Sunteți pe pagina 1din 6

Sisteme politice contemporane

arata ca natura regimului politic nu este intotdeauna cauza prima a eficientei guvernamentale. Astfel, chiar daca le vom putea considera, la limits, drept democrapli
majoritariste (remarcind insa excesul de autoritarism din Venezuela), aceste state nu
pot fi incadrate, alaturi de SUA, in categoria democratiilor centripete; ele raman
sisteme centrifuge.
*

De refinut
S Sistemul politic de tip The White House " este forma de guvernare dominanta
in America Latina.
S Modelul prezidential nord-american a fost implantat in societati cu o
experienfa democratica precara.
J Elementul comun specific al sistemelor politice din aceste state il reprezinta
prerogativa presedintelui, ales popular si direct, de sef al puterii executive.
S Cu excepfia Venezuelei, in toate celelalte state analizate parlamentul este de
tip bicameral.
S Deosebirile cele mai pregnante in raport cu modelul nord-american se fac
simfite in domeniile partidist si electoral.
J Spre deosebire de cazul SUA, implantarea regimului prezidential in America
Latina nu a condus la stabilitate politica.
S Prezidentialismele din America Latina sunt incadrabile in categoria democratiilor centrifuge.
Teme
Cum se explica opfiunea pentru un sistem politic a statelor din America
Latina?
Comparafi caracteristicile puterii executive din Argentina si Venezuela.
De ce sistemele prezidenfiale din America Latina nu se bucura de stabilitatea
specifics a celui din SUA? Construifi doua argumente in acest sens.

54

VII.
A V-a Republica franceza. Semiprezidenf ialism sau
preziden|ialism continental
Franfa este fara cu contributia decisiva la constituirea regimurilor politice
moderne, fundamentate pe valorile unanim acceptate astazi: marile principii ale egalitafii, libertapli i fraternitapli. In fapt, istoria moderna are ca punct de plecare
Revolutia franceza din 1789, considerata prototipul tranziplei la organizarea politica
republicana, sinonima atunci cu democratfo.
In prezent, via^a politica in Republica franceza este ordonata dupa reguli care fac
ca sistemul politic din aceastl tara sa se constituie si el intr-un model al guvemarii.
Republicile

franceze

Pentru istorici, dar mai cu seama pentru politologi, Franta este {ara celor cinci
republici care au marcat tot atatea etape distincte ale evolufiei in planul organizarii
politice.
Prima republica francezd a fost instaurata prin Constitufia adoptata pe 24 iunie
1793, consecinfa directs i, totodata, implinire a idealurilor revolutiei din 1789.
Victoria revolufiei franceze - simbolizata prin daramarea Bastiliei, pe 14 iulie 1789,
data devenita zi nationals a Franfei - a insemnat inlaturarea absolutismului monarhic
si a pregatit instiruirea formei de guvernamant de factura republicana. Deja in
Constitujia din 1791, prima a Franjei si a doua din Europa, erau cuprinse principiile
separa{iei puterilor in stat si suveranitajii populare, ca si elemente ale filosofiei revolufionare de inspiratie rousseauista, incompatibile cu regimul monarhic. Dupa o
perioada de tranzifie, in care regalitatea si-a pierdut multe din prerogativele ei tradiplonale, Frant,a a abolit monarhia, devenind republics. Desi Prima republics franceza
nu a rezistat in timp decat cafiva ani - in 1799 Napoleon Bonaparte a organizat o
loviturS de stat prin care se instiruia o guvernare hibrida (Directoratul si apoi Consulatul), iar in 1809 a devenit impSrat al Franfei - regimul monarhic ce i-a urmat nu a
mai putut avea forma si caracteristicile unuia absolutist.
A doua republica franceza a fost instaurata in urma revolufiei din 1848, prin
Constitufia adoptatS la 4 noiembrie acelaji an, cea care reafirma principiile revolujionare ale anului 1789. Presedinte al statului devine Ludovic Napoleon. Pe 2
decembrie 1852, acesta pune capat regimului prezidenfial printr-o lovitura de stat in
stil bonapartist.
In 1875 a fost adoptatS o nouS Constitute prin care s-a instituit A treia republica
franceza, cu o durata de mai bine de 70 de ani. De remarcat cS regimul politic francez din aceastS perioadS a intrunit caracteristicile unuia de tip parlamentar.
In conditiile sfirsitului celui de al doilea razboi mondial, marcat in Franfa de
problema colaborationismului, in 1946 este adoptatS o noua lege fundamentals a
statului. Conform noilor prevederi constitutjonale, puterile parlamentului sunt sporite
55

Sisteme politice contemporane


substantial. Totusi, cu un grad ridicat de instabilitate politica, A patra republica franceza nu putea dura prea mult.
Numit in iunie 1958 sef al guvernului, generalul Charles de Gaulle, figura proeminenta a Rezistenfei franceze, un adevarat simbol al eliberarii Franfei si, totodata,
beneficiarul unei increderi populare masive, reusea impunerea unor masuri de
intarire a puterii executive. Pe baza acestora, pe 4 octombrie 1958 era adoptata o
noua Constitute, fundament juridic al regimului politic francez actual.
Regimul constitutional al Republicii a V-a
Experienfa politica a republicilor anterioare, in mod deosebit a Republicii a IV-a,
cu deficientele puse in evidenta de regimul parlamentar absolutist", a constituit principala sursa a schimbarilor constitutionale majore operate in Franfa in 1958. Avand
drept model masurile impuse de generalul de Gaulle, inifiatorii actualei Constitufii
franceze au realizat o opera juridica axata pe doua principii centrale: intarirea puterii executive, indeosebi a sefului statului (ales direct din 1962) ca parte a puterii
executive, si rationalizarea activitatii legislativului, adica, in fapt, limitarea constitutional a sferei decizionale a parlamentului.
Ambele principii, transpuse in prevederi constitutionale si masuri politico-juridice
adiacente, aveau drept scop sporirea functionalitapi activitatii politice, astfel incat sa
se poata solutiona eficient noile probleme, in special economice, cu care Franfa se
confrunta dupa eel de al doilea razboi mondial. In mod similar, si sistemul electoral a
fost adaptat acestei cerinfe.
Sporirea puterii executive s-a realizat, in primul rand, prin delimitarea unei sfere
decizionale proprii presedintelui republicii, conform prevederilor constitutional
cuprinse in articolele 8, 9, 11, 12, 16, 18, 54, 56 si 61. Bunaoara, presedintele are
puterea de a numi premierul (art. 8), de a dizolva Adunarea Nationals (art. 12) sau de
a supune referendumului national proiecte legislative privitoare la organizarea
autoritStilor publice (art. II) 1 . Prin Constitute, prerogativele prezidentiale sunt mai
numeroase, dar numai cele stipulate prin cele 9 articole amintite sunt exercitate farS
conditia contrasemnarii actelor emise de presedinte in domeniile respective. In
ansamblu, rolul presedintelui este definit de articolul 5, in conformitate cu care seful
statului este arbitrul puterilor in vederea asigurarii functionarii normale a acestora si
a continuitatii statului. Mai trebuie adaugat ca din 1962 s-a trecut la alegerea populara a presedintelui, sporindu-i-se astfel legitimitatea politica si autoritatea publica.
O dispozitje constitutionala impusa de catre de Gaulle, care concura la sporirea
autonomiei executivului, este interpretarea principiului separatiei puterilor in stat in
sensul separarii funcfiei guvernamentale de mandatul parlamentar. Altfel spus, membrii guvernului nu pot fi, in acelasi timp, si parlamentari (art. 23).
Pe de alta parte, rationalizarea parlamentului a vizat atat funcfia legislativS, cat si
co'ntrolul asupra guvernului. Sub primul aspect, parlamentul Republicii a V-a, ca si
eel american, are puterea de a legifera numai in domenii expres mentionate, conform
articolului 34. In plus, parlamentul nu define monopolul legiferarii. Pe langa
' Vezi Anexa 2.
56

A V-a Republicafranceza.Semiprezidentialism sau prezidentialism continental


prerogativa presedintelui de a cere poporului si legifereze in anumite domenii (vezi
mai sus), guvernul are i el dreptul de a legifera, pentru o perioada, prin ordonante, in
conformitate cu articolul 38. Cat priveste functia de control, Constitutia din 1958
reia principiul raspunderii politice a guvernului dar, spre deosebire de practicile republicilor precedente, il organizeazS de o maniera dificila de a controla activitatea
guvernamentaia cotidiana ?i cvasiimposibil de a demite guvernul"1. Elementul specific al procedurii de angajare a raspunderii guvernamentale in fafa Adunarii Nafionale il reprezinta modul de numarare a voturilor: ... sunt numarate numai voturile
favorabile mofiunii de cenzura, care nu poate fi adoptata decat de majoritatea membrilor care alcatuiesc Adunarea ..."2. La fel stau lucrurile si in cazul in care camera
initiaza un vot de neincredere.
Pe scurt, principalele caracteristici ale regimului politic al celei de a V-a
Republici sunt restaurarea funcfiei prezidenfiale si a autorita(ii sefului executivului, rationalizarea funcfiilor legislativa si de control ale parlamentului. Prin
consecinfele lor politice, aceste caracteristici semnaleaza existenfa in Franfa a
unui guvernamant de factura prezidenfiala, care poate fi definit fie prin sistem
prezidential european, fie prin sistem semiprezidenfial.
In fine, sub aspectul formei, Franta este un stat national unitar, teritoriul s5u fiind
organizat in 22 de regiuni administrative ce cuprind 96 de departamente3.
Puterea executiva. Presedintele si premierul
In sistemul politic francez, puterea executiva este exercitata de Presedintele
Republicii si de Consiliul de Ministri (Guvernul), condus de un Presedinte (Premierul). Ierarhia dintre cei doi titulari ai puterii executive este reglementata de Constitutie prin atribuirea de puteri executive majore sefului statului.
Presedintele francez este ales prin vot universal direct, in varianta scrutinului
majoritar cu doua tururi. Initial, intre 1958 si 1962, presedintele era ales de catre
un Colegiu electoral format din membrii celor doua camere, plus membrii consiliilor
generale si ai adunarilor teritoriale de peste mari, ca i reprezentantii alesi ai consiliilor municipale. Mandatul prezidenfial poate fi reinnoit fara nici o restrictie. In
schimb, legea electorala stabileste o procedura preliminara a depunerii candidaturilor
menita a realiza o selectie riguroasa a persoanelor apte sa candideze la funcfia
suprema in stat.
1 Dominique Rousseau, Le regime politique de la FRANCE, in Genoveva Vrabie (coord.),
Les regimes politiques de la pays de I'U.E. et de la Roumanie, Bucuresti, Editura Monitorul

Oficial, 2002, p. 137.


2 Art.

49, Constitutia Republicii franceze.

De remarcat in acest context meminerea unui structuri de reprezentare in administratie a


asa-numitelor teritorii de peste mari, fostele colonii ale Franjei. Totodata, unitatea nationals a
statului este realizata prin calitatea de cetatean a oricarui subiect francez, indiferent de etnia
sa. De altfel, Franfa nu a admis conventiile europene care fac referire la statutul minoritatilor
nationale sau la autonomia pe criterii ernice (vezi, spre exemplu, Recomandarea 1201 a
Consiliului Europei).
3

57

Sisteme politice contemporane


Incepand cu scrutinul din 2002, presedintele este ales pentru un mandat redus cu
doi ani, respectiv de 5 ani. Modificarea a fost decisa pe 24 septembrie 2000 printr-un
referendum national, cu o majoritate de 72,5% dintre francezii participant la scrutin.
Aparent minora, mSsura reducerii cu doi ani a mandatului prezidential are semnificatii politice importante, putind fi considerate o veritabila revolufie politica. Mai
intai, se pune capat unei situafii relativ singulare intre farile democratice - 7 ani de
prezidentiat, fara restricfii la reinnoire, situafie care se apropia mai degraba de cea a
unei domnii". Socialistul Francois Mitterrand a domnit" 14 ani, intre 1981 si 1995,
timp in care la Moscova s-au succedat 6 sefi de stat, iar americanii au schimbat 3 preedinpl. In al doilea rind, suprapunerea mandatului prezidenfial peste eel al parlamentarilor asigura condifiile pentru reechilibrarea raporturilor dintre puterea executiva si cea legislativS. In acest sens, situapla de coabitare politics, specifics pinS
acum Franfei, devine practic imposibilS. In fine, adSugatS altor mSsuri de reforms
politics, scurtarea mandatului prezidential reprezintS un pas spre o nouS alcStuire a
sistemului politic, spre Republica a Vl-a.
Ca principals autoritate politics, Presedintele are atributii foarte largi, asa cum
derivS in special din articolele constitutionale mentionate mai sus. Foarte important,
desi nu este numit seful executivului, precum in SUA, presedintele francez prezideaza sedinfele Consiliului de Ministri, detinand, in aceasta situatie, functia de
sef al guvernului.
Preeminenfa sa in cadrul puterii executive este sustinutS si prin prerogativa de a
numi premierul dar si pe ceilalti membri ai guvernului, la propunerea acestuia, si
nici un vot legislativ nu poate anula aceste numiri, precum si prin controlul pe care il
exercitS asupra cabinetului. Toate decretele guvernului necesitS, pentru a deveni
valide, semnStura presedintelui, iar ministrii, in special cei care reprezintS posturi
cheie, precum apSrarea sau externele, lucreaza direct cu presedintele, farS a fi necesar
un mandat din partea premierului. Practic, guvernul este un instrument politic al
presedintelui.
In raport cu parlamentul, rolul primordial al presedintelui derivS in principal din
dreptul pe care i-1 acordS Constitutia de a dizolva Adunarea Nationals (o singura
data intr-un interval de 12 luni) si din posibilitatea constitutionals de initiativa
legislativS in domeniul organizSrii autoritatii de stat. Spre exemplu, uzand de aceastS
prerogativa, presedintele de Gaulle a impus, in anul 1962, schimbarea modului de
alegere a Presedintelui, prin introducerea votului direct1. Aceeasi modalitate, care
certifies puterea institutiei prezidentiale in acest domeniu, a utilizat-o si ultimul
presedinte ales pentru 7 ani, Jacques Chirac, cand a convocat referendumul pentru
reducerea duratei mandatului prezidential. De asemenea, presedintele dispune de
dreptul de veto, care, in sistemul constitutional francez, inseamna dreptul sefului
statului de a cere parlamentului o nouS deliberarea asupra unei legi ordinare (sau
numai asupra unor articole) sau de a sesiza Consiliul Constitutional in legSturS cu
neconstitufionalitatea unei legi ordinare.
' In legatura cu initiativa presedintelui de Gaulle exista si astazi pared impartite printre
specialijti cu privire la constitufionalitatea acestei masuri (si, ca atare, asupra caracterului ei
democratic).
58

A V-a Republicafranceza.Semiprezidentialism sau prezidentialism continental


in fine, conform articolului 5 din Constitute, Presedintele dispune de prerogativa
de arbitru al autoritatilor statului, fund investit cu puterea de a lua orice decizie pe
care o considers necesarS pentru solutionarea unui conflict care ar interveni intre
acestea si care ar afecta functionarea statului.
Toate aceste prerogative vorbesc despre pozifia importanta a presedintelui
francez.
Pe pozifia a doua a ierarhiei din cadrul puterii executive se situeazS Guvernul
(Consiliul de Ministri) a carui misiune, exprimata sintetic de articolul 20 al
Constitufiei, este de a determina (= a decide) si conduce (= a aplica) politica nafiunii1. In acord cu misiunea sa, guvernul dispune si el de puteri sporite in raport cu
legislativul (Adunarea NafionalS). Pe langS conducerea curentS a treburilor statului,
alSturi de presedinte, guvernul define puterea de a reglementa juridic relafiile sociale,
adicS este beneficiarul unei autentice activitSfi legislative. Totodata, cum am arStat
deja, guvernul nu este responsabil in fafa parlamentului, el putind fi totusi demis
printr-o mofiune de cenzurS votatS insS prin majoritatea parlamentarS absolutS (voturile anulate si abfinerile sunt socotite ca voturi in favoarea guvernului).
In cadrul guvernului, pozifia premierului este solids, acesta fund investit cu autoritatea de a propune presedintelui eliberarea din funcfie a oricSrui ministru. Sub acest
aspect, se poate aprecia cS, similar Angliei sau Germaniei, guvernul se caracterizeazS
printr-o disciplinS strictS. Autoritatea premierului este intSrita si prin prerogativa
acestuia de a contrasemna anumite acte emise de presedinte.
Bicameralismul

francez

Regimul parlamentar al Franfei este de tip bicameral. Conform articolului 24 din


Constitufie, Parlamentul {Parlement francais) se compune din douS Camere Adunarea Nationals si Senatul.
Adunarea Nationals (Assemblee Nationale), cu 577 membri, este aleasS prin vot
universal direct pentru un mandat de 5 ani. Sistemul de vot practicat este de tip
scrutin uninominal majoritar cu douS rururi. Condifia pentru a accede in turul al
doilea este atingerea baremului minim de 12,5% din numSrul alegatorilor inscrisi pe
listele electorale.
Reprezentand natiunea, prima camera a parlamentului francez are drept principals
atribufie activitatea legislativS, cu limitSrile amintite in favoarea puterii executive.
Spre deosebire de Adunarea NafionalS, Senatul (Se'nat) este ales prin vot indirect, astfel cS senatori sunt desemnafi de un Colegiu electoral, ales, la randul lui, prin
vot direct de cStre cetSfeni. Membrii Colegiului electoral provin din deputafi, consilieri generali si delegafi ai consiliilor municipale. Prin urmare, Senatul reprezintS
comunitSfile locale, inclusiv pe francezii rezidenfi in strSinState.
Cat priveste procedura electorala adoptatS de Colegiul electoral, se utilizeaza
scrutinul mixt, in funcfie de numSrul senatorilor ce urmeazS a fi alesi in fiecare din
cele 322 de circumscripfii electorale. Pentru circumscripfiile in care sunt repartizati
mai pufin de 5 senatori se foloseste scrutinul majoritar, iar pentru cele in care
urmeazS sS se aleagS 5 sau mai multi senatori se utilizeaza scrutinul proporfional.
1

Vezi Dominique Rousseau, op. cit., cap. 1, sectiuneal, paragraf 2.


59

Sisteme politice contemporane


Mandatul de senator este de 6 ani, dar la fiecare trei ani o jumatate din mandate
senatoriale este reinnoitS, alegerea de tip cascadS asigurand continuitatea reprezentSrii parlamentare1.
Procedure legislativS reglementatS de Constitute indicS faptul cS inidatorii legii
fundamentale au fost preocupad mai degraba de reglementarea clara a raporturilor
dintre puterea executivS si cea legislativS, si mai putin de reglementarea raporturilor
dintre cele doua camere parlamentare. Astfel, se poate invoca o anume ambiguitate in
departajarea atribufiilor legislative ale acestora. Spre exemplu, pe de-o parte, procedure medierii aratS egalitatea statutului legislativ al AdunSrii Nadonale si a Senatului, iar pe de alta, faptul cS legile privind finanfele nu pot intra in dezbaterea parlamentarS decat prin intermediul AdunSrii Nadonale sugereazS un anume primat al
acestei camere. Totui,tinandcont atat de procedurile electorale diferite de alegere a
camerelor, cat si de practica politics se sustinea ideea diferentierii statutului celor
douS adunSri parlamentare, in sensul unei asimetrii relative a acestora.
Mult mai riguros este reglementatS activitatea legislativS privitS din perspectiva
rolului jucat de guvern, in detrimentul parlamentului. Conform Constitutiei, guvernul
are drept de initiativa legislativS, ca si parlamentul, dar executivul dispune $i de
instrumentele necesare dirijSrii dezbaterii parlamentare in sensul dorit de acesta,
precum blocarea amendamentelor neagreate de guvern sau dreptul de a interveni in
cazul unui dezacord intre cele douS camere. TotodatS, statistica aratS cS majoritatea
covirsitoare a legilor adoptate de parlament si promulgate de Presedinte are ca sursS
initiativa legislativS a guvernului.
Procedeele diferite de alegere a celor douS Camere se repercuteaza atat asupra
gradului de reprezentare politica, cat i asupra statutului functional al acestora.
Nefiind rezultatul direct al manifestarii vointei electorale a cetafenilor si, in general,
favorizand marile aglomerari urbane, Senatul se caracterizeazS printr-o reprezentare
politics diferitS in raport cu cea a Adunarii Nadonale. DupS cum, sub aspect functional, Senatul este considerat un corp ponderator al parlamentului, avand rolurile de
contrapondere la puterea exercitatS de prima camera si de ameliorare a proiectelor
legislative elaborate de aceasta. In concluzie, bicameralismul francez poate fi
considerat unui de tip relativ asimetric si incongruent.
Scrutinul majoritar sifamiliile de partide
Intr-un contextul juridic deosebit de lejer pentru activitatea partidelor2, configuratia sistemului partidist este reglata prin intermediul alegerilor de tip scrutin
majoritar cu doua tururi (uninominal, pentru alegerile parlamentare3, si de lists
1 Precizim cS inainte de reforma din 2004, mandatul senatorilor era de 9 ani, o treime fiind
innoita la fiecare trei ani, iar din 2008 numarul lor a crescut de la 331 la 343.
2 in articolul 4 al Constitutiei se mentioneaza ca partidele politice, avand rolul de a
exprima sufragiul, activeaza in mod liber, in contextul respectarii principiilor suveranitatii
nafionale $i democratiei. Sub aspect strict juridic, infiintarea si inregistrarea partidelor politice
au acelasi regim ca i asociatiile civice.
3 in 1986 s-a trecut la sistemul proportional cu liste blocate si prag electoral de 5% (similar
celui practicat in Romania postcomunista), insa scrutinul majoritar absolut a fost restaurat la
alegerile parlamentare urmatoare.

60

A V-a Republicsfranceza.Semiprezidentialism sau prezidenfialism continental


(pentru cele locale). Astfel, sistemul partidist, aparent cu structurS multipla - in
Franta functioneazS peste 20 de partide - este ordonat sub forma unuia de facturS
bipartidistS, cu specificul cS bipartidismul nu se refers la partide propriu-zise, ci la
tendintele sau familiile politice. LegStura dintre cele douS sisteme a fost evidentiatS
de M. Duverger, in lucrarea Les partis politiques, sub forma unei legitSfi, i anume:
scrutinul majoritar uninominal cu doua tururi tinde sa instituie un sistem de partide multiple, suple, dependente si relativ stabile. Cu alte cuvinte, acest tip de scrutin
favorizeazS un sistem in care partidele cultivS aliantele politice, combinandu-se
numarul mare de partide cu tendinta dualists. Importanta decisivS o are in special al
doilea tur de scrutin, eel care obligS partidele, in vederea castigSrii alegerilor, sS se
grupeze in cele douS orientSri politice majore - dreapta si stanga, cu excluderea
centrului.
Bipartidismul (bipolarismul) francez s-a constituit deci prin aliantele dintre partidele apartinStoare aceleiasi familii doctrinar-ideologice, grupate, simetric, la stanga
si la dreapta spectrului politic. Scopul acestor alianfe este acela de a promova, in
turul al doilea, cu ajutorul suportului popular (al votului) al alianfei respective,
candidatii cei mai bine plasati. Desi in acest mod rezulta o diferenta masivS intre
votul popular (sufragiul exprimat in procente) si votul politic (sufragiul exprimat in
mandate), avantajele acestei arhitecturi partidiste, dovedite chiar de istoria politics a
celei de a V-a Republici franceze, sunt evidente. Pe de-o parte, s-a reusit realizarea
de majoritSti parlamentare stabile, iar pe de alta, au fost stopate tendintele reprezentSrii parlamentare a partidelor de factura extremists. Spre exemplu, desi au contribuit substantial la realizarea guvernSrilor socialiste, comunistii nu au avut niciodata o reprezentare parlamentara puternicS. Dupa cum, partidul de extrema dreapta,
Frontul National, nu a reusit decat o cotare parlamentara minima, desi forta sa electoral era relativ importanta.
in ultimele decenii ale secolului trecut, viaja politica franceza a fost dominata de
patru partide - Partidul Socialist (Parti Socialiste - PS), fondat in 1901, Partidul
Comunist Francez (Parti Communiste Frangais - PCF), fondat in 1920, situate la
stanga scenei politice, si Adunarea pentru Republica (Rassemblement pour la
Republique - RPR), fondat in 1976 de J. Chirac si Uniunea pentru Democratic
Franceza (Union pour la Democratie Frangais - UDF), fondat, ca alianta a patru
partide, in 1978, aliniate la dreapta politica. Dupa 2000, zona de dreapta a esichierului politic a cunoscut un proces de reordonare prin aparitia unei noi formatiuni Uniunea pentru Majoritatea Prezidentiala, denumita ulterior Uniunea pentru o Miscare Populara (Union pour un Mouvement Populaire - UMP), victorioasa in
alegerile parlamentare si prezidentiale din 2007. Desigur, in forul legislativ au obfinut reprezentare si alte partide, insS cu o pondere parlamentara redusa.
Ca tendime politice, se remarca, pe langa bipolarismul stanga-dreapta, a anume
predominanta a partidelor cu orientare ideologka de stanga, socialists, dar si lipsa
unui curent de factura social-democrata. Totusi, pe fondul crizei fortelor politice de
stanga din debutul secolului al XXI-lea, victoria in alegerile prezidentiale si parlamentare a revenit candidajilor dreptei, respectiv UMP. Totodata, este de subliniat ca
sistemul electoral a stopat ascensiunea dreptei extreme in parlament, tot asa cum,
dupS razboi, a avut un efect similar asupra evolutiei comunistilor.
61

Sisteme politice contemporane


Ca orice sistem de factura bipartidistS, i eel francez se poate caracteriza prin
alternanfa guvernamentala. Spre exemplu, alegerile generale din 1993 si 1997 i-au
rotit pe socialist si neogolisti la guvernare - Partidul Socialist a guvernat panS in
1993 si a revenit la guvernare dupa 1997, iar Adunarea pentru Republica si Uniunea
pentru Democratic au condus Franto in acest interval, neogolistii detinand guvernarea
si dupa 2002. Totusi, in perioadele coabitarii politice1 - situatie in care majoritatea
parlamentara aparfine unei orientSri politice, iar presedintele orientarii politice opuse
- rotativa nu a fost perfects, ca urmare a diferenfelor de durata intre mandatul prezidential $i eel al AdunSrii Nationale. Spre exemplu, in ultimii ani ai mandatului
prezidential al socialistul F. Mitterrand, presedintele a coabitat cu guvernarea PRP UDF, iar neogolistul J. Chirac a impartit puterea executiva cu Partidul Socialist,
castigator al alegerilor parlamentare din 1997.
Prezidentialismul

francez

In legatura cu tipul sistemului politic din Franta se poarta si astazi o anume dispute, in buna masura alimentata si de relativa ambiguitate a constructiei constitutionale a Republicii a V-a, dar si de schimbarile din acest domeniu. In general insa,
organizarea politica a Franfei este considerate ca fund una distincta atat de regimul
prezidential american (de care o apropie pozifia puternicS a presedintelui republicii),
cat si de eel parlamentar (datorite gradului dependenfei cabinetului de voinfa politica
parlamentara), cunoscute sub denumirea de semiprezidentialism.
De altfel, termenul de semiprezidentialism a fost folosit pentru prima oarS in legatura cu Franta. in lucrarea sa din 1970 Institufii politice i drept constitutional",
Maurice Duverger defineste in termenii noului concept situatia politica din Franta de
dupa reforma constitutionaia din 1962. Mai mult, pentru G. Sartori organizarea
politica din cea de-a V-a Republics franceza reprezinta chiar prototipul semiprezidentialismului2.
Pe de altS parte, urmandu-1 pe A. Lijphart - si, ca atare, considerand cS adevSratul
sef al puterii executive este presedintele - sistemul politic francez trebuie plasat in
categoria sistemelor prezidentiale, cum de altfel o face politologul american3, care,
totuji, admite si existenfa unor faze mai putin prezidentiale in evolufia actualei republici franceze. Aici putem include si opinia generals a constitutionalistilor francezi,
conform cSreia se poate aprecia regimul politic francez sub apelativul de prezidentialism"*.
In plus, o anumitS indecizie exists si in legSturS cu plasarea sistemului politic
francez in interiorul granitelor unuia dintre modelele democrafiei, situafie care 1-a
determinat pe pSrintele consociafionismului sS afirme: intrucat presedintele de
1 Dintre anii 1986-1988, 1993-1995 si 1997-2002. Din 2002, odata cu modificarea adusa
duratei mandatului prezidenfial si, ca atare, organizarii cvasi-simultane a alegerilor prezidentiale si parlamentare, situatiile de coabitare politica au devenit virtual imposibile.
2 Giovanni Sartori, Ingineria constituponala comparata, Bucuresti, Ed. Mediterana 2000,
2002, pag. 135-140.
3 Vezi Arend Lijphart, Modek ale democrafiei, Iasi, Ed. Institutul European, 2000, p. 122-124.
4 Cristian Ionescu, op. cit., p. 123.
62

A V-a Republicsfranceza.Semiprezidentialism sau prezidenfialism continental


Gaulle isi exprimS adesea ostilitatea fafS de les anglo-saxons, este o ironie cS
republica create de el este cea mai anglo-saxonS dintre democrafiile europene
continentale."1 Cu alte cuvinte, dintre statele care nu sunt anglo-saxone, Franfa se
apropie eel mai mult de modelul Westminster al majoritarismului.
in esenfS, in favoarea semiprezidentialismului sunt argumentele de naturS formalS, fiind vizatS arhitectura regimului politic asa cum este ea reglementatS de
norma constitutionals. Astfel, presedintele este ales prin vot popular, dar el imparte
puterea executivS cu un premier responsabil politic in fafa parlamentului. Totodata,
presedintele are dreptul de a legifera prin referendum, ceea ce afecteaza stricta separate a puterilor. Aceste elemente constituie abateri de la modelul prezidential clasic
si indreptetesc, in opinia adeptilor formulei semiprezidentiale, incadrarea Frantei in
aceastS categorie de sistem politic.
FSrS a contesta valoarea acestor argumente care derivS din constitufia formalS,
trebuie avute in vedere si constitufia materials, respectiv regulile si practica politics,
doar complementaritatea acestor douS perspective putind contura imaginea reals a
sistemului politic francez. Iar din aceastS perspectivS prezidenfialismul nu poate fi
eludat.
Mai intai, pentru cS presedintelui francez ii este propriu rolul specific jucat de un
presedinte intr-un regim prezidenfial. Constituantul francez a avut in vedere o separare nets, cvasiabsolutS a celor trei puteri i realizarea unui echilibru stabil intre ele.
La confluenfa acestor forte se situeaza Presedintele Republicii care prin arbitrajul sau
(desi este component al puterii executive) asigurS continuitatea intereselor politice ?i
economico-sociale nationale, respectarea angajamentelor luate in numele Frantei, primatul intereselor nationale sau generale fSrS a ceda presiunilor exercitate prin intermediul Parlamentului de cStre diferitele grupuri parlamentare sau ale Guvernului
rezultat din confruntarea electoralS a partidelor politice".2
Totodata, in cadrul dualismului puterii executive caracteristic Frantei, Presedintele este de facto seful Cabinetului, iar Premierul acfioneazS ca un instrument
politic al primului, fiind dependent de numirea acestuia si cvasiindependent in raport
cu parlamentul. Cum am arStat mai sus, presedintele devine sef al puterii executive
cand prezideazS sedinfele de guvern, dupa cum rafionalizarea funcfiei de control a
parlamentului face practic imposibilS demiterea cabinetului.
Mai trebuie adSugat cS principiul separafiei puterilor in stat funcfioneaza si in
sensul considerat de A. Lijphart ca o condifie secundara a prezidenfialismului, respectiv a incompafibilitStii dintre demnitSfile de parlamentar si membru al guvernului.
Nu in ultimul rind, practica politica vine sa confirme pozifia cheie a presedintelui
francez ca sef al puterii executive, arbitru al celor trei puteri si principal factor al
deciziei statale.
in plus, egalizarea mandatului prezidenfial cu eel parlamentar face cvasi-improbabila situafia de coabitare politica, in care aplicarea regulilor formale ale Constitufiei ar conduce la diminuarea importanfei funcfiei prezidentiale.
Asadar, Franfa indeplineste condifiile bazale ale sistemului prezidential: presedinte ales prin vot popular (incepind cu 1962); presedintele republicii este si seful
Arend Lijphart, op. cit., p. 230.
2 Cristian Ionescu, op. cit., pag. 119-120.
1

63

Sisteme politice contemporane


executivului, astfel ca cele mai importante decizii politice pot fi luate de acesta chiar
si impotriva cabinetului; numirea/demiterea premierului (a cabinetului) depinde de
presedintele statului; separarea (divizarea) puterilor. E drept, sistemul francez nu se
suprapune perfect peste tiparul prezidentialismului, reprezentat de sistemul politic
din SUA, avand ca nota specifics dualismul puterii executive si initiativa legislativS a
presedintelui, ca si alternanfa capetelor
Tinind cont de aceste caracteristici, apare mai justificatS incadrarea Franfei in
categoria specials a prezidentialismului continental decat in cea a semiprezidenfialismul. E drept, aceasta presupune regandirea tipologiei sartoriene, asa cum procedeazS Shugart si Carey1, pentru care Franta aparfine sistemului premier-prezidential. Solufia despSrfirii Franfei de celelalte fSri clasate ca semiprezidenfiale se
poate dovedi utilS tocmai din aceastS perspectivS, cum vom vedea in capitolul urmStor. De altfel, Sartori insusi considers cS majoritatea statelor cu executiv dual nu au,
in realitate, un sistem politic echivalent cu eel al Franfei.
In fine, multumitoare ar putea fi si solufia balansoarului2. Astfel, sistemul politic
din Franta trebuie plasat oricum pe braful balansoarului care reprezintS preziden{ialismul, dar gradul de inclinare a balansoarului, determinat de raporturile politice
concrete dintr-o etapS sau alta, fiind mai mic decat in cazul american.
*

Variatia fortei prezidentialismului funcfie de raportul


presedinte/premier (majoritate parlamentara)
Premier
Presedinte
Faza sistemului
De Gaulle, Charles
M. Debre->1962
prezidenfialism absolut
1959-1966
G.
Pompidou->
1968
prezidenfialism
1966-1969
M.C. de Murville
prezidenfialism
->1969
Pompidou, Georges
J. Chaban-Delmas
prezidenfialism
1969-1974
->1972
P. Messmer >1974
prezidenfialism absolut
D'Estaing, Valery Giscard J. Chirac -1976
prezidenfialism absolut
1974-1981
R. Barre->1981
prezidenfialism relativ
Mitterrand, Francois
P. Mauroy-*1984
prezidenfialism absolut
1981-1988
L. Fabius->1986
prezidenfialism absolut
1988-1995
J. Chirac ->1988
coabitare politics
M. Rocard->1991
prezidentialism relativ
E. Cresson->1992
prezidentialism relativ
P. Beregovoy >1993 prezidenfialism relativ
E. Bahadur-> 1995
coabitare politica
Vezi supra, cap. Tipologia sistemelor politice", p. 22.
2 Idem.
1

64

A V-a Republicafranceza.Semiprezidentialism sau prezidenfialism continental


Chirac, Jaques
A. Juppe -> 1997
prezidenfialism relativ
1995-2002
L.
Jospin
-2002
coabitare politics
2002-2007
J-P. Raffarin ->2005 prezidenfialism
D. de Villepin ->2007 prezidenfialism
Sarkoszy, Nicolas
Francois Fillon -
prezidenfialism absolut
2007Sistemul politic al Republicii a V-a
PRESEDINTELE
Mandat de 5 ani

PREMIERUL
GUVERNUL

PARLAMENTUL
ADUNAREA
NATIONALA
577 membri
alesi direct
pentru 5 ani

SENAT
343 membri
alesi indirect
pentru 6 ani,
1/2 reinnoiti la 3 ani

COLEGII
DEPARTAMENTALE
ELECTORATUL
SISTEM ELECTORAL MAJORITAR CU DOUA TURURI