27 mai

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul-de-minuni (+ 1730).
Sfantul Marturisitor Ioan Rusul s-a nascut in Mica Rusie in jurul anului 1690, fiind crescut in evlavie si
dragoste pentru Biserica Domnului. La maturitate a fost chemat in armata unde a fost simplu soldat in armata lui
Petru I si a luat parte la razboiul ruso-turc. In timpul Campaniei din Prutsk in 1711 el impreuna cu alti soldati au
fost capturati de tatari si au fost predati comandantului cavaleriei turcesti. Acesta i-a dus pe prizonierii rusi in Asia
Mica, in satul Prokopion. Turcii au incercat sa-i converteasca pe soldatii crestini la credinta musulmana prin
flatari si amenintari iar cei care nu au primit au fost batuti si torturati. Altii, insa au renuntat la Hristos si au
devenit musulmani, in speranta ca-si vor imbunatati soarta. Sf. Ioan nu a fost cucerit de promisiunile bunatatilor
lumesti, suferind cu curaj umilintele si bataile. Stapanul sau il tortura frecvent in speranta ca sclavul va ceda si va
accepta islamismul. Sf. Ioan a fost neinduplecat in hotararea sa spunind stapanului: "Nu ma vei putea intoarce de
la credinta mea prin amenintari sau cu promisiuni de bunatati si bogatii. Am sa ma supun ordinelor tale de
bunavoie daca ma lasi sa-mi urmez liber credinta. Mai degraba iti dau capul meu decat sa-mi schimb credinta. Mam nascut crestin si am sa mor crestin." Cuvintele inaltatoare si credinta tare, precum si smerenia si umilinta Sf.
Ioan au imblanzit in cele din urma inima salbatica a stapanului sau. Acesta l-a lasat in pace si nu l-a mai fortat sa
renunte la crestinism. L-a pus sa stea in grajd cu animalele de care avea grija si Ioan era foarte bucuros sa se
nevoiasca in grajd si sa aiba ca pat ieslea, asa cum s-a nascut si Mantuitorul. De dimineata pana seara muncea
pentru stapanul sau turc, indeplinind toate ordinele. Fie ca era iarna sau vara, sfantul umbla descult si cu putine
haine pe el. Alti sclavi isi radeau de el, vazindu-l atat de ravnitor dar Ioan nu s-a suparat niciodata pe ei,
dimpotriva, ii ajuta si pe ei cum putea, usurandu-le neputintele. Blandetea sfantului si bunatatea sa au sensibilizat
sufletele sclavilor si al stapanului sau, astfel incat aga si sotia lui au ajuns sa-l indrageasca si au hotarat sa-i dea o
camera langa podul de uscat fanul. Sf. Ioan nu a acceptat, preferind sa ramana in grajd cu animalele. Acolo se
culca pe fan si se acoperea cu o haina veche. Astfel grajdul a devenit locul sau de pustnicie, unde se ruga si canta
psalmi, umpland locul de buna mireasma. Prin simpla lui prezenta in casa turcului, sfantul i-a adus numai
binecuvantari. Ofiterul de cavalerie s-a imbogatit si a devenit in scurt timp unul dintre cei mai influenti oameni
din Prokopion. El era constient de ce i s-a schimbat atat de mult soarta si nu se ferea sa spuna si altora despre asta.
Uneori sfantul pleca seara la biserica Sf. Mucenic Gheorghe unde priveghea in pronaos. In duminici si sarbatori
se impartasea cu Sfintele Taine. In tot acest timp a continuat sa-si slujeasca stapanul ca si pana acum, si, in ciuda
saraciei sale, intotdeauna ajuta pe nevoiasi si pe neputinciosi, impartind hrana sa putina cu acestia. Intr-una din
zile, ofiterul a plecat in pelerinaj la Mecca. Sotia lui a facut un banchet peste cateva zile la care si-a invitat
rudeniile si pe prietenii sotului ei, rugindu-i sa puna o rugaciune pentru intoarcerea cu bine acasa a stapanului. Sf.
Ioan servea la masa si a luat o farfurie cu pilaf, mancarea preferata a stapanului sau si a pus-o pe masa. Sotia
amintindu-si de mancarea preferata a sotului i-a spus lui Ioan: "Ce bucuros ar fi stapanul tau daca ar putea fi aici
sa minance cu noi din acest pilaf!" Atunci sfantul i-a cerut o farfurie cu pilaf spunind ca o va trimite stapanului
sau la Mecca. Musafirii au ras la auzul acestor cuvinte iar sotia a pus sa i se pregateasca o farfurie plina ca sa o
manance el sau ca sa o dea saracilor. Primind farfuria s- a dus cu ea in grajd si s-a rugat la Dumnezeu sa-i trimita
farfuria stapanului sau, fiind convins ca Dumnezeu va gasi o cale sa-i indeplineasca rugaciunea. Numaidecat
farfuria disparu din fata lui si atunci Ioan a intrat in casa sa-i spuna stapanei ca farfuria a fost trimisa. Dupa catva
timp stapanul s-a intors acasa cu farfuria de cupru in care a fost pilaful, povestind tuturor cum intr-o zi (chiar in
ziua cand s-a tinut banchetul), intorcandu-se de la moschee la locul unde era cazat, desi nu era nimeni acasa, a
intrat si a gasit pe masa o farfurie aburinda plina cu pilaf. Neintelegind cum ar fi putut intra cineva cu farfuria
daca usa era incuiata, s-a uitat mai atent la farfurie si a vazut numele sau gravat pe ea. Uimit, a mancat totusi
mancarea cu mare placere. Cand familia si servitorii au auzit povestea s-au minunat foarte. Atunci sotia i-a spus
ca Ioan a fost cel care i-a trims mancarea si ca toti au ras de el cand le-a spus ca a reusit sa o trimita la Mecca.

Atunci au inteles ca ce le spusese sfantul s-a adeverit. (comparati cu povestea lui Habakkuk, care in mod minunat
i-a dus mancare lui Daniil in groapa cu lei [Dan. 14:33-39], Septuaginta). Spre sfarsitul vietii sale grele Sf. Ioan sa imbolnavit, simtind ca i se apropie sfarsitul. A chemat preotul ca sa-l impartaseasca dar acestuia i-a fost frica sa
vina direct cu Sfinta Impartasanie in casa musulmanului, asa ca le-a bagat intr-un mar si asa le-a dus lui Ioan. Sf.
Ioan a slavit pe Dumnezeu, a primit Trupul si Sangele Domnului si apoi a raposat, ducindu-se la Domnul pe care
L-a iubit in 27 mai 1730. Cand stapanul sau a fost anuntat ca a murit Ioan, acesta a chemat preotii si le-a dat
trupul neinsufletit pentru a-l ingropa crestineste. Aproape toti locuitorii crestini din Prokopion au mers la
inmormantare, petrecind trupul sfantului pana la cimitirul crestin. Dupa trei ani si jumatate preotului i s-a
descoperit in mod miraculos ca ramasitele trupesti ale sfantului s-au facut moaste. La scurt timp, moastele
sfantului au fost transferate la biserica Sf. Mucenic Gheorghe si puse intr-o racla speciala. Noul sfant al lui
Dumnezeu a inceput sa fie slavit pentru nenumaratele sale minuni despre care s-a dus vorba pana in cele mai
indepartate orase si sate. Credinciosi din toate locurile veneau la Prokopion sa se inchine sfintelor moaste ale Sf.
Ioan, primind tamaduire prin rugaciunile lui. Pe langa crestini veneau la el si armeni si turci care se rugau
sfantului sa nu-i dispretuiasca. In anul 1881 o parte a sfintelor moaste au fost mutate la Manastirea Sf. Mare
Mucenic Pantelimon, din Rusia, de catre calugarii Muntelui Athos, dupa ce acestia fusesera salvati de sfant in
vremea unei calatorii periculoase. Din cauza deteriorarii serioase a vechii biserici unde se aflau sfintele moaste ale
Sf. Ioan, s-a inceput constructia unei noi biserici in anul 1886, cu ajutorul manastirii si a locuitorilor din
Prokopion. In 15 august 1898, noua biserica cu hramul Sf. Ioan Rusul a fost sfintita de Mitropolitul Ioan al
Cezareei, cu binecuvantarea Patriarhului Ecumenic Constantin al V-lea. In 1924 a avut loc un schimb intre
populatia Greciei si cea a Turciei, adica multi musulmani s-au mutat din Grecia si multi crestini s-au mutat din
Turcia. Oamenii din Prokopion, mutindu-se si ei pe insula Euboia, au luat cu ei si o parte din sfintele moaste ale
Sf. Ioan Rusul. Timp de cateva zeci de ani moastele au stat in biserica Sfintilor Constantin si Elena din Noul
Prokopion de pe insula Euboia, iar in 1951 au fost mutate intr- o biserica noua, cu hramul sfantului. Mii de
pelerini s-au adunat acolo din toate partile Greciei, mai ales de hram, in 27 mai. Sf. Ioan este la mare cinste in
Muntele Athos, mai ales la manastirea rusa a Sf. Pantelimon. Calatorii si cei care duc cu ei lucruri multe pe drum
lung, cauta ajutorul Sf. Ioan Rusul, care ii ocroteste pe acestia in calatoriile lor.