Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA

VETERINARA A BANATULUI TIMISOARA

Cartarea si bonitarea solurilor din orasul


Sannicolau Mare

MASTER II U.D.T.A.

TIMISOARA
2013

1. Introducere
Scopul acestei lucrari este obtinerea de informatii privind caracteristicile tehnice si cele de
fertilitate pentru a putea determina capacitatea generala actuala de productie a terenurilor pentru
diferite plante de cultura, respectiv rezulta folosinte care sa fundamenteze tehnico-stiintific cele mai
corespunzatoare masuri practice privind folosirea rationala si de conservare a fondului funciar spre a le
pune la dispozitia specialistilor.
Obiectul prezentului studiu il constituie terenurile ce apartin teritoriului cadastra al localitatii
Sannicolau Mare, judetul Timis, respeciv, solurile identificate in perimetrul mentionat. Ele sunt
studiate in raport cu factorii de mediu care le conditioneaza existenta, impreuna cu acestia formand
unitati de teritoriu ecologic omogene (UT sau TEO) cu favorabilitati specifice la diferite utilizari
agricole ori silvice si cu cerinte si tehnologii de ameliorare.
Obiectivele:
Identificatea si cartarea solurilor si terenurilor concretizate prin realizarea hartilor si
legendelor unitatilor de sol si teren;
Caracteristica morfologica, fizica, hidrofizica si chimica a unitatii de sol identificate si
delimitate pe harta;
Bonitarea terenurilor si stabilirea favorabilitatii pentru principalele culturi;
Evidentierea naturii si intensitatea factorilor limitative;
Gruparea terenurilor in functie de pretabilitatea la diferite utilizari.

2. Stadiul actual al cunoasterii

a) Conceptul de sol, teren si fertilitate


Evolutia acestui concept oglindeste in mare masura reusitele dar si erorile din dezvoltarea
stiintei solului. Astfel pentru omul primitiv solul constituia suprafata ferma a uscatului iar, odata cu
aparitia agriculturii, solul a fost considerat suport pentru plante
Extinderea studiilor referitoare la nutritia minerala a plantelor a condus la formularea conceptului
de sol ca mediu poros capabil s asigure apa, aerul si elemente nutritive pentru plante. Aceasta
conceptie despre sol, cu toate ca are un caracter restrans si se refera mai mult la nutritia plantelor si
mai putin la sol, in sensul strict, a contribuit semnificativ la rezolvarea problemei productiei agricole
punand bazele fertilizrii minerale a plantelor.
Scoala agrogeologica considera solul ca fiind produs de alterare al rocilor (rugina nobila)
imbogatit in materie organica. In conceptia agricultorilor solul era considerat ca fiind patura humifera
supusa lucrarilor agricole.
Odata cu fundamentarea pedologiei ca stiinta, realizata prin publicarea lucrarii lui V.V.
Dokuceaev Cernoziomul rusesc in 1883, a fost introdus conceptul de sol, care s-a extins la
nceputul secolului XX. Conform acestui concept solul este considerat un corp natural format sub
actiunea indelungata a factorilor pedogenetici (roca, relief, clima, vegetatie), diferentiat in orizonturi
cu alcatuire diferita, de regula afanat, cu grosime diferita, deosebindu-se de roca pe care s-a format
prin caracteristici specifice, morfologice fizice, chimice si biologice, compozitie si constitutie.
In pedologia romaneasca contemporana N. Florea (1993) definete solul ca un corp natural,
tridimensional, de material relativ afanat, alcatuit din compusi minerali, organici si organisme vii,
aflate in interactiune cu proprietati fizice, chimice diferite de ale materialului parental initial din care
s-au format si evoluat in timp, prin procese pedologice si pedogeologice, sub actiunea climei si
organismelor, in diferite conditii de relief, fiind capabili de schimb continuu de substanta si energie cu
mediul si de asigurare a conditiilor necesare cresterii si dezvoltarii plantelor.
Din aceasta definitie se constata ca solul nu este echivalent cu ceea ce se defineste prin sol
agricol, iar notiunea de subsol nu este echivalenta cu roca parentala. Solul, definit in sensul folosintei
sale, se refera mai mult la modul de utilizare decat la solul ca entitate naturala distincta.

Depozitele din balti si lacuri bogate in materie organica sunt considerate soluri numai atunci
cand ofer conditiile proprice cresterii plantelor. Intrucat dezvoltarea vegetatiei este conditionata de
lumina, adancimea de patrundere a luminii in apa (210m) indica limita formarii solurilor subacvatice.
Solul este un corp cu viata, el face tranzitia intre lumea anorganica si organica vie, prezinta un
flux continuu de energie si substanta ca n corpurile vii, mosteneste unele insusiri (caractere relicte) ale
materialului parental. Cu toate acestea solul nu poate fi inclus in categoria organismelor vii propriuzise deoarece nu prezinta una din caracteristicile esentiale ale acestora: aceea de a se inmulti si de a
transmite caractere ereditare urmailor.
Prin teren se intelege o intindere de pamant cuprinsa intre anumite limite ( considerate dupa
relief sau dupa starea sa in spatiu ), caracterizata printr-un ansamblu dat de conditiile de mediu ( relief,
hidrologie, materialul sau rocile pe care se formeaza solul ) specifice de care depinde favorabilitatea
acestuia, pentru anumite plante cultivate sau spontane, modulul de folosire, gospodarire si protectie.
Notiunea de teren este mai extinsa decat cea de sol, in sensul ca exista suprafete de relief lipsite de sol
(suprafete acoperite cu bolovanisuri si stanci, albiile de rau, rape etc. ), solul acolo unde exista este
intotdeauna stratul vegetal care il protejeaza, impreuna formand sisteme teritoriale.
Fertilitatea solului, reprezinta insusirea de a asigura in mod constant si corespunzator plantelor
subtante nutritive, apa si aerul de care au nevoie pentru cresterea si dezvoltarea lor in ansamblul
satisfacerii si celorlalti factori de vegetatie. Definita in mod sistematic ca o rezultanta a stadiului de
formare si evolutie a solului, a alcatuirii si proprietatilor acestuia, precum si a proceselor biochimice,
ce se petrec in sol, fertilitatea poate fi: naturala, cultural, economica.

Fertilitatea naturala este tipul de fertilitate determinat de insusirile fizice, chimice si

biologice ale solului in ansamblul iferitelor conditii climatic.

Fertilitatea culturala reprezinta fertilitatea efectiva pe care o dobandeste solul in urma

interventiei omului in vederea obtinerii unor recolte ridicate.


b) Gruparea terenurilor in functie de pretabilitatea la diferite folosinte si amenajari
Pretabilitatea terenurilor se refera la gruparea sau clasificarea acestora in clase, subclase si
subdiviziuni intr-un anumit scop. Gruparea terenurilor in clase de pretabilitate pentru diferite folosinte
si amenajari se face conform Metodologiei de Elaborare a Stuiilor Pedologice partea a doua
publicata de I.C.P.A. Bucuresti in anul 1987.
Gruparea reprezinta o reunire a terenurilor si o ordonare in functie de aptitudinile ce le reprezinta
pentru diferite folosinte si amenajari, cu precizarea deficientelor ce limiteaza folosirea lor intensive sau

maenajara in diferite scopuri. Gruparea se realizeaza in clase, subclase, grupe si subgrupe, in raport cu
natura si intensitatea factorilor restrictivi de productie. Restrictiile se refera la conditiile existente ce
diminueaza recoltele, cat si la pericolul aparitiei prin exploatare a unor degradari cu aceleasi efecte.
Din analiza factorilor restrictivi, rezulta cerintele ameliorative

si masurile necesare optimizarii

exploatarii. Terenurile se incadreaza in 6 clase de pretabilitate la diferite folosinte, notate cu cifre


romane, clasa I-a fiind fara nici o restrictie, iar clasa a VI-a cu restrictii extreme de severe. Limitarile
pofi de sol, clima, relief sau drenaj.
subclasa de pretabilitate este data de natura limitatii sau limitarilor associate. Subclasa se
noteaza cu simbolurile corespunzatoare factorilor limitativi principali notate cu litere mari (V-volumul
edafic, S-saraturare, A-aciditatea sau gradul de debazificare, T-gradul de tasare, O-gradul de portanta a
solului, G-degradarea antropica, P-panta terenului, R-eroziune de adancime, F-alunecari de teren, Qexcesul de umiditate freatica, H-umiditatea prin revarsare, N-textura grosiera, C-textura fina etc,).
Grupa de pretabilitate este data de intensitatea limitarii si se noteaza cu cifre arabe (sol slab
salinizat-S1, sol moderat salinizat-S2 etc.). Indicii 1...2 adaugati la simbolul restrictiei arata intensitatea
acesteia.
Subgrupa de pretabilitate este determinate de detalieri ale elementelor luate in considerare la
nivele superioare pentru lucrarile speciale executate in vederea aducerii in circuitul agricol a unor
terenuri aflate in alte folosinte (f-textura solului, s-gradul de salinizare, a-gradul de alcalizare, dgrosimea solului panala roca compacta, h-rezerva de humus etc.).
Categoriile si clasele de terenuri dupa pretabilitatea la diferite folosinte
(Florea 2003, prelucrat dupa ICPA, 1987)
Caracteristici

Clasa de
teren
A. Terenuri pretabile pentru culture de camp si alte utilizari
Clasa I-a
Terenuri practic fara limitari semnificative, putand fi cultivate fara masuri speciale cu plante
adaptate conditiilor climatice.
Clasa a II-a Terenuri cu limitari slabe, care reduc gama culturilor agricole sau care necesita in cazul cultivarii
masuri simple de protectie a solurilor.
Clasa aIII-a Terenuri cu limitari moderate, care reduc gama culturilor agricole sau care necesita masuri sau
lucrari speciale de protectie, conservare sau ameliorare a resusrselor de sol.
Clasa a IV-a Terenuri cu limitari severe, care reduc gama culturilor agricole sau care necesita masuri sau
lucrari speciale de protectie, conservare sau ameliorare a resusrselor de sol.
B.Terenuri nepretabile pentru culture de camp, dar pretabile pentru alte folosinte
Clasa a V-a Terenuri cu limitari foarte severe, care nu pot fi ca atare, dar care dupa amenajare si ameliorare
pot fi folosite pentru culturi de camp sau plantatii pomi-viticole:
5A pot fi amenajate pentru culture de camp sau furaje;
5L pot fi amenajate pentru livada;
6

5F pot fi amenajate pentru vie.


Clasa a VI-a Terenuri cu limitari extreme de severe, care nu pot fi folosite pentru culturi de camp sau plantatii pomiviticole chiar dupa amenajare si ameliorare prin tehnologii curente:
6F folosite, ca atare sau amenajate, pentru fanete, pasuni sau paduri;
6P folosite, ca atare sau amenajate, numai pentru pasuni si paduri;
6S folosite, ca atare sau amenajare, numai pentru paduri
6S
neproductiv.
Pentru orice tip de lucrari hidroameliorative se definesc tot 6 clase de pretabilitate, de la clasa I a
terenurilor cu limitari extrem de severe si ca atare neameliorative. Criteriile de definire a claselor de
pretabilitate sunt desigur differentiate in functie de ntura lucrarilor de imbunatariri funciare
considerate: combaterea eroziunii, irigatie, desecare-drenaj etc.
Subclasele sunt definite in functie de natura factorilor limitativi specifici pentru studiile
pedologice destinate diferitelor tipuri de lucrari. Astfel, pentru lucrari antierozionale se iau in
considerare riscul de eroziune de suprafata, de adancime si/sau al alunecarilor de teren, precum si
uniformitatea terenului si excesul de umiditate care poate aparea pe unele terenuri in panta. Pentru
amenajarile de desecare-drenaj diferentierea subclaselor se face in functie de natura excesului de
umiditate, saraturare si volumul edafic al solului.
Subgrupele de terenuri se definesc dupa intensitatea factorilor limitativi, corelata cu clasele de
pretabilitate.
Elementele de sol si teren care definesc subgrupele de terenuri sunt cele direct necesare pentru
elaborarea proiectului, respectiv pentru exploatarea lucrarii. Astfel, in cazul proiectelor de combatere a
eroziunii subgrupele de terenuri se defindesc pe baza pantei, formei de relief, naturii materialelor
scoase la zi prin eroziune, grosimii solului pana la roca compacta, texturii solului etc. in ceea ce
priveste amenajarile de desecare-drenaj, subgrupele de soluri se definesc prin panta, textura, grad de
tasare, grosimea solului, neuniformitatea terenului, salinizarea si/sau alcalizare etc.
Districtele se separa pe harta pedologica pe baza insusirilor hidro-fizice necesare in proiectare si
exploatare: reactia hidrologica si erodabilitatea solului in cazul lucrarilor antierozionale, indicii hidrofizici si viteza de infiltrare pentru irigatie, porozitatea si conductivitatea hidraulica pentru amenajarile
de desecare-drenaj.
Pentru fiecare dintre indicatorii d sol si teren considerati, metodologia mentionata prezinta tabele
de grupare pe clase de valori a rezultatelor determinarilor efectuate, insotite de o definire a acestor
clase de valori si de simboluri si coduri destinate uniformizarii modului de prezentare pe cartogramele
respective, precum, si introducerii datelor in baze de data computerizate. Totodata, pentru unii dintre

acesti indicatori care sunt dificil de determinat direct pe teren sau in laborator se dau solutii de estimare
a lor pe baza altor indicatori, mai usor accesibili. Pentru insusirile hidro-fizice ale solului, astfel de
metode de estimare indirecta (functii sau reguli de pedotransfer) au fost e;aborate si dupa aparitia
metodologiei discutate anterior (Canarache 1993, Simota 1993).
In cazurile in care complexitatea teritoriului studiat si respectiv a hartii de soluri este redusa,
clasele, subclasele, grupele, subgrupele si districtele de teren se pot defini simplu printr-o formula
inserata in fiecare unitate din legenda hartii. Pentru teritorii complexe este de preferat sa se prezinte
cartograme (harti) separate pentru unele dintre unitatile mentionate (Canarache 2003).

3. Prezentarea teritoriului si a conditiilor naturale


a. Asezare geografica si suprafata
Sannicolau Mare poarta numele Marelui Sfant Ierarh Nicolae, considerat aparator si ocrotitor al
orasului de-a lungul istoriei sale. Localitatea Sannicolau Mare este cel mai vestic oras al Romaniei si al
judetului Timis, fiind si al treilea oras ca marime din judet, dupa Timisoara si Lugoj. Este atestat
documentar in anul 1247, in Diplomele privilegiate regale, insa existenta lui vine din timpuri mult
mai vechi. Este un oras de granita, avand 6 km de frontiera cu Republica Ungaria, pe cursul
neregularizat al raului Mures.
Este situat in sud estul Campiei Panonice, in nord vestul Banatului si a judetului Timis, in
Campia Muresului Inferior, pe raul Aranca, un vechi brat al raului Mures. Este localizat la 90 m
altitudine, la 63 km nord vest de municipiul Timisoara.
Pe acesta vatra din cele mai vechi timpuri au existat conditii naturale prielnice si o configuratie a
terenului adecvate desfasurarii activitati umane, fiind situat pe vechiul drum european Timisoara
Viena, pe axa N S, localitatea a devenit un centru nodal important pentru zona central vestica a
Romaniei. Asezarea ii confera un potential natural bogat, fiind la 5 km de Lunca si raul Mures.
Pozitia geografica este marcata de intretaierea paralelei de 4604`46`` latitudine nordica cu
meridianul de 2037`41`` longitudine estica, aflandu-se in fusul orar al Europei Centrale.
Sannicolau Mare se intinde pe o suprafata de 13.483 ha, detinand 1,55% din suprafata judetului
Timis, dintre care 12.380 ha reprezinta terenul agricol. Zonele agricole ale oraului au o suprafata de
12.717 ha din care: teren arabil 10.696 ha, pasune 1.687 ha, fanete 48 ha, livezi 354 ha si vii 12 ha.
Hotarul orasului se invecineaza la est cu hotarul comunei Saravale ( 7 km ), la sud cu comuna
Tomnatic ( 12 km distanta), in sud vest cu hotarul satului Nerau ( comuna Teremia Mare la 13 km
distanta ), in vest cu comuna Dudestii Vechi ( la 12 km distanta ), iar la nord vest cu hotarul comunei
Cenad ( la 6 km distanta ). Localitatea se afla la 35 km de punctul cel mai vestic al tarii, borna
TRIPLEX CONFINIUM, borna de frontiera ce amrcheaza granita intre cele trei state: Romania, Serbia
si Ungaria.
Orasul are un numar de 112 strazi, cu o lungime de 60,85 km, dispuse perpendicular unele pe
altele. Lungimea orasului este de 4 km, latimea de 3,3 km. Sannicolau Mare se inscrie in categoria
oraselor d rangul III ( conform L. 489 / 04.07.2001 ), cu o populatie de 14.644 locuitori, cu un numar

de 13 nationalitati si cu un potential economic dezvoltat. Intr-un clasament al celor 174 orase sub
25.000 locuitori, Sannicolau Mare se inscrie intre primele 3 orase.
b. Relief din punct de vedere geomorfologic, litologic si geologic.
Din punct de vedere geomorfologic, orasul este amplasat in Campia Muresului. Aceasta este
situata in partea cea mai de vest a tarii, intre raul Murea si Campia Jimboliei, fiind cea mai noua si cea
mai joasA campie muresana. Teritoriul este amplasat in Campia Mureslui care este o forma tipica de
subsidenta fluvio-lacustra, cu vai putin adanci cu albii parasite rezultate in urma regularizarii cursurilor
de apa si a desecarii, avand o latitudine cuprinsa intre 80-85 m. Partea de nord este situata in fosta
lunca a Muresului, iar partea de sud in fosta lunca a vechiului parau Aranca, astazi regularizat si
canalizat. Fiind o campie de acumulare are la baza sedimente ale marilor tertiare mai vechi, peste care
s-au depus sedimente ale Lacului Panonic, iar mai tarziu aluviunile raurilor, indeosebi cele ale
Muresului. Fundamentul, constituit din sisturi cristaline si roci eruptive, este fragmentat in mai multe
locuri de miscarile epirogenetice la care a fost supus.
Litologia Campiei Aranca este constituita, in cea mai mare parte, din depozite recente: argile
smectice (gonflante) in sectorul central si central vestic, loess si argile loessoide in est, pe alocuri
nisipuri aluviale roci care pot fi usor dislocate si remaniate in cadrul proceselor de albie.
Din punct de vedere geologic, Campia Aranca are ca baza un fundament carpatic cristalin
acoperit de o cuvertura sedimentara, deasupra carora au fost depuse materiale fluviatile de cele mai
diverse tipuri

( nisipuri, pietrisuri mici, maluri ). Pe acestea apar nisipurile dunificate si rocile

lutoargiloase, ultimele conducand la stagnarea apelor meteorice. In urma forarilor fantanilor arteziene
pe teritoriul orasului, la adancimi de pana la aproximativ 300 m, s-a constatat ca straturile sunt formate
din alternante de argila vanata, argila galbena si nisip. Morfologic reprezinta o campie joasa
subsidenta, de lunca si de divagre, care continua catre sud vestul luncai Muresului, din amonte de
Periam. De la acest punct, Muresul si unel brate ale sale au baleiat spre sud vest, vest si nord vest,
ramanand pana azi o urma distincta, paraul Aranca.
c. Hidrografie
In zona Aranca, hidrografia este rezultatul actiunii combinate ale factorilor climatici,
hidrografici, morfologici si geologici. Morfologia terenului influenteaza adancimea si drenajul apei
freatice, factorii climatici si hidrografici influenteaza alimentarea, drenarea si variatiile nivelului apei
freatice, iar factorul geologic determina existenta stratului freatic si a straturilor acvifere de adancime.
Dintre acesti factori, numai factorul climatic este considerat uniform pentru intreaga zona, ceilalti

10

factori fiind diferiti de la o zona la alta. Astfel, conditiile de alimentare si drenare difera in lunca
Muresului fat de terasa si campie.
Colectorul principal al Campiei Aranca este Aranca, ce se varsa in Tisa. Canalul Aranca este
instalat pe fostele albii ale Muresului si dispune de un areal de divagare inainte de indiguire.
Canalul Aranca (a Zlatica, , a Aranka) are lungimea de 117 km, din care 76 km in
Romania in regiunea Banat din Romania si Serbia. Este un afluent al Tisei. Aranca izvoraste in nordul
judetului Arad, din lunca Muresului, de la Felnac (unde ncepe digul Muresului), la sud-vest de
municipiul Arad, dupa care isi incepe parcursul spre vest, prin judetul Timis, pe langa localitatile
Sanpetru Mare, Saravale, orasul Sannicolau Mare, apoi intra in comunele Dudestii Vechi si Valcani,
unde iese din Romania, dupa ce a parcurs 76 km pe teritoriul acesteia. Restul de 41 km pana la
varsarea in Tisa, Aranca strabate teritoriul Serbiei, unde este numita Zlatica. Pe o portiune de 1,4 km
raul marcheaza frontiera romano-sarbeasca.
Odata intrata in Serbia, cursul Arancai face o cotitura spre sud-vest, primeste din dreapta apele
canalului Kikinda, prin care se conecteaza la canalul Dunare-Tisa-Dunare, la sud. Mai departe trece pe
langa localitatea Padej si se varsa in Tisa la Ada, un oras pe malul drept al Tisei.
d. Clima
Prin pozitia sa, orasul se incadreaza in conditiile climatului temperatcontinental cu
predominarea maselor de aer maritim si a celor continentale de origine estica la care se adauga masele
de aer cald ce traverseaza Marea Mediterana si a unor mase de aer rece polar. Circulatia vestica
persista atat in perioada rece cat si in perioada calda a anului si se caracterizeaza prin ierni blande cu
precipitatii lichide.
Circulatia polara este determinata de ciclonii din nordul Oceanului Atlantic si se caracterizeaza
prin scaderi de temperatura, nebulozitate accentuata si precipitatii sub forma de averse, iar iarna
ninsorile sunt insotite de intensificari ale vantului.
Circulatia tropicala determina ierni blande si cantitati insemnate de precipitatii, iar vara o vreme
instabila cu averse si descarcari electrice.

Variatia temperaturii medii lunare in anul 2002 la statia meteorologica


Sannicolau Mare
Temperatura medie a aerului (media lunar i anual)

11

Perioada
2002

Ian
2

Feb
0,7

Mar
5,4

Apr
11

Mai
16,3

Iun
19,5

Iul Aug
21 20

Sep
16,7

Oct
11

Nov
5,2

Dec
0,5

Anual
10,5

Variatia precipitatiilor medii lunare in anul 2002 la statia meteorologica


Sannicolau Mare
Lunile

Ian

Feb

Mar

Variatia lunara medie a precipitatiilor


Apr Mai Iun
Iul
Aug Sep

Oct

Nov

Dec

Anual

Precipit.

33,8

29

32,7

42,5

29,8

41

46

527,5

55

79

53,7

48

36,6

e. Vegetatia.
Fiind situat in Campia Aranca, orasul Sannicolau Mare adaposteste elemente de flora similare cu
cele ale intregii Campii de Vest ( in Banat exista circa 21.000 de specii, reprezentand 2 / 3 din flora
tarii ).
Vegetatia spontana, slab reprezentata datorita culturalizarii intense a zonei, prezinta elemente
stepice, cu varietati de pelinuri ( Artemisia spp. ) si asociatii de pajisti de graminee xerofile ( Festuca,
Poa ) . ( Universitatea de Vest Timisoara, Catedra de Geografie, vol IV, pag 86, 1995 ).
Activitatiile umane au produs modificari majore in fizionomia covorului vegetal prin extinderea
terenurilor agricole si diminuarea vegetatiei naturale. In lunca Aranca apar terenuri agricole, dar si
pajisti mezofile cu: iarba campului (Agrostis tenius), coada vulpii (Alopecurus pratensis), firuta (Poa
pratensis), paiusul de livada (Festuca pratensis), specii de trifoi (Trifolium pratensis), lucerna salbatica
(Medicago arabica), iar dintre arbori: salcia (Salix alba) si plopul (Populus nigra).
Hotarul orasului Sannicolau Mare se poate incadra, ca tip de vegetatie, la stepa si silvostepa, cu
paduri de stejar. In zona de stepa, stratul ierbos este constituit din toporasi (Viola odorata), viorele
(Scila bifolia), ghiocei (Galanthus nivalis). Structura floristica a silvosptepei cuprinde stejar penduculat
(Quercus robus), stejar pufos (Quercus pubescens), plopul alb (Populua alba). In cadrul padurii de
stejar,mai apar pe langa stejar, si specii ca ulmul (Ulmus minor), si plopul (Fraxinus angustifolia).
In zona orasului sunt numeroase specii endemice, ce ocupa un areal foarte restrans: laleaua
(Tulipa gesneriana), creasta cocosului (Celosia cristata), muscata curgatoare (Pelargonium peltatum),
begonia (Begonia semperflorens), crizantema (Chrysanthemum indicum), vardoage (Tagetes patula).
In parcuri se mai intalnesc si specii straine, precum Ginkgo biloba, originar din China, iar dintre
speciile de conifere, apare Tisa (Taxus bacata).

12

4. Metodologie de cartare si bonitare


a) Importanta cartatii solurilor
Cartarea solurilor este o operatie complexa de examinare sistematica, de descriere si de
clasificare a profilelor de sol si de trasare a limitelor intre unitaile cartografice de sol dintr-un anumit
areal. O operatiune imperios necesara in vederea cunoasterea fondului funciar al tarii, al unei unitati
administrative sau regiuni naturale, ale unei unitati agricole etc.
Astfel, in urma lucrarilor de cartare pedologica se stabilesc, cantitativ si calitativ, fondul funciar
agricol sic el silvic, suprafetele ocupate de drumuri si cai ferate, de constructii industriale si sociale
etc. Cunoasterea cantitativa si calitativa a invelisului de sol dintr-un anumit areal permite folosirea lui
cat mai rationala in agricultura , in ceea ce priveste modul de folosinta: arabil, pasiuni, fanete,
pomicultura, viticulture etc.
Cartarea pedologica efectuata la diferite scari permite ilustrarea pe harti nu numai a unitatilor
sistematice superioare si inferioare (tip, subtip, varietate, familie, specie, varianta), ci si a principalilor
factori care contribuie la formarea si evolutia solului (relief, roca, apa freatica, vegetatie, clima).
Cartarea permite, de asemenea, intocmirea de harti cu principalele insusiri ale solului (textura, reactie,
continut de humus etc.).
In urma cartarii pedologice se mai pot stabili arealele cu soluri care necesita interventia omului
in vederea valorificarii cat mai bune in agricultura. Si nu in ultimul rand, cartarea pedologica ofera
date pretioase, de baza, in vederea proiectarii lucrarilor de imbunatatiri funciare, precum si pentru
bonitarea si caracterizarea morfologica a terenurilor agricole.
b) Bonitarea terenurilor agricole
Bonitarea terenurilor agricole reprezinta o actiune complexa de cercetare si de apreciere
cantitativa a principalelor conditii care determina rodirea plantelor, de stabilire a gradului de
favorabilitate a acestor conditii pentru fiecare folosinta si cultura. Deoarece capacitatea de productie a
terenurilor se modifica sub influenta factorilor naturali, dar mai ales datorita interventiei omului,
bonitarea trebuie actualizata in permanenta. Bonitarea determina de cate ori e mai bun pamantul decat
altul, avand in vederea lui fertilitatea lui, oglindita prin productiile pe care le asigura. Obiectul bonitarii
il constituie pamantul, terenul care v-a fi astfel divizat incat fiecare suprafata de teritoriu luat in

13

considerare sa fie cat mai omogen sub aspectul manifestarii tuturor conditiilor de mediu si al factorlor
de vegetatie. Bonitarea terenurilor agricole trebuie actualizata in permanenta, deoarece capacitatea de
productie a terenurilor agricole se schimba sub influenta unor factori naturali, mai ales, in ultimul timp,
sub influenta activitatii umane.
Bonitarea naturala se face pentru portiuni de teritoriu pe care fiecare dintre factorii naturali se
manifesta uniform, numite unitati de teritoriu ecologic omogene, notate prescutat, TEO.
Intocmirea hartii de unitati TEO se face prin suprapunerea hartilor de soluri peste harta cu unitati
cartografice delimitate pe baza indicatorilor de relief, clima, hidrologie si antropici. TEO cuprinde
terenurile care prezinta aceeasi situatie referitaore la caracteristicile exprimate prin indicatorii
respectivi. Numerotarea TEO-urilor este atribuita, folosindu-se cifre arabe, de la numarul 1 la numarul
care individualizeaza ultima unitate TEO delimitate. Numarul TEO-urilor este cu atat mai mare, cu cat
scara la care se lucreaza este mai mare si cu cat variatia factorilor naturali si natropici este si ea mai
mare. Astfel, trenurile agricole ale Romaniei sunt cuprinse in circa 122.000 TEO-uri (la scara
1:50.000).
c) Caracterizarea fizico-geografica si pedologica
Caracterizarea fizico-geografica si pedologica a TEO-urilor sau unitatilor de sol-teren, se face pe
baza unui set de indicatori si a unor scari de interpretare a fiecarui indicator in parte. In scopul
prelucrarii automate a datelor, tot sistemul de redare in legenda hartii de terenuri a indicatorilor este
codifiacat.
Desii cresterea si rodirea plantelor depinde de intregul ansamblu al conditiilor de mediu, pentru
bonitarea terenurilor agricole au fost alese cele mai importante si anume: conditiile de relief, conditiile
de hidrologie, conditiile climatice, insusirile principale ale solului si activitatea omului.
In cadrul acestor grupe de factori au fost stabiliti anumiti indicatori mai importanti si mai
semnificativi, mai usor si mai prcis masurabili, care se gasesc in mod obisnuit in studiile pedologice.
Acestia sunt in numar de 18, la acestia adaugandu-se altii, care participa indirect la stabilirea notei de
bonitare.
Indicatorii (cu numerele lor de cod) sunt urmatorii:
-

temperatura medie anuala valori corectate; indicator 3C;

precipitatii medii anuale valori corectate, indicator 4C;

glizarea, indicator 14;

pseudoglizarea, indicator 15;

14

salinizarea si/sau alcalizarea, indicator 16 sau 17;

textura in tp.sau in primii 20 cm., indicator 23A;

volumul edafic, indicator 133;

poluarea, indicator 29;

panta, indicator 33;

alunecari, indicator 38;

adancimea apei freatice, indicator 39;

inundabilitatea, indicator 40;

excesul de umiditate la suprafata, indicator 181;

porozitarea totala, in orizontul restrictiv, indicator 44;

continutul de CaCO3, total pe 0 50 cm., indicator 61;

reactia in apa sau in primii 20 cm, indicator 63;

gradul de saturatie in baze in tp. sau in primii 20 cm., indicator 69;

rezerva de humus in stratul de 0 50 cm., indicator 144;

Fiecare dintre indicatorii de mai sus, cu exceptia gradului de saturatie in baza care intervine
indirect, participa la stabilirea notei de bonitare printr-un coeficient de bonitare care variaza intre 0,1 si
1, dupa cum insusirea respectiva este total nefavorabila sau optima pentru exigentele folosintei sau
plantei luata in considerare. Pentru o parte din indicatori este prevazuta o singura serie de coeficienti,
iar pentru cealalta parte sunt prevazute mai multe serii de coeficienti legati de interdependenta
acestora, alti indicatori. Nota de bonitare pe folosinta si culturi se obtine inmultind cu 100 produsul
coeficientilor celor 17 indicatori luati in considerare la stabilirea ratei de bonitare.
d) Favorabilitatea pentru unele folosinte si culturi
Hartile de favorabilitate pe folosinte si culturi se intocmesc pe za hartilor cu teritorii ecologic
omogene si a tabelului cu notele de bonitare naturala ale acestora.
Favorabilitatea terenurilor agricole pentru diferite folosinte si culturi se poate prezenta in functie
de valorile notelor de bonitare obtinute de catre plante, dupa cum urmeaza:

clasa I: 100-91 puncte

clasa II: 90-81 puncte

clasa III: 80-71 puncte

clasa IV: 70-61 puncte

clasa V: 60-51 puncte

15

clasa VI: 50-41 puncte

clasa VII: 40-31 puncte

clasa VIII: 30-21 puncte

clasa IX: 20-11 puncte

clasa X: 10-1 punct.

De asemenea, mai trebuie aratat ca favorabilitatea unui teren agricol pentru arabil sau oricare
cultura agricola, se mai poate aprecia si astfel:
Categoria de favorabilitate pentru folosinta data
Nefavorabila

Nota de bonitare
sub 10

Slab favorabila

10-30

Mijlociu favorabila

30-40

Favorabila

40-60

Foarte favorabila

peste 60

e) Bonitarea terenurilor agricole amenajate si ameliorate


Concomitent cu bonitare naturala a terenurilor agricole, avand ca sursa de baza caracterizarea
fizico-geografica si pedologica, are loc si caracterizarea lor sub aspect ameliorative. Ambele operatiuni
se refera numai la productia vegetala. Se determina, deci, si insusirile tehnologice ale terenului in
scopul fundamentarii unor tehnologii specifice si al necesitatilor si posibilitatilor de ameliorare.
Rezultatul urmarit este obtinerea unui maximum de recolta.
Prin aplicarea lucrarilor de imbunatatiri funciare si a tehnologiilor curente de ameliorare, unele
insusiri negative ale terenurilor sunt fie corectate, fie inlaturate, ajungand la cea mai favorabila satre
pentru cresterea si rodirea plantelor. Obtinerea unor informatii cat mai veridice asupra posibilitatilor
reale de crestere a capacitatii de productie a terenurilor, prin aplicarea lucrarilor de imbunatatiri
funciare si a tehnologiilor curente de ameliorare, se realizeaza prin operatiunea de potentare a
notelor de bonitare naturala.
Bonitarea potentata face posibila estimarea productiilor de perspectiva si ea se face numai pentru
acele lucrari care au efect de durata si care modifica substantial starea generala de productivitate a
terenurilor pentru o anumita folosinta (cultura). Lucrarile necesare sunt prezentate in continuare:

16

Indiguirea. Este necesara pentru apararea terenurilor de inundatii (prin revarsarea apelor
curgatoare, prin ridicare nivelului panzei de apa freatica etc.). In aceasta situatie,
coeficientii de potenatre anuleaza total penalizarile introduce pentru inundabilitate.

Desecarea (de suprafata). Prin aceasta lucrare se inlatura influenta negativa a stagnarii
apei la suprafata solului, determinate de excesul de umiditate provenit din precipitatii
(sau din alte surse). Coeficientul de potentare final rezulta din produsul dintre coeficientii
pentru precipitatii, pentru excesul de umiditate si pentru pseudogleizare.

Drenajul (de adancime). Aceasta lucrare se executa in vederea coborarii nivelului apei
freatice si are ca scop inlaturarea influentei negative a apei freatice situate la adancime
mica, asupra cresterii plantelor. Concomitent cu coborarea nivelului apei freatice, se
amelioreaza si starea de gleizare a solului. Coeficientul de potentare final rezulta din
inmultirea coeficientului pentru apa freatica cu coeficientul referitor la gleizarea solului

Irigatia. Irigatia micsoreaza sau inlatura efectul negativ al deficitului de precipitatii,


reducand sau anuland penalizarile respective, dar in acelasi timp poate sa ridice
productivitatea unui teren peste nivelul maxim posibil al celui mai bun teren din tara, in
conditiile naturale. Coeficientul de potentare final pentru irigatie rezulta prin inmultirea
urmatorilor patru coeficienti: pentru precipitatii; de corectie pentru temperature medie
anuala; de corectie pentru adancimea apei freatice; de corectie pentru textura.

Combaterea salinitatii si alcalinitatii. Salinizarea si alcalizarea penalizeaza foate mult


terenurile, indifierent de cultura si prin lucrari de combatere a acestor procese se
imbunatateste situatia acestor terenuri. Deoarece nu se ajunge la o indepartare completa a
salinizarii sau alcalinizarii, la stabilirea coeficientiilor respectivi de potentare, s-a avut in
vedere acest fapt, astfel ca prin inmultirea lor cu coeficientii de bonitare naturala, acestia
nu ajung la valoarea maxima, adica 1 (nu se inlatura complet penalizarile respective).

Prevenirea si combaterea eroziunii (fara terasare). In urma executarii lucrarilor de


prevenire si combatere a eroziunii solurilor se reduc sau se anuleaza penalizarile
introduse prin coeficientii de bonitare pentru indicatorii: pana terenului si alunecarile d
teren. Coeficientul de potentare rezulta prin inmultirea celor doi coeficienti.

Terasarea ternurilor in panta. Prin aceasta lucrare, pe de o parte, se micsoreaza influenta


negativa naturale (in ce priveste retinerea in sol a apei de precipitatii), iar pe de alta parte,
influenteaza nefavorabil rezerva initiala de humus.

17

Amendarea cu calcar si gips. Prin aceasta lucrare se urmareste corectarea reactiilor prea
acide si prea alcaline, pana la valori de pH optime. Coeficientii de potentare finali
anuleaza penalizarea reactiei solului si valorile lor variaza in raport cu gradul de saturatie
in baze a solului.

Afanarea adanca si scarificarea. Prin aceste lucrari se amelioreaza porozotatea totala a


solului (prin potentare se reduce penalizarea pentru porozitatea mica a solului).

Fertilitatea ameliorativa (radicala). Aceasta lucrare contribuie la imbunatatirea starii de


afanare a solului cu elemente nutritive si are drept scop anularea penalizarii terenurilor cu
reserve reduse de humus. Coeficientul de potentare final se stabileste in functie de textura
(grosiera sau fina), la fel ca si coeficientul de bonitare naturala.

Combaterea poluarii. Prin aceasta lucrare se urmareste depoluarea solului si


imbunatatirea capacitatii lui de productie. Prin potentare sunt inlaturate complet
penalizarile determinate de indicatorul poluare.

Potentarea notelor de bonitare naturala se face pentru lucrari ameliorative existente, pentru
lucrari ameliorative prevazute a se realiza intr-un anumit an, sau pentru ipoteza executarii tuturor
lucrarilor ameliorative necesare pentru teritoriul respectiv.

18

5. Solurile din orasul Sannicolau Mare


I. Descrierea solurilor identificate pe teren
Solurile sunt corelate cu roca, clima si vegetatia si sunt foarte variate. Solurile din cadrul zonei
Aranca prezinta mai multe caractere comune: toate solurile au aceeasi roca mama la baza aluviunile
si cu mici exceptii loessul pe loessurile mai ridicate; toate solurile actuale se gasesc intr-un stadiu de
evolutie secundara, contin un procent ridicat de saruri usor solubile.
In functie de aceste caractere si de formele geomorfologice, solurile se impart in doua grupe:
solurile de lunca (hidromorfe) si solurile de terasa (antomorfe). Solurile din cadrul acestei grupe sunt
formate exclusiv pe aluviuni si au evoluat sub influenta directa a apei freatice. In cadrul acestei grupe
se deosebesc mai multe tipuri genetice de soluri, printre care:

Aluviosolurile ce ocupa o suprafata de 3.800 ha si se afla in imediata apropiere a vailor

Aranca si Galatca.

Gleiosolurile ocupa destul de mult in zona administrativa a orasului, mai ales in Lunca

Muresului si a canalului Aranca. Se intalnesc mai ales gleiosolurile cernice, molice si alcalizate.

Salsodisolurile sunt prezente prin soloneturi si diferite subtipuri aflate in diferite stadii de

sodizare.
Din punct de vedere agricol, aluviosolurile, sunt soluri uor de lucrat i foarte productive, n
afar de cele salinizate i cele excesiv afectate de apa freatica.
Influenta si actiunea in timp a factorilor pedogenetici ( relief, roca, clima, hidrologie ), ca si
interventia omului prin importantele lucrari hidroameliorative incepute cu mai bine de 200 de ani in
urma, au determinat existenta unei cuverturi de sol de o accentuata complexitate si diversitate.
Tipurile de sol dominante sunt urmatoarele:

Cernoziomuri calcarice, 1 18 (tipice, gleizate, saraturate): 37%

Eutricambosoluri, 19 24 (gleizate, vermice, saraturate): 5%

Soluri brune eumezobazie, 25 43 (molice, gleizate, saraturate): 16%

Gleiosoluri, 44 63: 5%

19

Soloneturi, 64 74 (gleizate, saraturate): 8%

Aluviosoluri, 74 84 (molice, gleizate, saraturate): 8 %

Asociatii de vertosoluri, cernozomuri si soloneturi 701 720: 20%.

II. Tipurile de sol dominante:


a)

Subtipul de sol cernoziom tipic se caracterizeaza morfogenetic printr-un orizont Am cu

crome de 2 sau mai mici si un orizont AC avand cel putin in partea superioara crome sub 3,5 in stare
umeda.
Raspandire. In Romania cernoziomurile ocupa o suprafata de 4.200.000 ha fiind raspandite pe
o arie foarte intinsa: Campia Romana, Campia de vest, Campia Moldovei, Campia Transilvaniei ( in
partea sudica ), Culoarul Muresului, Dobrogea, Dealurile Falciului, Colinele Tutovei.
Cernoziomurile s-au format pe diferite roci cu o constitutie poroasa, continand carbonat de
calciu: loess, depozite loessoide, nisipuri si de pozite argiloase. In unele zone campiile de divagare si
treptele mai inalte ale luncilor materialului parental este constituit din depozite aluviale cu diferite
texturi si din depozite proluviale si deluviale.
Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. In urma formarii si evolutiei cernoziomurilor
in conditiile cadrului natural si ale proceselor pedogenetice mentionate profilul acestor soluri, prezinta
urmatoarea alcatuirea: Amk ACk Cca.

20

Orizontul Am, are o grosime de 30-40 cm, culoare bruna inchis (10 YR 3/3) in stare umeda si
bruna (10 YR 5/3) in stare uscata, structura granulara medie cu numeroase aggregate coprogene,
textura nisip lutos, lut nisipos sau lut, neoformatii de natura chimica si biologica, cu trecere treptata.
Orizontul ACk, are grosimea de 15-25 cm, culoare bruna (10 YR 4/3) in stare umeda si brun-brun
pal (10 YR 5/3) in stare uscata, structura glomerulara medie slab dezvoltata, textura nisip lutos, lut
nisipos sau lut, neoformatii de natura chimica, biologica, efervescenta puternica, cu trecere treptata.
Orizontul Cca apare la adancimea de 50-60 cm si are o culoare brun galbui inchis (10 YR 4/4)
in stare umeda si brun galbui deschis (10 YR 5/4) in stare uscata, structura masiva, textura nisip lutos,
lut nisipos sau lut, neoformatii de natura chimica si biologica cu efervescenta puternica.
Cernoziomurile exploatate ca arabil, prezinta in partea superioara a profilului un orizont notat cu
Ap, cu insusiri modificate prin lucrari ale solului, orizont care de regula are culoare mai deschisa,
decat orizontul subiacent din cauza reducerii rezervei de humus. La baza stratului arat Ap se
formeaza un orizont mai indesat ( Atp ) cunoscut sub denumirea de talpa plugului.
b)

Eutricambosolurilor pot prezenta orizont organic O si orizont vertic sau orizont pelic si

proprietati stagnice, gleice si andice, dar la adancimi mai mari sau cu intensitati care nu permit
incadrarea la unitati taxonomoce de tip de sol.
Raspandire. Eutricambosolurile ocupa o suprafata de 1,37 milioane ha, respectiv 5,8% din
suprafata Romaniei, cele mai intinse suprafete intalnindu-se pe etajul montan inferior ( 500 1300 m
altitidine ), cu precadere in partea inferioara a acestuia.
Limita de altitudine superioara de raspandire a acestor soluri este frecvent depasita in carpatii de
Curbura, Carpatii Meridionali si Occidentali, pe versantii cu expozitie sudica si pe roci cu un continut
bogat in elemente bazice. Eutricambosolurile se intalnesc si sub limita inferioara de 500 m altitudine
in zona de nord a Carpatiilor Orientali pe versanti mai umbriti, pe roci mai acide.
Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. Eutricambosolurile sunt constituite din
urmatoarele orizonturi pedogenetice: Ao Bv C sau R.

21

Orizontul Ao are grosimea de 10-40 cm, culoare bruna inchisa sau bruna cenusie (10 YR 4/2-4),
structura poliedrica subangulara mica si mare, bine exprimata; sub pajiste prezinta la suprafata un
orizont At, iar sub padure un orizont Ol.

Orizontul de alterare Bv are grosimea de 20-100 cm, culoare bruna sau bruna inchisa (10 YR 45/4), structura poliedrica angulara medie, bine moderat exprimata.
Orizontul C apare la adancimi diferite, in functie de gradul de dezvoltare al profilului de sol si de
caracteristicile litologice ale materialului parental. La solurile evaluate pe materiale consolidate,
compacte, apare un orizont R care urmeaza orizontul Bv.
c)

Gleiosolurile sunt soluri freatic hidromorfe ce se definesc printr-un orizont O si /sau A si

prin proprietati gleice care apar in partea superioara a profilului incepand cu adancimea de 0 50 cm.

22

Raspandire. In Romania gleiosolurile ocupa suprafete restranse dispersate in mai toate zonele
geografice insumand o suprafata de circa 585.000 ha.
Gleiosolurile sunt raspandite insular sau in fasii in sectoarele joase cu drenaj deficitar ale
Campiei de Vest ( C. Timisului, C. Aradului, C. Somesului ), in zone de subsidenta din Campia
Romana, in sectoarele de versant cu izvoare si alunecari, in portiunile slab drenate ale luncilor si
teraselr inferioare cu strabat campiile si regiunile deluroase.

Aceste soluri apar si in arealele mai racoroase ale depresiunilor intramontane si premontane
(Depresiunile Borsec, Brasov, Ciucului, Sibiu, Beius, Baia Mare, Oas, Zarand).
Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. Profilul gleiosolurilor prezinta urmatoarea
succesiune a orizonturilor pedogenetice: A AGo Gr.
Orizontul A (Am, Ao, Au) are grosimea de 15-50 cm, culoare neagra, brun inchisa, brun cenusie
sau cenusie , textura nisipo-lutoasa, luto-nisipoasa, lutoasa sau, deseori, luto-argiloasa ori argiloasa
in functie de alcatuirea granulometrica a materialului parental, structura granulara, poliedrica angulara
sau poliedrica subangulara si frecvente pete ferimanganice mai slab evidentiate in orizontul de tip Am
datorita actiunii colloid-protectoare a humusului.
Orizontul AGo are grosime de 15-30 cm, culoare cenusie-brun inchisa cu pete vinetii, bruneruginii sau ruginii-galbui, textura variata in functie de alcatuirea granulometrica a materialului

23

parental. Acest orizont este slab structurat sau cu structura poliedrica angulara, este compact in stare
uscata, prezinta separatii ferimanganice frecvente si bine evidentiate.
Orizontul Gr apare incepand de la adancimi mai mici de 50 cm, are colorit mozaicat in functie de
durata de manifestare a excesului de umiditate, poate contine si acumulari difuze de CaCO3 si starea
de umiditate este cel putin jilav sau umed.
d)

Soloneturile, denumite si soluri alcaline, soluri alcalice sunt constituite dintr-un

orizont A ocric sau A molic urmat de un orizont argic natric (Btna).


La definirea soloneturilor limita superioara a orizontului natric a fost extinsa, fata de Sistemul
Roman de Clasificare a Solurilor in 1980, de la intervalul de adancime de 0 20 cm la intervalul de 0
50 cm.
Raspandirea. Soloneturile sunt raspandite pe terenurile slab drenate din Campia Tisei, Campia
Romana, din luncile raurilro Prut, Bahlui, Jijia, Miletin, Baseu si ale afluentilor acestora. In Campia
Moldovei, soloneturile pot aparea si pe versantii cu expozitie sudica sau sud estica.
Soloneturile se formeaza in lunci, pe forme de relief depresionare, acumulative, cu drenaj
defectuos si numai rareori pe versanti cu diferite inclinari din zonele colinare. Cand soloneturile se
asociaza cu solonceacurile sau gleiosoluri salinizate ( lacovisti salinizate ), ocupa suprafete de
microrelief cu cote mai amri, iar atunci cand formeaza asociatii cu cernoziomuri salinizate, ocupa
zonele mai joase ale terenului. Materialul parental este alcatuit din depozite aluviale cu diferite texturi
sau din marne salifere de varste geologice diferite.

24

Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. Profilul de sol al soloneturilor este alcatuit


din urmatoarele orizonturi: Ao El Btna CGo sau Ao Btna CGo.
Orizontul Ao are grosimi mici de 3-20 cm, culoare brun inchisa in stare umeda si buna in stare
uscata, structura granulara sau poliedrica subangulara, relative afanat.
Orizontul El are grosimi de 2-25 cm, culoare bruna-cenusie, structura lamelara, relative afanat.
Orizontul Btna are grosimi de 20-60 cm, culoare bruna, textura fina, structura columnara sau
prismatica, plastic si foarte adeziv in stare umeda, extrem de compact in stare uscata.
Orizontul C apare la adancimi de 40-80 cm, prezinta acumulari de carbonat de calciu si saruri
solubile; in acest orizont se intensifica treptat procesele de gleizare.
e)

Aluviosolurile se definesc printr-un orizont A urmat de materialul parental de cel putin 50

cm grosime, constituit din depozite fluviatile, fluvio lacustre sau lacustre recente, inclusiv pietrisuri,
cu orice textura.
Aluviosolurile includ, pe langa solurile aluviale din clasa anterioara si protosolurile aluviale si
coluvisolurile sub denumirea de aluviosol entic si respectiv, aluviosol coluvic.
Raspandire. Pe o suprafata de circa 2,2 milioane de ha, aluviosolurile se intalnesc in Lunca si
Delta Dunarii, in luncile celorlate ape curgatoare din tara noastra ( Mures, Olt, Somes ), precum si in
apropierea unor lacuri sau zone de foste lacuri.

25

Prezenta materialelor aluviale este legata mai ales de existenta luncilor, care sunt unitati de relief
tinere, formate sub influenta apelor curgatoare prin actiunea de eroziune, transport si sedimentare.
Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. Solul aluvial are un profil ceva mai evoluat,
alcatuit din urmatoarele orizonturi: Ao C.
f)

Vertisolurile se definesc printr-un orizont vertic a carei limita superioara este suprafata

solului sau adancimea la care se executa araturile, orizont ce se continua pana la adancimea de cel
putin 100 cm. In partea superioara si mijlocie a profilului ( 0 10 cm ) continutul de argila predomina
smectitica este mai mare de 30%.
Raspandirea. Vertisolurile ocupa 430.000 ha, respectiv 1,8% din suprafata totala a Romaniei.
Ele apar dispersat pe suprafete mai mari in partea nordica a campiei Romaniei dintre Olt si Arges in
Podisul Getic, Campia si Dealurile Banatului, Campia Moldovei. Vertisolurile sunt considerate soluri
intrazonale relicte, fiind raspandite in regiuni de dealuri, piemonturi, campii, depresiuni, la altitudini
cuprinse intre 100 600 m. Conditia climatica ce determina formarea vertisolurilor, este alternanta
perioadelor umede ce favorizeaza marimea volumului cu cele uscate cand se formeaza crapaturi largi
cu adancimi care depasesc 100 cm. Materialul parental are o textura fina, contine peste 30% argila
( frecvent peste 45%) predominant gonflanta care isi mareste foarte mult volumul prin umezire.

26

Alcatuirea si descrierea morfologica a profilului. Profilul vertosolului tipic este constituit din
orizonturile Ay By C.
Orizontul A vertic (Ay) are grosimi de 15-40 cm, culoare neagra-cenusie cu reflexe de spartura
de otel chiar la continuturi mici de humus, textura fina, structura poliedrica angulara in partea
superioara a orizontului (0-5 cm) si bulgaroasa in adancime.
Orizontul B vertic (By) este cuprins intre adancimile de 30 (40 cm) si peste 100 cm, are culoare
bruna inchisa, textura fina, structura sfenoidala, cu oglinzi de alunecare oblice (10-60) si contine
concretiuni ferimanganice.
Orizontul C apare la adancimi de peste 100 cm si are culoare bruna galbuie cu pete roscate sau
ruginii, textura fina si structura masiva.
III. Interpretarea solurilor identificate pe teren
Fata de cele mentionate putin mai sus, in functie de insusirile specific pentru fiecare unitate de
sol si teren, in cadrul perimetrului cercetat au fost intalnite urmatoarele:
TEO 26,01 Clasa Cernisoluri (CER), Tip Cernoziom (CZ), gleizat slab,
nestagnogleizat, lut mediu. Fara limitari.
TEO 188,01 Clasa Cambisoluri (CAM), Tip Eutricambosol (EC), gleizat puternic,
nestagnogleizat, lut argilos mediu. Cu limitari reduse datorita texturii fine.
TEO 245,01 Clasa Pelisoluri (PEL), Tip Vertisol (VS), gleizat moderat,
nestagnogleizat, argila lutoasa. Cu limitari reduse datorate texturii solului in primii 20
cm, limitari reduse datorate excesului de umiditate freatica, limitari severe datorate
porozitatii totale si limitari reduse datorita excesului de umiditate de suprafata.
TEO 288,01 Clasa Hridisoluri (HID), Tip Gleisol (GS), negleizat, stagnogleizat slab,
lut argilos mediu. Cu limitari moderate datorate precipitatilor multianuale, limitari reduse

27

datorate texturii solului in primii 20 cm, limitari moderate datorate pantei terenului,
limitari reduse datorate excesului de umiditate freatica, limitari severe datorate porozitatii
totale.

6. Starea de calitate a solurilor din orasul Sannicolau Mare


Solul reprezinta unul dintre factorii de mediu, care prin functia sa, joaca un important rol
epidemiologic in transmiterea unora dintre germenii patogeni. Ca si aerul si apa, este un factor de
mediu cu influenta deosebita asupra sanatatii. El se afla in stransa corelatie cu pozitia geografica a unei
regiuni, atat prin configuratia, natura, cat si prin structura sa. De calitatea solului depinde formarea si
protectia surselor de apa de suprafata si subterana. Solul determina cresterea si dezvoltarea vegetatie,
influentand astfel, in mod direct, alimentatia omului. Normele de calitate a solului au ca principala
menire demarcarea limitei superioare de concentratie a poluantilor, limita deasupra careia pot fi
afectate sanatatea umana si echilibrul ecosistemelor (Buchman si Bud, 2004).
Constientizarea unor riscuri importante, prin depasirea pragului de admisibilitate, stabilit
conform normelor de calitate, reprezinta primul pas in prevederea poluarii. Legea fondului funciar
prevede reglementari privind recuperarea terenurilor agricole, care prin degradare si poluare si-au
pierdut partial sau total capacitatea productiva. In legislatia romaneasca, normele tehnice de protectie a
solului se limiteaza la prezentarea concentratiilor maxime admise doar la unele saruri usor solubile si
pentru unii ioni cu potential ridicat de mineralizare.
Poluarea solului reprezinta orice modificare nedorita a caracteristicilor fizice, chimice sau
biologice cu implicatii directe asupra vegetatiei, animalelor sau asupra starii de sanatate a omului.
Microorganismele care se intalnesc in sol apartin, fie speciilor saprofite proprii solului, fie speciilor
patogene sau conditionat patogene, provenind de la om sau animale si ajunge aici odata cu excretiile,
secretiile sau cu cadavrele acestora. In general, in sol, microorganismele patogene nu gasesc conditii
de inmultire, ci numai in conservare, de supravietuire, insusirilor fizice ale acestuia, temperaturii,
prezentei florei microbiene telurice si concurentei microorganismelor antagoniste care pot elabora
substante antibiotice, precum si prezentei bacteriofagilor.
Calitatea solului este mult influentata de degradare si poluare. Cazele degradarii solului pot fi:
- cauze naturale: eroziunea, alunecarea, deflatia, aluvionarea, prabusirea, salinizarea etc.;
- cauzele datorate activitatii umane: defrisarea padurilor, desecarile, aratul necorespunzator,
exploatarea excesiva, folosirea excesiva a ingrasamintelor si a pesticidelor, pasunatul excesiv etc.
28

Principalele surse de poluare a solului sunt reziduurile. Tinand seama de provenienta lor, ele se
pot clasifica in:
- reziduuri menajere, rezultate din activitatea zilnica a oamenilor in locuinte si locuri publice.
Din acestea fac parte: diverse resturi alimentare, sticla, tesaturi, ambalaje, materiale plastice;
- reziduuri industriale, provenite din diverse procese tehnologice, care pot fi formate din
materii brute, finite sau intermediare. Au o compozitie variata, in functie de ramura industriala si de
tehnologia utilizata.
Elementele poluante ale solului pot fi de natura biologica sau chimica. Elementele biologice sunt
reprezentate de microorganisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de om sau animale, fiind in cea
mai mare parte patogene. In anumite soluri, unele microorganisme se pot chiar inmulti, cum este cazul
bacteriei carbunoase. Supravietuirea germenilor patogeni este mai scurta in solurile in care au loc
procese bilogice intense (in solurile nisipoase, in solurile expuse razelor solare). Gradul de rezistenta
al acestora este de asemenea dependent de existenta formelor vegetative sau sporulate. Daca
majoritatea speciilor care prezinta numai forme vegetative supravietuiesc in sol un timp limitat (3-30
zile), germenii sporulati, aerobi si anaerobi pot persista ani de zile.
Elementele chimice care polueaza solul sunt in cea mai mare parte de natura organica. Cele mai
importante elemente chimice poluante ale solului sunt insa substantele toxice, prezente aproape
exclusiv in reziduurile industriale. Mai frecvent sunt intalnite metalele grele, pesticidele, detergentii,
colorantii etc.
Solul constituie locul de intalnire al tuturor poluantilor: pulberilor din aer, gazele toxice dizolvate
de ploaie in atmosfera care se intorc in sol, apele de infiltratie care impregneaza solul cu poluanti
atenuandu-i apre adancime, raurile poluate care contamineaza solurile inundate sau irigate, aproape
toate reziduurile solide depozitate sau aruncate pe sol.
In concluzie, poluarea solului constituie sau poate cauza un pericol potential pentru sanatatea
omului, deteriorarea resurselor biologice, a ecosistemelor, a bunurilor materiale, un obstacol in calea
utilizarii legitime a mediului.
Unele materiale plastice, metale si alte substante depozitate pe sol raman neschimbate pentru ca
nu exista microorganisme capabile sa le descompuna. Totusi, solul poate fi in anumite limite,
considerat depoluator. Majoritatea acestor materiale se vor degrada, vor ruginii sau se vor descompune
in sol, daca trece suficient timp.
Cand sunt aplicate in sau pe sol, unele deseuri sau reziduuri care pot fi incadrate in categoria
poluanti oriunde s-ar gasi, devin surse de energie pentru microorganismele din sol si sursa de elemente

29

nutritive pentru cresterea plantelor. Spre deosebire de celelalte componente ale mediului inconjurator,
solul, impreuna cu microorganismele asociate, joaca rolul unui absorbant, purificator si neutralizator
biologic de poluanti, mineralizator al tuturor reziduurilor organice. Uneori, capacitatea solului de a-ti
implinii functia de autopurificare este suprasolicitata sau depasita, rezultand poluarea.
Printre caracteristicile mai importante ale solurilor care le permit sa-si asigure mai deplin acest
rol, se au in vedere urmatoarele:
- larga distributie geografica a solurilor;
- adancimea solului si respectiv volumul imens pe care acesta il ocupa in natura, ceea ce ii
permite prelucrarea si transformarea unor cantitati mari de substante complexe;
- capacitatea de filtrare a solului, solutiile care trec prin sol sunt supuse la filtrare si purificare,
fiind retinute cele mai multe suspensii;
- activitatea bilogica a solului datorita micro si macro organismelor existente in sol.
Datorita acestor caracteristici si proprietatii, solul poate constitui un mijloc si mediu eficace de
preluare, neutralizare, reciclare, transformare si valorificare a diverselor deseuuri in reziduuri
anorganice si organice, ca si a dejectiilor. Cu toate acestea, trebuie avut in vedere ca solul are
capacitatea limitata de incarcare cu poluanti. Pentru aceasta, este necesara cunoasterea amanuntita a
proceselor privind capacitatea de autoepurare naturala a solurilor, pentru stabilirea capacitatiilor
maxim admisibile (CMA) ale poluantilor in sol, astfel incat sa se asigure prevenirea poluarii solului, ca
si a celorlalti factori ai mediului inconjurator.
Interpretarea claselor de calitate
Terenul agricol al aorasului se constituie din urmatoarele folosinte: arabil 10.768 ha, pasuni
11.701 ha, vii 3,3 ha si livezi 387,3 ha.
Referitor la incadrarea in clase de calitate ( fertilitate ), pentru categoria de folosinta arabil a
terenurilor agricole, se prezinta astfel: cls I 480,6 ha (3,9%), cls a II-a 6.132,0 ha (49,5%), cls a-III-a
4.355 ha (35,2%), cls a-IV-a 1.060 ha (8,6%), cls a- V-a 350,7 ha (2,8%).
In areale cu niveluri freatice mult coborate, ca urmare a lucrarilor de desecare de adancime si cu
material parental permeabil, solurile au epipedonuri deschise la culoare, cu un continut mai redus de
humus, in tranzitie spre soluri balane.
Fertilitatea naturala a solului a constituit un factor de atractivitate in procesul de formare si
constituire a comunitatii pe aceasta vatra. Din timpurile stravechi, pamantul din aceasta zona a fost
fertil, asigurand atat hrana oamenilor si a animalelor, cat si comerializarea produselor, fie prelucrate,
fie ca materie prima.

30

7. Masuri de ameliorare a solurilor si factorii limitativi


a) Ameliorarea solurilor
Ameliorarea si valorificarea potentialului productiv al pamantului, se pot realiza in conditiile
abordarii integrate a masurilot hidroameliorative cu cele agropedoameliorative si culturale curente
care vor viza asigurarea unui regim aerohidric in sol la parametrii optimi de functionalitate, cat si prin
introducerea de noi sisteme tehnologice de conservare si de adaptare a tehnologiilor culturale curente
la specificul conditiilor pedoclimatice ( soiuri, hibrizi ). In areale cu niveluri freatice mult coborate, ca
urmare a lucrarilor de desecare de adancime si cu material parental permeabil, solurile au epipedonuri
deschise la culoare, cu un continut mai redus de humus, in tranzitie spre soluri balane.
Fertilitatea naturala a solului a constituit un factor de atractivitate in procesul de formare si
constituire a comunitatii pe aceasta vatra. Din timpurile stravechi, pamantul din aceasta zona a fost
fertil, asigurand atat hrana oamenilor si a animalelor, cat si comerializarea produselor, fie prelucrate,
fie ca materie prima.
1. Ameliorarea si conservarea fertilitatii eutricambosolurilor se paote realiza prin: alegerea
judicioasa a modului de folosinta, executarea unor lucrari antierozionale specifice, intretinerea
lucrarilor existente, tarlirea, administrarea ingrasamintelor organice si minerale. Impotriva eroziunii,
protectia cea mai buna se realizeaza prin ocuparea suprafetelor cu vegetatie. Astfel, coroana arborolor
atenueaza energia cinetica a picaturilor de ploaie si retine pe frunze si pe ramuri o anumita cantitate de
apa.
2. Amelioararea gleiosolurilor se poate realiza prin:
-lucrari de desecare asociate uneori cu lucrari de drenaj subteran;
-aratura adanca;
-afanarea adanca orientata perpendicular pe liniile de drenuri
-administrarea amendamentelor calcaroase pe gleiosoluril moderat si puternic acide;
-administrarea ingrasamintelor organice si minerale.

31

Administrarea ingrasamintelor si amendamentelor se va face cu unele precautii pentru a evita


riscul aparitiei carentelor de bor si zinc ori a excesului de aluminiu si mangan pentru plante. Daca sunt
ameliorate, gleiosolurile pot fi totusi cultivate cu cereale, legume si unele plante furajere, dar sunt
contraindicate pentru vii si livezi.
3. Ameliorarea soloneturilor se poate realiza prin amendare cu fosfo gips, sulf, praf de lignit.
Efectul benefic al amendarii este amplificat prin efectuarea lucrarilor de afanare adanca. Este necesara
de asemenea aplicarea ingrasamintelor organice si minerale si afanarea soloneturilor mai ales a celor
cu orizont Btna in primii 20 cm, prin lucrari de aratura fara intoarcerea brazdei.
4. Ameliorarea regimului aerohidric al vertisolurilor se poate realiza: prin araturi adanci,
afanare adanca, incorporarea de ingrasaminte organice semidescompuse sau de resturi vegetale ( paie,
coceni tocati ), modelarea in benzi cu coame. Dintre lucrarile hidroameliorative se recomanda canalele
de desecare asociate cu drenuri subterane absorbante cu primul filtrant inalt, in special pentru zonele
depresionare. Vertisolurile tipice au favorabilitate mijlocie pentru pasuni, cereale, floarea soarelui,
pomi, legume. Cu toate ca aceste soluri nu se recomanda pentru radacinoase si cartof, rezultate bune
sunt obtinute in cultivarea usturoiului si a cepei ( formarea prin automulcire a stratului afanat pe
adancimea de 0 10 cm usureaza recoltarea acestora).
b) Analiza factorilor limitativi
Analiza factorilor limitativi are in vedere enumerarea acestora prin sintetizarea bonitarii
solului si prin pretabilitatea terenurilor pentru arabil, a studiului si apoi analiza fiecaruia in parte in
raport cu modul de manifestare in diferite puncte ale arealului studiat, respectiv pentru fiecare unitate
de sol si teren in parte. Scopul acestei analize este acela de a oferi beneficiarului o imagine globala a
fenomenelor in cadrul unor unitati elementare ale peisajului pedologic din care sa rezulte strategia
generala privind ansamblul de masuri ameliorative sau cultural curente privind realizarea unei
utilizari agrosilvoculturale durabile. Analiza factorilor limitativi ai productiei si stabilirea masurilor
agropedoameliorative sunt doua aspecte distincte: unul referitor la factorii limitativi (aciditate
pronuntata, salinizare si/sau alcalizare, tasari ale solului, elemente nutritive deficitare, volum edafic
scazut, exces de umiditate, eroziunea solurilor in diferite grade) si altul referitor la cerinte si masuri
de amenajare si ameliorare. Conform instructiunilor I.C.P.A., prin lucrare agropedoameliorativa se
intelege o lucrare din categoria lucrarilor de ameliorare a solurilor care are ca scop principal
imbunatatirea insusirilor intrinseci in vederea ridicarii capacitatii de productie a solurilor slab
productive.

32

Lucrarile agropedoameliorative propriu-zise sunt urmatoarele:


Ac - amendare cu calcar;
At - subsolaj
Ag - amendare cu gips;
Ao - omogenizarea profilului de sol;
As - spalarea sarurilor;
Ap - aport de material pamntos;
Aa - afnare adnca, scarificare;
Af - fertilizare ameliorative.

Bibliografie

1. Balga GH., Paulette L., Rusu I, Pedologie, Editura Mega, Cluj, 2008.
2. Nita L., Pedologie, Editura Eurobit, Timisoara, 2007.
3. ran D., Luca,M., Panoptic al comunelor bnene din perspectiva pedologic, Editura
Marineasa, Timioara, 2002.
4. Mihalache D, Localitiile judeului Timi, Editura Ceres, Bucureti, 1971.
5. Calitatea mediului a orasului Sannicolau Mare si impactul asupra vietii, 2009
6. Primaria Sannicolau Mare

33