APA

Structura apei
Metabolismul apei
Proprietati fizico-chimice
Rolul apei in organism
Metabolismul
hidroelectrolitic

Introducere
In raport cu organismele vii, apa este
substana cea mai raspandit, att in:
mediul extern, cat si in
mediul intern al acestora
Primele forme de viata au aparut si sau dezvoltat chiar in mediul acvatic, iar
evolutia lor pe scara filogenetica a fost
determinata de proprietatile fizicochimice al apei.

Structura chimica a apei

Apa este o substanta chimica compusa din:
H(Z=1) situat in prima perioada si in prima
grupa de tip A
are un strat energetic cu un electron/ 1s1;
O (Z=8) situat in perioada a doua si in grupa
a VI-a de tip A au 2 straturi enegetice,
ultimul strat fiind ocupat de 6 electroni/ 1S2
2S2 2P4.

Structura spatiala a moleculei de apa

Polaritatea moleculei
de apa

Orientarea tetraedrica a
atomului de oxigen in gheata
(alaturi este prezentata sub
forma compacta)

Formarea moleculei de H2O este reprezentata clasic:

H + O + H H+ O2- H+ HOH
Formarea moleculei de H2O se realizeaza prin
contopirea celor 2 orbitali atomici monoelectronici ai
atomului de O 2p1y si 2p1z cu cei 2 orbitali atomici 1S1 ai
celor 2 atomi de H, rezultand 2 legaturi covalent polare
de H.
Electronii pusi in comun (in cadrul legaturii HOH)
sunt atrasi mai puternic de catre O decat de catre H; se
creaza o incarcatura negativa partiala (fractionata) in
jurul O (2-) si 2 incarcaturi pozitive partiale in jurul
atomilor de H (+), ceea ce-i confera moleculei de H2O
caracter de dipol electric.
Configuratia spatiala a moleculei de H 2O este
un tetraedru centrat de un atom de O si avand colturile
ocupate:
doua de cate o pereche de electroni neparticipanti
ai O;

Atat atomul de O, cat si cei 2 atomi de H din

structura unei molecule de apa formeaza legaturi
de H si participa la hidratare.
Legatura
de
H
este
o
legatura
necovalenta, slaba. Atomul de O al unei molecule
de apa, prin cele 2 perechi de e neparticipanti,
poate realiza legaturi de H cu alte 2 molecule de
apa (la nivelul celor 2 atomi de H), iar cei 2 atomi
de H se pot atasa de alti 2 atomi de O (la cele 2
perechi de e neparticipanti) ale altor 2 molecule
de H2O.
Astfel, fiecare molecula de apa poate
realiza legaturi de H cu aproximativ 4

Metabolismul apei

APA este o molecula anorganica indispensabila

oricarei forme de viata. Cantitatea de apa din
organismele vii are limite largi de variatie, atat la
plante, cat si la animale, gradul de hidratare variind cu
natura speciei.
La plante, cantitatea de apa reprezinta intre:
13-15% in boabele de mazare mature;
15-20% in semintele unor fructe;
80-85% in pulpa fructelor si boabele de mazare
tinere (verzi).
In cazul animalelor marine inferioare continutul lor
in apa este foarte apropiat de al mediului acvatic (
96%).
La animalele superioare concentratia apei poate fi
in unele celule de 98% din compozitia celulei, media
situandu-se intre 60-95% din compozitia celulei.
Repartitia pe tesuturi si organe este diferita:
creier 84%, tesutul muscular 75%,
tesutul adipos 30%, oase 22%, procente din

Se constata, la toate organismele vii ca nivelul

apei este in functie de:
- intensitatea proceselor metabolice de la
nivelul tesuturilor si organelor, variind direct
proportional cu aceasta;
- varsta organismelor, scazand pe masura
inaintarii in varsta;
- sexul organismelor barbatii detin mai multa
apa;
- adipozitate, variind invers proportional cu
aceasta.

18
%

22
%
60
%

Normal

35
%

22
%

70
%

43
%

Gras

8%

22
%

Slab

In organismul uman adult apa reprezinta

cea mai abundenta micromolecula: 65-70%
din masa corporala (45-50l la o greutate de
70kg).
Embrionul uman contine 95% apa, fatul
de 3 luni 94%, iar nou-nascutul 66%.
Repartitia apei in organism variaza de la
90% in sange la mai putin de 25% in oase.

Proprietatile fizico-chimice ale apei

Unele din proprietatile fizico-chimice ale apei o diferentiaza net de orice

alt fluid, determinandu-i si importanta sa vitala pentru organismele vii.
1. Punctul de topire (00C) si punctul de fierbere (1000C) determina ca la temperatura obisnuita, apa sa se gaseasca in stare lichida
si nu in stare de vapori (ca analogii sai: dihidratii elementelor ce urmeaza
oxigenului in grupa VI principala din tabelul periodic H 2S, H2Se, H2Te).
Aceasta stare de agregare ii confera rolul de mediu intern.
2. Caldura specifica = capacitatea calorica este mare, ceea ce-i
permite sa primeasca / cedeze o cantitate considerabila de caldura,
mentinandu-si totodata temperatura constanta timp indelungat.
Aceasta proprietate este foarte importanta pentru organism, mai ales in
cazul reactiilor metabolice exergonice, la care caldura eliberata ar
denatura ireversibil multe macromolecule (proteine, enzime, acizi nucleici),
ducand la pierderea unor structuri si functii biologice vitale.

3. Caldura de vaporizare este de asemenea

ridicata, ceea ce impiedica supraincalzirea corpului in
cursul proceselor metabolice.
Pierderile calorice au loc prin:
transpiratie;
perspiratie insensibila.
4. Conductivitatea termica inalta, faciliteaza
disiparea caldurii din zonele incinse, cu activitate
metabolica intensa (creierul) in sange si in fondul
total de apa al organismului.
5. Caracterul de dipol al moleculei de apa
determina usurinta de a realiza legaturi de hidrogen,
prin intermediul carora are rol de:
principal solvent in organism;
participa la
hidratare;
principal
transportor
al
substantelor
hidrosolubile, favorizandu-le si absorbtia;
stabilizator a conformatiei spatiale a unor

In functie de solubilitatea in apa, substantele

pot fi:
Hidrofile (iubitoare de apa) - ioni si
molecule polare: ioni pozitivi si negativi, grupari
ionizate de tipul carboxilat, fosfat, amoniu dar si
unele molecule neutre tip glicerol, zaharide
Hidrofobe (greu solubile in apa)
hidrocarburi, molecule nepolare complexe de
tipul proteine, polizaharide, acizi nucleici. In
solutii apoase diluate, aceste macromolecule
complexe retin o parte din apa, numita apa
legata.
Amfipatice sau amfifile - molecule care
detin in structura lor atat grupari polare cat si
nepolare; acestea sunt sapunuri, fosfolipide, acizi
biliari si au un comportament particular fata de

pH-ul apei
Termenul de pH a fost definit in 1909 de Srensen, care
l-a definit ca logaritmul negativ al concentratiei ionilor de hidrogen
pH = log [H+]

Apa pura, la 25 0 C are

pH = log [H+] = log 107 = (7) = 7
Aceasta inseamna ca in urma disocierii moleculei de apa,
disociere ce se realizeaza cu usurinta, ca:
[H+] = [HO]
deci pH-ul apei pure la 25 0 C este neutru.
De fapt, H+ nu se gaseste ca atare, ci sub forma de ion
hidroniu, H3O+, atasat de o molecula de apa, astfel incat reactia
de disociere se reprezinta:
2H2O H3O+ + HO
Deci, in apa pura, la 25 0 C, concentratia ionilor hidroniu
este egala cu cea a ionilor hidroxil.
[H3O+] = [HO] = 107

Rolul apei in organism

Ca urmare a proprietatilor sale fizico-chimice, apa are atat rol
structural, cat si rol functional.

Rolul structural rezida din participarea apei in

formarea unor biomolecule, apa fiind:
component de baza al structurilor intracelulare, a caror
activitate o determina in mare parte (ca exemplu, intensitatea
fosforilarii oxidative din mitocondrii este direct proportionala
cu gradul de hidratare al organitelor);
constituent al compusilor macromoleculari (tip proteine,
acizi nucleici), contribuind la conformatia lor spatiala si la
facilitarea legaturilor lor cu liganzii;
integrata in structura citoplasmei celulare, a carei functie
fiziologica este determinata de starea de agregare a apei.

Rolul apei in organism

Rolul functional al apei este indeplinit deoarece:
este principalul solvent din organism;
este principalul transportor al substantelor nutritive
la tesuturi si celule si al produsilor finali de
metabolism;
participa activ la diferite procese metabolice
(hidratare, hidroliza, oxidare, dezhidratare);
participa activ la procesele metabolice de
detoxifiere a organismului;
regleaza echilibrul termic al organismului.

Clasificarea apei
Exista mai multe criterii de clasificare a apei.
I. Din punct de vedere chimic
apa libera
apa legata
II. Din punct de vedere al originii
apa endogena din oxidare aeroba
apa exogena din exteriorul organismului

III. Din punct de vedere al raportului cu

tesuturile si celulele
apa intracelulara
apa extracelulara
interstitiala
circulanta
IV. Din punct de vedere al distributiei in
tesuturi
apa tisulara (din tesuturi)
apa cavitara = transcelulara (in LCR,
globul ocular, aparatul respirator,
digestiv, urinar)
Aceste clasificari sunt facute in scop didactic,
in realitate grupele se intrepatrund.
De exemplu, apa legata poate fi intra si
extracelulara, endo sau exogena.

Metabolismul hidroelectrolitic

In organism apa este repartizata in 2 mari compartimente,

separate de membrane biologice:
A. Compartimentul intracelular care reprezinta 2/3 din
apa totala din organism si constituie mediul inconjurator al
celulei in care aceasta:
isi sintetizeaza, depoziteaza si utilizeaza energie;
isi regenereaza unele structuri;
se multiplica
isi indeplineste functiile specifice
Acest compartiment, totalizand 28l ( 40% din greutatea
corporala a unui adult), este compus din:
apa libera si
apa de imbibitie a gelurilor citoplasmatice

In general lichidele citosolice sunt:

Bogate in:
Potasiu (100 - 150 mmol/l)

Sarace in:
Sodiu (5 - 15 mmol/l)

Magneziu (15 - 25 mmol/l)

Fosfat (60 - 80 mmol/l)

Calciu (1 - 2 mmol/l)
Cloruri (10 mmol/l, in afara
eritrocitelor)

Sulfat (2 - 5 mmol/l)

Carbonat acid (5 - 20 mmol/l)

Anioni organici (20mmol/l)

Proteine (40 mmol/l)

B. Compartimentul extracelular detine 1/3

din apa totala din organism si este subdivizat in alte
3 compartimente:
plasma contine 3,5 l (5% din greutatea
corporala a adultului);
lichid interstitial scalda celulele (inclusiv
pelicula lichidiana pericardica, pleurala si sinoviala)
si contine 10,5 l (15% din greutatea corporala a
adultului);
lichid transcelular (cavitar) reprezentat de
LCR si lichidele de la nivelul globilor oculari ,
aparatului respirator, digestiv, urinar.
La nivelul
compartimentului
au
Membrana
sinoviala - membran
seroas din cavitileextracelular
articulaiilor
Plasma - Parte lichid a sngelui sau a limfei format din ap, sruri, protide, lipide, glucide,

anticorpi
etc.
loc
schimburile
dintre celule si mediul lor

Lichidul celular
aduce la celule
- oxigen
- substante nutritive (glucoza, acizi grasi,
aminoacizi)
- ioni
- saruri minerale
- hormoni molecule reglatoare ce
coordoneaza functiile celulelor aflate la distanta
unele de altele;
preia de la celule
- CO2
- produsii de degradare metabolica
- substante toxice si detoxifiate.

Apa plasmatica se gaseste in sistemul

vascular, in afara elementelor figurate ale
sangelui.
Impreuna
cu
volumul
globular,
apa
plasmatica formeaza volumul sanguin sau
volemia.
Supuse direct actiunii mecanice a pompei
cardiace, volumul sanguin este incadrat in
ansamblul sistemului vascular, contribind la:
mobilitatea
lichidelor
din
alte
compartimente / sectoare (intracelular si
interstitial);
reglarea schimburilor de apa si substante
dizolvate dintre celule si mediul extern.

Lichidul plasmatic are o compozitie

caracteristica, fiind:

Bogat

Sarac

Proteine (62 - 80 g/l)

Potasiu (3,8 - 4,6 mmol/l)

Sodiu (137 - 145 mmol/l)

Calciu (2,20 - 2,62 mmol/l)

Cloruri (95 - 105 mmol/l)

Magneziu (0,66 - 0,95 mmol/l)

Carbonat acid (26 - 30 mmol/l)

Fosfat (0,98 - 1,30 mmol/l)

Acizi organici (2,6 - 6 mmol/l)

Sulfat (0,43 - 1,10 mmol/l)

Apa interstitiala include apa transcelulara, fiind in

final

rezultatul

scaderii

apei

plasmatice

din

apa

extracelulara.
Este reprezentata de mai multe tipuri lichidiene, ceea
ce-i imprima un caracter heterogen:
din tesuturile interstitiale,
din tesuturile de sustinere,
din limfa.
Compozitia sa chimica este cu a apei plasmatice.
Concentratia de proteine este foarte scazuta (3 8
g/l), motiv pentru care concentratia cationilor e mai
mare decat in apa plasmatica (Li-Na 132 mmol/l, Li-Cl
110 mmol/l, Li-carbonat acid 30 mmol/l).
Perturbarile in formarea sau rezorbtia lichidului
interstitial duc la formarea de edeme.

Apa transcelulara reprezinta un volum mic

din greutatea corporala, dar care poate deveni
important in anumite stari patologice, cand
formeaza un sector particular:
lichidul pericardic
lichidul pleural
lichidul peritoneal = ascita
Compozitia acestor lichide este in functie de:
modul de formare
locul de formare

Sintetizand
concentratia
compartimente, constatam ca:

ionilor

in

diferitele

intracelular predomina K+, Mg+, Cl, HPO42

extracelular predomina Na+, Cl si HCO3
plasma este neutra din punct de vedere electric,
deoarece suma incarcaturii electrice a cationilor este egala
cu cea a anionilor.
In practica, in laboratorul clinic se determina
concentratiile plasmatice ale Na+, K+, Cl si HCO3, care
sunt direct proportionale cu incarcaturile lor electrice.
Constatandu-se ca suma concentratiilor celor 2 cationi
este mai mare decat suma concentratiilor celor 2 anioni,
diferenta este un parametru ce reprezinta concentratia
anionilor nemasurati, conform ecuatiei:
[Na+] + [K+] + [Cl] [HCO3] = [proteine] + [acizi
organici] + [HPO42] + [SO42]

Acest

parametru

are

mare

importanta

intrucat

Compartimentele lichidiene sunt delimitate de

membrane permeabile pentru unele substante si
impermeabile pentru altele, motiv pentru care aceste
membrane sunt denumite semipermeabile, principale
fiind:
MEMBRANA CELULARA
delimiteaza lichidul intracelular de lichidul
extracelular (plasmatic sau interstitial);
rolul sau este de a mentine gradientul de
concentratie si diferenta de potential electric intre
compartimentele pe care le separa, utilizand o parte
din energia celulara.
Este bine cunoscut faptul ca gradientul de
concetratie pentru Na+ ( intracelular) si K+ (
extracelular) este mentinut cu ajutorul pompei de Na+,
ATP-aza Na+K+ dependenta, enzima membranara.
Introducerea Na+ in celula si scoaterea K+ din
celula are loc cu utilizarea de energie obtinuta de
celula, eliberata din ATP, si se numeste transport

MEMBRANA ENDOTELIULUI VASCULAR

separa plasma de lichidul interstitial si este tot
un

filtru

semipermeabil,

care

retine

unele

macromolecule (proteinele), lasand sa treaca liber apa

si substantele dizolvate;
are rol important in formarea lichidului intersitital
si aportul substantelor nutritive in celule.
Transportul liber al apei si substantelor dizolvate
prin

membrane,

substantelor

din

pentru

egalizarea

compartimentele

concentratiilor
delimitate

de

membrane se mai numeste si transport osmotic sau

osmoza.
Concentratia substantelor formate din particule de
talie mica si exprimate in moli/l de solutie (concentratii

Forta care deplaseaza moleculele de apa si

substante difuzibile din plasma in conditii normale se
numeste presiune osmotica.
Presiunea osmotica a sangelui este determinata de
concentratia substantelor difuzibile din plasma:
disociabile Na+, K+, Ca++;
nedisociabile glucoza, uree.
In conditii fiziologice Na+ determina 93% din
valoarea presiunii osmotice a sangelui. Odata cu
egalizarea concentratiilor solutiilor de o parte si de
alta a membranei semipermeabile se produce si
egalizarea
presiunilor
osmotice
din
cele
2
compartimente delimitate de aceasta.

In cazul sangelui, forta care contribuie la echilibrarea

diferentei de presiune intre compartimentul vascular si cel
extravascular este determinata si de proteinele plasmatice,
motiv pentru care este denumita presiune coloidosmotica sau
presiune oncotica.
Caracteristic presiunii oncotice sanguine este faptul ca,
datorita prezentei proteinelor - particule nedifuzabile,
echilibrarea diferentei de presiune dintre cele 2 compartimente
se realizeaza numai prin circulatia apei.