Sunteți pe pagina 1din 19

Pachet de masuri

privind contracararea crizei


financiare
Masuri pe termen scurt

Principii si obiective privind


planul de masuri anti-criza (1)
Msurile de contracarare a efectelor crizei trebuie sa
aiba caracter anti-ciclic, pentru a nu se escalada
situatia creata;
Msurile anti-criza luate la nivel national trebuie
corelate cu cele luate la nivelul UE, pentru a
maximiza pozitiv efectul lor;
Procesul de convergen economic cu UE, inclusiv
calendarul de aderare la zona euro, trebuie mentinut;
Msurile prevazute pe termen scurt, trebuie
ncadrate n strategia pe termen mediu i lung;
2

Principii si obiective privind


planul de masuri anti-criza (2)
Interesele economice ale populatiei (putere de
cumparare, capacitate de rambursare a creditelor,
locuri de munca) precum si sustinerea securitatii
sociale, trebuie protejate;
Atractivitatea investitionala a Romaniei, trebuie
mentinuta si in conditiile crizei;
Masurile de contracarare a efectelor crizei trebuie
luate intr-o ordine logica, astfel incat o masura luata
sa devina resursa sau suport pentru masurile
ulterioare;
3

Prioritati
n aplicarea masurilor anti-criza
Prioritatea (I): Corectarea imediata a efectelor sociale si
financiare generate de criza ;
Prioritatea (II): Prevenirea transformarii crizei financiare
ntr-o criza economica prelungita (recesiune);
Prioritatea (III): Prevenirea transformarii crizei financiare
si economice ntr-o criza umana;
Prioritatea (IV): Limitarea scaderii ritmului de cretere
economica;
Prioritatea (V): Fructificarea posibilelor oportuniti de
care dispune Romania, n contextul actual al crizei.
4

6 msuri
si
23 de actiuni
anti-criz

M1. Coordonarea gestionrii crizei,


la nivel naional
1. Identificarea unei platforme comune de soluii pentru
gestionarea crizei, prin colaborarea dintre:
Guvern;
Banca Central;
Asociaia Romn a Bncilor,
Academia Romn;
Patronate i sindicate.
2. Instituirea unui Forum economic i financiar anti-criz,
pe baza platformei comune, care s se reuneasc
trimestrial, ncepnd cu decembrie 2008, in scopul
monitorizarii si gestionarii crizei.
6

M2. Contracararea efectelor imediate ale crizei


1.

Instituirea unui moratoriu de 2 ani privind executarea silit a


garaniilor imobiliare ale populaiei, pentru creditele bancare ,
destinate cumpararii sau constructiei de locuinte;
Reducerea ratei rezervei minime obligatorii cu 0,5 pp pentru
fiecare punct procentual (pp) de cretere a ponderii creditelor
acordate de bancile comerciale, pentru :

2.

3.

producie si investiii;
cofinanri necesare sectorului privat i destinate absorbiei fondurilor
structurale;

Reducerea cu 2 pp (puncte procentuale) a ratei dobnzii la


facilitatea de credit acordat de banca central bncilor
comerciale;

M2. Prevenirea transformarii crizei financiare


ntr-o criza economica prelungita (recesiune)
1. Constituirea unui fond de criz n valoare de 1 miliard de euro,
pentru acordarea de credite pentru IMM;
2. Constituirea, unui fond de garantare, de 1 miliard de euro, pentru
garantarea in proportie de 50% a creditelor bancare acordate pentru
continuarea investiiilor directe autohtone pe teritoriul naional;
3. Reducerea ratei dobnzii de politic monetar cu 1 punct procentual;
(de consultat guvernatorul)
4. Acordarea de consultan gratuit pentru IMM care doresc s solicite
credite din fondul de criz de 30 mld. Euro, constituit de ctre BEI;
5. Mentinerea cotei unice de impozitare directa de 16%

M3. Prevenirea transformarii crizei financiare si


economice intr-o criza umana
1. Acordarea pensiei sociale minime garantate de 350 lei;
2. Cresterea alocatiei pentru copii la 100 lei;
3. Prelungirea perioadei legale de acordare a indemnizaiei de omaj cu
o perioada egala cu cea necesara absolvirii n cadru instituional, a
cursurilor de recalificare sau reorientare profesional.

M4. Limitarea scaderii ratei de crestere economica


1. Asigurarea cu prioritate, prin bugetul de stat, a cofinanrii
necesare proiectelor publice finanate din fonduri structurale;

Cresterea contributiei investitiilor publice in infrastructura, in


vederea compensarii scaderii PIB din sectorul privat;

2. Instituirea unui moratoriu de 2 ani in care vor fi limitate


cheltuielile publice destinate achiziionrii de bunuri i servicii;
3. Neimpozitarea profitului reivestit pentru cresterea
competitivitatii (echipamente
4. Finanarea deficitului bugetar prin emisiuni de titluri de stat pe
termen lung (cu maturitate de cel puin 5 ani);
5. Separarea juridic a problemei dreptului de proprietate de
problema executrii lucrrilor de infrastructur fizic (modificarea
legii exproprierii pentru cauza de utilitate publica);
10

M5. Fructificarea oportunitilor in conditiile


crizei actuale
1. Sprijinirea produciei agricole i a celei agro-alimentare,
n scopul creterii ofertei interne de pia i a creterii
ponderii acestui sector n export

Contributia la diminuarea deficitului de cont curent;


Contributia la cresterea PIB din agricultura
Reducerea ponderii autoconsumului
Cresterea securitatii alimentare a populatiei

2. Aplicarea imediat a reducerii accizei la motorin pn la


nivelul minim admis n UE (21 euro/ton);
3. Acordarea unei subvenii atractive fermierilor, pentru
achiziionarea ngrmintelor in scopul sprijinirii
produciei autohtone de ngrminte chimice.
11

M6. Relaxarea cadrului instituional european


1. Admiterea ca neeligibile pentru calculul deficitului
bugetului public, a cheltuielilor publice efectuate de
statele membre, pentru cofinanarea absorbiei
fondurilor structurale europene (tari din valul 5 de
extindere, din afara zonei euro).
2. Admiterea ca neeligibile pentru calculul deficitului
bugetului public, a cheltuielilor publice efectuate in
scopul combaterii directe a crizei financiare
internaionale, la nivelul tuturor statelor membre;

12

Planul de masuri anti-criza va trebui sa aiba


raspunsuri la urmatoarele dileme
1. Relansarea creterii economice sau stabilitatea macrofinanciar ?
2. Stimularea consumului sau stimularea economisirii ?
3. Acoperim nevoia de finanare a sectorului privat sau
reducem deficitul de cont curent ?
4. Cheltuieli publice mai mari pentru relansarea
economiei, si implicit deficit public mai mare, prin:
Apelul la finanri externe sau prin restructurarea
cheltuielilor publice si a impozitarii directe?
13

Atu-uri ale Romaniei (1)


Suntem ar membr a UE, si beneficiem de politicile i
msurile care se iau la nivel european, n scopul protejrii fa
de efectele negative ale crizei financiare internaionale;
Suntem ar emergent, cu una dintre cele mai mari rate de
cretere economic din UE, cu potenial important de
absorbie i neutralizare a unor ocuri externe, reale sau
nominale;
Avem grad de implicare sczut n categoria de tranzacii
financiar-bancare care a generat criza financiar
internaional (cercul vicios al derivativelor de asigurare a
creditelor bancare);
Actualul blocaj relativ de lichiditate este generat mai degraba
de o criz de ncredere i mai putin de o lips efectiv de
lichiditi.
14

Atu-uri ale Romaniei (2)


Rezerva internaional deinut la banca central este
capabil s dejoace atacurile speculative asupra monedei
naionale;
Este de ateptat ca noul guvern s conlucreze n mod efectiv i
responsabil cu banca central, n vederea implementrii mixului de politici economice (ndeosebi a politicii fiscal-bugetare
i a politicii monetare);
Este de ateptat ca noul guvern s fie mult mai activ n
aprarea i promovarea interesului naional n structurile i
instituiile europene, inclusiv n luarea unor decizii privind
contracararea crizei financiare i economice internaionale.

15

Posibile efecte ale crizei finaciare asupra


Romaniei (1)
De natur economic
1.
2.
3.
4.
5.

Reducerea ritmului de crestere economica (PIB);


Reducerea volumului investiiilor strine directe;
Creterea omajului;
Ieirea de pe pia a unui mare numr de IMM;
Tendin de reducere a concurenei;

16

Posibile efecte ale crizei finaciare asupra


Romaniei (2)
de natur financiar
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.

Scderea lichiditilor n sistemul bancar


Reducerea transferurilor curente din strintate
Deteriorarea procesului dezinflaionist
Creterea ratelor dobnzilor bancare
Creterea deficitului bugetului public
Creterea costului finanrii sectorului privat
Creterea costului finanrii deficitului bugetar
17

Posibile efecte ale crizei finaciare asupra


Romaniei (3)
de natur social
1. Dificulti sau imposibiliti de returnare a
creditelor bancare pe termen lung de catre
persoanele fizice
2. Scderea gradului de siguran a locului de
munc
3. Teama privind cresterea insecuritatii sociale

18

Mecanismele de declansare
a crizei financiare
Cauza principal a crizei financiare internaionale
2007-2008 const n ruperea legaturii dintre
fluxurile nominale (credite bancare) si fluxurile
reale (active suport) din economia mondial;
Structura instituional prin care s-a realizat
aceast ruptura este sistemul financiar-bancar ;
Instrumentul financiar prin care s-a produs
ruptura, o reprezinta derivativele de asigurare a
creditelor bancare.
19

S-ar putea să vă placă și