Sunteți pe pagina 1din 5

Aristotel

Etica nicomahic
Cartea a VII-a
n cartea a aptea din lucrarea sa Etica nicomahic, Aristotel pune problema stpnirii de sine
i a triei de caracter, a diferenei dintre cele dou. Aristotel spune despre ambele c sunt un fel de
dispoziii sau de nclinaii i c nici una dintre ele nu trebuie considerat identic cu virtutea sau
viciul, dar nici de un gen diferit. Totui, exist o diferen ntre cele dou. Un om lipsit de stpnire
de sine este predispus la excese, cedeaz uor la toate pornirile. Un om lipsit de trie de caracter este
uor influenabil i coruptibil, face cu uurin compromisuri.
n timp ce stpnirea de sine te face sa i pstrezi principiile, lipsa acesteia te face s nu ai trie
de caracter. Aristotel consider c dac nu ai stpnire de sine, comii lucruri rele n cunotin de
cauz (tiind c sunt rele). El aduce n discuie i noiunea de nelepciune practic, fiind de prere c
aceasta i d stpnirea de sine.
Opiniile curente despre stpnirea de sine i lipsa acesteia sunt urmtoarele:
1. Stpnirea de sine i tria de caracter se numr printre dispozi iile virtuoase i ludabile, n
timp ce lipsa acestora se numr printre cele vicioase i blamabile.
2. Omul capabil de stpnire de sine este cel ce rmne ferm n judecat, pe cnd cel incapabil
de a se stpni este nclinat spre nestatornicie.
3. Omul nestpnit face din pasiune ce tie c e ru, n timp ce omul stpnit, tiind c dorinele
sunt rele, le respinge n virtutea legii raionale.
4. Omul cumptat este stpn pe sine i manifest trie de caracter, n timp ce omul stpn pe
sine i cu trie de caracter poate fi sau nu cumptat n orice situaie.
5. Cel ce posed nelepciunea practic este imposibil s nu fie stpn pe sine, de i unii oameni
nelepi i abili, dau dovad de nestpnire.
6. Exist oameni nestpnii i n materie de mnie, onoruri sau ctiguri.
Socrate prea s spun c lipsa de stpnire nu poate s provin dect din ignorana. Dar din
asta ar reiei, de pild, c nici un fumtor nu tie (sau nu crede cu adevrat) c fumatul i pune n
pericol sntatea, ceea ce nu poate fi adevrat.
Dar e imposibil, conform lui Aristotel, s acceptm i c un om nelept (sau dotat cu
nelepciune practic) ar putea fi nestpnit. Asta fiindc nelepciunea practic vine automat mpreun
cu toate celelalte virtui (iar una dintre virtuile etice era cumptarea).
Relaia dintre stpnire de sine i cumptare e i ea interesant. De exemplu, unui om cumptat
nu-i vine s bea i al doilea pahar de vin la mas. Unui om care are stpnire de sine i-ar putea veni,
dar n-o s bea. Asta se leag de ce spuneam mai sus. Dac ai nelepciune practic, ai i celelalte
virtui, eti cumptat i nici mcar n-ai nevoie de stpnire.

Aadar nu ai nevoie de nelepciune practic (n sensul n care vorbete Aristotel despre asta)
pentru a ti c un lucru e ru sau c e un viciu. Faptul c tiu c fumatul mi pune viaa n pericol sau
c d dependent nu nseamn c sunt nelept, ci doar c sunt informat. nelepciunea s-ar manifesta n
situaia n care a renuna la fumat.
Aristotel discut cteva probleme care apar n legtur cu stpnirea de sine. Una ar fi c
stpnirea, care te mpiedic s accepi o idee nou, inovatoare, ar putea fi rea, iar asta contrazice
prerea c stpnirea de sine e un lucru bun ntotdeauna.
Alta ar fi o aporie construit de nite sofiti. S presupunem c un om e lipsit de raiune i
crede c lucrurile rele sunt bune. Crede c e bine s furi, s jigneti etc. Dar fiind nestpnit, nu
reuete s fac nimic din lucrurile pe care le consider bune nu fur, nu jignete, nu violeaz etc.,
fcnd n schimb lucruri pe care le consider rele (din cauz c n-are raiune) d bani la sraci, ajut
btrnelele s treac strad. De aici ar reiei c lipsa de stpnire nso it cu lipsa de raiune poate
constitui un fel de virtute.
O alt problem de care se ocup este aceea cum poi fi nestpnit, dar nelept?. De fapt, nu
mai e vorba aici despre nelepciune, ci despre cunoatere. Cum e posibil ca un om s fac un lucru ru
fiindc nu se poate stpni s nu-l fac, dei tie c e ru?
Cheia pare s stea n distincia dintre a avea o cunoatere i a o utiliza i a avea o cunoatere
fr s o utilizezi.
Un om nestpnit este c un om care doarme sau care a nnebunit (fiindc e sub influena unor
pasiuni). ntr-un sens, nc mai deine cunotinele pe care le deinea i cnd era treaz (tie c fumatul
i pune n pericol sntatea, de pild), dar n alt sens nu posed cu adevrat cunoaterea (nu o
utilizeaz).
Aristotel afirm c lipsa de stpnire privete doar plcerea i durerea. Apoi vine distincia
dintre lipsa de stpnire i necumptare: omul necumptat s-ar putea stpni, dar se las n voia
dorinelor. Mai adaug c diferena dintre opinie i cunoatere (sau tiin) nu ine de tria
ataamentului la o anumit afirmaie, sau de gradul de convingere cineva poate fi foarte convins de o
idee fr a putea oferi nici o justificare pentru ea, ceea ce nseamn c nu posed cunoatere.
Domeniul n care se manifest pe de o parte puterea de stpnire i tria de caracter, pe de alt
nestpnirea i slbiciunea, este cel al plcerii i neplcerii. Dar se poate ntmpla s nu m pot abine
s fac un lucru care nu-mi produce plcere s m gndesc la o ntmplare neplcut, de pild.
Aristotel mai spune c exist lucruri plcute necesare (hran, apetit sexual), dar i aici s-ar
putea discuta despre care sunt lucrurile cu adevrat necesare i lucruri plcute care nu sunt neaprat
necesare, dar pe care le doresc majoritatea oamenilor (laudele, banii s.a.).
Aristotel vorbete despre lipsa de stpnire care se manifest atunci cnd e vorba despre bunuri
ne-necesare (i plceri ne-senzoriale). i spune c aceasta n-ar fi lispa de stpnire adevrat, ci de
un afect pe care il numim aa prin analogie. In cazul sta, zice el, nu e vorba de vicii i de lucruri
blamabile, ci doar de lucruri pe care trebuie s le evitm.
Aristotel discut n continuare despre bestialitate. Despre toate cazurile n care cineva gse te
plcere ntr-un lucru care nu e considerat plcut de majoritatea oamenilor, Aristotel spune c sunt

expresia unor dispoziii bestiale. Iar apoi detaliaz, spunnd c e vorba fie de dispozi ii bestiale, fie
de dispoziii morbide.
Poate fi vorba fie de nite inclinaii naturale neobinuite, fie de nite reacii neobinuite la nite
stimuli din mediu, fie de modificri aprute din cauza unor boli.
Virtuoii pstreaz linia de mijloc, iar vicioii nclin fie n partea excesului, fie n partea
insuficienei. Dar atunci cnd cineva trece de o limit (n ce privete excesul, cel pu in), a ie it din
sfera virtuilor i a viciilor i a intrat n sfera bestialittii.
Prin urmare, nestpnirea cu privire la plceri nenaturale (sau perverse) nu mai e nici ea lips
de stpnire de sine n sensul propriu; o numim la fel doar metaforic.
Stpnirea i nestpnirea de sine se manifest exclusiv n domeniul n care se manifest i
cumptarea si necumptarea.
Diferenta dintre mnie i raiune este urmtoarea: mnia asculta, totusi, de ordinele ratiunii,
asa cum asculta un caine de ordinele stapanului. Dorinta, in schimb, nu asculta de nici un fel de ordin.
Pentru a dori un lucru trebuie sa stiu ca acel lucru este placut. Iar asta mi-o pot spune simturile,
dar uneori mi-o poate spune si ratiunea.
Aristotel sustine ca e mai putin grav sa nu-ti poti stapani enervarea decat sa-ti fie pofta de ceva
si sa nu te poti stapani. Mnia e pusa in miscare doar de ratiune, in timp ce dorinta poate fi pusa in
miscare si de ratiune si de simturi. Mnia si duritatea caracterului sunt mai naturale decat dorintele de
placeri excesive si fara caracter de necesitate.
O buna parte dintre dorinte vizeaza placeri necesare. Mnia, in schimb, nu duce la actiuni cu
caracter necesar. Nu e niciodata necesar sa ridici tonul sau sa ai o atitudine agresiva fata de cineva. In
schimb, e necesar sa mananci. Si atunci, dorinta nestapanita de a manca diferite lucruri e mai putin
blamabila decat mnia (si reactiile produse de aceasta).
Dorintele nestapanite sunt mai blamabile decat mnia nestapanita, fiindca mnia nu e perfida,
dar dorintele sunt perfide. Mnia se manifesta deschis, in timp ce dorintele, putem presupune, se
manifesta intr-ascuns.
In cazul animalelor nu putem vorbi despre lipsa de stapanire sau despre lipsa de cumpatare,
fiindca toate astea au ca domeniu actiunile (alegerile deliberate), iar animalele nu actioneaza; in sensul
asta, bestialitatea e un rau mai mic decat viciul.
Oamenii care urmaresc in mod excesiv placerile (sau urmaresc niste placeri excesive) sunt si ei
de doua feluri, zice Aristotel. Unii oameni (cei nestapaniti) sunt impulsivi si impetuosi. Ei umbla dupa
lucruri placute datorita unui soi de impuls nestapanit care ii conduce catre ele. Alti oameni (cei fara
tarie de caracter, banuiesc) sunt slabi. Ei se lasa dominati de placeri, fara sa aiba impulsuri nestapanite,
ca primii. Pur si simplu, atunci cand se intalnesc cu placerile, cedeaza.
Aristotel dezvolta mai departe comparatia dintre lipsa de stapanire si necumpatare. Omul care
are stapanire de sine ar fi, de pilda, ca un fumator care s-a lasat de fumat si rezista tentatiei de a mai
fuma, in timp ce omul cumpatat ar fi ca un nefumator care nu se simte tentat sa fumeze, pur si simplu.

Aristotel spune ca e mai rau sa fii lipsit de cumpatare decat sa fii lipsit de stapanire de sine.
Lipsa de cumpatare, se spune aici, ar fi un viciu (si e un rau cronic, greu de vindecat), in timp ce lipsa
de stapanire de sine ar fi doar un obicei prost (o dispozitie habituala rea, spune el), un rau
intermitent, care poate fi vindecat mai usor.
Diferenta principala, desigur, sta in faptul ca necumpatatul urmareste placeri excesive in mod
deliberat, fara regrete, fiind convins ca tot ce face e ok, in timp ce nestapanitul, fie dintr-un impuls,
fie dintr-o slabiciune, urmareste aceleasi placeri fara sa fi ales sa faca asta, stiind ca nu e bine ce face si
regretandu-si dupa aia actiunile.
n continuare, Aristotel dezbate tema plcerii, aducnd n discuie mai multe opinii:
1. Placerea nu este niciodat bun.
2. Nu toate plcerile sun bune.
3. Plcerea nu poate fi binele suprem.
4. Omul cumpatat evita placerile.
5. Omul intelept urmareste absenta durerii si nu placerea.
6. Placerile sunt un obstacol in calea gandirii.
7. Nici o arta nu are ca obiect placerea.
8. Copiii si animalele cauta placerea.
Chiar daca exista placeri daunatoare, placerea, in general, este un bine fiindc este opusa
durerii, iar durerea e ceva rau si trebuie evitata.
Unii oameni, chiar daca accepta ca pot exista placeri spirituale, nu vor sa accepte ca placerile
fizice ar putea fi ceva bun. Placerea are rol de analgezic iar placerile trupesti sunt mai intense decat
placerile spirituale. In plus, tinerii au un temperament excitabil, simt dorinte intense si de aceea au
nevoie de placeri intense.
Aristotel incheie toata discutia despre placeri observand ca oamenii se plictisesc destul de
repede de orice plcere. Placerile spirituale sunt mult mai numeroase si mai variate decat placerile
senzoriale, asa ca placerile spirituale se dovedesc a fi superioare, fiindca de ele te plictisesti mult mai
greu.

Badea Andreea Laura


Anul II, grupa 1, Jurnalism