Sunteți pe pagina 1din 1

Cruciadele au avut consecine negative i pozitive, cele negative decurgnd din distrugerile de

bunuri i masacrele ce aveau loc n timpul rzboaielor, din exploatarea populaiei supuse, cele
pozitive constnd n contactul dintre dou civilizaii, care s-au influenat reciproc.
Statele cretine formate, dei au avut un caracter efemer, au contribuit ca timp de dou sute de ani,
zeci de mii de cruciai s se deplaseze n Orientul Apropiat i, o dat cu ei, au ptruns i moravurile
apusene, pe care clasa dominant din Orient le-a adoptat. La rndul lor, feudalii apuseni au
mprumutat forme ale rafinamentului i luxului oriental, pe care le-au adus apoi n Europa.
Cruciadele au contribuit la dezvoltarea legturilor dintre Orient i Occident. Relaiile comerciale ale
Europei apusene cu orientul s-au accentuat, fapt de care au profitat oraele, mai ales cele
din Italia i sudul Franei. n veacul al XIII-lea, Veneia i Genova fceau comer cu Orientul prin
porturile Siriei i Egiptului. Ele aduceau mrfuri din Orientul musulman i, indirect, din China,
insulele Sonde din Indonezia, dinIndia. Veneia i Genova au nfiinat factorii comerciale la Caffa i
la Tana, de unde fceau nego cu Rusia i Polonia, astfel c n perioada amintit se poate vorbi de o
supremaie maritim i comercial a celor dou orae n ntreg bazinul Mediteranei. Prin mijlocirea
oraelor s-au rspndit unele procedee orientale n domeniul industriei textile i al prelucrrii
metalelor. n Europa s-au introdus unele culturi noi ca:orezul, pepenele, caisul, lmiul.
Din punct de vedere politic, cruciadele au nlesnit, n Europa apusean, procesul de centralizare i
de afirmare a regalitii, ca urmare a slbirii unei pri a nobilimii i a tirbirii adus autorit ii papale.
Pentru rnime expediiile n Orient au nsemnat o sporire a obligaiilor, pentru a acoperi cheltuielile
ce le fceau nobilii. Dar, n acelai timp, ele au stimulat procesul de eliberare a ranilor din erbie,
eliberarea prin rscumprare fiind i ea o surs de venit. Aceeai nevoie de bani a fcut ca nobilii s
cedeze presiunii oraelor de a-i rscumpra libertatea.
Cultura a fost i ea influenat de cruciade. Din cea de-a doua jumtate a secolului al XII-lea, se pun
bazele orientalisticii. Cunoaterea Orientului a dat gndirii filosofice, ncepnd cu Raymond
Lulle i Toma d'Aquino un nou impuls i o nou orientare. Cruciadele au dus la mbogirea literaturii
europene cu noi teme i la dezvoltarea ei n limba matern. Arhitectura din secolele XIII-XIV, mai
ales n Italia, se resimte de influenele orientale, tot aa cum n Siria i Palestina stilul renan i
romanic din nordul Franei au lsat vestigii (castelele , Kerak, Ibelin, mnstirea de lng Bethleem).

S-ar putea să vă placă și