Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • ETICA

    Încărcat de

    muzicutza_85
    12 vizualizări4 pagini
    1 PORTRETUL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL Binecunoscut este faptul că oamenii nu sunt perfecţi, ci perfectibili. Perfecţiunea ca deziderat, în devenirea umană, i-a preocupat pe filosofi, psihologi, pedagogi, teologi, dar concluzia unanimă a fost că oamenii nu pot fi perfecţi din cauză că perfecţiunea este o noţiune abstractă şi se raportează la trebuinţele umane şi la aşteptările societăţii. Este o noţiune culturală încărcată de un imens relativism şi subiectivism. Totuşi, cum bine se ştie, au existat şi există personalităţi care se desprind din mulţimea anonimilor imperfecţi şi care se dovedesc a fi maeştri în anumite domenii. Iar când vorbim despre maeştri nu ne gândim neapărat la savanţi, inovatori, străluciţi creatori de artă, ci la profesionişti adevăraţi care sunt desăvârşiţi în domeniul pe care îl aleg şi în meseria pe care o practică. Aceştia sunt profesioniştii perfecţi care fac cinste breslei lor şi care dau o şansă la autodepăşire şi succes profesional. Printre acei profesionişti de excepţie, pe care îi putem vedea la locul lor de mună, printre acei „anonimi perfecţi”, se numără şi asistenţi medicali care s-au pregătit, s-au format şi s-au desăvârşit ca slujitori ai profesiei lor. Dar cum se poate ajunge acolo? Un răspuns simplist ar fi „prin muncă şi dăruire.” Numai că lucrurile nu stau tocmai astfel. Fiinţa umană reprezintă o entitate bio-psiho-socială şi culturală formată pe criteriul devenirii în toate dimensiunile sale: o devenire fizică, individul ca reprezentant al speciei în continuă transformare, o devenire psihologică ce ajută natura să devină cultură şi una socială ce integrează persoana în societate şi o transformă în personaj. Căci „psihicul uman conduce şi înfrumuseţează viaţa, transformând natura în cultură.” (P.P. Neveanu) Asistentul medical ideal este, la rândul său, un profesionist devenit perfect. Nu imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă adaptare. Căci „perfecţiunea” în exercitarea unei profesiei este „aici şi acum” şi, pe parcurs, necesită reajustări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, ce se află chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică. Mai sus, mai sus. Potenţialul de desăvârşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în trei surse: personalitatea omului, şcoala care-l pregăteşte şi sistemul care-l formează. Aspectul fizic al asistentului medical Referitor la importanţa fizicului unei persoane sunt speculaţii, începând cu faptul că frumuseţea fizică este covârşitoare şi înseamnă putere, până la anularea importanţei aspectului fizic. Dacă aspectul fizic presupune intervenţia ajustărilor de tip social, fizicul reprezintă exact ceea ce a făcut natura, partea materială a omului, organismul său biologic. Frumuseţea fizică nu poate fi nici ea scoasă din contextul social, căci se află sub normele unor construcţii sociale. Să luăm drept exemplu, greutatea individului (masa corporală) ca parametru de frumuseţe fizică. El este tributar unor factori sociali şi este determinat socio-istoric. În cultura arabă, o femeie frumoasă este una hiperponderală (cu greutatea mai mare decât cea normală). În cultura occidentală, frumuseţea înseamnă hipoponderalitate (greutate mai mică decât cea normală). Manechinele sunt exemple ale parcursului modei ca indicator de frumuseţe. Frumuseţea fizică adevărată are mai degrabă legătură cu sănătatea decât cu moda. O persoană „frumoasă”, din punct de vedere fizic, este o persoană sănătoasă fizic, o persoană care verifică definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic şi social, iar nu numai absenţa bolii”. Indicatorii modei intră, de multe ori, în contradicţie cu parametrii sănătăţii. 2 Un asistent medical ideal trebuie să fie „frumos” din punct de vedere fizic, adică sănătos fizic. „Defectele” trebuie corectate, astfel încat să nu împiedice desfăşurarea sarc

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    1 PORTRETUL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL Binecunoscut este faptul că oamenii nu sunt perfecţi, ci perfectibili. Perfecţiunea ca deziderat, în devenirea umană, i-a preocupat pe filosofi, psihologi, pedagogi, teologi, dar concluzia unanimă a fost că oamenii nu pot fi perfecţi din cauză că perfecţiunea este o noţiune abstractă şi se raportează la trebuinţele umane şi la aşteptările societăţii. Este o noţiune culturală încărcată de un imens relativism şi subiectivism. Totuşi, cum bine se ştie, au existat şi există personalităţi care se desprind din mulţimea anonimilor imperfecţi şi care se dovedesc a fi maeştri în anumite domenii. Iar când vorbim despre maeştri nu ne gândim neapărat la savanţi, inovatori, străluciţi creatori de artă, ci la profesionişti adevăraţi care sunt desăvârşiţi în domeniul pe care îl aleg şi în meseria pe care o practică. Aceştia sunt profesioniştii perfecţi care fac cinste breslei lor şi care dau o şansă la autodepăşire şi succes profesional. Printre acei profesionişti de excepţie, pe care îi putem vedea la locul lor de mună, printre acei „anonimi perfecţi”, se numără şi asistenţi medicali care s-au pregătit, s-au format şi s-au desăvârşit ca slujitori ai profesiei lor. Dar cum se poate ajunge acolo? Un răspuns simplist ar fi „prin muncă şi dăruire.” Numai că lucrurile nu stau tocmai astfel. Fiinţa umană reprezintă o entitate bio-psiho-socială şi culturală formată pe criteriul devenirii în toate dimensiunile sale: o devenire fizică, individul ca reprezentant al speciei în continuă transformare, o devenire psihologică ce ajută natura să devină cultură şi una socială ce integrează persoana în societate şi o transformă în personaj. Căci „psihicul uman conduce şi înfrumuseţează viaţa, transformând natura în cultură.” (P.P. Neveanu) Asistentul medical ideal este, la rândul său, un profesionist devenit perfect. Nu imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă adaptare. Căci „perfecţiunea” în exercitarea unei profesiei este „aici şi acum” şi, pe parcurs, necesită reajustări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, ce se află chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică. Mai sus, mai sus. Potenţialul de desăvârşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în trei surse: personalitatea omului, şcoala care-l pregăteşte şi sistemul care-l formează. Aspectul fizic al asistentului medical Referitor la importanţa fizicului unei persoane sunt speculaţii, începând cu faptul că frumuseţea fizică este covârşitoare şi înseamnă putere, până la anularea importanţei aspectului fizic. Dacă aspectul fizic presupune intervenţia ajustărilor de tip social, fizicul reprezintă exact ceea ce a făcut natura, partea materială a omului, organismul său biologic. Frumuseţea fizică nu poate fi nici ea scoasă din contextul social, căci se află sub normele unor construcţii sociale. Să luăm drept exemplu, greutatea individului (masa corporală) ca parametru de frumuseţe fizică. El este tributar unor factori sociali şi este determinat socio-istoric. În cultura arabă, o femeie frumoasă este una hiperponderală (cu greutatea mai mare decât cea normală). În cultura occidentală, frumuseţea înseamnă hipoponderalitate (greutate mai mică decât cea normală). Manechinele sunt exemple ale parcursului modei ca indicator de frumuseţe. Frumuseţea fizică adevărată are mai degrabă legătură cu sănătatea decât cu moda. O persoană „frumoasă”, din punct de vedere fizic, este o persoană sănătoasă fizic, o persoană care verifică definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic şi social, iar nu numai absenţa bolii”. Indicatorii modei intră, de multe ori, în contradicţie cu parametrii sănătăţii. 2 Un asistent medical ideal trebuie să fie „frumos” din punct de vedere fizic, adică sănătos fizic. „Defectele” trebuie corectate, astfel încat să nu împiedice desfăşurarea sarc

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    12 vizualizări4 pagini

    ETICA

    Încărcat de

    muzicutza_85
    1 PORTRETUL ASISTENTULUI MEDICAL IDEAL Binecunoscut este faptul că oamenii nu sunt perfecţi, ci perfectibili. Perfecţiunea ca deziderat, în devenirea umană, i-a preocupat pe filosofi, psihologi, pedagogi, teologi, dar concluzia unanimă a fost că oamenii nu pot fi perfecţi din cauză că perfecţiunea este o noţiune abstractă şi se raportează la trebuinţele umane şi la aşteptările societăţii. Este o noţiune culturală încărcată de un imens relativism şi subiectivism. Totuşi, cum bine se ştie, au existat şi există personalităţi care se desprind din mulţimea anonimilor imperfecţi şi care se dovedesc a fi maeştri în anumite domenii. Iar când vorbim despre maeştri nu ne gândim neapărat la savanţi, inovatori, străluciţi creatori de artă, ci la profesionişti adevăraţi care sunt desăvârşiţi în domeniul pe care îl aleg şi în meseria pe care o practică. Aceştia sunt profesioniştii perfecţi care fac cinste breslei lor şi care dau o şansă la autodepăşire şi succes profesional. Printre acei profesionişti de excepţie, pe care îi putem vedea la locul lor de mună, printre acei „anonimi perfecţi”, se numără şi asistenţi medicali care s-au pregătit, s-au format şi s-au desăvârşit ca slujitori ai profesiei lor. Dar cum se poate ajunge acolo? Un răspuns simplist ar fi „prin muncă şi dăruire.” Numai că lucrurile nu stau tocmai astfel. Fiinţa umană reprezintă o entitate bio-psiho-socială şi culturală formată pe criteriul devenirii în toate dimensiunile sale: o devenire fizică, individul ca reprezentant al speciei în continuă transformare, o devenire psihologică ce ajută natura să devină cultură şi una socială ce integrează persoana în societate şi o transformă în personaj. Căci „psihicul uman conduce şi înfrumuseţează viaţa, transformând natura în cultură.” (P.P. Neveanu) Asistentul medical ideal este, la rândul său, un profesionist devenit perfect. Nu imuabil, nu înţepenit în perfecţiunea sa actuală, ci deschis la schimbare şi la o nouă adaptare. Căci „perfecţiunea” în exercitarea unei profesiei este „aici şi acum” şi, pe parcurs, necesită reajustări şi reînnoiri. Ca ţelul şi idealul pe care ni l-am propus, ce se află chiar deasupra capului, dar nu-l putem atinge niciodată pentru că mereu ştacheta se ridică. Mai sus, mai sus. Potenţialul de desăvârşire al asistentului medical se găseşte, invariabil, în trei surse: personalitatea omului, şcoala care-l pregăteşte şi sistemul care-l formează. Aspectul fizic al asistentului medical Referitor la importanţa fizicului unei persoane sunt speculaţii, începând cu faptul că frumuseţea fizică este covârşitoare şi înseamnă putere, până la anularea importanţei aspectului fizic. Dacă aspectul fizic presupune intervenţia ajustărilor de tip social, fizicul reprezintă exact ceea ce a făcut natura, partea materială a omului, organismul său biologic. Frumuseţea fizică nu poate fi nici ea scoasă din contextul social, căci se află sub normele unor construcţii sociale. Să luăm drept exemplu, greutatea individului (masa corporală) ca parametru de frumuseţe fizică. El este tributar unor factori sociali şi este determinat socio-istoric. În cultura arabă, o femeie frumoasă este una hiperponderală (cu greutatea mai mare decât cea normală). În cultura occidentală, frumuseţea înseamnă hipoponderalitate (greutate mai mică decât cea normală). Manechinele sunt exemple ale parcursului modei ca indicator de frumuseţe. Frumuseţea fizică adevărată are mai degrabă legătură cu sănătatea decât cu moda. O persoană „frumoasă”, din punct de vedere fizic, este o persoană sănătoasă fizic, o persoană care verifică definiţia sănătăţii dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii: sănătatea este o stare de bine din punct de vedere fizic, psihologic şi social, iar nu numai absenţa bolii”. Indicatorii modei intră, de multe ori, în contradicţie cu parametrii sănătăţii. 2 Un asistent medical ideal trebuie să fie „frumos” din punct de vedere fizic, adică sănătos fizic. „Defectele” trebuie corectate, astfel încat să nu împiedice desfăşurarea sarc

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 4

    www.referat.

    ro

    ETICA SI DEONTOLOGIE PROFESIONALA


    EDP C 2

    Principii etice
    1. Calea de mijloc aristotelica
    In conformitate cu acest principiu, atitudinea morala apare odata cu situarea
    corespunzatoare intre doua extreme:
    -

    principiul calii de mijloc a aparut in Grecia Antica, in sec. IV i.C. Aristotel a


    consacrat virtutea morala ca o cale de mijloc intre doua extreme:

    una implica excesul;

    cealalta implica lipsa.

    De la predecesorul lui Aristotel, Platon, grecii au mostenit cele patru virtuti


    fundamentale:
    -

    cumpatare;

    dreptate;

    curaj;

    intelepciune.

    Cand si-a conceput etica, Aristotel a pus accentul pe moderatie, pe cumpatare, asa
    cum intelepciunea inseamna sa judeci bine moderatia, inseamna sa traiesti chibzuit.
    Ca virtute morala, el o considera excelenta atunci cand se gaseste la jumatatea
    drumului intre exces si privatiune.
    In filozofia aristotelica, curajul este cale a de mijloc intre lasitate, critica
    justa...???
    O cale de a opera cu acest principiu presupune identificarea extremelor, sa nu faci
    nimic ascuns, sa expui totul. In cazul in care exista doua obligatii contradictorii, acestea
    pot fi rezolvate urmand calea de mijloc. De exemplu, se pot implica activ angajatii
    ziarelor in problemele comunitatii?
    Rolul jurnalistului, ca profesionist, poate fi contrazis uneori de rolul acestuia, in
    calitate de cetatean, urmand principiul. Urmand principiul aristotelic, ziaristii trebuie sa
    respinga ambele extreme si lipsa oricarei implicari in evenimentele exterioare, dar si
    excesul reprezentat de ignorarea oricaror realitati externe.
    Un argument esential in etica este ca virtutea se afla intre doua vicii. Se poate face
    observatia ca viciile nu sunt intotdeauna usor de localizat, desi unele persoane sunt
    inzestrate cu virtutea si caracterul necesar pentru a le depista cu precizie.
    Identificarea excesului presupune onestitate si imaginatie, inainte ca echilibrul,
    comportamentului sa-si spuna cuvantul.
    Desi termenul medie trimite la matematica si la semnificatia unui punct median,
    nu este vorba aici de distante perfect egale fata de extreme. Calea de mijloc nu inseamna
    numai cantitatea potrivita, ci si momentul potrivit, publicul potrivit, modul potrivit si
    metoda literara potrivita.
    2. Imperativul categoric kantian

    Kant a conferit substanta intelegerii regulii de aur aristotelice, prin imperativul


    sau categoric, care implica faptul ca ceea ce este drept pentru unii, este drept pentru toti.
    (Pentru filozoful german, principiul conform caruia evaluam moralitatea actiunilor
    noastre este urmatorul: Actioneaza conform acelei maxime care vrei sa devina, in
    acelasi timp, lege universala". Cu alte cuvinte, se impune unificarea principiului ce sta la
    baza oricarei decizii, pentru a constata intentia ca el sa fie universal aplicat, asadar testul
    unei obligatii morale, veritabile este posibilitatea de a deveni universala. Imperativele
    categorice despre care vorbeste Kant sunt inerente fiintelor umane, sunt percepute nu prin
    ratiune, ci prin constiinta sa. Prin constiinta sa, omul se supune obligatiei morale.
    Constiinta ne informeaza cand alegem binele si cand trebuie sa respingem raul. Prin
    constiinta, legea morala devine parte a naturii umane. Legea morala se impune
    neconditionat tuturor fiintelor rationale, pe cand etica este sinonima, in mare parte, cu
    respectul pentru datorie.
    Imperativul categoric trebuie respectat, chiar cu pretul sacrificiului tuturor
    inclinatiilor naturale si al standardelor social-acceptate.
    3. Principiul utilitarist
    Utilitarismul dezvolta o etica larg dezbatuta in societatea occidentala, in
    conformitate cu care trebuie sa determinam ceea ce este corect sau gresit, analizand
    factorii care vor produce cele mai favorabile consecinte pentru bunastarea fiintelor
    umane.
    Alternativa corecta, din punct de vedere moral, produce cel mai bun raport intre
    bine si rau, ceea ce conteaza, pana la urma, atunci cand alegem intre bine si rau. Este
    masura de bine promovat si cea de rau prevenit.
    Utilitarismul modern s-a conturat in operele filozofilor britanici Jeremy Bentham
    si J. S. Mill. Versiunea lor traditionala era hedonista (hedonism = cultivarea placerii, ca
    scop al vietii), sustinand ca scopul final al oricarei actiuni il constituie fericirea sau
    placerea.

    EDP C 2
    Fericirea singurul scop al actiunilor umane si testul prin care ar trebui judecat
    orice comportament. Principiul utilitarist poate fi formulat in felul urmator: Cauta cea
    mai mare fericire, pentru cei mai multi".
    Norma utilitarismului impune astfel doua cerinte: ea ne dicteaza sa producem cel
    mai bun raport posibil intre bine si rau si sa-l distribuim celorlalti, cat mai mult posibil.
    Utilitarismul poate fi definit ca un promotor al celui mai mare bine pentru cei mai
    multi oameni. In acest sens, principiul ne indeamna sa distribuim o consecinta buna
    pentru cat mai multi oameni, atat cat ne sta in putere sa o facem.

    Powered by http://www.referat.ro/
    cel mai tare site cu referate

    S-ar putea să vă placă și