Niste cuvinte aruncate pe o foaie rad de mine de pe masa.

Sunt amestecate, nu au niciun sens si parca

imi fac in ciuda impleticindu-se intre ele si mai tare. Trei ani jumate? De cand? De la ce? De ce? Pana
cand? Ai cui? Doar un timp pe care nu stiu sa-l plasez undeva. Mi-a fugit memoria. Imi aduc aminte doar
foile aruncate pe masa cu o multime de cuvinte amestecate si 3 ani jumate. Ce ar trebui sa imi aduc
aminte ca sa leg cei 3 ani juma de ceva? Langa foi e o crema de corp. E crema mea preferata, asta stiu.
O iubesc si o detest in acelasi timp. Imi face pielea atat de catifelata incat imi vine sa-mi mangai
picioarele doar uitandu-ma la ea. Dar se strange ciuciuleti in palma mea. De asta o detest, imi vine sa ma
spal chiar daca am iesit din dus cu 10 minute inainte sa o folosesc. E cu ulei de masline. Asta ar fi
singurul lucru care imi place la masline. Pe ele simple sunt doar de decor. Sunt doar de decor! Cuvintele
astea erau pe foi, acum s-au asezat unul dupa altul. Cine e doar de decor? Eu sau el? Si de ce? De ce ar
spune cineva asta? Un lucru ar fi doar de decor, nu si o persoana. Uite, cosul de pe masa e de decor.
Sau nu, in el arunc tot ce am in plus in geanta. Hei, uite o bomboana! E de ciocolata, asa cum imi plac
mie. Mi-o aduc aminte, mi-a dat-o el. Aproape de fiecare data imi dadea o bomboana de ciocolata. Iar eu
ma bucuram ca un copil. Si acum ma bucur. Zambeste! imi tipa un cuvant de pe foi. Zambesc ca e dulce
bomboana.
Cine a aruncat cuvintele pe foi? Le-a scris acum sau in urma cu 3 ani jumate? Le voi reciti peste 3 ani
jumate, poate atunci vor avea sens. Poate atunci se vor aseza frumos, in randuri dupa randuri, cu o
caligrafie de scriitor si-mi vor povesti ce am uitat acum. Sau poate n-am uitat. Tigarile sunt pe jos cazute
si cafeaua se raceste in filtru. O beau amara, asta stiu. Dar cine a facut-o? Stiu drumul spre bucatarie dar
nu recunosc nimic. Fug inapoi la masa, la safe place-ul meu. Acolo sunt foile care imi mai aduc aminte
bucatele din viata mea. De s-ar aseza cuvintele sa inteleg si eu! EU! EU! EU! scris de mai multe ori pe
foi, subliniat, ingrosat, apasat sa rupa foaia. Cine EU? Eu sau tu? Egoist sau nu? Cine esti tu? Cine a
scris? De ce a scris? Poate sa-mi aduc aminte.
Iau din nou foile in mana dar cuvintele danseaza, aruncandu-se de pe o foaie pe alta, invartindu-se ca
intr-o hora nebuna si amestecandu-si literele pana sa apuc sa le citesc. Pana si foile incep sa tremure in
mainile mele incercand sa scape. Poate nu e momentul sa la citesc. Trebuie sa astept cei 3 ani jumate.
Toate lucrurile la timpul lor. Si timpul trece, il aud ticaind din camera de langa. Nici nu mi-am dat seama
ca e atat de liniste. Si timpul ticaie din ce in ce mai tare si mai lent. Dar nu vreau, vreau sa treaca mai
repede. Trei ani jumate. Sa pot citi foile, sa le inteleg. Ticaitul e din ce in ce mai tare, ma dor urechile, ma
doare capul. Ma ameteste si-mi vine sa lesin. Mai bine, trece timpul mai repede. Ma scurg pe fotoliu
apasata de ticaitul tot mai puternic al ceasului. Scap si foile din mana. Cand sa inchid ochii vad ultimile
cuvinte de pe ultima foaie: O sa fie bine! Iti promit!