Sunteți pe pagina 1din 19

II.

Determinarea indicatorilor microbiologici ai solului


2.1. Efectuarea analizei microbiologice.
2.1.1. Recoltarea si prelucrarea probelor din sol.
Investigarea microbiologica a solului are ca scop cunoasterea starii lui
igienico-sanitare si masura in care aceasta se poate repercuta asupra altor factori de
mediu (apa, alimente, aer).
De asemenea, implicarea lui ca veriga in transmiterea unor boli infectioase cu
poarta de intrare digestiva sau cutanata, impune, uneori, cunoasterea continutului
sau microbian, in special in zone considerate cu risc de imbolnavire.
Se considera zone cu risc crescut, acelea cu care omul poate realiza un
contact direct sau indirect, in anumite imprejurari. Acestea sunt: locurile de joaca
pentru copii, stranduri, plaje, zone destinate turismului si agrementului, campinguri,
terenuri de sport, terenuri din apropierea surselor de apa potabila, terenuri agricole
fertilizate cu ingrasaminte natural, gradini de zarzavaturi irrigate din ape de suprafata
impurificate s.a.
2.1.1.1. Amplasarea punctelor de recoltare.
Stiind ca distributia germenilor microbieni in sol este neuniforma, atat in
suprafata cat si in adancime, pentru caracterizarea sanitara a solului este necesara
realizarea unei probe medii care sa fie reprezentativa pentru o suprafata de
aproximativ 100 m2.
Recoltarea se face, fie de la suprafata (0,5-2cm), fie din profunzime (20-25
cm) considerand ca aceasta este stratul biologic active al solului, in care densitatea
microorganismelor de provenienta umana si animal este maxima.
Recoltarea solului pentru analiza microbiologica nu se face in timpul sau
imediat dupa precipitatii.
2.1.1.2. Recoltare, transport, pastrare.
Recoltarea solului se realizeaza inborcane din sticla cu dop slefuit sau pungi
de polietilena neutral cu ajutorul unor linguri sau spatule metalice pentru prelevarea
solului.
Materialul utilizat invederea recoltarii se sterilizeaza in prealabil, iar
manipularea in timpul recoltarii trebuiesa excluda contaminarea probei sau a
persoanei care efectueaza recoltarea.
Dispunerea punctelor de recoltare trebuie efectuata in functie de situatia si
folosinta terenului, avand in vedere poluarea prezenta sau potential. De obicei,

amplasarea punctelor se face prin dispunerea lor fie pe diagonal terenului, fie in
coltirile si centrul acestuia.
Numarul esantioanelor prelevate de pe suprafata de analizat este variabil in
functie de situatia concreta din teren, in orice caz suficient pentru a permite
caracterizarea sanitara a zonei care se cerceteaza.
Proba va avea in final o cantitate de 500-1000 g sol, ea rezultand din
amestecul a 5-10 esantioane a cate aproximativ, 10-100 g fiecare, introduce succesiv
in acelasi flacon sau punga de recoltare.
Transportul probei trebuie asiguratin timpul cel mai scurt, iar pastrarea probei,
pana la momentul insamantarii, se va face la o temperature de +4 oC. Timpul maxim
de temporizare, pana in momentul insamantarii nu va depasi 24hpentru analiza
microbiologica. Proba va fi insotita de o fisa de recoltare care va cuprinde:data, ora,
locul recoltarii, folosinta terenului, sursele de contaminare actuale sau mai vechi,
precum si orice alte elemente care ar putea folosi laboratorului in cercetarea
microbiologica.
2.1.1.3. Prelucrarea probei de sol.
Avand in vedere cantitatea mare de sol a probei, precum si dificultatile care ar
rezulta din insamantarea ei in totalitate, se impun o serie de operatiuni preliminare
insamantarii dintre care, prima este aceea a omogenizarii probei.
In acest scop, intreaga cantitate recoltata se introduce intr-un recipient din
sticla steril (mojar sau cristalizator) si cu ajutorul unui pistil steril se realizeaza
concomitant faramitarea si omogenizarea probei.
Probele recoltate in pungi de polietilena, pot fi omogenizate si faramitate prin
framantarea cu mana, pe care s-a tras o manusa de cauciuc sterile.
Din proba astfel omogenizata, se cantaresc exact 100g sol (in mod steril) si se
introduce intr-un flacon cu dop slefuit ce contine perle de sticla, sterilizat in prealabil.
Se adauga apoi 1000 cm 3 apa sterile (de robinet sau distilata) si se agita cu
intermitenta cel putin 30 minute, pentru a se realiza, prin aceasta spalare, o
suspensie de germeni din care urmeaza a se face insamantarile, dupa cateva minute
(3-5 min.) de pauza, timp in care s-au depus componentele mai grosiere din proba
de sol.
2.1.1.4. Pregatirea dilutiilor.
Numarul foarte mare la germenilor din sol face necesara pregatirea si
utilizarea unor dilutii zecimale, cu atat mai numeroase cu cat banuim ca solul are o
cantitate mai mare de germeni. Gradul de diluare trebuie sa tina cont de estimarea
nivelului de poluare, inscopul obtinerii unei densitati de germeni convenabila

identificarii, stiut fiind ca numarul de germeni din sol este foarte mare chiar si in
absenta poluarii.
2.1.2. Determinarea numarului de germeni din sol
Numarul germenilor microbieni din sol poate fi apreciat prin metode directe si
indirecte:
-

Metode directe

Sunt putin utilizate in domeniul igienico-sanitar, mai frecvent acestea fiind


utilizate in domeniul agrobiologiei. Ele se bazeaza pe numararea germenilor dintr-o
suspensie de sol, utilizand o camera de numarare Thomas, cu ajutorul microscopului
cu contrast de faza.
Tinand cont de inaltimea camerei si treptele de difuzie, se poate face o
apreciere a numarului de germeni. Metoda nu da posibilitatea separarii
microorganismelor viabile de cele neviabile.
-

Metode indirecte

Acestea sunt folosite in practica curenta, cu ajutorul lor apreciind


microorganismele viabile intr-o cantitate determinate de sol. Metoda utilizata este cea
a placilor turnate (metoda Koch) care inglobeaza in mediul de cultura solid genoliza
nutritiva o cantitate de germeni in raport cu dilutia insamantata.
2.1.2.1. Determinarea germenilor mezofili
Suspensia de sol diluata corespunzator, se insamanteaza intr-un numar de 2
3 placi pentru fiecare treapta de dilutie, in modul urmator:
Dupa notarea corespunzatoare a placilor se introduce in fiecare dintre ele cate
1 ml suspensie diluata si foarte bine barbotata, in prealabil. Peste acestea se toarna
mediul de cultura genoliza nutritive 2%, topita si racita la o temperature de 40
45oC, in cantitate de 1520 cm3, asa incat sa realizeze un strat de 34 mm
grosime. Dupa aplicarea capacului cutiei, se fac miscari de rotatie si lateralitate a
placii, pe masa, asa incat materialul insamantat sa fie uniform inglobat si repartizat
pe toata suprafata placii.
Dupa solidificarea geloziei, placile se introduc in thermostat la 37 oC pentru 24
h, cu capacul in jos. Se numara apoi coloniile dezvoltate. Se iau in calcul pentru
dilutiile mici, acele placi in care densitatea coloniilor permite o numarare
corespunzatoare, fara eroi. Dintre placile insamantate cu dilutii inalte se iau in calcul
acelea in care numarul de colonii dezvoltate, pastreaza raportul fata de precedenta
dilutie zecimala insamantata.

In cazul in care pentru o dilutie avem 23 valori rezultate din cele 23 placi
insamantate pentru aceasta, se ia in calcul final media coloniilor pentru dilutia
respective.
Calculul final se face cu ajutorul formulei:
Nr. germeni 37oC/g sol lipsit de umiditate= (n d)10

xK

N
= suma;
n= nr. germeni de pe placi;
d= dilutia respective a placii insamantate;
10= corectarea nr. de germeni pentru 1 g sol brut analizat;
N=nr. de placi luate in calcul;
K= coeficientul de corectie pentru 1 g sol fara umiditate (uscat la 105 oC).
2.1.2.2. Determinarea germenilor termofili
Se utilizeaza aceeasi tehnica de insamantare ca si pentru germenii mezofili.
Mediul de cultura va fi geloza nutritive simpla 3% care se pastreaza solida si la
temperature de dezvoltare a termofililor. Incubarea se va face la 5660 oC timp de 24
h. In caz de absenta a coloniilor dupa acest interval se poate prelungi incubarea
pana la 72 h. Numararea si calculul se fac intocmai ca si la germenii mezofili.
2.1.2.3. Determinarea germenilor psihrofili
Tehnica este identical cu precedentele. Se utilizeaza ca mediu de cultura
geloza nutritive 2% cu pH 7,27,6. Incubarea se face la 2022 oC timp de 4872 h.
In lipsa unui thermostat adecvat se pot pastra placile la temperature camerei si la
intuneric. Calculul si exprimarea rezultatului se va face ca si pentru precedentele
determinari.
2.1.2.4. Determinarea numarului de germeni sub forma de spori
Suspensia de sol diluata, inainte de insamantare, se va inactiva la baie de apa
la 80oC, timp de 20 minute, apoi se procedeaza la o insamantare in volum de 1 cm 3
pentru fiecare dilutie, in placi Petri sterile, ca si pentru determinarile anterioare. Dupa
inglobarea in geloza si solidificarea acesteia, se incubeaza la 37 oC timp de 24 h, iar
in cazul unei dezvoltari sarace sau absente, se poate prelungi timpul cu inca 24 h.
Calculul se face prin aceeasi formula ca si in determinarile anterioare.
Aprecierea numarului de germeni sub forma de spori din sol se face fie in valoare
absoluta, in raport cu numarul total de germeni mezofili dintr-un gram de sol al
aceleiasi probe, fie in procente fata de acestia.
Frecventa crescuta a sporilor in raport cu germenii mezofili in forma
vegetative, da posibilitatea aprecierii prezentei si vechimii procesului de poluare.

2.1.3. Metode de determinare a germenilor indicatori de poluare fecala a solului


2.1.3.1. Determinarea coliformilor totali
Apa de spalare, rezultata din 100 g sol in 1 000 cm 3 apa sterile, bine
omogenizata prin agitare, in flacoane cu perle de sticla, timp de 30 minute, se lasa in
repaus 35 minute, dupa care se efectueaza insamantarea.
In 5 tuburi cu mediu de cultura Mc Conkey dublu concentrate, se introduce
cate 10 cm3 din apa de spalare a solului, apoi in serii de cate 5 tuburi cu mediul Mc
Conkey simplu concentrate, se introduce cate 1 cm 3 din suspensia initiala, precum
sic ate 1 cm3 din seria dilutiilor zecimale pregatite anterior. Gradul de diluare a solului
se stabileste in raport cu informatiile furnizate de fisa ce insoteste proba de sol
privind folosinta terenului, posibilitatea poluarii fecale etc.
Tuburile insamantate se incubeaza la 37 oC timp de 48 h. Se considera positive
eprubetele in case s-a produs fermentarea lactozei, evidentiata prin virarea mediului
(de la violet la galben) cu sau fara bula de gaz in tubul Durham. Tuburile positive se
reinsamanteaza cu ansa pe mediul de confirmare E.M.B. in placile impartite in
sectoare. Incubarea se face la 37oC, timp de 24 h.
Coliformii dezvolta pe acest mediu colonii negre verzui cu luciu metallic.
Rezultatele obtinute la acest test (numar de sectoare positive in raport cu dilutia), se
introduce in tabelele de probabilitate (Mac Crady), in vederea stabilirii numarului
probabil de coliformi la 1 dm3 suspensie de sol, respective la 100 g sol. Pentru
exprimarea numarului probabil de coliformi totali pe un gram de sol lipsit de
umiditate, valoarea stabilita cu ajutorul tabelului, se imparte la cantitatea de sol
utilizata in determinare (100 g) si se corecteaza cu factorul K, in vederea exprimarii
standard.
Nr. probabil coliformi totali/g sol integral =

Nr. din table x K


100

Exprimarea rezultatului privind coliformii, se mai practica in cazul solului prin


utilizarea titrului.
In acest caz se mentioneaza dilutia cea mai inalta din care s-a obtinut
dezvoltarea caracteristica coliformilor. Intre numarul probabil de coliformi (index coli)
si titrul coli se poate stabili o relatie relative in sensul in care, considerand ca
rezultatul pozitiv al ultimei dilutii s-ar datora prezentei, cel putin a unui germene din
grupul coliform, acest titru se poate transforma in index prin inmultirea lui cu
reciproca dilutiei.
2.1.3.2. determinarea coliformilor fecali
Din tuburile positive pentru coliformi totali se fac cu pipeta Pasteur (cateva
picaturi) pe acelasi mediu Mc Conkey, simplu concentrate, care se incubeaza la
44oC, timp de 24 h.
Se considera positive (E.coli present), tuburile in care s-a produs acid sau acid
si gaz (virarea mediului, cu sau fara gaz, in tubul Durham). Rezultatele positive, pe
dilutii, se introduce in tabelele de probabilitate pentru stabilirea numarului probabil de
coli fecali. Calculul si exprimarea finala se fac identic ca si in cazut coliformilor totali.

2.1.3.3.Determinarea steptococilor fecali (enterococi)


Asemanator determinarii grupului coliform, si in cazut streptococilor fecali, se
practica un test prezumtiv in care apa de spalare a solului, precum si dilutiile
acestuia, sunt insamantate pe un multiplu de 5 tuburi ce contin un mediu de
imbogatire cu acid de Na, dublu concentrate pentru volumele de 10 cm 3 suspensie
initiala de sol si simplu concentrate pentru volumele de 1 cm 3 si dilutii.
Schema de insamantare este urmatoarea:
-

eprobetele cu mediul dublu concentrate insamantat cu cate 10 cm 3


suspensie initiala;

5 eprubete cu mediul simplu concentrate insamantat cu 1 cm 3 suspensie


initiala;

5 eprubete cu mediul simplu concentrate insamantat cu 1 cm 3 dilutie 1/10;

Idem pentru dilutiile urmatoare.

Ultima dilutie insamantata va fi cu 12 ordine mai mica decat cele utilizate


pentru colimetrie.
Incubarea se face la temperature de 37oC timp de 48 h.
Se considera positive mediile care se tulbura si prezinta deposit pe fundul
eprubetei.
Tuburile positive se reinsamanteaza cu pipette Pasteur (cateva picaturi) in
mediul de confirmare. Se incubeaza la 37 oC, timp de 24 h. Se considera positive
tuburile in care culoarea mediului vireaza de la violet la galbel si prezinta deposit pe
fundul eprubetei.
Rezultatele testului de confirmare (cu tuburi positive pe dilutii), se introduce in
tabelele Mac Crady, iar calculul si exprimarea rezultatelor se fac ca si pentru
coliformi, in index sau titru.
2.1.3.4. Determinarea germenilor sulfito-reducatori
Apa de spalare a solului, precum si dilutiile respective se inactiveaza la baia
de apa la 80oC timp de 20 minute.
Se insamanteaza din fiecare dilutie cate 2 eprubete ce contin mediu de cultura
cu sulfit de Na, lichid sau solid. Mediile de cultura se regleaza in prealabil, prin
fierbere 2030 minute intr-o oala cu apa in care s-au introdus eprubetele. Se lasa sa
se raceasca pana la aproximativ 50 oC, dupa care se insamanteaza cu pipeta
introducand cate 1 cm3 la fundul tubului, lasand sa curga liber cantitatea de
insamanta, fara a sufla in pipeta. Este bines a folosim pipette de 2 cm 3 care ne permit
asigurarea cantitatii necesare insamantarii fara a sufla in pipeta. Dupa aceasta, tubul
se cufunda intr-un vas cu apa rece in vederea solidificarii rapide. Inainte de aceasta
se poate introduce in fiecare tub insamantari rapide.Inainte de aceasta se poate
introduce in fiecare tub insamantat o cantitate de ulei de parafina sterilizat, care sa
realizeze un strat de 510 mm la suprafata mediului in vederea crearii unor conditii
de anaerobioza.

Tuburile se incubeaza la 37oC.


Clostridiile sulfito-reducatoare modifica coloarea mediului care devine negru in
totalitate, s-au dezvoltat colonii de culoare neagra in grosimea mediului solid.
Dezvoltarea cea mai precoce o are Clostridium perfringens care isi dezvolta actiunea
de reducere al sulfitului de Na la 37oC in 18 h. Celelalte clostridia se dezvolta in 24 h
si mai tardiv.
Coloniile isolate ale clostridiilor au urmatoarele caracteristici:
-

Clostridium perfringens: colonii diconvexe, forma de brios sau inima;

Clostridium aedemanties: colonii ca o grenada in explozii

Clostridium septicum: colonii arborescente cu tendinta de expansiune


rapida;

Clostridium histoliticum: colonii mici, opace, lenticulare;

Clostridium sporogenis: colonii sub forma de papadie, cu tendinta la


fuzionare.

Bacteriile sulfito-reducatoare se exprima prin titru, mentionand treptat cea mai


inalta de dilutie la care au aparut colonii caracteristice in mediul de cultura titru se
poate transforma ca si in cazul germenilor coliformi.
Un test de confirmare si identificare pentru Clostridium perfringens este
coagularea caracteristica a laptelui. In acest scop, fie din dilutiile inactivate, fie din
coloniile caracteristice dezvoltate pe mediul solid se insamanteaza in eprubete ce
contin mediul de cultura, laptele turnesolat, generat prin fierbere in prealabil. Se
incubeaza la 37oC timp de 24 h. Clostridium perfringens produce inrosirea laptelui,
datorita acidificarii prin fermentarea lactozei si coagularea lui, cheagul fiind sfasiat de
gazelle rezultate. Cheagul este lipit de unul din peretii eprubetei, iar locul ramas liber
este umplut de un lichid limpede-galbui. Alteori, cheagul are aspectul unui burette de
culoare rosie lipit de peretii eprubetei.
2.1.3.5. Determinarea bacteriofagilor enterici (tehnica prin imbogatire)
Suspensia de sol se insamanteaza in volume de 30 cm 3, 10 cm3, 5 cm3, 1 cm3
si 0,1 cm3 din dilutii, in flacoane si eprubete ce contin mediul Hottinger.
Se pregatesc doua asemenea serii: una va fi imbogatita cu tulpina de
Escherichia coli Bruxelles, cultivate in bullion timp de 24 h la 37 oC, cate 0.5 ml, in
fiecare recipient, iar cea de a doua serie va fi imbogatita in acalasi mod cu tulpina de
salmonella typhi A. cultivate in aceleasi conditii.
Aceste preparate, se incubeaza la termostat la 37 oC timp de 1216 h.
Urmeaza operatia de separare a bacteriilor deventualifagi enterici dezvoltati.
Acest lucru se face prin caldura, la baia de apa la o temperature de 56 oC timp de 50
minute.
Dupa distrugerea germenilor, urmeaza evidentierea bacteriofagilor omologi in
felul urmator: pe suprafata placilor ce contin geloza bine uscata, se insamanteaza cu

ansa, formand rondele din tulpinile lizosensibile de Escherichia coli si Salmonella


typhi cultura de 3 h, astfel incat fiecare recipient insamantat sa-I corespunda cate o
rondea cu E. coli su una cu S. typhi. Dupa uscarea acestora, se depune cu ansa, in
centru lor, cate o pucatura din preparatele fagice imbogatite.
Dup ace mediul a absorbit preparatul fagic, placile se incubeaza la 37 oC timp
de 56 h. Dupa o citire prezumtiva, se pastreaza la +4 oC si se citesc definitive la 24
h. Se apreciaza prezenta diferitelor forme de liza (confluenta, semiconfluenta, plaje),
raportand la cantitatea de sol insamantata.
2.1.4. Metode de determinare a germenilor patogeni din sol
Determinarea enterobacteriilor patogene
Testele cele mai folosite privind poluarea solului cu germeni patogeni, sunt
cele utilizate pentru izolarea si identificarea enterobacteriilor patogene, genurile
Salmonella, Shigella si Escherichia coli enteropatogen.
Metoda de lucru: din proba de sol recoltata, faramitata si omogenizata, se ia
cu o lingurita sterile, aproximativ 10 g sol (2 lingurite) si se introduce in cate 2
balonase sterile pentru fiecare mediu de imbogatire (mediu cu selenit de sodium sau
Muller Kauffman). Se adauga apoi, aproximativ 80 ml mediu in fiecare balonas si se
agita in timp de 30 minute de cateva ori, pentru a spala bine solul in mediul de
imbogatire.
O serie de balonase se incubeaza la 37 oC, iar cea de a doua la 2022 oC
(temperature camerei). Timpul de incubare va fi de 2472 ore.
La intervale de 244872 ore se fac dispersii din mediul de imbogatire pe
medii solide selective-diferentiale pentru obtinerea de colonii isolate (Leiffson, IstratiMeitert, geloza lactozata si albastru de bromtimol) (tabelul nr. XXIV).
La aceleasi intervale de timp se procedeaza la reimbogatirea culturilor astfel:
din balonasele insamantate initial se preiau cu pipeta Pasteur 23 picaturi si se
introduc in eprubete ce contin mediu de imbogatire. Incubeaza acestora se face, de
asemenea, la 37oC si 2022oC. In continuare, se procedeaza la dispersii pe medii
selective-diferentiate si din a doua serie de culture de imbogatire, care, de
asemenea, se incubeaza la 37 oC timp de 24 h dupa care se pastreaza la
temperatura camerei inca 23 zile sub observatie.
-

Coloniile suspecte lacozo-negative se izoleaza pe geloza simpla sau


geloza TSI si mediul MIU (mobilitate-indol-uree), dupa care se procedeaza
la identitatea lor prin aglutinare cu seruri specifice dupa schemele obisnuite
folosite in diagnosticul bacteriologic al produselor patologice, pentru
confirmarea de Salmonella, Shigella si Escherichia coli.

Coloniile lactozo-pozitive caracteristice sunt, de asemenea, isolate pe


geloza simpla si supuse identificarii serologice in vederea depistarii
prezentei Escherichiei coli serotipuri patogene sau Salmonelle atipice.

In ceea ce priveste depistarea de Escherichia coli pathogen se pot face


izolarii pe geloza simpla, coloniile suspente lactozo-pozitive si negative se

pot trece pe medii de identificate multitest ca cele preparate si


recomandate de Institutul Dr. I. Cantacuzino (TSI si MIU) (table nr. XXV)
Modul de izolare si identificare a enterobacteriaceelor este prezentat in
schema 2.
Dupa identificarea preliniara prin aglutinare pe lama cu seruri polivalente si
monovalente, tulpinile isolate pot fi trimise Institutului Dr. I. Cantacuzino, laboratorul
de Enterobacteriacee, in vederea identificarii de certitudine.
2.1.5. Determinarea germenilor sporulati cu poarta de intrare cutanata
2.1.5.1. Determinarea Clostridium tetani
Evidentierea Clostridium tetani in sol se face utilizand proba biologica.
O cantitate de aproximativ 50 g sol din proba omogenizata se usuca timp de
24 h la 37oC. Din aceasta se iau 10 g sol si se introduce in 2030 cm 3 ser fiziologic
steril, se agita bine si se inactiveaza apoi la 80 oC timp de 30 minute.
Suspensia se filtreaza prin hartie de filtru si apoi se face un amestec de 0,5 ml
filtrate cu 58 mg, clorura de calciu continuta in 0,1 ml apa distilata sterile. Acest
amestec se injecteaza sub cutanat in laba posterioara a unui soarece alb sau
intraperitoneal. Pentru fiecare proba se inoculeaza cel putin doua animale.
Un alt esantion de suspensie din proba se amesteca cu 0,1 ml dintr-o doza
preventiva de ser antitetanic si se injenteaza, deasemenea, la doi soareci albi.
Fiecare animal primeste 0,5 ml proba +0,1 ml clorura de calciu +0,1 ml ser
antitetanic.
Probele care contin un numar minimal de spori vor provoca moartea
animalelor in 14 zile, cu fenomene de intoxicatie tetanica, in timp ce aceleasi probe
neutralizate prin serul omonim, nu vor provoca moartea animalelor.
2.1.5.2. Determinarea bacilului antracis
Solul de analizat, in cantitate de 1020 g, se pune intr-un cilindru gradat steril
si se trateaza cu ser fiziologic, asa incat peste stratul de sol sa se realizeze o
coloana de 23 cm. Acest amestec se agita puternic timp de cateva ore. Se iau 10
cm3 din supernatanta si se testeaza cu 1 cm 3 solutie tricloretilen, agitand timp de 5
minute. Aceasta operatie serveste la distrugerea florei associate.
La 10 cm3 suspensie se adauga 1 cm3 eter. Se agita si apoi se lasa in repaus
30 minute.
La limita de separare intre cele doua faze, se formeaza o pelicula care va fi
preluata cu o bagheta si dispersata pe placi ce contin agar nutritive 2%.
Placile se acopera si se pastreaza 3060 minute pana la evaporarea eterului,
apoi se incubeaza la 37 oC timp de 2472 h. Incubarea se poate face si la 40 oC,
unde selectia bacilului antracis este mai buna decat la 37 oC, unde se dezvolta si alti
germeni. Se considera insa ca 20% din spori ar putea sa nu se dezvolte la aceasta
temperatura. Dupa acest interval se creaza coloniile dezvoltate, bacilul actracis
prezentand o prezentare tipica cu colonii cu aspect de medusa. Acestea vor fi isolate

si cercetate in vederea identificarii prin cultivare in bullion, unde produc turbiditate


difuza si formeaza pelicula la suprafata; pe agar sange pe care nu produc hemoliza,
spre deosebire de baciliul cereus si alti bacilli aerobi saprofiti. De asemenea,
caracteristica este si lechifierea gelatinei drepte in forma de brad inversat.
Alta metoda de izolare recomandata inactivarea suspensiei de sol in ser
fiziologic la 6070oC timp de 10 minute pentru distrugerea florie associate sau
cultivarea suspensiei de sol in bullion la 37 oC timp e 24 h, dupa care germenii de
asociatie se distrug prin incalzirea culturii de bullion la 6070 oC timp de 30 minute.
Dupa aceasta, cultura se insamanteaza pe geloza 2% sau se face proba biologica.
Animalul cel mai receptive este soarecele. Inlocuirea parenterala duce la septicemie
carbunoasa in 13 zile.
2.1.6. Determinarea prezentei genului Canadian in sol
Tehnica de recoltare si prelucrarea probelor de sol se face in acelasi mod ca si
pentru analiza microbiologica. Suspensia de sol ce urmeaza a fi insamantata rezulta
in 100 g sol bine omogenizat si 1000 ml apa distilata sterile, agitate timp de 30
minute intr-un flacon cu perme de sticla.
Tehnica insamantarii: 1 ml suspensie se depune pe suprafata unei placi cu
mediu de cultura Sabouraud cu antibiotice si se etaleaza cu o spatula de sticla
sterile. Se introduce in thermostat la 37 oC cu capacul intredeschis pana la uscarea
suprafetei, dupa care se inchide capacul. Incubarea se face in pozitia placii cu
capacul in sus, iar timpul de incubare este de 24, 48, 72 h, dupa fiecare interval in
parte, notandu-se aparitia coloniilor cu urmatoarele caractere: Colonii cremoase albcenusii, de diferite dimensiuni, cu margini neregulate, uneori cu aspect plat sau
colonii cu aspect stelat cu centrul ridicat si prelungit radiare sau colonii rotunjite,
plate, albe paralele cu consistenta cremoasa.
Din fiecare tip de colonii, suspenta a fi din genul Candida, se practica examen
microscopic direct, in preparat proaspat intre lama si lamela. In acest mod se
stabileste prezenta de cellule levurice inmugurite sau mai rar prezenta de
pseudomicelii. Tipurile de colonii confirmate prin examenul microscopic sunt, in parte,
dispersate in suprafata pe cate o placa cu mediul Sabouraud, fara antibiotic si
incubate la 37oC timp de 24 h, dupa care coloniiabsolut caracteristicese repica
pe acelasi mediu Sabouraud, in tuburi.
Tuburile cu tulpini astfel obtinute, se pot stoca sau diagnostica imediat, prin
stabilirea caracterelor morfo-fiziologice si biochimice pentru Candida albicans (table
nr. XXVI).
2.1.7. Determinarea fungilor patogeni din sol
2.1.7.1. Determinarea dermatofitilor din sol
Izolarea dermatofitilor din sol se face dupa tehnica lui Vanbgreucghem, pusa
la punct de Evolceenn si colaboratorii, care are la baza proprietatile keratinofile ale
acestor fungi.
Recoltarea probelor de sol se face in aceleasi conditii ca si pentru analiza
microbiologica.

Metoda de determinare: Proba de sol, bine omogenizata, se aseaza in cutii


Petri, peste care se adauga apa bidistilata, pana cand proba se acopera cu o pelicula
fina. Pe suprafata peliculei de apa se aseaza firele de par spalate si sterilizate
anterior (firele de par se lasa in apa de robinet 48 ore, se clatesc cu apa distilata, se
usuca in etuva, se impacheteaza in hartie si se sterilizeaza in autoclave 1 ora la
120oC). Cutiile Petri cu solul si firele de par se incubeaza la 37 oC timp de 714 zile,
examinand-se zilnic, macroscopic si microscopic, dupa primele 7 zile.
Cercetarea micologica a materialului (firele de par) incubat se poate face prin:
-

Examen microscopic direct

Diagnostic prin culture

Examenul direct: da diagnosticul de orientare asupra materialului micologic.


Acesta se realizeaza intre lama si lamella. Inaintea examinarii, firele de par trebuie
clarificate sau dissociate cu ajutoril unor substante dissociate ce topesc celulele
cornoase, facand vizibila prezenta parazitilor criptogamici. Ca substante disociante
se pot folosi: KOH in solutie apoasa 3040% sau sulfura de sodium 10%. Pentru
examinarea microscopica, firele de par se aseaza cu ajutorul unei pensete sterile in
centrul lamei, bine degresata, peste care se pun 12 picaturi din solutia disocianta,
totul acoperindu-se cu o lamela. Excesul de substante care depaseste marginile
lamelor se va absorbi cu o hartie de filtru. Disocierea dureaza 25 minute, dupa
care se face examinarea extemporanee la microscopincepand cu un obiectiv mai
clar (ob. 3) si, de obicei, cu diafragmul inchis, la lumina naturala. Dupa precizarea
imagini de ansamblu a prezentei elementelor micotice, schimbam obiectivul cu unul
mai puternic (ob. 7), deschizand putin diafragmul. Examinarea cu imersie nu este
necesara. Perii parazitanti se deosebesc de cei sanatosi, in campul microscopic, in
primul rand, prin culoarea lor mai inchisa si apoi prin prezenta elementelor fungice
care sunt filamente miceliene sau artrospori.
Filamentele miceliene sau hifele, sunt asemanatoare unor tuburi alungite,
ramificate sau neramificate, cellule cu continut citoplasmaticsi cu membrane
rezistenta. Artrosporii, forme de rezistenta, au forma dreptunghiulara sau rotunjita
caracteristica.
Diagnosticul prin culori
Examenul direct la produsului de cercetat reprezinta primul timp in precizarea
prezentei dermatofitilor; precizarea speciei ciupercii patogene se face cu ajutorul
culorilor.
Mediul de cultura folosit este mediul Sabouraud classic, caruia, pentru a
impiedica dezvoltarea saprofitilor piogeni banali, ii adaugam antibiotic (penicilina
5000 u.i./ml mediu sau tetraciclina 10 g/100 ml mediu lichidin momentul racirii
mediului).
Firele de par, care la examenul direct au aparut suspente, de a fi parasite, se
spala repede intr-o solutie de ser fiziologic steril, pentru a inlatura urmele suprafetei
dissociate se le fragmentam in particule mai mici pe o lama de sticla cu ajutorul unei
lame de ras; se ridica cu varful ansei de platina, sterile prin flambare si se depun pe
suprafata mediului de cultura in puncte diferite, la distante aproximativ egale (cu 34
fragmente pentru un tub). Insamantarea trebuie facuta rapid spre a nu favoriza

eventuala contaminare din exterior cu alti fungi. Tuburile insamantate se pastreaza la


thermostat la 37oC, durata variind de la o specie la alta urmarindu-le macroscopic
pe o perioada de 721 zile.
Pentru observarea si studierea particularitatilor microscopice ale unei culture,
se recolteaza un mic fragment din colonia dezvoltata si se examineaza la microscop,
intre lama si lamela, dupa disocierea lui intr-o picatura de potasa caustica sau clorallacto-fenol.
Recunoasterea macroscopica si microscopica se face dupa caracterele de
cultura particulare fiecarei specii in parte:
Trichophyton gypseum isi datoreste numele aspectului gipsos al suprafetei
culturii sale. Macroscopic, colonia este de culoare alb-galbuie cu centrul uneori putin
ridicat, al carei masa pulverulenta se detaseaza usor de mediul de cultura.
Macroscopic, prezinta numeroase aleurii (elemente celulare de 3 ), rotunde
sau piriforme, legate de miceliu direct sau printr-un mic pedicul. Dispozitia
aleurilorbpoate fi izolata sau in spic, fusurile sunt rare si rotunjite la capete.
Trichophyton mentagrophytes-interdigitalis se aseamana cu varietatea de mai
sus cu deosebire ca macroscopic, aspectul coloniei este ceva mai pufos si reprezinta
pigment brun-violet, vizibil in grosimea mediului. Microscopic, se vad foarte
numeroase aleuri, fusuri rotunjite la capete, asemanatoare cu Trichophyton
mentagrophytes asteroids.
Trichophyton quinkeanum macroscopic, coloniile sunt asemanatoare cu ale
speciei Trichophyton mentagrophytes, dar sunt mai pufoase si mai catifelate.
Microscopic prezinta filamente miceliene caracteristice: aleurii numeroase, dispune
sub forma de carcei, iar fusurile mai rare.
Microspirum gypseum specie intanlita des ca saprofit in sol, si care, rar,
ajunge ca agent pathogen la om; se caracterizeaza printr-o crestere rapid ape mediul
de cultura; coloniile cu aspect gipsos, de culoarea cafelei cu lapte, cu marginile
foarte pufoase si albicioase. Microscopic, prezinta filamente miceline sub forma de
racheta; aleurii ovolare si extreme de numeroase fusuri, usor rotunjite la capete (apar
foarte precoce in cultura).
2.1.8. Determinarea geohelmintilor din sol
Tehnica recoltarii si omogenizarii probelor de sol se face in acelas mod ca si
pentru analiza microbiologica.
Se analizeaza 50100 g sol bine omogenizat. Se adauga o cantitate dubla de
hidrat de sodium sau potasiu 5% care are rolul de a separa ouale de paraziti de
particulele de sol si se lasa in repaus o ora. Se agita amestecul bine cu agitatorul
magnetic timp de 10 minute. Se centrifugheaza la 200300 turatii/minut, timp de 1
2 minute, indepartandu-se apoi lichidul supernatant prin decantare. Sedimentul
obtinut dupa centrifugare I se adauga o solutie saturate de azotatde sodium cu
densitatea de 1,19 care are rol de a antrena ouale la suprafata amestecului.
Se centrifugheaza la 200300 turatii/minut de 56 ori, timp de 12 minute,
de fiecare data recoltand peliculele din stratul superficial,cu o ansa sau bagheta de

sticla in forma de L. Peliculele recoltate se aduna intr-o cuva de centrifuga de 10 cm 3,


care contine 1 cm3 ser fiziologic sau apa distilata. Se centrifugheaza 15 minute tot la
turatia de 200-300/minut. La sfarsit, supernatantul se sifoneaza cu o pipeta
prevazuta cu o para de cauciuc se se va examina in intregime in preparat proaspat la
microscop, notand numarul si specia de geohelmint. Dupa numaril oualor de paraziti
se stabileste calitatea solului din punct de vedere parazitologic.
2.1.8.1. Metoda Kato si Miura
Dreptunghiuri de celofan cu dimensiuni de 34 cm se cufunda si se mentin,
cel putin 24 h in solutia de lucru Kato, inainte de utilizareb si in continuare, timp
indefinite. Se ia cu o bagheta de sticla o cantitate de sol bine omogenizat din proba si
se aseaza pe o lama de sticla. Se ridica cu o pensa un dreptunghi de celofan din
solutia Kato si se aseaza peste lama cu solul omogenizat. Se preseaza celofanul cu
un corp tare pana cand preparatul devine plat, iar sub celofan materialul prezinta
diametrul aproximativ 1,52,5 cm. Se lasa preparatul 30 minute pe masa. Se
examineaza la microscop cu obiectivul 10 si 40, radicand condensatorul si utilizand
in special viza macrometrica a lunetei microscopului.
Ouale de Ascaris lumricoides sunt usor detectabile, dar pot avea deseori
membrane mamelonata estompata.
2.1.8.2. Metoda Bailenger
Principiul tehnicii: elementele parazitare sunt concentrate prin centrifugare
dintr-o suspensie aceto-acetica si eter cu pH=5.
Tehnica de lucru: Se pun 10--20 g sol din proba de sol omogenizata (in
proportie de 1/10), solutie acetoacetica, intr-o sticla cu dop rodat. Se adauga perle de
sticla si se agita bine, repetat. Se lasa sa sedimenteze 12 minute. Se adauga un
volume gal de eter si se agita din nou bine. Se centrifugheaza 3 minute la 1500
2000 turatii/ minut. Dupa centrifugare se formeaza in eprubeta 4 straturii (fig.11)
Se desprinde cu un varf de pipeta Pasteur stratul central din resturi rezistente
(stratul 3 din fig.11) intermediar de pe pertetii eprubetelor de centrifuga, apoi se
decanteaza brusc lichidul. Se examineaza sedimentul, prelevat cu o pipeta Pasteur,
intre lama si lamella. Metoda este greoaie, de aceea se utilizeaza rar.
2.1.8.3. Metoda Willis-Hung
Se bazeaza pe dubla proprietate a oualor usoare de Ascaris, aceea de a
putea pluti la suprafata solutiei de NaCl saturata si aceea de a adera la suprafata
lamei de sticla.
Tehnica de lucru: Solul recoltat si omogenizat la fel ca in analiza
microbiologica se amesteca cu solutie suprasaturata de NaCl. in proportii de 1/5 in
paharul cilindric. Amestecul se filtreaza pe sita si palnie in pahar Erlermayer, incet, pe
peretii vasului, fara a se face spuma, pana se formeaza un menisci convex. Se
aseaza cu grija o lamela si se lasa sa pluteasca 30 minute, perioada in care ouale au
timp sa se ridice. Dupa 30 minute, lamela se ridica cu o pensa, tinandu-se tot timpul
orizontal, fara sa o inclinam. Lamela se aseaza pe o lama si se examineaza la
microscop cu obiectivul 8 sau 40.

2.1.9. Determinarea virusurilor din sol


2.1.9.1. Recoltare probelor
Pentru analiza virusologica a solului sun necesare cantitati de 100200 g sol.
Probele recoltate se amesteca obtinanduse probe medii de 200 g care si trec in
borcane cu dop slefuit sau pungi de plastic sterile.
Prebele se transporta in cel mai scurt timp la laborator, unde sunt prelucrate in
24 h de la recoltare. Pastrarea probei pana la prelucrare se face la +4 oC. Probele
trimise la laborator sunt insotite de catre o fisa pe care se noteaza locul si data
recoltarii, folosinta terenului si sursele de contaminare.
La recoltarea probelor si in cursul prelucrarii lor in laborator se vor aplica
regulile de asepsie lafel ca la examenul bacteriologic.
Prelucrarea probelor se face dupa indepartarea materialelor grosiere (pietre,
resturi vegetale, bucati de lemn) si omogenizarea in punga de plastic sau intr-un
mojar cu pistil.
2.1.9.2. Eluarea si concentrarea virusurilor
Eluarea virusurilor, absorbite pe particulele de sol, reprezinta maomentul cel
mai important in procesul de izolare a virusurilor din sol.
In primele cercetari pentru evaluarea virusurilor sa utilizat serul fiziologic, apa
distilata, solutiile proteice si altele. In ultimii anis a acordat o atentie deosebita izolarii
viruselor di namoluri evacuate din statiile de tratare si din sedimente acvatice de rau
sau marine. Metodele utilizate pentru eluarea si concentrarea virusurilor din astfel de
namoluri sun asemanatoare cu cele utilizate pentru sol, iar unele pot fi adaptate
pentru investigarea virusologica a solului.
Ezperimentind 14 eluenti pentru desorbtia virusurilor din namoluri de apa
rezidiala, Grigorieva si Korciak au costatat ca cel mai efficient a fost bulionul de
carne-peptona in amestec cu fosfat disodic 10% la pH 8,28,8.
Foarte eficienti sunt eluentii continand extract de carne 10% sau chiar 20%,
elutia fiind urmata de o a doua faza de concentrare prin metoda flocurarii organice
sau hidroextractie; au mai fost utilizati cu bune rezultate, cazeina, urea, serul de vital.
Pentru eliberarea virusurilor legate de particulele solide a fost aplicat cu
rezultate foarte bune tratamentul cu ultrasunete si extractia cu Freon combinata cu
hidroextractia cu polietilen glycol, aceasta fiind si propusa ca tentative standard
pentru determinarea prezentei virusurilor in namoluri.
In anul 1979 Hurst si Gerba au experimentat o metoda de concentrare a
virusurilor din sol, bazata pe eluarea virusurilor cu ajutorul unei solutii puternic
alkaline (tampon glicina cu pH 11,5 asociat cu EDTA, urmata de neutralizarea
eluentului si de o concentrare cu hidroxid de aluminiu.
Metoda consta din urmatoarele faze:
1. Elutia virusurilor: se amesteca 25 g sol cu 4 volume (100 ml) eluent
constituit din tampon glicina 0,25 M asociat cu EDTA 0,05 M la pH 11,5.

Amestecul sol-eluent se agita puternic timp de 4 minute pe un agitator


magnetic, apoi o centrifugare 5 minute la 1400 x g. In supernatantul care
se retine, se adauga solutie de AlCl3 1 M pana la obtinerea concentratiei
finale de 0,06 M. Urmeaza neutralizarea pH-ului prin adaos de tampon
glicina 1,0 M la pH 2,0.
2. Concentrarea virusurilor din eluatul de sol. Dupa acidifiere la pH 3,5 se
formeaza un precipitat de hidroxid de aluminium care se separa prin
centrifugare. Precipitatul se resuspenda in ser fetal de vital, iar
supernatantul se concentreaza prin absorbtie pe membrane filtrante cu
porozitate de 3,0 si 0,45 m. Eluantul de pe filter (tampon glicina si FDTA
cu pH 11,5) se inoculeaza.
Metoda descrisa a avut eficienta buna, permitand recuperarea a 72% din
virusuri.
In cercetarile effectuate in tara noastra pentru eluarea virusurilor din sol s-a
utilizat bulionul de carne cu fosfat disodic 10% recomandat de Grigorieva si Korciak
dupa care s-a electuat o concentrare a virusurilor aplicand metoda absorbtiei pe
cellule de levura de bere.
Metoda are urmatoarele etape de lucru:
a) Eluarea virusurilor: ca eluent se utilizeaza bulionul de carne cu fosfat
disodic avand urmatoarea compozitie: 10 g extract de carne, 10 g
peptone, 100 g fosfat disodic; se completeaza la 1000 ml cu apa
distilata, se ajusteaza la pH 8,68,8 si se sterilizeaza prin autoclavare.
Pentru eluare se iau 50 g din proba de sol peste care se adauga 500 ml
eluent. Amestecul se agita timp de 60 minute la agitatorul mechanic la o frecventa de
270 oscilatii/minut, dupa care se lasa in repaus 1015 minute pentru sedimentarea
spontana a particulelor de sol. Eluentul de sol este in continuare limpezit prin
centrifugare la 3000 turatii/minut timp de 30 minute, iar supernatantul sedecanteaza
si se adduce la pH neutru cu cateva picaturi de acid acetic glacial sau cu solutie de
HCl 0,1 N.
Din supernatantul neutralizat se retine o cantitate de 10 ml pentru investigare
virologica directa fara concentrare.
b) Concentrarea virusurilor se aplica in cazul in care se presupune o
impurificare virala redusa, utilizand una dintre metodele recomandate
pentru concentrarea virusurilor din apa. Recomandam metoda de
concentrare pe cellule de levura de bere descrisa de Nestor.
Din eluatul de sol se iau 250 ml, se ajusteaza pH-ul la valoarea 6,06,5 si se
adauga 1 ml din suspensia de celule de levura de bere. Amestecul este agitat apoi
cu ajutorul unui agitator magnetic timp de 30 minute, supernatantul se indeparteaza,
iar sedimentul este reluat cu 5 ml bullion bacteriologic si agitat manual timp de 10
minute. Dupa o noua centrifugare la 2500 turatii/minut timp de 15 minute se
preleveaza surernatantul care reprezinta concentratul de virus.

2.1.9.3. Decontaminarea probelor


Pentru inactivarea bacteriilor prezente in eluent si in concentratele obtinute
dupa aplicarea operatiunilor descries mai sus, probele introduce in eprubete cu dop
de vata se trateaza mai intai cu eter, adaugat in proportie de 20%. Probele astfel
tratate se amesteca intermittent timp de 23 ore la temperature camerei, dupa care
se mentin la +4oC pana la evaporarea eterului.
In continuare se efectueaza controlul bacteriologic al sterilitatii probelor prin
insamantare in medii lichide pentru bacterii aerobe si anaerobe, iar probele ramase
nesterilizate prin tratare cu eter cu eter se filtreaza printr-un filtru celulozic de tip
Millipore cu porozitate de 0,45 m, dupa care se face un nou control al sterilitatii.
Cand probele continua sa fie contaminate cu bacterii, se adauga o solutie de
antibiotice, pentru a se obtine in final concentratia de 250 g penicilina si 250 g
strptomicina si 10 g stamicina in 1 ml de concentrate viral.
Probele astfel prelucrate se pastreaza la congelator la temperature intre 15
20 C pana la inoculare.
o

Pentru reducerea efectului citotoxic al concentratelor virale se poate aplica


diluarea concentratului, centrifugarea care poate elimina unele din materialele toxice
in suspensie, extractia cu chloroform sau spalarea monostratului cellular cu solutie
salina fiziologica continand ser de vital, dup ace s-a produs absorbtia virusurilor pe
celule.
2.1.9.4. Izolarea virusurilor din probe si identificarea lor
Cercetarea prezentei virusurilor in probe prelucrate se face prin inlocuire la
soareci nou-nascuti sip e culture celulare.
Inlocuirea la soareci nou-nascuti evidentiaza prezenta virusurilor Coxsackie
grupa A si B, care produc paralizii de tip flask (grupa A) sau spastic (grupaB) urmate
de moartea animalului.
Se aleg cuiburi cu 810 soareci in varsta de 2448 ore care se inoculeaza
cu proba de cercetat in doze de 0,03 ml/soarece, administrate pe cale subcutanata in
regiunea interscapulara. Soarecii inoculati sunt controlati zilnic timp de 14 zile,
urmarindu-se aparitia parazitilor sau moartea animalelor inoculate. Pentru
confirmarea prezentei virusurilor, de la soarecii paralizati sau morti se fac pasagii la
alte cuiburi de soareci, care or prezenta aceleasi simptomatologie. Din cuiburile in
care nu au aparut semen de imbolnavire, se fac in continuare inca 2 pasagii oarbe
successive, inainte de ada un rezultat negative.
Inocularea pe culture celulare
adenovirusurilor si reovirusurilor.

evidentiaza

prezenta

enterovirusurilor,

Se utilizeaza tuburi cu culture celularmonostrat din linii celulare stabilizate de


tip Hep, HeLa sau rinichi de maimuta. Fiecare proba se inoculeaza pe cate 5 tuburi in
doza de cate 0,2 ml/tub. Tuburile inoculate se mentin la temperature camerei timp de
1 h pentru absorbtia virusurilor, dupa care in fiecare tub se adauga 1,8 ml din mediul
de intretinere celulare.

Tuburile inoculate se mentin la temperature de 37 oC timp de 6 zile, interval in


care se urmareste zilnic la microscop aparitia efectului citopatogenic si de tip
enteroviral: dupa 48 h celulele se rotunjesc, pierd luminozitatea, incep sa granuleze,
se piconeaza, formeaza insule si ulterior se desprind de pe peretele tubului. In ultimul
stadiu, din cultura raman numai resturi celulare.
Pentru confirmarea prezentei virusurilor din tuburile inoculate se face inca 3
pasagii successive. Daca efectul citopatogen se mentine la pasaj, probele sunt
considerate positive. Disparitia efectului citopatogen la pasagiile urmatoare indica un
effect citotoxic.
Identificarea virusurilor isolate prin inoculare la soarecii nou-nascuti sau la
culture celulare se face prin reactia de seroneutralizare cu seruri specifice de tip.

III. Determinarea radioactivitatii solului


3.1. Generalitati
Substantele radioactive pot fi puse in evidenta prin intermediul radiatiilor pe
care le emit nucleele respective nestabile, in mod spontan si neintrerupt.
Determinarea tipului si intensitatii radiatiilor nucleare corpusculare (, ),
electromagnetice (y, x) precum si a unor particule elementare (neutroni, protoni, etc.)
ce rezulta din diferite reactii nucleare, se face cu ajutorul detectorilor de radiatii. Un
astfel de detector nu este capabil sa detecteze absolut toate tipurile de radiatii din
mediul dat, ci doar una sau un grup restrans dintre acestea.
Principiul de functionare al unui detector de radiatii se bazeaza pe punerea in
evidenta a pierderii de energie pe care o sufera o radiatie sau o particula incarcata
electric la interactia cu mediul. In urma acestei interactii apar specii ionizate si
excitate (atomice sau moleculare). Ionii astfel produsi sunt colectati pe niste electrozi,
dupa care sunt inregistrati cantitativ de catre o instalatie de masurare adecvata.
Numarul de perechi de ioni ce sunt produsi in urma ionizarii mediului penetrat
depinde, printere altele, de energia maxima si de intensitatea radiatiilor nucleare,
precum si de tipul si de viteza lor prin acel mediu.
Decelarea particulelor elementare neutre din punct de vedere electric, cat si a
radiatiilor nucleare electromagneticecare au o putere de ionizare nula sau foarte
redusaeste posibila doar prin intermediul particulelor incarcate electric, care apar:
(1) in urma reactiilor nucleare ale neutronilor cu nucleele mediului penetrat,
obtinandu-se protoni, helioni etc.; (2) prin producerea de electroni sub actiunea
radiatiilor electromagnetice care interactioneaza cu acel mediu, prin efect fotoelectric,
efect Compton sau prin generare de perechi (e + -- e-).
Dezavantajul utilizarii detectorilor de radiatii este acela ca nu toti functioneaza
in regim optim la concentratii scazute, specifice mediului inconjurator. Aceeasi critica
se poate aduce si metodelor analitice de detectie, care necesita concentratii ale
elementului detectat cu cateva ordine de marime mai ridicate; in plus, in acest caz
apar greutati importante din cauza interferentelor. De aceea, in ultimii zece ani s-a
pus accentul pe dezvoltarea utilizarii spectrometriei de masa in detectarea
radioizotopilor.
3.2. Masurarea radioactivitatii solului
3.2.1. Tipuri de detectori
3.2.1.1. Detectori vizuali
In acest tip de detectori, particulele incarcate electric lasa urme observabile la
interactia lor cu mediul penetrat. In categoria detectorilor vizuali intra:
a) Emulsiile fotografice: acest tip de detectori functioneaza pe principiul
disocierii unei halogenuri de argint sub influenta radiatiilor nucleare.
b) Camere cu ceata: se bazeaza pe principiul condensarii vaporilor
suprasaturati sub actiunea radiatiilor nucleare cu sarcina sau a ionilor

produsi in urma interactiei acestor particule cu atomii unui gaz din interiorul
incintei respective.
Camera de difuzie: detectorii de acest tip au la baza fenomenul de condensare
a vaporilor suprasaturati produsi intr-un recipient inchis, in prezenta unui flux de ioni.
Camera cu detenta (camera Wilson): spre deosebire de camera de difuzie,
unde vaporii suprasaturati sunt produsi de catre un gradient de temperatura, in acest
caz vaporii se obtin prin scaderea temperaturii sistemului in urma unei detente foarte
rapideadiabaticesub actiunea unui piston.
c) Camera de bule: daca o particula nucleara incarcata electric si cu o
energie apreciabila trece printr-un lichid transparent supraincalzit, ea va
produce implicit un numar de ioni care vor fi supusi unor respingeri
electrostatice.
d) Camera cu scantei: particulele ionizate de energie mare pot sa produca o
serie de descarcari in arc, intre doi electrozi legati la o sursa de inalta
tensiune.
3.2.1.2. Detectori bazati pe colectarea sarcinilor electrice
a) Detectori bazati pe colectarea sarcinilor electrice in gaze.
La detectorii Geiger-Muller cu autoexcitatie, stingerea descarcarii este
favorizata de prezenta unor molecule de gaze poliatomice sau vapori ai unor
substante cu molecule poliatomice, introduse initial in incinta respectiva, pe langa
gazul monosau diatomic considerat.
b) Detectorul cu elemente semiconductoare.
3.2.1.3. Detectori bazati pe emisia radiativa: principiul de functionare al acestor
detectori are la baza faptul ca radiatiile nucleare produc excitarea atomilor si
moleculelor mediului strabatut.
a) Contorii scintilatori;
b) Contorul Cerenkov.