Sunteți pe pagina 1din 26

Latinitate si dacism

Literatura romana este o literatura


romanica.Precum se stie, dupa cucerirea Daciei de Traian,in 106,limba latina populara a devenit
limba oficiala in Dacia si, dupa o indelungata intrebuintare, pana in secolul al VII-lea, inainte de
venirea slavilor, a capatat o structura proprie, devenind limba romana, straromana.
Originea poporului roman si a limbii romane i-a preocupat pe carturarii nostrii inca din perioada
umanismului. Nicolaus Olahus, este primul care afirma unitatea de neam, de origine si de limba a
romanilor in lucrarea Ungaria, scrisa in limba latina la Bruxelles si terminata in 1536.
La mijlocul secolului al XVI-lea, Constantin Cantacuzino redacteaza o Istorie a Tarii Romanesti
scurta dizertatie asupra originilor, erudita fara vreo deosebita valoare literara. In Istoria sa discuta
despre cucerirea romana a Daciei insistand, din perspectiva umanismului, asupra rolului civilizatiei
adusa de colonisti, care Prea mari oameni au fost si atata intru vitejii au fost ispititi, educati si
alesi, si atata intru intelepciunea lumeasca de iscusiti, cat nici un neam, nicio limba pe lume,
niciodata ca ei n-au statut
Abia peste un secol, cronicarii moldoveni Grigore Ureche si Miron Costin reiau texa romanitatii
poporului si a latinitatii limbii in predoslovia (prefata) ce deschide Letopisetul Tarii Moldovei.
Izvoarele scrise, straine si autohtone, le furnizeaza argumentele necesare, carora le adauga si
argumente lingvistice si chiar arheologice.
Grigore Ureche
E un narator fara podoabe retorice, sobru, exceland mai ales in observatia morala, in schitarea din
cateva linii a unui portret sau in prezentarea unor tablouri simple, asemanatoare gravurilor, ori in
reproducerea cuvintelor memorabile care definesc un erou. Notatiile lui Grigore Ureche din
Letopisetul Tarii Moldovei de cand s-au descalecat tara si de cursul anilor si de viata domnilor
care scrie de la Dragos Voda pana la Aron Voda sint atat de agere in formularea lor laconica, incat
scriitorii de mai tarziu care s-au inspirat din opera lui n-au avut de schimbat nimic si n-au avut
nevoie decat de putine adaosuri.
Miron Costin
1633-1691
Comparat la randul lui cu istoricul italian Titus Livius, e un povestitor evoluat, cunoscator al
procedeelor naratiunii istorice ca unul ce invatase retorica si a tradus un fragment din Viata lui
Alexandru cel Marede Quintus Curtius.Cronicarul moldovean era dublat de un poet si este
semnificativ ca prima sa opera originala e un poem filozofic Viata lumii. Ecoul acestor versuri
ale lui Miron Costin a fost considerabil in literatura romana veche si aproape nu intalnim nicio
compunere lirica de atunci care sa nu le aminteasca.
De factura profund umanista este preocuparea cronicarilor in a stabili identitatea poporului roman
in context universal. Grogore Ureche prelungeste cumva ideea lui N.Olahus, ajungand la concluzia
ca romanii- toti de la Ram se trag. La randul sau, M.Costin va dezvolta o asemenea observatie,
cercetand problema originii romanilor mai in profunzime, cautand argumente si ajungand la
lucrarea de ordin stiintific De neamul moldovenilor

Letopisetul Tarii Moldovei, este intai de toate un documenr asupra perioadei 1594-1661,cu atat
mai pretios,cu cat este unicul, dar cronica e departe de a ramane un simplu document. Miron
Costin nu se margineste sa relateze fapte bazat pe istorii straine, ci pune la contributie mai ales
memoria vie a oamenilor, marturia contemporanilor si adesea calitatea sa de actor implicat in
desfasurarea evenimentelor. Cronica lui Costin este in cea mai mare parte o scriere memorialistica,
in care participarea autorului se face simtita la tot pasul, psihologic afectiv,liric
Darul de scriitor a lui Miron Costin nu se mai nutreste din concreteta individuala a cuvintelor.
Aceleasi vechimi in lexic, puse acum in slujba unei mari stilistici se sting. Miron observa
sistematic, compune, si ceea ce iese de sub pana lui, mult mai putin spontan, este rodul unei arte.
El are lunga respiratie epica, simtul sublim al destinului uman, mestesugul patetic de a se opri din
cand in cind sa rasufle de greutatea faptelor si sa le contemple de sus. Desi abstracta,materia e
impartita in acte, cu savante pe gestul cel mai dramatic
Limba latina oferea cronicarului mijloaca de exprimare mai variate; intre altele posibilitatea de a
construi perioade lungi, dupa perioade lungi, dupa modelul celor din limba latina. Sub pana
cronicarului, fraza-construita in mod savant se dezvolta, devine periodica si se impodobeste cu
paralelisme, paranteze si opozitii. Influenta latina apare evidenta daca ne gandim ca Miron Costin
scrie in cea de a doua jumatate a sec.XVII-lea, cand, spre deosebire de sec. al XVI-lea, se crease
deja o traditie literara, iar limba isi insusise anumite procedee de exprimare, mai mult sau mai
putin stabile.
In dezvoltarea prozei noastre literare, Miron Costin deschide astfel un capitol nou. Originalitatea
cronicarului trebuie cautata, intre altele,si in felul cum prelucreaza materialul lingvistic- limba
comuna- transpunand-o, uneori, in tiparele sintaxei latine; in fraza lui Miron Costin, in ritmul
periodic care apare schitat, in stilul sau, se poate recunoaste, in unele cazuri, un decalc al frazei si
al perioadei din limba latina
Insa adevarata contributie a lui Costin la scrisul romanesc este sintaxa. Cunoscator al frazei
latine,el a desfasurat-o in moldoveste in spiritul si cu ajutorul limbii noastre, pastrandu-I toate
registrele si toate fluierele. Cu el sintaxa literar apare inceputa si cu desavarsire incheiata, in stare
de a exprima orice gand. Tipul sintactic al epocii este coordonarea in acord cu stistica graiului
vorbit, care o complica marind volumul emisiunei periodice prin agregari monotone de propozitii
scurte cu ajutorul unui singur fel de conjunctie. Structura clasica a sintaxei costiniene este
invederata si foarte adesea transalatiunea taxtului roman in limba latina se poate face pe loc.
Ordinea firesca a cuvintelor in propozitia romana este subiect- verb- complement; la Miron foarte
des complement- verb- subiect.
Miron Costin a a scris inafara de Letopisetul Tarii Moldovei si o alta lucrare, De neamul
moldovenilor(1686), in care face demontratia originii romane a poporului roman cu argumente
propii: marturii arheologice (cetati vechi,podul lui Traian de pe Dunare, turnul lui Sever, Columna
lui Traian), filologice, si etnografice (port,tunsoare,obiceiuri de inmormantare). Ceea ce aduca nou
aceasta opera este este studiul de tip monografic. Se face astfel asaltul de la consemnarea
evenimentelor catre istoriogafia moderna, care presupune, pe langa relatarea evenimentelor
istorice, si interpretarea lor.
La inceputul secolului urmator, Dimitrie Cantemir redacteaza, departe de tara, la Petersburg,
lucrareaHronicul a vechimii romano-moldo-vlahilor (1719-1722) ce reia problema controversata
a etngenezei romanesti. Ii considera pe nobilii romani descendenti din aristocratia elina,

propunand astfel o origine si mai veche, cea greaca. Tot in mod eronat, crede ca dacii ar fi disparut
dupa retragerea aureliana sau ar fi asimilati de catre cuceritorii ajunsi aici din centrul Italiei.
Hronicul afirma ca misiunea importanta a poprului roman a fost de aparator al civilizatiei
apusene in fata navalirilor barbare. In ciuda exagerarilor si a erorilor, lucarea lui Dimitrie Cantemir
constituie un reper pentru stiinta vremii, mai ales datorira prestigiului european al autorului, primul
nostru spirit enciclopedic.
Cantemir,a scris si prima noastra lucrare monografica asupra Moldovei, Descriptio Moldavie,
aceasta fiind structurata pe trei parti: prima are in vedere geografia tarii (asezare, relief, flora,
fauna) si propune prima noastra harta. A doua prezinta organizarea ei administrativa si politica, iar
in ultima parte gasim interesante detalii despre limba, traditii, religie.
Dimitrie Cantemir reia problema latinitatii limbii romane, vorbind pentru prima data despre
diferentele sale dialectale. La alt nivel el se refera- tot pentru prima data- la obiceiul national al
oratiei de nunta. De fapt, D.Cantemir e primul nostru carturar care preia in sfera cercetarilor
etnografia si folclorul.
Letopisetele si lucrarile carturarilor romani au avut o circulatie restransa in epoca si recuperarea lor
o face, intr- prima etapa, Scoala Ardelena. Cei trei corifei ai Scolii Ardelene- Samuil Micu, Petru
Maior si Gheorghe Sincai- elaboreaza primele sinteze despre istoria romanilor si limba romana, in
care sustin continuitatea noastra in nordul Dunarii, descendenta exclusiv romana si disparitia
dacilor in cele doua razboaie daco-romane.
In ansamblu, Scoala Ardelena cunoaste doua directii fundamentale- una pronuntat iluminista si
cealalta erudita. De la primul nivel, se urmarea emanciparea poporului si mai ales a taranilor prin
dezvoltarea culturii si popularizarea stiintifica. Erudismul Scolii Ardelene se refera la multimea
tratatelor de istorie si de lingvistica. Dorind sa demonsreze latinitatea limbii si poporului roman,
reprezentatii Scolii Ardelene fac trecerea de la cronica spre istoria autentica, realizeaza o prima
cercetare stiintifica a limbii romane (Elementa linguae daco-romanae sive valachicae) si un prim
dictionar (Lexiconul de la Buda).
In ciuda apropierilor, cateodata prea mari, de strutura latinei, Elementele constituie un tablou
convingator al limbii romane, a carei descriere e facuta cu grija si pasiune. La fel de insemnat e si
rolul avut in recunoasterea, de catre straini, a latinitatii limbii romane si a considerarii ei printre
limbile romanice vii. Cat de importanta e aceasta scriere nu numai in istoria lingvisticii romanesti,
dar si in aceea a culturii noastre reiese din faptul ca anul aparitiei ei (1780) a fost considerat drept
piatra de hotar intre epoca veche si cea moderna a evolutiei spiritualitatii nationale
Stiinta romnesca ncepe sa aduca o contributie la patrimoniul stiintei universale, iar unele dintre
descoperirile noastre dobndesc o larga notorietate internationala. Nicolae Teclu studiaza arderea si
realizeaza becul care i poarta numele, precum si alte inventii, C. Miculescu efectueaza o
determinare precisa a echivalentului mecanic al caloriei (1891), iar D. Hurmuzescu descopera
efectul ionizant al radiatiei X (1896).
Inginerul Anghel Saligny construieste podul de la Cernavoda (1890-1895), pe atunci cel mai lung
pod din Europa (3850 m) si primele silozuri de beton armat.
Traian Vuia efectueaza, n 1906, prima ridicare de la sol a unui avion cu mijloace proprii de bord
ale aparatului. Henri Coanda concepe si piloteaza, n 1910, primul avion cu reactie din lume, iar
Aurel Vlaicu obtine succese nsemnate n tehnica aviatica. G. Constantinescu realizeaza primele
constructii de beton armat din tara si, ncepnd din 1912, creeaza o noua ramura stiintifica
sonicitatea. Lazar Edeleanu elaboreaza, n 1908, procesul rafinarii petrolului cu bioxid de sulf,
introdus ulterior n toata lumea. Elie Radu introduce la noi betonul armat n constructia de poduri.
Se pun bazele scolii matematice romnesti. Contributii de seama aduc Spiru Haret, C. Gogu, N.

Coculescu, intemeietorul Observatorului astronomic din Bucuresti (mecanica cereasca), A.


Davidoglu (ecuatii cu derivate partiale), D. Emmanuel (teoria functiilor de o variabila complexa)
s.a. n 1895 a luat fiinta "Gazeta matematica". n domeniul chimiei se remarca Petru Poni si C. I.
Istrati, fondatori ai scoli romnesti de chimie, cercetatori ai bogatiilor naturale ale tarii (petrolul,
sarea etc.).
n geologie se remarca Sabba Stefanescu, n hidrologie M. Draghicescu, n botanica Dimitrie
Brndza, fondatorul Institutului botanic si al gradinii botanice din Bucuresti, iar n mineralogie V.
Butureanu. Medicina romnesca este ilustrata de cteva somitati cu renume mondial: dr. Victor
Babes, promotor al seroterapiei si, mpreuna cu V. Cornil, autor al primului tratat de bacteriologiei
din lume (1885), dr. Ioan Cantacuzino, fondatorul scolii romne de microbiologie si medicina
experimentala, si dr. Gheroghe Marinescu, fondatorul scolii noastre de neurologie.
Medicina romnesca a mai fost reprezentata de dr. Constantin I. Parhon, unul dintre creatorii
endocrinologiei si autor, mpreuna cu M. Goldstein, al primului tratat de endocrinologie (1909), de
chirulgul Thoma Ionescu, de dr. C. Levatidi, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei, de
fiziologul I. Athanasiu s.a. n biologie au defasurat o activitate de cercetare si popularizare
meritori dr. N. Leon (parazitologie), Grigore Antipa (hidrobiologie), St. C. Michailescu, P. Bujor,
D. Voinov (citologie), Em. Teodorescu, I. Borcea s.a. Emil Racovita a creat n 1907 biospeologia.
S. Mehedinti si Gh. Vlsan au ntemeiat geografia stiintifica romnesca.
O amploare deosebita cunoaste scoala noastra de filologie, reprezentata de savanti ca Bogdan
Petriceicu Hasdeu, Alexandru Philipide, Ovidiu Densusianu, Sextil Puscariu s.a., precum si scoala
de istorie reprezentata de D. Onciul, Gr. Tocilescu si ndeosebi de A. D. Xenopol, istoric si filozof
de renume mondial.
Se remarca R. Rosetti si G. Giurescu, iar Nicolae Iorga si Vasile Parvan dobndesc o mare
notorietate internationala. n perioada dintre cele doua razboaie mondiale, n ciuda ngustimii
bazei materiale si a conditiilor social-politice defavorabile, stiinta romneasca a obtinut n toate
domeniile rezultate superioare prin stradania multor savanti din generatia mai veche, care si-au dat
acum operele fundamentale, si prin contributia a numerosi savanti mai tineri, care se consacra n
aceasta perioada
Scolile stiintifice traditionale se ntaresc. Iau fiinta noi institutii stiintifice universitare si ale
Academiei, laboratoare, statiuni experimentale, societati stiintifice, publicatii de specialitate etc.
n matematici si ncununeaza activitate Gheorghe Titeica (geometrie diferentiala), Dumitru
Pompeiu (ecuatii cu derivate partiale, mecanica), Traian Lalescu (ecuatii integrale).
n domeniul astronomiei si seismologiei au avut contributii de seama C. Popovici, Gh.
Demetrescu, C. Prvulescu, n fizica ST. Procopiu, Horia Hulubei, n chimie G. G. Longinescu, Gh.
Spacu (creatorul combinatiilor complexe), Petre Bogdan (chimia organica), N. Costachescu
(chimia anorganica si analitica), n biologie Traian Savulescu, Gh. Ionescu Sisesti (intemeietorul
Institutului de cercetari agronomice), n geologie se afirma Gh. Macovei, I. Athanasiu, n geografie
M. Popescu-Spinei, G. Vlsan (cercetari n tipologia satelor), n medicina Francisc I. Tainer
(anatomie si antropologie), Dimitrie Bagdasar (neurochirurgie), H. Gh. Lupu (medicina generala).
n tehnica, N. Vasilescu-Karpen, C. I. Budeanu, I. S, Gheorghiu, Pl. Andronescu si C. A. Parteni
pun bazele cercetarii n domeniul electrotehnicii. D. Ghermani aduce contributii n hidrodinamica
si stabileste o metoda de determinare sistematica a relatiilor de similitudine.
E. Carafoli face cercetari importante n domeniul aerodinamicii si al mecanicii fluidelor.
Multe metode si procedee, fenomene si efecte, formule si reactii, formatii biologice, aparate,
marimi si notiuni capata numele savantilor care le-au creat (babesiile si corpuscului Babes-negri,
fenomenul Cantacuzino, efectul Coanda, convertorul de cuplu Constantinescu, reactia Spacu,

electroscopul
Hurmuzescu,
procedeul
Edeleanu,
profilele
Carafoli
etc.).
Se afirma o noua generatie de istorici si arheologi A. Otetea, Constantin Daicoviciu, C. C.
Giurescu. Se dezvolta sociologia romneasca reprezentata de Dimitrie Gusti, fondatorul scolii
sociologice (monografice) de la Bucuresti
Dupa cel de-al doilea razboi mondial se remarca n matematici ca si continua activitatea cea mai
mare parte a savantilor consacrati anterior, n frunte cu S. Stoilov. Obtin rezultate nsemnate Dan
Barbilian (teoria idealelor), Gh. Mihoc (statistica matematica), Grigore Moisil (ecuatii cu derivate
partiale, teoria algebrica a mecanismelor automate, logica matematica) care s-au afirmat prin
lucrari valoroase nca din perioada interbelica si N. Cioranescu, Al. Fronda, Caius Iacob s. a. n
astronomie se remarca Calin Popovici, C. Drmba. n fizica colectivul condus de H. Hulubei a
facut cercetari valoroase n domeniul izotopilor radioactivi si al aplicatiilor lor n prospectiuni
geologice, medicina etc.
n chimie C. D. Nenitescu si colaboratorii sai dezvolta scoala de chimie organica, rezolvnd
numeroase probleme al industriei chimice si abordnd probleme teoretice de nsemnatate.
n biologie se realizeaza monografiile florei si faunei tarii, Traian Savulescu a publicat lucrari
valoroase de fitopatologie. n medicina si ncununeaza activitatea C. I. Parhon, D. Danielopolu,
N. Gh. Lupu s.a. si merite stiintifice si organizatorice deosebite au St. M Milcu, A. Moga, I.
Enescu, Th. Burghele s.a. n domeniul stiintelor tehnice se dezvolta n cadrul institutelor
Academiei, institutiilor din nvatamntul superior si al institutelor de cercetare departamentele au
fost s-au facut cercetari n numeroase domenii cu rezultate meritorii.
Stiintele umaniste si sociale au cunoscut de asemenea o nflorire. n istorie si arheologie lucrari
importante au avut: A. Otetea, Constantin Daicoviciu, P. Constantinescu-Iasi, E. Condurachi s.a. n
lingvistica, filologie si lexicografie s-au elaborat "Dictionarul limbii romne literare" (1955-1957),
"Dictionarul limbii romne moderne" (1958), "Gramatica limbii romne" (1954), "Dictionarul
enciclopedic romn" (1962-1966). Contributii valoroase au avut Iorgu Iordan, Emil Petrovici, Al.
Rosetti, Alexandru Graur, D. Macrea s.a.
Filosofii si istoricii din secolul al XX- lea in contextul recunoasterii generala a latinitatii limbii
romne si a romanitatii poporului romn, revendica substratul tracic si componenta nelatina,
dacica.
In perioda contemporana, ideea dublei origini este impartasita de cercetatori. Continua insa un
curent de opinie afirmat in perioada interbelica, preluat in ultimii ani ai ceausismului: tracomania.
In secolul al XX lea, ideea dacica prinde consistenta si devine obict de studiu pentru istorici,
filozofi ai culturii si ai religiei, geografi, sociologi, folcloristi. Lucrarilor unor istorici precum
Vasile Parvan, Hadrian Daicoviciu, li se adauga studii, articole cu rezonanta puternica in perioada
interbelica semnate de Lucian Blaga, Mircea Eliade, Simion Mehedinti.
Convorbiri literare (S. Mehedinti);
Viata romaneasca (G. Ibraileanu);
Insemnari literare (M. Sadoveanu);
Sburatorul (E. Lovinescu);
Miscarea literara (L. Rebreanu);
Gandirea (C. Petrescu);
In perioada interbelica ideea dacica s-a transformat uneori in dacism, tracism ori tracomanie,
devenind suport ideologic pentru extremismul de dreapta (miscarea legionara). Si in perioada
postbelica, in plin ceausism, dacismul si tracismul au avut adeptii lor frecventi, atat in tara, cat si in
diaspora.

Aduce mai multe argumente ale superioritatii dacilor in lumea antica, printre care cele mai
importante:
-dacii formau singura putere europeana capabila de a tine in cumpana Imperiul roman;
-erau cei mai viteji;
-aveau o civilizatie inaintata, o cultura manifestata printr-o inalta conceptie de viata si o seriozitate
morala.
Aceste argumente nu sunt insa accepate de toti, cum ar fi Adrian Marino.
Mircea Eliade- Destinul culturii romanesti, in revista Destin
Intrebarea este aceasta: printr- un miracol, samanta Romei nu s-a pierdut dupa parasirea Daciei de
catre Aurelian (). Dar Europa isi mai poate ingadui aceasta a doua parasire a Daciei in zilele
noastre? Facand parte, trupeste si spiritualiceste, din Europa, mai putem fi sacrificati fara ca
sacrificiul acesta sa nu primejduiasca insasi existenta si integritatea spirituala a Europei? De
raspunsul care va fi dat la Istorie acestei intrebari nu depinde numai supravietuirea noastra, ca
neam, ci si supravietuirea Occidentului.
Cuprinde urmatoarele capitole: Dacii si lupii, Zalmoxis, Satana si bunul Dumnezeu, Preistoria
cosmogoniei populare romanesti, Voievodul Drago si vnatoarea rituala, Mesterul Manole si
Manastirea Argeului, amanism la romni?, Cultul matragunei in Romania, Mioara nazdravana.
Traducerea lucrarii in diferite limbi a facut posibila cunoasterea miturilor romanesti in intreaga
lume.
Lucian Blaga
Aduce in literatura sufletul satului, folclorul, credintele populare, insa opera lui transcende
ruralul contingent, poposind in mit si in preistorie, intr-o Dacie arhaica, primitiva, mult mai
imprecisa decat aceea a lui Eminescu, magica, ireala.
A scris opere in care era folosita aceeasi tema dominanta in secolul XX, tracismul:
Zamolxe, unde avem de a face cu un mister pagan, menit a pune de acord vechea religie a
traco- dacilor cu mitul filozofic blagian;
Tulburarea apelor, tema principala fiind integrarea dacismului in ortodoxie;
Inviere, credintele populare obscure si anume: dezvoltare in imagini terifice a superstitiilor in
legatura cu strigoii;
Arca lui Noe, unde legendarul patriarh este ajutat in lupta lui impotriva diavolului de
Dumnezeu- Mosul, povestea biblica devenind o localizare autohtona.
Aparitia ideii romanitatii poporului roman si a latinitatii sale, ca si aceea a originii comune a
tuturor romanilor trebuie puse de asemenea pe seama influentei umanismului a studiului limbii
latine si a autorilor clasici.
Desi unii au incercat sa infirme originea latina a limbii romane, aceasta s-a format odata cu
poporul roman, dupa cel de-al doilea razboi daco-roman 105-106 si pe parcursul colonizarii Daciei
de catre romani. Cele doua populatii (romana si geto-dacica) au fost obligate sa cohabiteze, sa se
acomodeze in plan lingvistic si drept urmare- s-a format un nou popor care trebuia sa-si aiba
mijlocul de comunicare.

Dimensiunea religioasa a existentei


Diferenta de nivel intre grupul intelectual-teologic si masa potentiala de credinciosi(oameni
simpli,naivi in relatiile lor cu universul) determina regandirea fiecarei religii intr-o religie
temporara.Izvorand din sursa teologica primara,dar folosind si reconditionand mitologia
traditionala, o religie-fie scripturala, fie impusa oral prin memorizare-patrunde in masele
populatiei,renascand-o acolo in alte forme,mai amplu sincretice.
(Victor Kernbach, Universul mitic al romanilor, 2001)
Secolul al XVII-lea

Dosoftei si Miron Costin


Poezie laica si religioasa

Pe cai diferite, ei au aprobat ca si limba romana poate fi instrument de cult si de cultura.


Mitropolitul Dosoftei(1624 - 1693)
Note Bibliografice
Nscut:1624-Suceava, Moldova
Decedat:13 decembrie 1693-Zolkiew, Polonia (azi Nesterov, Ucraina)
Pe scurt:-Din botez numit - se pare - Dimitrie Baril.
A nvat la Iai, probabil la Colegiul ntemeiat n 1640 la mnstirea "Sf. Trei lerarhi", apoi la
coala Friei ortodoxe din Lvov, unde a facut Studii umaniste i de limbi.
Clugrit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Hui (1658-1660) i
Roman (1660-1671), apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 i 1675-1686); n toamna anului
1686 a fost dus n Polonia de otile regelui Jan Sobieski, unde a rmas pn la sfritul vieii.
A fost unul dintre cei mai mari crturari din trecutul nostru, fiind primul poet naional, primul
versificator al Psaltirii n tot Rsritul ortodox, primul traductor din literatura dramatic
universal i din cea istoric n romnete, primul traducator al crilor de sltijb n romete n
Moldova, primul crturar romn care a copiat documente i inscripii, unul dintre primii
cunosctori i traductori din literatura patristic i post patristic la noi i care a contribuit la
formarea limbii literare romneti.
Lucrri tiprite:
Psaltirea n versuri, Uniev 1673, cu peste 500 p., i 8634 de versuri (la un loc cu Acatistul
Nsctoarei de Dumnezeu)
Dumnezeiasca Liturghie, Iai, 1679 (ed. a Ii-a, Iai, 1683);
Psaltirea de-neles, Iai, 1680 (text paralel: slavon i romn);
Molitlvnic de-neles, Iai, 1683, avnd, dup prefa, un Poem cronologic despre domnii
Moldovei, cu 136 versuri;
Parimiile preste an, Iai, 1683, avnd tiprit din nou.
Poemul cronologic, cu mici adaosuri i modificri Viaa i petriaceria sfinilor, 4 vol Iai, 16821686, lucrare de compilaie, dup izvoare bizantine (Simeon Metafrast, Maxim Margunios) i
slave.

Lucrri n manuscris
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oar n romnete, Istoriile lui Herodot, Cronograful
lui Matei Cigalas, un Pateric grecesc, cartea Mntuirea
pctoiior a lui Agapie Landos i fragmente din Viaa i minunule Sf. Vasile cel Nou.
Ca episop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament fcut de Nicolae Milescu, care s-a
tiprit la Bucureti, n 1688. n timp ce se afla n exil n Polonia, a tradus introducerea (prologue)
dramei Erofili, scris de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (nceputul sec. XVII), inspirat, la
rndul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, pstrt fragmentar (154 de versuri); ncepe
acum i traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se pstreaz 4 capitole din cartea I).
La rugmintea patriarhului loachim al Moscovei i a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a
tradus din grecete n slavo-rus mai multe lucrri teologice: Scrisorile Sfntului Ignatie Teoforul,
Constituiile Sfinilor Apostoli, Istoria bisericeasc i privire mistic a patriarhului Gherman I al
Constantinopolului (o explicare a Sf. Liturghii), Dialog mpotriva ereziilor, i despre credine
noastre a lui Simeon al Tesalonicului, 40 de cuvntri (Mrgritare) ale unor Sfini Prini (34 ale
Sf. loan Gur de Aur). Tot acum a alctuit, n slavo-rus, o culegere de texte patristice i liturgice
despre prefacerea Sfntelor Daruri.
Psaltirea in versuri
Primele fragmente de traducere a Bibliei in limba romana au fost din cartea psalmilor. Nicolae
Iorga spunea ca Neamul romanesc s-a nascut in tinda Bisericii. Psaltirea a fost abecedarul pe care
neamul nostru a invatat sa citeasca. De ce s-a inceput traducerea Bibliei in limba romana cu
psalmii? Raspunsul nu este greu de dat. Luati Biblia in mana si deschideti-o la mijloc. Veti da
negresit de cartea Psalmilor. Psalmii sunt inima Bibliei.
Cea mai importanta lucrare a mitropolitului Dosoftei al Moldovei este "Psaltirea in versuri".
Traducerea "Psaltirii in versuri" (1673) il consacra drept cel "dintai poet roman" si nu numai ca
traducator. El insusi marturiseste ca foarte des strecoara in Psaltire si versuri originale. In "Psaltirea
in versuri", de foarte multe ori a reusit sa mladieze limba romana pentru unele moduri de
exprimare pana atunci neexperimentate, de o necontestata frumusete. George Calinescu citeaza
Psalmul "La apa Vavilonului" comentand lapidar: "Dosoftei are vorba materiala ce da corp
mahnirilor abstracte"; iar George Ivascu crede a fi avut o foarte serioasa cultura poetica, realizand
prin opera lui "cea dintai definitie a tipului clasic al poetului roman", opera lui constituind "actul
de nastere al poeziei culte romanesti vrednica de acest nume". Aceasta lucrare a fost rodul unei
munci grele, lucrand, cum spune el insusi, "cu multa truda si vreme indelungata, cinci ani, cu
foarte osardie mare".
A fost prima lucrare de versificare in limba noastra, dand o lucrare de peste 8.600 de versuri, care
il arata ca pe un poet foarte talentat. Desi a avut de luptat cu greutatile inceputului, cand limba
literara romaneasca nu era inca mladiata pentru a fi folosita in versuri, Dosoftei a daruit culturii
noastre o lucrare de mare valoare literar-artistica. Psalmii versificati de mitropolitul Dosoftei au
adus multa mangaiere in sufletele credinciosilor romani de pretutindeni, unii din ei ajungand cu
timpul sa patrunda in cantecele de stea si in colinde. Multi din psalmii mitropolitului moldovean
stau marturie ca ei sunt inspirati din poezia populara romaneasca. Unele versuri prezinta asemanari
vadite cu cele ale Mioritei sau cu unele din Legenda Manastirii Arges. Dar intre psalmii versificati
de Dosoftei se gasesc unii care, putem spune fara exagerare, il arata ca pe un poet foarte talentat si
ca un stralucit precursor al lui Mihai Eminescu si Tudor Arghezi.

Psalmul 136. Este psalmul cel mai dureros dintre toti pentru ca ii infatiseaza pe evrei plangand la
ruinele Ierusalimului:la apa Vavilonului/Jelind de tara Domnului/acolo sezum si plansem/La
voroava ce ne stanceam/.
Ii infatiseaza pe evrei cum se roaga sa nu uite cetatea Ierusalimului.de te-as uita,tara svanta,/si
dreapta mea sa uite/a schimba viers in launte!
Psalmul 136 este cel mai dureros dintre psalmiau afirmat multi dintre citiori si multi
critici.psalmul acesta zugraveste suferinta evreilor si prin tot ce au trecut ei.cate au avut de indurat.
"Capodopera lui fiind Psaltirea, Dosoftei a mestesugit versuri intreaga viata, cu o rabdare si cu o
placere care ne pun pa ganduri. Pana la Budai Deleanu si la Eminescu, nimeni nu va mai face la
noi un efort la fel de considerabil intru constituirea unei limbi poetice. Cel mai mare merit al lui
Dosoftei acesta si este: de a fi oferit in psaltire, pe neasteptate, intaiul monument de limba poetica
romaneasca."
(Nicolae Manolescu)
Miron Costin -(1633-1691)
Cronicar moldovean. Fiul postelnicului Al. Costin a pribegit in tinerete, vreo 20 de ani, in Polonia,
unde-si face studiile la Scoala Latina a Iezuitilor din Bar (Polonia). Revine in Moldova lui Vasile
Lupu (1652) si ajunge la rangul de mare logofat.
Capul eruditului boier avea sa cada in decembrie 1691 - cum relateaza Ion Neculce si Dimitrie
Cantemir. Pricina mortii lui a fost ambitia fratelui sau, Velicico, de a ajunge domn. Voievodul
Constantin Cantemir (tatal lui D. Cantemir) i-a taiat la Iasi capul lui Velicico si a trimis un vataf de
aprozi sa-l execute si pe Miron, aflat la Barbosi, ca sa-si inmormnteze sotia. Ridicat cu forta, a
fost decapitat lnga Roman, neputndu-l indupleca pe calau sa-l ierte pna la Iasi, pentru a-si
dovedi nevinovatia. Avea 58 de ani.
Ne-a lasat opere de valoare: "Letopisetul Tarii Moldovei de la Aron-Voda incoace"; "Viata lumii",
poem filosofic; "De neamul moldovenilor", lucrare polemica patrunsa de patriotism, sustinnd
originea romana a poporului romn s.a. Letopisetul l-a inspirat pe Sadoveanu ("Neamul
Soimarestilor").
Viata lumii
Poemul filozofic "Viiata lumii" a fost scris intre 1671 si 1673, avand o tema cunoscuta inca din
antichitate, "desertaciunea desertaciunilor si toate sunt desarte" sau fortuna Iabilis (soarta
schimbatoare), foarte raspandita in literatura Evului Mediu. Poemul debuteaza cu ideea vietii ca o
ata subtire: "A lumii cantu cu jale viiata,/ Cu griji si primejdii, cum ieste si ata,/ Prea subtire...
Versurile de mai sus seamana cu "Psalmii" lui David 39 si 90. Ca si in "Ecleziastul", Miron Costin
urmareste temperarea pornirii umane spre glorie, atragand atentia asupra instabilitatii norocului.
Marile figuri ale trecutului sunt enumerate ca monumente ale trecerii inexorabile a timpului: "Ubi
Plato, ubi Porphirius,/ Ubi Tullius aut Vergilius?".
"Viata lumii" are drept concluzie o privire moralista asupra conditiei umane: pentru a fi fericit,
omul trebuie sa faca pe pamant numai fapte bune. Dintre cronicarii moldoveni, Miron Costin este
scriitorul cu gradul cel mai mare de complexitate, prin eruditie, orizont cultural, valoarea si
amploarea documentarii, tendinta de integrare a evenimentelor din istoria Moldovei in cele ale
istoriei europene, viziunea moralista, uneori polemica si virulenta, asupra destinului uman si al
popoarelor, nu in ultimul rand prin rafinamentul stilistic, rezultat din modul in care utilizeaza toate
artificiile literare ale epocii.

Ceea ce il face pe Miron Costin foarte interesant pentru literat este structura lui de moralist. []
Moralismul constituie o prima treapta spre literatura artistica,deoarece presupune interpretarea
subiectiva a faptelor narate. []
Secolul al XVIII-lea
Antim Ivireanu
Ion Neculce
UN NOU SFANT AL BISERICII NOASTRE: MITROPOLITUL ANTIM IVIREANUL
Intre vladicii care au inscris pagini stralucite in istoria Bisericii noastre se numara si mitropolitul
Tarii Romanesti, Antim Ivireanul. S-a nascut in Iviria sau Georgia de azi, in jurul anului 1650, din
parintii Ioan si Maria, primind la botez numele de Andrei. Inca din tinerete a cazut rob la turci, care
l-au dus la Istanbul (Constantinopol). Se pare ca dupa ce a scapat din robie a trait in preajma
Patriarhiei ecumenice, unde a invatat sculptura in lemn, pictura si broderia. In Istanbul a invatat
limbile greaca, araba si turca. Probabil tot acolo s-a calugarit.
Cele mai insemnate dintre tipariturile romanesti a lui Antim Ivireanu sunt: Psaltirea, Octoihul,
Liturghierul, Molitfelnicul, Catavasierul, Ceaslovul si altele. Deci numarul cartilor tiparite in
romaneste era intr-o vadita crestere. Trebuie sa notam ca mitropolitului Antim ii revine meritul de a
fi introdus pentru totdeauna limba romana in slujba bisericeasca, desavarsind ceea ce se incepuse
sub Matei Basarab (tipicul in romaneste) si Serban Cantacuzino (textele biblice). Prin tiparirea
cartilor de slujba in romaneste, Antim a contribuit si la faurirea unei limbi liturgice romanesti, care
dainuieste pana astazi.
Didahiile
"Didahiile", opera sa principala, sunt scrieri ecleziastice de o valoare deosebita, cele treizeci si
cinci de discursuri fiind redactate intre 1709 si 1716 in stilul oratoriei bizantine, cu o acribie
exemplara, si rostite la slujbele bisericesti de la Bucuresti si Targoviste. Scrisul lui Antim este
retoric, persuasiv, cu multe repetitii, interogatii, ornamente stilistice in stil baroc, sensurile
existentei umane fiind exprimate metaforic, ca o expresie a sortii schimbatoare, alunecoase (pe
tema ubi sunt?), dincolo de care se simte imperativul moral al unei vieti cucernice: "Unde ti-ai
ingropat partea cea mai aleasa a sinelui tau, zidirea cea mai iscusita a dumnezeiestei puteri, sotia
cea iubita a ingerilor? Unde este frumusetea aceea a inchipuirii cei dumnezeiesti? Unde este
podoaba a darului celui dumnezeesc? Unde este slava, unde sunt frumusetile lui cele minunate,
carele se arata mai minunat decat soarele?".
Astfel de brbai rari, astfel de spirite mari nu i-au lipsit nici
naiunii romne, cci n timpuri grele i de nenorocire ...
providena a ngrijit de i-a trimis i ei cte unul sau mai muli
oameni de acetia, care au lucrat cu energie prin cuvnt i fapt
i au ferit naiunea de a cdea cu totul n abisul pieirii.
tefan Dinulescu - Cernui 1886
Ion Neculce
Ion Neculce, acest cronicar de seama a neamului, a fost dregator, om politic, ocupand succesiv
functiile de postelnic, vataf de aprozi, de vel aga si vel spatar. Iar in vremea domniei lui Dimitrie

Cantemir a ajuns hatman al Moldovei.Dupa lupta de la Stanilesti (1711) l-a urmat pe domnitor in
pribejiile sale prin Rusia. La intoarcere in Moldova a fost numit vornic al Tarii de Sus, apoi
judecator de divan.
La 73 de ani, dupa o viata zbuciumata a decedat rapus de batrinete.
Ne-a lasat drept mostenire "Letopisetul "Tarii Moldovei de la Dabija Voda pina la a doua domnie a
lui Constantin Mavrocordat", inceput aproximativ din anul 1733, ca o continuare a operei ilustrului
inaintas Miron Costin.
Letopisetul este precedat de celebrele "0 sama de cuvinte", patruzeci si doua de legende istorice
"ce sint auzite din om in om de oameni vechi si batrini", in care sint evocate intr-o aleasa si dulce
limba intimplari din viata unor domnitori al Moldovei si indeosebi din cea a lui Stefan cel Mare.
Aceste legende, constituind in fond prima culegere de folclor autohton, i-au inspirat in repetate
rinduri pe scriitorii de mai tirziu : V. Alecsandri, C. Negruzzi, G. Cosbuc, M. Sadoveanu si altii.
O sama de cuvinte
Ion Neculce este cel care incheie "Cronica Moldovei" redactand "Letopisetul Tarii Moldovei de la
Dabija voda pana la domnia lui Constantim Mavrocordat" (1661-1743).
Aceasta lucrare are la baza povestirile boierilor batrani si amintirile cronicarului care a fost el
insusi martor al domniilor din ultimii ani prezentati.
Meritul lui Ion Neculce este acela de a scrie o astfel de opera intr-o opera de mari schimbari
sociale si politice. Insusi Nicolae Costin, fiul lui Miron Costin, incercase sa redacteze un letopiset
al Moldovei fara sorti de izbanda.
Ion Neculce aseaza in fruntea letopisetului o serie de 42 de legende reunite sub titlui "O sama de
cuvinte". Ele contin memoria populara fiind marcate de oralitatea stilului.
Referitor la caracterul fictional al acestei opere cronicarul afirma: "deci cine le va citi si le va crede
bine va fi, iara cine nu le va crede iara bine va fi; cine precum e voia asa va face".
Cnd citeti cronica lui Niculce, un nume i nvlete numaidect n minte: Creang. ntr-adevr,
dac ne-am nchipui pe Creang trind n veacul al XVIII-lea, el ar fi trebuit s scrie ca Niculce n
epoca eminescian, nemaifiind acum boieri la crm, i-ar fi scris istoria vieii. n Niculce se
nfptuiete cu un veac nainte acel amestec de mic cultur de trgove i de nelepciune
rneasc. (G. Clinescu)
Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir a fost un savant de talie europeana, om de stat, istoric, scriitor si muzician, de
doua ori domn al Moldovei (1693 si 1710-1711).
S-a nascut la 26 octombrie 1673 in familia razesului Constantin Cantemir, care, de la slujba de
ispravnic de codru, a ajuns pe tronul Moldovei (1685-1693).
Dimitrie Cantemir a facut studii in Tara si in strainatate. Cunostea mai multe limbi : greaca, latina,
slavona, turca, araba, persana.
Opere principale
Divanul sau glceava neleptului cu lumea, scris n romn i tiprit la Iai n 1698. Aceast
oper este prima lucrare filozofic romneasc. n aceast lucrare ntlnim disputele medievale
despre timp, suflet, natur sau contiin. Dimitrie Cantemir sugereaz superioritatea omului
asupra celorlalte vieuitoare, face din om un stapn al lumii, susine superioritatea vieii spirituale
asupra condiiei biologice a omului, ncearc s defineasc concepte filozofice i s alctuiasc o
terminologie filozofic.

Istoria ieroglific, scris la Constantinopol n romn (1703 - 1705). Este considerat prima
ncercare de roman politic-social. Cantemir satirizeaz, recurgnd la alegorie, boierimea intrigant
care a acaparat pmnturilor ranilor. Lucrarea cuprinde cugetri, proverbe i versuri care reflect
influena poeziei populare
Hronicul vechimei a roman-moldo-vlahilor, scris n romn (1719 - 1722), cuprinde istoria
noastr de la origini pn la desclecare. Susine ideea cronicarilor: originea comun a tuturor
romnilor. Pentru scrierea acesteia lucrri, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare
romne i strine n limbile latin, greac, polon i rus.
Istoria Imperiului Otoman (Creterea i descreterea curii otomane), redactat n latin
(Incrementa atque Decrementa Aulae Otomanicae) ntre 1714 i 1716. n aceast lucrare Dimitrie
Cantemir a relatat istoria imperiului otoman i a analizat cauzele care ar fi putut duce la
destrmarea sa. A insistat i asupra posibilitilor popoarelor asuprite de a-i recuceri libertatea.
Lucrarea a fost tradus i publicat n limbile englez, francez i german.
Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei) scris n latin (1714 - 1716), cnd tria n Rusia, la
cererea Academiei din Berlin. Descriptio Moldaviae cuprinde trei pri:
Prima parte este consacrat descrierii geografice a Moldovei, a munilor, a apelor i a cmpiilor.
Dimitrie Cantemir a elaborat prima hart a Moldovei. A prezentat flora i fauna, trgurile i
capitalele rii de-a lungul timpului.
n partea a doua a lucrrii este nfiat organizarea politic i administrativ a rii. S-au fcut
referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnilor, la obiceiurile
prilejuite de nscunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodn, nuni, nmormntri.
n ultima parte a lucrrii exist informaii despre graiul moldovenilor, despre slovele folosite, care
la nceput au fost latineti, dup pilda tuturor celorlalte popoare a cror limb nc e alctuit din
limba cea romn, iar apoi nlocuite cu cele slavoneti . Lucrarea prezint interes nu numai pentru
descrierea geografic sau politic bine documentat, ci i pentru observaiile etnografice i
folclorice. Dimitrie Cantemir a fost primul nostru crturar care a cuprins n sfera cercetrilor sale
etnografia i folclorul
Cine ntru muritori este att de nvat, cruia mai mult parte a nvturii s nu-i lipseasc?
Dimitrie Cantemir
George Calinescu
S-a nascut la 19 iunie 1899 la Bucuresti. Copilaria o petrece la Botosani si la Iasi, apoi urmeaza
cursurile liceului Gh. Lazar din Bucuresti, ultimul an la Liceul Internat din Iasi, iar bacalaureatul
il sustine la Liceul Mihai Viteazul din Bucuresti. La Facultatea de Litere si Filozofie din
Bucuresti, sectia de filologie moderna si filozofie are ca profesori pe N. Iorga, V. Parvan, M.
Dragomirescu, Ov. Densusianu si Ramiro Ortiz, despre care Calinescu afirma: tot ce-am invatat la
Universitate de la R. Ortiz am invatat. Cu el m-am deprins a scrie carti, cu el am deprins
mestesugul informatiei si al constructiei critice pe substrat istoric, de la el stiu tot ce stiu. In 1993
sustine examenul de licenta in italiana, secundar franceza si romana, apoi pleaca la specializare cu
o bursa de doi ani la Scoala Romana din Roma, condusa de V. Parvan, perioada in care face intense
cercetari arhivistice, deprinde tehnica strangerii de documente si informatii care ii va folosi atat de
mult in viitoarele lucrari.
Debuteaza cu versuri la Universul literar si Sburatorul, foarte apreciate de Eugen Lovinescu,
care afirma: Domnul Calinescu este mintea cea mai ascutita a generatiei de astazi. Am credinta ca

ma va continua in critica literara, fapt pe care, in anul 1928, Calinescu insusi il va confirma: S-a
ispravit e de neinlaturat sunt critic.
George Calinescu este o personalitate plurivalenta, de formatie enciclopedica, tipul scriitorului
total: critic si istoric literar, eseist si estetician, prozator si poet, dramaturg si publicist.
Critica si istorie literara: Viata lui M. Eminescu; Opera lui M. Eminescu; Viata lui Ion
Creanga; Istoria literaturii romane. Compendiu; N. Filimon; Gr. M. Alexandrescu; Ion
Creanga (viata si opera); V. Alecsandri.
Studii de literatura universala: Principii de estetica; Impresii asupra literaturii spaniole;
Estetica basmului; Scriitori straini.
Istoria literaturii romne
Monumentala sa lucrare, Istoria literaturii romne de la origini pn n prezent (1941, aproape
1000 de pagini "in quarto"), urmrete, ntr-o viziune declarat impresionist, apropiat de ideile
programatice din Estetica lui Benedetto Croce, ce nu exclude ns studiul sistematic, academizant,
erudit, evoluia fenomenului literar romnesc, integrat n fiecare clip ntr-un context foarte ceva
mai larg, cel al literaturii universale, cu scprtoare caracterizri de autori i descrieri remarcabile
ale unor opere literare. Istoria sa constituie i azi scheletul oricrui curs de istorie a literaturii
romne, dei pe unele perioade, alte istorii literare o depesc n exactitate.
S-a spus despre aceasta istorie literar, unic n Europa, n genul ei, c e un veritabil roman critic,
lundu-se n considerare portretele fiecrui scriitor n parte, care pot fi opera unui mare romancier.
Grigore Ureche
Grigore Ureche e primul cronicar moldovean de seama, a carui opera a infruntat timpurile,
ajungind pina la noi. Era fiul lui Nestor Ureche, boier instruit detinind functii politice importante la
sfirsitul veacului al XVI-lea, in repetate rinduri purtator de solii la Poarta Otomana, mare vornic al
Tarii de Jos pe vremea domniei lui Eremia Movila.
Cronicarul de mai tirziu a invatat carte la Lvov, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice
latina si greaca, retorica si poetica.
Letopisetul Tarii Moldovei
Spre sfirsitul vietii Grigore Ureche a purces la scrierea "Letopisetului Tarii Moldovei", la care a
muncit intre anii 1642-1647.
E unica lucrare cunoscuta, cuprinzind evenimentele din perioada 1359-1594, ramasa nefinisata.
Cronicarul motiveaza scrierea acestui letopiset din simplul pretext "ca sa nu se inece ...anii cei
trecuti" si sa lase urmasilor amanunte despre cele ce au fost sa se petreaca in anii de demult, dar si
din grija ca acestia sa nu ramina "asemenea fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte". E de
accentuat importanta pe care o acorda cronicarul istoriei in trezirea si cresterea constiintei
nationale a poporului, "Letopisetul Tarii Moldovei" constituind inceputul istoriografiei in limba
romana.
Grigore Ureche a consemnat in mod obiectiv evenimentele si intimplarile cele mai importante,
tinind foarte mult sa fie nu un "scriitoriu de cuvinte desarte ce de dereptate".
In "Letopisetul Tarii Moldovei" se afirma pentru prima data latinitatea limbii noastre in fraza
celebra scrisa in dulcele stil clasic :"Macara ca de la Rim ne tragem si cu ale lor cuvinte ni-s
amestecate", subliniindu-se ca ..Rumanii, citi se afla lacuitori la "Tara Ungureasca si la Ardeal si la
Maramoros, de la un loc sint cu moldovenii si tot de la Rim se trag"

Aprecieri critice
Adevratul dar al lui Ureche este... portretul moral. Aici el creeaz, sintetizeaz, fiindc izvoadele
nu-i ddeau nici un model. Omul este privit sub o nsuire capital sau un viiu sub care se aaz
faptele lui memorabile, ntr-o caden tipic (...). Ureche n-a avut rgaz dect s prefac izvoadele.
Dac ar fi dus cronica pn n vremea lui Vasile Lupu, prin domniile Moghiletilor, a lui Graziani
i a celorlali pe cari i va descrie Miron Costin, cu toat experiena vieii i cu acea vecinic
scrutare moral, abia atunci cronica ar fi fost extraordinar.
G.Calinescu
"A ncepe o istorie cu Grigore Ureche i a o sfri cu prozatorii actuali implic o inocent
ipocrizie: cci noi citim pe Grigore Ureche dup ce am citit pe prozatorii actuali. Memoria noastr
cultural, ncrcat de patru secole de literatur, nu mai poate vedea n Grigore Ureche pe
cronicarul naiv, pur i simplu, i, n cronica lui, banalele interpolari ale unui Simion Dascalul.
Interpolarile sunt, de fapt, cu mult mai multe i de alt natur: citit astzi, Grigore Urehe se ncarc
de toat semnificaia culturii ce desparte veacul al XVII-lea de al nostru, peste letopiseul lui
aternndu-se straturi succesive de proze, romane i istorii. Chiar de am voi, nu-l mai putem citi cu
un ochi nealterat.
Nicolae Manolescu
Ca i Cazania, ca i Psaltirea n versuri, Letopiseul a fost citit i copiat imediat dup
redactarea lui, interpolrile, ca i continuarea lui de ctre Costin artnd c strnise emulaie. Ca s
aib acest succes, trebuia s rspund unor ateptri. De aici tot acel amestec de noutate i de
vechime, de spirit tiinific i de providenialism religios, de pipire prudent a izvoarelor i de
invocare a semnelor divine, de ptundere psihologic i de moralitate preoeasc. Nu cred c se
poate afirma tranant c Ureche a fost un umanist sau, din contr, un fatalist medieval. Prima
noastr cronic este, n ansamblul ei inextricabil de observare rece a atrocitii i de cretineasc
perplexitate de ironie cult i de inocen popular a stilului, o oper clasic a prozei istorice.
N.Manolescu
De-a lungul timpului, oameni precum Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce si Dimitrie
Cantemir
au
saltat
literatura
romana
pe
cele
mai
inalte
culmi.
In conceptia despre lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care a scris in limba tarii, este
un providentialist. Ca toti contemporani sai, el considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o
carmuieste, facandu-si simtita prezenta in anumite fenomene naturale.

Constiinta istorica
Scrisul reprezinta una dintre solutiile de memorare a trecutului, alaturi de memoria orala. In
secolele al XVI-lea si al XVII-lea, la curtile domnesti se elaboreaza primele documente scrise ale
istoriei, consemnarea evenimentelor fiind orientata spre faptele eroice ale voievozilor. Scrierile
despre identitatea istorica sunt initiate de domnitori si incredintate slujitorilor de cancelarie, de
obicei calugari deprinsi cu scrisul. Interesati sa transmita posteritatii dovezi ale trecerii lor prin
lume si ale vitregiilor pe care le-au infruntat, principii romani isi inscriu numele in cronici, dar le
leaga si de construirea bisericilor.

Istoriografia (gr. historia, istorie si graphein, a scrie) incepe opera de consemnare a istoriei
romanesti la sfarsitul sec. al XV-lea la curtea domneasca a Moldovei, in timpul lui Stefan cel Mare,
iar in sec. al XVI-lea initiativa se regaseste si in Tara Romaneasca. Deocamdata, numele celor care
se indeletnicesc cu aceasta activitate nu se pastreaza, ei avand doar rol de scribi. Cu timpul,
anonimatul este depasit, iar initiativa trece din spatiul oficial al curtii domnesti in cel neoficial,
particular, fiind preluata de boierii carturari. Se produce astfel o individualizare atat a perspectivei,
cat si a stilului, ceea ce conduce la apropierea istoriografiei de literatura si scrierea primelor pagini
literare.
Cronica (lat. chronica- istorie pe ani) este scrierea istorica in care sunt consemnate in ordine
cronologica evenimentele dintr-o anumita perioada, dupa surse diverse, atat scrise, cat si orale. In
spatiul medievalitatii romanesti, denumirea ei este de letopiset (v.sl., scrierea anilor) si limba de
expresie este la inceput slavona, limba oficiala, de cancelarie, preluata din mediul bisericesc care o
consacrase ca limba a culturii scrise. Stefan cel Mare este promotorul acestei actiuni, continuate
ulterior si de alti domnitori, pentru ca in secolele urmatoare sa devina opera de autor, atat in
Molova, cat si in Tara Romaneasca.
Secolul al XV-lea si al XVI-lea cronici in limba slavona:
cronici de curte prin care se fixeaza memoria unei colectivitati conduse de un voievod;
primele texte inchegate narativ, care depasesc modelul enumerativ si sec al analelor (lat.
annales consemnare pe ani a istoriei primele forme de consemnare a istoriei prin
prezentarea cronologica a evenimentelor mai importante ale fiecarui an);
au circulat numai in manuscris;
primele au fost scrise la curtea domneasca a Moldovei, din porunca lui Stefan cel Mare;
autorul nu si-a inscris numele in cuprinsul cronicii; inaugureaza panegiricul monarhic (gr.
panegyrikos elogiu unei persoane, la origine, exprimat printr`un discurs) ; organizarea
memoriei respecta criteriul cronologic ;
originalele nu s-au pastrat, ci doar mai multe copii, identificate dupa locul in care au fost
gasite Letopisetul de la Bistrita, Letopisetul de la Putna;
cronicile lui Macarie, Eftimie si Azarie continua actiunea istoriografica inceputa de Stefan
cel Mare, din porunca altor domnitori : Petru Rares, Alexandru Lapusneanu, Petru
Schiopul ;
cronici despre Mihai Viteazul: o cronica de curte a lui Mihai Viteazul atribuita lui Teodosie
Rudeanu (originalul nu s-a pastrat); Cronica Buzestilor;
La acestea se adauga cronici in versuri scrise in limba greaca de vistiernicul lui Mihai
Viteanul, Stavrinos, si de Gheorghe Palamed.
Secolul al XVII- lea
cronici scrise in limba romana in Moldova: Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore ureche,
continuat de Miron Costin si de Ion Neculce; sunt primele cronici de autor, scrise din
initiativa personala, de carturari proveniti din familii boieresti, care au avut acces la scoli
din mari centre culturale poloneze, italienesti sau grecesti; sunt expresia unei maturizari
culturale si ecoul unor idei de orientare umanista;
cronici in limba polona in versuri si in proza scrise de Miron Costin;

istorie a moldovenilor scrisa de Miron Costin: De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit
stramosii lor;
cronici anonime muntene: Letopisetul anonim cantacuzinesc si Letopisetul anonim al
Balenilor, care reconstituie aceeasi perioada de timp, 1290-1688, dar din perspective
partizane (alimentate de surse diferite: cronicile lui Mihai Viteazul si poemele grecesti
despre viata voievodului), Letopisetul anonim brancovenesc;
cronici de autor din Tara Romaneasca: Incepatura istoriii vietii luminatului si
preacrestinului...Io Constantin Brancoveanu Basarab voievod, 1688-1707, a lui Radu
Greceanu, Istoriile domnilor Tarii Rumanesti, 1290-1728, a lui Radu Popescu, Istoria Tarii
Romanesti, a stolnicului Constantin Cantacuzino.

CRONICARII
GRIGORE URECHE
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale umanismului
romanesc. "Letopisetul" urmareste istoria unei tari: succesiunea domnilor, destinele, gloria si
vicisitudinile prin care a trecut un popor, "incepatura si adaosul, mai apoi si scaderea".
Ureche nu compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si patriotic.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in literartura
romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le
ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de
caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate
apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in scrisul sau
limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific, cum
ar fi cerut materialul istoric tratat , ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.
MIRON COSTIN
A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea greco-latina, este unul din
primii reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin respectul fata de om, dragostea de patrie si de
limba, interesul constant pentru originea poporului roman, incercarea de acrea opere literare.
A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul filozofic "Viata lumii", o
meditatie asupra trecerii necontenite a timpului, ii demonstreaza vocatia de scriitor.
Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind istoria romanilor inter
1594-1661.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba romana si polona, dar
poate ca nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in evidenta ca in "Predoslovia" la "De
neamul moldovenilor", marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta
"ocarile" aduse acestui neam "de o seama de scriitori".
ION NECULCE
Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui
Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii 1661-1743), precedata de cele 42 de legende,
intitulate "O sama de cuvinte", se intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter memorialistic.

Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are savoarea limbii populare.
Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c
un artist care scrie el insusi povestea, prelucrand si transfigurand fondul legendar popular.
Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta artistica se datoreaza si
limbajului, mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de
epitete, comparatii, pilde, proverbe si zicatori).
SCOALA ARDELEANA
Cel dintai nucleu iluminist din cultura romana l-a constituit Scoala Ardeleana, miscarea
intelectualitatii din Transilvania de la sfarsitul secolului XVIII-lea si inceputul secolului al XIXlea, aparuta ca urmare a excluderii romanilor de la viata social-politica conform actului cunoscut
sub numele de "Unio trium nationum" (1437).
Programul politic al miscarii este sintetizat in memoriul din 1791, "Supplex libellus valachorum
Transsilvaniae" trimis imparatului Leopold II, prin care se cerea recunoasterea romanilor din
Transilvania ca natiune egala in drepturi cu celelalte ce intrau in componenta Imperiului
Habsburgic.
Preluan esenta iluminismului european, reprezentantii Scolii Ardelene au asezat la temelia
programului lor de lupta principiile de egalitate si libertate, de suveranitate a poporului, pe temeiul
ideii dreptului national si al contractului social.
Actiunea politica si culturala a Scolii Ardelene este indrumata de operele istorice si filologice ale
lui Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si Ion Budai-Deleanu. toti patru au facut studii
teologice, filozofice si de drept canonic la Roma si Viena, si au fost minti stralucite, eruditi, savanti
de talie europeana, poligloti.
In ansamblu, activitatea Scolii Ardelene cunoaste doua directii fundamentale:
prima, socio-culturala, este in stransa legatura cu esenta miscarii iluministe, si urmarea
emanciparea oamenilor prin educatie si cultura. In acest scop, se dezvolta si se organizeaza
invatamantul in limba romana. Gheorghe Sincai, ca director al scolilor romane, infiinteaza 300 de
scoli; se tiparesc manuale scolare, carti de popularizare stiintifica, calendare si carti populare.
cealalta directie este erudita si cuprinde numeroasele tratate de istorie si filologie. Cele mai
importante dintre acestea sunt: "Istoria si lucrurile si intamplarile romanilor" de Samuil Micu,
"Hronica romanilor si a mai multor neamuri" de Gheorghe Sincai, "Istoria pentru iceputul
romanilor in Dachia" de Petru Maior, "Elementa linguae daco-romanae sive valachicae" de Samuil
Micu si Gheorghe Sincai, "Disertatie pentru inceputul limbii romane" de Petru Maior si "Lexiconul
de la Buda", primul dictionar etimologic al limbii romane.
Studiile de istorie acorda un interes deosebit mai ales procesului de formare al poporului roman,
contestandu-se afirmatiile tendentioase ale celor care falsificau istoria pentru a justifica inechitatea
care se facea romanilor. Reprezentantii Scolii Ardelene au adus argumente istorice, filologice si
demografice privind originea latina a limbii si poporului roman, continuitatea si unitatea sa etnica ,
punandu-se astfel bazele lingvisticii romanesti.
Aportul Scolii Ardelene la dezvoltarea limbii este la fel de pretios. In aceasta epoca s-a pus
problema adoptarii alfabetului latin in locul celui chirilic, a fixarii normelor gramaticale ale limbii,
a imbogatirii vocabularului cu neologisme luate din limbile romanice.
Reprezentantii Scolii Ardelene au fost mai ales istorici si filologi, ei nu pot fi insa socotiti scriitori.
Totusi, Scoala Ardeleana are marele merit de a fi creat un mediu favorabil literaturii, in mijlocu
caruia Ion Budai-Deleanu, cel dintai mare poet roman de talie europeana, a creat "Tiganiada".

Opera este o sinteze artistica a ideilor iluministe ale epocii, si reprezinta prima demonstratie de
valoare a posibilitatilor poetice ale limbii romane, fiind sub acest aspect o neasteptata capodopera.
Iluminismul Scolii Ardelene reprezinta prima etapa de modernizare a culturii noastre, inscriindu-se
in felul acesta, prin aspectele lui specifice, in iluminismul european.
Iluminismul caracterizeaza pe plan ideologic si cultural secolul al XVIII-lea. Adeptii sai pun un
accent deosebit pe cunoasterea stiintifica, iar miscarea isi manifesta un puternic accent laic,
anticlerical. Iluminismul preconizeaza emanciparea poporului prin cultura, si acorda un interese
deosebit ei prin scoli si lucrari de popularizare. Se pun in circulatie concepte ca: egalitatea si
dreptul natural, suveranitatea poporului, sistem de guvernare prin republica.
PERIOADA PASOPTISTA
In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national popular
de la "Dacia Literara". M.Kogalniceanu, in articolul program al acestei reviste, subliniaza clar
ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre,
necesitatea crearii unei literaturi nationale prin stimularea scririlor originale, aspirate din istoria
patriei, din frumusetile ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a
unei literaturi specific nationale. Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul creatiei
pasoptiste dezvolta in acelasi timp si spiritul critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare
asupra fizionomiei culturii romanesti de la mijlocul sec trecut. "critica noastra-spunea
M.Kogalniceanu-va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana"
DIMITRIE BOLINTINEANU
In cei aproape 25 ani de activitate literara, ca un advarat profesionist, Bolintineanu a publicat 18
volume ,ilustrandu-se in toate genurile si speciile literare.Baladele istorice atat de transparente si
usor de memorat a obtinut o glorie nemeritata .Multimea cliseelor, caracterul strident,lipsa de
culoare istorica si caracterul simplist al scenariului indeparteaza aceste texte de zona estetica
.Dincolo de performantele estetice uimitoare este capacitatea anticipativa a demersului poetic,
sinteza realizata intre dimensiunea mistica si cea istorica intr-un limbaj cu o mare putere de
simbolizare.Romantismul sau e mult mai evoluat decat al colegilor sai de generatie
,temperamentul, sensibilitatea, calitatile sale native l-au condus la fourirea unei opere inegale dar
de maxima semnificatie prin faptul ca a pregatit, a anticipat poezia care avea sa urmeze.
GRIGORE ALEXANDRESCU
Se nate la Trgovite, n mahalaua Lemnului, fiind al patrulea copil al vistiernicului M.
Lixandrescu. Rmne orfan i srac, dar de mic e detept, cu o memorie extraordinar. nva
greaca i franceza. Ajuns la Bucureti, este elev la pensionul Sfantul Sava, fiind coleg cu Ion
Ghica. Face cunotin cu Heliade. Uimete pe toi prin talentul su poetic. Va sta i acas la
Heliade, care-i va publica prima poezie Miezul nopii n Curierul romnesc, urmat de elegia Adio
la Trgovite.
vreme, a fost ofier, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri (Anul 1840 i Lebda i puii
corbului) a gustat i rcoarea temniei. A ocupat funcii mrunte. La 1848 e redactor al ziarului
Poporul suveran. n ultimii 25 de ani de via a fost marcat de alienare mintal. A murit srac la
Bucureti.

Poetul liric scrie, mai nti, meditaii romantice, sub influena lui Lamartine. Tonul este sumbru.
Cea mai reuit este Umbra lui Mircea la Cozia (fcuse o cltorie n Oltenia, cu prietenul I.
Ghica).
E primul fabulist autentic din literatura romn, lsndu-ne vreo 40 de fabule, n care adevrul e
mascat, din cauza cenzurii autoritilor (Cnele i celul, Boul i vielul, Dreptatea leului, Vulpea
liberal s.a.).
ANDREI MURESANU
S-a nscut n Bistria, ntr-o familie de rani. A studiat filozofia i teologia la Blaj, a fost profesor
la Braov ncepnd cu 1838. A nceput s publice poezie n revista "Foaia pentru Minte, Inima i
Literatur". A fost printre conductorii revoluiei din 1848, participnd n delegaia Braovului la
ntrunirea de la Blaj din mai 1848. Poemul su "Un rsunet" sau Deteapt-te, romne! a devenit
un imn revoluionar pe melodia lui Anton Pann, fiind numit de Nicolae Blcescu "Marselieza
romnilor", mobiliznd oamenii la lupt.
Astzi, el a devenit imnul Romniei. Dup revoluie, Mureeanu a muncit ca traductor la Sibiu, a
publicat n revista "Telegraful Romn", operele sale avnd tent patriotic i de protest social. n
1862, poeziile sale au fost adunate ntr-un volum. Avnd snatatea precar a murit n Braov n
1863.
NICOLAE BALCESCU
Istoric, scriitor si cel mai nversunat luptator la 1848. Nascut la Bucuresti. Provine din boierimea
marunta. Dupa tata trebuia sa se numeasca Petrescu, nsa pastreaza numele mamei, dupa mosia
Balcesti-Vlcea. Din 1832, e elev la Colegiul Sf. Sava, cunoscndu-i pe Heliade si I. Ghica. De
mic era pasionat de istorie. La 19 ani se afla n armata (iuncher). n 1840, participnd la miscarea
complotista a lui D. Filipescu (doreau mproprietarirea clacasilor), este nchis la manastirea
Margineni, iesind dupa doi ani cu sanatatea subrezita (ndurase o detentie grea). nfiinteaza
organizatia secreta Fratia (cu I. Ghica si Chr. Tell) si se dedica studiilor istorice, calatorind n
Franta si Italia. La Paris a luptat pe baricade n 1848. ntors la Bucuresti, participa la Revolutie, e
pentru doua zile ministru si secretar al guvernului provizoriu. Face parte din aripa de stnga, vrea
mproprietarirea taranilor, vot universal, rezistenta fata de turci. Este un vizionar utopic, dorind o
mica republica ntre cele trei mari imperii (tarist, otoman si hasburgic). Aplicarea acestui ideal ar fi
putut duce la desfiintarea statelor romnesti. De aceea, mai apoi, barbatii nostri de stat au gasit o
alta cale politica: nti Unirea Principatelor sub un domn pamntean si, dupa aceea, monarhia
constitutionala, cu un print strain, dintr-o mare casa europeana (Carol I de Hohenzollern).
nainte de toate istoric pasionat, Balcescu este, totodata, revendicat de literatura, istoriografie,
sociologie, economie politica. Erou si martir al neamului, si-a sacrificat sanatatea, cautnd cu
patima, n tara si strainatate, documente istorice. A scris cu talent de scriitor: Puterea armata si arta
militara de la ntemeierea Principatului Valahiei pna acum (1844) si ntregita apoi cu Puterea
armata si arta militara la moldoveni n timpul maririi lor, Mersul revolutiei n istoria romnilor s.a.
Opera de capetenie este Romnii supt Mihai-Voievod Viteazul, la care a trudit n exil, ntre 1849 si
pna la moarte, ramasa n manuscris, neterminata si publicata postum de Al. Odobescu, "Pe culmea
cea mai inalta a muntilor Carpati se ntinde o Tara mndra si binecuvntata ntre toate tarile
semanate de Domnul pe pamnt. Ea seamana a fi un maret si ntins palat, capodopera de
arhitectura, unde sunt adunate si asezate cu maiestrie toate frumusetile naturale ce mpodobesc
celelalte tinuturi ale Europei, pe care ea cu placere ni le aduce aminte..."

FIGURA LUI STEFAN CEL MARE IN LITERATURA ROMANA


Stefan cel Mare deschide, in istoria poporului roman, una din cele mai stralucite pagini din
intemeierea statelor medievale. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani (1457-1504),
marele domn a facut din Moldova un factor insemnat al relatiilor internationale in aceasta parte a
Europei. Prin activitatea sa remarcabila in sfera politicii externe, Stefan cel Mare a inaugurat o
noua era a afirmarii internationale a Moldovei, care s-a impus Marilor Puteri vecine, datorita
rolului politic pe care si l-a asumat in conditiile reluarii ofensivei otomane, si-a castigat, impreuna
cu marele ei domn, un prestigiu international care a atras pretuirea si alianta unor mari puteri,
angajate in confruntarea antiotomana. Capetele incoronate i-au cautat alianta, dusmanii l-au privit
cu respect, iar umanistii au fixat pentru posteritate imaginea acestui mare domnitor.
Pornind de la realitatea istorica, figura lui Stefan cel Mare a devenit mitica si legendara. Imaginea
sa se proiecteaza in creatiile folclorice si in literatura culta, dand nastere la unele dintre cele mai
insemnate opere istorice.
Prezentarea facuta de cronicari rezuma cateva aspecte ale domniei sale, cu o cronologie a faptelor
si cateva schitari de portret cu valoare artistica, care desi nu exprima grandoarea figurii marelui
domnitor din creatia populara, au constituit principalul izvor literar de inspiratie.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in literartura
romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le
ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de
caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate
apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul
clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist.
Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din
cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la
moartea lui Stefan, intrarea lui in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare
istoriografica:
Fost-au acestu Stefan voda om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange
nevinovat; de multe ori la ospete omoria fara judetu. Amintrilea era om intreg la fire, nelenesu, si
lucrul sau il stiia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester, unde
era nevoie insusi se viriea, ca vazandu-l al sai, sa nu sa indaraptieze si pentru aceia raru razboiu de
nu biruia. Si unde biruia altii, nu perdea nadejdea, ca stiindu-sa cazut jos, sa radica deasupra
biruitorilor. Mai apoi, dupa moartea lui, si feciorul sau, Bogdan voda, urma lui luasa, de lucruri
vitejesti, cum se tampla din pom bun, roada buna iase.
Iara pre Stefan voda l-au ingropat tara cu multa jale si plangere in manastire la Putna, care era
zidita de dansul. Atata jale era, de plangea toti ca dupa un parinte al sau, ca cunostiia toti ca s-au
scapatu de mult bine si de multa aparatura. Ce dupa moartea lui, pana astazi ii zicu sveti Stefan
voda, nu pentru sufletu, ce iaste in mana lui Dumnezeu, ca el inca au fostu om cu pacate ci pentru
lucrurile lui cele vitejesti, care niminea din domni, nici mai nainte, nici dupa aceia l-au agiunsu.
Fost-au mai nainte de moartea lui Stefan voda intr-acelasi anu iarna grea si geroasa, catu n-au fostu
asa nici odinioara si decii preste vara au fostu ploi grele si povoaie de apa si multa inecare de apa
s-au facut
Portretul facut de Grigore Ureche lui Stefan cel Mare are rolul de a emotiona cititorul, pentru a-i
prezenta acestuia figura celebrului domnitor intr-un mod cat mai somptuos. Cu toate ca Ureche nu

a fost contemporan cu voievodul, informatiile acestuia fiind culese din putinele izvoare scrise din
acea perioada si din traditiile si legendele existente, cronicarul este in masura sa faca chiar o
caracterizare fizica a acestuia ca fiind om nu mare de statu, trasatura care contrasteaza cu
caracterizarea morala a personajului istoric. In aceasta a doua observatie se reflecta conceptia
feudala fata de domnii autocrati. Este bine cunoscuta ignoranta pe care o avea Stefan cel Mare in
fata marii boierimi; poate de aici porneste nemultumirea cronicarului, nemultumire care-l
determine sa-l numeasca pe erou om [] de grabu varsatoriu de sange nevinovat.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare scrise, romanesti sau
straine, dar pentru personaje istorice mai apropiate, au folosit si stirile provenite din traditia
populara sau din propria amintire. Dintre ei, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Neculce
care scrie si "o sama de cuvinte" despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om,
de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise".
Una dintre intamplarile povestite de cronicar este si aceia a intalnirii dintre Stefan cel Mare si
aprodul Purice in batalia de la Scheia. Daca lucrurile s-au intamplat asa cum a povestit Neculce nu
se stie, insa opera sa ne ofera detalii importante despre personalitatea marelui voievod precum si
despre aparitia familiei Movila.
In epoca moderna primele creionari ale imaginii luminoase a domnitorului moldovean sunt
inspirate din creatiile folclorice si cronici. Astfel Mihail Kogalniceanu in Cuvantul pentru
deschiderea cursului de Istorie Nationala rostit in cadrul Academiei in anul 1843, il prezinta pe
Stefan nu numai ca un erou al Moldovei; devine un erou al romanilor, un luptator pentru
independenta si pentru intregirea nationala alaturi de mari personalitati ale istorie ca Mircea cel
Batran si Mihai Viteazul.
Alecu Russo il invoca pe marele voievod in meditatia sa romantica, indurerata si singuratica; mai
precis in opera Studie moldoveana scrisa in 1855: De-ar mai veni pe
calul lui alb de la Valea Alba, de la Targul Bai, prin codrii Barladului, de la Dumbrava Rosie,
sunt incredintat ca nu l-am intelege vorba lui n-ar fi vorba noastra. In Cugetari Russo invie
amintirea aceluia care a fost profetul popular al gloriei nationale, iar in Cantarea Romaniei evoca
biruintele lui Stefan asupra turcilor, tatarilor, a lesilor la Dumbrava Rosie.
D. Bolintineanu scrie 15 legende istorice cu subiecte in legatura cu Stefan cel Mare, din care
putine nu cuprind un indemn spre libertate. Apare astfel o viziune noua fata de a moldovenilor:
Stefan este privit ca un continuator al vechilor romani, luptatori impotriva tiraniei, iar turcii ca
niste sugrumatori ai libertatii. In naratiunea Viata lui Stefan cel Mare, pentru poporul roman scrisa in 1863 apare o trasatura noua in portretul domnitorului care este vazut ca un aparator al
libertatii nationale si sociale; aparator al poporului, dar si bizuindu-se el pe prostime.
In opera istorica a lui Nicolae Iorga portretul lui Stefan cel Mare pune in lumina insusirile omului
politic, ctitorul unui stat, cumpanirea si intelepciunea din hotararile si faptele sale.
Aceste prime incercari de creionare a portretului acestui mare domnitor, impreuna cu cronicile si
legendele existente au servit ca instrument de documentare marilor clasici care au dorit sa-si
incerce condeiul prin a-l prezenta pe cel ce a fost unul dintre cele mai mari personalitati ale istoriei
poporului nostru.
Astfel au luat nastere Apus de soare de Barbu Stefanescu Delavrancea sau chiar Fratii Jderi de
Mihail Sadoveanu, opere care au incantat si vor continua sa incante posteritatea prin modul inedit
si minunat cu care sunt descrise fapte din viata celebrului domnitor.
Printre toate creatile literare dedicate lui Stefan cel Mare, cele scrise de Mihail Sadoveanu ocupa
un loc de seama. Prozatorul imbogateste imaginea lui Stefan cu o dimeniune noua, viata interioara,

evocarea miscarilor sufletesti. Opera cea mai importanta, o adevarata epopee, este romanul in trei
volume Fratii Jderi.
La baza romanului st o vast documentaie. Romancierul a consultat cronicile moldovene ale lui
Neculce si Ureche. Din cronica lui Neculce a reinut mai ales legendele, n care era evocat figura
domnitorului, legende grupate n O sam de cuvinte. De asemenea a mai consultat Descrierea
Moldovei de Dimitrie Cantemir. Romancierul a mai avut n vedere i lucrrile naintailor si,
care evocau figura lui tefan cel Mare: Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Bolintineanu.
In primavara anului 1469 Stefan este asteptat de o mare multime de oameni la manastirea
Neamtului. In intampinarea voievodului au venit oameni din toate partile, dornici sa-l vada pe cel
pe care l-au ales domnitor pe campia de la Drieptate. Jder cel mititel, fiul mezin al comisului,
vesteste ca alaiul domnesc se apropie.
Domnitorul se arata poporului cu inima deschisa, politica voievodului se baza pe increderea ce i-o
aratau acesti oameni. De aceea el prefera sa se afle in mijlocul narodului care l-a facut domnitor.
Ingaduitor cu oamenii, acesta accepta sa devina nasul unui copil nascut de mama sa in timp ce
voievodul se adresa supusilor.
Ionut va fi destinat, din porunca domneasca, uceniciei la curte pe langa oamenii de arme, pentru a
deprinde mestesugul strategiei si a se obisnui cu greutatile vietii de ostean. Aceasta este
semnificatia primului volum al trilogiei. Scoala razboiului este in realitate scoala vietii, caci,
impresurata de dusmani, tara trebuie aparata.
Figura domnitorului este vazuta in momente caracteristice : calatorind prin tara, facand judete,
intalnindu-se cu dregatorii, conducand ostirea sau examinandu-si
constiinta in clipe de meditatie. Tara Moldovei cunoaste belsug de roade si vanat. Renumele cailor
a trecut peste hotare. Despre faimosul Catalan se spune ca, asemenea cailor din basme, poarta
noroc domnitorului si dusmanii stiu asta. Se si zvoneste ca niste iscoade ar incerca sa rapeasca
din grajdurile de la Timis calul alb cu tinta in frunte al lui Voda.
In realizarea portretului lui Stefan cel Mare Sadoveanu culege marturii din cronici si izvoare
straine dar si din legendele folclorice, numeroase : Se vorbeste prin sate despre maria sa ca-i om
nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana . Sunt relevate trasaturi, indirect,
din clasicul portret schitat de Grigore Ureche. Se vorbeste ca Maria sa are pecete pe bratul sau
drept si legamant sfant. Intrand in al patruzecilea an al varstei, stralucitul chip al domniei era in
culmea barbatiei. Ca trasatura dominanta, se remarca o puternica vointa. Avea o puternica
strangere a buzelor si o privire verde taioasa. Viteazul om de arme impune respect si admiratie.
Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus.
In momentele grele, boierii sunt cuprinsi de panica ; in aceleasi imprejurari maria sa pare de bronz,
izbutind sa-si tie, sub zambetul batjocoritor din afara, zbuciumul launtric. Voievodul feudal cultiva
virtutile cavaleresti : cinstea si generozitatea. In juru-i el vrea inimi arse de credinta, acest fapt
atragand, ca drept rasplata, bunatatea domneasca. Loialitatea trebuie sa asigure biruinta in bataliile
jertfei pe care domnia sa urma sa le viseze in nopti de neliniste. In actiunile sale domnitorul se
sprijina pe devotamentul oamenilor din popor.
Cu toate contrastele, el nu pierde din aureola sa : semet si generos, impulsiv si drept, personajului
descris de Sadoveanu ii sunt specifice energia si gravitatea.
In convorbirile cu solii venetieni conducatorul politic priveste evenimentele cu patrundere, in spirit
realist : Sunt in lume crai si imparati: puterea lor e slabiciune daca nu inteleg de ce rasare si
asfinteste soarele. Expansiunea turceasca putea fi oprita, crede el. Eu socotesc ca puterea lui
Sultan Mehmet e mare, insa n-o cred nebiruita. Pentru victorie ar fi fost nevoie de o coalitie
puternica. Sa ne inarmam pe dinauntru cu credinta tare, dar pe dinafara sa nu uitam a pune zale si a

tinea in mana sabie ascutita. Logica strategului, apreciata de solii straini, arata ca omul de arme a
baut din apa intelepciunii din aceeasi fantana din care s-a adapat apusul. Stefan avea cultura
bizantina.
Tara bantuita si saracita de tradatori trebuia salvata. Clarvazator, Stefan intelege sa dea multimilor
dreptatea de care erau insetate. El a fost barbatul cel dorit de morti si asteptat de vii. Bratul mariei
sale a lovit, a stapanit si a calauzit () . A prigonit pe lotri ; a batut peste falci pe dusmani, a grabit
sfarsitul vicleniilor. Aceste cuvinte exprima esenta portretului.
Epoca lui tefan cel Mare este situat la limita dintre fantastic i real, ntre mit i istorie, istorie i
legend. tefan este mitizat. El are pecete pe braul drept i legmnt sfnt, calul lui este
nzdrvan, iar printele lui l-a nchinat la muntele Athos, ca s-i stpneasc pe pgni. Domnul
este apropiat de oamenii lui, dar cnd ncrunt din sprncene nghea toi. Este drept i cinstit i
puterea sa se sprijin pe oamenii mriei sale alei cu grij n rnduiala ce o instaureaz n ar.
Sadoveanu vede n tefan, la fel ca Nicolae Iorga, pe cel mai cinstit i cel mai harnic domnitor,
stranic la mnie i senin n iertare; dar, n acelai timp i menine ntr-o aur de legend, prin
felul n care se rsfrnge n contiina celorlalte personaje, prin povetile i ntmplrile evocate,
prin crearea unei atmosfere menit parc s-l nale deasupra celorlali. tefan cel Mare este un om
al Renaterii, un iluminist. De multe ori, postura sa de personaj absent l ridic la puterea de for
coordonatoare a realitii. nfptuiete ordinea n planul uman dar i la nivel cosmic. Are calitate
de mag, de nvat dar i atributele eroului, pentru c transmite un sens universului. Este, un
personaj justiiar instaurnd n Moldova sigurana i spiritul dreptii.
In 1912, literatura lui Stefan se imbogateste cu o opera de mare insemnatate, drama istorica Apus
de soare a lui Barbu Stefanescu Delavrancea. Voievodul privit intr-o viziune moderna este un
mare erou politic, o incarnare a Moldovei, a statului sau.
Spre a infatisa epoca lui Stefan cel Mare scriitorul avea nevoie sa traiasca in acea perioada pe care
avea sa o descrie. Principala sursa de informatie a lui Delavrancea au constituit-o Letopisetele
moldovenesti publicate de Mihail Kogalniceanu si, in primul rand, cronica lui Grigore Ureche. De
acolo a imprumutat stirile privitoare la portretul moral al lui Stefan.
In Apus de soare Stefan a ajuns batran, tarandu-si tot mai anevoie piciorul ranit, cu multi ani in
urma la cucerirea Chiliei. Isi da seama ca i-au slabit puterile, ca trupul sau nu mai e al viteazului
domnitor care a condus luptele de la Razboieni si de la Podul Inalt. Dar sufletul i-a ramas tanar
astfel pornind la lupta ori de cate ori este nevoi, uitand de rana si de guta care i-l suparau. Omul a
imbatranit, a pierdut admirabila lui forta fizica de altadata, in timp ce domnul si-a pastrat intacta
tineretea firii, a indemnurilor spre binele tarii si al obstii. Lupta dintre fizic si psihic poate fi
considerata conflictul intern al operei.
Stefan cel Mare apare in piesa lui Delavrancea ca tipul desavarsit al domnitorului cu dragoste de
tara, drept, intelept si viteaz, care s-a sprijinit in politica sa pe mica boierime si pe oamenii simplii:
pe tarani. Aceasta este imaginea pe care au transmis-o veacuri de randul legendele si traditiile
populare.
El intreprinde expeditia din Pocutia, de unde se intoarce cu ranile sangerande si cu primele semne
vizibile ale dramei sale. Acesta incepe sa realizeze ca sfarsitul sau se apropie. Astfel incepe sa-si
aminteasca melancolic de o iubire din tinerete si il trimite pe Rares sa afle adevarul ca e frate cu
Oana si deci fiu al domnului. Stefan abia se mai sprijina in sabie, mantia o simte grea pe umeri iar
puterile-i erau istovite. Insa isi impune vointa ramanand treaz in timpul operatiei, veghind cu grija
destinul tarii.
Conflictul psihologic se observa atunci cand Stefan afla de uneltirile lui Ulea, adica de indata ce
izbucneste si conflictul social. Boierii complotisti se izoleaza inca din actul I, cand la Sfatul

Domnesc, ce are loc in legatura cu Pocutia, ei incearca sa invoce sanatatea subreda a voievodului,
indemnandu-l sa renunte la o noua batalie. Orbiti de dorinta de a pune mana pe putere si convinsi
ca rana va grabi sfarsitul lui Stefan, ei vorbesc de domn ca de o persoana a trecutului. Din discutia
lor intelegem limpede linia politicii lui Stefan, indreptata impotriva marii boierimi.
Boierii nu-i pot ierta domnului simpatia pentru razasime si in general pentru oamenii cu merite pe
care-i ridicase in rang:
Dragan: A fost bunnu zic
Stavar: Si drept
Dragan: Cu tara, da
Stavar: Pe noi ne-a cam scurtat
Dragan: Boier, razas, taran supus, era totuna in fata lui.
Stavar: Mosiile le impartea numai la ostasi 7
Visurile celor trei de a prelua puterea dupa moartea lui Stefan, sunt insa spulberate in curand. Fara
sa vrea Oana, aflata intr-un coridor din apropiere, ascultase planul razvratitilor si-l aduse la
cunostinta voievodului.
Porniti sa-si teasa urzelile pana la capat, uneltitorii actioneaza din umbra. Ulea, pretextand ca este
bolnav, nu se arata la Sfatul Domnesc adunat in vederea inscaunarii lui Bogdan. Stefan, care aflase
intentile lor tradatoare, ii tine sub ochi si se multumeste a face apropouri subtile. Boierii insa nu se
linistesc. Ei fac agitatie in favoarea lui Stefanita care era inca minor. Inca o data domnul invinge
slabiciunile si neputintele omului, ridicandu-se din pat si, de aceasta data, ucigandu-i cu mana sa
pe uneltitori. Era ultimul act de dreptate pe care-l infaptuia spre a-si consolida testamentul sau
politic.
Apus de soare ni se infatiseaza ca poemul in care patriotismul intruchipat in figura lui Stefan
cel Mare atinge in cateva momente apogeul. Delavrancea demonstreaza ca desi corpul, fizicul se
detelioreaza, spiritul ramane vesnic tanar si gata de actiune.
In ziua de 2 iulie 1504, intr-o Marti, Stefan inceta din viata, dupa ce mai intai hotarase ca urmas la
tron pe fiul sau Bogdan Vlad. Insotit de dregatori, de toata curtea si de mare multime de popor,
care simtea ca a pierdut pe cel mai mare conducator al ei, a fost purtat trupul eroului spre
manastirea Putna unde si astazi se odihneste.
Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la adanci batraneti ca Moldova n-a fost
a stramosilor mei, n-a fost a mea, si nu e a voastra, ci a urmasilor vostrii si a urmasilor urmasilor
vostrii, in veacul vecilor.
CONSTANTIN BRANCOVANUL
Constantin Brancovanul este o balada (un cintec batrinesc) populara, numita de specialisti balada
de curte domneasca". Se mai poate numi si istorica". Este balada deoarece povesteste o intimplare neobisnuita din trecutul indepartat. Fiind vorba de un domnitor cunoscut in istorie, putem
preciza timpul actiunii. A-ceasta balada a fost ascultata, transcrisa si apoi publicata de Vasile
Alecsandri, iar mai tirziu de citiva folcloristi.
Subiect baladei este suferinta lui Constantin Brancovanu de a-si vedea ucisi pe unicii fiii, durere
indurata fara cricnire, apoi moartea sa, pentru ca nu a vrut sa-si lase legea, credinta sa crestina.
Constantin Brancovanul e victima invidiei sultanului, din pricina marii sale bogatii. Pricepem insa
- din reluarea versurilor care contin motivele pedepsirii domnitorului - ca nu e numai atit.
Brancoveanul vroia sa desparta domnia de imparatia" sultanului. Se vroia, deci, independent.

Desi foarte sumara, caracterizarea este plina de miez: Fata blinda el.spala, / Barba alba-si
pieptana, / La icoane se-nchina,". Fata blinda" arata caracterul frumos al domnitorului, iar barba
alba" - virsta si faptul ca era demn de respect; inchinarea la icoane priveste evlavia, dragostea si
supunerea fata de Dumnezeu, respectul pentru traditie (caci era domn crestin"), precum si faptul
ca avea sufletul curat.
Brancovanul este demn si linistit. El nu raspunde direct la invinuirile sultanului, dar banuim din
siguranta cu care vorbeste ca nu se simtea vinovat. Din cuvintele sale deducem credinta in
dreptate,
in
dreapta
judecata
in
care
spera
orice
suflet
curat.
Sultanul, lipsit de intelepciune si plin de ura, socoteste vorbele Brancovanului viclenie". Sultanul
se poarta ca un stapin cu puteri nemasurate, care dispune de viata si de moartea oricui. El ii
propune domnului iertarea, crutarea vietii lui si a fiilor sai in schimbul renuntarii la legea
crestineasca"
si
trecerea
la
legea
turceasca".
Netulburat, Brancovanu Constantin se lasa in voia Domnului", hotarit sa nu se lepede de legea sa,
orice s-ar intimpla. A accepta sa mori pentru o credinta inalta este o fapta de mare curaj de care sint
capabili numai oamenii deosebiti. Cu un singur cuvint de acceptare, Brancoveanul s-ar fi salvat,
dar credinta in Dumnezeu, dragostea pentru legea" poporului sau sint mai puternice decit iubirea
pentru fiii si pentru viata lui.
Este prezentata rapid uciderea, pe rind, a celor trei fii. Pe rind -deoarece in felul acesta suferinta
tatalui devenea mai greu de indurat, inainte de executarea ultimului copil, a mezinului, lui Brancovanu i se mai propune o data sa-si lase legea, iar domnitorul refuza si mai hotarit:.Mare-i Domnul
Dumnezeu! / Crestin bun m-am nascut eu, /Crestin bun a muri vreu... /Taci si mori in legea ta / Ca
tu ceriu-i capata!". Se intelege din cuvintele adresate mezinului ca suferinta tatalui era neinchipuit
de mare. Fireste ca in sufletul sau se daduse o lupta crincena intre dragostea pentru fiii lui si
datoria sa de domn crestin". El isi trimite fiul la moarte, aratin-du-i ca rasplata pentru aceasta
jertfa va fi ceriul", adica viata vesnica, mintuirea sufletului. Dupa moartea fiecarui fecior,
domnitorul rosteste: Doamne! Fie-n voia ta!". El se lasa in grija lui Dumnezeu, cu o deplina
seninatate sufleteasca, in pofida suferintei si a mortii apropiate, intocmai ca un sfint crestin. Cei
mai multi sfinti crestini au murit in chinuri cumplite pentru credinta lor.
Dupa moartea copiilor, Brancovanul ii blestema pe turci. Blestemul constituie o forma in care, din
timpuri foarte vechi, poporul isi exprima dorinta ca asupra celui ce a savirsit o nedreptate sa cada
pedepse cumplite. Oamenii din popor sint convinsi ca exista o forta supranaturala a cuvantului, o
forta care poate deveni distrugatoare, pe aceasta se bazeaza blestemele. Blestemul lui Brancovanul
cuprinde doua pedepse: pierderea locului pe pamint (ceea ce pentru un roman, atit de legat de
locurile pe care traieste si pe care se afla mormintele strabunilor, este lucrul cel mai rau, si lipsa
urmasilor, a copiilor, de asemenea o mare pedeapsa, intrucit echivaleaza cu stingerea neamului.
Finalul baladei exprima dirzenia domnitorului, cu toate ca a-ceste ultime cuvinte nu-i mai puteau
aparjine lui, intrucit el fusese ucis, dar creatorul popular vrea sa arate taria de caracter a acestui
neclintit suflet de roman si de crestin. De aceea vorbele Branco-vanului par sa se auda si dupa
moartea lui.
UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA
GRIGORE ALEXANDRESCU
Poezia
Umbra
lui
Mircea.
La
Cozia"
i-a
fost
inspirata
autorului de popasul pe care 1-a facut la Cozia, in 1842, cand viziteaza, impreuna cu I. Ghica,
manastirile din Oltenia.

Ca si intr-o alta meditatie pe tema trecutului ( Trecutul. La Manastirea Dealului"), in poezia pe


care o discutam, prima parte a titlului indica obiectul evocarii, iar cea de a doua -spatiul in care are
loc aceasta.
Alcatuita din saisprezece strofe cu versuri ample (masura versului de 15 silabe). Umbra lui
Mircea. La Cozia" poate fi impartita in cinci segmente:
1. Descrierea tabloului inserarii (strofele I si II);
2. Aparitia fantomei lui Mircea cel Batran (strofele III-VII);
3. Oda inchinata marelui voievod (strofele VIII-XII);
4. Meditatia pe tema razboiului (strofele XIII-XIV);
5. Revenirea la cadrul initial (ultimele doua strofe).
Poezia incepe solemn, in acorduri prelungi, creeaza sugestia intoarcerii intr-un timp ramas departe,
in intunericul trecutului: Ale turnurilor umbre peste unde stau. culcate"
in acest cadru, cortina se ridica peste medievalisme fantastice" (Calinescu) dezvaluind imaginea
Manastirii Cozia ale carei ziduri sunt udate de apele Oltului: Ale turnurilor umbre peste unde stau
culcate; Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc, S-ale valurilor mandre generatii
spumegate Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". In strofa a II-a, nota de sumbru se
amplifica: noaptea iese parca din adancuri (Dintr-o pestera, din rapa"), antrenand umbre
enigmatice (De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor"); un suflu misterios se ridica din
ierburi, pregatind aparitia fantomei lui Mircea.
In strofa a treia, momentul aparitiei fantomei este fixat prin metafora ceasul nalucirei";
propozitiile scurte prezinta, in mod gradat, apropierea nalucii si dau solemnitate miscarilor ei.
Impresia de maretie este amplificata prin imaginea ostilor chemate de glasul lui Mircea (Ostiri,
taberi fara numar impre-juru-i inviez"). in acest decor hamletian, cuvintele poetului suna ca o
chemare de duhuri" (Calinescu).
Impresionat, poetul i se adreseaza Oltului pentru a afla numele duhului iesit din mormant, pe care
il asociaza cu Traian si Decebal, intemeietorii neamului romanesc; natura, personificata, repeta
numele lui Mircea, in ecouri prelungite pana la Dunare si mare. In fata maretei umbre a
trecutului, poetul se inchina, in numele generatiei sale; admiratia tuturor se converteste in accente
inalte, de oda: Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune De la fiii Romaniei care tu o ai
cinstit: Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune; Veacurile ce-nghit neamuri al tau
nume l-au hranit". Coplesitoare, personalitatea lui Mircea umileste prezentul, reducandu-1 la
derizoriu: Noi citim luptele voastre cum privim vechea armura Ce un urias odata in razboaie a
purtat; Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura"
In aceste versuri, comparatia (cu parfum de istorie medievala) si antiteza trecut-prezent intaresc
ideea maretiei voievodului. In strofele a XIII-a si a XlV-a, razboiul este caracterizat printr-o suita
de comparatii: bici groaznec", a cerului urgie", foc care topeste". Meditatia asupra razboiului se
conjuga aici cu speranta unor timpuri viitoare, in care se va instaura Ratiunea universala, iar
oamenii se vor uni Prin stiinte si prin arte". Ultimele doua strofe constituie o reluare a motivului
initial. Introducerea lui dar" adversativ (la inceputul secventei finale) sugereaza o modificare a
detaliilor: acum, fiorul asteptarii este inlocuit cu o atmosfera apasatoare, sintetizata in cuvintele:
Tot e groaza si tacere... umbra intra in mormant". Culorile tind spre negru, iar rimele unor versuri
(vesmant" - mormant") sunt de tonalitate inchisa. Numai turnurile manastirii (comparate cu niste
fantome de mari veacuri") se vad in noapte; nepasatoare la curgerea secolelor, valurile Oltului
lovesc vechiul zid, intr-o eterna reintoarcere" la timpul vitejiei.