Diferentele culturale ale terminologiei

Dr. Muhammed 'Imarah este un savant al lumii

islamice, nascut in 1931 in Egipt. 'Imarah este doctor
in management islamic si in limba araba. De
asemenea este specializat si are numeroase lucrari
scrise in domenii precum: management, stiinte politice din
perspectiva islamica, probleme legate de identitate, aspecte ale
globalizarii, crestinizarea musulmanilor, drepturile omului si Islamul
si altele... Este unul dintre redactorii revistei Hira cu distributie in
Egipt, Turcia, Iordania, Algeria si Maroc.
Dr. Muhammed 'Imarah (Muhammad Amarah) este autorul a peste
200 de titluri de carte, fiecare dintre ele exceland prin informatiile
valoroase prezentate.

Sora noastra Lavinia din Craiova a tradus pentru Asociatia Surori

Musulmane un articol amplu foarte bun al dumnealui: "Diferente
culturale ale terminologiei". Sunt lucruri bine de stiut de fiecare
dintre noi, pentru ca altfel riscam sa cadem in capcanele lumii in
care traim, capcane de care nu mai sunt constienti majoritatea
oamenilor.

Diferente culturale ale terminologiei

dr. Muhammed 'Imarah

Introducere

În descrierea sa de diferenţe culturale ale terminologiei, Dr.

Muhammad `Imarah consideră că terminologia ar putea fi văzută
ca un recipient şi o unealtă care transmit mesajul în spatele
înţelesului. Acesta a fost cazul multor termeni de-a lungul istoriei şi
printre civilizaţii diferite.
Terminologia poate fi, de asemenea, considerată prin intermediul
implicaţiilor şi mesajelor pe care le transmite. În mod adecvat se
poate face referire la propoziţia „Terminologia nu crează dispute”.
Aceasta deoarece utilizarea recipientului (terminologia) drept
instrument (transmiţător de mesaj) este obişnuită printre civilizaţii
şi concepte, deoarece fiecare civilizaţie şi cultură are propriile
implicaţii şi mesaje distincte. [1]
 Orice confuzie sau deviere în
terminologie crează un
dezechilibru în structura de
ansamblu şi îi distruge valoarea
sau duce la pierderea
adevărului intrinsec.
Selecţionarea unei terminologii
precise şi exacte afectează
profund mai degrabă conţinutul
decât doar forma, ceea ce
provoacă efecte grave şi
necesită o dezbatere a
înţelesurilor şi implicaţiilor
terminologiei.

Trebuie menţionat că moştenirea noastră culturală accentuează

utilizarea de cuvinte prexise şi exacte, în mod particular atunci
când cuvintele au legătură cu anumite situaţii. Musulmanilor li se
cere cu stricteţe să folosească terminologii şi cuvinte precise şi să
evite sinonimele, chiar dacă cuvintele poartă acelaşi înţeles (O, voi
cei de-o credinţă! Nu spuneţi cuvinte cu înţeles ambiguu) (Qur`an,
Surah Al-Baqarah 2, 104).

Documentele din cadrul conferinţelor Naţiunilor Unite, în special

cele despre femei, sunt încărcate de diferiţi termeni care formează
bazele soluţiilor propuse pentru problemele sociale globale. Aceste
soluţii pot fi înţelese doar utilizând cuvinte şi terminologii precise şi
exacte, deoarece problema principală/iniţială apare când
terminologia şi cuvintele nu sunt folosite într-un mod precis.

Terminologia imprecisă şi inexactă este importată în societăţile

care sunt diferite în totalitate în ceea ce priveşte cultura, limba,
modul de viaţă şi civilizaţie, ceea ce constituie cea de-a doua
problemă. Însămânţarea de concepte într-un mediu cultural diferit
nu conduce la aceleaşi rezultate ca şi în mediul cultural original.
`Ali Sharit, filozoful iranian, numeşte acest lucru „geografia
cuvintelor”. El crede că, în timp ce anumite cuvinte pot fi adecvate
într-un anumit mediu, ele se pot comporta diferit când sunt
importate şi plantate în alt mediu.

A treia problemă apare când conceptele importate încep să

constituie standarde pentru fenomenele sociale ale celui de-al
doilea mediu cultural, devenind, prin urmare, concepte globale şi
standarde internaţionale. Cel de-al doilea mediu se transformă într-
o copie a culturii originale, iar succesul său devine dependent de
similaritatea sa cu mediul cultural original.
A patra problemă, esenţială, este că importul şi
plantarea/însămânţarea de concepte şi standarde izolează
conceptele şi valorile originale ale celui de-al doilea mediu cultural
şi cauzează retragerea acestora. Cu cât are loc mai mult acest
proces de înlocuire, cu atât mai mult aceste concepte sunt ignorate
şi izolate.

A cincea problemă este o adevărată tragedie. Conceptele originale

sunt, atunci, văzute şi interpretate prin intermediul conceptelor
importate, având drept scuză faptul că aceste concepte importate
sunt standarde globale/mondiale în faţa cărora culturile, civilizaţiile
şi valorile sunt perimate.

Un exemplu clar este referirea religioasă la Creştinism din lumea

occidentală, în dezbaterea relaţiei dintre religie şi ştiinţă şi a
contradicţiilor dintre ele. Mulţi gânditori din lumea musulmană, în
încercarea lor de a păşi pe urmele occidentalilor, nu se referă la
Islam, religia religiilor, când discută aceeaşi chestiune. Dimpotrivă,
ei apelează la aceleaşi argumente folosite în Occident în legătură
cu contradicţiile dintre Creştinism şi ştiinţa modernă. Întrebarea
este, ar trebui gânditorul din lumea musulmană care, psihologic,
aparţine Occidentului să discute cultura societăţii sale de origine
sau pe cea a celeilalte societăţi ale cărei valori, obiceiuri şi mod de
viaţă el le-a adoptat?

Prin urmare, necesitatea acurateţii solicită ambele aspecte de mai

jos:

1. Conceptele de bază ale problemelor femeilor şi relaţiilor umane

ar trebui eliberate de toate formele de raţioamente greşite şi
înţelegeri eronate. Aceasta pentru că cuvintele sunt folosite ca o
formă de exprimare şi au implicaţii psihologice asupra oamenilor.
Limbajul este mai degrabă esenţa interacţiunii culturale decât un
instrument simbolic de exprimare. Conceptele vestice despre sfera
socială şi femei, îndeosebi, ar trebui respinse pentru a elibera
terminologia. Conceptele vestice sunt încărcate de gândirea şi
principiile filozofice ale occidentalilor care le refelectă cultura.
Fiecare naţiune are propria sa limbă care reflectă valori profund
legate de convingerile şi viziunea sa asupra Omului, universului şi
vieţii şi care, prin urmare, nu poate fi separată de mediul său.
Terminologia şi conceptele referitoare la chestiunile feminine sau
sfera socială nu pot fi considerate în acelaşi mod precum numele
de invenţii şi lucruri.

2. Adoptarea conceptelor pur islamice care reprezintă o anumită

structură sau un mod bine organizat de gândire automat eşuează
dacă unul dintre acestea este adoptat separat, deoarece
conceptele islamice au ca origine ideea de Unicitate a Domnului.
Drept rezultat, ele formează o unitate completă care le diferenţiază
de alte concepte. Conceptele islamice exprimă problemele într-un
mod mai universal şi la diferite niveluri şi percepţii. Ele oferă,
totodată, anumite dovezi la niveluri diferite de analiză. Prin urmare,
conştientizarea importanţei cuvântului şi a responsabilităţii sale
potrivit Coranului formează o bază pentru eliberarea / deschiderea
mentală.

Procesul adoptării conceptelor islamice ţinteşte, în esenţă,

următoarele obiective:

1. Crearea unei identităţi musulmane distincte, având natură,

sursă, metode şi scopuri islamice. Terminologia poartă mesaje şi
este un instrument pentru comunicare şi exprimare a viziunilor
noastre despre Creator, univers şi viaţă.

2. Învăţarea de către musulmani a unor concepte care sunt

relevante pentru natura lor adevărată, concepte care reflectă
credinţa, îndatoririle, ceea ce este permis (halal) şi ceea ce este
interzis (haram), teama de Dumnezeu.

3. Respingerea apelului de globalizare a conceptelor occidentale şi

considerare a lor drept moştenire umană. Potrivit Dr. Ahmad Sidqi
Al-Dajani, Occidentul monopolizează globalizarea, care are drept
referinţă doar Occidentul. orice standard occidental este considerat
internaţional, de parcă Occidentul ar fi singura lume care există. [3]

Terminologia Esenţială Conferinţelor Naţiunilor Unite referitoare la

Femei şi Sfera Socială

Documentele conferinţelor Naţiunilor Unite privind femeile şi

problemele sociale abundă în termeni specifici / particulari care pot
fi înţeleşi doar în conexiune cu înţelesul şi limba lor originală
(engleza) şi dintr-o viziune occidentală legală.

„Genul” este pilonul celei mai mari părţi a terminologiei Naţiunilor

Unite. Termenii N.U. fie explică lucrurile pe baza genului, fie le
interpretează ambiguitatea. „Genul” provoacă confuzie, este
înşelător şi ambiguu, iar încercarea de a-l descrie cu acurateţe este
dezamăgitoare. A apărut prima oară în documentul Conferinţei de
la Cairo din 1994, de peste 51 de ori. Articolul 4, paragraful 19 din
declaraţie solicită eliminarea tuturor formelor de distincţie bazate
pe gen. Totuşi, nu a cauzat nicio dispută deoarece a fost tradus ca
referindu-se la sex (masculin/feminin).

La Conferinţa Femeilor de la
Beijing din 1995, „gen” apare de
233 de oriîn documentul acesteia.
Unii creştini occidentali s-au opus
obiectivelor Conferinţei de la
Beijing şi au jucat un rol major în
definirea genului şi dezvăluirea
semnificaţiilor sale implicite.

Conform Enciclopediei Britannica,

identitatea de gen este dată de
simţirea Omului drept mascul sau
femelă. În majoritatea cazurilor,
identitatea de gen coincide cu
caracteristicile organice. Există, totuşi, cazuri când sentimentele
umane nu se potrivesc cu caracteristicile organice, iar identitatea
de gen (simţămintele personale ca mascul sau femelă) nu se
conformează identităţii organice. Astfel de cazuri apar când fiinţa
umană doreşte să-şi schimbe caracteristica organică, în ciuda
evidenţei acesteia. În asemenea cazuri, fiinţa umană crede că el/ea
ar trebui să aparţină sexului opus. Identitatea de gen nu este, prin
urmare, stabilită la naştere ci, mai degrabă, este supusă factorilor
psihologici şi sociali care o schimbă şi o afectează. O altă identitate
de gen se poate dezvolta ulterior şi poate înăbuşi identitatea
originală. Atunci se dezvoltă orientarea sexuală.

Definiţia identităţii de gen dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii

(O.M.S.) este şi mai rea. O.M.S. defineşte genul ca termenul utilizat
pentru a descrie caracteristicile bărbaţilor şi femeilor formate
social, fără referire la diferenţele organice.

În timpul conferinţei de la Beijing, discuţia delegaţiilor despre

semnificaţia reală a identităţii de gen a generat o dispută lugă pe
durata a câteva zile. S-a format un comitet pentru definirea
termenului. Occidentul a refuzat să definească genul ca sex
(masculin/feminin) şi comitetul nu a reuşit să definească cuvântul
şi a căzut de acord să nu îl mai definească. Aceasta dovedeşte
reaua voinţă insistenţa hotărâtă de a impune şi forţa orientarea
sexuală anormală ca un comportament social, altfel de ce se opune
Occidentul să definească genul ca fiind doar sex
(masculin/feminin)? S-a format un alt comitet, care a eşuat, de
asemenea. Occidentul a insistat pe alcătuirea unei definiţii care să
includă orientarea sexuală anormală, în timp ce celelalte ţări s-au
opus şi au refuzat să accepte această definiţie. Rezultatul a fost
nedefinirea genului.

Raportul din 1997 al Comisiei de Evoluţie Socială afirmă clar că

„genul” este un concept social fără legătură cu diferenţele
biologice.

Documentele Conferinţei despre Stabilirea Curţii Internaţionale

Penale desfăşurată la Roma între 14 – 18 iunie 1998 au încercat să
incrimineze legile care penalizează/pedepsesc orientarea sexuală
anormală. Occidentul a inclus în aceste documente că toate
formele de distingere sau pedeapsă pe baza genului constituie o
crimă împotriva umanităţii. Folosirea cuvântului englezesc
„gender” (gen) era ea însăşi ciudată, deoarece atât textele arabe
cât şi cele franceze foloseau cuvântul pentru „sex”, deoarece genul
nu are o definiţie specifică sau precisă. Acest lucru a motivat
delegaţiile arabe şi musulmane, conduse de Arabia Saudită, Qatar
şi Siria, să înlocuiască „gen” cu „sex”, iar disputa a durat, ca de
obicei, zile întregi. Unul dintre delegaţii arabi a zis: „Dacă spuneţi
că <> este sinonimul pentru <>, de ce trebuie să insistaţi atât pe
utilizarea <>? Dacă ele poartă două semnificaţii diferite, arătaţi-ne
diferenţa, deoarece este limba voastră, ca să putem discuta dacă
se conformează la Lege sau nu.” Disputa i-a făcut pe occidentali să
admită că genul înseamnă orientare sexuală anormală, de exemplu
pedepsirea persoanelor homosexuale îl transformă pe judecător
într-un criminal împotriva umanităţii.

În ciuda obiecţiilor hotărâte arabe şi

islamice, nu s-a reuşit scoaterea „genului”
din textul englezesc. Totuşi, s-a ajuns la o
soluţie de compromis, aceea de a defini
genul ca masculin sau feminin în cadru
social. Arabia Saudită a refuzat să accepte
acest lucru, deoarece „în cadru social”
înseamnă că diferenţele dintre bărbaţi şi
femei sunt sociale şi nu organice, ceea ce
este definiţia genului. Ceea ce este şi mai
rău este faptul că occidentalii au reuşit să
definească sexul ca masculin şi feminin
într-un cadru social.
Conferinţa pentru Tineret din 1999 de la Lahay face apel la
formarea unei agenţii în fiecare şcoală pentru „a aboli imaginea
tradiţională şi negativă a identităţii de gen, cu scopul de a educa
studenţii cu privire la drepturile lor sexuale şi de reproducere şi de
a crea o identitate pozitivă pentru fete/femei şi băieţi/bărbaţi.”
Declaraţia cere cu neruşinare guvernelor să-şi reconsidere legile în
vigoare şi să legifereze legi noi care să fie în acord cu drepturile
adolescenţilor şi tinerilor de a se bucura de „sănătate sexuală” şi
sănătate reproductivă fără nicio discriminare bazată pe gen. [4]

„Acordarea de drepturi” este pe cât de faimos în toate

documentele Conferinţelor Naţiunilor Unite, pe atât de ambiguu.
Agenda temporară a Comisiei Centrale a Femeilor, la cea de-a 44-a
sesiune „Continuarea celei de-a patra Conferinţe Mondiale pentru
Femei” şi în discuţiile privind integrarea problemelor femeilor în
activităţile principale ale Organizaţiilor Naţiunilor Unite, a inclus
faptul că în relaţie cu femeile şi sărăcia, activităţile organizaţiilor
Naţiunilor Unite sunt centrate pe importanţa acordării de drepturi
femeilor în toate sferele (economic, politic şi social). Cartea
Femeile şi Acordarea de Drepturi [5] nu a inclus, cu toate acestea,
o definiţie specifică a acordării drepturilor. Totuşi, într-unul din
grupurile de lucru ale Conferinţei Pacificului privind Femeile,
Progresul şi Acordarea de Drepturi, Vanessa Griffen a afirmat că
acordarea de drepturi femeilor înseamnă pur şi simplu mai multă
forţă pentru femei, iar forţa reprezintă un nivel înalt de putere şi
control. Reprezintă, de asemenea, potenţialul femeilor de a se
exprima şi al celorlalţi de a le asculta.

Acordarea de drepturi este abilitatea de a defini şi crea din

perspectiva unei femei, de a face alegeri sociale eficiente şi de a
influenţa deciziile sociale în toate sferele sociale, nu doar în acelea
care sunt acceptabile pentru femei din punct de vedere social. Este
recunoaşterea şi respectul egal pentru femei şi abilitatea de a
participa în toate sferele sociale, nu doar în interior. Este
participarea recunoscută şi apreciată a femeilor. Această lungă
definiţie conferă şi mai multă ambiguitate acordării de drepturi. Nu
explică nimic şi este deschisă interpretării potrivit fiecărei situaţii.
 Articolul 12 din Declaraţia
Conferinţei de la Beijing a
inclus „acordarea de drepturi
şi progresul/emanciparea
femeilor”, incluzând dreptul la
gândire, religie şi convingere.
Acest paragraf sprijină
viziunea Occidentului de a
elibera femeile de toate
restricţiile spirituale, etice sau de gândire şi de a le permite să
exerseze libertatea în calitate de indivizi sau de membri ai
comunităţii în scopul facilitării dominaţiei modului de viaţă
occidental.

„Sănătatea de reproducere” sau „sănătatea sexuală” sunt doi

dintre termenii cei mai alarmanţi din cadrul Naţiunilor Unite.
Documentele Naţiunilor Unite consideră sănătatea de reproducere
şi sexuală drept drepturi umane care nu sunt limitate doar la
cuplurile legal căsătorite. Sănătatea sexuală şi de reproducere este
prvită ca o nevoie firească şi un drept pentru oricine de orice vârstă
fără restricţii legale sau religioase.

Agenda Conferinţei Mondiale pentru Populaţie şi Dezvoltare de la

Cairo, 5 – 13 septembrie 1994, decidea că sexul protejat bazat pe
consimţământ reciproc este un drept pentru toţi, întocmai precum
mâncarea. Nu este limitat la cuplurile căsătorite legal şi este un
drept uman dictat de natura umană, nefiind supus poruncilor lui
Dumnezeu (din punctul de vedere al documentului). Nici
Dumnezeu, nici religiile nu au fost menţionate în proiectul/schiţa
programului, nici măcar o dată. Religiile nu au fost deloc
menţionate în program, care este de mărimea unei cărţi mici. [6]

„Sănătatea de reproducere” este un termen pozitiv, deoarece face

apel la îmbunătăţirea sănătăţii reproductive a bărbaţilor şi femeilor
prin relaţii sănătoase, instrucţiuni şi îndrumare sănătoase. Totuşi,
utilizarea sa în programul de Planificare Familială şi integrarea sa în
„Planificarea de Fertilizare” (limitând rata naşterilor în anumite
locuri) se centrează în jurul unui anumit înţeles, respectiv
furnizarea de mai multe servicii de reproducere şi sexuale,
incluzând accesul public necondiţionat la contraceptive.

„Uniuni/Legături şi Cupluri” a fost unul dintre cei mai controversaţi

termeni ai Conferinţei Mondiale pentru Populaţie de la Cairo.
Declaraţia conferinţei menţiona legături şi cupluri în afara familiei,
care este singura temelie firească/normală pentru orice comunitate
umană. Termenul a fost repetat la conferinţele de la Beijing,
Istanbul şi Lahay. Acest lucru transmite încercarea persistentă de a
legaliza orientarea sexuală anormală, care a fost recunoscută de
unele biserici şi state din Occident. Prin urmare, nu a fost uimitor
faptul că Mary Robinson, Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru
Drepturile Omului şi fost preşedinte al Irlandei, s-a dedicat
depunerii tuturor eforturilor pentru a sprijini Alianţa Internaţională a
Homosexualilor. La întâlnirea ei cu Alianţa la sfârşitul anului 1998,
şi-a declarat intenţia de a numi un observator pentru drepturile
homosexualilor, [7], incluzând dreptul la căsătorii homosexuale şi
lesbiene, şi de a continua lupta împotriva legilor care pedepsesc
orientarea sexuală anormală. Opinia ei era că toate formele de
distingere/discriminare pe baza comportamentului sexual sunt
ilegale.

Mai multe ţări, inclusiv ţări arabe şi islamice, Vaticanul, unele ţări
din America Latină şi China au încercat să afirme faptul că
căsătoria este o înţelegere/un acord între un bărbat şi o femeie
care alcătuiesc o familie. Familia este o instituţie socială
responsabilă pentru reproducerea şi creşterea copiilor.
Documentele Naţiunilor Unite, totuşi, promovau formele diferite ale
familiei. Conferinţa de la Beijing a fost martora unei alte
dezbateri/controverse, când documentul său a prevăzut că familia
are forme variate care diferă în funcţie de societate. Ţările care s-
au opus acestei afirmaţii au încercat în zadar să adauge cuvântul
„convenţional” la descrierea familiei şi a formelor familiei. Cu toate
acestea, ţările occidentale au refuzat.

Documentele Naţiunilor Unite au introdus un

alt concept al familiei decât cel recunoscut
de toate religiile. Conceptul religios este că
familia se bazează pe căsătoria legală a unui
bărbat şi a unei femei. Documentele, totuşi,
consideră relaţiile în afara căsătoriei drept
afaceri ilicite şi relaţii homosexuale sau
lesbiene, [8] care sunt anormale.

Documentul Conferinţei de la Cairo nu numai că permite aceste

forme de familie, dar le şi conferă drepturi şi face apel la abolirea
tuturor piedicilor şi formelor de discriminare împotriva acestor
relaţii anormale şi păcătoase. „Toate formele de discriminare în
relaţie cu politicile de căsătorie şi familia în toate formele sale
trebuie eliminate.” Obiectivul conferinţei era dezvoltarea de politici
şi legi care să ofere familiei un sprijin mai bun şi să contribuie la
stabilitatea ei, luând în considerare formele variate ale acesteia.
Ulterior, documentul a explicat „formele familiei” drept căsătoria
 cuplurilor de acelaşi sex şi relaţiile în afara căsătoriei/nunţii,
solcitând drepturi egale pentru toate. [9]

Astfel de concepte de relaţii şi practici sexuale şi familie transformă

sexul protejat bazat pe consimţământul reciproc într-un drept al
oricărei fiinţe umane şi îl consideră la fel de important precum
mâncarea. Sexul nu este supus regulilor căsătoriei legale dintre un
bărbat şi o femeie ci, mai degrabă, este permis femeilor şi
bărbaţilor necăsătoriţi de toate vârstele, între adolescenţi, lesbiene
şi homosexuali.

La Conferinţa pentru Habitate de la Istanbul din 1996, a izbucnit o

nouă luptă asupra definiţiei familiei, ceea ce dovedeşte insistenţa
organizaţiilor care sponsorizează aceste conferinţe de a răspândi
anarhia sexuală prin ruperea familiei şi devierea de la conceptul ei.
Controversa a ţinut mai multe zile, dacă familia este o unitate
socială care ar trebui sprijinită sau unitatea socială
primară/esenţială care ar trebui sprijinită. Controversa era asupra
utilizării articolului hotărât şi a cuvântului „primară”, la care
Occidentul avea obiecţii, ca de obicei. Mai mult, pentru a doua oară
s-a dezbătut dacă familia are forme variate. La finalul luptei,
Canada şi Uniunea Europeană continuau să creadă în existenţa
formelor variate ale familiei, în opoziţie cu viziunea Chinei şi a
ţărilor nealiate. Concluzia a fost adoptarea, în Declaraţia de la
Cairo, a unei atitudini de mijloc cu privire la soţ şi soţie şi păstrarea
„familiei în toate formele sale”.

Astfel de conferinţe internaţionale asupra femeilor încearcă să

elimine familia. Acest lucru se manifestă în termenii utilizaţi cu
referire la copiii bastarzi. În trecut, se folosea „nelegitim” pentru a
descrie astfel de copii. În zilele noastre, cuvintele folosite sunt
„copii în afara căsătoriei”, „copii naturali” şi, în fine, „copii din
dragoste”. [10]

„Libertatea orientării sexuale” a fost menţionată pentru prima dată

la Conferinţa de la Beijing. Articolul 226 al documentului conferinţei
face apel la libertatea de orientare sexuală ca fiind unul din
drepturile omului. Multe dintre statele participante au încercat fie
să definească, fie să elimine termenul. Occidentul, totuşi, în frunte
cu statele scandinave, Canada, Statele Unite şi Uniunea Europeană,
a afirmat că libertatea de orientare sexuală nu adaugă un nou
drept la drepturile şi libertăţile omului. Termenul a fost eliminat din
declaraţie, doar pentru a fi repetat la Conferinţa Tinerilor de la
Brag, Portugalia, din 1998.

Organizaţiile liberale şi asociaţiile homosexualilor au încercat să

 folosească „libertatea de orientare sexuală” pentru a doua oară.
Încecarea lor a eşuat, confruntându-se cu obiecţii hotărâte. Totuşi,
au reuşit să adauge un nou termen cu aceeaşi semnificaţie: „teama
de orientare sexuală atipică”, adică teama de orientare sexuală
anormală. Declaraţia chema la lupta împotriva „discriminării,
rasismului şi a temerii de orientare sexuală atipică.”

La Conferinţa Tineretului şi a Organizaţiilor Non-Guvernamentale

din 1999 de la Lahay, „libertatea de orientare sexuală” a fost
impusă în declaraţia conferinţei. Educaţia sexuală va fi obligatorie
în toate fazele educaţiei. Va fi acordată libertatea de plăcere,
încredere şi exprimare sexuală şi de orientare sexuală anormală.
Guvernele mondiale nu vor discrimina tinerii pe baza rasei, religiei,
culturii, sexului sau orientării sexuale, ceea ce reprezintă mai
degrabă o nouă victorie pentru asociaţiile homosexuale. Conceptul
de libertate a orientării sexuale a fost implicit menţionat în
Conferinţa Populaţiei din 1994 de la Cairo, iar apoi s-a mutat
treptat la Brag în 1998 şi, în cele din urmă la Lahay în 1999.

Cazul lui Nicolas Tonen, homosexualul australian, este un exemplu

al rolului influent pe care îl joacă organizaţiile Naţiunilor Unite.
Nicolas a dat în judecată legea statului său (Tasmania, Australia) la
Comisia Drepturilor Omului de la Naţiunile Unite. Legea pedepseşte
orientarea sexuală anormală, ceea ce Nicolas considera o încălcare
a drepturilor sale şi o imixtiune în viaţa sa personală. Nicolas a
considerat acets lucru o încălcare a aderării Australiei la Convenţia
Drepturilor Civile şi Politice ale Omului. Comisia Naţiunilor Unite
pentru Drepturile Omului este desemnată să monitorizeze punerea
acestora în practică şi respectarea lor de către statele semnatare,
potrivit unui protocol special anexat la Convenţia Drepturilor Civile
şi Politice ale Omului din 1966. Tratatul din 1966 nu se referă la
drepturile sexuale sau la Libertatea de Orientare Sexuală în
niciunul din articolele sale, ci mai degrabă încurajează respectul
faţă de căsătorie şi sanctitatea vieţii maritale. Totuşi, Comisia a
reuşit să includă libertatea de orientare sexuală şi nepermisiunea
imixtiunii statelor în vieţile persoanle ale indivizilor. Statele nu sunt
îndreptăţite să se amestece în vieţile intime din motive de interes
public, protecţia eticii sau prevenirea epidemiilor. Comisia a obligat
Australia, ca stat semnatar, să respecte libertatea de orientare
sexuală şi a obligat Tasmania ca, în termen de 90 de zile, să-şi
amendeze legea penală pentru a corespunde aderării sale
internaţionale la tratat. [11]

Forţa de muncă feminină: Partea cea mai rea a viziunii Occidentului

în ceea ce priveşte problemele femeilor este aceea că femeile sunt
considerate indivizi solitari, excluşi din familie, societate şi ţară,
 care nu au legătură cu nimic. Forţa de muncă a omului a fost
redefinită ca muncă cuantificabilă, depusă în viaţa publică pentru
plata în bani, care este supusă legii cererii şi a ofertei. Această
definiţie exclude maternitatea, creşterea copiilor şi îndatoririle
casnice, deoarece asemenea muncă nu poate fi măsurată cu
precizie, iar femeile nu sunt plătite în bani pentru ea.

Totuşi, asemenea muncă încarcă vieţile şi preocupările femeilor, şi

nu poate fi monitorizată deoarece îndatoririle sunt îndeplinite în
viaţa personală. Munca de acasă a femeilor nu se măsoară după
preţ, deşi este nespus de preţioasă. Dar documentul nu o consideră
muncă. „Nu fac nimic, stau doar acasă”, este răspunsul unei
casnice întrebate despre slujba ei. Aceasta înseamnă că, în ciuda
dinamicii/vitalităţii şi a dificultăţii maternităţii, este considerată
„nimic”, deoarece femeile nu sunt plătite pentru ea şi nu este
depusă în viaţa publică.

Acesta este fundamentul nesfârşitelor conferinţe despre femei,

planificare familială şi mişcarea de eliberare a femeilor, care
vizează spargerea familiilor şi eliberarea femeilor de rolurile lor
stereotipe precum „Mama”. Comisia Naţiunilor Unite pentru
Statutul Femeilor crede că asemenea roluri ţin femeile prizoniere
[12], iar documentul Celei de-a Patra Conferinţe Mondiale a
Femeilor (Beijing) considera munca femeilor din casă ca soţii şi
mame drept muncă neremunerată.

Convenţia pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare

împotriva Femeilor (CEDAW) include mai mulţi termeni încărcaţi de
semnificaţii, care necesită a fi discutaţi şi lămuriţi.

„Discriminare” este pivotul pentru CEDAW şi este un termen legal

cu implicaţii sociale. În engleză, „discriminare” exprimă mai
degrabă injusteţe decât distingere/separare. Totuşi, nu toate actele
de distingere a celor care diferă unul de altul sunt injuste.
Egalitatea poate fi realizată doar în rândul acelora care se bucură
de caracteristici, funcţii şi capacitate legală similare (ansamblul
sarcinilor şi îndatoririlor).

„Roluri stereotipe” este doar un atac asupra familiei în forma sa

instinctivă, considerată de toate religiile şi comunităţile normale,
care reprezintă majoritatea lumii. Familia este compusă dintr-un
bărbat şi o femeie care sunt căsătoriţi legal. Sarcinile de viaţă sunt
distribuite între ei, în căutarea de integrare. „Roluri stereotipe”
înseamnă că sunt roluri stereotipe de femei pentru femei şi roluri
stereotipe de bărbaţi pentru bărbaţi.
CEDAW cere, prin urmare, eliminarea rolurilor stereotipe şi credinţa
că există o largă posibilitate a schimbării rolurilor, presupunând că
acestea sunt neutre. Maternitatea este o funcţie socială, nu o
caracteristică biologică. Oricine poate îndeplini rolul maternal.
Acesta este motivul pentru care Naţiunile Unite, interpretând
CEDAW, solicită concediu de îngrijire a copiilor pentru bărbaţi,
pentru a permite mamelor să funcţioneze în sarcina lor primară,
respectiv angajarea în viaţa publică în schimbul plăţii.

CEDAW a folosit „dreptul la

beneficii familiale” pentru a se
referi la egalitatea absolută la
moştenire între fraţi şi surori.
Potrivit Dr. Muhammad `Imarah,
„dreptul la beneficii familiale”
este un termen care creează
confuzie şi a fost format în acest
fel pentru a evita reacţia islamică în dezbaterea egalităţii la
moştenire.

„Drepturile femeii (ca părinte) fără referire la statutul ei marital”

separă dreptul unei femei ca părinte de statutul ei ca femeie şi nu
indică motivul legal sau ilegal al creării „femeii ca părinte”. Acest
lucru accentuează ceea ce s-a discutat în anumite documente ale
Naţiunilor Unite cu referire la femei şi sfera socială: o mamă este
părinte fără nicio legătură cu modul în care a rămas însărcinată.
Prin urmare, documentul Conferinţei pentru Populaţie de la Cairo a
separat căsătoria, sexul şi reproducerea şi le-a considerat teme
diferite şi separate.

Lista Terminologiei Problematicilor Majore

Gen
Emancipare
Sănătatea reproducerii
Sănătate sexuală
Legături şi cupluri
Familie
Familia în toate formele sale
Libertate de orientare sexuală
Orientare sexuală
Muncă neremunerată
Discriminare
Roluri stereotipe
Dreptul la beneficii familiale
Maternitatea ca funcţie socială
Drepturile femeii (ca părinte) fără referire la statutul ei marital