Sunteți pe pagina 1din 70

PROCESUL EVALUARII PSIHOLOGICE

1. Consideratii terminologice
Activitatea de evaluare psihologica a fost decenii de-a randul denumita in
psihologia autohtona prin termenul psihodiagnostic, termenaflat intr-o relatie
oarecum de echivalenta notiunile de testare psihologica sau de evaluare
psihologica. Notiunile aflate in dicutie nu pot fi considerate totusi ca fiind intr-u
totul superpozabile, datorita fundamentului si traditiei mai degraba psihometrice a
testelor psihologice si orientarii mai degraba calitative a evaluarii psihologice
(Martin. 2004). Evaluarea psihologica este in general un demers psihodiagnostic,
deoarece scopul sau este identificarea prezentei unor atribute sau precizarea
surselor unor perturbari ale functionarii psihologice a unui anumit individ. In
aceeasi masura, psihodiagnosticul este o evaluare psihologica, adica un bilant al
punctelor tari si al punctelor slabe, specifice potentialului adaprariv al unei
persoane. Cititorul s-ar putea intreba daca ar fi justificata o inovatie terminolgica
cum este aceea de inlocuire a notiunii de psihodiagnostic cu aceea de evaluare
psihologica si in ce masura o astfel de substituire inoveaza fondul problemei
examinarii psihologice. Intrebarea este cu atat mai justificata cu cat termenul de
psihodiagnostic are deja o istorie si o traditie in psihologia romanesca. Aceasta
traditie dobandeste o anumita consacrare odata cu publicarea de catre Mariana
Rosca a lucrarii Metode de psihodiagnostic, in 1968???***si cu prilejul aparitiei in
1976 a lucrarii enciclopedice, prin dimensiune si problemtica, intitulata
Introducere in psihodiagnostic, sub semnatura Ursulei Schiopu. In acelasi context
merita o mentiune la fel de speciala Indrumarul de psihodiagnostic, editat la
Universitatea Babes Bolyay, cam in aceeasi perioada, cu contributia unor autori
care vor deveni apoi nume de referinta in psihologia romaneasca si nu numai.
Acestea sunt carti care au stat la temelia formarii de baza a catorva generatii de
psihologi, iar prin traditia creata in acest domeniu, confera tremenului de
psihodiagnostic o anumita identitte in psihologia aplicata din tara noastra. Totusi
aceasta identitate parea sa fie purtatoarea mai multor accente psihometrice,
cantitative, emprice, statistice, nomotetice decat ingaduia noul wltanschaung care
,incepea sa reconsidere importanta personalitatii nu numai in diferitele forme de
reusita (scolara, ocupationala, sportiva etc) dar si in felul in care omul
individualizeaza un anumit tip de dezordine psiho-comportamentala sau in care
raspunde la strategiile ameliorative. Ori investigarea personalitatii are nevoie de
mai mult decat de psihometrie, cu ( inventarele de personalitate). Ea este adecvata
(in sensul precizat intr-o sectiune urmatoare) la obiectul sau, in masura in care
comuta accentul de pe cantitativ pe calitativ, de pe parte pe intreg, de pe

cuantificare pe clasificare, si asa mai departe. Odata cu aceste inovatii de fond,


sintagma evaluarea psihologica este utilizata tot mai frecvent, pana cand sfera
notiunilor aflate in dicutie ar putea fi transata astfel: palierul instrumental al
personalitatii este testat, pe cand palierul dinmico-energetic si axilogic al
personalitatii trebuie evaluat. Aceasta dihotomie este totusi simplificatoare,
deoarece, in psihologia zilelor noastre, rezultatele testarii chiar si a celei mai
specifice aptitudini, nu este de acceaptat sa fie interpretate, decat din perspectiva
functionarii intregii personalitati, ceea ce de fapt nu este altceva decat un demers
specific al evaluarii psihologice. Mai mult, evaluarea psihologica, la fel ca si
psihodiagnosticul, de altfel, nu refuza abordarea psihometrica, nomotetica,
cantitativa dar o integreaza intr-un orizont mai larg, tot asa cum partea capata
intelesuri mai depline din perspectiva intregului. Pe linia testarii psihologice,
consemnam imbogatirea perspectivei stiintifice si metodologice, odata cu
urmatoarele lucrari: Stan, A., Testul psihologic, Ed. Polirom, 2002???***,
Mitrofan, N,, Tstraea copilului mic, Ed. Polirom, *** 200???, Mitrofan, N, **).
Pe de alta parte, din perspectiva optiunii pentru sintagma evaluare psihologica,
notam o la feel de diversificata paleta de titluri: Minulescu, M., Chestionarele in
evaluarea personalitatii, 1998. (Constantin, T., Evaluarea psihologica a
personalului, Ed. Polirom, 2004, Pregatirea si realizareaevaluarii psihologice, Ed.
Polirom 2012, Evaluarea psihologica clnica. Repere teoretice si metodologice, Ed.
Polirom, 2014.
Consideram ca sintagma psihodiagnostic, superpozabila aceleia de evaluare
psihologica, asa cum este astazi configurata in psihologia romaneasca, ramane
totusi actuala pentru ca de la inceput i s-a conferit vocatia de a integra intr-un
demers unic evaluativ, informatiile de natura psihometrica, de tip test cu cele
nepsihometrice, de tip interviu, biografic, observativ etc. De altfel, aceasta
acceptiune, are multe puncte de convergenta cu intelesul pe care i l-a conferit H.
Rorschach, cad s-a referit la tehnica sa care ai poarta numele (Rorschach, ***).
Prin urmare, nu este vorba de o noua ramura a psihologiei aplicate, odata cu
denumirea de evaluare psihologica, ci intr-o arie de preocupari stiintifice,
metodologice si aplicative unde este augmentata importanta orientarii calitative,
idiografice, clinice in examinarea psihologica.
Preferinta pentru denumirea de evaluare psihologica are, sa recunoastem
comoditatile ei, explicabile prin faptul ca ne apropie de traditia uneia dintre cele
mai prodigioase literaturi de specialitate, ccea de limba engleza, unde exista o
distinctie clara intre testarea psihologica (Psychological Testing) si evaluarea
psihologica (Psychological Assessment). Dar o argumentatie mult mai pragmtica
si mai consistenta in favoarea optiunii pentru termenul de evaluare psihologica ar

trebui sa tina seama de opozitia lumii medicale din tara noastra in legatura cu
asumarea de catre psihologie si psihologi a termenului de diagnoza psihologica,
atata vreme cat, de fapt, diagnosticul este, pretide lumea medicala, un apanaj al
doctorului. Nu este ne propunem a zabovi in legatura cu contraargumentele
psihologilor si nici de insista asupra disputei desfasurate in jurul acestui termen.
Cititorul poate consulta ( vezi unde!***). Aceasta disputa, a fost de altfel
transata de Legea 213 din 2004, privind statutul psihologului cu drept de libera
practica, unde cuvantul psihodiagnostic a fost deliberat omis, in tot cuprinsul ei,
inclusiv in enumerarea ariilor aplicative ale psihologiei. Asadar optiunea pentru
evaluare psihologica este de natura sa inlature orice neintelegere in legatura cu
demersurile investigative efectuate de psiholog, cu scopul de a cunoste persoana
umana sub aspectul potentialului adaptativ, de recuperare sau de compensare a
unor deficiete psihologice.
Se cuvine cai n incheierea acestei prime sectiuni sa mentionam, ca atat in
traditia anglo-saxona cat si in traditia franceza, psihologii utilizeaza totusi termenul
de diagnostic in domeniul psihopatologic. Chabert, C. (vezi in Roussillon ,1998)
defineste diagnosticul psihopatologic ca fiind sesizarea modalitatilor de
functionare de care dispune un subiect pentru a prevedea impreuna cu el si pentru
el, ajutorul therapeutic care sa-i permita sa traiasa la deplinatatea posibilitatilor
sale (p.621).
1.

Specificul evaluarii psihologice

Evaluarea psihologica reprezinta asadar traducerea sintagmei


Psychological Assissment si desemneaza ceea ce indeobste termenul
psihodiagnostic ne-a obisnuit ca denumeste in limba romana, respectiv, un proces
complex si etapizat de investigare psihologica, efectuat cu un ansamblu de metode
specializate, in virtutea unor principii si reguli atat de natura metodologica cat si
tica, in scopuri dintre cele mai diverse, incepand cu cele care tin de domeniul
educational, clinic, ocupational si incheind cu cele care apratin domeniului sportiv
sau militar, toate avand ca numitor comum imbunatatirea conditiei umane sub
aspect psihologic. In termeni foarte generali tinta evaluarii psihologice este aceea
de a contribui, alaturi de celelate domenii aplicative ale psihologiei, la depistarea
acelor conditii sau caracteristici care asigura cresterea potentialului adaptativa al
oamenilor la cele mai diverse solicitari. Evaluarea psihologica reuseste sa vina in
intampinarea acestor provocari, in masura in care izbutesteeste fie sa ofere un
tablou psihologic veridic si coerent al persoanei investigate, fie o cunoastere
autentica a problemelor care afecteaza functionarea psihologica a acesteia la
parametri optimi. Portretul psihologic rezultat din evaluarea psihologica este unul
esentializat, focalizat pe o serie de ipoteze sal de intrebarile fundamentale, legate

de functionarea psihologica si pe care psihologul le asuma, inca din prima etapa a


evaluarii psihologice. De aceea nu este deloc exagerata ideea ca evaluarea
psihologica este un inalt act de gnozie, pentru ca infaptuirea lui necesita situarea
cazului individual intr-un adevarat univers de cunoastere psihologica, ceea ce
necesita, din partea evaluatorului, nu doar o formare de baza in domeniul evaluarii
psihologice dar si specializari dintre cele mai diverse. Cunoasterea cazului
individual, activitate care reprezinta nucleul procesului evaluarii psihologice, este
posibilaa prin doua demersuri complementare si anume, pe de o parte prin studiul
similaritatilor dintre persoana evaluta si ceilalti oameni din populatia de
apartenenta, iar pe de alta parte, odata cu cunoasterea diferentelor dintre acea
persoana si ceilalti oameni, similaritati si diferente care privesc caeacteristicile
psihologice indiviuale (Graham, Naglieri si Mason, 2003). Trebuie subliniat ca
doar sesizarea similaritatilor si a diferentelor dintre persoana evaluata si grupul sau
populatia din care face parte, nu finalizeaza actul de inala cunostere la care ne
referim. Individualizarea evaluarii psihologice merge mult mai departe de
demersurile specifice ale psihometriei si ale psihologiei diferentiale, demersuri
care, in esenta lor, sunt nomotetice si cantitative. Ea tinteste printr-un demers
calitativ sa degajeze semnificatia rezultatelor masuratorilor si diferentelor, prin
confruntarea acestora cu istoria de viata a persoanei evaluate, cu contextul social si
cultural in care aceasta traieste.
In consideratiile precedente este, asadar, prefigurata intr-o forma rezumativa,
intreaga problemtica generala, legata de evaluarea psihologica, pe care urmeaza
sa o prezentam detaliat in sectiuneile urmatoare.
2. Evaluare psihologica versus testare psihologica
In literature de specialitate a devemit aproape un loc comun distinctia dintre
evaluarea psihologica si testarea psihologica. Dar cu mai multe decenii in urma
aceasta deosebire nu era asa de transant asumata de comunitatea sriintifica, fie
pentru ca miscarea testelor psihologice ocupa o mare parte din spatiul
preocuparilor metodologice, fie pentru ca latura nontest a evaluarii nu era suficient
de elaborata sub aspect teoretic si metodologic. In literstuta americana, primii care
au teoretizat despre deosebirea dintre cele doua abordari au fost FernandezBallesteros (1997) si Matarazzo, 1990). Este vorba de o deosebire ca de la intreg la
parte, evaluarea psihologica ingloband, asa cum am mentionat la punctul 2, testele
psihologice intr-o diversitate de metode de colectare a informatiilor si de decizie in
legatura cu persoana investigata. Acest criteriu de comparatie intre evaluare si
testele psihologice, la fel ca toate cele utilizate in acest context nu este exhaustiv.
Acest fapt este cu atat mai evident cu cat unele dintre teste implica in interpretarea
performantei individuale, un demers care, prin complexitatea lui, il apropie de

evaluarea psihologica. Este suficient sa invocam drept exemplu MMPI II, sau
bateriile Wechsler. Pentru comoditatea exprimarii, putem ingloba, astfel, metodele
intervilui, observatiei, metodele biografice sub denumirea generica de metode
nontest. Cu alte ocazii, pentru a sublinia faptul ca metodele nontest nu
operationalizeaza si in general nu se supun rigorilor teoriilor psihometrice, am
utilizat denumirea de metode nepsihometrice ( vezi Martin, 2004). Desi granita
dintre cele doua categorii de metode este destul de labila, ca de exemplu, in cazul
interviului puternic structurat, testele psihologice reprezinta o categorie distincta,
atat prin rigoarea si obiectivitatea rezultatelor lor lor cat si prin caracterul inalt
profesionalizat al constructiei lor, pe de o parte, dar si prin faptul ca utilizarea si
diseminarea lor sunt de obicei reglementate prin lege. Din pacate, in cea mai mare
parte a lor, standardele metodologice ale evaluarii psihologice, asumate de
organizatiile profesionale ale psihologilor, se refera aproape in exclusivitate doar la
testele psihologice. Este totusi discutabila oricare dintre pozitiile care absolutizeaza
fie dependenta totala a evaluarii psihologice de testele psihologice, fie posibilitatea
de a realiza evaluari psihologice reliabile si adecvate scopului tintit, fara utilizarea
testelor psihologice. Sunt situatii cand abundenta si veracitatea informatiilor
provenind din aplicarea metodelor biografice sa le faca suficiente in identificarea
cauzelor care perturba functionarea psihologica normala a evaluatului, precum si in
formularea concluziilor si recomandarilor. De exemplu, im mediul ocupational nu
este nevoie sa utilizam teste psihologice la avansarea unui salariat intr-o pozitie de
decizie, atata vreme cat inregistrarile oficiale ale compartimentului de resurse
umane, furnizeaza dovezi ale unui trecut profesional precar, cu repetate incetari din
motive disciplinare ale contractului de munca. Pentru situatia cand informatiile non
test nu sunt suficiente pentru luarea unei decizii in domeniul clinic, sa ne imaginam
cazul unei persoane suspectaate de debutul unei psihoze involutive. Precizarea
diagnosticului psihiatric fae necesara evaluarea riguroasa a nivelului deteriorarii
mentale. Acaesta nu poate fi realizata decat utilizand un test consacrat, asa cum
este Bateria de Inteligenta Wechsler pentru Adulti (WAIS), comparand peformanta
la scala verbala, mai putin vulnerabila la deteriorare cognitiva, cu scorul la scala de
performanta, sensibila la procesul involutiv in acelasi plan cognitiv (vezi Martin,
2007). Aceste exemple imagineaza totusi cazuri extreme. In mod curent evaluarea
psihologica decurge ca un proces de integrare aditiva, complementara si
confirmatorie a informatiilor provenind din utilizarea ambelor categorii de surse,
test si nontest. Trebuie precizat faptul ca deosebirea dintre evaluarea si testara
psihologica nu rezida, asa cum s-ar putea crede, in aceea ca masurarea variabilelor
este prezenta doar in testele psihologice. Dimpotriva, in afara de un aspect
cantitativ, prezent in testele psihologice, masurarea are si o latura caliatativa clasificarea, prezenta mai ales in metodele nontest. De exemplu, clasificarea
persoanei evaluate, intr-una din categoriile foarte slab, slab, mediu, bun foarte bun,

pe baza unei fise de observatie, unde criteriul avut in vedere este nivelul de
implicare in sarcina grupului, este un exemplu de masurare ( Nunnally &
Bernstein, ***). Diferentele cele mai importante existente intre evaluarea
psihologica si testarea psihologica, diferente care impiedica confundarea lor sunt:
-reprezentand o miniaturizare a metodei experimentale, testele psihologice, prin
repetabilitatea rezultatelor, furnizeaza evaluarii psihologice rigoare si obiectivitate,
intrucat informatiile produse au o probabilitate care poate fi riguros estimata prin
eroarea standard a masuratorii; evaluarea psihologica adauga preciziei si
obiectivitatii datelor test, atat o semnificatie mai larga dar in acelasi timp mai bine
mulat (tyylored) pe cazul individual. Aceasta semnificatie se naste, asa cum vom
vedea intr-o sectiune viitoare, prin integrarea exactitudinii masurarii cu bogatia
informatiilor nontest, la confluenta dintre inferenta si intuitie, dintre rational si
irational, intr-un spatiu al subiectivitatii, specific situatiei de evaluare (Chabert, in
Roussillon, 1998) la care participa cu propria subiectate ambii actori, evaluat si
evaluator, primul oferind-o ca sursa de informatii, (ca in testele self-report sau
interviu), iar ultimul utilizand-o ca metoda de scrutare a lumii interioare a
aubiectului (prin empatie, intelegere, caldura etc). Probabil ca acici rezida cea mai
mare deosebire intre metoda testelor si evaluarea psihologica. Daca unele teste pot
fi administrate pe computer, intr-o maniera impersonala, formala, evaluarea
psihologica in general, nu doar cea cllinica, nu se poate desfasura decat prin
contactul nemijlocit cu persoana investigata.
4. Structura si caracterul procesual al evalurii psihologice
4.1. Psihologul principalul instrument al evaluarii
Evauarea psihologica reprezinta o examinare multifazica a unor informstii
complexe despre persoana care beneficiaza de serviciile psihologului, examinare
efectuata cu scopul de a raspunde la o serie de intrebari esentiale si de a face
predictii in legatura cu comportamentul viitor. Foarte multi teoreticieni, incercand
sa desluseasca modalitatile prin care imput-rile, adica datele colectate printr-o mare
diversitate de metode, ajug in final sa ia forma unor raspunsuri la intrebari privind
functionrea psihologica a individului evaluat, sau sa se concretizeze in concluziile
si reconadarile pe care le contine raportul final al examinarii (ennumera principalii
contributori ***). Teoretizarea intensa a acestei procesualitati a produs un fel de
hipostaziere, subiectul acestor activitati - pshologul fiind aproape uitat, ca si cand
evaluarea psihologica ar intra automat in functiune, odata ce scopul ei este
precizat. Evaluarea psihologica se petrece in capul examinatorului, angajandnd atat
palierul cognitiv dar si pe cel conativ al acestuia. Evaluatorul apartine unui anumit
tip psihologic sau cel mai adesea, unei mixturi de insusiri specifice mai multor

tipuri. Sa luam ca exemplu tipurile jungiene. Comunicarea dintre palierele


mentionate se face in moduri diferite, dependente de tip, cu prevalenta unora sau
altora dintre functiile psihologice rationale si irationale. Sa mai adaugam la toate
acestea, experienta de viata, experienta profesionala si vom avea o perspectiva mai
apopiata de realitate a complexitatii proceselor psihice care servesc evaluarea
psihologica intrprinsa de evaluator. Rezulta cat de importanta este degajarea unor
pricipii si aunor reguli cat mai clare care sa standardizeze pe cat posibil ceea ce ar
putea fi standardizat intr-o procesualitate atat de complexa, cu o discursivitate care
este unica, la fel ca si personalitatea insasi a evaluatorului. Actul de evaluare al
psihologului ca si actul diagnostic al medicului sunt acte unice, dar proceduri bine
elaborate pot face ca rezultatele evaluarii aceluiasi individ de catre evaluatori
diferiti sa fie congruente. Asa cum vom vedea intr-o sectiune viitoare,
procesualitatea evaluarii psihologice este atat de complexa, datorita varietatii
cazurilor evaluate, incat, desi necesare, procedurile care ar conduce la
standardizare sunt greu de realizat, asa incat libertatea de functionare a
evaluatorului, dispune de serioase resurse pentru a permite exprimarea in insusi
procesualitatea evaluarii psihologice, a stilului personal al acestuia.
4.2 Structura evaluarii psihologice
Asadar, pana la faza raportului final, evaluatorul trebuie sa parcurga o serie
de pasi si sa ia o multime de decizii, functie de care va preciza scopul evaluarii, va
alege si va aplica mai multe metode de evaluare, va intra in posesia unor date si
informatii pe care le va tria, functie de adecvarea si relevanta lor in raport cu
scopul evaluarii, de ipotezele si/sal intrebarile suscitate de cazul investigat, va
integra informatiile si le va interpreta si asa mai departe. Toata aceasta complexa
procesualitate poate fi sistematizata in trei etape si anume colectarea informatiilor,
interpretarea si formularea concluziilor si recomndarilor . Ele au fost sistematizate
de catre teoreticienii evaluarii astfel: (Graha, Naglieri si Mason, 2003).
Etapa imput-ulhi imformational. In aceasta etapa sunt colectate informatii din
diverse surse, intr-o cantitte si de o caltate care sa permita evaluatorului sa
raspunda la intrebarile fundamentale legate de client sau de pacient.
-Etapa de evaluare a informatiei. Continutul acestui pas il reprezinta interpretarea
datelor colectate in faza precedenta, in scopul analizarii dificultatilor cu care se
confrunta persoana evaluata sau/ si in vederea descrieri precise a caracteristicilor
psihologice si a tendintelor sale coportamentale, angajate in conditia care a condus
la evaluarea psihologica.
Etapa finala a autputului informational cand evaluatorul formuleaza raspunsurile la
intrebarile asumate initial si formuleaza concluzii si recomandari.

5. Colectarea daelor
5.1. Criterii posibile in
psihologice

selectia surselor de informatie necesara evaluarii

Teoretic, despre o persoana pot fi stranse informatii de o mare diversitate


care ar putea fi exemlificata prin urmatoarea taxonomie. Ea nu are pretentia de a fi
completa si opereaza cu urmatoarele criterii: metoda de colectare (aplicarea unor
teste psihologice versus metode nontest); forma (informatii verbale/scrise,
furnizate de altii / bazate pe autoreferire); paradigma teortica (psihanalitica cu
accent pe evenimentele primei copilarii, cognitiv-comportamentista, cu accent pe
modul in care persoana isi intelege si se raporteaza la problema sa, fenomenologica
- cu focalizare pe lumea interioara) etc. Aici nu taxonomia in sine a tipurilor de
informatie conteaza ci ideea ca intr-o asa de mare diversitate nu toate datele
prezinta aceeasi importanta si ca prin urmare, pentru a evita redundanta si irosirea
de timp, psihologul evaluator trebuie sa efectueze o selectie a datelor, inca inainte
de inceperea colectarii informatiilor.
In mod provizoriu sa consideram a fi relevamta acea informatie care
contribuie intr-un mod evident la intelegerea problemei care justifica efectuarea
unei evaluari psihologice, urmand ca intr-o alta sectiune sa definim aceasta notiune
( a contribui in mod evident) in relatie cu validitatea in general si cu validitatea
incrementala in special. Putem totusi, inca de acum, sa incercam a pune problema
intr-o maniera cat mai deschisa spre prpria ei rezolvare, invocand exemplul
evaluatorilor incepatori, care in cautarea unui sentiment de siguranta, aduna cat
mai multe informatii, apoi se simt deconcertati in lipsa unor criterii de selectie a
acestora. Ce anume le ar putea facilita accesul la ceea ce este important, pentru
cazul abordat, si ce anume le poate sugera care informatii sunt de prisos ?
Am vazut ca informatiile care prin diverse metode ar putea fi colectate
despre o persoana nu au aceeasi relevanta, pentru scopul urmarit de evaluarea
psihologica si pentru intrebarile esentiale pe care acest scop le suscita. Astfel, in
selectia pe postul de munca vacant a celui mai potrivit candidat, evenimentele
primei copilarii nu vor prezenta vreun interes anume; in mod asemanator,
psihologul clinician, confruntat cu un caz de depresie constitutionala nu se va opri
in mod special asupra trecutului profesional al persoanei evaluate. In efectuarea din
start a selectiei tipurilor de informatie de care are nevoie, psihologul se lasa in
primul rand ghidar de logica interna a domeniului evaluarii psihp;pgice pe care il
serveste. Psihologul educational se va opri asupra acelor tipuri de informatie pe
care cunostintele acumulate in domeniul psihologiei educationale le-au consacrat
ca fiind relevante. De exemplu in cazurile de inadaptare scolara, in mica

scolaritate, el se va interesa astfel, de aptitudinea scolara, de nediul educational,


climatul familial, de starea de snatate generala a copilului (*** citeaza Educational
Psychology si Zorgo Studii de psih sc). Un alt reper care ghideaza alegerea tipului
de informatie il are optiunea personala a psihologului. Ea este alimentata de
experienta sa profesionala, de credintele, convigerile si asteptarile sale privitoare la
cauzele, formele de manifestare si la consecintele unor stari psihice, atitudini,
comportamente de care se ocupa in mod obisnuit domeniul in care activeaza
(Clinic, ocupational, educational etc.). De exemplu psihologul din domeniul
ocupational care impartaseste credinta ca persoanele anxioase sunt mai
responsabile cand lucreaza in grup decat in conditii de izolare, va fi tentat sa caute
in mod insistent indicii de naxietate la candidatii pentru un post de deservire a unui
far marin. Asupra rolului pe care astfel de credinte il joaca inclusiv in deformarea
interpretarii informatiilor recoltate pentru evaluare, vom reveni mai pe larg intr-o
alta sectiune. Preferinta psihologului pentru un anumit tip de informatie poate avea
uneori resorturi mult mai profunde, care tin de integritataea structurilor sale psihoafctive. Asa se face ca, de exemplu, in utilizarea tehnicilor proiectieve, mai ales in
cazul tehnicii Rorschach, unii autori ( *** citeaza-l pe Chabert) susspiciomeaza ca
psihologii cu constitutii nevrotice vor fi inclinati sa identifice in protocoale mai
multe semne ale nevrotismului decat examinatorii nonnevrotici. Im sfarsit, un
ultim reper in ghidarea selectiei tipurilor de informatie, care vor fi colectate in
procesul evaluarii psihologice, il constituie logica interna a cazului insusi. El
suscita o serie de intrebari fundamentale care vor ghida evaluatorul nu numai
privitor la caliatatea si cantitatea informatiilor culese despre persoana care va fi
evaluata dar si pe parcursul interpretarii informatiilor, respectiv, al elaborarii
raspunsurilor care vor fi date intrebarilor adresate acelui caz si nu in ultimul rand
pe parcursul derivarii concluziillor, recomandarilor care vor fi furnizate in raportul
final. Aceste intrebari, cu cat vor fim ai corect formulate, cu atat vor facilita mai
mult atat identificarea solutiilor, precum si sublinierile si accentele cele mai
oprtune, care vor fi facute cu acest prilej (Graham, Nagleri, Mason, 2003).

5.2 Scopul evaluarii psihologice


Evaluarea psihologica, nu este un act gratuit, ci un proces care are toate
atributele unui demers stiimtific, urmarind un scop sau scopuri bine precizare. De
exemplu un copil mic poate fi evaluat psihologic, in cadrul unui program obisnuit
de monitorizare a dezvoltari, urmarindu-se daca achizitiile sale in planul cognitiv,
psihomotor, al limbajului si al adaptarii sociale se conformeaza standardelor de
normalitate. In acest caz scopul evaluarii dicteaza insasi metoda de colectare a
informatiilor, precum si modul in care acestea vor fi interpretate, utilizindu-se cel

mai probabil un baby test de tip screening cu o interpretare nomotetica, centrata pe


intrebarea daca acel copil se incadreaza in modelul de dezvoltare al celorlalti copii
de varsta sa. Sau dimpotriva, daca este vorba de investigarea mai in profunzime a
unei anumite anomalii in dezvoltarea perceptiv-motorie a unui prescolar,
psihologul va utiliza probe psihologice consacrate acestei arii de disfuntii de
dezvoltare, cum ar fi, de exemplu testele Bender Gestalt, Bender Santuci ori testul
Galifret Granjon iar interpretarea informatiilor va urmari individualizarea
acestora in contextul specific al evenimentelor legate de controlul sfincterelor, de
invatarea mersului biped, de conditiile de viata, de igiena si de hrana etc. Este ca
atare un fapt neindoilnic ca in colectarea datelor necesare evalurii psihologice, este
foarte importnta precizarea de catre evaluator a scopului evaluarii. Asa cum reiese
din exemplele anterioare, o clara intelegere a scopului evaluarii constituie garantia
unei judicioase planificari a procesului de colectare a datelor (Graham, Naglieri,
Mason, 2003). Un scop bine precizat ai da psihologului posibilitatea sa aleaga
metodele cele mai adecvate de colectare a datelor, eliminand informatiile care au o
relevanta redusa. A teoretiza insa pe larg despre importanta clarificarii scopului
evaluarii asa cum fac unii autori (vezi Graham, Naglierii si Mason, 2003), ca
despre un moment distinct al acestei procesulitati, este o specuatie oarecum inutila
si in acelasi timp deformanta, intrucat cititorul mai putin avizat si-ar putea imagina
ca, inainte de a incepe colectarea datelor, este nevoie sa meditezi asupra scopului
evaluarii intr-u soi de transa transedentala, ceea ce fireste nu este cazul. Autorii
citati anterior au insa perfecta dreptate cand sustin ca precizarea scopului evaluarii
este cel mai bine realizata prin discutia cu clientul sau pacientul, care ai poate
furniza psihologului date lamuritoare privind problema care l-a adus in situatia de
evaluare psihologica.
5.3 Metodele evaluarii psihologice
Evaluarea psihologica se bizuie, asa cum deja s-a aratat, pe doua mari
categorii de surse si anume cele de tip test si sursele non test care principialsunt
metode calitative. Asa cum in interiorul metodei testelor psihologice exista o mare
variabilitate privind adecvarea acestora la scopul urmarit de evaluarea psihologica,
in mod asemanator, de la o situatie de evaluare la alta, o metoda non test se poate
dovedi a fi mai potrivita decat alta. Am mai aratat anterior ca evaluarea
psihologica, in ansamblul ei, mi ales prin auput-ul sau, respectiv prin concluzii,
prin recomandari, prin sublinierile efectuate de psiholog in raportul final, care sunt
demersuri calitative, se asemana mai mult cu metodele nontest decat cu testele
psihologice. Cu toate acestea, dihotomia metode nontest versus metoda testelor
psihplogice este doar in linii generale valabila, in realitate, exisana unele clisee. Sa
luam cazul tehnicii Rorscach. In varianta clasica de administrare si de interpretre,
ea este mai degraba o metoda nontest, pe cand in varianta comprehensiva,

elaborata de J. Exner (vezi Exner si Winer ***) metoda este mai degraba de tip
cantitativ, avand in vedere cei aproape 100 de indici calculati de RIAP (Rorscach
Interpretation Asistance Program. Daca avem in vedere insa faptul ca aceasta
metoda de administrare si interpretare a tehnicii Rorschach furnizeaza un raport
foarte complex, in parte individualizat si extensiv, pe baza gruparii celor peste 100
de indici in sapte (???***) clusteri si in 10 (???***) variabile cheie, constatam ca
este un cliseu afirmatia ca metodele de tip non test exced testele psihologice prin
bogatia si complexitatea informatiilor furnizate. Exista unele exceptii de la ceasta
regula si ele se refera la acele situatii, cand din ratiuni de acuratete si precizie,
unele metode non test sunt mai mult sau mai putin structurate si standardizate. Spre
exemplu, metoda observatiei sistematizate nu poate opera simultan cu mai mult de
trei criterii, iar interviul structurat cu mai mult de 10 dimensiuni. Utilizarea unora
sau altora dintre aceste metode este determinata de aceleasi ratiuni ca cele
mentionate deja, in legatura cu tipurile de informatie. In adevar, daca luam ca
exemplu evaluarea clnica, psihologul clinician va utiliza mai degraba, ca metoda
de colectare a informatiilor, metode calitative, cum sunt tehnicile proiective sau
interviul de profunzime. Optiunea privind metodele de evaluare poate fi diferita in
domeniul ocupational sau militar. Un distins psiholog militar, acum mai bine de
doua decenii, imi replica astfel la observatia ca metodele sale de evaluare a
pilotilor de vanatoare imi pareau excesiv de cantitativiste: As vrea sa te vad in
situatia de a da un aviz favorabil pentru zbor doar, pe baza interpretarii
protocoalelor tehnicilor proiective (Ghilimelele nu sunt o garantie ca am retinut
intocmai fraza rostita atunci de distinsul coleg.) Si acum, mai ales acum cred ca
domnia sa avea dreptate! Cu toate acestea, chiar in domeniul psihologiei muncii,
itemii interviului preliminar din cadrul unui program secvential de selectie, pot
furniza informatii care sa faca de prisos utilizarea testelor psihologice. Este
suficient sa exemplificam aceasta situatie cu intrebarea daca persoana care
candideaza pentru un post cu lucru la inaltime, are asa zisul rau de inaltime.
De foarte multe ori optiunea pentru o metoda sau alta de evaluare psihologica este
o chestiune de gust sau de obisnuinta: Pshologii clinicieni si pshoterapeuti evita
utilizarea testelor psihologice. Altfel, indiferent de domeniul unde lucreaza,
psihologii, au incredere si prefera metodele pe care le stapanesc cel mai bine.
Trebuie mentionat faptul ca optiunea evaluatorului pentru una sau alta dintre
metodele de evaluare depinde, in multe situatii de atitudinea respondentului fata de
aceste metode. Asa se face ca uneori evaluatorul psiholog este nevoit sa se bizuie
in intregime pe rsurse exterioare persoanei evaluate, cum sunt documentele scrise,
rapoarte oficiale etc., deoarece contactul cu subiectul nu este posibil din varii
motive. La toate acestea se mai adauga faptul ca unele persoane gasesc ca este
difcil sa vorbeasca despre sine dar sunt deschise fata de metodele de testare, pe

cand alte persoane se sint mai confortabil cand sunt intervievate decat sunt in
situatiile de testare. De altfel, in legatura cu evaluarea bazata pe teste este
teoretizata pe larg asa zisa anxietate de testare care nu numai ca diminueaza
performanta, dar in cazuri extreme poate conduce la imposibilitatea de a continua
examenul psihologic.
Acestei conditionari multiple a alegerii metodelor adevate de colectare a
informatiilor pentru evaluare i se aduga faptul ca, in legatura cu metodele nontest
exista putine cai de a afla cu anticipatie, inainte de a le fi utilizat, care din aceste
surse este mai valoroasa si care are un impact mai mare, intr-un anumit proces de
evaluare (Graham, Naglieri si Mason, 2003). In unele domenii ale evaluarii
psihologice (educational, ocupational, militar) au fost acumulate suficiente
cunostinte pe baza carora, in mod principial stim ca, privitor la validitatea si
reliabilitatea informatiilor furnizate, testele psihologice sunt superioare metodelor
nontest, ca testele de aptitudini sunt superioare inventarelor de pesonalitate, ca
unele date biografice sunt mai predictibile in planul reusitei profesionale dacat
datele de interviu si lista cu aceste enunturi ar putea continua. Cand insa psihologul
se afla in fata unui caz particular, aceste regularitati pot fi inoperante. Astfel, pot sa
intervina situatii cand relatarile anturajului pot fi mai exacte si mai relevante decat
dele obtinute prin metode bazate pe autoreferire (in general alcoolicii disimuleaza
obisnuintele lor etilice), dupa cum sunt situatii cand mai multa informatie relevanta
rezulta din documentele biografice, dacat din relatarile persoanelor apropiate
(parcursul profesional al unei persoane este mai exact consemnat de c.v. decat de
relararile colateralilor). In orice caz, compararea testelor psihologice cu metodele
non test, pentru a fi pertinenta, trebuie efectuata prin criterii bine definite si ele,
deocamdata nu pot fi altele decat cele pe care ni le pune la dispozitie teoria
psihometrica a erorii de masurare, respectiv validitatea fidelitatea, sensibilitatea,
predictibilitatea si eventual gradul de standardizare ca o conditie a obiectivitatii
rezultatelor furnizate. Afirmatii de genul interviul si metodele biografice pot
contribui, in anumite situatii, mai mult decat testele psihologice la elucidarea unui
caz, prin relativismul lor, sunt greu de verificat. Este totusi adevarat ca testele
psihologice, ca metode nomotetice,in care evaluarea unei caracteristici psiholgice
la o persoana are loc prin raportarea scorului individual la norma, sunt mai putin
potrivite sa se muleze pe specificul cazului, respectiv al persoanei evaluate, desi
surpriberea a ceea e este unic la persoana evaluata, ramane dezideratul oricarui
demers psihologic evaluativ. Din aceasta cauza, rezultatele lor au o validitate
ecolgica mai redusa decat metodele nontest. In cazul interviului sau al observatiei,
de exemplu, modificarea schemei initiale in beneficiul individualizarii evaluarii
psihologice, nu numai ca este posibila dar si de dorit. Pe de alta parte,metodele
nontest si evaluarea psihologica, in ansamblul ei, cu greu pot fi apreciate totusi prin

standardele psihometrice. Este nevoie, deci de concepte supraordonate calitatilor


psihometrice care sa functioneze la fel de bine, in aprecierea ambelor categorii de
metode. Aceste concepte sunt adecvarea psihometrica si relevanta, validitatea
conceptuala, validitatea incremetala, validitatea subiectiva si de fatada.
5.4 Alcatuirea bateriei de metode
Pentru ca evaluarea psihologica sa poata raspunde la intrebarile initial
asumate, in legatura cu persoana evaluata, este necesar sa fie utilizate simultan mai
multe metode de colectare a informatiilor, in ideea ca fiecare dintre aceste metode
va acoperi o parte din varianta intregului comportament investigat. Metodele
utilizate simultan in examinarea unui caz nu sunt o alcatuire haotica de proceduri,
ci o structura coerenta. In psihometrie, privitor la bateria de teste, principiile sunt
foarte clare: testele trebuie sa coreleze fiecare in mod semnificativ cu criteriul pe
care bateria il estimeaza sau il prognozeaza. De asemenea, testele din baterie nu
trebuie sa coreleze intre ele, aceasta fiind o garantie ca fiecare va furniza o alta
informatie despre persoana evaluata. Mai amintim ca selectia testelor in baterie se
realizeaza prin statistici avansate. Daca extindem aria metodelor incluse intr-o
baterie de evaluare psihologica, avem nevoie de o notiune mai larga decat aceea de
test psihologic. Este vorba de notiunea de predictor care inglobeaza, pe langa
testele psihologice, oricare procedura ori ndice nontest capabile sa ne spuna ceva
despre comportamentul viitor al persoanei evaluate (Pitariu, mang res. Umane***).
Daca privitor la testele psihologice sunt clare principiile de alcatuire a bateriei,
pentru evaluarea psihologica, unde sunt utilizati inclusiv predictori nontest,
constituirea bateriei este greu sau chiar imposibil de realizat pe criterii
psihometrice. Pentru acest lucru este nevoie de concepte mai largi, asa cum este
cazul notiunii de adecvare psihometrica.
Conceptul de adecvare psihometria a fost propus de catre Anastasi si Urbina
(1997). Un instrument de evaluare psihologica este creditat ca avand adecvare
psihometrica daca matrrialul sau (proceduri de administrare, itemi, modalitati de
raspuns, instructaj etc) este standardizat, daca dispune de un rezonail acord
interevaluatori, in ce priveste codarea, daca a dovedit o buna fidelitate, daca are
tabele de norme relevante, precum si corolarii valide care servesc scopurilor pentru
care a fost construit. Ideea de adecvare psihometrica devine mai intuitiva daca
apelam la urmatorul exemplu: Dificultatile intampinate de un copil la scoala sunt
suspicionate de psiholog a avea cauze emotionale. El ia decizia sa administreze
inventarul NEO PI-r. Copilul nu are dificultati in citirea itenilor, a inteles cerintele
prezentate in consemn, dar este vizibila dificultatea de a se hotara pentru unua sau
alta dintre cele cinci variante de raspuns ale fiecarui item. Instrumentul este
inadecavat varstei copilului pentru ca la varrsta de 8 ani copilul nu a dezoltat in

suficienta masura capacitatea de autoreferire, de autoevaluare in situatii diverse.


Caracteristicile psihometrice ale inventarului, atestate de editorul roman ca fiind
comparabile cu cele ale versiunii americane, nu pot contribui la furnizarea unor
scoruri valide, pentru ca proba in sine nu ste compatibila cu nivelul de dezvoltare
psihica a celui evaluat.
Un alt criteriu de selectie a metodelor de evaluare intr-o baterie il constituie
relevanta. Un predictor este relevant daca prezenta sa in baterie este justificata prin
contributia acestuia la raspunsurile pe care evaluarea psihologica trebuie sa le ofere
in legatura cu cazul abordat, ca de exemplu:in domeniul clinic: Care abordare
psihoterapeutica este mai potrivita ?; in domeniul educational: Are acest elev o
dizabilitate de invatare? sau Este nevoie sa fie masurate abilitatile intelectuale?;
in domeniul neurologic: Exista indicii ca memoria subiectului este afectata?.
Este neoie de masurararea
capacitatilor cognitive, de invatare si de
reactualizare? Aceste intrebari sunt numite de catre Graham, Naglieri si Mason
(2003) intrebari de referinta (referral question). Ele ar ghida procesul evaluarii pe
toata durata lui, din faza de clarificare a scopului, pana in faza de interpretare si de
formulare a concluziilor si recomandarilor, cuprinse in raportul final.
Ca si aadecvarea, relevata unei metode de evaluare nu este exprimata numeric.
Ambele sunt criterii calitative pe care evaluatorul le apreciaza, le catareste, pe
baza cunostintelor teoretice si a expeientei acumulate in domeniul evaluarii
psihologice.
Un alt criteriu, de asemenea mai degraba calitativ, utilizat in alegerea
predictorilor in bateria de evaluare, il constituie conceptul de validitate
incrementala. In psihometrie, in legatura cu bateria de teste psihologice, el poate fi
riguros determinat, ca un spor de informatie pe care il aduce un test, care, contrar
regulii, coreleaza moderat cu celelalte teste din baterie, cand de fapt nu ar trebui sa
coreleze deloc. El este pastrat totusi in baterie pentru ca spune ceva diferit de
celelate teste din baterie despre criteriul estimat sau prognozat. Observam ca
problema validitatii in general, asa cum am mai aratat, capata note specifice in
domeniul evaluarii psihologice, pe de o parte deoarece in colectarea datelor sunt
implicate si alte metode decat testele psihologice, in legatura cu care s-a dezvoltat
teoria calitatilor psihometrice, iar pe de alta parte deoarce, autput-ul evaluarii
psihologice, sub forma interpretarilor si recomandarilor finale, la fel ca netodele
nepsihometrice evocate anterior, nu se pot sustrage intrebarilor privind existenta
ssu nu a unui acord intre mai multi evaluatori sau daca exista o constanta in timp a
evalurilor efectuate de aceleasi psiholog, unui aceluias subiect. Atat in cazul
metodelor nepsihometrice, cat si in cazul evaluarii in ansamblul ei, care nu se
reduce la utilizarea metodei testelor psihologice, validitatea imbraca, asa cum am

vazut, forma adecvarii netodeleor utilizate la scopul evalurii, la intrebarile de


refeinta (referral question) carora rezultatele evaluaeii trebuie sa le faciliteze un
raspuns cat mai adecvat la specificul persoanei si al contextului sau de viata,
acestea din urma generand in mod emergent individualitatea si unicitatea persoanei
evaluate. In domeniul evalurii psihologice notiunea de validitate incrementala se
refera la sporul de precizie al clasificarii sau al predictiei pe care o noua informatie
il aduce, comparativ cu precizia deja dobandita pe seama informatiilor deja
disponibile (Graham, Naglieri, Mason, 2003). Evaluatorii acorda o mare atentie
validitatii incrementale. Ea este concretizata in preocuparea lor de a colecta
informatii intr-o cantitate si de un tip care sa faciliteze raspunsurile la intrebarile de
referinta ale cazului abordat. Selectia predictorilor in baterie, pe baza validitatii
incrementale il ajuta pe evaluator sa colecteze nu mai multa informatie decat este
nevoie, pentru atingerea tnetelor evaluarii psihologice si in acelasi timp sa reduca
redundanta si suprapunerile inutile. Daca in bateria psihometrica validitatea
incrementala este un criteriu de excludere a testelor care, pe langa faptul nedorit ca
au corelatii cu celelalte teste din baterie, nu aduc o informatie noua, in evaluarea
psihologica, ea indeplineste o functie informativa. In adevar, in evaluarea
psihologica nu numai ca nu este contraindicat dar constituie chiar o dovada de
profesionalism si o regula a bunelor practici utilizarea incrucisata, adica
administrarea simultana a unor masuratori care tintesc aceeasi caracteristica
psihologica. Este clar ca fiecare dintre testele administrate incrucisat nu are
validitate incrementala. Este insa de dorit sa se intample astfel, deoarece, pentru ca
bateria sa-si atinga tintele asumate, este nevoie ca ea sa se conformeze unor reguli
mai tari decat aceea a validitatii incrementale, anume testele din baterie trebuie sa
indeplineasca functiile aditiva, complementara si confirmatorie. Functionarea
aditva a testelor intr-o baterie largeste perspectiva psihologului asupra problemei
care face din persoana evaluata un caz de abordat. Sa luam ca exemplu cazul
imaginar al unui elev cu rezultate slabe la scoala. Intrebarea de referinta adresata
acestui caz este aceea daca dificultatile scolare se datoreaza unui deficit intelectual,
unor carente ale personalitatii ori se datoreaza ambelor impreuna. Drept consecinta
se va pune problema examinarii elevului atat cu teste de inteligenta cat si cu teste
de personalitate, ambele categorii avand validitate incrementala, deoarece ofera
informatii distincte. Testele de inteligenta impreuna cu testele de personalitate
indeplinesc de aceasta data o functie aditiva; ele ai dau posibilitatea psihologului sa
dobandeasca o perspectiva cuprinzatoare asupra interrelatiei dintre mai multe
variabile implicate in determinarea dificultatilor de invatare ale elevului.
Functionarea confirmatorie a predictorilor dintr-o baterie de evaluare vine in
intampinarea nevoilor psihologului evaluator de a dobandi dovezi suplimentare in
sustinerea unor concluzii derivate din informatiile colectate, privitoare la

functionarea psihologica a persoanei evaluate. In astfel de cazuri se efectueaza de


regula doua suu mai multe masuratori ale aceleiasi caracteristici psihologice,
utilizand metode din aceeasi baterie. Iata un exemplu: Un aviz de inaptitudine in
domeniul ocupational are serioase consecinte de ordin profesional, social si
emotional pentru persoana evaluata dar si posibile implicatii etice si chiar juridice
pentru psiholog, atunci cand avizul este contestat in instanta. Fiind vorba, de
exemplu, de un job cu inalt potential de risc, atentia psihologului este focalizata pe
masurarea potentialului intelectual care conditioneaza intelegerea situatiilor
riscante si luarea unor decizii corecte. El acorda, de asemenea atentie echilibrului
emotional si stapanirii de sine, prudentei si nu in ultimul rand integritatii fuctiei
prosexice. Intrucat, persoana evaluata a esuat tocmai la aceste masuratori,
psihologul va dubla sau va tripla fiecare masuratoare pentru a se asigura ca
performantele slabe nu au fost conjunturale. Masuratorile suplimentare nu aduc
informatii suplimentare deoarece au in vedere aceleasi caracteristici, mentionate ca
cerinte in fisa postului. Ele, cu alte cuvinte, nu au validitate incrementala, dar luate
impreuna cu celelate ai furnizaza psihologului dovada confirmatorie ca persoana
evaluata prezinta contraindicatii indubitabile pentru jobul respectiv. In plan
subiectiv, creste sentimentul de incredere al psihologului cu privire la concluziile
derivate din rezultatele evaluarii. Utilizarea masuratorilor multiple conduce la
cresterea validitatii concluziilor (Kubiszyn et al., 2000; Meyer et al., 2001) si isi
gaseste utilitatea in evaluarile pe baza carora se iau decizii care privesc aspecte
importante ale vietii persoanelor evaluate. Sporul de validitate este cu atat mai
mare cu cat masuraraea aceleiasi caracteristici psihologice se realizeaza din
perspective diferite sau cu metode diferite. Asa de exenplu, in inferarea unei
caracteristici de personalitate, cun este de pilda aserivitatea, ar trebui utilizate
metode care operationalizeaza perspective teoretice diferite. (Campbell & Fiske ,
1959). Daca ne referim in mod strict doar la evaluarile idiografice, dat fiind ca
notiunea de validitate are, cel putin din punct de vedere metodologic, conotatii
statistice si deci nomotetice, este mai adecvat sa vorbim de o crestere a calitatii
evaluarii dobandita de catre clinicieni, odata cu integrarea fatetelor obtinute prin
meode multiple de evaluare (Mayer et al., 2001 ).
Ideea de testare confirmatorie este ilustrata de Graham, Naglieri si Mason (2003)
prin situatia ipotetica a utiizarii in aceeasi baterie a doua instrumente de evaluare a
personalitatii, avand o larga comfirmare si o extinsa utilizare. Este vorba despre
Inventarul Multifazic de Personalitate Minnesota (MMPI 2) si Tehnica Rorschach
(in engl. - RIM Rorschach Inkblot Method). Aceste instrumente, consacrate
evaluarii personalitatii normale si anormale, avand insa la baza teorii diferite,
evalueaza personalitatea din perspective diferite. MMPI 2 operationalizeaza o
perspectiva clinica, in timp ce Tehnica Rorschah materializeaza un punct de vedere

gestaltist si psihanalitic. Daca ambele instrumente ar pune in evidenta un anumit


tip de tulburare a personalitatii, atunci acest fapt ar dobandi o confirmare mai
consistenta, decat atunci cand acesta informatie ar proveni de la un singur
instrument. Este evident faptul ca acetse metode functioneaza la nivele diferite ale
abilitatii si disponibilitatii persoanei evaluate de a face in mod direct referiri la
prpria persoana. Totusi trebuie remarcat faptul ca acseasta ipotetica validare
confirmatorie ar putea avea loc fara ca cel de-al doilea instrument sa aduca un spor
de informatie, ceea ce echivaleaza cu faptul ca nu ar avea validare incrementala.
Acest gen de dovada confirmatorie este deseori utila in practica evaluarii
psihologice, fie in domeniul psihologiei judiciare ( Shapiro 1991, Heilbrum, 2001),
fie in evaluarea psihologica efectuata in scop de selectie, ori in domeniul clinic sau
educational (Martin. 1994, 2007)
Asa cum deja s-a mentionat, este difcil de anticipat care sursa de informatie se va
dovedi cea mai utila. La fel de anevoios este ca psihologul sa stie dinainte daca
predictorul ales in baterie va produce suficienta informaie si care teste se vor
combina cel mai bine in producerea informatiei necesara in procesul de evaluare,
atata vreme cat aceste teste nu au fost administrate iar datele nu au fost colectate si
analizate. Exisata acumulate asa, cum de asemenea am mai mentionat, suficiente
date de cercetare privind calitatile psihometrice ale unor teste psihologice, precum
si informatii despre adecvarea si relevanta unor metode nontest, in evaluarea
anumitor categorii de persoane. Literatura de specialitate consemneaza experiente
diverse privind rezultatele combinarii in baterii de evaluare a diferitelor metode.
Aceste informatii, odata cunoscute, pot furniza practicianului anumite repere in
constituirea propriei sale baterii, intr-o situatie concreta de evaluare psihologica, in
masura in care pesoana evaluata apartine populatiei pe care au fost obtinute datele
respective. Cu toate acestea, deciziile privind componenta bateriei de evaluare cad
in sarcina evaluatorului si de ele depinde nu doar calitatea datelor care vor fi
colecatate dar si rezultatele demersului interpretativ. Antrenamentul, experienta si
cultura psihologica a evaluatorului se decanteaza intr-un fel de intuitie enculturata
care emerge in deciziile pe care practicianul le ia, nu doar odata cu constituira
bateriei de evaluare ci si pe tot cuprinsul procesului evaluativ. Asupra acestei teme
vom reveni intr-o sectiune viitoare. Deocamdata sa consemnam, in acord cu
consideratiile precedente ca, in mod obisnuit, practicienii incep evaluarea mai intai,
fie ca ceasta are loc in domeniul clinic, educational, ocupational sau judiciar,
pentru a nu le mentiona decat pe cele mai frecvent invocate domenii ale evaluarii
psihologice, cu un interviu si pe aceasta baza se decide daca utilizarea testelor
poate contribui intr-un mod relevant la indeplinirea scopului evaluarii, adica daca
acestea vur dovedi validitate incrementala. In principiu, numai dupa ce psihologul
are la dispozitie un ansamblu de date, fie ca acestea provin de la interviul initial, fie

de la un examen precedent, date pe care sa le analizeze, poate sa stabileasca ce tip


de testare aditionala ar fi utila. Cu toate acestea nu este o solutie judicioasa aceea
de a administra mai intai un singur test pentru ca pe baza datelor obtinute sa fie
ales unul urmator si astfel sa fie programata o sesiune de testare ulterioara pentru
fiecare test aditional. Din aceste motive, o evaluare psihologica profedionista ar
trebui sa cuprinda una sau doua sesiuni de testare, utilizand o baterie de predictori
selectati pentru a indeplini functiile deja rnumerate, aditive, confirmatorii si
complementare (Graham, Naglieri, Mason, 2003).
In concluzie, faptul ca mai multe surse de informatie evolueaza in aceeasi directie
este de natura sa sporeasca la evaluator increderea in rezultatele obtinute
(validitatea subiectiva). In acelasi timp, utilizarea unei singure surse de informatii
conduce la evaluari ale caror concluzii vor fi imprecise, si nu vor facilita atingerea
obiectivelor evaluarii psihologice.
Practicienii evaluatori stiu bine ca adesea acordul intre sursele colectare a datelor,
respectiv intre masuratorile multiple, efectuate asupra unei caracteristici
psihologice, la aceeasi persoana, nu este atat de evident pe cat este de asteptat, mai
ales atunci cand nevoia de certitudine privind datele obtinute nu este doar una
interioara ci este determinata de miza foarte mare a deciziilor ce vor fi luate in
urma evaluarii psihologice. Alteori situatia poate deveni mult mai confuza, daca
una dintre masuratori indica, de exemplu, un nvel ridicat al unui atribut iar alta,
dimpotriva, arata un nivel scazut al aceleiasi caracteristii. In mod asemanator, se
poate intampla ca pe baza unei masuratori, se poata fi inferata prezenta unei
disfunctii sau a unei probleme psihologice, in timp ce alta masuratoare infirma
aceasta posibilitate. Lipsa de acord intre masuratorile multiple ar putea fi
interpretata, in mod negativ ca un deficit de validitate convergenta a metodelor, ale
caror rezultate nu concorda cu celelate sau, in orice caz, ca un indiciu al
neadecvarii lor la scopul evaluarii. O astfel de perspectiva ar fi oarecum simplista
pentru ca nu ar tine seama de complexitatea relatiilor dintre variabile (Graham,
Naglieri, Mason, 2003). Sa luam ca exemplu situatia in care Scala de autocontrol
Sc din CPI (Inventarul de Personalitate California, varianta 1972, vezi Minulescu,
1996) care furnizeaza pentru o persoana un scor standard egal cu 70. Ne-am atepta
ca la chestionarul 16Pf (R.B. Cattell) aceeasi persoana sa obtina o nota standard
mai mare decat 6, la factorul Q3, dar in realitate aceasta nota ar putea sa fie egala
cu 3, ceea ce echivaleaza cu un autocontrol destul de slab. Ar fi comod dar
neproductiv sa interpretam aceste date ca fiind expresia lipsei de validitate
convergenta a lui 16PF sau pur si simplu a neadecvarii acestui instrument la
masurarea caracteristicii psihologice mentionate, ceea ce nu este cazul cu tot
stagiul indelungat al acestui chestionar in domeniul testarii unor factori de
personalitate, sau poate tocmai de aceea. Avem doua masuratori validate

conceptual de modele diferite ale personalitatii si implicit de doua perspective


diferite ale autocontrolului, ceea ce este de natura sa creasca validitatea unei
interpretari care merge dincolo de aparenta neconcordanta. In aczul CPI, itemii
scalei Sc sondeaza opinia subiectului despre capacitatea de a tine sub control
prpria impulsivitate si agresivitate, respectiv felul in care intelege el
autocontrolul, precum si modul in care este perceputa persoana autocontrolata sau
necontrolata in releatiile interpersonale (vezi adjectivele care descriu persoana cu
autocontrol crescut/scazut.).
Itemii factorului Q3 masoara autocontrolul, ca expresie a sentimentului de sine, al
disciplinei de sine, comportamentul autocntrolat fiind de fapt exteriorizarea unei
anumite imagini de sine (Minulescu, 1996). Prin urmare, este posibil ca cineva sa
isi exprime acordul in legatura cu oportunitatea unei anumite cenzuri a actelor
impulsive si aggresive, ca in raspunsurile la scala Sc din CPI, dar in acelasi timp sa
aiba o prosta impresie despre reusitele sale in aceasta privinta, iar acest fapt sa fie
oglindit in raspunsurile sale la itemii alocati factorului Q3. In sprijinul acestei
interpretari vine si un detaliu care tine de nivelul de stbilitate si de predictibilitate
al cracteristicilor psihologice masurate de cele doua instrumente. Astfel,
dimensiunile - factori masurate de chestionarul 16Pf, sunt caracteristici mai de
adancime, mai stabile si mai predictibile, comparativ cu scalele CPI, acestea din
urma tinand de atribuirile reciproce facute de oameni in relatiile interpersonale au
un caracter mai voltil.
Si mai deconcertanta, mai ales pentru evaluatorii debutanti, este situatia cand
la acelsi instrument de masurare o persoana obtine la doua scale care, teoretic ar
trebui sa concorde, note standard care o plaseaza la niveluri foarte diferite. Daca
acest fapt se intampla cu chestionarul 16 Pf, unde factorii sunt independenti, in
sensul ca fiecare ne spune ceva diferit desore oersoana evaluata, starneste mai
putina nedumerire, ca atunci cand nota la factorul C ne permite sa inferam ca
persoana evaluata este stabila emotional, dar nota ridicata la factorul Q4 indica
frustrare, excitabilitate, iritabilitate si data fiind capacitatea acestei scale de a
diferentia normalul de patologic, este posiil sa fie vorba de o tulburare de
personalitate. Neconcordanta dintre Factorul C si Q4 este in acest caz doar
aparenta deoarece, experienta clnica inregistreaza multe cazuri de tulburari de
personalitate, unde factorul C obtine note standard scazute. Atunci cand rezultatele
mai multor masuratori, efectuate asupra aceleiasi caracteristici psihologice, la
aceeasi persoana nu converg, este mai important sa ne punem prblema cauzelor
acestei divergente si nu sa consideram ca una dintre masuratori este inadecvata.
Graham, Nagli`eri, Mason (2003) exemplifica acest principiu interpretativ prin
exemplul utilizarii asociate a MMPI-2 si RIM. Daca aplicate pe aceeasi persoana, o
masuratoare indica o crestere a inducelui depresiei far sa fie confirmata de

cealalta, acest fapt poate primi, arata autorii citati, doua interpretari, si anume: 1.
Probabil subiectul are unele preocupari depresive pe care nu le recunoaste sau nu
vrea sa le arate altora. In acest caz este putin probabil ca depresia sa transpara mai
lesne in raspunsurile la chestionar decat intr-o metoda mai indirecta asa cum este
RIM. 2. Exista de asemenea, posibilitatea ca subiectul sa nu fie depresiv dar sa
vrea cu tot dinadinsu sa apara asfel pentru a obtine sprijin si atentie sporita, caz in
care va apare depresiv la MMPI-2, dar nu si la RIM. 3) In sfarsit se poate ca
persoana evaluata sa fie mai responsiva si deschisa in situatiile mai structurate,
cum este cazul MMPI-2, caz in care va avea un indice semnificativ de depresie si
mai putin deschisa in situatii slab strucurate cum sunt in genere testele proiective,
situatie in care semnele depresiei vor lipsi sau vor fi nesemnificative.
Tratarea testelor psihologice dar si a celorlalte metode de examinare
psihologica drept surse de date utilizate de evaluarea psihologica este desigur un
artificiu care face mai ccmoda si mai usor de inteles prezentarea primei etape a
evaluarii psihologice colectarea informatiilor. Se impune totusi, la finalul acestei
sectiuni, sa parasim pentru moment aceasta simplificare, cu precizarea ca fiecare
instrument de examinare psihologica, fie el test, interviu, obsevatie sistemtica etc.
poarta in sine procesualitatea unei adevarate evaluari psihologice. Sa luam ca
exemplu Testul Tematic de Aperceptie al lui H. Murray (citeaza manualul TAT
editat de Test Central). La fel ca si in cazul celorlalte tehnici proiective, cu greu am
putea face abstractie de faptul ca valorificarea prin interpretare a datelor TAT
confera acestui instrument toate atributele unei evaluari psihologice. Testul nu este
deci doar un mijloc de colectare a informatiei ci o metoda de evaluare psihologica
in sine. In adevar, ca si Tehnica Rorscach, TAT reprezinta materializarea unei
anumite conceptii despre personalitate (Murray, 194*** Exploration de la
personalitate**), dispune de mai multe strategii interpretative apartinand unor scoli
sau personalitati marcante ale psihologiei, insumeaza mii de pagini scrise
rezultate ale unor cercetari si tinde sa ofere o imagine de ansamblu, integratoare
holista si individualizata a functionarii psihologice a unui individ, intocmai cum se
asteapta de obicei din partea evaluarii psihologice, fie ca aceasta are loc in mediul
clinic, ocupational, educational sal judiciar. Este nevoie sa facem mentiunea ca
metode de o asemenea anvergura nu doar furnizeaza evaluarii psihologice anumite
date ci chiar interpretari pe care evaluarea psihologica de ansamblu le confrunta ,
pe principiul aditivitati, complementartatiisi confirmarii cu informatiile furnizate
de alte metode, pentru a oferi un tablou coerent si cuprinzator despre modul cum
functioneaza in plan psihologic persoana evaluata. Influenta metodei poate fi atat
demare incat, incat sa ofere evaluarii psihologice de ansamblu nu doar un anumit
stil interpretativ, nu doar directiile de valorificare a informatiilor furnizate de
celeltae metode din baterie, dar insusi limbajul si accentele din cuprinsul raportului

final al evaluarii psihologice. Dar de aici si pana la deformari datorate fetisizarii


metodei, de punere a ei chiar mai presus decat realitatea psihologica investigata, nu
mai este decat un pas.
Surse de deformarei n procesul de colectare a datelor
La fel cum in cazul testelor psihologice singura sursa de variatie dorita de
evaluator o constituie atributele masurate, autput-rile rezultate in urma evaluarii de
ansamblu, fie acestea inferente despre corelatiile unor parametri ai functionarii
psihologice, intelesuri si semnificatii ale informatiilor colectate, concluzii si
recomandai, este de asteptat sa fie datorate exclusiv datelor colectate si nu unor
aspecte care tin de evaluator, de metoda sau care tin de intentia persoanei evaluate
de a fi perceputa intr-un fel amume. Toate acestea sunt surse de deformari (in
literatura engleza sunt denumite bias) care altereaza relevanta si adecvarea
informatiilor colectate in vederea evaluarii psihologice a unei persoane. Le vom
trece in revista in cele ce urmeaza.
Deformari datorate metodei
Prima sursa de deformare a datelor utilizate in evaluarea psihologica rezida in
faptul ca metodele de colectare a datellor nu sunt infailibile. Ele opereaza
intotdeauna in cadrul unei marje de probabilitate iar acest fapt este valabil chiar
pentru testele psihologice- instrumentele cele mei riguroase ale evaluarii
psihologice. Aceasta marja de reletaivism este cu atat mai mar cu cat gradul de
structurare si de standardizare al metodei de evaluare este mai redus
Daca ne referim numai la testele psihologice, psihometricienii recunosc ca scorul
furnizat de un test nu este scorul adevarat ci o aproximare a acestuia, functie de
eroarea standard a masuratorii ( Klein, Crombach, Anastasi ***). Diferenta dintre
scorul adevarat si cel aproximat de test, adica eroarea standard a masuratorii este
cu atat mai mar cu cat validitatea si fidelitatea testului psihologic sunt mai reduse.
Validitatatea unui test este redusa in principiu deoarece, din varii motive dar in
primul rand din mtive tehnice masoara doar partial ceea ce ar trebui sa masoare si
lurul acesta ni-l arata cel mai bine marimea efectului, adica patratul coeficientului
de corelatie, care arata cata nume din varianta testului se datoreaza variantei
criteriului (Sintion, statistica). S amai adaugam la toate acestea faptul ca testele
sihologice masoara doar esantioane mai mult sal mai putin reprezentative din
universul teoretic infinita l itenilor posibili ( Klein***) si iata am schitat un tablou
succint al deformarilor datelor colectate cu testele psihologice. Dar acest adevar
care este aplicabil inclusiv evaluarii psihologice in ansamblul ei, deoarece, pe de o
parte toate stiintele moderne au acest statut probabilist, iar pe de alta parte pentru

ca, spre deosebire de practicile nestiintifice, aici se poate determina cu destula


precizie cata incredere putem avea in aceste rezultate aproximative.
O adoua sursa de deformare este data de accesul indirect al metodelor de
masurare, utilizate in evaluare, la caracteristiciele psihice. De fapt masuratorile
sunt exercitate asupra comportamentelor care exteriorizeaza functionarea
psihologica a unei persoane, ori, dat fiind aceasta mediere, niciodata nu stim daca
si cat anume din aceasta fenomenologie subiectiva ajunge sa fie obiectivata in
comportamentul observabil (Schiopu, ***). Tocmai in caracterul mediat al
masuratorilor psihologice isi recruteaza resursele sispatiul de manifestare
deformarile de tip fake bad si fake good, datorate persoanei evaluate si la care ne
vom referi intr-unul din paragrafele urmatoare.
A treia sursa de deformare are la baza tehnicitatea inalta a metodelor de evaluare
psihologica, in special a testelor psihologice, care poate parea persoanelor
neavizate ca este suficienta in sine pentru a asigura o anumita competenta in
utilizarea lor. Sa luam ca exemplu cazul Matricilor Progresive Standardizate
RAven (citeaza o sursa***). Odata fixata naniera de administrare, de scorare a
raspunsurilor si de raportare a scorului brut intr-o nota standard careia i se ataseaza
o anumita semnificatie calitativa, nimic nu pare a sta in calea entuziastului diletant
de a determina nivelul de inteligenta al unei persoane. El nu stie ca, incepand cu
administrarea si terminand cu interpretarea acestui test, psihologul se conformeaza
unor reguli si principii care transcend limitele manualului testului respectiv, pentru
ca ele fac parte din background-ul teoretico - metodologic al masurarii
comportamentului inteligent, ca fiecare test de inteligenta reprezinta materializarea
unui anumit model teoretic, far de care interpretarea nu are sens, ca teoria si
masurarea inteligentei au o istorie ale carei jaloane, cunoscandu-le, ne feresc de
exagerari si mistificari ca de exemplu acelea ale miscarii eugenice reprezentata de
Arthur Jensen (citeaza***), cai n sfarsit in evaluarea oricarui atribut inclusiv in
masurarea inteligentei este nevoe de mai multe surse - instrumente conjugate pe
principiul adititivitatii, complementaritatii si confirmarii, la care deja ne-am referit.
Insistenta pe metoda, supralicitarea acesteia in raport cu teoria psihologica a
procesului psihic evaluat, echivaleaza cu utilizarea metodei de examinare ignorand
filonul teoretic subiacent, echivaleaza de asemenea cu hipostazierea momentului
colectarii datelor in detrimentul interpretarii lor,consecinte amendate cu ferimitate
de APA (Anastasi***), odata cu formularea principiului ca testele psihologice sa nu
fie utilizate in afar cadrului lor teoretic.*** Aici ar trebui sa discuti detasarea de
originile lor psihologice a unor metode intens utilizate de manageri in PIO, ca de
exemplu testele situationale Assessment center s.a.***

confuntarea continua cu abordarile nestiintifice. Unii psihologi cad in capcana lor

Deformarile datelor colectate, legate de examinat


Literatura consacrata acestei teme (Anastasi, Anastasi,& Urbina ***, Graham e tal.
2003) sistematizeaza astfel sursele de deformare a informatiei imputabile
evaluatorului:
calificarea,
competenta
si
insusirile
persoanale
ale
psihologuluievaluator.Nu zabovim prea multa supra acestor notiuni intrucat ELE
sunt pe larg discutate in Anastasi (198***). Este insa til sa mentionam distinctia
larg acceptata in randul teoreticienilor eticii profesionale, dintre licentiere ca
singura sursa recunoscuta de calificare in domeniul psihologiei si certificare ca
izvor de competenta, respectiv al capacitatii de utiliza instrumentele de evaluare
psihologica. Potrivit acestei distinctii nu este suficient ca cineva sa fi dobandit,
odata cu absolvirea studiilor de licenta in domeniul psihologiei pentru ca
reglementarile oficiale sa-i acorde dreptul de a utiliza instrumente de evaluare
psihologica de o anumita complexitate. De obicei cerificarea se obtine in urma
unor training-uri organizate fie de editorii testelor psihologice, fie de catre
formatori, institutii sau persoane, acreditate de catre asociatiile profesionale ale
psihologilor. Im legatura cu notiunea de competenta, codul etic al APA formuleaza
principiul respectarii limitelor de competenta, principi care. Din pacate, nu se
regaseste intro formulare clara in codul etic al psihologiilor din tara noastra.drept
consecinta pot fi intalnite situatii cand m de exemplu, psihologi din domeniul
industrial si organizational fac evaluare clnica sal psihologi clinicieni implicati in
activitati de selectie profesionala, in conditiile in care nici unii nici ceilalti nu au
certificari in domeniile unde se insinueaza.Competenta in domeniul evaluarii
psihologice, asa cum remarca Grahm et al.(2003) este asigurata daca psihologul
este familiarizat cu utilizarea celor mai recente revizii ale instrumentelor de
evaluare si cu literatura care prezinta rezultateleunor cercetari legate de utilizarea
acestor metode. Mai mult, asa cum observa Sandoval e tal. (1990), competenta in
domeniul evaluarii psihologice inseamna capacitatea de a integra o seie de aspecte
de natura psihometrica, interppersonala, socioculturala si contextuala care
afecteaza nu doar colectarea informatiei dar si interpretarea acesteia.Chiar in cazul
unui instrument devenit foarte cunoscut in randul profesionistilor cum este, de
exemplu, NEO PI r, este difcil pentru cineva sa se fi familiarizat cu literatura
consacrata acestei metode de evaluare in toate ariile sale de utilizare. Clinicianul isi
va amplifica competenta urmarind achizitiile stiintifice legate de utilizarea NEO PI
r in domeniul tulburarilor de personalitate, asa cum psihologul PIO va fi interesat
de noile informatii privind valentele sale prognostice in domeniul ocupational.
Reiterez ideea ca intelegerea competentei evaluative doar in sensul restrans al

stapanirii metodelor de evaluare psihologica in absenta orizontului larg pe care il


confera psihologului cultura psihologica, este de natura sa incurajeze amatorismul
si sa intarzie dobandirea de catre practicianul psiholog a unui statut comparabil cu
cel al medicului, inginerului sau economistului (*** traducerea din handb of ind
add ofg psych).
Nu doarcompetentascazuta in sens restrans poate deveni sursa de deformarea in
colectarea si interpretarea informatiilor, dar si competenta redusa, considerata in
sens larg, ca un sumum de cunostinte care alimenteaza convingerile, credintele,
atitudinile si alegerile psihologului. De exemplu, atitudinea concilianta in raport cu
practicile evaluative nestiintifice (vezi Anastasi, 198***), culminand cu
imbratisarea lor in sens aditiv fata de metodele psihologiei, reprezinta far indoiala
un indiciu al orizontului psihologic ingust . Ori, asa cum pe buna dreptate atrag
atentia unii autori, datoria psihologului care face in mod profesionist evaluare
psihologica, presupune nu doar mentinerea competentei la un nvel acceptabil dar
si atitudinea critica fata de situatiile cand practica curenta se situeaza sub
standardele bunelor practici (Graham, Naglieri, Mason, 2003)
Un alt mod de afectare a cantitatii si calitatii datelor colectate in vederea evaluarii
psihologice, care tine de evaluator, priveste caracteristicile sale personale. In
adevar, evaluatorul poate influenta procesul de colectare a datelor prin atributele
demografice, sociale si psihologice, precum si prin modul specific de a realiza
evaluarile psihologice. Aceasta influenta poate fim ai consistenta in cazul
metodelor de evaluare interactive cum este cazul interviului sidestul de redusa
atunci cand sunt utilizate metode de evaluare bazatepe autoadministrare, cum este
cazul testelor de aptitudini sau al inventarelor de personalitate implementate pe
computer. In cazul metodelor de evaluare in care interactunea dintre evaluator si
evaluat este foarte activa si constituie o coditie a vaiditatii informatiiilor colectate,
asa cum este cazul testelor piagetiene sau al scalelor de inteligenta Wechsler sau
NEMI (Noua Scala Metrica a Iiteligentei, culminand cu unele tehnici proiective, ca
de pilda Tehnica Rorschach in varianta Exner, evaluatorul influenteaza in mod
involuntar comportamentul respondentului prin varsta, genul, tinuta sau infatisarea
sa, determinandu-l sa fie mai mult sau mai putin dispus sa coopereze, reducandu-i
sau dimpotriva amplificandu-i anxietatea de examen. Toate aceste influente pot fi
mai greu sau deloc controlate de catre examinator, dar se repercuteaza pana la
urma asupra cantitatii si calitatii informatiilor colectate. Una dintre cele mai
importante influente exercitate de evaluator asupra volumului si calitatii
informatiilor colectate tine de, c asa spunem asa, capacitatea de capacitatea sa de a
stabili punti de comunicare cu persoana evaluata. Caldura, stilul sal empatic dar
nondirectiv pot sa scurteze sau chiar sa elimine meomentele de blocaj la persoanele
anxioase sau la copii negativisti, care altfel pot sa refuze proba psihologica. O

conditie esentiala a unei comunicari eficiente o constituie cunoasterea perfecta a


imbii in care sunt formulati atat consemnul cat si itemii prbei psihologice, in egala
masura de catreexaminator si examinat. Aceasta mentiune nu este gratuita intrucat
potexista situatii in care meti=odele de evaluare nu pot fi administrate in limba
materna a unuia sal a ambilor actori implicati in evaluarea psihologica.De exemplu
consilieea psihologica a unor persoane aflate teemporar, din varii motive in tara
noastra daca trebuie efectuata utikizand versiunea engleza a MMPI2, face necesara
stapanirea acestei limbi atat de examinat cat si examinator chiar pana ala nvel
idiomatic.
O problema speciala o ridica utilizarea in limba materna a unor metode de
evaluareelaborate in alta cultura si in alta limba. Este vorba de adaptarea
testekorpsihologice dintr-o cultura si limba sursa intr-o alta cultura si limba tinta.
Adaptarea testelor educationale si psihologice de tip creion-hartie a devenit, gratie
progreselor teortico-metodologice din ultimile doua decenii, o adevarata stiinta.
Ea nu mai face confuzia de a considera simpla traducere ca fiind o adevarata
adaptare, dar exigentele unei traduceri reliabile s-au intensificat ele insele, ca o
conditie de baza asigurarii echivalentei lingvistice si psihologice a ambelor
versiuni ceea ce faciliteaza echivalenta datelor colectate in studiile cross-cultutale
(Hambleton e tal. Op cit, Allen & Walsh, 2000; Dana, 2000). Echivalenta versiunii
originala cu versiunea adaptata a unei probe psihologica este controlata atat la
nvel conceptual cat si pi metode statistice complexe, incat adaptarea testelo in sine
cuprinde achizitii teoretice si metodologice la fel de complese cu cele intalnite in
constructia testelor psihologice. Aceasta evolutie face ca barierele de limba sa
poata fi surmontate astfel incat probele psihologice adaptate intr-o alta cultura si
limba sa pemita colectarea de informatii reliabile despre persoana evaluata.
Caracterstica personala apartinand evaluatorului, dar asupra careia, spre deosebire
de variabilele demografice, fizice si sociale, evaluatorul are un control mult mai
mar, il constitituie stilul sau personal de a desfasura evaluarea psihologica. El
cuprinde stimularea evaluatului sa dea raspunsuri complete si valabile, crearea
climatului psihologic propice ca evaluatul sa se simta in siguranta si dispus sa
coopereze pe toata durata evaluarii. Astfel, comportamentul evaluatorului poate fi
perceput de catre examinat fie ca unul autoritar, directionat pe inferarea de defecte
si slabiciuni, fie ca un demers investigativ, cooperant, orienntat spre acordarea de
de speijin si pe facilitarea intelegerii de catre evaluat a propriilor sale probleme.
Anastasi si Urbina (1977), Anastasi (19**) furnizeaza suficiente dovezi in sprijinul
ideii ca evaluatorul, prin tonul, vocea si atitudinile sale poate influenta in mod
considerabil nivelul de confort, precum si perceptiile persoanei evaluate, iar ca o
consecinta, pot fi de asemenec influentate cantitatea si tipul informatiilor furnizate
de evaluat pe durata derularii procesului de evaluare psihologia. Probabil cea mai

mar calitate a stilului evaluatorului rezida in flexibilitatea sa, respectiv in


posibilitatea de a fi modulat functie de obiectivele evaluarii psihologice, de situatia
de evaluare, de caracteristicile evaluatului dar si functie de evolutia conduitei
examinatului pe durata desfasurarii proceduri de evaluare derulata la un moment
dat. De exemplu daca obiectivul evaluarii il constituie determinarea severitatii
deficitului intelectual cu testul bazat pe blocuri Cohs, examinatorul va furniza la
primele planse, ajutoare intuitive, construind in fata subiectului imaginea de
repodus, furnizandu-i cu alte cuvinte i anumita directie de gandire. Dimpotriva,
daca este vorba de un examen de selectie pe un post vacant, conduita psihologului
desi va avea aceeasi solicitudine, nu va mai furniza nici un fel de indiciu privind
modalitatea de rezolvare corecta a nici unui item, indiferent de care test a fost
inclus in bateria de examen. Situatia diferita de examen poate fi exemplificata prin
examenul de grup si examenul individual. In cazul examenului de grup conduita
evaluatorului trebuie sa fie mult mai ferma fata de persoanele evaluate, mai ales in
legatura cu tentativele de frauda. Asa cum am mentionat, stilul examinatorului este
necesar sa fie modulat chiar in timpul administrarii unei anumite probe
psihologice. In cazul tehnicii Rorschach se poate intampla ca examinatul sa
trebuisca sa fie incurajat sa fie mai productiv in timpul protocolarii unei planse.
Invazia sentimentului de anxietate in fata negrului obsesiv al primei planse ai poate
crea un vid asociativ. Dar odata deoasit acest moment, subiectul, potri Graham e
tal. (op cit) atrag atentia ca datoria psihologului care face in mod profesionist
evaluare psihologica, presupune nu doar mentinerea competentei la un nvel
acceptabil dar si atitudinea critica fata de situatiile cand practica curenta se situeaza
sub standardele bunelorit firii sale obsesive, poate sa ajunga sa de ala aceesi plansa
multe raspunsuri detalii mici ceea ce ar echivala cu o regresiune intr-o agresivitate
de tip anal. In acest caz conduita evaluatorului se schimba radical. El pune capat
protocolarii, pentru ca trei sal patru raspunsuri detaliu mic, deja sunt suficiente,
pentru a intelege tenta agresiva a procesului asociativ.
In legatura cu modularea stilului evaluatorului functie de caracteristicile
evaluatului ne vom referi in cele ce urmeaza.
Deformarile datelor avand sursa in persoana evaluata
Cele mai multe surse de deformare a informatiilor colectate in vederea evaluarii
psihologice, tin probabil de persoana evaluata iar acest fapt este aproapae normal
din moment ce, prin definitie masuratorile implicate in evaluare au ca sursa de
variatie chiar persoana evaluata, privitor la caracterstica psihologica testata. Din
nefericiere, alte variabile decat cele care il intereseaza se modifica, fie de la o
persoana la alta, fie la aceeasi persoana n cursul examinarii ceea ace afecteaza
relibailitatea datelor colectate. De exemplu, la toate persoanele carora umeaza sa li

se determine nivelul de anxietate cu ajutorul unui chestionar, ar trebui sa aiba


aceesi atitudine fata de situatia de examen (egal de cooperante, de sincere, de
increzatoare, de motivate erc) sa reactineza asemanator fata de stilul evaluatorului,
aceeasi atitudine fata de metoda de evaluare (validitate de fatada), acelasi grad de
dependenta fata de normele culturale si sociale (ex.:atitudinea de bun subiect),
aceleasi asteptari, aceleasi credinte fata de metodele de evaluare psihologica (ex.:
caracteristic demands ). Cum lucrurile nu stau nici pe departe astfel,
profesionalismul evaluatorului consta, printre altele, tocmai in minimizarea acestor
influente asupra reliabilitatii, adecvarii si relevantei datelor colectate in vederea
evaluarii. In sfarsit, nu este de mirare ca depersoana evaluata este sursa celor mai
multe deformari ale datelor colectate, deoarece, comparativ cu evaluatorul ea nu
are nici stiinta consecintelor acestor influente asupra validitatii si relevantei
masuratorilor nici antrenamentul de ale mentine sub control, asa cum stie si este
constient angajat evaluatorul. Chiar daca in consemn sunt solicitate, conduita
sincera, acuratetea si onestitatea in furnizarea raspunsurilor, este mai rezonabil sa
consideram ca interiorizarea acestor cerinte bu se va produce automat si ca pe
durata evaluarii acestea raman optiuni mai degraba heteronome decat asumari
autonome.***
Pentru a discuta variabilitatea comportamentului persoanelor evaluate functie de
domeniile diferite ale acesteia, asa cum sunt cel clinic, educational, juridic,
ocupational etc, Graham, Naglieri si Mason (2003) le grupeaza pe acestea in doua
categorii si anume, evaluari in scop clinic si evaluari in scopul administrative.
Persoanele care sunt evaluate clinic, deoarece se afla acolo in dorinta de a prrimi
sprijin in rezolvarea unei probleme personale, foarte probabil vor adopta o
atitudine sincera, cooperanta si deschisa, spre deosebire de cele aflate in situatia de
a fi evaluate in scopuri administrative, ca urmare a solicitarii unor altor persoane
sau institutii judiciare, scolare sau organizationale. In evaluarile clinice evaluatorii
sunt responsabili nu doar etic dar si juridic fata de clientii lor, pe cand . In cazul
evluarilor administrative, persoanele evaluate se comporta astfel incat sa furnizeze
cea mai pozitiva imagine pe care ei cred ca evaluatorul spera sa o intalneasca
printre cei evaluati. Ca urmare atitudinea lor va fi orientata sppre estomprea cat
mai mult posibil a punctelor slabe si scoaterea in evidenta a aspectelor pozitive.
Exista totusi situatii cand nefiind interesati de reusita, persoanele evaluate sa dea
raspunsuri la intamplare, sau sa completeze neglijent formularele care insotesc
diferitele proceduri de evaluare. Pentru a contracara efectele negative ale acestor
atitudini, constructorii de instrumente de testare au dezvoltat un intreg cortegiu de
netode pe care le gasim concretizate in diferite scale de control din structura
inventarelor de personalitate. Nu trebuie omise, in cazul evaluarilor clinice
atitudinile orientate spre exagerarea propriilor dificultati, alimentate de diferite

motive. Controlul efectelor aestor atiudini asupra procesului de colectare a datelor


pentru evaluare se realizeaza, in cazul procedurilor standardizate, cum este cazul
inventarelor de personalitate, pin intermediul unor scale specializate, cum sunt cele
din structura MMPi sal CPI.
Colectarea computerizata a datelor
De cateva decenii cmputerul este omniprezent in evaluarea psihologica, respectiv
atat in colectarea datelor cat si in interpretarea lor. Majoritatea instrumentelor de
masurare psihologica sunt comercializate atat in forma clasica a probelor creionhartie cat si sub forma unor programe soft- warwe care sunt destinate administrarii
interactive a acestora. In cazul unor tehnici mai putin structurate, cum este cazul
tehnicii Rorscach in sarcina computerului a fost trecuta scorarea si interpretarea
datelor colectate in forma clasica prin interactiunea specialistului cu persoana
evaluata. Colectarea raspunsurilor subiectului nu se preteaza implementarii pe
computer datoritafaptului ca pe de o parteeste necesar sa fie inregistrate
toatereactiile, inclusiv cele neverbale care au relevanta in nterpretarea
raspunsurilor, iar pe de alta parte deoareceprotocolarea se inheie cu ancheta finala
in care i se solicita subiectului lamuriri privind mai ales portiunea din pata de
cerneala avuta in vedere la elaborarea raspunsului si care aspecte ale plamsei sal
ale procesului asociativ au determinat raspunsurile. (*** citeaza Exner si Weiner.
De asemenea, aici valorifica informatia din Paul KLINE). Prin urmare referirea la
utilizarea computerului in colectarea datelor necesare evaluarii psihologice,
ramane valabila, in mod special pentru testele de aptitudini, inventarele de
personalitate, testele situationale etc., deci pentru care exisra un grad insemnat de
structurare a sarcinii test, precum si a raspunsurilor date de subiect. O categorie
aparte o formeaza unele teste care de altfel nupot fi administrate decat pe computer
deoarece sarcina test se modifica pe durata desfasurarii ei. Este vorba in special de
teste de aptirudini utilizate in evaluarile din domeniul transporturilor rutierem
navale si aeronautice, precum si in domeniul militar. Aceste metode de evaluare
psihologica prezinta avantaje de netagaduit. Un astfel de avantaj care se adauga
celor care tin de administrarea interactiva a itemilor, de scorare automata a
raspunsurilor sau de prelucrare a scorururilor la test prin diverse statistici, il
constituie inaltul nvel de standardizare a sarcinilor continute de metoda de
evaluare informatizata. Standardizarea stimulilor este o conditie esentiala a
obiectivitatii datelor colecate, intrucat acestea devin independente, de exemplu, in
raport cu aspecte ale stimulilor care nu sunt relevane pentru masuratoarea
respectiva. In aceasta privinta, comparativ cu testele creion-hartie, testele
computerizate prs=zina o mai mar standardizare. De exemplu, administrarea
MAtricilor Progresive RAven in forma standardizata, asigura acelasi grad de
luminozitate a matricilor, imposibilitatea de a reveni la paginile si solutiile

anterioare (daca acest aspect este important pentru evaluare), aceeasi tonalitate a
vocii care prezinta consemnul testului etc. Unele aspecte care nu tin de natura
sarcinii continuta intr-un test, ca de exemplu, calitatea tipariturii, formatul
paginilor, masura in care consemnul este clar si usor de inteles etc. desi evaluatorii
tind sa nu le acorde prea mar importanta, daca nu sunt intrunite, tind sa afecteze
confortul subiectului in timpul examinarii si odata cu acesta calitatea si cantitatea
informatiilor colectate (Anastasi, 198**, Nunally & Bernstein,***). Un alt avantaj
important al testariicomputerizate este ca subiectii, in general, evita erorile
mecanice care de obicei apar in variantele clasice ale testelor, odata cu completarea
raspunsurilor. In acelsi timp colectarea automata a datelor de evaluare diminueaza
greselile care apar de obicei in scorarea manuala.
Utilizarea computerului in evaluarea psihologica, permite de asemenea, realizarea
unor banci de itemi, din care vor fi generate in viitor alte teste. Aceasta mentiune
este valabila pentru testele de aptitudini dar nu si pentru inventarele de
personalitate din cauza unor dificultati de limbaj si de semntica (Klein, ***)
In sfarsit, un avantaj considerabil al computerizarii metodelordelor de evaluare
psihologica il constituie posibilitatea de a realiza itemi cu desfasurare in dinmica,
la care deja ne-am referit, precum si teste rapide (speeded test) care permit
estimarea scorului fnal cu ajutorul unor scale Guttman ( Vezi Klein, ***).
Trebuie sa subliniem faptul ca informatizarea metodelor de evaluare nu se
limiteaza doar la testele psihologice ci priveste inclusiv metodele mai putin
structurate cum sunt interviul, metoda biogrfica etc.
Computerizarea metodelor de evaluare psihologica, sub aspectul colectarii
informatiilor, nu este lipsita de dificultati, respectiv de dezavantaje.
Un posibil dezavantaj il constituie faptul ca nu toate persoanele sunt in mod egal
familiarizate cu computerul, fapt care se traduce in niveluri diferite de confort,
respectiv de anxietate la examenul psihologic computerizat. Aceasta variabilitate a
raportarii la tehnca informatizata de examinare psihologica poate afecta grav
calitatea si cantitatea informatiilor colectate.
Faptul daca formele clasice si cele computerizate ale unor teste psihologice sunt
echivalente , a suscitat numeroase discutii care nu sunt definitiv transate. Evident
ca pentru a deveni echivalente din punct de vedere psihometric cele doua variante
ale unui test, respectiv forma clasica creion-hartie si versiunea computerizata, ar
trebui ca ultima sa fie trecuta prin intreg esafodajul metotologic care de obicei
confera caliatati psihometrice unui test (ex.: analiza de itemi, studiile de validitate
etc.). Ideea de echivalenta scazuta intre unele forme computerizate si cele
necomputerizate ale unor teste, fapt care afecteaza reliabilitatea datelor colectate,

nupoate fi generalizata, atata vreme cat, de exemplu, un studiu metaanalitic


intreprins de catre Finger si Ones (1999) pe studiile care au comparat MMPI in
forma computerizata cu varianta in format clasic, a aratat ca cele doua forme sunt
echivalente d.p.d.v psihometric. Asa cum remarca insa Graham, Naglieri si Mason
(2003), pentru forma computerizata a unor masuratori clinice sau a masurarii unor
atribute um sunt de exemplu cele vizuo-spatiale, utilizate in evaluarea
neuropsiholgica, inca sunt asteptate studii care sa ateste congruenta lor cu
versiunile clasice. De asemenea, inca mai sunt asteptate studii in care sa fie evaluat
faptul daca informatiile furnizate de programele soft ware sunt aceleasi cu
informatiile care apar prin administrarea standard a instrumenteleor de masurare
psihologica (Graham, Naglieri, Mason, 2003).
Un alt dezavantaj al colectarii computerizate a informatiilor, necesare evaluarii, il
constituie tocmai usurinta cu care programele software pot dobandi o anumita
autonomie in raport cu forma clasica a testelor psihologice, ceea ce face posibila
administrarea lor de catre persoane neautorizate iar acest fapt poate aduce
prejudicii grave nu doar profesiei de psiholog dar si persoanelor evaluate.
Etica colectarii datelor de evaluare
Datele colectate in procesul de evaluare psihologica pot fi grav afectate daca sunt
incalcate unele principii ale codului etic sau reglementarile privind circulatia si
diseminarea metodelor de evaluare psihologica, in special a testelor psihologice.
Aceste reglementari se refera la accesul restrictionat al marelui public la testele
psihologice, precum si la protejarea rezultatelor aplicarii procedurilor de evaluare
fata de imixtiunea unor persoane sau institutii care nu sunt autorizate sa ia
cunostinta de ele. De exemplu, accesul publicului la solutiile corecte ale itemilor
sau la raspunsurile cu valoare psihodiagnostica este restrictionat, asa cum de altfel
este restrictionat accesul persoanelor neautorizate la testele psihologice in
ansamblul lor, pentru ca altfel ar fi afectate raspunsurile care vor fi date de catre
persoanele testate in viitor, iar intr-un plan mai larg ar putea fi afectata validitatea
protocoalelor care vor fi obtinute de catre evaluator. Mai grava este situatia cand
persoanele care urmeaza sa fie testate au fost antrenate sa raspunda intr-un anumit
mod la itemii unor teste sau chestionare, In aceste situatii sansa obtinerii unui
protocol valid in urma evaluarii este redusa. O conditie esentiala a autenticitatii
raspunsurilor furnizate de persoana examinata este ca acestea sa fie intr-adevar
exteriorizarea nemijlocita a unor stari interne ale organismului. Astfel, raspunsul
autentic al unei persoane infometate la intrebarea Ti-e foame acum ? ar trebui sa
fie Da. Daca din varii motive intre starea interna evaluata de instrument si
raspuns se interpun diferiti mediatori, ca de exemplu conventiile sociale (Nu este
frumos sa ceri de mancare cand esti in vizita), alte stari interne (teama de

imbolnavire: nu cunosc provenienta alimentelor care imi sunt oferite) sau


antrenamentul (Cheia raspunsului laaceasta intrebare este Nu), pentru a nu
mentiona decat cateva imprejurari luate la intamplare, atunci raspunsul dat nu va
avea valoare de indiciu al acelui aspect al functionarii psihice care prezinta interes
in evaluare. Din aceasta perspectiva antrenamentul dinainte de evaluarea
psihologica poate altera srios calitatea informatiilor colectate, in trei modalitati:
prima si cea mai putin probabila este situatia cand subiectul invata solutiile corecte
la testele de aptitudini sau raspunsurile care il avantajeaza la inventarele clinice sal
de personalitate; a doua modalitate cuprinde cazurile mai numeroase in care
subiectii, desi nu pot invata toate raspunsurile care i-ar avamtaja, isi formeaza un
montaj care altereaza autenticitatea raspunsurilor iar rezultatul va fi un tablou
foarte deforma tal functionarii sale psihice; in sfarsit a treia modalitate este
reprezentat de situatiile cand, nefiind vorba de invatarii raspunsurilor corecte sau
de montajul deformant, ia nastere un sentiment de familiaritate a subiectului cu
situatia de evaluare, ceea ce il avantajeaza in raport cu alte persoane evaluate, iar
acest fapt reprezinta o alta modalitate de a altera calitatea informatiilor colectte.
Este evident ca antrenarea persoanelor care urmeaza sa fie evaluate psihologic
constituie o grava incalcare a statututului de psiholog. Din pacate spatiul virtual
abunda in informatii, de obicei neavizate, fie despre raspunsurile potrivite la
posibili itemi de interviu. de chestionar de personalitate, ori in solutii corecte la
unii itemi cognitivi. Nu fac exceptie de la aceste incercari de deconspirare a
raspunsurilor corecte nici chiar unele tehnici proiective, despre care publicul larg
are o anumita perceptie privind posibilitatea ca psihologul sa patrunda cu ajutorul
lor in straturile profunde ale vietii lor psihice.
Confidentialitatea datelor
Problema confidentialitatii in evaluarea psihologica cuprinde urmatoarele patru
aspecte: (Graham, naglieri, Mason, 2003) 1.clarificrea cu pacientii si clientii a
limitelor confidentialitatii inainte de inceperea evaluarii, 2.comunicarea
rezultatelor evaluarii doar in scopuri stiintifice sau profesionale si numai in
legatura cu scopurile pentru care evaluarea a avut loc, 3.dezvaluirea informatiilor
doar catre persoane si entitati admise de evaluat cu exceptia situatiilor cand legea
prevede ltfel, 4.stocarea si pastrarea datelor rezultate din evaluare in conditii de
depina securitate.
Interpretarea datelor
Datele colectate in prima etapa a evaluarii psihologice sunt interpretate in cadtul
unui complex proces de gandire, asemanator aceluia implicat in rezolvarea de
probleme. Pe de o parte sunt datele colectate despre subiect, pe de lat parte sunt

intrebarile carora evaluatorul trebuie sa le dea un raspuns. Intre aceste doua


segmente se afla intraga progesualiatte cognitiva care se petrece in mintea
evaluatorului si careia numerosi autori(***citeaza-i) au incercat sa-i evidentieze
articulatiile fundamentale.
Interpretarea este un act de inalta gnozie si de inalta creativitate. Inalta gnozie
pentru ca datele test si nontest, privind subiectul sunt puse sub conul de lumina al
intregii culturi psihologice a evaluatorului, al capacitatii de a selecta informatiile
esentiale si nu in ultimul rand al inteligentei sale antrenate in domeniul evaluarii
psihologice. Datele ajung astfel sa fie semnificate, sa capete inteles, gratie
inteligentei sale, manifestata ca putere de patrundere dincolo de aparente, ca
abilitate de a sesiza conexiuni intre variabile, mai putin evidente etc. Creativa,
pentru ca sunt asumate supozitii deespre persoana evaluata care apoi sunt verificare
ps cu ps, intr-un proces unde informatiile colectate reprezinta, metaforic vorbind,
culorile prn care evaluatorul reconstituie la nvel conceptual portreul subiectului
testat,tablou purtand marca unicitatii si individualitatii. Portretul recreat prin
conceptele masurate in timpul colectarii informatiilor este creatia evaluatorului dar
ramane congruent cu origiginalul pentru ca efortul creativ se conformeaza unor
reguli care tin de stiinta evaluarii psihologice. Aceste reguli, la care ne vom referi
ceva mai departe, fac cai n buna masura portrete asemanatoare realizate de
evaluatori diferiti sa fie asemanatoare cel putin privitor la coordonatele lor
esentiale. Ori de aici incolo metafora nu mai functioneaza pentru ca drumul
evaluatorului se desparte transant de acela al artistului. Arta psihologului evaluator
ramane sa fie arta de a fae stiinta dintr-un caz particular sesizandu-i reperabilitatea,
pe cand stiinta artistului va insemna pe mai departe, arta de a da cazului individual
dimensiunea unicitatii incompatibila cu repetabiitatea. In procesualitatea
interpretativa a datelor colectate se trece de la ceea ce se stie deja despre persoana
evaluata la noi informatii derivate pe baza anumitor legaturi logice intre diferetitele
enunuturi care constituie, de fapt, continutul psihologiei ca stiinta. Sa presupunem
ca persoana evaluata obtine la scala N din NEO Pi r uns cor standard situat cu mult
deasupra mediei teoretice de 50. Nota ridicata este datorata scorurilor ridicate la
fatetele impulsivitate (N5) si vulnerabilitate la stres (N6). Aceastea sunt datele
rezultate in procesul de colectare a informatiilor. Interpretarea lor trebuie sa dea
raspuns unei intrebari referentiale: este aceasta persoana compatibila cu postul de
baby sitter ? Raspunsul la aeasta intrebare va fi derivat de evaluator, pe baza unor
legaturi logice deja existente intre datele colectate si unele enunturi ale manulaului
NRO Pi r ( ex.: Notele ridicate la N semnifica instabilitate emotionala, dificultati
adaptative care sunt datorate autocontrolului deficitar N5 si rezistentei diminuate
la stres N6 etc) , precum si a altor conexiuni existente intre acele enunturi si
altele, de un carcter mai general care apartin psihologiei ca stiinta (ex.:.

Instabilitatea emotionala, impulsivitatea, resursele psihice scazute, oboseala


precoce s-au dovedit a fi trasaturi care nu sunt compatibile cu nevoile de siguranta,
de atasament, de afectiue ale copilului. Persoanele cu aceste trasaturi pot deveni
irascibile agresive cu consecinte nefaste asupra dezvoltarii emotionale a
copilului. ). In foarte multe cazuri evaluatorul psiholog pleaca nu de la fapte
stiintifica, adica, de exemplu, de la rezultatele unor masuratori carora, prin
inferente logice, le ataseaza o idee, o semnificatie, un inteles, ci de la unele stari de
cunoastere difuza si neverificata care iau forma impresiilor. Impresia poate fi
exprimata intr-o asertiune care este susceptibila de multa improbabilitate ( Mi se
pare ca Dupa toate aparentele, aceasta persoana este impulsiva). Aceste impresii
restrang campul problematic si functioneaza ca niste ipoteze provizorii care
directioneaza gandirea evaluatorulu, urmand ca acesta sa le testeze, utilizand datele
colectate, sau mai exact informatiie noi degajate din aceste date. Fara indoiala
exemplul anterior simplifica faorte mult complexitatea proceseor cognitive
angajate in interpretarea datelor de evaluare, singurul sau merit fiind doar acela de
a da un carcter mai intuitiv unor asertiuni care prin natura lor pot fi destul de
aride. Rezulta ca nterpretarea consta in efecturea de inferente si in formarea de
impresii privitoare la ce anume releveaza datele colectate privitor la caractersticile
psihologice ale persoanei evaluate. Ea se finalizeaza cu o descriere rezumativa a
functionarii psihologice care va fi utilizata intr-o faza finala ca un fundament
pentru formularea concluziilor si recomandarilor care ele insele inseamna de fapt
raspunsuri la intrebarile sau ipotezele asumate initial de evaluator. Faza finala
presupune un fel de metademers, o intoarcere la temeiul pe care au fost inferte
concluziile si au fost constituite impresiile. Altfel spus, psihologul se intreaba cate
de indreptatite sunt aceste inferente, luand in considerare calitatea si catitatea
informatiilor cu care a operat in procesul evaluarii psihologice. De aceea trebuie,
de aemenea, luate in considerare posibile efecte ale disimularilor si ale defenselor
persoanei evaluate. Nu in ultimul rand se impune precizarea ca o conditie esentiala
a unei interpretari valide o constituie integrarea informatiilor care profin din
aplicarea metodelor diferite de evaluare psihologica. Din acest punct de vedere este
esential ca evaluatorul sa identifce caile cele mai eficiente de a integra datele
provenind din directii diferite, intrucat, prin ele insele uneori acestea par sa nu se
sustina reciproc. A integra echivaleaza in domeniul evaluarii psihologice cu a
sesiza compatibilitatea, congruenta unor date acolo unde amatorismul vede
contradictii si a sesiza neconcordantele acolo unde exista tentatia de a vedea
congruente.
In nterpretarea datelor, evaluatorii nu raman la suprafata intelesurilor primare care
pot fi asociate acestor date. De exemplu, o nota ridicata la scala Ciclotimie
Schizotimie poate fi asociata, potrivit manualului chestionarului 16 Pf cu

adaptabilitte, caldura, prietenie, partial extraversie. Integrarea acestei informatii cu


faptul ca la factorul G aceeasi persoana are o nota standard inferioara notei trei,
ceea ce semnifica un supraeu slab, adica o preocupare scazuta pentru respectarea
normelor si conventiilor sociale, inconstanta, frustrare,fatigabilitate etc, ne permite
sa inferam o anumita incompatibilitate cu muncile de precizie unde este nevoie de
atentie sustinuta, perseverenta, stabilitate emotionala. Aceasta concluzie este cu
atat mai indreptatita cu cat informatiile colectate din unele documente din dosarul
de aplicare pe functie, confirma inferentele deja mentionate. Pornind de la datele
primare evaluatorii antrenati fac astfel de inferente si isi formeaza unele impresii
privitoare la ce anume ar putea semnifica ele, mergand pe una dintre urmatoarele
patru alternative (Graham, Naglieri, Mason, 2003): interpretarile pot fi facute fie
din perspecticva unei abordari empirice fie a unei abordari coceptuale. Ele pot fi
ghidate fie de reguli de decizie fundamentate statistic, fie de judecati clinice.
Evaluatorii pot sublinia fie caracteristici nomotetice fie caracteristici ideografice
ale respondentilor. Ei pot alege sa includa mai multa sau mai putina precizie in
formulare propozitiilor interpretative. O interpretare eficienta a datelor colectate
trebuie sa se bizuie pe o alegere informata dintre aceste alternative precum si pe o
anumita individualizare a accentuarlor, a sublinierilor asrfel incat acestea sa
concorde cu situatia individuala de evaluare a fiecarui evaluat.
Interpretarea intuitiva si conceptuala
Interpretarea informatiilor colectate in prima faza a evaluarii poate fi realizata din
mai multe perspective si anume abordarea intuitiva, bazata pe autoritate, emprica
si conceptuala. Evaluare psihologica inuitiva se cracterizeaza pin faptul ca deciziile
de evaluare (ex.: persoana este/nu este fobica; are/nu are un control eficace al
impulsiilor; este/nu este potrivita pentru postul vacant; etc) se sprijina pe impresii
care, asa cum am vazut sunt vagi si impregnate de subiectivitate, comparativ cu
inferentele efectuate pe seama datelor colectate, deductii obiective si reliabile
deoarece sunt derivate pe baza unor reguli si principii aspra carora vom reveni intrun alt context. Impresiile sau parerile sunt cognitii imprecise, subiective care apar
odata cu patrunderea in constiinta a unor informatii. Iata un exemplu care ne va
ajuta sa intelegem mai bine cum functioneaza interpretarea abordata in maniera
intuitiva. O privire de anasamblu asupra protocolului Roeschach, luat unei
persoane de catre altcineva decat dumneavostra, v-ar putea face sa credeti, far un
temei anume, deci far sa analizati in profunzime indicii ale probei si cu atat mai
putin conexiunile dintre aceste date, ca subiectul testat are o serioasa tulburare de
personalitate, Probabil ca aceasta impresie a fost provocata de numarul mar de
raspunsuri anatmice, iar acestea, in buna parte, erau originale. In realitate
interpretarea clasica a tehnicii Rorschach (Bohm***) porneste, intr-adevar, de la o
impresie generala, care functioneaza ca o ipoteza ce va fi tetata ps cu ps pe toata

durata interoretarii, printr-un asa zis studiu articula tal partilor componente. In
realitate protocolul ar puta sa fi fost dat de un anatomopatolog foarte atasat
specializarii sale, ceea ce constituie o explicatie pentru stereotipia sa anatmica.
Caracterul original al raspunsurilor (original in cuprindere) ar putea fi un indiciu al
ascutimii observatiilor pe care reusea sa le faca in domeniul sau de activitate. Cu
apropae trei decenii in urma, am obtinut un protocol de la un inginer de
aproximativ 50 de ani. Era un om activ, competent, devotat pana la obsesie profeiei
sale, foarte harnic dar cam plictisitor din cauza insistentei sale pe detalii. A furnizat
un protocol de 14 rasounsuri, majoritatea relatand despre un anume agregat
energetic, vazut din diferite pozitii. Probabil ca prima impresie pe care ar fi
procurat-o acest protocol ar fi fost una foarte defavorabila. Persoana a iesit la
pensie la limita de varsta. Imi trezeste si acum o reala simpatie nai ales prin
stangaciile sale in planul relatiilor sociale. Dar evaluarea psihologica efectuata
intuitiv este mai mult decat functionarea pe baza de impresii. Intuitia psihologului
este o forma de cunoastere nemijlocita in care constiinta ia act in mod spontan doar
de un anume fapt, nu si de procesualitatea lgica ce a condus la el. Este un fel de
iluminare care, produsa in afara discursivitatii logice, se bizuie, fireste pe un
element dat in care inteligenta ocupa un loc important dar si pe experienta. In
acazul evaluarii psihologice, probabil ca este vorba de o inteligenta de tip
emotional, pentru ca sunt intuite stari sufletesti, trasaturi aspecte ale functionarii
psihice etc. Intuirea celuilalt, citirea lui cum este denumita ea in limbajul
comum, este insotita de o stare subiectia de certitudine sau de validitate subiectiva
si acesta este una dintre caracteristicile intuitiei, care o diferentiaza de parere sau
de impresie. Intuitia evaluatorului psiholog este o intuitie impregnata de cultura
psihologica si antrenata de de o cazuistica bogata si variata. Evident ca in conditii
de influente externe egale, elementul dat, joaca rolul diferentiator dominanr.
Abordarea bazata pe autoritate se fundamenteaza pe idei sustinute de psihologi cu
mare autoritate in domeniul evaluarii psihologice. Astfel, a invoca drept argumente
cercetarile de laborator intreprinse de Eysenck (***Bilogical Bases of Pers) in
sprijinul concluziei ca nota foarte mare la scala de extraversie poate fi un eement
de prognoza profesionala defavorabila, de vreme ce insusi Eysenk descrie
personalitatea extroverita are un prost trecut profesional, echivaleaza cu a-i conferi
un temei aproape irefutabil. Este neindoilnic faptul ca in ciuda unor inconsistente,
cele doua abordari interpretative pot genera impresii utile si uneori destul de
precise in anumite situatii, asa cum a fost cazul in doua dintre cele trei exemple
anterioare. Ele prezinta totodata serioase dezavantaje. Astfel, este dificil de
decantat intr-o procedura stiintifica senzitivitatea intuitiva a evaluatorilor, acea
senzitivitate care ai ajuta sa identifice acele date care sustin decziile acestora.
Interpretarea bazata pe apelul la autoritate, in caz de exces, poate deveni un

exercitiu speculativ si steril. Trebuie precizat ca nici una dintre cele doua abordari,
nici abordarea intuitiva si nici cea bazata pe autoritate nu ating nivelul reliabilitatii
stiintifice prezent la abordarile empirica si conceptuala. Elaborarea si luarea
deciziilor pe baza abordarii empirice se bizuie pe rezultate replicate provenite din
cercetari avand o puternica baza metodologica. Astfel, ori de cate ori se constata in
mod repetata o corelatie ridicata intre un fapt stiitific rezultat din evaluarea
psihologica ( de exemplu un scor ridicat la o anumita scala a CPI n.n) si o anumita
caracteristica ( de exemplu orientarea antisociala) ne putem considea indreptatiti sa
inferam prezenta acelei aracteristici, la persoana la care a fost identificat acel
rezultat al evaluarii lpsihologice.
Interpretarea fondata conceptual consta in a stabili o punte logica prin intermediul
conceptelor, intre rezultatele evaluarii psihologice si inferentele efectuate pe seama
lor. Metaforic vorbind conceptele psihologice reprezinta grila prin care evaluatorul
citeste datele colectate despre persoana aflata in situatia de evaluare. Pentru o
persoana neavizata, faptul ca un prescolar se contrazice atunci cand argumenteaza
in favoarea a doua siruri de obiecte, dupa ce unul a fost deformat spatial (alungit)
nu are o semnificatie deosebita. Pentru specialistul familiarizat cu conceptele
psihologiei genetice, aceasta observatie este un fapt stiintific pentru ca este lecturat
prin conceptele acestei teorii. Poate fi vorba deci de faptul ca inteligenta copilului
se afla intr-un stadiu de tranzitie, de la stadiul preoperator la cel operator. El se
contrazice pentru ca gandirea sa este nca partial prizoniera daelor pereptive si nu se
ridica inca prin reversibilitatea operatiilor ei deasupra aparentelor. In interpretarea
datelor de evaluare pe cale conceptuala evaluatorul pune in relatie aceste date cu
modelul teoretic, cu teoria psihologica a carei functie este tocmai aceea de a
explica unitar date, fapte, informatii ca cele colectate pentru evaluarea psihologica.
Prin acest demers psihologul evaluator nu se indeparteaza de faptele concrete de la
care pleaca intr-un demers speculativ. Dimpotriva deductiile sale reconstruiesc prin
interpretare realitatea psihica sub forma unui concret logic, a unui fapt stiintific.
Asa bunaoara, faptul ca prescolarul din exemplul anterior se contrazice, spunand
ba ca cele doua siruri de obiecte sunt egale, ba ca sunt de fapt ineegale, atat vreme
cat nu s-a adaugat sau nu s-a luat nimic, ramane tot un fapt concret dar de o
concretete logica pentru ca este luminat de conceptele piagetiene de stadiu pre si
operational al gandirii, structura si functie logica, reversibilitate, intuitie articulata
etc.
Interpretarea empirica pleaca intotdeauna de la datele colectate prin intermediul
metodeleor consacrate de evaluare psihologica, unde locul central il ocupa testele
psihologice. Acste date sunt prelucate si interpreate prin intermediul unei largi
game de formule si algoritmi, in marea lor parte de natura statistica (DeBruin
1992) . Aceste interpretari se preteaza cel mai bine sa fie evaluate prin conceptele

psihometrice de validitate, fidelitate si sensibilitate. Probabil ca cea mai importanta


insusire a a acestor interpretari este posibilitatea de a le determina limitele lorde
incredere. Ambele abordari, atat cea empirica dar si cea conceptuala aduc o serie
de avamtaje in evaluarea psihologica, comparativ cu abordarile intuitiva si fondate
pe autoritate. Abordarea empirica ofera psihologului un grad ridicat de siguranta in
luarea deciziilor de evaluare. Asa cum am mai mentionat, pentru o anumita
masuratoare se poate determina in mod riguros limitele in care aceasta este
reprezentativa pentru nivelul real de dezvoltare sau de manifestare in
comportament a unei anumite carateristici personale iar acest avantaj priveste
inclusiv interpretarile pe carele suscita aceste masuratori. In interpretarea empirica
adecvarea evaluarii la cazul abordat este asadar dobandita pe seama datelor
cantitative. Acestea nu sunt doar rezultatul unor masuratori ci si informatii de un
grad de generalitate care transcede cazul individual, asa cum sunt de pilda cele
pivind distributia normataiva precum si unele proprietati psihometrice ale
masuratorii care reflecta propietatile functionarii psihologice (Graham, Naglieri,
Mason, 2003). Daca in evaluarea psihologica nu sunt utilizate astfel de date, asa
cum se intampla in cazul interpretarii intuitive sau al interpretarii bazata pe
autoritate, incredeerea evaluatorului diminueaza dramatic, privitor la concluziile pe
care le deriva despre implicatiile rezultatelor evaluarii. In lipsa posibilitatii de a
compara raspunsurile unui individ cu expectatiile normative, sau fara o baza pentru
a decela falsii pozitivi si falsii negativi, in masuratorile pe care le-au efectuat ,
evaluatorii nu pot fi decat speculativi privitor la rezultatele pe care le-au obtinut in
procesul evaluarii. In mod similar, in absenta unor scoruri prag validate,
evaluatorul intampina dificultati cand trebuie sa traduca in termeni calitativi scorul
individual ca fiind f, slab, slab, mediu, bun sau f.bun.
Abordarea conceptuala a interpretarii prezinta avantajul ca poate sa explice
interelatiile dintre variabile, in virtutea carora, de exemplu, pe seama anumitor
rezultate pot fi inferate sau prognozate anumite caractersitici sau anumite
comportamente. Aceste explicatii il ajuta pe evaluator sa aleaga din datele obtinute
pe acelea care furnizeaza raspunsuri la intrebarile importante pe care le suscita
cazul abordat. Un alt avantaj al interpretarii conceptuale este ca aceasta faciliteaza
emiterea de noi ipoteze privind legaturile necunoscute sau neexplorate inca, dintre
rezultatele evaluarii pe de o parte si dimensiunile functionarii psihologice la
persooana evaluata, pe de alta parte. In concluzie, asemantor unei teorii stiintifice,
interpretarea conceptuala indeplineste asa cum am vazut functii escriptive,
explicative si predictive. Este momentul sa subliniem faptul ca, cel mai adesea in
interpretarea datelor de evaluare ale unui caz, evaluatorul combina mai multe tipuri
de abordari iar masura profesionalismului sau poate da tocmai supletea cu care
combina, intr-o evaluare psihologica, functie de necesitati intuitia cu apelul la

autoritate, abordarea empirica cu abordarea conceptuala sau pe toate deodata. La


fel de valabila este insa asertiuna ca fiind vorba de stiluri interpretative care variaza
odata cu evaluatorul, in fiecare combinatie una dintre abordari poate fi
dominanta.Valorificarea unor demersuri interpretative, de exemplu prin studii
metanalitice poate contribui, pe de o parte la largirea orizontului cunoasterii
stiintifice, iar pe de alta parte la acumularea unui set de reguli si principii care sa
ghideze activitatea de evaluare psihologica.
Principii ale interpretarii
Degajarea unor principii care sa ghideze interpretarea empirica sunt de natura sa
asigure evaluarii psihologice o baza stiintifica mai ales cu privire la procesul de
luare a deciziilor evaluative. Cu toate acestea, orizontul obiectivelor evaluarii
psihologice excede oferta acestor principii, atata vreme cat personalitatea ca obiect
al ei nu este , asa cum ne atentioneaza Allport (***) doar un punct de intersectie a
unor serii cantitative. Evaluatorul psiholog nu trebuie doar sa descrie, sa
consemneze anumite aspecte ale functionarii psihice, ci dimpotriva el trebuie sa
explice de ce persoana evaluata se manifesta intr-un anume mod si sa prevada ce
consecinte poate avea un atare mod de functionare. De aceea principiile
interpretarii conceptuale, in masura in care faciliteaza emiterea de ipoteze cu
functie explicativa avant la lettre, imping inainte teoria evaluarii psihologice si
largesc perspectiva de abordare evaluativa a fiecarui caz in parte. Exista la unii
autori tentati de a da mai mult credit principiilor de interpretare emirica, in virtutea
faptului ca rezultatele unui astfe de demers au un caracter repetabil si deci
verificabil, fapt care ai confera o anumita respectabilitate stiintifica. Este de altfel
un fapt curent, marea afluenta de asazise cercetari emprice, a caror complexitate nu
nivelul unor foarte cuminti lucarari de licenta in psihologie, care umplu volumele
unor congrese internationale. Principiilor interpretarii conceptuale li se refuza
dreptul de cetate in fundamentarea stiintifica a procesului de luare a deciziilor in
evaluare, pentru ca nu sunt validate empric. Or telul evaluarii psihologice, sustin
adeptii acestei pozitii, este tocmai acela de a inlatura incertitudinea prin colectarea
de date despre persoana evaluata, deci printr-un demers empiric. (Mc Fall si Treat,
1999. Tot atat de adevarat este argumentul ca asemanator cercetarii stiintifice care
prin rationamente inductive si deductive sesizeaza adevaruri, inainte ca acestea sa
fi fost confirmate prin rezultatele replicate ale unor cercetari stiintifice, principiile
interoretariiclinice, sustin importanta gandirii logice in definirea clara a
conceptelor, ceea ce faciliteaza formularea unor concluzii pertinente care vin in
intampinarea scopurilor evaluarii psihologice.
Este evident ca opunerea principiilor si orientarilor interpretarii conceptuale
acelora care sustin abordarea empirica este artificila pentru ca cel mai adesea, in

practica evaluarii psihologice, ambele orientari se intreoatrund, tot asa cum in


gandirea stiintifica implicata in formularea de concluzii privind evaluarea
psihologica a unei persoane, este prezenta atat latura cantitativa, empirica,
repetitiva cat si orientarea creativa carei i se datoreaza avansarea unor explicatii
ipotetice privind datele colectate in vederea evaluarii. Asemanator procesului
stiintific de luare a deciziilor, in procesul interpretativ al evaluarii psihologice este
prezenta atat o latura repetitiva constand in formule si algoritmi cat si o latura
constructiva, creativa care rezida in generarea de ipoteze si teorii pentru a explica
rezultate neasteptate (DeBruin,1992).
Reguli statistice si judecata clinica
In interpretarea datelor rezultate din aplicarea metodelorde evaluare psihologica,
accesul la semnificatia acestor date esate posibil gratie unor reguli statistice. De
exemplu, una dintre reguli este aceea ca
scorul brut obtinut la un test
capata semnificatie daca il raportam la norma. Daca ea este exprimata in decile, si
daca echivalentul scorului brut este decila trei, atunci semnificatia acestei note este
ca subiectul evaluat este mai bun decat 30 de indivizi luati la intamplare din
populatia de apartenenta si mai slab decat fiecare 70 dintre ei. O alta regula
statistica este aceea ca scorul unei persoane la un test Y, indisponibil in acel
moment, poate fi estimat prin intermediul altei note X, daca anterior, pe un
esantion reprezentativ a fost demonstrata existenta unei relattii matematice intre
scorurile la testul Y si performantele la testul X, disponibil sa fie apicat acelei
persoane. Aceste reguli statistice reprezinta operationalizari ale principiilor
empirice de luare a deciziilor de evaluare, la care ne-am referit intr-un paragraf
anterior. Ele controleaza probabilitatea ca inferentele privind semnificatia
psihologica a datelo de evaluare sa fie valide si imbraca forma unor algoritmi si
formule care au fost derivate empiric. Intrucat conduita decizionala a evaluatorului
este ghidata de aceste reguli, fortand logica am putea spune ca nu el ci formula
statistica, aplicata datelor colectate, hotarastae daca o anumita trasatura este
prezenta la persoana testata, ca in exemplul anterior privind semnificatia situarii
unei persoane in decila trei. Avantajul principal al regulilor statistice este acela ca
rezultatele lor sunt repetabile si deci obiective, adica independente de variatia
evaluatorului. Asa de pilda, daca o frmula statistica este aplicata in mod repetat
aceluiasi set de date, de fiecare data concluzia ca aceste date semnifica un anumit
lucru va fi aceeasi.Un alt avantaj alaturi e verificabilitatea concluziilor care se
intemeiaza pe reguli statistice il reprezinta posibilitatea de a estima gradul de
icredere cu care pot fi investite concluziile derivate din interpretarea datelor de
evaluare. Sa presupunem ca o persoana are un IQ de 99 estimat cu Scala de
Inteligenta pentru Adulti Wechsler (WAIS). Intr-un esantion reprezentativ pentru
populatia de apartenenta a acestei persoane, a fost determinata media (egala cu

101) si eroarea standard a masuratorii (egala cu5). In virtutea regulii statistice a


normarii pe curba de distributie gaussiana, estimam ca exista 68% sanse ca IQ
adevarat sa se situese intre 96 si 106. Prin contrast, inferentele efectuate din
perspectiva conceptuala nu dispun din pacate de un atat de riguros control care sa
le determine probabilitatea de a fi corect efectuate. Cu toate acestea regulile
statististice prezinta si unele dezavantaje dar doua dintre ele sunt destul de serioase
si de aceea este necesar sa le examinam mai indeaproape. Primul dintre ele consta
in faptul ca valabilitatea acestor reguli este limitata la anumite tipuri de oameni si
de coditii in care au fost obtinute detele be baza carora au fost derivate aceste
reguli. Indivizii umani ai unei populatii pot sa difere fata de alta populatie printr-o
multime de caracteristici personale sau demografice. In mod asemanator situatiile
de evaluare sunt diferite in selectia profesionala fata de mediul clinic sau
educational ori juridic. Cel mai la indemana exemplu il constituie normele prin
care sunt atastae semnificatii calitative scorurilor brute obtinute la testele
psihologice. Aceste norme pot diferi, de la un esantion la altul, atat in ce prveste
structura (decile, stanine, variabile notmate etc) dar si privitor la limitele care
individualizeaza o categoria calitativa ( de ex. cei foarte buni) de alta categorie
calitativa (de ex. cei buni) si aceasta din cauza indicilor de start diferiti de la o
pupulatie la alta. Din dependenta regulilor statistice de colectia de date din care
aceatea au fost derivate, rezulta caracterul improbabil al generalizarii validitatii
concluziilor pentru alte persoane si contexte evaluative decat cele care au furnizat
datele initiale. Al doilea dezavantaj rezida in faptul ca un caz individual nu este atat
de asemanator cu populatia de date din care au fost derivate regulile statistice, incat
sa justifice onferentele dinspre populatie spre individ. (Geisinger si Carlson, 2002).
Un al treilea dezavantaj al utilizarii statisticii in interpretarea datelor de evaluare il
constituie caracterul artificial al unora dintre ele, fapt care poate afecta valabilitatea
interpretarilor. Si in acest caz , unele tabele de norme constituie cel mai facil
exemplu. Dupa cum se stie, fiecare interval de scoruri brute difera de urmatorul sau
precedentul printr-o singura unitate, in situatiile in care notele brute sunt numere
intregi. Situatia nu este diferita nici in cazul cand scorurile brute sunt exprimate
prin numere zecimale. Desi difera doar cu o unitate, intervalelr de note brute care
merg de scorul cel mai mare la cel nai nic scor posibil, le sunt asociate categorii
distincte, iar acestora din urma le sunt asignate interpretari calitative diferite. Daca
doua persoane obtin la un test, deexemplu la o scala de anxietate, scoruri care
difera doar printr-o unitate, mentinandu-ne in logica acestei statistici, ar trebui sa
fie incadrate in categorii diferite, carora manualul testului le confera interpretari
diferite (de exemplu o pesoana poate fi considerata normala pe cand cealalta ca
avnd dificultati adaptative). In sfarsit un alt exemplu care a devenit clasic il
constituie regula, devenita desueta, odata cu scalele Wechsler de adetermina
coeficientul de inteligenta ca un raport intre varsta mentala si varsta cronologica,

iar rezultatul sa fie inmultit cu 100. Un adolescent de 18 ani sa presupunem ca are


o varsta mentala egala cu 18, adica, la un test de inteligenta a egalat performanta
lotului cu varsta de 18 ani. Atunci QI= 18/18 x 100=100. Daca, asa cum de altfel
este firesc, dupa 22 de ani, retestat cu aceelasi instrument, varsta mentala va fi
egala cu 18, atunci IQ=18/40x100=45 ceea ce este o aberatie. Psihometria a
dezvoltat intre timp numeroase proceduri de limitare a efectelor acestor artifici, ca
de exempu, Teoria Raspnsului la Itemi care elimina dependenta inferentelor
efecuate pe baze statistice de caracteristiciele esantionului de calibrare, etalonarea
intr-un numar mare de clase normalizate etc, fara insa sa le poata elimina complet (
Pentru informatii detaliate, vezi Sintion, ***, Martin, 2007PAI). Enumerarea
acestor cateva deficienteale unei interpretari ghidata de reguli statistice, conduce la
concluzia ca o interpretare valida si reliabila trebuie realizata la confluenta regullor
statistice cu principiile conceptuale. O interpretare realizata urmand doar regulile
statistice, va conduce la concluzii caracterizate prin rigoare, obiectivitate si inal
grad de adecare, dar cu o valabilitate limitata la cazul in speta. Chiar regulile
statistice insele, asa cum deja am vazut, sunt valabile doar cu privire la colectia de
date din care acestea au fost derivate. Cum insa numarul persoanelor si al situatiior
de eevaluare il exded pe acela al regulilor statistice, este clar ca multe din
intrebarile cu care se confrunta evaluatorul nu vor putea primi o solutie statistica.
O extindere a validitatii nu este posibila decat depasind cadrele oarecum inguste
ale principiilor statistice prin libertatea judecatii evaluatorului. Este vorba de
libertatea de a formula concluzii cu o valailitate aproape nelimitata, pentru ca ea nu
are decat o singura constrangere:capacitate psihologului de a rationa logic, privitor
la relatiile posibile dintre atributele psihie inferate pe baza datelor de evaluare si
caracteristicile psihologice expectate, care ar putea fi relevante pentru intrebarile
suscitate de cazul aflat in proces de evaluare(ex.: datele conduc la caracteristica
sugestibilitate redusa, iar caracteristica asteptata poate fi receptivitate la o
psihoterapie bazata pe sugestie).
Despre asa-zisul simt clinic
Capacitatea evaluatorului de a lua decizii de evaluare corecte, in conditii de
inceritudine datorata fie incompletitudinii informatiilor fie neconcordantelor dintre
acestea, printr-o detasre relativa de acestea, prin sesizarea spontana a datelor care
au relevanta pentru intrebarile asumate, prin identificarea solutiilor corete, fara o
analiza detaliata si indelungata a alternatvelor a fost teoretizata de unii autori ca
simt clinic (clinical judgement) (citeaza-i***Meehl 1954, Meehl, 1986). Potrivit
lui Meehl (1986) este vorba de o judecata clinica impresiva (impresionistic clinical
judgement) pe care creeierul uman o realizeaza imediat si nemijlocit la fel cum
automat raspunde la gestalt-uri, la conficyratiile perceptive. In sprijunul acestei
idei el invoca faptul ca daca unui barbat i se cere sa descrie fata sotiei sale, se vor

gasi in acea populatie sute de femei care sa corespunda acestei descrieri, dar el va
deosebi fara gres, dintr-o ochire, fata sotiei saleintr-o multime de femei. Ca o astfel
de capacitate este angajata in procesul de interpretare a datelor este un fapt
neindoilenic. Mai problematica este descifrarea structurii acestei abilitati, iar
literatura nu este pra darnica in solutii transate la acesta problema. O prima
componenta a simtului clinic este capacitatea de rationare, de a judeca corect, adica
pastrand mereu contactul cu realitatea, intr-un cuvant gandirea, dar aceasta nu atat
sub aspectul discursivitatii sale cat mai ales sub aspectul sau euristic care o
conduce la solutia corecta, survenind brusc ca o iluminare, prin efectuarea de
adevarate salturi pe linia procesualitatile sale cuprinsa intre input si autput. Aceasta
componenta a fost numita intuitie. O a atreia componenta ar putea fi cultura
psihologica a evaluatorului, sedimentata intr-o serie de concepte fundamentale care
se constituie in grila prin care , ca specialist,intelege si explica modul in care
functioneaza persoana evaluata. Le-am putea numi concepte suliminale, pentru ca
ele au fost atat de adanc interiorizate incat adesea se combina, potrivit unei logici a
constructelor personale, cu credinte, pareri, impresii, unele dintre ele rezultate din
experiente evaluative anterioare, altele pur si simplu imprumutate de la alti
practicieni. Un evaluator, adept al psihologiei abisale, de exemplu, va fi tentat sa
interpreteze datele de evaluare prin prsma ecoului experientelor emotionale
fundamentale ale primei copilarii a persoanei evaluate. Pornind de la datele de
evaluare el va fi tentat sa caute in ele indicii depsre modul in care copilul de ieri a
travesrsat stadiile de dezvoltare a libidoului si sa infereze, ca ecou al acestor
experiente, unele caracteristicile psihologice ale adultului de astazi. Psihologul
evaluator poate sa fie, ba chiar este de dorit, sa fie un om de stiinta, un teoretician,
familiarizat cu principalele modele teoretice care explica functionarea persoanelor
fie in mediul educational, profesional sau clinic, dar in practica toate aceste
cunostinte se decanteaza in ceea ce numim simt clinic, manifestandu-se ca ceea ce
ramane dupa ce a uitat tot ce a citit. De aceea ni se pare cam mult sa sustinem
odata cu Graham et, al (2003) ca simtul clinic ar fi o operationalizare a principiilor
interpretarii clinice, la care deja ne-am referit anterior. Mai degraba, atat,
conceptele psihologice cat si experienta acumulata se decanteaza in componenta
cristalizata a simtului clinic, pentru ca impreuna cu componenta fluida data de
aspectul subliminal al gandirii sa se constituie ca intelepciune.
Spre deosebire de rationamentele cu fundament statistic, care sunt cantitative,
precise si obiective, simtul clinic ajunge la concluzii pe o baza subiectiva, chiar
speculativa (Geisinger si Carlson, 2002) care in acelasi timp este calitativa.
Subiectiva - pentru ca nu se bazeaza atat pe fapte cat pe aprecierea evaluatorului;
calitativa - pentru ca mu cuantifica ci cel mult clasifica. Judecatile clinicianului

sunt impresive, si functioneaza ca un dat imediat al experientei sensibile (Meehl,


1986)
O intreaga literatura Meehl (1954), Grove si Meehl (1996), Grove, Zald, Lebow,
Snitz si Nelson (2000), Holt (1858, 1986), Karon (2000), Meehl (1986) Swets,
Dawes si Monahan (2000), Darb (1998, a incercat sa descifreze natura simtului
clinic dar numai punandu-l intr-un mod cam artificial, in antiteza cu interpretarea
statistica. Clinicienii impartasesc credinta ca nici o formula statistica nu ar putea sa
sa ilocuiasca experienta dobandita in contactul cu subiectii, dar Meehl (1954) crede
ca discutia privind superioritatea abordarii statististice sau linice ar putea fi pusa in
termeni mai dramatici, ca in intrebarea daca un sistem modern de monitorizare a
incendiilor ar trebui sa implementeze simtul clinic sau modele matemeatice.
Potrivit datelor acumulate pana in prezent, concluziile la care conduc interpretarile
fundamentate statsistic sunt mai precise si mai riguroase, comparativ cu cele
clinice si constituie o alegere judicioasa optiunea pentru aceasta abordare ori de
cate ori dispunem de date cantitative care prin natura lor se preteaza acestui tip de
interpretari. In ciuda unor dezavantaje, ca de exemplu dependenta concluziilor de
impresiile si credintele evaluatorului, adica de subiectivitatea lui, in ciuda faptului
ca obiectivitatea concluziilor este una care tine mai mult de adecvarea
rationamentelor la fapte decat de faptele insele, simtul clinic s-a dovedit a fi o
abordare complementara orientarii statistice. De altfel ele nici nu sunt fundamental
atat de opuse, intrucat fiecare interpretare a datelor efectuata prin procede
statististice este precedata de o faza conceptuala in care se definesc si se
operationalizeaza concepte care vor fi apoi masurate, dupa cum orice evaluare
calitativa nu se poate lipsi de clasificari, de categorializari care nu sunt, ele insele,
decat un gen aparte de masuratori ale caror rezultate pot sa fie abordate prin
asazisele statistici neparametrice.
Nomotetic si idiografic
Telul evaluatorului psiholog, asa cum am mai aratat, este acela de a elabora
concluzii si de a face recomandari cat mai individualizate, cat mai adecvate cazului
abordat si aceasta indiferent de domeniu sau de acivitate (clinic, educational,
juridic, ocupational). La probleme individuale solutiile eficiente nu pot avea alt
caracter decat unul individual, sau cum spun Mc Fall si Townsend (1998)
practicienii ar trebui sa furnizeze solutii ideografice la problemele oamenilor . Intradevar, daca luam ca exemplu depresia, aceasta are cateva constante cum
sunt(enumera-le***) dar fiecare individ traieste starea de depresie functie de tipul
sau de personalitate, de varsta, genul, nivelul de instructie, circumstantele sale de
viata etc. Toate aceste variabile fac ca depresia persoanei X sa nu poata fi
confundata cu tabloul simptomatic al nici unui alt caz de depresie. Asa se face ca in

concluziile si in recomandarile cu care se finalizeaza evaluarea psihologica va fi


nevoie de unele accentuari, de unele sublinieri care vor fi receptate de beneficiar
intr-o maniera foarte personala. In mod similar, solutia la o situatie de inadaptare
scolara trebuie sa tina seama de caracteristicele personalitatii elevului (imagine de
sine, respect de sine, increfere in sine, locul controlului, motivatia pentru invatare,
starea de sanatate etc), de climatul familial, de atitudinea parintilor fata de scoala si
in general fata de educatie etc. Acea modalitate unica in care se combina intr-un
mod unic in individ mereu aceleasi caramizi ale naturii umane, in interactiune cu
circumstantele la fel de personale, contin in sine ne asigura iata psihoterapetii,
solutia insasi la problema care il face pe client sa caute ajutorul psihologului. Prin
urmare calea spre identificarea acelei solutii traverseaza intregul demers de a
desfasura evaluarea ca evaluare a persoanei X, deosebita de evaluarea persoanei Y,
deci ca o experienta foarte personalizata, atat in ceea ce priveste interactiunea
evaluator-subiect, cat si privitor la autput-ul acestui proces, Incepand cu Allport
care considera ca esenta personalitatii rezida in unicitatea si individualitatea ei
(1937), acest demers poarta numele de abordare idiografica (Allport, 1946). In
calitate de orientare generala, de paradigma, abordarea idiografica cuprinde atat
principii, adica idei fundamentale,, asa cum sunt principiile interpretarii
conceptuale cat si metode de evaluare si de interpretare, mai mult sau mai putin
specifice, asa cum sunt metodele nepsihometrice (Martin, 2004) si judecatie clinice
sau simtul clinic. In masura in care tinteste trasaturile unice ale personalitatii
persoanei evaluate, abordarea idiografica este focalizata pe ceeace diferentiaza
acea persoana de toate celelate. Interpretarile idiografice, in mod tipic, utilizeaza
propozitii foarte specifice, care atribuie informatiilor despre persoana evaluata un
inteles individual care se aplica doar acelui subiect, ca in exprmarea: Datele de
examen ca si cele de anamneza, confirma ca etiologia logonevrozei prescolarului
esste o snteza a instabilitatii nervoase tipice a copilului si a mediului familial rigid,
opresiv, carentat afectiv, odata cu moartea mamei survenita la varsta de patru ani.
Interpretarile ideografice au un caracter prin excelenta calitativ, nu atat rin faptul ca
nu s-ar sprijini pe datele cantitative care rezulta din examinare, cat mai ales pentru
ca, asa cum observa Meehl (19**) chir un tabel de date nu este interpretat de
clinician potrivit unui algoritm statistic, ci pe baza intuitiei sale care ai spune ce
anume din acel tabel trebuie sa aiba greutate in interpretarea ansamblului de date.
Examinatorul este ghidat mai degraba, asa cum am mai mentionat, de impresiile
deja formate, decat de datele empirice sau de comparatii cantitative.
Nu atat opusa cat mai degraba o optiune complementara, in interpretarea datelor de
evaluare, este orientarea nomotetica. In ea pot fi inglobate pricipiile empirice si
regulile statistice de interpretare a informatiei utilizata in evaluarea psihologica.
Interpretarea nomotetica este interesata de acele caracteristici care ai fac pe

oamenii unor grupuri sa fie asemanatori. In aceasta paradigma functioneaza


studiile de psihologie interesate sa puna in evidenta regularitati, efecte sau chiar
legi dupa care oamenii functioneaza din punct de vedere psihologic. Aceasta
interpretare implica multiple comparatii intre rezultatele examinarii persoanelor
evaluate cu rezultatele administrarii acelor probe alor grupuri de oameni avand
anumite caracteristici (ex.: tendinte depresive, psihastenice, emotive, impulsive
etc) numite grupuri criteriu. Enunturile interpretarilor nomotetice pot avea
urmatoarea forma: Fapptul ca scorurile obtinute la probele psihologice se situeaza
cu nult sub pragul de admisibilitateconduce la previziunea ca persoana va adopta
un comportament aidoma acelora care.... Observam ca interpretarile nomotetice,
spre deosebire de cele ideografice sunt cantitative si prin aceasta mai precise si mai
controlabile intrucat, de exemplu, se poate stabili cu precizie frecventa cu care un
rezultat al evaluarii poate sa apara intr-un anumit grup de oamen. Groth-Marnat
(1997) considera ca im desciptiile nomotetice centrate pe date cantitative, rareori
sunt abordate probleme unice pe care le poate avea o persoana, ori esnta evaluarii
psihologice ar fi tocmai punerea persoanei intr-o situatie problema, astfel incat
informatia derivata sa ajute la solutionarea aceelei probleme. Opunerea orientarii
nomotetice celei ideografice nu reprezinta un este benefica pentru intelegerea
personalitatii umane si nici pentru practicienii din domeniul evaluarii psihologice.
Asa cum Allport mentiona, viitorul in studiul personalitatii apartine echilibrului in
utilizarea acestor tipuri de abordari. DE altfel complementaritatea lor reiese din
faptul ca asa cum observa Townsend (1998) cunosterea nomotetica este o etapa
preliminara a abordarii idiografice. Acesta este de altfel algoritmul cel mai uzitat in
derularea unui examen psihologic: mai inatai probe psihologice cantitative prin
care persoana evaluata este cunoscuta prin raportarea ei la norme, la ceea ce ea are
comun cu semenii sai din aceeasi populatie si numai dupa aceea se administreaza
tehnici cu specific clinic, atat pentru a atinge o perspectiva holista cat si pentru a
surprinde acele caracteristici care confera unicitate tabloului psihologic obtinut.
Specificul, avantajele si dezavantajele interpretarii asistate de computer
Odata cu progresele foarte dinamice in domeniul IT, progrese care au facut posibila
fie implementarea pe computer a unor metode de evaluare clasice, fie dezvoltarea
altora noi, din ce in ce mai complexe, tema rolului computerului in testarea
psihologica si mai ales in interpretarea rezultatelor evaluarii psihologice a suscitat
un interes crescand in comunitatea stiintifica. Dezvoltarea si mai dinamica a
domeniului softwarw a facut ca astazi sa nu existe limite seriose, din punct de
vedere tehnic, in utilizarea computerului in evaluarea psihologica. Mediile de
programare au devenit atat de puternice incat nu exista metode de evaluare cu un

anumit grad de structura care sa nu poata fi implementate pe computer, asa cum nu


poate fi imaginat un algoritm interpretativ care sa nu poata fi formalizat si asfel
programat pe compute. In acelasi timp mediile de ptogramare au facilitati grafice,
de neimaginat acum cateva decenii, pe baza carora poate fi prexentat pe ecranul
computerului orice tip de stimul vizual sau auditiv. De altfel nu este departe ziua
cand din laboratoarele de conceptie vor fi scoase si puse la dispozitia utilizatorilor
facilitati de stimulare adresate si altor modalitati senzoriale. Toate acestea ne pot
ajuta sa ne explicam de ce subiectele care suscita interesul autorilor dedicati
studiului relatiei evaluare-computer, sunt mai degraba probleme care privesc pe de
o parte acomodarea metodologica a evaluarii psihologice la mediul IT(ex.: este
testarea pe comuter relevanta si adecvata, in sensul definit anterior?), iar pe de alta
parte problemele etice noi, aparute in legatura cu acest nou domeniu
(ex.:.implementarea testelor pe computer alimenteaza diletatntismul in practica
evaluarii psihologice?).
Ariile consacrate ale utilizarii computerului in evaluarea psihologica sunt
urmatoarele: administrarea metodelor de evaluare, teste de aptitudini, inventare de
personalitate, scheme de interviu, teste situationale etc., prin instituirea unei relatii
interactive intre computer si persoana evaluata, scorarea si interpretarea datelor
rezultate din aplicarea metodelor de evaluare, realizarea automata a raportului final
al evaluarii, managementul datelor si informatiilor rezultate sau implicate in
evaluarea psihologica (pastrarea itemilor noilor teste in banci, adica baze de date
speciale, stocarea datelor rezultate din evaluarile psihologice, fie in scopul
realizarii unor studii psihometrice (revizia tabelelor de norme, studierea caliatatilor
psihometrice, analize de itemi etc.). Uneele programe soft sunt realizate pentru
administrarea si eventual pentru interpretarea primara a unei singure metode de
evaluare, altele sunt concepute sa sustina intregul proces de aplicare si de
interpretare a unei baterii de probe pshologice (Klein, ***). Cele mai multe
programe software ale unor probe psihologice nu doar asista colectatrea de date
pentru evaluarea ci genereaza un raport de evaluare continand propozitii
interpretative care descriu rezultatele testelor si prezinta inferente derivate din
acestea. Probabil ca unul dintre cele mai sofisticate programe soft este cel dedicat
prelucrarii si interpretarii protocoalelor Rorscach, in cadrul sistemului
comprehensiv Exner (RIAP Rorschach Interpretation Asistant Program) care
acum este la versiunea a cincea. Programul genereaza un raport de interpretare
foarte laborios, continand ropozitii interpretative despre principalele aspecte ale
functionarii psihologice a persoanei evaluate. Interpretarea asistata de computer
(IAC), la fel ca si colectarea de date, prezinta cateva avantaje pentru procesul
evaluarii psihologice. Evaluarea psihologica asistata de computer elimina
posibilitatea erorii prin omisiune. De exemplu daca datele sunt colectate in mod

traditional, ca atunci cand este administrat un test creion-hartie, iar rezultatele


aplicarii sunt introduse in calculator de la consola, programul de prelucrare si de
interpretare a acestor date nu porneste pana nu au fost eliminate omisiunile. Daca
administrarea probei a fost realizata de computer, in acest caz este eliminata din
start posibilitatea ca anumite date sa fie omise. Un alt avantaj il constituie
standardizarea interpretarii datelor evaluarii. Astfel acelasi pattern de date de
examen va primi de ficare data acelasi set de propozitii interpretative, intrucat
algoritmul procesarilor prin care, din date, sunt derivate interpretari, este mereu
acelasi. Tot asa, paternuri de date de examen identice vor conduce la interpretari
identice. Gratie IAC este eliminata variabilitatea evaluatorului care poate fi o
serioasa sursa de eroare si creste validitatea interpretarii.
Un important avamtaj al IAC il constituie, in cazul asa-ziselor programe expert,
posibilitatea de a afacilita invatarea strategiilor interpretarii corecte a datelor de
evaluare psihologica. Confruntand propria interpretare cu textele interpretative ale
computerului eleinsele depzitare ale unei bogate experiente in domeniu,
evaluatorul are posibilitatea de a-si corecta eventualele erori si de a dobandi mai
multa rigoare in formularea concluziilor. Sa luam ca exemplu inventarul CPI
462 ( California Psychological Inventory). Fiecare din cele 18 scale are asociate
enunturi si descrieri adjectivale, atat pentru notele mari cat si pentru notele mici.
Nici dupa sute de administrari si de interpretari, efectuate in mod traditional, un
evaluator, care un este chiar Julien Sorel, personajul principal din romanul lui
Stendal, Rosu si negru, deci daca este vorba de o memorie obisnuita, nu va putea
niciodata sa asocieze atat de exact, cum face computerul, adica fara gres, toate
adjectivele prin care manualul inventarului descrie comportamentele celor care
obtin fie note mari fie note mici, la acest instrument. In treacat fie spus faptul ca
evaluatorul expert nu are nevoie de o memorie atat de prodigioasa, pentru ca
propozitiile sale interpretative sunt formulate intr-un limbaj propriu, mulat pe cazul
abordat si tocmai de aceea ele sunt superioare celei mai compete enumerari de
adjective apartinand computerului. Pentru evaluator este mai importanta
semnificatia particulara, specifica persoanei evaluate, pe care o degaja o astfel de
lista de adjective. Cu toate acestearigoarea computerului este benefica pentru ca
furnizeaza evaluatorului, asa cum vom vefea mai departe,un material primar dar
complecta de la care incolo incepe adevarata munca de interpretare care formeaza
etapa cea mai importanta si mai creativa a evaluarii psihologice.
Dezavantajele interpretarii asistate pe computer sunt de fapt dezavantajele pe
care le impartasesc abordarea empirica versus conceptuala, statisstica versus
clinicaca sau intr-un plan mai general interpretarea nomotetica versus idiografica.
Lucrurile stau astfel pentru ca, la drept vorbind interpretarea efectuata de computer
nu este de fapt o interpretare, intrucat computerul nu stie sa initieze decizii.

Programele soft nu sunt programe inteligente de interpretare care, asemenea mintii


umane sa ia decizii, ca spunem asa, pe cont propriu. Computerul nu iese din
limitele fixate de programator. (Continuam astfel sa utilizam sintagma
interpretare realizata sau asistata de computer din motive de comoditate a
aexprimarii.) Evaluatorul uman, dimpotriva, poate sa rastoarne pur si simplu
rezultatul unui intreg proces interpretativ, in care a fost luata in considerare o
multime considerabila de date si de inferente la care conduc, in mod logic, aceste
date si aceasta, numai pentru ca intuitia, simtul clinic ai spun ca un amanunt are o
pondere covarsitoare care le resemnifica toate elelalte date. O problema serioasa
care va trebui sa suscite crecetari la fel de serioase este aceea daca implementarea
metodelor clasice de evaluatre pe computer conserva valentele diagnostice deja
confirmate ale acestora. Mai precis, se pune problema daca aceste metode
functioneaza similar intr-un spstiu psihologic in care evaluatorul lipsesrte sau este
simulat. In derularea ei clasica, oricat de empirica, adica fundamentata pe date, ar
fi o evaluare, relatia evaluat-evaluator fiind nemijlocita, imbraca vrand nevrand
aspecte clinice, creeaza zone de franjuri ale constientei despre care vorbea W.
James, de a propos care, pe de oparte il fac pe evaluat sa se dechida, iar pe de alta
parte il ajuta pe psiholog sa selecteze informatia dupa strategii ad hoc si sa puna
aceente care se vor dovedi generatoare de noi si neasteptate semnificatii. In
programele soft din generatiile mai noi specialistii incearca sa suplineasca aceasta
lacuna, completand rutinele interpretative cu propozitii derivabile nu doar din
datele de evaluare ci si din unele ceretari legate de instrumentul respectiv sau chiar
din experinta clinica, sub forma unor asertiuni de forma : Daca grupul munca la
Lushher este intact in a doua alegere, avnd structura 234 iar Dbl este
mare( raspunsuri intermaculare la Rorschach) si subiectul a adat mai multe blend
(combinare de determinnti in acelasi raspuns) atunci poate fivorba de o persoana
care..... Practic, nu exista limite, din punct de vedere al tehnologiei Soft in a
atasa la inferentele care rezulta din datele de evaluare, orice regularitate relevata
de cercetari anterioare sau sugerata de experienta. Cu toate acestea, o interpretare
asistata de computer nu va putea fi niciodata ideografica, chiar daca
disponibilitatile de ptogramare, pot crea aparenta unei referiri foarte
individualizate, ca in propozitaia Scorurile intrunite la toate fatele factorului
Maciavelism il situeaza pe Dl. Popescu printre acele persoane care... Mzi mult, in
cazul RIAP, interpretarea protocolului porneste pentru fiecare individ, dintr-un
punct diferit, functie de patternul anumitor variabile cheie, dar nici de aceasta data
raportul RIAP nu ne spune decat ca persoana evaluata cu tehnica Rorschach, va
tinde sa se manifeste intr-un fel care este similar celorlalti indivizi cu paternuri de
date asemanatoare.

In mod concret, iata cum ajunge computerul sa realizeze interpretarea datelor de


examen: Intr-o partitie a memoriei calculatorului se introduc, sub forma de text,
intr-o ordine bine determinata, toate enunturile din manual, referitoare la notele
mari si separat, pentru notele mari. Psihologul soft-ist va avea grija sa introduca in
program conditii de acest tip: daca nota T este mai mare decat 57, ataseaza
propozitia nr.1, si pune inaintea ei expresia exista tendinta de ...; daca nota T
este mai mare de 70 ataseaza propozitia nr.1, dar pune in fata ei expresia Exista
indicii serioase ca.... Propozitia care ocupa locul 1 in lista de enunturi, preluate
din manualul testului sau al chestionarului. Bineinteles ca propozitiile redate intre
ghilimele, trebuie traduse in limbajul pe care il intelege computerul. Cred ca din
aceste exempe putem acum sa degajam cel putin doua idei importante, si anume
prima, ca, asa cum am mai aratat, de fapt nu calculatorul face inferentele
interpretative. Ele exista in manualul instrumentului sau in continutul unor rapoarte
de cercetare. Ele sunt formalizate si introduse in programul soft, care le va gestiona
conform conditiilor introduse de programator. A doua idee, este aceea ca, pentru a
fi implementate pe computer, inferentele si conditiile lor de utilizare necesita
formalizarea acestora, adica transcrierea lor intr-o forma logico-matematica, ori
abordarea idiografica se sustrage unor atari constrangeri. Cu toate perfectionarile
programelor soft de interpretare automata a protocoalelor testelor psihologice,
reziltatul lor, naratiunea despre persoana testata ramane, asa cum am mai aratat, un
material primar de la care de abia incepe munca psihologului evaluator, pentru ca
pana in acest moment computerul nu a reusit decat sa parcurga decat etapa
nomotetica a evaluarii psihologice. Interpretarea furnizata de computer ne spune
despre persoana testata ca impartaseste o anumita caracteristica psiho;ogica pe care
o au si alti indivizi care au performat asemanator la testul in cauza. El nu ne poate
spune ce anume din protococolul persoanei tastate, confera unicitate modului de
functionare psihica a celui examinat. De aici incolo incepe mnca acelui instrument
de mult uitat al psihologiei, cum obisnuia Murray (19**) sa-l numeasca pe
psiholog. Fata de computer el nu scaneaza protocolul unui test item cu item, nu
alcatuieste diade, tetrade...n-ade de indici, adica pattern-uri de date, spre a le atasa
noi sensuri in concordanta cu cele mai recente cercetari in domeniu, pe care insa
pogramatorul are grija sa le introduca in fisierul cu descriptii. De asemenea
psihologul clinician antrenat nu este descumpanit si nu are nevoie de o rutina
suplimentara, daca doi indici din protocol trimit la descriptii opuse, desi ele ar
trebui sa fie concordante, pentru ca, spre deosebire de computer, intelepciunea sa
clinica (clinical wisdom) nu opereaza in limitele principiului tertiului exclus ci in
cadrele unei logici polivalente unde sensurile se construiesc la confluenta
obiectivitatii cu subiectivitatea, a luminii cu umbra, a ceea ce este dezirabil social
cu ceea ce este adaptativ individual, la punctul de jonctiune a datelor confirmate
stiintific cu impresiile, credintele, idiosincaziile evaluatorului. Accesul la

interioritatea persoanei evaluate fiind funciarmente unul mediat, mijlocit de


comportamentul observabil, este clar ca datele obiective ale evaluarii, obiectivitate
la care contribuie foarte mult computerul, nu ne deschid mai larg, asa cum este de
dorit, portile catre resorturile profunde ale personalitatii. Subiectivitatea
evaluatului nu poate fi probabil accesata decat printr-un instrument cu o natura
asemanatoare care este propria subiectivitate a evaluatorului. Paradoxal, ea este
pretul obiectivitatii, pe care demersul evaluativ il plateste cand datele colectate
trebuie trecute prin filtrul subiectivitatii evaluatorului. rAmane sa ne intrebam
odata cu Enachescu (1997), daca nu cumva aici inceteaza stiinta si de aici incolo
incepe arta evaluarii psihologice.
Daca, nu ar avea decat semnificatia unui caz singular intamplarea care imi vine in
minte nu ar merita sa fie relatata. Ea are legatura cu consideratiile anterioare
privind incapacitatea CBTI de a furniza un autput ideografic ci doar rezultatele
unui demers nomotetic, rezultate care urmeaza sa fie valorificate intr-un demers
clinic. Din pacate intamplarea evoca un tip de serviciu evaluativ care nu are nimic
comun cu bunele practici in psihologia aplicata. Nu cu foarte multi ani in urma,
parintii unei eleve din clas a III-a, apelasera la un cabinet de psihologie in legatura
cu o anumita dizabilitate de invatare. Prestatia psihologului s-a concretizat in a le
inmana parintilor autput-ul furnizat de serverul firmei care difuzeaza un cunoscut
test de inteligenta, fara nici un alt comentariu. Aici intervine, pe langa aspectul
profesional unul care tine de deontologie si la care ne vom referi in paragraful
consacrat acestui subiect. Deocamdata sa constatam ca o investigatie reclamata de
o problema serioasa (dizabilitatea in invatare) este rezolvata cu o singura metoda.
Apoi, prelucrarea si interpretarea furnizata de computer sunt considerate punctul
terminus al prestatiei specialistului (in cazul in speta acest termen trebuie pus intre
ghilimele). Parintilor le-a fost furnizat un material nomotetic, care trebuia
individualizat si exprimat in termeni acesibili nespecialistilor. Nu este greu sa
facem urmatorul exercitiu de imaginatie: Doi elevi, in urma testarii lor cuacelasi
instrument de evaluare, obtin patternuri de scoruri asemanatoare,. Serverul care
recepteaza cele doua protocoale, va furniza doua profiluri si doua seturi de
propozitii narative asemanatoare. Cata nedumerire va starni in randul parintilor
formulari care contin termeni nefamiliari si mai ales faptul ca acestea sunt identice.
Solutia la problema care a adus copilul la cabinetul psihologic nu poate fi decat
una foarte specifica situatieicelui examinat....*** in continuare explic in ce consta
aceasta individualizare a protocolului functie de patternul informatiilor integrate de
tip test si non test.

Accesibilitatea propozitiillor interpretative generate pe computer naste probleme in


legatura cu utilizarea corecta in prepararea unui raport de evaluare. In mod ideal
evaluatorii ar trebui sa utilizeze facilitatile IT de interpretare automata, in sensul
pe care l-am mentionat anterior, respeciv ca pe o modalitate de a fi asistati in
procesul interpretativ, pentru a avea, in acest fel, siguranta ca au tinut cont de toate
datele relevante in controlul discrepantelor dintre propriile lor impresii si
interferentele prezentate de computer. Potrivit argumentelor prezentate anterior
privind superioritatea interpretarii efectuata de evaluator, comparativ cu ceea ce
poate furniza programele software, nu este de dorit utilizarea lor ca un substitut al
evaluatorului si nici ca prima resursa in procesul interpretativ (Mc Minn et
al.,1999). Este cu atat mai discutabila din punct de vedere etic tentatia unor
psihologi, iar cazul mentionat, nu este din pacate singular, de reproduce intocmai in
raportul final interpretarile furnizate de compute. Ele nu sunt deloc asa de
impersonale cum s-ar crede, ci sunt rezultatul muncii autorilor testului respectiv
si/sau a cercetatorilor ale caror rezultate au fost introduse printre celelate resurse
ale programului soft. Reproducerea integrala sau partiala a concluziilor si
recomandailor din computer trebuie sa respecte standardele oricarei citari.
Disimulari si aparari.
Disimularile sunt incercari deliberate ale persoanelor examinate de a falsifica
informatiile furnizate, cu scopul de a induce examinatorul in eroare. In general,
disimularii i se atribuie doua forme de manifestare: a) disimularea negativa si b)
disimularea pozitiva. Disimularea negativa este tendinta cuiva de a-si exagera
propriile dificultati, respectiv de a se prezenta d.p.d.v. psihologic intr-un mod mult
mai defavorabil decat este in realitate. In literatura americana, unde exista un larg
si constant interes fata de comportAmentul de disimulare adoptat de unele
persoane in timpul evaluarii psihologice ( McCann, 1998, Gough***, de Baer,
2002 ) ea poarta denumirea de faking bad. Disimularea pzitiva se manifesta
implica intentia persoanei evaluate de a minimaliza dificultatile sale, respectiv de a
se prezenta intr-o lumina favorabila si este desemnata in mod curent cu termenul
faking good. Motivele acestor doua tipuri de disimulari difera de la un domeniu de
evaluare (clinic, educational, juridic, ocupational etc.) la altul, dar indiferent de tip
si de tmotivele care le anima, toate comportamentele disimulative pot varia in
intensitate, de la usoara exagerare pana la denaturarea completa a adevarului
privind dificultatile sau meritele personale. Disimularile nu sunt totusi
insurmontabile. Pentru evaluatorul antrenat, ele sunt detectabile printr-o serie de
patternuri de inconsistenta care apar in datele de evaluare, cu conditia ca subiectul
sa nu fi fost antrenat in mod special ca sa le evite ( Graham, Naglieri, Mason,
2003).

Identificarea motivatiilor de inducere in eroare (misleading)


Oamenii care isi exagereaza propriile dificultati in timpul evaluarii (faking bad)
sunt in mod obisnuit motivati de cateva trebuinte specifice, de a apare mi putin
capabili sau mai perturbati decat sunt in realitate. De exemplu in mediul clinic
pacientii care sunt preocupati de faptul ca nu au primit atat de ,ult ajuor si atentie
cat si-ar fi dorit sa primeasca, pot exagera sau falsifica simptomele in speranta ca
isi vor creste sansele de a beneficia de o ingrijire mai atenta din partea
specialistilor sau, in orice caz, de un regim privilegiat. sa primeasca ajutor de
handicap sau ajutor de somaj. Pe de alta parte, diminuarea importantri dificultatilor
proprii, in timpul evaluarii psihologice, are la baza intentia oamenilor de a parea
mai capabili sau mai bine adaptatu decat sunt in realitate. Manifestarile concrete
ale acestei ntentii imbraca forme diferite, functie de scopul evaluarii psihologice.
Astfel, in domeniul clinic, pacientii pot dori sa estompeze simptomele fie ca doresc
sa paraseasca mai repede mediul spitalicesc, daca internarea a avut loc fara dorinta
lor, fie pentru ca ar dori sa primeasca asigurari ca problemele lor de natura
psihologica nu sunt asa de grave incat sa conduca la un prognostic sever. Probabil
ca domeniul managementului resurselor umane furnizeaza exemplele cele mai
elocvente privind diversitatea motivelor care ai fac pe oameni sa disimuleze
pozitiv in timpul evaluarii psihologice. Astfel oamenii vor sa se prezinte in lumina
cea mai favorabila, fie pentru ca doresc sa ocupe u post vacant, fie pentru a-si spori
sansele sa fie promovati ori pentru a fi pentinuti pe post in ciuda unor
incompatibilitti.
Dat fiind impactul negativ al tendntelor de inducere in eroare a evaluatorului,
impact privind atat datelle colectate cat si interpretarea lor, ambele tipuri de
disimulare au fost atent investigate pentru a fi identificate indicii, semne ale
prezentei lor. Rogers (1997), Mc Cann (2002) si Graham et al,***) au teoretizat
despre disimularile persoanelor evaluate, precum si despre modalitatile prin care
acestea pot fi facute vizibile. Au fost astfel evidentiate asa-zisele patternuri de
inconsistenta (Graham et al., ***) care nu sunt alceva decat inconsecvente in
atitudinea unor persoane evaluate de a disimula pozitiv sau negativ. Aceste
inconsistente se manifesta prin disonante vizibile intre ceea ce vor sa fie vizibil in
comportamentl lor, pe de o parte si ceea ce apare ca fiind obsevabil, fara voia lor,
pe de alta parte. In disimularile negative (facking bad) pot fi identificte ca patternuri de inconsistenta: a) discordanta atipica intre performantele slabe la itemii usori
ai testelor de aptitudini si performanta mai buna la itemii dificili. Aflate in situatia
de examen psihologic, unele persoane isi depreciaza in mod voit performantele, dar
pentru a face protocolul credibil, esueaza solutiile corecte in lipsa unui control

deplin al dificultatii itemilor; b) dezacordul usor observabil intre rezultatele la


probele standardizate care sunt in mod voit defavorabile si comportamentul la
interviu care este tipic pentru o persoana normala, relaxata, adaptata etc; c)
contrastul evident intre rezultatele examinarii care indica o serioasa problema de
sanatate mentala si lipsa de antecedente pe care o releva atat documentele oficiale
cat si relatarile anturajului. In toate aceste cazuri falsificarea datelor de examen
este deconspirata de catre comportamentul in timpul relationarii cu evaluatorul, de
obicei, pe durata interiului, unde data fiind spontaneitatea reactiilor nu mai este
timp pentru elaborarea raspunsurilor. Totusi disimularea rezultatelor la probele
psihologice standardizate cum sunt testele sau inventarele de personalitate, nu este
la indemana oricui, acesata conduita necesitand un anumit nivel, cel putin mediu,
al inteligentei generale. Aceste pattern-uri de inconsidetnta, asa cum este de
asteptat, sunt mai probabile in cazul chestionarelor, care angajeaza referirile la
sine, decat in cazul testelor de aptitudini unde este angajata judecata obiectiva.
Disimularile pozitive (faking good) sunt puse in evidenta de pattern-uri care au la
baza un mecanism simetric acelui intalnit in patern-urile fakig bad. In cazul
ultimelot subiectul denatureaza raspunsurile la examenul psihologic si este
deconspirat de conduita sa la interviu sau de informatiile anamnestice sau de
informatiile furnizate de persoanele apropiate. In cazul disimularilor pozitive,
datele de examen deconspira adevaratele probleme cu care se confrunta subiectul si
pe care el incearca sa le estompeze pe durata cat interactioneaza cu evaluatorul, asa
cum se intampla, de exemplu, in desfasurarea interviului. Flerului antrenat al
evaluatorului nu-i scapa insa stridentele comportamentului persoanei evaluate, in
timpul interviului, in ciuda unor rezultate slabe la examenul psihologic, care pot
sugera, de exemplu in cazul unui examen de selectie, existenta unor
incompatibilitati cu un post de munca vacant. Aceste stridente se manifesta prntr-o
volubilitate si expansivitate excesiva, prin dorinta de a impresiona evaluatorul cu
caliatati si capabilitati situate cu mult peste posibilitatile reale.
Trebuie mentionat ca pattern-urile de inconsistenta evocate anterior pot fi urmarite
ca atare in demersurile evaluatorului de colectare si de interpretare a datelor, adica
intr-o maniera impresiva si calitativa, apropiata clinicianului, fie acestea fac
obiectul unor sistematizari si algoritmizari care conduc la adevarate instrumente de
masurare a efectelor acestei conduite.
Asa se face ca, o relativ de indelungata traditie in controlul acestei variabile
nedorite in functionarea metodelor de evaluare psihologica (disimularea), traditie
care incepe cu prima varianta a MMPI, cuprinde, deja numeroase strategii de a
controla variatele forme ale disimularii, strategii concretizate in diferite scale
specializate. Fie ca este vorba de a controla raspunsurile date la intamplare, fie ca

este vorba de scale de minciuna, sau de scale de validare, prin ale caraor fractiuni
de scoruri sunt corectate scorurile la scalele clinice, toate aeste instrumente sunt
prezente mai frecvent in inventarele de personalitate, deoarece aceste metode de
evaluare sunt, asa cum am mai mentionat, mai vulnerabile la falsificarea datelor
decat testele de aptitudini sal de cunostinte.
Au fost, de asemenea, construite instrumente de sine statatoare, cum este cazul
Testului M pentru controlul disimularii schizofreniei (The M test for detecting
efforts to malinger schizophrenia (Beaber, Marston, Michelli, & Mills, 1985;),
Interviul structurat pentru simptomele relatate (the Structured Interview of
Reported Symptoms -SIRS Rogers, Gillis, Dickens, & Bagby, 1991) si altele.
Coaching
O tema de larg interes in legatura cu tentativele respondentilor de a insela
evaluatorii, o reprezinta faptul daca antrenarea subiectilor sa raspunda la teste intrun anumit mod, poate altera rezultatele masuratorilor si sa reduca astfel validitatea
acestora. Intr-adevar aceste cercetari aduc dovezi consistente ca un minim
antrenament ai poate face capabili pe respondenti sa furnizeze raspunsuri
asemenatoare cu acelea intalnite la un grup tinta, fie el normal (Anastasi,***), fie
patologic (Ben-Porath, 1994; Storm & Graham, 2000), intr-o masura semnificativ
mai mare decatt daca nu li s-ar fi furnizat nici un nstructaj
Integrarea surselor de date
Informatiile necesare evaluarii psihologice provin din variate surse cum sunt
testele psihologice, interviul, observarea comportamnetului, relatarile celor
apropiati sau ale cunoscutilor, datele biografice, realizari personale etc.
Interpretarea informatiilor furnizate de aceste metode nu se reduce la a deriva
semnificatii din fiecare tip de date, luate seprat, desi acest demers analitic are
importanta lui si constituie debutul interpretarii, ci presupune gruparea sau/si
luarea lor deodata impreuna, potrivit functiilor aditivitatii, complementaritatii si
confirmarii, la care ne-am referit intr-o sectiune anterioara. Asa cum, de asemenea,
am sustinut anterior, combinarea informatiilor provenind din mai multe surse
reprezinta o conditie esentiala a realizarii unei interpretari idiografice, calitative si
holiste, aceste atribute fiind nota distinctiva a evaluarii fata de testarea
psihologica.Rezulta ca integrarea informatiilor provenind din surse multiple, este
un principiu crucial al interpretarii datelor colectate despre subiectul examinat. A
integra informatiile in vederea interpretarii lor nu se limiteaza doar la a le pune
laolalta (functia aditiva) ci presupune a le selecta pe cele care au relevanta, odata
cu omiterea celor redundante, a le identifica punctele de acord si de sustinere
reciproca (functia confirmatorie) precum si a le canaliza catre semnificatii comune,

la care ele participa in mod echivalent (functia complementara). Din nefericire


evaluarea psihologica, nu este atat de bine elaborata sub aspectul procedurilor
concrete de integrare a informatiilor si de realizare a interpretarii datelor, asa cum
este cazul medicienei, fapt explicabil printr-o istorie a acumularilor cu mult mai
scurta , comparativ cu aceea a medicinei. Este adevarat ca metodele luate separat,
cum este cazul testelor psihologice, dispun de astfel de proceduri. Sa luam cazul
CPI. In toate variantele sale, acest inventar de personalitate dispune de reguli
precise privind administrarea, scorarea, intocmirea foii de profil si mai ales de
proceduri interpretative, care, odata bine insusite, diminueaza interpretarilor date
de acelasi evaluator si cresc acordul interevaluatori. In continuare, exemplificarea
ar putea continua, in acelasi registru, cu fiecare test cognitiv sau de personalitate,
privitor la procedurile interpretative care de regula pot fi gasite in manualele lor.
Totusi, asa cum am mai aratat, un examen psihologic, care este forma cea mai
uzuala a evaluarii psihologice, presupune utilizarea in baterie a unor multiple
metode, ori lipsa procedurilor interpretative concrete se aplica tocmai acestor
situatii, cand trebuie integrate si apoi interpretate impreuna informatii furnizate de
surse diferite. Principiile de integrare si de interpretare a datelor colectate
functioneaza la un nivel de generalitate care il depaseste cu mult pe acela al
procedurilor si de aceea ele nu trebuie confundate. O procedura, ca o succesiune de
operatii concrete ce conduc la un anumit rezultat, spre exemplu, ar trebui sa
ghideze evaluatorul cand se afla, asa cum am mai mentionat in fata unor informatii,
furnizate de instrumente la fel de credibile, dar informatii discordante in ce priveste
semnificatiile ce pot fi degajate din ele. Un exemplu posibil il reprezinta
neconcordanta dintre situatia reala a persoanei evaluate, de care psihologul poate
lua act in mod nemijlocit si semnificatia degajata din datele colectate cu probe
psihologice standardizate. Evaluatorul se afla in situatia dilematica de a infirma
realitatea pe baza rezultatelor la testare sau de a da prioritate realitatii in fata
rezultatelor testarii psihologice. A nu fasona realitatea functie de datele examenului
psihologic este un principiu de bun simt si el este opusul capcanei de a
supralicitare a metodei, opusul increderii necritide intr-o anuita metoda de evaluare
psihologica. Cu toate acestea evaluatorul avizat nu imbratiseaza fara strangere de
inima nici a doua optiune, aceea de a da prioritate absoluta realitatii psihocomportamentale in raport cu datele examenului psihologic. El stie ca poate fi
vorba de o disimulare aparent perfecta, pentru ca aparenta ei, care poate masca o
predispozitie sau o caracteristica indezirabila, aflata in stare larvata, este posibil sa
nu poata fi penetrata, nu doar de datele furnizate de metodele nepsihometrice, dar
nici macar de flerul, de intuitia sa, de simtul sau clinic antrenat.El stie, de
asemenea, ca pe termen lung, disimularea poate esua in comportamente
dezadaptate sau chiar reprobabile si de aceea, tine de datoria lui rofesionala sa
depisteze la timp astfel de cazuri. In psiholobia muncii astfel de cazuri au fost

teoretizate sub denumirea de falsi corespunzatori / necorespunzatori, iar anatema a


fost aruncata asupra metodelor (teste cu validitate scazuta, criterii imperfect
definite si masurate, strategii de decizie neadecvate etc.). In cursul activitatii mele
ca practician am intalnit cazuri in care persoanele dadeau satisfactie pe postul de
munca, pana la iesirea la pensie, dar erau incompatibile in mod funciar cu
metodologia de evaluare psihologica, validata pe cvasitotalitatea membrilor
organizatiei. Nu dispunem de spatiu suficient pentru a dezvolta aceasta tema, Ne
limitam la a conchide ca elaborarea unei proceduri care sa ghideze interpretarea in
astfel de situatii ar trebui sa ia in seama notiunea de variabila moderatoare si de
compensare psihologica, la care ne-am referit mai pe larg intr-o alta lucrare
(Martin, 2004b). Intr-adevar, un anumit grup de persoane interactioneaza mai bine
cu un anumit predictor (este mai predictibil printr-un test ) decat cu altele, in
virtutea unei caracteristici comune. Iata un exemplu ipotetic: Este posibil ca
persoanele cu varsta mai mare de 50 de ani,, sa fie mai predictibile decat tinerii,
privitor la potentialul de accidentabilitate domestica, printr-un chestionar care
evalueaza atitudinea fata de risc. Variabila moderatoare este in acest caz varsta mai
mare de 50 de ani. Ea indeplineste aici o functie compensatoare, intrucat abilitatile
care pot preveni accidentele, ca de pilda promptitudinea reactiilor, aflate in usor
declin la adulti, sunt suplinite, printre altele, de o prudenta mai mare decat a
tinerilor, in ceea ce priveste asumarea riscului. Evident ca pledoaria in favoarea
procedurilor, care reprezinta modalitati de standardizare, de uniformizare a
conduitei interpretative, nu trebuie sa omita importanta libertatii de actiune a
evaluatorului, intrucat nu pot fi realizate atatea proceduri cate situatii problematice
pot fi intalnite in nterpretarea datelor privind persoanele evaluate psihologic. Intre
principiile interpretative in calitate de idei generale cu functie de directionare a
interoretarii psihologice si procedura, daca ea exista, pentru o situatie de evaluare
anume, exista un spatiu suficient de larg, in care evaluatorii se deosebesc prin
nivelul lor de competenta si de creativitate. Asa incat, este util, ca la principiile
interpretative disutate anterior, sa le mai adaugam pe urmatoarele. Primul dintre ele
este o consecinta a principiului etic al intimitatii. Psihologii evaluatori trebuie sa-si
limiteze investgatiile, dar la ceea ce ei considera ca este util pentru a furniza
raspunsuri perinente la intrebariele esentiale pe care le-a asumat in legatura cu
persoana care este evaluata. Acest principiu furnizeaza, de asemenea, o numita
orientare orivitor la volumul de informatii necesar pentru a realiza o evaluare
psihologica adecvata. Nu exista o alta limita superioara a volumului de informatie
necesar unei evaluari psihologice decat aceea de a nu colecta informatii care nu au
relevanta pentru scopul evaluarii si pentru verificarea ipotezelor asumat initial in
legatura cu functionarea psihologica a subiectului. Urmatorul principiu are in
vedere o orientare relativ recenta a psihologiei aplicate, de a se apleca asupra unor
stari pozitive, cum sunt starea de bine, optimism, fericire pe care oamenii le

incearca in toate domeniile vietii si activitatii lor, fie ca este vorba de calitatea de
pacient, de elev sau de persoana ocupata profesional. In domeniul evaluarii
psihologice, acest principiu imbraca forma indemnului la echilibru intre relevarea
punctelor slabe si evidentiarea punctelor tari legate de modul in care functioneaza
persoana evaluata.
In sfarsit un ultim principiu interpretativ tine cont de faptul ca forta dovezilor
pecare se bizuie inferentele derivate din datele de evaluare este variabila. In
consecinta unele inferente pot fi exprimate in limbajul certitudinii, altele intr-o
maniera mai putin sigura, care lasa loc unei doze de incertitudine. Potrivit acestui
principiu, functie de nota standard T obtinuta de un subiect la fateta C2 a
Inventarului NEO PI r ar putea fi caracterizat astfel: 1) Pentru nota T mai mare
sau egala cu 80, confirmata de interviu Persoana caracterizata printr-o
compulsiva nevoie de ordine, de a-si pastra lucrurile intr-o perfecta randuiala pe
care o realizeaza intr-un adevarat ritual, fara de care nu se simte confortabil; 2)
Pentru nota T situata intre 70 si 79 plus datele interviului Exista numeroase
indicii privind buna organizare, limpezimea si claritatea conduitei, nevoia de
ordine, maniera metodica de a aborda lucrurile etc; 3) Pentru note T cuprinse intre
57 si 69, plus datele de interviu cel mai adesea, poate adopta o conduita
ordonata, metodica clara, in masura in care situatiile nu impun altfel. Trebuie sa
fac precizarea ca atat in acest exemplu cat si in exemplele anterioare, unde au fost
utilizate intervale de note, acestea au fost luate arbitrar, deci doar cu valoare de
exemplu.
Utilizarea informatiei de evaluare
Procesul evaluarii culmineaza cu utlizarea desciptiilor caracteristicilor si
tendintelor comportamentale in formularea concluziilor si a recomandarilor.
Interpretarile sau informatiile de evaluare sunt traduse in implicatiil, pentru variate
decizii iar scopul general si tinta evaluarii pot sa fie concepute ca o cale de luare a
deciziilor privind clasificarea, selectia, repartitia, diagnoza si tratamentul
persoanelor evaluate. Totusi in aceasta faza de autput, trebuie tinut cont de faptul
ca datele de evaluare si descriptiile carora ele le--au dat nastere pot avea diferite
implicatii pentru diferite tipuri de oameni traind in diferite circumstante. Cele mai
importante in aceasta privinta sunt posibilele surse de deformare (bias) rata de baza
aplicabile, judecati de valoare necesitand scoruri prag de adaptare si backgraund-ul
cultural si contextul social al persoanelor care sunt evaluate. Deciziile judicioae in
evaluare depind de recunosterea acestor consideratii si impiedicarea unor influente
nedorite asupra concluziilor si recomandarilor.
Problema deciziei in evaluarea psihologica

Evaluarea psihologica poate si trebuie sa fie tratata ca un proces de luare a


deciziilor, decizii privind care metode de colectare a datelor vor fi utilizate si cum
se raporteaza ele la exigentele adecvarii si la rata de baza, cat de variate vor fi
aceste date, deizii interpretative, ca de pilda care strategii interpretative sau
principii (statistice versus calitateive, empirice versus conceptuale) or proceduri
vor fi utilizate, care perspectiva de abordare a cazului (nomotetica sau ideografica)
este mai potrivita, care si in ce masura dintre atributele evaluate sunt atribuibile
persoanei evaluate, cum coreleaza masuratorile efectuate cu ceea ce acestea
masoara, s.a.m.d. Calitatea deciziilor interpretative depinde de toate celelate decizii
luate de catre evaluator din momentul alegerii si administraii metodelor de
evaluare. In marea lor majoritate aceste decizii, uneori intr-o forma implicita, au
fost trecute in revista in paginile anterioare. Ramane sa discutam in contnuare trei
tipuri de decizie, pe care evaluatorul trebuie sa le asume pentru a putea atinge
scopul si obiectivele evaluarii psihologice. Este vorba de: a) decizia de a controla
propriile surse de deformare a interpretarii datelor si a concluziilor finale; decizia
de alegere a restrangere a validitatii, functie de rata de baza; c) decizia privind
fixarea scorului prag sau altfel spus a pragului de admisibilitate.
Asa cum am mai aratat, surselor de deformare datorate persoanei evaluate li se mai
adauga unele clisee si idiosincrazii ale evaluatorului care ai pot influenta judecatile
despre ce anume ar putea sa insemne anumite date si informatii de evaluare.
Graham et. al (2003) considera aceste influente deformatoare ca fiind notiuni
preconcepute si credinte anterior formate care pot sa influenteze implicatiile pe
care evaluatorul le deriva din datele utilizate. Ei le clasifica in deformari (bias-uri)
demografice, environmentale si epidemiologice. Ele se manifesta ca niste credinte,
ca niste expectatii deformatoare privind implicatiile sau consecintele unor
evenimente, conditii sau comportamente. Ele pot fi generalizari ale unor fapte reale
sau imaginare, pot fi intentionale, asumate constient sau doar simple idiosincrazii.
Ca un exemplu extrem de deformare demografica, evocam solutiile extremiste si
rasiste ale psihologilor, adepti ai miscarii eugenice. In frunte cu A. Jensen ei erau
convinsi de inegalitatea raselor, din punctul de vedere al inteligentei si in virtutea
acestei credinte deformatoare au interpretat eronat diferentele de IQ dintre albi si
afro-americani, diferente favorabile populatiei albe ca o consecinta a inegalitatii de
rasa, netinand cont de diferentele privind accesul la cultura si educatie, defavorabil
populatiei de culoare. Expectatia environmentala poate deforma, de exemplu,
judecata clinicianului care se confrunta frecvent cu cazuri de tuburari psihotice. El
va avea mai frecvent tendinta de a identifica in protocoalele de examen ale
subiectilor indicii de psihoza, decat daca majoritatea persoanelor care apeleaza la
servicile sale ar fi avut alt specific. In sfarsit, deformarile de natura epidemiologica
sunt provocate de prejudecata ca un anumit eveniment, caracteristica sau tulburare

de comportament este mai frecventa in populatie decat oricare alta. Asa de


exemplu se intampla evaluatorilor care sunt convinsi ca alcoolismul are o incidenta
foarte mare intr-o anumita zona geoografica a tarii. Lucrand acolo, ei vor
concluziona mult mai frecvent, decat colegii lor care nu impartasesc acesta
credinta, ca anumite indicii comportamentale si date de evaluare sunt tipice pentru
cazurile de excese etilice. Observam ca toate cele trei tipuri de prejudecati, au
totusi o baza reala, si anume incidenta mai mare a unor conditii, evenimente sau
comportamente in populatia de referinta. Cu toate acestea, cele trei tipuri de
prejudecati se bazeaza pe generalizari nejustificate potrivit carorora fie este
postulata, ca in exemplele mentionate anterior, inegalitatea raselor, fie prezenta
simptoamelor psihozei sau etilismului cronic la toti membrii unei colectivitati.
Adevarata provocare pentru evaluatorul psiholog este tocmai aceea de a nu permite
ca judecatile si deciziile sale evaluative sa fie contaminate de aceste expectatii
deformante. Trebuie mentionat faptul ca, in afara acestor generalizari eronate,
incidenta ridicata a unor evenimente sau caracteristici, ori conditii, fie la aceeasi
persoana fie intr-o anumita colectivitate sau populatie poate fi benefica pentru
eficacitatea metodelor de evaluare, mai ales a metodelor structurate, asa cum sunt
testele psihologice. Frecventa asteptata a unei caracteristici sau a unui
comportament la anumite persoane sau circumstante, poarta numele de rata de baza
(base-rate) si a fost mai intai teoretizata de catre Meehl si Rosen (1955), ca pe un
indicator functie de care poate fi apreciata eficacitatea unei proceduri de a evalua
evenimente rare. Astfel, eficacitatea unei metode de evaluare poate scadea
dramatic daca rata de baza se situeaza mult sub 50%. Daca de exemplu un
instrument de screening al tendintelor etilice, avand o rata de depistare de 60%,
este aplicat intr-o populatie unde incidnta acestei adictii este de 10%, sporul de
informatie adus de acest instrument este nesatisfacator. Mai comod ar fi sa
consideran ca acea populatie este non etilica, si astfel am gresi doar in 10% din
cazuri iar nu in 40% dintre ele, daca ne-am bizui pe acel instrument. Rezulta ca nu
este suficient sa avem un test valid, dar pentru ca el sa fie eficient ci este necesar
sa-l utilizam intr-o populatie restransa unde rata de baza a carateristicii psihologice
masurate sa fie superioara lui 50%. Aici intervine cel de-al doilea tip de decizie pe
care evaluatorul trebuie sa o ia inca de la inceputul procesului de evaluare. Este
vorba de identificarea unor grupuri in populatie, unde rata de baza este suficient de
mare, pentru ca depistarea unei conditii sau masurarea unei caracteristici sa fie
efecuta in mod eficient. In teoretizarile psihometrice ale psihologiei muncii ,
aceasta optiune de restrange sfera de aplicabilitate a unui instrument, porta numele
de retrangere a validitatii.
Consideratiile de mai sus, referitoare la eficacitatea metodelor standardizate de
evaluare psihologica, functie de rata de baza, pot fi generalizate la nivelul tuturor

metodelor de evaluare, deci inclusiv cu privire la interviu, la metodele biografice


sau observatie, dar mai ales focalizand atentia pe procesul interpretativ si de
formulare a concluziilor si recomandarilor. Intr-adevar, intr-o populatie unde rata
de baza a esecului la examenul de bacalaureat ar fi superioara lui 50%, nu doar
instrumentele standardizate in masurarea unor variabile personale ale etiologiei
acestei esuari ar fi mai eficiente, dar si metodele calitative ar avea un grad de
adecare mai ridicat, chiar si numai pentru motivul ca evaluatorii, confruntati cu o
cazuistica bogata, vor fi mult mai antrenati, decat in situatia cand promovabilitatea
bac-ului ar fi mare, sa formuleze intrebari la interviu mai bine focalizate pe
aspectele esentiale ale problemei, sa selecteze dn datele biografice pe acelea care,
in cazurile precedente, s-au dovedit a fi relevante, sa focalizezeze obsevatia pe
criterii care pot oferii raspuns la intrebarile esentiale asumate in legatura cu
persoana evaluata si, in sfarsit, va avea mult mai mult fler sa intuiasca la ce
trasaturi, la ce caractersitici si conditii trimit implicatiile care pot fi derivate din
informatiile colectate, ca fiind adevaratele cauze ale acestui fenomen.
*** ) tehhnic de a-i considera pe toti ca fiind nonsuicidari. Problematica ratei de
basa poate fi minimizata prin focusarea eforturilor de evaluare pe populatii
restranse in care frecventa masurata a caracteristicii masurate este mai putin rara
decat in populatia generala. Kamphuis si Finn (2002) noteaza in aceasta privinta ca
cu cat mai strans o rata de baza aproximeaza 50%, cu atat o masuratoare valida are
prospectii mai bune ale cresterii eficientei in concluzionarea ca ficare sau nimeni
nu are are o animita caracterstica sau tendinta comportamentala.
Un al treilea tip de decizie priveste fixarea scorului prag, functie de care
evaluatorul decide daca persoana evaluata intruneste sau nu o anumita conditie,
tendinta, o anumita caracterisrica sau daca va adopta in viitor un anumit
comportament. De eemplu, scorul praga l unei scale de extraversiune, este punctul
de la care incolo se decide ca un subiect este extraverit si de la care in jos, acestuia
i se atribuie trasaturile specifice introversiunii. In mod asemanator, pentru trasatura
bipolara timiditate-indrazneala din 16Pf functie de scorul prag, unui subiect i se
vor atribui insusireile specifice oamenilor timizi, sal dimpotriva, caracteristicile
persoanelor indraznete. Pentru masuratorile ale caror rezultate sunt transformate in
note standard sub forma claselor normalizate, scorul prag este oarecum fixat
automat, de insusi specificul standardizarii. Spre exemplu pentru stanine, pragul
este fixat la stanga si la dreapta intervalului de semnificatie psihologica nula,
respectiv de notele 4,5 si 6. Pentru scorurile brute si celelalte tipuri de note standar
(z, Hull, T) fixarea scorului prag este rezultatul unui demers mai mult sau mai
putin complicat, care merge de la tatonari repetate pana la calcule algebrice
complexe (intersectia a doua ecuatii care descriu, curba de distributie a scorurilor
la test si curba de distributie a ceea ce testul estimeaza sau prognozeaza). In orice

cz, fixrea scorului prag are ca ratiune diminuarea erorilor evaluarii psihologice,
adica a falsilor pozitivi si a falsilor negativi, in anumite situatii specifice pe care le
vom preciza in continuare. Falsii pozitivi sunt acele persoane carora, in urma
evaluarii psihologice, li se atribuie caracteristici sau conditii pe care, in realitate
acestea nu le au. Fals pozitiv este o persoana careia i se atribuie insusireiel ordinii,
responsabilitatii si harniciei pe care in realitate nu le are. Daca este vorba de
ocuparea unui post de mar responsabilitate, consecintele negative se vor repercuta
asupra angajatorului intrucat, persoana odata angajata nu va da satisfactie. Daca
evaluarea psihologica tinteste o caracterstica negativa, ca de exemplu slaba
capacitaate de adaptare, atunci decizia de fals pozitiv va avea consecinte
nefavorabile pentru persoana evaluata, cum ar fi respingerea pe nedrept la
examenul psihologic de selectie, ori limitarea accesului la anumite facilitati.
Falsii negativi sunt persoanele carora, in urma evaluarii psihologice, li se atribuie
lipsa unor caracteristici sal conditii pe care ele le poseda in realitate. Fals negativa
este o persoana care desi este matura, echilibrata emotional, este considerata, in
urma evaluarii psihologice, ca situandu-se la antipod, adica instabila, imatura,
impulsiva. Asemanator falsilor pozitivi carora le-a fost atribuita o caracterstica
negativa pe care in realitate nu o au, falsii negativi, carora le este atribuita lipsa
unei caracterstici sau conditii pozitive pe care in realitate o au, vor fi tinta unor
decizii la fel de defavorabile in plan personal. Daca decizia de fals negativ este in
legatura cu o caracterstica sau conditie negativa, de exemplu potentialul
heterosuicidar la un psihotic, atunci, la fel ca in cazul mult mai putin grav al
falsului pozitiv caruia i s-a atrbuit o calitate pe care defapt nu o are, consecintele,
depasesc cadrul personal. In cazul psihoticului cu potential heterosuicidar,
consecintele pot viza integritatea fizica sal chiar viata celor cu care vine in contact.
In mod aparent este posibila o ierarhie a gravitatii consecintelor acestor erori de
evaluare, in sensul ca viata oamenilor, amenintata de un psihotic caruia clinicianul
nu i-a evaluat corect potentialul heterosuicidar, decat lipsa de randament a unu fals
pozitiv, in legatura cu care psihologul organizational a decis in mod eronat ca
intruneste exigentele postului vacant. Dar daca postul vacant ar fia cela de psznic
al unui depozit de arme letale, ierarhia shitata anterior ar mai fi aceeaiasi?
Propzitiile descriptive, ca cele de mai sus, pe care psihologul evaluator le diriva din
datele de evaluare, sunt deci rezultatul unor decizii care sunt luate functie de locul
de p escala de masurare unde a fost fixat scorul prag. La drept vorbind, in cea mai
simpla situatie de evaluare, cu un singur instrument, sa zicem un test psihologic,
exista de fapt doua scoruri prag si anume unul situat p escala de masurare a
caracteristicii psihologice pe care o consideram responsabila de producerea unei
anumite atitudini sal comportament si alta situata p escala care masoara
comportamentul respectiv. S luam un exemplu din psihologia muncii, unde aceasta

tema discutat in contextul mai larg al deciziilor luate in domeniul selectiei


profesionale, a facut cariera (vezi in detaliu Bloom si Naylor ***). Orice metoda
de evaluare poate fi tratat ca un predictor al unui comportament sal conditie care se
va petrece in viitor, ca de exemplu vindecarea sal ameliorarea conditiei pacientului
deoresiv, succesul, scolar, succesul in munca, raspunsul la terapie sal la masurile
educative din penitenciar etc. testele psihologice si in general metodele de evaluare
psihologica sunt de fapt mijloace prin care previzionam un comportament care inca
nu s-a produs. Este deci firesc sa vorbim de doua scoruri prag, si anume unul al
metodei de evaluare si unul al comportamentului prognozat de metoda de evaluare.
In psihologia muncii acest comportament poarta numele de criteriu. El poate fi
masurat rin metode specifice, mai mult sal mai putin sofisticate, cel mai simplu
fiind aprecierea supervizorului, sal media generala la finalulul unui training. In
mod asemanator se procedeaza in mediul scolar. Scorul prag la criteriu de
performanta reprezinta ponctul de la care, in sus, se considera ca exista succes
scolar, succes profesional, terapeutic, corectional etc. sa ne imaginam ca , intr-un
sistem de coordonate rectangular, pe axa vericala vom trece, in rdine crescatoare,
de jos in sus, rezultatele masurarii criteriului pe un anumit esantion, iar pe axa
orizontala vom reprezenta in sens crescator performantele aceluiasi esantion la un
anumit test psihologic, sau alta metoda de evaluare standardizata care poate
prognoza criteriul respectiv. In spatiul din partea dreapta superioara, creat de axele
rectangualre, iau nastere, patru suprafte, care desemeaza cele patru categorii in care
sunt impartite persoanele evaluate, si anume, persoanele in legatura cu care au fost
luate decizii de evaluare corecte (suprafetele in diagonala, stanga jos si dreapta sus;
persoanele pentru care s-au luat deciziide evaluare eronate, adica falsii pozitivi
( stanga sus) si falsii negativi (dreapta jos). (expresiile sus si jos, respectiv dreapta
si stanga au sens in raport cu scorurile rag, astfel: sus = deasupra scorului praga l
criteriului. Jos = dedesubtul scorului prag la criteriu; dreapta = deasupra scorului
prag la test. Stanga = scoruri la test mai mici decat scorul prag). Fixarea scorurilor
prag trebuie sa satisfaa urmatorul principiu: scaderea procentajului: scaderea
procentajului falsilor pozitivi si acelor negativi. Acest obiectiv poate fi atins, fixand
pragul de admisibilitate la test catre dreapta, respectiv intre scorul maxim,
consecutiv cu stabilirea scorului critic la citeriu catre nota mxima ceea ce
inseamna o ingustare a filtrului prin care apreciem reusita, indiferent care ar fi
natura acesteia.
Cultura si context
Intomai cum informatia de evaluare poate varia privind semnificatia sa pentru
oamneii evaluati, odata cu domeniile in care are loc evaluarea si cu scopurile
acesteia, la fel semifictia informatiei pentru persoanele evaluate poate varia functie
de cultura de provenienta, contextele sociale in care traiesc. In faza de derulare a

procesului de evaluare trebuie intotdeaunasa se tina cont de modul in care


caracteristicile individului identificate in faza de interpretare pot afecta
functionarea sa psihologica in circumstantele lor particulare. Preocuparea pentru
influentele crossculturale are o lunga istorie in psihologia evaluarii (Hallowell,
1951; Lindzey, 1961 ). Autorii atrag atentia asupra distinctiei pe care au facut-o in
sectiunile anterioare intre interpretrea si utilizarea informatiei, distinctie care
furizeaza cateva distinctii utile pentru un proces in doi pasi cand sunt luate in
consideratie background-ul si diferentele situationale dintre respondenti. Faza
interpretative ale evaluarii, furnizeaza primul pas care consta in a ajunge la
propozitii descriptive care identifica caracteristicile psihologice ale respondentului
asa cum exista ele independent de contextul sau cultura si de circumstantele sale.
Avand o inteligenta superioara fiind rderly si compulsiv, avand pierderi de
memorie, fiind emotional rezervat, avand o inclinatie asertiva si si competitiva,
fiind predispus la anxietate in situatii nefamiliare, sunt exemple de caracteristici
care definesc natura unui individ. Asa cum au fost relevate de datele evaluarii,
caracteriticile psihologice vor fi prezente la oameni indiferent de locul unde
traiesc, si in ce sunt implicati.
Faza de utilizare a proceselor de evaluare furneaza al doilea pas ceea ce implica o
mare sensibilitate la contextele culturale si experentiale ale persoanei evaluate
pentru a estima cu acuratete implicatiile caracteristicilor lor psihologice in
circumstantele particulare ale vetii lor. De o importanta speciala in aceasta privinta
este a determina daca caracteristicile lor psihologice au implicatii adaptative sau
nedaptative in lumea lor si ce tip de fapte de suces sau fara succes ar putea rezulta
din aceste caracteristici in circumstantele lor particulare. Datele cercetarilor au
dovedit ca diferentele culturale pot conduce la modificri ale crcteristicilor
psihologice modale si la carateristici pe care oamenii le manifesta adesea
determina implicatiile si consecintele caracteristicilor particulare. In special
privitor la cate de adaptative sunt ele (Cazarian & Evans, 1998). De exemplu o
persoana in general pasiva, dependenta, aagreabila si aprobatoare poate fi inclinata
sa aiba dificultsti de adaptaare in contexte culturale care valorizeaza autonomia,
increderea in sine, asertivitatea, competivitatea
Dimpotriva, o persoana independenta si inalt competitiva ar putea sa se simta
confortabil si floursh d.p.d.v. psihologic intr-o cultura care favorizeaza
asertivitatea, dar s-ar putea simti alienata intr-o societate care da proiritate
intereselor si binelului grupului in raport cu interesele individuale. Aceste
influente contextuale asupra implicatiilor se extind la circumstante specifice se
extind asupra vietii lor personale ca si asupra contextului lor sociocultural mai larg.
Un modest nivel de inteligenta poate fi o sursa de confort si succes pentru persoane
tinere al caror expectatii individuale si de familie ca ei sa termine liceul dar sursa

de dizarmonie pentru toti aceea pentru care absolvirea ueni facultati de prestigiu
este minimum din ce isi doresc. In mod similar o persoana cu bune capacitati de
coping si adaptative care are multe responsabilitati si care se confrunta cu multe
obstacole, poate fi susceptibila de anxietate, iritabilitate, si alte consecinte ale
incarcarii cu stress, pe cand o persoana cu deprinderi de coping limitate si cu slabe
capacitati adaptative care isi conduce viata in mod strict, cu putine cerinte de la
viata, poate fi capabila sa mentina un bun echilibru in viata Si sa
experimenteze putin sau deloc distresul.
persoana care pune mare valoare pe indeplinirea sarcinilor, poate obtine succes
intr-un job care necesita precizie si exactitudine si care implica putina presiune a
timpului dar poate esua intr-o pozitie care presupune termene stricte sau decizii
rapide pe baza unor informatii sarace si unde o persoana mai decisa si mai activa
ar pute ar putea functiona mai eficient. Reiese din aceste exmple ca evaluarea
psihologica este un proces complex, Ea implica perspctive diverse si atentie la
interactiune a variabilelor pe toata durata celor trei pasi: colectare, interpretare si
utilizare a informatiei.
*** Probabil la paragraful dedicat formarii evaluatorilo trebuie mentionate:
Lipsa unei semiologii psihologice
Lipds unei institutii a mentoratului
Totusi interpretsrile computerului sunt in cea mai mare parte a lor nomotetice iar
cea mai mare parte a lor este formulata in termeni de comparatii nomotetice in
termeni de frecvente specifice cu care apar paternurile respondentilor la test, in
animite grupuri de oameni. Totusi deoarece doi oamni nu sunt la fel si nici un om u
se potriveste perfect unui grup, unele propozitii interpretate pe computer pot sa nu
descrie un individ in mod exact. Din acest motiv unele programe soft perfectionate
includ o caveat care indica ca: a) ca propozitiile care urmeaza descriu grnupuri de
persoane si nu individul testat; b) se pot produce erori ca urmare, ca reflectie a
unor caracteristici psihologice sau a unor conditii de mediu unice pentru persoana
examinata si neampartasite pe larg in niciun grup normativ; c) sunt necesare alte
surse de informatii impreuna cu judecata evaluatorului care dintre propozitiile
descrierii narative se aplica respondentului si care nu.
*********
Potrivit lui Garb (2000) procesul evaluarii clinice se bizuie pe doua tipuri de
metode si anume judecata clinica /9clinical jugement) si predictia mecanic.
Judecata sau rationamentul clinic, in contextul evaluarii personalitatii, reprezinta

metoda utilizatade specicialistii in domeniul sanatatii mentale, cand fac diverse


judecati si iau decizii.
Predictia statistica se refera la procesul de luare a deciziilor si de efectuare a unor
rationamente, pe baza ecuatiilor matematice ( de ex. ecuatia de regresie). Ecuatiile
matematice,utilizate in predictia mecanica au o baza empirica, in sensul ca
parametrii si ponderile variabilelor independente sunt derivate din date empirice.
Termenul predictie statistica este aproape sinoim cu cel de predictie acturiala
(actuarrial prediction). Ambii termeni pot fi utilizati intersanjabil pentru a sugera
ca regulile cu care opereaza au caracter empiric. Este vorba de reguli pe baza
carorar sunt efectuate diferite inferente. Ambele insa difera de predictia automata.
Aceasta este realizata oe computer prin programe soft continand propozitii de tip
daca ...atunci. Acestea condenseaza experienta clinica, cunostintele si
mentalitatea clinica (clinical lore) a specialistilor in evaluare psihologica (ex.
programele de interpretare a testelor implementate pe compute, cum este cazul
MMPI2.
In categoria predictie mecanica ( termen generic) intra: predictia statistica
(utilizand ecuatii in mod explicit ), predictia acturiala (asemanatoare tabelelor
acturiale ale companiilor de asigurari), predictia algoritmica ( sau automata) (ex.
programe expert care antreneaza psihologii in interpretarea testelor, cum este cazul
RIAP2). Predictiile mecanice sunt 100% reproductibile. Predictia mecanica nu
include insa judecata (rationamentul clinic). Urmatorul studiu ne va ajuta sa
intelegem modul in care regulile predictie mecanice sunt utilizate in evaluarea
psihologica a personalitatii. Gardner si colab. De la Univ. Din Pittsburg au dat ca
subiectilor ca sarcina clinica sa prognozee daca pacientii vor deveni violrnti in
urmatoarele sase luni. Subiectii au fost psihiatri, rezidenti in psihiatrie si asistente.
Ei au vazut pacientii si s-au confruntat cu situatiile lor in sectia de urgenta. Au fost
implicati 784 de pacienti. Scorurile finale au fost obtinute odata cu intervievarea
pacientilor si a altor persoane care aveau olegatura semnificativa cu pacientul,
peste sase luni. De asemenea au fost colectate informatii din alte surse
suplimentare privind antecedentele violente ale pacientilr, inclusiv de la politie.
Pacientii au fost incurajati sa devina violenti daca de exemplu alta persoana ai
ameninta cu o arma. Au fost utilizate judecata clinica si predictia statistica. A fost
determinata pentru fiecare din cele doua metode, probabilitatea ca un pacient
violent, luat la intamplare sa fie prognozat ca fiind violent. Astfel, predictia
statistica a intrunit un procentaj de .74 fata de mumai .62 cat a intrunit judecata
clinica. Procentajul de .50 reprezinta nivelul de predictie datorat sansei (daca
spunem, de ex. ca persoana x va fi violenta fara sa apelem la vre ometoda de
evaluare. Metoda statistica de prelucrare a dtelor este una foarte puternica si deci

nu se pune problema ca diferenta dintre cle doua procentaje ar trebui sa fie ea


insasi testata, intrucat metoda respectiva care deriva din teoria detecteiei
semnalului (ROC Receiver operating caracteristics) nu este afectata de rata de
baza, de bias-uriledatorate clinicianului sau de Erorile de tip I si II (vezi Martin,
Elemente de psihologie experimentala). Ounerea predictiei statistice fata de
judecata clinica nu este noua ea datand din 1o954 cand P. Meehl a publicat cartea
sa de referinta intitulata Clinical versus Statistical Prediction: A Theoretical
Analysis and a Review of the Evidenc. Ideea de baza a acestei carti este ca in toate
comparatiile effectuate intre cele doua metode metoda statidtica a fost egala sau
superioara predictiei statistice. Intr-n studiu metanalitic intreprins de Grove e tal
(200) aufost incluse 136 de studii care s-au utilizat predictia statistica si clnica
precum si aceleasi variabile pentru a face datele comparabile datele analizate.
Rezultatele arata ca predictia mecnica a fost cu 10% mai excta decat predctia
clinicienilor. Cu toate acestea, superioritatea predictiei mecanice este relativa
neputamd fi generalizata pentru toate situatiile de evaluare. Superioritatea
predictiei mecanice poate fi sustinuta in domeniile medical, educationale, al
personalitatii si in training .
Ponctele tari slabe ale predictiei mecanice
Predictia automata
Puncte tari:
- Programele soft pentru evaluare automata sunt scrise clinicieni creditati a fi
experti
- Au fielitate maxima (acelasiprotocol va primi de fiecare data acelasiraport al
evaluarii psihologice
- Este superioara judecatii clinice
Puncte slabe:
- Pretinsii experti, potrivit studiilor emirice, nu s-au dovedit a fi maiexacti
decatalti clinicieni
- Desi reliabilitatea test-retest este perfecta, interpretul are o fidelitate mai
redusa
- Clinicienii folosesc pe langa raportul generat de computer informatii din alte
surse , ca de exemplu metoda biografica. Nu se poate presupune ca expertii
vor face aceleasi rationamente cand vor fi integrate aceste informatii

- Foarte multe dintre programele soft de interpretare automata a a datelor test


nu sunt validate
Deci programele de evaluare automata pot furniza o impresie nesigura de
precizie stiintifica.
Predictia statistica este de steptat sa fir mai exacta decat predictia automata
si judecatile clinice. Predictia statistica beneficiaza de feed back-uri precise
ori de cate ori derivand informatii pe baza regulilor statistice se obtin
scorurri criteriu exacte. De exemplu, utilizand ecuatia de regresie multipla,
se spoate estima, in calitate de criteriu, fie reusita profesionala, fie reusita
academica, fie sansa ca pacientii sa devina violenti. Potrivitlui Garb (2000)
predictia statistica este riguroasa datorita utilizarii metodei inductive care ai
permite generalizari plecand de la esantionul initial, catre alte esantioane.
Dimpotriva in predictia clinica este preqa costistor pentru clinician sa
urmarasaca pacientii, dupa sase luni, pentru a vedea care dintre ei vor deveni
violenti, deci nu este fezabila obtinerea unor scoruri criteriu. De asemenea,
atunci cand clinicianul expert scrie un programa pentru interpretarea cu
ajuorului computerului a datelor de tip test, este putin obisnuit ca el sa
utilizeze scoruri criteriu. In predictia bazata pe reguli statistice sunt evitate
erorile si deformarile (de exemplu deformari (biases) datorate rasei sau
genului). In inferentele clinicianului erorile si deformarile sunt posibile
deoarece el nu opereaza cu scoruri criteriu pentru a decela cu care
caracteristici ale pacientilor variaza precizia descriilor efectuate in procesul
interpretativ. In ciuda acestor aspecte pozitive, predictia statistica are limite
importante. Una dintre ele tine de faptul ca in predictia statistica in domeniul
personalitatii, descrierii simptomelor psihiatrice sau al diagnozei
psihopatologice, este utilizat un volum redus de informatii in evaluarea
psihologic. (rareori este utilizat mai mult de un test psihologic) si la fel de
rar sunt alesi predictorii optimi. Atunci cand sunt utilizate proceduri
statistice in domeniiile psihopatologiei, descrierii trasataurilor de
personalitat si a simptomelor psihiatrice, psihologii dtermina scoruri ale
criteriilor apeland la sursele de informtii utilizate in astfel de situatii in mod
curent, aica namaneza, interviul. Deci, cand este utilizata informatia legata
de criteriu (evolutia clientulu pe durata terapiei, performanta in invatare la
sfarsitul unei etape, comportamentul manifest determinat de o stare sau de o
trasatura de personaitate etc.; in acest sens date de tip criteriu sunt cele care
provin din interviu, din aameneza sau observatie, pentru ca in ele se
obiectiveaza starile si trasaturile tintite de predictori) ca informatie relevanta
in aplicarea regulilor de predictie statistica, atunci, poate sa apara
contaminarea criteriului. Contamnarea criteriului reprezinta acea parte din

criteriul final pe care criteriul actual nu o acopera ( Vezi Martin, Compensare


si predictie ed. Muntenia, 2004). Pentru a evita contamnarea criteriului,
datele din interviu, anamneza, metoda biografica etc., nu vor fi utilizate ca
date de imput ale predictiei statistice ci pentru acest scop vor fi utilizate doar
datele rezultate din aplicarea tetelor, aceasta fiind ratiunea faptului ca in
sarcini de predictie in psihodiagnoza psihopatologica precum si in descrierea
trasaturilor de personalitate oti a simptomelor psihiatrice nu sunt utilizate
scoruri criteriu. De aceea este nevoie sa fie dezvoltate noi reguli de derivare
statistica pentru domeniul diagnozei psihopatologice si al descrierii
trasaturilor de persoanalitate si entru descrierea simptomelor psihiatrice. Un
exemplu il constituie colectarea de informatii longitudinale, acestea nefiind
utilizate in mod obisnuit in domeniile mentionate mai sus. Predictia
comportamentala nu este amenintata de contaminarea criteriului, acesta fiind
motivul pentru care in predictiile de acest fel se utilizeaza rezultate
relevante. Iata, de exemplu, predictia comportamentului suicidar este o
predictie comportamnetala pe cand predictia unui deznodamant depresiv
utilizeaza date test iar criteriul final este reprezentata de afectiunea
contractata in final de pacient. Daca ea va fi alta, de exemplu un status
maniacal, atunci vom spune ca diagnoza initiala a fost eronata.Toate
informatiile care sunt disponibile in practica clinica pot fi utilizate in
predictia ststistica fara teama ca ar putea intereni contaminarea criteriului.
Privitor la compararea preciziei predictiei statistici cu precizia predictiei clinice, de
obicei este studiul lui Goldber intreprins cu MMPI (1942). El a construit un inde
pentru a-i discrimina pe nevrotici de psihotici. Indexul avea formula: scorul T = Lie
(L) + Paranoia (Pa) + Schizophrenia(Sc) Hysteria (Hy) Psychasthenia (Pt). Precizia
diagnozei a fost pentru index de 74% iar pentru clinicieni a fost doar de 68%. Desi
pare superior indexul lui Goldberg are un inconveniente major si anume Este
aplicabil doar daca stim dinainte daca pacientii sunt ori nevrotivi ori psihotici, aia
acest fapt rezulta din aplicarea metodelor clinice(inreviu, case history, etc.), deci
apeland in cele din urma la experienta clinica.
Deficientele judecatii clinice in analiza functionala au fost relevate de
studiul intreprins de O Brien (1995). El a implict in studiu 8 studenti ai
programului de licenta in psihologie clinica. Un lot de pacienti a trebuiau sasi monitorizeze migrenele prin intermediul unor variabile privind
intensitatea, durata, nivelul de stres, orele de somn, etc, timp de 14 zile.
Sarcina studentilor a constat in a estima magnitudinea relatiilor functionale
intre durere si factorii de monitorizare constant in corelatii subiective.
Rezultatele au ratat ca studentii au reusit sa identifice variabilele de control

care au fost cel mai pternic corelate de pacienti cu fiecare simptom de


durere, doar in proprtie de 51%.
In concluzie, predictia statistica pare a fi mai exacta decat predictia automata
prin programe soft saudecat judecata clinica. Cu toateacestea putine sunt
regulile de predictie statistica care si-ar gasi utilitatea in judecata clinica. De
aceea sunt necesare eforturi insemnate pentru a fi dezvoltate reguli puternice
de predictie statistica ce ar putea fi utilizate in practca clinica.
Judecata clinica
Avantajul judecatii clinice este ca pdihologii clinicieni pot utiliza o larga varietate
de informatii, comparataiv cu predictia statistica si cu evaluarea automata pe
computer care utilizeaza doar informatii rezultate din testarea psihologica.
De asemenea, clinicienii au la dispozitie mai multa informatie comparativ cu
Predictia mecanica. Asa cum arata Garb(1998) profesionistii din domeniul sanatatii
mentale pot emite judecati cliice fidele si valide daca sunt atenti la informatiile pe
cae le utilizeaa, daca nu-si asuma srcini extrem de dificile pe care nu le pot
indeplini in domeniul evaluarii clinice si daca sunt atenti la modul in care emit
aceste judecati. (De exemplu ei pot face diagnoza psihopatologica sau pot face
predictii despre crestere nivelului violentei, asa cum am vazut intr-unul din studiile
mentionate anterior.)
Una din limitarile evaluarii clinice este aceea sublinitata de numeroase studii
empirice, anume ca psihologii din domeniul sanatatii mentale invata foarte putin
din experienta clinica. Adica aceste studi vin in contradictie cu credinta comuna ca
cu cat mai multa experienta are un clinician, cu atat mai mult judecatile lui clinice
vor fi mai eorecte si mai valide. Numeroase studii efectuate pe grupuri contrastante
d.p.d.v. al experientei si expertizeifie in psihologia clinica si consiliere (inclusiv in
diagnoza cu MMPI sau cu tehnica Rorschach), fie chiaa in neuropsihologie ( de
exemplu utilizand Bender-Gestalt sau Bateria de tedte neuropsihologice Halstead
Reitman) au relevat ca ca nu exista o corelati semnificativa a experientei si
expertizei- pe de o parte si validitatea judecatii clinice pe de alta parte. Exista si
cateva exceptii de la aceasta regularitate: psihologii antrenati in tehnica Rorschach
au fost mai capabili sa estimeze IQ-urile subiectilor decat ,asteranzii (Grebstein
1966). DE asemenea Falvey si Hebert (1992) au dat grupurilor contrastante de
clinicieni ( experti incepatori) sarcina d a redacta planuri de tratament. Psihologii
cu experienta clinica i-au intrecut pe graduate student. Aceeasi tendinta s-a
inregistrat intr-un studiu in care psihologii consilieri au redactat planuri mai
adecvate decat masteranzii. Aceeasi tendinta s-a mentinut si in alte cercetari unde
grupurile contrastante de pfrofesionisi si novice au utilizat anamneza, observatia.

Informatiile de pe pacursul sedintelor de psihoterapie, desenul figurilor umane.


Diverse masuratori neurologice pentru stabilirea afectiunii neurlogice si in general
toate tipurile de informatii pe care clinicienii le utilizeaza in mod curent. Un studiu
intreprins ce Chapman si Chapman (1996) au comparat asocieriel pe care atat
clinicienii cat si studentii le fac intre diferitele elemente(semne) ale desenului fetei
umane si anumite comportamente (de exemplu ochii desenati neobisnuit ar fi un
indiciu al suspiciunii). Este vorba de o corelatie iluzorie pe care clinicienii cred ca
au inregistrat-o in cursul experientei lor. Stuciul reprezinta un exmplu in ce
priveste identificarea unei explicatii posibile a inexistentei unei legaturi (corelatii)
intre validitatea juceatii clinice a psihologului clinician si nivelul experientei sale
clinice.