Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
EPISTEMOLOGIE
- Lector univ. Sorea Daniela -
2009
CUPRINS
CURS 1: 05 MARTIE 2009: INTRODUCERE IN EPISTEMOLOGIE.....................................................4
FILOSOFIA ANALITICA FORMALA .........................................................................................................................4
Atomismul logic .....................................................................................................................................5
Empirism logic........................................................................................................................................5
Empirismul pragmatic............................................................................................................................5
Reactii critice..........................................................................................................................................5
CURS 2: 12 MARTIE 2009: PRECURSORI AI EMPIRISMULUI LOGIC.............................................7
FRANZ BRENTANO (1838 1917)....................................................................................................................7
GOTLOB FREGE (1848 1925)........................................................................................................................8
BERTRAND RUSSELL (1872 1970).................................................................................................................8
CURS 4: 26 MARTIE 2009: PRECURSORI AI EMPIRISMULUI LOGIC (II)....................................10
LUDWIG WITTGENSTEIN..................................................................................................................................11
Proprietatile principale ale tractatului.................................................................................................12
CURS 5: 02 APRILIE 2009: LUDWIG WITTGENSTEIN; EMPIRISMUL LOGIC............................13
EMPIRISMUL LOGIC.........................................................................................................................................14
Presupozitiile empirismului logic.........................................................................................................14
Consecinte teoretice..............................................................................................................................15
CURS 6: 09 APRILIE 2009: CERCUL DE LA VIENA SI BERLIN.........................................................16
Problema termenilor teoretici...............................................................................................................16
Modelul standard al teoriei stiintifice..................................................................................................16
CERCUL DE LA VIENA.....................................................................................................................................17
Moritz Schlick ......................................................................................................................................17
Otto Neurath.........................................................................................................................................17
Rudolf Carnap......................................................................................................................................17
CERCUL DE LA BERLIN....................................................................................................................................18
Hans Reichenbach................................................................................................................................18
Carl Gustav Hempel.............................................................................................................................18
CURS 8: 30 APRILIE 2009: W. V. O. QUINE, K. R. POPPER.........................................................
.........20
WILLARD VAN ORMAN QUINE (1908 2000)..................................................................................................20
KARL RAIMUND POPPER (1902 1994)..........................................................................................................21
CURS 9: 07 MAI 2009: NOUA FILOSOFIE A STIINTEI................................................................
..........24
NOUA FILOSOFIE A STIINTEI; THOMAS KUHN......................................................................................................24
PAUL K. FEYERABEND (1924 1994)............................................................................................................26
CURS 10: 14 MAI 2009: TOULMIN, LAKATOS. IPOTEZA STIINTIFICA.........................................28
STEVEN TOULMIN...........................................................................................................................................28
IMRE LAKATOS...............................................................................................................................................29
GERELD HOLTON............................................................................................................................................29
IPOTEZA STIINTIFICA...........................................................................................................................30
CURS 11: 19 MAI 2009: IPOTEZA STIINTIFICA (PART II)...........................................................
........31
Structura ipotezei in disciplinele socio-umanului...............................................................................31
Evaluarea ipotezelor stiintifice.............................................................................................................32
Structura logica a ipotezelor................................................................................................................32
CURS 12: 21 MAI 2009....................................................................................................................
.................34
3
Dimensiunile ipotezei............................................................................................................................34
Tipuri de ipoteze...................................................................................................................................35
Elaborarea ipotezelor...........................................................................................................................35
Justificarea ipotezei..............................................................................................................................36
Ontologie
Principiul prim
Gnoseologi
e
teoria cunoasterii
Filosofia
analitica
Filosofia
limbajului
Cunostinte
despre fiinta
Empirism logic
si reactii critice
5
S-au dezvoltat in ordine cronologica alte cateva orientari:
Atomismul logic
Reprezentantii acestei perspective sunt Bertrand Russell si Ludwig
Wittgenstein.
Reprezentantii acestei orientari considerau ca exista un nivel ultim al
limbajului. La acest nivel gasindu-se propozitii simple cu semnificatii
cunoscute din experienta. Aceste propozitii sunt numite propozitii
atomare si lor le corespund obiecte, propozitii si relatii, adica fapte
atomare.
Intre multimea propozitiilor atomare si multimea faptelor atomare exista
o relatie de izomorfism.
Empirism logic
Reprezentantii acestui curent sunt membrii Cercului de la Viena si
membrii Cercului de la Berlin.
Au socotit fizica, fizicieni fiind, drept cunoastere standard;
Cu plecare de la teoriile fizicii au elaborat un model standard al teoriei
stiintifice, modelul logic matematic, si au socotit ca rolul filosofilor este sa
arate in ce masura teoriile din diferitele discipline ale cunoasterii se
suprapun peste modelul standard. Si orientarea aceasta, asemeni
atomismului logic, este restrictiva.
Empirismul pragmatic
Reactii critice
(primul val)
Empirismul pragmatic;
(valul al doilea)
Reprezentantii valului al doilea socotesc ca rolul epistemologului nu este
acela de a stabili ce conditii trebuie sa indeplineasca o teorie pentru a fi
stiintifica, ci acela de a identifica modurile in care se produce progresul si
cunoasterea.
Reprezentantii valului doi: noua filosofie a stiintei; neorationalismul
dialectic;
(valul al treilea)
Se combina modalitatile din reactiile critice anterioare;
Apare orientarea numita noua filosofie a naturii, caracterizata de
identificarea unui ansamblu de categorii si principii provenite din diferite
zone ale cunoasterii stiintifice, capabile sa inchege intr-un intreg
experientele umane (fizica cuantica, termodinamica, teoria catastrofelor,
teoria sistemelor);
Disputa Einstein si scoala de la Copenhaga
9
Situatia prezenta indica existenta unor erori de logica in interiorul
matematicii. El propune utilizarea analizei logice in logica simbolica pentru
explicarea paradoxurilor.Utilizarea acestei analize logice duce la conturarea
teoriei tipurilor logice. Aceasta teorie impune limitarea posibilitatilor de asertare,
aratand ca ceea ce cuprinde toate elementele unei multimi nu poate fi element al
acelei multimi. Enunturile universale trebuie distinse de enunturile singulare.
Diferenta universalelor de singulare impune reinterpretarea enunturilor
universale cu ajutorul functiilor propozitionale in vederea stabilirii domeniului
de semnificatie.
10
multimea oamenilor
11
Cunoasterea imediata a adevarurilor (CIA) sau cunoastere intuitiva. Este
cunoasterea adevarurilor intrinsec evidenta. Ii corespund principiile
logicii si matematicii, enunt referitor la ceea ce e dat in simturi si anumite
propozitii empirice.
4. Cunoasterea mediata a adevarurilor (CMA). Este cunoasterea prin
deductii din adevaruri intrinsec evidente cu ajutorul principiilor intrinsec
evidente.
3.
Ludwig Wittgenstein
Tractatus logico philosophicus (1921)
12
Wittgenstein reia interogatia lui Kant privind posibilitatile si conditiile
cunoasterii, dar deplaseaza interesul de la critica facultatii umane de cunoastere
la critica limbajului si de la problema adevarului la sensul propozitiilor.
Elementele ultime ale cunoasterii sunt proprietati elementare adica enunturi in
care unui S i se atribuie un predicat.
13
14
Filosofia limbii: conditia oricarei cunoasteri este cea de edificare a unei limbi
dupa regurile unei sintaxe ce prescrie conditiile de sens ale propozitiilor.
Limbajul natural poate crea sensuri false si aparente. Acestea genereaza erori si
trebuiesc inlaturate prin utilizarea unei limbi ce le exclude intrucat se suprapun
sintaxei logice.
Filosofia este o continua incalcare a conditiilor privind sensul
propozitiilor. Din acest motiv filosofia genereaza probleme lipsite de sens, adica
probleme ce nu pot capata raspuns. Aceste probleme se datoreaza faptului ca
filosofii nu inteleg logica limbajului lor. Din acest motiv, filosofia trebuie sa-si
schimbe functia. Ea nu trebui sa mai produca teorii ci sa devina critica a
limbajului. Scopul filosofiei este cel de clarificare logica a gandirii. In felul acesta
filosofia nu mai este doctrina ci activitate.
Potrivit indeplinirii acestui scop, metoda justa a filosofiei consta in a nu
spune nimic in afara de ceea ce se poate spune, adica propozitiile stiintelor
naturii si a semnala in orice enunt metafizic lipsa de semnificatie a unor termini.
6.54 Propozitiile mele explica lucrurile in asa fel incat cel care ma intelege le
recunoaste la sfarsit ca absurde, daca prin intermediul acestora, pe baza lor, a
reusit sa le depaseasca. Trebuie sa depaseasca aceste propozitii, apoi vede lumea
corect.
Empirismul logic
Autonomizarea matematicii a pus problema limbajului matematic specific si
astfel problemelor fundamentului unitar al matematicii.
Unul dintre raspunsurile la problema fundamentului a fost raspunsul logicist.
Aceasta a permis dezvoltarea conceptiei despre structura logicii, a teoriei
stiintifice despre existenta unor limbaje logice specifice, ducand la dezvoltarea
metodologice si analiza logica a discursului stiintific.
La inceputul sec. XX, fizica a sesizat o evolutie neasteptata (teoria
relativitatii si fizica cuantica) aceasta evolutie a pus sub semnul intrebarii,
capacitatea filosofului de a construi teorii privind realitatea.
Intrucat filosoful nu are la indemana mijloace pentru investigarea
realitatii, rolul ei se reduce la a analiza realizarile cercetarii stiintifice.
15
-
Consecinte teoretice
1. Daca teoriile stiintifice sunt sisteme de propozitii si stiinta e ansamblul de
teorii, atunci propozitiile legate de stiinta pot fi elucidate prin analiza
limbajului stiintific. Teoria este o propozitie. Ea este intemeiata daca este
considerata adevarata. Adevarul propozitiei este detectabil in metoda
analizei limbajului stiintific.
2. Principiul de demarcatie: separarea teoriilor stiintifice de cele nestiintifice.
Un enunt are sens, adica i se poate atribui valoare de adevar daca poate fi
verificat direct sau indirect. Enunturile pentru care nu pot fi elaborate
metode de verificare trebuiesc eliminate intrucat sunt nestiintifice.
Singurele enunturi cu sens sunt cele verificabile. Potrivit aceste idei
criteriul de demarcatie este verificabilitatea.
Adevarul teoriilor stiintifice: in cazul unor teorii stiintifice asupra valorii ei de
adevar nu se poate decide direct intrucat:
- teoria contine operatori logici
- Teoria contine termini teoretici, adica termeni ce nu sunt direct
interpretabili pe domeniul realitatii.
Modalitati de rezolvare a operatorilor logici in teorie:
- Potrivit analizei logice a limbajului orice teorie corect constituita se
descompune in propozitii si conectori logici. Decizia privind adevarul
teoriei presupune identificarea propozitiei componente si influentei
conectorilor asupra valorii de adevar a acestor propozitii cu ajutorul
functiilor de adevar.
O teorie stiintifica e alcatuita din:
- Propozitii adevarate sau false prin structura lor, caz in care evaluarea logica
este suficienta;
- Propozitii factuale, in cazul carora valoarea de adevar nu poate fi stabilita strict
logic. In cazul acestor propozitii teoria functiilor de adevar e insuficienta,
16
impunandu-se ipoteza atomismului logic. Potrivit atomismului exista un nivel
ultim al limbajului, cel al propozitiilor atomare corespunzatoare faptelor
atomare.
17
Cercul de la Viena
Moritz Schlick
Sarcina cunoasterii consta in descrierea relatiei dintre obiecte, nu in determinarea
esentei acestora. Cunoasterea isi poate indeplini sarcina prin elaborarea unei
teorii a cunoasterii centrata pe distinctia dintre cunoastere si traire. Cunoasterea
surprinde forma informatiei, trairea contine continutul acesteia. Metafizica este
traire, ea imbogateste viata, dar nu este cunoastere.
La Wittgenstein cunosterea era suma enunturilor cu sens, adica avand
continut descriptiv. Schlick socoteste continutul ca traire drept imposibil de
impartasit si exprimat. Numai forma este comunicabila, si pentru a fi comunicata
are nevoie de definitii implicite.
Intr-o definitie implicita, conceptele sunt definite a.i sa satisfaca axiomele.
Definitia implicita difera de definitia concreta in care conceptele ultime sunt
intuitive si surprind relatia cu realitatea.
In cazul utilizarii definitilor implicite semnificatia conceptelor depinde de
alegerea axiomelor. Sensul enunturilor este dat de posibilitatea principala a
verificarii lor logice, nu empirice.
Lucrarea lui Moritz Schlick este intitulata Teoria generala a cunoasterii
1925.
Otto Neurath
Este preocupat de separarea stiintei de metafizica, propunand ideea evolutiei
diferitelor discipline stiintifice spre o stiinta unitara, sustinuta cu aparat logicomatematic. El sustine teoria coerentei adevarului. Cai ale cunoasterii stiintifice
despre lume 1931.
Rudolf Carnap
Edificiul logic al lumii 1928, lucrarea cu care Carnap socoteste teoria stiintifica
un sistem ordonat de concepte derivate din concepte fundamentale. Acestea din
urma fiind reportabile la datul nemijlocit.
In aceasta acceptiune, relatia pe care o descrie teoria stiintifica e reductibila la
datul nemijlocit. Logica simbolica e instrument de investigare a realitatii.
Depasirea metafizicii prin analiza logica a limbajului. Carnap sustine ca
propozitiile metafizicii sunt lipsite de sens din doua motive:
- opereaza cu cuvinte fara semnificatie;
- leaga intre ele in mod gresit cuvinte cu semnificatie;
Carnap formuleaza teoria revolutionista a sensului potrivit careia sensul unui
cuvant e dat de semnificatia sa. La Carnap cuvantul are semnificatie daca
propozitia in care e utilizat sunt reductibile la propozitii protocolare, adica
18
propozitii de observatie. Sensul propozitiei, adica ceea ce se gandeste prin
propozitie, poate fi redus la continutul de adevar al propozitiei.
Ex: (utilizarea gresita a functiei sintaxei logice) Cum stau lucrurile cu acest nimic?
Nimicul este mai originar, decat negatia si negarea angoasa dezvalui nimicul. (Ce
este metafizica Heideger).
Nu poate exista vreo propozitie metafizica, despre care sa se spuna ca are sens,
intrucat sarcina pe care chiar metafizica si-o asuma e ceea de a prezenta
cunostinte ce nu sunt accesibile stiintelor empirice.
Ex: (propozitii cu sens): tautologiile sunt adevarate in baza formei lor. Aceste propozitii
nu spun nimic despre realitate dar servesc la transformarea enunturilor asupra
realitatii.
In acest context, filosofia trebuie sa se restranga la analiza logica a limbajului,
analiza ce are ca rezultat purificarea cunoasterii de propozitii fara sens si
clarificarea logica a conceptelor in vederea formularii corecte a teoriei stiintifice.
Cercul de la Berlin
Hans Reichenbach
Cunoscut pentru o tentativa de abordare probabilista a adevarului ce incearca sa
realizeze un acord intre empirism si mecanica cuantica. E cunoscut pentru
incercarea de a justifica pragmatic inferentele inductive ca raspuns la criticile
aduse metodologiei empirismului logic. E cunoscut pentru distinctia intre
contextul justificarii si contextual descoperirii (ultimele sunt associate noii filosofi
a stiintei). In contextual justificarii, obiectul de studiu al epistemologiei il
constituie rezultatele teoriei stiintifice.
In contextual descoperirii obiectul de studiu il constituie actul creator in
desfasurarea lui, adica mecanismul cercetarii stiintifice. Studiul se intituleaza
Experienta si predictie 1938.
19
20
21
Un alt temei ar putea fi intersubstituibilitatea termenilor. Dar din punct de
vedere extensional, aceasta proprietatea nu e necesara, iar din punct de vedere
intensional, inteligibilitatea limbajelor presupune intelegerea analiticitatii.
La nivelul limbajului nu se poate rezolva problema sensului propozitiilor.
La nivelul relatiei limbajului cu realitatea, Quine pleaca de la faptul ca adevarul
enunturilor e functie de limbaj si de fapte extralingvistice, adica are o
componenta lingvistica si una factuala. Din aceasta perspectiva o propozitie
analitica e o propozitie cu componenta factuala nula.
Quine se intreaba cum se determina componenta factuala a .,
componenta factuala care in empirismul logic reprezinta semnificatia enuntului.
Quine interpreteaza in felul urmator principiul clasic (empirist logic) al
semnificatiei: daca semnificatia unui enunt reprezinta conditiile adevarului lui,
atunci a cunoaste semnificatia unui enunt inseamna a cunoaste cum trebuie sa fie
lumea pentru ca acest enunt sa fie adevarat. Principiul clasic al semnificatiei e
subsumat atomismului. Potrivit lui semnificatia intregului e determinat de
semnificatia partilor.
In atomism fiecare enunt izolat poate admite o confirmare si o infirmare.
Atomismul reprezinta o abordare reductionista, intrucat limbajul are o relatie
complexa cu realitatea. Cele doua dogme ale emiprismului sunt legate. Daca se
admite posibilitatea confirmarii sau infirmarii fiecarui enunt izolat se poate
admite si existenta unor enunturi limita confirmate in gol, adica in absenta
componentei factuale. Alternativa propusa de Quine empirismului logic este
holism epistemologic.
Potrivit acestuia totalitatea cunostintelor umane reprezinta o retea care se
ciocneste cu experienta de-a lungul marginilor. In conflict la periferie, determina
neajustari in interiorul campului prin redistribuirea valorilor de adevar.
Reevaluarea unui enunt implica reevaluarea altora, in interiorul retelei existand o
multime de optiuni pentru alegerea enunturilor reevaluabile in lumina unei
experiente.
Nicio experienta particulara nu este legata de un enunt particular. In acest
context e lipsita de sens cautarea unei granite intre enunturi sintetice, valabile
contingent pe baza experientei si enunturi analitice, valabile in general. Orice
enunt poate fi facut valabil in general sau revizuit cu ajutorul unor ajustari
suficient de drastice in alta parte a sistemului.
22
Logica cercetarii (1934) inductia logica aflata la baza rationamentelor
amplificatoare nu furnizeaza certitudini. Inductia logica nu rezolva problema
originii cercetarii stiintifice. Ea explica cum sunt obtinute propozitii universale
din cele particulare, nu si modul de constituire a propozitiilor particulare.
Mecanismul de constituire a acestora depaseste domeniul logicei intrand
in psihologie. Din aceasta perspectiva nu este posibila o logica a cercetarii. Teoria
empirist logica a confirmarii este eronata, intrucat se bazeaza pe afirmarea
antecedentului din confirmarea consecventului. Din acest motiv, o teorie nu
poate fi confirmata, ci doar testata. Popper elaboreaza modelul ipotetico
deductiv a teoriilor.
Propozitiile ce nu pot fi confirmate sunt ipoteze. Daca sunt propozitii
universale, ipotezele nu pot fi testate direct ci prin consecintele lor empirice.
Aceste propozitii sunt propozitii cu termeni observationali deduse din ipoteze.
Testarea consecintelor are ca rezultat verificarea sau infirmarea acestora.
Oricat de mare este numarul consecintelor verificate experimental teoria nu
poate fi considerate confirmata. Cu cat numarul de consecinte verificate e mai
mare cu atat si incerderea cercetatorului in teorie creste.
O teorie in care cercetatorul are incredere este o teorie coroborata un
concept gradual. Gradul de coroborare al unei teorii creste in timp, odata cu
cresterea numarului de consecinte verificate si cu cresterea severitatii
verificarilor. Daca cel putin o consecinta empirica nu e verificata, adica e respinsa
experimental, teoria este falsificata.
Falsificarea teoriei duce la elaborarea unei teorii noi. Falsificarea nu este
concept gradual. O teorie este falsificata sau nu la un moment dat.
Compararea teoriei stiintifice in vederea alegerii teoriei preferabile se face
dupa criteriul continutului empiric al teoriei (nr. de consecinte empirice
identificate ale teoriei). Cu cat continutul empiric este mai mare cu atat creste si
sansa de falsificare a teoriei, adica falsificabilitatea teoriei. Astfel, falsificabilitatea
teoriei functioneaza drept criteriu de compararea a teoriilor. Sunt preferate
teoriile cu falsificabilitate mare, adica teorii indraznete, cu un numar mare de
consecinte empirice.
Falsificabilitatea este la Popper si criteriu de demarcatie. (teoria este
stiintifica daca este falsificabila).
Conform criteriului falsificabilitatii, metafizica nu este stiinta. Popper nu
neaga caracter cognitiv al metafizicii asa cum neaga empirismul logic. Pentru
Popper metafizica si stiinta sunt doua solutii alternative la problema cunoasterii.
Potrivit lui Popper stiinta autentica are dimensiuni eroice, cercetatorul
responsabil isi asuma riscul respingerii prin testare a teoriile indraznete. Teoria
trebuie impinsa spre testele cele mai severe, falsificarea ei trebuie stimulata.
Esecul este exploatabil cognitiv, progresul fiind rational si continuu. Progresul
presupune o rasturnare repetata a teoriilor stiintifice si inlocuirea acestora.
23
Cunoasterea si problema raportului corp minte (1969) produsul
mintii omenesti constituie o lume aparte diferita de cea a fenomenelor fizice si
psihice. Produsul mintii omenesti constituie asa numita lume a treia. Un sector
important al lumii a treia il reprezinta cunoasterea obiectiva, cunoastere alcatuita
din teorii, probleme si solutii de rezolvare. Toate organismele rezolva probleme.
Teoriile se formeaza dupa urmatoarea schema:
Pi TT EE P2 TT
Pi problema initiala
TT teorie propusa
EE tesatrea teorie
P2 rezolvarea tesatrii aparitia unei noi probleme
Schema explica evolutia emergenta a umanitatii prin rezolvarea permanenta de
probleme. Principala obiectie adusa de epistemologi lui Popper vizeaza
respingerea pragmatica a inductiei simultan cu reintroducerea tacita a acesteia
prin coroborare. Coroborarea e process de selectare a ipotezelor pe baza unor
propozitii particulare.
24
25
privind fundamentele disciplinei, permanenta reluare a acestora,
impiedicand progresul cercetarii;
b. O etapa de maturitate numita faza paradigmatica: unul din
punctele de vedere asupra fundamentelor disciplinei este acceptat
de majoritatea cercetatorilor, aparand astfel comunitatea stiintifica
dominanta. Punctul de vedere acceptat reprezinta paradigma
disciplinei respective. Din momentul aparitiei paradigmei
cercetarea avanseaza spre rezolvarea problemelor specifice si astfel
disicplina se afla in progres.
Principalele dimensiuni ale conceptului de paradigma sunt:
Paradigma contine ipoteze privind fundamentele disciplinei;
Paradigma contine reguli metodologice pentru rezolvarea anumitor clase
de probleme;
Paradigma contine aspecte metafizice, presupuse de ipotezele
fundamentale ale disciplinei;
Faza paradigmatica este reversibila. In interiorul fazei paradigmatice se
inregistreaza pentru diferitele discipline ritmuri inegale pentru dezvoltare. In
faza paradigmatica avem o succesiune de perioade de stiinta normala si stiinta
extraordinara.
Stiinta normala caracterizeaza etapa de dupa impunerea paradigmei si
stabilire a standardelor comune de cercetare. Ea este caracterizata de rezolvarea
problemelor lasate deschise de etapa anterioara si se desfasoara analog rezolvarii
unui puzzles. Despre acestea se stie ca admit o solutie in interiorul paradigmei,
cercetatorul fiind in cautarea respectivei solutii. O problema de stiinta normala
are sens doar in interiorul paradigmei.
In timp cercetatorii intalnesc probleme ce nu pot fi rezolvate in interiorul
paradigmei. Aceste probleme se numesc anomalii. Acumularea anomaliilor
diminueaza increderea cercetatorilor in paradigma si determina cautarea
solutiilor pentru inlaturarea anomaliilor. Demersul acesta face trecerea de la
stiinta normala la stiinta extraordinara. Aceasta trecere are urmatoarele subetape:
In prima faza cercetatorii ignora anomaliile care sunt putin numeroase si
continua cercetarea in interiorul paradigmei.
Elaborarea unor ipoteze ad-hoc, ipoteze care sa impace anomaliile cu
paradigma;
Etapa de schimbare a paradigmei, adica etapa de revolutie stiintifica;
Revolutia stiintifica inseamna ca este stiinta extraordinara. Revolutia stiintifica
presupune schimbarea comunitatii stiintifice dominante. Acest fapt se produce
rar prin convertirea cercetatorilor, de cele mai multe ori revolutia stiintifica fiind
asociata aparitiei unei generatii noi de cercetatori. Dupa revolutia stiintifica
disciplina intra intr-o noua faza de stiinta normala.
26
Succesiunea de faze il indreptateste pe Kuhn sa vorbeasca de doua tipuri
de progres stiintific in faza preparadigmatica:
a. Progres cumulativ: caracterizeaza stiinta normala si presupune acumulare
de solutii la probleme puse in interiorul paradigmei, fara descoperiri
spectaculoase sau noutati majore.
b. Progres necumulativ, adica prin salt: se sprijina pe teza
incomensurabilitatii paradigmei, adica pe idea ca doua paradigme nu pot
fi comparate. Kuhn considera ca nu exista continuitate intre paradigme.
Paradigma noua isi impune setul propriu de concepte si limbaj propriu.
Paradigmele sunt intraductibile, din acest motiv nu se poate stabili care
continut cognitiv este mai mare. Singurul avantaj al impunerii unei noi
paradigme constituie iesirea din criza datorata numarului mare de anomalii
si astfel instaurarea calmului necesar rezolvarii altor probleme de tip puzzles.
Criticile aduse teoriei lui Kuhn vizeaza:
Istorismul exagerat;
Eliminarea componentei logico matematice din aparatul
epistemologiei;
Presupunerea existentei unei componente irationale in activitatea
omului de stiinta, componenta manifesta in alegerea paradigmei;
Banalizarea activitatii stiintifice in perioadele de stiinta normala;
Circularitate in definirea comunitatii stiintifice si paradigmei.
Raspunzand acestei ultime critici, Kuhn propune fundamentarea
epistemologica a paradigmei si fundamentarea sociologica a
comunitatii stiintifice.
Raspunzand numeroaselor observatii legate de ambiguitatea termenului
paradigma, Kuhn propune mai tarziu inlocuirea acestuia cu termenul de
matrice disciplinara.
27
justifica progresul. Aceasta orientare se mai numeste si anarhism epistemologic,
construit pe idea libertatii cercetatorului.
Cateva consecinte ale acestei libertati:
- cercetarea stiintifica nu se desfasoara dupa o metodologie stabilita
anterior. Nu exista o metoda stiintifica impusa. Regulile metodologice
sunt conservatoare impiedicand progresul. Feyerabend nu respinge
orice apel la metoda, ci idea existentei unei metodologii general
valabile pentru stiinta. Raportul dintre stiinta si metoda este guvernat
de principiul tolerantei. Orice metoda este buna daca da rezultate.
Cercetatorul are libertatea deplina in alegerea metodei utile pentru
cercetarile sale. Pentru stiinta nu exista morala. Principiul tolerantei
neaga existenta unei paradigme unice. Nu exista decat strategii proprii
si personalizate de cercetare. Progresul se naste pe fondul
pluralismului teoretic. Teoriile rivale si concurente se confrunta in
permanenta.
- Anarhismul epistemologic presupune existenta unor mecanisme
irationale pentru explicarea alegerii unei teorii sau ipoteze. Deciziile
cercetatorilor depind de parerea majoritatii si de personalitatea
cercetatorilor, nu de criterii obiective. Ca in politica, optiunea
metodologica este tributara propagandei si persuasiunii.
- O teorie nu poate fi respinsa numai in temeiul experientei. Orice
experiment discerne intre doua teorii rivale. Teoriile sunt
incomensurabile intrucat nu exista un limbaj de observatie neangajat
teoretic.
28
29
- cumulative: realizate prin selectarea inovatiilor si introducerea acestora
in traditia disciplinelor stiintifice.
- necumulative: realizate prin aparitia unor noi criterii de selectie.
Imre Lakatos
Criticism si cresterea cunoasterii (1970)
Conceptul de nucleu tare al teoriei:
o Conceptul de centura de protectie;
o Conceptul de program de cercetare;
Exista parti ale teoriei imuna la experienta. Adica parti neafectate prin nici un
test empiric. Aceste parti alcatuiesc nivelul tare al teoriei. (ex: relatia dintre forta
masa acceleratie in mecanica newtoniana).
In jurul nucleului se constituie simultan sau succesiv mai multe teorii.
Acestea constituie centura de protectie a nucleului si sunt cele ce primesc socul
testelor empiricie. Din nucleu sunt elaborate extinderi. Aceste extinderi alcatuiesc
programul de cercetare al teoriei.
Programul de cercetare este rezultatul actiunii unei forte generative,
euristice. Forta euristica masoara capacitatea programului de a realiza noi
extinderi din nucleul teorieica raspuns la provocariile testelor empirice.
Euristica poate fi (a) pozitiva sau (b) negativa:
a. vizand dezvoltarea programului de cercetare;
b. vizand respingerea asaltul testelor empirice;
Cand o teorie isi pierde, epuizeaza forta euristica, trebuie inlocuita. Nu exista
posibilitatea unor experimente cruciale, intrucat nucleele teoriilor sunt imune la
testele empirice si nu pot fi selectate pe baza acestora. Singurul criteriu de
selectie a teoriilor stiintifice este forta euristica a acestora.
Gereld Holton
Inventia stiintifica(1982)
conceptul cheie: themata
In epistemologie exista doua acceptiuni ale termenului de stiinta, unul care se
refera la stiinta deja constituita, la realizariile stiintifice, si cel care se refera la
stiinta nascanda sau pe cale de a se naste, adica activitatea de cercetare stiintifica.
Stiinta nascanda este diferita de stiinta deja contituita. Ea este rationala in
timp ce stiinta nascanda are si elemente de irationalitate. Aceasta idee e sustinuta
30
de faptul ca in demersurile de cercetare nu sunt respectate intotdeauna canoanele
rationale, si in faptul ca doi cercetatori pot interpreta diferit acelasi fapt.
Stiinta constituita (rationala) cuprinde o parte empirica si una analitica.
Aceste doua componente sunt suficiente pentru a caracteriza orice enunt stiintific
al stiintei constituite. Despre stiinta constituita se poate spune ca poate fi
acceptate in planul empirico analitic. Acest plan este insuficient pentru a descrie
stiinta nascanda. Aceasta opereaza cu presupozitii care nu apartin nici
empiricului si nici analiticului. Aceste presupozitii reprezinta componenta
irationala a stiintei, adica themata.
Rolul epistemologului este cel de a analiza thematic stiinta. Un robot sau
un calcultor nu pot aduce inovatii in cunoasterea stiintifica, intrucat nu au
abilitate thematica.
IPOTEZA STIINTIFICA
hypothesis ceea ce se pune dedesubt, temelie
Diferenta dintre ipoteza si principiu:
principiul isi intemeiaza existenta pe fapte care l-au impus, adica are o
jsutificare anterioara;
ipoteza isi intemeiaza existenta pe succesul preconizat al constructiilr
teoretice viitoare, adica are o justificare posterioara;
Ipoteza stiintifica este simultan element al cunoasterii dobandite si instrument al
stiintei nascande. Din punct de vedere logic ipoteza este o presupunere facuta
pentru a demonstra o teza care deriva din ea. Ipoteza nu se stie daca este
adevarata, dar este utilizata ca si cum ar fi. Aceasta utilizare este logic
indreptatita, intrucat, adevarul poate fi implicat si de adevar si de fals.
Din punct de vedere epistemologic ipoteza este anticipare a ceea ce nu
este cunoscut inca, dar poate fi prefigurat prin analogie cu ceea ce este cunoascut.
Ipoteza este rezultat al faptului ca gandirea nu se opreste la limitele cunoasterii
experimentale. Ipoteza nu este nici fantezie pura, nici adevar categoric, ea este un
enunt destinat verificarii.
31
32
p --> q
1
0
1
1
33
Implicatia arata (este relevanta) doar ce se intampla cand antecedentul este
adevarat.
Continutul informativ al unui enunt reprezinta numarul de situatii logice
in care enuntul este fals. O propozitie spune mai mult despre realitate daca pe
baza ei pot fi excluse mai multe moduri de realitati.
p
q
-->
<-->
&1
V (disjunc)2
1
1
1
1
1
1
1
0
0
0
0
1
0
1
1
0
0
1
0
0
1
1
0
0
Tab. 1
In cazul expresiilor propozitionale, continutul lor informativ depinde de
continutul functiilor elementare componente.
O conjunctie mareste continutul informativ al expresiei, o disjunctie
micsoreaza acest continut.
Ipotezele formulate cu cat cu atat au continut informativ
mai redus decat ipotezele formulate daca..atunci...
Alte exigente ale ipotezelor:
Probabilitatii: probabilitatea ipotezei este masura obiectiva a gradului de
incredere constituita dupa ce ipoteza a intrat in procesul de testare.
Plauzibilitatea determina admiterea ipotezei, iar probabilitatea determina
acceptarea ipotezei.
Preciziei, adecvarii: reprezinta proprietatea ipotezei de a sustine
previziuni corecte.
Potentialul de descoperire: reprezinta masura presupunerilor subiective
continute in ipoteza. Potentialul de descoperire este inversul
plauzibilitatii. O ipoteza cu plauzibilitate nula are potential de descoperire
infinit.
1
2
34
Dimensiunile ipotezei
Dimenisunile caracteristice ipotezei John Galtung (1967)
1. Generalitatea ipotezei: se refera la adevarul relatiei dintre variabile,
independent de conditiile spatio temporale.
2. Complexitatea ipotezei: complexitate data de numarul de variabile
utilizate in formularea ipotezei.
3. Specificitatea ipotezei: data de numarul de valori ce pot fi atribuite
variabilelor;
4. Determnarea ipotezei: opusul probabilitatii.
5. Falsificabilitatea: calitatea ipotezelor de a putea fi infirmate;
6. Testabilitatea: calitatea ipotezelor de a putea fi testate.
35
7. Predictibilitatea: reprezinta capacitatea ipotezei de a explica fenomenele si
a face predictii bazate pe explicatii.
8. Comunicabilitatea: dimenisunea ce reprezinta calitatea ipotezei de a fi
transmisa cu usurinta:
i. Spre comunitatea specialistilor
ii. Spre publicul nespecialist
9. Reproductibilitatea: reprezinta calitatea ipotezei de a duce la aceleasi
concluzii prin repetarea demersului cognitiv:
i. Cine repreta?
ii. Ce se repeta?
10. Utilitatea: calitatea acestora de a fi folositoare in cercetarea stiintifica.
Tipuri de ipoteze
R.K. Merton, 1949
a. Ipoteze teoretice: sunt interpretari noi ale faptelor si fenomenelor. Acestea
sunt indirect testabile, adica sunt testabile prin consecintele lor si apar in
conditiile de revolutie stiintifica;
b. Ipoteze de lucru: sunt empirice, sunt direct testabile si apar in conditiile
stiintei normale;
Elaborarea ipotezelor
-
36
Justificarea ipotezei
Adica motivul pentru care cercetatorul o ia in calcul. Se poate face in doua
moduri:
- prin evidenta, denumind ansamblul de probe ce sprijina ipoteza;
- validarea teoretica: reprezentand introducerea ipotezei intr-un context
teoretic, ce ofera sprijin si control al enunturilor. Validitatea teoretica
mareste rezistenta ipotezei la incercarile de infirmare.