Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Psihologie Medicala 2
Psihologie Medicala 2
Sanatate si boala
Psihologia medicala este un domeniu de interferenta a doua mari practici care privesc
individul uman in starile lui fundamentale de sanatate si boala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) defineste starea de sanatate ca fiind ,,o
stare completa de bine din punct de vedere psihic, mental si social si nu neaparat in absenta
durerii. Aceasta definitie este o recunoastere a faptului ca starea de sanatate este mai mult
decat absenta durerii. Este o stare de armonie, o stare de bine cu privire la evolutia
complexului biologic, psihologic si a dimensiunilor sociale ale comportamentului uman.
Boala este definita ca o serie de modificari biologice si/sau dizabilitate sau un risc crescut spre
distres si/sau dizabilitate.
Boala are mai multe componente:
1. Manifestari.
Fiecare boala presupune anumite modalitati de manifestare, un anumit tablou clinic
(in anumite situatii, boala poate sa nu aiba tabloul clinic identificabil sau usor identificabil).
Tabloul clinic, numit i simptomatologia pacientului, contine semne si simptome. Semnele
(din lat. signum- semn, marca) sunt forme de manifestare a bolii care pot fi identificate de
clinician sau de alta persoana (inclusiv de catre pacient pe baza simturilor proprii),
independent de ceea ce declara pacientul (de exemplu, modificari ale culorii pielii, modificari
in comportament).Simptomele (din gr.symptoma ceea ce se produce, apare, derivat de la syn
impreun - si piptein cadea) sunt acele manifestari ale bolii care apar in primul rand in
sfera de perceptie a bolnavului si sunt simtite de acesta la nivel subiectiv. Ele pot fi cunoscute
de clinician doar indirect, prin intermediul declaratiilor pacientului (de exemplu starea de
frica). Unele semne si simptome au tendinta s apara impreuna, constituind sindroame (din gr.
syn impreuna - si dromos cale, cursa). Spre exemplu, conceptiile negative legate de
propria persoana considerata in prezent si in viitor tind sa apara impreuna, constituind un
sindrom depresiv. Un sindrom poate avea o etiologie multipla. Daca mecanismele
etiopatogenetice ale unui sindrom sunt cunoscute, atunci, in principiu, putem vorbi despre
boala. Tratamentele care vizeaza direct reducerea acestor manifestari, fara a schimba cauzele
si mecanismele care le-au generat, se numesc tratamente simptomatice.
2. Boala presupune anumiti agenti si/factori etiologici (cauzali).
Dou criterii sunt mai importante in clasificarea acestor factori etiologici. Dupa natura
lor, ei se clasifica in agenti exogeni si agenti endogeni. La randul lor, agentii exogeni pot sa
fie fizici (mecanici, termici, electrici etc.), chimici (acizi, baze, saruri), biologici (microbi,
virusuri, paraziti, ciuperci, diferite macromolecule organice etc.) si psiho-sociali (de exemplu
stresul, un stil de viata nesanatos). Agentii endogeni (cum ar fi factorii genetici) pot fi
1
considerati primari, producand diferite tipuri de anomalii ereditare; in ultima instanta, ei sunt
insa agenti exogeni, care au actionat fie asupra aparatului genetic al strmosilor nostri, fie
asupra aparatului nostru genetic, in cursul existentei noastre. Dupa functia lor, agentii
etiologici se impart in:
a)
b)
c)
d)
e)
Factori declansatori
Factori determinanti
Factori favorizanti
Factori predispozanti sau de risc
Factori de mentinere
Trauma psihica
Psihologii au definit trauma ca un eveniment singular de o intensitate foarte mare,
eveniment care apare in viata individului si care depaseste posibilitatile sale de adaptare. In
general acest eveniment neplacut genereaza o sensibilizare excesiva a individului la emotiile
ulterioare. Atunci cand trauma duce la stress post-traumatic, daunele pot implica schimbari
fizice la nivelul creierului uman, schimbari de natura chimica, ce afecteaza capacitatea
persoanei de a face fata in mod adecvat stresului si care, pe termen lung, genereaza efecte
patogene durabile.
Multa vreme s-a considerat ca trauma este acelasi lucru cu stresul. Cele dou definesc
insa lucruri diferite trauma se refera la o leziune (rana) sufleteasca, pe cand stresul este o
manifestare cotidiana caracteristica fiecarei persoane. Trauma are o conotatie de suferinta sau
boala.
Cauzele ce determina aparitia traumelor
Trauma psihica poate aparea din repetarea unei serii de evenimente mai putin intense
fiecare in parte, prin insumare coplesesc complet capacitatea individului de a face fata sau de
a integra ideile si emotiile implicate in aceasta experienta.
Sentimentul de ,,a fi coplesit" poate fi amanat saptamani, ani, in masura in care
persoana se straduieste sa raspunda circumstantelor imediate ale fenomenului stresor.
Traumele psihologice pot duce la consecinte negative pe termen lung, care sunt adesea trecute
cu vederea, chiar si de catre profesionistii din domeniul sanatatii mintale. Oamenii obisnuiesc
sa spuna ca ,,li se rupe sufletulsau ca ,,ii doare foarte tare. In urma evenimentului
traumatic, se pierde ceva din noi, se creeaza in interiorul nostru o ruptura, ruptura pe care
specialistii o numesc trauma psihica.
Trauma poate fi cauzata de o mare varietate de evenimente, dar exista cateva aspecte
comune. Exista frecvent o violare a ideilor familiare pe care persoanele le au despre lumea lor
si a drepturilor omului, punand persoana intr-o stare de extrema confuzie si nesiguranta. Acest
lucru apare, de asemenea, atunci cand persoane sau institutii de care persoana depinde sau in
care persoana isi pune sperantele, incalca sau tradeaza asteptarile individului intr-un mod
neprevazut.
Traumele psihologice pot insoti traume fizice sau pot exista independent. Cauzele
tipice si pericolele de traume psihologice sunt:
a) Abuzurile grave din partea altor indivizi: abuzul sexual, hartuirea, violenta domestica,
sau amenintarile verbale. Abuzurile din copilarie sunt o sursa foarte ampla de traume
la nivelul psihicului minorilor, care sunt mai putin echipati in a face fata factorilor
stresori.
b) Evenimentele catastrofice, cum ar fi cutremurele si eruptiile vulcanice, razboiul sau
alte violente in masa, de asemenea, pot provoca traume psihologice.
c) Expunerea pe termen lung la situatii extreme, cum ar fi saracia sau formele mai usoare
de abuz, cum ar fi abuzul verbal, abuzul de tip alienator, poate fi traumatizanta. In
cazul abuzului verbal, pentru un copil mai ales, acesta poate avea potential traumatic
deosebit, doar intr-un singur eveniment. De asemenea chiar si violentele relativ usoare,
acceptate inca de societatea tarii noastre ca parte a mecanismului de disciplinare a
copilului, pot avea repercusiuni foarte ample asupra psihicului copilului, mai ales ca
ele vin din partea unor persoane din interiorul familiei.
Cu toate acestea, persoane diferite vor reactiona diferit la evenimente similare. O persoana
poate experimenta un eveniment ca fiind traumatic in timp ce o alta persoana, nu va avea de
suferit traume ca urmare a unui eveniment similar intr-un context similar. Cu alte cuvinte, nu
toate persoanele care experimenteaza un eveniment cu potential traumatizant va fi efectiv
traumatizata din punct de vedere psihologic.
Uneori, cei care sunt afectati mascheaza simptomele prin: consum excesiv de alcool,
droguri sau mancare. Alteori, exista simptome cognitive precum dificultati de concentrare,
scapari de memorie sau refuzul de a lua decizii.
De vreme ce traumele se petrec adesea in contextul relatiilor - spre exemplu, abuzul,
abandonul, neglijarea, lipsa suportului celorlalti, separarea de persoane dragi, efectele traumei
pot fi de natura relationala. Cel mai frecvent ostilitatea, izolarea, problemele sexuale, frica
puternica de abandon si respingere, dorinta de a-l controla pe celalalt sunt semne ale traumei
psihice.
Tratamentul traumei psihice
Tratamentul traumei psihice nu se poate face decat cu ajutorul medicului specialist.
Medicul de familie trebuie sa recunoasca semnele si sa ii recomande pacientului un consult la
psiholog sau psihiatru. Pacientul va fi indrumat intai catre un tratament psihologic, urmand ca,
in functie de severitatea simptomelor, sa se aplice si tratament medicamentos. Lasata
netratata, trauma psihica poate coplesi pacientul, care va dezvolta blocaje in unele zone din
viata si nu va avea vitalitatea necesara pentru a-si rezolva problemele.
Starea de sanatate si adaptarea
Adaptarea este strans relationata cu promovarea starii de sanatate si cu prevenirea
tulburarilor (bolilor). Adaptarea ne protejeaza prin:
1.eliminarea sau modificarea conditiior care creeaz probleme;
2.perceperea controlului semnificatiei trairilor intr-o maniera prin care sa se neutralizeze
caracterul ei problematic;
3. pastrarea consecintelor emotionele ale problemelor in limite controlabile.
Exprimarea emotiilor
Incepand cu perioada de mijloc a copilariei avem reactii la emotiile pe care le simtim in
functie de ceea ce dorim sa exprimam. Uneori, ne propunem sa mentinem sau sa intensificam
anumite emotii, fie ele pozitive sau negative. De exemplu, poate ca dorim sa savuram si sa
prelungim bucuria pe care o simtim in anumite situatii si sa minimalizam sau sa eliminam o
emotie ca tristetea sau furia. Putem sa ne propune acest lucru, pentru a ne incuraja sau pentru
a feri alte persoane de trairile negative. Eforturile oamenilor de a regla intensitatea emotiilor
incep de timpuriu. Parintii isi invata copiii, atat direct cat si prin exemplul personal, cand
anumite emotii sunt adecvate si cand nu, indicandu-le modalitati si momente cand este bine sa
exprime ceea ce traiesc sau din contra, sa nu arate ceea ce simt.
Succesul pe care il putem avea in societate tine de capacitatea noastra de a putea regla
intensitatea emotiilor si de felul in care exprimam ceea ce simtim. Oamenii isi controleaza sau
regleaza emotiile in multe feluri, gasind strategii comportamentale si cognitive diferite pentru
a se simti mai bine. In fata unei situatii care ne poate crea disconfort unele persoane fie aleg sa
nu se mai gandesca la acea problema, evitand in felul acesta trairile negative, fie aleg sa se
implice in alta activitate placuta sau solicitanta, ori incearca sa gaseasca solutii la acea
problema, implicandu-se in rezolvarea ei.
Aceste tactici pot fi folosite pe rand, in functie de contextul situatiei. Pentru inceput putem
sa ne canalizam atentia in alta directie pentru a ne calma si apoi, mai tarziu, cand mintea este
mult mai limpede, putem analiza natura problemei care ne-a deranjat. Aceste tactici nu sunt
alese intotdeauna intentionat, ins folosirea repetata a anumitor strategii poate determina
crearea unor reactii automatizate, iesind din zona controlului constient.
Reactiile oamenilor la emotiile lor, pot influenta celelalte componente ale emotiilor, fie
direct, fie indirect. Eforturile facute pentru suprimarea emotiilor pe care le simtim au un cost
ridicat la nivelul functionrii cognitive.
O strategie buna pentru reglarea emotiilor este aceea a reevaluarii situatiei si incercarii de
a gasi variante alternative de a o rezolva, comparativ cu tendinta de a inhiba exprimarea
propriilor ganduri si emotii. Pe termen scurt, tehnicile de distragere a atentiei sunt strategii
mai bune decat tendinta de a sta si a medita. Rememorarea cauzelor si consecintelor se
indreapta spre amplificarea emotiilor negative, in timp ce distragerea atentiei le reduce. Din
cauza efectelor emotiilor asupra evaluarii si judectilor, eforturile de rezolvare a problemelor
au mai mult succes dupa ce emotiile negative au fost reduse.
Relatii asistent medical - pacient
A exercita corect medicina inseamna a raspunde prompt, onest si intelegere la diferite
nevoi si cereri fata de actul medical, care va trebui insotit intotdeauna de constiinta etica.
5
Viata apare ca valoarea cea mai ridicata a lumii materiale, iar sanatatea reprezinta bunul
suprem al omului, ea nu are pret. Stimularea rolului valorilor deontologiei, a datoriilor si
responsabilitatii, tradusa printr-o activitate intensa pentru principiile eticii medicale, un
comportament plin de devotament, grija si caldura fata de bolnav, o atentie discreta acordata
psihologiei pacientului, care sa protejeze creierul acestuia de alarma senzoriala si afectiva
produsa de boala, inseamna adevarata chemare in medicina. Asistentul medical trebuie sa se
aproprie si sa-i cunoasc mai bine pe beneficiarii ingrijirilor, sa ofere ingrijiri mai bune,
individualizate, complete si continue. Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, care se
traduce prin suferinta fizica, psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua,
provizorie sau definitiva. O persoana ,,intra in boala cu un anumit tip de sistem nervos si de
temperament, cu un anumit caracter si inteligenta, cu o anumita ereditate, cu complexe si
pareri preconcepute, cu un anumit orizont cultural si de aceea bolnavul ia diverse atitudini fata
de boala, dar in acelasi timp si fata de echipa medicala: incredere, stima, simpatie, insa,
posibil si indoiala, teama, dispret, ura. Noi suntem nevoiti s-i tratam neconditionat pe toti.
Relatia asistent medical - pacient va fi de acceptare reciproca, o atitudine de respect,
caldura si intelegere empatica fata de pacient, cu toate ca de multe ori, asistentul medical este
considerat o simpla masina de indeplinit ordinele medicului, uitandu-se ceea ce este esential
in practica medicala, si anume: intelegerea si disponibilitatea fata de pacient, medicul vine si
pleaca, pe cand asistentul este cel care supravegheaza, ajuta si ingrijeste pacientul. Din
aceasta cauza, relatia dintre asistentul medical si pacient nu trebuie sa se limiteze numai la
aplicarea tratamentului, ci si la stabilirea unei comunicari psihice cu el, pentru a-l putea ajuta
in a-si exprima trairile interioare.
Comunicarea asistentului medical cu pacientul trebuie sa coincida cu starea lui
actuala, cu posibilitatile lui de intelegere si asociata cu elemente de sprijin pentru a influenta
pozitiv evolutia bolii sale. Adesea, atitudinea noastra insuficient controlata (susoteli cu
membrii familiei, orice denumire stiintifica neinteleasa de catre pacient, chiar tacerea)
influeteaza bolnavul, generand suspiciuni si disconfort.
La baza eticii medicale stau o serie de trasaturi morale si profesionale ale asistentului
medical cum ar fi: cinstea, onestitatea, spiritul de daruire, solicitudinea, altruismul, ascultarea
empatic, respectul. Din acest motiv, profesia medicala trebuie exercitata cu rabdare,
generozitate, pasiune, sinceritate, locul central in activitatea de ingrijire ocupandu-l pacientul,
care trebuie inteles si acceptat asa cum este. O atitudine apropiata fata de bolnav nu inseamna
umilinta, mai ales ca pacientul iti incredinteaza secretele sale, trairile, pe care in alte conditii
nu le-ar face. In plus, un comportament corect fata de bolnav implica pastrarea
confidentialitatii acestor destainuiri. Sigur ca exista cazuri cand esti obligat sa divulgi unele
secrete, dar trebuie sa stii cand si cui sa o faci.
Cele mai importante atributii ale unui asistent medical sunt : asistarea medicului la
efectuarea investigatiilor clinice, realizarea investigatiilor paraclinice uzuale, programarea
pacientilor pentru investigatii de specialitate, administrarea tratamentelor, interventii in
situatii de urgenta, monitorizarea starii pacientului, completarea documentelor de evidenta a
6
Comunicarea diagnosticului
Simptomele si semnele bolii alcatuiesc ,,un limbaj al corpului" ce trebuie sesizat si
decodificat.
In practica medicala se cere de multe ori consimtamantul
rezonante etice si implica libertatea pacientului.
mai mare multumire ,,constiinta datoriei indeplinite". ,,Am facut tot ce este omeneste posibil"
este o expresie deseori intalnita dar oare nu se asteapta la ceva supraomenesc? De aceea, in
cadrul actului medical raspunderea este mult mai mare pentru ca vine in fata legii, a eticii, dar
mai ales in fata constiintei.
Ca sa fii impacat cu tine insuti trebuie sa fii convins ca profesional nu ai gresit, ca totul a
fost corect, prompt si eficient. In plus, toate cunostintele trebuie imbunatatite continuu,
pentru ca in aceasta meserie nu se poate spune: ,,nu am stiut".
De calitatea actului medical depinde prestigiul care reflecta pe de o parte stadiul de
dezoltare a practicii medicale si deci eficienta, iar pe de alta parte atitudinea bolnavului fata
de echipa medicala de la care asteapta totul si nu i se iarta nimic. Si nici acest lucru nu e
suficient. Apare arta de a sti sa lucrezi in echipa. De obicei exista un cod nescris al
comportamentului in fiecare sectie ca intr-un grup de oameni.
In cadrul echipei medicale se intalnesc oameni cu vederi diferite fata de scrupulozitatea
respectarii valorilor morale, atat in activitatea profesionala, cat si in viata personala, transferul
incarcarilor morale facandu-se mai adesea dinspre particular spre profesional.
In general se creeaza un consens al regulilor morale care trebuie respectate in raporturile
cu colegii sau subalternii bazate pe corectitudine, cinste, sinceritate, datorie, respect. Cinstit si
corect ar insemna si cand se ia atitudine critica asupra unui act medical defectuos efectuat de
catre oricare dintre membrii echipei medicale.
Recunoasterea superioritatii profesionale, a uneia sau unora dintre membrii echipei ,,de la
care ai ce invata, perseverenta de a-i ajunge pe acestia, stiinta rezolvarii conflictelor la locul
de munca, atitudinea pozitiva fata de noii colegi care trebuie ajutati sa se integreze dovedesc
inteligenta sociala.
Oricare ar fi tipul de relatie, fie pacient- asistent, fie asistent- restul echipei medicale,
trebuie sa intelegem ca ,,autoritate" nu inseamna lipsa politetii, iar ,,amabilitate" nu inseamna
slabiciune.
Rolul de bolnav
Implica un comportament specific definit de T. Parson prin:
-
- drept la ajutor din partea celorlalti (poate varia intre asumarea exagerata a rolului de
bolnav si respingerea dreptului la ajutor datorita generarii unui complex de inferioritate);
-
obligatia bolnavului de
vindecare;
,,dusman, uneori apare ,,fuga in sanatate, adica ignorarea, negarea bolii, capitulare
in fata bolii;
iritabilitate, furie;
depresie;
anxietate;
resemnare, etc.
Acceptarea bolii presupune recunoasterea bolii, intrarea in rolul de bolnav. Poate fi:
9
ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu un nivel cultural
scazut, cei focalizati pe alte probleme);
mecanism de aparare.
Definirea conceptului de stress psihic
Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind raspunsul
nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata. Conceptul a
patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota
comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu
perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest
termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa
exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai
lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma sindromului general de
adaptare care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea
resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.
In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie
generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este
declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este
provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii. Exista
stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.
O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul,
dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate
stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si
stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile
produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.
In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea
organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca
stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi
mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.
Cauzele stresului
10
La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din
imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru
(temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau
de luare a deciziilor).
Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:
1. Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii,
etc);
2. Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate,
problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului
personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun
si mai bine platit);
3. Conflictele intrapersonale;
4. Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu
termene limita);
5. Nesiguranta;
6. Lipsa de control asupra evenimentelor;
7. Competitia exacerbata;
8. Ambitia dupa putere;
9. Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;
10. Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii
care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau
accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru
ca isi inseala sotia etc);
11. Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre
deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).
11
Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare,
neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea,
ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau
fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip
de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile.
Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si
incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative
secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.
Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului
imunitar, infectii cronice.
Mecanisme de coping in stres
Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control
sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping.
Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera
solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).
Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea
faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput
in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.
Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare, tehnicile de coping de acest
tip sunt frecvent ntalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea
simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav
neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive au o certa
contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.
Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari
ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest
fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot
mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice,
cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.
In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative,
duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale
mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si
adecvarea.
Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul
Termenul de ,,locus de control a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in
care o persoan isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern,
controlabile sau necontrolabile.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus
external control of reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128).
12
Umorul.
- hipervigilitate;
- raspuns de tresarire exagerat.
O oarecare simptomatologie urmand expunerii la un stres extrem este duplicitara si
adesea nu necesita niciun diagnostic, stresul acut trebuie luat in considerare numai daca
simptomele dureaza cel putin doua zile si cauzeaza o detresa de deteriorare semnificativa
clinic in domeniul social, profesional ori in alte domenii importante de functionare sau
deterioreaza capacitatea individului de a indeplini unele sarcini necesare prin definitie.
Diagnosticul de stres este adecvat numai pentru simptomele care apar in decurs de o luna de
la stresorul extrem.
Pentru indivizii care au stresor extrem, dar care prezinta un pattern (model)
simptomatologic care nu satisface criteriile pentru stresul acut, trebuie luat in considerare un
diagnostic de tulburare de adaptare. Un alt simptom psihologic al stresului este tensiunea
musculara - poate fi asociata cu tremor, contractura, senzatia de iritatie si durere sau
sensibilitate musculara. Multi indivizi cu anxietate generalizata dau dovada de simptome
somatice. Anxietatea generalizata apare frecvent concomitent cu tulburarile afective si cu alte
tulburari in legatura cu efectele acestora.
Factorii de risc pentru profesia medicala
1
Munca asistentilor este foarte dificila si este considerata cu risc de imbolnavire.
Personalul medical este expus bolilor contagioase, radioactivitatii si substantelor chimice
agresive. In aceasta profesie efortul fizic si psihic depus este foarte mare. Trebuie sa
manipuleze pacienti cu greutate mare si, adesea, este stresat de responsabilitatea pe care o are
fata de pacienti. Efectul acestor factori de risc asupra asistententilor este divers. Multe dintre
efecte apar dup un timp foarte mare de la expunere. De exemplu, terapia cu citostatice sau
radioterapia poate avea efecte negative abia dupa cateva decade.
Pe langa efortul fizic si riscul asociat infectiilor, o problema foarte grava o reprezinta
stresul psihic. Stresul fizic si psihic sunt factori de risc pentru accidentele de munca si pot
avea repercursiuni grave. Chiar daca medicii examineaza pacientii si efectueaza interventiile
chirurgicale dificile, asistentii sunt aceia care au contact permanent cu pacientul. Acestea, pe
langa activitatea profesionala care include administrarea medicatiei, a injectiilor, asigura
pacientilor, de asemenea, suport psihic, servicii minore si o atentie constanta. Ei trebuie sa fie
disponibili, atunci cand pacientul are nevoie de ajustarea patului, cand trebuie mutat din pat
sau cand are nevoie sa i se dea ceva de pe noptiera.
La fel de important ca si epuizarea fizica a asistentilor este stresul psihic la care acetia
sunt supusi in timpul programului de lucru. Problemele legate de stres sunt adesea uitate, mai
ales in departamentele de terapie intensiva sau oncologie. La fel este si in departamentele de
geriatrie sau in clinicile de bolnavi cronici.
Cerintele ridicate la locul de munca, necesitatea de a oferi performante maxime, lipsa
personalului medical calificat, salariile mici sunt factori de stres care contribuie la oboseala si
epuizarea personalului. Oboseala pe termen lung devine cronica si se asociaza cu istovirea si
scaderea rezistentei la oboseala. Pot rezulta boli mentale si fizice grave.
Asistentii sunt cei mai afectati de sindromul Burn-out datorita stresului pe termen
lung. In ultimul timp, se vorbeste despre acest sindrom asociat progresului. Afecteaza, in
general, persoanele cu profesii ce presupun comunicare. Sindromul se asociaza cu depresia,
pierderea increderii in propria persoana, sentimentul de singuratate.
15
motiv pentru care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa consumarea de bauturi
alcoolice.
Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta
poate rezulta intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea
sa: corpul devine intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul
din primele semne ale intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in
respiratie, glicemie extrem de scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii
cu alcool.
Starea de ebrietate
Starea de ebrietate denumita in limbajul popular ,,betie" reprezinta o tulburare
pasagera a consumatorului, cauzata de factori externi si avand un substrat organic. Tipul de
reactie in cazul starii de ebrietate este influentat de mai multi factori precum starea fizica si
psihica a consumatorului, gradul de toleranta asupra alcoolului cat si factorii perturbatori ai
mediului extern.
In stare de ebrietate apar o serie de modificari:
Dispozitia psihica trece de la buna dispozitie la deprimare, suparare si agresivitate;
initiativa va trece de la stimulare la inhibare; comportamentul social este afectat si va trece de
la facilitarea unor contacte la manifestari de agresivitate;
Una din principalele modificari survenite este asupra starii de constienta care va trece
de la senzatia de a fi mai treaz si constient la starea patologica manifestata prin ameteli,
pierderea temporara a constientei si coma; rationamentul va prezenta o incetinire, idei
obsesive, scadere a capacitatii critice, ceea ce uneori este privit ca si gandire creativa;
O alta modificare evidenta este asupra motricitatii: vorbirea devine mai greoaie sau cu
alte modificari, apar perturbari evidente in coordonarea miscarilor si o gesticulatie
necontrolata cu miscari ample;
Modificarile neuro-vegetative se vor manifesta prin vasodilatatie, modificarea
pulsului, greturi si varsaturi, tulburari ale termoreglarii, pierderea controlului asupra
sfincterelor.
Aceaste modificari devin tot mai evidente cu accentuarea stari de ebrietate. In functie
de gradul de alcoolemie, se vor diferentia: stari de ebrietate usoare (0,5 - 1,5), medii (1,5 2,5) si avansate/coma alcoolica (peste 2,5). Modificarile insa vor fi foarte diferite de la o
persoana la alta aflata in aceeasi stare, tinand cont mai ales de gradul de obisnuinta in
consumarea de bauturi alcoolice.
Pentru tratarea abuzului si a dependentei de alcool, pacientul trebuie in primul rand sa
accepte ca are o problema, sa caute tratamentul si sa coopereze cu psihiatrul si psihoterapeutul
17
fumatorii inhaleaza doar 15% din fumul tigrilor, restul de 85% este inhalat de alte
persoane?
fumatul pasiv poate spori cu circa 15% riscul cancerului de plamani la nefumatori?
18
hepatita;
tuberculoza;
sifilis;
afectiuni cardio-respiratorii;
tulburari endocrine;
insuficienta renala;
SIDA;
panica;
anxietate;
depresie;
agresivitate;
labilitate emotionala;
tulburari de comportament;
implicarea in activitati infractionale cand se afla sub influenta drogului sau pentru a-si
procura doza de stupefiante.
Personalitatea de tip A
Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul
ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere. Ei sunt
constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il
urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu
personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter
pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre
succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu
21
bratele deschise schimbarea fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor
oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati
si personalitatea colorata.
Personalitatea de tip C
Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip
C este cel de ,,cautatori. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice
problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in
acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala
insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca
acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul
etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si
mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa
si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.
Tipologii constitutionale
Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)
Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen
(1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:
simptomatologia psihocomportamentala
Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit
finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul (1921).
Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final
sa cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt:
a) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie
orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.
b) leptosom (astenic) - schizotim - se caracterizeaza prin: constitutie verticala, trunchi
cilindric, cutie toracica plata (turtita), umeri apropiati si ingusti, cap mic si rotund,
muschi si oase subtiri (aspect scheletic), nas lung si ascutit, paloarea fetei, trasaturi
feminine la barbati si masculine la femei.
25
b) Ignorarea bolii
Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de
catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati
intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii
fac surzi fata de propriile lor suferinte.
c) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot
constitui semne ale bolii
Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoasc faptul ca
este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor
exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta.
Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din
locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai
neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca
va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor
prin ,,sfidarea regulilor jocului.
Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome
care-l atentioneaz ca ,,ceva nu este in regula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa
aiba la baza doua atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate,
intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa
adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
d) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei
bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu
starea de indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o
buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de
realizarile, esecurile, asteptarile noastre.
Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice,
sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne
pastram identitatea personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau
accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea
imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac
sa ne simtim debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru
care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua
situatie.
26
Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc
abordate cu multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei:
Teama de a nu fi o mama suficient de buna. Nimeni nu se naste invatat, iar a avea
grija de un copil care este in totalitate dependent de tine se poate dovedi un lucru deloc usor.
Mama poate dramatiza greseli minore pe care le face in ingrijirea copilului, ajungand la
concluzia ca nu este suficient de buna si de capabila pentru a face fata unei asemenea
responsabilitati. Un mic sprijin din partea familiei o poate ajuta sa depaseasca aceasta temere
si sa abordeze copilul cu mai multa incredere.
Imaginea de sine este afectata datorita modificarilor fizice survenite in timpul
sarcinii si in momentul nasterii. Mama se teme ca nu isi va recapata feminitatea, ca nu va mai
fi placuta si atragatoare, ca nu isi va putea recapata silueta avuta inaintea sarcinii. Nevoia de a
se simti acceptata neconditionat in aceasta perioada este sporita, iar cei din jur vor trebui sa
raspunda acestei nevoi pentru a o ajuta pe proaspata mamica sa isi redobandeasca increderea
in sine.
Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta
devine centrul universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai
primeste la fel de multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea
protectoare si plina de grija fata de lauza.
Senzatia de dependenta fata de sot poate fi impovaratoare pentru o femeie care
inainte de nastere a fost foarte activa. Ea poate ajunge sa se simta neajutorata si inferioara,
pierzandu-si increderea in sine si in propria capacitate de a fi independenta.
Echilibrul psihic al mamei depinde in mare masura de sprijinul primit de la familie, de
afectiunea neconditionata pe care aceasta este capabila sa i-o ofere pentru a-i asigura o stare
de armonie psihica.
Psihologia actului chirurgical
Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt:
a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand
perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive;
b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori,
viata bolnavului;
c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la
chirurgul care opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv
efectele secundare sau complicatiile postoperatorii);
d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in
primul rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele
surprize ce pot apare in dinamica actului operator;
28
Interventia chirurgicala:
-
Simptomele dependentei:
1. Incapacitatea de a rezista fara medicamente - persoana respectiva simte ca nu mai
poate sa adoarma fara sedative, nu face fata stresului de peste zi fara o pastila ,,minune", nu
mai are incredere in capacitatile propriului organism si nu si-l poate controla.
2. Anxietate - in cazul absentei pastilelor: daca nu si-a luat pastila ca de obicei,
persoana dependenta devine anxioasa, agitata, nelinistita. Ea este obsedata de ideea ca trebuie
sa isi faca rost cat mai repede de medicament.
3. Sentimentul pierderii controlului - acesta se manifesta atat in absenta
medicamentelor cat si in timpul consumului.
Medicamentele adresate sanatatii psihice au efecte terapeutice reale insa riscul ca o
administrare simpla si terapeutica sa se transforme intr-una nociva, toxica, este foarte mare.
Asa ca, specialistii recomanda sa nu se consume medicamente decat sub supravegherea unui
medic.
Efectul placebo
In dictionarul medical, efectul placebo este atributul acordat oricarui medicament
prescris unui bolnav in scopul de a-i face placere mai degraba decat a-i fi util. Acest
medicament poate fi o substanta de forma farmaceutica, dar neutra din punct de vedere
farmaco-dinamic, folosita in scop terapeutic experimental.
In cazul persoanelor ce raspund la substantele placebo, unele reactioneaza favorabil, in
sensul ca se simt bine, alte reactioneaza negativ. S-a demonstrat ca femeile raspund pozitiv,
mai intens si in numar mai mare decat barbatii. Copiii si adolescentii raspund mai putin la
fenomenul placebo, pentru ca aparitia acestui fenomen se bazeaza pe increderea pacientului in
pregatirea profesionala a medicului. De aceea fenomenul se manifesta frecvent la persoanele
varstnice.
Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei
substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de
un medicament.
Automedicatia
Automedicatia este o practica destul de frecventa in ziua de azi si reprezinta tratarea
problemelor de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, fara supravegherea
unui medic.
Vorbim de automedicatie si in momentul in care un pacient interpreteaza dupa bunul
plac tratamentul care i-a fost prescris, intrerupandu-l inainte de termenul precizat de medic
sau modificand dozele si modul de administrare, ori luand chiar alte medicamente decat cele
prescrise de medic.
31
Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este vorba de o migrena,
tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau sindroame gripale).
Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza medicamentul care i-a fost
prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se afla sub un alt tratament,
pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie cu efecte negative asupra
organismului.
Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici
32
precoce care poate incetini evolutia infectiei; daca sunt negativi pot fi consiliati cum sa
reduc riscul infectiei HIV pe viitor.
Pacientul trebuie atentionat in legatura cu faptul ca este seropozitiv, deoarece acest
lucru atrage dupa sine o serie de probleme cum ar fi: pierderea serviciului, a locuintei, daca
sta in chirie, refuzul incheierii de asigurri, iar in cazul copiilor acest fapt duce la excluderea
lor din colectivitati (gradinite, scoli).
Cu ocazia consilierii trebuie intocmit un document in care este scris rezultatul testului,
trimiterea la serviciile medicale de specialitate, planul de supraveghere, recomandarile cu
privire la situatiile de discriminare, declaratiile referitoare la parteneri etc.
Informatiile privind pacientul sunt confidentiale. In cazul in care un document trebuie
transmis unui alt serviciu medical trebuie obtinut consimtamantul pacientului.
Terapia pierderii la copii
Cand o persoana draga moare este destul de dificil sa-i explicam unui copil ce se
intampla si sa-l ajutam sa depaseasca pierderea, mai ales ca este necesar sa ne descurcam si
noi cu durerea. Copiii inteleg despre moarte atat cat le permite varsta, experienta de viata si
personalitatea. Exista, insa, niste aspecte ce ar trebui luate in considerare in toate cazurile.
Este necesar sa fim sinceri cu copiii pentru a le incuraja astfel intrebarile ce ar putea veni din
partea lor. Este posibil sa nu avem raspuns pentru toate intrebarile copiilor dar este bine sa
creem o atmosfera confortabila si sa-i impartasim copilului credintele noastre despre
spiritualitate si moarte. Copiii nu vor reactiona precum un adult in momentul pierderii cuiva.
Uneori pot sa nu planga sau sa devina hiperactivi. Indiferent de reactia copilului este necesar
sa-i fim alaturi, sa-l intelegem si sa avem rabdare.
Terapia prin joc
In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale
copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce
este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic
emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin
intermediul jocului.
Obiectivele terapiei prin joc pentru copii
Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii
resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod,
copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta:
-
personalitatea copilului
vocabularul si simtul comunicarii
capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)
35
Personalitatea de tip A
Indivizii ce detin personalitatea de tip A sunt independenti si ies in evidenta prin faptul
ca vor sa fie remarcati oriunde se duc. Psihologii ii descriu ca fiind ,,buldozere. Ei sunt
constienti de importanta atitudinii pozitive, a motivatiei si a stabilirii unui tel pe care sa il
urmeze in viata. Sunt competitivi din fire si recunoscuti pentru mintea agera. Cei cu
personalitatea A stiu cand trebuie sa isi asume riscuri si sunt buni antreprenori. Au un caracter
pragmatic si rezolva cu usurinta problemele in momentul in care le blocheaza calea spre
succes. Veti descoperi ca acest tip de oameni sunt deschisi catre orice este nou si intampina cu
bratele deschise schimbarea fie ca este ea spirituala sau chiar tehnologica. Secretul acestor
oameni de succes consta in faptul ca nu le este frica sa isi scoata in evidenta propriile abilitati
si personalitatea colorata.
Personalitatea de tip C
Cel mai bun termen psihologic pentru a-i descrie pe cei care detin personalitatea de tip
C este cel de ,,cautatori. Ei sunt introvertitii interesati de detalii care gasesc raspuns la orice
problema. Totusi, usurinta cu care fac acest lucru depinde de starea de spirit pe care o au in
acel moment. Indivizii cu personalitatea de tip C au tendinta sa se retraga din viata sociala
insa se inteleg extrem de bine si traiesc in armonie cu persoanele de tip B, in ciuda faptului ca
acestea se afla la polul opus fata de ei. Personificarea tipului B este contabilul, programatorul
etc. Indivizii cu aceasta personalitate vor prefera sa se inchida in propria cochilie, pastrandu-si
mereu judecata obiectiva si logica in gandire. Trasaturile lor caracteristice sunt natura retrasa
si prudenta. Riscurile nu sunt pentru ei.
Tipologii constitutionale
Tipologia lui E. Kretschmer (medic psihiatru german)
Desfasurandu-si activitatea in cadrul clinicii de neurologie a universitatii din Tubingen
(1913-1926), si studiind bolnavi psihici, a sesizat o corespondenta intre:
simptomatologia psihocomportamentala
Astfel, a ajuns la ideea elaborarii unei tipologii pe criterii morfologice, idee ce si-a gasit
finalizarea in lucrarea ,,Structura corpului si caracterul (1921).
Limitata la inceput la 2 tipuri principale, clasificarea lui E.Kretschmer va ajunge in final
sa cuprinda 3 tipuri principale si un tip accesoriu, mai putin individualizat. Acestea sunt:
d) picnic-ciclotim - din punct de vedere morfologic se caracterizeaza prin: constitutie
orizontala, abdomen voluminos, obezitate, piele intinsa, fata moale, sistem osos fragil.
36
38
e) Recunoasterea bolii
Recunoasterea bolii si acceptarea situatiei de bolnav
Exista urmatoarele modalitati de recunoastere a bolii si a situatiei de bolnav:
Prima varianta este cea realista, rationala, in cadrul careia un individ echilibrat emotional,
cu un nivel de cultura sanitara satisfacator si fara probleme existentiale presante, considera ca,
in fata unor tulburari de ordin somatic sau psihic aparute cu sau fara cauza aparenta, trebuie
sa-si adapteze comportamentul prin masuri igieno-dietetice provizorii pana la prezentarea la
medic, considerata obligatorie (sau sa se limiteze la tentative terapeutice simple, daca ele
conduc la disparitia simptomelor, iar acestea nu se mai repeta).
Un alt mod de acceptare este cel definit ca o constiinta a bolii disproportionata fata de
substratul real organo-lezional.
f) Ignorarea bolii
Cel mai adesea, ignorarea simptomelor se datoreaza unei desconsiderari a lor, chiar de
catre indivizi cu un psihic normal si cu o atitudine realista in viata de toate zilele, dar aflati
intr-un moment de puternica incordare, cu focalizarea intereselor asupra unor probleme care ii
fac surzi fata de propriile lor suferinte.
g) Negarea, refuzul starii de boala in conditiile constientizarii unor tulburari ce pot
constitui semne ale bolii
Este un caz foarte frecvent, deoarece este incomod pentru cineva sa recunoasc faptul ca
este bolnav, in primul rand prin aceea ca, in mod necesar, el trebuie sa se supuna unor
exigente legate de tratarea bolii, care-i modifica uneori substantial modul sau de existenta.
Sunt oameni care se simt deranjati si violent stresati prin simplul fapt ca nu au voie sa iasa din
locuinta cateva zile, in timp ce altii sunt foarte linistiti in fata unor perspective mult mai
neplacute. Prima categorie va nega ideea de boala prin subestimarea simptomelor, chiar daca
va recunoaste boala, nu va accepta starea de boala, riscand agravarea simptomelor
prin ,,sfidarea regulilor jocului.
Negarea starii de boala, in conditiile in care subiectul percepe o serie de simptome
care-l atentioneaz ca ,,ceva nu este in regula cu corpul sau chiar cu psihicul sau, poate sa
aiba la baza doua atitudini fundamentale:
- amanarea deciziei prin sperante vagi in caracterul ei trecator sau lipsit de gravitate,
intalnita atunci cand urmarirea perseverenta a unui scop important nu-i permite individului sa
adopte situatia de bolnav chiar daca simptomele sunt evidente.
- autoamagire, prin mecanisme inconstiente de aparare, la bolnavii ale caror simptome
constientizate de ei sugereaza posibilitatea unei boli foarte grave.
Ambele situatii de negare a starii de boala sunt puternic generatoare de stres psihic.
h) Resemnarea
Atitudinea de resemnare, de dezinteres fata de soarta proprie, o manifesta de obicei
bolnavii cu o stare depresiva mai mult sau mai putin exprimata, dar si alti bolnavi ale caror
conceptii psihofizice sau religioase cu iz fatalist ii predispun la astfel de reactii, vecine cu
starea de indiferentism (proprie in special misticilor).
Cum am putea intelege ce se intampla cu psihicul nostru in aceasta situatie?
Imaginea de sine este o parte a eului fiecaruia si reprezinta forma subiectiva prin care
constientizam si ne reprezentam propria persoana. Ea este influentata si conditionata de o
40
buna autocunoastere, de increderea in noi insine, precum si de ceea ce vad ceilalti in noi, de
realizarile, esecurile, asteptarile noastre.
Pe parcursul vietii trecem in mod normal prin schimbari datorate dezvoltarii biologice,
sociale sau culturale, inerente, pe care le acceptam si carora ne adaptam astfel incat ne
pastram identitatea personala.
Alte schimbari sunt cauzate de evenimente neprevazute, cum ar fi boala sau
accidentele care provoaca modificarea schemei corporale. Acestea antreneaza alterarea
imaginii de sine si aparitia unor probleme de ordin psihologic, biologic, relational, care ne fac
sa ne simtim debusolati. In aceste momente suntem nevoiti sa gasim motivatii bune pentru
care sa ne putem aduna toate fortele vointei, pe care sa le folosim pentru adaptarea la noua
situatie.
care tin de confortul psihologic sunt neglijate, in conditiile in care nevoile lauzei de suport
psihic sunt foarte mari in aceasta perioada .
Odata cu nasterea copilului, statutul femeii se schimba brusc, aceasta vazandu-se in
situatia de a face fata unei situatii noi, si de a fi capabila, in primul rand sa ofere dragoste si
afectiune neconditionate copilului, sa raspunda nevoilor acestuia de dependenta. Este lesne de
inteles ca pentru o adaptare reusita la noua situatie, mama are nevoie de sprijin si de echilibru
psihic. Odata cu aceasta trecere brusca, femeia este in totalitate acaparata de rolul de mama,
negasind timp, pe perioada lauziei, pentru a se mai ocupa de rolul de femeie, sotie, fiica,
prietena. Din aceste motive, proaspata mama are nevoie de sprijin afectiv din partea familiei
si a sotului, pentru a duce la capat cu bine aceasta perioada si pentru a se afla intr-o stare
optima si a fi capabila sa raspunda nevoilor copilului.
Iata cateva dintre emotiile si temerile pe care le poate trai lauza, si care trebuiesc
abordate cu multa afectiune, sprijin neconditionat si suport emotional din partea familiei:
Teama de a nu fi o mama suficient de buna. Nimeni nu se naste invatat, iar a avea
grija de un copil care este in totalitate dependent de tine se poate dovedi un lucru deloc usor.
Mama poate dramatiza greseli minore pe care le face in ingrijirea copilului, ajungand la
concluzia ca nu este suficient de buna si de capabila pentru a face fata unei asemenea
responsabilitati. Un mic sprijin din partea familiei o poate ajuta sa depaseasca aceasta temere
si sa abordeze copilul cu mai multa incredere.
Imaginea de sine este afectata datorita modificarilor fizice survenite in timpul
sarcinii si in momentul nasterii. Mama se teme ca nu isi va recapata feminitatea, ca nu va mai
fi placuta si atragatoare, ca nu isi va putea recapata silueta avuta inaintea sarcinii. Nevoia de a
se simti acceptata neconditionat in aceasta perioada este sporita, iar cei din jur vor trebui sa
raspunda acestei nevoi pentru a o ajuta pe proaspata mamica sa isi redobandeasca increderea
in sine.
Teama ca nu mai este la fel de importanta. Odata cu nasterea copilului, acesta
devine centrul universului familiei, iar mama se poate simti neglijata, poate simti ca nu mai
primeste la fel de multa afectiune. De aceea este indicat ca familia sa nu isi schimbe atitudinea
protectoare si plina de grija fata de lauza.
Senzatia de dependenta fata de sot poate fi impovaratoare pentru o femeie care
inainte de nastere a fost foarte activa. Ea poate ajunge sa se simta neajutorata si inferioara,
pierzandu-si increderea in sine si in propria capacitate de a fi independenta.
Echilibrul psihic al mamei depinde in mare masura de sprijinul primit de la familie, de
afectiunea neconditionata pe care aceasta este capabila sa i-o ofere pentru a-i asigura o stare
de armonie psihica.
Psihologia actului chirurgical
Trasaturile cu implicatii psihologice ale actului chirurgical sunt:
42
a) Este o relatie transanta, lipsita cel mai adesea de echivocuri, bolnavul avand
perspectiva unei vindecari rapide si, de regula, definitive;
b) Este dominat totusi de riscuri, uneori majore - amenintand integritatea si, uneori,
viata bolnavului;
c) Incarcatura emotionala este maxima si se refera nu numai la pacient ci si la
chirurgul care opereza, acestuia nefiindu-i indiferent un eventual esec al interventiei (inclusiv
efectele secundare sau complicatiile postoperatorii);
d) Intreaga desfasurare a actului chirurgical poarta pecetea unui dramatism generat, in
primul rand, de riscul chirurgical perceput de bolnav, si in al 2-lea rand de numeroasele
surprize ce pot apare in dinamica actului operator;
e) Bolnavul poate avea senzatii si sentimente generate de ideea de ,,prejudiciu
corporal in cadrul unor exereze interesand segmente sau organe ale propriului corp;
f) Anxietatea, care este o dominanta in plan psihologic a bolnavului, este extrema si ea
domina bolnavul aproape pe tot parcursul actului chirurgical, incepand cu momentul
internarii, continuand cu pregtirea preoperatorie (ganduri despre riscul operator) sau cu
momentul anesteziei (griji referitoare la posibilitatea de ,,a nu se mai trezi), amplificanduse, paradoxal - dupa reusita interventiei chirurgicale (,,ganduri negre despre posibilele
sechele sau complicatii, ca si despre viitoarea sa reinsertie socio-profesionala).
Cauzele anxietatii perioperatorii :
-
Interventia chirurgicala:
-
44
Efectul placebo insoteste orice act terapeutic, el nu se limiteaza doar la actiunea unei
substante farmacologice ci la orice diferenta intre rezultatul asteptat si rezultatul obtinut de
un medicament.
Automedicatia
Automedicatia este o practica destul de frecventa in ziua de azi si reprezinta tratarea
problemelor de sanatate cu medicamente destinate special acestui scop, fara supravegherea
unui medic.
Vorbim de automedicatie si in momentul in care un pacient interpreteaza dupa bunul
plac tratamentul care i-a fost prescris, intrerupandu-l inainte de termenul precizat de medic
sau modificand dozele si modul de administrare, ori luand chiar alte medicamente decat cele
prescrise de medic.
Automedicatia este o practica obisnuita omului atunci cand este vorba de o migrena,
tuse sau durere in gat sau cand apar boli de sezon (viroze respiratorii sau sindroame gripale).
Nu exista niciun pericol atata timp cat pacientul isi administreaza medicamentul care i-a fost
prescris, problemele pot aparea in momentul in care pacientul se afla sub un alt tratament,
pentru ca pot exista interactiuni intre cele doua tipuri de medicatie cu efecte negative asupra
organismului.
Asistenta psihologica a pacientilor neoplazici
46
fie intr-o directie pozitiva (atitudine de luptator, acceptare) sau una negativa (abandon,
disperare, izolare, depresie, chiar autoliza). Comunicarea vestilor proaste, pacientului si
familiei sale, este un act de responsabilitate uriasa, cu impact asupra calitatii vietii si
compliantei la tratament.
Abordare si consiliere psihologica in HIV pozitiv
La pesoanele seropozitive apar o serie de manifestari psihopatologice. Stresul generat
de particularitatile HIV/SIDA ca boala fara un tratament care vindeca, modificarea stilului de
viata, multiplele pierderi suferite, povara pastrarii secretului, discriminarea perceputa
permanent in jur sunt probleme care, de multe ori, provoaca pierderea echilibrului psiho- logic
al persoanelor afectate, generand tulburari psihice majore.
Manifestarile psihopatologice ale adultului se refera la afectiunile psihiatrice cu
prevalenta cea mai mare printre adultii HIV pozitiv sunt tulburarile anxioase (atacul de
panica, fobiile, tulburarea obsesiv-compulsiva, anxietate generalizata, sindromul de stres
post-traumatic, tulburarea de adaptare), tulburarile afective (episoade maniacale, tulburare
bipolara, depresia), tulburarile somnului si abuzul de substante (alcoolism, dependenta de
medicamente, dependenta de droguri).
La copilul/adolescentul seropozitiv apar o serie de manifestari psihopatologice precum:
anxietate, crize de afect, stari depresive, agresivitate, regresie. Aceste manifestari difera in
functie de varsta, dezvoltarea psihoafectiva, educatia primita si sustinerea din partea familiei.
Un alt obiectiv pe care il are de indeplinit consilierul in cadrul consilierii post-test
seropozitiv este acela de reducere a transmiterii HIV. In primul rand aceasta se realizeaza prin
reducerea riscului de transmitere sexuala astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita prin abstinenta, adica lipsa relatiilor sexuale de
orice natura.
2) Riscul de transmitere a infectiei HIV poate fi redus in cursul relatiilor sexuale prin
utilizarea corecta a prezervativului, insa acesta reduce riscul dar nu-l elimina in totalitate.
3) In cazul refolosirii prezervativului riscul de infectie creste.
4) Trebuie furnizate informatii privind prevenirea sarcinii la femeia HIV pozitiva,
consilierul sa precizeze ca pilulele contraceptive nu reduc transmiterea infectiei HIV.
O alta metoda de reducere a transmiterii HIV se face prin reducerea riscului de
transmitere la utilizatorii de droguri injectabile, astfel:
1) Transmiterea HIV poate fi prevenita daca nu se refoloseste instrumentul cu care s-au
facut injectii (ace, seringi) si respectiv daca nu se imprumuta, aceasta regula fiind valabila nu
doar pentru utilizatorii de droguri ci si pentru cei care obisnuiesc sa-si efectueze la domiciliu
diverse tratamente injectabile.
48
49
In cadrul terapiei prin joc, jucariile sunt percepute ca si instrumente de verbalizare ale
copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Asadar, terapia prin joc este pentru copil ceea ce
este consilierea sau psihoterapia pentru adult. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului
este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si reprezenta simbolic
emotiile interioare si experientele semnificative din punct de vedere emotional prin
intermediul jocului.
Obiectivele terapiei prin joc pentru copii
Jocul permite copiilor sa isi transfere temerile, emotiile, fanteziile, visele si sentimentele de
culpabilitate asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest fel copiii
resimt siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul le permite sa se
distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. In acest mod,
copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor.
Terapia prin joc dezvolta:
-
personalitatea copilului
vocabularul si simtul comunicarii
capacitatea de integrare si adaptare la grup (grup scolar, familie sau grup de joaca)
stima de sine si ajuta la constientizarea rolului si sentimentului de apartenenta la grup
creativitatea copilului
50
Bibliografie
52
Bibliografie
53
13. Scripcariu Gh., Aurora, Ciuca, Astarastoae, V., Scripcariu, C., Bioetica, stiintele vietii si
drepturile omului, Editura Polirom, 1998;
14. Tabachiu, A., Psihologie ocupationala, Editura Universitatii Titu Maiorescu, Bucuresti ;
16.Internet
54