Universitatea Petre Andrei din Iai

Facultatea de Drept

REFERAT
la disciplina Organizaii internaionale
Titlul referatului: Scopurile i principiile
NATO

Titular de disciplin: Lect.univ.drd. Roxana Alina Petraru

e-mail: rrroxana@yahoo.com

Autor: Iftode Cristian George

Anul de studiu i grupa: anul II, grupa 3
e-mail: iftode.cristian@yahoo.com

Iai, iunie 2012

Page | 1

Page | 2

Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord

(abreviat NATO n englez i OTAN n francez) este o alian
politico-militar stabilit n 1949, prin Tratatul Atlanticului de Nord semnat n Washington la
4 aprilie 1949.
Actualmente cuprinde 19 state din Europa i America de Nord.
Aliana s-a format din state independente, interesate n mentinerea pacii si apararea propriei
independene prin
solidaritate politic i printr-o for militar defensiv corespunztoare, capabil s
descurajeze i, dac ar fi necesar,
s raspund tuturor formelor probabile de agresiune ndreptat mpotriva ei sau a statelor
membre. Iniial, aceste state
au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Frana, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie,
Norvegia, Portugalia,
Olanda si SUA. La 18 februarie 1952, au aderat la tratat Grecia si Turcia, iar la 6 mai 1955,
RFG a devenit membra
NATO.
La constituirea ei, ideea de baza a alianei, meninut timp de peste 50 de ani, era aceea a
realizrii unei aprri
comune, credibile i eficiente. n acest sens, n articolul 5 al Tratatului se specifica: Partile
convin ca un atac armat
impotriva uneia sau a mai multora dintre ele in Europa sau in America de Nord va fi
considerat ca un atac impotriva
tuturor si, in consecinta, daca se va produce un asemenea atac armat, fiecare dintre ele,
exercitand dreptul sau
individual sau colectiv la autoaparare, recunoscut de articolul 51 al Cartei Natiunilor Unite,
va da asistenta Partii
sau Partilor atacate, prin luarea in consecinta, individual si concertat cu celelalte parti, a
acelor masuri ce vor fi
considerate necesare, inclusiv folosirea fortei armate, pentru a restaura si a mentine
securitatea zonei NordAtlantice.
Aceast fraz s-a referit la nceput la cazul n care URSS ar fi lansat un atac mpotriva
aliaiilor europeni ai Statelor
Unite, n urma cruia SUA ar fi trebuit s trateze Uniunea Sovietic ca i cum ar fi fost
atacat ea nsi. Totui
temuta invazie sovietic din Europa nu a mai venit. n schimb, fraza a fost folosit pentru
prima dat n istoria
tratatului la 12 septembrie 2001 drept rspuns la Atentatele din 11 septembrie 2001.
Istorie
La 17 martie 1948 Benelux, Frana, i Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles care
este o percuziune la
nelegerea NATO.
URSS i statele aliate ei au format Pactul de la Varovia n 1955 pentru a contrabalansa
NATO. Ambele organizaii
au fost fore oponente n rzboiul rece. Dup cderea Cortinei de Fier n 1989, Pactul de la
Varovia s-a dezintegrat.

Page | 3

NATO i-a vzut primul angajament militar n Rzboiul din Kosovo, unde a pornit o
campanie de 11 sptmni
mpotriva statului Serbia i Muntenegru ntre 24 martie i 11 iunie 1999.
Trei foste ri comuniste, Ungaria, Republica Ceh i Polonia, s-au alturat NATO n 1999
dup ce au fost invitate, la
8 iulie 1997. La ntlnirea de vrf de la Praga (Republica Ceh) din 21 noiembrie-22
noiembrie 2002, apte ri au
fost invitate spre a ncepe negocierile de aderare cu aliana: Estonia, Letonia, Lituania,
Slovenia, Slovacia, Bulgaria i
Romnia. rile invitate s-au alturat NATO n 2004. Albaniei i Fostei Republici Iugoslave a
Macedoniei li s-a
comunicat c nu ndeplinesc criteriile economice, politice i militare i c vor trebui s
atepte. Croaia a fcut o
cerere abia n 2002.
Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militar francez n 1966 pentru a-i
dezvolta propriul program de
descurajare nuclear, a necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Frana la Bruxelles,
Belgia pn la 16
octombrie 1967. n timp ce centrala politic este amplasat n Bruxelles, centrala militar i
cea a Puterilor Aliate ale
Europei (SHAPE) sunt localizate la sud de Bruxelles n oraul Mons.
La 13 septembrie 2001, NATO a invocat, pentru prima dat n istoria sa, un articol din carta
sa prin care se nelege
c orice atac asupra unui stat-membru este considerat un atac mpotriva ntregii aliane. Asta
a venit ca un rspuns la
Atacul terorist de la 11 septembrie 2001.
La 10 februarie 2003 NATO a nfruntat o criz serioas deoarece Frana i Belgia au
mpiedicat procedura de
aprobare tacit n privina momentului la care s-ar lua msuri protective pentru Turcia n
cazul unui posibil rzboi cu
Irakul. Germania nu i-a folosit dreptul de veto, ns a spus c susinea vetoul.
La 16 aprilie 2003, NATO a fost de acord s preia comanda Forei Internaionale de Asisten
pentru Securitate
(ISAF) n Afganistan n august acelai an. Decizia a venit dup cererea Germaniei i Olandei,
cele dou naiuni care
conduceau ISAF la momentul nelegerii. Ea a fost aprobat unanim de ctre toi cei 19
ambasadori ai NATO. A fost
prima oar n istoria organizaiei cnd a avut loc o misiune n afara zonei atlantice. Canada a
fost n original criticat
pentru c i-a luat-o nainte ISAFei.
ORGANIZAIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD (NATO)
Tratatul Atlanticului de Nord a fost semnat la 4 aprilie 1949, crend o alianta de 12 state
independente (Belgia,
Franta, Luxemburg, Olanda, Marea Britanie, Danemarca, Islanda, Italia, Norvegia,
Portugalia, SUA si Canada),
decise sa-si asigure apararea reciproca si colectiva.
1. Obiectivele NATO
Obiectivul prim al Aliantei Nord-Atlantice este asigurarea
libertatii si securitatii statelor membre; atingerea acestui obiectiv se
realizeaza prin mijloace att politice, ct si militare, asigurndu-se
Page | 4

respectul Actului constitutiv al Organizatiei, ct si al Cartei Natiunilor

Unite. De altfel, Tratatul Nord-Atlantic nsusi si gaseste sursa
constituirii sale legale n articolul 51 al Cartei ONU, care face referire
la dreptul inalienabil al statelor independente la aparare individuala
sau colectiva.
Pozitia centrala pe care o ocupa art. 5 n planul apararii (conform
acestui articol, un atac mpotriva unuia dintre statele membre
este considerat un atac mpotriva tuturor) este consolidata de existenta
altor prevederi extrem de importante: vointa statelor semnatare de a
trai n pace cu toate popoarele, de a le salvgarda libertatea, mostenirea
comuna si civilizatia, pe baza principiilor democratiei, a libertatilor
individuale si a suprematiei dreptului (dupa cum se
mentioneaza n Preambul), de a contribui la dezvoltarea relatiilor
internationale pasnice si prietenesti, ntarind propriile lor institutii
libere, asigurnd o mai buna ntelegere a principiilor pe care sunt
cladite aceste institutii si dezvoltnd conditiile propice asigurarii
stabilitatii si bunastarii, facnd eforturi pentru a elimina orice opozitie
n relatiile lor economice internationale si ncurajnd colaborarea
economica ntre fiecare parte si ntre toate deopotriv (art.2)
Ideea de aparare comuna si de promovare si slujire a unor
interese securitare comune transpare si din art.4 al Tratatului de la
Washington: Partile se vor consulta de fiecare data atunci cnd, dupa
parerea uneia dintre ele, integritatea teritoriala, interdependenta
politica sau securitatea uneia dintre parti este amenintata.
Vocatia NATO o constituie, asadar, protejarea democratiei si a
drepturilor omului si asigurarea suprematiei dreptului.
De asemenea, Alianta joaca un rol-cheie n domeniul gestionarii
crizelor, contribuind la prevenirea conflictelor prin luarea masurilor
adecvate atunci cnd exista consensul membrilor n acest sens.
2. Evolutie istorica
n perioada razboiului rece, Organizatia Tratatului Atlanticului
de Nord a avut o contributie majora si incontestabila la mentinerea
starii de non-razboi si la edificarea pacii.
Prin strategii si amplasari de forte, prin tendinta catre echilibru
n domeniul armelor conventionale sau printr-o extraordinara flexibilitate
intelectuala, Alianta a contribuit la depasirea fara confruntari
armate a unor situatii tensionate ntre doua blocuri reprezentnd valori
si principii diferite si dispunnd de capacitati militare semnificative.
Raspunznd unei situatii dramatice generate de tendintele expansioniste
ale colosului sovietic, crearea Organizatiei Nord-Atlantice a
constituit punerea n functiune a unei aliante militare unice n istorie
prin durata, prin structurile sale militare si politice originale, prin
diferentele (de marime si de resurse) dintre aliati, prin sistemul
institutional instituit si, nu n ultimul rnd, prin respectarea
suveranitatii si independentei membrilor sai (fiind o organizatie de
cooperare interguvernamentala, apartenenta la Alianta Nord-Atlantica
nu antreneaza modificari n planul suveranitatilor statale, membrii sai
pastrndu-si drepturile de a-si asuma responsabilitati suverane n
domeniul apararii).
Dupa ncheierea razboiului rece, ntrebarea care s-a conturat
Page | 5

n legatura cu NATO a fost daca Organizatia continua sa mai aiba

o ratiune de a fi si misiuni de ndeplinit ntr-un mediu securitar
complet nou.
Raspunznd acestei provocari cu aceeasi lipsa de rigiditate
intelectuala care i-a asigurat succesul timp de patru decenii, Alianta
si-a impus o restructurare care sa-i permita o contributie ct mai
eficienta la elaborarea structurilor de securitate de cooperare pentru
ntreaga Europa; puterea sa de a se adapta la evolutiile politice,
strategice si tehnice i-a permis modificarea conceptelor sale strategice
si politice si corelarea acestora cu noile realitati internationale.
La nceputul anilor 90, s-a luat decizia crearii unei noi
Aliante. Principalele elemente ale acestei decizii erau: deschiderea
Aliantei catre noi membri, lansarea de noi parteneriate cu state
nemembre, restructurarea aranjamentelor interne ale NATO, construirea
unei Identitati europene de securitate si aparare mai puternice,
acceptarea de noi misiuni, precum mentinerea pacii n regiuni aflate n
conflict, punerea la punct a unor initiative de nonproliferare a armelor
de distrugere n masa.
ncrederea de care s-a bucurat si continua sa se bucure
Organizatia este dovedita si de aderarile care au avut loc dupa 1949.
Alte patru state europene se alatura Aliantei ntre 1952 si 1982
(Grecia, Turcia, Republica Federala Germania, Spania).
Prabusirea comunismului, nsotita de o noua realitate geopolitica
si strategica, a determinat Alianta sa-si deschida de doua ori portile
catre fostele state comuniste. La 12 martie 1999, Republica Ceha,
Ungaria si Polonia au fost primite n snul Aliantei, iar n noiembrie
2002, alte sapte state europene au primit invitatia de aderare: Bulgaria,
Romnia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia si Slovacia. n urma
celor doua valuri de aderare, numarul membrilor NATO se ridica la 26.
3. NATO si mediul securitar post razboi rece
Caderea Cortinei de Fier a antrenat schimbari profunde n
relatiile Est-Vest si, implicit, transformarea radicala a mediului de
securitate.
Declaratia de la Londra, din 1990, constituie momentul consacrarii
noilor realitati n relatiile partenerilor euroatlantici cu Uniunea
Sovietica si fostele state comuniste si pune bazele viitoarei lor cooperari,
care va fi dezvoltata nu doar n cadrul NATO, ci si al OSCE.
Prioritatile NATO n anii 90 s-au orientat spre deschiderea
Aliantei catre noi parteneri, extinderea sa ca parte a procesului mai
larg de sporire a integrarii componentei europene si, nu n ultimul
rnd, restructurarea aranjamentelor interne. De asemenea, Alianta si-a
largit sfera de interes prin ceea ce a fost denumit a treia dimensiune
a NATO.
Abordarea cooperativa a securitatii a orientat Alianta catre relatii
cu state nemembre prin intermediul diverselor parteneriate: Consiliul
de Parteneriat euroatlantic, Parteneriatul pentru Pace, Consiliul permanent
NATO-Rusia, Comisia NATO-Ucraina, Dialogul Mediteraneean.
Consiliul de Parteneriat Euroatlantic
Page | 6

Cadru multilateral de cooperare, Consiliul constituie instanta n

cadrul careia Aliatii si Partenerii se consulta asupra unei problematici
vaste, mergnd de la gestionarea crizelor, mentinerea pacii si a securitatii,
controlul armamentelor, la cooperarea stiintifica si nonproliferarea
armelor de distrugere n masa.
Consiliul, creat n 1997, succede Consiliului de Cooperare NordAtlantic. El consta n ntlniri periodice la nivel de ambasadori si
ministri de Externe si ai Apararii.
Parteneriatul pentru Pace
Creat n 1994, Parteneriatul pentru Pace are drept obiectiv
consolidarea stabilitatii si a securitatii n ntreaga Europa. El urmareste
sporirea capacitatilor Aliantei si ale statelor partenere de a coopera n
cadrul operatiunilor comune. Parteneriatul se bazeaza pe o cooperare
practica, adaptata nevoilor proprii fiecarui stat.
n cadrul Parteneriatului pentru Pace, NATO si asuma rolul
consultarilor cu fiecare dintre statele partenere n cazul unei potentiale
amenintari la adresa integritatii lor teritoriale, independentei politice
sau securitatii lor.
Consiliul permanent NATO-Rusia
Considernd Rusia un actor de maxima importanta n peisajul
securitatii internationale, NATO i-a propus, n 1996, dezvoltarea unui
nou tip de relatii de cooperare. Aceasta cooperare s-a concretizat n
1997 prin semnarea Actului fondator asupra relatiilor mutuale,
cooperarii si securitatii ntre NATO si Federatia Rusa si prin crearea
Consiliului permanent NATO-Rusia. Constnd n ntlniri periodice la
diferite niveluri, Consiliul permite abordarea unor probleme de interes
comun: mentinerea pacii, securitatea nucleara, conversia industriei de
aparare, controlul armamentelor, cooperarea militara, protectia mediului.
n 1999, ca urmare a campaniei aeriene lansate de NATO n
contextul conflictului din Kosovo, Rusia si-a suspendat relatiile cu
NATO. Vizita fostului Secretar General al NATO, Lord Robertson, la
Moscova (februarie 2000) a reprezentat relansarea acestei cooperari.
n urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, Consiliul a decis
o cooperare constructiva n interiorul unui cadru securitar larg, n care
lupta mpotriva terorismului si prevenirea proliferarii armelor de
distrugere n masa constituie elemente extrem de importante.
Comisia NATO-Ucraina
Devenita independenta n 1991, Ucraina a nceput sa dezvolte
foarte repede relatii cu Organizatia Nord-Atlantica, devenind membru
al Parteneriatului pentru Pace n 1994 si fiind unul dintre fondatorii
Consiliului de Parteneriat Euroatlantic. Recunoscndu-se rolul major
pe care Ucraina l joaca n geopolitica europeana, s-a adoptat, n 1997,
Carta pentru un Parteneriat Distinctiv ntre NATO si Ucraina,
implementarea acesteia, ct si gasirea de noi modalitati de cooperare
fiind ncredintate Comisiei NATO-Ucraina. Comisia NATO-Ucraina
s-a reunit pentru prima data n anul 2000, la Kiev.
Dialogul Mediteraneean
n 1995, NATO a invitat sase state mediteraneene (Egipt, Israel,
Iordania, Maroc, Mauritania, Tunisia) sa participe la un Dialog, menit
sa contribuie la instaurarea de bune relatii si favorizarea unei mai bune
Page | 7

cooperari reciproce n ntreaga regiune mediteraneeana, precum si la

ntarirea securitatii si stabilitatii. Celor sase state li s-a adaugat, n
februarie 2000, Algeria.
Din punct de vedere conceptual, Dialogul poate fi definit ca un
instrument esential de sustinere a strategiei globale de parteneriat,
dialog si cooperare promovate de Alianta.
La summit-ul de la Praga, din noiembrie 2002, s-a adoptat un set
de masuri viznd consolidarea dimensiunii politice si practice a
Dialogului mediteraneean.
Restructurarea aranjamentelor interne ale NATO
Modelarea si adaptarea Aliantei n noul context post razboi
rece a antrenat restructurarea fortelor militare si a dispozitiilor de
conducere, precum si introducerea unor noi concepte.
Efectivele militare n statele membre au fost reduse si s-au
constituit corpuri de armata usoare si capabile de o interventie rapida
si eficienta. De asemenea, numarul cartierelor generale ale NATO a
fost redus cu doua treimi (din cele saizeci si cinci au mai ramas
aproximativ 20).
Tot n acest context s-a dezvoltat si conceptul de Grupuri de
forte interarme multinationale (GFIM), Alianta prevaznd structuri
de forte susceptibile de a fi adaptate pentru a face fata diferitelor tipuri
de misiuni.
Initiativa NATO pentru Europa de Sud-Est
Stabilitatea si securitatea Europei de Sud-Est si consolidarea
cooperarii ntre statele din regiune sunt promovate prin intermediul
Initiativei pentru Europa de Sud-Est, adoptata la summit-ul de la
Washington, din 1999.
La baza acestei Initiative se regasesc patru elemente fundamentale:
Forumul consultativ pe probleme de securitate n Europa de SudEst, Grupul de lucru ad-hoc n domeniul cooperarii regionale, instrumentele
de lucru ale Parteneriatului pentru Pace si programele-tinta pe
probleme de securitate pentru tarile din regiune.
Consolidarea dimensiunii europene
Diferentele de capacitati ntre SUA si partenerii sai europeni au
determinat Alianta sa sustina, ncepnd din 1994, dezvoltarea unei
Identitati europene de securitate si de aparare, n strnsa colaborare cu
Uniunea Europei Occidentale. Ideea care a stat la baza crearii acestei
Identitati europene este, pe de o parte, de a da statelor de pe batrnul
continent posibilitatea de a-si asuma responsabilitatea propriei securitati
si, pe de alta parte, consolidarea unei relatii transatlantice mai
echilibrate si mai puternice.
Decizia UE, la Consiliul European de la Helsinki, din 1999, de a
crea o Forta de Reactie Rapida, care ar trebui sa devina operationala n
2003, pe de o parte, si crearea unei Forte de Reactie a NATO, n urma
summit-ului de la Praga, din 2002, pe de alta parte, au creat senzatia
unei suprapuneri sau, mai mult, a unei concurente ntre cele doua
structuri. Obiectivele si aria de interventie ale celor doua Forte fiind
nsa diferite, se poate vorbi mai degraba de o complementaritate a
acestora. n plus, Uniunea Europeana nu si-a dezvoltat suficient
capacitatile militare, nefiind pregatita, n momentul de fata, sa dea un
Page | 8

raspuns rapid si eficient unor provocari securitare majore.

Toate aceste demersuri, mpreuna cu ncercarea de a constitui, la
nivel european, o Politica de Securitate si Aparare Comuna functionala,
pot fi ntelese drept tentative de reechilibrare a rolurilor si
responsabilitatilor ntre Europa si SUA n acest domeniu.
n decembrie 2002 a fost consacrata baza oficiala a cooperarii
ntre NATO si UE privind gestiunea crizelor si prevenirea conflictelor.
Aceasta cooperare permite operatiuni dirijate de UE cu ajutorul
resurselor si capacitatilor NATO.
A treia dimensiune a NATO
n ultimii ani, dincolo de orientarile sale principale viznd
cooperarea n domeniul securitatii si al politicii de aparare, NATO si-a
extins centrul de interes si catre cooperarea privind planurile civile de
urgenta, sectorul stiintific si chestiunile legate de mediu. Daca problemele
de securitate si politica de aparare constituiau prima si a doua
dimensiune a Aliantei, noile sectoare au fost desemnate drept a
treia dimensiune a acesteia.
Conceptul strategic al Aliantei
Abordarile politice si militare ale NATO sunt redate de Conceptul
strategic al Aliantei, definit pentru prima data n 1991, la summit-ul
de la Roma.
n 1997, la summit-ul de la Madrid, membrii NATO au propus
reexaminarea Conceptului strategic al Aliantei, iar la Washington, n
1999, au aprobat un nou Concept strategic, care sa-i confere Aliantei
un instrument cu ajutorul caruia sa poata face fata noilor provocari si
perspectivelor securitare n secolul XXI si care sa o ghideze n
evolutia sa politica si militara viitoare. Acesta porneste de la premisa
ca NATO trebuie sa salvgardeze interesele comune de securitate ntr-un
mediu aflat n continua schimbare, sa mentina apararea colectiva, sa
consolideze relatia transatlantica si sa asigure un echilibru care sa
permita Aliatilor europeni sa-si asume o mai mare responsabilitate.
Mai mult, Alianta trebuie sa conserve vointa politica si mijloacele
militare pe care le presupun diferitele actiuni.
Noul Concept strategic descrie natura si obiectivele NATO, ca si
misiunile de securitate fundamentale ale acesteia, identifica elementele
centrale ale noului mediu securitar si componentele perspectivei
sale globale de securitate si furnizeaza orientarile n vederea continuarii
adaptarii fortelor sale militare.
Realitatile internationale conturate dupa 11 septembrie 2001 au
determinat o regndire a rolului NATO n arhitectura securitara. Daca
n perioada razboiului rece, orientarea predominanta a NATO era
catre Europa, provocarile actuale sunt mult mai diverse si mai ndepartate
geografic. Desi parerile privind mondializarea NATO sunt
nca diverse, este evident ca amenintarile majore la adresa securitatii
nu se mai circumscriu exclusiv spatiului european. n aceasta logica,
la summit-ul de la Praga, din noiembrie 2002, Aliatii au evidentiat
necesitatea ca NATO sa dispuna de capacitatea de a desfasura forte
capabile de a interveni n orice zona si de a sustine operatii la mare
distanta, inclusiv n medii n care poate fi pusa n situatia de a se
Page | 9

confrunta cu arme biologice, chimice si nucleare. Astfel, Angajamentul

de capacitati adoptat la Praga si crearea Fortei de Reactie a NATO
(NRF) lansata oficial pe 15 octombrie 2003 vor permite Aliantei
sa faca fata noilor amenintari si riscuri si, n acelasi timp, sa contribuie
la promovarea interoperabilitatii ntre fortele sale europene si cele
americane. De asemenea, prin crearea NRF se urmareste sporirea
capacitatii NATO de a raspunde diferitelor provocari prin implicarea
sa n actiuni propriu-zise si nu doar n faza post-conflict.
n contextul acestui nou peisaj securitar, la summit-ul de la
Praga, din noiembrie 2002, a fost enuntat un nou concept militar de
aparare mpotriva terorismului. Potrivit acestuia, NATO trebuie sa fie
n masura sa reprime si sa nvinga terorismul si sa asigure protectia
mpotriva acestuia, peste tot unde interesele Aliatilor o cer. Problema
armelor de distrugere n masa a constituit un alt subiect de discutie,
convenindu-se, n acest sens, numeroase masuri menite sa contribuie
la reducerea riscurilor (ameliorarea capacitatilor de detectie, echiparea
fortelor NATO cu sisteme de protectie mai performante, sustinerea
autoritatilor civile n caz de urgenta).
Tot la Praga s-a decis reforma structurilor de conducere a NATO
n vederea mbunatatirii rapiditatii si desfasurarii fortelor.
Complexitatea mediului securitar international si determinarea
lui multipla (securitatea este influentata de factori economici, politici,
sociali, de mediu, precum si de aspecte ce tin de aparare) au determinat
Alianta Nord-Atlantica sa propuna un cadru fundamentat pe trei
elemente principale: dialogul, cooperarea si mentinerea unui potential
comun de aparare.
4. Structurile NATO
Pentru a-si putea ndeplini rolul sau fundamental de prezervare a
libertatii si securitatii statelor membre, NATO este dotat cu o dubla
structura militara si civila, ntre cele doua componente existnd o
strnsa cooperare.
4.1. Structura civila
Consiliul Atlanticului de Nord (NAC) este organul decizional al
Organizatiei si singurul sau organ a carui existenta este expres
afirmata de Tratatul de la Washington.
Fiecare tara membra este reprezentata n Consiliul Atlanticului
de Nord de un ambasador sau un reprezentant permanent, asistat de o
delegatie nationala alcatuita din consilieri si functionari care participa
la reuniunile diferitelor comitete ale NATO.
Deciziile Consiliului se adopta prin consens si ele reprezinta
vointa colectiva a statelor membre.
n mod normal, membrii Consiliului se reunesc o data pe
saptamna, iar lucrarile sale sunt prezidate de Secretarul General al
NATO (sau de adjunctul acestuia).
Sediul NAC se afla la Bruxelles (ca si Cartierul general al
Organizatiei).
Activitatea Consiliului Atlanticului de Nord si a comitetelor sale
(Tratatul confera Consiliului dreptul de a crea organe subsidiare) este
sustinuta de un Secretariat International. Acesta este format din
Page | 10

cetateni ai statelor membre, care sunt fie recrutati n mod direct de

organizatie, fie detasati de guvernele nationale pentru 3-4 ani. Membrii
Secretariatului International se subordoneaza Secretarului General
al Aliantei si servesc interesele acesteia pe toata durata mandatului lor.
Secretariatul International are n compunere: Biroul Secretarului
General, Departamentele operative52, Biroul Administrativ si Biroul
Inspectorului Financiar. n fruntea fiecarui departament se gaseste un
Secretar General-Adjunct.
Secretarul General este nsarcinat sa promoveze si sa conduca
procesul de consultari si luare a deciziilor n cadrul Aliantei. El si
asuma si functia de presedinte al Consiliului Atlanticului de Nord, al
Comitetului pentru Planificarea Apararii si Comitetului pentru Planificarea
Nucleara. Misiunea Secretarului General include si posibilitatea
ca acesta sa ceara dezbaterea anumitor teme, n vederea adoptarii unei
decizii. De asemenea, el este abilitat sa-si foloseasca bunele oficii n
sunt cinci astfel de Departamente operative: Departamentul pentru
Probleme Politice, Departamentul pentru Planificarea Politicii de Aparare,
Departamentul pentru Sprijinirea Apararii, Departamentul pentru Infrastructura,
Logistica si Planificare pentru Situatii de Urgenta Civila si Departamentul
pentru Probleme stiintifice si de Mediu.
caz de diferende ntre tarile membre. El este nsarcinat si cu
conducerea Secretariatului International si este principalul purtator de
cuvnt al Aliantei n relatiile cu guvernele si cu mass-media.
4.2. Structura militara
Comitetul Militar este alcatuit din ofiteri superiori din tarile
membre detasati la sediul din Bruxelles al Aliantei. Rolul sau vizeaza,
n principal, consiliere si recomandari (adresate autoritatilor politice
ale NATO) n domeniul militar. De asemenea, el contribuie la
elaborarea conceptelor strategice generale ale Aliantei.
Comitetul Militar se ntruneste saptamnal (Consiliul Atlanticului
de Nord se reuneste n fiecare miercuri, iar reprezentantii Comitetului
Militar se ntlnesc joia, pentru a putea aplica n cel mai scurt timp
deciziile acestuia).
Presedintele Comitetului Militar este ales de sefii de Stat major
si are un mandat de trei ani.
Statul Major Militar International sprijina activitatea Comitetului
Militar; aceasta structura este alcatuita din personalul militar
detasat de fiecare stat membru si din personal administrativ civil. n
fruntea sa se afla un director cu rang de general cu trei stele, numit de
catre tarile membre la propunerea Comitetului Militar. n subordinea
acestuia se afla cei doi Comandanti Strategici Comandantul
Suprem al Fortelor Aliate din Europa (SACEUR), cu sediul la
Shape, n Belgia, si Comandantul Suprem al Fortelor Aliate din
zona Atlanticului (SACLANT), cu sediul la Norfolk, n SUA ,
precum si Grupul de Planificare Regionala Canada-US (CUSRPG),
cu sediul la Arlington, n SUA.
Adunarea Atlanticului de Nord (NAA)
Importanta pe care Alianta o acorda dialogului politic ntre
reprezentantii directi ai cetatenilor din statele membre se concretizeaza
si prin constituirea, n 1995, a Adunarii Parlamentare (initial
Page | 11

denumita Adunarea Nord-Atlantica). Membrii Adunarii sunt numiti de

catre si din rndul parlamentelor statelor membre, urmnd procedurile
nationale si n functie de ponderea pe care partidul politic din care fac
parte o are n parlamentul respectiv.
Misiunea principala a Adunarii vizeaza dezbateri pe teme de
interes comun si apropierea diferitelor opinii exprimate n cadrul
acestei institutii.
NAA se reuneste n sesiune plenara de doua ori pe an n capitala
unei tari membre, la invitatia parlamentului acesteia. Adunarea
Atlanticului de Nord este structurata n cinci comisii: Comisia politica,
Comisia de aparare si securitate, Comisia economica, Comisia
stiintifica si tehnica si Comisia pentru probleme civile.
Initiativa Rose-Roth53, lansata n 1990, asigura coordonarea
relatiilor Adunarii Atlanticului de Nord cu structurile parlamentare ale
statelor din Europa Centrala si de Est. Exista o tripla dimensiune a
acestei Initiative: participarea ct mai activa a parlamentelor din
spatiul central si est-european la ntrunirile Adunarii, sustinerea unor
seminarii Rose-Roth pe teme de interes comun pentru ambele parti,
sprijinul acordat formarii profesionale a personalului care lucreaza pe
lnga parlamente.
Rolul Adunarii Atlanticului de Nord n elaborarea politicii
Aliantei Nord-Atlantice, desi indirect, este indiscutabil, recomandarile
si rezolutiile sale fiind transmise guvernelor si parlamentelor
nationale, precum si Secretariatului General al NATO.
5. Romnia si NATO
Unul dintre obiectivele prioritare ale politicii externe si interne a
Romniei l constituie aderarea la NATO.
Romnia a adresat formal cererea de aderare la Alianta NordAtlantica n 1993. De atunci si pna n prezent, Romnia a participat
la diferite programe, initiative si actiuni ale Organizatiei. Primul pas
concret n acest sens a fost participarea Romniei la Parteneriatul
pentru Pace, nca din 1994.
n plan intern, Romnia a demarat procesul de reforma a
sistemului de aparare, a lansat Planul anual de pregatire pentru
aderare (n cadrul mai larg definit de Planul de actiune n vederea
admiterii de noi membri, elaborat de NATO n 1999) si, n urma
summit-ului de la Praga (21-22 noiembrie 2002), a elaborat un
calendar pentru finalizarea reformelor.
Dupa cum am aratat, Romnia a fost invitata sa adere la NATO
n noiembrie 2002. n prezent, s-a ncheiat procedura de ratificare,
n tarile membre ale NATO, a Protocolului de aderare a Romniei la
NATO; tara noastra a devenit membra la 2 aprilie 2004.

Bibliografie
Page | 12

Hikmet etin este naltul Reprezentant Civil al NATO n Afganistan.

John Colston este secretarul general adjunct al NATO pentru politica i planificarea aprrii.
Srdjan Gligorijevi este eful cercetrii n cadrul Centrului pentru Studii de Securitate i
Aprare al Institutului G17 din Belgrad.
Generalul locotenent Rick Hillier este comandantul Forei Internaionale de Asisten de
Securitate din Afganistan.
Pavle Jankovi este directorul Centrului pentru Studii de Securitate i Aprare al Institutului
G17 din Belgrad.
Adam Kobieracki este secretar general adjunct n cadrul noii Direcii Operaii a NATO.
Jaap de Hoop Scheffer este secretarul general al NATO.
Jamie Shea este adjunctul secretarului general adjunct pentru relaii externe n cadrul
Direciei de Diplomaie Public a NATO.
Tom Valek este directorul biroului din Bruxelles al Centrului pentru Informaii n
domeniul Aprrii, un think-tank independent n domeniul securitii.
Revista Nato (http://www.nato.int)

Page | 13