Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ion, primul roman publicat de Liviu Rebreanu ( n 1920 ), este un roman realist de tip obiectiv, cu
tematic rural, o capodoper a literaturii romne interbelice. Considerat de Eugen Lovinescu cea mai
puternic creaie obiectiv a literaturii romne, romanul prezint drama ranului ardelean integrat
ntr-o societate pentru care pmntul este, mai mult dect un mijloc de subzisten, un criteriu al
valorii individuale.
Opera literara Ion este un roman, prin amploarea aciunii, desfurat pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, personaje numeroase i realizarea unei imagini ample asupra vieii.
Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaat, impersonal), al naraiunii (la
persoana a III-a) i al relaiei narator-personaj (naratorul omniscient tie mai mult dect personajele
sale i, omniprezent, dirijeaz evoluia lor ca un regizor universal, conform unui destin prestabilit).
Complexitatea mesajului textului poate fi dedus dup atitudinile pe care romanul le genereaz la
nivelul receptorului. n acest sens, sunt cunoscute interpretrile diferite ale criticilor Eugen
Lovinescu, George Clinescu i Nicolae Manolescu.
Astfel, pentru Lovinescu, romanul este unul modern, aciunile personajului Ion punnd n valoare
inteligena ascuit a acestuia, mobilitatea deosebit pe care mintea sa o are n a rezolva o situaie
social extrem de complicat : Ion e expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia
pune o inteligen ascuit, [] i, mai ales, o voin imens. La polul opus, George Clinescu
interpreteaz textul ntr-un sens tradiionalist, afirmnd c Ion nu este nimic altceva dect o brut,
un individ primar, lipsit de inteligen, avand doar o viclenie procedural tipic fiinelor inferioare :
Ion nu e ns dect o brut, creia iretenia i ine loc de deteptciune Nu din inteligen a iesit
ideea seducerii, ci din viclenia instinctual, caracteristic oricarei fiine reduse.
Cu toate acestea, interpretarea cea mai coerent, n spiritual lumii textului, pare c o d Nicolae
Manolescu, aeznd inelegerea romanului ntr-o alt perspectiv. Din perspectiva lui Manolescu, att
Lovinescu ct i Clinescu se afl n eroare, deoarece interpretrile lor sunt fcute dintr-un unghi
moral, etic. Nicolae Manolescu spune c, de fapt, destinul lui Ion este unul tragic, c satul Pripas este
o comunitate aflat n afara moralei, element care anuleaz orice posibil interpretare din perspectiva
actelor morale. Cu alte cuvinte, Ion nu ar fi putut aciona altfel dect a fcut-o, faptele sale
desfurndu-se n normalul psihologic presupus de existena n acea comunitate amoral, motiv
pentru care Ion nu poate fi acuzat de cruzime.
Tema romanului este problematica pmntului, analizat n condiiile socio-economice ale satului
ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea. Romanul prezint lupta lui Ion, un ran srac, pentru a
obine pmnt i consecinele actelor sale. Relaia organic dintre Ion i pmnt este fixat chiar din
capitolul al II-lea, secvena a doua, prin prezentarea drumului lui Ion la cosit. Naratorul surprinde
att drumul lui Ion, ct i instinctul su de proprietate i legtura sa cu pmntul : toat fiina lui
arde de dorul de a a avea pmnt mult, ct mai mult. Iubirea pmntului l-a stpnit de mic copil.
Venic a pizmuit pe cei bogati i venic s-a narmat ntr-o hotrre ptima : trebuie s aib pmnt
mult, trebuie ! De pe atunci pmntul i-a fost mai drag ca o mam. Pmntul este pentru Ion o stihie,
o for care l cheam, i ordon micrile i l face s se simt stpn n aceiai msur n care este
stpnit. Dei Ion o iubete pe Florica, satisfacerea patimii pentru pmnt se realizeaz prin
intermediul cstoriei cu Ana, forndu-l astfel pe Vasile Baciu s-i cedeze pmnturile. Dup
cstorie, Ion ieea deseori n hotar s-i desfee sufletul n privelitea pmnturilor lui. [] privea
brazdele cu dragoste ptima, mormind mndru de mulumire : Acum avem i noi pmnt, slav
Domnului, numai sntos s fiu s-l muncesc!. Se evideniaz astfel satisfacerea setei organice de
pmant a lui Ion. Tema central, posesiunea pmntului, este dublat de tema iubirii i de tema
destinului.
Un prim element al textului narativ, semnificativ pentru tema i viziunea despre lume, este titlul
romanului Ion, care pune n eviden personajul eponim. Ion devine, astfel, exponent al rnimii prin
dragostea lui pentru pmnt, individualizat ns prin relaia organic cu acesta. n satul Pripas,
cstoria srntocului Ion cu Ana, o fat cu zestre, nu este un fapt deosebit, pentru c Vasile Baciu
i Ion Pop al Glanetaului dobndiser avere n acelai mod.
n ceea ce privete modalitile de caracterizare a personajului principal, Ion este caracterizat n
mod indirect, prin aciunile sale i prin relaia cu celelalte personaje. Ion este un personaj eponim,
realizat prin tehnica basoreliefului i a contrapunctului, personaj monumental, complex. Din
perspectiva lui Eugen Lovinescu, aciunile protagonistului pun n valoare inteligena ascuit a acestuia.
Pe de alt parte, Clinescu afirm c Ion este lipsit de inteligen, avand doar o viclenie procedural,
tipic fiinelor inferioare. De asemenea, Clinescu susine c Ion se dezumanizeaz treptat, n goana
sa ptima dup pmnt, iar moartea sa este expresia inteniei moralizatoare a scriitorului,
demonstrndu-se astfel interpretarea textului ca roman tradiionalist, construit pe o structur de
natur moralist, eticist, o interpretare care se opune, deci, structural interpretrii lovinesciene,
conform creia romanul Ion este unul modern. Nicolae Manolescu afirm c n centrul romanului se
afl patima lui Ion, ca form a instinctului de posesiune, patim care l face pe protagonist s se
foloseasc de femeie ca mijloc de obinere a pmntului. Cele dou femei, conturate antitetic, Ana i
Florica, simbolizeaz cele dou patimi ale protagonistului : pmntul i iubirea.
Conflictul central din roman este lupta pentru pmnt din satul tradiional, unde averea
condiioneaz respectul comunitii. Drama lui Ion este drama ranului srac : Glasul pmntului
ptrundea nvalnic n sufletul flcului, ca o chemare, coplindu-l.. Mndru i orgolios, contient de
calitile sale, Ion nu-i accept condiia i este pus n situaia de a alege ntre iubirea pentru Florica
i averea Anei. Cele dou chemari luntrice nu l pun ntr-o situaie-limit, pentru c se manifest
succesiv, nu simultan.
Echilibrul compoziional din Ion, de factur tradiional, surprinde viziunea despre lume a autorului
i evoluia personajului central. Romanul este format din dou pri, Glasul pmntului i Glasul
iubirii. Astfel, romanul nu este doar echilibrat, ci i simetric, pentru c titlurile celor dou pri
surprind cele dou mari obsesii ale eroului : pmntul i iubirea. Simetria incipitului cu finalul se
realizeaz prin descrierea drumului care intr i iese din satul Pripas, loc al aciunii romanului.
Personificat, drumul are semnificaia simbolic a destinului. Descrierea drumului, supus conveniei
realiste a veridicitii, prin detalii toponimice, l introduce pe cititor n viaa satului ardelean de la
nceputul secolului al XX-lea : Din oseaua ce vine de la Crlibaba, ntovrind Someul [] se
desprinde un drum alb mai sus de Armadia, [] ca s dea buzna n Pripasul pitit ntr-o scrntitur de
coline.
n opinia mea, Ion este un roman care impresioneaz, att prin structura narativ, ct i prin
construcia personajului eponim. Consider c Ion este un rezultat al instinctelor luntrice, mereu
dominat de dorina de a stpni i de a urca pe scara social. Astfel, Liviu Rebreanu se evidentiaz
prin construirea unei personaliti complexe, cu un impact major asupra cititorului, un personaj
marcant al literaturii romne.
n concluzie, romanul Ion este o capodoper a literaturii romne realiste interbelice, apreciat la
aparitie de criticul Eugen Lovinescu drept cea mai puternic creaie obiectiv a literaturii romne.
Ion, de Liviu Rebreanu - eseu despre tema i viziunea despre lume
Context - Romanul romnesc interbelic i implicit romanul realist modern ncepe sub auspiciile lui Liviu
Rebreanu, romancier atent la modul n care viaa este transfigurat n universal fic ional. n articolul
doctrinar Cred (1926), Liviu Rebreanu i formuleaz crezul literar : literatura este
creaie de oameni i de via, iar romanul este un discurs care fixeaz curgerea vieii, care d vieii un
tipar care i surprinde dinamismul i fluiditatea. Scriitorul se dezice de realismul care copia sincer,
fidel i fotografic lumea i cere ca romanul s se ndrepte spre un realism al esenelor.
Formula aceasta i gsete expresia n romanul Ion aprut n 1920. Ficiunea se apropie de realitate
cu o privire lucid, obiectiv, chiar dac este via inventat. Ion, primul roman publicat de Liviu
Rebreanu, este un roman realist de tip obiectiv, cu tematic rural nfiat n mod realist, fr
idilizarea din proza smntorist, o capodoper a literaturii romne interbelice. Nucleul romanului se
afl n nuvelele anterioare, Zestrea i Ruinea , iar sursele de inspiraie sunt trei experiene de via
ale autorului receptate / transfigurate artistic : gestul ranului care a srutat pmntul, vorbele lui
Ion al Glanetaului i btaia primit de la tatl ei de o fat cu zestre, Rodovica, din cauza unui ran
srac.
ncadrarea romanului n tipologie, curent cultural/literar, ntr-o orientare tematic
Opera literar Ion este un roman, prin amploarea aciunii, desfurat pe mai multe planuri, cu un
conflict complex, personaje numeroase i realizarea unei imagini ample asupra vieii.
Este roman de tip obiectiv prin specificul naratorului (obiectiv, detaat, impersonal), al naraiunii (la
persoana a III-a) i al relaiei narator personaj (naratorul omniscient tie mai mult dect
personajele sale i, omniprezent, dirijeaz evoluia lor ca un regizor universal, conform unui destin
prestabilit).
Viziunea realist-obiectiv se realizeaz prin : tematica sociala, obiectivitatea perspective narative,
construirea personajelor n relaie cu mediul n care acestea triesc, alegerea unor personaje tipice
pentru o categorie social, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru, impersonal.
Romanul Ion prezint drama ranului ardelean care triete ntr-o societate pentru care pmntul e
mai mult dect un mijloc de subzisten, un criteriu al valorii individuale.
Tema romanului este problematica pmntului, analizat n condiiile socio-economice ale satului
ardelenesc de la nceputul secolului al XX-lea. Tema central, posesiunea pmntului, este dublat de
tema iubirii, fapt relevant chiar de structurarea romanului n dou mari pri : Glasul pmntului i
Glasul iubirii, i de tema destinului. Rebreanu creeaz o capodoper n care tema foamei ancestrale de
pmnt a ranului roman se dezvolt ntr-o monografie a satului transilvnean de la nceputul secolului
al XX-lea, mpletit cu tema vieii i a morii, a iubirii i a cstoriei, tema naional i cea a
intelectualitii.
Caracterul monografic al romanului const n surprinderea diverselor aspect ale lumii rurale :
obiceiuri i tradiii ( naterea, nunta, nmormntarea, hora, jocul popular, portul), relaii socioeconomice (stratificarea sociala), relaii de familie, instituiile (biserica, coala), autoritile.
Elemente de structur i de compoziie ale textului narativ, semnificative pentru tema i viziunea
despre lume (titlul, spaiul, timpul, structura, relaia incipit-final, planuri i tehnici compozi onale,
perspectiva narativ, conflictele, scene semnificative, arta narativ, arta construirii personajelor)
Titlul romanului este semnificativ pentru intenia autorului de a face din Ion tipul generic
(reprezentativ) al ranului ardelean, dar i de a sugera evoluia lui spre atipic ca personaj
individualizat. Personajul principal, care devine exponent al rnimii prin dragostea lui pentru pmnt,
e individualizat prin modul n care l obine. Singular n satul Pripas nu este cstoria srntocului cu o
fat cu zester, pentru c Vasile Baciu i Ion Pop al Glaneta ului dobndiser averea n acela i fel, ci
comportamentul su: o face pe Ana de ruinea satului nainte de nunt, iar apoi vrea s se ntoarc la
Florica, devenit nevasta lui George.
Spaiul acestei lumi este satul Pripas (model real poate fi Prislopul care este familiar scriitorului),
construit ca un cronotop arhetipal, func ionnd ca un spa iu nchis, cu un tipar de existen i de
gndire statornicit prin tradiii arhaice. Imaginea satului pe valea Some ului se contureaz printr-o
tehnic cinematografic, dintr-o dubl perspectiv: a naratorului i a protagonistului, care contempl
ntregul inut din marginea delnielor pe care le cosete. Satul din apropierea Armadiei (Nsudul)
este pitit ntr-o scrntitur de coline marcat de toponimice suggestive (Rpele Dracului, Ci meaua
mortului, Ulia-mare, Ulia-din-dos) i de simboluri care anticipeay drama: crucea strmb pe care e
rstignit un Hristos de tinichea ruginit.
Timpul n care fiineaz aceast lume este o durat bivalent. Prezentul etern este durata n care
fiineaz satul, n vreme timpul fragmentar definete condi ia omului: Satul a rmas napo acela i,
parc nimic nu s-ar fi schimbat. Civa oameni s-au stins, al ii le-au luat locul. Peste zvrcolirile vie ii
vremea vine nepstoare tergnd toate urmele. Suferin ele, patimile, nzuin ele mari sau mici, se
pierd ntr-o tain dureros de necuprins () ro ile trsurii uruie mereu, monoton, monoton ca nsu i
mersul vremii.
Ideea de timp dual se cristalizeaz i n opoziiile: timp al muncii/ timp al srbtorii (ac iunea ncepe
i se sfrete n zi de duminic, numai c amiaza de var de la nceput e nlocuit de adierea nserrii
de toamn, pe parcursul a circa doi ani), durat subiectiv/ obiectiv, istoric (nceput de secol XX).
Titlurile celor dou pri ale romanului evideniaz simetria compozi iei i , totodat, denumec cele
dou patimi ale personajului principal: Glasul pmntului i Glasul iubirii. Cele 13 capitole ale romanului
urmresc zbaterea disperat a personajului de a avansa de la marginea societ ii rurale spre central
ei, unde consider c i-ar fi locul. Concep ia despre roman ca i corp sferoid determin simetria
ilustrat n titlurile nceputul i Sfr itul, care sugereaz bucla de timp n care se nscrie ac iunea i
mai ales destinul personajului principal. Unele titluri de capitol poart numele personajelor situate n
prim-plan (Vasile, copilul, George), altele concentreaz ntr-un cuvnt esen a evenimentelor epice
(Nunta, Srutarea, treangul), altele au character simbolic (Zvrcolirea, Noaptea, Blestemul), care
marcheaz deschiderea romanului ctre parabola vieii i a mor ii.
Drama lui Ion se desfoar ntre doi poli eviden iai nc de la nivelul structurii romanului. Dorin a de
a avea pmnt intr n contradicie cu iubirea, conflict enun at nc din scena horei, cnd o joac pe
Ana, dar privete cu dor la Florica. Dup de intr n posesia pmnturilor lui Vasile Baciu, Ion
descoper c altceva trebuie s fie temelia i revine la pasiunea ini ial pentru frumoasa fat a
Todosiei, cstorit acum cu George Bulbuc.
Incipitul i finalul, construite simetric pe motivul drumului, eviden iaz aspectul de corp sferoid al
romanului, care nchide n sine un bogat univers rural, stratificat social i economic (sraci-boga i),
dar cultural (rani-intelectualitatea satului).
Ca prim personaj simbolic al textului, drumul se constituie ca liant, intermediar ntre realitate i
ficiune, oseaua cea mare i fr de sfrit, marcat de o serie de toponime identificabile pe hart
(Crlibaba, Some, Cluj, Bistria, Bucovina, trectoarea Brgului) fiind un transparent simbol al
realitii. Din aceast osea se desprinde un drum care conduce ini ial cititorul n fic iunea romanesc,
n satul Pripas, loc al aciunii romanului, i care l va napoia la final realit ii. La nceput vesel, neted,
jucu, nainteaz n ritm alert spre Pripas pentru a surprinde satul adormit sub zpu eala unei
duminici linitite. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearg, urc, nainteaz) drumul are
semnificaia simbolic a destinului unor oameni. La final, drumul bttorit se deplaseaz monotonmonoton ca nsuu mersul vremii, mbtrnit i obosit de zvrcolirile vie ii, de patimile, nzuin ele i
dramele la care a fost martor. Descrierea caselor lui Herdelea i Glaneta u ilustreaz condi ia lor
social. Crucea strmb de la marginea satului, cu Hristosul care i tremur jalnic trupul de tinichea
ruginit , vegheaz, att la nceput ct i la final, o lume ru alctuit n care se macin destine
incapabile s se verticalizeze, anticipnd destinul tragic al protagonistului. Descrierea final a
drumului nchide simetric romanul i face mai accesibil semnifica ia simbolic prin metafora oseleivia.
Aciunea complex a romanului este prezentat de un narator obiectiv, omniscient care nf i eaz
evenimentele nlnuite logic i cauzal, explicabil i uneori previzibil. Evenimentele romanului sunt
dispuse pe dou mai planuri narative, planul rnimii i planul intelectualit ii, care uneori se
deruleaz paralel, alteori se intersecteaz, constituind imagini ale aceleia i lumi, asamblate ntr-o
realitate complex, care d impresia unei viziuni totale i genereaz aspectul de monografie a satului
transilvnean.
Planul destinului individual urmrete drama lui Ion, ca i drumul descoperirii unei identit i strbtut
de Titu Herdelea. Acest plan concentreaz structurile epice fundamentale. Planul destinului familial
are n centru familia nvtorului Herdelea. Cel mai cuprinztor plan, care confer valoare de fresc
romanului, este cel monografic: planul destinului colectivit ii.
Obiectivarea instanei narative este un element de modernizare n romanul romnesc interbelic,
alturi de tehnici narative moderne, precum cea a contrapunctului (capitole dispuse antinomic,
alternarea celor dou fire epice: destinul lui Ion/ destinul lui Titu Herdelea; existen a rnimii/
intelectualitii satului) ori a simetriilor narative inverse (dilema matrimonial a lui Ion/ dilema Laurei
Herdelea, someana jucat cu Ana la nceput/ acelai joc cu Florica la nunt, sinuciderea Anei/
sinuciderea lui Avrum, moartea btrnului Moarc/ moartea lui Petri or etc) sau de prezen a
registrelor stilistice diferite (stil cenuiu, cu vocabularul frust al ranului n alternan cu stilul
crturresc specific limbajului intelectualului).
Conflictul central din roman este lupta pentru pmnt n satul tradi onal, unde posesiunea averii
condiioneaz dreptul indivizilor de a fi respectai n comunitate. Drama lui Ion este drama ranului
srac. Mndru i orgolios, contient de calitile sale, nu- i accept condi ia i este pus n situa ia de a
alege ntre iubirea pentru Florica i averea Anei. Conflictul exterior, social, ntre Ion al Glaneta ului
i Vasile Baciu, este dublat de conflictul interior, ntre glasul pmntului i glasul iubirii. ns cele
dou chemri luntrice nu l arunc ntr-o situaie-limit, pentru c for a lor se manifest succesiv, nu
simultan. Se poate vorbi i de conflicte secundare, ntre Ion i Simion Lungu, pentru o brazd de
pmnt, sau ntre Ion i George Bulbuc, mai nti pentru Ana, apoi pentru Florica.
Dincolo de aceste aspect, se poate vorbi i de conflictul tragic dintre om (nu ntmpltor ran) i o
for mai presus de calitile individului: pmntul-stihie. Destinul personajului principal nu este
marcat numai de confruntrile cu semenii, pe care i domin, ct mai ales n rela ie cu pmntul.
Dorina obsesiv a personajului de a avea pmnt, iubirea lui ptima l fac monumental, dar se
ncheie omenete, prin ntoarcerea n aceast matrice universal.
n relaie cu omul, elementul primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte: pmntulmam (Iubirea pmntului l-a stpnit de mic copil De pe atunci pmntul i-a fost mai drag ca o
mam), pmntul-ibovnic (impresionant este scena n care Ion srut pmntul) i pmntul-stihie.
Subiectul se alctuiete printr-o tehnic modern a contrapunctului urmrind dou fire epice:
principalul demers epic l are n centru pe Ion Pop al Glaneta ului, iar cel de-al doilea fir epic
urmrete procesul maturizrii lui Titu Herdelea.
n planul rnimii, n centrul romanului se afl patima lui Ion pentru pmnt. Eroul e torturat de o
dilem psihologic i moral, chemarea pmntului nefiind singura din sufletul su, unde se confrunt
fora demonic a posesiunii pmntului, cu vocea angelic a iubirii, care se preschimb n patim
devastatoare.
Traseul existenial al protagonistului este reliefat prin cteva scene-cheie care surprind devenirea
eroului, cum ar fi scena horei, scena srutrii pmntului. Episoadele cu semnifica ie major sunt
construite dup principiul simetriilor inverse. Asemenea capitole dispuse antinomic sunt cele care l
pun pe Ion n faa celor dou femei din viaa sa, Ana i Florica, sau n fa a pmntului: cap II,
Zvrcolirea, cap IX, Srutarea.
n cap. II al romanului, Zvrcolirea, este eviden iat atitudinea lui Ion n fa a pmntului, a crui
for i dimesiune l copleesc cu att mai puternic cu ct ,,din atta hotar el nu stpne te dect
dou-trei crmpeie. Relevana scenei este amplificat de faptul c ea cuprinde sintagma care
denumete prima parte a romanului: Glasul pmntului ptrunde nvalnic n sufletul flcului ca o
chemare, copleindu-l. Ion dezvolt nc de la nceputul romanului o acutizare a sim urilor, care i
permite s aud vocile nuanate ale pmntului pesonificat i s perceap mesajele ascunse care vin
din adncuri: toate (porumbitele, holdele, grdinile, pdurile) zumzeau, u oteau, f iau, vorbind un
grai aspru. Muzicalitatea stranie a naturii n zorii-zilei i treze te sentimentul umilin ei i al
nfricorii, care culmineaz n exclamaia uimit: Ct pmnt, Doamne!... Scena surprinde un transfer
de fore care st la baza ntregii evoluii a personajului principal i care este de natur s explice
desfurarea stihial de energii a tnrului ran. Resimit ini ial ca un uria , pmntul transfer n
trupul i n sufletul flcului seva lui vital, prin firul de iarb care i n epa glezna. Ipostaza umil
este nlocuit de o mndrie de stpn i de sentimentul c este capabil s domneasc peste tot
cuprinsul. Din acest moment, ritmul lent i contemplativ se precipit, personajul ac ioneaz parc
animat de o for exterioar, din rsputeri, cu o rvn ispititoare. Stropii de sudoare care picur n
hum (pmnt) nfresc parc mai puternic, omul cu lutul. Aceast observa ie con ine unul dintre
nucleele de sens ale destinului personajului, al crui traseu este definitiv marcat de mpletirea sevei
sale vitale cu cea a pmntului.
Scena care evideniaz prezena factorului iraional este cea care explic chiar geneza romanului:
srutarea pmntului. Stpn al tuturor pmnturilor, Ion se simte un uria la picioarele cruia se
zbate un balaur. n pragul desprimvrrii, ranul are asupra pmntului o percep ie cvasierotic,
vznd n delniele sale imaginea unei ibovnice ispititoare. ngenunchiat n gestul mistic al srutrii
pmntului, Ion simte fiorul rece, iar lutul i intuiete picioarele i i mbrac minile cu ni te mnu i
de doliu. Este cuprins n aceast scen ntreaga ambivalen Eros-Thanatos i este concentrat
soarta eroului, prizonier al patimei nefireti pentru pmnt. n secven a epic imediat urmtoare se
petrece un eveniment crucial pentru destinul personajului. Cnd Ion afl despre Florica c se mrit
cu George, se simte ca i cum cineva i-ar fi luat cea mai bun delni de pmnt. Din acest moment se
poate vorbi despre Ion ca despre un posedat al posesiunii, a crui fixa ie provoac turbulen e.
Pmntul i iubirea i vorbesc la un moment dat cu acela i glas, nu mai au voci distincte, ceea ce va
grbi drumul eroului spre moarte. Moartea este vzut ca unic solu ie de ie ire din impasul n care
ajunge destinul personajului. Aceast scen este strbtut de o violen de esen naturalist,
sngele lui Ion ntorcndu-se n pmntul care i-a fost mai drag dect o mam.
Relaia personajului cu mediul este magistral eviden iat nc din scena horei, prin intermediul creia
cititorului i se prezint marile componente ale universului fic ional n care a p it: timpul, spa iul,
personajele principale.
Curtea Todosiei, vduva lui Maxim Oprea, este locul unde se adun ntreaga comunitate rural.
Aezarea oamenilor indic o ierarhizare ferm i relaii sociale prcis delimitate. Primarul satului i
cheaburii alctuiesc un grup care nu interfereaz cu cel al ranilor mijloca i, a eza i pe prisp.
Srntocii, ca Alexandru Glanetau, dau trcoale acestei lumi, dar nu ndrznesc s se apropie prea
mult. Preotul i familia nvtorului Herdelea onoreaz cu prezen a petrecerea poporului, dar nu
particip efectiv la ea, ci pstreaz distan a. Ritmurile some anei de pe arcu urile lutarilor igani
atrag n joc fetele i flcii satului, iar vigoarea dansului trebuie s se manifeste nu numai n
eliberarea dionisiac de energii, ci i n impulsul de a ntemeia noi familii.Treptat, din amalgamul
participanilor la hor se detaeaz o pereche de personaje antagonice: Ion i George Bulbuc.
Autoritatea ranului srac n faa celui bogat este pus n eviden de faptul c lutarii ascult de
Ion, scen construit simetric cu cea din finalul romanului, cnd George l rpune pe rivalul lui cu sapa.
Descrierea jocului tradiional, someana, este o pagin etnografic memorabil prin portul popular,
paii specifici, vigoarea dansului i nvala cntecului sus inut de lutari. Cercul horei, centru al lumii
satului, este o desctuare dionisiac de energii. Rolul horei din via a comunit ii ste ti este acela de
a-i asigura coeziunea i de a facilita ntemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului
economic. De aceea, n joc sunt numai flci i fete.
n satul tradiional, lipsa pmntului (averea) este echivalent cu lipsa demnit ii umane, fapt redat de
atitudinea lui Alexandru Glanetau: pe de lturi, ca un cine la u a buctriei, trage cu urechea i
Alexandru Glanetau, dornic s se amestece n vorb, sfiindu-se totu i s se vre ntre bogta i.
Fetele rmase nepoftite privesc la hor, iar mamele i babele mai retrase vorbesc despre gospodrie.
Copiii se amestec n joac printre aduli. Este prezent i Savista, oloaga satului, piaza rea,
colpoltoare (purttoare) a vetilor rele n sat, nfi at cu un portret grotesc.
Hotrrea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogat la joc, de i o place pe Florica cea srac, marcheaz
nceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatl Anei, de la crcium la hor i confruntarea
verbal cu Ion pe care l numete ho i tlhar pentru c srntocul umbl s-i ia fata promis altui
ran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Ru inea pe care Vasile i-o face la hor, n
faa satului va strni dorina de rzbunare a flcului, care, la rndul su l face pe cheabur de ru inea
satului, lsnd-o pe Ana nsrcinat pentru a-l determina s accepte nunta.
n planul intelectualitii, cel de-al doilea fir epic l prezint pe Titu Herdelea, tnrul poet aflat n
cutarea unei identiti artistice i sociale. Via a boem a fiului de nv tor este marcat de
experiena creaiei i de aventura erotic (idila cu Roza Lang), care ns nu-l ajut s dep easc criza
de identitate i criza de valori cu care se confrunt. Rezolvarea acestor crize se ive te doar atunci
cnd Titu i asum existena pe cont propriu, ieind din orizontul vie ii nchise n matricea
protectoare a familiei i n celula unui sat. Devenit secretar al Primriei dintr-un sat de lng Cluj, el
descoper ct de acut se pune, n acest spaiu, problema aprrii fiin ei na ionale. Confruntarea cu
aceast lume necunoscut i participarea sa la congresul ASTREI din Sibiu vor aduce revela ia unui
sens existenial: ideea naional. Implicarea lui, ca militant activ n problema drepturilor na ionale ale
romnilor din Transilvania, aflat sub stpnire austro-ungar, genereaz o decizie care i va schimba
esenial existena trecerea munilor n Romnia Mare. Prin aceast op iune (care a fost i a
scriitorului nsui: Liviu Rebreanu a trecut mun ii n 1909), se reliefeaz refuzul tnrului intelectual
de a accepta un statut social care duce la compromisul moral. Un asemenea compromis e nevoit s fac
tatl lui, care, pentru a nu-i pierde slujba (unica surs de subzisten a familiei), nu-l voteaz pe
Groforu, candidatul romn pentru Parlament, ci pe deputatul maghiar. Spre deosebire de Zaharia
Herdelea, preotul Belciug nu depinde de autoritile strine, a a nct are libertatea de a vota cum l
ndeamn contiina. Conflictul existent dj ntre cei doi reprezentan i ai intelectualit ii rurale se
amplific astfel, dar va fi rezolvat n final sub semnul toleran ei i al con tiin ei apartenen ei la
acelai neam. Scena final, a sfinirii noului loca al Bisericii (n raport de simetrie invers cu secven a
horei duminicale), reunete personajele ntr-un spaiu simbolic, al satului, ntr-un ceremonial al
celebrrii lui Dumnezeu i al vieii care merge nainte chiar dac c iva oameni s-au stins, iar al ii i-au
luat locul.
Arta narativ reliefeaz neobinuita putere a scriitorului de a crea iluzia vie ii reale. Epicul dens se
construiete din episoade numeroase (prin tehnica nln uirii sau a alternan ei) ceea ce i confer
amplitudine epopeic (Ion o epopee a ranului romn). Principala instan narativ este cea
auctorial (omniscient), caracterizat prin obiectivitate. Pauzele descriptive au menirea de a
surprinde scene din viaa comunitii ori a familiei, de a situa ac iunea ntr-un spa iu construit pe
modelul celui real, de a fixa portrete memorabile sau de a sonda psihologii. Liniile de for ale
caracterelor se precizeaz ns nu numai din perspectiva naratorului omniscient. n construirea lumii
interioare a personajelor, observaia auctorial alterneaz frecent cu introspec ia. Stilul direct
alterneaz cu stilul indirect i stilul indirect liber.
George Clinescu constat autenticitatea limbajului regional, ardelenesc, iar Tudor Vianu observ
utilizarea registrelor lexicale diverse n limbajul personajelor, n func ie de condi ia lor social
trecerea de la mediul rural la acela intelectual. De asemenea, la o lectur mai atent se observ
diversitatea procedeelor artistice utilizate pentru plasticizarea ideii: personificarea, epitetul,
comparaia i hiperbola.
Arta construirii personajelor este marcat de tehnici specifice realismului obiectiv, ceea ce constituie
un element de modernitate n proza romneasc. n universul satului tradi ional, eroii sunt puternic
determinai social i psihologic. Tiparul caracterologic este unul dual, generat de valorile tradi ionale
ale lumii rneti, dar i de circumstanele unei realiti social-istorice imediate.
n centrul romanului (roman al unui destin individual) st figura lui Ion, monumental i simbolic prin
tragismul su. Este un personaj realist, tipologic (ncrctura semantic a prenumelui: To i flcii din
sat sunt varieti de Ion, George Clinescu), natur complex , dilematic, care se consum ntre
iubire i patima pentru pmnt. Sub aparena simplitii i a linearit ii procesului de alunecare n
afara valorilor morale, Ion are o structur interioar complicat, cu triri contradictorii
(complexitatea fiind o trstur a personajului realist): viclenie i naivitate, ging ie i brutalitate,
insisten i cinism La nceputul romanului, i se face un portret favorabil, care motiveaz ac iunile sale
prin nevoia de a-i depi condiia. ns n goana sa ptima dup avere, el se dezumanizeaz treptat,
iar moartea sa este expresia inteniei moralizatoare a scriitorului. Mai multe tipologii realiste se
regsesc n construcia protagonistului: tipul ranului srac (patima pentru pmnt izvor te din
convingerea c averea i asigur demnitatea i respectul comunit ii), tipul arivistului fr scrupule,
care folosete femeia ca mijloc de parvenire, dar i ambi iosul dezumanizat de lcomie n centrul
romanului se afl patima lui Ion, ca form a instinctului de posesiune (Nicolae Manolescu).
Cele dou femei, conturate antitetic, Ana i Florica, reprezint cele dou patimi ale personajului
principal: pmntul i iubirea. n ncercarea lui de a le ob ine, se confrunt, n plan individual-concret,
cu Vasile Baciu i cu George Bulbuc, iar n plan general-simbolic, cu pmntul-stihie, respectiv, cu
toat comunitatea, ca instan moral. De aceea, conflictul social este dublat de conflictul tragic.
Procedeele de caracterizare, de factur balzacian, realizate din perspectiva naratorului omniscient
(portret fizic, alunecnd spre trstura de caracter, detaliul semnificativ, faptele i modelul
comportamental, cuvintele, limbajul i gndurile, ca i descrierea vestimenta iei, a mediului, rela iilor
cu ceilali eroi ai crii, cu pmntul etc.) sunt nso ite de procedee moderne ca introspec ia, monologul
interior, relativizarea perspectivelor asupra personajului ( vzut i definit de ctre mai multe instan e
narative: nvtorul, preotul, Ana i Vasile Baciu, George, comunitatea steasc el este fruntea
flcilor din Pripas). Un rol special n caracterizare l are limbajul personajului, dublu marcat: de
impulsurile interioare de adncime ale fiinei (de pild, exclama ia Ct pmnt, Doamne! exprim
umilina nfricoat n faa uriaului i foamea ancestral de pmnt, venite din strfundurile fiin ei)
i de circumstanele social-istorice n care fiin eaz lumea rneasc.
Exprimarea unei opinii
Putem observa c, n acest roman, relaia dintre ran i pmnt este nf i at n trei ipostaze
simbolice: pentru copil, pmntul-mam (Iubirea pmntului l-a stpnit de mic copil De pe atunci
pmntul i-a fost mai drag ca o mam), pentru brbat, pmntul-ibovnic (l cuprinse o poft
slbatec s mbrieze huma, s-o crmpoeasc n srutri), iar pentru omul cu destin tragic, ucis cu
o sap, pmntul- stihie, care spulber dorinele i iluziile efemere prin moarte. Impresionant pentru
patima lui i anticipativ pentru destinul personajului este scena n care Ion srut pmntul.
Apreciat la apariie de criticul literar Eugen Lovinescu drept cea mai puternic crea ie obiectiv a
literaturii romne, romanul Ion este o capodoper a literaturii romne realiste interbelice.
Liviu Rebreanu - Ion
Introducere
Autor: Liviu Rebreanu
Tip: Roman interbelic, realist, de tip obiectiv
Definitia romanului: Constructie epica in proza, de mare intindere, cu o actiune complexa la care
participa un numar mare de personaje, intre care se formeaza conflicte puternice.
Face parte dintr-o trilogie pe tema pamantului si a conditiei taranului
-este primul din aceasta trilogie
-al doilea roman din trilogie este Rascoala
-al treilea roman a ramas in stadiul de proiect
Reprezinta drama taranului ardelean care face parte dintr-o societate in care pamantul reprezinta
una dintre valorile principale
Intamplarile din roman sunt caracteristice pentru lumea taraneasca de la finalul secolului al XIX-lea
Cuprins
Categorie: Roman realist obiectiv
Caracteristicile romanului realist:
-reprezinta realitatea in mod veridic, fara a idealiza personajele si circumstantele in care
actioneaza. Omul este prezentat ca un produs al mediului din care face parte.
Realismul este o Expresie a banalitatii cotidiene - Champfleury. Liviu Rebreanu foloseste o estetica de
tip naturalist.
-Ion renunta la orice cliseu din literatura si reprezinta veridic viata romanilor din Ardeal de la
sfarsitul sec. XIX. Realitatea nu se limiteaza la o singura clasa sociala, oferind fresca societatii
transilvanene din acea perioada.
-Actiunea se invarte in jurul personajului principal, Ion, care incearca sa urce pe "scara societatii",
insa esueaza, destinul sau fiind guvernat de cauzalitati previzibile
Viziune despre lume: Pentru Rebreanu, romanul este o Creatie de oameni si de viata. Scriitorul
recurge la un realism al esentelor. Naratorul este omniscient si urmareste existenta umana angrenata
in fluxul oarbei deveniri.
Raport realitate-fictiune: Sunt trei scene importante care au dat nastere romanului:
-La hotarul satului Prislop, autorul a asistat la o scena in care un taran imbracat in haine de
sarbatoare a sarutat pamantul
-Rodovica, fata unuia dintre cei mai bogati tarani, a fost batuta crunt de tatal sau pentru ca s-a
insurat cu "un prapadit de flacau, pleava satului"
-A treia scena care a dus la nasterea romanului este o discutie cu un tanar taran, Ion Pop al
Glanetasului, care isi marturisea dragostea sa pentru pamant, aproape "bolnavicioasa"
Transformandu-se in fictiune, aceste trei scene au servit drept schelet pentru un roman cu titlul
Zestrea, care a fost abandonat datorita lipsei unui personaj reprezentativ.
O parte din destinul familiei lui Rebreanu devine material de inspiratie pentru soarta familiei
Herdelea, iar Titu Herdelea este considerat un alter-ego al autorului.
Hora prezinta timpul, spatiul si personajele universului din roman. Personajele sunt ierarhizate si
categoriile sociale sunt delimitate. Primarul si chiaburii nu interactioneaza cu taranii mjjlocasi asezati
pe prispa. Sarantocii precum Alexandru Glanetasu dau tarcoale acestei lumi dar nu se apropie. Preotul
si familia Herdelea doar onoreaza cu prezenta, dar nu participa la petrecere. In aceasca scena se
observa cele doua personaje antagonice: Ion si George Bulbuc. Bataia de la carciuma dintre cei doi
este castigata de Ion, scena bataii find simetrica cu sfarsitul, cand Ion este rapus de rivalul sau.
Zvarcolirea: In capitolul II se evidentiaza atitudinea lui Ion fata de pamant, catre care simte o
"chemare". El "aude" vocile pamantului personificat, si percepe "mesajele" care vin din adancuri.
Sarutarea pamantului este o scena care evidentiaza momentul in care Ion se simte ca un urias la
picioarele caruia se zbate un balaur. Odata ce afla ca Florica se marita cu George, sentimentul de
glorie ii dispare, simtindu-se ca si cum cineva i-a luat "cea mai buna delnita de pamant". Aflam astfel
ca glasul pamantului si glasul iubirii nu mai sunt acum doua voci separate, si canta impreuna intr-o
"armonie" fatala.
Personajele:
Intelectualitatea - Zaharia Herdelea, una dintre figurile emblematice pentru planul epic secundar al
romanului. Presat de grija copiilor (9, din care au trait doar 3), Herdelea accepta compromisul si se
muta la Pripas, unde o duce greu la inceput, neavand locuinta asigurata de comuna. Invatatorul
cheltuieste din proprii bani pentru a repara o casa taraneasca in care sa stea, dar dupa un an, taranul
rupe contractul de inchiriere si se muta in casa aranjata de invatator. Patania se repeta si Herdelea
accepta oferta lui Belciug, cu care era bun prieten. Cu timpul, relatiile dintre cei doi se deterioreaza
si Herdelea simte orice tensiune ca o amenintare de a-si pierde agoniseala.
Dascalul se implica involuntar in lupte politice. In scena alegerilor (lupta dintre Victor Grofsoru si
candidatul maghiar), in urma depunerii votului sau, Herdelea este fortat sa se pensioneze.
Zaharia este lipsit de demnitate si se plange oricui. In final ajunge la Victor Grofsoru, a carui
infrangere este cauzata chiar de voturile intoarse de Herdelea. Victor il iarta in final.
Relatia Ion - Titu Herdelea
Ion si Titu reprezinta doua dintre tipurile umane principale din roman. Destinele lor sunt strans legate
si evidentiate intr-o retea de simetrii si opozitii de-a lungul operei.
Ion este tipul generic al taranului.
Titu este tipul taranului aspirant la statutul de intelectual. El este lipsit de forta de a-si pune in
practica idealul.
Cei doi au varste apropiate, au copilart impreuna. Ion il respecta datorita statutului sau de fiu al
invatatorului. Ii cere sfaturi des, insa consecintle urmarii acestor sfaturi sunt devastatoare.
Cand Ion se plange ca Vasile Baciu nu i-o da pe Ana de sotie, el spune ca trebuie sa-l sileasca, ceea ce
ii da lui Ion ideea de a o lasa insarcinata.
Ion a fost dat la scoala la insistentele invatatorului. Initial a fost un elev silitor, cuminte, a fost scutit
chiar de taxa de inscriere, insa dupa doua luni a refuzat sa mai mearga la scoala pe motiv ca ii placea
mai mult munca de pe camp. A continuat totusi sa citeasca gazete si carti imprumutate de la invatator.
Titu, un elev eminent, in clasa a III-a la liceu se simtea persecutat. S-a mutat apoi la liceul unguresc
din Bistrita, apoi la liceul sasesc, dupa care a terminat ultimele doua clase liceale acasa, din cauza
taxelor prea mari. Nu isi da bacalaureatul, deci nu poate deveni preot, notar sau macar profesor, cum
si-a dorit tatal sau.
In prezent, in timp ce Ion se chinuia sa scape de statutul de sarantoc, Titu se angajeaza ca ajutor la
notarul din Salva, publica o poezie de trei strofe, si declarandu-se poet, castiga admiratia
domnisoarelor din tinut. In timp ce Ion se zbate intre pasiunea pentru Florica si patima pentru averea
Anei, Titu traieste o iubire pentru Lucretia Dragu si o aventura cu Roza Lang.
Comparatie:
Ion este un flacau al carui calitati l-ar fi pus pe o pozitie exceptionala in sat, insa este marginalizat
datorita faptului ca nu are pamant, criteriu fundamental in acea lume.
Titu, desi porneste de pe o pozitie privilegiata, este un mediocru.
Tipologia celor doua personaje este evidentiata de aumite scene. Pentru Ion, o scena reprezentativa
este cea a sarutarii pamantului.
Evolutia lui Titu este sintetizata in penultimul capitol, in scrisoarea de la Bucuresti catre parinti. Este
un om acum maturizat de dorul de casa, care se simte instrainat de Ardeal.
Modalitati de caracterizare
Ion este caracterizat prin faptele sale de pe tot parcursul romanului, prin tehnica basoreliefului.
Chiar daca el este exponentul unei clase sociale, el evolueaza spre atipic, individualizandu-se. O
caracteristica importanta a sa este forta cu care incearca constant sa-si "invinga" destinul. Cele doua
femei care ii modeleaza destinul sunt concepute in antiteza: Ana, urata dar bogata si Florica,
frumoasa dar saraca.
Naratorul realizeaza descrierea personajelor direct, obiectiv si neimplicat.
Ion de Liviu Rebreanu
Romanul Ion" de Liviu Rebreanu reprezint o certitudine a valorilor realismului dup
literatura smntorist i poporanist. Direciia smntorist i cea poporanist, ce presupuneau
iluminarea ranului prin cultur, reprezentau un ideal. De aceea, satul si ranul apreau ca realiti
idilice, ca in poeziile lui George Cobuc.
Cnd apare romanul Ion" in 1920, criticul Eugen Lovinescu scrie laudativ despre Liviu
Rebreanu, observnd realismul crerii personajelor. Pentru prima data, satul si ranul erau dou
realiti privite cu detaare. Chiar si George Clinescu, adeptul realismului, a considerat ca pentru
multa vreme literatura romana va fi o literatura de Ioni". Paradoxal, tocmai Clinescu nu va scrie
niciodat un astfel de roman. Opinia sa nu este ns acceptata de Eugen Lovinescu, adeptul
modernismului. El apreciaz romanul lui Rebreanu, in sensul noutii de perspectiva, in raport cu alte
romane scrise pe aceeai tem. Totui, el formuleaz teoria sincronismului, considernd ca o dat cu
evoluia civilizaiei, trebuie sa existe un altfel de roman, acela cu referin citadin.
In perioada interbelica se constata o adevarata tradiie de scriere a nuvelelor, considerate
nuclee tematice pentru romane. Aceast realitate este vizibila att in cazul lui Camil Petrescu, cat si
in cel al lui Liviu Rebreanu. Nuvela anticipeaza conflictul din romanul Ion", in timp ce nuvelele
Catastrofa" si Iic trul dezertor" reprezinta puncte de plecare ale romanului Pdurea
spanzuratilor".
In Mrturisiri", carte publicata in 1932, Liviu Rebreanu explica geneza romanelor Ion" si
Padurea spanzuratilor". Aceasta este o dovada a conceperii apriorice a ambelor texte. Atunci, aceste
romane aparin doricului, in terminologia lui Nicolae Manolescu in "Arca lui Noe". Totusi, "Padurea
spanzuratilor" poate fi considerat text de tranzitie intre doric i ionic, intruct exista si elemente de
psihologizare a protagonistului Apostol Bologa. Naratiunea, in ambele romane, este la persoana a IIIa, iar naratorul este omniscient si extradiegetic (Grard Genette Figures III").
In Mrturisiri", autorul expune trei evenimente, care l-au impresionat, conducandu-l spre
crearea romanului Ion". Rebreanu amintete de cazul unei fete, care a fost necinstita de un flacau
din sat, fiind apoi btuta si alungata de tatal ei. In romanul "Ion", Ana va fi personajul care va avea un
destin tragic. Crezndu-se iubita de Ion, se indreapta spre acesta, ca spre fericirea nsi,
contientiznd treptat ca iubirea lui Ion nu a fost dect o iluzie.
Un alt eveniment care l-a marcat pe autor a fost vederea unui aran, care s-a aplecat si a
sarutat pamantul. De aici provine scena in care personajul Ion va saruta pamantul, traind un sentiment
aproape mistic.
Autorul a mai fost impresionat si de cunoasterea unui taran, care se numea chiar Ion al
Glanetaului. Acesta era foarte sarac, dar harnic si iubea pamantul, cu o patima nemaintlnit.
Autorul va corela aceste trei evenimente si va concepe romanul.
Ciclicitatea este o alta caracteristica a romanului realist. Ion" incepe si se sfarseste prin
motivul drumului. In viziunea lui Rebreanu, drumul este o metafora a vietii. Criticul Lucian Raicu
sesizeaza ca scriitorul stie sa redea viata". De asemenea, primul capitol este intitulat Inceputul", iar
ultimul Sfarsitul", astfel incat textul devine echivalent unei existente. Si in romanul Rscoala" se
observa acelai procedeu, intruct primul capitol are titlul Rsritul", iar ultimul Apusul". Miscarea
soarelui pe cer devine astfel o metafora a vietii. Devine pertinenta si afirmatia lui Jean Ricardou, din
Noi probleme ale romanului". Autorul sesizeaza ca intre incipitul si finalul unui text literar exista o
strns legtur, chiar daca se afla la o mare distanta narativa.
Simetria romanului Ion" rezulta si din scena horei. Exista doua hore in text: una la nceput
si alta la final. Din punct de vedere simbolic, hora corespunde motivului cercului, sugerand
ciclicitatea. Hora iniial reprezinta viata, reunind toate personajele semnificative in evenimentele ce
vor fi narate. Hora finala, simbolizeaz nceputul unei noi existente, dupa sinuciderea Anei si omorrea
lui Ion de ctre George.
Din punct de vedere structural, romanul este alcatuit din doua parti intitulate simbolic
Glasul pamantului" si Glasul iubirii". Termenul comun ambelor titluri este "glasul", ca o voce
interioara a personajului Ion, care este fascinat mai intai de pamant si apoi de iubire. El se va indrepta
spre ambele teme, insa, ca in romanele lui Dostoievski, prima alegere influeneaz intregul destin. Ion
nu se mai poate ntoarce spre eros, pentru ca prima sa opiune a fost pamantul. De altfel, si uciderea
sa de ctre George, cu sapa, unealta a pmntului, sugereaz ca Ion este predestinat sa ramana in
tema pamantului.
In critica literara, de la George Clinescu la Eugen Lovinescu, personajul Ion a fost analizat
numai in datele eticului, fiind considerat o bruta", un instinctual". Aceste calificari i se par mult prea
simpliste criticului Lucian Raicu. El demonstreaza in momografia dedicata lui Liviu Rebreanu, ca
asemenea considerari nu conduc decat spre o discutie sterila asupra lui Ion. Intr-adevar protagonistul
nu are soluii pentru situatia in care se afla. Pamantul este dorit cu patima, fiind iubit ca o ibovnica",
aa cum reiese din scena sarutarii pamantului. Chiar autorul in Marturisiri" explica faptul ca, pentru
taran, pamantul nu este un simplu obiect de exploatare, ci mai degraba o fiinta vie, fata de care
nutreste un sentiment straniu de adoraie si de team". Atunci, pamantul reprezinta o motivaie a
unor obsesii de tip freudian. Si Lucian Raicu sesizeaz ca Rebreanu scrie un roman al unei obsesii,
adica al unei chemari secrete, care covarseste totul. Din acest punct de vedere se poate face legtura
intre romanul lui Rebreanu si cele ale lui Dostoievski. In Crima si pedeapsa", dar si in "Fratii
Karamazov", personajele sunt dominate din subterana de obsesiile care le motiveaz actiunile. Ele nu
se pot mpotrivi acestor triri, asa cum nici Ion nu poate sa nu auda glasul pamantului" si apoi glasul
iubirii".
Intentia autorului (Umberto Eco Limitele interpretarii") a fost, ca prin toate romanele
sale, sa redea viata. Aceasta realitate este vizibila in romanul "Ion", in primul rand prin motivul
drumului, o metafora a vieii. Aadar, intre intenia autorului si cea a operei exista o echivalenta.
Descrierea drumului cuprinde si o semnificatie iniiatic, pentru ca, simbolic, reprezinta o
invitatie a lectorului in parcurgerea textului. Naratorul apare in ipostaza de martor, amintind cu
fidelitate mai multe spatii, care vor conduce in cele din urma catre satul Pripas, locul desfurrii
evenimentelor: Crlibaba, Some, Cluj, Armadia, Jidovia, Bistria etc. La finalul romanului, toi aceti
topo, insa, in ordinea inversa, astfel incat este exprimata indepartarea de sat. Simetria textuala este
asadar observabila si la nivelul locurilor care alctuiesc mprejurimile satului Pripas.Daca initial,
drumul este privit dintr-o perspectiva a planului indepartat, asa cum sugereaz si topoi enumerati, se
va trece la o perspectiva a prim planului, cnd satul va fi descris din interior.
In Noi probleme ale romanului", Jean Ricardou sesizeaza ca nu exista descriere fara
naratiune, ajungand la conceptul descrierii narative. Dupa observarea drumului, naratorul-martor va
descrie doua realitati esentiale in roman: casa invatatorului Herdelea si cea a lui Alexandru Pop
Glanetau. Prin descrierea acestor doua case sunt caracterizate in mod indirect personajele,
anticipandu-se cele doua planuri ale romanului: al intelectualitatii sotului, prin invatatorul Herdelea si
al taranimii prin Alexandru Pop Glanetau, tatl lui Ion.
Casa lui Herdelea are o topologie centrala, iar descrierea ei este una narativa, chiar prin
personificarea celor doua ferestre, care se uita tocmai in inima satului "cercettoare si dojenitoare".
De fapt, invatatorul Herdelea este cercetator si dojenitor, intrucat reprezinta instana morala a
satului, avnd rolul de comentator al evenimentelor.
Casa lui Alexandru Pop Glanetau reflecta saracia si mizeria in care se complace aceasta
familie: coperisul de paie parca e un corp de balaur". Ion, fiul lui Glanetau, este singurul care
dorete sa obtina un statut social. Desele conflicte dintre el si tatl sau pornesc de la lipsa
pamantului. Ambiia lui Ion este de a avea cat mai mult pamant si toate actiunile sale se vor indrepta
in aceasta directie.
In Arca lui Noe", Nicolae Manolescu observa ca romanul creeaz, la inceput, impresia de
pasivitate, satul pare a fi cu desavarsire pustiu. Descrierea horei apare atunci ca element de contrast,
reflectnd pasiunea vieii.
Scena horei este semnificativa si in ceea ce priveste cele doua teme ale romanului: pamantul
si iubirea. La nivelul discursului narativ sunt vizibili mai multi termeni, care corespund ambelor teme.
Semnificani precum asprime", a", sngele", soarele", sfrie", aprig", infocat", sunt sugestii
ale focului, privit ca pasiune a jocului. Hora devine atunci o manifestare a pasiunii debordante: "flcii
isi ncolcesc bratele, mereu mai strns pe dup mijlocul fetelor". De tema pamantului apartin
semnificanti precum: colbul", stratul", pamantul", brzdate", praf". Intr-un mod inexact s-a
afirmat in critica literara ca Liviu Rebreanu ar fi un scriitor fara stil. De la bun inceput, scena horei
cuprinde termenii citati anterior, exprimand temele romanului.
La hora sunt prezente toate personajele semnificative la nivelul istoriei narate: Ion, Ana,
George, Florica, Vasile Baciu, Savista. Aceasta din urma are o functie esentiala intrucat apare in toate
momentele semnificative ale textului. Ea mediaz, de fapt, intre text si vocea autorului.
La hora, Ion joaca numai alaturi de Ana, desi lectorul afla ca intr-un timp anterior o iubise
pe Florica. Asadar, cuplurile initiale fusesera: Ion-Florica si George-Ana. Toate aceste patru
personaje se afla in contrast.Ana si Florica par a fi create dupa modelul basmului: Florica este
frumoasa, dar srac, in timp ce Ana este urata, cel putin in viziunea lui Ion, dar bogat. De asemenea,
George este cel mai nstrit flcu din sat, in timp ce Ion este cel mai srac.
Ion este fascinat de Ana, pentru ca vede in ea o oglinda a pamantului dorit. Trairea pasionala
a realitatii pamantului conduce erosul catre alt plan. Pamantul este privit "ca o ibovnica", atat de catre
Ion cat si de taranii din Rascoala". Ion se va indeparta de Florica, pe care o iubea cu adevarat, pentru
a o seduce pe Ana, personaj care simbolizeaza, pentru el, pamantul. Atunci, Ana si Florica exprima la
randul lor temele romanului. Aurel Sasu observa in Liviu Rebreanu - Sarbatoarea operei", ca Ion
renunta la erosul identificat in Florica, pentru a se indrepta spre tema pamantului. Lucian Raicu
demonstreaza ca, renuntand la eros, Ion se indeparteaza, de fapt, de sine, contientiznd mai tarziu
realitatea tragica.
Inc din scena horei, Ion va simula iubirea fata de Ana, chemand-o spre un spatiu al fericirii
aluzorii: Sa vii Anu... Stii tu unde !".Numele de alint Anu" exprima doar in aparenta iubirea. Ana
se va indrepta spre Ion, vazand in acesta fericirea insasi. Atunci, motivul drumului capata si
conotaii simbolice. La finalul romanului si Ion va incerca sa o recupereze pe Florica, dar se va defini
ca personaj tragic, asemenea Anei.
Spaiul spre care o cheam Ion pe Ana este, de fapt, unul al inchiderii. Crezand ca merge
spre fericire, Ana va merge, de fapt, spre moarte. Romanul va cuprinde o cucerire gradata a Anei,
care va culmina cu scena de pe cuptor, cand aceasta i se va drui lui Ion, chiar in casa tatlui ei.
Crezndu-se iubita, Ana va suporta cu umilinta privirile tuturor care o pndesc dup garduri si
ferestre pipindu-i burta, comtemplndu-i mersul". Este momentul dupa scena de pe cuptor, cnd Ana
ramane insarcinata cu Ion. Niciodata nu il va invinovati pe acesta. Dimpotriva, isi va asuma intregul
destin. Actiunile Anei isi gasesc explicatia in dorinta sisific a trairii fericirii, realitate evidenta si in
cazul lui Ion.
In imaginar, acesta identifica in Ana propria pasiune pentru pamant. Casatorindu-se cu Ana, va
constientiza treptat ca tema pamantului nu este suficient. De aici apar si frustrrile personajului. El
incepe s-o bata pe Ana, trimitand-o acasa la Vasile Baciu, care, conform mentalitatii traditionale, o
bate la randul sau si o trimite la Ion. Ana se simte tot mai mult intr-un spatiu al captivitatii, in care nu
se mai regaseste nicaieri. Numeroasele drumuri de la casa sotului, pana la casa tatalui si invers,
definesc un labirint fara centru, in care Ana, treptat, va disparea. Moartea reprezinta unica sansa a
salvarii.
In tema vinoviei nu se va incadra doar Ion, ci si Titu, fiul invatatorului Herdelea. Intr-o
discutie avuta cu Ion, acesta ii sugereaza sa o lase insarcinata pe Ana, pentru ca numai in acest fel il
poate obliga pe Vasile Baciu sa consimta casatoria.
Ca si in romanele lui Dostoievski, raporturile dintre personaje se stabilesc in functie de
tema frustrarii. Violentele de limbaj si de gesturi in relatiile dintre Ion si tatal sau rezulta in urma
frustrarii de a nu avea pamant. Ion este personajul unei vitalitati debordante: este ambitios si
muncitor si va face tot posibilul sa obtina tot ceea ce isi doreste. De aceea va intra in numeroase
conflicte si cu Vasile Baciu. In Arta prozatorilor romani", Tudor Vianu considera ca aceste doua
personaje reprezinta pasiuni identice". Intr-adevar se creeaza o relatie pasionala intre Ion si Vasile
Baciu, dar prin tema urii. Ortega y Gasset explica in Studii despre iubire" ca ura este tot o pasiune,
asemenea iubirii, insa corespunde dorintei de a desfiina obiectul urt. Ura lui Vasile Baciu trebuie
relationata de propriul sau trecut. Si el fusese asemenea lui Ion, un taran sarac, dar harnic. Casatoria
lui cu mama Anei fusese una formala, pentru ca aceasta avea pamant, insa, intre timp, Vasile Baciu
invata sa isi iubeasca sotia. El intuieste insa ca Ion nu o va putea iubi niciodata pe Ana.In Ion se vede
pe sine, pe cel din trecut, la fel cum in Moara cu noroc" de Ioan Slavici, Pintea justitiarul isi
aminteste de faradelegile facute, atunci cand il vede pe Lica Samadaul.
O relatie bazata pe frustrare exista si intre Ion si George Bulbuc. Pentru George, Ion este
un rival ereditabil, pentru ca reuseste sa o cucereasca pe Ana. George simte frustrarea celui invins si
nu intamplator se va insura tocmai cu Florica, erosul insusi pentru Ion. Aadar, cuplurile initiale IonFlorica si George-Ana se vor inverseaz. Ion se va casatori cu Ana, cea mai bogata fata din sat, in
timp ce George se va insura cu Florica.
Tema privirii apare la modul obsedant in roman, incepand cu scena horei, cand Ion o priveste
insistent pe Ana, luand-o treptat in posesie. La nunta Floricai cu George, privirea este multipla. Ana se
uita la Ion, care la randul lui o priveste doar pe Florica. Intreaga scena este vizualizata si de George,
care incepe sa intuiasca pasiunea lui Ion. El nu va suporta sa fie invins si pentru a doua oara, si-si va
manifesta ura mai tarziu in actul uciderii lui Ion.
La nunta Floricai cu George, Ana incepe sa aiba certitudinea ca nu este iubita. In drumul
intoarcerii spre casa, ea ii va marturisi lui Ion hotararea sinuciderii: Am sa ma omor, Ioane!". In
realitate, asteapta sa auda cuvintele iubirii, insa raspunsul lui Ion, scurt si sec: "Da omoara-te dracului
ca poate asa am sa scap de tine", o determina sa ia hotararea finala.
In cea mai mare parte, romanul implica un tip narativ auctorial, echivalent focalizarii zero
(Grard Genette Figures III") si viziunii din spate (Jean Pouillon Timp si roman"). Exista insa
scene in care tipul narativ este actorial, intrucat naratorul omniscient preia gandurile si trairile
personajelor. Scena sarutarii pamantului este sugestiva din acest punct de vedere. In monografia
inchinata lui Liviu Rebreanu, Lucian Raicu observa ca toate romanele autorului sunt axate in jurul unor
obsesii. Scena in care Ion ingenuncheaza si saruta pamantul este relevabila pentru imaginea
pamantului matern, privit acum la modul pasional: "sufletul ii era patruns de fericire [...] Lotul negru,
lipicios ii intuia picioarele, ngreuindu-le, atragandu-l, ca bratele unei iubite patimase". De aceasta
data, focalizarea este interna, iar viziunea este avec. Gestul sarutarii pamantului provine din
subterana trairii: "Apoi incet, cucernic, fara sa-si dea seama, se lasa in genunchi, isi cobori fruntea sisi lipi buzele cu voluptate de pamantul ud". Actul ingenuncherii sugereaza o umilinta a personajului in
fata pamantului, care este numai al lui acuma". Sarutul reflecta dualitatea personajului, care va trece
simbolic, de la hora vietii la cea a mortii: "si in sarutarea aceasta grabita, simti un fior rece,
ametitor".
Scena sinuciderii Anei implica inc o data o schimbare de perspectiva. Naratorul omniscient isi
va insusi trairile Anei. Inainte de a se sinucide, Ana vrea sa afle ce simte omul inainte de a muri. De
aceea, va fi foarte fascinata de moartea lui Avrum si a lui Dumitru, de la care invata cum trebuie sa se
sinucida. Sinuciderea nu poate exista fara trairea profunda a imaginii celuilalt. Pentru Ana, Ion
reprezinta totul, asa cum ii si marturiseste: Tu eti Dumnezeul meu Ioane". Cand va realiza ca iubirea
lui Ion pentru ea a fost doar o iluzie, Ana va se va simti captiva intr-un spatiu fara centru. Singura
posibilitate de a-si depasi limita va fi indreptarea catre moarte. Va ajunge sa-l urasca pe Ion, pe carel vede chiar in imaginea propriului copil, Petrisor. Inainte de a se sinucide, Ana va patrunde in grajd,
fiind uimita de intunericul de acolo. Simbolic, trece de la imaginea luminii de afara, sugestie a fericirii
pierdute, la intunericul ce reprezinta ultima etapa a existentei sale. In momentul sinuciderii, Ana este
caracterizata in relatie directa cu pamantul, pe care nu-l mai poate atinge: Deodat ii trece prin
minte ca acu are sa moara, se ingrozi si vru sa se intinda, sa atinga pamantul, sa fuga de moarte. Dar
degeaba mica picioarele cci nu gasea niciun sprijin". La Rebreanu, tema pamantului instituie tragicul
fericirii iluzorii. Asemenea lui Ion, si Ana aspira acum la pamant, sugestie de aceasta data a mortii.
Tema morii se imbina acum cu aceea a erosului. Ana simte o placere grozava, ametitoare, ca
si cand un ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare". Termeni si sintagme
precum placere", ibovnic", ar fi imbratisat-o", salbaticie ucigatoare" exprima intr-o alta forma
tema erosului. In starea de sufocare se convertesc pamantul, moartea si erosul. Tema iubirii apare ca
pasiune a mortii, ca in romanele lui Dostoievski. Inainte de a muri, Ana revede momentul care i-a
schimbat destinul: "ca o fulgerare ii mai trecu prin creieri noaptea, cuptorul, durerea, plcerea".
In capitolul al XII-lea, simbolic in privinta cifrei, este narata uciderea lui Ion de catre
George. Cifra 12 este simbolica, exprimand sfrsitul unui ciclu existential, in acest caz, moartea lui
Ion. Inca de la nceputul capitolului, naratorul omniscient sesizeaza instaurarea unui aparent
sentiment de prietenie intre cei doi rivali: precum flacaii se duc pe la fete in fiecare seara [...] tot
astfel se ducea acum Ion pe la George, nesimtit, ca spre un frate bun". Tema urii se impleteste cu cea
a fascinatiei. Prietenia celor doi este aparenta, fiind motivata de o atractie fata de celalalt. In
subconstient, George il invidiaz pe Ion pentru ca reusise in trecut sa o seduca pe Ana, iar Ion il
uraste pe George, pentru ca acesta este cu Florica. Dac anterior, Ion fusese intr-un raport de
superioritate fata de rivalul sau, acum George este cel care il domina pe Ion. Fiecare a avut un rol al
frustrarii. Pentru amandoi, erosul a reprezentat o mediere, pentru ca au iubit ceea ce nu au putut
avea.
Pentru a o recastiga pe Florica, Ion se foloseste de orice pretext pentru ca sa-l viziteze pe
George. Reapare in acest capitol Savista, care va anticipa moartea lui Ion. Savista are un rol esential
in roman, pentru ca ea apare in toate momentele cruciale ale textului, chiar si in scena horei. Inaintea
sinuciderii Anei, ea ii va reprosa acesteia in enunturi asintactice intreaga existen. Stenii o
considera nebuna si aproape nimeni nu ia in seama vorbele ei. De fapt, Savista mediaza intre text si
vocea autorului. Ea este asemenea carului antic din tragediile grecesti sau ale bufonului din dramele lui
Shakespeare. Bufonul sau nebunul intruchipa singurul personaj care putea rosti adevarul, fara teama
de a fi pedepsit. In capitolul al XII-lea, Savista ii spune lui George despre Ion si Florica:
Ion...fost...Florica...fost...tlhari...omoar, omoar!". De fapt, Florica ii este infidela lui George,
druindu-se lui Ion. George intuieste aceasta realitate, mai ales dupa ce asculta si vorbele Savistei.
Crima va fi premeditata: "Apoi daca e asa il omor! Amu nu mai iert...il omor!".
Traind in tema geloziei,George se hotaraste sa isi verifice banuiala, punand la cale un plan. Ii
va spune lui Ion la carciuma ca are de gand sa plece toata noaptea la padure, lasand-o pe Florica
singura. Intr-adevar George va pleca de acasa, dar se va intoarce pentru a vedea daca Florica se
intalneste cu Ion. Cu cat se apropia mai mult, lui George i se parea ca, de fapt, se indeparteaza.
Aceasta este o dovada a trairii unui labirint lipsit de centru, la fel cum anterior se petrecuse cu Ana:
Cu cat se apropia, cu atat ii era mai frica sa nu ajunga prea tarziu". Descrierile au o valoare narativa:
Cerul se innoureaza treptat, treptat. O stea verzuie care mai clipea singuratica disparu deodata [...]".
Ambele realitati instituie tema mortii, caci George va infaptui crima. Il va astepta pe Ion in gradina si
in momentul in care acesta va aparea, il va lovi nu cu toporul, asa cum planuise initial, ci cu sapa.
Paradoxal, Ion nu va schita niciun gest de autoaparare, ca si cum si-ar fi acceptat destinul. El este
predestinat sa ramana in tema pamantului, prima sa optiune. Chiar sapa, unealta cu care se lucreaza
pamantul, simbolizeaza aceasta realitate.
Analizand romanele lui Dostoievski, Fratii Karamazov" si Crima si preadeapsa", Julia Kristeva
problematizeaz tema crimei si a sinuciderii. Ambele teme sunt traite in conformitate cu indepartarea
de Dumnezeu, care simbolizeaz centrul absolut. Sinuciderea este analizata in baza a patru enunturi:
Dumnezeu nu exista. Eu sunt Dumnezeu. Eu nu exist. Eu ma sinucid.". Urmnd aceeai paradigma,
crima este explicata in raport cu alte patru enunturi: Dumnezeu nu exista.Tu esti Dumnezeu. Tu nu
exiti. Eu te ucid.". Crima se nate din trairea maxima a urii, adica din dorinta de a-l desfiinta total pe
celalalt. Astfel se explica si violenta cu care il loveste George pe Ion. Linistea care il va stapani pe
George, dup nfptuirea crimei este o dovada a tririi in subterana. Aproape ca nu constientizeaza
ceea ce a fcut. El se ntoarce acasa, afirmand senin fata de Florica: "L-am omorat!".
Uciderea lui Ion este narata dintr-o dubla perspectiva. In capitolul al XII-lea se impune
perspectiva lui George asupra acestei realiti, in timp ce in ultimul capitol, al XIII-lea, scena este
reluata, de data aceasta evocandu-se ceea ce traieste Ion. Atunci, tipul narativ este actorial (Jaap
Lintvelt Punctul de vedere"), la fel ca in scena srutarii pamantului de catre Ion si in cea a
sinuciderii Anei. Sangele pe care Ion il vede scurgandu-se, nu mai este o reflectare a temei vietii, ci
simbolizeaza moartea. Perspectiva apartine personajului, caruia naratorul ii preia gandurile. Atunci
focalizarea este interna, iar viziunea este impreuna cu". La fel ca Ana, Ion isi va aminti, inainte de a
muri, intreaga viata, traind sentimentul spatiului inchis. Ultimele ganduri ale sale se indreapta tot
catre pamant, dovada ca este predestinat sa apartina acestei teme: "si-i parea rau ca toate au fost
degeaba si ca pamanturile lui au sa ramaie ale nimanui...".
In roman exista, dincolo de planul taranesc, si intelectualitatea satului. Invatatorul Herdelea
este reprezentantul acestui nivel. Frustrarile personajelor se regasesc si in acest plan, dar nu ating
limita maxima, ca in cazul lui Ion. In primul rand se remarca frustrarea invatatorului Herdelea, fa
de existenta sociala. Fiindu-i teama ca-si poate pierde postul, el va vota cu candidatul ungur. Herdelea
este un personaj meditativ prin care se coreleaza intelectualitatea satului si planul taranesc.
Asemenea fiului sau Titu, Herdelea incearca sa creeze o armonie intre aceste niveluri sociale.
Se remarca si frustrarea lui Titu in raport cu tatal, atunci cand acesta din urma voteaza cu
candidatul ungur. Totui, conflictele dintre ei nu ajung la violenta celor dintre Alexandru Pop
Glanetau si Ion.
Tema pmntului genereaz o alta frustrare in relaia dintre invatatorul Herdelea si preotul
Belciug, care, la fel ca Ion, dorea pamant. La finalul romanului, cei doi se impaca. Ajung la concluzia ca
au un rol esenial in iluminarea ranilor.
Tema erosului este sumar schitata prin iubirile celor doua fete ale lui Herdelea, Laura si
Ghighi. Ambele sunt personaje feminine bovarice, imaginndu-si povesti de iubire, in timp ce se
pregatesc pentru un bal pe o perioada de un an de zile, care va avea loc la liceul din Armadia. Iubirile
lor nu ating limita tragicului, ca in planul rnesc.
Spre finalul romanului, invatatorul Herdelea va fi inlocuit de Zgreanu. Initial, Herdelea il
uraste pe noul nvtor, dar va exista si impacarea, n momentul in care acesta se va insura cu Ghighi,
fata lui Herdelea. De fapt, la hora finala, dup uciderea lui Ion de catre George, toate personajele se
impaca, instaurandu-se armonia. Hora incheie in mod ciclic romanul, la fel ca si motivul drumului.
Invatatorul Herdelea si cu sotia sa vor parasi satul, uitendu-se melancolic inapoi, spre noua familie
constituita intre Zgreanu si Ghighi. Este momentul in care invatatorul Herdelea isi aduce aminte de
prima sa sosire in sat. Drumul presupune si o ieire a lectorului din text. Romanul se incheie intr-un
mod simetric, trstur a textului realist.
Comentariu literar - romanul Ion de Liviu Rebreanu
Q:
Intreaba despre Comentariu literar - romanul Ion de Liviu Rebreanu
Comentariu literar - romanul Ion de Liviu Rebreanu Romanul apare in 1920.
Geneza scrierii se poate urmari dupa marturisirile lui Rebreanu insusi. Procesul creator a fost
indelungat si esenta lui consta in sudarea intr-o viziune unitara a trei experiente de viata traita,
distantate intre ele prin ani si fara legatura cauzala de la una la alta.
Prima dintre experiente a fost uimirea pe care a simtit-o Rebreanu, intr-una din primaverile tineretii
sale, cand iesise la rasaritul soarelui cu arma pe un colnic la vanat de porumbei a observat cum un
taran, socotindu-se nevazut de nimeni a sarutat pamantul jilav de roua, cu infocare, ca pe o iubita.
Gestul a fost inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fara a i se atribui o semnificatie precisa.
Cea de a doua experienta de viata autentica i-a fost transmisa scriitorului de sora sa Li
via si formeaza substanta nuvelei Rusinea. Este vorba de patania unei fete bogate de la tara,
Rodovica, amagita de un flacau sarac si supusa din aceasta cauza, celor mai cumplite batai de catre
tatal sau. in chip evident aceste fapte, cu modificarile de rigoare se regasesc in Ion constituind
esenta raporturilor dintre erou, de o parte, Ana si tatal ei, Vasile Baciu, de alta parte.
A treia experienta este constituita de impresia puternica pe care i-a lasat-o lui Rebreanu convorbirea
cu un fecior de la tara, Ion al Glanetasului, istet si vrednic, impovarat de greutati si deznadajduit,
pentru faptul ca nu avea pamant. Calea sintezei intre aceste momente de viata, atesta in continuare
Rebreanu, a fost atribuirea catre Ion al Glanetasului, cu motivele sociale si sufletesti necesare si a
faptelor apartinand, in realitatea traita, autorilor celorlalti doua momente. Procesul de elaborare a
romanului, trecand prin fazele manuscrise Rusinea si Zestrea, a fost indelungat, comprimand romanul
Ion, L. Rebreanu s-a gandit mai mult la o fresca a satului transilvanean din care insusi autorul s-a
ridicat "ca poet al omului teluric", dupa cum il apreciaza G. Calinescu.
Romanul, impartit in doua volume: Glasul pamantului si Glasul iubirii, ne transpune in lumea satului
ardelean de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru. Avem in fata o fresca vasta,
cuprinzand, pe langa viata taranimii si pe cea a intelectualitatii satelor cu unele reflexe din pulsatia
nationala a intregului Ardeal. Firul principal al actiunii se tese in jurul eroului scrierii, flacaul chipes,
voinic, inteligent, si vrednic, dar sarac, Ion al Glanetasului, care din setea de a se imbogati isi sacrifica
iubirea pentru Florica, o fata frumoasa, insa saraca asemenea lui, si se casatoreste cu Ana, fata
uratica si prizarita, fiica unui bogatas al satului, Vasile Baciu, care a consimtit sa i-o dea de sotie,
numai dupa ce a aflat ca Ion o sedusese si ca, in consecinta, gandul lui de a o marita cu George Bulbuc,
cel mai bogat flacau din sat, nu se mai poate implini. Dupa casatorie Ion o maltrateaza pe Ana pana
cand aceasta, nemaiputand suporta, se sinucide, lasand in urma-i un copil de cateva luni, Petre. in scurt
timp moare si acest copil. Vasile Baciu crede ca, dupa moartea Anei si a copilului Petre, ar putea primi
pamanturile inapoi. Legea insa nu-l favorizeaza, lucru care nu era cunoscut nici de Ion. Preotul satului,
Ion Belciug, a speculat nestiinta lor, angajandu-i in scris ca, dupa moarte, Vasile Baciu si Ion sa lase
toata averea lor bisericii.
intre timp, Ion se intoarce la iubirea dintai, Florica, devenita sotia lui George. insa George Bulbuc,
sotul Floricai, il surprinde noaptea in curte si-l omoara,
Romanul se incheie cu perspectiva ca averile lui Ion sa fie trecute bisericii, spre revolta lui Vasile
Baciu. De asemenea, se contureaza perspectiva ca in sat sa vina un invatator tanar, mai energic si
contradictie cu punctele de vedere ale preotului, George, merge la inchisoare, iar viata satului Pripas,
agitata mai intens pentru a clipa, isi reia cursul tihnit.
in roman Liviu Rebreanu urmareste doua planuri paralele.
in primul plan scriitorul aseaza viata tanarului taran Ion Pop al Glanetasului. Din viata lui se desprind
insa aspecte antagonice: dragostea lui pentru Florica, fata saraca, (fiica vaduvei lui Maxim Oprea), si
dorinta arzatoare de a obtine ca zestre pamant mult, pe cai mai putin cinstite. Ion cunoaste un acelasi
exemplu, chiar in experienta lui Vasile Baciu, tatal Anei. Pariurile lui Ion sunt exprimate diferit, in
functie de interesul urmarit. Astfel el tainuieste iubirea pentru Florica si isi disimuleaza setea de
pamant sub comportamentul unui indragostit fata de Ana Baciu. in tesatura mestesugita a actiunii se
ascunde faptul, ca pierzand pe Ana, Ion nu risca nimic: stingandu-se dragostea oarba ce-i acordase
Ana, o pierde pe ea si pe fiul lor Petre. El obtine pentru posteritate stima exprimata public de preotul
Ion Belciug, stima de care el nu se mai poate bucura insa. Pentru Florica, Ion si-a riscat viata.
in planul al doilea al romanului, paralel si interferat primului plan, sta viata familiei invatatorului
Zaharia Herdelea. Herdelea, invatator de stat, depindea de autoritatile austro-ungare. El se
considera intelept si prudent, dar toate actiunile sale sfarsesc prin infrangeri, pana ce-i pensionat din
oficiu, obligat sa ceara in scris pensionarea spre a nu fi dat afara. intre realitate si aparenta se
interpune aceeasi practica a disimularii de tip rural, subtilizata de intelectualii Herdelea prin
procedee diverse. Disimularea subtilizata nu reduce insa brutalitatea faptelor, a realitatii. intre
acestea retinem acceptarea destinului lui Herdelea un infrant in lupta pentru viata - ca un succes;
acceptarea pensionarii - din oficiu ca o recompensa cu multumiri si regrete exprimate lui Zaharia
Herdelea de insusi ministrul invatamantului".
in planuri secundare apare lupta indarjita a lui Vasile Baciu pentru a-si apara pamantul; lupta lui Avram
pentru salvarea averii implicate intr-o afacere din care iese spoliat; lupta pentru locul de deputat in
dieta de la Budapesta; lupta preotului Ion Belciug pentru a zidi biserica de piatra in satul Pripas; lupta
fetelor si a familiilor lor pentru o partida, un mariaj cat mai bun; concurenta dintre avocatii si
functionarii marunti, ca si luptele pentru o brazda din ogorul vecinului.
in satul lui Rebreanu, oamenii se gospodaresc potrivit cu starea lor materiala, cu priceperea si firea
lor. Alexandru Glanetasu, tatal lui Ion, n-a pastrat zestrea Zenobiei, care avusese parintii cu avere, si
s-a incuscrit cu saracia. in ograda vaduvei lui Maxim Oprea fusesera clai de fan si grajduri in care nu
mai incapeau vitele.
Saracise si ea ca vadana. Vasile Baciu, om silitor, de cand s-a insurat, s-a tinut totdeauna printre
fruntasi. Vaduv acum, il durea gandul ca va trebui sa rupa din pamanturile lui, ca sa potriveasca
zestrea Anei, cand se va marita.
in alta privinta, si invatatorul Herdelea are necazurile lui. si-a zidit casa pe locul bisericii, cu invoirea
preotului Belciug. Cu timpul, relatiile invatatorului cu preotul s-au racit, iar Herdelea, impovarat cum
era, se temea sa nu piarda ceea ce agonisise cu greutate. in schimb, preotul Belciug, ramas vaduv din
primul an al preotiei, a fost un om strangator si tenace. Respectat de sateni, preotul nu sufera sa i se
incalce autoritatea. Din aceasta cauza e in conflict cu invatatorul Herdelea. Satul lui L. Rebreanu este
diferentiat economic. Stratificarea sociala depinde de pamantul pe care il are taranul. Patimile se
nasc din saracie, din nevoia de pamant. Neintelegerile casnice, rabufnirile - violente, uneori dure -,
dusmania de aici pornesc !
Este cazul lui Ion. in Ion este inradacinata o mentalitate taraneasca, dupa care oamenii se pot numi
oameni numai in masura in care gospodaria lor este intemeiata. Aceeasi mentalitate, care deformeaza
pana si sentimentul omeniei, o aflam si dintr-o alta situatie: Dumitru Moarcas se pripasise pe langa
casa Paraschivei. Femeie tanara atunci, il primise crezand ca omul, beteag de picioare, nu mai are mult
de trait, ca bruma de acere a mosneagului i-ar putea ramane ei. si cand, dupa 20 de ani, Dumitru
Moarcas a vandut, fara stirea Paraschivei, casa si gradina, desi ii daduse femeii o suta de zloti, a fost
alungat fara mila.
Relatiile sociale sufera din pricina acestei mentalitati. in respectul pentru omul cu stare e o distanta
sociala pe care o simt si bogatul si saracul: bogatul cu dispret pentru sarantoci, saracul, cu o pornire
de dusmanie care zace si atata porniri ce izbucnesc patimas, cand interesele saracului se lovesc brutal
de cele ale bogatului. intre chibzuinta rosturilor si nechibzuinta pornirilor se zbuciuma intreg satul lui
L. Rebreanu, in lupta apriga pentru existenta. taranii lui L. Rebreanu au o vitalitate, o robustete
structurala, o tenacitate aspra, care numai la nevoie se lasa induplecata, nu insa si infranta.
Inteligenta se supune instinctului de conservare, rabdarea-de asemenea, intre momente de
incertitudine ce rabufnesc cu violenta.
Atat cele doua planuri principale, cat si planurile secundare ale actiunii, pun in lumina o multime de
"suflete mediocre in lupta cu drame peste puterile lor", cum le apreciaza G. Calinescu.
Din ele se reliefeaza puternic personalitatea lui Ion, cu sumedenie de fapte rand pe rand incriminate
de preotul satului, de invatatorul din sat, de autoritatile satului, de opinia publica. Incriminarea insa
oscileaza periodic, in functie de interesele personale sau "institutionale" pe care le reprezinta
participantii la actiune.
Prin comportarea sa, Ion ataca bazele morale ale proprietatii funciare prin conflictul sau cu Simion
Lungu si cu Vasile Baciu. Acest atac apare cu atat mai violent, cu cat Ion descinde dintr-o populatie
romaneasca asupra careia au influentat principiile riguroase si clare ale dreptului roman. Zona
demografica in care actioneaza Ion pastra frumoase obiceiuri ale pamantului, bazate pe anumite
principii, referitoare la proprietatea pamantului, la familie si la relatiile sociale. L. Rebreanu observa
ca populatia autohtona a invins veacuri de oprimare tocmai prin pastrarea constiintei nationale din
care face parte si etica acestei colectivitati.
Din pacate, Ion al Glanetasului n-a pastrat din trasaturile specifice ale romanilor transilvaneni, decat
dragostea de munca, harnicia, in vreme ce dragostea pentru pamantul stramosesc se transforma intrun fetisism pentru "pamantul obiect al muncii", transformare ce-l dezumanizeaza prin aceasta oarba
sete de proprietate. Ion nu mai distinge cinstea, corectitudinea, rapacitatea, deosebindu-se prin
atitudinea etica, prin unele actiuni negative, de masa locuitorilor din sat precum si de inaintasi.
Autorul insusi subliniaza repetat in roman deosebirea dintre Ion si ceilalti locuitori. Printre altele, in
roman se arata ca "in Pripas nu se pomenise omucidere pana atunci, de cand se tine minte".
De aceea, profilul lui Ion apare din ce in ce mai intunecat de o continua prefacatorie, participand la un
josnic targ al hectarelor, santajand pe viitorul sau socru si terorizand fara scrupule pe Ana. Odioasa
fapta de capatuiala prin orice mijloace ne descopera un ins de o cruzime rara, care determina
sinuciderea Anei, dupa care Ion poarta grija fiului sau, nu din sentimente paterne, ci dintr-un josnic
instinct de conservare a proprietatii samavolnic obtinute. intorcandu-se de la cimitir el smulge copilul
Zenobiei cuprins de teama sa nu i-l rapeasca cineva. il stange la piept, acoperindu-l cu bratele osoase.
Exista oare vreo scanteie de umanism in comportarea lui Ion? Comportarea lui demonstreaza
contrariul, abstractie facand de unele elemente din a doua parte a romanului, Glasul iubirii.
Demnitatea lui de barbat tanar e parasita de dragul pamantului. Iubirea curata a Floricai a jertfit-o
pentru acelasi lucru. Respectul pentru datinile stramosesti ca si dragostea pentru rodul "iubirii" sale
le priveste cu un permanent dispret, straine eticii taranesti. Setea de avere, lacomia de pamant merg
la Ion pana la manifestari atavice de imbratisare, de sarutare a pamantului arat intr-o exaltare vecina
cu nebunia. Ion este mai dezumanizat decat Vasile Baciu care, dupa ce si-a obtinut pamanturile prin
casatoria cu o femeie bogata, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrat in "randul
oamenilor avuti". Ion insa nici dupa condamnabilul sau "succes" nu vadeste vreo urma de cainta in
strafundurile constiintei. Comportarea lui Ion este cauza directa a sinuciderii Anei, ajunsa mama.
Teama de a nu pierde mostenirea copilului determina cotitura si prabusirea psihologica a lui Ion,
dezvaluind ferocitatea caracterului sau. El isi loveste odios parintii, acuzandu-i de imbolnavirea
copilului. Orbirea lui Ion este argumentata de doctorul Filipoiu, care prin diagnosticul sau, arata ca
acelasi Ion, autorul moral al sinuciderii Anei, este vinovat si de moartea copilului sau. Astfel Ion este
condamnat prin faptele sale: incalcarea proprietatii lui Simion Lungu inducerea in eroare a Anei, si a lui
Vasile Baciu cu scopul de a obtine pentru sine un folos material injust, determinarea sinuciderii sotiei
sale, purtarile familiare josnice, adulterul si inselaciunea, chiar in dauna celui care-i facuse bine.
Dincolo de zbaterea cotidiana, satul traieste in datini si obiceiuri strabune integrate in viata obisnuita
a satului, prin ele se manifesta stravechimea asezarilor, a unui mod de a vietui caracteristic, o
structura sufleteasca, o spiritualitate ce se oglindeste in evenimentele esentiale ale satului romanesc.
Nasterea, botezul, nunta, obstescul sfarsit, hora, sunt in roman, monumente care fixeaza cadrul si
pulsul vietii satului, iar ceremonialul, indatinarea intr-un mod de viata ce ramane acelasi, incat, daca
oamenii, dupa legea firii si in framantarea vietii, se sting, altii le iau locul, in acelasi sat, in care pare
ca nimic nu s-a schimbat. intr-o alta perspectiva, si ea istorica, satul e cuprins in raporturile lui cu
stapanirea austro-ungara. Mai afectati sunt intelectualii pentru ca slujbasi ai unui regim administrativ
si politic agresiv, existenta acestora depinde de autoritati. Constiinta asupririi nationale se manifesta
insa diferit dupa gradul de dependenta, avocatul Victor Grofsoru militeaza pentru emancipare sociala
si nationala pe cai legale; profesorul Spataru este un extremist; Titu Herdelea, cu fumurile lui
scriitoricesti - un entuziast.
in imprejurarile acestea neprielnice, romanul lui Liviu Rebreanu vorbeste totusi despre o permanenta a
vietii romanesti, cu rosturile ei de neclintit in satul transilvanean.
Comentariu - Ion de Liviu Rebreanu
Q:
Intreaba despre Comentariu - Ion de Liviu Rebreanu
Comentariu - Ion de Liviu Rebreanu Pana la aparitia lui "Ion" in anul 1920, romanul romanesc
inregistrase numai cateva titluri mai importante: "Ciocoii vechi si noi" de Nicolae Filimon,Ciclul
Comanestilor de Duiliu Zamfirescu, "Mara" ardeleanului Ion Slavici, "Arhanghelii" tot in Ardeal,
publicat cu 6 ani inainte de catre Ion Agarbiceanu.
Cu "Ion" Liviu Rebreanu inaugureaza o faza noua in istoria romanului romanesc si o trecere de la
realismul poetic si liric la realismul epic, impunindu-se ca cel mai mare creator epic si intemeietor al
romanului nostru modern.
Romanul este frutul unei colaborari indelungate. Rebreanu l-a scris in patru ani , dar l-a purtat in sine,
l-a plamadit si l-a rotunjit. Este o carte crescuta organic, dintr-o experienta cares-a precipitat cu o
preatimpurie maturitate. "Ion" nu este ceea ce se s
tie, o capodopera a genului, si primul roman romanesc intr-adevar desavarsit: este tezaurul unei
experiente in care se oglindeste o provincie si un popor.
Obiectul de studiu a lui "Ion" este viata sociala a Ardealului, care, desi inchisa in celula unui sat, este
zugravita in intreaga ei stratificatie, de la simplul vagabond pana la candidatul de deputat si la mediul
administratiei unguresti, cu o fauna bogata in exemple variate. Cu un material aparent haotic, cu
episoade numeroase ce se pun de+a curmezisul. Romanul se organizeaza, totusi, in jurul unei figuri
centrale, al eroului frust si voluntar al lui Ion.
"Ion" isi trage originea dintr-o scena pe care a surprins.o autorul si care l-a impresionat profund: "Era
o zi de inceput de primavara. Hoinarind pe coastele dimprejurul satului, am zarit un taran, imbracat in
straie de sarbatoare. Deodata s-a aplecat si a sarutat pamantul. L-a sarutat ca pe o ibovnica ...".
La putin timp dupa aceasta intamplare, are un alt "eveniment" care ii atrage atentia: unul dintre cei
mai bogati taranii din satul parintilor sai, vaduv, isi bate unica fiica intr-un hal ingrozitor, deoarece ea
facuse greseala sa ramana insarcinata, si inca "cu cel mai becisnic flacau din tot satul"."Asa insa
rusinea lui era mai amara: afara de greseala fetei, trebuia sa se incuscreasca el, fruntas, cu plevna
satului si sa dea o zestre buna unui prapadit de flacau.".
Tot in aceiasi perioada, Rebreanu purtase o discutie cu un flacau din vecini, chipes, harnic, muncitor si
foarte sarac, Ion Pop al Glanetasului. Flacaul ajunsese la concluzia sa diversele necazuri sunt
pricinuite de lipsa de pamant. "Pronunta cuvantul <> cu atata sete, cu atata lacomie si pasiune parca ar
fi fost vorba de o fiinta vie si adevarata".
Rebreanu incearca sa faca o legatura intre aceste trei scene creionandu-se astfel "scheletul" unui
roman. Prima incercare a fost o nuvela cu titlul "Rusinea", ramasa nepublicata, in care Rodovica
devenea negresit o victima a iubirii. A doua etapa de prelucrare a acestor intamplari o constituie
romanul "Zestrea", insa autorul ajunge la concluzia ca "iesise ceva cu desavarsire neorganic", "ca
materialul nu era suficient framantat". Dupa trei ani el rescrie romanul "Zestrea" ca si cand nu ar mai
fi existat textul cel dintai, dandu+i numele "Ion".
Din linia taranilor lui Balzac, dar mai ales a lui Zola, Ion este expresia instinctului de posesiune a
pamantului in serviciul caruia pune o inteligenta supla, o cazuristica inepoizabila, o viclenie procedurala
si, cu deosebire o vointa imensa. stie sa adune energiile difluente intr-un singur fascicul. Nimic nu-i
rezista: in fata ogorului aurit de spice e cuprins de betia unei inalte emotii; vrea sa-l aiba cu orice
pret; dragostea devine si ea o arma calita in valvataia focului ce-l incinge.
Actiunea cartii e sustinuta de o intriga simpla, setul de banala. Ion al Glanetasului, flacau sarac,
ambitios, inteligent si chipes, seduce fiica unui chiabur, pe Ana lui Vasile Baciu. Desi o iubeste pe
Florica, fata saraca si frumoasa, Ion ii face uraticai Ana un copil, ca astfel sa il stranga in chinga pe
chiabur care intentiona sa-si dea fata dupa George, feciorul altui taran instarit. Istoria nu are mari
complicatii. Planul lui Ion ii reuseste si feciorul Glanetasului, obtine pamanturile lui Vasile Baciu.
Bineintes, pana la acest rezultat, Ana e stalcita in batai si trimisa "acasa" pe rand, cand de taica-sau,
cand de barbat.
Dupa ce-i daruieste lui Ion un mostenitor, Ana se spanzura, convinsa ca feciorul Glanetasului n-a iubito niciodata. Moare si copilul. Ion care ascultase doar"glasul pamantului", incepe a fi sensibil si la
"glasul iubirii". El ii da tarcoale Floricai, ajunsa nevasta lui George. Acesta il pandeste intr-o noapte sii crapa capul cu sapa. George va pleca la ocna, si pamanturile lui Vasile Baciu, conform intelegerii
dintre socru si ginere, vor deveni "proprietatea bisericii".
Satul Prpas unde are loc desfasurarea actiunii, in ceea mai mare parte, strabatut de un drum alb,
desprins din soseaua care, intovarasind Somesul, ajunge la Cluj, pare un popas mai indelung pentru un
narator ce vrea sa ne convinga, aglomerand nume reale cu altele imaginare, ca ne infatiseaza un
instantaneu de realitate care se confuda cu aceea mare a lumii, dar care ramane totusi unica ( drumul
"se desprinde", iar Pripasul apare "pitit intr-o scrantitura de coline").
Drumul inainteaza printre semne ale absentei in somnolenta unei zile de vara, la marginea satului "un
Hristos cu fata spalacita (...) isi tremura jalnic trupul de tinichea ruginita pe lemnul mancat de carii si
innegrit de vrenuri", linistea e intrerupta in rastimpuri de fasaitul frunzelor, un caine picoteste in
mijlocul drumului, o pisica se furiseaza intr-o livada, casele sunt insirate una dupa alta si dintre ele au
diparut parca oamenii. Fragmentul imediat urmator, acela al horei de duminica din curtea Tudosiei,
vaduva lui Maxim Oprea, contrazice senzatia de letargie existenta prin sugestia sumara, dar
pregnanta a relatiilor care transforma satul intr-un spatiu al confruntarii permanente, vital prin
urmare si continand germenele dramei. Hora ne introduce, de la inceput, intr+un climat torid, de o
comprimata electricitate.
Tacerea stranie, zapuseala sufocanta, aparenta letargie se rezolva in izbucnirea frebetica a jocului.
Savista, oloaga, nici ea nu poate sta locului si nu are astamparare de patima care clocoteste in jur,
asmutita mereu de cei trei lautari tocmiti "sa-si rupa arcurile", sa mai puna o data cantecul ce "salta
aprig, infocat", ultimul principiu care ar putea caracteriza aceasta lume este acela al egalitatii intre
oameni. Existenta, la antipodul somnolentei, de la cele mai marunte manifestari pana la cele capitale
pare o ciocnire cruda de forte, un joc in care sentimentul destinului nu copleseste, ci fortifica spiritul
temerar, individualist pana la egoism. De la rivalitatea flacailor pentru recunoasterea primului loc
intre indivitii de aceeasi varsta, la aceea a fetelor care asteapta sa fie invitate la hora, ierarhia
stapaneste totul, dar se raporteaza in primul rand la forta economica.
Hora e o raspantie, de unde pornesc doua drumuri ale naratiunii, mergand cand alaturi, cand
incrucisandu-se, comunicand insa mereu intre ele, spre a de imaginea totala a vietii satului romanesc.
Descoperim un adevarat roman in roman, si anume , acela a micii intelectualitati, reprezentata in
primul rand de preot si invatator. Desi avand o stare econemica nu foarte diferita de a taranului,
"inteligenta " se bucura de un statut care ii atrage respectul si ascultarea datorita, fireste
prestigiului, destul de rar pe atunci, al stiinsei de carte. invatatorul si popa sunt "domni", alcatuind o
categorie sociala diferentiata. Zaharia Herdelea e un invatator inimos, dar impovarat de o familie grea
in care sunt doua fete de maritat, fara zestre.
Cel mai reprezentativ personaj pentru a doua linie epica este Titu Herdelea. "Domnisorul" pare
condamnat sa ramana la suprafata lucrurilor, in ciuda eforturilor sustinute de a gasi existentei sale un
fagas iesit din comun. Experientele sale cad sistematic in derizoriu. Declarat poet al vaii Somesului,
productia lui cvasiinexistenta se concretizeaza intr-un text publicat de un ziar local, tentat de amor,
dovedeste veritabile resurse melodramatice, ezitand intre Lucretia Dragu, un fel de pastila pentru
inspiratia sa poetica firava si senzuala Roza Lang, negijata de barbat. Titu Herdelea este un "alter
ego" al autorului si de aceea in jurul lui se organizeaza cel de-al doilea fir al romanului. Reprezinta un
personaj simbol fiindca sugereaza constiinta nationala, care renaste.
in lumea satului principalul mijloc de ameliorare si stratificare a conditiei sociale, ca si de imbogatire
il constituie posesiunea pamantului. Pentru taran, pamantul a insemnat o drama ancestrala, o sete
nepotolita intr-un sir de secole, care a cumulat necestitatea pama a prefacut-o in patima. Ion e o
metafora a dramei pamantului, in care factorul social nu trebuie separat de cel bilogic.
Ionsimtea o vocatiune obscura, inradacinata pentru pamant. Ca sa dobandeasca pamantul ravnit, Ion isi
da seama ca solutia cea mai la indemana este casatoria cu o fata bogata. Cum aceasta nu e si
frumoasa, flacaul va fi nevoit sa insceneze dragostea.
El joaca mai intai rolul cuceritorului, pornind de la o stare psihica oarecum confuza. Lui "nu-i fusese
draga Ana si nici acum nu-si dadea deama daca-i draga. O iubea pe Florica, cea cu obrajii fragezi ca
piersica si ochii albastrii ca cerul de primavara". insa aceasta este , ca si Ion, saraca, in timp ce Ana
avea locuri si case si vite multe". stiind foarte bine ce vrea, Ion isi inabusa, cel putin pentru o vreme,
iubirea pentru Florica, dorind cu nesat pamanturile lui Vasile Baciu. Lupta incepe cu avantajul ca fata il
place pe el si nupe George, fiul unui bogatan dupa care ar vrea s-o dea tatal sau. La hora, Ion joaca pe
Ana si apoi o trage dupa el dupa sura pentru ai sopti vorbe de amor.
George afla ca cei doi sunt in gradina si il informeaza pe Vasile Baciu, care tocmai isi face
aparitia"lalaind un cantec de betie, cu palaria intr-o ureche, cu ochii inrositi de bautura". Acesta sare
la Ion strigandu-i: "Sarantucule!", dezlantuindu-se furios: "Lasati-maaa! Lasati-ma sa.i scot blohataile!
Trebuie sa-i beau sangele, altmiteri plesnesc! Lasati-ma!". Flacaul primeste ocara "ca o lovitura de
cutit", reactie fulgeratoare, tipica pentru taranii lui Rebreanu, care sunt in genere impulsivi, cazand
repede prada instinctelor. Injuria lucreaza adanc in sufletul flacaului: "inima ii sfarama coastele ca un
ciocan infierbantat". Rusinea ce i-o facuse Vasile Baciu i se asezase pe inima ca o piatra de moara.
"fiece vorba il impungea drept in inima, cu deosebire fiindca auzea tot satul". Va cauta rafuilala, dar
nu cu Vasile Baciu va dori sa-i plateasca, ci lui George, rivalul sau in competitia pentru Ana. il va
provoca in aceeasi seara incingandu-se o bataie vecina cu moartea, reliefand pe prim plan detaliile
fizice observate foarte aproape: venelecare se umfla, pumnii care cad grei, sangele care curge siroaie.
Dupa aceasta bataie, Ion se simte racorit si triumfator. Inteligent, el se gandeste cum sa speculeze
aceasta victorie astfel incat Ana sa afle de la altcineva intamplarea si sa creada ca ea a fost pricina
bataii. Dobandirea lui Gorge inseamna un pas spre realizarea scopului sau, otreapta epica care-i
creeaza eroului un nou avantaj. Stapanit de betia averii, cand trece pe la langa casa lui Baciu, cu
ograda larga si gradini, il cuprinde o bucurie "ca si cand toate acestea ar fi ale lui", fara a lua in seama
ca Ana il pandea "cu inima cat un purice", in speranta ca se va opri sa-i vorbeasca. Acesta insa "isi
urma calea, fluierand si pasind mai apasat", stiind ca in felul acesta pretul lui va creste si dorinta
fetei va fi si mai aprinsa. El incepe sa domine o sitatie morala pe care nu va intarzia s-o fructifice
pentru atingerea unicului sel: dobandirea pamantului. Flcacaul era constient ca o pierde pe femeia
iubita din cauza statutului sau economic precar, pentru care il face raspunzator pe batran: De ce miai mancat si mi-ai baut pamanturile hodorogule?'. Vrea sa spuna : altfel, as fi fost fericit, n-ar fi
trebuit sa-mi sacrific dragostea. si ar fi fost posbil, pentru ca Ion e inzestrat cu o mare energie si
vointa de a mincii, cu ravna si pricepere. Patima lui de pamant nu reprezinta o fetisizare, ci
atasamentul unui tip constructiv, al unui gospodar, care stie cum trebuie arat si semanat mai bine.
El priveste locurile lui Vasile Baciu cu dorinta de a le stapani, dar si cu ochiul specialistului: "Le
cantarea din ochi se uita daca sunt bine lucrate si se supara cand vedea ca nu sunt cum trebuie. Se
simtea stapanul lor si-si facea planurile cum va ara faneata cutare, iar cutare porumbiste cum va
semana-o cu trifoi." intrucat obtinerea lor mai cerea timp, Ion infige plugul in ogorul vecinului, care
fusese altadata a lui: " Macar o brazda sa-mi iau inapoi din pamantul meu ...". Dupa ce trage hatul cel
nou, inima flacaului "tremura de bucurie ca si-a marit averea". Se ia la bataie cu vecinul Simion Lungul,
dar la toate intrebarile raspunde ca lui nu-i pasa nici de Dumnezeu. Nu-l sperie nici predicile popii care
probozeste intr-o Duminica biserica, nici faptul ca e chemat la judecata. Competitia pentru casatoria
de bunavoie ii apare lui Ion lipsita de orice sorti de izbanda. Baciu nu va fi de acord in ruptul capului
("mai de graba ii trag una cu barda" decat sa i-o dea pe Ana lui Ion). insa solutia i-o ofera Titu
Herdelea: " Daca nu vrea el sa ti-o dea de buna voie trebuie sa-l silesti!". Acesta este momentul in
care isi da seama "limpede ce trebuie sa faca".
Speculand sentimentele Anei, Ion ajunge in ograda, pe prispa si de acolo in casa, unde nu flacaul, ci
fata insista sa intre. Acesta, nici vorba sa comita un act de siluire, si nici o simpla seducere. O
cucereste pe Ana, lasand-o sa creada ca ea l-a cucerit, ca l-a smuls din mrejele Floricai, Ion fiind in
stare sa joace chiar si rolul celui ademenit. Scena de pe cuptor este una din cele mai "tari" prin
admosfera de panda si teama, de dragoste mincinoasa si ambitios calculata din partea lui Ion si de
fireasca daruire a Anei, consumandu-se promiscuu sub amenintarea de fiecare clipa a mortii.
Cu spaima ca daca s-ar trezi i-ar ucide pe amandoi, se strecoara in culcusul de la picioarele lui Baciu,
unde Ion, neclintit in hotararile sale o poseda pe Ana. in sfarsit, ies din casa, fata cu teama sa nu fi
ramas gravida, in timp ce flacaul "trebuia sa-si muste buzele ca sa nu izbucneasca de bucurie". El va
veni seara de seara, pana ce va fi sigur ca Ana e insarcinata. Apoi isi rareste vizitele, ca in curand sa
nu mai treaca pe la ea deloc. intre momentul seducerii si nunta, Ana are de indurat nenumarate batai si
umilinte, ea fiind prinsa la mijloc intre lupta pentru pamant dintre Ion si Vasile Baciu, ea fiind o
tragica victima. Ion il are la mana pe adversar si poate sa se tocmeasca, sa il sileasca. El ii spune clar
Anei ca nu cu ea vrea sa discute, ci cu Baciu.
De aceea, o expediaza neintarziat, cu mesajul unei propuneri: "asa sa-i spui! Ca eu cu tine n-am ce sa
ma sfatuiesc. Dar cu dumnealui om vorbi, ne-om chibzui". Baciu, fireste, o va bate iar s-o omoare,
jurind ca nu se va duce la Glanetasu. Totusi "partile se intalnesc", Ion adoptind inflexibil tactica
refuzului, jucind "tare" in asteptarea contrapropunerilor: "Adica nu vrei s-o iei? Nu vreau, bade
Vasile! Cand am vrut eu, n-ai vrut dumneata." Ion foloseste santajul moral: daca nu i se vor satisface
conditiile, Ana va fi expusa, ca una care a pacatuit si a nascut de fata mare. De aceea, dindu-si seama
ca nu are incotro, Baciu cade la invoiala, ceea ce-l pune pe viitorul ginere intr-o stare euforica: "se
gandea numai la pamanturile lui si planuia cum sa le munceasca mai bine". De Ana parca uitase. Ana e
doar un mijloc prin care Ion isi duce la indeplinire planul. Scena tocmelii intre cele doua parti, in fasa
miresii insarcinate si neluate in seama, este de o rece vigoare.
Alaturi de asprimea, de lacomia, de egoismul feroce al lui Ion, sta chipul bland si iertator al Anei, care
"nu se gandea decat la dansul. Uitate erau rusinea si bataile si suferintele. Ea nu stia nici de planuri,
nici de viclesuguri ... sufletul ei dornic de iubire astepta implinirea visului ca o mantuire...". La nunta,
mirele, parca trezit din somn, isi da seama ce sluta este mireasa in comparatie cu Florica, femeia vietii
lui. Pentru o clipa, ii trece prin minte un gand nebunesc:" ce-ar fi daca as lua pe Florica si am fugi
amandoi in lume sa sca de uratenia asta?" Dar patima pamantului nu-l poate slabi, tocmai acum cand l-a
dobandit: "si sa raman tot calic... pentru o muiere?".
Ana, victima a conflictelor intre ginere si socru, bate drumul ca un caine alungat intre casa lui Baciu si
a lui Ion, fiecare trimitand-o cu mesajul sau, asteptand-o si, apoi, crezand-o complice cu partea
adversa carandu-i pumni cu nemiluita. Dupa ce Ion o alunga pe Ana, pentru a-si consolida pozitia, il da
judecata pe Baciu spre a obtine cu martori, ceea ce acesta nu voia sa mai recunoasca. Baciu se lasa
prins pe deaintregul in capcana lui Ion iscalind actele de intabulare pe numele ginerelui. Venise bogat
si acum pleca cersetor, astfel ca de acum in colo il vom auzi mereu pe Baciu spunand: "Mi-ai furat
pamantul, Hotule! M-ai omorat hotule!". Acum Ion ajunge sa-si vada visul cu ochii: "tot pamantul e al
meu domnisorule". Cuprins de betia fericirii, eroul vede pamanturile ca pe "niste ibovnice
credincioase", "care si-ar fi lepadat camasa aratandu-si corpul gol, ispititor".
Pe Ana o apuca durerile facerii pe camp, in timp ce ducea mancare alor sai aflati la lucru. Nici macar
acum, Ion nu-si schimba atitudinea fata de nevasta, pe care n-o poate suferii, o boscorodeste
nepasator. Doar gandul ca femeia ar putea muri il inspaiminta si il face sa vrea sa fie langa Ana, care
tipa in muncile facerii.
Momentul care aduce trecerea la un timp personal, adica trait in interioritatea constiintei intime, e
acela al reintalnirii cu Florica, mireasa. in timpul nuntii, George surprinde printre meseni ochiii lui Ion
"darji, aprinsi si tulburi" si-l inspaimanta parca i-ar fi spus ca "din ei porneste o primrjdie". "Ion nu-si
putea lua ochii de la mireasa, ca si cand i s-ar fi lipit de ea intr-o sarutare, atat de patimasa ca nici o
putere din lume sa nu-i mai poata desparti". si Ana observa scena; amaraciunea o sugruma si se
pomeneste zicand fara voia ei :" am sa ma omor, Ioane!".
Lipsita de cea mai elementara afectiune, de ocrotire si de dragoste, inveninata de gelozie, caci o
imbratiseaza patimas pe Florica sub ochii ei fara nici o speranta de a-si mai atinge visul de fericire
langa barbatul caruia i se jertfise, Ana hotaraste sa se spanzure.
Obidita sotie a lui Ion incepe prin a face o fixatie, fiind stapanita obsesiv de imaginea celor doi morti
vazuti de ea: Carciumarul Avrum si Dumitru Moarcas. Semnele de alterare a echilibrului mintal se
traduc nu prin agitatie, ci printr-o liniste aproape suspecta care insoteste fiecare gand si fiecare pas.
inainte de a porni spre locul unde avea sa-si puna capat zilelor, aseaza copilul in leagan si-l inchina de
trei ori, amintindu-si noaptea de pe cuptor, cu placerile ei infricosate si nestiotoare. Intra in grajd,
unde, "intr-un cui de lemn atarna strangul nou nout cu care legau vitelul pe care-l alegeau la muls".
Pregatindu-si spanzuratoarea, are un moment de ezitare; are o scurta tresarire de spaima, dupa care
isi reia pregatirea punandu-si anevoie latul de dupa gat. Moartea isi face aparitia dandu-i mai intai un
fior senzual, caracteristic sucombarii prin spanzurare: "Simti o placere ametitoare, ca si cand un
ibovnic mult asteptat ar fi imbratisat-o cu o salbaticie ucigatoare". Ultima fulgerare de gand se leaga
tot de noaptea placerilor, dupa care totul se incalceste. Ramane doar planul fiziologic: " Ochii holbati
nu mai vedeau nimic. Doar limba crestea mereu, sfidatoare si batjocoritoare, ca o razbunare pentru
tacerea la care a fost osandita toata viata". in jur, lucrurile isi urmeaza cursul mai departe, ca si cand
nu s-ar fi intamplat nimic. Existenta chinuita si tragicul sfarsit al Anaei dezvaluie cu o deosebita forta
conditia de inrobire si injosire a femeii in aceasta lume. Eroina se pleaca in fata unei legi crunte,
neiertatoare, care o transforma din roaba tatalui in sclava barbatului. Aducatoarea de zestre,
nascatoare de prunci si animal de munca, iata singurele rosturi sociale ce i s-au lasat.
O mana a fatalitatii face ca si copilul acestora sa se stinga, si cu el neamul Glanetasului.
Dupa moartea Anei, personajul incepe sa se comporte ca un m intrat in transa. ii da tarcoale lui George
gasind diverse prilejuri sa-i faca vizite acasa. Patima a pus o asemenea stapanire asupra lui, ca abia se
putea tine sa nu sara sa o ia in brate pe Forica, fata de barbatul ei. Oricat ar fi de impatimit de avere,
ea nu-l satisface pe deplin. Ocolita si amanata, problema fericirii i se pune in termenii cei mai firesti:
"ce folos de pamanturi daca cine ti-e drag pe lume nu-i al tau". Femeia devine obsesia lui Ion, ca
altadata pamantul. Odata se intalnesc si fac dragoste pe camp, acolo unde nascuse Ana. Ion e acum
mai decis ca oricand sa-si duca pana la sfarsit patimasa chemare de dragoste: "Sa stiu ca fac moarte
de om si tot a mea o sa fii".
in incursiunea amoroasa finala, Ion e de o imprudenta fatala:
"Toate le potriveste cu mare grija, numai la George nu se gandise, parca nici n-ar fi fost pe lume".
Drumurile lui Ion incep a fi cunoscute si de George, care astepta rafuiala. Presimtirile negre se
inmultesc. George pleaca la padure, se intoarce din drum sa-si ia toporul. Atmosfera insasi parca
ascunde ceva care o face pe Florica sa fie "gatuita de spaima". Tacerea e ca o "piatra de mormant":
barbatul intelat il surprinde pe Ion sa-l doboara cu trei lovituri de sapa: "cu amandoua mainile, George
ridica sapa si izbi. Simti ca fierul a patruns in ceva moale si in gand ii rasari intrebarea: "Unde l-oi fi
lovit? Dar numaidecat se auzi iarasi, incet si rugator: - Ssst ... ssst ... George izbi a doua oara. Sapa
vajai in aer. Apoi un parait surd, urmat de un zgomot ragusit ca si cand se pravale un sac plin. Mai ales
zgomotul acesta infurie mai crunt pe George. Parca tot intunericul s-ar fi schimbat, dintr-o data, intro balta de sange inchegat.
Lovi a treia oara fara a-si da seama unde ..." Cand pleca la inchisoare, George intalneste ochii albastri
ai Floricai, "privindu-l drept ca o imputare si o mila care nu stia daca sunt pentru el sau pentru
celalalt". Florica ramane o imagine de frumoasa enigma si de nefericita incertitudine. Ea este nevoita
sa oscileze intre barbatul pe care l-a iubit intotdeauna, si intamplatorul sot care i-a oferit un statut
social. Putem spune astfel ca Florica e un alt Ion de sex feminin. Ambitia lui Ion face pereche cu
resemnarea si lipsa de curaj a Floricai.
Drama se incheie o data cu disparitia eroului principal, cu inmormantarea lui car arunca un ultim
fascicul de lumina asupra acestui caracter aspru si patimas: "pe urma Ion fu coborat in pamantul care
i-a fost prea drag, si oamenii au venit pe rand sa-i arunce cate o mana de lut umed care rabufnea greu
si trist pe scandurile odihnei reci".
Lupta lui Ion de a razbate, de a raspunde unei necesitati vitale si deopotriva unei pofte de a avea
nostalgie, care declansase rezerve uriase de energie si vointa, lua sfarsit cu o infrangere tragica.
Apriga lui zbatre, ne lasa autorul a intelege, ramanea o zadarnicie. in pamant se duc toate pamanturile.
Nicaieri in literatura romana viata satului nu a fost evocata cu atata forta realista, atat de viguros si
patrunzator. Conditia lui Ion rezuma tragedia istorica a taranimii fara pamant si daca parvenirea
sociala a personajului este reprezentativa doar pentru o parte infima a acesei taranimi, ambitia de
care este devorat defineste sufletul taranesc, iar destinul sau denunta intocmirea inechitabila ce
condamna pe cei de seama lui fie la saracie si umilinta, fie la schilodire morala. Sfortarea lui Ion de asi depasi conditia capata dimensiuni universale si infrangera sa in lupta cu soarta implacabila aduce
aminte de prabusirile eroilor din tragediile antice. Povestea ascensiunii si surparii lui Ion aduna in
cuprinsul ei intreaga existenta a Transilvaniei romanesti. "Ion" este o densa monografie, o epopee a
satului romanesc de peste munti.
in psihologia eroului principal scriitorul a intrebuintat simplificarea artei clasice, intrucat Ion este
redus, in realitate la un singur instinct. in sufletul lui Ion exista o lupta intre "Glasul Pamantului" si
"Glasul Iubirii", dar fortele sunt inegale si nu domina decat succesiv. La inceput, Ion e lipsit, deci, de
interesul unei lupte: "Glasul Pamantului" il stapaneste si in fata lui totul tace; numai la urma i s-a
adaugat si "Glasul Iubirii". Ajungind la stapanirea pamantului dorit, Ion se umanizeaza, devenind un om
ca oricare altul care poate iubi pe Florica fara ca dragostea sa contrarieze marea si unica pasiune a
vietii: daca prin succesiune s-a eludat nu numai conflictul, ci si adevarul interes dramatic, unitatea lui
sufleteasca, ii da proportii impunatoare: simplu, frust si masiv, el pare crescut din pamantul iubit cu
ferocitate, asa ca, prin gesturi voluntare si tenace, conditia lui umila se topeste in imensitatea
simbolica a unei creatii ctonice.
lacomie. Dar iubirea ascunsa pentru Florica cea frumoasa si saraca, maritata mai apoi cu George
Bulbuc, nu-i da pace.
Tratata inuman de catre Ion si de catre tatal ei, Ana isi curma viata. Romanul este, din acest punct de
vedere, o drama a casniciei taranesti in lupta pentru pamant. Copilul ramas se imbolnaveste si moare,
spre disperarea lui Ion, care vedea in el doar garantia pastrarii pamanturilor lui Vasile Baciu.
Ion este ucis de catre George Bulbuc, barbatul Floricai, cand se lasa sedus de "glasul iubirii", fiind
astfel pedepsit pentru faptele sale nelegiuite.
Apreciat constant drept o mare constructie epica, "o epopee a taranului roman", "Ion" este romanul
unui destin individual, asa cum insusi autorul apreciaza.
in centrul romanului sta figura lui Ion, monumental si simbolic prin tragismul sau, consumandu-se intre
iubire si patima pentru pamant. Eugen Lovinescu (in "Istoria literaturii romane contemporane")
observa: "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta
ascutita, o viclenie procedurala si, mai ales, o vointa imensa". Conturat obiectiv si realist, intr-o
maniera moderna, sugestiile naturaliste se atenueaza.
Aflam ca la scoala din sat Ion a fost cel mai iubit elev al invatatorului Herdelea, care mereu "i-a batut
capul Glanetasului sa dea pe Ion la scoala cea mare din Armadia, sa-l faca domn". Era silitor si
cuminte, dar "ii era mai drag sa pazeasca vacile pe campul plesuv, sa tina coarnele plugului, sa
coseasca, sa fie vesnic insotit cu pamantul."
Era chipes, istet, iute si harnic, dar sarantoc. Dorinta de a avea pamant il obsedeaza. Faptele pun in
lumina caracterul personajului. Scena infruntarii dintre Ion si Vasile Baciu la hora duminicala dezvaluie
starea lui Ion, notata cu minutiozitate. Jignit de Vasile Baciu care-l numeste "sarantoc" si "talhar", in
fata satului, Ion reactioneaza potrivit firii sale impulsive, violent. "Ion schimba fete-fete. Genunchii ii
tremurau, iar in cerul gurii simtea o uscaciune parca i s-ar fi aprins sufletul."
Destinul fiecarui personaj devine si o problema de psihologie umana, determinata nu numai de
elementul social, ci si de impulsurile interioare, mai adanci ale fiintei, care rabufnesc in situatii limita.
Dupa ce-l batu zdravan pe George Bulbuc, pe care-l vroia Vasile Baciu ginere, fiind flacau bogat, Ion
"era multumit acuma si racorit". Orgoliul ranit al lui Ion se mai tempera in urma acestei ispravi.
Conflictul cu Simion Lungu, caruia i-a micsorat bucata de pamant, intrand cu plugul, deoarece cu ani in
urma era pamantul Glanetasilor, confirma aviditatea pentru pamant a lui Ion: "Inima ii tremura de
bucurie ca si-a marit averea".
Monologul interior dezvaluie structura intima a personajului. Dojenit de preot in fata lumii din
biserica, simtind privirile celorlalti cum il sfredeleau, neindraznind nici macar sa se miste din loc.
Scriitorul isi urmareste personajul in doua ipostaze care il definesc substantial: framantat de dorinta
de a avea pamant, cat mai mult, si dupa ce capata pamantul mult ravnit. Personajul e surprins in situatii
care-i pun in lumina trasaturile. Istet si viclean, isi alcatuieste cu grija planul dobandirii pamantului
inca de la hora duminicala. cand incepe s-o ademeneasca pe Ana.
Lovind-o pe Ana cu sange rece, personajul este "bruta ingenua" (N. Manolescu - "Arca lui Noe" -) "o
fiinta generica, a carei inclestare cu natura pare efortul unui gigant" (scena cositului); el se infrateste
cu pamantul intr-un ritual mistic al posesiunii. Dar personajul nu are liniste si fericire nici dupa
dobandirea pamantului mult ravnit, pentru ca revine "glasul" iubirii .
Dominat de instincte primare, aflat sub semnul fatalitatii, Ion este o victima a instinctelor sale
viguroase si neclintite, caci, "ce folos de pamanturi, daca cine ti-e drag nu-i al tau"- spune Ion la
sfarsit. El este devorat si de "glasul pamantului" si de "glasul iubirii".
Destinul lui Ion este strans legat de viata satului din primele decenii ale secolului XX-lea, a carui
existenta o surprinde realist, structurat si diferentiat social, in conditii specifice pentru romanii din
Transilvania. Sunt prezentate aspecte ale asupririi nationale, simtite mai ales de intelectualii satului,
in raport cu autoritatile de stat ale asupririi austro-ungare.
O anumita ierarhie sociala este vizibila dupa locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul sta cu
batranii fruntasi, apasa vorbele, le insoteste cu gesturi hotarate; barbatii isi scot palariile la
apropierea preotului Belciug si a familiei Herdelea, invatatorul satului. Primarul si fruntasii satului ies
la poarta intru intampinarea "domnilor". Pe laturi, "ca un caine la usa bucatariei, trage cu urechea si
Alexandru Glanetasu, sfiindu-se sa se vare printre bogatasi."
Scriitorul prezinta elemente ale vietii cotidiene in amanuntime, cum este scena trezirii Glanetasilor
cand se aude, in tinda, glasul aspru al cocosului, in zorii zilei, sau descrierea noptii in sat: "Noaptea se
inalta din ascunzisuri, sugrumand cele din urma zvarcoliri de lumina. Peste sat albastreau valuri de
fum, iar hotarul respira greu, invaluit intr-o boare usoara. Zgomotele se desluseau din ce in ce mai
limpede".
Ni se infatiseaza odihna, in pridvor, seara, a familiei invatatorului Herdelea, cand femeile brodau sau
crosetau, vorbeau si radeau, in vreme ce Herdelea, cu pipa-n gura, rasfoia cate-o carte. Casa
invatatorului, "cea dintai, taiata adanc in coasta unei coline", biserica "nu mai rasarita ca alte case din
sat" polarizeaza oamenii satului. Scriitorul prezinta evenimentele traditionale: nunti, botezuri,
inmormantari, slujbe religioase duminicale, sarbatorile Craciunului si pregatirea acestuia, cantatul
colindelor.
Pe celalalt plan se desfasoara existenta familiilor de carturari, care se pastreaza oarecum izolata, din
"orgoliu de casta" (G. Calinescu).
invatatorul Herdelea este mereu amenintat de grijile familiei, de maritatul fetelor, de afirmarea ca
gazetar al lui Titu, de autoritati, de teama sa nu-si piarda casa, construita pe pamantul preotului
Belciug; este din ce in ce mai resemnat, coplesit de iluzii spulberate, de compromisuri se i-au calcat pe
inima. "Duelul" dintre invatatorul Herdelea si popa Belciug, interesele si certurile marunte
dramatizate, existenta cotidiana, ca si evenimentele traditionale fac din "Ion" o autentica monografie
a satului ardelenesc.
Romanul are un caracter epopeic, prin senzatia atat de plina a vietii, "glasurile se amesteca si se
confunda in zgomotul inimii" (N. Manolescu). in Ion, personajul principal al romanului, G. Calinescu vede
"un exponent, un erou de epopee, care trece prin criza asezarii la casa lui".
in ceea ce priveste stilul, Eugen Lovinescu sesiza particularitatea de esenta a scrisului lui Rebreanu:
"Formula lui "Ion" este ingramadirea unui fluviu curgator de fapte ce se perinda aproape fara inceput
si fara sfarsit, fara o necesitate apreciabila, fara finalitate.[...] formula realizata rar in toate
literaturile si pentru prima data la noi".
Prin romanul "Ion", Liviu Rebreanu a dat literaturii romane intaia creatie epica de mari dimensiuni in
care se simte pulsatia vietii, scriitorul dovedind ca are vocatia constructiilor monumentale.
Tudor Vianu aprecia romanul pentru intuitia psihologica sigura, pentru pasiunile traite, avand o maretie
reprezentativa, iar pe Rebreanu il considera "un poet al Ardealului" (T. Vianu - Scriitori romani).
Despre structura compozitionala a romanului Ion de Liviu Rebreanu
Q:
Actiunea se petrece in satul Pripas (in realitate, Prislop) si ar putea fi rezumata astfel:
Ion al Glanetasului - flacau harnic, dar sarac, iubind mai presus de orice pamantul, o amageste pe Ana,
uratica fiica a bogatului Vasile Baciu, sacrificand pentru aceasta iubirea Floricai. Dupa indelungi
tocmeli, se face nunta, prilej pentru autor de a crea o admirabila pagina monografica.
Abia dupa nunta, Ion isi da seama ca, impreuna cu paman
turile, o va primi si pe Ana si incepe sa o urasca. Altfel, el traieste o scurta perioada de bucurie
navalnica, facandu-si planuri si privind adesea pamanturile lui Vasile Baciu pe care le si considera ale
lui. Iluziile i se spulbera insa, atunci cand socrul sau isi calca promisiunea, admitand totusi sa-i scrie pe
numele lui cinci loturi. in timpul acestor tratative, Ana, batuta de Vasile Baciu care o credea inteleasa
cu Ion ca sa-l jefuiasca, lovita crunt si de acesta din urma si batjocorita de Zenobia, starneste
compatimirea intregului sat.
Nici harnicia umila a nevestei si nici nasterea, in vara, a lui Petrisor, nu moaie inima barbatului ale
carui ganduri erau numai la avere.
In curand, Florica se marita, simetric, cu George - flacau care-i fusese harazit Anei. inca de la nunta,
aceasta din urma intelege ca Ion tot o mai iubea pe frumoasa Florica, banuiala confirmata in curand de
Savista - oloaga satului. Derutata, cu mintea "stinsa" si cu "inima seaca si goala", Ana se spanzura.
Ion, surprins intr-o noapte de catre George; in curtea lui, este omorat, in mod simbolic, cu sapa.
inainte de moarte, i se deruleaza prin minte intreaga existenta, in acorduri solemne de mare poem
epic.
Dincolo de aspectele calendaristice ori sociale ale existentei rurale, romanul confera pamantului
dimensiuni mitologice: in preajma lui si auzindu-i "glasul", Ion devine un alt om: pamantul este Uriasul
pe care el il adora si-l invinge, iar gestul sarutului gliei este simbolic.
Conflictul principal al romanului este de ordin interior si consta in lupta care se da, in sufletul lui Ion,
intre cele.doua "glasuri" care-i stapanesc fiinta, pana Ia sfasiere.
Ill.b) Dincolo de firul central al actiunii (care ar putea avea ca "personaj" patima pentru pamant a lui
Ion), autorul evoca, in cadente poematice, momentele etern repetabile ale vietii: nasterea, nunta si
moartea; acestea sunt incadrate in existenta sempiterna a satului ardelenesc, in care timpul curge
lent si solemn ca apele unui fluviu.
Astfel, nasterea lui Petrisor (descrisa in capitolul intitulat "Copilul din volumul al II-lea), capata
conturul unui eveniment arhetipal, de mareata solemnitate: in linistea alba a zilei de vara si intr-o
neclintire de inceput de veac, tipatul copilului pare a fi glasul celui dintai om al planetei; cei doi
barbati (Ion si tatal sau aflati la seceris) "nemiscati, in picioare,.cu capetele descoperite", asista la
eveniment ca la o taina sacra "pe care totusi omul n-a ajuns inca s-o inteleaga in toata maretia ei
dumnezeiasca"'.
Ritualul nuntii (evocat in capitolul intitulat "Nunta" din volumul I - "Glasul pamantului) are caracter
monografic, dar nu numai atat: descrierea alaiului de carute (care insoteau caruta in care se aflau
mirii - Ion si Ana), trecerea lor ritmica, se face in fraze cadentate, de epopee:
"Nunta tinu trei zile, dupa obicei... Sambata porni tot alaiul, in carute, la notar, in Jidovita. infrunte,
calaretii pocneau mereu din pistoale, pe cand in caruta intai lautarii isi frangeau degetele cantand (...).
Apoi venea o caruta cu mirii si cu drustele, apoi o brisca cu nasii (...), apoi alta caruta cu parintii
mirilor...".
In ceea ce priveste moartea ca eveniment cosmic, dintre cele patru morti evocate in roman (a lui Ion,
a Anei, a carciumarului Avrum si a lui mos Dumitru Moarcas), numai ultima se incadreaza in firesc,
determinata fiind de rotatia lumii.
intamplarea este prevestita doar de placerea cu care acest batran isi amintea fapte uitate, "razand
copilareste, parca istorisind s-ar fi intors aievea in tineretea-i vesela si fara de griji"; si, tot in mod
neobisnuit, batranul incearca sa se rada, pregatindu-se pentru "intalnirea" cu moartea care il si
surprinde brusc, trecandu-I in lumea umbrelor. Si aici, ca in marile epopei, evenimentul este solemn,iar
batranul nu reprezinta neaparat o individualitate, ci o ipostaza a omului muritor din totdeauna.
Despre opera literara Ion de Liviu Rebreanu
Q:
Intreaba despre Despre opera literara Ion de Liviu Rebreanu
Despre opera literara Ion de Liviu Rebreanu "Nici n cele mai izbutite momente ale Rscoalei viziunea
realist nu atinge mreia lui Ion." N. Manolescu
Aprut n 1920, n forma sa definitiv, romanul Ion fundamenteaz formula romanului social modern,
obiectiv i realist.
Problematica rural o gsim iniial n nuvela Ruinea, cu o intrig simpl, n care eroina, Rodovica, este
victim a iubirii, i apoi, o prim variant a romanului Ion prin Zestrea.
Cu o structur bine echilibrat, n dou pri, intitulate sugestiv Glasul pmntului i Glasul iubirii,
romanul cuprinde n albia lui viaa satului transilvnean nainte de rzboi.
Romanul ncepe cu descrierea drumului care duce spre satul Pripas "pitit ntr-o scrntitur de coline"
i se ncheie rotund cu satul "rmas napoi acel
ai", sugernd astfel curgerea etern i impasibil a vieii:
"Din oseaua ce vine de la Crlibaba, ntovrind Someul cnd n dreapta, cnd n stnga, pn la Cluj
i chiar mai departe, se desprinde un drum alb mai sus de Armadia, trece rul peste podul btrn de
lemn, acoperit cu indril mucegit, spintec satul Jidovia i alearg spre Bistria, unde se pierde n
cealalt osea naional care coboar din Bucovina prin trectoarea Brgului.
Lsnd Jidovia, drumul urc nti anevoie pn ce-i face loc printre dealurile strmtorate, pe urm
ns nainteaz vesel, neted, mai ascunzndu-se printre fagii tineri ai Pdurii-Domneti, mai poposind
puin la Cimeaua-Mortu-lui, unde picur venic ap de izvor rcoritoare, apoi cotete brusc pe sub
Rpele-Dracului, ca s dea buzna n Pripasul pitit ntr-o scrntitur de coline".
i finalul, simetric, ncheie rotund romanul cu aceeai imagine:
"Satul a rmas napoi acelai, parc nimic nu s-ar fi schimbat. Civa oameni s-au stins, alii le-au luat
locul. Peste zvrcolirile vieii, vremea vine nepstoare, tergnd toate urmele. Suferinele, patimile,
nzuinele, mari sau mici, se pierd ntr-o tain dureros de necuprins, ca.nite tremurri plpnde
ntr-un uragan uria".
Subiectul are o intrig simpl; Ion Pop al Glanetaului, dorete pmntul cu o patim mistuitoare. Cci
tatl su, "srac iasc i lenevior de n-avea pereche", a mncat repede zestrea Zenobiei, fiindc
"toate, crmele le btea", ct e Armadia de mare; "fugea de munc grea".
Iubea pmntul de mic copil. A crescut rvnind i piz-muind pe cei bogai, dorind cu orice pre s aib
pmnt mult, "ct mai mult". "De pe atunci pmntul i-a fost mai drag ca o mam...".
In acest scop o seduce pe Ana, fiica lui Vasile Baciu, "bocotanul" satului, dei era urt i n-o iubea.
Urmrindu-i cu viclenie i tenacitate scopul, Ion intr n posesia pmnturilor la care jinduise cu
lcomie. Dar iubirea ascuns pentru Florica cea frumoas i srac, mritat mai apoi cu George
Bulbuc, nu-i d pace.
Tratat inuman i de ctre Ion i de ctre tatl ei, Ana i curm viaa. Romanul este, din acest punct
de vedere, o dram a csniciei rneti n lupta pentru pmnt. Copilul rmas se mbolnvete i
moare, spre disperarea lui Ion, care vedea n el garania pstrrii pmnturilor lui Vasile Baciu.
Ca un destin implacabil, Ion este ucis de ctre George Bulbuc, brbatul Florici. fiind astfel pedepsit
pentru faptele sale nelegiuite.
Apreciat constant drept o mare construcie epic, "o epopee a ranului romn", Ion este romanul unui
destin individual, aa cum nsui autorul apreciaz.
In centrul romanului st figura lui Ion, monumental i simbolic prin tragismul su, consumndu-se ntre
iubire i patima pentru pmnt. Eugen Lovinescu (n Istoria literaturii romne contemporane) observa:
"Cu un material aparent haotic, cu episoade numeroase ce se pun de-a curmeziul, romanul se
organizeaz totui n jurul unei figuri centrale, al unui erou frust i voluntar, al lui Ion.
El e expresia instinctului de stpnire a pmntului, n slujba cruia pune o inteligen ascuit, o
viclenie procedural i, mai ales, o voin imens; nimic nu-i rezist; n faa ogorului aurit de spice e
cuprins de beia unei nalte emoii, i vrea s-l aib cu orice pre".
Conturat obiectiv i realist, ntr-o manier modern, sugestiile naturaliste se atenueaz. G. Clinescu
consider c "viclenia instinctual, caracteristic oricrei fiine reduse, i-a determinat aciunile".
Observator omniscient, de o obiectivitate rece, Rebreanu i construiete discursul narativ dintr-o
perspectiv total auc-torial. Aflm astfel c la coala din sat Ion a fost cel mai iubit elev al
nvtorului Herdelea, care mereu "i-a btut capul Glanetaului s dea pe Ion la coala cea mare din
Ar-madia, s-l fac domn". Era silitor i cuminte, dar "i era mai drag s pzeasc vacile pe cmpul
pmntul ntr-un ritual mistic al posesiunii (n. Manolescu). Dar personajul nu are linite i fericire nici
dup dobndirea averii mult rvnite, pentru c revine "glasul" iubirii.
Dominat de instincte primare, aflat sub semnul fatalitii, Ion este o victim a instinctelor sale
viguroase i neclintite, cci, "ce folos de pmnturi, dac cine i-e pe lume drag nu-i al tu" - spune Ion
la sfrit. El este devorat de "glasul pmntului i glasul iubirii".
Destinul lui Ion este strns legat de viaa satului din primele decenii ale secolului al XX-lea, a crui
existen o surprinde realist, structurat i difereniat social, n condiii specifice pentru romnii din
Transilvania.
Sunt prezente aspecte ale asupririi naionale, simite mai ales de intelectualii satului, n raport cu
autoritile de stat austro-ungare.
G. Clinescu aprecia romanul Ion drept un "poem epic", care cuprinde "momente importante din
calendarul sempitern al satului, mictoare prin calitatea lor elementar". Romanul ncepe i se
sfrete semnificativ cu unul din momentele importante din viaa satului: hora duminical, pe ulia din
dos, la Todosia, vduva lui Maxim Oprea, o hor "a soartei". Conflictul se contureaz, e previzibil de la
nceput. Btaia dintre Ion i George de la crcium este un preludiu al crimei, moartea lui Moarc sau
a lui Avrum anun sinuciderea Anei, toate acestea sunt elemente ale unui "ritm esenial al existenei"
(N. Manolescu).
O anumit ierarhie social este vizibil dup locul unde stau, cu cine vorbesc oamenii: primarul se afl
alturi de btrnii fruntai, apas vorbele, le nsoete cu gesturi hotrte; brbaii i scot plriile
la apropierea preotului Belciug i a familiei Herdelea, nvtorul satului. Primarul i fruntaii satului
ies la poart ntru ntmpinarea "domnilor". Pe lturi, "ca un cine la ua buctriei, trage cu urechea
i Alexandru Glanetau, sfiindu-se s se vre ntre bogtai".
Scriitorul prezint elemente ale vieii cotidiene n amnunime, cum este scena trezirii Glanetailor,
cnd se aude, n tind, glasul aspru al cocoului, n zorii zilei, sau descrierea nopii n sat, ca i odihna,
n pridvor, seara, a familiei nvtorului Herdelea, "unde femeile brodau sau croetau, vorbeau i
rdeau, n vreme ce Herdelea, cu pipa-n gur,. rsfoia cte-o carte" De aci, din pridvor, se desfura
panorama satului: "Satul ntreg i jumtate din hotar se ntindeau n faa lor ca o hart mare cu
reliefuri n colori.
Oamenii care se ntorceau de la cmp sau mergeau spre Jidovia, trsurile care umblau ntre Armandia
i Bistria defilau pe dinaintea lor, oferindu-le prilejuri mereu noi de vorb. Apoi cnd venea
ntunerecul, fetele, n frunte cu mama lor, ncepeau s cnte romane vechi romneti cu nite voci
simpatice de sopran, acompaniate uneori de basul nvtorului..."
Casa acestuia, "cea dinti, tiat adnc n coasta unei coline", biserica i preotul ei, crciuma, "nu mai
rsrit ca alte case din sat", polarizeaz oamenii satului. Scriitorul prezint evenimentele
tradiionale: nuni, botezuri, trnosiri de biserici, nmormntri, slujbe religioase duminicale,
srbtorile Crciunului i pregtirea lui, cum ar fi Bojotaia, cntatul colindelor .a.
Pe cellalt plan se desfoar existena familiilor de crturari, care se pstreaz oarecum izolat, din
"orgoliu de cast" (G. Clinescu).
Invtorul Herdelea este mereu ameninat de grijile familiei, de mritatul fetelor, de afirmarea ca
gazetar a lui Titu, de autoriti, de teama s nu-i piard casa, construit pe pmntul preotului
Belciug; din ce n ce e tot mai resemnat de iluzii spulberate, de compromisuri ce i-au clcat pe inim.
"Duelul" dintre Herdelea i popa Belciug, interesele i certurile mrunte dramatizate, existena
cotidian, ca i evenimentele tradiionale fac din Ion o autentic monografie a satului ardelenesc.
Romanul are un caracter epopeic, remarcat de G. Clinescu, prin senzaia att de plin a vieii,
"glasurile se amestec i se confund n zgomotul lumii".
i N. Manolescu apreciaz c "personajele seamn aici cu nite masive fore ale naturii", deci au
dimensiunea eroilor de epopee.
In ceea ce privete stilul, Eugen Lovinescu sesiza particularitatea de esen a scrisului lui Rebreanu:
"Formula lui Ion este ngrmdirea unui fluviu curgtor de fapte ce se perind aproape fr nceput i
fr sfrit, fr o necesitate apreciabil, fr finalitate. E, negreit, o metod lipsit de strlucire
artistic i de stil, cu mari primejdii dar care ne d impresia vieii n toate dimensiunile ei, nu izolat
pe plane anatomice, de studiu, ci curgtoare i natural; formul realizat rar n toate literaturile i
pentru prima dat la noi".
Prin romanul Ion, Liviu Rebreanu a dat literaturii romne ntia creaie epic de mari dimensiuni n
care se simte pulsaia vieii, scriitorul dovedind c are vocaia construciilor monumentale.
Tudor Vianu aprecia romanul Ion pentru intuiia psihologic sigur, pentru pasiunile trite, avnd o
mreie reprezentativ, iar Rebreanu este "un poet al Ardealului" (T. Vianu - Scriitori romni).