Sunteți pe pagina 1din 33

TEHNICI PROIECTIVE

TESTUL RORSCHACH
Conf. univ. dr. Nicolae Martin
BIBLIOGRAFIE:

Ewald Bohn Manual de Psihodiagnostic Testul Rorschach;

Nicolae Dumitrascu Tehnici proiective in evaluarea personalitatii;

Herman Rorschach Testul Rorschach;

Mihaela Minulescu Tehnici proiective

REFERAT: discutarea, scorarea si interpretarea unui protocol Rorschach prin metoda


clasica studiu de caz, consultarea unor surse clinice sau nonclinice

GENERALITATI
1. Notiunea de proiectie
Termenul a fost folosit pentru prima data de catre Freud in lucrarea sa Psihozele de
aparare (1884) cu intentia de a explica unele tulburari psihopatologice (fobiile si
paranoia).
Proiectia este, in viziunea lui Freud o operatie prin care subiectul expulzeaza din
sinesi localizeaza in altul calitati, sentimente, dorinte si chiar obiecte pe care nu le
cunoaste sau le refuza sie insusi.
Consacrarea termenului de proiectie si de tehnica proiectiva a realizat-o L. Frank in
1938, cand avanseaza ipoteza proiectiva.

Proiectia reprezinta tendinta oamenilor de a fi influentati de trebuintele, de emotiile,


de sentimentele lor ca si de structura lor psihica in intepretarea realitatii (ori de cate ori
campul perceptiv reprezinta o anumita ambiguitate).
Mecanismul intim al testelor proiective este acela ca furnizand stimuli ambigui, slab
structurati, il obliga pe subiectul testat sa introduca propria sa structura si cu acest prilej
sa expulzeze din sine continuturi psihice fara sa poata controla cat anume dezvaluie
despre sine.
Proiectia este un fenomen psihic larg manifestat in cele mai diverse contexte de viata
ale oamenilor. Ea se manifesta atat in planul normalitatii ajutand eul sa pastreze echilibrul
sau, dar si in patologie, ca o forma de echilibru in care relatia subiectului cu realitatea
este invadata de propriile sale fantasme. De asemenea, ea ne insoteste ca mechanism de
aparare a eului atat in instituirea unor relatii interpersonale normale, cat si in alegerea
profesiei, in joc, in arta etc.
2. Formele de manifestare ale proiectiei
a) In sfera relatiilor interpersonale (cele de familie, de cuplu, profesor-elev,
de prietenie etc.).
Intr-un studiu despre violenta domestica si despre relatia dintre atractia interpersonala
si montajele psihologice ale partenerilor de cuplu, se ajunge la concluzia ca femeile
victime ale abuzurilor fizice si psihologice ale partenerilor lor prezinta un set psihologic
particular. Ele tind sa fie atrase de parteneri dominanti sau agresivi, proiectand asupra lor
imaginea unui tata investit cu putere, din cauza nevoii infantile de a ocupa rolul de
copil neajutorat si pasiv. Acest fenomen prin care o persoana este asimilata alteia este
cunoscut in psihanaliza si sub numele de transfer.
Un alt exemplu de proiectie in relatiile interpersonale este relatia profesor-elev sau
medic-pacient. Asupra profesorului se proiecteaza imaginea paterna sau maternal,
fenomen care de multe ori faciliteaza actul de invatamant si asimilarea de cunostinte, dar
alteori suscita o atitudine rebela, ca o forma de rezistenta impotriva autoritatii detinute de
figura parentala. De asemenea, adesea medicul este investit de pacient cu o aura de
Vindecator, figura lui capatand toate calitatile de omnipotenta si omniscienta care deriva
din anxietatea si sentimentul de neajutorare al pacientului.

b) In alegerea profesiei
Leopold Szondi, autorul teoriei pulsionale a destinului, afirma ca unele meserii
reprezinta un debuseu ideal pentru manifestarea socializata a unor tendinte pulsionale ale
individului, fenomen pa care il denumeste operotropism. De exemplu, el mentioneaza
unele activitati si meserii in care se pot proiecta dorintele agresive sau sadice: macelar,
sporturi agresive (boxul) si, la un nivel mai evoluat, in chirurgie, stomatologie sau critica
de arta. Chiar rolul de profesor poate fi practicat uneori intr-un mod care sugereaza o
tendinta nesatisfacuta de a domina, a pedepsi sau a te impune agresiv intr-un fel sau altul.
Un caz particular la aceasta rubrica se refera si la proiectiile psihologului. Roy
Schafer (2003) face chiar un inventar al speciilor de psihologi care si-au ales aceasta
meserie pentru a-si satisface anumite trebuinte sau tendinte. Iata doar cateva exemple:
psihologul cu un simt nesigur al identitatii personale cauta in psihologie o modalitate de a
se regasi pe sine si a-si rezolva problemele de identitate. Psihologul voyeur cauta cu
aviditate in viata clientului detalii intime picante si se foloseste de rolul sau in acest scop
utilizand testele. Psihologul matern doreste sa ingrijeasca, sa ocroteasca si sa salveze
pacientul care devine astfel un copil derutat in mainile unei mamici terapeutice.
Psihologul inhibat social se foloseste de aceasta profesie pentru a stabili niste contacte
inter-umane care ii lipsesc in viata de zi cu zi. Psihologul narcisic si megaloman, cu sau
fara tendinte intelectualiste, se identifica cu rolul de prezicator si de cititor in stele
pentru a culege aplauze si aprecieri din partea celorlalti, mentinandu-si astfel un simt
gonflat al stimei de sine.
Si aici se proiecteaza adesea tendintele si nivelurile de identificare ale individului. Un
cunoscut experiment al lui Erik Erikson (1963) a pus in evidenta anumite diferente
semnificative intre structura jocului baietilor in comparative cu a fetelor. El a amenajat un
cadru experimental constand dintr-o masa si un set de jucarii diverse (animale, cuburi,
papusi, soldati, vehicole etc.) si a observat jocul individual a 150 de baieti si fete cu
varste cuprinse intre 10-12 ani. El a remarcat ca dimanica jocului la baieti era destul de
mare (vehicule in miscare, curse de cai, lupte); ei tindeau sa construiasca cladiri mari, cat
mai inalte, sa foloseasca un spatiu extins de joaca, iar ca personaje preferate alegeau
politistul, soldatul, soferul, conductorul de locomotive. Aceste tendinte extraverte si
rolurile pe care le alegeau sugereaza puternic dorinta de a prelua imaginar rolul falic al

tatalui si de a se identifica astfel cu atributele virilitatii si ale expansiunii, asociate in


cultura noastra cu rolul masculine-patern.
De cealalta parte, Erikson a remarcat la fete o structura ludica aproape diametral
opusa. Ele valorizau in jocul lor mai mult spatiile restranse si inchise. In loc sa
construiasca spatii verticale sau sa cucereasca teritorii extinse ca baietii, ele preferau
spatiile incinta, folosind adesea dulapioare, sertare, vase de bucatarie sau containere in
care depozitau diverse obiecte, de regula casnice. Jocurile lor erau mai lente si mai
pasnice decat ale baietilor (de-a familia, de-a scoala, de-a doctorul). Personajele preferate
erau papusile. Aceste jocuri domestice desfasurate in spatii ludice cavitare, cvasi-uterine,
reprezinta in opinia lui Erikson o proiectie a aspiratiilor feminine de protectie si ingrijire,
adica o identificare proiectiva cu valorile traditionale materne.
Varietatea jocurilor pe calculator este un alt exemplu de manifestare ludica a
proiectiei. Jocul te declupleaza de lumea reala sit e instaleaza intr-un teritoriu al dorintei
in care regulile realitatii sunt abolite si care fac astfel posibila proiectia libera a anumitor
trebuinte frustrante in viata reala. Tipologia jocurilor se supune de fapt varietatii acestor
dorinte pe care le satisface iluzoriu prin simpla apasare a tastelor sau a joys-tick-ului.
Exemplul cel mai simplu il reprezinta jocurile agresive, in care performanta jucatorului
este de a ucide si sfarteca un numar record de adversar. Pasiunea pentru aceste jocuri ete
data, evident, de proiectia instinctelor agresive frustrante.
c) In boala mentala
De exemplu, tematica delirului paranoid exprima intr-o forma patologica anumite
dorinte sau trebuinte frustrante ale pacientului. Asa cum am vazut mai sus, Freud a aratat
pentru prima data acest lucru. In acceptiunea lui, proiectia este unul dintre mecanismele
de aparare a Eului, care are sarcina de aproteja individual de continutul indezirabil al
unor dorinte imorale sau interzise. In Cazul presedintelui Schreber, el descrie istoria unui
pacient paranoid cu tendinte homosexuale latente (nerecunoscute constient), care se teme
sa nu fie agresat si abuzat sexual de medicul sau.
Asa cum arata Freud, pacientul nu facea decat sa proiecteze asupra medicului
propriile dorinte homosexuale, pe care nu voia sau nu putea sa le accepte ca fiind ale sale
si astfel le atribuia altuia. Prin proiectie el reusea sa scape de un pericol intern (niste

emotii si dorinte iritante si inacceptabile moral) inlocuindu-l cu un pericol extern, de care


este mai usor sa te aperi.
d) In plan macro-social
Proiectia este aici unul dintre mecanismele de baza care face posibila manipularea
oamenilor si transformarea lor in mase de manevre politice oportuniste. Putem da ca
exmplu efectul charismatic pe care unii lideri, cum a fost Hitler, l-au avut asupra
germanilor in perioada de criza interbelica. Prin discursurile agresive si prin aparenta lui
spectaluoasa, el aparea publicului drept Mantuitorul, Salvatorul, reusind sa starneasca
sisa coaguleze asupra propriei persoane proiectiile megalomanice ale indivizilor. De fapt,
in opinia lui Jung, el reusea sa rascoleasca arhetipurile germanice ale razboiului si urii
prin discursuri care propovaduiau mantuirea prin razboiul ultimo si care au dus in cele
din urma la sacrificarea in masa a intregii Germanii.
e) In arta
Ca exemplu, putem vorbi de modul in care se proiecteaza in Guernica celebrul tablou
al lui Picasso, angoasa dezintegrarii (pe care Jung o denumeste sparagmos, adica
imbucatatire), prin emergenta in imaginar a unor corpuri dislocate, distruse, symbol al
unei lumi in razboi (este vorba despre razboiul civil din Spania) si al unui Eu aflat in
iminenta distrugerii si incapabil sa mai functioneze ca o entitate coerenta si integrata.
De asemenea, in literature motivele sau scenariile preferate de scriitori nu sunt alceva
decat niste proiectii fantasmatice ale unor dorinte si conflicte interioare care sunt
reformulate si subliniate in actul creativ. Marie Bonaparte, o celebra psihanalista
discipola a lui Freud, analizeaza motivul apelor negre, fara viata, care apare recurent in
opera scriitorului Edgar Allan Poe, ca si motivul iubitei moarte care invie. Ea
interpreteaza aceste fantasme punandu-le in legatura cu moartea timpurie a mamei
scriitorului, atat a celei naturale cat si a celei adoptive, care a creat acestuia un set
negative si morbid fata de elementul feminin. In scrierile sale, el nu face decat sa exprime
frustrarea lui infantile, dorul pentru mama absenta, care nu l-a incalzit si ocrotit la pieptul
ei, ci l-a parasit in moarte.
Toate aceste exemple demostreaza ca proiectia ca fenomen psihologic este o
coordonata majora a vietii oamneilor si se implica plenar in destinul acestora.

3. Factorii care moduleaza intensitatea proiectiei


Proiectia se manifesta in grade variabile de intensitate incepand de la lipsa
fenomenului proiectiv atunci cand intelegerea realitatii se realizeaza prin mecanisme
rationale.
Proiectia maxima exista atunci cand intelegerea realitatii este distorsionata de
fantasmele noastre autiste.
Factorii care moduleaza proiectia sunt:

Intensitatea emotiei si a trebuintelor (frustrarea poate duce la deformare);

Gradul de ambiguitate al situatiei (cu cat stimulul este mai ambiguu si mai
putin structurat, cu atat ne stimuleaza san e proiectam mai intens);

Forta si integritatea eului (rationalitatea, spiritul critic, capacitatea de


introspectie). Cand eul este mai slab mecanismul proiectiei devine foarte activ.

Proiectia ca mecanism de aparare indeplineste functii positive, ne ajuta sa


reducem tensiunea (culpa, vina, blamul), pe de alta parte ne ajuta sa fim mai empatici cu
cei din jur, mai inspirati atunci cand cream.
SPECIFICUL TESTELOR PROIECTIVE
Notiunea de test este refuzata acestor tehnici de catre unii autori pe motive ca
acestea nu se incadreaza in rigorile psihometrice care definesc testele propiu-zise. Dintr-o
perspectiva generala, testele proiective nu au caracteristicile validitatii, fidelitatii,
standardizarii. Fie ca iau forma unor fraze incomplete pe care de abia subiectul testat
trebuie sa le completeze, fie ca iau forma unor sarcini de constructie, de desen, sau de
interpretare, testele proiective ingemaneaza intr-un grad variabil mecanisme care au fost
descrise de doua mari curente ale psihologiei inceputului sec. al XX-lea:
1) gestaltismul (studiind perceptia a formulat o serie de legi privitoare la
aceasta);
2) curentul psihanalitic (a subliniata rolul fundamental pe care-l joaca descifrarea
mecanismelor inconstiente in intelegerea comportamentului persoanei).
Potrivit acestui curent, persoana este sinteza a trei persoane care salasuiesc in

ea. Normalitatea persoanei ar putea fi definita ca rezultatul unei bune


convietuiri a celor trei personaje (Id, Ego, Supraeu).
Se intalneste in proiectie atat perceptia individului in fata unor stimuli ambigui si
structurati, cat si mecanismele inconstiente activate de acesti stimuli care-l fac pe
individual testat sa deplaseze in afara sa problemele sale subiective aflate in prim-planul
vietii sale inconstiente.
Rezumand, specificul testelor proiective poate fi explicat prin urmatoarele 3
caracteristici:
1.

sunt sarcini ambigue cu cerinte mai slab structurate permitand multiple


raspunsuri;

2.

subiectul nu cunoaste semnificatia raspunsurilor pe care le da si nici


modul in care acestea vor fi modificate si interpretate;

3.

codificarea si interpretarea raspunsurilor contine intr-o masura


variabila propria proiectie a interpretatorului.

AVANTAJELE SI DEZAVANTAJELE TESTELOR PROIECTIVE


DEZAVANTAJE:
1. nu se poate stabili o granita neta in interpretarea protocolului unui subiect, intre
ceea ce ii apartine in mod real si ceea ce interpretul aduce din sine. Acest
mecanism in virtutea caruia psihologul proiecteaza in interpretarea sa propriile
pulsiuni, este numit nu doar proiectie, ci si validitate subiectiva. Validitatea
subiectiva reprezinta investirea cu incredere a unei probe psihologice nu atat in
virtutea cunoasterii acelei probe, cat in virtutea proiectarii asupra acesteia a
trebuintelor interne (de proiectie, de sprijin, de a afla despre noi lucruri pozitive,
de a fi perceputi si acceptati intr-un mod favorabil). De acest fenomen s-a ocupat
indeaproape, printre primii, psihologul american Forer (Efectul Barnum);
2. nu se conformeaza canoanelor psihometrice, adica, cu rare exceptii, acestea nu
satisfac cerintele de validitate, fidelitate, sensibilitate;
3. sunt neeconomice intrucat necesita un timp mare de administrare si de
interpretare;

4. necesita un stagiu indelungat de formare in regim de supervizare.


AVANTAJE:
1. nu pot fi falsificate raspunsurile de catre subiect;
2. dezvaluie aspecte profunde ale functionarii personalitatii;
3. pot fi aplicate deopotriva persoanelor normale cat si celor cu cu diverse tulburari.
In legatura cu testele proiective, in literatura de specialitate a fost si este inca larg
discutata problema daca acestea ar putea fi considerate probe obiective sau subiective.
Cei care le considera subiective pornesc de la deficienta testelor de a nu se incadra in
rigorile psihometriei. Cu toate aceste, o astfel de pozitie este partial indreptatita deoarece:
a) testul Rorschach in varianta Exner se incadreaza in rigorile susmentionate;
b) testele prioective pot fi considerate obiective deoarece subiectul are putine sanse
de a falsifica in mod voit raspunsurile.
In legatura cu imixtiunea subiectivitatii interpretului, este valabila butada lui H.
Murry potrivit careia intaiul instrument al psihologiei este psihologul insusi. De aici
decurge idea ca un psiholog cu cat are mai inalta expertixa in domeniul testelor
proiective, cu atat poate controla mai eficient imixtiunea mentionata.

TESTUL RORSCHACH
(dimensiunea cartoanelor: 242 mm/168 mm)
ISTORICUL PROBEI
In 1895 Binet si colaboratorii au incorporate petele de cerneala intr-un test de
inteligenta.
Ellenberger (1954) remarca faptul ca in primele decenii ale secolului trecut era foarte
la moda un joc numit Blotto care consta in interpretarea unor pete de cerneala.
Psihiatrul Bleuler remarcase studiint schizophrenia ca pacientii cu aceasta boala
reactioneaza diferit la petele de cerneala utilizate in acest joc. El chiar dezvolta un sistem
de coduri, realizate initial de gestaltisti, privitor la locul din plansa unde are loc
interpretarea (determinanti si continuturi).
In aceasta perioada, curentul psihanalitic fiind in plina afirmare, H. Rorschach ia
contact cu cele mai importante lucrari elaborate de catre Freud si Jung.
In 1920 H. Rorschach deja ajunsese la conluzia ca interpretarea petelor de cerneala de
catre persoane ar putea pune in evidenta stilul lor personal.
In 1921 publica lucrarea Der Psihodiagnostic(un manual al testului Rorschach)
impreuna cu cele 10 planse, din toate cele 40, pe care H. Rorschach, fiu de pictor, le
realizase. Dupa moartea acestuia, in 1930, colegii de breasla ii continua munca si
finalizeaza aceasta tehnica (Oberhozler, Morgenthaler, Roemer, Zulliger, Bleuler etc.)
DESCRIEREA TESTULUI
Testul este alcatuit din 10 planse numerotate cu cifre romane de la I la X care nu
infatiseaza ceva anume. Acestea au fost realizate prin plierea unei foide hartie pe care s-a
picurat o pata de cerneala.
Rorschach a constatat rolul benefic pe care il au nuantele de culoare in declansarea
unor reactii afective. De aceea unele planse sunt colorate, iar altele contin multiple nuante
de culoare (plansele VIII, IX si X)

DIRECTIILE IN CARE A EVOLUAT TESTUL RORSCHACH


In 1939 Dworezki clarifica raportul dintre perceptie, reprezentare si afectivitate.
Ford, Ames si Blisman se preocupa de clarificarea mecanismelor psihologice care
stau la baza raspunsurilor.
Eysenk, Blak, Ramsey si Witkin au studiat influenta tipului de personalitate asupra
raspunsurilor care se dau la Rorschach.
In anii 1960 Lagache a vorbit despre o reverie imaginative in care subiectul se
adanceste pe durata interpretarii planselor Rorschach adoptand o atitudine deliranta.
Minkoska pune in lumina si se preocupa de valoarea interpretativa a limbajului
utilizat de subiect. El va arata ca determinantii utilizati de subiect in raspunsurile lor
reflecta capacitatile perceptive ale acestora dar si aptitudinea de a angaja experienta sa
cre uneori poate sa fie si patologica.
Rapaport pune in centru reflectiei psihologiei proiective balansul pe acre cel care este
subiect il face intre perceptie si proiectie.
Schafer dezvolta perspectiva deschisa de Rapaport situand derularea testului intr-un
continuum psihic caracterizat prin oscilarea nivelului de functionare al constientei.
Subiectul opereaza o schimbare trecand de la un nivel primar sau narcisic, unde stimuli
testului induc o reverie, la un nivel secundar de functionare, unde stimuluii provoaca o
reactie perceptiv-verbala, care este controlata, apropiata de nivelul perceptiv-obiectiv.
POSIBILITATI DE UTILIZARE ALE TESTULUI RORSCHACH
Testul Rorschach este atat un instrument de examinare, cat si unul de cercetare.
Aceste caracteristici ii confera posibilitati de utilizare extinse.
1. Ca test de examinare, interpretarea formelor poate sa-si gaseasca
intrebuintare in toate situatiile in care este necesare formarea unei imagini
despre structura caracteriala a unei personalitati in timp relativ scurt:
a) In Psihologia muncii, testul este (pe langa grafologie) o unealta excelenta
pentru

completarea

investigatiilor

speciale

psihotehnice

sub

aspect

caracteriologic. Indeosebi in cazul muncii calificate, pentru consilierea


functionarilor inalti din industrie si comert in dificultatile pe care le intampina
(tratamentul acordat subalternilor etc.), precum si in problemele legate de

10

relocare (din nou, mai ales in cazul persoanelor aflate in pozitii de conducere),
testul poate fi de real folos. Un domeniu important de utilizare a testului
Rorschach in cadrul psihologiei moderne a muncii este prevenirea psihologica
a accidentelor. Aici, testul Rorschach isi poate gasi utilitatea mai ales la
excluderea accidentistilor nevrotici (persoanelor nevrotice cu potential de a
produce accidente) dintre conductorii de tren si soferii de pe mijloacele de
transport in comun, de la obtinerea permisului de conducere a autovehiculelor
si mai ales de la selectia pilotilor. Testul este un mijloc bun de a ii diagnostica
pe cei cu tendinte active la accidente, bunaoara incapatanatii, cei care ignora
pericolul si cei neglijenti;
b) In psihologia juvenila, unde testul Rorschach, pe langa consilierea
profesionala, a devenit o tehnica adjuvanta aproape indispensabila, mai ales in
domeniul consilierii educationale. Cauzele dificultatilor de educatie si de
adptare pot fi diagnosticate cu relativa usurinta pe aceasta cale, eventual chiar
o testare a parintilor sau a invatatorului/profesorului putand descoperi la
acestia un comportament nevrotic drept cauza a dificultatilor educationale;
c) In psihologia militara. Acesta poate fi propus inca din momentul recrutarii,
in cazul in care exista indoieli, dar si mai importanta este insa folosirea sa in
selectionarea viitorilor ofiteri, datorita posibilitatii de a detecta, cu destul de
mare certitudine, acele trasaturi de caracter, care nu se potrivesc candidatilor
la cariera de ofiter. Aceleasi consideratii sunt valabile si in cazul personalului
special (trupe de interventie, operatori radio etc.);
d)

In consilierea cuplului, precum si in consilierea familiala. Utilitatea

testului in aceste situatii este legata atat de diagnosticarea nevrozelor, cat si de


puncte de vedere pur caracteriologic;
e) In expertiza judiciara (credibilitatea martorilor importanti, examinarea
psihologica in criminalistica si psihiatria medico-legala a delicventilor);
f) In diagnosticul psihiatric. Se are in vedere, pe langa problemele
diagnosticului psihiatric si colaborarea dintre medic si psiholog. In aceasta
situatie, psihologul va pune protocolul pe care l-a parcurs si schitat fara a avea
cunostinta de datele clinice in foaia de observatie, inaintea examinarii clinice.

11

Abia apoi trebuie sa ia cunostinta de toate datele clinice disponibile, inclusiv


de investigatiile de laborator efectuate deja.
2. Utilizarea testului Rorschach in scopuri de cercetare.
APLICAREA TESTULUI
Administarea testului se realizeaza intr-un mediu propice caracterizat printr-un nivel
scazut de anxietate. Este de aceea de preferat ca administrarea testului sa se realizeze
dupa ce in prealabil au fost administrate alte probe psihologice, mai ales cele de desen,
sau mai ales probe clinice care sa permita contact bun intre subiect si examinator.
Atat Rorschach, cat si Morgentaler au insistat pe faptul ca examinatorul trebuie sa fie
situate intr-un unghi drept fata de examinat respectand conditia ca acestuia din urma sa-i
parvina lunima din partea stanga. Plansele nu trebuie sa fie inainte. Ele vor fi asezate cu
fata in jos, de la prima pana la ultima. Este recomandata sa se evite cuvantul examen sis a
se instituie o atmosfera de incredere si de destindere.
Subiectul trebuie intrebat daca i-a mai fost administrat testul.
CONSEMNUL TESTULUI
Trebuie lasata o impresie de libertate fara a indica o anumita maniera de lucru. De
aceea consemnul trebuie sa aiba o nota de neutralitate binevoitoare.
Subiectului i se spune sincer aratandu-i-se prima plansa: Ce ar putea sa fie aceasta?.
Cand aceasta neutralitate poate sa blocheze subiectul este posibil sa intervenim cu cateva
explicatii suplimentare si sa spunem ca timpul nu este limitat, ca nu exista raspunsuri
bune sau rele, alaturi de adresarea catorva cuvinte de incurajare (nu este greu,
incercati etc.).
LUAREA PROTOCOLULUI
In timp ce subiectul spune ce vede in plansa, examinatorul noteaza cuvant cu cuvant
toate reactiile persoanei (exclamatii, comentarii, ezitari, schimbarea pozitiei plansei,
intervalul de timp, timpul total, rasul, mirarea, agitatia etc.).
Spre deosebire de tehnica clasica de administrare a testului, tehnica Exner recomanda
ca subiectul sa fie asezat alaturi de examinator pentru ca acesta sa poata vedea portiunea

12

din plansa care este interpretata. Metoda clasica si metoda Exner deopotriva, prevad ca
dupa luarea protocolului sa se desfasoare o a 2-a faza a testarii, respectiv faza de ancheta.
Aici examinatorul solicita subiectului clarificari asupra interpretarilor date fara sa-l
incrimineze cumva pentru ineficientele sale.
In metoda clasica exista cateva nuante:
-europenii recomanda ancheta la sfarsitul testului;
- americanii recomanda ca ancheta sa aiba loc dupa fiecare plansa sau dupa fiecare
raspuns. Aceasta ultima tehnica implica pricolul de a influenta interpretarile ulterioare.
Clarificarile sunt cele care influenteaza coatarea raspunsurilor (localizarea,
determinantii, continutul).
Rorschach si dupa el Rapaport, au rezerve cu privire la ancheta referitoare la
raspunsurile ambigue si la cele de tip culoare.
Kopfer a preconizat o ancheta sistematizata dupa o tehnica foarte precisa. Tehnica
anchetei consta in folosirea de intrebari directe.
Exemplu:
R: O femeie cu mainile ridicate;
I: Femeia, unde este ea?, Unde ati vazut-o?.
In tehnica clasica ancheta nu prevede restrictii speciale privitoare la partea din pata
care este interpretata ci, restrictiile vizeaza mai degraba elementele care au determinat
raspunsul (determinantii).
In tehnica Exner libertatea psihologului merge pana la a solicita incercuirea portiunii
din plansa interpretata. O mai mare grija o manifesta psihologul atunci cand ancheta
trebuie sa clarifice elementul din raspuns care a avut rolul determinant (culoarea, forma,
nuantele difuze).
Ancheta este mult mai dificila cand trebuie sa clarificam raspunsuri ca explozii,
focuri de artificii, sau cand trebuie sa precizam daca rolul principal l-a jucat culoarea (C,
F, Cf, Fc).
Kinesteziile, raspunsul in care miscarea joaca un rol determinant, sunt anchetate prin
intrebari de forma: Cum le vedeti?

13

DESPUIEREA RASPUNSURILOR
La finalul protocolarii, foaia pe care examinatorul a lucrat va contine:
-

sus: numele si prenumele persoanei examinate, precum si alte date;

in partea stanga: numarul plasei, ora si minutul cand a fost data plansa si
cand a fost returnata. Pentru plansa a V-a se noteaza ora, pentru de la
aceasta plansa trebuie sa avem controlul culorii (se noteaza timpul total).
Tot aici se mai poate nota cu un simbol daca subiectul a rotit plansa. Se
mai noteaza pozitia, precum si toate raspunsurile pe care subiectul le-a dat.

Pe durata cat subiectul da raspunsuri, psihologii experimentati realizeaza inclusiv


faza de despuiere a raspunsurilor. Incepatorii vor realiza aceasta faza dupa faza de
ancheta.
Subiectul este incurajat sa dea cat mai multe raspunsuri. Se accepta ca un protocol
sa poate fi interpretat cand este dat min. un raspuns. In metoda Exner, min. de raspunsuri
este de 14. Daca sunt mai mult de 5, examinatorul il intrerupe si ii ia plansa. Numarul de
min. 5 raspunsuri este obligatoriu la prima plansa (in tehnica Exner). In metoda clasica
retragem subiectului plansa daca acesta incepe sad ea in mod repetat raspunsuri de tipul
(D, d- agresivitate anala).
Despuierea raspunsurilor se realizeaza in metoda clasica urmand 4 criterii (in
metoda Exner sunt 8 criterii):
3. modul de cuprindere;
4. determinantii;
5. continutul raspunsurilor;
6. banalitatea, originalitatea.
MODUL DE ADAPTARE
(a nu se confunda cu modul de aprehensiune)
- se refera la conduita subiectului pe toata durata administrarii testului. Are o inalta
valoare interpretativa. Informatiile privind modul de adaptare completeaza informatiile pe
care le desprindem din interpretarea protocolului pe baza celor 4 categorii utilizate;

14

- re refera la un camp larg de manifestari exteriorizate in fata plansei (comportamentul,


verbalizarea, mainera de raspuns, rigiditatea) care reprezinta indicatii precise privind
organizarea modurilor defensive ale personalitatii.
Modurile de adaptare la plansa cuprind: interjectii, aprecieri si critici, referiri
personale. Ele pot ascunde o dezordine particulara provocata de o plansa. Aceasta poate fi
intamplatoare sau poate reprezenta maniera constanta a subiectului.
Comentariile calitative (frumos, urat, ce imi place etc.)pot fi un indiciu
pentru reactiile de fuga sau de a castiga timp. Maniera in care subiectul raspunde este
dependenta de nivelul procesului interpretativ si anume:
1.

nivelul perceptiei formale (subiectul ramane foarte aproape de


structura obiectului). El are constiinta atitudinii sale interpretative,
respectiv ca obiectul la care se refera nu exista in realitate. Priza sa la
realitate ramane functionala;

2.

procesul este interpretativ. Subiectul are un contact slab cu plansa, el


nu mai are constiinta ca interpreteaza un obiect care nu mai exista in
realitate. El nu se mai mentine la nivelul realitatii ci, dimpotriva,
interpreteaza realitatea doar in concept. Pastreaza doar un contact naiv
cu realitatea. Bolnavii organici, adultii cu un nivel cultural scazut
cauta sa aprecieze exactitatea obiectiva a plansei.
VERBALIZAREA

Psihologul noteaza si tine cont in interpretare de particularitatile limbajului, de


stilul in care se exprima subiectul. Ele sunt revelatoare pentru maniera de a fi a
subiectului.
Frazele stufoase, complete in care e greu de gasit raspunsul concluzioneaza un
raspuns confuz, ambivalent, imaginative.
Stilul faramitat, trucat denota crispare, teama de a fi judecat, blocaj ideational. A
fost aratat faptul ca alegerea expresiilor nu se face la intamplare, ele reprezentand
fundalul personalitatii.
POZITIA PLANSELOR

15

Cand conditiile de examen sunt improprii sau subiectul este inhibit, il putem
incuraja sa roteasca plansele, dar pozitia psihologului trebuie sa ramana foarte neutral.
Numarul de intoarceri si prezenta numeroaselor rotatii reprezinta un indiciu
pentru instabilitate, opozanta etc.
FACTORUL TIMP DE RASPUNS
Timpul scurt semnaleaza mobilitatea asociatiilor iar uneori relaxarea controlului
rational.
Timpul lung reprezinta relectie dar si inhibitie si indecizie.
Varierea timpului este un indiciu al rezonantei subiectului la variatia situatiei.
Reactiile calitative (socuri) semnifica fie o stupoare asociativa, fie un blocaj
ideativ. Ele sunt vizibile prin lungirea timpului de raspuns si prin rasturnarile planselor.
FENOMENE SPECIALE CARE APAR IN TIMPUL TESTARII
1) Raspunsuri cu caracter particular
Sunt de tipul: tata si mama, de tip numar-6, de tip pozitie: Polul Nord, Polul
Sud (plansa VI), continuturi anatomice: aceasta este inima pentru ca se afla in
centru(plansa IX). Aceste raspunsuri pot indica perturbari ale proceselor perceptive si
intelectuale specifice schizofreniei. Este vorba de o dezorganizare a unitatii corporale
care este mai vizibila in plansele colorate.
Ewald Bohn si Rorschach au propus intocmirea unei liste standard care sa cuprinda
fenomenele speciale legate de raspunsurile subiectilor in timpul testarii. Aceste liste ar
putea functiona ca niste check-list (liste de control) care pot fi trecute in revista pentru a
vedea care dintre aceste fenomene apare in protocol. O astfel de lista este prezentata de
catre Bohn in op. cit. la pag. 6
2) Renuntarea sau refuzarea
Renuntarea de a continua testul reprezinta cea mai bruta tulburare a personalitatii
psihice intalnite. Ea consta in intreruperea brusca a interpretarii la o anumita plansa si in
neputinta vizibila de a mai formula vreun raspuns. Renuntarea are la baza o inhibitie sau

16

o blocare interpretative a procesului gandirii. In cazuri mai rare stuporul poate sa fie
indiciul unei disocieri de constiinta specific circuitelor epileptice. Psihologul trebuie sa
incerce sa elimine starea de stupor printr-o incurajare cat mai neutra: Ceva totusi trebuie
sa va vina in minte, Luati-o usor, Incercati. Cele mai frecvente renuntari apar la
plansele II ( la rosu) si IV (la negru), VI (la negru), IX (nuante si slaba structurare a
plansei).
Renuntarea este un simptom de soc si semn al unei nevroze sau psihopatii. Totusi,
prin diagnostic diferential trebuie sa facem deosebirea de existenta unui asa-zis complex
de inteligenta sau de posibilitatea unor tulburari organice (pot aparea si la oamenii
normali cu trasaturi nevrotice).
Yurg Schafner a pus in evidenta existenta unei propozitii inverse intre numarul de
renuntari si numarul total de raspunsuri (mai putine raspunsuri = mai multe renuntari).
Renuntarea reste rezultatul saraciei observatiei, al productivitatii intelectuale scazute
3) Atitudinea interpretativa
Constiinta interpretarii este considerata ca un comportament normal. Faptul ca petele
nu reprezinta ceva anume in mod precis sta la baza constiintei interpretative. Uneori
aceasta constiinta se manifesta intr-un mod acut, iar subiectul se simte dator sa precizeze
ca, ceea ce este in plansa, nu este cu siguranta obiectul interpretat (depresivii, psihastenici
cu sentimente de instrainare).
4) Autocritica si critica obiectului
Frankel si Benjamin au facut pentru prima data distinctia intre critica subiectiva si
critica obiectului. Astfel, autocritica se concretizeaza in comentariu de genul: Nu am
destula fantezie, Eu nu prea ma pricep, Sunt prea prost pentru asta. Aceste remarci
reprezinta un indicator al sentimetului de inferioritate (A. Adler), dar reprezinta si un
indiciu al nesigurantei interioare (psihastenici, fobici, nevrotici anxiosi).
Critica obiectului apare in legatura cu sarcina de interpretat. Are loc odata cu
acutizarea constiintei interpretative. Critica formei este cea mai frecventa: Daca nu ar fi
partea asta, atunci., Seamana cu un fetus, dar nu vad picioarele (plansa VIII).
Critica formei semnifica prevederea, retinerea, anxietatea.

17

Critica culorilor este un indiciu al existentei soc-culoare.


5) Socul cromatic
Este un fenomen de stupoare care nu este atat de virulent precum este renuntarea.
Renuntarea poate sa fie uneori un indiciu al socului cromatic.
Socurile moderate se manifesta ca orice tulburare a fluentei cursului asociativ. Socul
apare obligatoriu la plansele colorate, dar, uneori, apare la si la cele in negru si rosu
(plansa II).
Socul culoare este semnalizat de interjectii precum: brr, cumplit, ooo sau sub
forma unor expresii ce de culori, ce amestec de culori fara gust, culorile ma
coplesesc etc.
Socul cromatic se manifesta fie ca soc chromatic larvat (ascuns), fie sub o forma
explicita. Socul larvat se manifesta in trasaturile nevrotice discrete specifice normalitatii.
Socul cromatic se pune in evidenta prin timpul de reactie prelungit la una sau mai multe
planse colorate.
Socul culoare manifest (explicit) se prezinta sub forma unor exteriorizari negative
exprimate verbal sau sub forma unor exteriorizari pozitive verbalizate.
Socul cromatic poate sa aiba si alte manifestari de tipul aderentei la culoare sau
atractia culorii sau atractia cromatica. Socul este indicat de numarul mare de raspunsuri la
plansele VIII, IX. Un astfel de soc este specific persoanelor care evita stuporul afectiv
prin locvacitate (impulsul nervos de a vorbi).
In afara socului larvat si manifest, literatura de specialitate a mai evidentiat
urmatoarele forme:
-

socul cromatic intarziat la plansele IX si X, desi poate s-a intamplat la


plansa VIII.

socul la rosu apare de obicei la plansele II, III, VIII, IX si X.

Valoarea simptomatica a socului la rosu nu este complet elucidata. El este pus in


legatura cu agresivitatea si sadismul. De asemenea, Solomon considera ca socul la rosu ar
putea sa reprezinte un complex de castratie foarte puternic (stadiul genital), complex
Oedip extrem de acut.

18

Socul la negru supracompensat. Este analog socului cromatic supracompensat. (vezi


si pag 108-117 din Ewald Bohm Manual pentru Psihodiagnosticul Rorschach).
6) Nominari de culoare
Denumirile de culoare survin in oligofrenii (in cele medii si grave), in epilepsii, in
dementele organice, dementa schizofrenica, iar intre normali, doar la schizoizi. La copii
pana la varsta de 5 ani ele sunt normale.
7) Perseverarea
Din punct de vedere clinic perseverarea reprezinta persistenta anumitor continuturi
interpretative. Ea se manifesta prin prezenta in toate cele 10 planse a aceleiasi
interpretari.
Forma exacerbata a perseverarii este considerata organica si ea este indiciul unei
tulburari lezionare, dar poate fi prezenta si in epilepsii dar si in schizofrenii.
Bohn a vorbit de perseverenta de tip ruminative. Acest tip de perseverare da doua sau
mai multe raspunsuri aproape identice la toate plansele.
8) Stereotipiile anatomice
Reprezinta predominanta unei anumite teme in mai multe planse, respectiv
predominanta raspunsurilor anatomice. Nu trebuie confundate cu aderenta la tema
(comutarea de la o tema la alta). Bohn, in lucrarea sa Stereotipia anatomica le considera
crucea testului Rorschach, in sensul ca stereotipia poate coplesi mari parti din protocol
sufocand toti ceilalti factori ai testului. Daca raspusurile anatomice sunt in proportie de
60%-100%, atunci restul raspunsurilor nu mai prezinta o valoare, testul fiind
neinterpretabil.
Protocolul anatomic nu este normal si arata o posesiune narcisica a intregii scheme
corporale.
Insistenta pe simetria planselor reprezinta un indiciu al nesigurantei, al neincrederii in
sine (insistenta pe marginile in oglinda).
Raspunsurile de tip oglindire concluzioneaza narcisimul persoanei evaluate.

19

VALOAREA INTERPRETATIVA A PRINCIPALELOR CATEGORII CARE


STAU LA BAZA COTARII RASPUNSURILOR
Valoarea interpretativa a modului de cuprindere, a locatiei (raspunsuri globale,
originale, detaliu mic, oligofrenice, intermaculare) (G)
In principiu modul de cuprindere ne furnizeaza indicii cu privire la procesele
cognitive. Abordarea in G nu are o semnificatie univoca intrucat aceasta este intalnita atat
la normali, cat si la copii sau la persoane creative. Se cauta unitatea realitatii exterioare.
Prezenta raspunsurilor G indica energia asociativa, angajarea in actul perceptiv a unei
mari energii associative.
G este in primul rand un component al inteligentei. Daca numarul de raspusuri
generale este mare iar calitatea raspusurilor este preponderant + (pozitiva), daca in
protocol exista un numar suficient de raspunsuri kinestezice, abordarea in G este un
indiciu al eficacitatii intelectuale. Atitudinea G este o atitudine mentala de asimilare a
realitatii inconjuratoare, o tendinta de a sesiza lucrurile in ansamblul lor.
Orientarea G ne arata daca subiectul este organizat, articulat, daca este dispus la efort
de combinare active sau daca e vorba de o constatare pasiva. Calitatea formala a
raspunsurilor globale (pozitive) reprezinta un indiciu al concordantei intre capacitatea
mentala si efortul indiciului. Astfel, amitia de a straluci poate impinge pe cineva sa dea
multe raspunsuri globale, dar calitatea formelor sa fie inadecvata, vaga. Aceasta indica
dezacordul intre capacitate si dorinte. Asocierea lui G cu forme bune reprezinta o asociere
intelectuala in sensul ca dovedeste un mod de gandire orientat spre sinteza, spre
sistematizare.
Exista si asociatii ale raspunsurilor G cu culorile: tablou de arta moderna, nuante
multicolore, orhidee. Este vorba de o impregnare a atitudinii G cu nuante afective
(umanizarea gandirii in contradictie cu gandirea schizofrenica).
Implicarea imaginatiei este indicata de insotirea globalizarilor cu raspunsurile
kinestezice: negrii jucand tam tam in jurul focului. Activitatea este imbogatita de
caracterul concret al formei si introducerea de personaje (act creator) integrand mai multe
elemente mecanisme cognitive si affective.

20

Exista si atitudini G unde efortul integrative nu este unitar, nu exista o organizare


interna adaptata la plansa, ci doar simple constatari repetitive (G+-). Aceasta ambivalenta
indica un nivel scazut al inteligentei sau un tip de socializare pasiva (conformism
general). Aceasta mabivalenta poate fi indiciul delicventei sau al atitudinii defensive
(asimilarea insuficienta a normelor).
Valoarea simptomatica a raspunsurilor detaliu (D)
Raspunsurile detaliu (D) sunt parti care se impun prin pozitia lor insulara, respectiv
peninsulara.
Din punct de vedere tehnic, in plansele inchise I, IV, V, VI, raspusurile D
concluzioneaza dezintegrarea totului in parti principale.
Valoarea simptomatica a detaliilor ordinare este data de simtul observatiei, acuratetea
perceptiei.
Detaliul reprezinta un indiciu al unei capacitati de diferentiere perceptive care
influenteaza o diferentiere la nivelul emotiilor, o constientizare a locului pe care-l
ocupam in raport cu altii.
Din punct de vedere genetic, raspunsurile detaliu sunt mai dificile decat anumite
raspunsuri globale (apar la copii pe la 6-7 ani odata cu cititul).
In psihopatologie, existenta unei atitudini D foarte scazute poate fi un indiciu al
schizofreniei cornice sau al deteriorarilor mentale. O atitudine D+ poate fi indiciul
tulburarilor de tip nevrotic. La normali D- reprezinta dezinteres.
Atitudinea D inseamna analiza si diferentiere normala. Un numar ridicat de D
reprezinta bunul simt sau simtul comun.
Valoarea interpretativa a raspunsurilor D nu depinde doar de procentajul acestor
raspunsuri in sine, ci si de raportul cu raspunsurile globale precum si de calitatea
acestora. Valoarea interpretativa a raspunsurilor D mai depinde si de determinanti. Ex: D
interpretat ca un factor de bun simt concluzioneaza faptul ca acesta trebuie acompaniat de
un determinant de buna calitate (2D la un G sau 3D la un G).
Atitudinea D trebuie considerata si in functie de succesiune (D urmeaza G).

21

Raspunsurile intermaculare
Raspunsurile intermaculare reprezinta zonele albe cu integrarea / fara integrarea
portiunilor intunecate (Gbl, Dbl sau dimG, dimD).
Dupa Rorschach aceste tipuri de raspunsuri duc la opozanta. Gbl sau dimG semnifica
un indiciu al opozitiei dintre individ si mediul sau (expresia agresivitatii).
Raspunsurile intermaculare pot reprezenta o postura critica sau de forta de afirmare.
Dupa Fonda, media optima este de 4 raspunsuri intermaculare. Atunci cand raspunsurile
intermaculare sunt insotite de C concluzioneaza agresivitate indreptata spre exterior.
Daca raspunsurile intermaculare sunt insotite de un indiciu avem agresivitate
indreptata catre sine.
Raspusurile intermaculare sunt importante pentru profilaxia delicventei si pentru
preventia psihologica a accidentelor.
Valoarea simptomatica a raspunsurilor detaliu mic (Dd)
Raspunsurile detaliu mic pot fi minuscule sau pot cuprinde mai multe detalii luate
intr-o pozitie insolita.
Dd reprezinta mai mult o productie endogena a subiectului decat caracteristici ale
subiectului exterior. Din aceasta cauza, alturi de raspunsurile kinestezice (K), repezinta
un indiciu al unei proiectii foarte active. Mai multe raspunsuri Dd evidentiaza valoarea
eului emotional pe care plansele il gasesc in individ. Subiectul creeaza mai mult decat
percepe.
Din punct de vedere genetic raspunsurile Dd indica:
-

raspunsuri foarte formale si descriptive (cuci, cercuri, mici puncte Dd


infantil, 5-6 ani );

raspunsuri mai putin formale cu un continut mai fantezist (aportul unor


semnificatii 9-10 ani).

La bolnavii mintal raspunsurile Dd indica o contrazicere (tulburari de atentie), dar


si un exces de atentie care merge pana la meschinarie. Toate aceste elemente provin dintro atitudine arbitrara sau de valorizare excesiva a manierei personale de a privi, de a vedea
lucrurile.

22

Raspunsurile Dd au o valoare de componenta intelectuala. Ele surmonteaza


raspunsurilor detaliu (D).
Raspunsurile Dd de tip bordure indica atitudine sarguincioasa, metodica, plina de
zel, nevoie de aprobare. Daca sunt simultan forme bune (F+) indica trebuinta de ordine,
atitudine sistematica si vigilenta, pedanterie, caracter obsesiv fara ca acestea sa fie
patologice.
Raspusurile Dd cu valoare de aparare sunt specifice planselor IV, VI, V,
raspunsurile Dd fiind utilizate de subiect pentru evitarea unui efect de soc printr-o
limitare inconstienta a campului perceptiv.
Raspunsurile Dd reprezinta o reactie la un conflict cu lumea exterioara, familiala
sau sociala.
Raspunsuri detalii oligofrene (Do) pot indica oboseala nervoasa, inhibitia
nevrotica a inteligentei.
Valoarea simptomatica a determinantilor
Determinantii reprezinta elementul cel mai creator, cel mai original al
raspunsurilor (determinati formali, culoare, kinestezici, clar-obscur).
a) semnificatia determinantului formal
Recurgerea la forma constituie o modalitate de aprehensiune senzoriala, vizuala a
unui stimul cu o structura nefamiliara. Intelegerea perceptiva are ca scop stapanirea
haosului, iar aceasta stapanire se face in functie de elementul perceptiv.
Raspunsul formal reprezinta raportul de organizare rationala, dar si de adaptare la
realitate in care elementul cultural joaca un rol important.
Participarea formei este strans legata de configuratia obiectului. Raspunsurile
formale sunt conventionale si logice, uneori cu o anumita patina emotionala.
Procentajul F% introdus de catre Kopfer este la normali intre 50%-70%.
Procentajul F+ (forme bune) trebuie sa fie in jur de 90%.

23

F% este un indiciu asupra modului de reactie spontana la o anumita situatie. Un


procentaj foarte ridicat repezinta un indiciu al lipsei de spontaneitate, o atasare de
caracteristice obiective ale planselor, o anumita crispare, inhibitie si depresie.
F+ reprezinta insa si precizia perceptiei, vigilenta, buna capacitate de selectie a
imaginilor. De asemenea, F+ semnifica procese associative viguroase, bun control, al
proceselor mentale.
Conform teoriei genetice F+ indica un nivel de diferentiere perceptiv.
Formele bune sunt intalnite mai rar la persoanele bolnave psihic sau in caz de
relaxare la normali.
F+ din perspectiva psihanalitica indica putere de reglare ca expresie a nivelului de
dezvoltare a fortei eului (forta eului= capacitate de organizare a comportamentului in
functie de perceptiile traite; presupune capacitatea de a amana satisfacerea dorintelor).
Beck intelege forta eului in sensul de constiinta a valorilor la care aderam.
In traditie behaviorista de vorbeste de self .
Cu cat numarul de forme bune (F+) scade intr-o plansa, cu atat exista
probabilitatea unor interpretari bazate emotional. Cu cat eul este mai slab, cu atat
raspunsurile devin mai neutre in continut.
Anumite stari anxioase sau depresive sunt insotite de o scadere a obiectivitatii,
emotiile perturband si diminuand eficacitatea intelectuala.
Se face distinctie intre F+% optim si F+% maxim: F+% optim indica adaptare
intelectuala supla; F+% maxim indica rigiditate extrema a controlului; F+- (formele
ambivalente) indica incertitudine, apatie intelectuala.
b) Valoarea simptomatica a raspunsurilor kinestezice (K)
Raspunsurile kinestezice sunt produse atunci cand stimuli plansei declanseaza in
subiect impulsuri psihomotorii exprimand atitudinea interioara. Raspunsurile kinestezice
inseamna creativitate interioara, atutudini fundamentale active. Atitudinile fundamentale
sunt judecate in functie de tipul de miscare sesizat de subiect.
Kinesteziile au o mare valoare individuala. Ele sunt in relatie directa cu viata
mentala, cu acea latura care se intereseaza de sine si de altii, adaptare ce are loc prin
gandire.

24

Unde K este frecvent indica inteligenta diferentiala, viata orientate catre interior,
afectivitate stabila, contact intensiv cu lumea din afara. K exprima acele capacitati care
stabilizeaza afectivitatea si mobilitatea, care le franeaza prin puterea logicii.
In sinteza, K semnifica inteligenta, imaginatia creatoare, maturitate si constiinta a
vietii interioare.
Din punct de vedere al constiintei eului, raspunsurile kinestezice reprezinta indicii
pentru toleranta eului in raport cu pulsiunile arhaice. Reprezinta expresia motivatiei, a
temerilor si angoasei, expresia mecanismelor de aparare suscitate. Semnifica capacitatea
de identificare individuala si sociala.
Raspunsurile kinestezice cu valoare negativa (retragere in sine, recurgere la
imaginar, fuga de acesta) indica o proiectie deformata, deliranta intalnita la copii dificili
ca un stadiu premergator care este departe de veritabila identificare.
Trobenberg apreciaza ca raspunsurile kinestezice sunt in raport cu plasticitatea
structurilor mentale si este in legatura cu capacitatea de a reprezenta diferentiat propiul
corp.
Raspunsurile kinestezice intr-un protocol sunt un puternic indiciu al activismului
proiectiei dar si al capacitatii empatice.
c) Raspunsurile-culoare (C)
Culoarea face trimitere la afectivitate. Daca afectivtatea nu este reglata de fortele
rationale, atunci ea se va manifesta in mod exploziv, in pusee iar raspunsurile subiectului
vor fi de tip culoare (schizofrenie, stari maniaco-depresive). Daca ratiunea tine sub
control afectivitatea si o adaptateaza la norme, raspunsurile for fi de tip forma-culoare
(FC). Daca exista un control rational al afectivitatii care uneori esueaza, atunci vom avea
raspunsuri de tip culoare forma (CF).
Pentru un protocol normal este la fel de nedorit abundenta de raspunsuri C, acest
lucru semnificand afectivitate exploziva, necenzurata. In acelasi timp, lipsa raspunsurilor
C semnifica lipsa implicarii afective a individului al carui comportament este dominat de
rational. In acest caz pot exista dificultati de adaptare la mediul sau de viata

25

Copiii manifesta o crescuta aderenta la culoare (ei numesc culorile la 3-4 ani).
Culoarea este importanta acolo unde organizarea perceptiva este deficitara prin
imaturitate.
Raspunsurile de tip culoare pura (C) indica o afectivitate debordanta.
Raspunsurile de tip culoare forma (CF) indica un reglaj afectiv (se realizeaza mai
greu).
Raspunsurile de tip forma culoare (FC) indica reglaj prin mecanisme rationale.
Daca C si CF exprima mai mult afectivitatea egocentrica, numarul de FC indica
mai mult afectivitatea adaptabila. Subiectii foarte stabili afectiv, depresivii, indolentii si
meticulosii sunt singurii care nu au nici C, nici CF si nici FC.
d) Raspunsuri clar-obscure (Clob)
Exemplu: nori, gri, umbre.
E (estompaj) este un nou tip de raspuns (Franta).
Raspunsurile Clob sunt importante datorita continutului spatial si al profunzimii.
Semnificatia lor este adaptarea afectiva prudenta, anxioasa cu sentimente de insuficienta,
precum si sentimentul de a fi dizlocat, dezarticulat sau dizarmonic. Teoretizarea si
aprofundarea acestor tipuri ii apartine lui Binder (1983).
Raspunsurile Clob indica receptivitate foarte crescuta la tot ce e emotie penibila,
fragilitate a structurilor profunde ale personalitatii.
In ClobF exista o anumita tentative de a recurge la judecata rationala cu ata mai
mult cu cat este de tip +. Totusi, impresia penibila prevaleaza dar individul vrea sa o tina
sub control. Ex: Ti se face teama si te prinde ca un cleste, Nu este frumos, seamana cu
un paianjen.
Raspunsurile FClob sunt generate de forma, de ratiune, domina evocarea. Ele
concluzioneaza eficacitatea gandirii asupra angoasei (Un vampire foarte hidos).
Raspunsurile se apropie mai degraba de starea de cosmar. Sunt expresia unei regresii,
unde magia domina ratiunea.
e) Raspunsurile detaliu uman (H)
Numarul de raspunsuri umane este dat de interesul pentru valorile umane.

26

Raspunsurile anatomice (Anat) daca apar frecvent la cei care nu sunt medici
reprezinta un indiciu de tip sadic. Raspunsurile Anat sunt semne ale unor tendinte
nevrotice, hipocondriace.
f) Raspunsuri obiecte (Obj)
Raspunsurile Obj semnifica interese tehnice speciale. Un numar mare de
raspunsuri Obj indica o carenta a intereselor spirituale (maniaco-depresivi (> 20%)).
La barbate excesul de raspunsuri imbracaminte indica aroganta.
Raspunsurile arhitectura (Arh) indica un indiciu de nesiguranta interioara.
Raspunsuri sange sunt rare si apar frecvent la schizofreni (20%). La trei
raspunsuri sange este suspect.
ORIGINALIATETA SI BANALITATEA RASPUNSURILOR
Raspunsurile banale sunt un indicator al capacitatii de contact intelectual, un
indiciu al capacitatii de a te intelege cu omul din popor.
Raspunsurile originale reflecta directiile de interes si cultura generala.
Daca numarul raspunsurilor originale este prea mare poate constitui un indiciu al
diminuarii simtului realitatii (in cazurile +).
Cand raspunsurile originale sunt forme rele (-) ele semnifica o scadere a simtului
realitatii indicand tulburari de natura organica, nevrotica si schizofrenie.
INDICI UTILIZATI
Interpretarea dupa metoda clasica, desi este o metoda calitativista utilizeaza un
numar important de procentaje si de tipuri de indici numerici ca o conditie a unei
standardizari mai riguroase a interpretarii.
Indici utilizati:
1) numarul de raspunsuri min 10 pana la 100;
2) timp total de ordinul minutelor;
3) timp de reactie (Tr= Total/Nr. raspunsuri);

27

4) numarul raspunsurilor globale (G);


5) numarul raspunsurilor detaliu ordinar (D);
6) numarul raspunsurilor intermaculare (Dbl, Gbl);
7) numarul raspunsurilor detalii oligofrene (Do);
8) numarul de determinanti;
9) numarul de raspusuri culoare (C, CF, FC; pt FC cate + si cate -);
10) numarul de continuturi (H, HD, A, Ad, Pl, Obj, Arh, Orn, Pays);
11) numarul de raspunsuri originale si raspunsuri banale (Orig +- si Ban+-);
12) procentaje F+% = nr.F+/nr.F; A%; Ban%; Orig%;
13) modul de aprehensiune = tipul de aprehensiune;
14) stabilirea succesiunii modului de aprehensiune (G; D; Dd).
Prin succesiunea modului de percepere (succ.) se intelege tipul secventei care
apare la diferite planes. Exista in general o tendinta de a arunca o privire asupra intregii
panes si abia dupa aceea asupra detaliilor. D sar in ochi mult mai usor decat Dd sau Dim,
astfel succesiunea normala ar fi G, D, Dd si eventual Dim. Daca subiectul se straduieste
de fiecare data sa dea mai intai interpretarile G inainte de detalii, succesiunea este
marcata ca fiind rigida. Acest caz este foarte rar. In general nu se ajunge intotdeauna la un
G sau apare o dezordine a sirului detaliilor si abia mai apoi se ajunge la un G. In acest caz
succesiunea este optimal rigida, adica ordonata. Daca se observa nereguli si apar Gurile sunt date de mai mult decat o singura data dupa D-uri, succesiunea trebuie
considerata relaxata, laxa. Daca neregulile sunt atat de multe incat nu se mai observa
vreo regula, atunci succesiunea este aleatoare, disoluta. Daca apar situatii in care
subiectul sa inceapa cu Dd sau Do, trecand prin D si ajungand la interpretarile G,
succesiunea se noteaza ca fiind inversata.
In practica apar pasaje care pot fi notate cu usor relaxata, foarte relaxata,
relaxata spre disoluta, partial inversata, etc.
Uneori succesiunea nu este constatabila pentru ca se va da doar cate un raspuns la
fiecare plansa. In acest caz cel mai bine este sa se scrie succ. = ?
Exemplu de succesiuni dezorganizate:
Plansa I

II

D Dd

III

IV V VI

G Dd -

VII VIII IX X
Dd

Dd

28

Dd -

Do

Dd

Do

Dd

Dd

D
15) tipul de rezonanta intima (TRI) = nr. K/nr.C.
Calculul este foarte simplu, fiecare K fiind un punct. Pe partea culorii se ia 1 CF
ca unitate si se socoteste 1CF = 1, 1FC = si 1C = 1 . la raspunsurile KC se socoteste
un punct pentru fiecare parte la raspunsurile KClob, un punct pentru partea K. Kmic nu
va fi socotit in cadrul TRI-ului. La 4K, 1KClob, 3Kmic, 4FC, 3CF si un C, TRI-ul va fi
deci 6: 7 si (4+1+0: 2+3+1+1 ). La aparitia denumirii de culoare, cel mai bine este sa
se socoteasca doua TRI unul cu si unul fara denumiri de culoare, valoarea simptomatica
globala fiind acordata doar TRI-ului fara denumire de culoare. Se disting 5 grupe de TRI.
TRI-ul este coartat cand cifrele ambelor parti sunt la tipurile 0:0, 1:0, 0:1 si 1:1. la
valorile pana in 3 pe fiecare parte, TRI-ul este cuartativ. TRI-urile care au pe ambele parti
valori mai mari de 3 se numesc ambiegale (5:6, 8;8, 9:11). Daca partile K depasesc
substantial partea C, TRI-ul este introversive (5:2). La predominanta partii cromatice
TRI-ul este extratensiv (3:8). La ultimele tipuri trebuie sa mai diferentiem daca partea
mai putin dezvoltata are valori mici sau este exclusa in totalitate. Daca lipseste o parte in
totalitate Rorschach vorbeste de introversivi fara extratensiune (valori intre 2 si n K si
0C), respectiv extratensivi egocentrici (valori intre 0K si 2 pana la n C).
16) tipul cromatic (sau tipul color).
TRI de 6:6 se apreciaza total diferit in functie de cele 6 valori cromatice care sunt
compuse din raspunsuri FC sau CF sau C, pentru ca stabilitatea afectelor depinde de
acestea. K.W. Bash a propus in acest scop termenii de tip sinistrocolor (formularul e la
stanga cromaticului), tip de mijloc (forma si culoarea sunt relative echilibrate) si tip
dextrocolor (formularul e la dreapta sau in urma partii cromatice). In ordine verticala se
poate vedea cum forma este notata la stanga (FC) si apoi e echlibrata (CF) si in cele din
urma culoarea predomina (C). Aceste expresii pot fi ilustrate in felul urmator:
Tipul stang: 12 FC, 0 CF, 0 C
10 FC, 1 CF, 0 C
8 FC, 2 CF, 0 C

29

Tipul de mijloc: 5 FC, 2 CF, 1 C


4 FC, 4 CF, 0 C
3 FC, 3 CF, 1 C
Tipul drept: 2 FC, 2 CF, 2 C
1 FC, 1 CF, 3 C
0 FC, 0 CF, 4 C
17) indicele de atitudine (BASH):
TRI-ul

presupune

polaritate

dubla

(coartare-dilatare

si

extratensivitate-

introversivitate) si intampina dificultati la prelucrarea statistica.


Cu ajutorul indicelui de atitudine se poate constata distributia introversiei si
extraversiei la nivelul populatiei. Bash sustine ca barbatii tind spre extratensiune, iar
femeile spre intraversie, pe o populatie elvetiana. La acelasi rezultat a ajuns si Loosli
Usteri.

INTERPRETAREA TESTULUI
Se realizeaza pe baza unei psihograme, adica a unei liste a laturilor, aspectelor
functiilor psihice care sunt evaluate rand pe rand.
Se poate construe psihograma Rorschach in doua moduri essential diferite: fie
dupa o schema sistematica, fie, cum se spune, incepand dintr-un colt, adica pornind de
la o problema evidenta, decisiva. Ultima presupune mai mult exercitiu si experienta si
aceasta metoda e de folosit numai in donditiile in care structura cazului se preteaza
acestei abordari in mod deosebit. Acolo unde materialul va fi prelucrat in mod statistic se
recomanda sa se utilizeze expunerea sistematica in masura posibilitatilor, intrucat permite
mai multe posibilitati de comparative. In schimb, cealalta metoda poate fi luata in
anumite circumstante drept un procedeu casuistic din cauza formei sale mai artistice si a
problematizari speciale.
Pentru modalitatea de elaborare sistemica nu exista reguli general valabile, desi
specificul testului Rorschach impune expunerii anumite limite.

30

Schema unei psihograme


a)

analiza cantitativa a inteligentei (a gradului de inteligenta), eventual


identificarea unei oligofrenii (lipsa a inteligentei) sau dementa
(defectiune

inteligentei);

eventuale

obstructii

affective

ale

inteligentei (nevrotice, depresive);


b)

analiza calitativa a inteligentei (tipul de inteligenta), adica descrierea


felului specific de lucru si eventualele aptitudini speciale (abstracte,
tehnice, artistice), fantezie si caracteristicile personale (aptitudini
creative, originalitate, excentricitate, instrainare, delasare, respective
tendinte pseudologice, etc.);

c)

afectivitatea, adica structura si controlul (franare si inhibare) vietii


afective. In relatie cu acesta se afla contactul social;

d)

atitudinea generala, ca orgoliul (cantitativ sau calitativ), nevoia de


prestigiu, sentimentul de inferioritate, agresivitatea, perseverenta,
oprimarea agresivitatii (timiditatea). (Aceste trasaturi pot fi analizate
in relatie cu tipul de inteligenta, cu afectivitatea sau cu eventualele
nevroze);

e)

dispozitia (neutral, buna, deprimare, anxietate, etc.). (Si dispozitia


poate fi analizata in unele cazuri mai bine in relatie cu inteligenta si
afectivitatea);

f)

trasaturi nevrotice, tip, structura si detalii;

g)

eventuale diagnostice psihiatrice (oligofrenie, psihoza, tulburare


organica sau posttraumatica, nevroza, psihopatie);

h)

eventuale trasaturi constitutionale identificabile ale pacientului;

i)

raport asupra eventualelor cercetari complementare (alte teste, etc.);

j)

eventuale observatii aditionale din anamneza familiala, obiceiurile de


viata, conflicte, etc. in folosul medicului;

31

k)

eventuale observatii asupra prognozei cazului si asupra indicatiei unei


anumite metode psihoterapeutice (analiza, sugestie, hipnoza, terapie a
persuasiunii) in folosul medicului;

l)

incurajarea continuarii cercetarii intr-o anumita directie (punctie


lombara, electroencefalograma, hiperventilatie si alte asemenea). Cel
mai bine este ca aceste detalii sa fie discutate in timpul sedintelor cu
cei care se ocupa de caz, ca de exemplu medicii din institutie.

In limbajul Rorschach testarea calitativa a inteligentei inseamna clasificarea in


urmatoarele categorii:
1. normali:
F% intre 80% - 90%;
Succesiunea modurilor de aprehensiune sa fie optima;
Intre 7-10 raspunsuri globale C;
A% sub 50%;
Ban % intre 20%-25%;
Orig% - 50%;
K% > ca unitatea (0-1 redusa; 2-5 medie; > 5 superioara)
2. subnormali;
3. supradotati
Evaluarea calitativa a inteligentei urmareste sa puna in evidenta aspecte cum sunt:
ambitia, zelul in a intreprinde eforturi mentale, inhibitia nevrotica a inteligentei, impactul
artistic, gandire analitica, sintetica, abstracta, in limitele concretului.
Evaluarea afectivitatii pune in evidenta tipul de afectivitate specific persoanelor
testate. (Daca mental persoana functioneaza dupa principiul realitatii sau dupa principiul
placerii).
Stabilitatea afectivitatii este data de interpretarea protocoalelor fara raspuns
cromatic. Lipsa culorii semnifica o viata afectiva saraca, superficiala specifica
persoanelor cu deficit intelectual sever (inhibitie afectiva de natura depresiva sau
nevrotica).

32

Evaluarea contactului social este determinata de 6 factori:


-

procentajul si numarul de raspunsuri banale;

numarul de raspunsuri FC;

numarul de raspunsuri detalii ordinare

33