Sunteți pe pagina 1din 2

Psihoterapia de familie: copilul sau parintele vine la psiholog?

Cea mai frecventa uimire este a parintelui


care, in incercarea lui de a face o programare
copilului la psiholog pentru ca nu ne mai
intelegem cu ea/el, ne-a trimis
invatatoarea/profesorul, sau vreau sa ii
faceti o testare sa stim cum sa ne purtam cu
ea/el afla ca sesiunea de psihoterapie este in
primul rand cu parintii, ambii, obligatoriu. Si
sunt foarte surprinsi ca nu trebuie sa vina cu
copilul la psiholog si, mai ales, ca sedinta este
cu ambii parinti in ciuda obisnuintelor: Stiti,
sotul meu lucreaza pana tarziu si nu are cum sa
vina, ii povestesc eu ce vorbim noi aici, Ea nu crede in prostiile astea psihologice, nimeni nu
ne poate spune cum sa ne crestem noi copilul. Problemele subclinice, adica cele de intensitate
slaba ale copilului pot fi rezolvate de catre parinte direct, cu ajutorul psihologului.
Relatia cu copilul
In realitate, maturitatea si echilibrul emotional al copilului nostru depinde in principal de
doi factori:

cum reactionam emotional atunci cand copilul are o dificultate sau o stare emotionala de
disconfort si
relatia noastra de cuplu.

Comportamentul copilului depinde de temperamentul lui, cat este de activ este sau cat de usor se
adapteaza in situatii noi, de exemplu, si de ce invata si traieste alaturi de noi. Noi, parintii avem
in control propriul nostru comportament, atat in relatia cu copilul, cat si in relatia cu partenerul.
In consecinta, atunci cand comportamentul copilului sau starea lui va da de gandit, este irascibil,
furios, sau trist, sau agresiv cu colegii sau fratele/sora, ceea ce avem de facut noi ca parinti este
sa schimbam modul in care vorbim cu el, cum ii raspundem. Asa il ajutam sa se inteleaga mai
bine si sa exprime ceea ce isi doreste intr-o forma mai potrivita sau sa tolereze disconfortul
imediat si sa isi dezvolte autocontrolul.
Relatia cu partenerul de cuplu
Modul in care in cuplu se rezolva problemele, cu critica (Esti un egoist/a, Niciodata nu pot
conta pe tine), sau reactii defensive (Imi reprosezi?) sau pur si simplu parintele se inchide in
el si isi retrage afectiunea fata de partener, cu furie si resentimente, cu tacere nu mai vorbim
despre problema pentru ca oricum nu duce nicaieri au un impact direct asupra echilibrului
emotional al copilului. Toate aceste situatii il afecteaza pe copil, ii da un sentiment de
insecuritate sa vada adesea tensiune in cuplu. Sunt cupluri care spun ca nu ne certam niciodata

de fata cu copiii, dar in realitate copiii simt insecuritate din raceala si tensiunea din cuplu. Sau
sunt cupluri care desi nu au conflicte sau certuri nerezolvate au o relatie fara prea multa pasiune,
afectiune sau timp special petrecut impreuna: Acum ca avem copii nu mai timp de noi, A
trecut vremea noastra, copiii sunt prioritatea familiei. Atentia fata de viata de cuplu este
esentiala pentru dezvoltarea si maturitatea emotionala a copilului. Copilul va invata cum este o
relatie de iubire in functie de relatia parintilor lor, cum se exprima dragostea, iubirea, cu
atentie zilnica, afectiune, cu efortul de a rezolva problemele chiar daca emotional este dureros
imediat. Daca copilul observa ca atunci cand sunt furioasa devin critica si imi retrag afectiunea
fata de partener este foarte probabil sa invetesa faca si el acest lucru. Sau va invata sa se inchida
in el ca sa nu supere sau sa dezamageasca.
Recomandarea mea pentru orice parinte preocupat de bunastarea copilului lor este sa aiba
grija de viata lor de cuplu, este cel mai frumos dar pe care il pot oferi copilului lor. Si grija
fata de propriile nevoi emotionale ale parintelui; cat de relaxat, bucuros, increzator este parintele,
asa va fi si copilul. El depinde de starea noastra de bine! Principala noastra responsabilitate este
sa avem grija de emotiile noastre, iar astfel relatia cu copilul nostru va fi una mai apropiata.