Sunteți pe pagina 1din 3

ISTORICUL LITURGHIEI BIZANTINE

Indicatii esentiale despre semnificatia cultului public si despre practica Liturghiei


euharistice se gasesc deja in Noul Testament. De pilda, legatura dintre celebrarea
Euharistiei si propovaduirea Evangheliei (I Cor. 11, 26), dintre Euharistie si Biserica (I
Cor. 10, 17), aspectul de jertfa al Liturghiei (Evr. 13, 15). Liturghiea este cultul de la
templu, unde <<orice preot liturghiseste in fiecare zi>> (Evr. 10, 11; cf. Lc. 1, 23), si
unde se face orice slujba cu caracter religios. Astfel, ucenicii <<liturghiseau>> Domnului
(Fapte 13, 2), apostolul Pavel se numeste <<liturghistor>> al lui Hristos (Rom. 15, 16),
iar ingerii sint <<duhuri liturghisitoare>> (Evr. 1, 14). Traditia ortodoxa care intr-o
mare masura se identifica cu pastrarea cultului liturgic ne-a transmis pe linga marturiile
postapostolice despre practica Litughiei: Didahia sfintului Iustin Martirul, Traditia
apostolica a lui Ipolit sec. III; Constitutiile apostolice sec. IV, de origine siriana;
Evhologhiul lui Serapion sec. IV, de origine alexandriana, si Liturghii de tip bizantin (a
sfintilor Ioan Hrisostom si Vasile cel Mare), de tip sirian (Liturghia sfintului Iacov sec.
IV-V), de tip alexandrin (Liturghia sfintului Marcu). In Orient, o mare importanta au avut
comentariile liturghiilor sau unor texte liturgice (Dionisie Areopagitul, Maxim
Marturisitorul, Efrem Sirul, Nicolae Cabasila, Simeon al Tesalonicului, Gherman al
Constantinopolului).
Liturghia ortodoxa face parte din ritul bizantin sau de Constantinopol, care este unul din
riturile liturgice practicate in Rasarit, alaturi de ritul asiatic din Pont, de cel sirian si de cel
egiptean. Deja incepind cu secolul al IV-lea, paralel cu formarea marilor centre si
metropole crestine (Antiohia, Alexandria, Roma, Ierusalim. Cezareea Capadociei,
Niceea, Edesa), se observa constituirea unor rituri liturgice particulare, care pastreaza in
comun elementele de baza ale Liturghiei, cum ar fi anaforaua euharistica. Doua familii
liturgice sint cele mai cunoscute acum: pentru Orient, liturghiile din Antiohia si
Alexandria, Roma, Ierusalim, Cezareea Capadociei, Niceea, Edesa), se observa
constituirea unor rituri liturgice particulare, care pastreaza in comun elementele de baza
ale Liturghiei, cum ar fi anaforaua euharistica. Doua familii litugice sint cele mai
cunoscute acum: pentru Orient, liturghiile din Antiohia si Alexandria, iar pentru
Occident, liturghia romana si cea <<galinica>>. Caracteristic acestei epoci, in ambele
parti ale Bisericii universale, este o mare diversitate de rituri liturgice.
In baza principiului diversitatii, odata cu organizarea marilor patriarhate orientale
(Constantinopol, Alexandria, Antiohia si Ierusalim), in secolul al IV-lea, acestea si-au
impus ritul lor local, particular.
Ritul bizantin, care deriva de fapt din ritul de Antiohia si cel de Cezareea, s-a fixat in cele
trei Liturghii clasice: cea a sfintului Ioan Hrisostom, cea a sfintului Vasile cel Mare si
Liturghia Darurilor mai inainte sfintite. In textul actual al acestor Liturghii, care au
aceeasi structura, unele rituri si rugaciuni sint relativ recente, dar ele n-au schimbat planul
lor genereal care s-a fixat in secolul al IV-lea. Liturghia sfintului Ioan Hrisostom, care
deriva din timpul de Antiohia, a devenit din secolul al VIII-lea Liturghia obisnuita a

Bisericii bizantine, fiind mai scurta decit cea a sfintului Vasile, de care se deosebeste doar
prin textul rugaciunilor anaforalei euharistice si care se savirseste numai de zece ori pe
an. Exista marturii care atesta nu numai autentiticitatea Liturghiei sfintului Vasile, dar si
faptul ca ea era in uz in secolul al IV-lea in intreg Orientul si chiar la Constantinopo. In
ce priveste Liturghia Darurilor mai inainte sfintite, ea se celebreaza (de 15-18 ori pe an)
numai in cursul Postului Mare, care potrivit spiritualitatii ortodoxe constituie o perioada
de pocainta, deci aliturgica. Aceasta liturghie nu comporta prefacerea euharistica,
deoarece Sfintele Daruri au fost sfintite intr-o liturghie duminicala precedenta, fiind in
realitate o slujba de vecernie, urmata de impartasire.
Pentru Nicolae Cabasila, Liturghia nu este altceva decit o reprezentare simbolica a
iconomiei operei lui Hristos, pentru a face posibila participarea reala la roadele jertfei
Sale (Explicarea dumnezeiestii liturghii I, 6). Adunarea liturgica retraieste toate
momentele din viata si lucrarea rascumparatoare a lui Iisus. Toate dimensiunile iconomiei
mantuirii sint reactualizate: pomenirea actelor rascumparatoare din trecut, savirsite odata
pentru totdeauna (
Evr. 9, 12); intimpinarea lui Hristos care vine si Se da ca
<<mincare>> celor credinciosi; asteptarea intoarcerii Celui ce sta pe tronul slavei.
Comunitatea liturgica se preface prin Euharistie in comunitate eshatologica: <<Ia aminte,
Doamne, din sfintul locasul Tau si de pe scaunul slavei imparatiei Tale si vino ca sa ne
sfintesti pe noi, Cel ce sus impreuna cu Tatal sezi, si aici, in chip nevazut, impreuna cu
noi esti>>. Intreaga teologie a Liturghiei sta pe principiul ca nu exista sfintire fara jertfa:
<<Pentru ei Eu Ma sfintesc (jertfesc) pe mine insumi, ca si ei sa fie consfintiti prin
adevar>> (In 17, 19).
In afara de ritualul pregatirii ofrandelor (proscomidia), care a devenit un ritual in sine,
Liturighia ortodoxa cuprinde doua parti principale: Liturghia catehumenilor, care, avind
in centru lecturile biblice si omilia (liturghia cuvintului), constituie partea kerygmatica
sau misionara, fiind destinata <<tutror neamurilor>> (Lc. 24, 47), in special celor ce se
pregatesc pentru botez si Liturghia credinciosilor sau sinaxa euharistica, adica partea
sacramentala, care este o slujire comuna a poporului liturgic slujitori si credinciosi -,
luind forma unei concelebrari si coimpartasiri.
Liturghia se deschide cu doxologia trinitara si ectenia mare, adica o serie de rugaciuni
insotite de invocarea numelui lui Iisus - <<Doamne, miluieste>> -, dupa care urmeaza
trei litanii ce se termina cu cele trei antifoane: <<Binecuvinteaza suflete ale meu, pre
Domnul>>, <<Unule-Nascut Fiule>>, si <<Fericirile>>. Liturghia catehumenilor
propriu-zisa cuprinde: procesiunea diaconului si slujitorilor cu Evanghelia (episcopul
intra in altar, in acest moment), imnul <<Sfinte Dumnezeule>> intreit care se cinta ca un
preludiu la lecturile biblice penicopa din Apostol si cea din Evanghelie, ce sint
comentate si explicate in omilie. Aceasta parte se incheie cu rugaciunea pentru intreaga
Biserica si in Special pentru catehumeni, care nu aveau permisiunea sa asiste la a doua
parte, rezervata celor botezati. Liturghia credinciosilor incepe cu rugaciunea pentru cei
botezati, urmata de imnul <<heruvic>>, in timpul caruia se face transferul darurilor de la
proscomidiar pe masa altarului. Cu sarutul pacii si marturisirea Simbolului de credinta
(inserat in Liturghie inca din sec. Al V-lea, in timpul controversei monofizite) se
introduce anaforaua euharistica sau aducerea jertfei, care cuprinde: prefata - <<Sus sa

avem inimile>> - , rugaciunea de multumire, imnul <<Trisaghion>>, cuvintele de


instituire, anamneza, aducerea, invocarea Duhului Sfint (epicleza), consacrarea sau
sfintirea darurilor, mijlocirile sau dipticele (pentru Fecioara Maria, pentru sfinti, pentru
toti cei morti si cei vii), sfirsitul canonului euharistic. Rugaciunea Domnului, rugaciunea
de adorare, <<Sfintele, sfintilor>>, <<Unul Sfint>> (Ffil. 2, 10), ridicarea si fringerea
Agnetului, amestecarea caldurii (zeon) -, toate acestea fac parte din ritul de pregatire
pentru impartasire, mai intii a slujitorilor, apoi a credinciosilor. Dupa mutarea potirului si
discului la proscomidiar, se face incheierea liturghiei prin rugaciunea amvonului,
binecuvintarea finala, distribuirea painii binecuvintate (antidoron) si trimiterea
credinciosilor in lume, in numele Domnului: <<Cu pace, sa iesim intru numele
Domnului>>.
Liturghia ortodoxa are un profund caracter mistagogic si eclezial. Liturghia nu este un
simplu cadru emotional si estetic, si nici numai aspectul ceremonial culminant al
Euharistiei, ci este marea restituire si reprezentare simbolica a iconomiei mintuirii. Ea
insasi pregateste si afirma ceea ce se produce Euharistie, ca o expresie cultica a
continutului dogmei. Liturghia este insasi Biserica in actul ei de multumire comuna.
Intreg trupul slujitori si credinciosi participa la aducerea darurilor, la rugaciunea de
invocare, la impartasirea cu Sfintele Taine. Ortodoxia nu cunoaste <<liturghii private>>,
in schimb cunoaste <<liturghia cosmica>> invatatura dezvoltata de sfintul Maxim
Marturisitorul, despre starea de celebrare in care se afla universul transfigurat si
recapitulat in Hristos cel inviat. Creatia desfigurata de pacat devine, prin restituirea lui
Hristos cel inviat in Euharistie, un cosmos liturgic care celebreaza continuu.
Pr. Prof. Dr. Ion Bria,
"Dictionar de Teologie Ortodoxa", EIBMBOR, 1981, pag. 240-243.