TERAPIA OCUPATIONALA IN DEFICIENTELE SENZORIALE SI MINTALE

CURS 3
TERAPIA OCUPATIONALA APLICATA
IN CAZUL DEFICIENTELOR DE VEDERE
Scopul TO la persoanele cu deficiente de vedere:
1 evaluarea capacitilor i nclinaiilor restante ale subiecilor;
2. corelarea recuperrii medicale cu cea profesional;
3. reinseria rapid a subiectului n viaa social, economic i profesional
(nencrederea n performana profesional duce la instalarea de complexe de inferioritate
determinnd n unele situaii refuzul de ncadrare n viaa profesional);
4. nlturarea strii de dependen
5 - amplificarea procesului de maturizare a funciilor i proceselor psihice ale
subiectului.
INTERVENIA TERAPEUTULUI trebuie s se axeze pe urmtoarele direcii:
1. stabilirea planului ocupational impreuna cu beneficiarul si implementarea acestuia
2.- punerea la dispoziia subiectului a unor dispozitive tehnice auxiliare;
3.- instruirea anturajului subiectului;
4.- amenajarea corespunztoare a mediului nconjurtor al subiectului.
Caracteristicile procesului de TO la persoanele cu deficiente de vedere:
Procesul de terapie ocupationala presupune formarea unei relatii dinamice intre patru factori:
-subiectul
-terapeutul
-activitatea
-mediul ei de desfasurare
Subiectul este cel asupra caruia se orienteaza procesul de terapie ocupationala, in scopul
rezolvarii problemelor sale de viata. Actiunea de recuperare planificata de terapie vizeaza,
refacerea deprinderilor si capacitatilor sale pentru asigurarea adaptarii optime la mediul in care
traieste.
Pentru aceasta este absolut necesar ca terapeutul sa inteleaga foarte bine problemele
individului, legate de caracteristicile proceselor psihice care determina un anumit specific al
profilului sau de personalitate.
O persoana este o suma de subsisteme caracteristice de deprinderi, capacitati si aptitudini
senzoriale, motrice, cognitive, afective, sociale si culturale.
In cadrul procesului de terapie ocupationala intervin si alte elemente psihologice
importante, care influenteaza reactiile subiectului, modificand caracteristicile performantelor
sale. Dintre acestea remarcam problemele legate de stres si motivatia individului pentru
activitate.
La persoanele cu deficiente senzoriale stresul este mai profund decat la persoanele
normale. El se diferentiaza in functie de tipul handicapului, fiind cu atat mai intens cu cat
individul constientizeaza mai profund problemele sale personale de adaptare.

In proiectarea planului sau de recuperare prin intermediul activitatilor ocupationale,

terapeutul trebuie sa tina seama de faptul ca, in general, lucreaza cu subiecti aflati sub stare de
stres. Cunoasterea principalelor caracteristici ale acestui sindrom ii va permite sa-si orienteze
actiunile, nu numai asupra unor activitati cu efecte benefice asupra unei fiinte limitate, ci si
asupra recuperarii personalitatii, in ansamblul sau, prin restabilirea unui echilibru interior optim.
Indiferent de originea sa, efectele stresului se traduc prin reactii in plan biologic, legate de
modificari cerebrale ale circulatiei sangvine, si tensiuni musculare si reactii psihologice
reprezentate de aparitia unor emotii puternice, care duc, in final, la instaurarea unor
comportamente dezorganizate si dezadaptate.
Conform teoriei lui Coleman nivelul stresului depinde de urmatorii factori:
- specificul cererii de adaptare;
- caracteristicile individului;
- tipul resurselor si suportul exterior, care sunt puse la dispozitia persoanei afectate.
Un factor stresant poate actiona asupra unei persoane singur sau in combinatie cu alti
factori stresanti.
In cazul cand actiunea lor se exercita asupra unei persoane cu deficiente, putem vorbi de
influenta unui complex de factori stresanti. In analiza acestui fenomen trebuie avuta in vedere si
durata de actiune a factorilor stresanti. Coleman arata ca, cu cat se prelungeste actiunea unui
factor stresant, chiar la intensitate constanta, efectele sale asupra persoanei vor fi mai
devastatoare.
Un alt aspect de care trebuie sa tina seama terapeutul, este acela ca, in general orice
schimbare aparuta in existenta unui individ reprezinta un factor stresant, adeseori neconstientizat
si nerecunoscut de acesta.
De aceea se recomanda ca, in introducerea unor noi activitati in procesul de recuperare,
sa se aiba permanent in vedere si acest lucru. Inlaturarea stresului de schimbare se poate face
prin introducerea treptata, graduala a activitatilor planificate. De asemenea, terapeutul trebuie sa
aiba in vedere largirea ariei interventiei sale prin diverse planuri educationale, familiale si
recreationale. Numai prin organizarea de activitati conjugate pe multiple planuri, se poate asigura
combaterea eficienta a stresului.
Stimularea motivatiei pentru activitate reprezinta un element esential pentru obtinerea de
rezultate profitabile in procesul de terapie ocupationala. Rolul terapeutului ocupational consta in
a trezi si modela trebuintele unei persoane in vederea asigurarii participarii sale constiente la
activitatile de recuperare, prin desfasurarea unui comportament ocupational adecvat. In general,
comportamentul indivizilor este stimulat prin satisfacerea trebuintelor imediate, de trezirea
curiozitatii si de caracteristicile factorilor de mediu.
O ultima serie de factori, care prezinta importanta pentru studiul motivatiei, din punct de
vedere al teoriei ocupationale, cuprinde anxietatea si fobia.
Anxietatea a fost definita ca fiind ,,o tulburare a afectivitatii, manifestata prin stari de
neliniste, teama si ingrijorare nemotivata, in absenta unor cauze, care sa le provoace. P.P.
Neveanu (1978). Succint, ea a mai fost definita ,,ca o teama fara obiect. Anxietatea poate fi
motivatoare pana la un punct, dincolo de care poate deveni inhibitoare in activitate determinand
scaderea adaptarii la situatii noi, ceea ce duce in final, la diminuarea mecanismelor de integrare
in mediu.
Spre deosebire de anxietate, fobiile ,,constituie o teama cu obiect, in cazul analizei
noastre obiectul constituindu-l activitatea. Este vorba de o teama manifestata de o persoana fata
de o anumita activitate sau fata de orice activitate.
2

Anxietatea si fobiile, adeseori in cazul deficientilor, tind sa se transforme in trasaturi

permanente de personalitate, din cauza faptului ca au o actiune persistenta in timp.
Solutiile care stau la indemana terapeutului ocupational, pentru stimularea motivatiei
subiectului si diminuarea efectelor negative ale factorilor enumerati consta, in principal, in
angajarea persoanelor in activitati in care sa se obtina succese pentru a le reda increderea in
fortele proprii. De asemenea, pentru asigurarea unui optim motivational pentru activitate, este
important sa se asigure cooperarea deplina a persoanei in cadrul procesului de recuperare.
Alt aspect important, legat de intelegerea comprehensiva a subiectului, este lumea
obiectelor care-l inconjoara. Oamenii se folosesc de lumea lucrurilor deoarece acestea le ofera
sentimentul de stabilitate si posibilitatea stabilirii unor relatii trainice, fapt care contribuie la o
mai buna constientizare a realitatii.
Lucrurile pot trezi reactii si sentimente si pot contribui la formarea unor deprinderi
esentiale pentru existenta, contribuind, in acest fel, la strangerea relatiei dintre individ si mediu.
Obiectele utilizate de individ in cadru diverselor activitati, ne ofera o imagine cuprinzatoare, atat
despre profilul psihologic, cat si despre nivelul cultural al societatii in care traiesc acei indivizi.
Prin stimularea intregii game de simturi, aflate in contact cu calitatile unor obiecte cat mai
diverse, o persoana capata constiinta propriilor actiuni, prin contemplarea obiectului rezultat.
Creativitatea in folosirea lucrurilor in cadrul procesului recuperator, contribuie la instalarea unui
sentiment de incredere in fortele proprii si sprijina instaurarea unor relatii interumane stranse.
Adeseori, un individ investeste intr-un obiect multa pasiune si afectivitate, practic tot ce poate da
el mai bun intr-o activitate. De aceea este recomandabil ca terapeutul sa se foloseasca de
atasamentul fata de obiectele produse de individ, sa-i respecte proprietatea asupra lor si chiar sa
le utilizeze in perspectiva, in cadrul activitatilor de recuperare.
In sfarsit, un ultim element prin care poate fi influentat subiectul este cultura. Prin cultura
intelegem, sintetic, intregul ansamblu de traditii, obiceiuri si valori dintr-o societate. Acestea isi
pun pecetea pe intregul ansamblu de sisteme sociale din societatea respective din care de
importanta maxima sunt familia si comunitatea.
Prin intermediul familiei si diverselor tipuri de comunitati, sunt influentate
comportamentele individului de la cele mai simple la cele mai complexe.
Mediul de desfasurare al activitatilor
Prin mediu intelegem, succint, locul sau spatiul de desfasurare al procesului terapeutic.
Mediul semnifica scolile, centrele de zi, spitalele, locurile de munca, pana la ansamblul
comunitatilor.
Exista medii care permit exercitarea unui control mai riguros din partea terapeutului, cum
este cazul cabinetelor de profil si clasele de elevi si altele, care asigura un grad mai mare de
libertate, cum ar fi, de exemplu, familia, strada, terenurile de sport. Diferenta dintre ele consta in
numarul diferit de elemente controlabile si necontrolabile pe care le permit. In functie de natura
obiectivelor fixate, terapeutul poate modifica mediile de desfasurare a activitatilor, dand in acest
fel dovada de flexibilitate si imaginatie, in beneficiul subiectului.
Relatia terapeut beneficiar
In cazul in care ne adresam unui grup de persoane aflate in dificultate, este bine sa
actionam in vederea strangerii relatiilor didactice (terapeut-subiect) si a cresterii coeziunii dintre
membrii grupului (subiect-subiect).
3

Consolidarea relatiei dintre terapeut si subiect se face, in special, pe baza afectivitatii,

prin instaurarea unor sentimente trainice, bazate pe respect, intelegere, atasament si incredere
reciproca.
Dintre toate sentimentele enumerate, cel al increderii este cel mai important, de
durabilitatea si profunzimea acestuia depinzand succesul relatiei. Eventualele crize, la care poate
fi supusa relatia interpersonala creata pe parcursul procesului terapeutic, pot fi depasite, numai
daca intre cei doi parteneri exista o relatie bazata pe incredere. Acest sentiment faciliteaza si
transferul care se realizeaza in permanenta intre terapeut si subiect, care consta, in principal, in
insusirea de deprinderi si comportamente, in ambele sensuri.
Activitatile, in cadrul procesului de terapie ocupationala, au rolul de a pregati
deprinderile si capacitatile subiectului, in vederea adaptarii acestuia la cerintele lumii
inconjuratoare. Nivelul de realizare al unei activitati se masoara prin performantele atinse de
subiect pe parcursul desfasurarii acesteia.
Problema esentiala, care se pune in fata terapeutului, se refera la luarea unei decizii cu
privire la alegerea tipului de activitate, cel mai potrivit pentru un subiect, la un moment dat.
Elementele de care terapeutul trebuie sa tina seama in adoptarea unei decizii corecte, tin de
specificul problemelor subiectului, varsta cronologica, nivelul dezvoltarii deprinderilor sale,
nevoile si dorintele exprimate, caracteristicile mediului social de dezvoltare si posibilitatile
institutiei in care se desfasoara recuperarea. De asemenea, trebuie tinut seama ca activitatile
selectionate sa se subsumeze obiectivelor generale ale planului si sa se coreleze intre ele din
punct de vedere al efectelor planificarii, in vederea realizarii unui scop comun.
In legatura cu alegerea celor mai potrivite activitati pentru persoanele cu deficiente,
cercetarile efectuate pana in prezent, au demonstrat ca sunt cele de munca.
Activitatea practic:
- trebuie s fie adecvat tipului de deficien i nu numai categoriei de deficien general.
- trebuie s aib un mare coninut terapeutic.
- s prezinte interes pentru deficient n msura n care condiioneaz calitatea i randamentul n
activitate.
- s fie adecvat posibilitilor reale ale deficientului i s poat fi efectuat efectiv i
independent de ctre acesta.
- s nu ofere prilejuri de instalare a sentimentului de inutilitate social sau de excludere din
procesul muncii.
- s formeze sentimentul de utilitate social realizabil prin obinerea de produse valorificabile.
- s formeze contactele sociale ntre participanii cu acelai diagnostic ntre cei cu diagnostice
diferite n cadrul activitilor prestate.
Calitatea vieii pacienilor cu deficiene de vedere:
Ghidirimschi Tatiana - Optimizarea msurilor de reabilitare la persoanele cu deficiene de
vedere (aspecte clinice i medico-sociale) - Pacienii inclui n acest studiu au menionat c cel
mai frecvent au dificulti la cititul ziarelor i beletristicii, la utilizarea transportului public, la
angajarea n activiti de petrecere a timpului liber etc. De asemenea, au raportat o lips de
ncredere, senzaie de ngrijorare de a nu face ceva jenant i imposibilitatea de a merge undeva.

Dispozitivele de ajutor vizual

Tot in acest studiu se arata ca dispozitivele de ajutor vizual contribuie esenial la
ameliorarea indicilor calitii vieii pacienilor, predominant pentru activitile cu solicitare a
vederii n aproape (cu 55,8 %), reducerea dependenei (cu 41,2 %), realizrii rolului social (cu
30,1 %) i activitilor cu solicitare a vederii la distan(cu 23,4 %).
Categorii de dispozitive:
1. Pentru distanta si pentru distante intermediare:
- Sisteme telescopic: de mana sau care se fixeaza pe rama ochelarilor
- Filtre spectrale
2. Pentru activitati de aproape: lupe, hiperoculari, dispositive electro-optice
3. Acesorii non-optice: bastoane, etc.