Sunteți pe pagina 1din 17

METODOLOGIA CERCETARII SOCIALE

Resurse umane
METODOLOGIA CERCETRII SOCIALE
I.1. DELIMITRI CONCEPTUALE
Conform definitiei clasice metodologia este o reflectie prealabila asupra metodei care se cuvine a fi pusa la
punct pentru a conduce o cercetare[1]. Analiznd intrinsec aceasta caracterizare operationala a conceptului de
metodologie descoperim ctiva termeni specifici oricarui tip de cercetare n domeniul socio-uman prin notiunile de:
reflectie prealabila; metoda; alegerea optima a cailor de urmat; notiunea fundamentala de cercetare.
Termenii care definesc si caracterizeaza orice metoda stiintifica sunt paradigmatici si nasc mereu probleme de
abordare n cadrul domeniului stiintelor socio-umane. n acest sens, este necesar sa facem cteva precizari:

A. Reflectie prealabila
Reflectia prealabila situeaza omul de stiinta n situatia de meta-analiza: orice cercetare se bazeaza pe un
impuls al cautarii-gasite! Pentru a fi nteleasa problema anterioara putem exemplifica prin demersul unei situatii
experimentata de catre cercul hermeneutic.
Cercul hermeneutic face trimitere la un postulat care se bazeaza pe o prentelegere, situat n descrierea
pascaliana: Nu m-ai cauta, daca nu m-ai fi gasit! Se evidentiaza situatia constanta a unei subiectivitati si a unei
predeterminari n cazul oricarei metode stiintifice aplicate de catre un cercetator. Oricum nu ne putem limita numai la
cazul unei subiectivitati al cercetarii, relativiznd orice metoda stiintifica si rezultatele ei, ci trebuie sa sesizam si
cealalta extrema ideala - a obiectivitatii cercetarii: termenul stiintific poarta cu sine ideea ca metodele utilizate n
cercetare sunt (a) impartiale, adica nu favorizeaza o ipoteza sau alta si (b) obiective, adica permit altor specialisti sa
repete observatiile si sa obtina aceleasi rezultate.[2] Asadar, n orice tip de cercetare pe care am realiza-o, ne lovim
de primatul argumentarii, al explicarii si al descrierii.
Prin urmare:
1.

Argumentam pentru a ne sustine propriile idei/ipoteze,

2.

Explicam pentru a ne justifica prin metode cantitative sau calitative ideile/ipotezele propuse,

3.
Descriem, interpretam, ntelegem atunci cnd nu gasim argumente de genul celor explicative si, n
consecinta, sustinem ca ne bazam pe comprehensiune si ca suntem n comprehensiune, dezvoltnd argumente
descriptive.
Aceasta distinctie pe care am realizat-o este n masura sa afirme nu, neaparat, ntietatea stiintelor exacte fata
de cea a stiintelor socio-umane, ci ordinea aparenta a argumentelor admise n rangul epistemologic din punct de
vedere diacronic.
Oricum, este cinic, dar primar, mesajul: epistemologii sunt ca si criticii de arta, filosofi ratati, pe cnd
filosofii sunt epistemologii fara de patalama, (nerecunoscuti de catre societatea stiintifica).
B. Metode de cunoastere
Prin metoda de cercetare se ntelege calea, itinerariul, structura de ordine sau programul dupa care se regleaza
actiunile individuale si practice n vederea atingerii unui scop. Metodele au un caracter instrumental, de informare,
interpretare si actiune. Metodele sunt ghidate de : conceptia generala a cercetatorului, principiile teoretico-stiintifice
de la care porneste, iar aceste principii sunt reunite sub denumirea de metodologia cercetarii.
C. Preambul teoretic

Preambulul teoretic impune subtextual manifestarea metodelor si tehnicilor aplicate n realizarea si finalizarea
cercetarilor sociale. Are, din aceasta cauza, un caracter predominant normativ. Pe baza reflectiei asupra experientelor
trecute de cercetare, formuleaza strategii de investigare, indica att eventuale dificultati si neajunsuri, ct si caile de
obtinere a unor rezultate valide din punct de vedere stiintific.
Metodologia cercetarii n stiintele sociale este expresia constiintei critice[3], autoreflexive si constructive a
unei discipline. Uneori este considerata ca fiind o ramura a filosofiei stiintei, dezvoltndu-se n relatie cu
epistemologia. n aceasta ipostaza se admite ca la modul ideal ar fi necesara inventarea unei metodologii generale
care, prin scopuri, sa fie n stare sa treaca dincolo de scopurile oricarei discipline pentru a se ocupa de problemele
comune ntregii cercetari stiintifice. Acesteia i-ar fi asociate metodologii particulare specializate disciplinar.
Comunicarea permanenta dintre metodologia generala si metodologiile particulare ar actiona ca un factor de
convergenta a strategiilor de cercetare si ca o cale de accentuare a caracterului unitar si global al cunoasterii stiintifice.
Deocamdata, nsa, nu este constituita o metodologie generala a cercetarii stiintifice, analizele concentrndu-se la
nivelul metodologiilor particulare de genul metodologia cercetarii n stiintele sociale.
Clasele de elemente componente ale metodologia cercetarii n stiintele sociale sunt:
1.
2.

enunturile teoretice fundamentale admise ca referinte pentru structura paradigmatica a unei teorii si
convertite n principii metodologice de orientare a abordarii realitatilor sociale;
metodele si tehnicile de culegere a datelor empirice (observatia, experimentul, ancheta etc.);

3.

tehnicile si procedeele de prelucrare a datelor si informatiilor empirice, de ordonare, sistematizare si


corelare a acestora pentru fundamentarea deciziilor privitoare la semnificatiile lor teoretice;

4.

procedeele de analiza, interpretare si constructie sau reconstructie teoretica pe baza datelor empirice n
vederea elaborarii de descrieri, tipologii, explicatii si predictii teoretice.

Elementele nu sunt, totusi, unitar si universal constituite ci manifesta diferentieri importante. Principala sursa de
variatie este reprezentata de conceptia teoretica luata ca referinta, de discursul identitatii. ntruct n cercetarea
stiintifica nu exista nca ,o paradigma" unica, ci structuri teoretice alternative care uneori sunt concurente iar alteori
complementare, fiecare teorie majora a tins sa-si derive si sa-si formuleze propria metodologie. De exemplu: E.
Durkheim a formulat regulile metodei sociologice" adecvate conceptiei sale despre societate; Max Weber a construit
o metodologie de studiere a fenomenelor sociale n concordanta cu propria paradigma interpretativa" utiliznd
termenul filosofic de comprehensiune; etnometodologia a dezvoltat metode etnografice" de analiza a comunicarii si a
semnificatiilor investite de actorii sociali n actiunile lor etc. S-a ajuns la situatia n care deosebirile principiale dintre
abordari sa fie considerate ca fiind mai importante dect asemanarile si din aceasta cauza nu se poate vorbi nca de o
metodologie unica a cercetarii stiintifice.
n functie de modul teoretic general aplicat n vederea explicarii vietii sociale se distinge ntre practica
metodologica obiectiva" si cea interpretativa". Practica metodologica obiectiva urmareste sa promoveze
acea metodologie care este apropiata de modelul stiintelor naturii; faptele sau fenomenele sociale sunt explicate prin
alte fapte sociale; cunoasterea sociala trebuie sa ajunga sa ia forma explicatiilor si predictiilor[4], a legilor si
generalizarilor empirice detasate de eventualele implicatii valorice pentru a asigura obiectivitatea" discursului social.
Desi unitara la nivelul celor mai generale principii, practica metodologica obiectiva" a evoluat de la operationalism
(dupa deceniul al patrulea al secolului XX) la empirism (n a doua jumatate a secolului XX), pentru ca ulterior sa se
consacre sub forma analizei structurale, analizei functionale sau a analizei sistemice.
Practica metodologica interpretativa" a fost formulata de filosofia sociala neokantiana, fiind dezvoltata de
sociologia interpretativa" a lui Max Weber si continuata n cadrul interactionismului simbolic, sociologiei
fenomenologice si etnometodologice. n aceste abordari se pune accentul pe specificul subiectiv ireductibil al faptelor
sociale, ceea ce implica necesitatea concentrarii analizelor asupra semnificatiilor investite si vehiculate de actorii
sociali n interactiunile si situatiile lor sociale.
n conditiile diviziunii abordarilor metodologice, analistul social se confrunta, n realizarea si finalizarea unei
cercetari, cu mai multe deschideri optionale att la nivelul postularii sau constructiei teoretice, ct si la cel al elaborarii
proiectului unei investigatii. Deschiderile optionale i apar ntr-o forma polarizata: pozitivare sau interpretare a
datelor; individualism sau holism metodologic; obiectivitate sau implicare ideologica; filosofie sau stiinta sociala.
Aceste optiuni sunt uneori considerate nu ca polare, ci complementare.
n metodologia cercetarii n stiintele sociale au fost dezvoltate ca metode principale de culegere a datelor
empirice: observatia, ancheta sociala, analiza documentelor sociale si experimentul. Fiecarei metode [5] i corespunde
un set diversificat de tehnici aplicative, adica de operatii integrate ntr-un mod particular de identificare, colectare si
prelucrare a datelor empirice.

Diversitatea optiunilor teoretico-metodologice se releva si la nivelul definirii normelor si tehnicilor aplicative


circumscrise uneia si aceleiasi metode. Astfel, n fenomenologie si etnometodologie s-a manifestat preferinta pentru
aplicarea si dezvoltarea tehnicilor de observare participativa, pe cnd n practicile metodologice obiective" s-au
extins tehnicile de elaborare a anchetelor sociale.
Desi este posibil si adeseori s-a nfaptuit transferul de tehnici de cercetare dintr-un mod de abordare n altul,
trebuie avut n vedere ca nu se realizeaza doar un simplu transfer tehnic, ci si modificarea presupozitiilor teoretice
care le-au generat. Lipsa de control sistematic al efectelor tacite sau implicite generate de nemodificarea
presupozitiilor teoretice risca sa genereze distorsiuni la nivelul analizei datelor empirice. Tehnica de investigare
trebuie deci modificata sau adaptata contextului teoretic.
Cunoasterea stiintifica si cunoasterea conditiilor si practicilor de producere a ei sunt aspecte corelate ale unuia si
aceluiasi proces de dezvoltare a sociologiei. Ignorarea acestei necesare complementaritati se manifesta uneori prin
transformarea metodologia cercetarii n stiintele sociale. ntr-o orientare eminamente critica si normativa, care
formuleaza acele principii ideale de producere si reproducere ale cunoasterii sociologice pe care nimeni nu le poate
aplica n mod consecvent, dar oricnd pot fi invocate n ipostaza de standarde sau instante critice.
Astfel conceputa, metodologia cercetarii n stiintele sociale prezinta riscul generarii unor efecte inhibitoare[6],
cnd menirea ei este tocmai aceea de a stimula imaginatia cercetatoare creatoare. Rolurile de teoretician, cercetator si
metodolog sunt coextensive profesiei de sociolog, psiholog, antropolog s.a. tot asa cum stiintele socio-umane includ,
n nsasi constructiile lor, att teoria si practica cercetarilor empirice, ct si teoria producerii acestor teorii.
D. Alegerea optima
Conflictul implicit este jalonat de C.
Dar cine este acest C? Ce reprezinta C-eul ? Mai ales, pna unde se poate descoperi un nume de C[7]?
Un cititor atent observa faptul ca acest C este agasant n distragerea lui. Semnifica situatia
Cercetatorului. Care n domeniul cantitativ exprima un a fi pozitivist iar n domeniul calitativ experimenteaza
un a fi hermeneutic ori fenomenologic. Brayman[8] (1992) asociaza acestor doua domenii atributele de
epistemolog explicativist, pe de o parte, si de epistemolog fenomenologic si ideografic, pe de alta parte.
Oricum, distantarea dintre cele doua abordari este suficient de mica pentru a fi ininteligibila, desi, deseori
epistemologii le deosebesc tocmai din prisma instrumentelor utilizate, focalizndu-le si taxonomizndu-le
ca metode diferite de cercetare. nsa, un lucru le uneste: cele doua metode sunt interconditionate si
complementare, nu putem face nici un tip de cercetare pur cantitativa sau pur calitativa!
Conflictul explicit este datorat relationarii ntre cercetator si subiectul cercetat: n cazul cercetarilor cantitative
exista o distanta relativa ntre omul de stiinta si subiectul cercetat, analizndu-se fenomenele din exterior iar n cazul
cercetarilor calitative, exista o apropiere relativa ntre omul de stiinta si subiectul cercetat, interpretndu-se
fenomenele din interior. Aceste departari sau inter-patrunderi sunt, nsa, relative deoarece descriu n ambele cazuri
scenariile cognitive si hartile cognitive pe care cercetatorii, indiferent de gradul cercetarii, le au. De exemplu, o
interpretare neutra, cantitativa a unui fenomen fizic este imposibila fiindca, la fiecare prag de verificare a ipotezelor /
terte / partiale ne gasim n situatia n care cercetatorul intervine sau participa mijlocit ori nemijlocit n situatia
experimentala, iar o interpretare obiectiva a unui fenomen socio-uman este improbabila pentru ca factorii
subiectivitatii sinelui intervin constant n interpretarile si comprehensiunile initiale si finale. Aceste supozitii descriu
nsa un scepticism gnoseologic, astfel nct este mai simplu sa urmam calea afirmativa a naivitatii gnoseologice, a
expunerii constante a celor doua metode de cercetare.
E. Elementele stiintelor sociale
Din punct de vedere etimologic, metodologia semnifica teoria metodelor, provenind din limba greaca:
methodos si logos. Vlasceanu, L., arata faptul ca metodologia cercetarii sociologice reprezinta o analiza a metodelor
si tehnicilor aplicate n realizarea si finalizarea cercetarii sociale[9].
Metodologia stiintelor sociale poarta cu sine imaginea unei constiinte critice, autoreflexive si constructive a unei
discipline. Metodologia cercetarii socio-umane este considerata deseori ca fiind o specie a filosofiei stiintei,
relationndu-se cu epistemologia. Din aceasta perspectiva exista o metodologie generala cu caracter de sinteza ori
unificator care se ocupa de problemele comune ntregii cercetari stiintifice.
Metodologia stiintelor sociale[10] are n structurile problematice ale sale urmatoarele elemente:

a.

Un obiect/fragment al cercetarii sociale,

b.

Un sistem de reguli,

c.

Un manunchi de proceduri explicative si/sau descriptive,

d.

Un sistem de evaluare a regulilor si procedurilor ntrebuintate,

e.

Un punct final al interpretarii si ntelegerii realitatilor sociale,

Aceasta structura reda, n mod functional, modalitatile de cercetare a realitatilor sociale, indiferent de
paradigmele epistemologice ntrebuintate sau de curentele metodologice acceptate.
Criteriile cele mai des utilizate prin care cercetatorul se ncearca sa faca o incursiune n real, n interpretarea
sau n ntelegerea cmpului experientei sociale istorice sunt:
Deosebirile cantitative si deosebirile calitative,
Domeniul de apartenenta: stiinte politice, psihologie, sociologie, economie, istorie, antropologie, s.a.
Realitatea cercetarii sociale fiinteaza, de pilda, ntr-o imagine statica sau exterioara cercetatorului, n cazul
analizelor cantitative sau se dezvolta o imagine a realitatii ca proces, ca modalitate co-participativa din punct de
vedere social de catre cercetator. Din aceasta ultima demarcatie rezulta si procedeele si metodele cel mai des
ntrebuintate de catre cercetator: experimentul, chestionarul standardizat, pe de o parte si observatia participativa
sau interviul intensiv, pe de alta parte. Conform acestora:
n cazul cercetarilor cantitative se obtin, de regula, explicatii tari, valide, cu un grad mare de fidelitate.
n cazul cercetarilor calitative se obtin, de facto, explicatii complexe, de adncime.
De exemplu, n sociologie sunt realizate cercetari care vizeaza universul explicativ al faptelor sociale, prin examinari
cantitative ale acestora, iar exemplul regulilor metodei sociologie a lui Durkheim[11] este elocvent, sau sunt
realizate studii asupra fenomenului comprehensiv al realitatilor sociale, n cadrul caruia, premisele lui
Weber[12] sunt suficiente.
TEM 1
1. Ce este metodologia stiintelor sociale:
2. Definiti conceptul de metodologie din cel putin doua puncte de vedere:
a.
b.
3.Analizati o caracteristica intrinseca a metodologiei, cu cuvintele d-voastra (nu folositi dect indirect cuvintele din
curs):
4.Care este conflictul prezent n orice demers metodologic (realizati un minieseu de pag.):
I.2. PRINCIPII DE METODOLOGIA CERCETARII SOCIALE
Principiile metodologice care apar n cadrul cercetarilor sociale contemporane au ca fundament si ca argument
o unitate constanta a cercetarilor ca interconexiune ntre teoretic si empiric, ntelegere si explicatie, cantitativ si
calitativ, judecati constatative si judecati evaluative.

n acest sens, se dezvolta cteva principii cu caracter de fundament al cercetarii sociale care exprima[13]:
a.

PRINCIPIUL UNITATII DINTRE TEORETIC SI EMPIRIC care marcheaza


sincronic si diacronic dezvoltarea stiintelor umane si a stiintelor ca ntemeiere. Datorita acestuia putem
vizualiza n orice element de revolutie a stiintelor, necesitatea adaptarii celor doua metode de cercetare care
pot sa conduca la obtinerea unui aceluiasi rezultat: de la descoperirea empirica a lui Arhimede a gravitatiei,
pna la relationarea teoretica a acesteia de catre Newton, pna la descoperirea modalitatilor de comunicare
prin telefon sau a planetei Neptun s.a.m.d.

b.

PRINCIPIUL SINTETIC AL CONEXIUNII DINTRE EXPLICATIE SI


NTELEGERE (COMPREHENSIUNE). ntr-o viziune de ansamblu, omul este o fiinta istorica n cadrul
caruia sensul si semnificatia apar, dezvoltndu-se explicatia si ntelegerea ca o modalitate de conexiune
sistemica, n care se realizeaza scopuri si valori conform structurii vietii sociale. Diferentierile care se fac
ntre abordarile cantitative si abordarile calitative n metodologia contemporana se pot traduce n mod spontan
ca discurs al permanentei si ale permanentelor umane, ca dialog stiinta - extrastiinta, ca ntemeiere a stiintelor
spiritului, ca problematizare a experientei adevarului s.a.m.d.
Extrapolata si actualizata aceasta unitate a trairii duce la imaginea actuala a omului. Omul este
definit ca un text de explicat prin intermediul comprehensiunii, prin care se ajunge la cunoasterea
caracteristicilor comune date prin conditiile modului de cunoastere, descoperindu-se laturile explicarii si
interpretarii daca si numai daca exista manifestari de viata fixate scriptic, rezultnd o logica a
vietii[14] ca o cunoastere prestiintifica si preteoretica, care dau ele nsele sensul vietii si al lumii si care
constituie fundamentul criticii nentelegerii, al ratiunii istorice, al modalitatii de interrelationare Ego AlterEgo.
Conform acceptiei date de catre dictionar, hermeneutica este o metoda prin care se interpreteaza n
primul rnd textele si n al doilea rnd ntreaga lume psihologica, istorica si sociala[15]. Ca o determinare
socio-spirituala, hermeneutica n acceptia dictionarului lui Antony Flew exprima n teologie interpretarea
adevarului spiritual al Bibliei iar n filosofia sociala este un termen mprumutat din primul domeniu de catre
Dilthey pentru a denumi disciplina ce are ca obiect investigarea comportamentului uman, a vorbirii,
institutiilor etc. ca fiind esentialmente intentionale[16], iar existentialismul cauta sa descopere sensul
existentei umane.
Exista si o relationare prin care hermeneutica este vizualizata n domeniul considerarii
acesteia ca o teorie alternativa fata de domeniul epistemologic si pozitivist-empiric[17] ca demers
specializat al explicitarii, interpretarii si ntelegerii; ea are principii, categorii, reguli si proceduri. Ea
este teoria comprehensiunii, opusa demersului scientist[18], fiind mai apropiata de arta dect de
demersul cauzal, viznd un proces de interpretare asemanator cu cel al traducerii (face din ceva
strain ceva familiar) ceea ce o recomanda ca arta a interpretarii, a ntelegerii. Ca modalitate
functionala hermeneutica traduce planul eului n planul Altuia si invers[19]. Daca si Quine, W., V.,
O., a argumentat faptul ca exista, n mod constant, o indeterminare a traducerii, dintr-un limbaj n
altul, astfel nct, n mod cert, fiinteaza o anumita relevanta pragmatica[20], ceea ce semnifica
faptul ca traducerea, n general nu are o determinare absoluta, ci n cazul cel mai bun putem vorbi
despre identitate de semnificatie sau despre expresii sinonime, daca si numai daca
indeterminarea este luata ca relevanta[21]. Efortul hermeneutic este transpus tocmai n
obiectivarea sau n ntemeierea acestei indeterminari ca extrapolare a planului si a cmpului de
experienta a unui individ la nivel social.
Revaloriznd, tocmai aceasta distantare (nu neaparat opunere, sau n cazul cel mai bun negare) fata
de demersul scientist este cea care a dat nastere fenomenului filosofic hermeneutic (de la Schleiermacher la
Gadamer si de la Dilthey la Ricoeur) fiind, ori tinznd sa fie, o varianta a experientelor n aceeasi masura
inedite dar comune, subiective, dificil de nteles prin cuprinderea n esenta discursului (se poate argumenta
ca metodologie si prin ideea de cerc) hermeneutic, pe un acelasi plan a comunului social care predetermina
ineditului, rezultnd rolul, locul si importanta limbajului, a intersubiectivului care formeaza cultural
subiectivitatea, implicnd rolul, locul si importanta istoriei sau a traditiei ca si concepte hermeneutice.
Remarcam, n acest sens, conceptia lui M. Bakhtine, care analiznd diferentele ntre stiintele umane si
stiintele naturale declara faptul ca refuza ideea unei frontiere absolute, nsa, tocmai aceasta rigiditate

opusa a lor a fost determinanta pentru evolutia ulterioara a stiintelor umane, care a condus la formarea
unui autentic nceput de drum al stiintelor umane sub forma unei comprehensiuni dialogice ale stiintelor
spiritului, dnd pentru prima data tuturor acestor discipline ncepnd cu Dilthey doua spirite: analizatorul si
analizatul sub forma unui obiect conceput n interrelationare si interactiune cu spiritul, prin
intersubiectivitate si eveniment[22].
Ca urmare, fenomenul hermeneutic se legitimeaza prin adncirea n fenomenul
comprehensiunii, ceea ce presupune critica, chiar depasirea si a constiintei estetice care preia
conceptul de adevar al stiintei, rezultnd o dezvoltare a unui concept de cunoastere si adevar
care sa corespunda cu totalitatea experientei noastre hermeneutice[23]. Dar acest adevar este
plasat n plan ontologic sau fenomenologic, fiind un adevar de modalitate si de potenta, niciodata
unu, nici ca lucru-obiect si nici ca subiect-fiinta, ntotdeauna creativ, multiplu, generativ.
ntr-o perspectiva exegetica, hermeneutica este teoria interpretarii comprehensive, a interpretarii care
conduce la ntelegere, pe de o parte, iar, odata cu Heidegger, M., comprehensiunea nu mai este urmare a exegezei ci
este fundamentul oricarei interpretari sau explicitari, ca un mod de a fiinta al interpretului (Dasein).
Scopul hermeneuticii este descoperirea ntrebarilor la care raspunde textul, ceea ce implica si contextul
(locul, momentul), pretextul (ocurenta, ocazionalitatea raspunsului) si subtextul (deci ceea ce este textul, purtnd cu
sine, nu are n intentionalitatea comunicarii). Textul se afla ntr-un context datorita unui pretext si acopera mereu un
subtext pe care-l poarta cu sine[24] ca un fel de joc al interpretului care nu este niciodata singur ci este mereu
dublat de semnificatiile multiple ale anterioritatii socio-culturale si volitiv-intentionale. Regula secundara descrie
cunostintele prealabile contextuale (gramaticale, istorice, estetice, psihologice) pe care trebuie sa le avem pentru a
interpreta. Este paradoxal sau nu, dar putem problematiza daca vreun om se regaseste vreodata n plinatatea
scopului hermeneuticii, cnd el, de fapt, reuseste sa utilizeze numai cunostintele prealabile contextuale?
Textul luat ca o lume nu este niciodata singur ci poarta cu sine sintagma paradigmelor existentiale,
epistemice si actionale. n acest sens, este interesant de aflat daca textul luat ca un ntreg este n vreo clipa a fiintei
sale neutru, daca el raspunde cu succes premiselor autoreferentialitatii pentru a se constitui ca o lume (perfecta sau
ideala) n sine, nchisa sau situata ntr-o potentialitate creatoare continua, daca el reuseste sa depaseasca universul
atribuirilor de sens logic prin surprinderea unor altor tipuri de semnificatii ale adevarului sau neadevarului, ale
consecintelor fructuoase ori nefructuoase, ale propozitiilor cu sens empiric sau indiferente fata de sens, din punct de
vedere logic.
Astfel, regula esentiala a cercetarilor hermeneutice este ntelegerea ntregului prin parti si a partilor prin
ntreg. Regula hermeneutica este explicata sub forma acestei interrelationari: ntregul trebuie nteles pornind de la
parte si partea de la ntreg, ceea ce vizeaza cercul hermeneutic, cerc ce nu descrie dect o interdependenta la nivel
sistemic ntre, de exemplu, om si umanitate, ntre fiinta si existenta, ntre text si limbaj.
De fapt, ntreaga disputa si paradigma hermeneutica este o distantare nu numai fata de genul
reproductiv si repetitiv (care si gaseste de fiecare data reflectarea epistemologica si filosofica n empirism
si, mai ales n pozitivism) ci si fata de demersul pozitivist si epistemologic, propunnd, n fiecare colt al
argumentelor ei o viziune care se ntemeiaza pe un alt-fel de singularitate a descoperirii realului, a realitatii
socio-descriptive umane.
Paradigme ale taxonomizarii hermeneuticii
Daca initial, din punctul de vedere al lui Schleiermacher, F. si al lui Dilthey, W., hermeneutica era perceputa
ca o teorie a ntelegerii (prin depasirea multiplelor nentelegeri extinse la un nivel procesual), ca teorie a
interpretarii care s-a dezvoltat prin analiza mijlocita si nemijlocita a unei semantici de natura gramaticala
(presupunnd dezvoltarea unor tehnici de analiza), si psihologica (propunnd universul cunoasterii vietii, a trairii si
a omului ca specie inteligibila) si axiologica (redimensionnd valori de ancorare si de fundamentare) prin includerea
empatiei ca proces de interpretare a operelor de arta, ndeosebi a textelor si a scrierilor discursive, contemporan
hermeneutica semnifica, descriptiv, teoria comprehensiunii.

Von Wright, G.,H., face o trimitere pertinenta asupra opozitiei ntre pozitivism si o abordare antipozitivista a
stiintei care a aparut cu pregnanta spre sfrsitul secolului al XIX lea, filozofie numita idealism, sau mai firesc
hermeneutica, transpusa n distinctia lui Windelband ntre :
nomotetic stiinte ce cauta legi ;
ideografic stiinte ce propun un studiu descriptiv al individualitatii, ntre explicatie - Erklren si ntelegere
Verstehen, care odata cu Droysen si Dilthey[25]ntemeiaza studiul disciplinelor socio-umane, ca
separare metodologica fundamentala ntre stiintele naturii si stiintele istorice.
Analiza deschiderilor teoretice ale hermeneuticii si regaseste deseori originea n fenomenologia husserliana,
prin promovarea intentionalitatii si a subiectivitatii fenomenologice, prin propunerea ca metoda a interrelationarii (a
identitatii am putea spune) subiectiv-obiective, prin conturarea dreptului constiintei la cunoasterea de sine si a
realitatii totodata[26] ca drept integrator.
c.

PRINCIPIUL UNITATII DINTRE CANTITATIV SI CALITATIV. Deosebirile care


exista ntre metodele calitative si metodele cantitative de cercetare sunt un rezultat al temeiurilor, aparent
distantate, care stau la originea curentelor pozitiviste si fenomenologice-comprehensive de analiza ale
fenomenelor sociale. Curentul pozitivist, pune accentul pe explicatie, pe dimensiunile cauzale ale
fenomenelor si faptelor sociale, cautnd n orice eveniment sau proces studiat, descoperirea unor legitati
sociale.

Metodele cel mai des ntrebuintate sunt cele cuantificabile. Acestea apar cel mai des reflectate fie sub forma
unor analize statistice, fie sub forma unor determinari experimentale ca descoperire a legaturilor care exista ntre
variabilele dependente si variabilele independente, sau ca modalitati combinate. Instrumentele folosite de catre analiza
cantitativa sunt numite tehnici structurate.
Cele mai utilizate tehnici cantitative structurate n cercetarea socio-umana sunt: planul de observatie
sistematica, ancheta sociologica, experimentul.
Cele mai utilizate tehnici calitative sunt tehnicile nestructurate: observatia co-participativa, interviurile
intense, studiul de caz, metoda analizei autobiografiilor.
d.

PRINCIPIUL UNITATII DINTRE JUDECATILE CONSTATATIVE SI JUDECATILE


EVALUATIVE releva atitudinea cercetatorului situata ntr-o triada a descoperirilor axiologice, etice si
deontologice ale cercetarii sociale realizate.
Din perspectiva aplicarii metodelor de cercetare stiintifica Irina Culic[27] atrage atentia asupra a doua
principii practice de care trebuie sa se tina seama n orice cercetare sociala:
Principiul adecvarii,
Principiul simplitatii.

Principiul adecvarii se refera n mod concret la modul n care cercetatorul si planifica cadrul conceptual
dupa care se ghideaza n cercetarile pe care le ntreprinde, si, pe de alta parte, la strategia metodologica care este
utilizata n cercetarea problemei/ a problemelor vizate.
Max Weber[28] a fost primul gnditor care a criticat att abordarile stiintelor naturale ct si abordarile istorice
datorita exclusivismului la care acestea recurgeau (regularitatile si legitatile descoperite prin cele doua metode de
abordare a realitatii culturale sau spirituale erau fie comune fie paralel-diferite) subliniind faptul ca deosebirile care
apar ntre stiintele naturale si cele istorice sunt datorate exclusiv intereselor si finalitatilor cognitive diferite ale
cercetatorilor si nu se datoreaza metodelor diferite de cercetare (stiinta vs. istorie). De exemplu, stiinta naturii
urmareste sa descopere legitati si regularitati ale fenomenelor care cu ct sunt mai generale cu att sunt considerate a
fi mai bune si mai operationale (legile). stiintele istorice, dimpotriva, cu ct descopera legitati mai generale cu atta
acestea sunt considerate a fi mai lipsite de continut, mai putin valoroase.

Concluzionnd, cercetarea realitatii sociale poate fi facuta, n general, prin doua temeiuri esentiale: pe de o
parte cercetatorul poate cauta gasirea unor metode generalizate, si, pe de alta parte, cercetatorul poate urma o metoda
individualizatoare, care sa puna accentul pe particularitatile fenomenelor si actorilor supusi analizelor experimentale.
Dar, cunoasterea sociala nu este completa dect prin mpletirea celor doua metode, deoarece fiecare dintre ele, izolate,
poarta cu sine un temei incomplet. Este cazul ideal. n realitate, cunoasterea obiectului care merita sa fie studiat este
supusa intereselor si valorilor dupa care se ghideaza cercetatorul.
Principiul simplitatii este cel care se foloseste de fiecare data cnd se propune un model al cercetarii, cnd
datele cercetarii sunt analizate si interpretate.
Principiile sociologice sunt un exemplu al cercetarii care se relationeaza cu principiile etice ale abordarii
fenomenelor sociale, astfel nct, este o utopie utilizarea lor numai n scopuri predictive si rareori evaluante si
valorice. n acest ultim caz se atrage atentia[29] asupra faptului ca sunt dezvoltate mecanisme anticipative care
urmaresc sa atinga nu intentia politica ori administrativa, ci cauta sa impuna modele culturale fundamentale,
considerate, ntr-o anumita masura si ideale.
TEM 2
1. Descrieti PRIN DOU JUDECI/ PROPOZIII deosebirile care exista ntre metodele de cercetare:
2.Precizati care sunt elementele stiintelor sociale, IMAGINNDU-V C APLICAI UN SINGUR PRINCIPIU sI UN
SINGUR ELEMENT:
3.Ce fel de explicatii se obtin n cadrul cercetarilor cantitative (raspundeti mai ales la ntrebarea DE CE?):
4. Ce fel de explicatii se obtin n cadrul cercetarilor calitative(raspundeti mai ales la ntrebarea CUM?):
5. Enumerati principiile metodologiei:
6. Analizati cu cuvintele d-voastra un principiu metodologic (nu folositi dect termeni esentiali, rednd cuvintele din
curs):
7. Ce este cercetarea realitatilor sociale, prin raport cu studiul stiintelor exacte?
I.3. CERCETAREA INFORMAL SI CERCETAREA FORMAL
Analiznd variabilele de comunicare si de relatii cu publicul, Doug Newson (2003) descrie existenta a doua
mari tipuri de cercetare :
1.

Informala,

2.

Formala.

I. Cercetarea informala este tipul de cercetare care implica nestabilirea anterioara a unor reguli si proceduri
de cercetare standardizata. Datorita acestor proceduri, finalitatea cercetarii este de natura descriptiva si nu de
natura predictiva. Sunt identificate urmatoarele proceduri :
A. Cercetarea prin masuratori discrete care au ca scop adunarea informatiilor n legatura cu un proces,
fenomen sau eveniment social fara a interfera efectiv cu obiectul cercetarii. Acest tip de cercetare conduce la
formarea unei notiuni generale despre obiectul studiat. De exemplu, administratorii unui muzeu fac deseori o
legatura ntre popularitatea unui exponat si gradul de deteriorare a covorului din fata acestui exponat.
ACESTE MASURATORI DISCRETE SE POT FACE CU AJUTORUL OBSERVATIEI SAU AL
CONVORBIRILOR (CU PUBLICUL).

I.3.1. Observatia
Observatia consta n urmarirea sistematica a manifestarilor n conditiile activitatilor naturale de activitate, sau
n cazul unor actiuni predeterminate de catre cercetator.
Observatia este o metoda care presupune urmarirea atenta si sistematica a unor procese si
activitati, asa cum se desfasoara ele n mod obisnuit, n scopul de a le nregistra ct mai exact.
Din punct de vedere stiintific se recomanda ntocmirea unui plan de observare cu precizarea
obiectivelor ce vor fi urmarite, a cadrului n care se desfasoara, a instrumentelor necesare pentru
nregistrarea datelor.
Din punct de vedere general, observatia se defineste ca fiind priceperea sistematica, de durata si
ndreptata spre un anumit scop a obiectelor si proceselor din realitatea nconjuratoare. Ea este o metoda
de cunoastere a realitatii pe baza perceptiei nemijlocite.
Din punct de vedere operational observatia consta n urmarirea sistematica a faptelor sociale asa
cum se desfasoara ele n conditii obisnuite. Ea consta n nregistrarea datelor si constatarilor asa cum se
prezinta, cercetatorul asteptnd ca ele sa se produca pentru a le putea surprinde.
Observatia permite observatorului sa surprinda diferite aspecte n desfasurarea naturala a
fenomenului studiat. Pentru a nregistra datele este necesara stabilirea aspectelor ce urmeaza a fi
urmarite: comportamentul unui subiect sau a mai multora, relatiile din societate, etc. Ion Dragan si Ioan
Nicula[30] prezinta unele cerinte ce trebuie respectate pentru folosirea observatiei:
1.
elaborarea prealabila a unui plan de observatie cu precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite, a
cadrului n care se desfasoara, etc.
2.
consemnarea imediata a datelor observatiei, fara ca cei observati sa-si dea seama de acest
lucru. n acest sens se folosesc diferite instrumente, cum ar fi fisa sau foaia de observatie pe baza carora
se ntocmeste protocolul observatiei, aparate tehnice pentru nregistrarea unor date si manifestari;
3.
crearea conditiilor pentru a nu altera desfasurarea naturala a fenomenelor observate. Un
observator autentic este patricianul nsusi, cel integrat n desfasurarea propriu-zisa a fenomenului. Un
cercetator-observator exterior poate denatura rezultatele prin simpla sa prezenta;
4.
efectuarea acelorasi observatii n conditii si mprejurari variate de catre un singur observator sau
de catre mai multi observatori ofera posibilitatea confruntarii datelor obtinute.
n consecinta, observatia este demersul stiintific care comporta n general o metoda de investigatii care nu
este reductibila la o simpla impresie asupra unui fapt sau a unei persoane, fiind din aceasta cauza o stare activa a
receptarii si colectarii de informatii.
Observatia directa consta n urmarirea faptelor sociale asa cum se desfasoara ele n conditii obisnuite. Acest
tip de observatie permite observatorului sa surprinda diferite aspecte care apar n desfasurarea naturala, reala a
fenomenului. Se foloseste n toate etapele cercetarii, oferind confirmarea sau date suplimentare n legatura cu
fenomenul studiat.
Observarea sistematica presupune elaborarea unui plan detaliat n legatura cu fenomenele sau procesele
studiate, plan care este materializat de cele mai multe ori sub forma unor documente scrise prin folosirea, de exemplu,
a unor grile de observatie.
Relatia observatorului cu fenomenele observate nu este ntmplatoare si nici pasiva, dimpotriva ea are un
caracter intentionat, premeditat, cercetatorul fiind cel care stabileste scopul observatiei, cel care receptioneaza selectiv
faptele, le interpreteaza si sintetizeaza n functie de obiectivele propuse, dar si de informatiile de care dispune.

Pentru a se realiza o observatie reusita este important sa se decida ce aspecte intereseaza mai mult, si, apoi, sa
se stabileasca o metoda simpla de nregistrare a comportamentului observat.
O a doua conditie, n efectuarea unei observatii stiintifice, este apelarea la o serie de repere de control.
Aceste repere de control reies din observatiile anterioare ale cercetatorului, din experienta sa personala de
viata sau din lucrarile de specialitate.
nlaturarea unor obstacole care ar putea mpiedeca realizarea unei observatii adecvate, este o alta conditie a
observarii stiintifice.
Printre obstacolele care ar putea mpiedica o buna observare putem aminti:
1.

influenta dispozitiilor mentale ale cercetatorului n momentul observarii,

2.

schema pre-perceptiva care poate deforma faptele observate,

3.

atitudinea observatorului de a decodifica faptele observate n conformitate cu teoria la care


adera,

4.

tendinta ca asteptarile si anticiparile cercetatorului sa induca rezultate n conformitate cu


acestea.

Prentmpinarea aparitiei unor asemenea obstacole sau eliminarea lor se poate face, fie prin apelul la
mijloacele tehnice, fie prin formarea si educarea corespunzatoare a observatiilor.
O ultima conditie a observarii sistematice este recurgerea la modalitatile de evaluare a observatiilor
efectuate care sa permita nregistrarea facila a datelor si compararea lor.
n acest scop, este indicata determinarea unitatilor de observatie (a cuantumului de elemente observate pe
intervale egale de timp, repartizarea acestora de-a lungul unei zile). De asemenea, pot fi stabilite grade de estimare ale
unor nsusiri psihice.
Mijlocul cel mai sigur care faciliteaza recoltarea si compararea rapida a datelor de observatie l reprezinta
utilizarea unor grile de observatie si sistematizarea lor n functie de o serie de criterii.
Observatia stiintifica presupune n modalitati riguroase parcurgerea urmatorilor pasi:
1.

elaborarea unui plan de observatie,

2.

precizarea obiectivelor ce vor fi urmarite,

3.

precizarea cadrului n care se desfasoara,

4.

precizarea evenimentelor instrumentale ce vor putea fi folosite pentru nregistrarea faptelor observate.
Exemplu de fisa de observatie individuala:
Datele de identificare
Numele .
Prenumele.
Vrsta

Categorie sociala
Starea civila
Studii..
Activitate profesionala
Data Fapte de natura Interpretarea Masuri aplicate
Eficienta
I.3.2. Grila de observatie
atitudinala
faptelor
masurilor
2007
Exemplu1
Exemplu2
Exemplu 3
Exemplu 4 Grila de observatie se caracterizeaza
printr-o lista de rubrici care ofera
-este iritat n hipersensibilitate- - angajatul este
- usoara
momentul n care lipsa de realism, de
laudat
ameliorare a cadrul de clasificare a datelor brute.
nu poate sa
ncredere n fortele /atentionat la starii emotionale n alcatuirea unei grile de observatie
raspunda
proprii- nu are o fiecare progres/ n fata esecului trebuie sa se respecte urmatoarele
exigente:
imediat la
motivatie
nereusita
imediat
ntrebarile puse
superioara
a. categoriile care
de catre cetateni
apar ca rubrici ale unei grile
trebuie sa fie disjuncte (X sau Y sau Z) si sa epuizeze aspectele principale ale fenomenului studiat;
b. lista grilelor de observatie se stabileste pe baza unui material empiric (pe baza observatiei simple si
a experientei personale) care apare n faza preliminara;
c. nu este indicat ca o grila de observatie sa cuprinda mai mult de zece rubrici.
Nr.crt.
Nume
Prenume

Corectitudine
Comunicare
cu cetatenii
+

Rezolvarea
desarcinilor

n relatiile
serviciu
F.B.

B. S.

F.B.

B.

Stres n situatii
conflictuale
S.

Grila de observatie are avantajul ca ofera aceleasi cadre de referinta, desi se bazeaza pe observatii diferite.
nsumarea datelor da ocazia reprezentarii acestora sub forma unor grafice sau a unor indici numerici.
TEM 3:
Elaborati o fisa de observatie individuala a comportamentului unui functionar public si aplicati aceasta fisa pe 7
persoane, respectnd urmatorul tabel de rnduri si coloane n care dumneavoastra trebuie sa precizati si sa completati
criteriile pe care doriti sa le urmariti:
NUME/
CRITERIU1 CRIT.2
PRENUME

i.3.3. Testele psihologice

CRIT.3

CRIT.4

CRIT.5

CRIT.6

Testul reprezinta un instrument constituit dintr-o proba sau o serie de probe elaborate n
vederea nregistrarii prezentei sau absentei unui fenomen psihic, a unui comportament sau reactie la un
stimul dat.
Testele ofera date despre persoana umana, unele dintre ele neputnd fi obtinute pe alte cai.
Valoarea si eficienta acestei metode depinde de modul cum este folosita si cum sunt interpretate datele
culese.
i.3.4. Tehnicile sociometrice
Tehnicile sociometrice reprezinta un ansamblu de instrumente folosite pentru investigarea si
cunoasterea relatiilor inter-personale (de atractie, respingere sau indiferenta), precum si pentru a studia
sociabilitatea n cadrul unui grup social.
n categoria tehnicilor sociometrice sunt incluse urmatoarele instrumente: - testul sociometric;
- matricea sociometrica;
- indicii sociometrici;
- sociograma.
Testul sociometric
Testul sociometric este instrumentul cu care debuteaza cunoasterea sociometrica a grupului
social. Elaborarea unui test sociometric consta n formularea unor ntrebari, potrivit carora subiectii sunt
pusi n situatia de a-si exprima afinitatile fata de ceilalti parteneri.
Datele obtinute se prelucreaza, n scopul obtinerii de informatii cu privire la:
-

pozitia fiecarui membru n interiorul grupului;

structura grupului;

trasaturile de sintalitate/personalitate ale grupului.

Pentru o ntelegere profunda a rezultatelor sociometrice se impune si o analiza privind


mobilurile interne care determina pe subiect sa aleaga sau sa-i respinga pe unii din colegii sai, care
constituie suportul motivational al raporturilor dintre membrii colectivului, n cadrul caruia se pot distinge:
componenta psihosociala si componenta axiologica.
Exemplu de test sociometric
Numele si prenumele.
Vrsta.
Functia
Data
1. Cu care dintre colegii tai preferi sa lucrezi n echipa?
a..

b..
c...
d..
2. Cu care dintre colegii tai nu doresti sa lucrezi n echipa?
a..
b..
c..
d..
3. Daca ai putea sa-ti formezi un grup de lucru de 4 persoane, numeste-i mai jos n ordine ierarhica
descrescatoare.
a..
b..
c..
d..
4. Cu care dintre colegii tai comunici cel mai bune, numeste-i n ordine crescatoare?
a..
b..
c..
d..
5. Cu care dintre colegii tai comunici cel mai greu, numeste-i n ordine descrescatoare!
a..
b..
c..
d..
i.3.5. Matricea sociometrica
Matricea sociometrica este un tabel cu dubla intrare, n care sunt trecute datele testului
sociometric.
Pe verticala si orizontala se afla membrii grupului. n dreptul fiecarui subiect se consemneaza
preferintele (pozitive si negative).

Prin totalizare se obtin doua grupe de date:


-

pe orizontala, dreapta, figureaza date privitoare la expansiunea sociala (alegeri


exprimate, respingeri exprimate);

pe verticala, jos, apar date privitoare la incluziunea sociala (alegeri primite, respingeri
primite).

Exemplu de tabel cu doua intrari n care se exprima alegerea situatiilor de lucru ntre colegi.
Realizarea ei se bazeaza pe baza unui mic chestionar test sociometric - n care cei intervievati sunt pusi n
situatia de a alge. Pentru analiza alegerilor sau a respingerilor se ntocmesc doua tabele separate:
Angajat
F.V.
G.D.
H.J.
T.R.
R.D.
Total

F.V.

G.D.

H.J.

T.R.

R.D.

Total

Indicii sociometrici[31] se calculeaza prin prelucrarea cantitativa a datelor brute din partea dreapta si din
partea de jos a matricei, cu ajutorul formulei:
unde:

Is =

Is = indicele sociometric;
x = date brute din matrice;
N = numarul membrilor din grup.

Semnificatia acestor indici este concludenta pentru aprecierea pozitiei si contributiei fiecarui
membru al grupului la constituirea configuratiei interactionale din interiorul sau, att prin prisma atitudinii
fata de grup, ct si a grupului fata de el.
Fiecare indice ofera informatii despre un aspect concret al acestei configuratii, iar prin compararea
lor imaginea se ntregeste cu detalii privitoare la tensiunea interna ce caracterizeaza statusul individului n
grup.
Rezultatele cuprinse n matricea sociometrica, precum si indicii sociometrici calculati, confirma sau
infirma parerile sociologului sau datele obtinute prin alte metode (observatia, convorbirea, chestionarul
s.a.).
i.3.6. Sociograma
Sociograma este instrumentul care reda sub forma grafica ansamblul relatiilor interpersonale din
interiorul grupului. Se poate folosi n reprezentare diferite tipuri de sociograme, de exemplu sociograma
tinta se bazeaza pe trei cercuri concentrice.
Pornind de la datele de jos ale matricei sociometrice, se iau n considerare valorile extreme
(maxima si minima), apoi se delimiteaza celor trei intervale, de amplitudine relativ identica. Subiectii cu
valorile cele mai mari se plaseaza n cercul interior, cei cu valorile cele mai mici n cercul exterior, iar cei cu
valori medii n cercul din mijloc.

Orientndu-ne dupa preferintele exprimate n matrice, se consemneaza, cu ajutorul sagetilor,


relatiile dintre membrii grupului social, obtinnd o imagine vizuala a relatiilor interpersonale din cadrul
acestuia.
Spre deosebire de celelalte instrumente, sociograma cuprinde constelatia structurala a grupului, cu
diferitele sale variante (de comunicare, formala, informala etc.), ct si pozitia fiecarui membru n cadrul
acestei constelatii.
Tot cu ajutorul acestui instrument se pot depista liderii informali ai grupului (persoanele preferate),
ct si originea acestui status. Sociograma evidentiaza, de asemenea, membrii grupului cu tendinta spre
marginalizare sau izolare, latenta sau manifesta. Se pot face aprecieri despre liderii formali urmarind modul
n care concentreaza relatiile socio-afective din grup si care este ponderea acestora n comparatie cu cea
a liderilor informali.
Exemplu de sociograme: Sociograma individuala
Pentru constructia ei se au n vedere urmatoarele:
1.

Se trec initialele subiectului n centrul unui cerc

2.

Se trec initialele celorlalti membrii ai grupului n jurul initialelor subiectului pentru care se
realizeaza sociograma

3.

Se simbolizeaza cu sageti pline alegerile unilaterale, alegerile reciproce sau respingerile unilaterale
si respingerile reciproce cu sageti fragmentate care apar ntre membrii grupului.

Sociograma colectiva sociograma


tinta

Pentru constructia ei se au n
vedere urmatoarele:
1.

Subiectii
se
numeroteaza de la 1
la X unde X
reprezinta numarul
total de subiecti
care sunt prinsi n
sociograma.

2.

Subiectii
cuprinsi n

sunt
trei

cercuri concentrice
3.

Fiecare cerc concentric corespunde unui grad de popularitate, corespunzator numarului de alegeri
primite de catre un subiect.

4.

Cercurile cuprind subiectii n ordine descrescatoare, de la interior la exterior., corespunzator alegerilor


primite.

5.

Daca exista un subiect care nu a ales pe nimeni din grupul respectiv si nu a fost ales de nimeni el este
reprezentat n exterior.

6.

Se simbolizeaza cu sageti pline alegerile unilaterale, alegerile reciproce sau respingerile unilaterale si
respingerile reciproce cu sageti fragmentate care apar ntre membrii grupului.

TEM 4
1. Realizati un test sociometric la nivelul anului I de studiu, administratie publica. Analizati-l cu ajutorul lui 7 colegi/
colege.
2.Realizati o sociograma colectiva a relatiilor din interiorul grupului de studiu, dupa exemplul teoretic prezentat n
curs. Punctul de plecare este testul sociometric. DESENAI-L N SPAIUL DE MAI JOS!

[1] Alex Mucchielli, Dictionar al metodelor calitative n stiintele umane si sociale, Editura Polirom, Iasi, 2002, pag. 239.
[2] Rita L. Atkinson, Richard C. Atkinson, Edward E. Smith, Daryl J. Bem, Introducere n psihologie, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002, pag.
14.

[3] Rotariu, Traian, Metode statistice aplicate n stiintele sociale, Editura Polirom, Iasi, 1999, pag.23.
[4] Kuhn Thomas, Structura revolutiilor stiintifice, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999.
[5] Roth, Andrei, Individ si societate, Editura Politica, Bucuresti, 1986.
[6] Zamfir, Catalin, Spre o paradigma a gndirii sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2005.
[7] C-ul se identifica prin subiectul care aplica o metoda de cercetare.
[8] Cf. Traian Rotaiu, P. Ilut, Ancheta sociologica si sondajul de opinie, Editura Polirom, Iasi, 1997.
[9] Zamfir, C., Vlasceanu, L., (coord.), Dictionar de sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1993.
[10] Roman, Regis, Comunicare si societate. Elemente de sociologie generala, Vasile Goldis University Press, Arad, 2006, pag. 121 si
urm.

[11] Durkheim, mile, Regulile metodei sociologice, Editura Polirom, Iasi, 2002.
[12] Weber, Max, Introducere la Teorie si metoda n stiintele culturii, Editura Polirom, Iasi, 2001.
[13] S. Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice, Editura Economica, Bucuresti, 2001, pag. 25 si urm.

[14] Boboc, A., Hermeneutica si ontologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1999.
[15] ***, Oxford, Dictionar de filozofie, Editura Univers Enciclopedic, 1999, pag. 182.
[16] ***Flew, A., Dictionar de filosofie si logica, Editura Humanitas, Bucuresti, 1996, pag. 164.
[17] Wright, von G., H., Explicatie si ntelegere, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995.
[18] Codoban, Aurel, Semn si interpretare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pag.77.
[19] Ibidem, pag. 79.
[20] Quine, W., V., O., Ontological Relativity and Other Essays, Cambridge, Mass., 1971, pag. 17.
[21] Ibidem.
[22] Bakhtine, M., Esthetique de la creation verbale, Gallimard, Paris, 1984, pp. 356, 364, 365, 377 .
[23] Boboc, A., op. cit., pag. 18.
[24] Codoban, A., op. cit., pag. 82.
[25] Von Wright, G.,H, op. cit., pag. 28.
[26] Druta, F., Dialectica si hermeneutica, Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1990, pag. 21.
[27] I. Culic, Metode avansate n cercetarea sociala, Editura Polirom, Iasi, 2004, pag.25.
[28] Weber, Max, Teorie si metoda n stiintele culturii, Editura Polirom, Iasi, 2001.
[29] Regis Roman, op. cit., pag. 122.
[30] Ion Dragan, Ioan Nicula, Cerecetarea psihopedagogica, Editura Tipomur, Tg. Mures, 1993.
[31] Radu, I. (coord.), Metodologie psihologica si analiza datelor, Editura Sincron, Cluj-Napoca, 1993