Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Ref 005483
Ref 005483
clasa a VIII-a B
pornit o persecutie impotriva noii credinte patrunse printre supusii sai goti si
bastinasi, aflam de martirizarea Sfintului Sava (zis "Gotul", dar de fapt originar din
Cappadocia), inecat, impreuna cu parte dintre adeptii sai, in riul Buzau. Cam tot pe
atunci episcopul Ulfila, care tradusese Biblia in limba neamului sau, fusese silit sa
se refugieze in imperiu, devenind episcop de Nicopolis ad Istrum. Discipolul sau
roman cappadocian Auxentius urmindu-l, a ajuns episcop de Durostorum. Sint stiri
care dovedesc un progres considerabil al credintei crestine in acea vreme pe
pamintul tarii noastre, cu o organizare inchegata, asupra careia persecutia lui
Atanaric n-a putut avea nici un efect. De altfel, curind dupa aceste fapte, in 376,
invazia hunilor avea sa-I sileasca pe vizigoti si pina la urma pe insusi Atanaric, sa
treaca in imperiu, ca federati, si sa adere cu totii la crestinism. In Dacia elementele
arheologice de caracter crestin din aceasta vreme si din veacurile urmatoare sint
foarte des intilnite. Pe malul sting al Dunarii, de pilda la Sucidava (Celei) si la
Droberta_Turnu Severin, s-au descoperit temelii de bazilici crestine din secolul VI
si constatari de edificii similare sint de asteptat si in sudul Banatului, unde s-a dat
peste urme de revenire a dominatiei romane in acel timp si unde stim ca piosul
imparat Iustinian a creat unele cetati, ca Literata (in fata vechii Lederata), Recidava
(poate Arcidava de altadata), Aernes (Diema), Misionarii crestini, veniti din
imperiu inca de pe vremea lui Constantin, daca nu si mai inainte, trebuie sa fi fost
acum deosebit de numerosi si de activi. Neuitatul istoric al originilor crestinismului
daco-roman, Vasile Parvan, a cautat sa identifice printre ei, ca pe cel mai
important, pe Niceta, episcopul latin din Remesiana in Dacia Aureliana, originar
din Italia. Chiar daca argumentele aduse in favoarea extinderii apostolatului
acestuia in Carpati nu sint destul de puternice, nu e mai putin adevarat ca noua
provincie din sudul Dunarii era cea mai indicata sa fi propagat crestinismul sau,
mai devreme dobindit, si asupra populatiei dacoromane din fosta Dacie traiana,
adaugindu-si de altfel actiunea la aceea a misionarilor plecati din Dobrogea si din
Moesia Inferioara.
Toti acesti propagatori ai crestinismului, ori de unde ar fi venit, nu-si
puteau asigura succesul la nord de Dunare decit predicind in limba latina, singura
din imperiu pe care o intelegeau localnicii. Chiar misionarii proveniti din
provinciile orientale ale imperiului, ca Sfintul Sava, cappadocianul, ori din raza
mitropoliei dobrogene de la Tomis care acasa la ei vorbeau greceste, trebuiau sa se
foloseasca de limba latina cind se aflau in tinuturile de la Dunare si din Carpati,
populate de fostii geto-daci romanizati. E limba in care predicasera, in rasaritul
Daciei, Ulfila gotul si ucenicul sau cappodocian Auxentius, deveniti, dupa trecerea
lor in imperiu, episcopii unor principale centre de romanitate din provincia eminent
latina a Moesiei Inferioare. Prin intensificarea activitatii crestine in mijlocul
dacoromanilor, romanismul acestora sporea si se desavirsea, se intarea, se mentinea
intr-un contact viu cu evolutia manifestarilor spirituale din imperiu si, mai mult, se
toate au adoptat noua religie tirziu, din calculele politice minutios chibzuite.
Poporul nostru insa n-o poate preciza, deoarece n-are certificat de botez. S-a nascut
crestin in mod spontan, natural, o data cu formarea romanitatii sale, la a carei
desavirsire crestinismul popular si-a adus contribuita cea mai de seama. Noi sintem
romani fiindca sintem crestini si crestini fiindca sintem romani. La aparitia
credintei crestine ca exponent al spiritualitatii imperiului roman, romanismul
carpato-danubian era desigur clar afirmat in focarele sale din fosta Dacie traiana si
din provinciile vecine, dar aceste focare erau inca sporadice si cu prea slabe
perspective de durata in fata covirsitoarelor amenintari care ii veneau din partea
neamurilor migratoare. Daca a putut totusi sa se consolideze, sa se unifice si sa
oteleasca vitalitatea bazei sale geto-dacice cu o superioara energie, care sa reziste
tuturor primejdiilor, supravietuindu-le si dominindu-le o datoreste mai presus de
orice nesecatului izvor de forte morale care era crestinismul. Acest factor a venit in
sprijinul romanitatii noastre intr-un moment atit de critic - cu o Dacie parasita de
oficialitatea romana si in mare parte cotropita de migratii covirsitoare si cu un
imperiu roman la cumpana inclinarii sale spre decadenta si dezmembrare - incit nu
ne temem de exagerare incheind prezenta expunere cu gindul ca daca poporul
nostru n-ar fi fost roman, ci ar fi fost orice altceva, ar fi devenit totusi crestin, ca si
neamurile straine din vecinatatea sa, dar daca n-ar fi fost crestin atunci, in acel
mare moment de rascruce, este indoielnic ca ar mai fi ramas roman.