DREPT ROMAN

Curs I
La romani, judecarea o fcea un om impecabil moral, un practicant al binelui, nu magistratul.
Natura consacr inegalitatea.
Singura egalitate posibil este egalitatea in faa legii. (Aceeai fapt aceeai pedeaps.)
Dreptul Roman cuprinde totalitatea normelor de conduit instituite sau recunoscute de ctre statul
roman.
Dreptul Roman a avut o carier indelungat, normele lui incep s fie formulate o dat cu intemeierea
Romei (753 i.Hr.) i se incheie in anul 650 i.Hr., o dat cu dispari ia lui Justinian, ultimul imprat roman
vorbitor de limba latin.
Dreptul Roman a fost redescoperit in Europa in secolele XII XIII cnd devine obiect de studiu in
universitile italiene pentru ca o dat cu sec XVII XVIII s ii inceap o nou carier european.

IZVOARELE DREPTULUI ROMAN:

1. Obiceiuri: Obiceiul s-a format in perioada de tranziie de la societatea gentilic la societatea politic
(statul). De regul, obiceiurile utilizate pentru soluionarea litigiilor erau obiceiurile specifice clasei
dominante. O dat cu tranziia la republic locul obiceiului va fi luat de lege, dei obiceiul se pastreaz ca
izvor de Drept. Importana obiceiului crete in perioada de declin a Imperiului Roman.
2. Legea: apare din cerina desecretizrii obiceiurilor de ctre pontifi (cnd obiceiul era principalul izvor
de Drept el era cunoscut numai de ctre preoi care il ineau secret i il dezvluiau numai favori ilor. Masele
populare, revoltate de aceasta situaie, au cerut desecretizarea obiceiurilor i astfel a fost adoptat i
publicat in forum Legea celor 12 table. Teoretic aceast lege a rezistat 11 secole.

Procedura de adoptare a legii:

- proiectul de lege era redactat de un magistrat (astfel c dac legea era adoptat ea urma s poarte
numele magistratului care a iniiat-o). Magistratul supunea proiectul su de lege spre dezbatere i adoptare
Comitiilor populare.
- dac legea era votat in Comitii ea era trimis Senatului, pentru ca acesta s verifice dac legea se
conforma tradiiei romane.
- dac i Senatul ratifica (confirma) legea, atunci ea era depozitat in tezaurul public iar textul ei era
multiplicat pentru a fi dat publicitii.
Structura legii la romani:
Legea romana era alcatuit din trei pri:
1. PRAESCRIPTIO (introducere): in partea introductiv, in lege erau precizate numele magistratului care
a iniiat-o, numele i numarul Comitiilor care au adoptat-o, data la care a fost adoptat.
2. ROGATIO (coninut): reprezenta textul propriu-zis al legii, structurat pe capitole i paragrafe.
3. SANCTIO (sanciune): cuprindea consecinele care decurgeau din nerespectarea legii.

Curs II
3. Edictele magistrailor:
La inceput ele erau orale, apoi au fost scrise pe table de lemn alb, numite albumuri.

Edictul era o declaraie program a magistratului care prelua o func ie, declara ie in care el preciza
cum va conduce domeniul respectiv de activitate i ce procedee juridice va utiliza.
Edictele au insemntate deoarece ele au permis magistra ilor ca pe cale procedural s innoiasc
Dreptul Roman avnd noi proceduri i admind noi drepturi subiective.
Eficacitatea edictelor magistrailor se datora i faptului c ele aveau o continuitate (noul magistrat
putea pstra in edictul su partea pe care o considera valoroas din edictul predecesorului).
Din pcate, aceast stare de lucruri innoitoare benefic pentru Dreptul Roman a fost stopat de ctre
impratul Hadrian care a dispus redactarea unui edict perpetuu pe care magistra ii nu-l mai puteau modfica,
fiind doar obligai s il aplice. Oricum, edictele magistra ilor au reprezentat calea principal de actualizare a
Dreptului Civil, actualizare care a insemnat mai inainte o inlesnire a aplicrii, mai apoi o completare i o
corectare a Dreptului Civil romn.
4. Jurisprudena:
In contemporaneitate jurisprudena inseamn totalitatea hotrrilor judectorilor. In Dreptul Roman
ins, jurisprudena semnifica stiina Dreptului, alctuit din interpretrile pe care jurisconsul ii le formulau la
adresa dispoziiilor legilor. Interpretarea Dreptului a reprezentat la romani o preocupare a intregii
intelectualiti dei doar unii au excelat in domeniu.
Insemntatea jurisprudenei la romani consta in faptul c ea a modernizat decisiv Dreptul Roman in
forma disimulat a interpretrii legilor.
Jurisprudena romana a strbtut mai multe etape istorice:
1. Jurisprudena sacral:
In Epoca Veche interpretarea legii se fcea numai de ctre preo i fiindc numai ei cunoteau
obiceiurile juridice. Intruct astfel se risca blocarea dezvoltrii Dreptului, jurispruden a sacral a fost
inlocuit cu o jurispruden laic. In Epoca Veche jurispruden a a avut mai cu seam un caracter de
spe (caz, dosar), in sensul c ea semnifica consultan juridic, indrumrile pe care teoreticienii le
ddeau judectorilor.
In Epoca Clasic, jurisprudena ii atinge apogeul: acum sunt formulate regulile i principiile
fundamentale, acum sunt create marile opere juridice, acum au trait marii jurisconsul i ai lumii. La inceput sau conturat dou curente ale gndirii juridice: coala Sabinian (traditionalist) i coala Proculian
(inclinat spre modernizarea Dreptului). Marii juriti care au trit in aceast perioad (sec. III II i.Hr.) au
fost: Papinian (cel mai mare jurist roman), Paulus, Ulpian, Gaius, Modestin.
Lucrrile acestor juriti se desfoar in:
a) Manuale de Drept (unele numite Instituii, altele numite Sentin e)
b) Cazuistica speelor imaginare (se numeau Questiones Intrebri)

Curs III
2. Jurisprudena in Epoca Postbelic:
Decade de vreme ce voina impratului devenise unicul izvor de Drept. Totui, prin dou legi, impra ii
au meninut jurisprudena ca izvor de Drept:
1. Legea Consultaiilor publice: emis de impratul Augustus i prin care unii jurisconsulti erau abilita i
s acorde consultaii publice, deoarece judectorii erau obliga i de acum s consulte un jurisconsult
inainte de a da soluia.
2. Legea Citaiilor: a fost o msur de descurajare a falsificrii textelor juridice, luat de Valentinian al
III-lea. (avocaii profitnd de ignorana judectorilor, invocau in procese citate inexistente din opera
unor autori imaginari). Dup adoptarea acestei legi se mai puteau invoca drept argument doar
texte din operele lui Papinian, Paulus, Ulpian, Gaius si Modestin; dar se incepea cu Papinian.
5. Senatus consultele:
Hotrrile adoptate de Senat i care nu reprezentau pn la Hadrian izvoare de Drept.
Hadrian decide ca hotrrile Senatului s devin obligatorii, ins ele rmn nite izvoare formale,
deoarece preedintele Senatului era chiar impratul.
6. Constituiile imperiale:

La inceput, impraii, in calitatea lor de magistrai ai statului afiau edicte. O dat cu impratul Hadrian
edictele capt putere de lege i se vor numi Constituii.
Constituiile imperiale au fost de patru feluri:
1. Edictele: cuprindeau dispoziiile cu caracter general date de imprat in domeniul public i cel privat.
2. Mandatele: erau instruciuni date de imprat inalilor funcionari.
3. Decretele: erau hotrrile judectoreti date de imprat.
4. Rescriptele: erau consultaiile date de imprat in probleme de Drept (erau in form scris i se
publicau).

Elemente de procedur civil in Dreptul Roman:

Procedura cuprinde totalitatea normelor care reglementeaz desfurarea proceselor, iar procesele
erau modalitile de valorificare de ctre ceteni a drepturilor lor subiective.
I.
Menionm c in afara proceselor publice prin care oamenii ii valorificau drepturile (justi ia public),
la romani a existat i o justiie privat, fie in form agresiv, fie in form defensiv (mai ales in domeniul
valorificrii creanelor). Romanii vor descuraja justiia privat agresiv, dar vor tolera justi ia defensiv. In
Epoca Veche, procedura se numea Procedura legisaciunilor adic procedura ac iunilor legale. Procesul
se desfura in dou faze: o faz in faa magistratului i o a doua in fa a judectorului. Procedura era
greoaie, formalist i permitea valorificarea unui numr restrns de drepturi subiective. Ea a fost
perfecionat in Epoca Clasic prin procedura formular.
In ambele proceduri, faza in faa magistratului incepea prin citarea prtului. Reclamantul cita prtul
prin cuvinte solemne. Uneori, citarea prtului se putea face de ctre o alt persoan, dect reclamantul.
Dac prtul se ascundea, era adus cu fora. In fa a magistratului, reclamantul ii rostea preten iile fa de
care prtul avea trei posibiliti:
1. S recunoasc vina in felul acesta era asimilat condamnatului i executat silit;
2. Prtul nu se apra cum trebuie, nerespectnd formele solemne i atunci pierdea procesul i era
asimilat celui condamnat;
3. Prtul nega preteniile reclamantului, dar accept s colaboreze la proces i atunci se trecea la
faza a doua, aceea in faa judectorului.
Prile ii alegeau o persoan privat in calitate de judector pe care
magistratul, pronunnd cuvntul ORDO, il investea cu dreptul de a judeca procesul.
In faa judectorului ales, prile puteau folosi limba comun, se administrau probe i se puteau utilize
advocaii. Cel care absenta de la proces, pierdea procesul.
In Epoca Veche au existat doar trei legisaciuni de judecat (trei tipuri de procese):
a) Jurmntul (sacramentum): el se desfura in faa unui pariu cu gaj i viza fie dreptul de proprietate
(sacramentum in rem), fie privind valorificarea drepturilor de crean a (sacramentum in personam).
b) Cererile de arbitraj erau procesele in care judectorul era mai inti arbitru, adic un evaluator;
aceste procese se utilizau pentru ieirea din indiviziune.

Curs IV
c) Condictio era un tip de procese precum cele precedente, numai c suma pus in gaj nu mai era
fix, ci varia in funcie de valoare obiectului litigious.

Legisaciunile (procesele) de executare erau de dou de feluri:

1. Manus injectio (darea in puterea creditorului): aceast procedur este specific pentru datornicul
(debitorul) care nu ii pltea datoria la timp.
Dac datornicul nu restituia suma de bani, judectorul pronun a o sentin prin care datornicul avea la
dispoziie 30 de zile pentru a plti datoria. Dac in cele 30 de zile el nu reuea s plteasc, atunci era dat
in puterea creditorului su care il inchidea in inchisoarea personal. Creditorul il inea inchis pe debitor 60
de zile timp in care era obligat s il scoat de cel pu in trei ori la trg in speran a c un filantrop ii pltete
gratuit datoria.

Dac niciun filantrop nu pltea, dezinteresat, datoria, datornicul era fie ucis fie vndut ca sclav dar numai
trans tiberim, adic in afara hotarelor Romei deoarece potrivit tradiiei romane un cet ean roman nu putea
fi scalv in propria lui cetate.
S-au formulat mai multe soluii de salvare a debitorului insolvabil:
- constituirea unui vindex, adic a unui garant care nega faptul c datornicul era insolvabil. Dac vindex nu
avea dreptate, atunci pltea ca penalizare dublul sumei datorate de datornic.
- datornicul putea plti cu banii care se obineau din vnzarea bunurilor pe care le avea in cas (dar atunci
devenea infam, adic pierdea dreptul de a mai candida la o funcie public).
- o alt modalitate de a salva pe datornic era contractul nexum (un contract prin care debitorul se angaja s
plteasc pe creditorul su prin zile-munc).
- o alt soluie a fost i adrogaiunea (infierea datorncului de ctre un ef de familie).
2. Pignoris capio (luarea de gaj): aceast procedur nu necesita nici prezen a magistratului i nici chiar
prezena debitorului. Creditorul, insoit e martori lua din proprietatea datornicului un obiect de valoare in
calitate de gaj. Creditorul nu putea vinde gajul ca s ii recupereze banii, dar il putea distruge i prin
aceast posibilitate exercita asupra datornicului o presiune continu.
Procedura legisaciunilor va fi urmat de procedura formular, procedur modernizat care permite
valorificarea aproape integral a drepturilor subiective ale persoanelor.
Noutatea adus de aceast procedur const in introducerea formulei care reprezenta o directiv de
judecare pe care magistratul o inmna reclamantului. Formula era constituit din patru pr i principale i
dou pri accesorii. Prile principale erau:
- intenia: era prima parte, obligatorie i care cuprindea preten iile reclamantului (determinate sau
nedeterminate).
- demonstraia: cuprindea izvorul (temeiul) preteniilor reclamantului.
- adjudecarea: aceast parte a formulei era utilizat numai in aciunile de prtaj, de ieire din indiviziune.
- condamnarea: magistratul il investea pe judectorul ales de pri cu dreptul de a-l condamna pe prt sau
de a-l absolvi de vin.
La aceste patru pri principale se adugau dou pri accesorii a cror importan va crete continuu
in cadrul procesului:
Excepiile: erau mijloace de aprare ale prtului prin care acesta paraliza preten iile reclamantului.
Excepiile trebuiau incluse in formul. Fa de excepiile indicate de prt, reclamantul avea dreptul la o
replic, dar i prtul avea dreptul la o duplic (replica la replic).
Prescripiile: erau tot mijloace accesorii de care se puteau sluji att reclamantul ct i prtul.
Prescripiile sunt efecte ale curgerii timpului asupra raporturilor juridice. Trecerea timpului poate stinge
unele drepturi (prescrpie extinctiv), trecerea timpului poate s dobndeasc drepturi in plus (prescrip ia
achizitiv), aa cum trecerea timpului poate s lase unele raporturi nemodificate.

Curs V
II.
Desfurarea procesului in procedura formular se aseamn cu procedura precedent, aceea a
legisaciunilor, numai c dispare solemnitatea; se utilizeaz limba natural; de o mare insemntate va fi
ins utilizarea i Litis contestatio, adic a unei copii de pe formul ce se inmna parilor. O dat cu
remiterea copiei soluia procesului cdea sub autoritatea (puterea) lucrului judecat (adic niciodat nu se
mai putea redeschide procesul pentru aceeai cauz),
Mijloacele procedurale aflate la indemna magistratului prin care acesta ddea voie la process se
numeau aciuni.
In Dreptul Roman Privat se utilizau urmtoarele categorii de aciuni:
1. Erau aciuni:
- reale (in rem): sunt aciuni care poart (se refer) asupra lucrurilor.
- personale (in personam): ele se indreapt impotriva debitorului, a unei persoane cu identitate.
2. Erau aciuni:
- civile: au originea il lege.
- honoraria (erau create de magistrai) i erau la rndul lor de trei feluri:
- aciuni in factum (se refereau la un fapt)
- aciuni cu ficiune (ficii): in aciune se introducea o ficiune

- aciuni cu transpoziie: erau utilizate in reprezentarea imperfect

3. Erau aciuni:
- directe
-> erau utilizate pentru anumite cazuri; uneori aciunile directe
- indirecte
puteau deveni utile;
4. Erau aciuni:
- populare (ele aprau interesele generale, deci reclamant putea fi oricine).
- private (care protejau doar interesele reclamantului).
5. Erau aciuni:
- penale (pentru condamnarea prtului la amend bneasc).
-persecutorii (ele condamnau la restituirea lucrului sau la repararea pagubei).
6. Erau aciuni:
- de Drept strict (actul cu preteniile reclamantului era interpretat literal).
- de bun credin (aciuni prin care se depea litera legii, fiindc se inea seam de persoane, imprejurri
etc).
7. Erau aciuni:
- arbitrarii (erau aciuni de despgubire, de regul in natur i pentru care judectorul era mai inti arbitruevaluator).
III. Procedura extraordinar
Este utilizat in faza de declin al Romei cnd Imperiul se centralizeaz excesiv iar impratul preia
controlul proceselor prin intermediul magistratului care va fi i judector. Deci in procese dispare faza a
doua, dispare formula. Citarea prtului se va face acum de ctre func ionarii publici. Procesele nu se mai
desfoar in piaa public, ci in interior. Probele incep s fie ierarhizate. Recunoaterea prtului
reprezenta proba suficient. Se generalizeaz condamnarea in natur iar excep iile devin decisive.
Persoanele in Dreptul Roman
Personalitatea in Dreptul Roman adic, capacitatea de a avea drepturi i obliga ii, pe care romanii o
denumeau caput, nu aparinea oricrei persoane. Aveau personalitate deplin cei care de ineau cet enia
roman, libertate i erau efi de familie. O alt categorie de persoane aveau personalitate limitat i foarte
muli nu aveau deloc personalitate.
Personalitatea incepea inainte de natere (copilul conceput se considera nscut, dac interesele lui o
cereau). Personalitatea inceta prin deces, dar se putea prelungi i dincolo de moartea persoanei in cazul
motenirii neacceptate.
In statul roman existau urmtoarele categorii de persoane:
1. Sclavii, care proveneau:
- prin natere (copilul nscut in afara cstoriei avea statutul mamei, iar cel nscut in interiorul cstoriei,
statutul tatlui).
- rzboi era principala surs de sclavi; popoarele cucerite de romani cdeau in sclavie; sclavii apar ineau
statului roman care apoi ii vindea particularilor.
- unele fapte erau pedepsite cu cderea in sclavie, dup cum urmeaz:
- debitorul insolvabil executat asupra persoanei;
- houl prins in flagrant delict;
- dezertarea
- refuzul la incorporare;
- femeia care intreinea relaii intime cu sclavul altuia fr aprobarea
stpnului;
- omul liber care se ddea drept sclav;

Curs VI
Condiia juridic a sclavului -> sclavul nu avea personalitate juridic, fiind considerat un obiect in
patrimoniul stpnului.
Prin urmare, nu puteau deine bunuri, nu puteau contacta o cstorie legal, nu puteau s se plnga in
justiie de fapta altuia, nu puteau incheia acte juridice. Totui, dei nu aveau personalitate juridic, sclavilor
li se ingduiau s fac acte juridice, dac acestea erau in avantajul stpnului (se considera c sclavul
imprumuta personalitatea stapnului )
Dei nu aveau dreptul s aib patrimoniu, cu consim mntul stpnilor sclavii puteau s de in bunuri,
sume de bani sau chiar s aib ali sclavi in subordine.
Dezrobiii erau sclavii eliberai de ctre stpnii lor. Ei deveneau oameni liberi fa de toate celelalte
persoane, dar rmneau dependeni cu persoana i cu bunurile de fotii lor stpni. Fostul stpn devenea
patron iar dezrobitul, libert.
Moduri de dezrobire:
1. Dezrobirea prin vindicta: era o declaraie solemn pe care stpnul o ddea in fa a magistratului.
2. Dezrobirea prin censu (prin lista de recensmnt): stapnul il inscripiona ca liber -> devenea cet ean al
Romei.
3. Dezrobirea prin testament: stpnul putea nominaliza direct in testament sclavii pe care ii dezrobea, sau
indirect putea lsa sarcina motenitorului su s dezrobeasc pe anumii sclavi.
Dezrobiii aveau anumite obligaii fa de stpn:
- bona stpnul putea dispune de bunurile libertului; acest drept a fost ins restrns in timp.
- obsequium dezrobitul datora respect fostului su stpn.
- operae dezrobitul datora fostului stpn prestare de servicii, obinuite sau calificate.
Dezrobirea sclavilor devenise contagioas la Roma riscnd s afecteze specificul sclavagist al statului.
De aceea, prin dou legi, Augustus a limitat procesul de dezrobire.

Oamenii liberi
Iniial, la romani libertatea se confunda cu cet enia; deci numai cet enii romani erau liberi i orice
strin care ptrundea pe porile Romei cdea automat in sclavie. Ulterior romanii ii vor nuan a pozi ia i vor
accepta cetenia roman (libertatea) i altor categorii de persoane (de ex: orice strin ptruns in Roma
cdea ub sclavie dac nu era oaspete al unui cetean roman ). Prin urmare, cetenia roman se
dobndea astfel :
- prin modul originar al naterii copilul nscut din cstorie dobndea condi ia juridic a tatlui, copilul
ncut in afara cstoriei dobndea condiia juridic a mamei.
- cetenia se putea obine i prin lege.
- prin naturalizare (rspltirea pentru anumite servicii deosebite aduse Romei), printr-o lege special.
- prin dezrobire.
Pierderea ceteniei romane se realize prin:
- pierderea libertii
- deinerea de dubl cetenie (romanii nu acceptau dubla cet enie)
- prin exil
- prin refuzul rzbunrii (exercitarea dreptului de rzbunare era sfnt la romani ) -> cel asupra cruia se
refuza rzbunarea devenea sclav.
In sec. I i.Hr. in urma revoltei cetilor italice Roma extinde cet enia roman in toat Peninsula Italic iar
la inceputul sec. III d.Hr. impratul Caracalla extinde cet enia roman asupra tuturor oamenilor liberi din
imperiu.

Existau urmtoarele categorii de oameni liberi:

1. Cetenii: numai cetenii romani se bucurau de plenitudinea urmtoarelor drepturi:
- jus commercii (dreptul de a incheia acte jurdice de Drept Civil)
- jus connubii (dreptul de a incheia o cstorie legal)
- jus militiae (dreptul de a fi soldat in armata roman)
- jus suffragii (dreptul de a alege)
- jus honorum (dreptul de a fi ales intr-o funcie public)

2. Latinii: in sens restrns latinii erau locuitori ai Campiei Latium, rude de snge ai romanilor, dar care nu
beneficiau dect de jus commercii, jus connubii si jus suffragii. Ei se numeau latini veteres (latini vechi) i in
sec. I i.Hr. vor dobndi cetenie roman intreag.
Alturi de latinii veteres existau i alte categorii de latini:

Curs VII
-

latinii coloniali (erau locuitorii din coloniile fondate in Italia)

latinii fictivi (erau locuitorii provinciilor, care primeau condi ia juridic a latinilor coloniali)
latinii iuniani (erau sclavii dezrobii fr indeplinirea condi iilor solemne)

3. Peregrinii: erau strinii stabilii la Roma, care iniial conform tradiiei cdeau in sclavie dar care ulterior
vor fi lsai oameni liberi, fiind considerai musafiri ai romanilor.
Peregrinii se puteau folosi de dreptul specific cetii in care locuiau, dar nu puteau utiliza Dreptul Civil
accesibil doar cetenilor romani.
Exista o categorie inferioar a peregrinilor, peregrinii dediticii - erau locuitorii din cettile rebele sau
dezrobiii care in timpul sclaviei i care dei erau oameni liber nu puteau dobndi cet enie roman i nu
aveau voie s intre in Roma.

4. Colonii: unii specialiti consider c apariia arendailor, respectiv a colonilor anun viitoarele rela ii de
producie feudale.
La romani, colonii erau de dou feluri:
- colonii voluntari (iniial oameni liberi)
- colonii silii servi (sclavi) , erau provenii din prizonierii de rzboi distribui i in agricultur
Ulterior, ambele categorii, prin lege vor fi legai de pmnt i instrina i o dat cu el. Totui, dei puteau fi
pedepsii de ctre stpn, colonii servi vor dobndi dreptul s se cstoreasc legal, s stpneasc unele
bunuri i s le transmit urmailor prin motenire.

5. Persoane cu condiie juridic special: existau persoane care formal erau oameni liberi dar care
in realitate erau sclavi. Astfel de persoane erau:
a) persoane in mancipio (erau fiii vndui ca sclavi de ctre familia lor)
b) debitorii insolvabili dai in puterea creditorului lor.

Despre familia romana

Era organizat in jurul unui pater familias , cel care avea putere absolut asupra familiei (era sui juris,
adic nedependent de cineva). Toi cei aflai sub puterea lui (so ia, copiii, nepo ii de fii) erau alieni
(instrinai) juris, adic aveau personalitate juridic parial. Rudenia la romani a fost civil i se numea
adgnaiunea (te inrudea faptul de a fi sub puterea unui aceluiai pater familias, care nu era obligatoriu s fie
doar tat. Putea fi bunicul sau strbunicul (tatl de familie semnifica mai curnd eful familiei). Rudenia
civil a fost ulterior inlocuit cu rudenia de snge (cognaiunea).

Casatoria la romani:
La inceput, cstoria se realiza cu manus (femeia trecea in puterea brbatului). Ulterior s-a trecut la
cstoria fr manus (femeia rmnea in puterea lui pater familias de origine).

Condiii de form ale cstoriei:

Pentru cstoria cu manus:
1. Cstoria confarreatio: era cstoria rezervat patricienilor boga i. Participau la ceremonie so ii, marele
preot impreun cu ajutoarele precum i martorii. Ritualul consta in sacrificarea unui colac de pine (farreo)
pentru a obine bunvoina zeilor.

2. Cstoria cu usus: era cstoria rezervat plebeilor i care se considera incheiat dup ce so ii coabitau
un an.
3. Cstoria prin coemptio: cstoria se incheia prin vnzarea fictiv a so iei ctre so , pentru un bnu de
aram.
Cstoria fr manus consta in simpla instalare a femeii la brbat (plus o petrecere).

Condiii de fond pentru incheierea cstoriei:

1. Cei doi soi trebuiau s aib connubium, adic dreptul de a se cstori.
2. Consimmntul : soul trebuia s aiba consim mntul lui pater familias, sau dac era ef de familie nu-i
mai era necesar, iar soia avea nevoie de consim mntul tutorelui.
3. Bieii trebuiau s aib vrsta minim de 14 ani, iar fetele de minim 12 ani.
Efectele cstoriei:
In cstoria cu manus soia era considerat fiic a brbatului i sor a copiilor ei. Dota femeii revenea
brbatului. In cstoria fr manus soia rmnea sub puterea tatlui, iar dota rmnea in proprietatea
soiei.

Adoptia:
Era trecerea unui fiu de sub puterea unui pater familias sub puterea altuia. Adop ia se desfura in
urmtoarele faze:
- mai inti aveau loc trei vnzri i dou dezrobiri succesive ale fiului, in aceeai zi.
- apoi urma un proces fictiv de cumprare a fiului de ctre tatl adoptiv.
Menionm drept condiii de fond consimmntul fiului adoptat i al tatlui su ini ial precum i
diferena obligatorie de 18 ani dintre tatl adoptiv i fiul adoptat.
O form special de adopie era cu adrogaiunea: cazul in care un ef de familie trecea in puterea
unui alt ef de familie. Adrogaiunea era utilizat in scopuri politice sau pentru salvarea debitorului
insolvabil.

Curs VIII
Legitimarea:
Legitimarea reprezint recunoaterea copiilor naturali, adic asimilarea copiilor bastarzi cu copiii
legitimi.
Modaliti de legitimare:
- cstoria cu mama copilului natural
- prin rescript imperial
- prin imporprietrirea copilului natural (oblatiune la curie)

Emanciparea:
Emanciparea avea un evident scop economic (fiul s poat incheia acte juridice in nume propriu).
Emanciparea se fcea prin trei vnzri fictive ale fiului i dou dezrobiri fictive, a treia dezrobire fiind
definititv (se petrec in faa magistratului). Prin emancipare fiul devenea sui juris, adic autonom, ef de
familie i putea s ii reprezinte tatl in nume propriu. Exista i un inconvenient: prin emancipare fiul
pierdea dreptul de a-i mai moteni tatl. Ulterior magistraii vor inltura acest impediment.
Capitis deminutio insemna o pierdere a personalitii juridice sau mcar o reducere a lui caput (a
personalitii). Reducerea personalitii era gradual.
Romanii au cunoscut i persoana juridic (= o colectivitate cu capacitate juridic, cu patrimoniu
propriu, cu drepturi i obligaii distincte).
La romani erau persoane juridice:
- statul
- coloniile i municipiile
- asociaiile de publicani (perceptori fiscali)
- biserica

corporaiile (colegii) erau asociaii profesionale care ins datorit faptului c s-au implicat in
politic au fost interzise.

Tutela:
Tutela era modalitatea de protejare a incapabililor de fapt, adic a acelor persoane care, dei aveau
caput nu aveau posibilitatea s-i reprezinte consecin ele faptelor proprii:
- alienaii mintal
- nevrstnicii, prodigalii / prodigii (risipitorii)
Clasificarea tutelei:
a) Dup persoanele puse sub protecie, avem:
- tutela impuberului (nevrstnicului care avea pn la 14 ani) sui juris.
- tutela femeii sui juris (femeile chiar dac aveau personalitate, erau puse sub tutela rudelor, pentru
naivitate; ulterior, femeia care avea 3 copii va fi scoas de sub tutel pentru ca in final, femeile s fie
scoase definitv de sub tutel).
b) Dup modul de instituire, tutela era:
- legitim (se acorda rudelor incapabilului incapabil de a-i reprezenta consecin ele faptelor)
- testamentar (era menionat in testament de ctre pater familias in eventualitatea c motenitorul n-ar fi
puber)
- dativ (era acordat de ctre magistrat unei persoane care nu era rud cu incapabilul)
Dou erau procedeele de punere a minorului sub tutel:
- negotiorum gestio (cnd copilul era infans, adic avea sub 7 ani, tutorele incheia in nume propriu
actele privind bunurile pupilului).
- interpunerea autoritii (cnd pupilul avea peste 7 ani ii incheia singur actele, dar sub
supravegherea tutorelui).

Curatela:
Curatela insemna protecia acordat celor incapabili accidental (nebunii, risipitorii/prodigii, debilii
mintal).
Curatela se putea institui in mod legitim sau dativ, dar nu i prin testament. Curatela se instituia prin
procedeul unic negotiorum gestio (numai tutorele fcea acte de voin ).

Bunurile
Dei romanii au folosit un acelai cuvnt, res i pentru bunuri i pentru lucruri, ei au avut contiin a
faptului c bunurile reprezentau lucruri posibile de apropriere sub forma dreptului de proprietate.
Romanii au clasificat astfel lucrurile (bunurile):
1. Lucruri patrimoniale (aflate in proprietate privat) mancipi (pre ioase)
- nec mancipi (mai puin preioase)
- extrapatrimoniale (care nu puteau face prin natura lor obiect de proprietate)
2. Bunuri corporale (aveau form material, puteau fi atinse)
- incorporale (nu aveau form material; ex: drepturile subiective)
3. Bunuri mobile (se pot mica fr a-i pierde identitatea)
- imobile (care ii schimb forma cnd sunt micate)
4. Bunuri de gen
- individuale
5. Bunuri produse (sunt lucruri create de alte lucruri dar neperiodic)
- fructe (sunt create periodic, conform destinaiei economice)
6. Bunuri fungibile (substituibile)
- nefungibile (care nu se pot substitui)

Dobndirea proprietii la romani:

Moduri de dobndire:
1. Ocupaiunea: insemna instpnirea asupra bunurilor nimnui (res nullius). Romanii asimilau ins
proprietatea dumanilor Romei (res hostiles), cu bunurile nimnui. De asemenea, tot prin ocupa iune se
putea dobndi proprietatea unor lucruri aprute ca urmare a unor fenomene naturale sau asupra lucrurilor
prsite (res deredictae).

Curs IX
2. Mancipaiunea: era forma originar a vnzrii i care cerea urmtoarele forme solemne:
- prezena vnztorului i cumprtorului
- prezena a cinci martori precum i a unui libripens (om care inea o balan i o vergea de aram).
Mancipaiunea se va pstra i in alte scopuri, cum ar fi: dona ia, cstoria coemptio etc.
3. Uzucapiunea: dobndirea de lucruri de valoare cu reprezentarea urmtoarelor condi ii:
- posesiunea lucrului
- termenul
- justa cauz
- buna credin
- capacitatea lucrului de a fi uzucapiat
La romani termenul era de un an pentru bunurile mobile i de doi ani pentru bunurile imobile.
4. Cesiunea in faa magistratului: era un proces fictiv, adic o jurisdicie graioas prin care cel care dorea
s druiasc o proprietate aprea ca prt in proces pentru a putea instrina astfel proprietatea.
5. Tradiiunea: insemna o vnzare simplificat compus din remiterea lucrului + justa cauz. Prin urmare
prezena lucrului era obligatorie, cu urmtoarele patru excepii:
- tradiiunea de mn lung (tradens vindea un teren i ii indica cu mna conturul i limitele)
- tradiiunea simbolic (tradens ddea cheile casei)
- tradiiunea de mn scurt (chiriaul cumpra casa in care locuia)
- tradiiunea prin care proprietarul vindea casa, dar continua s rmn chiria in ea.
6. Specificaia: era situaia in care cineva confeciona un lucru din materialul altuia. Solu ionarea situa iei
presupunea ajungerea la un compromis precum i despgubiri necesare.
7. Accesiunea: era o form de dobndire a proprietii prin care lucrul principal il absorbea pe acel
accesor.
La romani pentru a se putea concesiona terenul public a fost reglementat juridic posesia. De fapt, posesia
insemna stpnirea material a lucrului dac se revenea inten ia de a pstra lucrul pentru sine (animus,
adic comportarea ca i proprietar i actele materiale necesare stpnirii lucrului corpus). In felul acesta
posesia premerge proprietatea pe care statul roman o va drui posesorilor (posesorului, pentru a deveni
proprietar ii era necesar i dreptul de dispoziie dreptul de a dispune de lucru).
Detenia: este tot o revenire a unui animus cu un corpus, doar c animus exprim acum inten ia de a
pstra lucrul nu pentru sine ci pentru altul. Instituia deten iei a fost creat de romani pentru a permite
efectuarea unor operaii precum: imprumututul de folosin, arenda, depozitul.

Drepturile reale asupra lucrului altuia:

1. Servituile: sarcini impuse unui lucru in folosul unei anumite persoane (servitu i personale) sau in folosul
unui proprietar de imobil. Servituile prediale erau fie rustice (temerile), fie urbane (cldiri).
Dintre servituile personale, amintim:
- uzufructul: folosirea lucrului altuia cu drept de a-I culege fructele, dei lucrul ii pstreaz substan a.
- usus: dreptul de a folosi dreptul altuia fr a-I culege fructele.
- habitatio: dreptul de a locui in casa altuia.
- operae: era dreptul de a folosi serviciile sclavilor altora.

10

Servituile erau drepturi reale ce nu se puteau transmite ter ilor.

Curs X
2. Emfiteoza
Este un drept real nscut din contractul de arendare a unei suprafe e de pmnt ctre un emfiteon in
schimbul unei taxe de bani numit canon. Era o arend perfect transimsibil urmailor i era protejat
juridic.
3.Conductio agri vectigalis
Era o arend simpl a unui teren pe baza unei taxe numit vectigal. Titularul dreptului de arend era
protejat juridic i ii putea transmite dreptul de arend.
4.Superficia
Este dreptul unei persoane de a folosi o construcie zidit de ea pe terenul inchiriat de la o alt persoan.
Construcia se putea utiliza pe termen nelimitat cu plata anual a unei taxe numit solarium. Acest drept era
protejat juridic i se putea vinde, dona, moteni.
SUCCESIUNILE
Succesiunile desemneaz totalitatea normelor ce reglementeaz transmiterea patrimoniului
defunctului catre herezi.
Succesiunea a evoluat de la cea legat (ab intestat) adic fr testament, la succesiunea cu
testament, iar paralel, motenirea a evoluat de la rudenia civil (adgan iunea) la rudenia de snge
(cognaiunea).
Succesiunea fr testament (ab intestat) se mai numea i motenire legal fiindc se executa
conform Legii celor 12 Table atunci cnd nu exista testament sau cnd testamentul nu era valabil. Ordinea
venirii la motenire era urmtoarea:
- sui heredes: erau fiii, fiicele, soia cu manus (in calitate de fiic), nepo ii de fii.
- dac nu existau heredes veneau la motenire adgna ii proximi: fra ii, verii, nepo ii de frate sau de vr.
- dac cele dou categorii nu existau veneau la motenire gentiles, care moteneau in pr i egale.
(gentiles = urmai presupui copii din flori).
Aceste proceduri au fost perfecionate de magistrai i ulterior au suferit modificri imperiale, astfel ca
Justinian desfiineaz succesiunea prin rudenie civil i o inlocuiete cu cea prin rudenie de snge, stabilind
urmtoarele categorii de motenitori:
- descendenii (copiii)
- ascendenii, fraii i surorile bune i copiii lor
- fraii i surorile consangvini sau uterini i copiii lor
- ceilali colaterali
Succesiunea testamentar
Testamentul era un act solemn, prin care o persoan numit testator, instituia motenitori care s ii
execute ultima voin.
Forme de testament:
a) Testamentul calatis comitiis era testamentul rezervat doare celor boga i. Se fcea prin legai care se
adoptau de dou ori pe an.
b) Testamentul in procinctu era un testament oral, accesibil numai solda ilor, se rostea in fa a armatei,
imbrcat cu echipament de lupt.
c) Testamentul prin per aes et libram testamentul transmitea prin mancipa iune patrimoniul su unui
intermediar (emptor familiae) cu care incheia un pact prin care transmitea bunurile transmisibile, precum i
bunurile motenitorilor); totul depindea ins de bunacredin a emptorului.
d) Testamentul nuncupativ era un testament oral incheiat in prezen a a apte martori.
e) Testamentul praetorian era un testament scris, sigilat de apte martori.
f) Testamentul militar era un testament care putea fi redactat oricum, cu condi ia s fie clar exprimat.

11

Aveau capacitatea de a-i face testament:

- persoanele sui juris (efii de familie)
- peregrinii
Nu aveau capacitatea de a-i face testament:
- sclavii
- fiii incapabili de drept
- impuberii
- alienaii
Iniial, nici femeile nu aveau drept la testament, ulterior vor primi acest drept. Nu aveau dreptul de a veni
la succesiune incapabilii de drept i de fapt, persoanele incerte, precum i femeile.
Instituirea de motenitor se fcea in termeni imperativi i solemni, numele motenitorului fiind trecut in
fruntea testamentului.
Trebuiau respectate ins urmtoarele condiii de fond:
- nu se putea institui motenitor doar pentru o parte din succesiune.
- nu se puteau institui termene de motenire.
- dac heredele refuza motenirea sau nu putea moteni, in mod normal se dschidea succesiunea legal.
Testatorul putea evita ins acest risc desemnnd un substitut al motenitorului. De obicei aceste situa ii se
intmplau dac motenitorul murea inaintea pubertii (substituire pupilar) sau dac descendentul era
alienat mintal (substituire quasi pupilar).
Succesiunea contra testamentului
La romani dezmotenirea se fcea tot in forme solemne, dar dac unul dintre descenden i era omis
sau dezmotenit fr respetctarea formelor solemne, atunci testamentul era considerat fie nul (in cazul
fiului), fie era rectificat in cazul fiicelor i nepoilor.
Prin introducerea instituiei testamentului inoficios tribunalele vor acorda posibilitatea de atacare a
testamentului de ctre dezmoteniii pe nedrept (prin querella testatorul este considerat in nedeplintatea
faculttilor mintale).
Dobndirea motenirii se fcea in urmtoarele moduri:
- cretio era un mod solemn de acceptare a motenirii constnd intr-o declara ie cu martori.
- pro herede gestio motenitorul (heredele) accepta motenirea fr s se pronun e expres in acest
sens.
- nuda voluntas era o declaraie de acceptare expres, dar nesolemn i care din aceast cauz
se va generaliza.
Condiiile acceptrii motenirii:
- numai cel ce avea capacitatea de a se obliga putea face o declara ie de acceptare a motenirii, deoarece
motenirea putea aduce i datorii (de aceea, dup caz trebuia s-i dea consim mntul i eful de familie).
- prin nite legi numite legi caducare (depite) celibatarii nu primeau nimic din motenire iar cstori ii fr
copii primeau doar jumtate din motenire.
Efectele acceptarii mostenirii:
In principiu principalul efect al motenirii era confuziunea (contopirea) patrimoniilor:
- patrimoniul motenitorului se contopete cu patrimoniul primit drept motenire. Aceasta va genera
urmtoarele consecine:
- motenitorul rspundea pentru toate datoriile defunctului. Deoarece uneori datoriile defunctului depeau
activul lasat, magistraii au acordat motenitorului dreptul de a se ab ine de la motenire iar Justinian a
creat beneficiul de inventar - motenitorul accepta motenirea numai dup ce cunoate exact situa ia
activului (bunurile) i pasivului (datoriile) lsate de defunct.
- deoarece motenirea putea afecta interesele creditorilor, magistra ii au permis separa ia bunurilor
motenitorului de bunurile motenite.
- in cazul comotenitorilor s-a creat aciunea de ieire din indiviziune. Men ionm c magistra ii au decis c
la masa succesoral trebuiau aduse toate bunurile primite, inclusiv dona iile.
- de asemenea prin manifestare de voin explicit motenitorul putea renun a la motenire; dac erau mai
muli motenitori i unii renunau la partea lor de motenire, atunci corespunztor cretea partea de
motenire a celorlali prin acrescmant.

12

Legatul era o dispoziie formulat in termeni imperativi i solemni prin care testatorul dispunea ca
anumite bunuri individuale ale sale s intre in proprietatea unei persoane numite legatar. Era un dar de
dup moarte.
Conditiile de forma ale legatului erau:
Fie o transmitere direct a unei proprieti ctre legatar.
O transmitere indirect a unei proprieti prin intermediul motenitorului:
- uneori motenitorul era i legatar i atunci avea dreptul s-i insueasc bunul legat inaintea inceperii
succesiunii.
- prevederea (formalitatea) prin care motenitorul era obligat s nu impiedice executarea legatului (obliga ia
in non faciendo)
Conditiile de fond ale legatului:
- legatarul trebuia s posede capacitate testamentar.
- motenitorii incep tot mai insistent s repudieze (s refuze) motenirile grevate de legate mari ceea ce era
in dezavantajul creditorilor. De aceea statul roman a intervenit prin 3 legi succesive pentru a limita libertatea
de a face legate:
1. Prin legea Furia Testamentaria legatul era limitat la maxim 1000 de ai.
2. Legea Voconia prin care legatarul nu putea primi mai mult decat motenitorul.
3. Legea Falcidia prin care indiferent de mrimea legatelor motenitorul avea dreptul la un sfert din
motenire.
La aceste 3 legi se adaug regula lui Cato potrivit creia un legat este valabil dac poate fi executat in
momentul intocmirii testamentului.
Legatele se puteau obine fie printr-o aciune in revendicare, printr-o ac iune testamentar, prin ieirea
din indiviziune.
Fideicomisul

13