CARACTERZAREA OTILIEI/RELATIA DINTRE DOUA PERSONAJE:

INTRO CARAC (dupa info autor): Printre celalalte personaje feminine din literatura romana, mai mult decat Vitoria lui
Sadoveanu sau Ela lui Camil Petrescu, Otilia Marculescu ilustreaza dimensiunea eternului feminin, psihologia adolescentei si
statutul femeii de la inceput de secol XX. Caci la nici un alt personaj feminin din perioada interbelica, nu se remarca o
compozitie atat de omogena de sensibilitate, capriciu, cochetarie si intuitie.
INTRO RELATIA (dupa info autor): Intemeierea efemera a cuplului Felix-Otilia se fundamenteaza pe situatia lor familiala
asemanatoare. Ambii sunt orfani si simt nevoia afectiunii pe care nu le-a putut-o oferi familia. Felix este cel care recunoaste ca,
pentru el, Otilia intruchipeaza idealul feminin si suplineste dragostea materna: Intelegi ca am gasit in tine tot ce mi-a lipsit in
copilarie. Cei doi tineri reprezinta fatetele complementare ale noii generatii care se confrunta cu declinul societatii burgheze de la
inceputul secolului XX.
STATUTUL + INCADRAREA IN TIPOLOGIE LA RELATIA DINTRE 2 PERS:
Atat Felix, cat si Otilia, sunt naivii, dupa cum ii caracterizeaza Nicolae Balota, care chiar prin intermediul statutului
social, moral de orfani reusesc sa rupa legaturile cu societatea denaturata. Ei dau acestei lumi ambitia de schimbare si vitalitatea
pierdute o data cu obsesia capitalista a inavutirii. De exemplu, interventiile naratorului sau marturisirile Otiliei Marculescu
surprind transformarile pe care cele doua personaje le sufera din cauza faptului ca raman fara parinti.
In primul rand, Otilia, obisnuita cu luxul... tipului cochetei.
In al doilea rand, Felix, dupa moartea mamei se instraineaza de tata prin inscrierea sa la un pensionat, iar atunci cand o
intalneste pe Otilia, da curs liber la toate traumele copilariei cauzate de lipsa de protectie parinteasca. La inceput, dupa cum indica
naratorul, acesta este confuz in privinta sentimentelor sale pentru Otilia, insa pe parcurs, tanarul constientizeaza ca cea pe care o
numeste verisoara devine pentru el idealul feminin, un premiu mereu dorit care il instiga la fapte marete. Astfel, din perspectiva
incipitului, Felix poate fi incadrat cu usurinta in tipologia ambitiosului.

STATUTUL MORAL/SOCIAL/PSIHOLOGIC:
Protagonista romanului Enigma Otiliei dispune de o sursa limitata de insusiri, insa de la inceputul pana la sfarsitul
romanului acestea se reflecta atat de diferit in constiinta personajelor, incat fata pare ca se afla intr-o continua metamorfoza.
In mod evident, statutul moral, social si psihologic al Otiliei este profund marcat de fapt ca aceasta ramane orfana la o
varsta frageda. Obisnuita cu luxul si rasfata de mama ei cand traia, o data ajunsa sub tutela tatalui vitreg, Costache Giugiuveanu,
copila invata ce inseamna singuratatea si rautatea celor din jur. Otiliei i se aminteste mereu ca este crescuta din mila si ca este
nedemna de numele Giurgiuveanu. Tocmai de aceea, singura protectie pe care fata si-o gaseste este Leonida Pascalopol, un barbat
instarit, prieten de-al tatalui care isi manifesta instinctul patern prin intermediul cadourilor constante. Otilia se acomodeaza atat de
bine cu acest surogat de tata, incat incepe sa-l admire ca barbat, ba mai mult, datorita luxului redobandit, cand ajunge domnisoara
ea incepe sa dezvolte o serie de trasaturi specifice tipului cochetei.
PRINCIPALA TRASATURA DE CARACTER:
Astfel, fire sensibila si traumatizata, aflata constant in cautarea sigurantei psihologice si sociale, Otilia, fara sa vrea, da
nastere conflictelor principale ale romanului. Prin urmare, personalitatea fetei este conturata la intersectia mai multor conflicte de
interes, iar mediul incarcat de tensiuni impune trasatura ei principala si anume, inconsecventa atat la nivel psihologic, cat si
comportamental: Otilia amesteca o seriozitate rece, blazata cu cele mai teribile copilarii. Tocmai aceasta ambiguitate a sa este
cea care ii confera aura enigmatica si insemnele eternului feminin, determinandu-l pe George Calinescu sa-si construiasca intreaga
arhitectura a romanului pe baza unei asemenea caracteristici.
Caracterizarea Otiliei se face preponderent in mod indirect, prin faptele, vorbele si relatiile pe care le stabileste cu
celelalte personaje. Un aspect pe care naratorul il accentueaza in mod direct si pe care celelalte personaje par a-l trece cu vederea,
este pozitia ei sociala: ea este singurul personaj feminin rafinat intrucat citeste carti si reviste frantuzesti, studiaza pianul, are o
relativa independenta economica si o atitudine relaxata fata de mostenirea virtuala a lui Costache. Cu toate acestea, constructia
Otiliei se bazeaza pe trei mijloace moderne de caracterizare, cu rolul de a-i ambiguiza si mai mult personalitatea.
In primul rand, inca de la inceputul romanului, Otilia este prezentata exclusiv prin tehnica moderna a
comportamentismului. Astfel, cititorul are acces la psihologia fetei doar prin intermediul vorbelor, al gesturilor, al faptelor, intr-un
cuvant, prin caracterul acesteia. De exemplu, in scena in care Felix intra in contact pentru prima data cu casa unchiului Costache,
otilia il surprinde cu atitudinea sa paradoxala. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii se potrivesc cu atitudinea
copilaroasa a fetei de optsprezece-nouasprezece ani, insa familiaritatea aproape erotica si farmecul feminin demonstrate in relatia
cu Pascalopol, ii amintesc lui Felix de stapanirea desavarsita de femeie sesizata la inceput. //In acest moment, Felix nu intelege
pe deplin comportamentul fetei, dupa cum naratorul il caracterizeaza drept un suflet candid aflat, la randul lui, intre varsta
copilariei si cea a maturitatii.// Mai mult, atunci cand este invitat sa se odihneasca peste noapte in camera fetei, Felix intra in
contact direct cu intimitatea in dezordine a Otiliei. Aici, luciul peretilor, camasile de matase, mototolite, palariile, jurnalele de
moda frantuzesti, mirosul de pudra si de parfumuri trimit la o doamna cocheta, foarte atenta la imaginea publica. In schimb,

harababura, papusile de stofa si patul scund dau camerei aerul de zapaceala, specific unei adolescente ce tocmai a depasit anii
copilariei.
Nelamurirea lui Felix, dar si a cititorului, pare sa fie si mai mult accentuata de ce-l de-al doilea mijloc de caracterizare,
tehnica oglinzilor paralele, numita de teoreticienii literari reflectare poliedrica. Astfel, Otilia e vazuta diferit de fiecare actant in
parte: ea este fetita cuminte a lui Costache, o stricata si o dezmatata pentru Aglae, o fata desteapta cu spirit practic pentru
Stanica, o fata fara capatai si fara parinti, o destrabalata din perspectiva Auricai, iar pentru Pascalopol, ca o randunica. Chiar
si in ochii lui Felix aceasta se reflecta diferit, in functie de modul in care evolueaza relatia lor. //Totusi, tanarul isi doreste cu
ardoare sa-si depaseasca statutul de protejat al fetei pentru a castiga unul superior, acela de iubit. Ajunge sa o viseze, ii scrie
biletele de dragoste si face chiar adevarate scene de gelozie, obligandu-o pe Otilia sa se indeparteze de Pascalopol. // Cu toate
acestea, Felix este indiferent la ponegririle familiei Tulea, o considera o fata desteapta, iar atunci cand aceasta fuge la Paris cu
Pascalopol, tanarul ajunge in bratele frivolei Georgeta, constientizand ca, adesea, femeile joaca comedii. Totusi, in final,
imaginea primei lui iubiri isi recapata notele idealizante, naruite doar de reintalnirea din final cu Pascalopol, atunci cand afla ca
Otilia a divortat de acesta pentru a se recasatori cu un barbat exotic, descoperind in fotografia Otiliei adusa de Leonida aerul de
platitudine feminina.
De altfel, prin cel de-al treilea mijloc de caracterizare si anume, autocaracterizarea, Calinescu justifica aproape teoretic
aceasta complexitate ambigua a sufletului feminin//ambiguitate a relatiei dintre Felix si Otilia//. De pilda, romanul abunda in
episoade narative in care Felix si Otilia discuta despre feminitate, masculinitate, familie, cariera si rolul existentei. Aceste
fragmente dezvaluie un Felix iluzionat, sincer indragostit, dar inca fara experienta vietii si o Otilie lucida si rationala care isi
cunoaste atat defectele, cat si calitatile. In timp ce Felix sustine in mod repetat ca intre dragoste si cariera nu exista nici o
incompatibilitate, fata respinge proiectele pe termen lung amintind adesea ca este foarte capricioasa si dornica de libertate.
Satula de mediul exterior in care traieste, Otilia ar fi dispusa sa renunta la partea ei de mostenire doar pentru a calatori, pentru a fi
libera. De aceea, ea considera casatoria ca pe o constrangere si fiind mai matura in gandire decat Felix, isi da seama ca pentru
tanar dragostea pasionala a venit prea devreme si ca i-ar putea periclita cariera. De aceea, vorbele din final ale protagonistei pot fi
interpretate intr-o dubla maniera: fie ca si pe o ipocrizie, fie ca si pe un sacrificiu asumat: Noi fetele, Felix, suntem mediocre,
iremediabil mediocre si singurul meu merit este acela ca-mi dau seama. Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al
cuvantului? Cinci-sase ani! Pe baza acestei credinte, eroina se casatoreste cu Pascalopol, convinsa ca ar sta in calea realizarii lui
Felix.
OPINIE:
In opinia mea, Otilia Marculescu este un personaj modern care reuseste sa confere un nou statut feminitatii din roman
romanesc interbelic. Ea are un efect tonic, dupa cum noteaza naratorul, asupra lui Costache Giurgiuveanu si Leonida
Pascalopol, iar pe neexperimentatul Felix il fascineaza, fiind o eroina intr-o lume a barbatilor in care nu doar se impune, dar
reuseste sa o schimbe. In opinia mea, asemeni lui madame Bovary, Otilia ajunge sa scoata la lumina declinul unei societati
burgheze, condusa dupa principii morale si sociale care nu mai au nimic de-a face cu existenta reala. Cu toate ca interpretarile
aduse acesteia sunt ambigue si diverse, un singur lucru ramane cert in urma lecturarii romanului:
protagonista romanului Enigma Otiliei ramane un exemplu subtil pentru a ilustra complexitatea feminitatii.
OPINIE: Cuplul Felix-Otilia, format initial dintre o cocheta si un ambitios, refuza orice incadrare tipologica , ambiguitatea fiind,
mai mult decat orice, caracteristica fundamentala a acestei povesti de dragoste. Ca in viata.