mai sus.
Acest aparat financiar este compus din:
Ministerul Finantelor cu structura sa centrala si locala, subordonate guvernului
;
Curtea de Conturi prin care se exercita controlul permanent asupra executiei bug
etare, verificandu-se cheltuielile publice;
Banca Centrala care apartine de acest aparat financiar prin unele functii pe car
e doar ea le indeplineste si care sunt un drept exclusiv al statului. Astfel Ban
ca Centrala organizeaza si supravegheaza circulatia monetara, participa la elabo
rarea politicii financiare, emite si respectiv retrage moneda etc.

Menirea aparatului financiar este aceea de a proiecta bugetule publice, fonduril


e speciale si de a le executa conform politicii statului.
3. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE
3.1 Continutul notiunii de cheltuiala publica
3.2 Aprecierea economica si monetara a cheltuielilor publice
3.3 Cheltuielile publice pe destinatii
3.1 Continutul notiunii de cheltuiala publica
Intr-o viziune traditionala a finantelor publice, cheltuiala publica are o situa
tie paradoxala: pe de o parte, i se confera o importanta hotaratoare pornind de
la ideea ca ceea ce primeaza sunt cheltuielile si apoi se cauta resurse necesare
pentru acoperirea lor. Pe de alta parte insa, in viziunea traditionala asupra f
inantelor publice nu se regasesc preocupari privind natura cheltuielii publice s
i influenta acesteia in viata social-economica.
In conceptia moderna aupra finantelor publice, cheltuiala publica este cercetata
si apreciata in primul rand prin prisma naturii sale; ceea ce conteaza nu este
atat marimea ei, cat mai ales efectele pe care le induce in viata social-economi
ca.
Finantele moderne delimiteaza notiunea de cheltuiala publica de notiunea de chel
tuiala privata. Potrivit unei aprecieri pur juridice, diferenta dintre cheltuial
a publica si cea privata este determinata de calitatea autorului. Astfel, toate
cheltuielile pe care le face statul in calitate de stat-autoritate sunt cheltuie
li publice. Toate celelalte cheltuieli facute in baza unui contract reprezinta c
heltuieli private ale statului.
Cheltuielile publice au o natura eterogena. Daca sunt judecate dupa efectul lor
in viata social-economica atunci aceste cheltuieli ar putea fi ordonate in trei
grupe:
o cheltuieli negative;
o cheltuieli pozitive;
o cheltuieli neutre.
Cheltuielile negative sunt un consum efectiv si definitiv de venit national si n
u au un efect ulterior asupra viitorului PIB. Sunt reprezentate de cheltuielile
cu intretinerea aparatului de stat, intretinerea si dotarea armatei, dobanzile p
latite la imprumuturile externe ale statului etc. Se mai numesc si cheltuieli re
ale.
Cheltuielile pozitive sunt cele realizate atat in domeniul economic cat si dintr
e cele realizate in domeniul social-cultural, si care au efecte mai indepartate
sau mai apropiate asupra cresterii economice. Dintre cele din domeniul economic
putem aminti: diverse investitii efectuate de stat, subventionarea anumitor acti
vitati ale agentilor economici etc. In domeniul social-cultural cheltuielile poz
itive sunt cele care, intr-un fel sau in altul, influenteaza cresterea economica
viitoare , chiar daca efectele lor nu imbraca o forma materiala in viitorul ime
diat: cheltuielile pentru invatamant sau cele din domeniul sanatatii.
Cheltuielile neutre nu reprezinta un consum efectiv de PIB (Produs Intern Brut),
dar nu au nici o influenta asupra cresterii ulterioare a acestuia. Aici regasim
diferite cheltuieli sociale, dobanzile aferente datoriei publice interne etc.
3.2 Aprecierea economica si monetara a cheltuielilor publice
Cu toate ca cheltuielile publice pot fi considerate din punct de vedere economic

ca fiind pozitive, negative sau neutre, se pune problema daca pot fi considerat
e total sau partial si ca productive sau rentabile.
Timp indelungat notiunile de productivitate si rentabilitate (eficienta) au fost
asociate doar cheltuielilor din domeniul privat. In prezent datorita rolului ex
tins al statului si cresterii apreciabile a cheltuielilor publice se pune tot ma
i insistent problema determinarii caracterului productiv sau neproductiv al dife
ritelor tipuri de cheltuieli si masurarea eficientei acestora.
Ca regula generala, orice cheltuiala, daca vizeaza satisfacerea unei nevoi socia
le de natura materiala sau nemateriala, este productiva. Din punct de vedere con
tabil, productivitatea unei cheltuieli publice rezulta din compararea valorii so
ciale a utilitatilor oferite de Stat ca autoritate publica, cu valoarea bunurilo
r si serviciilor consumate de catre acesta. Diferentele in plus sau in minus inf
luenteaza in fiecare tara PIB-ul, in sensul cresterii sau respectiv a scaderii s
ale.
Rentabilitatii cheltuielilor publice este mult mai dificil de apreciat pentru ca
aceasta presupune ca ceea ce se obtine sa fie mai valoros decat ceea ce s-a con
sumat, ori in multe cazuri serviciile publice sunt mult mai costisitoare decat c
eea ce se obtine. Mai mult, daca consumul de bunuri si servicii poate fi usor si
exact cuantificat, nu acelasi lucru se poate spune si despre efectele activitat
ii statului, atat ca urmare a defazarii in timp a efectelor fata de eforturi (co
nsumuri), cat si din cauza faptului ca unele servicii ale statului pot fi evalua
te intr-un mod foarte diferit (controversat).
Orice cheltuiala, privata sau publica, exercita o oarecare influenta asupra circ
ulatiei monetare. De regula, cheltuielile din domeniul privat (vizeaza profitul)
, desi au influente asupra circulatiei monetare, nu au consecinte inflationiste
deoarece o asemenea cheltuiala creeaza utilitati.
Cheltuiala publica prin definitie sporeste cererea solvabila si reclama si puner
ea de moneda in circulatie ducand la cresterea masei monetare. O parte din chelt
uielile publice au consecinte inflationiste imediate in sensul ca duc la crester
ea cererii solvabile care va depasi oferta, iar echililibrul va fi restabilit pr
in cresterea preturilor. Astfel, spre exemplu, toate cheltuielile de functionare
ale aparatului de stat pot avea consecinte inflationiste deoarece sporesc cerer
ea solvabila fara sa fi determinat si cresterea ofertei.
Anumite cheltuieli publice nu au insa consecinte inflationiste si este vorba, sp
re exemplu de subventiile acordate pentru sinistrati etc.
3.3 Cheltuielile publice pe destinatii
Desigur exista mai multe tipuri de clasificari si de ordonare a cheltuielilor pu
blice pe destinatii insa vom prezenta aici doar doua criterii care ni s-au parut
mai importante: criteriul administrativ si criteriul economic.
Conform clasificarii administrative ordonarea cheltuielilor publice s-a facut pe
structura institutiilor prin intermediul carora se efectueaza cheltuielile publ
ice: ministere, unitati administrativ-teritoriale etc. Deoarece in structura ace
stor institutii cheltuielile pot avea destinatii diverse, lucru care nu reiese d
in aceasta clasificare, consideram ca aceasta ordonare ar trebui sa tina cont si
de criteriul functional, adica cheltuielile sa fie grupate in raport cu functil
e statului. Astfel am avea urmatoarea grupare a cheltuielilor publice:
-

cheltuieli
cheltuieli
cheltuieli
cheltuieli

pentru actiuni social-culturale;


cu asigurarile sociale de stat;
pentru interventii economice;
pentru aparare;

- cheltuieli pentru ordine publica;


- chetuieli cu administratia de stat.
Clasificarea economica ordoneaza cheltuielile publice pe doua grupe:
cheltuieli efective si care, la randul lor, se impart in doua categorii: cheltui
eli curente si cheltuieli de capital.
- cheltuieli curente (sau cheltuieli de functionare) sunt cele care asigura func
tionarea si intretinerea institutiilor publice, cheltuieli cu servicii publice e
tc
- cheltuieli de capital - sunt reprezentate de cheltuielile pentru investitii (i
nvestitii in infrastructura spre exemplu).
cheltuieli de transfer care pot avea fie destinatii economice (subventii pentru
anumite ramuri sau intreprinderi), fie destinatii sociale (pensii, burse).
O ordonare aparte a cheltuielilor publice este aceea care se regaseste in clasif
icarea Organizatiei Natiunilor Unite, care a fost adoptata si de Romania in vede
rea asigurarii compatibilitatii si comparabilitatii cifrelor din raportarile int
ernationale. Aceasta clasificare, pe care o redam mai jos, are in vedere cele do
ua criterii: economic si functional.
Conform criteriului economic: A.Cheltuieli curente:
Cheltuieli de personal;
Cheltuieli materiale si servicii;
Subventii;
Transferuri;
Cheltuieli cu plata dobanzilor;
B.Cheltuieli de capital
C.Rezerve.
Conform cu criteriul functional: Partea a I-a:
Cheltuieli social-culturale;
Educatie;
Sanatate;
Cultura si arta;
Asistenta sociala;
Alocatii si alte ajutoare pentru copii
Pensii si ajutoare IOVR (invalizi, orfani, vaduve de razboi)
Alte cheltuieli social culturale.
Partea a II-a
Asigurari sociale si protectie sociala;
Cheltuielile asigurarilor sociale de stat;
Cheltuielile fondului pentru pensia suplimentara;
Cheltuielile pentru ajutorul de somaj.
Partea a III-a Gospodarie comunala si locuinte
Partea a IV-a Aparare nationala
Partea a V-a Ordine publica
Partea a VI-a
Puterea si administratia de stat;
Presedentia tarii;
Organele puterii legislative;
Organele judecatoresti ale procuraturii;
Organele puterii executive.
Partea a VII-a
Actiuni economice;
Cercetare stiintifica;

Prospectiuni si lucrari geologice;


Industria extractiva, energetica etc
Agricultura, silvicultura, ape, mediu inconjurator;
Transport si comunicatii;
Alte actiuni economice.
Partea a VIII-a Alte actiuni
Partea a IX-a
Transferuri;
Transferuri din bugetul administratiei centrale de stat.
Partea a X-a
Datoria publica;
Dobanzi aferente datoriei publice.
Partea a XI-a Fondul de rezerva bugetara.
4. SISTEMUL RESURSELOR PUBLICE
4.1. Teoria generala a resurselor statului
4.2 Clasificarea resurselor publice
4.1. Teoria generala a resurselor statului
Resursele fiananciare publice sunt resursele banesti pe care si le procura o aut
oritate publica pentru exercitarea functiilor sale.
Astfel, pentru acoperirea cheltuielilor evaluate de catre autoritatea publica es
te nevoie ca aceasta sa instituie un sistem de resurse publice ce imbraca trei f
orme:
1. resursele administratiei centrale de stat;
2. resursele organelor locale ale puterii de stat;
3. resursele asigurarilor sociale de stat.
Volumul resurselor publice este influentat de actiunea mai multor factori:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

factori
factori
factori
factori
factori
factori

economici;
monetari;
sociali;
demografici;
politici;
financiari.

Astfel, volumul cheltuielilor publice depinde atat de marimea PIB-ului si de fac


torii care influenteaza repartizarea acestuia, cat si de nivelul preturilor din
economie sau de evolutia demografica a tarii. De asemenea, volumul resurselor pu
blice este in functie si de marimea cheltuielilor publice.
4.2 Clasificarea resurselor publice
Cu toate ca structura veniturilor publice poate fi diferita in spatiu sau timp,
exista totusi anumite criterii general valabile de clasificare a acestora.
Masa veniturilor publice se poate clasifica in functie de :
1.
2.
3.
4.
5.

regularitatea perceptiei;
continutul economic al veniturilor;
provenienta veniturilor;
natura veniturilor;
locul in care se constituie ca venit.

a) dupa regularitatea perceptiei veniturile se impart in venituri curente si ven


ituri extraordinare.

Veniturile curente sau ordinare sunt cele la care statul apeleaza in mod repetit
iv dupa criterii stabilite prin lege (spre exemplu, veniturile fiscale,contribut
iile la asigurari sociale etc).
Veniturile extraordinare sunt acele resurse la care statul apeleaza numai in anu
mite momente, de regula, in cele de dificultate (spre exemplu imprumuturile de s
tat).
b) dupa continutul economic al veniturilor:
-

prelevari cu caracter obligatoriu, adica veniturile fiscale ale statului;


resurse de trezorerie, adica bonuri de tezaur pe termen scurt;
imprumuturi reprezentate de obligatiunile de stat cu termen de peste 1 an;
emisiune monetara fara acoperire.

c) dupa provenienta:
- resurse interne;
- resurse externe reprezentate de imprumuturile angajate in alte tari si eventua
l, de ajutoare din strainatate.
d) dupa natura veniturilor:
- venituri curente (obtinute din impozite, taxe etc);
- venituri din capital care sunt realizate din valorificarea unor proprietati al
e statului;
e) dupa locul in care se constituie ca venit:
- resurse care se constituie la bugetul administratiei centrale de stat;
- resurse ce se constituie la bugetele locale
5. TEORIA GENERALA A IMPOZITELOR
5.1 Continutul impozitelor si taxelor
5.2 Elementele impozitului
5.3 Principiile impunerii
5.4 Clasificarea impozitelor
5.5 Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala
5.1 Continutul impozitelor si taxelor
Cea mai mare parte a resurselor publice sunt prelevari obligatorii si de aceea s
e impune definirea impozitului si precizarea continutului sau, atat din punct de
vedere juridic si economic, cat si tehnic.
Definitia clasica a impozitului spune ca acesta este o contributie obligatorie,
neconditionata si fara contraprestatie la suportarea sarcinii publice.
1. In legatura cu impozitul sunt de remarcat urmatoarele lucruri:
2. impozitul nu este un scop in sine ci urmareste asigurarea satisfacerii sarcin
ii publice, adica participarea tuturor cetatenilor la cheltuielile publice;
3. prin impozite se realizeaza si o redistribuire a veniturilor cetatenilor intr
e diferitele paturi ale populatiei;
4. scopul initial al impozitului il reprezinta procurarea de resurse pentru auto
ritatea publica, dar de regula, lui i se asociaza si unul aflat dincolo de sfera
financiara, anume faptul ca este folosit de stat pentru a-si asigura interventi
a in viata social-economica;
5. ca regula generala, impozitul este o contributie obligatorie , neconditionata
- adica, contribuabilul nu poate pretinde prestarea unui serviciu de catre auto

ritatea publica;
6. impozitul nu are o destinatie speciala.
Asociat impozitelor exista si categoria de taxe. Si taxele sunt instituite prin
lege si au un caracter obligatoriu, dar au obiective precizate colectandu-se in
anumite scopuri precise.
In cadrul taxelor exista si taxe care sunt obligatorii numai daca populatia soli
cita un serviciu si presupun o contraprestatie, adica sunt conditionate. Putem e
xemplifica in acest sens cu unele taxe administrative de genul taxelor notariale
sau a taxelor de pasaport.
Prin fiscalitate se intelege preluarea obligatorie pentru bugetul statului a une
i parti din veniturile cetatenilor. In ultimii 50 de ani a intervenit notiunea d
e parafiscalitate care se refera la realizarea altor venituri ale statului decat
impozitele si taxele obisnuite. Este vorba aici de taxele administrative despre
care am vorbit mai inainte si care sunt percepute de autoritatea publica pentru
un presupus serviciu. Aceste taxe se percep in folosul unui anumit serviciu al
statului si tendinta este de a stabili marimea acestor taxe mult mai mare decat
costul contraprestatiei.
Impozitul poate reprezenta o parghie financiara deosebit de importanta prin inte
rmediul careia statul poate interveni in economie. De altfel, reprezinta cea mai
eficienta cale prin care statul poate incuraja anumite tipuri de activitati sau
de a determina restrangerea altora.
Prezentam mai jos, succint, cateva din modalitatile tehnice de tranformare a imp
ozitului intr-un instrument al politicii economice si sociale:
-

adaptarea bazei de asezare (de calcul) a impozitelor;


instituirea de monopoluri;
instituirea unui sistem de scutiri si inlesniri;
supradimensionarea impozitelor;
sisteme de restituire fiscala.

5.2 Elementele impozitului


Tehnica asezarii si perceperii fiecarui impozit sau taxe presupune precizarea un
ui anumit numar de elemente definitorii (comune tuturor tipurilor de impozite sa
u taxe):
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

subiectul impozabil;
suportatorul impozitului;
obiectul impozabil;
sursa impozitului;
unitatea de impunere;
cota de impunere;
termenul de plata;
asieta (modul de asezare a impozitului).

a) Subiectul impozabil numit adesea platitor sau contribuabil este persoana fizi
ca sau juridica obligata la plata unui impozit catre stat.
b) Suportatorul impozitului este persoana care suporta efectiv impozitul din ven
iturile sale. Ca regula absoluta, la impozitele indirecte (TVA, accize) suportat
orul difera de platitor si, acesta din urma transmite presiunea fiscala, iar ace
st fenomen este cunoscut sub denumirea de repercursiunea impozitelor. La impozit
ele directe, de regula, platitorul si suportatorul sunt aceeasi persoana (vezi i
mpozitul pe avere).

c) Obiectul impozabil reprezinta materia supusa impozitarii, care poate fi: veni
turile, averea, suma vanzarilor etc. Evaluarea materiei impozabile poate fi dest
ul de dificila. De regula, aceasta se face pe baza declaratiei contribuabilului.
In alte cazuri, ea se evalueaza conform unor norme fixate de catre autoritatea
publica sau se face o expertiza fiscala.
d) Sursa impozitului este reprezentata de venit, dar si de avere (sau din venitu
l procurat de avere)
e) Unitatea de impunere este in fapt unitatea de masura a materiei impozabile ex
primata fie in unitati valorice, fie in unitati naturale. Spre exemplu, la venit
unitatea de impunere este unitatea monetara (leul), la avere avem m2 pentru ter
enuri sau capacitatea cilindrica pentru automobile etc.
f) Cota de impunere reprezinta impozitul ce revine pe unitatea de masura a mater
iei impozabile. In toate tarile se practica mai multe feluri de cote, fie exprim
ate procentual fata de valoarea materiei impozabile, fie in unitate monetara pe
unitatea de masura a materiei impozabile.
Cotele de impozitare exprimate procentual pot fi:
- progresive;
- progresive in transe (la salarii);
- proportionale (la profit)
Cota de impunere poate fi aparenta (cea prevazuta de lege) sau reala (care poate
fi mai mica sau mai mare decat cea aparenta, datorita unui sistem de scutiri sa
u penalizari).
g)Termenul de plata este reprezentat de perioada la care este datorat impozitul
(la salarii lunar, la venituri din chirii trimestrial etc).
h) Asieta (modul de asezare al impozitului) reprezinta un grup de operatiuni pri
n intermediul carora se defineste in fiecare caz in parte forma concreta a impoz
itului si modul in care se aseaza.
Asezarea unui impozit presupune:
- constatarea si evaluarea materiei impozabile;
- stabilirea cuantumului impozitului datorat de catre contribuabil;
- perceperea/incasarea impozitului.
5.3 Principiile impunerii
Impunerea se realizeaza printr-un asamblu de operatii si masuri ce incearca sa a
sigure eficienta impozitelor si sa tina cont de respectarea unor principii de ba
za. Astfel, aceste principii fundamentale ale impunerii sunt:
- principii de echitate fiscala;
- principii de politica financiara;
- principii de politica economica.
Echitatea fiscala ar trebui sa semnifice dreptate sociala in materie de impozite
. In acest scop impunerea trebuie sa asigure egalitate fiscala in fata legii si
acesta inseamna ca impunerea trebuie sa se realizeze diferentiat, in functie de
marimea averii si de venitul fiecarui contribuabil. Practica a pus insa in evide
nta o contradictie intre egalitatea fiscala in fata legii si randamentul impozit
elor. Astfel, din punct de vedere al randamentului, impozitele ar trebui sa prod
uca maximum de venituri pentru stat, iar din punct de vedere al echitatii fiscal
e repartizarea sarcinii publice intre contribuabili ar trebui sa tina seama de s

ituatia personala a fiecaruia, numai ca, ceea ce este echitabil are randament mi
c si, de multe ori, ceea ce are randament ridicat nu este echitabil.
In ceea ce priveste egalitatea in fata legii apar doua notiuni care se impun a f
i corelate:
-egalitatea matematica;
-egalitatea personala.
Egalitatea matematica inseamna impozite egale la venituri egale. Egalitate matem
atica nu tine cont de situatia personala a contribuabilului si, astfel, doi cont
ribuabili cu aceleasi resurse pot avea situatii personale diferite si ca atare,
proportionalitatea platii impozitelor poate sa-l loveasca mai mult pe unul decat
pe celalalt.
La asezarea impozitelor in toate tarile se porneste de la egalitatea matematica
dar, ea se corecteaza prin prisma situatiei personale a platitorului. Pentru a a
sigura si egalitatea personala se pot introduce un sistem de deduceri din masa i
mpozabila, cote progresive de impunere (mai ales in transa), norme de venit la i
mpozitul pe avere etc.
Principiile de politica financiara se refera la randamentul impozitului, la stab
ilitatea si la elasticitatea acestuia.
Randamentul impozitului se masoara prin raportarea sumei globale colectata intrun interval dat si cheltuielile facute de autoritatea publica in vederea colecta
rii acesteia.
Randamentul impozitului presupune asigurarea urmatoarelor conditii:
- universalitatea impozitului - adica toti cei care au un venit trebuie sa plate
asca;
- economia de cheltuieli - adica constituirea unui sistem institutional cat mai
ieftin;
- ineluctabilitatea - adica neputinta sustragerii de la plata impozitelor si, as
tfel, micsorarea posibilitatilor de evaziune fiscala;
- anestezia fiscala - presupune a asigura unui impozit, la introducerea lui, o a
numita capacitate de suportabilitate.
Stabilitatea si elasticitatea impozitului sunt doua principii simetrice.
Un impozit este stabil daca el nu urmeaza intocmai toate variatiile conjunctural
e care afecteaza materia impozabila.
Elasticitatea semnifica absenta reactiei materiei impozabile la variatia cotei d
e impunere.
Exista in toate economiile un conflict deschis intre randamentul si echitatea im
pozitului. In teorie nu exista acest conflict, in sensul ca, cu cat mai bine est
e asezat un impozit si este repartizata sarcina fiscala pe membrii societatii, c
u atat mai mare este randamentul acestuia. In realitate insa, circula zicala: "i
mpozitele productive nu sunt juste, iar impozitele juste nu sunt productive".
Principii de politica economica se refera la modelarea impozitelor astfel incat
sa asigure interventia statului in viata economica. Astfel, fie ca se introduc n
oi impozite, fie ca se redimensioneaza unele din impozitele existente, acest luc
ru se face nu doar pentru a produce venituri, cat si pentru a asigura interventi
a statului in economie. Ca atare, vechiului conflict dintre randamentul si echit
atea impozitelor, i se mai adauga un altul intre randament si interventionism.
5.4 Clasificarea impozitelor

Pentru clasificarea impozitelor se folosesc mai multe criterii deoarece unul si


acelasi impozit poate avea diferite implicatii in viata social-economica, in fun
ctie de pozitia de pe care a fost apreciat. Asemenea criterii de clasificare sun
t:
1.
2.
3.
4.
5.
6.

impactul asupra suportatorului;


neutralitatea fata de contribuabil;
obiectul impozabil;
scopul introducerii impozitului;
frecventa perceperii;
locul in care impozitul se face venit.

a) in functie de impactul asupra suportatorului regasim:


- impozite directe - se stabilesc in sarcina platitorului fie in functie de veni
tul pe care il obtine, fie in functie de averea sa. Ca regula generala, la impoz
itele directe platitorul si suportatorul impozitului sunt una si aceeasi persoan
a.
- impozitele indirecte - nu se stabilesc in mod direct pe platitor, ci asupra va
nzarii de bunuri sau prestarilor de servicii si lucrari. Ele vizeaza cheltuirea
veniturilor, motiv pentru care mai sunt denumite impozite pe cheltuieli. La impo
zitele indirecte suportatorul este cu totul alta persoana decat platitorul, in c
ele din urma, suportatorul fiind consumatorul final.
b) in functie de neutralitatea fata de contribuabil:
- impozite reale - se stabilesc in functie de marimea materiei impozabile (imobi
le, pamant etc) facand abstractie de situatia personala a platitorului;
- impozite personale - sunt cele ce tin cont de situatia contribuabilului si sun
t reprezentate, in special, de impozitele pe venit; se mai numesc si impozite su
biective;
c) dupa obiectul impozabil impozitele pot fi:
- impozite pe venit;
- impozite pe avere;
- impozite pe cheltuieli (pe consum).
d) dupa scopul introducerii impozitului:
- impozite cu caracter fiscal - adica urmaresc sa produca venituri pentru buget
si se vizeaza randamentul lor;
- impozite cu caracter de ordine - adica cu scopul de a asigura ordine intr-un a
numit sector (spre exemplu, taxa pe divort).
e) in functie de frecventa perceperii regasim:
- impozite permante (marea majoritate);
- impozite incidentale (spre exemplu, asupra imbogatitilor de razboi).
f) in functie de locul in care impozitul se face venit:
- impozite federale;
- impozite ale statelor;
- impozite ale colectivitatilor locale.
5.5 Repercursiunea impozitelor. Rezistenta la impozite si evaziunea fiscala
Repercursiunea fiscala are loc ori de cate ori presiunea fiscala se transmite al

tei persoane. Ca regula, impozitele directe nu pot fi repercutate asupra altei p


ersoane decat aceea a platitorului. Repercursiunea fiscala apare la impozitele i
ndirecte unde platitorul si suportatorul nu sunt aceeasi persoana.
Rezistenta la impozite, indiferent cat de perfectionata ar fi tehnica de colecta
re a acestora, este un fenomen general in diferite proportii.
Impozitele pot fi eludate total sau partial in anumite circumstante. Punctul de
plecare in aparitia evaziunii fiscale este presiunea fiscala.
Orice contribuabil cauta sa scape mai ales cand el considera ca statul exagereaz
a. El compara efortul pe care il face cu ceea ce beneficiaza de pe urma autorita
tii publice si daca rezultatul este negativ, atunci apare rezistenta la impozite
.
In literatura economica se face distinctia intre procedeele legale de ocolire a
platii impozitelor si evaziunea fiscala propriu-zisa.
Impozitul poate fi ocolit fara ca platitorul sa intre in conflict cu legea. Aces
t lucru se poate realiza pe doua cai:
- evaziunea permisa in mod voit (adica printr-un sistem de scutiri, exceptii si
inlesniri);
- evaziunea ce are loc ca rezultat a unor lacune ale legii; nu este provocata vo
it, ci de neglijenta formularii legii.
Evaziunea ilicita (frauda fiscala) are loc atunci cand se comite o incalcare fla
granta a legii (varietatea este infinita).
Amploarea fraudei variaza de la o tara la alta si chiar in interiorul aceleasi t
ari. Chiar intre tarile cu economie de piata dezvolatata evazionismul poate fi d
iferit: in tarile din Nordul Europei, Anglia, SUA proportia fraudei fiscale este
mult mai redusa decat in celalte state dezvoltate, precum si in cadrul aceleasi
tari pot apare dirente semnificative spre exemplu intre Nordul si Sudul Frantei
sau a Italiei. De asemenea, proportiile sunt diferite si pe categorii sociale:
evaziunea fiscala in randul salariatilor este mai redusa decat la cei cu profesi
uni liberale.
Prevenirea evaziunii fiscale este foarte dificila pentru ca presupune instituire
a unui sistem costisitor si a unui aparat numeros de supraveghere a colectarii i
mpozitelor.
6. IMPOZITELE DIRECTE
6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe
6.2 Impozitul pe venit
6.3 Impozitul pe avere
6.1 Caracterizarea generala a impozitelor directe
Impozitele directe reprezinta contributii banesti ale celor care realizeaza veni
turi sau poseda avere si care se particularizeaza prin impactul imediat si direc
t asupra platitorului. Ca regula generala, impozitele indirecte nu pot fi reperc
utate asupra altei persoane.
Impozitele directe constituie forma de impunere nu doar cea mai veche si mai sim
pla, ci si forma de impunere care poate asigura echitatea fiscala.
Indiferent ca este pe venit sau pe avere, acest tip de impozite are o incidenta
directa, adica platitorul este aceeasi persoana cu suportatorul.

O caracteristica importanta a impozitelor directe este aceea ca, de regula, aces


tea au un cuantum si termen de plata ce pot fi precizate in prealabil si, ca ata
re, pot fi cunoscute din timp de catre contribuabil.
Impozitele directe se manifesta sub doua forme: impozite reale si impozite perso
nale.
Impozitele directe reale se caracterizeaza prin aceea ca aici obiectul impunerii
se defineste in mod cantitativ. Din categoria acestor impozite fac parte impozi
tele pe cladiri, pe pamant etc. Astfel de impozite se stabilesc pe baza unor ind
ici exteriori si de aceea, de multe ori, sarcina suportata de platitor nu este e
chitabila, netinandu-se seama de capacitatea platitorului de a realiza venit si
de a plati impozite. Din aceste motive s-a trecut treptat tot mai mult la impozi
tele personale.
Impozitele personale se definesc prin aceea ca, la asezarea lor se tine seama si
de situatia personala a platitorului (conteaza nu doar veniturile si averea dar
si obligatiile personale etc). Cel mai bun exemplu de impozit personal este imp
ozitul pe venitul global.
Impozitele directe imbraca in principal doua forme: impozitele pe venit si impoz
itele pe avere.
6.2 Impozitul pe venit
Impozitele pe venit sunt acele impozite la care platitorul (una si acceesi perso
ana cu suportatorul) sunt persoana fizica sau juridica care realizeaza venit.
Modul de asezare si perceperea impozitului pe venitul persoanelor fizice difera
de cel pe venitul persoanelor juridice si de aceea le vom analiza separat.
Astfel, impozitul pe venit imbraca doua forme principale:
- impozitul pe venitul persoanelor fizice;
- impozitul pe venitul persoanelor juridice.
6.2.1 Impozitul pe venitul persoanelor fizice
In practica finantelor publice se cunosc doua modalitati principale de asezare a
impozitelor directe in raport de tratamentul veniturilor:
a) impunerea separata a fiecarui tip de venit realizat din surse si locuri difer
ite;
b) impunerea globala ce presupune cumularea tuturor tipurilor de venit indiferen
t de sursa acestora.
Mai poate exista si o modalitate de impunere mixta, situatie in care se folosest
e impunerea globala dar, exista si unele venituri care nu se globalizeaza si se
impoziteaza separat.
Prima modalitate este mai simpla si usor de realizat, se micsoreaza cheltuielile
de colectare a impozitelor dar, nu se realizeaza echitatea fiscala. Impozitarea
globala conduce la impartirea egala a sarcinii fiscale asupra contribuabilor si
la echitate fiscala prin impozitarea in functie de posibilitatile economice con
crete ale subiectului impozabil si prin introducerea deducerilor personale.
In tara noastra s-a trecut la impozitarea globala incepand de la 1 ianuarie 2000
. Prezentam in continuare impozitul pe venitul global (pe cazul Romaniei).
6.2.2 Impozitul pe venitul global

Impozitul pe venitul global este suma datorata de contribuabil pentru toate veni
turile sale realizate in anul fiscal.
Venitul anual global impozabil este reprezentat de suma veniturilor anuale nete
realizate din activitati independente, din salarii si din cedarea folosintei bun
urilor, din care se scad pierderile fiscale si deducerile personale.
In afara acestor venituri ale persoanelor fizice care se globalizeaza exista si
alte venituri, cum sunt cele din dividende si dobanzi si altele, a caror impuner
e este finala si se impoziteaza separat, asupra carora vom reveni.
De asemenea exista si venituri care nu se impoziteaza, deci care nu trebuie decl
arate si nu vor fi impuse, din care enumeram selectiv: bursele, bunurile primite
sub forma de sponsorizare, sumele incasate din asigurari cu titlu de compensati
ei pentru pagubele suportate, veniturile din agricultura si silvicultura etc.
Venitul anual global impozabil se poate determina dupa formula:
unde:
V1 - venituri nete din activitati independente;
V2 - venituri nete din salarii;
V3 - venituri nete din cedarea folosintei bunurilor;
V4 - venituri de aceeasi natura, obtinute din strainatate;
Pf - pierderi fiscale reportate;
Dp - deduceri personale.
Veniturile din activitati independente (V1) provin din trei surse principale:
o activitati comerciale;
o profesii liberale (medici, avocati, consultanti etc);
o drepturi de proprietate intelectuala (brevete, marci, drepturi de autor etc).
Veniturile nete din activitati independente se determina astfel:
V1 = Venituri brute incasate - Cheltuieli aferente deductibile
(inclusiv echivalentul in lei al veniturilor in natura)
Pentru ca o cheltuiala sa fie considerata deductibila trebuie sa indeplineasca c
umulativ urmatoarele trei conditii:
t
-

sa fie efectuata in interesul direct al activitatii;


sa fie cuprinsa in cheltuielile exercitiului financiar in cursul caruia au fos
platite;
sa fie justificata cu documente.

Exista insa si cheltuieli care nu sunt deductibile si dintre acestea prezentam c


ateva, selectiv:
- amenzi si penalitati, altele decat cele de natura contractuala;
- donatiile;
- heltuieli de sponsorizare, de protocol, de deplasare si detasare care depasesc
un anumit nivel;
- valoarea bunurilor constatate lipsa din gestiune sau degradate si neimputabile

, precum si sumele care reprezinta depasirea limitelor de perisabilitati stabili


te conform legii.
Veniturile din salarii (V2)
In vederea determinarii venitului net impozabil, din venitul brut din salarii se
scad o serie de cheltuieli deductibile:
V2 = Venituri obtinute in baza - Cheltuieli deductibile
unui contract de munca
(in bani sau natura)
Aceste cheltuieli deductibile sunt:
o
o
o
o
a

contributia la fondul de somaj (1%);


contributia pentru pensia suplimentara (5%);
contributia pentru asigurarile sociale de sanatate (7%);
cheltuieli profesionale (15% din deducerea personala de baza, o data cu aceast
si la acelasi loc de munca).

Venituri din cedarea folosintei bunurilor (V3)


Veniturile din cedarea drepturilor de folosinta a bunurilor reprezinta in fapt,
inchirieri de bunuri mobile sau imobile, subinchirieri, arenzi, etc.
Venitul net impozabil se obtine scazand din venitul brut (format din suma incasa
ta de la chiriasi plus cheltuieli facute de chiriasi care ar fi in sarcina propr
ietarului) cheltuielile aferente deductibile in suma egala cu 30% din venitul br
ut:
V3 = Venituri brute + Cheltuieli - Cheltuieli deductibile
incasate in bani ce cad in sarcina (30% din venitul brut
si/sau natura proprietarului dar recalculat)
efectuate de chirias
Pierderea fiscala (Pf)
In cazul activitatilor independente si/sau la cedarea folosintei bunurilor, daca
veniturile brute sunt mai mici decat cheltuielile aferente deductibile, se inre
gistreaza o pierdere fiscala. Aceasta se poate compensa cu rezultatele pozitive
de la celelalte categorii de venit, cuprinse in globalizare, cu exceptia venitur
ilor din salarii. Daca nu poate fi compensata, pierderea fiscala se poate report
a pentru anul urmator.Pierderea fiscala necompensata se poate reporta timp de ci
nci ani fiscali.
Deducerile personale (Dp)
Deducerile personale care se acorda personalului imbraca doua forme: deduceri pe
rsonale de baza si deduceri personale suplimentare.
Deducerea personala de baza reprezinta o suma neimpozabila acordata contribuabil
ului.Incepand cu luna ianuarie 2000 aceasta a fost in suma de 800.000 lei/luna,
iar de la 1 iulie a fost modificata fiind actualizata la inflatie devenind astfe
l 926.000 lei/luna1.
Deducererile personale suplimentare se acorda in functie de situatia proprie, de
persoanele aflate in intretinere si de alti factori, calculandu-se dupa cum urm
eaza:

- 0,6 inmultit ce deducerea personala de baza pentru sotia/sotul aflat in intret


inere;
- 0,35 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din primii doi cop
ii aflati in intretinere;
- 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare din urmatorii copi
i aflati in intretinere;
- 0,20 inmultit cu deducerea personala de baza pentru fiecare membru de familie
aflat in intretinere;
- 1,00 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul I;
- 0,50 inmultit cu deducerea personala de baza pentru invalizii de gradul II.
Suma tuturor deducerilor personale nu poate depasi de 2,5 inmultit cu deducerea
personala de baza.
Perioada impozabila si cotele de impunere
Perioada impozabila este anul fiscal care, corespunde in fapt anului calendarist
ic. Impozitul anual se determina prin aplicarea asupra venitului anual impozabil
a urmatorului barem de impunere1:
Transe de venit lunar impozabil-lei
Impozit lunar-lei
Pana la 1.061.000
18%
1.061.001 - 2.603.000
190.980 + 23% pentru ceea ce depaseste 1.061.000
2.603.001 - 4.146.000
545.640 + 28% pentru ceea ce depaseste 2.603.000
4.146.001 - 5.785.000
977.680 + 34% pentru ceea ce depaseste 4.146.000
Peste 5.785.000
1.534.940 + 40% pentru ceea ce depaseste 5.785.000
Determinarea si plata impozitului datorat
In baza datelor din declaratia de venit global organul fiscal determina venitul
anual impozabil dupa formula prezentata mai sus.
Decizia de impunere a organului fiscal stabileste:
- impozitul datorat pentrul anul precedent;
- diferentele de impozit anual ramase de achitat sau de restituit;
- platile anticipate cu titlu de impozit.

Venituri a caror impunere este finala


In aceasta categorie se cuprind veniturile care nu se globalizeaza si sunt impoz
itate separat. Impozitul in aceste cazuri se retine la sursa de catre platitorul
acestui fel de venit in momentul calcularii sale si se vireaza pana la termenul
stabilit. Astfel, beneficiarul venitului nu are nici un fel de obligatie privin
d declararea acestuia.
- Veniturile a caror impunere este finala sunt reprezentate de:
- veniturile din dividende impozitate cu 5%;
- veniturile din dobanzi impozitate cu 1%;
- veniturile din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare
impozitate cu 1%;
- veniturile din jocuri de noroc impozitate cu 10% (sumele sub 3.000.000 sunt sc
utite de impozit);
- alte venituri impozitate cu o cota de 10%.
6.2.3 Impozitul pe venitul persoanelor juridice(impozitul pe profit)
Platitorii de impozite persoane juridice sunt societatile comerciale de orice ti
p, companiile nationale si regiile autonome, adica toate organizatiile cu scop l
ucrativ.
Impozitul pe venitul persoanelor juridice imbraca urmatoarele forme:
- impozitul pe profit;
- impozitul pe dividende;
- impozitul pe venituri din vanzarea activelor.
Dintre acestea, impozitul pe profit este cel mai important avand in vedere ca pr
ofitul este principala forma de venit a societatilor comerciale.
In sens, larg profitul reprezinta diferenta dintre veniturile unui agent economi
c realizate din activitatile pe care le desfasoara si cheltuielile aferente obti
nerii lor.
Obiectul impunerii este profitul anual impozabil care este reprezentat de difere
nta dintre veniturile obtinute de agentul economic intr-un an fiscal si cheltuie
lile deductibile aferente efectuate. Daca exista si cheltuielile nedeductibile a
cestea nu pot fi scazute din venituri, ci se insumeaza acestora in vederea deter
minarii profitului anual impozabil. Impozitul pe profit se obtine prin aplicarea
cotei de impunere asupra bazei de impozitare astfel determinate.
Cota de
-pentru
-pentru
-pentru

impunere in Romania este de 25% insa exista si cateva exceptii:


profitul obtinut din activitati de export cota de impunere este de5%;
baruri si cluburi de noapte se plateste o cota aditionala de 25%;
profitul Bancii Nationale cota este de 80%.

6.3 Impozitul pe avere


Impozitul pe avere imbraca trei fome principale:
1. impozit aspra averii propriu-zise;
2. impozit asupra circulatiei averii;
3. impozit aspra cresterii averii.
a) Impozitele asupra averii propriu-zise au ca obiect, in general, proprietatile
imobiliare (terenurile, cladirile, etc) si activul net. Acest tip de impozite s
e plateste fie din profitul adus de avere, fie din alte venituri ale contribuabi

lului. In acest ultim caz, spunem ca acesta este un impozit pe substanta averii
si se intalneste rar, din cauza ca determina scaderea materiei impozabile, adica
a averii respective. O problema esentiala o constituie evaluarea averii. Aceast
a poate fi facuta fie pe baza declaratiei contribuabilului, fie potrivit unor do
cumente ce atesta dobandirea averii, fie conform unor norme fixate de autoritate
a publica, fie in baza unei expertize.
b) Impozitul asupra circulatiei averii se plateste ca urmare a trecerii dreptulu
i de proprietate de la o persoana la alta. Aceste impozite sunt reprezentate de:
-impozite pe vanzarea averii (baza de impunere o reprezinta valoarea vanzarii);
-impozite pe succesiuni;
-impozite pe donatii.
c) Impozitul asupra cresterii averii are ca obiect plus-valuta imobiliara, casti
gul de capital si averea dobandita in conditii cu totul speciale (spre exemplu i
mbogatitii de razboi).
[1] Impunerea globala in Romania este reglementata prin Ordonanata privind Impoz
itul pe Venit, nr. 73 din 27 august 1999
7. IMPOZITELE INDIRECTE
7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte
7.2 Taxele de consumatie
7.3 Taxele vamale
7.4 Monopolurile fiscale
7.5 Taxele de inregistrare si de timbru
7.1 Caracterizarea generala a impozitelor indirecte
Alaturi de impozitele directe orice tara apeleaza si la cele indirecte care imbr
aca forma impozitelor pe cheltuieli (pe consum).
Pentru a pune in evidenta continutul si necesitatea impozitarii indirecte se imp
une compararea diferentelor ce exista, atat din punct de vedere stiintific, cat
si juridic-administrativ, intre cele cele doua mari categorii de impozite: direc
te si indirecte.
Din punct de vedere stiintific, o prima deosebire reiese din aceea ca, daca in c
azul impozitelor directe obiectul acestora il reprezinta existenta venitului/ave
rii, in cazul celor indirecte obiectul impunerii il constituie cheltuirea/consum
ul venitului/averii.
O a doua diferenta intre cele doua tipuri de impozitare rezida in incidenta si r
epercursiunea lor, adica a modului in care impozitele afecteaza pe cineva si cev
a.
Impozitele directe au o incidenta directa, adica platitorul este aceeasi persoan
a cu suportatorul si nu pot fi repercutate (de regula) asupra altor persoane.
In cazul impozitelor indirecte, incidenta (sarcina fiscala) este indirecta, aces
t lucru fiind prevazut prin lege.
Din punct de vedere juridic-administrativ se distinge o alta diferenta important
a intre cele doua categorii de impozite.
Astfel, in cazul impozitarii directe a venitului sau averii exista asa numitul r
ol nominativ (o pozitie, un fisier in memoria calculatorului); orice platitor ar
e o pozitie deschisa la fisc. Acest lucru nu se regaseste insa si la impozitele
indirecte unde nu se cunoaste dinainte contribuabilul.

Printre avantajele impozitelor directe putem aminti echitatea fiscala si faptul


ca asigura statului venituri relativ stabile.
Impozitarea directa are marele dezavantaj al perceperii lente, la mari intervale
de timp a impozitului. De asemenea, impozitarea directa este vizibila si, mai a
les, iritabila pentru contribuabili si, nu independent de acestea, prezinta un r
andament destul de scazut.
Impozitarea indirecta prezinta marele avantaj al randamentului, deoarece se impu
n nu un profit, un venit, o avere ci o circulatie, o vanzare, o cumparare, un co
nsum. Un alt avantaj este rapiditatea perceperii impozitului si in acelasi timp
este si mai putin costisitoare decat impozitarea directa.
Marele inconvenient al impunerii indirecte il reprezinta inechitatea fiscala, pe
de o parte, ca urmare a proportionalitatii cotei de impunere, iar, pe de alta p
arte, din cauza faptului ca nu tine seama de situatia personala a platitorului.
Principalele categorii de impozite indirecte sunt:
-

taxele de consumatie;
taxele vamale;
monopolurile fiscale;
taxele de inregistrare si de timbru.

7.2 Taxele de consumatie


Cea mai raspandita forma de asezare a impozitelor indirecte o reprezinta taxele
de consumatie. Poarta denumirea de taxe dintr-o simpla obisnuinta, in fond acest
ea sunt impozite in sensul ca sunt obligatorii, nu presupun o contraprestatie si
sunt fara o destinatie speciala.
Taxele de consumatie se aseaza in doua moduri: fie ca taxa generala pe consum taxa pe valoarea adaugata -, fie ca un impozit (taxa) special asezat numai pe va
nzarea anumitor bunuri - accizele.
7.2.1 Taxa pe valoarea adaugata (TVA)
Forma sub care exista in prezent taxa generala de consumatie este taxa pe valoar
ea adaugata (TVA).
Taxa pe valoarea adaugata (impozitul unic incasat fractionat cum mai este denumi
t) se calculeaza asupra cresterii de valoare, adaugata de fiecare agent economic
care participa la ciclul realizarii unui produs sau la executarea unei lucrari
care intra sub incidenta acestui impozit.
Platitori de TVA sunt toti agentii economici care vand produse, executa lucrari
sau presteaza servicii.
Obiectul impozabil este reprezentat de valoarea bunurilor, a lucrarilor si a ser
viciilor la preturile de facturare.
Materia impozabila este suma globala a vanzarii.
Suportatorul este consumatorul final.
Pentru a determina sumele de plata catre autoritatea publica orice agent economi
c infiinteaza cel putin patru conturi: TVA colectata, TVA deductibila, TVA de pl
ata, TVA de recuperat.
Mecanismul prin care se determina TVA datorata bugetului statului il prezentam i
n continuare succint. In contul TVA colectata se inregistreaza TVA incasata la v

anzarea produsului sau lucrarii. In contul TVA deductibila se inregistreaza TVA


platita la cumpararea de catre agentul economic a valorilor materiale, la recept
ionarea lucrarilor care i s-au facut sau la plata prestatiilor in favoarea sa. A
ceasta TVA deductibila exprima un drept (o creanta) al platitorului fata de stat
. Scazand din TVA colectata TVA deductibila rezulta ceea ce are de platit agentu
l economic statului (TVA de plata). Daca aceasta diferenta este negativa, adica
TVA colectata este mai mica decat TVA deductibila, atunci inseama ca agentul eco
nomic are de recuperat de la stat acesta suma. Se observa usor ca agentul econom
ic nu este afectat de TVA, acesta doar il plateste. Cel care il suporta efectiv
este consumatorul final.
In ceea ce priveste comertul exterior, nu se plateste TVA pentru exporturi, iar
la importuri exista taxa de compensare. Pentru exporturile facute statul restitu
ie firmei TVA deductibila (platita in amonte). In activitatile de export datorit
a detaxarii marfurile acestea devin mai competitive prin pret. TVA perceput la i
mport are rolul de a compensa pierderile la export care apar datorita detaxarii.
Daca marfurile s-ar livra la intern incasarile statului ar creste. De asemenea,
prin acest TVA la importuri are loc si o egalizare a sanselor pentru firmele na
tionale in raport cu cele straine, pentru ca daca nu ar exista TVA de import mar
furile externe ar fi mai competitive prin pret decat cele nationale.
TVA are o mare elasticitate fata de procesele economice in sensul ca, daca aface
rile se dezvolta si TVA colectata, respectiv TVA de plata vor fi mai mari. Daca
vanzarile stagneaza si cuantumul TVA va fi mai mic si in consecinta si incasaril
e statului. Astfel, TVA ca de altfel toate impozitele indirecte "copiaza" mersul
economiei.
TVA este un impozit cu un randament fiscal ridicat, insa ca orice impozit indire
ct este inechitabil. Acest lucru se traduce prin aceea ca devine regresiv in rap
ort cu cresterea veniturilor si nici nu se preteaza la un minim neimpozabil. Ast
fel, TVA afecteaza mai pronuntat persoanele cu venituri mici si pe cele care isi
afecteaza o mare parte a veniturilor lor pentru cheltuieli de consum (de multe
ori independent de vointa lor fiind vorba de cheltuieli de stricta necesitate).
In tara noastra TVA a fost introdus in urma ca catava ani, din urmatoarele consi
derente:
- necesitatea inlocuirii formulei anacronice a fostului impozit pe circulatia ma
rfurilor;
- pentru cresterea resurselor statului;
- din ratiuni de compatibilizare cu sistemele fiscale din tarile europene.
Actualmente cota unica de TVA in Romania este de 19%.
7.2.2 Accizele
Distinct de TVA in toate statele exista taxe speciale de consumatie care "lovesc
" numai anumite produse. Accizele sunt aceste taxe speciale de consumatie si se
aseaza, de regula, pe vanzarea acestor grupe aparte de produse.
In prezent, aceste grupe speciale de produse care fac obiectul accizelor sunt re
prezentate, in principal, de bunurile care dauneaza sanatatii si de produsele co
nsiderate de lux.
Spre exemplu, in tara noastra se platesc accize pentru urmatoarele grupe de prod
use:
-

alcoolul etilic alimentar, derivatele sale si orice alte bauturi alcoolice;


produsele petroliere (exceptie face pacura);
produsele din tutun;
alte produse si grupe de produse: cafea, bijuterii (cu exceptia verighetelor),

autoturisme, parfumuri, blanuri naturale, articole din cristal, ape minerale, a


rmele de vanatoare si de uz individual.
Prezentam selectiv, cateva produse accizate in alte tari:
- Franta: vinul, cidru, berea, apele minerale;
- Germania: tutunul, cafeaua, ceaiul, uleiurile minerale;
- Marea Britanie: spirtul, berea, tutunul, uleiurile minerale
Scopul accizelor este unul fiscal, desigur, si anume formarea de resurse la disp
ozitia statului. Cel putin la fel de importanta este insa si motivatia de ordin
social a accizelor, prin faptul ca aceste pot fi folosite ca si parghii fiscale
pentru controlarea consumurilor, in sensul descurajarii acelora care, spre exemp
lu, dauneaza sanatatii.
Platitorii accizelor sunt agentii economici care importa produsul respectiv pent
ru vanzare, producatorii sau vanzatorii acestuia. Ca si in cazul TVA, suportator
ul este insa, cel care cumpara produsul respectiv, adica consumatorul final.
Acciza se calculeaza de regula in doua moduri, in functie de cum este exprimata
cota de impunere pentru fiecare produs accizat in parte. Astfel, cota de impuner
e poate fi:
- fie o cota fixa in lei sau in euro pe unitatea de masura specifica (de exemplu
pe litru, pe gradul de concentratie, pe cifra octanica etc);
- fie o cota procentuala care se aplica asupra bazei de impozitare.
7.3 Taxele vamale
Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a interventiei statul
ui in comertul international. Aceasta interventie a statului in economie se real
izeaza pe doua cai: direct si indirect.
Pe cale directa statul poate interveni, fie prin masuri cantitative asupra impor
turilor sau exporturilor (este vorba de contingentari, prohibitii etc), fie prin
reglementarea schimburilor. Interventia directa ridica probleme destul de delic
ate, deoarece poate conturba relatiile dintre state si poate avea efecte paguboa
se asupra raporturilor economice in perioadele urmatoare.
Interventia indirecta se realizeaza prin taxele vamale, adica prin impozitarea s
chimburilor internationale. Ceea ce se impune este valoarea in vama a produselor
care fac obiectul tranzactiei externe. Cota de impunere, adica nivelul taxei va
male, este prevazuta prin lege.
Deoarece taxele vamale sunt multiple ca numar, ca mod de asezare si fiecare avan
d efecte diferite, pentru a elabora o politica vamala corespunzatoare intereselo
r generale ale statului se impune o clasificare a lor. Multimea taxelor vamale p
oate fi ordonata dupa cel putin patru criterii:
1.
2.
3.
4.

in functie de sensul fluxurilor comerciale;


dupa modul de fixare;
dupa modul de percepere al taxei;
dupa scopul instituirii taxelor vamale.

a)In functie de sensul fluxurilor comerciale regasim:


- taxe vamale de import;
- taxe vamale de export;
- taxe vamale de tranzit.

Taxele vamale cu ponderea cea mai mare sunt cele de import si acestea se platesc
de catre importatori o data cu depunerea documentelor ce atesta efectuarea tran
zactiei. Aceasta taxa vamala se adauga la pretul de cumparare, sporind astfel pr
etul la care se vor vinde aceste produse in interiorul tarii importatoare. In fi
nal taxa va fi suportata de consumatorul individual, ca de altfel, in cazul tutu
ror impozitelor indirecte.
Taxele de export se intalnesc rar, deoarece statele sunt interesate in general i
n incurajarea exporturilor. Ratiunea lor este una fiscala si se intalneste in ta
rile care au nevoie stringenta de venituri si le pot obtine in principal doar pr
in taxarea exporturilor (spre exemplu in tarile care exporta masiv bogatii natur
ale: minereuri, cafea, cacao etc). Un alt scop al acestor taxe vamale ar fi acel
a al descurajarii exporturilor de materii prime neprelucrate.
Taxele vamale de tranzit sunt introduse doar cu scop fiscal, deoarece nu afectea
za nici productia, nici consumul, dar fiind utilizat teritoriul national, statul
impune taxa. Sunt practicate in cazuri foarte rare deoarece statele sunt intere
sate in general in tranzitarea teritoriului lor, obtinand diverse beneficii de p
e urma acestui lucru.
b)Dupa modul de fixare taxele vamale pot fi:
-

taxe
taxe
taxe
taxe

vamale
vamale
vamale
vamale

autonome;
conventionale;
autonom-conventionale;
asimilate.

Taxele vamale autonome se aplica la importurile din tarile cu care nu exista aco
rduri privind "clauza natiunii celei mai favorizate".
Taxele vamale conventionale au un nivel mai redus decat cele autonome si se apli
ca asupra relatiilor comerciale intre tarile care fac parte din anumite uniuni v
amale. Se mai numesc si taxe vamale preferentiale.
Taxele vamale asimilate sunt temporare, ele fiind introduse cu ocazia preluarii
sistemului vamal al unei alte tari.
c)Dupa modul de percepere al taxei intalnim:
- taxe vamale ad valorem;
- taxe vamale specifice;
- taxe vamale mixte.
Taxele vamale ad-valorem presupun utilizare unei cote procentuale definite care
se aplica asupra bazei de impozitare (valoarea in vama). Acest tip de taxe vamal
e sunt cel mai intalnite. Utilizarea lor are avantajul simplitatii, dar prezinta
neajunsul fiscal al variatiei randamentului, ca urmare a modificarilor frecvent
e a preturilor pietele mondiale.
Taxele vamale specifice sunt stabilite ca suma fixa pe unitatea de masura a util
itatii importate.
d)Dupa scopul instituirii taxelor vamale regasim:
-

taxe
taxe
taxe
taxe

vamale cu scop fiscal;


vamale cu scop protectionist;
vamale cu scop preferential;
de sanctiune.

Taxele vamale preferentiale sunt determinate de negocierile intre guverne si con

stau intr-o reducere reciproca a taxelor vamale.


Taxele vamale de sanctiune pot imbraca urmatoarele forme:
- taxe anti-dumping (=pret mondial - pretul de dumping);
- taxe compensatorii - se aplica la produsele importate care beneficiaza in tara
de origine de subventii ilegale;
- taxe de retorsiune - se aplica atunci cand un un stat partener in relatii come
rciale isi ridica taxele vamale, fara a se fi cazut de comun acord asupra acestu
i lucru sau fara o consultare reciproca prealabila.
Asezare taxelor vamale porneste de la declaratia vamala de import. Fiecare decla
ratie de import este insotita de licenta care atesta legalitatea tranzactiei, fa
ctura, documentele de transport international, certificatul care atesta originea
marfurilor si alte documente.
Baza o reprezinta factura deoarece pornind de la aceasta se calculeaza valoarea
in vama.
Valoarea in vama cuprinde pretul extern transformat in moneda nationala la cursu
l oficial al zilei, la care se adauga cheltuielile de transport, cheltuielile de
asigurare si alte cheltuieli efectuate pentru transportul marfii pana la vama.
Asupra acestei valori in vama se aplica taxa vamala. Dupa achitarea acesteia se
primeste in scris "liberul de vama" si operatia de vamuire s-a incheiat. Vamuire
a se face de obicei la punctele vamale de frontiera, dar se poate face si la vam
ile de interior cu respectarea anumitor conditii privind garantarea efectuarii p
latii taxelor.
Ansamblul taxelor vamale ale unei tari se constituie in tariful vamal.
amal stabileste modul concret de aplicare al taxelor vamale pe fiecare
parte. Practic este reprezentat de o lista vamala care cuprinde toate
ce fac obiectul comertului international si contine precizari precise
odul de percepere al taxelor vamale.

Tariful v
produs in
produsele
privind m

7.4 Monopolurile fiscale


Prin monopol fiscal se intelege dreptul statului de a produce si/sau comercializ
a, in regim de exclusivitate, anumite produse.
Veniturile realizate stat din monopolurile fiscale sunt reprezentate de profitul
obtinut din activitatea de productie sau comercializare in regim exclusiv si de
taxa cuprinsa in pretul de vanzare incasat de la consumatori. Practic, acest im
pozit (taxa) fixat asupra pretul de vanzare si care se include in acesta, se num
este monopol fiscal.
7.5 Taxele de inregistrare si de timbru
Aceste taxe sunt obligatorii numai in cazul in care cetateanul solicita un servi
ciu din partea statului.
In prezent exista o multitudine de astfel de taxe si cateva dintre ele le vom pr
ezenta mai jos.
Taxele judecatoresti si notariale sunt printre cele mai des intalnite si se plat
esc pentru diferite procese. Taxele notariale reprezinta o taxa datorata bugetul
ui statului pentru diferite inregistrari.
Pe langa taxele de inregistrare mai exista si sase tipuri de taxe de timbru: tim
brul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric si al artelor plastice
, care alimenteaza diferite fonduri publice destinate sustinerii unor activitati

din domeniul culturii etc.


Deosebit de taxele de inregistrare si de timbru mai exista si diverse tarife, ca
de exemplu:
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul National de Cadastru;
- tarifele pentru servicii prestate de Oficiul de Autorizare si Control in Turis
m etc.
8. SISTEMUL BUGETAR
8.1 Continutul conceptului de buget
8.2 Principiile bugetare
8.3 Elaborarea bugetului de stat
8.4 Executia bugetului
8.1 Continutul conceptului de buget
In domeniul financiar autoritatea publica este obligata sa intocmeasca un plan a
nual prin care sa prevada suma veniturilor si cheltuielilor publice. Acest progr
am este supus apoi discutiei si aprobarii puterii legislative. Principala motiva
tie pentru intocmirea bugetului este una de natura financiara si consta in aceea
ca, prin structurarea si dimensionare veniturilor ce urmeaza a se colecta si a
cheltuielilor publice, se asigura o gestionare rationala a fondurilor publice si
se vizeaza o cheltuire eficienta a acestora.
In conditiile finantelor clasice, bugetul public era considerat, ca act legislat
iv, doar o lista a cheltuielilor si a veniturilor publice, fara specificare vreu
nei legaturi cu starea si perspectivele economiei nationale.
In conditiile tot mai complexe ale vietii economico-sociale de astazi, doctrina
financiara a completat imaginea despre buget si a legat existenta acestuia de me
rsul si starea intregii economii nationale. Astfel, in toate tarile dezvoltate n
otiunea de buget se refera la doua structuri diferite:
- bugetul economiei nationale;
- bugetul de stat (bugetul propriu-zis ale autoritatii publice).
Bugetul economiei nationale este un plan/program ce se intocmeste anual si cupri
nde totalitatea veniturilor si a cheltuielilor dintr-o economie nationala, indif
erent daca aceste sunt publice sau private. Acest buget cuprinde in fapt, pe lan
ga bugetele autoritatii publice si totalitatea bugetelor private (ale agentilor
economici). De regula, este un buget informativ, orientativ si nu este executori
u, in consecinta nu se supune aprobarii legislativului. Bugetul economiei nation
ale serveste ca baza pentru argumentatia financiar-economica, politica si social
a a guvernului.
Bugetul public (de stat) se elaboreaza pornind de la bugetul economiei nationale
, insa cuprinde numai resursele si cheltuielile autoritatii publice. Bugetul pub
lic se supune in mod obligatoriu discutiei amanuntite a Parlamentului si aprobar
ii acestuia. Dupa aprobarea de catre Parlament, bugetul de stat devine lege si a
stfel, este posibila incasarea veniturilor si efectuarea cheltuielilor publice.
Structura sistemului bugetar este adecvata organizarii administrative a statului
. Astfel, intr-un stat unitar (spre exemplu, Romania) bugetul de stat este organ
izat pe doua paliere: bugetul administratiei centrale de stat si bugetele admini
stratiei locale. Aceasta este o strucurare simplificata a sistemului bugetar car
e insa, in Romania, asa cum precizeaza legea finantelor publice, este reprezenta
t de un sistem unitar de bugete: "resursele financiare publice se constituie si
se gestioneaza printr-un sistem unitar de bugete, si anume: bugetul de stat, bug
etul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale

, bugetul trezoreriei statului si bugetele altor instituitii publice cu caracter


autonom, in conditiile asigurarii echilibrului financiar"1.
In statele federale sistemul bugetar este structurat pe trei nivele mari: bugetu
l federatiei, bugetele statelor membre, ale provinciilor sau ale landurilor si b
ugetele locale.
O problema esentiala in cadrul procesului bugetar o reprezinta repartizarea veni
turilor si cheltuielilor intre diferitele nivele ale sistemului bugetar. Aceasta
repartizare se face in raport cu atributiile ce revin la fiecare nivel in reali
zarea actiunilor publice. Ca regula generala, toate impozitele indirecte sunt ve
nituri ale administratiei centrale de stat, iar impozitul pe avere se face venit
la bugetele locale. Impozitele pe venituri se repartizeaza intre organele admin
istratiei centrale si locale, in functie de sarcinile ce revin fiecarui nivel or
ganizatoric al statului.
8.2 Principiile bugetare
Principiile bugetare sunt norme orientative ce guverneaza realizarea procesului
bugetar. Scopul lor este acela de a preciza conditiile in care se face elaborare
a si executia bugetului public. In tara noastra, aceste principii bugetare sunt
precizate in legea finantelor publice, mentionata mai inainte.
Principiile bugetare sunt urmatoarele:
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.

principiul
principiul
principiul
principiul
principiul
principiul
principiul
principiul

universalitatii bugetului;
unitatii bugetului;
realitatii bugetare;
anualitatii bugetului;
echilibrului bugetar;
neafectarii veniturilor bugetare;
specializarii;
publicitatii bugetului;

1.Principiul universalitatii bugetului se refera la faptul ca totalitatea venitu


rile si cheltuielile unui nivel al autoritatii publice trebuie sa fie cuprinse i
n proiectul de buget pe total venituri si cheltuieli (pe doua pozitii distincte)
astfel incat, organul legislativ sa poata aprecia si aproba/respinge colectarea
resurselor si cheltuirea lor.
2.Principiul unitatii bugetului se refera la faptul ca toate veniturile si chelt
uielile statului ar trebui cuprinse intr-un singur buget dupa o schema unitara d
e clasificare a veniturilor si cheltuielilor.
3.Principiul realitatii bugetare impune ca toate veniturile si cheltuielile sa p
orneasca de la starea reala a economiei nationale, adica proiectul de buget sa f
ie elaborat pornind de la realitatea economico-sociala.
4.Principiul anualitatii bugetului se refera la perioada pentru care se elaborea
za bugetul. De regula, bugetul se intocmeste pentru un an. In ultimii douazeci d
e ani insa, s-a incetatenit tot mai mult practica de a se elabora bugetul statul
ui pe doua paliere. Pe de o parte, bugetul multianual, cu caracter informativ si
, pe baza acestuia se elaboreaza bugetul de stat, pe de alta parte.
5.Principiul echilibrului bugetar impune ca acoperirea cheltuielilor statului sa
se realizeze doar pe seama veniturilor ordinare ale acestuia. Potrivit concepti
ei clasice asupra finantelor publice asigurarea echilibrului financiar era socot
ita cheia de bolta a intregii politici financiare a autoritatii publice. In prez
ent, se poate admite un anumit deficit bugetar la nivel anual, in anumite limite
si cu posibilitatea absorbtiei sale intr-un interval mai mic sau mai mare de ti

mp. In functie de cum au fost cheltuiti banii, un astfel de deficit ar putea ave
a chiar efecte pozitive, contribuind la dezvoltarea economiei si rezultand din a
ceasta, in viitor, o crestere a bazei generatoare de venituri publice.
6.Principiul neafectarii veniturilor bugetare se refera la faptul ca un venit o
odata incasat se administreaza global, fiind destinat acoperirii cheltuielilor p
rivite in ansamblul lor; aceasta inseamna, in cuvinte mai putine, ca veniturile
bugetare trebuie depersonalizate.
7.Principiul specializarii se refera la faptul ca in bugetul de stat, atat chelt
uielile cat si veniturile, nu se cuprind doar in suma globala ci si defalcat, ad
ica cheltuielile pe destinatii si veniturile pe tipuri de impozite si taxe. Astf
el, prin vot Parlamentul acorda o autorizatie executivului nu in mod global, ci
pe fiecare tip de cheltuieli si venituri. In vederea realizarii acestui obiectiv
se intocmeste o clasificatie bugetara a veniturilor si cheltuielilor.
8.Principiul publicitatii bugetului cere ca bugetul aprobat de Parlament sa fie
publicat in presa (la noi in tara in Monitorul Oficial si in presa centrala) pen
tru ca astfel contribuabilii sa cunoasca suma globala si structura veniturilor s
i cheltuielilor statului.
8.3 Elaborarea bugetului de stat
Bugetul de stat se elaboreaza ca proiect de catre puterea executiva, deoarece nu
mai guvernul are initiativa legislativa in domeniul finantelor publice. In cadru
l puterii executive, ca regula generala, proiectul de buget se elaboreaza de cat
re Ministerul Finantelor.
Elaborarea proiectului de buget incepe inca de la jumatatea anului precedent, pe
ntru ca de atunci autoritatea publica si institutiile sale cunosc deja executia
bugetului din penultimul an.
Elaborarea proiectului de buget se face concomitent pentru toate verigile organi
zatorice ale statului.
Proiectul de buget guvernamental, inainte de a fi dezbatut in Parlament, se supu
ne analizei comisiilor de specialitate ale Parlamentului care au dreptul de a pr
opune modificari si intocmesc un raport. Dupa dezbaterile din comisii, proiectul
se supune discutiei si aprobarii in plenul Parlamentului, impreuna cu raportul
comisiilor. In final, Parlamentul aproba proiectul de buget pe fiecare tip de su
rsa si destinatie de cheltuieli. Prin votarea proiectului de buget rezulta legea
bugetului, care aproba cheltuielile si veniturile statului, dar si autorizeaza
guvernul sa inceapa executia bugetului.
8.4 Executia bugetului
In ceea ce priveste veniturile intreaga executie bugetara se realizeaza de catre
Ministerul Finantelor si de catre administratiile financiare.
Pentru a asigura executia partii de cheltuieli s-a organizat sistemul ordonatori
lor de credite. Ordonatorul este o persoana care are dreptul de a repartiza cred
itele bugetare. La nivel central exista ordonatori principali, ordonatori secund
ari si ordonatori tertiari.
Ordonatorii principali sunt ministrii pentru toate cheltuielile care cad in sarc
ina ministerelor lor si in limita creditelor aprobate.
Ordonatorii secundari sunt secretarii de stat sau directorii generali din minist
ere si sarcina acestora este repartizarea creditelor bugetare pe executantii dir
ecti.

Ordonatorii tertiari sunt spre exemplu rectorii, inspectorii generali la invatam


antul preuniversitar etc.
Pentru bugetele locale exista doar ordonatori primari si tertiari.
Ordonatorii raspund de executia bugetului de stat in domeniul lor. Executia chel
tuielilor presupune urmatoarele tipuri de operatiuni: angajarea cheltuielilor, l
ichidarea, ordonantarea si plata.
Angajarea cheltuielilor inseamna asumarea unei obligatii viitoare de plata in co
ncordanta cu indeplinirea sarcinii ce-i revine ordonatorului. Concret, inseamna
asumarea obligatiei de a efectua o plata in viitor pentru marfurile sau servicii
le cumparate de institutiile publice. Trebuie sa aiba temei legal si se realizea
za prin semnarea unui contract , acceptarea unei oferte, trimiterea unei comenzi
etc.
Lichidarea presupune constatarea faptica si pe baza unor documente a realizarii
operatiilor angajate in prealabil, precum si stabilirea sumei ce urmeaza a fi pl
atita.
Ordonantarea inseamna emiterea unei dispozitii de plata ce trebuie sa poarte viz
a de control financiar preventiv.
Executia de casa a bugetului inseamna incasarea propriu-zisa a veniturilor si ef
ectuarea platilor in si din contul bugetului de stat. Aceasta operatie se realiz
eaza fie prin intermediul sistemului bancar, fie prin Trezoreria Publica, fie pr
in ambele. Trezoreria Publica este ca un fel de "banca a Finantelor Publice" si
prin ea se realizeaza executia de casa a bugetului dar, are si rolul de a mobili
za si pastra disponibilitatile banesti ale tuturor ordonatorilor de credite, pre
cum si a veniturilor agentilor economici care doresc sa-si pastreze diponibilita
tile aici.
Deosebit de important este controlul bugetar care se realizeaza la trei nivele:
politic (exercitat de Parlament), administrativ (realizat de catre Guvern prin o
rganisme specializate ale Ministerului Finatelor) si jurisdictional (exercitat d
e Curtea de Conturi, numita de Parlament) .
[1] Legea Finantelor Publice nr. 72 din 12 iulie 1996