Tema nr. 3.

Idei psihologice n sistemele filosofice ale lui Socrate, Platon i Aristotel

1. Descoperirea omului. Socrate (470-399 .Chr.)
Nscut n Atena, Socrate a avut o origine modest. Tatl su era sculptor, iar mama moa
(spunea adesea mai trziu c el practic meseria mamei sale, maieutica arta moitului). Din
punctul de vedere al omului de azi, viaa lui Socrate nu a fost una fericit. Viaa de familie i-a
fost ngreunat de soia sa, Xantippa, o femeie certrea i ciclitoare, dar care, dup cum
mrturisea chiar el, l-a fcut s doreasc tovria oamenilor; nelegndu-i toanele, era n
msur s neleag orice om pe pmnt. Apreciind aadar att aspectele pozitive ale cstoriei
(avea totui trei copii), ct i cele negative, nu este greu de neles de ce sfatul oferit unui prieten
care dorea s se nsoare a fost oricum vei face, mai devreme sau mai trziu te vei ci
(Petroman, 2003, p. 38).
Ca cetean al Atenei, a avut de asemenea un destin nefericit. Cu toate c a respins
politica, a fost considerat un om periculos, i condamnat la moarte, n primul rnd deoarece
corupea mintea tineretului. Acuzaiile care s-au adugat au fost c nu crede n zeii cetii i c
studiaz corpurile cereti. Juriul format din 506 persoane l-a gsit vinovat, decizie pe care
Socrate a acceptat-o ca legitim, dar injust. A but singur cupa de otrav, spunnd c Suntem
datoi s sacrificm lui Asclepios un coco (Mnzat, 2007, p. 63). Moartea era aadar o
vindecare, o eliberare a sufetului de corp, srbtorit prin ofranda adus zeului medicinei (ideea
o vom regsi la Platon).
Dac pn la Socrate explicaiile privind funcionarea Universului n general i a fiinei
umane n special erau preponderent naturaliste, de la acesta ncepnd
Celebrul Cunoate-te pe tine nsui [Nosce te Ipsum sau gnothi seauton n original,
nscris pe frontonul templului din Delfi] coontinu aceeai idee. Formula nu face trimitere la
interpretri psihanalitice, ci la descoperirea n noi a rdcinii celei mai adnci a simului pentru
adevr, dar i a netiinei i a tendinei de a ne autoamgi (ibidem, p. 64)
2. Platon (427-347 .Chr.). Teoria cunoaterii i destinul sufletului
Considerat cel mai faimos discipol al lui Socrate, Platon a studiat cu acesta opt ani. Dup
moartea lui, a fugit din Atena, ncepnd s cutreiere Mediterana. A dorit s fac din Dion
(Dionysius), tiranul Siracuzei, un principe filosof, dar proiectul a euat, iar el a fost vndut ca
sclav. A fost rscumprat de Anniceris, un admirator, iar la ntoarcerea n Atena prietenii lui au
ncercat s-l despgubeasc pe binefctor. Acesta a refuzat, astfel nct cu banii respectivi
Platon a cumprat un teren pe care a nfiinat Academia, o instituie de nvmnt care a dinuit
pentru mai bine de 900 de ani (Hunt, 1003) [coala a fost distrus de mpratul Iustinian, cretin
zelos care dorea s apere interesele adevratei credine].
Ca i Socrate, scopul lui Platon nu era de a transmite o sum de adevruri, ci de a-i
nva studenii s vad dincolo de aparena lucrurilor, pe care simurile o reflect neltor.
Cunoaterea nu provine din simuri (care sunt instabile, se degradeaz i mor), ci din procesul de
raiune asupra simurilor (Hothersall, 1995). n acest sens, Platon accentua diferena dintre
cunoaterea oferit de simuri i ceea ce el numea forme, structurile eterne care sunt revelate doar
prin raiune. Aceast concepie despre cunoatere este reflectat n mitul peterii, prezentat pe
scurt de Mnzat (2007).

Platon descrie o peter adnc, n fundul creia stteau nlnuii nite prizonieri.
Singurul lucru pe care ei pot s-l vad este peretele. Prin spatele lor trece o crare abrupt, pe
care se perind oameni i obiecte. Dincolo de crare arde un foc mare, iar mai n spate se afl
intrarea peterii, luminat de afar de Soare. Prizonierii nu-i pot ntoarce capul, singurul lucru
pe care pot s-l vad este peretele din fundul peterii, pe care observ cum se perind umbrele
proiectate ale celor care se micau nencetat pe crare. Neputnd percepe nimic altceva dect
aceste umbre, prizonierii le luau drept realitate i-i concentrau atenia asupra modului n care
acestea se succedeau. Unii dintre ei au devenit foarte pricepui i. descoperind o anumit
regularitate n perindarea umbrelor, ajungeau s prevad revenirea uneia sau alteia.
Unul dintre prizonieri reuete s se smulg din lanuri; ridicndu-se cu greu, se ntoarce
i descoper crarea, oamenii care treceau, obiectele, focul. Trndu-se, reuete s ias afar
din peter. Lumina zilei este att de puternic nct nu mai vede nimic. Este nevoit s se
deprind puin cte puin cu noua lui situaie, contemplnd mai nti nu lucrurile luminate, ci
umbrele lor sau reflexele lor n ap. Treptat se obinuiete cu lumina zilei, fiind capabil s
priveasc i nspre Soare. Descoper astfel o lume att de extraordinar, de uimitoare, nct nu
poate pstra descoperirea doar pentru sine. Coboar napoi n peter pentru a mprti
experiena i celorlali prizonieri, spunndu-le: Suntei nebuni dac rmnei astfel nlnuii
aici, lsndu-v amgii de umbre. n momentul n care coboar n ntunericul peterii ns nu
mai distinge nimic: pierduse obinuina lumii umbrelor i acum se arta mai stngaci i mai
ignorant dect ceilali, ajungnd de rsul tuturor.
Calea prin care omul reuete s ias din peter, s dobndeasc o cunoatere mai profund
asupra lumii reale, este prin msurare i raionament deductiv.
n ceea ce privete concepia despre suflet, vizibil i n mitul peterii, Platon afirm c
dac dorim cunoaterea adevrat aceasta nu se poate atinge dect prin purificare, prin separarea
sufletului de corp (Hunt, 1993). Cnd sufletul ocup un corp, acesta opereaz la trei nivele:
gndire sau raiune, voin sau curaj, apetit sau dorin. Experiena divin este atins cnd cele
trei funcioneaz n armonie. Plato ofer o analogie cu un echipaj format din doi cai, unul plin de
via, dar asculttor (curajul), iar cellalt violent i neasculttor (apetitul). Echipajul este condus
de un vizitiu (raiunea), care reuete cu mare efort s-i fac s lucreze mpreun.
Aristotel (385-322 .Chr.). Primul tratat de psihologie
Aristotel s-a nscut n Stagira, o micu colonie greac din Tracia. Tatl su fusese medic
la curtea regelui Macedoniei, Amintas al II-lea, bunicul lui Alexandru cel Mare. Transmiterea
cunotinelor medicale realizndu-se prin tradiie din tat n fiu, Aristotel trebuie s fi nvat
mult biologie i medicin, explicnd parial preferina sa pentru abordarea empiric.
Se altur Academiei lui Platon la aptesprezece ani i devine elevul favorit al acestuia,
dei ntre cei doi existau multe puncte de vedere diferite [mi este prieten Platon, dar i mai
prieten mi este adevrul]. La scurt timp dup moartea lui Platon, este silit s prseasc Atena
din cauza convingerilor sale politice [unii spun i pentru c nu a devenit el conductorul
Academiei] i devine timp de patru ani profesorul tnrului Alexandru (viitorul cuceritor avea pe
atunci doar teisprezece ani). La ntoarcerea n Atena, la patruzeci i nou de ani, i-a ntemeiat
propria coal de filosfie ntr-un grup de cldiri numite Lyceum [de la numele unui sanctuar
dedicat zeului Apollo lykeios. coala era la marginea oraului, deoarece Aristotel nefiind de
origine atenian nu avea dreptul s dein proprieti n ora]. Aleile minunate favorizau

discuiile n timpul plimbatului, de aceea mai trziu coala a ajuns s fie cunoscut sub numele
de coala peripatetic (semnificaia greac a cuvntului: itinerant, cltor).
Susintor al lui Alexandru Macedon n anii ascensiunii sale, este nevoit s fug din
Atena dup moartea acestuia, afirmnd c nu trebuie s permitem Atenei s pctuiasc de dou
ori mpotriva filosofiei. i gsete sfritul dup doar un an, pe insula Eubeea.
Para Psyche sau De Anima
Prima carte despre psihologie ca tem distinct de filosofie, Para Psyche (gr.) sau De
Anima (lat.) conine primele meniuni legate ntr-un sistem cu privire la funcionarea minii
umane. Lucrarea a constituit, pn n perioada medieval, punctul de plecare pentru predarea
ideilor psihologice n universiti. Cursul de psihologie din perioada respectiv purta numele De
Anima (Mnzat, 2007).
De Anima este constituit din trei mari pri (cri). n cartea I este prezentat importana
unei tiine despre suflet, obiectul i metodologia acesteia, prin referiri critice la gndirea
celorlali filosofi care au abordat acest subiect.
n Cartea a III- a Aristotel respinge ideile lui Democrit, neadmind un al aselea sim.
Pentru o percepere comun n care se realizeaz o asociaie de senzaii nu este nevoie de un sim
special, pentru c simultan cu receptarea stimulilor se realizeaz i unirea senzaiilor ntr-un
proces mai complex,i anume percepia. Astfel, simul comun de care vorbete Democrit nu
este altceva dect percepie. Aristotel distinge 3 niveluri ale cunoaterii: simire, reprezentare i
cugetare, abordnd n acest context existena unui intelect pasiv i a unui intelect activ (vezi mai
sus) (ibidem).
De Memoria et Reminiscentia
Bazndu-se pe propriile observaii cu privire la procesele cognitive, Aristotel a descris
principii de baz ale funcionrii memoriei, parte dintre ele acceptate i azi. Pentru Aristotel,
memoria este rezultatul a trei procese de asociere: (a). pe baza similaritii (obiectele sau
fenomenele sunt asociate pentru c seamn ntre ele); (b). pe baza contrastului (asocierea bazat
pe diferene); (c). pe baza contingenei spaiale sau temporale (obiecte / fenomene care apar n
acelai spaiu sau acelai timp). Puterea asociaiei, indiferent de principiu, depinde de frecvena
cu care aceasta se repet i de uurina cu care se formeaz (Hothersall, 1995).
Renee Descartes:
Opere:1637: "Discurs asupra metodei" corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care
este satul de logica si de stiinta aristotelica.1641: "Meditatiile metafizice" n latina; conceptia
metafizica a lui Descartes.Metafizica este cunostinta primelor principii. Pentru a cladi o
filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie sa fie absolut certe. Descartes si
da perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune n ndoiala
toate cunostintele pe care le-a primit pna acum. Scopul era de a gasi elemente absolut sigure,
nendoielnice, pe care sa poata cladi tot restul. Descartes va constata, deci, ca simturile l nsala,
va pune n ndoiala chiar faptul ca are corp.Desi toate lucrurile, cele care ne par mai sigure au
fost puse n ndoiala, ramne totusi ceva sigur si anume faptul ca eu gndesc, ca ma ndoiesc.
Daca ma gndesc si ma ndoiesc, este sigur ca exist. Formula sa va fi "Cogito, ergo sum".
Aceasta nseamna nsa ca constiinta gndirii, deci a sufletului este mai sigura dect constiinta pe
care o avem despre lumea exterioara. Credinta obisnuita ca nu cunoastem nimica mai sigur dect

aceasta lume a simturilor pe care o atingem, a vedem, este astfel rasturnata.Corpurile nu ne sunt
deci cunoscute prin simturi cu certitudine. Singura certitudine absoluta este a existentei noastre,
noi care gndim si ne ndoim. Dar aceasta nseamna ca constiinta sufletului este mai sigura dect
aceea a corpurilor. Substanta este gndirea, iar substanta corpurilor este ntinderea. Prin gndire
Descartes ntelege nu numai gndirea n sens restrns, ci si perceptia, vointa.n ceea ce priveste
natura corpurilor, ea fiind ntinderea, ea este n ultima analiza de natura geometrica, mecanica.
Fenomenele corpurilor sunt provocate de miscare. Prima lege a naturii este ca fiecare corp
continua sa ramna n starea n care se afla (inertie) si ca el nu se misca dect cnd este miscat de
un alt corp. Totul se petrece dupa legi determinate, necesare. Lumea este o mecanica
universala.Lumea corpurilor si lumea spiritelor formeaza astfel pentru Descartes doua lumi cu
totul diferite, doua substante diferite. Fiinta umana uneste si ea amndoua substantele prin relatia
care exista ntre suflet si corp.Despre natura spiritului uman si ca el este mult mai usor de
cunoscut dect corpul:"Prin corp nteleg ca tot ce este terminat printr-o figura, ce poate fi
cuprins ntr-un loc sau umple un spatiu n asa fel nct sa fie exclus orice alt corp care poate fi
simtit sau prin atingere, sau prin vedere, sau prin auz, prin gust sau prin miros, care poate fi
miscat n mai multe feluri, nu prin el nsusi ntr-adevar, dar printr-un lucru, strain, care-l atinge
si de la care primeste un soc. Caci nu credeam ca apartine naturii corpurilor de a avea puterea de
a se misca singure, ca si aceea de a simti sau de a gndi"Caracteristicile sufletului:"Primele
sunt ca ma hranesc si ca merg. Dar daca este adevarat ca n-am un corp, atunci este adevarat ca nu
pot nici merge, nici sa ma hranesc. Un altul este faptul ca simt. Dar nu poti simti fara corp, n
afara de faptul ca am crezut cteodata ca simt unele lucruri n timpul somnului pe care, la
desteptarea mea, am recunoscut ca nu le simtisem. Un alt atribut este ca gndesc si gasesc aici ca
gndirea este un atribut care-mi apartine; ea singura nu poate fi desfacuta de mine. Eu sunt, eu
exist, aceasta este sigur; dar ct timp? Atta timp ct gndesc; caci poate s-ar putea ntmpla ca
daca as nceta de a gndi, sa ncetez n acelasi timp de a fi."
THALES DIN MILET
Thales a fost un filozof grec care a trait intre anii 624 - 546ien. Desi nici una dintre
scrierile lui nu a fost gasita, cunoastem munca sa din scrierile altora.
Thales este considerat tatal stiintelor in Grecia, matematician si filozof. El este
prima persoana care si-a pus intrebari despre natura universului si a dat raspunsuri
care nu luau in considerare zeii si demonii. Renuntarea la mitologie a fost un pas
crucial in gandirea stiintifica si a condus la o explozie intelectuala care a durat sute
de ani.
Thales a fost fondatorul filozofiei grecesti si al Scolii Milesiene a cosmologistilor. El a
fost contemporan cu Solon si Cresus si a fost considerat unul din Cei Sapte Intelepti
- sapte oameni care au trait intre anii 620 - 550 ien, si care, prin intelepciunea lor, sau distins ca legislatori, conducatori, sfetnici sau autori de maxime.
Pentru ca nu cauta intotdeauna raspunsuri la probleme practice, Thales era vazut
de unii oameni ca un om intelept dar imprudent: o scriere a lui Platon ni-l prezinta

cazand intr-o fantana pentru ca era prea ocupat sa studieze stelele. Totusi, aceasta
aparent imprudenta observare a stelelor a condus la aplicatii practice in navigatie:
el a studiat miscarea stelelor din Carul Mic dupa care navigau fenicienii. In plus, el a
demonstrat caracterul practic al filozofiei sale cand si-a folosit cunostintele ca sa
prezica o recolta bogata de masline si sa puna monopol pe presele de ulei de
masline.
Thales a calatorit foarte mult fiind implicat si in comert. In timpul calatoriilor a
adunat o multime de cunostinte pe care le-a dat lumii grecesti. De exemplu,
Herodot povesteste cum a prezis eclipsa de soare din 585ien folosind cercetarile si
cunostintele dobandite de la preotii babilonieni.
Thales a fost primul filozof grec care a introdus notiunea de element material primar
al tuturor lucrurilor si fenomenelor cosmice si pe care l-a identificat ca fiind apa.
Importanta apei in viata si in natura a fost, probabil, principalul motiv care l-a
condus pe Thales la aceasta concluzie. In Teologia Orphica este precizat ca "apa
exista de la inceputuri si ea este materia din care s-a solidificat pamantul". Apa,
aerul, focul sau orice alt principiu a fost pentru filozofii presocratici radacina vietii, a
sufletului si, in general, puterea naturii vii.Vechii greci au numit aceasta putere
"Fiesthe". Orphic Mythology and Theology based on Damascius notes
Hieronymus din Rhodos ne povesteste cum a masurat Thales piramidele din Egipt
folosind umbrele (a determinat momentul zilei in care umbra noastra este egala cu
inaltimea).Calatoriile in Egipt l-au determinat pe Thales sa aprofundeze studiul
geometriei. Teoremele geometrice elaborate de el au constituit temelia matematicii
grecesti.
Thales a demonstrat ca:
1) un cerc este impartit in doua parti egale de diametru;
2) unghiurile bazei unui triunghi isoscel sunt egale; 3) unghiurile opuse la varf sunt
egale; 4) unghiurile corespunzatoare intr-un triunghi au laturi proportionale.
Utilizarea acestor patru teoreme a facut posibila estimarea distantelor.
Diogenius Laertius, in cartea "Vietile si opiniile marilor filozofi" ne spune ca "Thales
a fost primul care a determinat cursa soarelui de la un solstitiu la celalalt si a
declarat ca marimea soarelui ar fi a 720 - a parte din cercul solar, si marimea lunii
ar fi aceeasi fractie din cercul lunar. Se spune ca el a descoperit cele patru
anotimpuri ale anului si l-a impartit in 365 de zile".
Thales a fost unul dintre cei mai importanti oameni ai timpului sau, atat ca filozof si
om de stinta cat si ca om de stat si legiuitor prin maximele si zicerile sale. Ca drept
dovada a acestui lucru sta marturie Plutarch care povesteste ca niste pescari au
gasit un tripod care ar fi apartinut Elenei din Troia. Mergand la templul din Delphi,
preoteasa pythiana a lui Apollo le-a spus pescarilor sa dea tripodul celui mai intelept

om. Acestia I-au dat tripodul lui Thales.

Thales a murit la o varsta inaintata in timpul unor manifestari sportive datorita
caldurii excesive. Pe mormantul sau este o inscriptie care spune: "Aici, intr-un
mormant stramt zace marele Thales; totusi renumita sa intelepciune a ajuns la
ceruri".
Democrates:

) Atomistica democriteana
De la inceput trebuie sa subliniem faptul ca si Democrit lupta cu aceeasi problema
ca si maestrul sau Leucipp. Problema aceasta consta in a deduce lumea experientei
din principiile gindirii. De acord cu Parmenide, Democrit este de parere ca
multiplicitatea si schimbarea lucrurilor din lume trebuie sa fie fundamentata pe o
existenta neschimbatoare, netrecatoare, unitara si de acelasi fel. Dar, dupa parerea
lui Democrit, pentru a se putea mentine totusi legatura cu lumea senzoriala, acest
temei metafizic trebuie sa fie accesibil determinarii; el nu trebuie sa fie gindit ca
ceva nemiscat si intr-o forma nedefinita, ci el trebuie sa aiba toate calitatile pe care
le au si lucrurile din lumea reala, ceea ce inseamna intindere si miscare in felul
acesta Democrit a ajuns si el la conceptul de atom. Dupa cum credea si Leucipp, si
pentru Democrit atomii sint cele mai mici particele ce nu mai pot fi impartite, ale
lucrurilor din lumea fizica. Atomii ai o forma, ordine, si o pozitie. Marimea lor este
diferita, iar ca durata ei sint eterni. Lucrurile sint constituite din acesti atomi intre
care se gasesc si spatii goale. Pe temeiul acestor spatii goale se fundamenteaza
divizibilitatea atomilor. Insa atomii nu mai au nici un spatiu gol in structura lor si de
aceea ei sint invizibili desi, curios lucru, Democrit le atribuie intindere. Ca si Leucipp
si Democrit afirma ca atomii se deosebesc intre ei numai dupa forma, caci ei nu mai
au nici o alta calitate. In ceea ce priveste forma lor atomii sint foarte diferiti. La
inceput acestia se gaseau raspinditi haotic in spatiu gol, apoi - Democrit, ca si
Leucipp, nu ne spune cauza - atomii au format virtejuri si prin unire au format lumea
si lucrurile din aceasta.
Democrit afirma ca si Leucipp ca si gindirea este constituita tot din atomi, fiindca
toate fenomenele sufletesti se fundamenteaza pe atomi sufletesti, ce se deosebesc
de ceilalti atomi numai prin faptul ca au o forma sferica, de unde si capacitatea
acestora de a se misca mai cu repeziciune. Atomii sufletesti sint inruditi cu atomii
focului. De aceea, atomii sufletesti nu se pot misca decit numai in stare uscata in
stare umeda ei isi pierd calitatile spirituale.
In organele omului atomii indeplinesc anumite functiuni : in creier se afla gindirea,
in inima minia, in ficat poftele. Prin respiratie omul ia atomi din aer, prin expiratie el
elimina atomi. Pe acest proces se bazeaza viata. Atomii sint datul ultim al vietii.

Democrit a plecat in consideratiile lui de la problema materiei perntru a solutiona

problema existentei. Rezultatul la care a poposit el fost teoria metafizica a atomilor,
ce sint entitati ultime ; ultimul teme metafizic al tuturor lucrurilor. De aceea
conceptia lui Democrit este un materialism metafizic. Iar fiindca acest filozof nu mai
admite un alt principiu ca temei al lumii alaturi de materie, conceptia lui se mai
numeste si monism materialist. Principiile fundamentale ale acestui monism
materialist sint urmatoarele: l". Din nimic nu se poate naste nimic , nimic din ceea
ce este nu poate fi distrus. Orice schimbare este numai unirea si despartirea de
parti.
In acest principiu formulat de genialul Abderit se cuprind doua idei, cu care
opereaza si fizica moderna, si anume: ideea ca nimic nu se distruge, ci totul se
transforma, cit si ideea despre constanta energiei. Principiul se gaseste si la Kant ca
cea dintii "analogie a experientei". El are o valabilitate axiomatica si se gaseste,
intr-un chip nu prea clar, si la alti filozofi antesocratici. Nemarginitul lui
Anaximandru, din care se produce totul, focul originar al lui Heraclit in care se
distrug lumile schimbatoare, pentru ca sa se produca din nou din acesta, nu sint altceva decit incorporari ale substantei ce ramine in veci identica cu sine. Parmenide
din Elea a negat orice devenire si disparitie. Pentru acesta schimbarea este o
aparenta. Dar prin aceasta in filozofia antica greaca s-a nascut o contradictie intre
aparenta si existenta, la care filozofia nu putea sa ramina. Afirmarea uneia dintre
teze ducea la negatia celeilalte. Caci intrebarea este: cum se face ca dintr-o
existenta neschimbatoare se produce aparenta ? Empedocle si Anaxagora au cautat
sa inlature aceasta contrazicere, prin aceea ca acestia au redus producerea si
disparitia lucrurilor la amestecarea si despartirea elementelor. Atomistica a
dezvoltat aceasta idee intr-o forma intuitiva si a facut-o un fel de piatra din capul
unghiului a filozofiei. Si ea a facut acest lucru slujindu-se de principiul necesitatii.
2. Nimic nu se intimpla din intimplare, ci totul dintr-un temei si aceasta cu
necesitate.
Temeiul despre care vorbeste Democrit nu este altceva decit legea mecanicamatematica ce dirijeaza atomii in miscarea lor cu o necesitate inexorabila. Aristotel
ii obiecteaza lui Democrit ca, prin sublinierea acestui principiu, acesta a vrut sa
deduca totul, neglijind total orice italeologie numai din necesitatea maturii. Baoon
de Verudiam dimpotriva il lauda tocmai pentru ca a dedus lumea si lucrurile din
necesitatea naturii. Intr-adevar, Democrit era constient ca postularea necesitatii
naturale constituie una din conditiile esentiale ale posibilitatii cunoasterii naturii.
3. Nu exista altceva decit atomi si spatiul gol, totul altceva este parere.
Fr. Al. Lange crede ca in aceasta afirmatie se afla cuprinsa atit latura tare cit si cea
slaba a oricarei atomistici. Este adevarat ca gratii atomisticii si a principiilor
enuntate de aceasta, stiinta in general si ma ales stiintele naturii in special au putut
face progrese uriase in cunoas terea lumii si a fenomenelor acesteia. Dar cu toate

acestea ea n-a, putut gasi, si n-are nici o perspectiva sa gaseasca, o punte intre
fenomenele materiale si cele sufletesti, ce se petrec in creierul fiintelor care gindesc
constient.
Sufletul este constituit din atomi fini, netezi, rotunzi, asemenea cu aceia ai focului.
Acesti atomi sint cei mai rapizi si prin miscarea lor, ce intrepatrunde intreg corpul,
se produc toate fenomenele vietii. Deci, pentru Democrit, sufletul este o materie
speciala ; o materie ce este raspindita in intreg universul, in care se produc
fenomenele calorice si ale vietii. Interesant este ca Democrit cunoaste deosebirea
dintre corp si suflet si el opereaza cu aceasta deosebire - dupa cum vom vedea - in
etica sa. Sufletul este totusi esentialul in om, in timp ce corpul este numai un invelis
al sufletului. "Frumusetea corpului are ceva animalic, daca acesta este lipsit de
spirit" si "fericirea si nefericirea se afla in sufletul tau", zice D

Bibliografie:
Boeree, C.G. (2006). The History of Psychology. Part 1. The Ancients. Disponibil online la
http://www.social-psychology.de/do/history_I.pdf; data consultrii: 10.10.2009.
Hothersall, D. (1995). History of Psychology (3rd ed.). New-York: McGraw-Hill, Inc.
Hunt, M. (1993). The Story of Psychology. New-York: Anchor Books.
Mnzat, I. (2007). Istoria psihologiei universale. Bucureti: Editura Univers Enciclopedic.
Nicola, G. (2004). Istoria psihologiei (ed. a II-a). Bucureti: Editura Fundaiei Romnia de
Mine.
Petroman, P. (2003). Devenirea diacronic a psihologiei: psihologie implicit. Timioara:
Editura Eurobit.
Robinson, D.N. (1995). An Intellectual History of Psychology. Madison, Wisconsin: The
University of Wisconsin Press.