Sunteți pe pagina 1din 8

George COSBUC Nunta Zamfirei

In perioada colaborarii la Tribuna din Sibiu, redactata de Ioan Slavici, unde


publica intai Nunta Zamfirei, poezia care il va consacra, in 1889, Cosbuc
proiectase o epopee a poporului roman pe motive folclorice. Atque nos, Fata
craiului din cetini, Tulnic si Lioara, Fulger, Izvor de apa-vie, Un Piparus viteaz,
Un Piparus modern (poem cvasiparodic, gen de epopee eroi-comica, in felul
lui Ion Budai-DeleanU) sunt fragmente dintr-o asemenea opera la care poetul
se gandea. La acestea trebuie sa adaugam Nunta Zamfirei, Moartea lui
Fulger, Craiasa-zanelor, Braul Cosanzenei, Cicoarea etc. Prin 1900, insa,
vremea epopeilor era de mult apusa si traducatorul in romaneste al Divinei
Comedii si al Sacuntalei, trecand muntii spre tara, se lasa atras de alte
aspecte ale vietii. Compune poezii mai potrivite momentului istoric, intre
care se numara Noi vrem pamant! si Doina, ori ciclul Cantece de vitejie.

In Nunta Zamfirei Cosbuc urmeaza pe Eminescu din Calin file din poveste,
insa cu mijloace absolut proprii. Originalitatea poemului-balada sta in vagul
temporal si spatial, obtinut prin intrepatrunderea planului real cu cel feeric,
ceea ce duce la impresia permanentei nuntii, ca unul din evenimentele ce
revin mereu in viata obstii. Nunta Zamfirei este nunta sempiterna, abstracta
si concreta totodata. Numele proprii insesi pentru ca de personaje in
intelesul obisnuit al cuvantului nu poate fi vorba sugereaza imprecizia
basmului. Zamfira cea frumoasa icoana-ntr-un altar s-o pui", este fata unui
domn Sageata, foarte bogat, din nu se stie ce loc. Alesul ei este Viorel, un
print din nu se stie ce fund de Rasarit". La nunta participa toti craii multului
rotund, cu nume foarte generice, determinate de vagi atribute homerizante,
alese anume pentru sonoritatea lor, care le situeaza la limita dintre satul
romanesc arhaic, abstract si basm: batranul Grui, cu Sanda si Ruxandra lui,
Tintes, cel cu trainic rost, cu Lia lui, Bardes, cel cu adapost prin munti salhui,
cu Paltin-Crai, un Penes-iinparat, Mugur-Imparat in fine Barba-Cot, piticul si o
multime de principi falnici, omoratori de zmei, obisnuitii in basme feti-voinici,
feti-frumosi si logofeti, regi barbosi, cu sfetnicii lor invcchi{i in legi ctc. Li
acestia se adauga taranii nasaudeni in haine somptuoase, cum nu intalnim in
alte parti ale tarii, de sarbatoare:

Si altii, Doamne! Drag alint De trupuri prinse-n margarim! Ce fele dragi! Dar
ce comori Pe rochii lungi tesute-n flori! Iar hainele de pe feciori

Sclipeau de-arginl.

Ceremonialul taranesc e tipic. Radvane cu miri, cu nanasi, cu socri mari


escortati de feciori calari, se aduna la locul de nuntit, la casa miresei:

Iar mai spre-amiezi, din departari Vazuru-s-a crescand in zari Radvan cu mire,
si nanasi, Cu socri mari si cu nuntasi, Si nouazeci de feciorasi Veneau calari.

Ca si povestitorul de basm, poetul declara a nu fi in stare sa descrie


frumusetea miresei, o zana care iese insa dinpridvoi; in intampinarea mirelui:

Un trandafir in vai parea: Mladiul trup i-1 incingea Un brau de-argint, dar
toata-n tot Frumoasa cat eu nici nu pot O mai frumoasa sa-mi socot Cu
mintea mea.

Nu lipseste nici vataful, adica maestrul de ceremonii al nuntilor taranesti,


prezidand intalnirea tipica dintre mire si mireasa si dand semn spre multime
cu steagul:

Si ea mergand spre Viorel De mana cand a prins-o el, Rosind s-a zapacit de
drag, Vatavul a dat semn din steag, Si-atunci pornira toti sirag incetinel.

Urmeaza hora romaneasca, pe care rapsodul a prins-o in versuri de o tehnica


perfecta neintalnita pana la Cosbuc in prozodia noastra , pasul cazand pe
cuvant spre a incanta, deopotriva, ochiul si urechea. Hora este mai mult lina
si usoara, solemna, ritualica, pentru ca se joaca in timp ce mirii se cununa:

Si-n vremea cat s-au cununat S-a-ntins poporul adunat Sa joace-n drum dupa
tilinci; Feciori, la zece fete, cinci, Cu zdranganeii la opinci Ca-n port de sat.

Trei pasi la stanga linisor Si alti trei pasi la dreapta lor; Se prind de maini si se
desprind, S-aduna cerc si iar se-ntind, Si bat pamantul tropotind in tact usor.

Nu sunt uitate ospatul, un rau de vin" si un hotar intreg de mese, chiotele si


cantecele care insotesc hiperbolica petrecere, incat si soarele sta-n loc/ Ca 1a ajuns si-acest noroc/ Sa vada el atata joc/ Pe-acest pamant". in sfarsit,
tipica pornire la joc a celor batrani:

Sunt greu batranii de pornit,

Dar de-i pornesti, sunt greu de-oprit!

Si s-au pornit barbosii regi Cu sfetnicii-nvechiti in legi Si patruzeci de zilentregi Au tot nuntit,

si obisnuita urare finala a lui Mugur-imparat:

Cat mac e prin livezi, Atatia ani la miri urez! Si-un print la anul! bland si mic,
Sa creasca mare si voinic, Iar noi sa mai jucam un pic Si la botez!"

Nunta lui Cosbuc este nunta obsteasca, eveniment capital, ca nasterea si


moartea, o ceremonie de neinlaturat, la care se supune toata suflarea. De
aceea el nu simte nevoia ca Eminescu in Calin de a contrapuncta
reprezentarea poetica printr-un tablou de natura, in vederea proiectiei
cosmice. Poet al taranimii" prin excelenta, Cosbuc vorbeste si canta anonim,
in locul celor multi. Nunta Zamfirei este o nunta ca in basme si totodata o
nunta ca toate nuntile taranesti din toate timpurile si din toate locurile,
foarte ceremonioasa, pentru ca la asemenea intamplari taranii sunt foarte
ceremoniosi, festivi, mirele si mireasa, socrii mari si toti participantii la
solemnul eveniment simtindu-se ca in oratii , pentru o clipa, personaje din
povesti. De aici viziunea hiperbolica a petrecerii de patruzeci de zile-ntregi"
si dorinta de a mai petrece inca si la botez", pentru ca nunta e facuta in
scopul procrearii. Realismul" insa nu este de gasit, deoarece poetul,
confundat cu psihologia taraneasca a nuntii, se misca in plina indeterminare
festiva si feerica. Un alt nasaudean si la putini ani dupa Cosbuc Liviu
Rebreanu, in Ion, infatisa hora si nunta cu totul intr-alt chip, pentru ca va
vorbi de o anumita hora si de o anumita nunta. Si totusi cele doua

reprezentari nu sunt incompatibile. Deosebirea vine din metoda si viziune,


din unghiul in care ochiul artistului se situeaza. in genul sau, Cosbuc e un
maestru.

Sfortarea lui poetica, incununata de succes, este de a nu iesi din marginile


viziunii taranesti. Sageata, tatal Zamfirei, este necesar sa fie numai bogat
spre a putea sustine o nunta ca aceea. Frumusetea miresei este
conventionala, taraneasca, cu mers istet", cu trupul nalt, cu parul cret", cu
un brau de-argint", incins peste mijlocul mladiu". Copilele de imparat" sunt
frumoase si intrulpi" (trupese, aratoasE), cu ochi sireti ca cei de vulpi,/ Cu
rochii scurte pana-n pulpi,/ Cu par buclat". Flacaii-printi poarta coifuri cu
vulturi ca granicerii nasaudeni de odinioara si, calari pe cai, pozeaza pentru
circumstanta:

Voinicii cai spumau in salt; Si-n creasta coifului inalt Prin vulturi vantul viu
vuia, Vreun print mai tanar cand trecea C-un brat in sold si pe prasea Cu
celalalt.

Fara profunzimi, pentru ca nu sunt cerute de tema acestei poezii obstesti,


Nunta Zamfirei ramane o capodopera a genului, prin extraordinara potrivire a
mijloacelor, prin cadenta verbului, prin sententiozitatea frazei impecabil
ritmate, incarcata de specificul national al limbii, cunoscuta de poet intr-un
mediu taranesc arhaic ca si Humulestii lui Creanga cu datini si ritualuri
nestramutate.

Fireste, Cosbuc nu este Creanga si, ici-colo, intalnim cate o intromisiune


culta, precum in versul: Toti craii multului rotund" sau cate o comparatie
abstracta neconcludenta, aparuta in torentul de rime: Frumoasa ca un gand
razlet". in rest, insa, cuvintele populare si expresiile ocupa tot spatiul
expunerii, intr-o oralitate festiva potrivita cu imprejurarea:

Sageata avea o fata fata lui/ Icoana-ntr-un altar s-o pui". Ea a fost petita" de
toti cati au trecut pragul" casei. Fata s-a-ndragit" de alesul" ei pentru ca
acesta i-a fost menit". Vestea nuntii, cuvantul, s-a pornit din vecini" si
imparatii" din patru margini de pamant s-au ridicat" si s-au incins" in
purpura, iar doamnele lor au grabit" sa se gateasca dinadins".

Cand s-a implinit ajunul zilei de nuntit", radvanele trosneau de crai" si


coborau pe poteci de plai". Paltin-Crai starostcste" (spune oratia de nunta),
treascurile" (pustile, tunurilE) suna, felele si flacaii joaca dupa tilinci" (triscE)
cu zdranganeii la opinci", iar craiesele" stau la masa alaturea cu ghinararii de
neam strain". Piticul Barba-Cot sare intr-un picior de nu-si da rand", si Mugurimparat inchina" cu paharul plin". in orice vers, in orice intorsatura sintactica,
impresia de oralitate taraneasca (repetam: nu cea de toate zilele, ci una
festiva, potrivita cu sarbatoarea si costumatia bogata) ne intampina
numaidecat.

Cosbuc, cel care a tradus Divina comedie in exact acelasi numar de silabe
cate are originalul, este un versificator desavarsit, egalat poate numai de
Toparceanu in poezia noastra. Sistemul metric si al rimelor serveste de
minune scopului urmarit in Nunta Zamfirei. De la schema:

Cosbuc nu se abate decat o singura data pe parcursul poeziei si atunci foarte


usor, pentru a sublinia o exclamatie, in versul 1, strofa a IlI-a (El, cel mai
dragi El a venit!"). Rima ramane cu consecventa pe silaba accentuata dupa
schema a a b b b a. S-ar parea ca frumusetea acestor versuri sta in
virtuozitate, in marea consecventa pe care poetul si-o impune in prozodie, ca
la clasici. Si totusi pericolul monotoniei ca si in poezia populara autentica,
unde conventia ritmica este impusa si se subintelege este cu desavarsire
exclus. Aceasta pentru ca poetul manuieste cu atata abilitate reprezentarile,
incat imaginatia cititorului (mai bine am zice a ascultatorului, pentru ca
oralitatea limbii face ca poezia sa fie auzita ca recitata de pe scena de un
actoR) este surprinsa in mod diferit de fiecare data. De alta parte, formatiile
sintactice sunt atat de ingenios construite, gasite in vorbirea populara, incat
dau impresia ca ele impun schema prozodica, poetul scuzandu-se parca
(asemenea starostelui care pronunta oratiile de nunta) de a nu se putea
exprima decat in cadentele si in rimele acestea, care vin din afara conditiei
lui, pentru ca sunt in uzul comun. Aliteratiile-onomatopee se asaza firesc sub
accente: Si-n vremea cand s-au cununat/ S-a-ntins poporul adunat /Sa joacen drum dupa tilinci / Feciori, la zece fete, cinci/ Cu zdranganeii la opinci/ Ca-n
port de sat./ / Trei pasi la stanga linisor/ Si alti trei pasi la dreapta lor/ Se
prind de maini si se desprind,/ S-aduna cerc si iar se-ntind / Si bat pamantul
tropotind / in tact usor." Inversiunile insesi foarte numeroase cad firesc sub
accent, functiunea lor principala fiind cea stilistica, incat cutare strofa poate
fi transcrisa, sub forma de proza, fara nici o pierdere: Iar mai spre-amiazi, din
departari, vazutu-s-a crescand in zari radvan cu mire si nanasi, cu socri mari
si cu nuntasi, si nouazeci de feciorasi veneau calari. Si ca la mandre nunti de
crai icsit-a-n cale-alcs alai de sfetnici multi si mult popor, cu muzici multc-n
fruntea lor si drumul tot era covor de flori de mai."

Dar cel mai mare mestesug al lui Cosbuc consta in ingenioasele rejeturi de la
un vers la altul, facute cu o mare naturalete, fara ostentatie, chiar fara aerul
ca intampina dificultati, desi aceste dificultati exista, data fiind scurtimea
versului si rigoarea metrica. Nici nu ar fi nevoie sa citam pentru ca in afara
de exclamatii si acelea rare precum: El, cel mai drag! El a venit!" (v. 1, strofa
a IlI-A) nici unul din versurile poeziei nu consuma o unitate sintactica
completa. Astfel, predicatul sta in versul 1, iar subiectul in versul 2: si-atunci

din tron s-a ridicat/ Un imparat dupa-imparat" (strofa a Vi-A); temporala in


versul 1, coordonata ei in versul 2, principala in versul 3, atributele
subiectului in versul 4: Iar cand alaiul s-a oprit/ Si Paltin-Crai a starostit, / A
prins sa sune sunet viu. / De treasc si trambiti, si de chiu" (strofa a XV-A) si
asa mai departe. De cel mai mare efect este cuplul de doi iambi (ws./---0
care constituie versul 6, construit absolut intotdeauna prin rejet: ghinarari /
De neam strain", atata joc /Pe-acest pamant" / Si feti-frumosi / si logofeti",
ntr-un picior /De nu-si da rand", Zile-ntregi/ Au tot nuntit", care dau poemului
o miscare molcoma si apasata totodata, ritmata puternic, ca spre a sublinia
caracterul permanent si rotativ al fenomenului nuntii si horei stramosesti.

Avand un puternic caracter popular si national, intr-o limba romaneasca


impecabila, accesibila oricui, Nunta Zamfirei a devenit o poezie scolara, de
manual, precum Cea din urma noapte a lui Mihai cel Mare de Bolintineanu
sau Penes Curcanul de Vasile Alecsandri. S-ar parea ca analiza ei nu
intampina dificultati. insa pe asemenea poezii clasice colbul scolii s-a asezat
prin traditie si exegetul trebuie sa-1 inlature revenind la modul genuin in
perceperea lor, incadrandu-le la locul lor firesc in istoria literara, spre folosul
cultivarii gustului pentru frumos al noilor generatii.

S-ar putea să vă placă și