Sunteți pe pagina 1din 10

MINISTERUL

NVMNTULUI

DIN REPUBLICA MOLDOVA,


UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Referat pe tema:
,,Rolul comunicarii n
procesul de nvmnt.

A efectuat studenta grupei 202,,b: Botnari Maria


A controlat: prof. univ., dr. n ped. Stratan Natalia

Chiinu,2014

Cuprins:
1.Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice.Delimitari
conceptuale; teorii clasice si moderne ale comunicare....................................................1-3
2.Definirea conceptului de comunicare............................................................................5-7
3. Elementele structurale ale comunicarii didactice...........................................................8
4.Concluzii............................................................................................................................9
5.Bibliografie......................................................................................................................10

1.Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice.Delimitari


conceptuale; teorii clasice si moderne ale comunicarii
Ce este comunicarea? Iata o ntrebare la care au ncercat sa raspunda toti autorii literaturii
de specialitate, n functie de semnificatia data termenului n discutie. Ca si cea mai mare
parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul comunicare sunt ambele
polisemantice, comportnd o pluralitate de semnificatii. Firesc, definitiile sunt numeroase si
diferite dar, indiferent de scoala de gndire careia apartine un autor sau altul, sau de
orientarea n care se nscrie, acestea au cel putin urmatoarele elemente comune:
comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la
un individ la altul, fie de la un grup la altul.
nici un fel de activitate cotidiana si/sau complexa nu poate fi conceputa n afara
procesului de comunicare.

Exemple de definitii ale comunicarii:


Comunicarea este un proces n care oamenii si mpartasesc informatii, idei si
sentimente (Hyles S. SiWeaver R.);
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologic
Comunicarea este procesul prin care o parte (numita emitator) transmite informatii
(un mesaj) altei parti(numita receptor) (Baron R.);3.
Comunicarea este activitatea psihofizica de punere nrelatie a doua sau mai multe
persoane
nscopul
influentarii
atitudinilor,convingerilor,comportamentelor
destinatarilor si interlocutorilor(Ross R.);4.
Comunicarea reprezinta un proces de viata esentialprin care animalele si oamenii
genereaza, obtin,transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la bun sfrsit
activitatile sau viata (Brent D.R.).

2.Nevoia de comunicare
Comunicarea este, n fapt, expresia vietii pentru ca se afla n inima vietii umane, sociale
(Soitu, L. Pedagogiacomunicarii).Nevoia de comunicare poate lua diferite forme:
Nevoi fizice / biologice care au ca origine trebuinta biologica a omului de a se uni cu
semenii sai pentru a supravietui, pentru a-si asigura o stare de sanatate fizica si
mintala corespunzatoare.Sunt cunoscute cazurile n care absenta unei comunicari
satisfacatoare genereaza alterarea starii de sanatate, nstrainarea, alienarea, dorinta
de suicid etc. Relatiile interpersonale intime au cea mai veche recunoastere,de
exemplu:

Nevoia de identificare psihologica (sau nevoia deEU) care faciliteaza nsa-si dorinta si
vointa de supravietuire si afirmare (comunicarea este aceea care ne demonstreaza ca suntem
ceea ce suntem),constiinta de sine o dobndim numai prin dialogul cu ceilalti.
Elementele structurale ale comunicarii didactice
Reiteram ideea ca n cadrul comunicarii ntlnim mai multe variabile care influenteaza
diferit procesul ca atare.Pornind de la ideea ca fiecare proces de comunicare are o structura
specifica reprezentata, n principiu, de un anume tip de relatie dezvoltata, elementele
structurale ale comunicarii(inclusiv didactice) sunt:
Cel putin doi parteneri ntre care se stabileste o relatie.
A.Emitatorul care este un individ, un grup, o institutie (profesor, corp profesoral, scoala).
Acesta:

poseda informatie bine structurata,

are o stare de spirit deosebita (motivatie),

are un scop bine precizat,declanseaza actul comunicarii, initiind si formulnd


mesajul,

are grade diferite de credibilitate sau de

B. Receptorul -care si el poate fi: un individ, un grup, o institutie caruia / careia i este
adresat mesajul sau care intra n posesia mesajului n mod ntmplator / constient.
Receptorul / destinatarul receptioneaza mesajul, l decodifica (descifreaza prin ntelegere), l
prelucreaza, interpreteaza si da semnal de raspuns(feed-back).
C.Mesajul informatie structurata dupa anumite reguli. Reprezinta cea mai complexa
componenta a procesului de comunicare, care se transmite apelnd la limbajul verbal,
nonverbal, paraverbal. Este determinat de starea de spirit a emitatorului si de deprinderile de
comunicare ale emitatorului si receptorului. Trebuie sa fie clar, coerent, concis.Construirea si
transmiterea mesajului presupune doua actiuni distincte: codarea si decodarea.
D.Feed-back-ul componenta foarte importantapentru ca determina masura n care mesajul
a fost nteles, crezut si acceptat; este o informatie trimisa napoi la sursa (De Vito).
Problematica feed-back-ului este dezvoltata n capitolul trei:
Conditii de eficientizare a comunicarii:
a)mesajul sa fie consistent si semnificativ pentru ambiiinterlocutori;
b)comunicarea sa fie expresiva, nuantata (sustinuta prinpara si nonverbal);
c)comunicarea sa fie inteligibila (informatia sa fiestructurata logic, emitatorul si receptorul
sa aiba acces egal la informatie, emitatorul si receptorul sa fie compatibili), sa-si gaseasca
cuvintele si sa se exprime pe ntelesul celuilalt:
d)comunicarea sa fie adecvata celor doi parteneri(repertoriile sa fie armonizate, respectiv
receptorul sa vina n ntmpinarea emitatorului, cu propria sa experienta de cunoastere, cu
dispozitia si motivatia sa)

e)codarea si decodarea sa fie corecte (ntelesurile atribuite de cei doi parteneri mesajelor
utilizate sa fie echivalente);
f)sa se procedeze n mod constant la reglarea si autoreglarea comunicarii prin feed-back;
Comunicarea este un proces relational, n cadrul cruia doi sau mai multi interlocutori fac
schimb de informatii, se nteleg si se influenteaz ntre ei. Codurile folosite n comunicare
sunt: cuvntul, gestul, imaginea, sunetul, miscarea, strile afective. Conform Dictionarului de
pedagogie, comunicarea didactic este parte fundamental a procesului de nvtmnt n
care elevii, sub ndrumarea cadrului didactic, dobndesc noi cunostinte, reguli, formule, legi.
n pedagogia traditional, comunicarea didactic era considerat numai actiune de predare,
elevul avnd un rol de simplu receptor.Reconsidernd rolul elevului n cadrul procesului de
nvtmnt, pedagogia modern acord o atentie deosebit metodelor activ-participative,
conlucrrii dintre elev si cadrul didactic, toate acestea fac din comunicarea didactic un
proces complex si viu.
Comunicarea didactic reprezint o form particular de comunicare, specific procesului
didactic. La nivelul comunicrii didactice interfereaz mai multe tipuri de comunicare:
comunicare oral (dominant) si comunicare scris;
comunicare verbal, paraverbal si nonverbal;
comunicare referential (prin care se transmit cunostinte teoretice) si comunicare
atitudinal (se transmit sisteme de valori, criterii de apreciere a valorilor).
nvtmntul este, prin excelent, un domeniu puternic comunicant la toate nivelurile.
Aceast apreciere este cu att mai evident dac vom privi lucrurile prin prisma pedagogiei
moderne a comunicrii, pentru care:
relatia instructiv (educativ) este eminamente o relatie de comunicare, ce d nastere
unui tip specific de limbaj- limbajul didactic sau pedagogic pe care se bazeaz. Ceea
ce nu nseamn c nvtmntul este reductibil la comunicare, ci evidentiaz o
recunoastere a comunicrii ca parte constitutiv si vital a procesului instructiveducativ;
ca parte constitutiv si vital de nvtmnt, comunicarea se implic activ si creator
n structurarea acestuia;
comunicarea constituie una din conditiile fundamentale desfsurrii a procesului de
nvtmnt, de unde concluzia c a organiza conditiile nvtrii nseamn a organiza
comunicrile care se produc n clas, a organiza si controla schimburile de
semnificatii ce au loc ntre profesor si elevi.
n comunicarea didactic intervin, determinnd-o sau numai influentnd-o, factori multipli
care pot fi grupati n urmtoarele categorii: caracteristicile profesorului, caracteristicile
elevului sau clasei, caracteristicile canalului de transmitere si ale contextului n care se
desfsoar actul comunicativ. Din perspectiva cadrului didactic conteaz stilul didactic,
strategiile de instruire abordate, competentele de exprimare clar, precis, argumentat,

accesibil, implicarea profesional, formele de motivare utilizate, tipuri de relatii


pedagogice(de conducere, afective).
Deosebit de importante sunt si caracteristicile elevului: acuitatea senzorial (vizual si
auditiv), nivelul dezvoltrii intelectuale, experienta cognitiv si lingvistic, motivatia
nvtrii, nivelul competentelor de comunicare, gradul de cultur, ritmul de lucru, atitudinile
cognitive si sociale, tririle emotionale, individuale si de grup (anterioare si simultane
actului de comunicare). Comunicarea poate s ntretin relatii de tipuri diferite:
unidirectionale, bidirectionale si multidirectionale. Accentul tinde s se pun pe dezvoltarea
comunicrii multidirectionale, ce favorizeaz interactiunea, interactivitatea, confruntarea
diverselor cunostinte.
Este recunoscut faptul c relatiile dintre cadrele didactice si elevi sunt multiple, iar modul de
manifestare comportamental e resimtit de ceilalti n maniere diferite genernd dou tipuri
de sentimente: de respingere sau de acceptare. Acest lucru este influentat de individ dar si de
obstacole aprute n calea comunicrii. De multe ori, atunci cnd dorim s modificm
comportamentul unui elev, ncercm s modificm mediul sau s intervenim asupra
propriului mod de manifestare. Nu reusim ns ntotdeauna s-i ascultm pe elevi cu tact,
rbdare si atentie, lucru ce duce la instalarea unor obstacole n calea comunicrii. Spre
exemplu, n cazul unui elev care se plnge c ntmpin dificultti n efectuarea unei teme,
cadrul didactic poate riposta pe un ton :
de avertizare: Dac vrei note mari, munceste!;
de comand: Lucreaz si nu te mai plnge att!;
de ridiculizare: Vai de mine chiar asa?
Referitor la optimizarea comunicrii trebuie s recunoastem c, nu de putine ori, profesorul
trieste cu impresia c vorbele sau mesajele sale ajung la destinatie asa cum gndeste el, c
sunt receptate de elevi pstrnd aceleasi ntelesuri, aceleasi semnificatii cu ale sale. Din
pcate, lucrurile nu decurg ntotdeauna asa, mesajele receptate au tendinta de a se ndeprta
mai mult sau mai putin de sensurile emise sau originale, uneori s fie chiar diferite. Numai
c actul comunicrii didactice poate fi protejat de posibile variatii si deviatii, distantri sau
deteriorri nedorite prin interventia feed-back-ului. n reglarea propriei comunicri, cadrul
didactic trebuie s tin seama de mimica elevilor, de gesturile, expresiile si miscrile lor,
reactii care devin simptomatice pentru ceea ce simt, nteleg, accept, doresc acestia. El poate
sesiza direct si abil, din mers, starea de spirit a elevilor si astfel s valorifice la maximum
comportamentul acestora n beneficiul optimizrii comunicrii. Pornind de aici, cadrul
didactic poate s-si restructureze sau s amelioreze demersul didactic de moment si nu n
ultimul rnd s-si regleze viteza si ritmul propriei vorbiri.
Actul comunicrii devine eficient atunci cnd favorizeaz o implicare activ din partea
elevului, o angajare cu toate fortele sale intelectuale si afective n procesul receptrii. Astfel,
receptarea depseste simpla percepere a unor continuturi audiate. A produce interlocutori
activi, a-i determina pe elevi s urmreasc cu interes si s manifeste o atitudine activ n
cursul ascultrii constituie un indicator al competentelor pedagogice a cadrului didact.

Analiza situatiilor si tehnicilor de comunicare vizeaza modalitatea de abordare a comunicarii


umane, precum si instrumentele necesare, elaborate n vederea crearii unor conditii optime
pentru o comunicare autentica si mai eficienta.Comunicarea este privita prin prisma a doua
modele de analiza: unul tehnicist, provenit din abordarea si reflectiile cibernetice si altul
psihosociologic, rezultat al cercetarilor din domeniul psihologiei sociale.
Comunicarea ar putea fi definita ca o transmitere a unui mesaj dintr-un loc n altul, procesul
fiind enuntat simplu si reprezentat grafic ntr-un mod clar n opinia lui Shannon.

Figura 1. Schema comunicarii lui Shannon


Procesul comunicarii se bazeaza pe relatia stabilita ntre emitator si un destinatar
(receptor).Modalitatea de transmitere a mesajului catre destinatar trebuie facuta
ntr-un limbaj accesibil acestuia si compatibil cu mijloacele de comunicare utilizate. Tot acest
proces poate fi definit codat si vehiculat gratie canalului de comunicare catre receptor
(destinatar) printr-o activitate de decodare.Tot acest proces presupune o modalitate de
control, reglare si corectare a greselilor, cu alte cuvinte trebuie sa existe feedbackul ntre
receptor si emitator.
Comunicarea este un proces extrem de complex, de interactiune, un schimb de informatii, de
semnificatii, asadar este esentialmente social.Fiind o interactiune, comunicarea se prezinta
ca un fenomen dinamic, ce implica o transformare, un proces de influenta reciproca ntre cei
doi interlocutori (profesor student sau profesor grup de studenti).
Adaugam faptul, bine stiut de altfel, ca procesul de comunicare nu se bazeaza exclusiv pe
exprimarea orala, ci este un sistem cu multiple canale: gesturi, mimica, pozitia corporala si
chiar tacerea, toate sunt acte de comunicare vehiculnd o semnificatie, ele atesta natura
legaturii sociale existente sau dorite.
ntotdeauna comunicarea are o finalitate, un obiectiv, un scop.
Cel care comunica este direct implicat n situatie, angajndu-se n comunicare cu
personalitatea si cu sistemul de nevoi ce-i determina motivatiile (Feertchak, 1996).
Motivatiile pot fi explicite, implicite sau inconstiente.
Lewin afirma ca orice individ functioneaza ca un organism supus unui ansamblu de forte,
de origine externa (presiunile din partea mediului) sau de origine interna; rezultanta
acestora determinnd comportamentul acestuia la un moment dat.
Cele doua tipuri de forte care actioneaza asupra unui individ pot fi:

fortele pozitive cele care corespund nevoilor firesti de perfectionare, atingere a unor
obiective, autodepasire, autorealizare, acestea dnd nastere unui comportament ce
vizeaza rezolvarea acestor tensiuni pozitive, adicacomportamentul de apropiere;

fortele negative cele care corespund nevoilor de a ocoli obiecte sau anumite situatii,
evenimente; toate acestea creeaza tensiuni negative ce stau la baza comportamentului
de evitare.

Subiectii ntre care se desfasoara comunicarea (actorii) sunt puternic influentati de


personalitatea si afectele lor, ei sunt determinati n egala masura de modul lor de functionare
cognitiva (mentala si intelectuala).
Orice individ este determinat de propriul sistem cognitiv, un anumit mod de reflectie,
organizare si prelucrare a informatiei, acesta punndu-si amprenta asupra limbajului
utilizat.Individul sau grupurile (profesorul, studentii) nu reactioneaza la realitatea
nconjuratoare, ci la una recreata, asa cum si-o reprezinta fiecare. Orice realitate este
reconstruita n propriul sistem cognitiv si va avea un rol de filtru interpretativ; cu alte cuvinte
individul va interpreta, decoda situatia, comportamentul interlocutorului n functie de modul
n care si reprezinta el situatia.Reprezentarea situatiei de comunicare va fi determinata de
trei elemente esentiale : sinele, celalalt si sarcina de ndeplinit.
Reprezentarea este (J. C. Abric, 1987) o viziune despre lume, o viziune functionala care i
permite individului sa dea un sens conduitelor sale (determinndu-i comportamentele) si,
gratie propriului sistem de referinta, sa nteleaga realitatea, sa se adapteze la realitate si sa-i
defineasca locul n cadrul acestuia.
Comunicarea apare ca un sistem complex, marcat de un ansamblu de factori materiali,
psihologici, cognitivi si sociali. Cauzele dificultatilor si perturbarilor care apar n
comunicare sunt numeroase si importante, prin urmare este obligatoriu ca n cadrul
respectivului sistem sa existe posibilitati de reglare, de adaptare si de transformare. Ca sa fie
eficienta deci, comunicarea trebuie sa functioneze ca un sistem circular si sa se autoregleze.
Aceasta reglare este definita prin feedback, trebuie sa presupuna o flexibilitate a rolurilor, o
interactiune.
Orice comunicare corecta presupune o flexibilitate a rolurilor, o interactiune, orice
comunicare trebuie sa se analizeze, sa se organizeze si sa se realizeze ca o interactiune, orice
comunicare trebuie sa fie bilaterala.
Eficienta transmiterii si receptarii informatiilor poate fi usurata sau frnata, n functie de
atitudinea pozitiva, negativa sau neutra a partenerilor comunicarii. Atitudinea poate fi
descifrata mai ales din limbajul corpului si din dimensiunea proxemica a comunicarii. n
general, cel ce initiaza cu placere o comunicare si este interesat de efectul la receptor se va
aseza ct mai aproape, va mentine contactul vizual cu cel caruia i se adreseaza si eventual l
va atinge n timpul ct interactioneaza. Profesorul, care se adreseaza elevilor sau studentilor,
va transmite concomitent cu mesajul verbal si parerea sa despre diferenta de statut dintre sine
si clasa sau grupa. Cei ce se percep pe sine ca avnd un statut mai nalt se comporta mai
relaxat dect cei ce se percep ca avnd un statut inferior. Semnele degajarii se traduc n calm
si siguranta n miscari, adoptarea pozitiei rezemate pe scaun sau mentinerea minilor si
picioarelor n pozitii asimetrice. Cu ct diferenta de relaxare dintre partenerii comunicarii
este mai mare, cu att si comunica mai intens diferenta de statut.

n comunicarea didactica, cea care este specifica procesului de nvatamnt, feedbackul poate
veni att de la profesor, ca raspuns la activitatea studentului, ct si de la acesta din urma ca
reactie la prestatia profesorului. Referindu-se la feedbackul oferit de profesor, autori ca
Hellriegel, Slocum, Woodman (Pnisoara, 1992) stabilesc o serie de cerinte pe care acesta ar
trebui sa le respecte:
sa se bazeze pe ncrederea dintre profesor ca emitator si student n rolul receptorului;
sa fie mai degraba specific dect general, este de preferat sa contina exemple sau sa
se refere la evenimente recente si sa se evite aprecieri peiorative asupra categoriilor
de persoane (tinerii de azi, am mai vazut eu ca voi etc.);
sa fie oportun, sa fie oferit n momentul n care studentul pare a fi gata sa-l accepte;
sa se refere la secvente de actiune pe care receptorul le poate acoperi n timpul
prevazut, sa nu fie excesiv;
sa fie verificat, profesorul poate cere sa fie reformulata indicatia pentru a se asigura
daca ceea ce a intentionat sa transmita a fost receptionat si nteles corect.
Absenta feedbackului sau primirea unui feedback fals sunt situatii destul de des ntlnite n
universitati, mai ales n cazul prelegerilor n care raportarea actorilor se face mai mult la
timp dect la ntelegerea subiectului dezbatut. Vorbitorul a vorbit, ascultatorul a ascultat,
timpul a trecut, iar n timp ce profesorul ntreba daca lucrurile sunt clare, se aude un da
stingher, iar studentii si strng lucrurile, pentru ca si programul lor este destul de dens.
Exista si situatia n care un student cere sa i se clarifice un termen nou, n timpul cursului, iar
profesorul i indica sa consulte manualul, pentru ca timpul este pretios si predarea este strict
planificata.

Concluzie:
Comunicarea didactica este prin specificul sau o forma de comunicare preponderent verbala,
care reflecta calitatile celor doi parteneri (profesor si elevi), precum si calitatile curriculei
scolare. n acelasi timp, comunicarea didactica depinde si de ansamblul componentelor para
si nonverbale, care vin sa sustina interactiunea formativa dintre profesorul-emitator
traditional si scolarul-receptor ,interactiune care vizeaza planurile: cognitiv, afectiv,
caracterial,motivational.
Acuratetea comunicarii = echilibrul ntre minte, intelect(spirit) si inima. Acuratetea
comunicarii genereaza si sustin eautodesavrsirea.
Acuratetea comunicarii implica ntregul EU n comunicare: si mintea, si trupul, si spiritul
si inima (sufletul) (si biologicul, si psihologicul, si socialul si culturalul); si constientul si
subconstientul; si gndirea rationala, si adncurile sufletului.Acuratetea comunicarii
presupune ca ceea ce a fost spuscurge de la vorbitor ca sincer si complet, iar ceea ce e
auzit deascultator e primit n ntregime.

Bibliografie:
1. Ioan Cerghit, Sisteme de instruire alternative si complementare, Bucuresti, Editura
Aramis;2002
2. Dinu Mihai, Fundamentele comunicrii interpersonale, Bucuresti, Editura All, 2004;
3. Oitu Laurentiu, Pedagogia comunicrii, Bucuresti, Editura Didactic si Pedagogic,
1997;
4.Moscovici, S., Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt , Iasi, Editura Polirom, 1998
5.Pnisoara, I-O., Comunicarea eficienta , Iasi, Editura Polirom, 2003, 2004, 2006
6.Piaget, J., Dimensiunile interdisciplinare ale psihologiei, Bucuresti, Editura Didactica si
Pedagogica, 1972
7.Popescu-Neveanu, P., Curs de psihologie generala , Tipografia Universitatii Bucuresti, vol.
I, 1976, vol. II, 1977
8.Popescu-Neveanu, P., Dictionar de psihologie , Bucuresti, Editura Albatros, 1978
9.Dinu, M.Comunicarea, Editura Algos, Bucuresti, 2000
10.Cucos, C.Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998(coord.)
11.Leroy, G. Dialogul n educatie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1974
12.Paun, E.Sociopedagogie scolara, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti,1982
13.Soitu, L.Pedagogia comunicarii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995

S-ar putea să vă placă și