In "Laleaua neagra" se prezinta o lume guvernata de suprematia adevarului, bunat

ate dezinteresata, onoare. O lume in care fraza "A dispretui florile inseamna al jigni pe Dumnezeu" nu suna aiurea, ciudat sau inadecvat. Aici totul miroase a
flori, crimele nu sunt patate cu sange, moartea este vazuta la nivel moral
ori c
a o pedeapsa, ori ca o experienta din care se trag invataminte, iubirea neimplin
ita nu doare, ci creste, faptele rele apar doar pentru a pune in valoare binele
si puterea acestuia, iar lalelele rasar - cum s-ar spune - de unde nu te astepti
.
Acesta este alt aspect grozav al cartii: folosirea elementului-surpriza. Situati
a nu se rastoarna total neasteptat si totusi in mod sigur nu poate fi vorba desp
re un roman in care "nu se intampla nimic". Doar ca actiunea evolueaza in asa fe
l incat poti prevedea incotro se indreapta si cine e, de fapt, omul acela mister
ios sau ce va pati Cornelius la Harlem, fara insa a avea senzatia ca iti este in
sultata inteligenta. Pur si simplu te prinde si abia astepti sa vezi ce se mai i
ntampla, simtindu-te oarecum mandru ca ai intuit corect.
In primul capitol, intitulat in mod ironic "Un popor recunoascator" se prezinta
intriga romanului, de unde pleaca toate problemele personajelor romanului. Corne
ille de Witt era inspector al digurilor din Pulten, fost primar al orasului sau
natal, Dordrecht, si deputat in parlamentul statelor olandeze, la varsta de 49 d
e ani este arestat si judecat pentru simplu fapt ca era impotriva intronarii ca
si stathuder a printului Wilhelm de Orania. Ioan de Witt fratele lui Corneille,
ii fusese preceptor lui acest Wilhelm, si ii repise prin edictul sau speranta de
a deveni vreodata stathuder al Olandei