Sunteți pe pagina 1din 2

Romnii sunt un popor romanic (latin) a carui etnogeneza (proces de formare) a cun

oscut trei etape: civilizatia geto-daca supusa cuceririi romane, sinteza daco-ro
mana realizata n urma procesului de romanizare si adaosul slav din secolele VI-VI
I. Romanitatea reprezinta un element esential al identitatii lingvistice si cult
urale a poporului romn.
Originea latina si vechimea romnilor pe aceste meleaguri este subliniata n istorio
grafia Evului Mediu. Primii autori apartin lumii bizantine, unde identitatea etn
ica a romnilor era bine cunoscuta. ntr-un tratat militar, Strategikon (secolul al
VII-lea), datorita limbii, acestia erau numiti romani, termen ntlnit mai trziu si l
a mparatul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) care, n lucrarea sa Desp
re administrarea imperiului, preciza ca acestia se mai numesc si romani pentru ca
au venit din Roma si poarta acest nume pna n ziua de astazi . Acest aspect a fost c
onfirmat n cronica sa de Ioan Kynnamos, care a strabatut teritoriile nord-dunaren
e: ,,se zice ca sunt veniti demult din Italia .
La fel ca si bizantinii, ungurii au ntretinut un contact permanent cu romnii, roma
nitatea acestora fiindu-le cunoscuta. Notarul anonim al regelui Bela afirma n cro
nica sa, Faptele ungurilor (Gesta Hungarorum), ca, la sosirea lor, ungurii au ga
sit n Panonia slavi, bulgari si blachi, adica pastorii romanilor . La fel, ungurii,
condusi de seful lor Tuhutum, i-au gasit n Transilvania (sec. IX-X) pe romni si pe
slavi. Un secol mai trziu, Simon de Keza nota n Gesta Hunnorum et Hungarorum, ca
romnii erau n Panonia la venirea hunilor, iar n vremea lui Attila romanii, locuitor
i ai oraselor, s-au napoiat n Italia, doar vlahii , care erau pastorii si agricultori
i acestora, ramnnd de bunavoie n Panonia.
Intrarea spatiului romnesc n sfera de interese a Romei si a misionarilor ei face c
a papalitatea sa ia cunostinta despre existenta romnilor si apartenenta lor la rit
ul grecilor , nelegitm n viziunea curiei papale. Mai trziu, odata cu desfasurarea lu
ptei antiotomane a Tarilor Romne, interesul european fata de romni a sporit, manif
estndu-se n preocuparile umanistilor fata de originea si istoria acestora. Poggio
Bracciolini a fost printre primii umanisti care au afirmat originea romana a pop
orului romn. Pe lnga numeroase elemente comune limbii latine si romane, el a const
atat existenta la romnii nord-dunareni a unei traditii referitoare la descendenta
lor dintr-o colonie fondata de Traian. Contemporanul sau, Flavio Biondo, afirma
despre romnii cu care se ntlnise la Roma ca invocau cu mndrie originea lor romana , ia
r cu Enea Silvio Piccolomini, devenit papa sub numele de Pius al II-lea, ideea o
riginii romane a acestora a intrat n circuitul stiintific european.
Istoriografia romneasca este prezenta prin Nicolaus Olahus, umanist transilvanean
de faima europeana, el nsusi de origine romna, care n lucrarea sa Hungaria (1536),
este primul care sustine unanimitatea de neam, limba, obiceiuri si religie a ro
mnilor. Deasemenea, Johannes Honterus, originar din Brasov, nscrie n harta sa (1542
) numele Dacia pentru ntreg teritoriul locuit de romni. Mai sunt si cronicarii moldo
veni: Grigore Ureche, n Letopisetul Tarii Moldovei si Miron Costin, n De neamul mo
ldovenilor, care vorbesc despre originea noastra latina: De la Rm ne tragem si cu
a lor cuvinte ni-i amestecat graiul . Stolnicul Constantin Cantacuzino, n Istoria
Tarii Romnesti, precum si Dimitrie Cantemir, n Hronicul vechimii romano-moldo-vlah
ilor, au subliniat continuitatea de viata a dacilor sub stapnirea romana, unitate
a si continuitatea romnilor.
Odata cu cronicarii moldoveni si munteni, cunoscatori ai scrierilor umaniste, ch
estiunea unanimitatii este transferata din sfera traditiei n cea a istoriografiei
, pentru ca Scoala Ardeleana sa faca din aceasta o arma n lupta de emancipare nat
ionala si sociala a romnilor transilvaneni.
Politizarea romanitatii romnilor. Pna n secolul al XVIII-lea, continuitatea romnilor
n tinuturile carpato-dunarene era considerata un fapt normal si logic. nsusi mpara
tul Austriei, Iosif al II-lea (1780-1790), i considera pe romni incontestabil, cei
mai vechi si mai numerosi locuitori ai Transilvaniei . Dar, pentru populatia major

itara a Transilvaniei , ncepe lupta pentru drepturi politice refuzate secole de-a
rndul de catre natiunile privilegiate . A fost elaborat Supplex Libellus Valachorum
(1791), memoriu prezentat Curtii de la Viena, n care se subliniaza ca romnii sunt
cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei, fiind urmasi ai colonistilor lui Trai
an.
n aceasta atmosfera a fost lansata teoria imigrationista a lui Franz Sulzer, din Is
toria Daciei Transalpine, potrivit careia romnii nu se trag din colonistii romani
din Dacia, aceasta fiind parasita n ntregime odata cu retragerea aureliana. Prin
urmare, romnii s-au nascut ca popor la sud de Dunare, undeva ntre bulgari si alban
ezi, de la care au preluat influente n limba, precum si credinta ortodoxa. De aic
i, ei au emigrat catre mijlocul secolului al XIII-lea din sudul Dunarii n Transil
vania, unde i vor gasi stabiliti pe unguri si pe sasi. Prin teoria sa, Sulzer sfi
da parerea unanima din cultura si stiinta istorica europeana care i considera pe
romni urmasi ai romanilor lui Traian. Istoricul englez E. Gibbon, autor al unei c
elebre istorii a Imperiului Roman (1787), arata ca n Dacia, dupa retragerea aurel
iana, a ramas ,,0 parte nsemnata din locuitorii ei, care mai mare groaza aveau de
migrare dect de stapnitorul got . De la acesti locuitori vor deprinde migratorii ag
ricultura si placerile lumii civilizate . Netemeinicia afirmatiilor lui Sulzer a f
ost reliefata de reprezentantii Scolii Ardelene (S. Micu, Gh. Sincai, P. Maior,
I. Budai-Deleanu), dar si de carturarii sasi (L. Toppeltinus, J. Troster).
Mai trziu, dupa realizarea dualismului austro-ungar (1867), imigrationismul este
readus cu si mai multa tarie n dezbaterile istoricilor de catre un geograf austri
ac, Robert Roesler. Teoria lui Sulzer este reluata si mbogatita n lucrarea Studii
romnesti. Cercetari asupra istoriei vechi a romnilor si va fi denumita roesleriana .
Ideile principale sustinute de aceasta cauta sa demonstreze exterminarea dacilor
n urma razboaielor cu romanii, cauza care a contribuit si la disparitia vechilor
toponimii dacice; romanizarea nu se putea efectua n cei 165 de ani de stapnire ro
mana, iar, pentru ca dacii ramasi n viata traiau izolati, Dacia a ramas pustie la
retragerea aureliana; poporul roman si limba romna s-au format n sudul Dunarii.
Scopul acestor teorii era limpede: anularea argumentelor istorice ale romnilor n l
upta politica din Transilvania si justificarea pozitiei privilegiate detinute de
catre maghiari, sasi si secui. Teoria roesleriana a fost combatuta cu succes de
lucrarile istoricilor romni B.P. Hasdeu si A. D. Xenopol. Mai trziu, investigatii
le stiintifice conduse de marii nostri istorici si lingvisti N. Iorga, V. Prvan,
C. Daicoviciu, Gh.I. Bratianu, Al. Rosetti, C. C. Giurescu, alaturi de cercetare
a arheologica, au facut progrese remarcabile, infirmnd teoria imigrationista. Pe
aceeasi pozitie s-au situat si multi istorici straini -Th. Mommsen, I. Jung, C.
Patsch, P. Mackendrick, care considera ca romnii sunt urmasii daco-romanilor si c
a s-au format ca popor n Dacia Traiana.