AFECTIVITATEA

DISPOZIIA (afectivitatea bazal) reprezint fondul afectiv caracterizat prin

permanen i valen (dispoziie + bun sau dispozitie -proast).
REACTIILE AFECTIVE (afectivitatea elaborat) se clasific dup durat i intensitate.
Se descriu mai multe variante de reacii afective.
Afectul cea mai simpl reactie afectiv, cu durat de ordinul secundelor i intensitate
extrem de ridicat. Ex. la persoanele impulsive stri de enervare pe care ulterior le
regret.
Emoia reacie afectiv mai elaborat, cu durat de ordinul min. sau ore, intensitatea
ei fiind extrem de variat. Ex. ngrijorarea, bucuria, anxietatea-teama fr obiect.
Sentimente dureaz sptmni sau luni iar intensitatea lor este ridicat.
Pasiunile cele mai elaborate reacii afective, durat de ordinul anilor, cu intensitate
ridicat.
Neurotiinele afective se definesc ca un domeniu interdisciplinar de investigare a
emoiilor, care integreaz eforturile psihologilor, psihiatrilor, neurologilor, filosofilor i
biologilor i care utilizeaz metode avansate, precum: neuroimagistica funcional,
experimentarea comportamental animal i uman, nregistrrile electrofiziologice,
studiile de leziune la animale.

EMOTIILE
W. James, n articolul su celebru What is emotion? a propus
ideea conform creia emoiile nu sunt altceva dect contientizarea
a unui set de modificri corporale care survin ca reacie la stimuli
externi sau interni. O idee similar a fost dezvoltat n paralel de
ctre Carl Lange, astfel c s-a definitivat teoria James-Lange a
emoiilor.
Acesta teorie a fost combtut n anii 1920 de ctre Cannon, care a
adus mai multe argumente experimetale (controversate la rndul
lor); astfel el suinea c stimularea artificial" hormonal a activitii
somatice este insuficient pentru a produce stri emoionale (la ora
actual se tie c acest lucru este fals, astfel c hormonul
Colecistokinina (CCK) administrat intravenos poate provoca stri de
panic).
Bard este cel care a artat c pisicile decorticate aveau un
comportament necontrolat, impulsiv, greit-direcionat, Cannon i
Bard au indicat hipotalamusul, ca fiind sediul primordial al
emoiilor, emind astfel prima teorie fundamentat biologic a
emoiilor.

EMOTIILE-TEORII
James Papez (1937), a propus prima schem pentru
circuitul neural al emoiilor, cunoscut ca i circuitul lui
Papez. Papez susinea c informaia senzitiv ajuns la
talamus este direcionat mai departe pe dou ci: una
superioar i una inferioar, responsabile de apariia
emoiilor i a raiunii. Calea afectiv era format de
fibrele care unesc talamusul cu corpii mamilari i apoi cu
proiecie visceral-somatic i respectiv prin comunicarea
talamus anterior-regiune cingulat. Ideea principal era
c emoiile survin ca urmare a procesrii la nivel de
cortex cingulat. De remarcat este faptul c Papez i-a
construit" i scris teoria n doar cteva zile.

EMOTIILE-TEORII
Un sistem anatomic pentru emoii mai larg acceptat a fost propus de
McLean n 1949 pe baza observaiilor lui Papez, ale lui Cannon i Bard
i pe baza experimentelor lui Kluver i Bucy pe maimue (sindromul
Kluver-Bucy). MacLean vedea creierul ca o tri-structur (triune brain"),
rezultat prin ataarea de noi achiziii de masa nervoas celor mai
vechi pe parcursul evoluiei, proces reconstituit n ontogeneza fiecrei
specii. Astfel, dup MacLean exist un creier reptilian (complexul
striatal i ganglionii bazali)- sediul emoiilor primitive (frica, agresiunea),
un creier mamifer vechi" ( creierul visceral"- coninnd multe dintre
componentele circuitului lui Papez plus complexul amigdalian i
cortexul prefrontal) care augmenteaz emoiile celui reptilian i produce
o serie de emoii sociale i, in fine, creierul nou , coninnd cea mai
mare parte a neocortexului, care mediaz interferena emoic-cogniie
i nfrneaz" celelalte structuri primitive. Sistemul propus de
MacLean este acceptat i la ora actual ca model conceptual al
creierului emoional".

EMOTIILE-TEORII

Ultimii ani au fost decisivi n nelegerea circuitelor amigdaliene ale emoiei

prin punerea n evidena a dou ci principale care proceseaz informaia
senzitiv cu ncrctur emoional: una rapid talamo-amigdalianaresponsabil de reaciile automate, instictive la stimuli nocivi sau potenial
nocivi (acesta cale se consider hiperactiv n tulburrile anxioase, iar
medicaia serotoninergic se pare c are sediu principal de aciune chiar
acest complex amigdalina) i o alt cale, mai lent, dar mai elaborat
talamo-cortico-amigdalian, responsabil de finisarea" primelor reacii.
Tot n ultima decad, n spe dup elucidarea cazului Phineas Gage de
ctre grupul Bechara-Damasio, a ieit n eviden rolul cortexului prefrontal
n procesarea emoional, mai ales n tandem cu amigdala (prin intermediul
unor circuite dopaminergice), la ora actual considerndu-se c este
responsabil de nvarea valorii emoionale i motivationale a stimulilor.
Astfel Damasio a propus o teorie, devenit ulterior foarte popularizat' teoria
markerului somaic, conform acesteia, reaciile fiziologice -precum variaii n
activitatea sistemului nervos autonom (vegetativ) asociate unor evenimente
emoionale interne sau externe, sunt procesate la nivelul regiunii
ventromediale a cortexului prefrontal (lezat i n cazul P. Gage) pentru a
facilita luarea unor decizii instinctive", n situaii n care resursele de
procesare logic-raional sunt insuficiente sau imposibile

EMOTIILE-TEORII
Neurotiinele afective contemporane vd Cortexul
Cingulat Anterior ca punctul de integrare a informaiilor
viscerale, atenionale i emoionale, fiind astfel crucial n
reglarea dependent a afectivitii, fiind cheia experienei
afective contiente. Ceea ce prezint importan la ora
actual doar pentru cercetare, dar care n viitor va avea
probabil aplicaii clinice, este divizarea acestei regiuni n
una dorsal-cognitiv i una ventral-afectiv, regiuni care
deseori de afl n conflict de activitate, aa cum a fost
demonstrat neuroimagistic (n condiiile n care se
dezvolt rapid tehniciile de stimulare minim-invaziv
reversibil i selectiv a creierului prin Stimulare
Magnetic Transcranian. Posibilitatea de a modula
conflictul cogniie - emoie prin psihoterapie surde
multora.

EMOTII-COMPORTAMENT

Experimentele pe animale au condus la concluzia existentei a doua zone afective in

creier:
zona de recompensa, in care animalul isi induce o stare placuta si tinde sa repete la exces
stimularea,
zona de pedeapsa a carei stimulare este evitata, inducand probabil o stare neplacuta.

Zona de recompensa include nucleii amigdalieni, ariile pre-optice, hipotalamusul

anterior si ventro-medial, etc.
Zona de pedeapsa include restul hipotalamusului, nucleul postero-ventral al
talamusului, sistemul limbic, etc.
La om, s-a constatat ca stimularea scizurii sylviene, ca si a cortexului parietal,
provoaca buna dispozitie, logoree, satisfactie, ras, iar unele zone din sistemul limbic
induc emotii placute, de linistire, usurare, bucurie.
Emotiile pot avea o coloratura pozitiva (uimire, bucurie, incredere, etc) sau negativa
(frica, manie, dezgust, etc). Toate pot produce modificari observabile in organism, prin
mediatia sistemului nervos vegetativ, simpatic si parasimpatic.
Simpaticul, prin mediatorii adrenalina si noradrenalina, induc modificari precum:
cresterea TA, a frecventei pulsului, respiratiei, vasoconstrictie, cresterea tonusului
muscular, etc Masurarea unor parametri precum conductivitatea electrica a pielii, TA,
sunt utile in testul poligrafului (detectorul de minciuni), insa valoarea acestuia este doar
partiala, tocmai datorita legaturilor echivoce cu emotiile resimtite de subiectul testat, si
deci nu e considerat o proba indubitabila in justitie.
Parasimpaticul, prin mediatorul acetilcolina, scade tonusul muscular, produce
vasodilatatie, creste diametrul pupilei, etc, fiind asociat in general cu emotii pozitive.