Stanford Anderson The Fiction of Function

Stanford Anderson este directorul programului doctoral de Istorie, Teorie si

Critica a arhitecturii de la M.I.T. In 1987, criticul de arhitectura publica articolul The
Fiction of Function ca o reactie la intelegerea simplista a modernismului prin reducerea
arhitecturii la forme determinate de functiune si, implicit, prin descrierea
postmodernismului ca o reactie de respingere a functionalismului. Astfel, prin prisma
acestei reduceri a modernismului, toate constructiile care nu isi bazau premisele pe
functionalism puteau fi usor incadrate in post-modernism.
In prima parte, articolul arata ca pana si la inceputul modernismului, teoreticieni
precum Hitchcock si Johnson, prin prisma cartii si expozitiei Stilului International se
dezic de functionalism, considerand ca acesta nu este un criteriu conform caruia se
poate stabili daca o constructie apartine sau nu miscarii ce isi are originea in
modernism. Conform autorului articolului, nu exista o delimitare clara intre modernism,
functionalism si stilul international. Importanta functiunii in arhitectura nu este
caracteristica modernismului, fiind o modalitate de a intelege si proiecta constructii
aparuta inca din discursul arhitectului roman Vitruvius, care stabilea in cartea De
architectura cele trei principia care stau la baza unei constructii: firmitas, utilitas si
venustas.
In a doua parte, autorul demonstreaza ca in modernism, functiunea apare in
arhitectura sub forma unei noi lumi, a unei naratiuni despre secolul XX, diferita de
lumea anterioara. Pentru Anderson, modernismul reprezinta un nou tip de locuire
determinat de schimbarile psihologice, etice si politice pe scena mondiala cu
consecinte asupra formei arhitecturale. Un exemplu tipic ala cestui nou mod de locuire
este Vila Savoye a lui Corbusier care ne asigura o noua viziune asupra locuirii. Unul
dintre cele mai reprezentative si recunoscute exemple ale modernismului si stilului
international, Vila Savoye este proiectata conform celor cinci puncte ale manifestului
arhitectural al lui Le Corbusier, si anume:
a.

b.
c.
d.
e.

Cladirea era ridicata pe stalpi, pentru ca parterul sa fie redat naturii sau sa serveasca
automobilului, pentru a circula liber in spatial care, in mod normal, ar fi reprezentat
primul nivel al cladirii
Absenta peretilor portanti permite o organizare libera, si mai eficienta, a planului
parterului
Detasarea fatadei de structura confera libertate cladirii
Fatada poate fi, astfel, vitrata pe toata lungimea ei pentru a permite iluminarea egala
a tuturor camerelor
Terasa devine o gradina, astfel incat cladirea returneaza mediului ambient spatiul pe
care il ocupa
Vila Savoye, din punctul de vedere al autorului, face mai mult decat sa abordeze
dimensiunea iconografica a arhitecturii, ci creeaza o lume nedeterminista care ne
permite sa traim si sa gandim altfel decat daca aceasta cladire nu ar fi existat.
Ca si Le Corbusier, Adolf Loos, Alvar Aalto si Louis Kahn creeaza spatii care
creeaza o lume, fiecare astfel de lume fiind diferita de o alta din argumente ce nu tin

numai de capriciile arhitectului, ci tin de o adaptare la temporalitatea si mediul cultural

in care cladirea urma a fi amplasata. Aceste lumi nu pot fi create numai prin
functionalitate sau fictiune, ci prin ambele si prin alte elemente specifice fiecarui
proiect.
Loos a creat cladiri in care viata moderna se putea dezvolta in mod natural.
Corbusier a mers un pas inainte creand masina de locuit care ofera conditii pentru
viata moderna, fara a determina modul in care o traiesc oamenii, in acelasi mod in
care masina de scris nu determina modul in care un autor scrie o carte.
Toti acesti arhitecti, din punctul de vedere al autorului, s-au straduit sa creeze
spatii care sa raspunda fictiunii, sau viziunii moderne despre viata.
Se poate deduce din articolul lui Anderson ca functionalismul nu a fost premisa
modernismului, ci rezultatul unui nou stil de viata, mai simplu, mai direct, mai practic,
si a unor conditii economice si de crestere demografica.
Considerand implicatiile Primului Razboi Mondial asupra societatii, modele noi de
organizare ale acesteia au fost propuse, printre care si Taylorismul si Fordismul, drept
modele de regenerare a factorului social si a arhitecturii. Denumit dupa Henry Ford,
primul care l-a introdus in fabrica sa de masini, Fordismul este un mod de productie
centralizat, rational si rigid care implica standardizarea si fragmentarea muncii in
conformitate cu principiile economistului Frederick W. Taylor, care considera ca analiza
stiintifica a procesului de productie putea duce la cresterea eficientei fiecarei activitati.
In arhitectura aceste principii au fost pentru prima oara introduce in 1928 de catre
Alexander Klein prin propunerea unui model de casa functionala in care a incercat sa
rationalizeze miscarile locuitorilor astfel incat traseele lor sa se intersecteze cat mai
putin, fapt care, in viziunea lui, ducea la reducerea frictiunii sociale. Aceasta casa a fost
comparata de autorul sau cu o masina.
Aceste premise au contribuit la cautarile unei noi identitati ale arhitecturii in
secolul XX. Daca functionalismul ar fi reprezentat premisa arhitecturii interbelice,
atunci constructiile ar fi avut forme similare, ca rezultat al implementarii functionale,
indifferent de cine, cum si unde le-ar fi creat.
Un exemplu elocvent in acest sens il constituie cele doua cladiri, a caror
constructie a fost finalizata in acelasi timp, de doi mari arhitecti ai perioadei moderne,
si anume: Le Corbusies cu Vila Savoye, Adolf Loos cu Vila Muller.
Urmarind cele cinci puncte enuntate de Le Corbusier si aplicate in proiectul Vilei
Savoye, comparatia dispune de o baza teoretica. Pornind de la modelul de promenada
arhitecturala oferit de Le Corbusier, putem aplica cele cinci puncte in cazul cladirilor
enuntate anterior.
Vila Muler, spre deosebire de Vila Savoye, este construita pe diafragme de beton
armat. Acest lucru este relevant pentru ca arhitectul spune povestea clientului,
proprietarul unei companii care implementa folosirea betonului armat in constructii.
Loos is descria arhitectura spunand ca aceasta poate fi definita de spatii si nu de
fatade, sectiuni si planuri. El se dezice de ideea structurarii pe niveluri si, in schimb,
incearca aplicarea conceptului de Raumplan, adica de spatii continue, interconectate,
fiecare de o inaltime diferita in concordanta cu utilizarea conferita lor. Aici regasim un
punct comun cu arhitectura propusa de Le Corbusier, prin ideea de promenada prin
constructie.

Separarea clara intre exterior si interior pe care Adolf Loos o creeaza este in
contradictie cu teoriile lui Le Corbusier, care propunea detasarea fatadei si deschiderea
completa a locuintei catre exterior.
Astfel, desi amandoua cladirile se incadreaza in regulile functionalismului, ele
sunt intrinsic diferite din argumente ce tin de povestea pe care o spun.
Functionalismul a reprezentat, fara indoiala un concept de baza al arhitecturii de
la inceputul secolului XX, desi nu a existat o teorie coerenta a determinismului
functiunii in arhitectura. Asa cum si autorul conchide: Arhitectura nu este numai
functiune, nu este numai fictiune, ea este in primul rand purtatoare de sens.