Estetica

Alexander Baumgarten, in sec al XVIII-lea, defineste domeniul esteticii, facand

distinctia intre noetha (fapte de inteligenta) si aestheta (fapte de sensibilitate).
Metode in estetica: structuralista, fenomenologica, sociologica, experimentala,
informationala, psihanalitica.
Estetica, ca si disciplina, relationeaza cu filosofia, teoria artei, istoria artei, critica
de arta, practica artistica.
Idealul estetic poate fi considerat ca un crez artistic in intentia de creatie a unui
autor in practica sa.
Gustul estetic este o reactie spontana ce priveste placerea sau neplacerea
estetica in fata unei opere de arta sau a realitatii.
Fumosul apare numai in societate si este un instinct social. E Burke
Consensul este o conditite a obiectivitatii gustului.
Contemplatia estetica este atitudinea spirituala prin care subiectul se absoarbe in
intregime in imaginea obiectului.
Judecata estetica este o judecata de gust, si nu logica-de cunoastere, si prin
urmare se supune intr-o oarecare masura subiectivitatii.
Judecata de valoare are o mare conotatie practica, intrucat orienteaza publicul
spre operele de arta (concerte, expozitii, specatcole de teatru)
Istoria eseticii
1. Antichitatea
Pentru greci, frumusetea era de ordin cosmic si se baza pe armonia
universala, frumosul fiind mereu perceput in conexiune cu binele si utilul. Un rol
important l-a avut Pitagora in acest sens, scoala sa privind lucrurile pe principiul
contradictiei: limitat-nelimitat, par-impar, unu-multiplu, bine-rau, luminaintuneric. In domeniul acusticii muzicale, ei au ridicat problema raportului dintre
tonuri, dandu-le o expresie matematica: octava (expresia cea mai pregnanta a
armoniei) -1:2, cvinta - 2:3, cvarta - 3:4. Vedeau universul alcatuit din 7 planete
care aveau populatie si legi proprii.
Platon (427-347 i. Hr) - alt reprezentant al Greciei Antice - a fost primul
care a preluat ideile inaintasilor sai si le-a dat o forma sintetica. El considera
frumusetea corporala ca ceva neimplinit. Pentru el, frumosul avea ca trasaturi
principale vesnicia, absolutul si invariabilitatea - toate regasite in zona
transcedentalului. Initiaza conceptul de mimesis, care imita realitatea exterioara.
Muzica si dansul sunt forme de imitatie si leacuri impotriva fricii (spaima e o stare
de saracie a sufletului). Epopeea, imnul, muzica sacra si tragedia sunt artele
majore capabile sa educe populatia din cetatea ideala a lui Platon. Artele care
trezesc senzualitate, lenevire si abatere de la interesele cetatii trebuiesc excluse.
Aristotel (382-322 i. Hr) - discipolul lui Platon - vine cu o teorie
contradictorie parintelui sau spiritual. El reintepreteaza conceptul de mimesis considera ca arta e o imitatie a formelor reale la care artistul isi aduce o
contributie semnificativa. Arta desavarseste ceea ce a inceput natura, iar omul
este cel mai nobil fiu al acesteia, Dumnezeu fiind primul Motor al naturii. In
lucrarea sa - Poetica, considera catharsisul - initial avea in cultura greaca sens

medical, moral si religios - ca fiind produs al starilor afective ce dau nastere

artelor precum muzica, teatrul, pictura, iar acestea, la randul lor, produc stari ca
teama, mila, exaltarea. Catharsisul estetic reprezinta practic o eliminare
spirituala a unei supratensiuni sufletesti. In ziua de azi, catharsisul este asociat
cu psihodrama.
2. Evul Mediu
In Evul Mediu, care incepe n sec. VI-VII, personalitatile marcante inca se
lupta cu trecerea de la dogmele elenice la cele crestine. Printre reprezentatnii de
seama se numara Aureliu Augustin (354-490) - cunoscut si ca Sf. Augustin, si
Boetius (480-524). Augustin avea o conceptie influentata de Platon si
neoplatonici in tinerete, pentru a adera catre o filozofie crestina catre finalul
vietii. El considera lumea frumoasa pentru ca e facuta de Dumnezeu, care e
frumusetea suprema. Apeleaza la neopitagoreism si considera numarul ca fiind
esenta lucrurilor. Astfel, numarul unu a fost luat de Dumnezeu care a cream
lumea ex nihilo. Apeleaza la aritmetica si geomtrie pe care le considera singurele
instrumente capabile sa construiasca o lume perfecta - analogie cu Ideile lui
Platon. Avea doua doctrine: doctrina iluminarii si doctrina dragostei. Conform
primei, considera ca Dumnezeu a dat 2 tipuri de lumini omului: lumina fizica
solara - care ilumnieaza lumea materiala a omului, si lumina ca forma de
intelepciune - care inspira pe oameni spre faptele bune. Astfel, frumusetea
depinde de iluminarea oamenilor, fiindca lumina e considerata principalul
catalizator al cunoasterii.
Epoca post-augustina se caracterizeaza prin aparitia celor sapte arte
liberale: gramatica, retorica, dialectica, muzica, aritmetica, geometria si
astronomia. Iar religia crestina, prin fazele de dezvoltare pe care le-a cunoscut:
apologetica, patristica si scholastica, a desavarsit trecerea definitiva a civilizatiei
europene la crestinism.
Doctrinei augustine i-a urmat doctrina lui Toma d'Aquino (1225-1274) care
adopta teoria lui Aristotel, justificand frumusetea lumii perceputa prin simturi. "Se
numeste frumos ceea ce place cand este vazut". Toma considera ca ceea ce e
frumos si lui Dumnezeu ii place, fapt care i-a indemnat pe artisti sa creeze cu mai
multa libertate.
3. Renasterea si Epoca Moderna
In Renastere, apar cateva idei directoare: cultivarea umanismului,
cultivarea interesului pentru cunoasterea naturii, dezvoltarea spiritului practic
pentru stiinte si mestesuguri, largirea orizontului geografic prin valul de
descoperiri. Leon Batista Alberti - corifeu al artei umaniste - considera omul un
titan gata oricand sa savrseasca fapte marete. Umanistii, filosofii si artistii
Renasterii considerau ca mijloacele cel mai eficace de a reda lumea reala sunt:
arta, stiinta si filosofia. Astfel, ei studiaza universul, natura, teoria proportiilor,
perspectiva si structura anatomica a omului. Pictura facea parte direct din sfera
activitatilor de cunoastere. In Tratatul de pictura a lui Leonardo da Vinci, acesta
sfatuieste pictorii sa surprinda natura si omul in clipele lor cele mai frumose,
sublime chiar. Artistului i se cerea sa treaca de la mestesug la profesiune de tip
intelectual. Se cultiva spiritul laic, dupa multe secole de dominanta ecleziastica.
Artisul nu mai e simplu practicant, ci filosof si critic erudit.

Perioada post-renascentista se caracterizeaza prin inspiratia masiva din

filosofi antici precum: Platon, Aristotel, Horatiu, Vitruviu, cei mai cautati fiind
Democrit si Aristotel - in cautarea de modele, concepte si argumente. Marii
filosofi ai acestei perioade au fost: Bacon, Descartes, Spinoza, Leibniz, Pascal,
Locke. Relatiile dintre ratiune si imaginatie se defineau prin perechi de antiteze,
conform modelului antic: unu-multiplu, peren-efemer, ordine-intamplare. Rene
Descartes, corifeul rationalismului modern, autorul tratatului despre muzica Compendium musicae - pleda pentru maretia stilului literar, puterea elocventei si
finetea poeziei si considera tendinta generala a ritmurilor muzicale este de a
institui in suflet o pasiune direct proportionala cu ritmurile. Filosoful german W.
Leibniz considera ca imaginea despre lume a stiintei este numai jumatate de
adevar, cealalta fiind data de aportul artelor. Considera ca natura nu trebuie in
totalitate explicata matematic, aceasta pe langa legi fizice, e subordonata si de
legi metafizice, cum ar fi poezia si muzica. Acestea pot misca, surescita,
emotiona.
4. Epoca Iluminismului
S-a manifestat in special in Anglia, Franta, Germania si Italia. In Franta,
unul dintre reprezentatii de seama a fost Denis Diderot, care a realizat trecerea
de la filosofia ontologica catre cea gneoseologica. In ofensiva de prefacere a
randuielilor sociale, artei ii revine un rol deosebit din doua motive: 1. se insinua
mai usor in cunostinte; 2. barometru al mutatiilor de ideal si gust estetic care
contineu idealuri politice si morale. Apare estetica ca si domeniu separat. Iar artei
ii revenea rolul de a emotiona nu doar prin simpla imitatie a naturii, ci prin
raporturi, ordine, simterie, proportie. Diderot crede ca experienta noastra estetica
incepe cu perceptia senzoriala si continua cu imaginatia si rationamentul, iar
frumusetea se atinge doar prin exercitiu si inseamna perfectiune. Epoca se
cacterizeaza prin oponenta fata de reguli si canoane, dar nu anihilarea totala a
acestora.
Un alt focar al iluministilor a fost in Germania prin Lessing, Winckelmann,
Baumgarten is Kant, ultimul fiind cel mai de seama in acest sens. Teoria sa
spunea ca frumosul este un caz particular al finalitatii, care in natura se
manifesta prin evolutia catre perfectiune, in societate spre lucrul bine facut, iar in
arta catre perfectiunea care echivaleaza cu frumosul. Aceasta va fi adoptata de
Schiller si Goethe. Kant considera facultatea de judecare ca fiind capacitatea
intelectuala de a gandi particularul ca fiind cuprins in universal. Ea are in vedere
Analitica frumosului (frumosul sub forma normala, finita), unde Kant ofera prima
defintite a esentei frumosului: placutul si binele nu satisfac estetic, ci moral - pe
cel ce il intereseaza hrana, nu il intereseaza cum arata ea, ci gustul ei. si
Analitica sublimului (frumosul ca forma infinita) - prin care Kant spune ca exista
obiecte estetice care nu sunt frumoase - de fapt ele sunt neintelese - anume
acestea genereaza in om starea de autodepasire. El a privit sentimentul ca pe un
mijloc intre constiinta si dorinta, de ordin transcedental; sentimentul
fundamenteaza nu numai arta, ci si finalitatea in genere, fiindca orice potrivire a
lucrurilor e legata de simtul nostru de multumire. Kant crede ca idealul artistic e
omul impreuna cu modurile sale de expresie: cuvantul, poezia, gestul, sunetul. Iar

pentru a produce arta originala, e nevoie de geniu - talent de a produce obiecte

care nu au de dinainte stabilita o regula.
Catre sfarsitul epocii, s-a manifestat Hegel care a initiat o estetica de
sistem, prin care priveste arta ca o forma de manifestare a Idealului - termenul
tehnic pentru Absolut. Omul e privit ca produsul cel mai frumos al naturii si abia
in Renastere, spiritul se echilibreaza cu materia si naste forme artistice cu tenta
spirituala: pictura, sculptura, teatrul, poezia. Iar in Romantism, spiritul reuseste
intr-un final sa invinga materia, avand puterea sa se manifeste intr-o serie de arte
precum sunt muzica, filosofia, religia. Dintre arte, arhitectura e privita ca fiind cea
mai rigida - "o muzica inghetata" - chiar daca scopul ei este frumosul si utilitatea;
abia in Gotic, are loc unirea simbolului cu utilitatea in arhitectura, catedralele
epocii fiind in stare sa-ti produca trairi interioare profunde pana la extaz.
Cel care s-a manifestat cu o aversiune desavarsita fata de teoriile lui Hegel
a fost Arthur Schopenhauer (1788-1860) care transforma Absolutul hegelian in
Vointa. Filosofia lui era una eclectica, preluand teoriile lui Kant si cele din
budismhul indian - prin care lumea este o iluzie, o reprezentare a vointei. Viata
umana e un permanent efort de afirmare individuala, care se finalizeaza cu
deziluzie, deci suferinta. El se poate sustrage din aceasta suferinta prin
contemplare estetica, deci muzica, ajungand in lumea platoniciana a Ideilor, iar
eliberarea definitiva de suferinta se face prin Nirvana. Eliberarea omului de
suferinta se poate face si prin eliminarea Vointei, pentru care apelam la arta si
filosofie. Viata nu e niciodata frumoasa- ea e alcatuita din imagini frumoase pe
care noi le transfiguram in arte. De fapt, filosofia e considerata a fi ignorata de
cei multi fiindca e neinteleasa, iar artele sunt o forma de reprezentare pe
intelesul tuturor a filosofiei. Geniul e alcatuit din 2/3 intelect si 1/3 vointa, spre
deosebire de restul oamenilor care au inversate raporturile. Geniului ii sunt
caracteristice: inadaptarea la viata, lupta cu epoca sa, nebunia, infantilismul
,preferinta pentru general, iar dintre trasaturile somatice: un stomac excelent, un
creier cu volum extraordinar, craniu lunguiet spre spate. El refuza genialitatea
femeilor, pe care le vede "subiective si infantile". Artistul, dupa Schopenhauer, nu
imita, ci creeaza, avand intuitia Ideii. Iar artele sunt ierarhizate: arhitectura apare
pe un nivel inferior, deoarece e mereu impiedicata de coloane si pilastri pentru a
se asterne pe sol, iar muzica e arta superioara - substanta lumii.
5. Epoca postmoderna
In sec XX, apar doua linii fundamentale de gandire estetica:
a. Teoria empatiei sau Einfuhlung, creata de Thomas Lipps. Bergson, adept al
curentului, spunea ca artele au rolul de a indeparta simbolurile practic inutile, de
a sintetiza, pentru a ne pune pe noi insine in fata realitatii. Tot aici apare si
estetica existentialista, promovata in Franta si Germania si din care se inspira
Lucian Blaga - arta este poezie si se obtine numai prin dezvaluirea misterului.
b. Teoria purei vizualitati, creata de Konrad Fiedler, prin care artistul are puterea
de a vedea realitati plasmuite, inchipuri creatoare, iar opera este o vizualitate
pura, o realitate reconstruita pentru a fi perceputa ca obiect.
In aceasta perioada, apare si estetica fenomenologica, prin care sunt
analizate obiectul estetic (opera de arta), trairea estetica (ce simte receptorul in
momentul in care priveste opera de arta) si analiza obiectului de arta.

Categoriile esteticii
Kant vede categoriile ca pe niste instrumente de care se serveste subiectul
pentru a face ordine in haosul de senzatii provenit din lumea inconjuratoare.
1. FRUMOSUL
Aristotel spunea ca: "Formele cele mai inalte ale frumosului sunt ordinea,
simetria si definitul si pe acestea mai ales le scot in evidenta stiintele
matematice". Din perspectiva romantica, frumosul e analizat in antiteza cu
uratul, despre care Victor Hugo spunea ca are multe fete, iar frumosul numai una.
Frumosul, de asemenea, este relativ, din acest punct de vedere deformarile care
apar la adresa sa sunt de doua tipuri: subiective sau expresive (autorul adauga
alte semnificatii decat cele reale, pe care le vede direct) si obiective sau
sistematice (folosite pentru un anume scop - stintifiic, cercetare). Deformarea
poate conduce la urat, tragic sau comic, dand nastere esteticii uratului. O forma
de manifestare a acestora este caricatura, care face trecerea de la urat la comic,
prin exagerari intentionate.
Exista mai multe moduri de existenta ale frumosului:
a. Frumosul in natura
Inca din antichitate, gradina antica de langa palate si temple a fost locul ideal
unde s-a experimentat unirea artei cu natura. In Renastere, naturii i s-a conferit
rolul de sursa de inspiratie pentru artisti, de cadru si sursa de existenta pentru
om. Daca la inceput, gradinile aveau rol utilitar, avand plante cu rol preponderent
alimentar, cu timpul, gradinile s-au transformat in locuri de meditatie religioasa,
pentru ca intr-o faza avansata sa devina locuri de odihna si rasfat, avand in
compozitia lor - pe langa vegetatie si apa - o serie de edificii si opere de arta. In
antichitate, sunt binecunoscute Gradinile Semiramidei din Babylon sau gradinile
din curtile interioare ale caselor pompeiene. Odata cu Renasterea, apare, pe
langa conceptul de gradina privata, si conceptul de gradina publica, care se
dezvolta impetuos, atingand forme greu de imaginat (Versailles, Fontainbleau),
ajungandu-se pana la gradini botanice de cercetare. O relatie speciala a artei cu
natura, apare in compozitiile de natura moarta, unde obiecte neinsufletie
(vanatul, fructele, obiecte casnice, vase cu mancare si bautura) capata viata.
b. Frumosul in arte
Arhitectura este facuta pentru a emotiona, constructia pentru a rezista, spunea
Corbusier, demonstrand apartenenta arhitecturii la arte. Este singura dintre arte
care are un spatiu specific - spatiul interior. Se afla intr-o stransa legatura cu
celelate arte: sculptura, pictura, scenografia, grafica. Pictura desemneaza fie
actiunea de a picta, fie materia aplicata, fie opera astfel obtinuta. Sculptura este
arta de a realiza blocuri tridimensionale taiate in blocul unei materii solide.
c. Frumosul social
Practicile sociale: nasterea, botezul, nunta, diversele munci sezoniere, desi nu au
in prima faza un program estetic, ele devin frumoase si atragatoare. Atat in sfera
familiala, cat si la nivel colectiv, ceremonialul devine un cadru de comportament

etico-estetic, celebrarea devine un instrument social si de educatie estetica, iar

opera de arta e integrata: imnuri, discursuri retorice, poezie, muzica, teatru.
d. Frumosul industrial
Charles Lalo vede in frumosul industrial un act complex care se realizeaza pe
fondul interferentelor in cadrul structurilor, ca o arta implicata. In sens istoric,
afinitatea oamenilor pentru produse industriale din punct de vedere estetic se
intrezareste abia in sec. al XIX-lea, mai ales in timpul Expozitiei Universale de la
Paris din 1889, cand este inaugurat turnul Eiffel. La designul industrial, apare un
trio indispensabil: forma, functiune, structura, ultimele doua orientand forma.
Estetica functionalista s-a conturat foarte bine odata cu Bauhausul, ea sintetizand
ornamentul excesiv, inutil - a reusit sa scoata in fata esenta lucrului, utilitatea
imbracata frumos, elegant.
e. Principii de creatie si analiza a frumosului
I. Principiul unitatii
II. Dominanta
III. Contrastul
IV. Simetria si asimetria
V. Compozitia (desemneaza odinea, proportia si relatiile dintre diferitele parti
ale unei opere)
VI. Proportia (sistem de a stabili relatii matematice intre diferite parti
constitutive ale unui organism)
VII. Ritmul (produce ordonarea liniilor, formelor, culorilor, miscarilor si
sunetelor)
2.COMICUL
Este prin excelenta fenomen social si are ca scop purificarea sociala, de
sanctionare a naravurilor si moravurilor din diverse etape ale istoriei si din
diverse societati. Isi gaseste sursa de existenta doar in societate. Procedeul
comicului este in general demascarea, denuntarea imposturii, a falistatii de orice
fel. Devierea de la adevar si ordinea logica produce comicul paradoxului,
calamburul, satira si absurdul. Comicul are predilectie speciala pentru degradarile
si viciile morale: prostia, invidia, bigotismul. Comicul cunoaste o serie de
manifestari particulare: ironia, humorul, satira, farsa.
Ironia si humorul sunt forme de negatie si contestatie. Ironia face tranzitia de la
estetic la etic, humorul - de la moral la religios. Satira e un amestec de proza si
versuri cu scopul de a mustra. Comicul e strans legat de genul de arta al
comediei, care a fost promovat inca din vremea Greciei Antice. Divina Comedie a
lui Dante Aligheri, Fabulele lui Fontaine, Nunta lui Figaro de Mozart - toate
ilustreaza genul comediei. Si, nu ultimul, comicul provoaca ras, care este un act
emotional expresiv, cu miscari faciale expansive. El indeplineste o functie
catharsica - de eliberare a spiritului uman de tensiunile interne sau externe.
3. TRAGICUL
Tragicul e un fenomen social ce are sens doar in si prin societate. Aristotel e
primul care introduce in Poetica sa conceptul de tragic, definit ca fenomenul ce

trezeste mila si spaima - considerat gen de arta teatrala. Schopenhauer leaga

tragicul de hazard si oroare, fiind latura teribila a vietii. Este o categorie estetica
a intensitatii, definind o categorie de conflicte. Tragicul este totdeauna profund,
nu este niciodata superficial.
4. SUBLIMUL
Inseamna inaltime, elevatie, culme, iar sub influenta crestina si-a adaugat
semnificatia cerului si a departarilor lumii. La romani insemna, pe deasupra, si
grandoare, perfectiune.Cel care a dezvoltat o adevarata teorie a sublimului a fost
invatatul grec Longinus, in Antichitate. Abia in secolul al XVIII-lea, Kant va aduce
o nou teorie in prim plan; el atribuia frumosul obiectelor finite, iar sublimul
obiectelor si fenomenelor infinite. Asadar, ratiunea e sublima, iar istetimea e
frumoasa, indrazneala e sublima, siretenia e cel mult frumoasa. Sublimul nu e
doar de o simplitate monumentala, ci e definit si de durata. Apoi, natura
econsiderata sublima prin faptul ca depaseste de multe ori capacitatea de
imaginatie a omului.
5. MONUMENTALUL
E o varianta a sublimului, in care maretia se manifesta prin marime. Sensul
estetic de monumental a derivat cu precadere din cazul particular-plastic si s-a
constituit din artele spatiale din antichitatea orientala si perioada medievala,
pana in Renastere. Monumentalul e definit ca o activitate menita sa conserve in
memoria colectiva respectul pentru anume personalitati sau evenimente iesite
din comun. Notiunea de monumental nu poate fi explicata fara termenul
monument, care practic se asociaza cu rememorarea. Monumnetalul are si o
serie de derivate, precum colosalul, grandiosul, gigantescul.
6. FORMA
Forma nu reprezinta continut exterior decat indirect. Ea se defineste prin relatii
precise, raporturi, ordine, proportii.
7. CULOAREA
Cea care naste culoarea este lumina. Culoarea e folista in foarte multe domenii:
arhitectur, sculptura, laviu, artele minore (tesut, brodat, vitralii, bijuterii),
literatura, muzica.
8. DECORATIVUL
Romanii decorau cu dorinta de a crea impresia de durata, putere si dominatie.
9. STILUL
Viziunea pe care o au oamenii asupra existentei, dintr-o anumita perioada sau
epoca, de cele mai multe ori, definesc stilul epocii repsective.

Gnoseologia artei
Cunoastrerea artistica a aparut in antichitate sub forma mimesisului si este o
cunoastere mijlocita, adica bazata pe simturi. Imaginea artistica este acea

imagine care se constituie din vectori materiali si spirituali, fiind parte a gandirii
artistice. Adevarurile comunicate de aceasta au sensuri si semnificatii diferite. Ea
se identifica cu orice act de reprezentare in mintea omului a realitatii
inconjuratoare. Punctul comun al diferitor semnificatii pentru imagini este
analogia: o imagine este ceva care seamana cu altceva. Imaginea, in societatea
contemporana, a devenit un mesaj, care are un expeditor si un destinatar. Arta
miscarii imaginilor este cinematografia, care a fost o revolutie a secolului trecut.
Artele, in cvasitotalitatea lor, isi construiesc adevarul in parametrii unei
realitati complexe, si de aceea sunt obligate sa recurga la iluzie pentru a da o mai
mare forta expresiei si a crea senzatia de verosimil imaginii.