Sunteți pe pagina 1din 4

Ca discipol al lui Socrate, Platon (427-348 .C.) reia teoria ideilor.

Dar face
din ele mult mai mult dect reprezentau acestea la magistrul sau, adica mai
mult dect o cunoastere adevarata: chiar fiinta nsasi, realitatea absoluta,
eterna si adevarata, existnd n afara si dincolo de noi, ale carei palide
reflexe sunt toate lucrurile vizibile. Cu Platon , filosofia greaca se renscrie
ntr-o perspectiva globala cuprinznd Lumea si Omul. Definind astfel fiinta,
el ncearca sa rezolve disputa dintre Heraclit si Parmenide, dezvoltnd
teoria cu enorma posteritate n filosofia si metafizica occidentala, a celor
doua lumi.
Distinctia dintre cele doua lumi este ideea fundamentala a filosofiei
lui Platon si raspunsul pe care el l da disputei heracliteano-parmenidiene.
Lumea sensibila, lumea pe care ne-o ofera senzatiile noastre, este singura
lume n care cred si la care au acces ne-initiatii. Aceasta lume este lumea
fenomenelor naturale si a corporalitatii. Ea este schimbatoare, trecatoare si
contradictorie, numai pe jumatate reala, intermediara ntre fiinta si ne-fiita.
Aceasta este pentru Platon lumea lui Heraclit.
Deasupra acestei lumi este o alta, pe care ochii nostri corporali n-o
vad: lumea Ideilor, lumea inteligibila. Intr-o prima forma a filosofie
platoniciene, care continua mai clar conceptia socratica, aceste idei sunt
mai ales valorile: Binele absolut, Adevarul, Frumosul. n cea de-a doua
forma, aceste Idei cuprind, de asemenea, si figurile geometrice perfecte sfera, cercul, triunghiul -, si genurile proxime ale speciilor tuturor lucrurilor
terestre. Ideile, care la Platon se scriu cu majuscula, sunt ceva diferit de
gndurile noastre pentru ca au un statut obiectiv-ontologic, nu subiectivpsihologic. ntreaga filosofie platoniciana este o sinteza si o aprofundare a
problemelor si solutiilor filosofiei grecesti anterioare. Nu numai ca
existenta celor doua lumi sintetizeaza solutia heracliteana cu cea
parmenidiana, dar Ideile sunt principiul lumii gndit n maniera
pitagoreica, a formei, n timp ce lumea sensibila are ca principiu substanta
asa cum o gndeau scolile cosmologice ale primilor ntelepti.
Lumea Ideilor este realitatea adevarata, caci numai ea este
permanenta, imuabila, eterna. Ea exista altfel dect ca simplul produs al
inteligentei noastre umane; dimpotriva, inteligenta noastra nu este dect o
deschidere asupra acestei lumi. Pluralitatea Ideilor lumii inteligibile
alcatuieste o ierarhie. Vrful piramidei este Ideea de bine, idealul suprem
care este acolo sus corespondentul soarelui nostru vizibil. Urmeaza, sub ea,
Frumosul si Adevarul absolut. Dedesubtul lor se afla Ideile geometrice:

cercul, triunghiul, sfera etc., carora noi le vedem aici jos numai imitatiile
imperfecte. Dedesubtul acestora se afla Ideile-tip ale speciilor de lucruri si
vietuitoare terestre. si mai jos se afla, probabil, Ideile mai putin
semnificative ale lucrurilor comune si vulgare.
Fata de aceasta lume a Ideilor, lumea noastra sensibila nu este dect
un palid reflex, un vis, o lume a umbrelor si aparentelor. Putina realitate si
stabilitate pe care o are, lumea sensibila o detine de la lumea Ideilor. Tot
astfel, faptul ca lucrurile din aceasta lume se aseamana ntre ele, daca
apartin aceleiasi specii, se datoreaza tot Ideilor, care sunt modelele ultime
ale acestor exemplare sensibile multiple. Spre exemplu, toti indivizii sunt
copiile unei Idei de om din cerul Ideilor pure. Pentru a descrie alegoric
situatia noastra n aceasta lume, ntinsul dialog Republica, povesteste
"mitul cavernei". Noi ne aflam n aceasta lume sensibila, ca si cum, de la
nasterea noastra am fi fost furati de tlhari si tinuti nchisi ntr-o pestera,
legati de un stlp, cu spatele la intrare si cu fata spre peretele din fund al
pesterii. Toata viata noastra de pna acum n-am fi cunoscut din lumea
adevarata dect umbrele proiectate pe peretii pesterii si zgomotele auzite la
gura ei, ca ntr-un fel de cinematograf imperfect. Daca cineva ne-ar smulge
acestei lumi subterane a umbrelor si ne-ar scoate la lumina soarelui, noi am
reactiona cu neplacere, raniti de lumina prea puternica a adevarului. Totusi
chiar aceasta este sarcina filosofiei: de a ridica sufletul nostru de la lumea
aparentelor sensibile spre lumea permanenta si pura, a Ideilor. Metoda este
de a ridica spiritul nostru treapta cu treapta, trecnd de la simplele
aparente, la obiect; apoi, de la obiecte, la ideile abstracte, cum sunt
bunaoara, ideile geometriei; n fine, de la acestea, la Ideile veritabile care
exista independent de noi n lumea inteligibilului.
Sufletul nostru trebuie sa se ntoarca n lumea Ideilor, pentru ca el
apartine acestei lumi. nainte de a cadea n aceasta lume, sufletul nostru, ne
povesteste alt mit pedagogic platonician, se rotea n cerul Ideilor pure,
purtat ntr-o caleasca cu doua roti de doi cai - unul alb, celalalt negru.
Acesti cai, fortele mobilitatii sufletului nostru sunt dorintele strunite de
vizitiul care este ratiunea. Ele se afla n conflict, att ntre ele, cele bune cu
cele rele, ct si cu conducatorul carului. Rau struniti, caii dorintelor pot
rasturna caleasca si sufletul cade n lumea sensibila. nchis n corpulmormnt (s ma-sema), sufletul nostru si reaminteste vag ca nu ar apartine
acestei lumi si tnjeste dupa o alta. Pe aceasta alegorie se bazeaza teoria
reamintirii, ca teorie platoniciana a cunoasterii. Pentru ca noi am trait n
lumea Ideilor nainte de a ne ncarna n corpul nostru actual, si le-am

contemplat, am pastrat aceasta viziune ca o amintire confuza. Nu exista


aici, pe pamnt, egalitate perfecta. Totusi, matematica se bazeaza pe
aceasta idee pe care simturile noastre nu ne-o pot procura din aceasta lume.
Atunci cnd, n urma travaliului inteligentei noastre, pornind de la datele
sensibile, descoperim idei, nu noi le inventam, ci le regasim prin reamintire
(anamnesis). Gratie reamintirii putem regasi, n conditia noastra actuala,
Ideile si sa tindem spre ele. Iubirea platoniciana defineste chiar aceasta
atractie spre lumea Ideilor, spre lumea invizibila a idealului. si ea
procedeaza prin trepte, ca ntreaga metodologie platoniciana. Prima treapta
o alcatuieste frumusetea corpurilor cu atractia ei; deasupra ei se afla, nsa,
frumusetea sufletelor si, n fine, deasupra ei, frumusetea ideala a
inteligibilului, a locului Ideilor pure. Iubirea platonica nseamna
strabaterea, prin depasiri succesive, a acestor trepte spre cea ultima si
semnificatia cu care ni s-a transmis noua este aceea de contemplatie si
infinit respect.
Cum a luat nastere lumea sensibila, n care sufletul nostru este
numai prizonier pasager ? Platon ne ofera, ca ntotdeauna cnd are de
propus semnificatii, nu informatii, un nou mit, din seria celor filosofice,
imaginate de el. Intre lumea Ideilor si lumea sensibila se afla un Demiurg,
um mester divin, care, cu ochii la Idei, ca la un model, le imita n materia
sensibila care este ca o plastelina. Relatia dintre lucrurile vizibile si Ideile
invizibile este una de participatie, similara cmpului magnetic sau
electricitatii statice. Calitatea de paradigma a Ideilor actioneaza asupra
lucrurilor sensibile distribuindu se fara sa se mparta.
Filosofia lui Platon, care face att de des si de artistic apel la mit si
care are forma, att de bine dramatizata, a dialogurilor, condamna cu
hotarre arta. Cele spuse mai sus lamuresc motivul profund, ontologic,
pentru care Platon repudiaza arta. Artistul, ca un demiurg secund, nu face
dect sa imite lumea sensibila, obtinnd o copie de a doua mna a lumii
Ideilor. Cobornd cu nca o treapta, ntr o miscare inversa, de distantare
fata de lumea Ideilor artistul se face vinovat de o dialectiva inversa celei a
filosofului, de o afundare a sufletului n mrejele sensibilului, n loc sa-l
elibereze pentru lumea inteligibilului.
Or, calea filosofica si n acelasi timp morala duce ntr-o directie
opusa sensibilului si posesiei bunurilor exterioare, spre contemplarea
Ideilor, n centrul carora se afla Ideea de bine. Efortul realizarii Ideii de
bine este o virtute aproape divina. Virtutea umana consta n justete care
este un acord perfect, o armonie ntre alte trei virtuti concepute pe masura

tripartitiei sufletului. Sufletul se mparte n rational, sentimental si apetitiv


(sfera dorintelor). Virtutea ratiunii este ntelepciunea, virtutea inimii, a
sentimentelor, este curajul, virtutea apetentei, a dorintelor, este
temperanta. Justetea, armonia ierarhica a celor trei se realizeaza ntruct
dorinta se supune inimii, iar inima se supune ratiunii.
Pentru Platon, binele individual este subordonat binelui colectiv,
binelui cetatii. Etica lui este subordonata teoretic politicii. Pentru a sustine
o stabilitate eterna a valorilor pe potriva lumii Ideilor care trebui realizata
ct mai fidel posibil n aceasta lume a devenirii, Platon imagineaza o cetate
ideala n felul celor care mai trziu vor fi utopiile lumii moderne. Aceasta
cetate, prezentata n Republica, nu ngaduie membrilor sai dect libertatea
de a ndeplini functiile sociale prescrise n numele binelui comun n raport
cu care totul este reglementat si organizat: casatoriile, educatia, clasele
sociale - n numar de trei: un grup numeros, al producatorilor, un grup al
gardienilor, care-si au n comun femeile, copiii si bunurile, n fine, un grup
mai restrns, al nteleptilor, conducatori ai cetatii -, expulzarea artistilor
etc.. n mod excesiv s-a vorbit despre statul totalitar platonician, uitndu-se
ideile att de deschise ale lui Platon - cum sunt cele referitoare la egalitatea
femeilor si barbatilor - si experienta lui politica de consilier al unui tiran,
care au dat spre sfrsitul carierei o alta turnura conceptiei lui politice. Ceea
ce merita retinut din aceasta parte politica a doctrinei platoniciene este
tocmai ceea ce uita cu ndrjire politicienii de azi: ca statul adevarat,
administratia politica nu poate fi dect n slujba valorilor, n ncercarea de a
modela aceasta lume a aparentelor si devenirii pe ct posibil dupa ordinea
superior rationala a lumii Ideilor.