Sunteți pe pagina 1din 15

STUDIUL NOULUI TESTAMENT

CLASA A XI-A
Semestrul I

Consideraii generale la Faptele Apostolilor (cartea) S2; Film 2. TEST1; TEST2; TEST3
- nfiinarea Bisericii din Ierusalim. Pogorrea Duhului Sfnt. Prima cuvntare a Sfntului
Apostol Petru
- Activitatea Sfinilor Apostoli Petru si Ioan n Ierusalim si viaa de obste
- Alegerea celor sapte diaconi. Cuvntarea si martiriul Sfntului Arhidiacon Stefan
- Prigonirea Bisericii si activitatea Sfntului Filip n Samaria. Convertirea lui Saul si
activitatea Sfntului Petru si a celorlali apostoli n afara Ierusalimului
- Prima cltorie misionar si sinodul apostolic
- A doua cltorie misionar
- A treia cltorie misionar
- Captivitile Sfntului Apostol Pavel
- Autorul epistolelor pauline viaa si activitatea
Sf. Ap. Pavel viaa i activitatea Film
Epistolele pauline consideraii generale
Epistola Romani (cartea)

- Epistolele pauline consideraii generale, forma si structura lor


- Epistola Romani generaliti si cuprins
- Necesitatea omului de a se mntui si neputina dobndirii ei prin fore proprii
- Mntuirea obiectiv urmarea jertfei Domnului Hristos si nsusirea ei
- Locul poporului evreu n legtur cu mntuirea neamului omenesc
- nvturi morale n epistola ctre romani
- Epistola I Corinteni consideraii generale
- Dezbinrile din Corint si condamnarea lor
- Probleme disciplinare si atitudinea fa de idolatrie
- Cultul Bisericii n comunitatea din Corint
- nvierea lui Hristos nceputul nvierii noastre
- Epistola a II-a Corinteni caracteristici generale si slujirea apostolic a Sfntului Pavel
- Colecta si partea polemic
- Epistola ctre Galateni privire general si partea apologetic
- Mntuirea prin credin. Sfaturi pentru o adevrat viaa crestin
- Epistola ctre Efeseni generaliti si cuprins
- Epistola Filipeni ndemn de a tri n unire dup urmarea pildei lui Hristos
- Epistola ctre Coloseni divinitatea Domnului Hristos si mntuirea pgnilor
- Epistola I ctre Tesaloniceni asteptnd mntuirea
- Epistola a II-a Tesaloniceni ndemn la rugciune si munc n ntmpinarea Parusiei
Domnulu
nvturi morale n Epistola ctre Romani S1; Test: impar, par
Epistola I Corinteni (cartea) consideraii generale S2; Test: impar, par
Cap. 1-6 S3; Test: impar, par
Cap. 7-10 S4; Test: impar, par
Cap. 11-14 S5; Test: impar, par
Cap. 15 S6; Test: impar, par
Epistola a II-a Corinteni (cartea) car. generale S7 Test: impar, par

Cap. 1-7 S7; Test: impar, par


Cap. 8-9 S8; Test: impar, par
Cap. 10-13 S8; Test: impar, par
Epistola ctre Galateni (cartea) S9-10; Test: IMPAR PAR
Epistola ctre Efeseni (cartea) S11; Test: impar, par
Epistola Filipeni (cartea) S12; Test: impar, par
Epistola ctre Coloseni (cartea) S13; Test: impar, par
Epistola I ctre Tesaloniceni (cartea) S14; Test: impar, par
Epistola a II-a Tesaloniceni (cartea) S15; Test: impar, par

Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor este o scriere cu cuprins istoric in care se descrie infiintarea Bisericii
crestine, primele inceputuri ale crestinismului si raspandirea sa in lume. Prezinta istoria
raspandirii crestinismului prin cei mai insemnati Apostoli ai Mantuitorului Hristos.
Ea este scrisa de Evanghelistul Luca, fiind a doua carte a sa, precum se deduce din prologul
cartii respective (Fapte 1, 1-3) si precum marturiseste traditia bisericeasca. Titlul cartii nu este
dat de autor, ci de Parintii Vechi bisericesti gasindu-se in cei mai vechi codici cu acest titlu.
Dupa autor, ea este a doua carte adresata catre Teofil si s-ar fi putut intitula: "A doua carte a
lui Luca catre Teofil".
In ceea ce priveste autenticitatea scrierii, aceasta este confirmata de numerosi Parinti
bisericesti: Sfantul Irineu (+202), Clement Alexandrinul, Tertulian si Origen. Faptele
Apostolilor se afla in Lista canonica a Sfintilor Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al
Ierusalimului si Sfantul Grigorie de Nazianz. Parintii apostolici folosesc Faptele Apostolilor
ca o carte canonica si inspirata; la fel Clement Romanul, Barnaba, Ignatiu de Antiohia.
Timpul scrierii - Intre Evanghelia a treia si Faptele Apostolilor este o stransa legatura:
Evanghelia a fost scrisa inaintea Faptelor Apostolilor, precum se vede din prologul acesteia
(1, 1-3). Or, cum Evanghelia a fost scrisa la anul 63, urmeaza ca Faptele Apostolilor au fost
scrise la sfarsitul anului 63. Locul de unde a fost scrisa a fost Roma, de unde era Teofil.
Scopul scrierii nu se deosebeste prea mult de cel al Evangheliei, deoarece este adresata
aceluiasi personaj, Teofil. In Evanghelia a treia, Luca l-a intarit in credinta despre Domnul
Hristos ca Mantuitor al lumii. Aici continua a-l informa de divinitatea invataturii crestine,
dovedita prin repeziciunea raspandirii ei, cu toate potrivniciile vremurilor.
Planul Cartea cuprinde 28 de capitole si se imparte in doua mari parti, precedate de un prolog
si introducere.
Prologul si introducerea (cap. 1, 1-11) cuprinde scopul scrierii, aratarile Mantuitorului inviat
Apostolilor si inaltari la cer.
Partea I (cap: 1, 12-12) descrie inceputurile crestinismului lui in Ierusalim si raspandirea sa in
afara de Ierusalim si Iuldea
Partea a II-a (cap. 13 -28) istoriseste raspandirea crestinismului in cuprinsul Imperiului
Roman prin calatoriile misionare ale Sfantului Apostol Pavel si captivitatile sale in Cezarea
Palestinei si Roma.
Importanta scrierii. Scriere cu pronuntat caracter istoric, cartea Faptele Apostolilor, descrie
intemeierea Bisericii crestine si activitatea celor mai importanti Ucenici ai Mantuitorului intru
raspandirea crestinismului. Dar ea nu indica numai anumite date istorice si nume geografice,
ci in ea se expun o seama de invataturi esentiale ale credintei crestine si norme de vietuire
crestina.
Idei dogmatice: invierea Domnului, confirmata prin multe aratari catre ucenici (1, 3); prin
cuvantarile Sf. Petru (2, 27, 32; 3, 15; 4, 10) si prin cuvantarile Sfantului Pavel (13, 30-37; 17,

31); inaltarea la cer a Mantuitorului si sederea de-a dreapta Tatalui (2, 33-35; 7, 56); Domnul
Hristos va judeca viii si mortii la Parusie (10, 42); Pogorarea Duhului Sfant (2, 17-21);
Sfantul Duh consubstantial cu Tatal (5, 4); infiintarea Bisericii de Domnul Hristos (20, 28),
realizata la Cincizecime (2, 41); deosebirea dintre botezul lui Ioan si cel crestin (19, 4); Taina
Mirungerii prin punerea mainilor (8, 17; 19, 6); Taina marturisirii (19, 18); Sfanta Euharistie
(2, 42; 20, 7); preotia (14, 23); diaconia (6, 6); episcopia (13, 2-3); cinstirea sfintilor (2, 7-8;
14, 10); venerarea relicvelor (5, 15), serbarea Duminicilor (20, 7).
Norme de vietuire crestina: Petrecerea Apostolilor si a fratilor in rugaciune (1, 14), iar
primii crestini petreceau in ascultarea invataturii Apostolilor, impartasire, rugaciune si agape
(2,42; 4, 31; 12, 12); comunitarismul crestin (2, 44-45); inutilitatea legii iudaice si
desprinderea crestinismului de iudaism (7,48-49); condamnarea cinstirii templelor: iudaice
sau pagane (7,48-49; 17, 24), care nu se impotriveste cu nimic cinstirii bisericilor ca locasuri
de inchinare.

Epistolele Pauline
Dintre cele 27 de cri ale Noului Testament, 21 sunt desemnate ca pstolai", n timp ce nici
una dintre crile Vechiului Testament nu sunt indicate cu acest nume. Exist ns n Vechiul
Testament scrisori (Ezdra 4,11-16.17-22; 7,12-26; I Mac. 5,10-13; 8,23-32; 10,18-20.25-45; II
Mac. 1,1-2.19), dar folosirea acestei forme de compoziie literar, n scop religios, se
datoreaz exclusiv Ap. Pavel, care a fost apoi imitat de scriitorii cretini de mai trziu.
Epistolele Ap. Pavel constituie pentru opera sa misionar un auxiliar preios", fr seamn i
aceasta cu att mai mult cu ct Sf. Pavel n-a urmrit niciodat s devin scriitor, poate
niciodat gndindu-se c scrisul su va rmne peste veacuri. Din acest punct de vedere,
epistolele sale sunt scrieri ocazionale, urzite sub presiunea unor urgente necesiti misionare,
n mprejurri speciale i pentru clarificarea anumitor nedumeriri din sfera credinei sau a
moralei, a disciplinei bisericeti, ori a conduitei individuale. Lipsite de orice preocupare
stilistic literar, ele sunt scrisori ale momentului, unele de extrem urgen, dar, cu toate
acestea, ele au rmas peste veacuri mereu actuale, cu fiecare generaie de cretini.
Actualitatea lor se datoreaz, n primul rnd, lucrrii Duhului Sfnt care a asistat i coordonat
deopotriv att lucrarea kerigmatic, ct i pe cea misionar a Apostolului Pavel.
1. Numrul epistolelor pauline
n colecia de cri sfinte a Noului Testament sunt socotite canonice 14 epistole, Epistola ctre
Evrei ns fiind indirect atribuit Ap. Pavel. ns numrul real al acestor epistole l depete
pe cel din canonul Noului Testament (14 sau 13). Se cunoate, n acest sens, existena
corespondenei Ap. Pavel cu cretinii din Corint i cu cei din Bisericile Ahaiei i c aceasta a
constat nu din dou epistole, cte s-au pstrat n canon, ci din cel puin 3 epistole, dac nu
chiar patru. Acest lucru rezult din I Cor 5,9 unde Ap. Pavel scrie: V-am scris n epistol s
nu v amestecai cu desfrnatii."
Aadar, Apostolul face amintire n acest verset de existena unei alte epistole, anterioare celei
canonice I Corinteni. Epistola la care face referire Ap. Pavel probabil s-a pierdut, pentru c nu
gsim nici o referire n I Corinteni (canonic) la un astfel de ndemn al Apostolului.
Cronologic, aa-zisa epistol pierdut" a fost anterioar celor dou pstrate n canon, fapt
care rezult din verbul ntrebuinat la trecut n epistol:
n II. Cor. 2,3-4 Apostolul vorbete de o aa-zis scrisoare cu lacrimi" redactat probabil
cndva ntre I. Cor. i II Cor. canonice i care poate fi, dup prerea unor specialiti chiar II.
Cor. 10-13 (canonic). Nu este la fel neverosimil ca Romani cap. 16 s fie o parte dintr-o alt
Epistol paulin. Este posibil ca i celor din Filippi, Ap. Pavel s le fii scris i alte epistole.

Presupunerea pleac de la textul din Filip. 3,1b n care se spune: ca s v scriu aceleai
lucruri, mie nu-mi este greu, iar vou v este de folos." Expresia ca s v scriu aceleai
lucruri" ngduie clar presupunerea existenei unei corespondene anterioare cu filipenii. n
sprijinul acestei teze st mrturie chiar un text dintr-o epistol a lui Policarp adresat
filipenilor (Ep. ad Phil. 3,2) i n care se scrie: care dup ce a plecat de la voi v-a scris
epistole,pe care, dac le citii cu atenie, vei putea s v zidii n credina dat vou ".
Epistola ctre Laodiceni, amintit n Col 4,16, a fost nc o epistol special a Ap. Pavel, care
a avut destinaia consemnat n text, dar fr s tim dac ea s-a pstrat, sau nu, n canonul
paulin. Teza c Epistola ctre Efeseni ar fi Epistola ctre Laodiceni este destul de
controversat n literatura de specialitate. Aadar, numrul epistolelor pauline, cu excepia
celei ctre Evrei - indirect atribuit apostolului Pavel, este mult mai mare dect cel pe care-l
avem n canon. De altfel, Fragmentul Muratori ne informeaz i de existena unei alte
epistole, pretins
paulin, i anume, cea ctre Alexandrini, numai c autenticitatea acesteia n-a fost recunoscut
de Biserica cretin.
Colecionarea epistolelor pauline canonice am fost, cu siguran, fcut, spre sfritul sec. I d.
Hr. Este posibil ca referirea din II Petru 3,15 la scrisorile iubitului nostru frate Pavel" s fie o
aluzie la un fel de corpus paulin". Indicaia mai veche referitoare al un astfel de corpus o
avem de la Marcion, care a compilat la Roma, n jurul anului 144 d. Hr., un Canon n care
nir 10 Scrisori pauline, n urmtoarea ordine:
Galateni, I-II Corinteni, Romani, I-II Tesaloniceni, Efeseni (Laodiceeni), Coloseni, Filipeni i
Filimon.
2. mprirea epistolelor pauline
I. O prim mprire ar fi pe grupe de scrieri:
1. Epistolele captivitii: Efeseni, Coloseni, Filipeni, Filimon
2. Epistolele aa zise mari": Romani, I-II Corinteni, Galateni
3. Epistolele pastorale: I-II Timotei, Tit.
n aceast mprire nu se ncadreaz ns I-II Tesaloniceni i Evrei.
II. Dup destinatari
1. Epistole adresate unei Biserici locale: Romani, I Corinteni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I-II
Tesaloniceni
2. Epistole provinciale: II Corinteni, Galateni
3.Epistole adresate unor persoane particulare: I-II Timotei, Tit, Filimon. i din aceast
mprire lipsete Epistola ctre Evrei.
III. Deosebit de util pentru scopuri didactice este mprirea dup caracteristicile doctrinare
1. Epistole hristologice: Filipeni, Coloseni, Evrei - indirect atribuit apostolului
2. Epistole soteriologice: Romani, Galateni
3. Epistole eclesiologice: Efeseni
4. Epistole eshatologice: I-II Tesaloniceni
5. Epistole pastorale: I-II Timotei, Tit, Filimon
6. Epistole disciplinare (au coninut moral): I Corinteni
7. Epistole apologetice: II Corinteni.
Dar, i aceast clasificare are i ea dezavantajul ei, i anume, acela c, nu epuizeaz toate
caracteristicile doctrinare ale epistolelor. Cu toate acestea, ea este cea mai frecvent uzitat
atunci cnd e vorba de o clasificare a Epistolelor pauline, din perspectiv doctrinar.
IV. Dup ordinea cronologic a apariiei lor
1. Epistole redactate n a doua cltorie misionar: I-II Tesaloniceni (50-53, n Corint)
2. Epistole redactate n a treia cltorie misionar: Galateni (55), I-II Corinteni (56-57),
Romani (57-58)

3. Epistole redactate n timpul primei captiviti romane (61-63): Coloseni, Filimon, Efeseni,
Filipeni (?). Ct privete Epistola ctre Filipeni, majoritatea comentatorilor sunt de prere c
ea a fost redactat din Efes, unde apostolul ar fi suferit o scurt, dar grea captivitate, cndva n
anii 56-57.
4. Epistole redactate dup eliberarea din prima captivitate roman: Evrei ?? (63-65), I Timotei
(65), Tit (65)
5. Epistole redactate n timpul celei de-a doua captiviti romane: II Timotei (66)
Din cele 14 ( 13 ? ) Epistole pauline,Filipeni, Efeseni, Coloseni i Filimon sunt desemnate cu
apelativul de epistolele captivitii" deoarece conin referiri la prizonieratul lui Pavel ( Filip.
1, 7-13. 14 ; Filim.1,9.10.23; Col. 4,3.18; Efes. 3,1; 6,20).
Epistolele I-II Timotei i Tit poart numele de Scrisori pastorale" pentru interesul lor aparte
n instaurarea unei discipline ierarhi ce i eclesiale. Sunt cunoscute sub titlul de Scrisori Mari
" epistolele: Romani, I-II Corinteni, Galateni i aceasta din motivul extinderii cuprinsului lor,
dar i pentru importana doctrinar a nvturilor pe care le cuprind.

Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Romani


Autorul Epistolei este Sfantul Apostol Pavel.
In cuprinsul Epistolei gasim suficiente argumente din care putem deduce autenticitatea ei.
Astfel, din prologul Epistolei vedem ca autorul este "rob al lui Iisus Hristos si Apostol" (1, 1);
este iudeu (9, 3); a primit imputernicirea de la Hristos de a predica la toate popoarele (1, 5; 15,
16); a predicat pana in prezent Evanghelia, incepand de la Ierusalim pana in Iliria (15, 19); din
Macedonia si Ahaia a strans ajutoare pentru saracii dintre sfintii de la Ierusalim (15, 26);
nadajduieste sa-si intinda aria misionara pana in Spania (15, 28). Toate aceste date din
cuprinsul Epistolei atesta ca e vorba de iudeul convertit la crestinism si chemat sa fie Apostol
al neamurilor.
Locul si timpul
Epistola a fost scrisa din Corint, in a treia calatorie misionara a Sfantului Pavel, la sfarsitul
anului 57 sau inceputul anului 58.
Adresantii
Epistola este adresata crestinilor din Roma, pe care Apostolul voia sa-i viziteze, iar de acolo
intentiona sa plece in Spania. (15, 28). Aceasta se vede din prologul Epistolei, unde spune:
"Har voua si pace... tuturor celor ce sunteti in Roma" (1, 7). Si mai departe: "Cat despre mine,
sunt bucuros sa va vestesc Evanghelia si voua celor din Roma" (1, 15).
Totusi, desi personal nu a fost la ei si nici un alt apostol nu a mai fost acolo (15, 20), existau
crestini la Roma, probabil recrutati dintre iudeii care venisera din diaspora la Cincizecime la
Ierusalim, cand o data cu Pogorarea Duhului Sfant peste Apostoli s-au botezat 3000 de
oameni, in urma cuvantarii lui Petru (Faptele Apostolilor 2, 41). Unii din acestia au pus
inceput comunitatii din Roma.
Iudeii crestini s-au inmultit in Roma si o data cu convertirea sutasului Corneliu si botezului lui
de catre Sf. Petru (Fap. Ap. 10, 48). Dupa calatoriile misionare ale Sf. Pavel, comunitatea din
Roma primeste in sanul ei numerosi pagani. Se pare ca intre iudeii din Roma s-ar fi intamplat
si neintelegeri din cauza aderarii unora dintre ei la crestinism si a opozitiei altora. De aceea,
imparatul Claudiu a dat un edict in anul 49 d. Hr. de expulzare a iudeilor din Roma. Insa, dupa
moartea acestuia - anul 54 - dupa care vine Nero (54-68), iudeii revin in Roma. Cu aceasta
ocazie revin si o parte dintre iudeo-crestinii expulzati, precum putem observa de la sotii
Acvila si Priscila, care venisera la Roma dupa ce s-au refugiat si au locuit la Corint (Fapte. 18,
2) si care apoi se reintorc in Capitala imperiului (Romani 16, 3). Trebuie sa retinem ca in

Roma existau crestini de ambele nuante -proveniti dintre iudei si dintre pagani - iar Sf. Pavel
se adreseaza si unora si altora.
Scopul Epistolei este in primul rand un scop personal-misionar: de a pregati terenul pe care
Apostolul voia sa-l viziteze si de a intari comunitatea de acolo. Sfantul Pavel era chemat sa fie
un Apostol al neamurilor. El si-a indeplinit cu succes misiunea in cele trei calatorii misionare,
raspandind crestinismul in toate centrele mari ale Imperiului Roman. La Roma, unde nu
predicase nici un Apostol, crestinismul exista, dar trebuia organizat, intarit. De aceea, inca de
pe cand era in calatoria a treia misionara, intentiona sa vina la Roma (Fapte 19, 21), fapt
pentru care si scrie Epistola din Corint.
Epistola cuprinde 16 capitole si se imparte in:
Partea I doctrinara (cap. 1-11) este precedata de un prolog si de anuntarea temei (cap. 1, 1617), iar cuprinsul propriu-zis (cap. 1, 18 - 11) este o expunere a invataturii crestine despre
mantuirea neamului omenesc si indreptarea crestinului (insusirea mantuirii) prin credinta.
Partea respectiva se imparte in trei sectii: Sectia I (cap. 1, 18 - 4) expune: Necesitatea
mantuirii pentru toti oamenii. Aici se arata vinovatia paganilor si a iudeilor in fata lui
Dumnezeu si neputinta lor de a dobandi prin forte proprii impacarea cu Parintele ceresc. Din
aceasta cauza, Dumnezeu a oferit lumii mantuirea (impacarea cu El) prin jertfa Fiului Sau,
Domnul nostru Iisus Hristos, pe care noi ne-o putem insusi prin credinta in invatatura si Jertfa
Sa.
Sectia a II-a (cap. 5-8) descrie rezultatul sau roadele celor care cred in invatatura si Jertfa
Domnului Hristos si viata noua ce se dobandeste prin ajutorul credintei si al harului Duhului
Sfant.
Sectia a III-a (cap. 9-11) trateaza despre problema poporului evreu in planul mantuirii divine.
Acesta, desi in mare parte a respins credinta in Mantuitorul Hristos, totusi pana la urma, la
sfarsitul veacurilor, va primi credinta crestina.
Partea a IV-a (cap. 12-16) morala cuprinde o serie de invataturi si sfaturi: iubire reciproca
intre crestini, ascultarea de autoritatile lumesti, ajutorarea semenilor, iertare si ingaduinta cu
cei slabi in credinta.
Epilogul (cap. 15, 14-16) recomanda pe diaconita Febe, care duce Epistola si transmite
salutari la o serie de crestini din Roma din partea Sfantului Apostol Pavel si a colaboratorilor
sai.
Importanta Epistolei. - Epistola catre Romani s-ar putea intitula drept primul tratat de
dogmatica crestina, caci aici este interpretata si sistematizata in mod magistral invatatura
Mantuitorului.
Epistola catre Romani ca si cea catre Galateni - scrisa mai inainte de Apostol - lamureste
marea problema a mantuirii omului prin credinta. Insa, in timp ce aceasta chestiune in epistola
catre Galateni este tratata intr-un cadru mai redus al relatiei dintre iconomia mantuirii si
iconomia Legii iudaice, Legea crestina si cea iudaica, Epistola catre Romani imbratiseaza
intreg trecutul omenirii cu cele doua mari religii: pagana si iudaica, aratand ca istoria intregii
omeniri duce, dupa planul divinitatii, la mantuirea crestina.
Ca invataturi dogmatice amintim: mantuirea prin credinta, fara obligativitatea Legii iudaice
(1, 17; 3, 28), cunoasterea lui Dumnezeu prin revelatia naturala (1, 20); despre pacatul originar, transmiterea sa si urmarile sale la toti oamenii (5, 12); transformarea omului prin Taina
Botezului, asemanarea cu Moartea si invierea lui Hristos (6, 3-13); coruptia si deteriorarea
intregii naturi din cauza pacatului originar (8, 20); prestiinta lui Dumnezeu iar nu
predestinarea omului (8, 29-30); convertirea finala a evreilor (11, 25-26).
Ca probleme de morala, Epistola ne reveleaza: existenta legii morale naturale la toti oamenii
(2, 14-15); lupta interioara a omului intre tendintele trupului si cele ale ratiunii si stabilirea

unui echilibru prin credinta crestina (7, 19-25); porunca dragostei fata de aproapele cuprinde
toata legea crestina (13, 8-10); ajutorarea celui slab in credinta (14, 13), ajutorarea vrajmasilor
pentru a-i face inofensivi (12, 20).
Epistola semnaleaza si o problema sociala de mare importanta: datoriile crestinilor de a se
supune cu sinceritate fata de autoritatile statului (13,1-7).

Epistola I catre Corinteni


Autorul si autenticitatea
Dupa traditie epistola apartine Sfantului Apostol Pavel. In sprijinul autenticitatii ei exista o
serie de argumente interne si externe. Astfel, chiar de la inceputul Epistolei autorul se numeste
cu numele si calitatea sa (1,1). Limba si stilul sunt pauline. De asemenea, in cuprinsul ei
gasim idei care apartin Sf. Apostol Pavel, precum sunt: mantuirea prin credinta, invierea
Domnului Hristos ca model al invierii noastre, unitatea Bisericii, al carei Cap este Domnul
Hristos, iar noi membre ale trupului Sau. Informatiile pe care le cuprinde epistola, referitor la
viata si activitatea Sfantului Apostol Pavel concorda cu cele pe care le avem, in acest sens, in
Faptele Apostolilor.
Autenticitatea epistolei este confirmata si de o serie de marturii ale parintiilor bisericesti,
precum: Clement Romanul, Sf. Ignatiu de Antiohia, Policarp al Smirnei, Sf. Irineu, Clement
Alexandrinul. Fragmentul Muratori o citeaza printre scrierile canonice precum si lista
canonica a Sfintilor Parinti Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigore de Nazianz.
Timpul si locul - Epistola a fost scrisa din Efes in timpul calatoriei a treia misionara, in cursul
anului 56-57.
Adresantii - Epistola este adresata "Bisericii lui Dumnezeu din Corint" (1,2). Corintul era
unul dintre cele mai populate, mai prospere si mai vestite orase din antichitate. Insa, viata
morala a cetatenilor din Corint lasa mult de dorit, "a trai ca la Corint" insemna pe vremea de
atunci, a trai in lux si desfrau. In acest oras vine Sfantul Apostol Pavel in timpul calatoriei a
doua misionare, spre sfarsitul anului 50 sau la inceputul anului 51. Un oarecare timp isi
gaseste gazda la Acvila si Priscila, care erau ca si el facatori de corturi. Isi incepe predica sa la
sinagoga iudaica existenta in localitate, anuntand ca Domnul Hristos este Mesia Cel prezis de
profeti. Peste scurt timp multi iudei s-au ridicat impotriva lui si a invataturii evanghelice
reusind sa insceneze o revolta impotriva lui. Apostolul paraseste adunarile religioase ale
comunitatii iudaice si isi indrepta predica spre pagani. Incurajat de progresul pe care il facea,
ca si de o vedenie prin care i se spune sa predice cu zel, fara frica, caci nu i se va intampla
nimic (Fapte 18, 9-10), el ramane aici un an si sase luni. In cele din urma iudeii se hotarasc sa
puna capat activitatii Sfantului Apostol Pavel. Apostolul scapa nevatamat, fiind achitat de
proconsulul cetati Galion, fratele filozofului Seneca (2-66 d. Hr.), datorita faptului ca iudeii sau ridicat impotriva predicii lui si l-au dus in fata tribunalului, cerand sa fie condamnat.
Galion, afland ca este abuzat pe motive religioase, claseaza actiunea, afirmand ca nu se ocupa
de probleme religioase.
In comunitatea din Corint se iscasera dezbinari, viata morala lasa inca de dorit, nu era pastrata
atitudinea cuvenita in timpul Sfintei Euharistii si al agapelor si se dadea o atentie exagerata
harismalor, neglijandu-se virtutile cele cu adevarat mantuitoare: credinta, nadejdea si iubirea.
Scopul Epistolei este multiplu: 1) inlaturarea dezbinarii din sanul Bisericii corintene din
cauza partidelor si redarea unitatii; 2) inlaturarea incestuosului din mijlocul comunitatii si
curmarea desfranarii; 3) lamurirea unor chestiuni de morala, de cult si doctrinare, pentru a se
intari viata morala si religioasa a Bisericii respective, casatoria si fecioria, idolotitele etc.

Cuprinsul - Epistola cuprinde 16 capitole. Se imparte in doua parti, precedate de un prolog


(1,1-9).
Prologul (1,1-9) in care aflam numele autorului, al adresantilor, salutarea introductiva.
Partea I: Combaterea deferitelor abateri (cap. 1,10 -6,20):
1) Combaterea dezbinarilor (1,10 -4,21)
2) Combaterea incestuosului (cap. 5)
3) Combaterea obiceiului crestinilor de a se judeca inaintea paganilor (6,1-11)
4) Combaterea desfraului (6,12-20).
Partea a II-a: Lamuriri asupra unor nedumeriri exprimate de Corinteni (7-15):
1) Lamuriri referitoare la raportul dintre casatorie si feciorie (cap. 7)
2} Lamuriri referitoare la idolotite (cap. 9-10)
3) Lamuriri referitoare la tinuta pe care trebuiau sa o aiba la cu!t (cap. 11)
4)Lamuriri referitoare la harismele si virtutile teologice (cap. 12-14)
5) Lamuriri referitoare la invierea trupurilor (cap. 15).
Epilogul (cap. 16): Sfaturi, vesti, binecuvantarea si finalul epistolei.
Importanta - Epistola I catre Corinteni are o deosebita importanta, caci prin ea avem o
icoana fidela a primei Biserici crestine. Epistola cuprinde diferite invataturi dogmatice,
morale si de cult.
Invataturi dogmatice : rasplata faptelor omului si mai ales ale misionarilor printr-o judecata
severa de catre Dumnezeu (3, 1 1-M. 1-15) nu este vorba despre purgator; instituirea Sfintei
Euharistii de catre Domnul Hristos (11, 23-26); despre harisme si existenta ierarhiei
bisericesti (12, 28-30); invierea mortilor bazata pe invierea Mantuitorului (15, 20);
schimbarea celor vii la Parusia Domnului (15,51).
Invataturi morale: despre pacatul desfranarii; despre casatorie si divort (7, 2, 10-11); feciorie
(7, 25-21); virtutea dragostei si superioritatea ei (13).
Probleme de cult: pregatirea deosebita a crestinilor pentru Primirea Sf. Euharistii (11, 27-29);
intrebuintarea harirismelor pentru folosul Bisericii (12); retribuirea slujitorilor altarului (9, 913); modestia si smerenia la cult (11, 4-5); serbarea Duminicii (16,2).

Epistola a II-a catre Corinteni


Autorul si autenticitatea
Epistola apartine Sfantului Apostol Pavel. Autenticitatea epistolei se probeaza in primul rand,
prin faptul ca Sfantul Apostol Pavel isi scrie numele la inceputul epistolei (1,1) si prin faptul
ca limba si stilul sunt asemanatoare cu ale celorlalte epistole pauline. In ea se arata
personalitatea complexa a Apostolului, sentimentele adnci de revolta si durere, de mila si
duiosie ce caracterizeaza profunzimea fiintei sale.
In al doilea rand, se probeaza cu scrierile Sfintilor Parinti. Clement Romanul si Policarp de
Smirna ca si Epistola catre Diognet si Teofil de Antiohia o citeaza. Fragmentul Muratori o
enumera printre cartile canonice si vechile traduceri ale Sfintei Scripturi siriaca si latina, o
cuprind. Sf. Irineu, Clement de Alexandria si Tertulian o numesc a doua epistola catre
Corinteni. Ea este citata de asemenea in lista canonica a Sfintilor Parinti Atanasie cel Mare,
Chiril al Ierusalimului si Grigorie de Nazianz.
Timpul si locul - Epistola a fost scrisa probabil din Filipi, in anul 57, adica cu cateva luni mai
tarziu decat prima.
Adresantii
Evenimentele descrise in prima Epistola catre Corinteni stau in stransa legatura cu cele
descrise in Epistola a II-a catre Corinteni. Epistola a fost adresata in primul rand

credinciosilor din Corint (1,1), dar in acelasi timp si credinciosilor din provincia Ahaia (1,1;
6,11). Acest lucru este usor de inteles daca avem in vedere faptul ca Apostolul se lauda in fata
Macedonenilor cu sarguinta celor din Ahaia, iar nu numai cu aceea a Bisericii din Corint.
Motivele si scopul
Pentru ca Timotei plecase din Corint inainte de a sosi trimisii Hloei cu epistola Sfantului
Apostol Pavel si, prin urmare, nu ducea informatii referitoare la efectul pe care l-a avut
epistola asupra destinatarilor, Apostolul trimite la Corint pe Tit (II Cor. 12,18). Acesta, la
intoarcere, trebuia sa intalneasca pe Apostol la Troia, in Asia Mica (II Cor. 2,12-13). Apostolul
hotarase sa ramana la Efes pana la Cincizecimea anului 57 (I Cor. 16,8), iar de acolo urma sa
vina la Corint, prin Troia si prin Macedonia. Trebuind, insa, sa plece din Efes inainte de
termenul pe care si-l propusese, din cauza rascoalei organizate de argintarul Dimitrie (F.Ap.
19,23), Apostolul n-a mai aflat pe Tit in Troia (II Cor.6,6).
Tit avea vesti imbucuratoare: comunitatea pusese capat dezbinarilor; pedepsise pe incestuos,
crestinii de aici duceau, in general, viata demna de numele lor. Aducea, insa, si unele vesti
care intristau pe Apostol. El promisese, fie prin scisoarea care s-a pierdut, fie prin Timotei si
Tit ca va veni curand la Corint, insa in urma tristetii pe care i-o provocasera dezbinarile,
hotarase sa amane aceasta vizita si anume dupa ce va vizita mai intai Macedonia (I Cor. 16,5).
Ori, iudaizantii, interpretand gresit hotararea Apostolului, il acuzau ca este timid si nestatornic
(I Cor. 15-20); ca este mandru si se lauda ca este cineva (3,1; 4,5; 5,12; 10,2), ca vrea sa insele
buna cuviinta a Corintenilor si ca renuntand la intretinerea sa de catre comunitate, organizeaza
colecte in interes personal (6, 8; 7,2; 12,16-18).
De aceea, Apostolul vrea sa restabileasca, prin aceasta epistola, increderea Corintenilor in
persoana sa; sa le spuna ca si-a schimbat planul de a-i vizita pentru a-i cruta (1, 23), pentru a
nu veni la ei cu intristare (2,1); sa stimuleze strangerea de daruri pentru crestinii nevoiasi din
Ierusalim si sa pregateasca atmosfera sufleteasca pentru vizita pe care voia sa le-o faca.
Deci scopul Epistolei este restabilirea autoritatii Apostolului in fata corintenilor, stimularea
strangerii colectei pentru Biserica din Ierusalim si justificarea amanarii vizitei sale la Corint.
Cuprinsul - Epistola este alcatuita din 13 capitole si se imparte in trei parti. Prima parte este
prevazuta cu un prolog (cap. 1, 1-11) ce cuprinde adresa si salutarea (1,1-2) si rugaciunea de
multumire adresata de Apostol lui Dumnezeu ca i-a scapat viata din primejdia de moarte care
l-a amenintat in Asia (1, 3-11).
Partea I (cap. 1-7) este o parte apologetica de aparare a persoanei si autoritatii sale apostolice
si a misiunii de Apostol, in general.
Partea a II-a (cap. 8-9) cuprinde un indemn de a strange o colecta de daruri pentru Biserica
din Ierusalim.
Partea a III-a (cap. 10-13) este o parte polemica in care apostolul respinge criticile dusmanilor
sai.
Importanta - Epistola a doua catre Corinteni este importanta pentru ca ne arata inceputurile
si dezvoltarea credintei crestine in lumea pagana si cat de mult i-a trebuit Sfantului Apostol
Pavel sa lupte pentru a-i mentine pe acesti crestini incepatori in ascultarea lui Dumnezeu, sub
autoritatea Apostolilor si pentru primirea traditiei crestine.
Ca idei dogmatice amintim: despre Sfanta Treime (13,13); judecata obsteasca (5, 10); Taina
ungerii cu Sfiantul Mir prin mirungere (1, 21-22).
Idei morale: rasplata crestinului este marturia curata a constiintei sale (1, 12); in crestinism
exista adevarata libertate; suferintele pentru credinta intaresc sufletul credinciosului (4,16);
postul ca mijloc de intarire in credinta (5, 5); Dumnezeu rasplateste milostenia (9,7).

Epistola catre Galateni

Autorul epistolei catre Galateni este Sfantul apostol Pavel. Observam chiar de la inceputul
Epistolei ca autorul se defineste aratandu-si numele, calitatea si de unde-si detine apostolia (1,
1). El scrie epistola in numele sau si al fratilor care se aflau impreuna cu el (1,2). Din analiza
Epistolei desprindem o serie de amanunte si informatii cum ar fi: ideile sustinute,
particularitatile de ordin lexical, datele de ordin personal, ivatatura, care arata ca epistola este
de provenienta paulina.
Traditia crestina a recunoscut aproape in unanimitate autenticitatea Epistolei catre Galateni.
Clement Romanul, Ignatiu de Antiohia, Policarp de Smirna, citeaza din Epistola. La fel Iustin
Martirul, Irineu, Clement de Alexandria, Tertulian. In cele mai vechi manuscrise ale Sfintei
Scripturi, Epistola catre Galateni se afla in forma ei actuala. De asemenea se afla citata in
Fragmentul Muratori si lista cartilor canonice ale Sfintilor Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al
Ierusalimului si Grigorie de Nazianz. Chiar si ereticii Ptolemeu, Valentin si in mod deosebit
Marcion o folosesc in scrierile lor.
Timpul si locul - Epistola este scrisa de Sfantul Pavel in timpul celei de-a treia calatorii
misionare, pe la anul 54-55, in orasul Efes.
Adresantii - Dupa majoritatea exegetilor, destinatarii epistolei sunt crestinii din Galatia
veche, fostii gali (sau celti) veniti aici din nordul Italiei. Comunitatile din aceasta regiune au
fost intemeiate de Apostol in a doua calatorie misionara prin anul 51-52. Fiind in trecere prin
Frigia si Galatia si imbolnavindu-se, ramane pentru un timp in Galatia, unde, fiind foarte bine
primit si pretuit (Gal. 4, 13-15), predica Evanghelia si infiinteaza o serie de biserici.
A doua oara trece prin aceste locuri, in drum spre Efes, in cursul calatoriei a treia - anul 54-55
- cand constata inflorirea crestinismului. Fiind la Efes aude despre unele nereguli in randurile
lor, din cauza propagandei iudaizantilor, si le adreseaza Epistola despre care este vorba.
Motivele si scopul - In absenta Apostolului, au patruns in mijlocul credinciosilor din Galatia
invatatori mincinosi care au reusit sa strecoare indoieli in sufletul unora dintre ei asupra
originii divine a Apostolatului Sfantului Pavel si asupra autenticitatii Evangheliei
propovadiuita de el. Acesti invatatori afirmau ca Galatenii, primind botezul si Evanghelia de
la Pavel, sunt numai pe jumatate crestini si ca pentru a fi crestini desavarsiti trebuie sa
respecte prescriptiile Legii mozaice, in primul rand taierea imprejur si sarbatorile iudaice(Gal.
3,2-5; 4,10; 5,2).
Deci scopul Epistolei a fost in primul rand de a lamuri pe crestini asupra mantuirii, aratand ca
mantuirea se obtine numai prin credinta, fara obligativitatea Legii iudaice, cum pretindeau
iudaizantii, iar in al doilea rand, pentru a le arata ca el este un adevarat Apostol al lui Hristos,
cu nimic mai prejos decat Petru sau ceilalti Apostoli. Scriindu-le Epistola, Sfantul Pavel
restabileste adevarul si astfel tulburarile au disparut.
Cuprinsul - Epistola cuprinde sase capitole si se imparte in trei parti: partea I apologetica
(cap. 1-2), prevazuta cu o introducere (1, 1-10), in care Apostolul accentueaza autoritatea sa
apostolica si temeinicia invataturii sale despre mantuire.
In cuprinsul propriu-zis Apostolul demonstreaza originea divina a apostolatului sau si a
Evangheliei predicata de el, precum si recunoasterea sa ca Apostol de catre ceilalti Apostoli si
conformitatea invataturii sale cu a acestora.
Partea II-a (cap. 3-4) este partea doctrinara sau dogmatica. Aici se dovedeste ca mantuirea se
obtine prin credinta in Hristos fara ritualul Legii iudaice. Faptul se deduce din experienta
credinciosilor din Galatia, care au primit Botezul si harurile Duhului Sfant numai prin
credinta, din credinta lui Avraam si promisiunilor sale si din insemnarea alegorica a celor
doua femei pe care le-a avut stramosul poporului evreu.
Partea a III-a (cap. 5-6) morala cuprinde o serie de sfaturi practice in legatura cu:
intrebuintarea inteleapta a libertatii crestine, ferirea de invatatori mincinosi, de mandrie,
dezbinari si indemnuri la iubire, rabdare si blandete fata de toti.

Importanta - Epistola catre Galateni sta alaturi, ca importanta, de Epistola catre Romani, cu
care se aseamana, cuprinzand aceeasi tema: mantuirea prin credinta fara ritualul Legii iudaice.
Importanta sa mai reiese si din faptul ca ne da o serie de informatii asupra biografiei Sfantului
Apostol Pavel.
Probleme dogmatice intalnite: Sf. Pavel a primit prin descoperire divina Evanghelia pe care o
predica (1, 11-12); mantuirea se obtine prin credinta lucratoare, prin dragoste, fara faptele si
practicile Legii iudaice (2, 16; 4, 9-10) (cf. Rom. 3, 28). Domnul Hristos ne-a mantuit luand
de bunavoie blestemul si ororile crucii (3, 13); Vechiul Testament a fost o calauza pentru
crestini, conducandu-i la Hristos (3, 24); cele doua femei ale lui Avraam: Agar si Sara
prefigureaza Vechiul si Noul Testament (4,22-31).
Dintre chestiunile morale semnalam: Sf. Pavel, exemplu de desavarsire crestina (2, 20; 6, 14);
crestinismul a adus desfiintarea sclaviei si a proclamat egalitatea tuturor oamenilor (3, 28);
suprema lege in crestinism este dragostea (5, 14); se condamna patimile trupesti,
recomandandu-se viata adevarata crestina care aduce dupa sine roadele binefacatoare ale
duhului (5, 22-23).

Epistola catre Efeseni


Autorul si autenticitatea
Epistola catre Efeseni apartine Sfantului Apostol Pavel caci autorul se numeste, chiar de la
inceputul ei, cu numele si calitatea sa: "Pavel, Apostol al lui Iisus Hristos, prin vointa lui
Dumnezeu" (1, 1). Autenticitatea epistolei este confirmata de o serie de marturii interne si
externe. Astfel din analiza cuprinsului observam ca atat limbajul cat si ideile sunt pauline.
Stilul cu caracteristicile sale apartine Sfantului Pavel, desi aici este mai calm, mai lipsit de
spirit polemic. Doctrina Epistolei se aseamana in liniile sale generale cu aceea din epistolele
pauline, recunoscute ca autentice, cu toate ca ea are doctrina sa specifica.
Marturia Traditiei este unanim favorabila autenticitatii Epistolei catre Efeseni. Parintii
Apostolici: Clement Romanul, Sf. Ignatiu de Antiohia si Policarp al Smirnei, au folosit
Epistola considerand-o autentica. De asemenea, citeaza din ea Sf. Iustin Martirul, Sfantul
Irineu, Clement Alexandrinul si Origen. Fragmentul Muratori o citeaza printre cartile
canonice. Cele mai vechi traduceri ale Sfintei Scripturi (siriaca si latina), ca si codicii biblici
de indiscutabila valoare documentara, o enumera intre scrierile pauline.
Locul scrierii este Roma, pe la sfarsitul primei sale captivitati, adica anul 63.
Destinatarii - Cu privire la destinatarii Epistolei s-au emis trei ipoteze:
a) Epistola catre Efeseni a fost destinata numai Bisericii din Efes;
b)Epistola catre Efeseni a fost adresata tuturor Bisericilor crestine din Asia Minor (circulara);
c) este identifica cu Epistola catre Laodiceni, amintita in Col. 4,16.
Cei mai multi dintre exegeti considera ca Epistola a fost adresata la inceput Bisericii din
Laodiceea, despre care se aminteste in Epistola catre Coloseni (4, 16), insa aceasta Biserica a
cazut in grave pacate, precum se arata in Apocalipsa (3, 14-16), pentru care motive Biserica
din Asia, drept pedeapsa, i-a sters numele, atribuind-o celei mai mari Biserici, adica Efesul.
Motivele si scopul - Alcatuirea ei se datoreaza aceleiasi imprejurari care a dus la intocmirea
Epistolei catre Coloseni. Epafras, intai statatorul Bisericii din Colose, sosit in preajma
Sfantului Pavel (cf. Col. 4,12), l-a informat despre starile din Asia Mica. Astfel scopul
Epistolei pleaca din dorinta de a combate influentele pagubitoare atat din partea mediului
corupt pagan si a infiltratiilor gnostice (pe care le combate in Epistola catre Coloseni), cat si
din partea iudaizantilor. Ca sa reinvioreze constiinta apartenentei lor la Biserica lui Hristos si
sa le aprinda ravna de a se purta cu vrednicia corespunzatoare inaltei chemari de care s-au

facut partasi, Sfantul Apostol Pavel scrie aceasta epistola si i-o inmaneaza lui Tihic, care si asa
avea drum intr-acolo.
Cuprinsul - Epistola cuprinde sase capitole si se imparte in doua parti.
Partea I (cap. 1-3) doctrinara, precedata de un prolog (1; 1-14), este o scurta expunere a
invataturii crestine despre marile binefaceri ale mantuirii aduse lumii de Domnul Hristos, prin
care El a infiintat Biserica, devenind cap al ei, iar crestinii, membrii trupului Sau. Din Biserica
fac parte acum si paganii si iudeii, caci Mantuitorul a desfiintat peretele dintre ei, facand din
amandoi un singur trup (2, 16).
Partea a II-a (cap 4-6) morala cuprinde o serie de sfaturi aratand crestinilor cum trebuie sa
vietuiasca in lume ca membri ai Bisericii, pentru a fi la inaltimea Capului Bisericii, Domnul
Hristos.
Importanta Epistolei
Fiind scrisa aproape de sfarsitul activitatii Sfantului Pavel, Epistola catre Efeseni constituie
o sinteza doctrinara si incununare a intregii sale invataturi.
Probleme dogmatice intalnite: existenta cetelor ingeresti (1,21); Domnul Hristos cap al
Bisericii al Carei trup este iar crestinii madularele ei (1, 22-23); cele trei conditii ale mantuirii:
har, credinta si fapte bune, iar credinta vine tot prin harul lui Dumnezeu (2, 8-10); Sfintii sunt
prietenii si casnicii lui Dumnezeu (2,19). Domnul Hristos, piatra unghiulara a Bisericii,
Apostolii, temelia iar crestinii membrii ei (2, 20-22); taina nuntii (5, 32), ca o antologie a
unitatii tainice a lui Hristos cu Biserica.
Ca norme morale amintim : desavarsirea crestina avand ca model pe Domnul Hristos (4, 13);
datoriile sotilor intre ei (5, 22-31); datoriile copiilor fata de parinti (6, 1-3), ale parintilor fata
de copii (6, 4) a slujitorilor fata de stapani (6, 5-8) si a stapanilor fata de slujitori (6, 9);se
recomanda o lupta neincetata impotriva influeatei lui Satan prin insusirea virtutilor crestine (6,
13-16).

Epistola catre Filipeni


Autorul epistolei este Sfantul Apostol Pavel. Originea paulina a acestei epistole, se probeaza
prin argumentele aduse in sprijinul autenticitatii ei atat din cuprinsul epistolei(interne) cat
si din traditia bisericesca(externe). Astfel, epistola este scrisa in numele Apostolului Pavel, dar
si in numele lui Timotei (1,1). Din cuprinsul Epistolei desprindem o serie de elemente comune
cu celelalte Epistole pauline, referitoare la idei si limba, mai ales cu acelea din Epistolele:
catre Romani, Corinteni, Galateni, a caror autenticitate este in general recunoscuta.
Autenticitatea epistolei este confirmata si de o serie de marturii ale parintiilor bisericesti,
precum: Clement Romanul, Sf. Ignatiu de Antiohia, Policarp al Smirnei care se refera la
Epistola si o cunosc. Fragmentul Muratori o citeaza printre scrierile canonice precum si lista
canonica a Sfintilor Parinti Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigore de Nazianz.
Textul ei se afla in traducerile vechi ale Sfintei Scripturi (siriaca veche si Itala ) si se afla in
majoritatea manuscriselor.
Timpul si locul - Epistola este scrisa de catre Apostolul Pavel, in timpul primei sale
captivitati, din Roma la anul 63.
Destinatarii Epistolei - Epistola este adresata Bisericii din Filipi, adica primei comunitati
infiintate de Apostol in Europa, precum si episcopilor, preotilor si diaconilor, caci Biserica era
bine organizata, cu ierarhie si popor. Orasul era renumit datorita bogatiilor sale naturale, si
datorita pozitiei sale strategice, fiind asezat pe calea Egnatia, drumul care lega Roma de
Babilon. Limba pe care o vorbeau locuitorii vechi era greaca dialectului comun, iar colonistii,
latina. Pe langa locuitorii traco-iliri si greco-romani existau intr-un numar redus si evrei.

Sfantul Pavel ajunge aici in a doua calatorie misionara, 51-52 - impreuna cu Luca, Timotei si
Sila, unde in urma predicii sale inflacarate multi iudei si prozeliti se boteaza (Fapte 16, 1415). Tot aici, in urma vindecarii femeii cu duh pitonicesc, suporta maltratari si inchisoare,
insa sunt eliberati a doua zi pe motiv ca erau cetateni romani. Sfantul Pavel si cu Sila isi iau
ramas bun de la frati si pleaca, iar aici raman Luca si cu Timotei pentru a organiza Biserica.
Apostolul mai viziteaza comunitatea din Filipi in a treia calatorie misionara - anul 57 -,
venind din Efes, iar spre sfarsitul acestei calatorii trece din nou prin Filipi - anul 58 -unde
serbeaza Pastile si pleaca prin Troa si Milet spre Ierusalim. Se pare ca a mai vizitat biserica
din Filipi si dupa eliberarea sa din prima captivitate romana (I Tim. 1,3).
Motivele si scopul
Filipenii il iubeau mult pe Sfantul Apostol Pavel. Expresia acestei iubiri au fost ajutoarele pe
Filipenii care le-au trimis in mai multe randuri: la Tesalonic (Filip. 6,16), la Corint (II Corint.
11,9) si la Roma, pe vremea captivitatii din care scrie aceasta epistola (Filip. 4,18).
Scopul cu care Apostolul scrie aceasta epistola este urmatorul: sa-si exprime dorul si
dragostea parinteasca pentru Filipeni (1,7-8); sa le trimita vesti despre sine, despre procesul si
despre predica sa (1,12-13); sa-i incurajeze in suferintele indurate pentru Hristos (1,28-30);
sa-i indemne sa fie smeriti si sa arate unitate in gand, in vorba si in actiune (2,1 si urm.) si sa-i
informeze despre devotamentul si insanatosirea iui Epafrodit (2,25-30); sa-i previna fata de
propaganda iudaizantiior, a libertinistilor si a adversarilor sai personali (3, 2-19); sa le
raspunda pentru dragostea si grija pe care i-o poarta (4,10-20).
Cuprinsul
Epistola are o introducere (1,1-11), o parte cu cuprins istoric-dogmatic (1,12 - 2,30), o parte
cu cuprins parenetic (3,1- 4,20) si incheiere (4, 21-23).
Introducerea (1,1-11) cuprinde: adresa si salutarea (1,1-2); asigurarea Filipenilor de dragostea
Apostolului si de rugaciunea lui pentru ei catre Dumnezeu, in vederea propasirii lor
duhovnicesti (1,3-11).
Partea I (1,12-30) are cuprins istoric si dogmatic. Apostolul informeaza pe cititori despre
situatia in care se afla si despre raspandirea Evangheliei. intr-un scurt fragment cu caracter
dogmatic schiteaza ideile principale ale hristologiei: Fiul lui Dumnezeu, nascut din veci din
Tatal, se intrupeaza la vremea randuita de Dumnezeu Tatal, pentru a izbavi omenirea din robia
pacatului. Urmarea acestei umilinte este ridicarea firii sale omenesti mai presus de toate cele
create.
Partea II (3,1- 4,20) are cuprins parenetic, Apostolul indeamna pe Filipeni sa-si conformeze
viata dupa preceptele Mantuitorului Hristos si sa se fereasca de insinuarile iudaizantilor.
incheierea (4,21-23) cuprinde salutul lui Pavel si al colaboratorilor sai, impreuna cu formula
de binecuvantare consacrata, prin care doreste har de la Dumnezeu.
Importanta
Este o epistola personala, care cuprinde indeosebi invataturi morale si sfaturi pentru o
adevarata viata crestina, ferindu-se de iudaizanti. Printre aceste indemnuri strecoara si unele
invataturi doctrinare, Dintre carea amintim: existenta ierarhiei bisericesti: episcopi, preoti si
diaconi (1, 1); intruparea Domnului Hristos, socotit un act de adanca smerenie(2, 5-11); nici
un crestin nu se poate socoti cu certitudine mantuit, ci pe cale, in drun, spre mantuire (3, 1213).
Din punct de vedere moral, avem: Sfantul Pavel ca exemplu de jertfelnicie pentru crestini prin
suferintele si inchisoarea sa (1, 20-21); caracteristica adevaratei vieti crestine: blandetea,
rugaciunea si faptele bune (4, 5-6, 8); amanunte biografice din viata Sfantului Pavel (3, 5-6).

Epistola catre Coloseni

Autorul si autenticitatea
Epistola catre Coloseni se aseamana cu Epistola catre Efeseni si este scrisa tot de Sf. Pavel. In
sprijinul autenticitatii sunt aduse urmatoarele argumente ce se desprind din analiza
continutului Epistolei : Apostolul isi scrie de doua ori numele, atat in introducere (1,1) cat si
in incheiere; limba, stilul si doctrina (universalitatea mantuirii prin Hristos, rolul credintei
si al botezului in transformarea omului) sunt pauline.
De asemenea, Epistola este recunoscuta drept canonica printr-o serie de marturii ale parintiilor
bisericesti, precum: Clement Romanul, Sfantul Ignatie, Clement Alexandrinul si Tertulian
care folosesc unele expresii din ea si o considera ca apartinand Sfantului Pavel. Textul ei se
afla in traducerile vechi ale Sfintei Scripturi (latina si siriaca), in Fragmentul Muratori si in
lista cartilor canonice ale Sf. Parinti: Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului si Grigorie de
Nazianz.
Timpul si locul - Epistola a fost scrisa de Apostol la Roma, spre sfarsitul primei sale
captivitati, in primavara anului 63. O data cu aceasta epistola au fost expediate si epistolele
catre Efeseni si catre Filimon.
Destinatarii epistolei sunt crestinii din Colose (1,1), oras renumit datorita pozitiei sale
strategice ce i-a permis ca in antichitate sa cunosca o deosebita inflorire economica si
culturala, dar care, in timpul domniei lui Nero, a fost lovit de un cutremur puternic care l-a
daramat aproape complet. Fiind rezidit, foarte curand a redevenit un oras infloritor impreuna
cu Laodiceea si Ierapole, alte doua orase importante din Asia Mica. Populatia orasului (in
mare parte politeista) era de origine frigiana si vorbea limba greaca a dialectului comun.
Credinta lor imbratisa, ca si aceea a Efesenilor, mai toate zeitatile imperiului. Un cult deosebit
se aducea zeitei Cybella, pe care mitologia o socotea sotia lui Saturn si mama lui Jupiter,
Neptun si Platon. Intre locuitorii orasului, pe langa pagani se aflau si numerosi iudei.
In privinta raspandirii crestinismului si infiintarii Bisericii din Colose s-au ivit discutii,
interpretandu-se gresit unele texte din Epistola catre Coloseni. Astfel, unii exegeti considera
ca Sf. Pavel n-ar fi fost personal la Colose, iar crestinismul ar fi fost predicat acolo de
Epafras, unul din ucenicii si colaboratorii Apostolului (cf. Coloseni 2, 1). Aceasta conceptie
s-a dovedit a fi gresita, deoarece Sfantul Apostol Pavel personal a raspandit aici religia
crestina, in calatoria a doua misionara fiind desavarsita in vremea sederii sale la Efes, de unde
a cutreierat provincia Asia (54-57 d.Hr.) La Colose a convertit pe Epafras, Filimon si pe
multi altii, care au continuat lucrarea misionara inceputa de el. Deci, Epistola catre Coloseni
se adreseaza tuturor crestinilor din orasul Colose, precum si celor din orasul Laodiceea (4, 16)
si din imprejurimi.
Motivele si scopul
Sf. Apostol Pavel scrie Epistola cu scopul de a combate erezia iudeo - gnostica ce ameninta
Bisericile din cele trei orase apropiate (Colose, Laodiceea si Ierapole), aratand rolul Domnului
Hristos in mantuirea lumii, de a-i intarii in credinta, dandu-le si anumite sfaturi morale.
Cuprinsul
Epistola cuprinde 4 capitole si se imparte in trei parti:
Partea I doctrinara (cap 1) este precedata de un prolog (1,1-12) contine numele autorului si ai
adresantilor si asigurarea Apostolului ca se roaga lui Dumnezeu pentru credinta colosenilor..
Partea a II-a polemica (cap 2) unde se combat ereziile iudeo-gnostice
Partea a treia morala (cap 3-4) - se dau o serie de invataturi morale pentru noua viata crestina.
Importanta

Este o epistola hristologica ce arata raportul lui Hristos cu Dumnezeu Tatal, cu lumea si
Biserica si se combat speculatiile filosofiei gnostice.
Invataturi dogmatice: Dumnezeirea Domnului Hristos, eternitatea Sa si cap al Bisericii (1,1520); prin Jertfa Sa s-a impacat cerul cu pamantul si s-a refacut unitatea lumii (1, 20-23); prin
Botez ne curatim de pacate si devenim oameni noi(2,12); prin crestinism s-a desfiintat Legea
si ritualul iudaic, precum si sarbatorile ei (2,16).
Invataturi morale: indepartarea de erezii si filosofia pagana(2,8); prin crestinism s-a redat
demnitatea, libertatea si egalitatea tuturor oamenilor (3,11) datoriile sotilor, copiilor si
parintilor in familia crestina (3, 18-21); folosirea timpului cu intelepciune si modul de a vorbi
al crestinului (4,5-6)

Epistola I Tesaloniceni
Este scrisa de Pavel crestinilor din Tesalonic (1, 1) sau "Bisericii din Tesalonic", intemeiata in
primavara anului 52. Motivele si scopul sunt trezirea si incurajarea acelor crestini, din
alunecarea unora spre deprinderile paganesti si a altora cazuti in trandavie, sau inactivitate, in
asteptarea iminenta a venirii a doua a Domnului, in vreme ce unii erau ingrijorati de soarta
celor repauzati (1, 13 s.u.). Scopul ei este, dar, ridicarea moralului celor credinciosi,
dezradacinarea datinelor rele si lamurirea privind soarta celor adormiti in Domnul. Locul
scrierii este Macedonia; iar timpul scrierii - toamna anului 52 d.H.

Epistola II Tesaloniceni
Este scrisa de Pavel crestinilor din Tesalonic. Motivele sunt intarirea tesaloniceniloc
statornici, de fapt, in credinta, dar tulburati de eretici, care scriau unele epistole sub numele lui
Pavel, sau atribuite lui, prin care pretindeau ca Parusia Domnului a venit deja (2, 1-3), desi na aparut antihristul care-o precede (2, 4-12). Scopul este, deci, sa-i incurajeze si sa-i faca sa
fie pregatiti pentru Ziua Domnului. Locul scrierii e tot Corintul, iar timpul, primavara anului
53 d.H.