Concepia filosofic despre lume are scopul de a forma nu numai un model

teoretic despre ea, ce prezint lumea asta, dar i de a arta cum este ea.
Rezolvarea acestei probleme este legat de formarea i constituirea
dialecticii ca teorie despre cele mai generale legi de dezvoltare a realitii.
Dialectica (grec. dialegomai - ntrein o conversaie, disput) - noiune
filosofic, care la origine n antichitate nseamna arta dialogului, miestria de
a ajunge la adevr prin discuie, prin descoperirea contrazicerilor n
raionamentul oponentului. Dialectica filosofilor greci din acea perioad purta
caracter spontan. Cel mai mare dialectician al Greciei antice Heraclit afirma
c totul exist i concomutent nu exist, deoarece totul curge i se
transform necontenit, apare i dispare. E bine cunoscut maxima lui Panta
rei (totul curge). Lumea, dup Heraclit, este constituit din contrarii, iar
lupta dintre contrarii este cauza dezvoltrii. Socrate privea dialectica ca
miestria de afla adevrul prin ciocnirea prerilor contrare, modul de a duce
o discuie tiinific. Platon numea dialectica metod logic care cu ajutorul
analizei i sintezei duce la cunoaterea adevratului existent ideilor.
Aristotel nelegea dialectica ca miestria demonstrrii i respingerii Lui
Aristotel i aparine meritul de a defini i cerceta formele eseniale ale gndirii
dialectice. Dialectica n aceast perioad este nc foarte primitiv i
simplist,deoarece filosofii greci antici mai mult atrgeau atenia asupra
micrii i a legturilor dintre lucruri, dect asupra a ceea ce se mic, se
transform i se leag. Ei nu ajunseser la descompunerea obiec-telor i
fenomenelor naturii n prile componente i la analiza lor, fr de care este
imposibil cunoaterea profund i multilateral a lor.

n epoca medieval se cultiva miestria de predicator, se formulau

metode de respingere a eterodoxiei, culmea dialecticii medievale devin
operele lui P.Abelard. Ulterior, pn la finele secolului 18, dominant a fost
concepia metafizic despre lume, care o interpreta ca ceva neschimbat i
absolut.Excepie fac unele elemente de dialectic n filosofia lui Descartes,
Spinoza, Diderot. Temeliile concepiei metafizice au nceput s fie
zdruncinate odat cu dezvoltarea tiinelor naturale de la jumtatea secolului
18-lea (una din ele a fost geniala descoperire a legii conservrii i
transformrii materiei de ctre Lomonosov) i a activitii practice a
oamenilor, care au demonstrat caracterul schimbtor a tot ce exist.