Sunteți pe pagina 1din 4

1.Definitia si particularitatile dreptului international public.

Dreptul poate exista doar intr o societate si nu poate exista nici o societate fara un system de drept care sa
regelementeze relatiile dintre membri sai.in plus,mai trebuie sa tinem seama de faptul ca dreptul international
reglementeaza relatiile dintre state in cadrul unei societati internationale caracterizate printr un grad mare de
dynamism.Daca societatea internationala create dupa cel de al doilea razboi mondial se caracterizeaza prin
bipolarism respective permanenta anti teza intre Est si Vest,societate international actuala,pentru care un moment
decisive a fost caderea Zidului Berlinului care este o societate international multipolara,daca nu chiar apolara in care
puterea este descentralizata si repartizatain mod illegal.Dreptul international public a fost definit ca acel corp de reguli
obligatorii din pct de vedere juridic ptr state in relatiile dintre acestea.Un alt autor defineste dreptul international public
porinind de la elementele sale esentiale:un ansamblu de norme juridice chemate sa reglementeze raporturile dintre
state si celalate subiecte ale dreptului international,norme create de aceste subiecte create pe baza acordului lor de
vointaO serie de particularitati deosebesc dreptul international public de dreptul intern al statelor.In dreptul interntional
contemporan,acordul de vointa al statelor nu are un caracter absolutO opinie mai nuantat ii apartine lui Hans
Kelsen,care desi pornea de la aceeasi premise:dreptul este o ordine de constrangere,ajungea la concluzia ca dreptul
international este intr adevar drept pozitivinca din perioada de formare a dreptului international public,au existat,pe
langa normele de drept si uneori inintea acestora,o serie de alte mijloace de reglementare a relatiilor dintre state.
2.Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern.
Doctrina dreptului international public a creat o celebra controversa in jurul problemei relatiei dintre dreptul
international public si dreptul intern;Controversa dintre cele doua modele teoretice,monismul si dualismul.Intrebarea
fundamental de la care a pornit aceasta dezbatere teoretica a fost;exista una sau doua ordinii juridice interna si
international?Monistii sustin ca dreptul intern si dreptul international trebuie privite ca o manifestare a unui singur
concept,dreptul.In general ,teoriile moniste sunt preferate de statile care aplica sisitemul de drept civil.(Franta,Italia
,Germania,Japonia,Grecia etc)unde de multeori,tratatele international,semnate si ratificate,primesc si effect direct in
dreptul intern si au prioritate fata de legile interne.Norma de drept international poate devein parte si se poate aplica in
dreptul intern numai daca este receptionata printr un izvor specific dreptului intern.Intr un system duallist dupa
receptia normei international in dreptul intern,ea va primi aplicare in calitate de drept intern,nu de drept international.
3.Raportul dintre dreptul international public si dreptul intern potrivit legislatiei din RO.(a se folosi si art.lui
I.Galea)
Raportul dintre dreptul international si dreptul intern prezinta importanta directa pentru respectarea generala a
normelor dreptului international.Una dintre primele precizari care trebuie realizate este aceea ca problema dreptului
international in dreptul intern se pune in fata unei instante interne.Curtea Permanenta de justitie internationala a
statuat ca normele de drept intern au,in fata unei instante internationale statutul de elemente de fapt,si nu pot justifica
incalcarea unei obligatii international.Deasemenea,este general recunoscut principiul de drept international in
conformitate cu care in fata unei instante internationale ,un stat nu poate invoca o norma de drept intern ptr a justifica
incalcarea unei obligatii international.
4.Epoca dreptului international modern.
Dezvoltarea istorica a dreptului international modern incepe odata cu nasterea comunitatii international,dupa Pacea
din Westfalia(1648).In relatiile interstatale,punand capat perioadei de conflict intre cei doi poli de autoritae existenti
anterior:Papa-conducatorul Bisericii Catolice si imparatul-conducator al Sfantului imperiu Roman.Aparitia conceptului
de stat national,incepand cu sfarsitul sec al XV lea,a determinat,alaturi de marile descoperiri geografice si de
raspandirea ideiilor Reformei,formarea unor state puternice;Anglia.Spania,Franta,olanda,Suedia.Acestea au constiuit
nucleul comunitatii international modern,pe baza careia s a structurat dreptul international.Primul razboi mondial a
constituit un pct de rascruce al societatii international si al dreptului international.In contextual istoric constituie la
incheierea razboiului dreptului international a suferit mutatii importante.Adevarata dezvoltare a dreptului international a
avut loc abia dupa incheierea celui de al doilea razboi mondial.in present,recentele evenimente ale anilor 2013 2014
aduc in discutie noi modificari ale balantei de putere la nivelul societatii international,in special in legatura cu scderea
rolului si influentei SUA in cadrul societatii internationale.
5.Teoriile specific dreptului international.
Nu exista conceptual de comunitate,de coexistenta international a statelor,intr un cadru determinat prin reguli de
drept.Gandirea filosofica a grecilor revine insa in ecuatie in momentul in care romanii preiau de la acestia idea de
drept natural.Aceasta idee,formulate de filosofii stoici,in secolul al III-lea i.Hr.,arata ca dreptul natural constituie un
corp de reguli de relevanta universal.Relevanta lor universal vine din faptul ca ele sunt produsul inteligentei umane si
fiind logice si rationale,este imposibil de restrains aplicarea lor la anumite natiuni sau grupuri.In perioada dinaintea
Reformei si un timp considerabil chiar si dupa aceasta dreptul international a fost considerat drept natural,de origine
divina si recunoscut doar de cei care aderau la oreligie determinate.Doctrina suveranitatii absolute a statului a stat la
baza viitoarlor conceptii pozitiviste,insa pana la conturarea lor,in sec XIX-lea,conceptiile teoreticenilor de inceput ai

stiintei dreptului international au folosit multe dintre ideile dreptului natural si ale crestinismului.Secolul al XIX-lea
poate fi connsiderat un secol practice,rationalist,expansionist si positivist.Aceste aspect au influentat si doctrina
dreptului international.
6.Interpretati art.38 din Statutul Curtii international de Justitie(a se folosi si art lui S Yee.)
Cutuma international nu constituie dovada pentru altceva ci constituie produsul finit pe care Curtea trebuie sa l
aplice,cu toate ca aceasta cutuma ar putea fi dovedita de altceva.Curtea permanenta de justitie internationala, nu a
intentionat sa confere frazei un interes rigid ci sa o utilizeze ca un fel de proiectare simbolica a unei imagini,la care
juristii statelor ar trebuii sa aspire.Conform opiniei lui Lapradelle,orice stat care are drept este civilizat,prin urmare
toate notiunile sunt in mod egal civilizate.In situatia in care un popor nu este organizat intr un stat sau intr un fel de
structura politica ,este probabil ca un asemenea lucru,precum ,constinta juridical,nici sa nu existe ci sa existe numai
constinta morala.Cutuma internationala este o practica recunoscuta intre natiunii,acceptate de acestea ca
drept.Termenul natiuni ar trebui sa fie interpretat cu sensul de popoare.
7.Principiile dreptului international public.
Orice analogie cu dreptul intern,din acest pct de veder,apare ca imposibil de aplicat.Ceea ce se pune la indoiala este
existent izvoarelor formale astfel cum sunt ele definite in dreptul intern,in dreptul international public,mai ales datorita
lipsei unei autoritatii superioare si a unui mechanism de creatie a acestor norme.Tratatul international este considerat
ca fiind izvorul cel mai important,dominat,al dreptului international public,mai ales datorita faptului ca exprima
consintamantul expres al statelor cu privire la normele sale,precums I din punctual de vedere al frecventeii si
stabilitatii.In dreptul international contemporan,tratatele international,bi-sau multilaterale,au devenit cea mai utilizata
forma de reglementare a drepturilor si obligatiilor statelor in raporturile dintre ele,inclusive prin codificarea unor
domenii de mare importanta in cadrul comunitatii internationale,dreptul marii,relatiile diplomatice si consular,dreptul
umanitar.

8.Cutuma internationala.
Cutuma internaionala este cel mai vechi izvor de drept internaional, format printr-o practic general, constatat, relativ
ndelungat i repetat a statelor si considerat de ele ca avnd for juridic obligatorie. Statutul Curii Internaionale de Justiie,
n art. 38, definete cutuma internaional ca "dovad a unei practici generale, acceptat ca drept".
Elementul esenial n formarea cutumei internaionale l constituie recunoaterea obligativitii ei, de ctre state, ca norm juridic.
Exist cutuma universal, cu aplicaie general n relaiile internaionale, i cutuma general sau bilateral. Prima face parte din
dreptul internaional general, a doua se nate din practica unui numr restrns de state, chiar din practica a doua state.
Cutuma internaional este un izvor principal al dreptului internaional, ca i al dreptului n general. n majoritatea lor normele
dreptului internaional clasic s-au format, au existat i s-au mbogit pe cale cutumiar (dreptul mrii, dreptul diplomatic, legile i
obiceiurile rzboiului), ele cunoscnd ulterior o ncorporare n tratate sau o codificare general, cu excepia celor noi din perioada
contemporan, care au cunoscut ntr-o msur mai mare sau mai redus influena cutumei.
9. Actele unilaterale ale statelor si actele organizatiilor international
Sunt considerate izvoare subsidiare ale dreptului internaional i anumite acte unilaterale ale statelor.
n practica internaional exist o serie de acte la care statul recurge n mod individual i care, fr a
avea nici o legtur cu un tratat sau cutum, exprim voina statului respectiv, producnd anumite
efecte n dreptul internaional.
De exemplu, declaraia de neutralitate a unui stat n raport cu un conflict armat duce la raporturi
juridice ntre acel stat i beligerani, precum i ntre acesta i ntreaga comunitate internaional,
raporturi care trebuie s fie conforme cu dreptul internaional cutumiar al conflictelor armate.
10.Criteriile de identificare a statelori in DIP
Criterile de identificare a statelor in dreptul international
"art 1 al #onventiei de la $ontevideo privind drepturile si indatoririle statelor stabileste castatul trebuie sa aiba
urmatoarele caracteristici :1. o populatie permanenta2. un teritoriu determinat3. o autoritate guvernamentala%.
capacitatea de a intra in relatii cu alte state
11. Vaticanul si Sf. Scaun
n literatura de specialitate se apreciaz c instituia Sfntului Scaun este reprezentativ n procesul de
reconceptualizarea dreptului internaional, n sensul acceptrii n sfera subiectelor dreptului internaional i a altor
entiti dect cele tipic statale, marcnd astfel trecerea de la categoria subiectelor de drept cu o organizare
esenialmente teritorial, la cele care au un caracter totalmente diferit.
Astfel, se apreciaz c statutul de subiect de drept internaional al Sfntului Scaun nu se bazeaz pe caracterul su
teritorial, acesta fiind doar un rezultat necesar, ci mai degrab rolul primordial n aceast calificare rezult din poziia

Papei ca ef al unei organizaii mondiale, Biserica Romano - Catolic. Astfel, la anexarea Statelor Papale aflate pn
n 1870 sub suveranitatea Sfntului Scaun, suveranitatea Papei nu a fost contestat. Vaticanul se comport n viaa
internaional ca un subiect de drept internaional, fiind membru n numeroase organizaii internaionale, are calitatea
de observator n cadrul ONU, particip la realizarea de tratate i convenii cu caracter umanitar, iar uneori suveranul
pontif mediaz i acord bune oficii n soluionarea unor diferende internaionale. De asemenea, Vaticanul are
capacitatea de a ncheia tratate internaionale.
n prezent, Vaticanul este acceptat ca subiect de drept internaional sui generis, particularizndu-se prin organizarea
sa i funcia pe care o ndeplinete.
Statutul de subiect de drept internaional se fundamenteaz pe ideea tradiional c Papa este suveran secular din
perioada de formare a dreptului internaional, pe de o parte, precum i c este eful unei organizaii mondiale,
Biserica Romano - Catolic, pe de alt parte. Caracterul statal al Vaticanului este recunoscut de statele din
comunitatea internaional cu care acesta ntreine relaii diplomatice. Vaticanul ntreine relaii speciale cu Italia i are
relaii cu alte state.
Vaticanul are capacitatea de a ncheia tratate internaionale n interesul Bisericii i n scopuri spirituale sau n
domeniul temporal
12. Statele de facto:
1 STATELE DE FACTO sunt rezultatul a doua aspecte:
a pe de o parte dorinta secesionista puternica a unei regiuni, parte componenta a unui stat;
b pe de alta parte indisponibilitatea comunitatii internationale de a recunoaste o atare separare. Ele sunt
consecinta destramarii unor state federale dar si consecinta unor situatii istorice care s-au perpetuat in timp.
Practic, aceste state indeplinesc functiile specifice ale unui stat, insa nu se bucura de recunoastere de jure
din partea comunitatii internationale. Acestea apar pe de o parte - , ca si personalitati ilegale din punct de
vedere al comunitatii internationale organizate, iar pe de alta parte -, ca subiecte ale unor probleme care
trebuie rezolvate in cadrul intern al statului fata de care se constituie o regiune (ex: pentru fosta URSS
Abkazia din Georgia, Cecenia in Federatia Rusa, Transnistria in Republica Moldova, Republica Turca in Ciprul
de Nord)
13.Statele neutre
Statul neutru ca subiect de drept international
Neutralitatea este situatia juridica a unui stat, garantata sau recunoscuta de celelalte state, constnd n obligatia
acestuia de a nu participa la nici un razboi impotriva altui stat. Dupa atitudinea fata de beligeranti, neutralitatea poate
fi impartiala, statul neutru adooptnd o asemenea atitudine fata de toti beligerantii, dar fara a lua parte la operatiuni
militare.
In zilele noastre s-a dezvoltat forma neutralitatii pozitive, adica a neutralitatii in timp de pace. Prima reglementare,
care cuprinde reguli privind drepturile statelor neutre, a fost denumita n
comertul maritim, Consolato del Mare, o culegere de reguli publicata la Barcelona, n jurul anului 1494. primul statut
de neutraliltate permanenta l-a dobndit Elvetia, statut consacrat n Declaratia din 20 martie 1815 a
Congresului de la Viena. Neutralitatea permanenta a Elvetiei a fost reafirmata n tratatul de la SaintGermain din 1919.
Neutralitatea permanenta se formeaza pe o baza juridica complexa, implicnd o serie de acte
unilaterale, bi si multilaterale care, prin cuprinsul lor, reflecta acordul de vointa att a statului care
consimte la adoptarea unui astfel de statut, ct si al celorlalte state care recunosc sau garanteaza o
astfel de situatie juridica.
Statul permanent neutru este si ramne subiect suveran, independent al dreptului international, inainte
de toate prin faptul ca situatia sa juridica speciala este rezultatul liberului sau consimtamnt, act de
suveranitate corespunzator vointei si intereselor sale, convergente acordului exprimat al altor state.
Principalele obligatii ale statelor permanent neutre sunt: 1.de a nu lua parte la pacte (aliante) politice,
militare, economice, care ca scop pregatirea militara; 2.de a nu permite folosirea teritoriului lor
pt.amplasarea de baze militare straine, rampe de lansare a rachetelor; 3.de a nu detine, produce,
experimenta arme nucleare.
Statul permanent neutru are dreptul la suveranitate, independ.nationala si integritate teritoriala.Are
dreptul la autoaparare individuala si colectiva, are dreptul de a cere ajutor si de a fi ajutat cnd este
victima unei agresiuni, ca si dreptul de a fi membru ONU.
14.Recunoaterea statelor: definiie, caractere, efecte, forme.
Recunoaterea internaional este un act unilateral a unui stat sau un grup de state prin se pronun fa de o situaie
nou aprut n comunitatea internaional, (apariia unui nou subiect de drept internaional) de natur s de termine
raporturi juridice ntre statul care face recunoaterea i entitatea recunoscut de el.Pot face obiectul recunoaterii:

statele noi aprute n comunitatea internaional (ca subiecte de drept internaional);


guvernele aprute pe cale neconstitui onal;
poporul (naiunea) care lupt pentru independen;
rsculaii ntr-un rzboi civil.
a) Recunoaterea statelor n dreptul interna ional Recunoaterea internaional este un act de suveranitate a
statelor, generator de anumite consecine juridice. Potrivit opiniei dominante n doctrin, recunoaterea este o
instituie juridic, un act unilateral generator de consecine juridice. Au fost formulate dou teorii referitoare la valoarea
actului de recunoatere: teoria constitutiv a recunoaterii actul de recunoatere internaional a statului
nou i confer acestuia calitatea de subiect de drept internaional public.
EFECTE: RECUNOATEREA DE FAPT(DE FACTO) - o recunoatere provizorie, care poate fi revocat i limitat la
stabilirea de relaii oficiale ntre cele dou state numai la nivel consular RECUNOATEREA DE DREPT(DE JURE) este o recunoatere definitiv, nu poate fi
retras i fiind o recunoatere deplin, relaiile ntre cele dou state se stabilesc la nivel diplomatic.
15. Recunoterea guvernelor: sefiniie, condiii, justificare teoretic
n situaia n care un govern accede la putere pe alte ci dect cele constituionale sau n cazul schimbrii formei de
guvernmnt se pune problema recunoaterii guvernelor. Recunoaterea unui guvern este definit ca fiind un act liber
al unui stat sau al mai multor state prin care se manifest intenia de a ntreine relaii oficiale cu acesta i implicit de
ncetare a unor astfel de raporturi cu vechiul guvern. Recunoaterea guvernelor are un character declarativ adic
actul de recunoatere se rezum la dorina de a ntreine raporturi cu noul guvern asupra legitimitii guvernului
respectiv, atitudine care ar putea fi calificat drept amestec n treburile interne. Practica arat c recunoaterea unui
nou guvern este supus ntrunirii mai multor criterii:
a. Activitatea noului guvern s fie sprijinit depopulaie. b. S corespund voinei acestuia. c. Capacitatea guvernului
de a se achita de obligaiile
sale internaionale. d. Instaurarea unui regim politic democratic capabil s garanteze respectarea drepturilor i
libertilor fundamentale ale omului.
e. Absena amestecului n treburile interne ale statului n procesul de instalare a noului guvern.