Teoria echilibrului economic n optica lui V. Pareto (B68; p.

357-377)

V. Pareto s-a nscut la Paris la 5 iulie 1848. La vrsta de 10 ani a plecat cu tatl su n
Italia unde a urmat cursurile secundare studiind simultan greaca, latina i
matematica. Pareto a intrat, mai trziu, la coala Politehnic din Turin i a terminat-o n
1869 prin susinerea tezei de doctorat despre echilibrul corpurilor solide. El exercit
profesiunea de inginer de ci ferate i ncepe s se intereseze de cheltuielile economiei
practice.
La sfritul vieii, Pareto a abandonat tiina teoretic i s-a consacrat scrierilor polemice
asupra politicii italiene i democraiei.
Ne vom fixa, pentru aceast expunere, n marcarea locului exact al teoriilor echilibrului n
evoluia gndirii economice.
Conceptul lui Pareto privind alocarea optim a resurselor a fost elaborat avnd trei judeci
de valoare:
1)

Fiecare individ este cel mai bun judector al propriei bunstri;

2)

Bunstarea social se definete numai prin intermediul bunstrii indivizilor;

3)

Bunstarea indivizilor nu poate fi comparat.

Noiunea de optim paretian presupune acceptarea existenei ordonrii preferinelor

consumatorilor, dar nu pretinde nici o comparare, nsumare a acestora. Afirmarea optimului
paretian este o cerin elementar de raionalitate. Pareto emite judecata c un
consumator efectueaz o ordonare a preferinelor pe mulimea consumurilor posibile care
este convex, maximiznd funcia indicelui de utilitate care este concav.
n cadrul teoriei jocurilor (N. Scarf) se studiaz teoria ordonrii speciale a coaliiilor nrudit
cu aceea de optim paretian.
n privina studierii teoriei echilibrului putem remarca n opera lui Pareto preocuparea pentru
studiul echilibrului n raport cu: gusturile, restriciile, gusturile i restriciile:

gusturile ne plaseaz n terenul consumatorului;

restriciile ne plaseaz n planul productorului;

gusturile i restriciile ne plaseaz n punctul comun ale celor dou echilibre, care
ne d poziia echilibrului general
Considerm un individ care posed o cantitate dintr-un bun A, i care vrea s transforme,
prin procesul schimbului, bunul A n bunul Bpe care nu-l are i pe care l dorete. Problema
care se pune este s tim ce cantitate din bunul A va oferi i ce cantitate va obine din
bunul B.

Presupunem deci c personajul nostru merge pe un drum ngust i ntlnete ntr-un punct
a o linie de indiferen pe care o notm t(Fig.1). Acest punct nu constituie

Fig. 1

un punct de echilibru pentru c dac omul nostru

continu s se caere va gsi a doua dreapt de
indiferen t, situat mai sus dect t; ea corespunde
unei ofelimiti superioare dac, bineneles,
cltorul are interesul s duc combinaia pn n
punctul b. Dac i continu drumul ntlnete a treia
linie de interes t, tangent la drum. Notm punctul
de tangen cu C. Dac va continua drumul de partea
cealalt a lui C, tim, din teoria matematic, el va
cobor puin cte puin ctre planul n care va
rentlni liniile ti t. Deci punctul C corespunde
echilibrului n raport cu gusturile.

n realitate, este posibil ca drumul s nu ntlneasc nici un moment curba de indiferen.

Cltorul va continua drumul pn ntlnete dreapta OB (Fig.2).

Fig. 3
Se poate spune c a fost dispus s dea ntreaga cantitate de marf A i nu a avut avantaje.
Punctul de intersecie ntre dreapta OB i drum reprezint punctul terminal. n punctul de
intersecie constat de fapt c nu poate s ofere mai mult dect cantitatea pe care o posed
din bunul A. Este clar c personajul nostru nu poate oferi o cantitate mai mare dect cea
pe care o posed pe de o parte i nici nu poate gsi optimul n acest caz pe de alt parte.
Invers, este posibil s existe o serie de drumuri (m, m, m) (Fig.3), care, au toate
punctele de tangen cu o curb de echilibru. Avem astfel puncte C, C, C fiecare fiind un
punct de echilibru n raport cu gusturile. Dac reunim aceste puncte obinem de fapt o
dreapt de echilibru n raport cu gusturile (dreapta schimburilor). Ea indic, din punct de
vedere al consumatorului, diverse puncte de interes al schimbului care diminueaz
ofelimitatea. Raionnd asemntor obinem situaiile de echilibru ale productorului (Fig.
4).

OL, reprezint traseul productorului, C punctul de

intersecie cu o dreapt de indiferen. Punctul C, cel
mai bine plasat, reprezint preul optim din teoria
monopolului.
Pareto demonstreaz c n cazul produciei cu
randament cresctor i mrfuri cu pre descresctor
dreptele de indiferen au forma din Fig.5.

Fig. 4
Fig. 5
n cadrul echilibrului general al gusturilor i restriciilor, Pareto distinge trei ipoteze:
1)
doi indivizi care contracteaz mpreun, sunt doi
consumatori dar i deintori de mrfuri. Punctul de
echilibru general va fi tangent la dreptele de indiferen
ale gusturilor celor doi. PentruPareto libera concuren
permite realizarea maximului de ofelimitate (teorie
agreat anterior i deWalras). Putem spune c punctul
de echilibru general este cel care le aduce celor doi cea
mai mare satisfacie pentru c este compatibil cu
exigenele lor.
2)
Consumatorul contracteaz cu un productor de
monopol. Punctele de echilibru sunt date de intersecia
curbei schimburilor (pentru consumator CC) i a curbei
celui mai mare profit (pentru productor hK) (Fig.6).
Fig. 6

3)
Consumatorul contracteaz cu un productor n concuren: acest productor este
izgonit pe dreapta transformrilor complete.
Dac avem trei curbe de indiferen BB, CC, DD (Fig. 7)

Fig. 7

BB este curba transformrilor complete, cea care nu las nici un reziduu al produciei.
n termenii valorii, curba transformrilor complete reprezint producia fr beneficii i fr
pierderi. Zona din stnga lui BB este cea a profiturilor pozitive. Curba CCreunete toate
combinaiile de producie care au un caracter comun care se traduce prin pierdere i se
noteaz cu (-). Curba DD unete toate punctele care au o caracteristic comun, profitul,
reprezentat prin (+). Punctul A (de echilibru) se afl la intersecia curbei de indiferen
pentru productor (DD) i a curbei de schimb pentru consumator
(EE). Pareto demonstreaz c dac productorul se aventureaz n regiunea hauarat, nu
va rmne, pentru c starea de profit negativ nu i convine. Punctul de intersecie al dreptei
de transformri complete pentru productor i al dreaptei schimburilor pentru consumator
este punctul A, care este punctul de echilibru stabil.
Prezentarea echilibrului economic n termenii gustului, restriciilor, traictoriilor, extremelor l
gsim i n cartea lui Pitri Tonelli, intitulat Trait dconomie rationnelle.

Teoria echilibrului economic general (l. walras) sl teoria optimului

economic partial (v. pareto)
Preocupata de problema cunatificarii proceselor economice si de exprimarea cit mai riguroasa a relatiilor
dintre ele, scoala matematica din cadrul gindirii economice neoclasice a adus multe contributii la
imbogatirea instrumentarului analitic in acest domeniu (modele, functii, grafice, ipoteze etc.) si a imbogatit
considerabil problematica stiintei economice, imprimindu-i o pronuntata nota de modernitate.
Bazindu-se pe o traditie bicentenara in folosirea matematicii in economie (de la W. Petty, D. Bernoulli, la A.
Cournot, A. Dupuit si H. Gossen), neoclasicii W. St. Jens, L. Walras, F.Y. Edgeworth si V. Pareto au dat amploare
acestor preocupari care s-au concretizat mai ales in teoria echilibrului economic general al lui Leon Walras,
curbele de indiferenta elaborate de F.Y. Edgeworth si teoria optimului partial formulata de Vilfredo Pareto.
5.1. Teoria echilibrului economic general. Dupa cum arata titlul principalelor sale lucrari, L. Walras (1834l910) a facut distinctie intre trei domenii ale stiintei economice si anume: economia pura, economia aplicata
si economia sociala.In lucrarea sa "Elemente de economie politica pura" (1874-l877), Walras elaboreaza un
model abstract de comportament rational in economia de piata, pornind de la interdependenta care exista
intre preturile tuturor categoriilor de bunuri, precum si dintre diferitele sfere ale activitatii economice.
Modelul urmareste sa demonstreze posibilitatea infaptuirii unui echilibru economic general, cu conditia ca
libera concurenta sa functioneze nestinjenita.
Pe scurt, teoria echilibrului economic general consta in urmatoarele idei:
- Walras pleaca de la ideea ca in economia moderna de piata exista doua feluri de piete: piata produselor,
cea mai importanta, intrucit cererea de produse pentru satisfacerea neilor consumatorilor declanseaza
intregul proces economic, si piata serviciilor productive (furnizate de munca, pamint si capital);
- fiecare dintre piete si interdependenta dintre ele sint guvernate de aceleasi legi ale echilibrului, consecinta
a proarii schimbarilor ce intervin in diferite segmente la scara intregii economii, dupa principiul asemanator
celui care actioneaza in cazul vaselor comunicante din fizica;
- canalul pe care se transmit impulsurile (schimbarile) de pe diferite piete sau din diferite segmente ale
economiei si deci mijlocul prin intermediul caruia se poate infaptui echilibrul partial si general il constituie
miscarea (oscilatia) preturilor in functie de raportul dintre cererea si oferta pentru diferite bunuri finale si
factori de productie pentru obtinerea lor;
- agentul economic cel mai important care are un rol hotaritor in realizarea acestor multiple interdependente
este intreprinzatorul, care face legatura dintre diferite piete si are rolul esential in adoptarea deciziilor
economice, deci si in alocarea rationala, eficienta a resurselor: pe piata serviciilor el apare in calitate de
cumparator de factori de productie, iar pe piata produselor in calitate de vinzator de bunuri finale si
intermediare;
- in contrast cu rolul sau esential in functionarea acestui model, intreprinzatorul se gaseste, dupa parerea lui
Walras, intr-o situatie paradoxala in ce priveste rezultatele obtinute: daca procesele economice se
desfasoara in mod normal, el plateste serviciile factorilor de productie (munca, pamintul, capitalul) la pretul
lor normal, in functie de utilitatea lor finala, vinde produsele fabricate cu ajutorul acestor factori la preturi

care ii permit sa recupereze cheltuielile facute cu achizitionarea factorilor de productie, deci costul de
productie este egal cu pretul de vinzare si, in principiu, nu exista profit; daca in realitate se formeaza totusi
un profit, prin diferenta dintre pretul de vinzare si pretul de cost, acesta este numit de catre L. Walras "renta
de dezechilibru", urmare a faptului ca la un anumit nivel al economiei exista unele piedici (de exemplu,
unele forme de monopol) in calea liberei concurente; - pretul serviciilor productive coincide cu veniturile
proprietarilor acestor factori (salariul, dobinda, renta funciara), ceea ce inseamna ca totalul productiei oferite
pe piata poate fi cumparat cu veniturile respective, cu alte cuvinte, ca cresterea ofertei atrage dupa sine
cresterea cererii corespunzatoare, facind imposibile crizele economice.
Rezulta ca teoria echilibrului economic general este o expresie mai sofisticata a conceptiei liberale clasice
despre autoreglarea spontana a economiei de piata, asa cum
a fost ea formulata fie sub denumirea de "teoria miinii invizibile" utilizata de A. Smith, fie sub denumirea de
teoria pietelor prezentata de J.B. Say.
Acest model elaborat de L. Walras si sustinut cu ajutorul unui complicat instrumentar matematic (un sistem
de ecuatii corespunzator numarului de necunoscute) constituie un remarcabil efort de sintetizare a actiunii
unui ansamblu de pirghii economice si a
rezultatului final al interdependentei dintre acestea, atragind atentia asupra faptului ca
infaptuirea echilibrului economic general nu se poate limita la analiza izolata a atomilor
fiecarei economii, pregatind prin aceasta terenul pentru viitoarea innoire a teoriei
economice prin deplasarea accentului spre macroeconomie.
L. Walras insusi a at importanta teoriei echilibrului economic general cu gravitatia universala din fizica.
Pe baza acestei teorii, J.A. Schumpeter 1-a calificat pe L. Walras drept un economist genial, considerindu-l ca
cel mai de seama economist din lume pina la acea data. "Asa cum s-a subliniat inainte - scrie J.A.
Schumpeter in monumentala sa "Istorie a
(analizei economice" -, stiinta economica este un imens omnibus care duce cu sine numerosi pasageri de un
interes si cu capacitati nemasurate. Dar, in masura in care este rba despre teoria pura, Walras este, dupa
parerea mea, cel mai de seama dintre toti economistii. Sistemul sau privind echilibrul economic, in forma in
care el reuseste sa uneasca calitatea de creativitate "relutionara" cu calitatea de sinteza clasica, este
singura lucrare elaborata de un economist care poate fi ata cu realizarile din fizica teoretica. Comparate cu
sistemul lui Walras, majoritatea lucrarilor teoretice din acea perioada - si de mai tirziu - oricit de valoroase ar
fi prin ele insele si oricit ar fi de originale din punct de vedere subiectiv, apar ca niste barci alaturi de un
transatlantic, ca incercari nereusite de a surprinde anumite aspecte particulare ale adevarului walrasian.
Este o piatra de hotar exceptionala pe calea parcursa de stiinta economica spre starea de stiinta riguroasa
sau exacta si chiar daca acum este demodat, el continua sa stea la baza multora dintre cele mai bune lucrari
teoretice din zilele noastre"6. intr-adevar, influenta benefica a gindirii lui Walras se resimte in numeroase
lucrari si teorii contemporane, de la analiza intrari-iesiri (input-output) a lui W. Leontief, la lucrari neoclasice
si neoliberale mai recente semnate de prestigiosi economisti, unii dintre ei laureati ai premiului Nobel, ca de
exemplu: K.J. Arrow, J.R. Hicks, P.A. Samuelson, M. Allais, G. Debreu, E. Malinvaud, inclusiv economistul
nordamerican de origine romana Anghel N. Rugina7.
Teoria echilibrului economic general comporta insa unele rezerve si critici, dat fiind faptul ca ea se bazeaza
pe o schema mult prea simplificata a economiei de piata in atie cu realitatea deosebit de complexa. Criticii
de specialitate semnaleaza printre lacunele ei: insuficienta studiere a banilor si preturilor, caracterul ei
static, precum si neglijarea productiei si a istoriei economice, a elutiei economice, conceptia lui Walras
constind mai ales intr-o mecanica a schimbului.
In lucrarea sa "Studii de economie politica aplicata" (1898) L. Walras cerceteaza modul cum se desfasoara
concurenta dintre agentii economici, inclusiv rolul banilor si al creditului in functionarea economiei de
piata.In lucrarea "Studii de economie sociala" (1896), Walras se ocupa de probleme de politica economica,
preconizind, printre altele, nationalizarea pamintului, trecerea lui in proprietatea statului si desfiintarea
impozitelor cu scopul de a usura si stimula desfasurarea concurentei in conditii cit mai bune. Din aceasta
cauza, s-a considerat ca el ar fi un semi-socialist (agrar) si adversar al liberalismului. De fapt, el inca
interventia statului in economie numai in masura in care acesta ar putea inlatura piedicile din calea
concurentei in economie si deci este, in fond, un subtil sustinator al liberalismului economic.
5.2. Teoria optimului partial elaborata de Vilfredo Pareto (1848-l923). in lucrarile sale "Curs de economie
politica" (1896-l897) si "Manual de economie politica" (1906), Pareto continua si imbogateste ideile lui
Walras despre echilibrul economic general si se preocupa de apropierea celor doua scoli neoclasice (scoala
psihologica si scoala matematica), incercind sa se elibereze de hedonism si sa imprime un caracter neutru
judecatilor sale referitoare la rationalitatea proceselor economice, respectiv la teoria economiei pure.In
centrul conceptiei lui Pareto despre economia pura se gaseste teoria preturilor. Adept al explicarii preturilor
pe baza utilitatii marginale, Pareto trece de la utilitatea cardinala (intrucit considera imposibila masurarea
marimii absolute a acesteia) la utilitatea ordinala (exprimarea ordinei de importanta sau a ierarhiei
diferitelor utilitati). El inlocuieste termenul de utilitate (care se refera la folosul ce rezulta dintr-un bun
economic pentru individ) cu cel de ofelimitate (care indica dorinta si placerea individului decurgind din acel
bun).Incercind sa atenueze subiectivismul teoriei utilitatii marginale, Pareto cauta o baza obiectiva pentru a
explica mai convingator preturile si, implicit, comportamentul rational al agentilor economici. in acest scop,

el nu mai rationeaza asupra utilitatii (aprecierii subiective) a unui singur bun economic, ci asupra unor
cantitati determinate de bunuri economice reale, de regula, doua bunuri economice complementare. El
cauta sa descopere care sint combinatiile posibile la fel de avantajoase pentru consumator si sa determine
limitele in care diferite combinatii din cele doua bunuri sint la fel de avantajoase. Aceasta idee este
exprimata si reprezentata grafic cu ajutorul curbelor de indiferenta pe care le imprumuta de la
contemporanul sau britanic F.Y. Edgeworth (1845-l926) din cadrul scolii de la Cambridge, autor al lucrarii
"Psihologie matematica" (1881) si al articolelor privind "Masurarea schimbarii in valoarea banilor" (1887,
1889).
Pareto nu se mai intreaba cit de mare este utilitatea marginala a fiecaruia din cele doua bunuri
complementare pe care le are in vedere, ci care este utilitatea totala (mai exact, ofelimitatea) a diferitelor
combinatii posibile din cantitatea celor doua bunuri examinate pentru a determina limitele optiunilor
rationale din partea consumatorilor.
Daca, de exemplu, la un nivel dat al preturilor pentru carne si brinza, se constata ca 1 kg de came si 2 kg de
brinza ofera consumatorului aceeasi ofelimitate (satisfactie, placere) ca si 2 kg de carne si 1 kg de brinza,
atunci se cauta limitele in care sint posibile si alte combinatii cantitative din cele doua bunuri care sa ofere
aceeasi ofelimitate. Pentru a explica aceasta idee, Pareto utilizeaza un grafic pe a carui ordonata (OX)
marcheaza cantitatea aleasa din primul bun (de exemplu, carne) si pe a carui abscisa (OY) marcheaza
cantitatea aleasa din cel de al doilea bun (de exemplu, brinza). Mentionam in continuare trei din
multitudinea de optiuni posibile, cu un grad de ofelimitate asemanator. Linia care marcheaza aceste optiuni
este numita curba de indiferenta in sensul ca fiecare punct de pe aceasta curba exprima ofelimitatea totala
a respectivelor combinatii pe care consumatorul le considera la fel de importante si tocmai de aceea le
numeste curbe de indiferenta.
Prima optiune (1) consta in alegerea a 2 kg de carne si a 1 kg de brinza, a caror ofelimitate totala este
marcata pe grafic in punctul a. A doua optiune (2) consta in alegerea 1 kg de carne si 2 kg de brinza a caror
ofelimitate totala este marcata pe grafic in punctul b. Reunind punctele a si b se obtine o curba de
indiferenta ale carei puncte exprima multe alte combinatii posibile (3) de cantitati diferite din cele doua
bunuri economice complementare, considerate de consumator la fel de utile, ca de exemplu (4) 1,5 kg carne
si 1,5 kg brinza, combinatie marcata pe respectiva curba in punctul c.In mod similar, Pareto propune
elaborarea unor curbe de indiferenta pentru a exprima obstacolele care stau in calea staisfacerii acestor
ofelimitati, respectiv costurile producatorilor pentru bunurile economice respective.
Din confruntarea celor doua feluri de curbe de indiferenta privind gusturile consumatorilor si costurile
producatorilor rezulta, dupa parerea lui Pareto, pozitia de echilibru general. Aceasta, la rindul ei, constituie
punctul de plecare in teoria optimului economic.
Termenul de "optim" decurge din superlativul adjectivului "bun" in limba latina. Optimul economic se refera
la formula cea mai rationala, deci, cea mai buna (cea mai eficienta) de alocare a resurselor limitate
disponibile si care asigura nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati.
Optimizarea economica reprezinta, in aceeasi viziune, o astfel de modificare a repartitiei (alocarii) resurselor
care sa duca la cresterea satisfactiilor (ofelimitatii). Conditia atingerii acestui obiectiv este ca sa se
imbunatateasca situatia anumitor agenti economici, fara a diminua ofelimitatea niciunuia dintre ceilalti
agenti economici.
Deci, prin optim economic se intelege, potrivit conceptiei lui Pareto. orice schimbare in alocarea resurselor
care imbunatateste utilitatea (ofelimitatea) anumitor agenti economici, fara a micsora utilitatea altor agenti
economici.
Optimul paretian este un optim partial intrucit se bazeaza pe ideea ca utilitatea difera de la un individ la
altul si, deci, nu poate fi masurata si insumata. Daca prin modificarea alocarii resurselor creste utilitatea cel
putin pentru un singur agent economic, fara a se micsora pentru altii, atunci situatia respectiva este
considerata optima. Dar Pareto nu ofera un criteriu care sa permita determinarea optimului economic la
nivelul ansamblului societatii si, deci. alegerea situatiei celei mai bune dintre mai multe situatii eficiente. Din
aceasta cauza, criteriul optimului preconizat de Pareto foloseste mai degraba la identificarea situatiilor
ineficiente sau suboptime in sensul ca, daca o anumita alocare de resurse, care mareste utilitatea unui
agent economic, proaca, in acelasi timp, deteriorarea situatiei cel putin a unui agent economic, atunci este
rba de o inrautatire a situatiei generale, deci, de o situatie suboptima sau chiar ineficienta.In ciuda limitelor
ei, teoria optimului partial al lui Pareto a exercitat o puternica influenta asupra contemporanilor si urmasilor
sai, stimulind indeosebi pe cercetatorii care s-au ocupat de economia bunastarii, printre care, de exemplu pe
A.C. Pigou (1920: Economics of Welfare).

1.1.1. Alfred Marshall

Alfred Marshall (1842-1924) este considerat autorul teoriei pure a echilibrului parial care s-a dezvoltat paralel cu
cea a echilibrului general gndit de L.Walras. Contribuia lui A. Marshall la apariia economiei industriale const n faptul c
teoria sa constituie un instrumentar de analiz i studiu. Opera sa este considerat o cutie cu scule care se pot adapta i
folosi n gsirea rspunsurilor la multe probleme cu care se confrunt economia. Modelul marshallian se constituie ca o
norm de referin de la care se pleac n analiz i se formuleaz ipoteze.
Principalele sale lucrri sunt:
-

Principes (1890), scris mpreun cu M. P. Marshall, este o contribuie teoretic la dezvoltarea celor mai acute probleme
economice ale vremii;

The economics of industry (1879), considerat un studiu al istoriei marilor puteri industriale;

Industry and Trade (1919), un studiu dedicat evoluiei condiiilor de producie i schimbrilor la marile
naiuni industriale.
Opera lui Alfred Marshall prezint un dublu interes pentru specialiti: pe de o parte, cel mai bun mijloc de a
nelege opera sa, subliniind existena unui aport complementar aplicativ la economia pur i perfect, pe de alt parte, un
izvor de inspiraie pentru a sugera noi interpretri ale studiilor sale descriptive. De aici, rezult dualitatea operei
marshalliene: norme de referin teoretic, pentru unii, primele elemente de economie industrial, pentru alii.
Fr a intra n detalii, este important de a prezenta n continuare, cteva din ideile sale care se constituie ca
elemente ale economiei industriale.
A. Teoria pur i analiza industrial
Aportul lui Alfred Marshall la elaborarea instrumentelor de analiz marginalist const n identificarea funciilor
ofertei i cererii, preului de echilibru, randamentelor factoriale i de scar. A. Marshall a pus pe primul plan noiunile de
ntreprindere industrial i concuren.
Teoria marshallian a firmei se caracterizeaz prin aceea c:
-

ntreprinderea industrial este considerat ca antreprenor individual;

descrierea empiric a ntreprinderilor industriale este realizat pentru ntreprinderile mari;

folosete noiunea de ntreprindere reprezentativ.

Teoria opereaz cu instrumente de analiz general, printre care costurile de producie ocup locul principal,
realizndu-se distincie ntre costurile primare i cele suplimentare. Se ia n considerare variaia costurilor, autorul insistnd
asupra tendinei generale spre randamentele cresctoare. Interpretarea variaiei costurilor a generat dou abordri foarte
diferite. Prima datorat lui A. Pigou care a introdus noiunea de ntreprindere n echilibru ale crei costuri au funcia n form
de U. Aceasta nu l-a mpiedicat pe A. Pigou s afirme c exis o pluralitate de ntreprinderi individuale caracterizate cu
curbe de cost diferite. Cea de-a doua este datorat lui E. H. Chamberlin i J. Robinson care susin c industria este
compus din firme n echilibru cu curbe de cost identice.
Analiza celor dou tipuri de abordri este important pentru economia industrial din punctul de vedere al
comportamentului firmelor pe pia. Teoria marshallian a firmei conine germenii teoriei oligopolului de mai trziu, una a
teoriei echilibrului static al ntreprinderii microeconomice, adic teoria neoclasic a firmei, i alta este teoria firmei individuale
capabil s fac legtura ntre ntreprinderea individual i economia n ansamblul su, dar i ntre analiza abstract i cea
rezultat din observaiile fenomenelor concrete.
Firmele individuale concepute de A. Marshall acioneaz ntr-un mediu concurenial. Aportul lui A. Marshall este
definirea celor dou extreme ale structurii pieei, i anume monopolul i concurena pur i perfect. Teoria concurenei i
instrumentele de analiz a structurilor de pia se nscriu n explicaia dinamicii generale a sistemului industrial.
B.

Istoria industrial i dinamica productiv

Sunt trei aspecte care trebuie reinute: schimbrile datorate progresului tehnic, instituiile sociale i caracterul
evoluionist al firmei.

Evoluia organizrii industriale este descris n The economics of industry n legtur cu utilizarea mainilorunelte i unitile de producie de mrime cresctoare. Evoluia tehnicii devine tema central n Industry and Trade.
Aceast lucrare se prezint ca un expozeu istoric al evoluiei condiiilor de producie i de schimb n cadrul marilor naiuni
industriale. n concepia lui A. Marshall, tehnologia nu nseamn constrngerea exterioar pentru aciunea economic, ea
este un produs al dezvoltrii economice. Printre cauze se amintesc motivaia, capacitatea de inovare a indivizilor, mrimea
i structurile unitilor de producie i interaciunea sistemic a comportamentelor, pe de o parte, i a constrngerilor, pe de
alt parte (dimensiunea pieei, formele de comunicare, rezultatele obinute de ntreprindere pe pia). Dezvoltrile tehnicii
constituie o interaciune ntre tehnologie i organizarea produciei, o contribuie la analiza dinamicii productive.
Al doilea aspect se refer la instituiile sociale. Att n The economics of industry i Industry and Trade, Alfred
Marshall a abordat problema sindicatelor i a evideniat, n funcie de conjunctur, rolul pozitiv sau negativ al acestora.
Alfred Marshall a avut n vedere c aciunea uman nu este a unui individ izolat, ci a unui individ ce acioneaz n cadrul
unei instituii i c efectele economice ale existenei acestor instituii nu sunt intangibile. Alte instituii sociale, pe care A.
Marshall le-a luat n considerare, sunt cele din cadrul sistemului educativ de a cror existen pot beneficia firmele
industriale.
Cel de-al treilea aspect al teoriei marshalliene este caracterul evoluionist al acesteia. Critica care i-a fost adus
este aceea c A. Marshall a neglijat rolul major al inovaiilor, el punnd accent pe substituiile tehnice lente i progresive.
Obiectivul lui A. Marshall era s elaboreze o biologie economic. Problemele economice rmn prezentate
imperfect dac sunt tratate ca probleme de echilibru static i nu n cretere organic. Din aceast perspectiv, A. Marshall
este considerat un autor de referin i de viitor.