Pe platourile de filmare

Un regizor roman incearca sa produca un decor pentru platourile de filmare, un

decor specific satului vrancean. Ceea ce si-a dorit acesta a fost ca decorul insusi
sa prinda viata si cumva contextul sa dea viata oamenilor astfel incat ei sa se
comporte conform vietii la tara. Tehnic, spatialitatea este una foarte simpla: se
dezvolta un sat cumva de-a lungul unui drum, un drum care inconjoara un platou
inalt din relieful dat, si are cumva un sfarsit catre un centru, o vatra a satului
specific zonelor rurale. Pe partea cea mai inalta a dealului se ridica biserica
satului, biserica lasata cumva libera, fara o delimitare clara a parcelei sale, un
centru religios care sa aiba si o functiune sociala, adica sa fie perimetral
inconjurat de casa parohiala cu anexele gospodaresti si cu camerele de locuit
pentru pelerinii schitului de mai sus, pentru oamenii care au nevoie de ajutor
temporar si pentru alte situatii speciale. Aceasta biserica este legata alveolar cu
centrul civical satului, centru care sa fie desfasurat tot prin constructii
perimetrale cat mai reduse ( o gradinita cu cresa si scoala - 3 sali de dimensiuni
relative reduse si vis--vis un camin cultural format dintr-o sala mare care sa
poata adaposti o nunta cu un numar mic de persoane, o serbare a copiilor sau o
festivitate de sfarsit de an la care sa poata participa si oamenii din sat (parinti,
bunici, prieteni) sau o sedinta a oamenilor de frunte din sat. Acestea doua
constructii reduse s-ar vrea sa poata sa fie dezvoltate in etape in functie de
aglomerarea satului. Pe perioada filmarilor, scoala si sala de serbari sunt folosite
ca dormitoare cu paturi de campanie pentru persoanele care nu au loc in
gospodariile construite (echipajul de filmare, poate presa etc). Intre cele doua
corpuri exista o curte mare care primeste activitatile afara: jocurile din timpul
verii ale copiilor, serbari, petreceri afara, nuntile de vara afara, etc. In spatele
acestei curti se deschide o alta curte care are legatura cu drumul care inconjoara
acest centru civic (parcela gradinitei si a salii de festivitati se intinde dintr-un
capat in altul al platoului, avand legatura cu strada pe ambele parti), curte in
care vine piata, targurile de sarbatori (mecanisme de jucarii pentru copii:
tiribombe, tobogane, etc; vata de zahar; masini de inghetata, etc), workshop-uri
vara in care oamenii sa fie invatati sa faca lucruri pentru care ar fi nevoie sa se
duca la oras, dar fiind distanta prea mare poate le-ar fi necesar sa invete acolo
etc. Fiecare gospodarie are o curte de primire cu o pergola simpla care acopera
toata curtea la sud, anexele gospodaresti fac limita intre curtea casei si gradina /
livada / via din spate. In afara ariei centrului se mai ridica semeata o stana pe
dealul celalalt catre care se face legatura printr-un pod peste apa, un pod ingust,
pentru oameni si animalele lor, pod care are langa o troita si un loc de stat unde
oamenii se intalnesc. In poiana indepartata se afla o cruce mica din lemn, o
cruce care sfinteste locurile acestea, iar poiana face loc de petrecut vara in
padure, dupa culesul ciupercilor, al fragilor etc. In timpul filmarilor e forfota mare,
agitatie, nu e niciodata ca intr-un sat adevarat. Oamenii urla, preocuparile sunt
diferite, de fapt niciodata nu e liniste. Niciodata nu se odihnesc toti, nu exista
punctul acela comun al zilei in care tot satul doarme si in care orice musca s-ar
auzi. Fiecare ia masa cand apuca si cum apuca, peste tot sunt automate de cafea
si tarabe cu sandvisuri, in fiecare casa se gateste constant ca intr-o gospodarie.
Sala de festivitati face obiectul locului de luat masa in pauzele de la filmari
toate femeile care se ocupa de gatit sunt intr-o agitatie continua in gospodariile
de pe langa sic and se ia masa se lasa linistea in tot satul iar sala de serbari
devine un furnicar. Tot satul functioneaza ca un musuroi in perioada filmarilor,
fiecare gospodarie adaposteste pe cineva care face ceva pentru scopul lor
comun. Regizorul doarme in casa parohiala si lucreaza in micuta biblioteca a
bisericii, biblioteca copiilor din sat. Trecerile de drumuri sunt marcate cu troite si

din gospodarii in gospodarii sunt fantanile comune ale curtilor, locurile de stat
impreuna de pe ulita.
Viata simpla de dupa filmari
Dupa filmari, toate mecanismele de filmare si toate echipamentele dispar,
oamenii pleaca odata cu ele si raman in urma casele goale. Incet incet, incepe sa
se populeze satul, oamenii cumpara gospodarii cu loturi, acesta fiind un loc care
permite o lotizare larga si investitii noi. Oamenii care vin aici nu sunt batranii de
la tara care au trait acolo de la inceputul vietii lor impreuna cu bunicii si
strabunicii lor, ci sunt oameni cu varste cuprinse intre 40-50 de ani care, dornici
sa fuga de viata aglomerata urbana, isi cumpara un teren in munti unde isi fac o
casa care sa le poata fi o metoda de escapada. Satul devine cumva un sat cu
valenta temporara, adica este mai mult accesat vara si iarna in vacante de catre
copiii acestora si in concedii, iar permanentizarea lui se face in cel putin zecedouazeci de ani. In acest timp functioneaza ca sat turistic mai mult, adica este
accesat din timp in timp, locuitorii permanenti fiind proprietarii de cabane si
pensiuni care se pregatesc pentru perioadele de sezon. Magazinul este
aprovizionat mai puternic in perioadele de vara iar carciuma se dezvolta greu din
cauza faptului ca nu este inca permanentizata locuirea. Incet incet, oamenii incep
sa se stabileasca insa nu este forma tipica de locuire la tara, ci este cumva o
adaptare a locuirii la oras, oamenii isi vad de gospodariile lor in care multe dintre
anexe s-au transformat in total altceva decat adapost pt oameni, sura etc(de
exemplu: studio de lucru pentru scriitori, arhitecti, pictori etc, camera spre
inchiriere, volume separate pentru locuirea altor persoane din familie, spatii cu
functiuni ascunse). Poate in timp incepe sa existe o legatura mai puternica intre
locuitori, o legatura care seamana cu viata la tara, insa este greu de crezut acest
lucru deoarece fiecare-si cauta de fapt solitudinea acolo. Cumva locurile de
intalnire crasma, magazinul, biserica, poiana, fantanile isi pierd din sensul initial
si de multe ori devin doar niste relicve ale unui stil de viata trecut. Satul in forma
lui actuala prinde viata atunci cand locuitorii au toate varstele (adica sunt si copii
care sa frecventeze nu doar pe perioada verii satul, ci permanent pentru a active
salile de scoala si gradinita, sunt si batrani care sa aiba grija de biserica si de
cimitir, si oameni care activeaza si pot sustine negotul si investitiile in general
etc.). Satul modern este greu de inchipuit ca o activitate in comun, cordiala,
specifica trecutului, este mai mult un cumul de escapade periodice, cu constructii
ce nu mai tin de o viata linistita, ci tin de nivelul de trai pe care fiecare il are, este
un sat preponderent bazat pe locuitori instariti insa care-si manifesta aceasta
caracteristica pe bucatica lor si doar atat. Scopul tuturor locurilor de intalnire
propuse este de a aduce oamenii impreuna si dupa terminarea filmarilor, insa un
astfel de scenariu este putin probabil in viata reala, ci mai degraba spatiile de tip
sala de serbare, sali de clasa etc devin spatii de depozitare pentru investitii mai
mare sau sunt efectiv transformate in loturi de locuit, dupa principiul economiei
de teren din mediul urban si al eficientizarii utilizarii terenului pentru ca investitia
sa fie benefica. Ne imaginam cumva ca in acest sat apare si o mica industrie,
adica o serie de investitii care sa produca ateliere de tamplarie, locuri de
exploatare a lemnului din imprejurimi si alte functiuni care sa aduca profit si sa se
bazeze pe productia locala pentru ca satul in sine sa devina un punct de atractie,
pentru a putea fi populat si utilizat si pentru a nu ramane doar un sat de vacanta.
Sigur ca putem sa ne gandim ca arhitectura va atrage cumva oamenii si acestia
vor veni cu o investitie si acestia vor sustine satul, insa adevarul este ca satul
trebuie sa se autosustina (altfel nu face sens existenta lui) iar autosustinerea nu
vine decat prin investitii, acestea nu vin insa fara oameni cu locuire permanenta,

oamenii cu locuire permanenta nu exista fara investitii, deci cumva fiecare

element este absolute necesar pentru ca lantul existentei sa fie posibil.