Sunteți pe pagina 1din 4

Postul, intoarcere in rai

Prima porunca data lui Adam in rai a fost aceea de "a pazi postul", adica de a-si stapani pofta nemancand din
pomul cunostintei binelui si raului. La sugestia sarpelui si la indemnul Evei, el a incalcat singura limita care ia fost impusa de Dumnezeu devenind victima lacomiei. A fost atunci izgonit din rai de amaraciunea aceluiasi
fruct care nu-i era necesar si de care abuzase: "Lapadat a fost Adam din raiul desfatarii prin mancarea cea
amara, nepazind prin neinfranare porunca Stapanului si a fost osandit sa lucreze pamantul din care a fost luat
si cu multe sudori sa-si manance painea sa".
Daca Adam ar fi postit si Eva ar fi rezistat lacomiei, ei n-ar fi fost izgoniti din rai si moartea n-ar fi intrat in
lume. Acum insa, asezat la poarta raiului, el se caieste, dar prea tarziu, pentru a nu fi postit la timp.
"Vestirea postului sa o primim cu bucurie, ca de l-ar fi pazit stramosul, n-ar fi suferit caderea din Eden. Ca
frumos era la vedere, dar nu la mancare, rodul care m-a omorat. Sa nu ne lasam furati de cele vazute, nici sa
se indulceasca gatlejul nostru cu bucate scumpe, care dupa mancarea lor sunt fara de cinste. Sa fugim de neinfranare si sa nu ne supunem patimilor care vin din saturare".
Pentru ca lacomia ne-a facut sa iesim din rai, antidotul ei, postul, ne va face ca revenim in el.
"Surghiunit a fost Adam scos din rai pentru neascultare, si a fost lepadat de la desfatare, amagit fiind de
vorbele femeii, si gol a sezut in preajma locului, tanguindu-se si zicand: Vai mie! Deci sa ne sarguim toti sa
primim vremea postului ascultand de predaniile Evangheliei; ca printr-insele sa ne facem placuti lui Hristos si
sa dobandim iarasi salasluirea raiului".
Postul este o "nimicire a mortii" care a fost consecinta pacatului. Omul care posteste scapa, desigur intr-un
mod inca relativ, legilor lumii cazute. El rupe cercul infernal al dialecticii poftei si placerii, al foamei si
saturarii, indreptandu-si dorinta spre contemplarea realitatilor ceresti. Asa cum fecioria e o imagine a vietii
ingeresti si o restaurare a nevinovatiei si nepatimirii lui Adam, tot asa postul il face pe om asemenea fapturilor
trupesti, e icoana modului vietii paradiziace si anticiparea vietii vesnice in care alesii vor fi adevarati "ingeri"
in trup, puterea dorintei lor fiind in intregime convertita dinspre trup spre duh.
Postul ortodox e profund marcat de aceasta atmosfera eshatologica. El ramane, desigur, un mijloc pentru a
dobandi virtutea, dar instrumentul e deja el insusi indumnezeit. Este, am putea spune, deja scopul sau. De
exemplu, regulile care interzic mancarea de carne in timpul postului vizeaza, desigur, slabirea trupului, dar,
pazindu-le, credinciosul adopta si un nou mod de existenta: el restaureaza in sine insusi, aici si acum, starea
lui Adam care, inainte de cadere, era vegetarian si anticipeaza modul vietii viitoare unde, potrivit Sfantului
Teodor Studitul, alesii nu vor mai fi aserviti nevoilor trupului.
Postul, restaurarea firii
Postul este "o sila facuta firii", dar o violenta necesara pentru ca ratiunea sa-si regaseasca hegemonia naturala
asupra pantecelui si partii irationale a sufletului. In timp ce hrana naste patimile, postul e "maica virtutilor" si
a tuturor lucrurilor bune. El este "calea imparateasca a curatirii", pazitorul curatiei si "maica nepatimirii". E
asemenea unei sabii ce reteaza de la inima tot raul, domoleste patimile ca pe leii pe care i-a imblanzit prorocul
Daniel datorita infranarii sale; alungand demonii, el ne face sa scapam de focul iadului, ne asigura ocrotirea
ingerilor si ne face viu sufletul omorat de patimi.
"Postul, maica curatiei, osandirea pacatului, osandirea pocaintei, vietuirea ingerilor si mantuirea oamenilor...
".
Postul supune trupul lucrarii proprii a sufletului: "slujnica nu mai da porunci reginei, ci se intoarce in sfarsit la
locul ei". Aceasta restabilire a armoniei in compusul uman are repercusiuni cosmice si chiar sociale pe care
Parintii au stiut sa le dezvolte. Postul, ne asigura ei, da familiei echilibrul ei: prin el tinerii si batranii raman la
locul lor si-si cultiva fiecare virtutea proprie; tot prin el statul se mentine in buna ordine, iar cetatea in liniste.

Datorita relatiei de simpatie a trupului uman - veritabil microcosmos - cu ansamblul lumii sensibile al carei
centru e omul, se intelege ca si cosmosul profita de curatirea omului si ca vazduhul insusi devine oarecum mai
pur in timpul Postului Mare.
Post si pocainta
Desigur, postul ramane auxiliarul privilegiat si chiar indispensabil al pocaintei. Fara post, adica fara
participarea trupului la efortul convertirii si intoarcerii launtrice, metanoia ar ramane zadarnica. "Postul spune Sfantul Vasile cel Mare - e inceputul pocaintei".
Post si sinergie
Mai limpede inca decat celelalte virtuti studiate pana aici, postul se inscrie intr-o miscare de sinergie:
mortificarea si supunerea trupului nu depinde decat de noi, dar aceasta daruire voluntara ne asigura o compensatie spirituala de altfel incomparabil superioara efortului ascetic pe care-l oferim.
"Daca am pacatuit, vom posti pentru ca am pacatuit. Daca n-am pacatuit, vom posti ca sa nu pacatuim. Sa dam
ceea ce avem: postul, si vom primi ceea ce nu avem: nepatimirea".
Asceza ortodoxa nu cunoaste mortificarea pentru ea insasi. Fiindca postul deschide direct spre contemplatie,
aceasta trebuie sa fie singurul sau scop.
Post si contemplatie
Un principiu general al spiritualitatii ortodoxe atat in ce priveste fecioria, cat si in ce priveste postul, e acela ca
unei restrictii a trupului trebuie sa-i corespunda neaparat o contemplatie proportionala. Daca postul e unit cu o
credinta dreapta si pazit cum se cuvine unui crestin (nu cum il practica fariseii), el va duce cu siguranta mintea
pe culmile contemplatiei. Asa cum scrie Sfantul Ioan Scararul, "postul e curatia rugaciunii, luminarea
sufletului, paza mintii, inmuierea invartosarii, usa strapungerii, (...) inceputul isihiei, (...) calauza spre
nepatimire, iertarea pacatelor, usa si desfatarea raiului".
Trupul usurat al postitorului il face sa mearga cu pas sprinten spre cer si chiar sa zboare spre indumnezeire pe
"aripile virtutilor dumnezeiesti".
"Vino, suflete, usurat prin virtutile postirii si te inalta prin aripi din rautatea cea ravnitoare spre cele de jos; si
desfateaza-te in contemplatiile cele prealuminoase ce pricinuiesc desfatarea virtutilor, facandu-te si tu prin
credinta cu chip dumnezeiesc".
Postul, ospat mistic
In mod sugestiv, autorii nostri compara adeseori postul cu un veritabil banchet tainic, in care sufletul se
ospateaza cu hrana duhovniceasca. Gazda care cheama pe toti credinciosii la acest ospat si ii hraneste din
belsug cu contemplatii e Duhul Sfant. Strapungerea inimii e bautura ce se revarsa in valuri printre lacrimi in
cupele invitatilor la acest banchet de patruzeci de zile:
"Dumnezeiesc pahar de strapungere umpland acum harul postului in chip lamurit, cheama pe toti credinciosii
strigand cu veselie: Veniti de va desfatati, lepadand betia patimilor, ca sa va invredniciti de mangaierea ce va
sa vina!".
Aceasta hrana duhovniceasca din care ne saturam paradoxal cu atat mai mult cu cat lipsim trupul de hrana
materiala e identica cu cea de care se bucura Adam in rai:
"Daruieste-mi si mie, Cuvinte, desfatarea postirii, precum lui Adam raiul odinioara, si a gusta din toate
poruncile Tale, Dumnezeul nostru, si a ma feri pururea de rodul pacatului, pe care l-ai oprit, ca sa ajung si eu
cu bucurie la patima Ta cea de pe Crucea purtatoare deviata".

Postul, ca si celelalte virtuti, are pentru imnografii bizantini un caracter pascal si chiar "sacramental" extrem
de marcat. Utilizarea de imagini antinomice ca aceea a Postului-ospat nu are doar un scop retoric, ci exprima
in fond paradoxul-cheie al spiritualitatii crestine care ii cere credinciosului sa dezvolte prin vointa harul pe
care-l poarta deja intreg in el insusi de la luminarea baptismala. Diferitele etape ale acestui progres manifesta
fiecare scopul ultim: invierea, privita insa din punctul de vedere care le este propriu. Postul reveleaza si el
tensiunea fundamentala a eshatologiei crestine intre "deja" (mantuirea realizata si prezenta) si "nu inca"
(asteptarea desavarsirii sale in indumnezeirea personala si/sau a Doua Venire a lui Hristos).
Modele scripturistice
Aceasta stiinta a postului nu este recenta, credinciosii fiind initiati in el inca de povatuitorii din Vechiul
Testament. Exemplul cel mai dezvoltatde imnografi e cel al lui Moise care s-a departat de popor si a postit
timp de patruzeci de zile pentru a putea primi teofania de pe Sinai si Legea lui Dumnezeu. La fel, fiecare
credincios trebuie sa se retraga in sine insusi si sa posteasca timp de patruzeci de zile pentru a se invrednici sa
"vada pe Dumnezeu", sa contemple divinitatea lui Hristos in momentul teofaniei patimii-inviere pentru a
primi si el, duhovniceste, legea Iubirii gravata pe tablele de carne ale inimii.
"Cu postul apropiindu-ne si noi de muntele rugaciunilor sa vedem cu inima curata pe Dumnezeu, tablele
poruncilor primindu-le inauntru ca Moise stralucind pe fata noastra de slava dragostei Lui".
Prin post monahul face "urcusuri in inima sa" si urca "muntele faptelor bune", pentru a intra in "intunericul
contemplatiei" si a auzi aici cuvinte de pace si lumina, fiind indumnezeit de frumusetea lui Hristos. Postul se
aseamana muntelui Sinaiului pe care l-a urcat Moise ca om, pe care a ramas timp de patruzeci de zile si de
unde s-a coborat indumnezeit si iradiind slava dumnezeiasca. Procesul de sinergie e atunci reprezentat sub
forma complementaritatii dintre o miscare ascendenta (omul) si o miscare descendenta (Dumnezeu).
Agent al contemplatiei, postul a fost initiator si al altor teofanii si minuni ale Vechiului Legamant. Gratie
postului, acelasi Moise a facut ca poporul lui Israel sa treaca Marea Rosie si s-a invrednicit de teofania
Rugului aprins. Gratie stapanirii patimilor lor si postului, Enoh a fost "mutat" la cer si n-a cunoscut moartea,
Iacob a mostenit dreptul de intai-nascut, Iosif a scapat de desfranare, Iosua a putut intra in pamantul
fagaduintei si sfinti poporul, Ana cea stearpa a dat nastere lui Samuel, Samson a biruit leul, Ghedeon a biruit
asupra vrajmasilor sai cu numai trei sute de oameni, iar David a dobandit imparatia.
Cei ce imita exemplul prorocului Ilie se vor invrednici ca si el de vederea lui Dumnezeu intr-o adiere de vant
subtire dupa o cale de patruzeci de zile in pustie. Prin post acesta a inviat pe fiul vaduvei, a poruncit stihiilor
naturii si a facut sa cada ploaie din cer; tot asa credinciosii vor dobandi puterea asupra cosmosului lor interior
facand sa coboare asupra lui prin post ploaia duhovniceasca:
"Postind, Ilie a deschis cerul si a adapat de ploaie pamantul insetat. Sa postim si noi varsand rauri de lacrimi
duhovnicesti ca sa castigam milostivire".
Asa cum acesta a fost ridicat la cer pe un car de foc, tot asa postul ii face pe credinciosi sa urce pe "carul
virtutilor" si il transporta in contemplatie.
Legea postului
In timpul postului Sau in pustie, Hristos n-a mancat, nici n-a baut timp de patruzeci de zile, isprava
supraomeneasca care arata astfel intima intrepatrundere intre umanitatea si divinitatea Sa. In actele sale de
pogoramant aceasta din urma se retrage dar nu poate disparea, de unde caracterul paradoxal al tuturor
evenimentelor vietii lui Hristos. Desi trebuie sa ne straduim sa imitam acest model divin, cu exceptia catorva
eroi ai ascezei, omului obisnuit nu-i este cu putinta sa tina un asemenea post. Obiectul regulilor postului si al
typikon-ului este, asadar, acela de a permite credinciosilor sa participe la "postul lui Hristos" adaptandu-l prin

"iconomie" la slabiciunea lor. Scopul lor nu este de a suprima cu totul hrana, ci mai degraba de a asigura in
chip treptat si "stiintific" biruinta ratiunii asupra tiraniei pantecelui. Astfel, pentru Sfantul Simeon al
Tesalonicului, regulile instituite de Parinti sunt socotite ca o durere usoara care ne aduce aminte de
Dumnezeu, de pacatele noastre si de moarte, si ne introduce in "deprinderea binelui", ca sa ne apropie cu
vrednicie de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
Postul euharistic si postul ascetic
Pentru a intelege sensul duhovnicesc al typikon-ului trebuie sa distingem cu claritate, pe urmele parintelui
Alexander Schmemann, doua feluri de posturi: "Postul euharistic" si "postul ascetic". Impartasania a avut
intotdeauna in Biserica Ortodoxa sensul unei sarbatori eshatologice, al unei uniri cu Mirele care anticipeaza
"Pastele vesniciei". Astfel, canoanele si regulile bisericesti prescriu inainte de impartasanie o perioada de post
total obligatorie pentru toti. Actualmente, credinciosii ca si clericii nu trebuie nici sa manance, nici sa bea cel
putin incepand de la miezul noptii zilei impartasaniei: postul e atunci rupt doar de ospatul euharistic si venirea
"in taina" a imparatiei. "Postul si Euharistia formeaza asa-zicand doi poli complementari si necesari ai vietii
Bisericii, manifestand antinomia fundamentala a naturii sale: asteptarea si posesiunea, plinatatea si cresterea,
eshatologia si istoria", afirma parintele Alexander Sehmemann.
Postul propriu-zis tine mai degraba de cel de-al doilea tip de post: "postul ascetic". Acesta are o natura diferita
si implica reguli de respectare distincte de postul euharistic. Mai mult decat o pregatire nemijlocita in vederea
unirii nuptiale, el corespunde violentei facuta naturii pentru a asigura primatul ratiunii asupra partii irationale
a compusului uman. Postul ascetic e arma de lupta impotriva lui Satan si impotriva "lumii". Scopul sau e de a
slabi trupul, de a-l osteni, iar pentru aceasta.e nevoie de timp si de discernamant. Spre deosebire de postul
euharistic, el nu este strict obligatoriu, si, desi canoanele indica reguli precise, ele pot fi adaptate dupa
posibilitatile si treapta fiecaruia. Austeritatea lor nu implica neaparat calitatea spirituala a ascetului: unii se
saturau cu putin, altii aveau nevoie de o mai mare cantitate de hrana. Principiul discernamantului recomandat
in aceasta privinta de Parinti ucenicilor lor e acela de a ne satisface necesitatile firii ceva mai putin decat e
nevoie, ramanand intotdeauna putin flamanzi si insetati.
"Cat priveste masura infranarii, Parintii spun ca atat pentru hrana, cat si pentru bautura, trebuie sa mai ramana
putin, ca pantecele sa nu se umple nici de hrana, nici de bautura... "
Peste aceasta norma pur personala impusa de discernamant, evolutiile ulterioare ale monahismului chinovial
au suprapus reguli precise de respectare a unor perioade de post reprezentand mai degraba un cadru general al
vietii ascetice de la care pornind fiecare isi va putea situa propriul sau ritm de inaintare duhovniceasca, fara ca
acestuia sa i se poata fixa limite stricte atat inferioare, cat si superioare.
In timp ce postul euharistic e postul Bisericii intregi in asteptarea Mirelui, postul ascetic e al "crestinului in
Biserica". Cele doua posturi nu se contrazic, ci, dimpotriva, trebuie sa se completeze si sa coexiste in chip
necesar in viata fiecaruia. Pe de alta parte, in practica aceasta distinctie nu e atat de stricta. Fiindca putem
privi perioada postului drept o sinteza a acestor doua tipuri de post, sau o adaptare a postului euharistic la
structura si dinamismul timpului liturgic.
Ca si pentru restul patimilor si dupa chipul insusi al biruintei lui Hristos asupra mortii prin moarte, postul
urmareste sa tamaduiasca patima lacomiei pantecelui pe aceeasi cale prin care a intrat raul, principiul virtutii
fiind acela de a se opune patimii sale contrare, de a opune, de exemplu, desfranarii castitatea, maniei
blandetea, mandriei smerenia etc. Trebuie insa deosebite doua feluri de lacomii: "lacomia pantecelui" care,
dupa avva Dorotei, este "nebunia umplerii pantecelui" celui ce nu se preocupa de delicatetea mancarurilor si,
respectiv, "nebunia gatlejului" a celui care, fara a manca neaparat mult, doreste mancaruri rafinate si placerile
gustului: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa,
incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu din pricina placerii pe
care o incearca".